Ingineria transferului de căldură şi

sisteme de utilităţi (curs şi proiect)

Denumirea programului de studii:
Masterat – Tehnologii avansate în prelucrarea petrolului
An:I….. Sem:…I….

şef lucr. dr. ing. Loredana Negoiţă

 Cuprins

• Mecanisme de transfer de căldură,

• Coeficienţi parţiali şi globali de transfer de căldură,
• Schimbătoare de căldură,
• Combustie şi cuptoare tubulare,
• Sisteme de apă de răcire utilizate în rafinării,
• Sisteme de producere şi utilizare a aburului tehnologic la nivelul rafinăriilor,
• Sisteme de alimentare cu combustibili,
• Sisteme de alimentare cu gaze inerte.
 Bibliografie

• Dobrinescu, D., Procese de transfer termic şi utilaje specifice, EDP, Bucureşti, 1983.
• Pătraşcu, C., Termoenergetica prelucrării petrolului, Editura UPG, Ploieşti, 2003.
• Popa , B., Manualul inginerului termotehnician,Ed.Tehnică, Bucureşti,1986.
• Ludwig, E., Applied Process Design for chemical and Petrochemical Plants, Golf Publishing
Company, Texas,1987.
• Incropera, F., Fundamentals of Heat and Mass Transfer, John Wiley & Sons, New York, 2002.
• Leca, A., Transfer de căldură şi masă, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1998.
• Prevenirea şi Controlul Integrat al Poluării (IPPC), Documentul de referinţă privind cele mai
bune tehnici disponibile în domeniul rafinăriilor de petrol şi gaze, Rafinării de petrol şi
gaze, Bref Rafinării RO_2009473326905.pdf, februarie 2003
 Mecanisme de transfer de căldură
Conducţia reprezintă un mecanism de transfer de căldură specific corpurilor solide. Ea se
poate manifesta şi în cazul corpurilor fluide în cazul în care mişcarea lor macroscopică este
împiedicată prin restricţii exterioare.

Transferul de căldură prin conducţie este modelat matematic prin Relaţia lui Fourier, apărută în
lucrarea “ Théorie analitique de la chaleur “ în 1822. Jean Baptiste Joseph Fourier (1768 – 1830) a
dedus forma corectă a relaţiei care îi poartă numele pornind de la observaţii experimentale şi de la
teoria falsă a flogisticului care era acceptată în acea perioadă.
Fluxul de căldură prin conducţie în masa unui corp are expresia: dt
Q = λA
dx
în care termenii au următoarele semnificaţii:
Q – fluxul termic transferat prin mecanism de conducţie;
λ – conductivitatea termică;
A – aria suprafeţei prin care se transferă căldură (perpendiculară pe direcţia de transfer a fluxului
de căldură);
dt - căderea de temperatură pe direcţia transferului de căldură.
dx
Convecţia termică reprezintă procesul de transfer al căldurii prin acţiunea combinată a conducţiei
termice, a acumulării de energie internă şi a acumulării de amestec. Convecţia este cel mai
important mecanism de schimb de căldură între o suprafaţă solidă şi un fluid (lichid sau gaz), între
care există contact direct şi mişcare relativă.
Clasificarea proceselor de convecţie termică
Regim în spaţiu finit
Convecţie termică Convecţie fără Convecţie laminar în spaţiu mare
schimbarea stării de liberă Regim în spaţiu finit
agregare a fluidului turbulent în spaţiu mare
(convecţie monofazică) Regim în spaţiu finit
Convecţie laminar în spaţiu mare
forţată Regim în spaţiu finit
turbulent în spaţiu mare
Fierbere în volum mare
Convecţie cu Fierbere nucleate în spaţiu finit
schimbarea stării de Fierbere peliculară
agregare a fluidului Condensare cu picături
Condensare Condensare Regim laminar
peliculară Regim turbulent
Rezolvarea pentru calculele practice se face cu ajutorul legii lui Newton, care permite determinarea fluxului de
căldură Q schimbat prin convecţie între un perete şi un fluid:

