Fișa 1

,,Despre drumul de la începutul romanului Ion s-a spus că face legătura între
lumea reală și lumea ficțiunii: urmărindu-l, intrăm și ieșim, ca printr-o poartă,
din roman. E o cale de acces.(…) Ne apare deocamdată ca un personaj, cel
dintîi din roman, tânăr, sprinten și nerăbdător să ajungă la destinație.(…)
Cinci sute de pagini mai încolo Herdelenii îl străbat în sens invers, părăsind
definitiv satul. Senzația de trecere a timpului este foarte vie. Ultimul personaj al
romanului va fi acelasi „drum”, înfățișat însă la o altă vîrstă (…)
Viața fictivă se pierde în același fel, la Rebreanu, în viața cea mare și fără
început. Romanul fiind un univers închis și rotund, el seamănă cu un
succedaneu artificial al realității deschise și infinite: pare a se vărsa, și la un
capăt, și la altul în viață; dar e complet izolat de ea.”

( Nicolae Manolescu, Arca lui Noe)

,,Cea dintîi grijă a romancierului e ca personajele să existe, să aibă un

minimum de prezență directă. „Hora” de la începutul romanului aduce în scenă
pe toți eroii de prim-plan. Nu știm nimic despre ei înainte ca gesturile, vorbele,
expresia chipului, gîndurile să le închege o primă imagine, în care premisele
confruntării de mai tîrziu sînt deja schițate. Naratorul nu ezită să ne dea din
primele pagini cheia întîmplărilor care vor marca destinele eroilor.(…)
În spațiul de ficțiune al dramei din Ion „patima” este realitatea esențială,
sub puterea ei se frîng destine, se angajează încleștări de anvergură epică, se
produce o resituare secundă a gesturilor eroilor într-o perspectivă simbolică și
arhetipală”

( Nicolae Crețu, Constructori ai romanului)

 „ Ion este pînza enormă, ieșită din aceste dibuiri de detaliu. Ca roman
țărănesc, el are un precursor în Mara lui I. Slavici, ca roman al ambiției ,
măcar în aparență e în linia Cicoilor vechi și noi.(…)
(George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent)