Înlăturarea problemelor comunicării cu referire la încălcarea regulilor de

acord

Acordul, greșit, prin atracție, al pronumelui relativ „care”, în genitiv, cu substantivul

determinat

„expoziția al cărui vernisaj” sau… „al cărei vernisaj” ?

ofițer…a cărei nevastă” sau …a cărui nevastă” ?

politicieni…a cărei inimă sau …a căror inimă? etc./

Pronumele relativ „care” – relevă Gramatica Academiei – „se acordă în gen și număr cu
substantivul căruia îi ține locul” (ex. „O ceață de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei… -
Negruzzi; „O funie de fum, al cărei capăt dinainte ardea ca un cărbune” – Eminescu)

Adesea se acordă greșit, prin atracție, cu substantivul determinat (nu cu cel căruia îi ține
locul): „Câinele meu saltă, se dă în lături și urmărește cu înfocare pasărea, al cărui miros l-a
adus vântul” – Odobescu . Corect ar trebui să fie „…al cărei miros l-a adus vântul.”

Acordul prin atracție semnalat mai se manifestă destul de des în vorbirea curentă a unor
persoane chiar „cultivate”, ca în exemplele de mai jos:

„Un post de televiziune turcesc, a cărei emisie (sic!)…” (corect: „„Un post de
televiziune turcesc, a cărui emisiune…”), „Spuneți-mi, motivul pentru care oamenii vin la
expoziția al cărui vernisaj are loc” („Spuneți-mi, motivul pentru care oamenii vin la expoziția al
cărei vernisaj are loc”).

Sarcini de lucru:

În locul punctelor de suspensie fixați forma corectă a articolului posesiv (al, a ai, ale) și a
pronumelui relativ care:

Particip cu bucurie la acest seminar, la … ... proiectare am contribuit personal.

Mulțumesc îndeosebi Radiodifuziunii Române , …. ….invitat am fost deseori, mai puțin

al Televiziunii.”

Sunteți unul dintre acei politicieni de stânga … … inimă a rămas la stânga.

Folosirea, greșită, în dativ, a pronumelui relativ „care” în locul lui „căruia”,

„căreia”, „cărora” etc.

„e!un copil care îi place să învețe sau „…căruia îi place…?

 „pentru Maria, care nu-i știu numele” sau … „…căreia nu-i știu…”?

Sunt profesori care le convenea…” sau „…cărora le convenea…?”

Neglijarea formelor flexionare ale pronumelui relativ „care” nu constituie deloc un

fenomen gramatical minor, în condițiile în care fiecare cetățean al țării beneficiază de o instrucție
obligatorie.

Frazele de mai jos, înregistrate din exprimarea orală și scrisă, ilustrează , fără drept de
tăgadă, modul defectuos în care pronumele relativ „care” este folosit neacordat, cu flexiunea,
invariabilă, de nominativ în loc de dativ:

Doresc o melodie sorei mele, care este sărbătorită ziua ei (corect: … o melodie surorii
mele, căreia îi este sărbătorită ziua).

E un copil care îi place să învețe (corect: e un copil căruia îi place să învețe)

O persoană care îi plăceau artele marțiale (corect: o persoană căreia îi plăceau artele
marțiale)

Sunt un om căruia îmi place să trăiesc.

Sarcini de lucru:

În locul punctelor de suspensie fixați forma corectă a pronumelui relativ care:

Ei sunt oamenii … le mulțumim pentru realizarea acestei școli.

…îl întâlnește îi oferim recompense, iar găsitorului îi facem un cadou spațiu gratis.

Folosirea, greșită, în acuzativ , a pronumelui relativ „care” în locul construcțiilor

prepoziționale „ cu care”, „ la care”, „ în care”, „ de care”, etc.

„am doi copii care țin la ei” sau „…la care țin”?

o echipă care să discutăm cu ea” sau „…cu care să discutăm?

Întrebuințarea neglijentă, ca element introductiv al unei propoziții subordonate atributive,

a pronumelui relativ care este vizibilă într-un mod îngrijorător atunci când, având funcția de
complement direct, apare neînsoțit de prepoziția pe, obligatorie, în acuzativ. Omiterea celorlalte
prepoziții din acuzativ, inclusiv a lui pe, în situațiile când formează construcții cu altă valoare
decât cea de complement direct, poate să ducă la echivocuri nedorite, modificându-se funcția
sintactică a pronumelui relativ, de exemplu: „Nu știu despre care ne vorbea” – complement
indirect: „Nu știu care ne vorbea – subiect.; „El este omul de care a fost plătit.