Q    A  t
• unde:
• -  este coeficientul de schimb de căldură prin convecţie (coeficientul de convecţie), în W/(m2.oC);
• - A – aria suprafeţei de schimb de căldură, în m2;
• - t = tp – tf – diferenţa între temperatura suprafeţei peretelui şi temperatura fluidului, în oC.
Definirea în acest mod a transferului de căldură prin convecţie face ca în coeficientul de convecţie  să fie
înglobaţi toţi factorii care determină procesul de convecţie: tipul mişcării, regimul de curgere, proprietăţile
fizice ale fluidului, forma şi orientarea suprafeţei de schimb de căldură. În felul acesta  devine o funcţie
complexă, greu de determinat, cu multe variabile de forma:

 = f(l, w, tp, tf, cp, , , …),

unde: l este o lungime caracteristică a curgerii, în m, w - viteza de curgere a fluidului, în m/s, tp - temperatura
peretelui, oC, tf – temepratura fluidului, oC, cp – căldura specifică, kJ/kg·C, ρ – densitatea, kg/m3, ν –
viscozitatea cinematică, m2/s,
Relaţiile criteriale generale ale convecţiei, fără schimbare de fază în regim staţionar

Conform teoremei π a similitudinii, pentru procesele de convecţie forţată, fără schimbare de fază şi în regim
staţionar, se poate scrie o relaţie criterială sub forma generală:

f(Nu, Re, Pr) = 0

În general se obişnuieşte (nu numai la schimbul de căldură prin convecţie) ca relaţiile criteriale ale diverselor
procese fizice să se scrie sub următoarea formă: criteriul de similitudine care conţine necunoscuta
procesului (la convecţie necunoscuta este α) este egal cu o constantă, înmulţită cu produsul celorlalte
criterii de similitudine, ridicate la anumite puteri [1]. În consecinţă, pentru convecţia forţată, fără schimbare
de fază şi în regim staţionar, se poate scrie:

Nu = C·Rea·Prb
sau
Nu = C·Rea+b·(Pe/Re)b
 În regim turbulent
Principalele relaţii de calcul folosite la încălzirea sau răcirea lichidelor sau a gazelor sunt :
Mc.Adams -
Nu  0,023  Re 0 ,8
 Pr
0, 4

relaţia este valabilă pentru Re > 104, Pr > 0,6 şi L/d > 50.
Înlocuind toate expresiile în relaţia Nu se observă că influenţa cea mai mare o are viteza, iar cea mai mică
diametrul conductei. Relaţia obţinută pentru α este : 0, 6 0, 4 0, 4
  cp  
0 ,8
w
  0,023 
 0, 4  d 0, 2
0 ,14
  
Sieder – Tate – Nu  0,027  Re  Pr
0 ,8 1/ 3  
 
 p 

Miheev - 0 , 25
 Pr 
Nu  0,021  Re 0 ,8
 Pr 0 , 43
 
 Pr 
 p 
 În regim laminar

Cea mai des utilizată este relaţia stabilită de Sieder – Tate :

0 ,14
 d
1/ 3
  
Nu  1,86   Re Pr   
 L  
 p 
L
faţă de regimul turbulent apare în plus simplexul , îndcare :
d – diametrul conductei, m;
L – lungimea conductei, m.
Pentru rapoarte L>> , rezultatele nu mai sunt corecte.
d
Pentru L >> d, tot Sieder –Tate recomandă relaţia : 0 ,14
  
Nu  0,475  Re Pr    
1/ 3
 
 p 
Altă relaţie, recomandată de Aladiev, care a introdus criteriul Grashof, Gr (acesta fiind caracteristic convecţiei
libere).
Nu  0,74  f  Re
0, 2
 Pr
0, 3
 Gr
0,1

Această relaţie se aplică numai pentru produsul Re·Pr > 1800.

 Radiaţia termică
• Radiatia termica este mecanismul de transmitera a caldurii prin propagarea radiatiilor termice care sunt
unde electromagnetice cu lungimea de unda, λ, cuprinsa intre 0,8 si 40 μm. Transformarea caldurii in
energie radianta si invers are loc printr-un fenomen complex de oscilatie interatomica si intraatomica.
Energia radianta este transportata prin spatiu de radiatiile termice care se transforma partial sau total în
căldură atunci cand acestea intalnesc un corp mai rece.

