Referat –etica relațiilor de afaceri

Robert C. Solomon (14 septembrie 1942 - 2 ianuarie 2007) a fost un profesor

american de filozofie la Universitatea Texas din Austin, unde a predat mai bine de 30 de
ani. Profesorul Solomon a obținut mai multe distincții, inclusiv premiul Standard Oil
Outstanding Teaching în 1973, de două ori premiul acordat de președintele Universității
din Texas precum și mai multe premii și distincții obținute în domeniul cercetării
universitare- științe umaniste și Premiul Chad Oliver II pentru predare, în anul 1998.
Solomon s-a născut în Detroit, Michigan, SUA. Tatăl său era avocat, iar mama
lui artist. S-a născut cu probleme cardiace și nu i se acordase șanse să trăiască, nici
măcar să ajungă la vârsta maturității, cu toate acestea a trăit 65 de ani.
A obținut licența în biologie moleculară absolvind Universitatea din
Pennsylvania în anul 1963. La Universitatea Michigan a obținut diploma de masterat în
anul 1963 iar la vârsta de numai 25 de ani a obținut doctoratul în filozofie și psihologie
tot în cadrul acestei universități.
Profesorul Solomon a scris și a editat mai mult de 45 de cărți, printre care
”Patimile”, ”Despre iubire” , ”Etică și excelență”, ”O scurtă istorie a filozofiei cu
profesorul Kathleen Higgins”, ”O modalitate mai bună de a gândi afacerile”, ”Bucuria
filozofiei”, ”Spiritualitatea pentru sceptici”, ”Nu Sclavul pasiunii” și ”În apărarea
sentimentalității”. De asemenea, a scris despre etica afacerii în „ Above the Line Line”,
„Good Business, Ethics and Excellence”, ”New World of Business” și ” A Better Way to
Think about Business”.
El a creat și furnizat programe pentru corporații și organizații din întreaga lume,
iar cărțile sale au fost foarte apreciate fiind traduse în mai multe limbi.
Etica și excelența a avut o contribuție majoră prin reînnoirea sau mai bine zise
redefinirea conceptului introdus în domeniul eticii în afaceri adresată în special
filosofilor și managerilor deopotrivă – cultivând un interes pentru etica virtuții
aristotelice, pe care a explicat-o astfel încât să poată fi aplicată dezvoltării în
management și formării în domeniul leadership-ului.
Aproape întreaga sa carieră universitară și-a petrecut-o la Universitatea Texas
din Austin, iar pentru activitatea desfășurată a primit numeroase premii didactice, fiind

1
totodată, unul din cei mai apreciați profesori ai acesteia, scriind în cartea de onoare a
vestitei universități.
Solomon a fost cunoscut și pentru interesul acordat filozofiei germanice dar și
pentru prelegerile sale despre Søren Kierkegaard, Nietzsche, Sartre și alți filozofi
existențialiști.
Solomon a dezvoltat o teorie cognitivă a emoțiilor, conform căreia emoțiile, ca și
credințele și convingerile trebuiau să fie revizuite din punct de vedere rațional. Solomon
a fost interesat în mod deosebit de ideea „iubirii”, argumentând că iubirea romantică
este o stare intrinsecă, o emoție dinamică, supusă acelorași vicisitudini ca și alte emoții
precum furia sau tristețea.
Preocupările pentru etică au avut un interes remarcabil încă din antichitate fiind
o disciplină de seamă a acelor timpuri. Așa cum a fost definită, etica este disciplina
filozofică ce studiază comportamentul în societate al omului din punct de vedere social,
și care, trebuie să facă distincția dintre bine și rău urmărind împlinirea valorilor morale
precum binele, fericirea, obligațiile față de ceilalți semeni, de societate, etc. Ca și în
domeniul religiei sau al dreptului şi etica are ca fundament comportamentul uman bazat
pe norme. Însă normele din domeniile religiei și dreptului, se diferențiază în funcţie de
două aspecte: autoritatea emitentă şi tipurile de sancțiuni. În cazul religiei se consideră
că normele sunt emise de către o ființă divină, iar sancțiunea este condamnarea
păcătosului de a-și săvârși viața posterioară în iad. În cazul dreptului, autoritatea
emitentă a normelor este statul ca întemeietor de legi, iar sancțiunile pot fi
contravenționale sau penale. Normele morale sunt emise de umanitatea ca întreg, iar
sancțiunile pot fi de două feluri: externe prin dezaprobarea publică a celui cu un
comportament imoral și interne prin procesele de conștiință sau remușcările resimțite în
fapt de individ.
Etica afacerilor ocupă un loc special în domeniul eticii, domeniul medicinei sau a
avocaturii. Aplicarea ei constă într-un mod destul de riguros de principii care trebuie
respectate. Istoria eticii datează încă din vremuri îndepărtate. Etica a fost analizată de
gânditori precum Cicero care a cercetat cu atenție corectitudinea tranzacțiilor
desfășurate. Etica afacerilor a avut parte și de recunoaștere în cadrul filosofiei, chiar
dacă nu era o materie proprie.
Până la Robert C Solomon etica afacerilor era un domeniu fără prea mare
prestigiu în cadrul filosofiei clasice și fără o materie conceptuală proprie, fiind

