Modulul: Viticultură și vinificație

Clasa a XI-a; a XII-a Seral

Calificarea Tehnician horticultor

Material realizat de către Prof: Popa Elena

Liceul Tehnologic "Gh. Ionescu- Sisești“,
Valea Călugărească
 Rezultatele învățării
Cunoștințe:10.1.8. Lucrări de întreţinere în plantaţiile viticole
 10.1.9. Norme de securitate şi sănătate în muncă la lucrările de întreţinere a plantaţiilor viticole
Abilități: 10.2.9. Utilizarea fişei tehnologice a culturii pentru executarea lucrărilor solului, la epoca optimă şi în succesiunea recomandată de
cerinţele plantelor cultivate.
10.2.15. Aplicarea normelor de securitate şi sănătate în muncă la lucrările de întreţinere a plantaţiilor viticole
Atitudini
10.3.7. Asumarea responsabilităţilor privind efectuarea operaţiilor din fişa tehnologică, cu respectarea NSSM
10.3.8. Verificarea calităţii lucrărilor prevăzute în fişa tehnologică
10.3.9. Colaborarea cu membrii echipei de lucru în scopul îndeplinirii sarcinilor la locul de muncă
 10.3.10. Asumarea iniţiativei în cadrul echipei de lucru, în vederea îmbunătăţirii calităţii condiţiilor de viaţă pentru plante (compară situaţia
problemă cu situaţia normală; emite idei privind rolul lui în rezolvarea problemei);
10.3.11. Aplicarea metodelor şi mijloacele luptei integrate împotriva dăunatorilor, agenţilor patogeni şi a buruienilor în scopul păstrării
echilibrului ecologic.
10.3.12. Respectarea normelor de protecţie a mediului
6.3.13. Respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă la lucrările de întreţinere a plantaţiilor viticole

 Importanţa combaterii bolilor şi dăunătorilor din culturile agricole

 1. Principalele boli ale viţei de vie
 2. Principalii dăunători ai viţei de vie
 3. Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor viţei de vie
 4. Norme de securitate şi sănătate în muncă specifice combaterii bolilor şi dăunătorilor viţei de vie
 Incă din cele mai vechi timpuri, oamenii au purtat o luptă
permanentă impotriva dăunătorilor, care a cunoscut mijloace şi
metode diverse.
 Una din metodele des folosite până în prezent în lupta de
combatere a dăunătorilor a fost şi este metoda chimică.
Aplicarea in masă a substanţelor chimice prezintă o serie de
avantaje, printre care distrugerea imediată a dăunătorilor,
precum şi un complex de dezavantaje, unele cu consecinţe
imediate, iar altele îndepărtate. Astfel s-a constatat că
substanţele chimice au un rol toxic asupra omului, animalelor,
insectelor polenizatoare, utilizarea acestora favorizând
selectarea de linii rezistente in rândul dăunătorilor.
 IMPORTANŢA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A VITICULTURII
 Viticultura este un sector intensiv al agriculturii caracterizat printr-un
coeficient ridicat de valorificare a terenului. Valoarea producţiei obţinută
de pe un hectar, cultivat cu viţa de vie echivalează cu 10-15 ha de culturi
cerealiere.
 Importanţa viticulturii rezultă şi din următoarele aspecte:
 Valorifică foarte bine terenurile în pantă, nisipurile şi
 solurile nisipoase, considerate improprii pentru alte culturi (cereale, plante
tehnice). In România~ 85% din plantaţiile viticole se găsesc amplasate pe
terenuri cu pante cuprinse între 4 şi 25%, iar aproximativ 8% din plantaţii
sunt amplasate pe soluri nisipoase.
 Este sursă de materii prime pentru economia naţională.
 Strugurii reprezintă materia primă pentru obţinerea vinurilor şi distilatelor
de vin, pentru industria alimentară unde se obţin: sucurile de struguri,
mustul concentrat, gemuri, compoturi,stafide, etc.
 Este sursă de produse pentru export. Strugurii pentru
masă, vinurile, distilatele, şampania, stafidele, sucurile de struguri sunt
produse foarte solicitate la export. Din producţia anuală viti-vinicolă,
România exportă aproximativ 10% situându-se între primele 15 ţări
exportatoare din lume.
 Este sursă de venituri pentru populaţie. O mare parte a populaţiei
care trăieşte în arealele viticole îşi desfăşoară activitatea în viticultură,
de unde îşi asigură veniturile necesare vieţii.
 Contribuie la îmbunătăţirea alimentaţiei.Datorită compoziţiei lor
chimice strugurii constituie un aliment valoros. Ei conţin o serie de
substanţe nutritive necesare organismului uman cum ar fi: zaharuri
(glucoză, fructoză) 12-25%, acizi organici (tartric, citric,malic) 1-2%,
săruri minerale (de Ca, Fe, K,P, etc.) circa 1%, compuşi azotaţi 0,15-
0,2%, vitamine (C, B1, B2, PP, A, E), enzime, polifenoli,
 Prin acţiunea combinată diuretică şi laxativă, strugurii
contribuie la dezintoxicarea organismului. Cura de struguri
sau de suc de struguri are efecte terapeutice şi este
indicată în tratamentul afecţiunilor hepatice, renale,
cardiovasculare, anemii, etc.
 Vinul, produsul principal obţinut din struguri este băutura