Legile radiaţiei termice

Legea lui Planck - Energia radiantă emisă în unitatea de timp de unitatea de suprafaţă a unui corp se
numeşte putere de emisie (E).
Prima lege ce guverneza radiatia unui corp negru este legea de radiatie Planck, care guverneaza intensitatea
radiatiei emisa de unitatea de arie intr-o directie fixa (unghi solid) de catre corpul negru ca functie de
lungimea de unda pentru temperatura fixa.

E n ,  C1
 
 C 

  e 1 
5 T 2 
 ς·T4

Legea lui Wien şi Stefan-Boltzman

λmax·T = C

En = ς·T4
Legea Wien ne da lungimea de unda pentru maximul distributiei radiatiei, in timp ce legea Stefan-
Boltzmann ne da energia totala emisa pe toate lungimile de unda de catre corpul negru
(reprezantata de aria delimitata de axe si distributia radiatiei).

Astfel, legea Wien explica deplasarea maximului distributiei catre lungimi de unda mai mici pe
masuta ce creste temperatura, in timp ce legea Stefan-Boltzmann explica cresterea in inaltime a
curbei pe masura ce creste temperatura. Aceasta crestere este foarte abrupta, intrucit variaza cu
puterea a patra a temperaturii.

Calculul coeficientului parţial de transfer de căldură prin radiaţie, αr, între două suprafeţe

5,67 T 1 
4
 
4

T
 r  t  100    100  
   2

    
 Coeficientul global de transfer de căldură
Fluide separate de un perete cilindric
În majoritatea proceselor de transfer de căldură sunt prezente, în serie sau în
paralel, câte două sau chiar trei mecanisme de transfer de căldură.
1
ke d 
1  d d d 1
  Rdi   e  e ln e  Rde 
 i  di 2   p di e
ked – coeficientul global de transfer de căldură la exterior cu depuneri, W/m2·0C,
αi – coeficientul parţial de transfer de căldură prin convecţie, la interior, W/m2·oC,
αe – coeficientul parţial de transfer de căldură prin convecţie, la exterior, W/m2·oC,
-de – diametrul exterior al peretelui cilindric, m
di – diametrul interior al peretelui cilindric, m
λ- conductivitatea termică a peretelui metalic (a materialului din care este confecţionat peretele
cilindric), W/m·0C.
Rde, di – rezistenţa depunerilor la exterior, respectiv la interior, m2·0C/W
de de
ln Termenul se numeşte rezistenţa peretelui metalic.
2   p di
 Schimbătoare de căldură

Clasificarea schimbătoarelor de căldură după trei criterii importante:

I. După procesul principal de transfer de căldură, se deosebesc numeroase clase de aparate, ca de exemplu:
preîncălzitoare, răcitoare, condensatoare, răcitoare-condensatoare, refierbătoare, vaporizatoare,
cristalizatoare, regeneratoare ( schimbătoare de căldură propriu-zise) etc.

II. După modul de contactare a fluidelor, se deosebesc trei clase de aparate: schimbătoare de căldură de
suprafaţă, schimbătoare de căldură prin contact direct (de amestec) şi schimbătoare de căldură cu fluid
intermediar staţionar.
Schimbătoarele de căldură de suprafaţă se caracterizează prin faptul că cele două fluide care schimbă căldură
între ele sunt separate prin pereţi metalici, în majoritatea cazurilor cilindrici (tuburi). Aceste schimbătoare de
căldură prin contact direct nu conţin pereţi despărţitori şi cum fluidele vin în contact nemijlocit, transferul de
căldură este însoţit şi de un proces de transfer de masă.
Schimbătoarele de căldură cu fluid intermediar staţionar sunt de concepţie mai recentă, se utilizează în cazuri
practice caracteristice şi prezintă unele avantaje specifice. Ele se caracterizează prin faptul că transferul de
căldură de la fluidul cald către fluidul rece, care sunt în curgere continuă prin schimbător, este mijlocit de un
fluid intermediar staţionat în aparat.
III. După tipul constructiv al aparatului se deosebesc numeroase clase de schimbătoare, principalele tipuri
fiind prezentate în cele ce urmează, cu excepţia schimbătoarelor de căldură cu fascicul tubular în manta
care, fiind cele mai utilizate, se tratează pe larg într-un paragraf special.
Schimbătoarele “ tub în tub” constau în două tuburi concentrice, un fluid circulând prin tubul interior, iar
celălalt fluid prin spaţiul inelar (inertubular),
Schimbătoare de căldură tip fascicul tubular în manta (FTM),
Răcitoare şi condensatoare cu serpentină scufundată,
Răcitoare şi condensatoare cu serpentină stropită cu apă,
Schimbătoare de căldură cu plăci etc.
Schimbător de căldură
Fig. tub
1 în tub

