ANTITEZE de Dumitru Solomon, p.

2 e Premiile " Lovinescu" pe anul 1993:

Valeria Seciu, Gilda Marinescu, Silviu Purcărete, Andrei Şerban, p. 3 e DIALOG:

Damian Crâşmaru (p. 9), Adrian Pintea (p. 11) e ANCHETA "TEATRUL AZI":

Regia - o profesiune specific masculină? p. 10 e CRONICA: Scrisori de dragoste,

Spectacol Mrozek, Regele cerb, Adunarea păsărilor, Fool for Love, Agamemnon,

Cafeneaua, Creanga de aur, p. 17; Raporturi complicate între regizori şi actori de

Valentin Silvestru, p. 17 e TELETEATRU, p. 20 e TEATRUL RADIOFONIC,

p. 21 e Î N C Ă O DATĂ: D E S P R E ..• Ghetou de Joshua Sobol la TNB, p. 22

e PROSCENIUM: Adrian Titieni, p. 24 e COUPF, p. 25 e BEŢIA DE CUVINTE

de Alice Georgescu, p. 26 e CARTEA DE TEATRU, p. 27 e AVANSCENA:

Para d i s u r i artificiale d e Alina Cadariu, p. 30 e M E M O R I A T E ATRULUI

ROMÂNESC: Ion Brezeanu, p. 40 e MOARTEA UNUI A RTIST: Elvira Popescu,

p. 41 e SCENA LUMll: Budapesta, Londra, Paris (corespondenţă specială de la

Mirella Nedelcu Patureau); Interviu cu Eli Malka (Doina Papp), p. 42.

 DUMITRU SOLOMON

VAL DE TRANSFERURI
u, nu este vorba, aşa cum s-ar putea înţelege, despre transferuri de
persoane în teatre sau in, mai ştii?, echipe de fotbal. E vorba despre
transferurile de gen, mai precis de la un gen la altul. Şi, într-un fel, de
transferurile de responsabilităţi. În teatre a pătruns, de vreo trei ani
încoace, un masiv şi puternic val de dramatizări. Pare că teatrele,
regizorii, actorii nu m a i sunt m u l ţ u m i ţ i de ceea ce le oferă
dramaturgia u n i v e rsală ş i se uită cu o poftă din ce în ce mai
nestăpânită în grădinile celorlalte genuri - proză, poezie, publicistică,
filosofie etc. - şi nu numai că se uită, dar şi culeg cu multă râvnă
roadele acestora. Astfel, în ultimele stagiuni s-au jucat, se joacă şi se
vor juca la Teatrul Odeon Cosma (dramatizare după Panait Istrati) şi
La ţigănci (după Mircea Eliade), la Teatrul Naţional N umele trandafirului ( după
Umberto Eco), la Teatrul Mic Jacques şi stăpânul său ( după Denis Diderot), la Teatrul
de Comedie Legături primejdioase (după Choderlos de Laclos), la Teatrul Evreiesc
Cafeneaua (după Isaac Bashevis Singer), la Teatrul Naţional din Craiova Fraţi întru
K�ramazov (după Dostoievski) şi Ferma animalelor (după George Orwcll), la Teatrul
N�ţional din Cluj două dramatizări după schiţe şi articole de I. L. Caragiale, la Teatrul
•
Naţional din Târgu-Mureş Satyricon ( după Petronius), la Teatrul din Sibiu Decameronul
(după Boccaccio), la Teatrul din Arad Candide (după Voltaire), la Teatrul din Râmnicu­
Vâlcea Decameronul (altă dramatizare după Boccaccio), la Teatrul din Piatra Neamţ
Proces ' ul (după Kafka), la Teatrul "Ion Creangă" şi la Teatrul "Ţăndărică" se joacă
aproape numai dramatizări, la Academia de Teatru s-au jucat şi se joacă Tinereţe fără
bătrâneţe (după Petre Ispirescu), Farsa celor trei cocoşaţi (după Anton Paun), N unta
(după Cehov), Cătălina Buzoianu, o performcră a dramatizărilor (Maestrul şi Margareta,
Doamna cu camelii, Dimineaţa pierdută etc.), anunţă o dramatizare după "Levant" de
Mircea Cărtărescu, un student la regie din anul OI îmi mărturiseşte, nu fără emoţie şi
spaimă, că scrie şi el o dramatizare. Şi, probabil, mi-au scăpat multe altele.
Ce �e întâmplă? S-au epuizat piesele de teatru? Nu mai prezintă interes
dramaturgia� Autorii dramatizărilor aspiră la statutul de dramaturg sau, poate, la
drepturile de autor corespunzătoare? Acest val de transferuri către teatru dinspre alte
genuri nu tinde să-I pervertească? Explicaţia mi se pare puţin alam1antă. Teatrul are
nevoie de o continuă împrospătare a temelor, a motivelor, a subiectelor, a mijloacelor.
Această împrosp�tare vine fie prin piesele noi, fie prin redescoperirea unor piese vechi,
fie prin extinderea graniţelor actuale şi incorporarca unor teritorii noi. Descoperim în
proză, în reportaj sau în filosofic lucruri pe care vrem ă le comunicăm spectatorilor şi pc
care nu le găsim în biblioteca de teatru. E, poate, şi o nevoie de infuzie epică sau
filosofi ă în teatru, de lărgire a spaţiului, de respiraţie amplă, de personaje noi, de
raporturi noi, de poveşti noi. Suntem mereu, fără întrerupere, chiar dacă nu ne dăm
seama, în căutare de noutate, nu de nou, de noutate, aşa cum se-ntâmplă când citim
ştirile din ziare, sau eseurile politice, sau cărţi de filosofie. Copilul e mulţumit şi dacă îi
spui în fiecare seară aceeaşi poveste. Oamenii mari sunt copii mari, ei vor mereu alte
poveşti.
Şi mai c ceva: există cărţi citite şi riis-citite ( "Decameronul", "Fraţii Karamazov")
sau autori care introduc la un moment dat o viziune inedită (Kafka) sau care, pur şi
simplu, produc pe neaşteptate best-sellers ( Umberto Eco). Există o dorinţă ascunsă a
publicului de a vedea personajele pe care le-a citit, de a şi le face palpabile. Dar mai
există şi neastâmpărul autoexprimării regizorilor, care găsesc nu rareori posibilitatea de
a-şi pronunţa gândurile şi obsesiile prin aceste dramatizări, aşa cum, alteori, îşi caută
căile de defulare-creaţie în anumite opere dramatice. Aici, în acest din urmă caz,
intervine celălalt val semnificativ: adaptările. Silviu Purcărete e, pare-se, obsedat de
raportul contradictoriu, ambiguu sau violent, între individ şi umanitate_ Dramatizează
Decameronul, dar şi adaptează Phaedra sau Ubu roi căruia îi asociază scene din
Macbeth. Mihai Măniuţiu vede în Richard III posibilitatea de a arăta cum Puterea
manipulează Massa, aşa că îşi adaptează piesa lui Shakespeare pe gândul propriu, iar
Alexandru Tocilescu descoperă în Antigona o faţă cât se poate de actuală a intolerantei.
Putem manifesta neîncredere sau revoltă în faţa acestor tentative de înnoire a
substanţei teatrale? E cazul să condamnăm aceste evadări ale teatrului din propria sa
materie sau, mai exact, pervertirea lui cu o materie străină, hibridizarea lui? Cred că,
atâta vreme cât intruşii sunt convingători şi teatrali, nu avem motive nici de suspiciune, şi
nici de indignare. Aducerea pe scenă a unor "străini" ou slăbeşte teatrul, ci, dimpotrivă,
zic eu, îl întăreşte şi-1 îmbogăţeşte. Iar faptul că, prin teatralizare, proza, filosofia şi chiar
publicistica pierd ceva din substanţa şi specificul lor, nu mai e treaba teatrului. El nu
forţează substituirea şi ou aspiră spre echivalenţă (când o face, greşeşte) . Teatrul nu face
decât să prelungească, prin aceste transferuri, drumul spre public al genurilor non­
teatrale. Este o misiune generoasă. •