alcoolică naturală cea mai sănătoasă. Consumat raţional

vinul este un aliment necesar organismului uman (L.Pasteur 1878).
 Asigură locuri de muncă pentru o bună parte din

populaţie, aspect deosebit de important în contextul actual

al creşterii alarmate a şomajului. Comparativ cu alte culturi
agricole, cultura viţei de vie necesită mai multă forţă de
muncă (aproximativ 100 zile muncă/ha). In plus sectorul
pepinieristic,
unităţile de prelucrare a strugurilor şi îmbuteliere a strugurilor
necesită
şi ele forţă de muncă importantă.
 Bolile viţei de vie
 Bolile criptogamice cuprind o primă grupă de prezenţă relativ regulata in
tara noastra si pentru care se intreprind an de an masuri de prevenire si
combatere. Acestea sunt: mana (Plasmopara viticola), fainarea (Uncinula
necator) si putregaiul cenusiu al strugurilor (Botrytis cinerea Pers.).
 A doua grupa de boli criptogamice, pentru care se intreprind masuri de
combatere, numai atunci când acestea devin necesare, cuprinde: antracnoza
(Gleosporium ampelofagum) si escorioza (Pomopsis viticola Sacc.).
 Bolile virotice includ degenerarile infectioase (Arabis mosaic
scurtnodarea, mazaicul galben), mozaicul nervurian, marmorarea (Flech,
Marbrure), boala lemnului striat (Legno-riceia, Stempitting), rasucirea
frunzelor (Leafroll, Enroulement), ingalbenirea aurie (Flavescence dore)
s.a.
 Bolile bacteriene (bacteriozele) au ca reprezentant de temut cancerul
bacterian (Agrobacterium tumefaciens Smith şi Town/conn).
 Mana la viţa de vie este produsă de ciuperca Plasmopara viticola.