Schimbător de căldură fascicul

Fig. 5 tubular în manta (FTM) tip 1-2
 SCHIMBĂTORUL DE CĂLDURĂ ÎN CONTRACURENT

t = (tc1+ tc2)/2 –( tr1+ tr2)/2 ={ (tc1- tr2)+ (tc2- tr1)}/2 = (tM +tm)/2

Q = keAet = mcCpc(tc1 – tc2) = mrCpr(tr1 – tr2)

tc 2 t c1

t r1 tr 2
Temperatura

t c1

tc 2 tr 2
t M
t r1
t m
Lungimea

Fig. 10
 a b
c
a reprezintă un schimb de căldură în curent încrucişat simplu,
Fig. 16
b, c reprezintă un schimb de căldură în contracurent încrucişat,
 Bilanţurile termice globale şi parţiale pe cuptoare tubulare

Gaze de
B·igc
ardere
Qi = Qe
Qi = caldura dezvoltata de fluxul de combustibil care este
ars
Qe = fluxul termic ieşit cu materia primă, cu aburul
supraînc, gazele de ardere la coş şi pierderi prin pereţi
Qfs

Qp

Qmp iac=entalpia amestecului combustibil

Qu=caldura utila
Combustibil

Aer
Abur
Randamentul cuptorului este dat de raportul intre fluxul termic util in cuptor si fluxul termic
dezvoltat in cuptor.

Bilant partial pe radiatie:

Qi=Qe

Bilant termic pe preincalzitorul de aer:

Qc=Qp
 Sisteme de producere şi utilizare a aburului tehnologic
la nivelul rafinăriilor
Necesarul de abur la nivelul unei rafinării este acoperit în principiu din trei surse :
1. Abur provenit din recuperări de căldură din fluxuri tehnologice cu temperaturi ridicate.
2. Abur produs în cazane cu focar;
3. Abur de „import”, provenit de la Centralele Electrice şi de termoficare.

Câteva tipuri de clasificări ale cazanelor de abur:

După posibilitatea de deplasare: stabile şi transportabile;
După sursa de energie: cu combustibili fosili (gazoşi, lichizi, cărbuni), cu energie electrică, cu energie solară etc.;
După modul de circulaţie a apei: cu circulaţie naturală sau cu circulaţie forţată;
După presiunea aburului produs: de joasă presiune (1-6 bar), de medie presiune (6-64 bar), de înaltă presiune
(peste 64 bar);
După volumul de apă conţinut: cu volum mare sau cu volum mic de apă (se consideră cazane cu volum mare de
apă cazanele la care raportul dintre volumul de apă conţinut şi suprafaţa de încălzire este mai mare de 0,026
m3/m2);
După gradul de pericol în exploatare cazanele se clasifică în patru clase în funcţie de valoarea parametrului x =
V(ts-100), în care V este volumul de apă din cazan, iar ts este temperatura de saturaţie a aburului, exprimată în
0C.
Principalele utilizări ale aburului
t,0C
Pc

