Lucrări de întreţinere aplicate plantelor floricole

CDL CLASA A XIII A seral

Îngrijirea plantelor floricole cuprinde o serie de lucrări, obligatorii sau facultative, cu rolul de a
obține plante viguroase, cu înflorire abundentă sau cu diferite caracteristici decorative deosebite.
În aceasta categorie intră următoarele lucrări: suprimarea părților aeriene, tunsul plantelor,
tutorarea, înlocuirea speciilor în timpul sezonului de vegetație, aplicarea îngrășămintelor,
irigarea, mobilizarea solului și combaterea buruienilor, combaterea dăunatorilor biotici,
pregătirea pentru iarna.

Suprimarea parților aeriene se realizează pentru: obținerea unor forme caracteristice,

reglementarea înfloritului, stabilirea unui echilibru între părțile aeriene și cele subterane.
Se aplică diferențiat în funcție de specie și caracteristicile acesteia, de perioada înfloririi, dar și în
funcție de capacitatea de refacere a plantei. Astfel la speciile care înfloresc primăvara devreme,
această operație se aplică după trecerea florilor și vestejirea parților aeriene, la speciile perene cu
înflorire de vară sau de toamnă părțile aeriene se înlătură primăvara devreme. În funcție de
organele aeriene înlăturate se deosebesc: ciupitul, copilitul, bobocitul, suprimarea tijelor florale
vestejite.

Ciupitul  reprezintă înlăturarea mugurelui terminal fie al tulpinii principale, fie al tulpinilor sau
lujerilor laterali cu creștere viguroasă, pentru a genera creșterea mugurilor laterali inferiori.
Scopul ciupitului este fie obținerea de tufe bogate sau garnisirea unor ramificații, fie stimularea
ramificării la unele specii ce se ramifica greu. Ciupitul se executa cu unghia, la 2-3 mm deasupra
celei de a III-a până la VI-a pereche de frunze (sau nod) pornind de la bază sau de la ultima
ramificație.
Pentru obținerea de tufe bogate, această lucrare se poate aplica de 2-3 ori pe sezonul de vegetație.
Ciupitul determină o întârziere a înfloririi, de aceea este necesar ca ultima operație de ciupit să se
desfășoare astfel încât să existe suficient timp pentru formarea de muguri floriferi și pentru
înflorire. Se aplica la crizanteme, urzicuța (Coleus sp.), Petunia sp., Pelargonium sp., hortensie,
gura leului).
Suprimarea tijelor florale vestejite se realizează pentru înlăturarea aspectului inestetic al
acestora dar și pentru stimularea unei noi înfloriri. Nu se aplică la speciile cu fructe decorative
sau la exemplarele de la care se vor recolta semințe.
Tunsul plantelor se aplică la speciile de mozaic sau la speciile folosite pentru borduri și garduri
vii, la care trebuie menținută o anumită formă și înălțime. Prin această operațiune se înlăturata
toate părțile supraterane la o anumita înălțime, cu 1-3 cm mai mare de tunsul precedent. Această
operație se repeta la 10-15 zile la plantele de mozaic și mai rar la cele de bordura și garduri vii.
Tutorarea  se realizează la speciile urcătoare, sau la speciile de talie mijlocie sau înaltă, cu tulpini
subțiri care nu se mențin în poziție verticală, mai ales în perioada de înflorire abundentă. Tutorii
pot fi din lemn, trestie, mase plastice, metal de dimensiuni și tipuri diferite, în funcție de specia
respectivă, dar se are în vedere ca acestea să nu fie exagerate sau inestetice (Clematis, Lathyrus,
Ipomoea). Unele specii pot fi susținute prin rețele de fire (nailon sau sfoara), rețele ce pot fi
ridicate odată cu dezvoltarea tulpinilor florifere (gladiole, dalii).
Înlocuirea speciilor în timpul sezonului de vegetație. La amenajarea florală a unui spațiu verde
se propun specii (2-3 specii pe aceeași suprafață) ale căror perioade de înflorire se succed, pentru
a se realiza un efect estetic pe o perioada cât mai mare. Pentru aceasta speciile se vor înlocui
unele cu altele, după trecerea perioadei de înflorire, excepție făcând speciile perene cu bulbi
(zambile, lalele, ghiocei, narcise, brândușe de primăvara) ce înfloresc primăvara devreme și care
pot rămâne în sol 2-3 ani.
Exemplarele speciilor necesare înlocuirii se pregătesc din timp în zone speciale (răsadnițe, sere,
solarii, pepiniere) și se transplantează cu tot cu balot de pământ. Plantările repetate și valoarea
materialului sunt costisitoare, fapt ce determină folosirea speciilor perene în proporție însemnată
în diferite compoziții floristice.

Aplicarea îngrășămintelor se face în stadiile de maxima dezvoltare a plantelor, în cantități

foarte mici la sfârșitul verii și deloc în timpul stării de repaus.
Irigarea. Este o lucrare de o deosebita importanță în perioadele deficitare în precipitații,
în funcție de care se stabilește și frecvența și norma de udare (funcție de specie,
temperatura mediului înconjurător, intensitatea luminii, umiditatea și mișcarea aerului, solul,
gradul de dezvoltare și faza de creștere a plantei). Irigarea se poate realiza prin aspersiune,
recomandată pentru teritoriile mari având ca avantaje: umezirea și a atmosferei, spălarea și
răcorirea plantelor, antrenarea odată cu picăturile de apa a oxigenului, bioxidului de carbon și a
altor gaze, mărind capacitatea de solubilizare a elementelor minerale din sol; cu furtunul pentru
suprafețe mai restrânse sau  cu stropitoarea.
Mobilizarea solului și combaterea buruienilor.  Afânarea solului se realizează în terenurile cu
plante perene, măcar odată pe an, în martie–aprilie, după ce încep să apără la suprafața solului
părțile aeriene ale acestora, și peste vară, astfel încât să nu fie vătămate rădăcinile, bulbii sau
rizomii.
Combaterea buruienilor se realizează ori de câte ori este nevoie, uneori chiar săptămânal, manual
sau cu ajutorul săpăligilor. Buruienile au o rapiditate de creștere foarte mare și imprimă
aranjamentelor florale sau chiar gazonului un aspect neplăcut. Combaterea mecanica este mai
dificil de aplicat, ca și cea cu ajutorul erbicidelor. În ultima vreme se adoptă din ce în ce mai des,
acoperirea solului din jurul grupurilor de arbuști sau a speciilor floricole de talie mare și mijlocie,
cu scoarța de copac (pin maritim) fragmente. Acest strat menține solul umed, permite trecerea
apei și a aerului spre sol și nu permite apariția buruienilor.

Combaterea dăunatorilor se realizează prin observarea atentă, periodică a diferitelor exemplare

floricole, pentru depistarea din timp a eventualilor dăunatori (afidele fiind cele mai frecvente)
și  pentru aplicarea la timp a diferitelor metode de combatere chimica sau biologică.
Pregătirea pentru iarna. Diferă în funcție de specie, la geofitele semirustice, sensibile la
temperaturile scăzute, organele subterane (bulbi, tuberculi, rizomi, rădăcini tuberizate) se scot
toamna din sol și se pun la păstrare în camere reci (40– 100 C) până primăvara. La speciile
perene  ce rezistă rigorilor iernii se recomandă acoperirea acestora cu pământ (mușuroire),
frunze, sau talaj, pentru o protecție suplimentara peste iarnă.
Share this: