Sunteți pe pagina 1din 5

Gurdjieff vorbește despre 7 tipuri de om.

Este important să subliniem că este vorba despre 7 tipologii


umane, și nu despre tipuri de personalitate.

Recunosc, în pofida profundei mele admirații pentru Gurdjieff și munca sa, mereu am fost puțin sceptic
privitor la această împărțire/catalogare. Asta, deoarece mi-a fost imposibil să integrez ideea în Tarot și,
dat fiind faptul că Tarotul este știința esoterică care însumează toate celelalte științe, dar și idei
esoterice, orice nu poate fi integrat sau corelat cu Tarotul, în opinia mea, trebuie tratat cu mare
precauție și studiat, analizat cu toată seriozitatea. Totodată, îmi dau seama că nu tot ce nu pot să
integrez este greșit sau în afara sistemului, ci, cel mai probabil, depășește nivelul curent al înțelegerii
mele.

Gudjieff susține că fiecare om funcționează pe baza a trei centri: centrul motor, centrul emoțional și
centrul intelectual. Majoritatea oamenilor sunt conduși de unul din acești centri, eventual pot să-și
dezvolte două din aceste funcții, dar foarte puțini oameni sunt capabili să conștientizeze existența celor
trei centri și să îi dezvolte armonios.

Gurdjieff a făcut și corelația între acești trei centri și trei tipuri distincte de dezvoltare: calea fachirului,
calea călugărului și calea yoghinului. Simplificând ideea, fachirul își dezvoltă abilitățile fizice, călugărul pe
cele emoționale iar yoghinul pe cele mentale.

Dar ce spune mai exact Gurdjieff despre cele 7 tipologii umane?

Oamenii nr. 1, 2 si 3 formează umanitatea mecanică; aceștia rămân la

nivelul la care s-au născut.

Omul nr. l are centrul de gravitație al vieții sale psihice în centrul motor. Acesta este omul corpului fizic,
la care instinctul și mișcarea sunt întotdeauna mai importante decât sentimentul și gândirea. Acești
oameni trăiesc prin instinct și senzații.

Omul nr. 2 este la același nivel de dezvoltare, dar centrul de gravitație al vieții sale psihice este în centrul
emoțional. Aceștia sunt oamenii la care funcțiile emoționale sunt mai importante decât toate celelalte.
Sunt persoane sentimentale și emoționale.

Omul nr. 3 este de asemenea la același nivel de dezvoltare, dar centrul de gravitație al vieții sale psihice
este în centrul intelectual. Sunt oamenii la care funcțiile intelectuale sunt mai importante decât funcțiile
emoționale, instinctive și motrice. Sunt persoane raționale și teoretice.

Fiecare om se naște nr. l, nr. 2 sau nr. 3, și nu devine nr. 4 decât ca urmare

a unor eforturi precise și susținute.


Din cauza limitărilor interne și a mecanicității moștenite și cultivate din ființa lor, omul nr. 1, nr. 2 și nr. 3
nu sunt capabili să obțină niciodată cunoașterea accesibilă omului nr. 4, nr. 5, nr. 6 și nr. 7.

Oamenii nr. 1, 2 si 3 pot doar să înțeleagă și să reducă lucrurile la propriul lor nivel de percepție și fără
un impuls exterior – un șoc adițional – evoluția către cunoașterea omului nr. 4 nu este posibilă și
accesibilă.

Omul nr. 4 este un grad intermediar.

Acesta este întotdeauna produsul adoptării unei discipline spirituale. Calea spirituală este calea
cunoașteri, nu a credinței așa cum în mod frecvent și eronat se crede.

El nu se poate naște așa, nici nu poate evolua „accidental”. Limitările și influențele obișnuite ale
educației, culturii și ale „moștenirii spirituale” nu pot să producă un om nr. 4.

Omul nr. 4 are un centru de gravitație permanent care este format din ideile sale, din aprecierea sa
asupra căii spirituale urmate și din relația sa cu aceasta. În plus, centrii săi psihici au început deja să se
echilibreze; nu poate fi un centru mai important ca altul în el, așa cum este în cazul oamenilor din
primele trei categorii. Omul nr. 4 începe deja să se cunoască, el începe să știe încotro merge.