tc C
P

L V tant
ons
c
P=

L+V

x=0 x=0,2 x=0,4 x=0,5 x=0,6 x=0,8 x=1

tT A B
0 s, kJ/kgK
DIAGRAMA TEMPERATURĂ – ENTROPIE
• Diagrama T-s este una dintre cele mai utile diagrame atât pentru apă cât şi pentru alte
substanţe deoarece permite reprezentarea foarte sugestivă a ciclurilor termodinamice ale
instalaţiilor tip pompă de căldură şi instalaţii frigorifice.
• Punctele A şi B corespund stării punctului triplu, iar punctul C corespunde stării punctului
critic. Curbele AC şi BC separă zona cuprinsă între izoterma punctului triplu şi izoterma
punctului critic în trei domenii corespunzând fazei lichide (L), lichid şi vapori (L+V) şi vapori
(V). În zona aburului umed sunt trasate şi curbele de titlu constant (x=const.).
• Izobarele în zona apei lichide se confruntă practic cu curba punctelor de fierbere AC, în zona
aburului umed sunt drepte orizontale (coincid cu izotermele) iar în zona aburului supraîncălzit
au o variaţie exponenţială.
• Diagramele T-s pentru abur, trasate cantitativ, sunt disponibile la dimensiuni mari şi cuprind
practic variaţia celor mai importanţi parametrii de stare.
 Cazane recuperatoare de căldură din fluxurile lichide

1. supapă de siguranţă
2. Manometru
3. demister
4. regulator de nivel
Schema de principiu a unui cazan de abur recuperator de căldură
dintr-un flux lichid cald
Instalaţie de forţă cu abur
 Sisteme de apă de răcire utilizate în rafinării

• Într-o rafinărie, răcirea fluxurilor de materii prime este necesară pentru ca operaţiunile din procesul
de rafinare să poată avea loc la temperaturile necesare şi pentru a aduce produsele finite la
temperatura de depozitare corectă. Deşi integrarea termică a sistemelor procesului asigură
posibilitatea realizării răcirii semnificative prin schimbul de căldură între fluxurile care trebuie răcite
şi cele care trebuie încălzite, este în continuare necesară răcirea suplimentară. Această răcire
adiţională trebuie asigurată într-un mediu de răcire extern: apă şi/sau aer.

• În rafinăriile de petrol se utilizează o mare varietate de tehnici de răcire. În majoritatea rafinăriilor

se utilizează o combinaţie a tehnologiilor disponibile. Alegerea unui sistem de răcire depinde de
temperatura de răcire dorită, de capacitatea de răcire, de riscul de contaminare (bucla de răcire
primară şi secundară) şi de condiţiile locale. O diagramă flux simplificată a sistemului de răcire
este prezentată în Figurile A-H şi descrisă pe scurt în continuare:
Diagrame simplificate ale sistemelor de răcire utilizate în rafinării
A: Răcire cu o singură trecere, B: Răcire directă cu răcirea efluentului de apă de răcire,
C: Sistem indirect/secundar D: Recirculare, E,F: Circuit închis, G,H: Sistem hibrid
Răcire cu apă

(1) Răcire directă

Datorită contaminării puternice generate prin acest tip de răcire, astăzi stingerea nu se mai utilizează
decât pentru cocs, în instalaţiile de gazeificare şi în unele incineratoare de gudroane.

(2) Sistemul cu o singură trecere (apă de mare, apă de râu etc.)

Într-un sistem tipic de răcire într-o singură trecere, apa este adusă dint-un corp de apă de suprafaţă, la
nevoie filtrată şi uneori tratată cu biocid pentru a împiedica murdărirea ei. Apoi, apa trece prin
toată rafinăria, unde asigură răcirea în schimbătoare de căldură.
Apa de răcire trece numai o dată prin fiecare instalaţie şi este apoi evacuată direct fără a fi tratată într-
o staţie de epurare. Există mai multe modalităţi de utilizare a apei în procesul de răcire la o
singură trecere din rafinărie, fiecare cu risc diferit de contaminare în procesele tehnologice.
• Apă de răcire la o singură trecere utilizată pentru răcirea fluxurilor nepoluante, de exemplu în
generarea de energie. În general se aplică un sistem cu turn de răcire atunci când încărcarea
termică a apei de suprafaţă devine pre înaltă. Figura A şi B:
• Apă de răcire la o singură trecere utilizată în schimbătoare de căldură cu un sistem de recirculare
a apei, care apoi răceşte fluxurile tehnologice. Figura C
• Apă de răcire la o singură trecere utilizată în schimbătoare de căldură cu un sistem de recirculare
a apei, care apoi răceşte fluxurile tehnologice.
(3) Sistem de circulare (apă temperată, apă de răcire).
În acest sistem, cea mai mare parte a apei de răcire este recirculată în mod repetat în turnuri de răcire la
temperatura aerului atmosferic. Pentru a controla concentraţiile de poluanţi şi conţinutul de solide din apa
de răcire, se utilizează un curent de sus în jos – dirijat spre staţia de epurare – şi se adaugă apă de
compensare. O altă cantitate de apă iese din sistem prin evaporare. Figura D

(4) Sistem umed închis (în mod nomal cu apă).