2
considerată prea practică iar pentru lumea filozofică care era preocupată de abstract și
idei a unor lumi perfecte, etica afacerilor era prea preocupată de bani, de cotidian.
Este un fapt bine cunoscut acela că primii care au avut preocupări economice de
natură teoretică au fost filosofii. Iar Samuel Noah Kramer a susținut faptul că afacerile
existau încă de pe vremea sumerienilor, perioadă în care se făcea comerț la scara destul
de largă, iar contabilitatea de acum șase mii de ani. Aristotel este recunoscut ca fiind
primul economist și totodată, unul dintre cei mai importanți filozofi ai Greciei Antice.
Termenul de economie capătă două sensuri în concepția lui Aristotel. Primul fiind
oikonomikos sau comerțul pentru gospodărire, fiind esențial în funcţionarea unei
societăți și cel de al doilea chremastiske care se axează pe realizarea profitului. Aristotel
considera că cea de a doua activitate era lipsită de virtute, tot el fiind cunoscut pentru
atacul împotriva practicilor murdare neproductive ale cămătăriei menținându-și forța
până în secolul al XVII. Pe larg, aceasta este istoria eticii afacerilor, un atac de la
început până la sfârșit asupra afacerilor și practicilor acestora. Chiar și Iisus i-a alungat
pe schimbătorii de bani din temple, iar moraliștii creștini au condamnat cu fermitate
”lumea afacerilor”.
Adam Smith îşi lăsa și el amprenta prin opera de căpătâi ”Averea națiunilor” și
cu sprijinul acestuia, chrematisike a lui Aristotel devine instituția centrală și cea mai
importantă virtute a societății moderne.
În prezent, prin etica afacerilor, profitul și ”avariția” nu mai sunt condamnate
prin predici moralizatoare iar corporațiile nu mai sunt privite ca monoliți fără suflet. În
acest context, profitul este privit ca o responsabilitate socială în contextul în care
corporațiile în calitatea lor de comunitate complexă își pot servi angajații și societatea.
Etica afacerilor trebuie să elimine miturile și metaforele care nu au un rol pozitiv
în desfăşurarea afacerilor. După cum bine știm, fiecare disciplină îşi are propriul
vocabular. Cum politicienii profită de statutul pe care îl au și prin diverse metode înșală
populația, o fac însă doar spre binele lor și pentru obținerea puterii. La fel și cu avocații
și care pentru a-ți apăra drepturile vor cere ceva în schimb și anume, bani.
Fiecare îşi vede interesul prin munca pe care o prestează, totul fiind în interes
personal. Este de menționat faptul că obiectul unei afaceri este acela de a realiza profit
dar nu este de uitat că pentru realizarea lui este necesar ca bunurile și serviciile vândute
să fie de calitate superioară. Nu este mereu vorba doar de profit, el fiind investit și
distribuit. Profitul trebuie să constituie un mod de construire a afacerii și de a răsplăti
angajații, directorii și nu în ultimul rând acționarii. Pentru cei mai mulți, profitul se