„A Patra Cale”, cea a dezvoltării armonioase, metodă elaborată de către Gurdjieff care încorporează cele
trei căi spirituale identificate de acesta (calea fachirului, calea călugărului și calea yoghinului), vizează
exact obținerea calităților omului nr. 4. Acesta este conștient de cele trei dimensiuni ale sale și este
capabil să le controleze și să le dezvolte armonios, este, dacă doriți, însumarea în mod armonios și
sănătos al omului nr. 1, 2 și 3.

Omul nr. 5 este deja produsul unei cristalizări și ca urmare el nu se mai poate

schimba continuu ca oamenii nr. 1, 2 si 3. Trebuie remarcat că omul

nr. 5 poate fi adeptul unei căi spirituale autentice sau al unei căi false.

El poate deveni nr. 5 doar după ce a fost nr. 4. Există totuși excepții în care cineva a sărit etapa de a fi
fost nr. 4 și a devenit direct nr. 5, însă în aceste cazuri excepționale, persoanele nu o să poată deveni nr.
6 sau 7 deoarece le lipsesc cunoștințele și experiențele omului nr. 4. Gurdjieff afirmă că astfel de cazuri
de falsă dezvoltare sunt izolate și destul de rare.

Omul nr. 5 este pentru noi un tip de om inaccesibil deoarece acesta a atins unitatea.

Acesta diferă de omul nr. 6 doar prin faptul că unele din însușirile sale nu au devenit încă permanente.
Omul nr. 7 a ajuns la dezvoltarea cea mai înaltă care este posibilă și

posedă tot ceea ce omul poate poseda, cum ar fi voința, conștiința, un „Eu”

permanent și imuabil, individualitate, nemurire și multe alte însușiri pe

care, în ignoranța si orbirea noastră, noi nu ni le atribuim. Nu putem

înțelege omul nr. 7 și însușirile sale decât până la un anumit grad, conform

etapelor gradate prin care noi putem să ni-l apropiem pe măsură ce

evoluăm spiritual. Și, ca să nu existe nici o confuzie, spiritual înseamnă intelectual la un nivel superior de
percepție, și nu emoțional, respectiv referitor la suflet așa cum foarte mulți greșit consideră. Astfel,
religia necesită credință, adică implicare emoțională – sentiment religios, respectiv calea călugărului – în
timp ce spiritualitatea implică rațiune și o înțelegere profundă, superioară a lucrurilor – respectiv calea
yoghinului așa cum o numea Gurdjieff.

Sunt două aspecte importante aici.

Primul este să înțelegem și să corelăm corect ce este 3 și ce este 4, respectiv ce este 7 și ce este 12 în
esoterism la modul general, și în acest caz în particular.

Al doilea este indiciul important pe care Gurdjieff ni l-a lăsat, respectiv faptul că „omul nr. 1, 2 și 3 ne
naștem”. Acest indiciu este practic cheia problemei.

Astrologia modernă, din comoditate și ignoranță, din neștiință, vorbește despre 12 zodii.

Am mai spus-o, nici unul din noi nu ne naștem Berbeci, Raci, Lei sau Scorpioni, ci ne naștem în una din
cele 3 decade ale uneia din cele 12 zodii. Astfel, rezultă 36 de tipologii umane distincte. Simplificând
însă, cheia este cunoașterea și înțelegerea diferențelor dintre cele 3 decade ale fiecărei zodii și din ce
rezultă acestea. Astrologia modernă nici nu cunoaște, nici nu înțelege acest aspect.

Diferențierea dintre cele 3 decade rezultă din diferența de gen (sex).

Gândirea dualistă, antagonică, a redus ideea de sex la masculin și feminin, însă, din punct de vedere
energetic există și cel de-al treilea gen, androgin, respectiv neutru (sau dublu). Rolul celui de-al treilea
gen este crucial: este mediatorul, energia reconciliantă, forța care menține echilibrul între celelalte
două.

Am explicat de mai multe ori Legea lui Trei, n-am să intru din nou în detalii, dar este important să
înțelegem că nu poate exista echilibru între două forțe fără existența celei de-a treia.