Se utilizează apă temperată atunci când procesele care necesită răcire nu pot i ecpuse la temperaturile
(scăzute) ale apei de răcire (Figura F)

(5) Sisteme hibride

În aceste cazuri se utilizează ca medii de răcire atât aer cât şi apă. Aceste sisteme în mod normal maximizează
utilizarea răcirii cu aer, răcind cu apă numai restul de procese. Există două tipuri de sisteme, prezentate în
Figura G şi H.

(6) Sisteme de refrigerare

În cazurile specifice în care fluxurile tehnologice trebuie răcite la temperaturi mai mici decât ambientul, se aplică
sisteme de refrigerare. Atunci poate fi vorba fie de un sistem de refrigerare directă, de exemplu cu
refrigerent (propan sau amoniac) introdus în proces, fie de un sistem adiacent (Figura F), cu ajutorul unui
sistem de circulare (de ex. saramură, glicol) în care refrigerentul răceşte lichidul circulant
 Sisteme de alimentare cu combustibili

COMBUSTIBILI ŞI SISTEME DE COMBUSTIBILI

• Combustibilul necesar pentru producerea aburului şi energiei pentru arderea în
cuptoare provine fie din combustibili produşi în rafinărie (combustibili de rafinărie) fie
de la gazele naturale achiziţionate din exterior, fie dintr-o combinaţie a acestora. În
mod normal, majoritatea sau chiar toţi combustibilii lichizi de rafinărie utilizaţi sunt
sub-produse ale proceselor de rafinare. Compoziţia şi calitatea acestor combustibili
variază în funcţie de tipul ţiţeiului prelucrat. În general, varietatea combustibililor de
rafinărie reprezintă un echilibru atent dintre necesarul de energie, tipul de ţiţei
prelucrat, limitele de emisie şi economia proceselor.
Gaze combustibile de rafinărie
Cea mai mare parte a combustibililor utilizaţi într-o rafinărie sunt gazoşi (metan, etan şi etilenă cu
exces de hidrogen) şi sunt generaţi intern de diferite procese de rafinare şi colectaţi în sistemul de
alimentare cu gaze al rafinăriei, însă se utilizează rapid şi în mod normal nu pot fi vânduţi ca
produs de valoare. Dacă sunt tratate adecvat, RFG reprezintă un combustibil cu poluare redusă.
Majoritatea sistemelor de gaze combustibile de rafinărie dispun de două sa mai multe surse de
alimentare alternative: gaze de rafinărie, gaze din import (în mod normal gaze naturale) şi gaz
petrolier lichefiat (GPL). Aceste gaze pot fi lipsite de sulf la sursă (de ex. provenite din procese de
reformare catalitică sau de izomerizare) sau cu sulf la sursă (majoritatea celorlalte procese, adică
distilarea ţiţeiului, cracare, cocsare şi toate procesele de hidrodesulfurizare). În acest din urmă
caz, fluxurile de gaze sunt de obicei tratate în scrubere cu amine pentru îndepărtarea H2S înainte
de a intra în sistemul de gaze combustibile de rafinărie şi, dacă este cazul, se îndepărtează praful
şi CO2 sunt transformate. Gazul de cocs reprezintă principala sursă de gaze de rafinărie dacă
rafinăria desfăşoară procese de cocsare. Conţinutul de sulf, sub formă de H2S este în mod
normal sub 100 mg/Nm3, dar sunt posibile şi valori de 20 - 30 mg/Nm3 în cazul gazelor tratate la
presiuni înalte (20 bar). Conţinutul de azot este neglijabil.
Sistemul de combustibili gazoşi
• În figura este prezentată diagrama flux simplificată a unui sistem tipic de gaze combustibile
Combustibilul gazos este asigurat de diferite instalaţii din rafinărie. În această diagramă,
alimentarea de rezervă este asigurată de importul de gaze naturale şi de GPL produs intern, care
este apoi vaporizat şi introdus în arzătorul de gaz. Condensarea hidrocarburilor mai grele şi/sau a
apei are un rol critic în sistemul de combustibili gazoşi. În mod normal, toate instalaţiile dispun de
un vas de detentă pentru gazele combustibile, în care este separat condensul format în sistemul
de distribuţie a gazelor combustibile. Conductele de gaze combustibile care ies din acest tambur
trebuie trasate cu abur pentru a evita condensul pe conductele de alimentare a fiecărui arzător.
Lichidul din tamburul de extragere a gazelor combustibile se scurge într-un sistem de canalizare
închisă.
Sistemul de combustibili lichizi de rafinărie