3
definește ca un trofeu valoros, un simbol al competitivității. De cele mai multe ori
înțelegem greșit afacerile prin simplul fapt ca adoptăm o viziune prea îngustă asupra lor.
Multe mituri și metafore sunt nocive pentru afaceri dar cele de tip darwinist
precum ,,supraviețuirea celui mai puternic” și ,,lumea e o junglă” sunt foarte des
utilizate. Întotdeauna în afaceri va fi o concurență destul de mare și uneori incorectă. Cu
toate acestea, ele trebuie sa atragă de la sine anumite reguli care să se desfășoare pe
interese comune și comportament acceptat pe piața pentru un mediu cât mai înfloritor.
Nu trebuie îndepărtat termenul de cooperare care are un rol important în
susținerea afacerilor, iar competiția este posibilă prin stabilirea de limite pentru apărarea
intereselor comune. Afacerile sunt o practică socială și nu o activitate formată din
indivizi izolați iar existența acestora este posibilă într-o cultură cu un set stabilit de
reguli, norme, proceduri. Adam Smith, în opera sa recunoaște ideea că lumea afacerilor
se desfășoară între tranzacții acceptate de indivizi dar fără a se implica guvernul. Totuși,
guvernul apare ca un partener în lumea afacerilor prin diversele taxe vamale, subvenții
sau întreprinderi cooperative. Afacerile nu sunt pentru indivizii izolați care nu îşi pot
asuma faptul ca în lumea afacerilor vor fi și pierderi, care te vor pune în dificultate, ci
pentru acei oameni care din greșeli vor învăța și îşi vor perfecționa modul de operare și
care văd mediul de afaceri ca pe o cooperare. Prin urmare, eliminarea ideii izolării este
prima și cea mai importantă misiune a eticii afacerilor.
Prin etica afacerilor se pot distinge trei sau mai multe niveluri, dar vom menționa
doar trei din ele respectiv, micronivelul, macronivelul și unitatea de bază în etica
afacerilor (firma).
Micronivelul (microetica) propune respectarea de reguli și efectuarea de
tranzacții corecte între indivizi, schimb corect, de salariu corect și tratament corect
ajutând la trasarea limitei între ”afacere” și ”jecmănire”. Caracteristica de bază a
microeticii afacerilor este ideea schimbului echitabil şi o dată cu aceasta, noțiunea de
salariu echitabil, de negociere corectă, ca şi ideea de „afacere bună" pentru ambele
părţi.
Macronivelul (macroetica) operează la nivelul societății a ,,lumii afacerilor” prin
reguli culturale și instituționale constituind filosofia socială și politică. Prin macoretică
se încearcă surprinderea unei imagini de ansamblu, de a înțelege natura lumii afacerilor
și a funcțiilor ei. La acest nivel sunt formulate întrebări de tipul: Care este scopul „pieței
libere"? Există, într-un anumit sens, un bine intrinsec al acesteia? Este sistemul pieței
libere unul corect din punct de vedere moral?