2
Premiile ,,Lovinescu��
V ALE RIA SECIU: "Cum să te ajut? "
DupiJ-amiaza e ploioasă şi cenuşie, parcă toată ziua a fost seară
#noaptea care urmeaziJ are o duratiJ nedeterminată. Nu-{i prea vine
sll fii sincer şi nici siJ scormoneşti cu întrebările În căutarea lucrărilor
pe care, dacă o actri(d le-a ascuns atâta vreme, nu le va "mărturisi"
brusc şi dintr-o dată, aşa, pentru ciJ ştie că va lua un premiu. Premiul
îl ia pentru roluri, nu pentru interviuri. Iar unicitatea Valeriei Seciu
stll tocmai În calitatea misterului cu care-şi însoţeşte personajele, pe
acelea de pe sceniJ, dar şi personajul "civil" care se numeşte,
întâmplător, tot Valeria Seciu, alcdtuit dintr-o fragilitate atât de
ostentativă, încât nu poate fi adevărată. E birul pe care-I plăteşte
tradi{iei de "ingenuă", transformându-i servituţile în avantaje. Doar
din când în când privirea are lucirea metalului dur, curat, de care nu
se lipeşte nici o impuritate.
• Cum a apărut ideea distribuirii tale în Arkadina? Când am
văzut distribuţia am fost instinctiv şocată.
o Da? De ce?
• Spectatorul te desparte cu greu de tipologia ingenuei.
o Curios. Am jucat Nina Zarecinaia - ingenua - de mult, la
televiziune, în regia lui Petre Sava Băleanu. Gina Patrichi era
Arkadina. Timpul are un farmec nebun când îşi întoarce feţele
spre tine şi ne întoarce faţa spre el. Îmi place să mă uit la timp: cu
deschidere, cu provocare. Provocare e cuvântul, nu asprime şi nu
plăcere. Dar îmi place provocarea de a mi-I asuma.
• Arkadina încheie un ciclu, sau e un început de etapă?
o Nu m-am gândit la asta. Se poate spune şi una, şi alta.
Pentru mine personal, o anume etapă era încheiată mai de mult,
înainte de acest rol. Viaţa vine înaintea scenei, nu?
• Depinde. La unii e invers.
o Mie aşa mi s-a întâmplat întotdeauna: rolurile au venit spre
mine într-un fel ciudat, când viaţa mă pregătise deja pentru ele.
Când am jucat Să îmbrăcăm pe cei goi eram extrem de aproape,
nu de poveste, ci de starea acelei piese. Lecturile mele, oamenii pe
care i-am cunoscut, întâmplările de care aflam sau la care eram
martoră erau de o potriveală tulburătoare. Fiecare rol e o criză, şi
crizele mele au coincis cu conflictele în care erau angrenate
personajele; aşa a fost şi cu Maestrul şi Margareta, şi cu Cerul
înstelat_. Şi cu Pescăruşul.
• Până la Arkadina din Pescăruşul femeile pe care le jucai
erau teribil de discrete, de pudice, ridicau cu multă prudentă vălul
care le masca şi distorsiona instinctele. Arkadina nu e doar decisă,
ci şi isterică în toate dorinţele ei.
o Toate acestea existau în mine, dar nu le-am arătat pentru
că nu a existat prilejul. Biologicul, timpul au mers înainte. Jucată
de mine, Arkadina nu putea exista decât aşa. Dar nu e numai atât:
e şi o opţiune culturală. Pentru mine, personajul a fost scris aşa.
• Teatrul e o lume dură, în care succesul nu e niciodată
definitiv, eşecul e după colţ. Ai avut norocul extraordinar al unei
mari, solide ş i productive prietenii c u regizoarea Cătălina
Buzoianu.
o Da, a fost o mare şansă. Ea m-a ferit de eşec. De un eşec pe
care nu l-aş fi suportat. Nu despre eşec ar trebui să vorbesc când îi
pomenesc numele, poate l-am şi avut, dar lângă ea eşecul e tot o
victorie, nu e înfrângerea aceea mizeră, temă, păguboasă, care pe
mine m-ar fi distrus. Nu concep, de fapt, nu pot. Nu pot trăi în
preajma unui . . . Nu înţeleg cum există actori care îşi continuă
spectacolul... Ce cumplit trebuie să fie să continui când e un eşec şi
tu trebuie să mergi mai departe! De fapt eu ştiu cum e. Înainte de
a o întâlni pe Cătălina am trăit asta. Când eram foarte tânără am
trăit mult în preaj m a eşecului şi el în preaj m a mea. Părea
suportabil, dar de fapt era insuportabil.
• Nu-i uşor să fii Nina Zarecinaia.
o Nu ... eşecul. .. să pierzi aşa...
• Te-am văzut în repetiţii. Ai o ambiţie .•.
o Nemăsurată, da.
• Şi îi organizezi instinctiv pe ceilalţi în jurul tău. Ştii foarte
bine care e locul tău şi stabileşti cu restul trupei relaţiile adecvate.
Cum ţi-a venit ideea să-ţi schimbi locul, devenind directoare de
teatru?
• Nu mi-am mutat locul. Pur şi simplu, aşa mi-a venit... Când
pregăteam şi apoi am jucat recitalul Arta iubirii, am simţit că eu
sunt o instituţie. Şi recitalul a fost expresia unei crize, am ştiut că
n-o să mai fac vreodată altul; şi atunci a fost un început şi un sfârşit
în toate felurile. Mă simţeam şi singură, dar şi stăpână, bogată şi
plină. Fireşte, până la urmă nu l-am făcut singură, l-am făcut cu o
mare regizoare, cu Cătălina Buzoianu. Dar atunci am simţit că eu
sunt un teatru. Când era programat spectacolul, intram într-un
teatru gol; simţeam astfel realitatea scenei, a culiselor, şi atunci
mi-a venit ideea. E tot o provocare adresată mie, celorlalţi. Mă
privesc din alt unghi, îmi ocolesc şi vârsta, îmi ocolesc şi biologicul.
Are şi mult haz treaba asta. O actriţă îmbătrâneşte trist şi crud:
ştiu asta, dar oricât aş fi de prevenită nu e suficient, trebuie făcut
ceva. Eu nu ţin extraordinar de mult la viaţă, ceea ce nu înseamnă
că n-o găsesc foarte frumoasă, dar îi ştiu preţul, ştiu ... Încerc s-o
păcălesc. Tot în prelungfl'ea mea vine şi această încercare, e o
dezvoltare a actriţei.
• Dar până acum actrita Valeria Seciu n-a profitat deloc de
faptul că o cunoaşte pe doamna Valeria Seciu, d i rectoarea
Teatrului Levant.
...
o Am s-o fac acuma, am s-o fac. ...
3
 Premiile "Lovinescu��
• Nu te atrage şcoala de teatru, n-ai vrea să devii profesoară?
o Nu, nu. De câte ori mă duc acolo mă gândesc la Octav. Am
trăit împreună cu el truda, truda asta nemăsurată pe care n-o
poate cuprinde nici un cuvânt. E nevoie de o generozitate, de o
risipire de tine fără seamăn, pe care nu cred că eu pot s-o dau.
Copiii nu trebuie doar învăţaţi. trebuie să le trăieşti vieţile, bolile,
familia, morţii, iubiţii, totuL .. Când se formează, un artist trebuie
însoţit în toate trăirile lui. Nu ştiu dacă eu pot. Trebuie putere,
ştiinţă . . . Îi admir extraordinar de mult pe cei care se dedică
învăţământului. Am fost, nu demult, la un examen la clasa Sandei
Manu, s-o văd şi pe Ioana Macaria, dar toţi copiii m-au tulburat
foarte mult. Joc cu ei în Pescăruşul, îmi plac, au poftă de joc, au o
relaţie mult mai deschisă. mai directă cu scena decât aveam noi
GILDA MARINESCU, o regină
Printre actorii care a u făcut gloria teatrului românesc în
ultimele trei decenii se numără, fără îndoială, şi Gilda Marinescu.
A debutat la Timişoara, dar s-a afirmat, cu strălucire, pe scena
Teatrului "Nottara", legându-şi numele de câteva dintre succesele
de răsunet ale acestui teatru. Astfel, e greu să revezi cu ochii
minţii celebrul Hamlet al lui Dinu Cernescu, cu Ştefan Iordache
în rolul titular, fără a ţi-o reaminti şi pe Gilda Marinescu î n
Gertruda, sau fără a-i revedea p e Ştefan Radoff în Polonius ori pe
Anda Caropol în Ofelia. Un spectacol cu totul aparte al deceniilor
amintite (despre care nu ştim nici până azi cum a putut "scăpa"
cenzurii timpului), cu una dintre cele mai frumoase piese ale lui
Horia Lovinescu, Şi eu am fost în Arcadia, 1-a avut ca protagonist
pe Alexandru Repan - într-unul dintre cele mai bine realizate
roluri ale sale -, lângă care a evoluat memorabil Gilda Marinescu,
4
când eram ca ei. A ajuns un clişeu să spui că înveţi de la tineri. dar
relaţia cu ei te modifică într-adevăr.
• De ce vorbeşti atât de uşor despre alţii, şi atât de greu
despre tine?
o Persoana noastră, a fiecăruia, este mereu în mişcare, nu e
niciodată definitivă. Mi-e întotdeauna greu să aleg unghiul din
c:are şă comunic despr.! mine ce H clar, precis delimitat. Mi�caren
nu poate fi fixată şi m-am împăcat cu acest înţeles al înţelesuri lor.
• Aş vrea totuşi să disloc acest mister care te învăluie.
o Cum să te ajut?
MAGDALENA BOIANGIU
dând î n tregului repreze ntaţiei acea senzaţie de
detaşare şi de plutire de care avea nevoie deschi­
derea ei metafizică.
Exemplele ar putea. desigur, continua, căci a
j ucat în multe dintre piesele lui Horia Lovinescu
( î n t re care S â n g e l e s a u P a t i m a fără sfârşit şi
Noaptea umbrelor), în Jocul de Ion Băieşu, iar, mai
de curând, în Cuibul de Tudor Popescu, în regia lui
D o m i n i c D e m b i n s k i , d u pă ce făcuse o a l t ă
importantă creaţie în Gurmîjskaia d i n Pădurea de
Ostrovski, în regia lui Costin Marinescu.
Ne-o reamintim şi în două dintre spectacolele
importante realizate la " N ottara" de regretatul
regizor George Rafael: Inele, cercei, beteală, colaj
după schiţele lui Caragiale, unde Gilda Marinescu
juca alături de Horaţiu Mălăele şi Anda Caropol, şi
5 romane de amor, titlu sub care erau grupate piese
într-un act de Teodor Mazitu; evoluţia scenică a
Gildei Marinescu, alături de Ştefan Radoff, fiind
dintre cele de referinţă pe ntru interpretările piesei
Frumos e în septembrie la Veneţia.
A fost o impresionantă Casandra în Întoarcerea
la Micene de Evanghelos Averoff, spectacol ce s-a
j ucat cu un remarcabil s u cces şi la Atena. Dar
spectacolul care avea s-o impună şi s-o consacre şi
pe plan internaţional rămâne A opta zi dis-de­
dimineaţă de Radu Dumitru, care, în condiţiile grele
ale regimului totalitar de atunci, avea să se joace,
totuşi, cu un mare succes, la Bonn, la Paris şi la Lisabona, precum
şi în şapte oraşe din Mexic, cu prilejul Festivalului de teatru de la
Guadalajara.
N-a avut nicicând o viaţă uşoară, iar în ultimii ani starea
sănătăţii a obligat-o să se retragă din teatru. Nimic n-o va putea
"re trage" î nsă din istoria teatrului românesc şi din aceea a
Teatrului "Nottara", de care a fost şi va rămâne legată.
Premiul oferit de Revista "Teatrul Azi" şi Grupul de societăţi
"Glob R", la 24 decembrie 1993, vine să răsplătească astfel o
e x c e p ţ i o n al ă carieră actoricească pe n e d r e p t î n t re r u p t ă ,
reamintindu-ne tuturor c ă slujirea teatrului românesc înşeamn� şi
asumarea responsabilităţilor morale ce ne revin faţă de actorii care
i-au dat când va strălucire.
--------·VICTOR PARHON
 Premiile "Lovinescuu
...,
SILVIU PUR CARE TE -între magie şi realism
• " M emor �ile" lui Goldoni ne dezvăluie o personalitate
diferită de felul în care a fost cunoscut în România până la
montările dumneavoastră. Am retinut o mărturisire specială,
privitoare la Goldoni, pe care ati făcut-o cu ocazia primei lecturi la
Teatrul comic. Repetiţiile şi spectacolul au susţinut-o consecvent.
Cred că aţi descoperit V e n eţia u r mărind traseul afectiv şi
perceptiv al dramaturgului italian. "Cine" este - deci - Veneţia?

o Am văzut Veneţia pentru prima dată în 1979. Nu făcusem

nici un Goldoni până atunci. Am pus în scenă Il Campiello în '85

la Râmnicu-Vâlcea, am reluat-o în '86 1a Piatra Neamţ, iar Teatrul
comic în 1992 la B ulandra. Veneţia e un oraş anormal. Şi pro­
vizoriu. Ca un loc de refugiu de teama năvălitorilor. Românul se
refugia şi el în "codrul-frate", iar friulanul se refugia spre apă.
Veneţia este de vreo 600 de ani încoace ruină în mers. Un oraş
care a intrat de mult în decădere. prin secolul14 chiar. Şi de atunci
tot decade. Este ultima umbră vie a oraşelor-ruină, cele care au
avut o înflorire misterioasă în epoci nemaivăzute, măcinate apoi
de praf. Cetăţile care s-au dus. Ca Ninive, de exemplu. Veneţia
este un oraş fără periferii. El nu se mai dezvoltă. lnsuliţa aceea
care aşa era acum 400 de ani. aşa e şi astăzi. Nu mai ştiu cine
spunea că nu e un oraş, e un decor de teatru. E adevărat. E decor
de teatru prin viaţa asta anormală a sa. E foarte omogenă: n-are
maidane, n-are centru. Fiind construită aproape ca un labirint,
numai ziduri, e ca un mare interior. Dă senzaţia unei singure
familii. Toată lumea vorbeşte despre vizualitate, despre lumina
acestea: cea a carnavalului popular, existentă şi azi în tot ce ţine de
văzută la Veneţia. Normal. Un oraş aşezat pe apă nu poate să nu
comerţ, turism, cârciumă, pescari, gălăgia din port, festivalul, şi
aibă o lumină specială. Dar ceea ce este cu adevărat spectaculos la
cealaltă parte, morbidă: mucegaiul, moartea lentă, miasmele.
oraşul ăsta e sunetul. Un element de teatru foarte important. Felul
Goldoni pare un dramaturg foarte vesel. În general, totul este plin
în care se aud vocile, se transmit pe-acolo ... , pe "coridoarele" mici
de viaţă şi de o sănătate populară. În spatele scrierilor lui, însă,
ale acestui "interior", mi-aminteşte poate de Toledo sau de cine
pluteşte tristeţea, simţul pieirii, al destrucţi e i , pe care îl mai
ştie ce alte oraşe spaniole. Aici, însă, sunetul este amplificat de
întâlneşti în muzica mai vârstnicului său contemporan, Vivaldi.
apă. Există o muzicalitate extremă a spaţiului. Chiar şi dialectul pe
care-I vorbesc ei este c i u d a t . Zâzâit şi puţin caraghios. Un Fascinat de acest dublu aspect, probabil că în spectacolele mele
caraghioslâc simpatic, remarcat şi de italieni. O lume care exi tă în am acce n t u a t zona m a i ascunsă a operei. Teatrul comic, de
continuare. E un muzeu prin care treci sau în care exişti. De aici exemplu, este scris ca o operă optimistă, care afirmă înnoirea.
vin farmecul, fascinaţia. Nu vorbesc numai despre monumentele Sigur că orice înnoire presupune pieirea unei lumi vechi. Am dorit
de arhitectură. MiCile detalii ale Veneţiei o decupează teatral: de ca spectacolul meu să sublinieze mai mult sentimentul distrugerii.
la (iertare !) pisoarele unice până la capetele de leu din piatră, cu Nu uit reacţia explozivă a u n e i vânzătoare dintr-un magazin
gaură în locul gurii, măcinate de vreme, construite pe la colţurile veneţian la auzul unor laude adresate. oraşului: "Minune pentru
străzilor, pentru denunţuri. Un soi de căsuţă poştală cu ajutorul voi, care veniţi şi plecaţi. Pentru noi e o tortură. Boală, reumatism,
căreia puteai să scapi de vecin, nevastă sau copil, denunţându-1 ţânţari, putoarea canalului ş.a.m.d.".
Consiliului celor zece. Da, ele există şi acum. • Veneţia-muzeu, Veneţia-teatru, Veneţia-moarte .•.