 Ea atacă toate organele verzi ale plantei: frunze, lăstari,

inflorescenţe, boabe, cârcei şi chiar muguri. Frunzele sunt atacate
din primele vârste, maximum de sensibilitate prezentând când ating
suprafaţa de cea 20 cm pătraţi. Pe măsura ce frunzele cresc şi
ţesuturile imbătrânesc, ele devin mai rezistente şi infecţiile cu mana
se produc mai greu.
 Pe frunze aspectul atacului este diferit, in funcţie de stadiul de
dezvoltare a bolii. Ciuperca pătrunde in ţesuturile frunzei, pe faţa
inferioară a frunzelor, sau prin răni. In dreptul punctelor unde s-a
produs infecţia, după câteva zile, pe fata superioara a frunzei apar
pete galbui, mai lucioase decât restul frunzei, asemanatoare cu
petele de untdelemn, numite din aceasta cauza “pete untdelemnii”.
 După 1-2 zile, in funcţie de temperatura şi umiditatea
atmosferică, pe partea inferioară a frunzelor, în dreptul petelor
untdelemnii apare un puf albicios, reprezentind fructificatiile
ciupercii.
 Pe măsura ce boala avansează, ţesuturile din centrul
petelor se brunifica si se usuca. Aceasta este faza de
“arsuri pe frunze”. Toamna (septembrie –
octombrie), pe frunzele mature, in tesuturile infectate,
apar numeroase pete mici, colturoase, brune, dand
frunzei un aspect mozaicat.
 In aceste pete iau nastere sporii de iarna (oosporii),
forma sub care ciuperca rezista peste iarna in frunzele
cazute.
 Cea mai pagubitoare forma de atac se manifesta pe
inflorescente, care pot fi total distruse. Boabele sint
atacate de la formarea lor pina la intrarea in parga.
 Măsuri de prevenire si combatere.
 Pentru prevenirea si combaterea manei la vita de vie se recomanda
aplicarea unui complex de masuri culturale si tratamente chimice.
 Măsurile culturale se refera la: evitarea efectuarii de plantatii insuficient
aerisite, legarea corecta a lastarilor, aplicarea echilibrata a ingrasamintelor,
cu evitarea excesului de azot, executarea la timp a prasilelor, evitarea
stagnarii apei in plantatii.
 Tratamentele chimice au un rol preventiv, aplicandu-se prin stropiri in
timpul incubatiei ciupercii. Pe vara se executa 4-8 si chiar 10 stropiri la
avertizare, in functie de conditiile de mediu, mai numeroase in verile cu
precipitatii multe. Deosebit de importante sunt tratamentele aplicate inainte
de inflorit si imediat dupa legarea boabelor.
 In prima parte a perioadei de vegetatie stropirile se fac cu produse
acuprice si sistemice ca: Dithane M-45 (0,2%), Ortophalthan 50 WP
(0,2%), Captadin 50 PU (0,2%), Zineb S-80 (0,3-0,4%), Ridomil 48 WP
(0,2%).
 Ultimele 2-3 stropiri se fac cu zeama bordeleza (0,75-1,00%) sau cu
oxiclorura de cupru (Turdacupral – 0,4-0,5%). Pentru a spori remanenta
solutiei pe plantele tratate se adauga un adeziv (Aracet – 0,2%).
Făinarea viţei de vie

 Boala este produsă de ciuperca Uncinula necator cu forma

conidiana Oidium tuckeri, afectând toate organele verzi ale viţei
de vie : frunze, lastari, flori, boabe. Atacul de oidium este
favorizat de un timp calduros si secetos. Pe organele atacate se
observa o pasla alba-cenusie, care poate acoperi in intregime
sau numai partial organul respectiv. Cel mai frecvent este atacul
pe struguri, produs imediat dupa legarea boabelor. Pielita
atacata isi pierde elasticitatea, nu mai creste, crapa, apoi prin
cresterea pulpei se rupe. In cazul unor atacuri puternice
ciorchinii se usuca inregistrandu-se pierderi mari de recolta.
 Măsuri de prevenire si combatere. Pe lânga masurile culturale,
se efectueaza prafuiri cu sulf pulbere (25-30 kg/ha), ori stropiri
cu sulf muiabil (0,4%), Karathane (0,05-1,0%), Rubigan sau
Topsin (0,1%) etc.
 In mod obisnuit se aplica 3-4 tratamente, din care unele
combinate cu stropirile pentru combaterea manei.
 Putregaiul Cenuşiu al strugurilor


 Boala este provocată de ciuperca Botrytis fuckeliana si poate ataca frunzele,

lăstarii tineri, dar cel mai frecvent şi mai puternic boabele mature, aproape de cules.
Boabele atacate se inmoaie, crapă şi se acoperă cu un mucegai abundent, cenuşiu-
brun, care poate cuprinde intregul strugure.
 In unele cazuri, in toamnele calde si uscate, boabele atacate nu se mai acopera cu
mucegai, ci se stafidesc, prin pierderea apei, aceasta forma fiind numita " putregai
nobil".