4
 Nu în ultimul rând, unitatea de analiză a afacerilor moderne rămâne negreșit
firma și aici, întrebările centrale ale eticii afacerilor aparțin directorilor și angajaților,
acelor mii de companii care conduc viața comercială a lumii. Întrebările de obicei se
referă la rolul corporației în societate și la rolul individului în cadrul corporației.
Responsabilitatea socială a devenit recent conceptul cheie în etica afacerilor.
Acest fapt a determinat mulți entuziaști tradiționali ai economiei de piață să fie deranjați
de acest concept și care a atras de la sine diferite argumente greșite care poate induc în
eroare. Cel mai faimos dintre acestea este cel a lui Milton Friedman, economistul care
publica în ,,New York Time”, ,,Responsabilitatea sociala a unei afaceri este să îşi
sporească profitul” câștigând și premiul Nobel. Friedman menționează că managerii
unei corporații au obligația de a maximiza profiturile acționarilor. Tot managerii sunt și
cei care tind să-și mărească zona de competență atunci când se implica în activităţi
comunitare, uneori poate în detrimentul interesului acționarilor (stakeholderi) pe care îi
reprezintă. Stakeholderii, cei care au un anumit interes în cadrul firmei, fiind cunoscuți
ca și acționari, sunt persoanele afectate de acele acțiuni ale firmei și care contribuie,
voluntar sau involuntar, la crearea valorilor și deci posibili beneficiari în cazul pierderii
sau câștigului. Prin urmare, cei mai afectați în cadrul firmei sunt stakeholderii, cei care
au așteptări incluzând aici angajații, consumatorii, și societatea din care compania face
parte.
În concluzie, se extinde punctul de interes al companiei, iar responsabilitatea
socială nu este o povară în plus pentru corporație ci o parte a intereselor ei esențiale, de
a răspunde nevoilor, de a fi corectă nu numai față de acționari ci și față de angajați,
clienți, parteneri de afaceri, sau alte persoane afectate de activitățile cerute și
recompensate de sistemul economiei de piață.
Prin urmare, corporațiile au obligația de a furniza produse și servicii de calitate și
de a asigura că acele produse sunt sigure și de calitate. În privința distribuirii produselor
utilizând publicitatea, s-a susținut ideea că într-un sistem ideal al economiei de piață
singurele reclame necesare ar fi acelea care oferă doar informații privind utilizarea și
calitățile produsului. Pe de altă parte și consumatorii trebuie să fie responsabili în
alegerile lor. Etica afacerilor nu se referă numai la responsabilitatea corporațiilor ci și la
un set de responsabilități comune corporație-consumator.
În ceea ce privește teoria clasică, angajatul reprezintă un fel de marfă, doar că
este o marfă umană, cu nevoi reale și drepturi. Dacă o companie își tratează angajații ca
pe niște mărfuri dispensabile, nu e de mirare dacă în acea companie se va vedea doar o

5
sursă temporară, respectiv obținerea unui salariu și nu fidelitatea și loialitatea față de
companie. Totuși, angajatul trebuie să fie loial firmei și să aibă anumite obligații
speciale față de ea dar și compania față de angajat. Norman Bowje prin citatul său ”o
slujbă nu e niciodată numai o slujbă'', dă de înțeles faptul că ea reprezintă anumite
îndatorii, sentimente depuse în realizarea unor acţiuni, cât și mândria față de ea.
În concluzie, ,,etica relațiilor de afaceri” a lui Robert C. Solomon oferă
informații prețioase privind principiile etice în afaceri. Afacerile sunt o responsabilitate
socială, o practică socială și nu o activitate a unor indivizi izolați însemnând totodată,
cooperare și încredere reciprocă iar competiția este permisă în cadrul unor limite
stabilite de interese comune. Se pot distinge trei niveluri ale afacerilor, micronivelul, cu
reguli și tratament corect aplicate de fiecare individ, macronivelul, un fel de imagine de
ansamblu a societății, o înțelegere a lumii afacerilor și a funcționării acesteia și firma
(corporația) prin rolul ei în societate dar și rolul individului în cadrul corporației.
De fapt, etica afacerilor este sinonimă ideii de comportament corect și cinstit în
sfera schimburilor de bunuri și a comerţului și nu numai, fiind necesar în orice domeniu,
fie politică, avocatură, medicină, domeniul afacerilor etc. Etica trebuie și reprezintă un
ansamblu/set de valori, principii, reguli pe care individul trebuie să le practice să le
urmeze, să le respecte și să nu se abată de la ele. 

Bibliografie:
1. Suportul de curs ”Filozofie”;
2. Text pentru realizarea referatului - Etica în afaceri (Robert Solomon - etica
relațiilor de afaceri);
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Robert_C._Solomon.