• În ce priveşte partea ascunsă a acestui oraş sau - de ce nu? o Efortul de a înnoi ceva ce nu se poate înnoi de fapt. Nimic

- univers special, am avut două surse de informare-revelare:
scrierea autobiografică a lui Carlo Goldoni şi montările dumnea­
voastră. Regret că nu am "cules" expozeurile lui Silviu Purcărete
din timpul lecturilor şi repetiţiilor cu Teatrul comic.
o Goldoni e un scriitor care te poate învălui afectiv. Are un
soi de căldură fascinantă, cotropitoare. El e considerat unul din
primii realişti ai teatrului şi pictor al Veneţiei. Un mare monograf
afectiv şi afectuos. Cred că el se află, de fapt, dincolo de limita
unui realism poetic, să zicem. În e l se simte paradoxul tipic al
oraşului, care e în j urul ideii de carnaval, de masei\. O veselie
exuberantă, o vitalitate copleşitoare care, de fapt, exprimă frica de
moarte sau sentimentul acut al morţii. Destrucţia. Sigur că, între
două limite, există mii de Veneţii, dar probabil că extremele sunt
nou nu vine. E doar o con tinuă speranţă. Un drum gre u , pe
parcursul căruia începe şi aventura (în sensul de experienţă)
primei întâlniri cu Teatrul B ulandra. A fost un soi de provocare.
Am adunat împreună toate spiritele, toate duhurile, toţi demonii
acestui teatru. O trupă celebră, pe care am venerat-o din ado­
lescenţă, o trupă de monştri sacri, o piesă chiar despre teatru, până
la urmă despre noi, dacă nu chiar despre Teatrul Bulandra, atunci
despre oricare alt teatru. Circulau tot felul de legende şi \le poveşti
aberante legate de distribuţia aceea colos în care, vezi Doamne, nu
s-ar fi mariat acela şi cu acela ... Printre altele, în capul meu a fost
şi ideea unei distribuţii de "legende vii". N-a fost uşor. Strategia şi
tactica au trebuit să fie cu totul şi cu totul diferite de ce făcusem ...
până atunci. ....

5
 Premiile ��Lovinescuu
• Părea că dirijaţi către ei un fel de căldură specială -
delicateţe, mai degrabă, sau poate diplomaţie?
o Diplomaţia în lucrul cu actorii este ceva firesc. Valabil tot
timpul. Şi poate că, într-adevăr, e vorba chiar de delicateţe. Pentru
că eu, în general, îi iubesc pe actori. Da, îi iubesc. Îi iubesc prin
fascinaţie, nu ca atunci când ţii, pur şi simplu, la cineva. Actorii
chiar mă fascinează. În momentul în care ei îşi exercită funcţia,
suportă un grad de vulnerabilitate incredibilă. Sunt actori uriaşi,
deplin stăpâni pe mijloacele lor, cavaleri ai scenei, care copleşesc
pe toată lumea când apar, care creează complexe unor regizori.
De fapt, şi ei ca şi mine, în timpul "misiunii", ascund senzaţia de
trup gol expus la lume. Dar fără vulnerabilitate nu poţi crea. Ea se
tratează cu delicateţe. Dacă lucrezi cu porţelanuri, lucrezi cu
porţelanuri. Îţi pui cine ştie ce fel de mănuşi, îţi iei o pensetă, nu
vii cu roaba. Dacă umbli cu roaba în atelierul de porţelanuri, nu
poţi avea mare eficienţă ... În afară de asta, de fiecare dată când am
fost mai convins că pot semna l iniştit sentinţa condamnării la
moarte a unui actor, că este, deci, cu precizie inutil să mai sper
ceva, exact în acel m o m e n t descopeream un lucru oricât de
neînsemnat, care nu-i aparţinea, era trimis de Dumnezeu sau ... ,
dar se-arăta! În ce mă priveşte, de fiecare dată când mi-a ieşit
ceva, a fost atunci când am reuşit să fiu foarte atent şi laborios cu a
pune în lumină cât mai bine ceea ce era iraţional în ideile mele. În
i n tu i ţ i i a d i c ă . C â n d a m s l uj i t cu m a r e a t e n ţ i e ş i cu m u l t ă
supraveghere acele impulsuri instinctive. Experienţa m ă face să
cred în ideea antică după care artistul nu este decât mesagerul
unei inspiraţii exterioare. Ea vine de la daimon, vine de la muză,
asta nu mai ştiu ... A fi artist înseamnă că în tine poate să răsune
mai pregnant sau mai puţin pregnant vocea unui murmur general,'
oricum ceva care se primeşte. Mie, cel puţin, aşa mi s-a întâmplat.
Am fost trădat de intenţia de a face "cum trebuie făcut" şi susţinut
de ceea ce era trimis. În teatru, lucrurile sunt cu atât mai dificile cu
cât, prin însăşi structura artei, avem de-a face cu o interferenţă de
universuri artistice. Pe de o parte, trebuie să slujeşti cu foarte mare
acurateţe propriile tale coşmaruri, impulsuri, viziuni, şi, pe de altă
parte, să le întâlneşti pe celelalte. Felul în care fac eu teatru în
ultima vreme a fost în egală măsură contestat - din fericire, nu de
către cei cu care lucrez - şi aprobat. Supărările se referă la faptul
că "nu se vede actorul". Nu ştiu ce trebuie să se vadă şi ce trebuie
să nu se vadă. Eu spun că trebuie să se vadă . . . ce-i de văzut.
Depinde de spectacol. Încerc tot timpul să fiu cât mai sincer cu
mine şi să descopăr că de· fapt nu ştiu nimic! Când vii cu reţeta
gata pregătită de la început, nu merge. Fiecare spectacol care te
face să dai iarăşi cu capul de pereţi, iese bine. Într-un fel sau altul,
e o aventură nouă. Aventura poate fi un text sau contactul cu o
trupă, poate fi un spaţiu sau o muzică. Într-o artă atât de vie cum e
teatrul, o întreagă astrologie se concentrează asupra ei. Tot ce o
înconjoară, contribuie.
• Ce relaţie aveţi cu actorii: ierarhică, colegială, paternă,
camaraderească?
o Între regizor şi actori există, e adevărat, o relaţie profundă,
gravă. Paralela cea mai plină de miez care s-a făcut, cea mai
apropiată de un model teoretic corect, după părerea mea, este cea
a relaţiei erotice. Regizorul este parte bărbătească, actorul este
parte femeiască. Funcţionează între ei acelaşi tip de raport, aceeaşi
dialectică, cu gradaţia cunoscută: primitivă şi săracă sau bogată,
subtilă, amplă, complexă. Cred că nu poate fi decât aşa dacă
gândim că spectacolul este fructul unei creaţii. Un copil nu poate fi
făcut nici fără sămânţa masculină, nici fără pântecul matern.
Misterul, taina se păstrează.
6
• Ce perspective credeţi că are acest cuplu, al cărui produs ne
este atât de drag şi de necesar?
o Noi spunem TEATRU şi uităm că, sub această rostire,
fiecare înţelege altceva. Sigur că acum 80-90 de ani era mai
omogenă nevoia de teatru. Existau câteva genuri clare, oamenii îşi
cunoşteau gusturile, televizor. nu aveau, cinematograf nu prea, nici
alte multe lucruri. Astăzi, tot ce ţine de spectacularitate este
extrem de diversificat, iar ceea ce numim noi teatru cuprinde mult.
Şi ceea ce face Peter Brook, dar şi ce face la Paris - în cel mai
comercial mod - Belmondo. În această ordine de idei, mă gândesc
că e o imensă risipă de e nergie să mai gândim acum la " u n
repertoriu serios", aşa, c a î n u r m ă c u ani. Adică ceva care să
cuprindă şi mari spectacole, dar şi ceva " mai uşurel", pentru
public. E ca şi când în aceeaşi fabrică faci şi avioane, faci şi
biscuiţi. Trebuie o oarecare specializare. Poate nu excesivă. Noi,
deocamdată, facem un teatru foarte cultural şi de mică audienţă.
Un teatru care nicăieri în lume nu are audienţă de masă, dar care
este cu deosebire necesar. Marii regizori ai lumii, de la Strehler
până la Brook, nu beneficiează de săli arhipline. Decât în situaţii
extreme. De exemplu, Ariane Mnouchkine joacă cinci spectacole
la Viena. Tot publicul interesat de teatrul lui Mnouchkine umple
până la refuz sala. Dacă ar sta la Viena, însă, n-ar fi asaltul de care
s-ar bucura un spectacol al lui Belmondo. Din acest motiv, pe
lângă teatrul grav pe care îl avem şi care trebuie păstrat, ar trebui
ca şi în România să se nască un anume tip de teatru comercial,
făcut mai conştient şi mai profesionist. Acest anume tip de
spectacol de divertisment, un divertisment elegant şi intelectual,
de foarte bună calitate, aşa cum îl fac englezii şi americanii, cu
dramaturgi fabuloşi, profesionişti extraordinari, va trebui să existe
în paralel cu teatrul de artă.
1
• Cât de mult vă gândiţi la succesul de public când lucraţi
ceva?
• Sigur că tuturor ne-ar plăcea să fim fotbalişti, să umble
100 000 de oameni după tine, aclamându-te. Dar tipul de teatru pe
care îl fac eu şi unii colegi de-ai mei nu poate duce la un succes de
public răvăşi tor. Nu mă gândesc niciodată, în timp ce lucrez, "ce-ar
face publicul în momentul ăsta dacă ... ". Eu mă preocup să ofer o
marfă pe care o pun pe tavă şi o dau spre vânzare, conştient că nu
trebuie să o cumpere toată lumea. Nu e un produs de larg consum,
ci sper sau î m i propun să fie un produs de un a n u me t i p de
rafinament, care să-şi selecteze cumpărătorul. Deci, ce doresc eu
este ca marfa mea să fie cât mai bună, nu cât mai vandabilă. Îmi
propun să fac Rolls-Royce-uri, să zicem.
La premiera cu Teatrul comic se rupea sala de supraaglo­
merare. La al treilea spectacol, mai erau vreo 15 oameni în sală. În
legătură cu asta, este de discutat problema publicului snob, la care
eu ţin foarte mult. Snobismul este unul din motoarele civilizării. El
o întreţine şi o răspândeşte. Pătura snobă vine, vede, transmite
i n formaţia, e un a n u m e fel de model. E elocvent ce mi s-a
întâmplat cu spectacolele de la Craiova. În special cu Ubu Rex cu
scene din Macbeth. A avut o premieră oficială unde au fost
invitate toate oficialităţile judeţene care au amuţit, au aplaudat că
n-aveau î ncotro şi au plecat disperaţi cu gândul la destinul
teatrului din Bănie, cu toată tradiţia lui populară serioasă. S-au
purtat, de altfel, cât se poate de cuviincios. Dar s-au speriat. La al
treilea, al patrulea spectacol, nu mai venea lume. Am adus piesa la
Bucureşti. Că aici publicul a venit în asalt,
altceva. Determinările erau diferite .
ar, la cinci l u ni d u pă premieră, dacă
erau scrise trei-patru articole sau, mai
bine zis, semnale. Cel mult, câteva cronici
obligatorii. Deci un spectacol care nu a
avut nici un fel de impact. A fost apoi
invitat la E d i n b u rg h . A căpătat o
notorietate in ternaţională. A venit din
urmă Titus Andronicus. Este de necrezut,
dar, în momentul de faţă, la Craiova, la
aceste d o u ă s pect a co l e , s ă l i l e s u n t
arhipline. Nu înseamnă c ă lumea care vine
înţelege altceva. Pleacă poate cu aceleaşi
neclarităţi. Faptul că au citit despre ... îi
face să se intereseze chiar şi pe cei care
nici nu auzeau, nici nu vedeau. Venind şi
văzând, se întâmplă ca ceva, cât de cât, să
se d e c l a n ş e z e . În s p e c i a l la o a d o u a
vizionare, c u m mărturisea cu u m o r un
oltean mirat de ce a înţeles. Motorul
s n o b i s m u l u i , ca age nt c o m e rc i a l , e
miraculos. Pe de altă parte, vorba l u i
Esrig: dacă într-o sală d e 700 d e oameni,
timp de 50 de reprezentaţii. unui singur
om i-ai transmis ceva, a meritat totul.
• Cât vă interesează critica?
o Nici prea mult. nici prea puţin. De
fapt, sincer vorbind, pe mine m-ar bucura
să avem multă critică. Adică să existe
reacţie. Reacţia poate fi una amicală, care
să te sprijine, sau una care să te dărâme.
De asemenea, poate fi una inteligentă sau,
cum să-i zic?, ... dimpotrivă. În ultimii doi
ani, spectacolele mele au circulat foarte
mult. Numai din Germania, de la Theater
der Welt, am primit un teanc de aproxi­
mativ 60--70 de pagini de critici. Am făcut
socoteala că ce s-a scris despre mine, în '-'
toată cariera. nu reprezintă nici măcar ·�
jumătate din această cantitate. Sigur că �
unele cronici sunt extrem de favorabile, ,9
cum altele sunt extrem de nefavorabile. S:
Unele mă laudă, altele mă înjură. Am citit §
cronici extraordinar de inteligente şi altele Cl
deosebit de tâmpite. Am citit cronici inte­
l i g e n t e care mă înj u r a u şi c r o n i c i
"ne-inteligente" care m ă lăudau.
• Ce urme lasă critica în artist?
o În ceea ce mă priveşte, foarte puţine. Sigur că mă irită spectaco l u l . .. S-a întâmplat, e adevărat, o ruptură şi în viaţa
articolele neprofesioniste. chiar când mă laudă. În lumea civilizată, cronicarilor. Până în '89 cronicarul a fost un personaj superior şi
în Europa în special, există tentaţia de a traduce totul în schemă curtat. A scăzut brusc interesul pentru ei. E tragic. Nu e cazul
politică. Se străduiesc să ghicească, să decodeze care-i Ceauşescu, tuturor, dar există mulţi la care valoarea implicării în cronică ţinea
care-i X sau Y, fapt care mi se pare de-a dreptul imbecil. Prostia şi de valoarea curţii la care erau. E normal, omenesc, de înţeles.
este î m p ă r ţ i t ă în mod g e n e ros p e s t e t o t , însă doza d e Asta nu se petrece numai la noi. Mie, personal, critica nu mi-a
profesionalism p e care o doresc lipseşte cumva la noi. Lipseşte la modificat, din fericire sau din păcate, cursul muncii. Dar regret că
noi s p i r i t u l de C RO N I CĂ ce t r e b u i e să apară i m ed i at, î n nu avem acel grup de critici, personalitatea de grup la a cărei
părere să ţii...
dimineaţa ce urmează premierei. E a are o anume funcţie. L a noi,
poate să apară cronică după săptămâni întregi. Nu prea mai avem • Ceea ce se numeşte în sociologia .culturii "cetatea savantă",