Măsuri de prevenire şi combatere.
 Pentru combatere se recomandă o serie de măsuri de igienă culturală, la care se
asociază stropirile cu Rovral. Pentru a se
 obţine insa rezultate bune, este necesar ca primul tratament să se facă imediat după
inflorit, apoi şi in momentul formării complete a strugurelui (la cea 20-30 zile de la
inflorit) şi un alt tratament ia intrarea strugurilor in pârga.
 Rezultate bune se obţin dacă tratamentele de prevenire a manei, după inflorit se
execută cu produse care actionează şi impotriva putregaiului cenuşiu (Captadin
Ortophalthan).
 Pentru a preveni instalarea atacului putregai cenusiu se va acorda, de asemenea,
o atentie deosebită combaterii moliilor din generatiile a II-a si a III-a.
 Cancerul bacterian (Agrobacterium tumefaciens)
 Boala apare pe rădăcinile plantelor, sub forma de tumori şi
poate avea diferite mărimi. Ţesuturile plantei sunt distruse si
astfel creşterea este stânjenită. Cu timpul planta va muri.
 Modalitati de combatere a cancerului bacterian: distrugerea
plantelor bolnave, dezinfecţia pământului, evitarea udării cu
apa rece.
 Dăunătorii viţei de vie
 Dăunătorii viţei de vie cuprind o prima grupa cu frecventa
relativ regulata in tara noastra si pentru care se intreprind an
de an masuri de prevenire si combatere: acarienii aparţinând
familiei Tetranychidae şi Eriophydae si moliile strugurilor
reprezentate prin eudemis (Lobesia botrana Denet Schiff) şi
Cochilis (Colysia ambigualla Hb).
 Daunatorii vitei de vie mai cuprind o alta grupa formata din
omida paroasa a dudului (Hyphantria cunea Drury), tripsul
vitei de vie (Anaphotripsnetis priesner), paduchele testos
(Eulecanium corni), paduchele lanos (Pulvinaria vitis Torg),
forfecarul vtţei de vie (Lethrus apterus Loxm) si tigararul
(Byctiscus betulae L) pentru care se intreprind măsuri de
combatere numai atunci cand acestea devin necesare.
 Dintre dăunătorii viţei de vie, deosebit de periculosi sunt:
moliile strugurilor şi paianjenii viţei de vie.
 Moliile strugurilor:
   Sunt fluturii mici a doua insecte: Cochilis si Eudemis. Mai râspandit este
Eudemisul, in special in sudul tarii. Atat la Eudemis, cat si la Cochilis,
insectele adulte sunt niste fluturasi care depun oua pe diferite organe ale
vitei.
 Omizile acestor dăunători sunt verzui la Eudemis si brun-roscate la
Cochilis. Ele apar primavara si ataca bobocii florali. O singura omida poate
distruge pana la 100 de boboci florali. Bobocii atacati sunt infasurati in
niste fire paienjenoase si de regula se usuca si cad. In timpul verii, cam
prin luna iulie, apare din omizi a doua generatie de fluturi, care, dupa
imperechere depun iarasi oua. Din ele vor aparea noi omizi,care ataca din
nou boabele trugurilor, hranindu-se cu miezul lor. In urma acestui atac,
boabele se usuca, se zbarcesc, sau crapa. O parte din ele cad. In anii
ploiosi, boabele atacate se imbolnavesc de putregai si recolta este
compromisa.
 Moliile strugurilor pot fi combatute cu ajutorul tratamentelor
traditionale.
 Păianjenul roşu sau cleştarul viţei de vie.
Este un dăunător din ce in ce mai răspândit in tara noastra,
care ataca mai ales soiurile cu frunze pufoase. Dăunătorul se
vede greu cu ochiul liber, mai uşor cu o lupă, si are culoarea
galben-roşiatica. El se localizeaza in colonii de pe partea
inferioara a frunzelro, pe care le ataca, acestea devenind patate
in castaniu-rosiatic.
 Paianjenul rosu are 6-8 generatii pe an.
 Filoxera (Phylloxera vastratix)
 Descriere:
Insectă originară din America de Nord. A fost semnalată
prima dată în anul 1863 în Anglia, iar apoi în Franţa. Treptat s-
a răspândit în alte ţări din Europa, cuprinzând aproape toate
regiunile viticole. În ţara noastră a fost semnalată prima dată
în anul 1879 în Satu-Mare, apoi în 1884 în podgoria Dealu
Mare. Astăzi este prezentă în toate podgoriile din România,
inclusiv în podgoria Aradului. Este o specie polivoltină.
Prezintă în evoluţia sa două cicluri biologice distincte, unul
complet pe viţele americane sau pe hibrizi şi unul incomplet
pe viţele europene. I.
 Ciclul biologic complet - se realizează numai pe viţele
americane sau pe hibrizi. În acest caz iernează în stadiul de ou
pe scoarţa butucilor şi a coardelor, precum şi ca indivizi din
forma radicicolă, pe organele subterane ale plantei
 Primăvara, în luna aprilie, din ouăle hibernante eclozează
larvele, care evoluează în femele fondatoare (fundatrix).
Acestea migrează pe suprafaţa superioară a frunzelor şi se