Sarcini de lucru:

În locul punctelor de suspensie fixați forma corectă a pronumelui relativ care:

Ieri a fost prima zi …care au primit ajutor.

Am luat lecții canto …care am beneficiat.

 False numerale invariabile ca gen

Vom discuta despre această parte de vorbire din cauza frecvenței nefirești pe care, în
ultimul timp, o are pronunțarea invariabilă a adjectivului numeral, de tip masculin, doi (precum
și a compușilor cu acesta) în diferitele construcții de genul feminin/neutru, în care acordul
sintactic cu termenul regent îl obligă să devină două.
Numeralul, în comparaţie cu celelalte părţi de vorbire flexibile, „are mai puţine forme
flexionare”, declinându-se „în întregime sau parţial, un(u), doi (şi compusele cu unu şi doi,
afară de unsprezece), zece, sută, mie, milion, miliard, bilion” (Gramatica Academiei).
„Distincţia de gen se constată numai la numeralele cardinale simple unu(l) – una (o), doi –
două şi la toate celelalte numerale compuse cu acestea: doisprezece – douăsprezece, douăzeci
şi unu – douăzeci şi una, douăzeci şi doi – douăzeci şi două etc.” (Gh. Constantinescu-
Dobridor)
Ţinând seama de cele arătate, numeralul doi are, prin urmare, forme distincte după
gen: masculin – doi, feminin şi neutru – două, cerinţă încălcată de foarte mulţi vorbitori nu
numai în conversaţia uzuală, ci şi în împrejurări oficiale, solemne, inclusiv pe diversele canale
ale mass-mediei audiovizuale. Originea acestei încălcări de acord (doi folosindu-se, abuziv, în
locul lui două) rezidă, în primul rând, în ignorarea normelor gramaticale, ignorare întărită – se
pare – de preluarea mimetică, „manieristă”, de la persoane necultivate, a formulărilor incorecte.
Deoarece situaţiile contextuale sunt foarte variate, este bine ca (pentru evitarea
întrebuinţării „invariabile” a masculinului doi şi la celelalte genuri) să se aibă în vedere
următoarele reguli, urmate de exemple critice:
a) când numeralul are valoare adjectivală, precedând substantivul pe care-l determină, atunci
se acordă obligatoriu cu acesta: „Toţi cei doisprezece persoane au fost răniţi” (corect: „Toate
cele douăsprezece persoane au fost rănite”); „Temperatura maximă a zilei va fi între doi şi opt
grade” (corect: „…între două şi opt grade”);
b)      când, având tot valoare adjectivală, numeralul îi succedă substantivului regent, se
acordă, de asemenea, cu acesta (excepţie făcând, dacă indică ora, unu şi douăzeci şi unu); „În
sensul celor afirmate, mă voi ocupa personal de programele claselor nouă – doisprezece”
(corect: „… mă voi ocupa personal de programele claselor nouă – douăsprezece [= a noua – a
douăsprezecea]”); „Sunt elevă în clasa doisprezece B şi particip cu interes la concursul de
informatică” (corect: „Sunt elevă în clasa a douăsprezecea B…”);
c)        când numeralul apare independent – substantivul determinat fiind subînţeles –, acesta
din urmă îi impune numeralului, prin acord, genul său: „Primul program de la patinaj, de la
zece la doisprezece, este gratuit până la 15 decembrie, programul de vacanţă fiind de
la doisprezece la unu” (corect: „… de la [ora] zece la douăsprezece, programul de vacanţă fiind
de la douăsprezece la unu”);
d)      când numeralul exprimă date calendaristice, limba literară admite (cu excepţia
compuselor lui unu în formă de masculin: douăzeci şi unu mai, treizeci şi unu octombrie) atât
forma de feminin, cât și de masculin pentru 2 şi compusele 12 şi
22: „Începând  din două/doi ianuarie, valorile traficului au fost sufocante…”; „Vino
duminică, douăsprezece/doisprezece decembrie, şi vei beneficia de o vacanţă à la Petrişor”;
„Răsturnarea care a avut loc s-a petrecut chiar din douăzeci şi două/douăzeci şi
doi decembrie…”.

Sarcini de lucru:
„Sunt elevă în clasa … B şi particip cu interes la concursul de informatică”

„Cazare, bonuri valorice, tot tacâmul a costat … milioane”