mulţi profesionişti. Au apărut numeroase publicaţii noi, care nu au
oameni de meserie. Ar trebui formaţi, nu ştiu nici eu. Nici nu se
mai scrie mult despre teatru. Iar puţinii cronicari de teatru care
continuă să scrie devin oarecum previzibili. E prost când ajungi să
ştii dinainte cam ce-o să scrie doamna ... sau domnul... despre
obligată să lanseze, faţă de produsul artistic, legitimarea savantă.
o Cred că asta ar trebui să se întâmple repede la noi.
LUMINIŢA VARLAM

7
 ANDREI SERBAN '
Teatrul
care
ne doare
C â n d am văzut, în u r m ă c u u n a n ,
Livada d e vişini, m-am repezit s ă cumpăr
ziarele, unde am descoperit doar reproşul că
spectacolul ar fi prea ancorat în cotidian,
adică perisabil. N e m u lţumit, am ridicat
stiloul să scriu despre o piesă veche, chiar
dacă astfel încălcam preceptele j urnalistice.
Dacă ar trebui să citez din însemnările
din acel moment, n-aş face asta cu plăcere
p e n t r u că pe atu n c i , cu m en t a l i tatea
debutantului (şi în această capcană au căzut
critici r e p u t a ţ i ) , am scris u n articolaş
polemic, retoric şi naiv. Riga Crypto al
cronicii teatrale nu se copsese încă.
Acum, privind detaşaţi , s u b spec i a
eternităţii, plecarea s a precipitată, realizăm
că regizorul român (?) a p u s în faţa
comunismului o oglindă (dacă am încerca să
reciclăm banalul topos realist), dar care nu
reflectă, ci se reflectă, fiind acoperită de un
Dumnezeu h istrionic cu un strat gros de
vopsea n eagră. Spectaco l u l lui A n d re i
Şerban e u n vitra l i u î n faţa căruia omul
comu n va bombăni că nu lasă suficientă
lumină să treacă. Aceste simbolice definiţii
nu sunt deloc întâmplătoare, spectacolele
sale sunt imense labirinturi în care trebuie
să respiri accutezza şi concetto pe pâine.
Livezile de vişini nu mai sunt la modă,
fiind înlocuite de decorul industrializării
forţate, cu aerul său de futurism rusesc din
care se va n aşte mai târziu r e a l i s m u l
socialist. Arendaşul îşi depăşeşte condiţia
de burghez, tran sfor m â n d u -se în homo
duplex. care, oriunde şi oricum, poate lua
masca ideologiei, capabil să-i ruineze sau
să-i ucidă pe cei care I-au scos din mocirlă.
Montarea l u i Andrei Şerban nu vorbeşte
despre experienţa românească. ci descoperă
8
"universalia in mente" în nuanţele utopice
legând narodnicismul de sufletul rusesc, al
cărui puls dramatic e cehovian.
Se uită adesea că prima generaţie de
gânditori pre-marxişti era alcătuită din
esteţi: Herzen , Dobroli ubov, Pisarev şi
" C e - i d e făcut?". De acum vor acţiona
legile dialecticii, contradicţia dintre vechi şi
nou, iar ca revoluţia să învingă merită să
sacrificăm o livadă prea bătrână ca să mai
producă plusvaloare, un dulap cu cărţi, un
servitor Firs pe care îl poţi uita ca pe o
umbrelă veche, veselia compensatorie a
guvernantei nemţoaice şi chiar o cerere în
căsătorie care î n târzie să se pro d u c ă .
Lumea nouă rade o livadă ş i dansează c u o
fre n e z i e aproape v u lgară c a r e , prin
paroxismul exuberanţei, ajunge la tăcere.
C e a d i n m o m e n t u l p l ecări i , care t u ,
spectator, a i vrea s ă fie veşnică, mai ales că
nu ştii dacă gara terminus nu e undeva în
arhipelagul Gulag.
Spectatorii râd la monologul lui Claudiu
Bleonţ, semn că preferă teatrul ca aluzie la
cotidian şi p r i n a c e a sia resp i n g c h i a r
posibilitatea d e a descoperi textul latent,
subtextul. E tragică această reacţie, şi nu cu
i d e ntificări descrise de şcoala a n a l izei
răspunsului trebuie să ne însoţim "eposul",
ci cu concepte care pot fi, în cazul nostru,
chiar metafore. Iar dacă ne gândim că Peter
B r o o k ş i A n d r e i Şerba n , copii t e r i b i l i
extrem de încăpăţânaţi, n-ar fi existat fără
cluburi muncitoreşti unde trupe de amatori
au învăţat teatru d u p ă me toda l u i
Stanislavski. ne putem întoarce la ideea lui
Auerbach: istoria artei este de fapt istoria
formelor de realism; pentru a fi didactici,
puteţi compara pe Ostrovski cu G. Garcia
Marquez sau J. Cortazar. Arta ideii de
comunism poate fi uneori mai subversivă
d e cât l upta de stradă pentru burghezii
onorabili d a r roşii care I-au înţeles p e
f;uk âcs şi care văzuseră toate montările
anterioare cu Cehov. Am avut un vrăjitor şi
un este! care şi-a îngropat spectacolul la
câţiva centim etri sub călcâiele noastre,
margaritas şi garoafele pe care le aşezaţi de
fiecare iunie cu ghinion la troiţă lângă o
piaţă u n de s - a protestat ca ia C e n a c l u l
"Flacăra" ş i s-a cântat muzică folk. N u m-ar
mira ca la una din reprezentaţii o mână
nevăzută să scrie_ nu "mane tekel fares", ci
,.Jos l liescu!".
Vă desfi d p e această c a l e : reve d e t i
spectacolul şi completaţi acest schelet cu
carnaţia ideilor mustoase şi vii. Pentru că
sufletul de regizor s-a ascuns după cortină,
sub lacrimile actorilor şi în săli imense
gândite cu megalomania ciocoilor proletari .
Câte u n i i s - a u a c i u i t pe la M i n i s t e r u l
Culturii.
De fapt, singurul care râde sarcastic.
pentru că ştie că războiul lor cu Troia nu va
mai avea loc, e chiar regizorul. Pe care, prin
indiferenţă criminală, îl mai alungăm încă o
dată.
------· IULIAN B Ă ICUŞ
Julian Băicuş are 22 de ani şi este student
la Litere şi la 1urnalistică. fntrucât socofim
că vădeşte o certă Înzestrare pentru critica de
teatru, publicăm Însemne/riie sale despre
Livada de vişini cu ocazia decernării Pre­
m i ului "Horia Lovi n e s c u" regizorului
Andrei Şerban. fn corpul revistei mai pllle{i
citi un articol al său despre spectacolul
Ghetou de la TNB.
 MIAN CRÂSMARU: '
-am văzut lumea"
um s-a produs întâlnirea cu teatrul? A existat o afinitate, e
stlune de temperament, o întâmplare sau o întâlnire care se
rlc pe orbita destinului?
• În ultimul timp am început să cred în dest i n . Teatrul cred că
t destinul meu. Aveam 7-8 ani când mă duceam, în oraşul în
re m-am născut. Ploieşti, la toate filmele care rulau la cele şapte
i ncmatografe. Vedeam fiecare film de trei-patru ori. Atunci s-a
n, scut în mine atracţia spre lumea fascinantă în care e posibil să
trllicşti mai multe vieţi. Şi de at unci â m rămas fixat în această
tonă, nu pot să descarc lumea scenei şi a visului din mine. Când
nm s-o descarc, probabil că nici n-am să mai fiu.
Î ntr-o conferintă de presă, regizorul Silviu Purcărete spunea
că soarta teatrului este binemeritată: se transformă în cenuşă
pentru că e o meserie păcătoasă.
• Este o meserie în care clipele vie t i i se mult iplică; actorul
dăruieşte ceva din viata lui rolurilor cărora le dă trup şi chip.
Ne naştem şi murim de foarte multe ori într-o viaţă. E greu, e
obositor, uneori chiar dureros. Existenţa noastră multiplă nu ne
lasă în final nimic, rolul dispare în clipa în care l-ai trăit. Nu poţi să
arăţi mai târziu ce ai făcut. nu agoniseşti nimic. Orice rol, orice
spectacol. cândva se sfârşeşte. Dar un om obişnuit nu are timp
să-şi dăruiască zilele tuturor aspectelor vieţii. aşa cum avem noi
posibilitatea să-i arătăm pe scenă. Pământul ar fi urât şi trist fără
artişti. Gâncliţi-vă cum ar arăta un oraş ca Bucureştiul, cu teatrele
închise. Ar semăna cu o cetate în stare de ase d i u . Î n t r - u n fel
suntem sărbătoarea celor care ne înconjoară. Teatrul e un lucru
bun, "descoperit bine".
O Se pare că, u n e o ri, o sperantă î n d e l u n g t răită poate
degenera într-o angoasă. S-a întâmplat să trăiti această trecere?
• Am trăit-o când s-a reprezentat pe scena Teatrului Naţional
Cyrano de Bergerac. Am in terpretat acest rol pe care l-am visat
mai mult de 25 de ani; am avut o încărcătură emotivă şi cerebrală,
chiar şi fizică atât de mare încât m-a împiedicat în anumite scene
să ajung la starea necesară pentru a prezenta publicului acest rol.
Dacă m-am mândri! cu ultimul act, atunci când l-am făcut, şi am
fost elogiat pentru i nterpretarea lui. n u acelaşi lucru l-aş spune sau
mi-aş permite să-I cred despre restul piesei.
O Pentru că v-ati întors - chiar fugitiv - asupra trecutului, ne
puteti spune dacă au existat regizori, roluri care v-au creat brusc
deschideri spre o a l tă fatetă a p e rsonalitătii individuale şi
actoriceşti?
• Cu regizorul Horea Popescu am lucrat Becket de Anouilh,
un spectacol care a făcut concurenţă fi lmului englezesc în care
personajul era jucat de Richard Burton, iar rolul meu, Henric al
I l -lea, de OToole. Au fost oameni care au crezut că teatrul nu
poate face concurenţă filmului, pentru că nu dispune de decoruri
e x terioare, de figura ţ i i uriaşe, de m o n taj e expresive. Şi totuşi
publicul a venit în număr mare la această montare. Am colaborat
cu Horea Popescu î n t r-o armonie desăvârşită, am reuşit să ne
creăm un limbaj comun, foarte laconic. prin care ati ngeam zonele
fragile în construcţia perso n aj u l u i . M i - a s c h i m ba t foarte m u l t
perspectiva d e actor. Imaginaţia, această a r m ă v i e care decupează
conturul unei stări, a amplificat personalitatea rolului din Becket.
O astfel de deschidere sigur că e o fericire şi ea nu se întâmplă
decât atunci când o meriţi. Însă pentru asta ar trebui să existe în
teatru un plan valoric în ceea ce te priveşte, pentru a intra într-o
an ume scară a autorilor, a rolurilor, până a a t i nge culmea unei
cariere, cum ar fi Hamlet. Dezvoltarea noastră a fost cam haotică,
am jucat foarte multe roluri, dar la întâmplare.
Am avut, mai târziu, o î n t â l n ire cu Anca Ovanez, când am
jucat Î ntre patru ochi, un spectacol elogiat de presă şi de public. A
fost primul rol care m-a proiectat puţin în teatrul modern, pentru
că până atunci mare parte din rolurile pe care le-am făcut au fost
de factură clasică. Fac i a r un s a l t : rolul d i n Domnul Cehov e
îndrăgostit, tot în regia Ancăi Ovanez. Îl i n t e rpretam chiar pe
Cehov - cu boala lui, cu fantezia şi bucuria lui de a trăi. cu grij ile
lui. M-a marcat destul ele mult... De la el cred că mi s-a tras mai
târziu rolul Gaev din Livada de vişini, care mi-a deschis o zonă
nouă de sensibilitate şi m-a purificat ca actor. Mi-a dat totuşi un
regret: acela că nu-mi pot face un "program Cehov" pe termen·
lung.
O Ati făcut însă rolul principal din Familia lui John, o piesă cu
atmosferă pronuntat cehoviană...
• . . . şi totuşi extrem de activă, de prezentă. A ieşit un spectacol
sobru. simplu, dar cu ţinte precis lovite de noi la public. Cred că şi
această colaborare cu Jvan Helmer este inspirată de interpretarea
din Livada de vişini. Deci am dreptate când spun că rolul Gaev
m i - a desc h i s n i şt e perspe c t i v e . D o v a d ă că voi l u cra cu ! v a n
Helmer Platonov. Într-un fel , rolul din Livada de vişini m - a făcut
bogat.
O Teatrul v-a făcut întotdeauna bogat?
• Adevărul e că anii mei au zburat şi viaţa s-a pliat aproape
exclusiv pc ideea de a trece dintr-un rol în altul. Şi cu felul acesta