Ideea celor trei genuri, respectiv trei tipuri distincte de energie, se regăsește în toate ramurile științelor
esoterice.
În Astrologie aceste trei energii sunt identificate prin cele trei calități: calitatea Fixă, Cardinală și Dublă
(sau Mutabilă).

Fiecare decadă a fiecărei zodii cade sub incidența uneia din aceste trei calități și reprezintă una din cele
trei genuri.

Ordinea diferă de la zodie la zodie. De exemplu la Berbec, primul decan este Cardinal, cel de-al doilea
este Fix iar cel de-al treilea este Dublu. În cazul Taurilor primul decan este Fix, cel de-al doilea Dublu iar
cel de-al treilea Cardinal ș.a.m.d.

Indiferent în ce zodie suntem născuți, aparținem uneia din cele trei decade, respectiv unui anume gen și
unui anume tip de energie care ne definește: Activ, Pasiv (sau Reactiv) și Neutru (sau Reconciliant).
Denumirea acestor energii este irelevantă și ține de percepția fiecăruia și de convenția lingvistică.
Important este să înțelegem că acestea reprezintă trei tipuri de energie, toate active, dar active la un alt
mod, reprezentând trei tipuri de manifestare diferită.

Și aici am făcut legătura cu tipologiile propuse de Gurdjieff.

Omul nr. 1 reprezintă manifestarea calității Fixe, respectiv ține de instinct și de centrul motor.

Omul nr. 2 reprezintă manifestarea calității Cardinale, respectiv ține de sentimental și reprezintă centrul
emoțional.

Omul nr. 3 reprezintă manifestarea calității Duble (Mutabile) și ține de rațional și reprezintă centrul
intelectual.

Evident, sunt 12 tipologii diferite de om nr. 1, 2 și 3, dar ca principiu și rezumând, prin prisma genului și a
celor 3 tipuri de energie, putem identifica cele trei tipologii generale.

În Tarot decadele sunt reprezentate de cele 36 de cărți numerotate de la 2 la 10 aparținând celor 4


suite.

Identificarea celorlalte 4 tipologii umane ține de înțelegerea profundă a semnificației și rolului Cărților
de Curte.

Pentru cei care nu cunosc sistemul și compoziția pachetului de cărți de Tarot, trebuie să le spun că față
de pachetul de cărți de joc, în Tarot Cărțile de Curte au în compoziția lor 4 și nu 3 cărți.

Multă vreme acest lucru a fost derutant, mai ales datorită faptului că în mod tradițional asocierea dintre
Cărțile de Curte din pachetul de cărți de joc și cel din Tarot s-a făcut în mod eronat.

Valetul este valet în ambele pachete, la fel și Regina. Însă Cavalerul din pachetul de Tarot reprezintă
Regele din pachetul de cărți de joc și Regele din pachetul de Tarot nu are echivalent în pachetul de cărți
de joc.
Cărțile de Curte în Tarot reprezintă trecerea, ascensiunea individului la un nivel de conștiință superior și
practic fac trecerea de la condiția umană de simplu muritori la cea superioară, divină a cărților care
reprezintă cele 12 zodii, respectiv arhetipurile perfecte – din nou, divine, dacă doriți.

Astfel, Valetul reprezintă omul nr. 4, Cavalerul omul nr. 5, Regina omul nr. 6 și în final Regele,
reprezentantul forțelor divine pe Pământ așa cum a fost la Egiptenii antici, omul nr. 7.

Valetul în mod tradițional reprezintă o persoană tânără indiferent de sex.

Cavalerul reprezintă bărbatul, Regina femeia.

Regele este a doua carte neutră, poate fi atât bărbat, cât și femeie, vezi exemplul Cleopatrei ca să facem
referință tot la tradiția Egipteană.

Regele este Superman, supra-omul (și este vorba despre OM, ci nu despre bărbat!), este întruchiparea
Übermenschen-ului lui Nietzsche din „Așa grăit-a Zarathustra”.

La un nivel superior este vorba despre spirala evoluției, Cărțile de Curte reprezentând fiecare câte o
etapă diferită a evoluției spirituale.

Această evoluție, la nivel individual este mereu posibilă, dar nu obligatorie.

S-ar putea să vă placă și