hrănesc înţepând limbul foliar şi sugând sucul celular. Ca
urmare a înţepăturilor se produce o hipertrofiere a ţesuturilor
pe partea inferioară a frunzelor, unde apar gale de forma unor
urne. Larvele pătrund în gale, se hrănesc, devenind femele
adulte, pe cale partenogenetică depunând ouă în interiorul
galelor. În condiţiile ţării noastre se succed, pe această cale,
până la 7 generaţii de fundatrigene. Începând cu generaţia a 2-
a, o parte din fundatrigenele galicole migrează pe organele
subterane, dând naştere formei radicicole. Pe rădăcini
dăunătorul se înmulţeşte partenogenetic şi ovipar, dând naştere
formei radicicole hibernante. Forma radicicolă se înmulţeşte în
mod repetat, dând naştere la 5-7 generaţii pe an şi determină
apariţia pe rădăcini a unor nodozităţi şi tuberozităţi
caracteristice.
 Toamna, apar formele aripate care migrează pe
părţile aeriene, din acestea apar formele sexuate ale
insectei, femelele ultimei generaţii depunând ouăle de
iernare pe scoarţa butucilor sau pe coarde. II. Ciclul
biologic incomplet - se dezvoltă pe viţa europeană,
dăunătorul evoluând numai sub forma radicicolă.
Hibernează ca larve de diferite vârste pe rădăcini,
pâna la adâncimea de 40cm. Activitatea de hrănire a
acestora se reia primăvara, când temperatura solului
trece de 10 grade C. Această formă se înmulţeşte
partenogenetic şi oviar, dezvoltând 5-7 generaţii de
virginogene, larvele ultimei generaţii rămânând să
ierneze pe organele subterane. Viţele europene
cultivate pe terenuri nisipoase sunt mult mai puţin
atacate decât cele cultivate pe terenuri grele, argiloase
sau lutoase.
 Prevenire: a) altoirea soiurilor de viţă europeană pe portaltoi
de viţă americană sau pe hibrizii acestora; b) respectarea
măsurilor de carantină internă şi externă pentru a preîntâmpina
răspândirea dăunătorului; c) înfiinţarea plantaţiilor de viţă de
vie europeană pe rădăcini proprii numai pe terenuri nisipoase,
mai puţin favorabile dezvoltării dăunătorului; d) adunarea
frunzelor cu gale în plantaţiile de portaltoi şi arderea acestora.
 Combatere chimică: *tratament în vegetaţie cu: a) DECIS 2,5
EC (deltrametin 25g/l) 0,025-0,3%; b)KARATE 2,5 EC
(lambda cihalotrin 25g/l) 0,025%; c )SINORATOX 35 CE
(dimetoat 35%) 0,1%; d) TALSTAR 10 EC (bifentrin 100g/l)
0,025%.
 Protecţia plantaţiilor viticole
 In ţara noastră protecţia plantaţiilor viticole roditoare este
inglobată in acţiunea mai largă de protecţie fitosanitară
organizată şi coordonată la nivel naţional in cadrul reţelei de
prognoză şi avertizare a bolilor şi dăunătorilor plantelor.
Astfel, în baza studiilor repetate an de an asupra evolutiei
bolilor si daunatorilor, in stransa legatura cu conditiile
climatice, statiunile de prognoza fitosanitara indica, prin
buletinul de avertizare pe care il emit, data aplicarii
tratamentelor pentru fiecare boala si daunator in parte,
substantele care trebuiesc folosite, concentratia si eventualele
posibilitati de complexare a acestora pentru mai multe boli si
daunatori la un singur tratament.
 Combaterea chimica a principalelor boli si daunatori se
realizează cu produsele avizate si concentratiile recomandate.
Protecţia viţei de vie
 3. Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor viţei de vie
 Lupta biologica a fost definita de Organizatia Internationala de Lupta
Biologica (O.I.L.B.) ca o metoda de lupta cu organismele daunatoare
culturilor agricole si silvice cu ajutorul altor organisme vii sau cu produse
ale activitatii lor metabolice. În felul acesta, în lupta cu bolile plantelor
sunt incluse si antibioticele, ca produse ale activitatii unor microorganisme
si a altor vietuitoare.
Sunt putine produse destinate luptei biologice cu patogenii, care sunt
folosite în prezent, deoarece majoritatea metodelor de combatere biologica
a patogenilor sunt înca în faza de cercetare, în comparatie cu metodele
biologice folosite în combaterea daunatorilor animali. Aceste metode,
datorita avantajelor mari pe care le prezinta, si anume: lipsa de toxicitate
fata de animale si oameni, a fitotoxicitatii reduse si a caracterului
nepoluant, urmeaza sa ocupe un loc mai important în viitor în combaterea
bolilor plantelor.
 Combaterea biologica se poate realiza prin: bacteriofagie,
hiperparazitism, prin antagonismul dintre microorganisme, prin
dezvoltarea mai buna a plantelor si prin folosirea unor insecte.
 FOLOSIREA PARAZITILOR NATURALI AI CIUPERCILOR
FITOPATOGENE (HIPERPARAZITISMUL)