de a fi, cu ritmul pe . care l-am avut în Teatrul Naţional... Am avut
n o roc în profesie şi poate am avut mai p u ţ i n noroc dacă mă
gândesc la viaţă, pentru că viaţa este una singură. Nu am cum să
mă laud cu prea multe fapte pentru că cu am aşteptat fiecare
anotimp doar în legătură cu o premieră, sau cu repetiţiile la o nouă
piesă.
O Credeti că, în ciuda aparentelor, meseria de actor implică un
fel de asceză spirituală?
• Absolut. Atunci când eşti posedat de teatru nu mai ai timp
p e n t r u al t c e v a . E s t e un d o m e n i u a c a p a r a t o r . Dacă aş a v e a
vreodată o discuţie c u Dumnezeu şi m - a r întreba dacă a ş vrea să
mai revin pe Pământ, i-aş spune da, dar cu o condiţie: aceea de a
face teatru.
·
O Viata se desfăşoară între sperantă şi regrete. Aveţi un mare
regret şi o mare sperantă'!
• S p e r a n ţ a ar fi pe n t r u m i n e să pot să arăt p u b l i c u l u i şi
coleg i l o r m e i tot ce am î n v ă ţ a t în 40 d e a n i în a c e s t Te a t r u
Naţional. căruia cred că i-am dăruit t o t i a n i i m e i , toată devoţiunea
şi dragostea mea. E aici un climat în care merită să trăieşti. Aş fi
bucuros dacă s-ar întâmr.Ia să pot continua încă mulţi ani şi să joc
ceea ce încă mai visez. Î n ceea ce priveşte regretul, e că nu am
văzut destul cerul, pomii, natura . . .
O ... decât cea omenească.
• Da. Dacă mă gândesc însă la public. pe el nu-l văd seara. ci
mai mult în imaginaţia mea şi la sfârşit de spectacol. N-am avut
timp să văd lumea, în ciuda unor voiaje pc care le-am făcut. Când
teatrul pune amprenta pe tine. te-a luat definitiv din toate celelalte
stări ale vieţii.
O Ce sens vedeti atribuit viiforului prin teatru: unul optimist,
temperat, un sens al credintei pe care ati investit-o în profesia
dumneavoastră'!
• Teatrul nu se va putea despărţi în mod ese n ţ i a l de l i n i a
dest i n u lui culturii noastre; a oamenilor, a spiritualităţii acestui
p o p o r . C e r t e că nu va r ă m â n e în u r m ă . Aşa cum a s l u j i t
întotdeauna omul, î l v a sluji ş i în viitor, c u aceeaşi credinţă c ă o
s o c i e t a t e poate crea ,. a n ticorpi" p e n t r u s t ă r i l e ce i -a r putea
provoca o rămânere în urmă. Teatrul nu poate să nască mişcări
fu l minante. transformări fulgerătoare în om sau în afara lui. Nu
poate decât să slujească ceea ce urmează să se întâmple în viitor în
această tară. Şi asta sunt convins că o va face.
·----- ADINA BA RD AŞ
9
 t-�#
�0-Ş.\:)"v saţietate fără prejudecăţi va să zică că nu le are
O
� -«.."
� În urmâ cu câreva sâprâmâni mi s-a cerul sâ realizez o ancherâ
��,.. � despre c o n diria fe m eii - regi z o r de r e a r r u ( m i - e greu să s p u n
:V regizoarei) În România, la ora acruală.
Scuna invesrigaţie pe care am fiicw-o (nu e vorba de o anchetă
propriu-zisâ) mi-a demonstra! câ, deşi problema es/e cronologic
depăşilâ ( tema făcând multâ vâlvâ În Occident În anii '60- '70), ea nu
este o ..falsâ problemă", cum o considerâ dl. Valeriu Moisescu,
cămia i-am cerut pârerea despre acest subiecl, ci doar una care 1111 se
manifeslă la suprafaţâ.
Nu mi-am propus o cercetare exhaustivâ, ci doar " coleqionarea "
câ10rva opinii. Nu es/e vorba de feminism. Ceea ce m-a indemnat sâ
mă ocup de acest subiecl a fos t cons1a1area câ folosirea formei
masculine a perechii regizor/regizoare capâtâ o conola{ie de respec/,
de deferen{â, de sobrielale, care lipseş1e formei de feminin (de ce?),
ca şi În cazul profesorlprofesoarâ, n u Însâ şi al perechii aclorlaclritri.
A m pornit şovâielnic la realizarea " anchelei", oscilând Între
douâ extreme (din fericire, doar douâ exislâ): pe de o pane generaţia
mea nu resimle segregaţionismul sexual al anilor '30, deci o discutie
despre oporrunilarea alegerii de câ!re o femeie a unei a n u m i1e
meserii (oricare ar fi aceasta) pare, cu siguranţei, superfluă; pe de a/[(/
p a r te, am În c e r c a ! s e n l i m e n r u l cel, u n e o ri, s u b declaratiile
binevoi/Oare privind o asrfel de alegere se ascunde o prejudec{l[ă.
Ce am descoperi!? Pracric, nimic nou, penrm eri, din pclca1e, şi-n
acest domeniu, ca şi-n mulle a/rele din viaţa socielă{ii româneşti, pe
afară-i vopsit gardul şi-năuntru... A /ifei spus, la nivel declarativ,
nimeni nu are idei preconcepU!e. fn realirate Însâ persislâ înec/ (pe
alocuri) - cu sau fără moliv? - menraliwrea porrivil cclreia femeia­
regizor este un "fenomen" ciur/ar. O dovadâ grâiloare În acest sens e
mânu risirea d-11ei Bealrice Bleonţ, s/udenlâ la regie În anul III,
A TF: " Sotul meu mi-a spus clar: Muiere regizor 11-are ce căuta În
casă!" (cu /o/uJ alta esle pârerea d-lui Claudiu Bleonţ dupâ Jocul
de-a măcelul.. . ).
Cum sp u n eam, deparle de mine gândul de a m ilita penlru
recunoaşlerea meritelor femeii în acesr domeniu, aceas/a es/e o
chestiune care tine n u m a i de valoare, lalenl, p rofesionalism -
nicidecum de sex. M-a intriga! Însri fapllll câ În fiecare an n umi/mi
fetelor admise la secţia de Regie 1ea1ru a A TF es/e mulr mai mare
decâr cel al bâietilor, lucru cu a1â1 mai ciudat cu cât siluaţia es/e
diferilâ la sectia de Regie film. Un singur exemplu În acesl sens este,
cred, suficient. Siwatia promotiei 1 993 Regie teatru, A TF, se prezinul
astfel: din tolalul de 33 de admişi la examenul de admitere În
facu/rate 23 au. fosl fete. Dinrre acestea, În / 993 au lerminal doar
do uri. O posibile/ explicaţie penlm numrimJ mare de fete care se
prezinlâ la examen la regie ar fi " mirajul scenei " - şi n u /oale au
curajul sâ candideze la actorie. Meseria de regizor le-ar asigura
astfel o apropiere confânabilâ de scenâ. Es1e doar o supozi{ie. Sigur,
chiar va/abililatea aces1ei ipoleze nu exclude ( Doam n e fereşte!)
existenta câlorva persoane care se apucâ de regie din pasiune -
wlentul este un dar şi e numai o Întâmplare câ sun t fele sau bâie(i. Ce
se Întâmple/ Însâ cu aceste fele după ce lenninâ .f'acu/[(llea ? De ce de
unele dimre ele nu se mai aude nimic? Râspunsul unanim al celor cu
care am Slltt de vorbâ pe aceasul temă es/e, din nou, câ se aude
numai de valorile adevărale. Au fost fâcwe şi unele nuanţâri, şi cu
siguranţei dl. Valeriu Moisescu are drep1a1e: ., Felele astea se mai şi
câsâloresc, fac copii. . . dar asta e problema lor", deci aces/ aspec/ tine
de condiţia femeii şi n u a regizorului (-femeie) în societale, aşadar
1ill intre/ În sfera de inleres a acestei in vesliga{ii.
De ce Însă la Regie film candideazâ (şi sunt admise) mu/1 mai
p u {ine fete? Este mirajul ecranului mai mic decât cel al scenei?
Nicidecum. Esle vorba, se pare, de ceva care tine de conslilu{ia
femeii: forţa, În sensul că un regizor de film lrebuie sâ " slrunească" o
echipe/ mu/1 mai mare de oameni (deci mult mai mulţi sunt cei care
10
În r â};zie, nu i n s r a le a z â refle c ro r u l . u i r â să v i n ă la film a re) .
Rezu/rarul? ., Nu oricine face fafă. O femeie m a i începe s â plângă. sâ
una-alra. se enervează că nu-i vine un acror sau un elecrrician ... şi,
bine, nu numai asta... mai intervin şi altele" (sunt cu vintele unui
student la Regie film, A TF, care preferă să-şi păsrreze anonimatul).
Care anume altele nu am reuşii sâ aflu nici de la swdemul În cauzei,
nici de la actorii pe care, ştiind cel au lucrat cu regizori-femei, i-mn
Întreba! ce pârere au despre acesl s u b iec1: sp u n â n d câ este o
problemă delicată s-au. codit sâ răspundâ şi În cele din umu'i s-au
eschivat politicos.
Ei bine, dacâ nu e numai asta. dar nu se spune ce altceva este,
dacâ e o problemă delicată, a/unei Înseamnâ În primul rând câ este
o probleme/ şi apoi că ceva Îi opreşte pe cei care vorbesc despre ea sâ
fie sinceri pânâ la capât. A ceswi ceva eu i-aş spune prejudecmâ.
Ceea ce complicâ Însâ lucrurile es/e faptul eri regizoarele Însele
dec!a l'l'i cel nu există astfel de p rejudecâ{i. A m stai de vorbâ cu
doamna Sanda Manu ş i cu doamna Câlcllina B u z oianu. D - n a
B u z oianu a pa rticipa! c u c â 1 v a l i m p Î n u r m â l a u n c o l o c v i u
inlernaţional la A tena, unde şi-a susţim11 punctul d e vedere: " e vorba
de rivalitllle profesionalâ, 11/l sexuale/ ". Dar, adauge/ dânsa, " sigur câ
pen/ru unii faptul eri sum femeie e o armri În plus pentru a lovi". Şi
mai adaugâ că probleme exislâ, dar cel o discuţie sinceră pânâ la
caplil, care şi-ar propune sâ spună adevâml, nu ar face altceva decâl
sâ punri paie pe foc.
Cu doamna Mamt am avlll o discutie mai Îndelungaul, pen/ru
care Îi multumesc. Dânsa a preciza/ de la Imn Începui câ tema i se
pare segregationistă şi Ci/ n u are În nici 1111 fel complexul stafii tu lui de
regizor-femeie (de alrfel wl regizor cu o activi/ale profesionale/ ca a
ei nici nu ar avea de ce sâ aibâ 1111 as1jel de complex). Dacă faptul cel
este j'en1eie o afec/eazcl În vreun fel, aceasta se Întân1plâ nunu1i În
ceea ce priveşte stauuul social, 1111 profesional, al femeii În România
(de la morcovii pe care trebuie sâ-i cureţe pânâ la Înjure/tura din
troleibuz şi la scuipa1ul de pe srradâ). Este afec!([[c/ deci ca om, n u ca
regizor. Gravri şi de discU/al considere/ doamna Manu situa{ia femeii­
va/nwn, femeii-sudor, nu a femeii-regizor, care are posibilita/ea de
a-şi folosi forta intelec/ualâ şi psihicâ şi nu pe cea fizice/. Sigur câ
Îmr-o oarecare mâsurâ inrervine şi aceaita - ca pUiere de rezislenţâ
-, dar aici regia nu esre un caz aparte, ci doar un exemplu între multe
a/lele. Este regia o p rofesie masculinel? Doamna Manu are un
argumenl convinge/lor: exislâ o profesie praclicalâ Într-o proporţie
z d ro b i to a re de fem e i fârâ însâ a exista o femeie cu ade vâra/
.,profesionisUI" În domeniu; peste tol În lume maeşlrii profesiei sum
brirbaţii: bucâtriria. A vând deci exemplul unei profesii feminine în
care strâlucesc bârba(ii, de ce sâ discutâm problema unei profesii
inirial masculine (regia a Jos/ înlr-adevâr mulfi ani monopolizatâ de
bârbaţi) în care as!âzi aclivează şi femei - e un lucru care a intrai în
firesc, prin urmare nu are rost sâ fie problenuaizat. Doamna Manu
n u s-a izbit niciodatâ de-a lungul carierei sale, din panea celor cu
care a lucrat, de vreo prejudecală În acest sens.
fntorcându-mâ la cuvimele doamnei Buzoianu, ar mai fi de spus
câ uneori stalutul de femeie poale fi folosit ca acuzâ, p u lându-se
ajunge pânri la .. cea mai abjecte/ mârlânie". A ceasta ţine Însă de
gradul de civilizaţie a u n ei socielâti şi, apoi, n u - i c a z u l să ne
turburăm pentru fitece mişelie.
Singurul lucru care intrigâ cu adevârat e permanenta eschivare a
unora de la a spune lucrurilor pe nume. Unica expl{caţie plauzibilâ
pentru aceasră eschivare pare a fi aceea câ într-o saţietate fără
prejudecâţi nu merge s-o iei cu iuţeală, trebuie să ai (pe lângâ
răbdare) şi puţintică diplomaţie.
-------· CIPRIANA PETRE
 .

