Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lianti
Lianti
1.Notiuni generale
Liantii sunt materiale naturale sau artificiale pulverulente care, prin amestecare cu apa
sau cu solutii apoase ale unor saruri, dau o pasta plastica care cu timpul , se întaresc sub
actiunea unor procese fizico-chimice, transformându-se înrt-un corp rigid cu aspect de
piatra.
-liantii nehidraulici ( aerieni ) sunt lianti care se întaresc în mediu uscat, iar dupa
întarire nu rezista la actiunea apei. Acesti lianti pot fi naturali sau artificiali.
-liantii hidraulici se întaresc în mediu umed sau chiar în apa, iar dupa întarire rezista
în efectul dizolvant al apei, care nu modifica forma interioara a pietrei rezultate.
Acesti lianti pot fi unitari sau amestecati.
Liantii unitari sunt liantii care se obtin prin macinarea unui singur produs cu maxim 5%
alte adaosuri.
Liantii amestecati (micsti) provin din lianti unitari, în care la macinare, se introduc
diferite adaosuri active (zgura metalurgica, tufuri vulcanice, cenusa de termocentrala ) al
caror continut variaza între 5 si 85% din masa liantului.
Liantii neclincherizati
Acesti lianti se numesc cimenturi si sunt formati din amestecuri complexe de silicati,
aluminati si aluminoferiti de calciu.
Daca în amestecul complex predomina silicatii de calciu, liantii se numesc cimenturi
Portland sau silicioase, iar daca predomina aluminatii de calciu, liantii se numesc
cimenturi aluminoase.
2. Liantii nehidraulici
2.1.Lianti nehidraulici-naturali=argilele
În natura , argilele s-au format în urma dezagregarii feldspatilor din rocile eruptive, sub
actiunea apelor carbonatate, sau prin precipitarea solurilor coloidale de silice si alumina
din apele termale.
În functie de mineralul care predomina se deosebesc mai multe tipuri de argile, si anume:
2.1.3.Stabilizarea argilelor
Mecanismul de stabilizare al argilelor se explica pe baza unor particularitati structurale
ale argilelor.
În prezenta apei care contine dizolvate diferite saruri, argila îsi neutralizeaza sarcina
electrica negativa, prin adsorbtia de cationi ( K+, Na+, Mg+, Ca2+, Al3+,etc).
Rezulta deci, ca prin înlocuirea cationilor monovalenti din complexul adsorbit cu cationi
bi si trivalenti se reduc peliculele de apa adsorbita, ceea ce duce la micsorarea plasticitatii
argilelor si implicit la scaderea contractiei la uscare si tendintei lor de fisurare.
1.Metode fizice:
Aceste substante în contact cu argila (care este hidrofila), se orienteaza cu capatul hidrofil
spre argila si cu cel hidrofob spre exterior, formând pe suprafata argilei un filtru hidrofob,
datorita caruia, argila devine mai putin sensibila la actiunea apei.
2.Metode chimice:
În practica pentru stbilizarea argilei dupa aceasta metoda se folosesc substante care în apa
elibereaza ioni de Ca2+, ca de exemplu: clorura de calciu, var gras, cenusa, zgtura, ciment
Portland, etc. Mai des se utilizeaza cimentul Portland si varul.
b) stabilizarea cu silicat de sodiu ( sticla solubila ). Argilele care contin calcar fin
în masa lor, pot fi stabilizate cu solutie de silicat de sodiu( Na2SiO3 ).
Aceasta metoda se poate aplica fie la amestecarea directa a argilei cu solutie de silicat
de sodiu, fie prin injectarea acesteia în terenurile care urmeaza a fi stabilizate.
2.2.1. Lianti pe baza de ghips ( ipsosul )-roca sedimentara de precipitatie formata prin
cristalizare din bazine marine în urma evaporarii apei.
-impurificata-denumita ghips;
-pura-de culoare alba numita alabastru ( este folosita la confectionarea unor elemente
ornamentale).
În cazul ipsosului de modelat se foloseste roca de ghips mai curata. Componentul de baza
al acestor ipsosuri este sulfatul de calciu hemihidrat însotit de cantitati reduse de anhidrit
solubil si chiar de bihidrat.
Ipsosul amestecat cu apa se hidrateaza atât în stare solida (în cazul cristalelor buteroase),
cât si prin intermediul solutiei si trece în sulfat de calciu hidratat, conform ecuatiei:
CaSO4*0,5H2O+1,5H2O→CaSO4*2H2O
Bihidratul rezultat se caracterizeaza printr-o solubilitate de circa 5 ori mai mica decât a
hemihidratului, ceea ce determina formarea rapida a solutiei suprasaturate, din care
hidratul începe sa cristalizeze, sub forma unor cristale foarte mici. În momentul în care
cristalele de bihidrat sunt mici si înconjurate cu pelicule de apa, pasta este plastica si usor
lucrabila ( figura a ).