Unele ciuperci care produc boli la plante sunt atacate de paraziti care le
împiedica dezvoltarea sau îi distrug. Hiperparazitismul este un fenomen
întalnit destul de frecvent în natura. Hiperparazitii, avand o virulenta
pronuntata, inhiba considerabil dezvoltarea, reproducerea si raspandirea
patogenilor. Ciupercile care produc fainari sunt parazitate de ciuperca
Ampelomyces quisqualis. Cu aceasta ciuperca se fabrica produsul
Ampelomicin destinat combaterii fainarii.
 Se cunosc paraziti ai ciupercilor care produc rugini ca: Eudarluca
caricis, Tuberculina persicina, T. Maxima, Penicillium uredineicolum si a
celor care produc taciuni ca: Macrosporium utile, Fusarium ustilaginis.
Sclerotii ciupercilor din genul Sclerotinia pot fi distrusi de microparaziti ca
Trichoderma viride, Coniothyrium minitans, Fusarium roseum s.a.
În practica, modul de aplicare al hiperparazitilor este diferit dupa caz: prin
stropire cu suspensii de spori sau miceliu, prafuiri uscate, inoculare s.a.
 ANTIBIOTICELE
Alta grupa de mijloace biologice o constituie antibioticele.
Acestea sunt produse ale activitatii metabolice a diferitelor
vietuitoare, în special microorganisme. În terapeutica umana si
animala, exista multe antibiotice, care desi ar avea o
eficacitate buna în combaterea multor patogeni ai plantelor, la
noi în tara folosirea lor ca produs fitosanitar este interzisa.
Sunt omologate însa alte antibiotice care nu se folosesc în
medicina umana: Kasumin fata de multe bacterii si ciuperci,
Validacin fata de ciuperci din sol s.a.