1 RIAN PINTEA:
u am n evoie
d "t
ca d e 10
. b 1re
. ... ''
( ) / i de iarnă cOmplit -premat ură tăia orice curaj de a pătrunde
' " 1111 m i s t e r. . . Ceea ce n u p o a te reda dialog u l n o s l m es t e
l<'rc vitatca adânc umaml c u care Adrian Pinlea. deşi grăbit. a
l lk(ll p:tp.inii de [a ţ:l câteva gânduri dăt<ltoarc de seamă. câieva
u/ . , con(inând sinceri/alea n u dă a insla n ta neului. A drian Pintca
,1<' mntcmporan cu noi �i locuicşLC În grijile şi ncliniştile marii
1 1 ·torii care este Tea trul.

...l Ne-aţi putea spune, domnule Adrian Pintea, ce resorturi

Intime v-au marcat atunci când aţi făcut primii paşi în lumea tea­
trului'!
• A tunci când de-abia începeam. după ce a m i ntrat la Institut.
doream să fiu admis î n spaţiul magic unde ştiam că există mulţi
vrajitori cu care aş fi vrut să scmăn şi î n mijlocul cărora aş fi vrut
"' t ră i esc. N u - m i doream un rol a n u m e . c u m , de a l t fe l . n u - m i
doresc nici acum. Dorinţa de a t un c i s - a î m p l i n i t . cred că aici unde
m11 mi�c este u n spa ţ i u s;•cru. m-am î n t â l n i t cu mulţi vrăj itori şi. în
plus. a m a fl a t c â t d e greu se p l ă teşte s u p r a v i e ţ u i r e a în l u m e a
dc�prc care vorbesc.
U Despre ce fel de preţ este vorba?
• Pur şi simplu nu mai a i dreptul să trăieşti o viaţă obişnuită .
..J Există ceva ce v-aţi dorit să realizaţi şi nu aţi reuşit până perfect m u l ţ u m i t . c â n d n-o m a i simt, d e v i n îngrijorat. Publicul vine
llCUrn'!
la teatru el i n nevoia ele iubire. ele aceea n-am n im i c în comun c u
• Să fac regie ele film. Şi să-mi cumpăr un jeep.
publ icul e s t e t . prefer publicul obişnuit care reacţionează s i n c e r la
..J Care credeţi că este cea mai acută problemă a teatrului
i ubire. Cred că ş i admiraţia este o formă de iubire.
românesc, în aceste timpuri'?
• Sărăcia. Dacă teatrului i s-ar oferi b a n i i necesari, aceasta ar O Ce relaţie stabiliţi cu poezia ca formă de expresie teatrală?
fi o formă ele respect. n u u n cadou. Respect nu doar faţă ele teatru, • R e l a ţ i a c u poezia el i n i n t e r i o r u l t e a t r u l u i s-a c r e a t p r i n
ci �i faţă ele societate. t e x t u l lui S h a kespeare. Mă i n teresează poezia ca ţesătură
LJ Credeţi că actorii ar putea intra în grevă? shakespeareană.
• Actorii au o decenţă care î i va împiedica să devină bătăuşi O V-aţi gândit să realizaţi un spectacol de poezie?
pc străzile Capitalei. Deocamdată, nu fac grevă. clar nu ştiu dacă • M-am gândit, clar a m văzut m u l t e recitaluri atât ele lipsite ele
c'te exclus. . . i magi naţie ... Nu cred că ele asta e nevoie acum. Deocamdată mă
O C e m a i face Adrian Pintea, actorul de film? l u pt să tin pe picioare Teatrul Român-American . . .
• În m o m e n t u l a c t u a l l e gă t u r a m e a cu f i l m u l e s t e n u l ă .
O ... care, până acum, s e pare c ă v-a adus satisfacţii...
1 - i l m .:: l e p r o d u s e a c u m s u n t t o a n e m a i m u l t s a u m a i p u ţ i n
• Da. clar şi o măsură egală ele piedici. vorbe. î n sfârşit. pri lej
J U' t i ficate. Personaj ele ele fi l m c e le-aş putea i nterpreta n u s e pot
con t i n u u ele amărăciune. N u mă pot sponsoriza s i ngur, iar pe de
!!<1\i în lumea besmetică şi vulgară d i n timpurile ele acum. De fapt.
p e n t r u m i n e se î n t â m p l ă a c e e a ş i p o v e s t e ele d i n a i n t e ele '89. a l t ă parte. deşi ştiu că este o realitate. urăsc relaţia d i n t re contabili
l' v i d c n t c u a l t e d a t e : a t u n ci n u p u t e a m i nterpreta u n secretar ele şi artişt i . M ă revoltă îngrozitor maniera unor . , rech i n i c u hobby-uri
pa rt i d . i a r a c u m n u p o t î n t r u c h i p a p r o b l e m e l e u n u i ş o m e r . . . artistice·· . . .
hrăilcan. s ă zicem' Până cân d dramele u n ui scenariu n u vor apărea O Ne puteţi spune ceva despre cartea al cărei autor sunteţi şi
1 11 biblioteci, e bine să-mi văd l in iştit el e teatru. Patronul sccna­ care se află acum în curs de apariţie?
ll�t i l o r ro m â n i este .. E v e n i m e n t u l z i l e i " c u p a g i n a .. c r i m e �i • Este o carte ele povestiri despre ţăranii ardeleni. Cred că pe
1 inluri". Când va trece această furie, vom mai vedea . . .
foarte m u ltft l ume v a surprinde .
..J Consideraţi c ă după decembrie ' 8 9 teatrul românesc a
O Scrieţi şi poezie ...
runoscut o reală şi viguroasă evoluţie?
• N - a m n i c i o l e g ă t u r ă cu i m ag i n e a p o e t u l u i ele c a r i e ră .
• Te;:t trul şi-a văzut de drum mai departe. N-avca cum să se
A tracţia m e a faţă ele l i teratură este m u l t m a i robustă. . . Dacă m i
1 n t :"• m p l c u n nou m i racol, c â n d m i ra c o l u l era că t e a t ru l e x i s t a .
( 'hrar �i cu c â i n i i poli ţ ie i l a u ş ă . clar E X I ST A ! s - a suprapus imaginea suprasensibilă a poe t u l u i ele carieră. închis