Transformarea pastei plastice într-o masa solida dar friabila, se numeste priza. Priza se
masoara în unitati de timp si se caracterizeaza printr-un început si un sfârsit de priza, care
se determina cu ajutorul aparatului VICAT.
Liantul cu priza terminata este format dintr-o împâslire de cristale aciculare, între care
exista o cantitate destul de mare de solutie saturata de sulfat de calciu bihidrat, care
împiedica sudarea cristalelor între ele ( figura b).
Din acest motiv, la prepararea pastei de ipsos, se introduc în cantitati mici anumite
substante chimice care întârzie priza:
-cleiul de gelatina.
-natura substantei;
a) În cursul întaririi ipsosul îsi mareste volumul cu aproximativ 1%, din care
cauza ipsosul umple bine toate formele în care se toarna.
Sfârsitul de priza este dat de intervalul de timp de la introducerea ipsosului în apa pâna
cand acul lasa pe pasta o urma abia perceptibila.
Utilizare :din ipsosul alaunat se obtin produse compacte care se pot lustrui, imitând
marmura.
2.2.2.Lianti artificiali-varul
Materia prima folosita la fabricarea varului gras este calcarul(denumit si piatra de var)
sau dolomitul.
Calcarul utilizat trebuie sa contina minim 95% CaCO3 restul fiind impuritati mai ales de
argila si nisip.
CaCo3→CaO+CO2↑
MgCO3→MgO+CO2↑
Arderea la temperaturi mici sau în timp scurt, are de asemenea efecte negative esupra
varului, care continând calcar nedescompus care nu reactioneaza cu apa si micsoreaza
plasticitatea pastei de var.
NOTĂ:
-Var-denumire care defineste toate formele fizice si chimice în care apar CaO si MgO
si/sau Ca(OH)2 si Mg(OH)2.
-Varuri aeriene-în principal cele din CaO si Ca(OH)2; se întaresc lent în aer sub efectul
CO2; sunt lianti nehidraulici.
-Varuri calcice (CL)-din CaO si Ca(OH)2 - fara materiale de adaos hidraulic (CL90,
CL80, CL70).
-Varuri dolomitice (DL)-din CaO, MgO, Ca(OH)2 si Mg(OH)2 - fara adaosuri hidraulice
(DL85, DL80).
OBSERVAŢIE:
1.Stingerea în praf - se realizeaza când varul este tratat cu o cantitate limitata de apa (cu
circa 64%), strict necesara obtinerii hidroxidului de calciu, sub forma de praf fin.
-normal-se realizeaza în lazi sau gropi de stingere- varul se stinge cu apa în exces si se
lasa cel putin 2 saptamâni pentru stingerea tuturor particulelor. Apa în exces difuzeaza în
pamânt, pe suprafata apar crapaturi mari si de aceea se acopera cu nisip.
Mortarele de var gras se aplica numai pe pietre de constructii din materiale poroase
(exemplu:caramizi, BCA,etc).
Dupa aplicarea pe materialul poros, începe întarirea mortarului ca efect a doua procese
distincte:
-un proces fizic-consta în pierderea apei din mortar, prin absorbtia de catre materialul
poros si prin evaporare ceea ce conduce la rigidizarea mortarului.
-un proces chimic-de lunga durata. Prin porii materialului patrunde dioxidul de carbon
din aer si produce carbonatarea hidroxidului de calciu ceea ce duce la marirea
rezistentelor mecanice si stabilitatea la apa a mortarului.
1.Chimice
2.Fizice:
-finete(En196-6/89);
-stabilitate;
-retinere de apa;
-continut de aer;
-densitate aparenta;
-randament în pasta;
A) La varul livrat bulgari se iau probe medie din 10 locuri fiferite si se determina:
d)-viteza de stingere – 500cm3 apa distilata si 100g var trecut prin ciurul de 5mm se
introduc în termos. La diferite intervale de timp, se noteaza indicatiile termometrului
pâna când temperatuta începe sa scada. Valorile se trec în grafic si se compara cu curbele
limita prescrise de domeniul de utilizare a varului.
a)-umiditatea;
b)-densitatea aparenta,
-industria siderurgica;
-industria chimica;
-zugraveli.
3.Lianti hidraulici
Clincherul de ciment este un produs rezultat în urma arderii pâna la clincherizare a unui
amestec artificial sau natural de calcar si argila sau alte materii prime cu compozitie
similara.