FITONCIDELE
Fitoncidele sunt substante volatile cu actiune antibiotica,
produse de catre unele plante superioare.
 Experimental s-au obtinut rezultate bune în combaterea unor
fitopatogeni, ca de exemplu extractele din ceapa, usturoi,
hrean, mac, nuc, pin. Datorita însa dificultatilor de extragere,
pana în prezent, nu sunt introduse în practica.
 Combaterea integrată a bolilor şi
dăunătorilor
 Combaterea integrată reprezintă un sistem de reglare a populaţiilor de dăunători,
care ţinând seama de mediul specific şi de dinamica speciilor luate în
considerare, foloseşte toate tehnicile şi metodele corespunzătoare într-un mod cât
se poate de compatibil, pentru a menţine dăunătorii la un nivel la care să nu
producă daune economice.
 Prin cercetările efectuate în diferite ţări, s-a ajuns la concluzia că lupta integrată
nu trebuie să se bazeze pe organisme izolate dintr-un ecosistem, ci pe toate
organismele vegetale şi animale (flora şi fauna) ce populează agrobiocenoza
respectivă, cu toate legăturile reciproce existente între ele. Numai în acest fel se
pot dirija interrelaţiile existente, în defavoarea organismelor dăunătoare şi în
favoarea celor utile.
 Cunoscându-se legăturile reciproce dintre organismele unei agrobiocenoze, prin
noul procedeu se urmăreşte reducerea populaţiei dăunătorului la o densitate
minimă, practic inofensivă, care nu justifică efectuarea unor cheltuieli cu
aplicarea tratamentelor. În consecinţă, veriga de bază a luptei integrate o
constituie principiul prin care nu se urmăreşte eradicarea totală a dăunătorului în
urma aplicării diferitelor mijloace de combatere, ci menţinerea lui la un nivel la
care să nu producă pagube (sub pragul de dăunare economică), prin aşa-zisa
„metodă a câmpului murdar.
 Elementele necesare pentru aplicarea luptei integrate
 Pentru a folosi cu succes combaterea integrată este necesar să fie
cunoscute în prealabil o serie de elemente şi în primul rând
mecanismele naturale ce contribuie la reglarea densităţii numerice a
speciilor cu importanţă economică, cum sunt:
 Evidenţa speciilor de animale dăunătoare pe zone (alcătuirea
hărţilor de răspândire a dăunătorilor);
 Dinamica speciilor dăunătoare împreună cu speciile antagoniste
(paraziţi şi prădători); raportul numeric optim în favoarea
duşmanilor naturali exclude folosirea tratamentelor chimice;
 Ciclul biologic al speciilor dăunătoare dintr-o anumită zonă, în
strânsă corelaţie cu factorii ecologici (abiotici şi biotici);
 Densitatea numerică la speciile cheie (specii cu importanţă
economică mai mare);
 Pragul economic de densitate a populaţiilor (PEDP), care să
justifice aplicarea tratamentelor chimice; valorile pragurilor variază
în funcţie de specia dăunătoare, specia de plantă şi faza de
dezvoltare, agrofond, lucrările aplicate, condiţiile climatice.
 Măsuri de carantină fitosanitară