..J Dacă a r fi s ă vorbiţi despre studenţii de la A.T.F... î n t u r n u l său d e fildeş. este u n mare fals.
• . . . s t u de n ţ i i s u n t n i ş t e s u pe r b i i n c o n ş t i e n ţ i de c u m p l i t a O Ce credeţi despre prietenie?
duritate c e î i aşteaptă î n această profesie. S u n t puternici. talent a u • Priet e n i a cea mai a u t e n tică este î n tre eloi o a m e n i care se
c i i carul. clar n u le-ar strica mai m u l t ă cultură generală . . . i ubesc.
u Credeţi că po at e exist a un di alog si n cer între critica de O Există ceva ce aţi vrea să uitaţi şi nu puteţi'!
lclltru �i spectacol? • Da. dar despre asta n u pot să vorbesc . . .
• D i alog s i n ce r d a . d a r ar s e m r tn a c u o p ă r u i a l ă e l ega n t ă . O După trepidaţia activităţilor c e v ă illl()lică zilnic, c u m v i se
1'11\llli cunosc suficient ele onest teatrul pentru a putea f i ele folos.
întâmplă să vă odihniţi spiritul?
')1 nu pot fi ele folo;, ce i p e n t r u care nu e x i s t ă deose b i r e î n tre
• C â n d o b o s e s c fo a rt e t a re . a d o r m . a p o i î n c e p v i s e l e .
aca)ie actoricească'· şi .. i n terpretare actoricească·'.
activit atea mentală e con t i n u J . . . Aşa c ă spiri t u l n u se odihneşte .
....l l>c-a lungul anilor, publicul a manifestat faţă de persoana
cluumcuvoastră felurite sentimente, de la consideraţie, admiraţie şi LJ Stabiliţi o comunicare aparte cu divinitatea'?
ll'\fiCCt, până la iubire. De care dintre acestea aveţi cea mai mare • N-aş putea să fiu ateu. măcar p e n t r u că această poziţie m i-ar
un ni •'! j i gn i i n teligen ţ a .
• ( 'a orice artist. nu am nevoie decât ele iubire . i ndiferent cum
l f nw n i fc s t a . A t â ta t i 1np cât simt i u birea p l u t i n d î n a e r. s u n t C L A R A M Ă RGINE A N lJ