Amestecul brut sub forma de pasta, omogenizat si corectat este trecut la ardere la cel
putin 14500C, în cuptoare circulare.
Cuptorul rotativ este alcatuit dintr-un tambur metalic, captusit cu caramizi refractare, cu
lungime de 50-150 m si diametrul de 2.5-3.5 m. Se roteste cu 1-2 rotatii/minut si are o
înclinatie fata de orizontala de 2-30.
-dupa câteva zile de pastrare în hala de clincher, acesta este trecut la macinare în mori
tubulare împreuna cu adaos de ghips pentru reglarea timpului de priza al cimentului. Fara
ghips, cimentul ar avea o priza rapida (aproape instantanee).
În urma reactiilor chimice dintre oxizii prezenti în materiile prime (calcar cu argila arse la
14500C) se formeaza componentii mineralogici:
-alitul (C3S)
-belitul (C2S)
-celitul I (C4AF)
-celitul II (C3A)
-câteodata-CaO, MgO,NaO,K2O
b)temperatura de ardere,
În prezenta apei, componentii mineralogici sufera procese chimice de: hidratare (de
combinare cu apa) si de hidroliza (de descompunere) în urma carora iau nastere compusi
noi hidratati de natura gelica si cristalina.
Pelicula de geluri are grosimea dubla fata de grosimea granulelor de ciment din care
provin.
3-pe masura ce hidratarea continua, peliculele de geluri din jurul granulelor de ciment se
îngroasa împiedicând difuziunea apei înspre nucleul nehidratat.
Granula de ciment continua însa sa se hidrateze, pe seama apei libere si a adaosurilor din
geluri, ceea ce determina contractia si fisurarea lor. Prin fisuri, apa ajunge din nou la
granule si hidratarea continua, iar volumul de geluri si substante cristaline se mareste.
Astfel, granulele deciment cu învelisurile groase de geluri ajung sa adere una de alta, prin
peliculele de apa absorbita si sa prinda în masa lor si produsele cristaline.
4-dupa procesul de priza urmeaza procesul de întarire, care la ciment dureaza zeci de ani
si se datoreste atât uscarii gelurilor (pierderea apei spre interiorul granulelor de ciment
care continua sa se hidrateze si spre exterior prin evaporare), cat si prin îmbatrânirii si
recristalizarii lor treptate.
a)Acceleratori de priza:
-substante organice:formaldehide.
b)Întârzietori de priza:
Se constata ca C3A (celit II) si C4AF (celit I) se hidrateaza repede, C3S (alit) are hidratare
moderata, iar C2S o hidratare lenta.
Cea mai mare cantitate de caldura o degaja C3A (celit II) si mai ales în primele zile de
hidratare. C3S (alitul) dezvolta o cantitate ridicata de caldura în primele zile, dupa care
degajarea creste lent. C4AF (celit I) prezinta o curba parabolica de degajare si o crestere
continua chiar la durate mari de întarire.
De aici rezulta ca cimentul pentru constructii trebuie sa fie bogat în belit si celit I.
-C2S (belit) are cea mai mica rezistenta initiala,der creste considerabil în ani
-C4AF (celit I) dezvolta rezistente medii în perioada initiala de întarire, dupa care evolutia
este lenta
-C3A (celit II) atinge rezistenta maxima în primele 7 zile de întarire, dupa care se
plafoneaza si chiar scade.
C3S (alit) se comporta cel mai bine la înghet-dezghet, iar C3A (celit II ) cel mai slab.
5.Contractia:
- Termica-la racirea elementelor de beton are loc contractia termica, care este cu
atât mai accenruata cu cât sunt mai masive.
Rezistenta pietrei de ciment la actiunea diversilor aggenti chimici din mediul înconjurator
depinde de:
–structura sa.
-CO2 din atmosfera reactioneaza cu ioni de calciu din componenta pietrei de ciment si îi
transforma în carbonat de calciu insolubil.
De aceea, se recomanda ca piesele de beton care vor fi expuse la actiuni corozive
moderate sa fie lasate în prealabil mai mult timp în aer spre a fi carbonatate, formându-se
la suprafata lor un strat protector.
Aceste considerente stau la baza alegerii cimenturilor rezistente la diferiti agenti corozivi.
-Pentru lucrari care functioneaza în medii agresive ce spala Ca(OH)2 sau îl transforma în
saruri solubile, se folosesc cimenturi sarace în alit sau cimenturi cu adaosuri de zgura sau
tras, cimenturi care la hidratare elibereaza cantitati reduse de Ca(OH)2.