 Prin carantină fitosanitară se urmăreşte împiedicarea

răspândirii bolilor şi dăunătorilor, căutându-se a se delimita
anumite zone-focare în care se vor concentra acţiunile de
distrugere a parazitului.
 Carantina fitosanitară se execută în punctele principale de
circulaţie a materialului săditor.
 La punctele vamale de frontieră se exercită controlul
produselor care intră în ţară în vederea împiedicării
pătrunderii a noi paraziţi. În interiorul ţării prin inspectoratele
fitosanitare se controlează materialele vegetale eliberându-se
certificate fitosanitare de liberă circulaţie numai pentru acele
loturi care nu sunt infestate cu paraziţi declaraţi periculoşi.
 Metode agroculturale
 Prin acestea se urmăreşte modificarea practicilor agricole existente,
în funcţie de factorul fitosanitar. Aceste metode au un rol deosebit
în împiedicarea înmulţirii paraziţilor (preventiv) şi în unele cazuri
chiar în distrugerea paraziţilor (curativ). Aceasta face ca aplicarea
lucrărilor agrotehnice respective să capete un caracter obligatoriu în
acţiunile de combatere:
 Alegerea terenului şi aplicarea lucrărilor de întreţinere în funcţie de
dinamica complexului de dăunători şi duşmanii naturali;
 Folosirea de sămânţă sănătoasă într-un agrofond bine fertilizat şi
crearea condiţiilor optime pentru dezvoltarea plantelor;
 Efectuarea însămânţărilor în anumite epoci, prin care să se evite
pagubele produse de dăunători (musca de Hessa, gărgăriţa
porumbului, gărgăriţa mazării, etc.);
 Folosirea unui asolament raţional în rotaţia culturilor şi semănarea
de plante melifere pentru atragerea entomofagilor şi ca staţii de
refugiu;
 Recoltarea la timp şi în bune condiţiuni;
 Folosirea de soiuri şi linii rezistente sau tolerante la atacul
dăunătorilor.
 Metode fizico-mecanice
 Constau în utilizarea mijloacelor termice, mai ales în combaterea
dăunătorilor din depozite, a câmpurilor electrostatice de înaltă
frecvenţă; a ultrasunetelor, cu rol atractant sau repelent; a diferitelor
tipuri de curse (luminoase, alimentare, sexuale, etc.); a diferitelor
dispozitive de captat insecte:
 brâie capcană – se confecţionează din diverse materiale (carton
ondulat, hârtie de împachetat, pânză de sac) ce oferă condiţii bune
pentru aşezarea la iernat a dăunătorilor;
 inele cleioase – acestea se aşează în special pe trunchiul pomilor fiind
utile în combaterea cotarilor şi a altor insecte care urcă în coroana
pomilor.
 Metode chimice
 Metodele chimice se bazează pe folosirea unor substanţe chimice
cu acţiune toxică asupra paraziţilor. Aceste substanţe sunt denumite
în funcţie de paraziţii pe care îi combat:
 bactericide, cele cu acţiune toxică asupra bacteriilor;
 fungicide, cele care distrug ciupercile;
 acaricide, sunt numite cele care distrug acarienii;
 insecticidele, omoară insectele;
 nematocidele, sunt toxice pentru nematozi.
 5. Metode biologice
 Folosirea microorganismelor utile (virusuri, bacterii şi
ciuperci), sub formă de biopreparate: Thuringin, Thurintox,
Muscardin, etc., precum şi a paraziţilor şi prădătorilor crescuţi
în biolaboratoare şi lansarea lor în focarele de dăunători:
Thrichogramma, Prospaltella, Trissolcus, Phytoseiulus, etc. Cu
ajutorul acestora s-au obţinut rezultate foarte bune prin
introducerea şi aclimatizarea de noi paraziţi în zonele unde
aceştia lipsesc. În acelaşi scop se pot utiliza:
 Lupta autocidă, care utilizează efectele sterilizante ale
radiaţiilor ionizante sau ale unor substanţe chimice
(chemosterilizanţi, substanţe radiometrice) asupra insectelor
dăunătoare. Poate fi tratat unul din sexele unei specii sau
ambele sexe, astfel încât, din copulările indivizilor sterilizaţi pe
această cale cu indivizii normali din natură, să rezulte ponte
sterile;
 Lupta hormonală, constă în folosirea unor substanţe hormonale
(endohormoni şi exohormoni) care au rol în reglementarea
proceselor de creştere şi dezvoltare, anumite comportamente la
insecte, etc.
 endohormonii sunt secretaţi de sistemul neuroendocrin care
reglementează creşterea şi dezvoltare insectelor, fiind sub control
direct şi permanent al sistemului nervos central.
 Exohormonii (feromoni) determină anumite comportamente în
găsirea hranei, a sexului opus, în cazuri de primejdie, etc. (feromoni
de alarmă, de concentrare, de marcare).
 Lupta genetică, se bazează pe principiul utilizării diferitelor
manipulări genetice, prin care populaţiile de insecte să regreseze şi
eventual să fie eradicate.
 Acest mijloc de combatere se referă la patru tipuri esenţiale genetic:
 incompatibilitatea dintre rase
 sterilitatea hibrizilor
 utilizarea genelor letale
 crearea de gene defavorabile
Forma cea mai des întâlnită pentru aplicarea tratamentelor pe
suprafeţe mari este aplicarea sub formă de soluţie (pentru pesticidele
care se dizolvă în apă). Intervalul dintre tratamente depinde de:
•intensitatea atacului,
•de nivelul temperaturii, Pompă de stropit cu piston 12 l
•umiditatea solului şi umiditatea atmosferică,
•remanenţa produselor utilizate
 Norme de protecţie a muncii la lucrările de întreţinere
 aplicate culturilor de viţă de vie
 La lucrările de întreţinere a culturilor se vor respecta următoarele norme:
 La lucrările de combatere a bolilor şi dăunătorilor,
 păstrarea produselor pesticide trebuie să se facă în locuri speciale, iar manipularea
se face numai de către persoane autorizate.
 Pentru executarea tratamentelor nu se folosesc persoane în vârstă, femei, copii.
 În caz de contact cu substanţele toxice se spală imediat cu apă şi săpun suprafaţa
afectată.
 Nu se vor face tratamente în zilele cu vânt ce are viteza mai mare de 3m/secundă.
 Este obligatoriu echipamentul de protecţie.
 În timpul lucrului nu se consumă mâncare lichide nu se fumează.
 Locul unde se prepară soluţii este împrejmuit şi marcat, iar resturile rămase după
preparare se vor îngropa.
 După terminarea lucrului se spală obligatoriu mâinile şi faţa cu apă şi săpun.
 Vasele în care se prepară soluţii numai se folosesc în alte scopuri, ambalajele din
material plastic se ard, cele din sticlă se sparg iar cele metalice se turtesc şi se
predau la depozitele de colectare a metalelor.
 Scoaterea produselor chimice din ambalajele mari nu se face prin tragere cu gura
pe la capătul refulant al furtunlui.
 BIBLIOGRAFIE
 Stănescu, D. – „ Hortiviticultura”- Editura Didactică Şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1999.
 Iulia Tiţa, Mariana Stan - ,, Cultura plantelor horticole ’’ – Editura Gimnasium 2002.
 Nicolae Pătraşcu, Mănăilă - ,, Ghid practic pentru agricultori”
 Editura Chonphys, 2004.
 Ediţia revizuită şi adăugită., Revista hortinform ’’ Editată de
 Patronatul Horticultorilor din România, 1996.
 ,, Catalogul DACROM PRIMEX ’’
 www.agroinfo.ro