Fixarea azotului molecular atmosferic de

catre microorganismele diazotrofe

Azotul este un element indispensabil inclusive pt microorganisme
deoarece este inclus in structura tuturor proteinelor si acizilor nucleici
Tesuturile organice vegetale si animale dupa moartea lor devin resturi
organice care sunt mineralizate in procesele de proteoliza si amnificare de la
ammoniac apoi oxidare prin nitrificare in forme minerale accesibile plantelor.
Prin cultivarea plantelor cantitati insemnate de nutrienti minerali cu
azot sunt preluati de acestea si astfel se epuizeaza din substratul de cultura.
Microorganismele diazotrofe sunt procariote capabile sa fixeze
azotul atmosferic molecular sub forma de compusi amoniacali sub actiunea
unui sistem enzimatic numit nitrogenaza.
Nitrogenaza este un sistem enzimatic alcatuit din doua proteide:
dinitrogen reductaza si molibdoferredoxina. Aceste doua componente sunt in
raport 2:1, iar in stare izolata sunt inactive.
Molibdoferredoxina are o masa moleculara de 220-250 KDa si este
alcatuita din 4 subunitati.
Fiecare subunitate este formata dintr-un lant unic de aminoacizi, 28-34
atomi de Fe, 26-28 de atomi de S labili.
Dinitrogenaza functioneaza in asociatie cu un cofactor (molecula mica
ce face parte din sistemul activ al enzimei) si contine doi atomi de Mo si cativa
atomi de Fe.
Cercetarile recente au relevant ca exista trei forme genetice distincte
de sisteme nitrogenazice si anume:
1. Unul bazat pe molibden
2. Unul bazat pe vanadiu
3. Unul care nu se bazeaza nici pe molibden si nici pe vanadiu, ci
numai pe Fe.

1. Sistemul nitrogenazic cu Mo este cel mai cunoscut, contine

dinitrogen reductaza cu Fe si S codificata cu nif H si dinitrogenaza
cu Fe si codificata cu nif DK.
2. Sistemul nitrogenazic cu V contine dinitrogen reducataza cu Fe si
S codificata cu vnf H si dinitrogenaza cu V si Fe codificata cu vnf DK.
3. Sistemul nitrogenazei libere (fara Mo si V) a fost purificat de la
Azotobacter vinelandii si prezinta o dinitrogen reductaza cu Fe si o
dinitrogenaza numai cu Fe in cantitate mai mare.

Nitrogenaza prezinta o serie de proprietati specifice precum:

  Faciliteaza degajarea de H, in prezenta unui agent reducator, a
ionilor de Mg2+ si este activata de ATP.
 Este foarte sensibila la actiunea O2, care o inactiveaza. Pentru
protectia ei fata de O2 se cer conditii de anaerobioza sau a unor
mecanisme specifice.
 Functioneaza numai in prezenta unei cantitati mari de ATP
 Este putin eficienta (fata de alte enzime) si fomeaza numai 1%
din proteina celulara totala.
 Este asociata totdeauna cu o hidrogenaza care mareste eficienta
fiecarui N2
 Este prezenta numai la microorganismele procariote.

Protectia nitrogenazei fata de O2 se realizeaza prin:

 Mecanisme de protectie respiratorie
 Mecanisme de protective conformationala si compartimentare
subcelulara
 Mecanisme de formare a unor structuri protectoare
 Mecanisme de diferentiere si compartimentare subcelulara
 Mecanisme de protective determinate de prezenta unor
substante tampon pentru O2

Reducerea fiecarei molecule de N2 este asociata cu un consum mare de

ATP si de prezenta hidrogenazei. Reducerea este realizata de ferredoxina
redusa sau de flavodoxina. Ferrodoxinele sunt purtatori de electroni, care
sufera oxidari si reduceri reversibile la un potential redox scazut.
Reducerea N2 la NH4 + este insotita de formarea de H2, corelata cu
activitatea nitrogenazei.
Microorganismele libere fixatoare de N2 au o hidrogenaza, care
actioneaza bidirectional si cu ajutorul careia se realizeaza reciclarea H2
produs prin reactii de oxidare. Prin aceasta se redirijeaza electronii rezultati
spre nitrogenaza, iar energia rezultata este folosita pentru producerea de
ATP.
Hidrogenaza de la microorganismele libere fixatoare de N2 are o
activitate complexa, deoarece mareste eficienta nitrogenazei, ii asigura
protective fata de H2, asigura utilizarea excesului de O2 si astfel la nivelul
situsului active al nitrogenazei se realizeaza conditii de anaerobiaza.
La microorganismele fixatoare de N2, producatoare de noduli
(simbioze nodulare la leguminoase si neleguminoase), in general lipsesc
hidrogenazele si astfel nu se mai recupereaza H2 format.
Microorganismele fixatoare de azot atmosferic molecular
(diazotrofe) sunt reprezentate prin procariote heterotrofe libere (aerobe,
facultative anaerobe, microaerofile si anaerobe), procariote chemoautotrofe
libere, procariote fototrofe libere si procariote in simbioze nodulare
(leguminoase si neleguminoase), nenodulare (gimnosperme, angiosperme,
alte sisteme biologice) si asociative (rizocenoze, filocenoze).
Activitatea microorganismelor libere diazotrofe se soldeaza in
sol cu cantitati cuprinse intre 0,3-73 kgN/ha/an (la cele anaerobe) si de 10-
36 kgN/ha/an (aerobe).
Fixarea biologica a azotului in asociatie cu alte sisteme biologice
este cea mai active, mai productiva si mai benefica.
In simbiozele nodulare cu leguminoasele se fixeaza anual peste
90 milioane tone N.
In sol se acumuleaza cantitati variabile in functie de eficienta
tulpinilor de microorganisme fixatoare, de capacitatea lor de a “infecta”, de a
se multiplica, de a fi active in nodozitati, de longevitatea nodozitatilor si de
influenta unor factori externi (temperature, PH, tipul de sol, fotosinteza
plantei, aprovizionarea cu P si microelemente, prezenta compusilor de N in
sol, etc).
Din determinarile efectuate s-a constatat ca fixarile variaza intre
41 kg si 897 kgN/ha/an.
Simbioza microorganismelor diazotrofe cu plantele
neleguminoase, mai ales in actinorize, se soldeaza cu fixari globale de peste 9
milioane tone de compusi cu azot pe an.
Importanta deosebita a fixarii biologice a azotului pentru
fertilitatea solului a impus utilizarea unor procedee de inginerie genetica
pentru transferal si ameliorarea activitatii microorganismelor fixatoare de
azot. Astfel la leguminoase s-au transferat genele hup (“hidrogen uptake”),
care sunt responsabile de reciclarea hidrogenului. Se urmareste ridicarea
randamentului fixarii la toate microorganismele diazotrofe si marirea
spectrului de gazed in simbiozele associative. Prin crearea unor conditii
optime pentru activitatea biologica a microorganismelor diazotrofe se
restrange folosirea unor ingrasaminte cu azot si respectiv efectul negative al
acestora (poluare, eutrofizare, acumularea de nitrosamine cancerigene, efect
distructiv al azotului prin denitrificare etc.).
 Bibliografie

1. www.wikipedia.org
2. Emilia Ciocoiu, Mali Manole, Ioan Geaman ,,MICROBIOLOGIE” Editura
PRINTECH