1. Starea de conservare se determina prin cernerea probei medii (10Kg ) pe sita de 009.
Daca ramân cocoloase, pietrificate, acester se cântaresc si se exprima procentual
raportându-se la masa initiala.
NOTĂ: Cimentul pietrificat nu se poate folosi decat dupa o cernere prealabila si folosire
la lucrari secundare.
Se considera ca cimentul are priza normala, când aceasta nu începe mai devreme de o ora
si nu se termina mai târziu de 10 ore.
6. Densitatea (g/cm3)-absoluta poate avea valori cuprinse între 2.8 si 3.2 g/cm3.
- Ciment alb (SR 7055/96 ) –obtinut din calcar si argila cât mai sarace în oxizi de
fier, magneziu, crom, etc(compus din alit+belit+celit). Se utilizeaza la turnarea
betoanelor decorative.
-Este un liant hidraulic cu priza normala si întarire rapida, obtinut prin macinarea fina a
produsului rezultat în urma arderii amestecului de calcar si bauxita (trioxid de aluminiu
hidratat –A2O3*nH2O).
-Se obtine fie prin arderea amestecului de marerii prime pâna la topire completa (ciment
topit ), fie prin arderea pâna la clincherizare (1200-12500C).Topitura sau clincherul
rezultat se macina fara adaos de ghips.
-Compozitia mineralogica difera net de cea a cimentului Portland fiind functie de:
Comparativ cu cimentul Portland, cimentul aluminos necesita o cantitate mai mare de apa
de hidratare (de circa 2 ori mai mult-50%), dezvolta caldura de hidratare sporita si cu
viteza mai mare, prezinta o crestere a rezistentelor mecanice în primele ore si zile de
întarire, are rezistenta la gelivitate si coroziune mai buna, temperatura nu va depasi
20-250C (peste aceasta temperatura au loc transformari negative ale structurii pitrei de
ciment, densitatea creste de 1.5-2 ori, apar contractii care duc la fisurare).
-La temperaturi de peste 2000C piatra de ciment aluminos se comporta mai bine decât cea
de ciment Portland (se deshidrateaza mai greu).
Normative:
SR 1500/96-Cimenturi compozite.
Proportia de adaos din amestec variaza în limite largi functie de proprietatile 343b17d
liantului.
Cimenturile Portland cu adaosuri active sunt obtinute prin macinarea fina a unui amestec
de clincher de ciment Portland cu adaosuri active în anumite proportii si cu necesarul de
ghips pentru reglarea timpului de priza.
a)- Zgura granulata de furnal (adaos cimentoid cu priza proprie la macinare foarte fina)
-cimenturi cu hidratare limitata: tip H II/A-S 32.5; tip H II/B-S 42.5; tip H III/A 52.5.
-cimenturi cu rezistenta la apa sulfatica: tip SR II/A-S 32.5; tip SR II/B-S 52.5.
Proprietati: întarire lenta, termicitate joasa (beton hidratat), sensibile la temperaturi
scazute, rezistenta la agresivitate chimica.
b)-Cenusa de termocentrala (adaos hidraulic sau puzzolanic fara priza proprie care
fixeaza calciul întarindu-se în prezenta Ca(OH)2 ).
-cimenturi compozite: tip IIA-V 32.5R-42.5R; tip IIA-M 32.5-42.5; IIB-M 32.5-42.5.
-cimenturi tip IIAM 32.5-42.5; tip IIAP 52.5R; tip IIBM 32.5-42.5; tip IIB-P 32.5-42.5;
tip VA 32.5-42.5-32.5R; tip SR II/A-S 32.5; tip SR II/A-P 42.5.
NOTĂ:
S-zgura;
V-cenusa silico-aluminoasa;
H-ciment hidrotehnic;
- mortare pentru lucrari exploatate atât în mediu uscat cât si în mediu umed;
În portul Constanta s-au executat primele lucrari portuare cu amestec de var si cenusa
de Santorin în anul 1900.
3.3.2.Cimentul ROMAN
Se obtine prin macinarea produsului rezultat prin arderea fara clincherizare ( la 1000-
11000C ) a marnelor ( amestecuri naturale de calcar cu cel putin 25% argila).
La macinare se mai pot introduce si diverse adaosuri active plus ghips ( maxim 5%,
pentru reglarea prizei ).
Componentii sai mineralogici vor fi: silicati, aluminati si feriti de calciu ( ca la varul
hidraulic ) iar CaO liber trebuie sa fie în cantitate redusa ( pentru a nu se stinge în
prezenta apei; ca la cimentul Portland ).