Un sistem tipic de combustibil lichid din rafinărie conţine un rezervor de amestec special, o pompă de transfer şi
o instalaţie de încălzire (dacă este cazul). Sistemul evacuează păcură la presiune constantă şi în condiţiile
necesare de temperatură şi viscozitate, astfel în cât să facă posibilă atomizarea şi eficienţa arderii. Dacă
consumul de combustibil este redus, costurile instalării rezervorului încălzit, preîncălzirii etc. nu pot justifica
utilizarea combustibililor grei ţiţei în acest caz se vor utiliza unii mai uşori. Combustibilii de rafinărie lichizi se
utilizează de obicei pentru pornirea instalaţiilor.
 Tipuri de teme de proiect

•Proiectarea tehnologică a unui schimbător de căldură tip fascicul tubular în manta,

•Proiectarea tehnologică a unui schimbător de căldură tip răcitor cu aer,
•Proiectarea tehnologică a unui schimbător de căldură tip refierbător,
•Proiectarea tehnologică a unui schimbător de căldură tip condensator,
•Proiectarea tehnologică a unui schimbător de căldură tip generator de abur,
•Proiectarea tehnologică a unui cuptor paralelipipedic orizontal,
•Proiectarea tehnologică a unui cuptor paralelipipedic vertical,
•Proiectarea tehnologică a unui cuptor cilindric vertical,
•Proiectarea tehnologică a unui cuptor de piroliză,
 Etapele realizării proiectului

• Prezentarea unei instalaţii tehnologice (utilaj tehnologic) ,

• Stabilirea datelor iniţiale de proiectare,
• Stabilirea obiectivelor temei de proiectare,
• Prezentarea etapelor de proiectare,
• Interpretarea rezultatelor obţinute,
• Concluzii şi descriere mod de redactare şi prezentare
 Bibliografie proiect
1.Dobrinescu,D., Procese de transfer termic şi utilaje specifice, E.D.P., Bucureşti, 1983.
2.Pătraşcu Maximiliana, Transmisia căldurii, cap.6 în Ingineria prelucrării hidrocarburilor ( coord. Suciu, G.C.), vol.2,
Ed.Tehnică, Bucureşti, 1985.
3.Grigoriu,I. şi Toma,P., Procese de răcire în industrie, Ed.Tehnică, Bucureşti, 1970.
4.Dobrinescu,D., Termoenergetica combinatelor petrochimice, Inst. Petrol şi Gaze, Ploieşti, 1985.
5.Dobrinescu,D. ş.a., Procese de transfer de căldură. Aplicaţii numerice, Inst. Petrol şi Gaze, Ploieşti, 1991.
6. Lavric, D., Schimbătoare de căldură demare eficacitate, editura Matrix Rom , Bucureşti, 2000.
7. Badea , A., Schimbătoare de căldură, Editura Agir, Bucureşti, 2000.
8. Danciu, Em., Procese şi utilaje de transfer termic în industria chimică, Editura Bren, Bucureşti, 1999.
9. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie, Editura tehnică, Bucureşti,1995.
10. Şomoghi, V., Procese de transfer decăldură, Editura Universal Cartfil, Ploieşti, 1998.
11. Leca A., Transfer de căldură şi masă, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.
12. Popa, B., Manualul inginerului termotehnician, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986.
13. Kakac, S., Heat exchengers, Hemisphere Publishing Corporation, London,1980.
14. Incropera, F., Fundamentals of heat and mass transfer, John Wiley and sons, New York, 2001.