11
 PRIVIND ÎNAPOI CU TANDRETE
SCRISORI UE URAGOSTE d e IL\. ( ;ume�
e Tmdul·en•a �i ada11ta rea: l'l·tre Rukur e
T I·: \ T I{ C L ,, , O TT .\ I L\ .. e Uata pre·
mie rei: 25 nuiemhrie I IJI)J e l{eJ!ia: \ l irrea
Curni�teauu e Sn•nu�:ntfia: Sir[t Ru,esru
e Uistrihu!ia: Geur�:e Cunstantin ( .\ mire"
\lakepeare Ladd al treilea). Irina \lataniti'
(\leli,sa Gardner).
Există o zonă a " melodramei" n u
n u m a i î n teatru, c i ş i î n sufletul fiecăruia
dintre noi. E zona amintirilor primei iubiri,
fie ea împărtăşită sau nu, zona iubirilor pe
care le-am trădat sau care n e - a u trădat,
zona discrepanţelor - niciodată mărturisite,
dar dureros ştiute - între "ce-am gândit şi
ce-a ieşit" din viaţa noastră. Î n zonă nu se
poate pătrunde oricân d , i a r de i nt r a t se
intră ca într-o biserică. Când e de operat, se
operează cu bisturiul, iar. mai nou cu laser­
ul. Marii maeştri ai genului, în teatru ca şi
î n fi lm, rămân ruşii şi americ a n i i . Cu cât
p o v e s t e a e mai s i m p l ă , m a i l i p s i t ă d e
artificialităţi d e construcţie sesizabile, c u
a t â t a r e m a i m u l te ş a n se s ă p l a c ă ş i s ă
impresioneze. Până l a lacrimi inclusiv. Sunt
ş i ace s t e a un semn că î n că m a i s u n t e m
12
Ş
oameni, a a c ă , dacă ne v i n , n-avem nici un
motiv să ne ruşinăm de ele. Mai ales dacă
povestea e scrisă inteligent, adică nu numai
cu nostalgie ci şi cu umor suculent şi ironie
acidă, astfel încât să se poată ajunge până la
u r m ă la o a t a ş a n t ă t a n d reţe . Dozaj ul e
esenţial, căci el dă savoarea acestor poveşti
de d r a g o s t e , c a r e pot a v e a d o a r d o u ă
perso n aj e . C u m a re ş i p i e s a l u i A l be r t
Ramsdell G u r n e y , i n t i t u l a t ă Scrisori de
dragoste, ce se joacă în clipa de fa ţă cu
m a re s u cces pe B r o a d w a y , î n distribuţii
p a r a l e l e , c u a c t o r i de primă mărime ai
scenei şi ecranului american.
Nimic mai firesc, deci, decât ca ea să se
joace şi pe "Broadway-ul nostru", adică la
" N o t t a r a " , ş i s ă a i b ă şi a i c i un s u c c e s
considerabil. N u c a al Puricelui ( n u atât de
răsunător şi de zgomotos, căci nici Gurney
n u e Feydeau şi, pe urmă, nici "zona" n u e
aceeaşi), ci de altă factură şi consistenţă,
poate mai d urabile. Căci e greu să nu te
recunoşti în piesa lui Gurney, cu adevărul
fiinţei tale lăuntrice.
Meritul e fără îndoială şi al spectaco­
l u l u i semnat in sepia de regizorul Mircea
Cornişteanu, secondat de scenograful Sică
'
Rusescu . N i c i u n artificiu regizoral n u-şi
î n g ă d u i e să t u l b u re - c u p o s i b i l a l u i
oste n t a ţ i e - derularea p i n g-pong- u l u i de
replici al celor d o u ă personaje, excelent
difere n ţ iate tempera mental şi p i hologic,
p r i n s t i l u l de j o c al a c t o r i l o r G e o rge
Constantin şi Irina Mazanitis. Construit de
George Consta n t i n cu m a l i ţ i e şi î n d u i o­
şătoare a ut o i r o n i e , A n d r e w M a kepeace
Ladd al treilea primeşte replica unei tumul­
tuoase M e l issa Gardner, căreia I r i n a
Mazanitis î i î m p r u m u t ă tul burătoare
accente tragice. Mare maestru al ordinului
n u a n ţ e l o r , G e orge Con s t a n t i n e m e r e u
acelaşi ş i mereu a l t u l , făcând d i n fiecare
tăcere în s c e n ă şi d i n fiecare rep l i că pe
care-o rosteşte un p r i l ej de com u n i u n e
s u fl e t e a s c ă ş i d e r e f l e c ţ i e . C u m 1rina
Mazanitis are l a rându-i ş i forţa dramatică,
ş i s e n s i b i l i t a te a n e c e s a r e p e n t r u a se
" op u n e " a c e s t u i m G n s t r u s a c r u , p u t e m
conchide că asistăm la naşterea u n u i n o u
c u p l u actoricesc, c ă r u i a n u - i putem dori
decât viaţă lungă, î n piese şi spectacole pe
măsură, spre binele teatrului românesc.
...... �CTOR PARHON
 CE NE FACEM FĂRĂ TINE RI ?
Primele trei J u n i a l e s t a g i u n ii
1 993-1 994 par să stea - în Bucureşti, cel
putin - sub semnul unui fenomen care a
început să se manifeste sporadic încă în
cursul trecut ului sezon tea tral, tinzând
însă acum spre generalizare: prezenta
masivă pe scene a tinerilor, în special
actori, dar şi regizori, mulţi dintre ei
f.'!-:
încă s t u de n ţ i, a l t ii a bia a bs o l v e n ţi .
Această adevărată invazie de trufandale 1'''
artistice se produce fie s u b forma l�'
folosirii în spectacolele c u tărui s a u �
c u t ă r u i t e a t r u . u n e o ri î n rol u ri de
Echilibru fragil
S P E C T A C O l . i\1 R O Z E K • T E A T R U l . DE C O !\I E IH E
1 9 noiembrie 199_, • Re�:ia: A nca Hradn Pana1an • Scetto!(ralia: Lia-\laria \ asilescu •
Distribuţia: O 11 de· ' .1 1 :1· (h·hn ian Dahi_jlt ( "iei1hnO, (;eur�:e h a�cu ( l zbuO, Liamt Ful�:a
( l) auut , : Î n l.11 p l i 111;1 1 1 1 : D u m it ru C h e s a ( G ra s u l ). G heor�:he D ft n i l ă. E u �: e n Racoţi
( M ijlociu(�. Marius G alelt (Slabul). Eu�:en Racnţi. Gheor�:he Uăuilă ( Po�la�ul. Ltcheul ).
N umele lui Slawomir Mrozek se
păstrează de atâta vreme printre cele mai
răsunătoare ale d r a m a t u rgiei un iversale
contemporane încât ecoul său se răsfrânge
şi asupra operelor nu prea izbutite. cărora
pare a le conferi sonorităţi mai adânci decât
au ele în realitate. Observaţia este valabilă
(şi) în privinţa piesei O zi de vară, parabolă
- atrăgătoare ca punct de pornire - despre
vicleana, căci oricând reversibila, dialectică
reuşită-nereuşită în plan social şi personal.
A i c i m a t e r i a d r a m a t i c ă se r a re f i a z ă î n
nesfârşite dialoguri colaterale, care sufocă
pur şi simplu ideea, fii n d , în plus,
iremediabil plicticoase.
T e x t u l a fost a l e s de A n c a B r a d u
P a n a z a n p e n t r u re c e n t u l e i e x a m e n de
diplomă ( i u n i e trec u t ) , i a r s p e c t a co l u l ,
montat iniţial p e scena "Casandrei", a fost
transferat, cu tot cu interpreţi, la Teatrul de
Comedie. N-am văzut montarea în varianta
p r i n c e p s ; d i n p ă c a t e , t r e b u i e să a d a u g ,
pentru c ă toţi aceia care o cunoşteau sunt
de părere că ea a apărut mult mai palidă în
reluare. Poate fiindcă dimensiunile consi­
derabil diferite ale scenei de la Comedie,
reclamând modificarea mişcării, au lungit
itinerariile interpreţilor şi au diluat astfel
ritmul jocului; implicit, tensiunea întregului
pectacol. Oricum, ceea ce am văzut mărtu-
r i s e ş t e p r e fe r i n t a r e g i z o a r e i p e n t r u o
mizanscenă concepută riguros, îngrijit, cu
a t e n ţ i e f a ţ ă de a m ă n u n t e ş i c u o b u n ă
exploatare a scenografiei (elegante), sem­
nată de L i a - M a ria V a s i le s c u . Totod a t ă ,
însă, o a n u m i t ă l i p s ă de a d â n cime şi d e
fantezie a v i z i u n i i . P r o t a go n i ş t i i ( ş i e i ,
proaspeţi absolve n ţ i ) G e o rge I v aşcu ş i
anvergură, a unor tineri angajaţi cu acte
în regulă ori numai împrumutati de la
A TF. fie - situatie mai putin firească ­
prin .,preluarea " de către instit u t iile
profesioniste a câte unei montări-studiu,
realizată i n t egra l prin fortele A ca ­
demiei ş i p e care scena Casandrei, s-ar
zice, n - o m a i încape. Ca uza fe n o -
menu/ui e e videntă: trupele majorităţii
tea tre/ar sunt î m b ă t râ n i t c sau
descoperite la u n ele categorii tipo­
logice. Efectele au însă, ori pot a vea, un
d u b l u sens: pozitiv. desigur. prin
• () a t a r c p rell' n l a ţ i c i :
Octavian Dabija s - a u preze n t a t . la rândul
lor, sub nivelul la care îi situasem văzându-i
în alte spectacol e , iar Liana Fu lga (încă
studentă?), cu voce mică şi ţinută rigidă, nu
a depăşit stadiul de apariţie agreabilă.
Cea de-a doua parte a acestui coupe
M roze k , frecvent j ucata Î n largul m ă r i i ,
confirmă în linii mari atât calităţile, cât şi
slăbiciunile pomenite, înclinând însă
b a l a n ţ a , parcă, spre c e l e d i n t â i . Lect ura
regizorală capătă aici mai multă subtilitate
- desigur. şi textul e substanţial superior
ce l u i l a l t - , a c c e n t e l e s u n t m a i ne t e , ·
discursul sce nic e m a i conce n t ra t . I d e e a
piesei - d e m nitatea s e n i n ă pe care i - o
conferă u n ui individ mărunt l i bera
acceptare a u n u i d e s t i n tragic i m p u s ( d e
societate) - se conturează c u limpezime, î n
ciuda scenografiei c e propune menţinerea
la un strat superficial de semnificaţii (pluta
pe care se află cei trei e figurată printr-o
p l a tformă cu partea i n ferioară rotunj i t ă
astfel încât s ă s e încline înainte ş i înapoi l a
cea mai uşoară mişcare, sugerând
instabilitatea ambarcaţiunii p e valuri, d a r
o b os i n d , ş i p r i n m o n o t o n i a e fe c t u l u i ,
ochiul). Şi interpretarea actoricească e mult
mai satisfăcătoare, tânărul Marius Galea
evoluând cu siguranţă, dezinvolt, alături de
experimentaţii Dumitru Chesa şi Gheorghe
Dănilă.
Acest Spectacol M rozek î n s e n i nează
oarecum mohorîta imagine a Teatrului de
Comedie, fără a reuşi să contrabalanseze
m a i v e c h i l e şi m u l t m a i n u m e r o a s e l e
nemulţumiri decât pentru scurte momente
de echilibru fragil.
reanimarea disponibilităţii creatoare a
unor ansam bluri anchilozate, dar şi
negativ, prin decalibrarea va lorică a
spectacolelor. în care diferenţa dintre
experienta profesională a .. vechii gărzi"
şi .. cruditatea " noilor veniţi e câteodată
izbitoare - şi nu în fa voarea celor din
urmă (cu atât mai mult cu cât aceştia nu
sunt chiar toţi talente native, iar şcolile.
inclusiv A . T.F., fac prea pu ţin pentru
pregătirea lor tehnică). Dar, fireşte,
il situaţia trebuie judecată de la caz la
� caz.
In coadă
de crocodil
R EG E L E CERU de Carln (; n u i
• T E A T R U l. .:r .\ _,. n ,\ I H C\ . . • Data
reprl'lenlaţici: I X nniemhrie 1'.193 • Rc�:ia � i
i l u , t r a t i a m u � i c a l ă : I u l i a .\ r , i n t e •l" U
• ScetmJ:rafia: (;ahi CL·rne,cu • Distribuţia:
H râ n d u � a Zaiţa Sih e,tru. 'lelauia
l' e t r c •c u . 'l a r i a n a Z :t h a r i a . G e n r g c t a
Nicnlae. Snnia :"iea�:u. Cftlin \ lnnmu. Innut
Urancu. Simnna l l nlhan.
Aşa cum am observat şi cu alte ocazii,
T e a t r u l .,Ţă n d ă r i c ă " se s t r ă d u i e ş te - şi
reuşeşte - să-şi diversifice repertoriul nu
doar sub aspectul "adresei" spectacolelor
s a l e în f u n c ţ i e de fe l u r i t e c a t e g o r i i de
vârstă, ci şi printr-o remarcabilă deschidere
tematică. Apoi, copiilor şi mat urilor li se
oferă aici t e x te drama tice şi adap tări de
calitate culturală certă, lucru pe care multe
teatre "de oameni" I-ar putea invidia, ele
fer i n d u -se cu grijă de asemenea ambiţii.
Astfel, cea dintâi premieră a stagiunii aduce
pe scena păpuşilor Regele cerb de Carlo
Gozzi, adică o piesă în acelaşi timp clasică
(mai exact, clasicizată prin valoarea ei de
artă poetică a unui autor "postmodernist"
'
la vremea sa) şi accesibilă tuturor, inclusiv
copiilor de vârstă mică, fiind vorba despre o
feerie. Asta, în principiu. Pentru că, practic,
acest examen de diplomă al Iuliei
A r s i n t e s c u î n fr u n t ă , p r i n for m u l a d e
spectacol a l e a s ă , u n risc de care n u ştiu
dacă regizoarea a fost conştientă - acela de
a plictisi în egală măsură pe toată lumea.
Textul lui Gozzi este, în formă cel puţin, un
b a s m p e n t r u o a m e n i m a r i . A-l povesti
s ce n i c prin i m a g i n i r e a l i s t - d r ă g ă l a şe -
termenul "realist" trebuie luat, desigur, în
accepţiunea pe care o capătă el în acest tip
..
• d e t e a t r u , a d i c ă : păpuşi a n t r o p o m o rfe
..
13
 ( fr u m o a s e . a l t fe l ) . cu vcstimentatie
d e se m n â n d exact s t a r e a s oc i a l ă a pe rso­
n aj ul u i . decor ( i n g e n i os . a l t fe l ) i l u s t r â n d
f i d e l l o c u l acţ i u n i i (pa l a t . p ă d u re e t c. ) ­
î n s e a m n ă a - 1 red uce la o s i m p l ă poveste
pen tru puşti. nci nteres a n t ă . aşadar. pen t r u
a d u l ţ i . D u p ă c u m . a păstra limbajul rafinat
poe tic ori r a fi n a t i ro n ic. oricum .. c u l t " . al
Un poem non-verbal
ADUNAREA PASA RILOR, scenariu
de Mihaela Tonitza-Iordache după poemul
l u i Far�id U d i n Attar TEATRUL • re n u n ţ â n d c u t o t u l la c u v i n t e .
"Ţ Ă N D Ă R I C Ă " & ATF D:tta repre­ •
zentaţiei: 2 decembrie 1 993 Regia şi •
scen ograria: Cristian Pepino Costume: •
Cristina Pepino • Coloana sonoră: Gabi
Apostol, Roberto Cociaş, Cristian Pepino
•l nterpreţi: Ionuţ Urancu,G:tbriel Apostol,
Liliana Gavrilescu, Decebal Marin, Călin
Mocanu, Mariana l'alade, lulian Furtună,
M a rcelina J ugureanu, Eugenia Ionescu.
Aurelian Iorga Păpuşile au fost realizate
•
de către i n teqHeţi, asistaţi de D i n u
Carcaleţeanu ş i Dumitru Oprea.
T o t u n e x a m e n de d i pl o m ă a fost l a
p r i m a r e p re z e n t a ţ i e . c a r e a a v u t l oc l a
sfârşitul verii trecute. ş i Adunarea păsărilor;
un examen de grup. ele astă d at ă . ai cărui
protagoni�ti formează cea clintâi promo ţ i e a
s e c ţ i e i Te a t r u el e p ă p u ş i de la ATF.
p r o m o ţ i e î n d r u m at ă d e Cri s t i a n P e p i n o .
Acesta a folosit ca premisă d ramaturgică a
m o n t ă r i i a d a p t a re a p e n t r u sce n ă a u n u i
poem arab d i n secol u l 1 2 , aceeaşi d e l a care
a pornit acum câţiva ani Peter Brook într-un
@ -
Scenă din Adunarea păsărilor la �eatrui "Ţăndărică", regia: Cristian Pepino
14
d r a m a t u rg u l u i î ns e a m n ă a s u p u n e î n ţele­
gerea celor mici unui efort pe care ci n u prea
s u n t dispuşi să-I facă. În plus. ncdumereştc
u n a n i m o i n c o n s e cv e n ţ ă n u doar d r a m a ­
turgică. d a r ş i logică. provenind. mă t e m . din
scenariul semnat de regizoare: răul Tartaglia.
căind u-sc î n final pentru fărădelegile comise.
se p l â n g.:: a s i s t e n t e i că j u s t i ţ i a d i v i n ă 1 - a
fa i m os s p e c t a c o l . R c g i L o r u l ro m â n nu a
păstrat însă el i n dramatizare decâ t fabula,
În l i psa
acest ora . povestea n u c prea l e s n e d e
rezumat - şi, uneori. nici d e î n ţeles pe calc
raţională; din c â t a m p u t u t deduce. opera
l i teratului arab Farrid Udin Attar. a m i n t i n d
c u m v a ele Batrabomiomabia şi ele Păsările
lui A r i s t o fa n . n a rează istoria unei
com u n i t ă ţ i p ă s ă r e ş t i a i c ă r e i m e m br i d e
fe l u r i t e spe c i i d u c o v i a ţ ă a i d o m a c e l e i
u m a n e ( pc care o şi i n te rsectează uneori ) . o
viaţă alcă t u i t ă d i n dragoste şi d i n luptă. d i n
naştere şi d i n m o a r t e , res i m ţ i t c , t o a t e . cu
b u c u r i e sau d u re re l a fc:l ele o m e n e as c ă .
Abse n ţ a cuvi n telor nu p roduce î n s ă
i m presia d e gol: ş i asta n u n u m a i pentru că
au fost l n locuite cu un i n treg repertoriu de
s u n e t e păsăre � t i . i n s p i r a t s e l e c t a t e şi
rcproduse. cxprimând toate simţămi ntele şi
�tările de spirit fu n d a m e n t a l e . ci �i pe n t r u
c ă . � a u mai a l e s p e n t r u că s p e c t a c o l u l l u i
C r i s t i a n P e p i n o p o a r t ă în s i n e şi face
sensibile prin e c l e r aj . p r i n i l u s t r a ţ i a
m u zica l ă ş i . î n p r i m u l r â n d . p r i n evol u ţ i a
transformat în a n i m a l şi arată disperat spre
coada ele crocodil în care i se prelungeşte
fracu l : acea�ta se află însă la locul cu pricina
încă ele la începutul spectacolului. ba mai şi
.,j oacă" în c u r s u l î n t â m p l ă r i l or . n ăs c â n d
momc ntc de v e se l i e . Or fi basmcle
suprarealistc. d a r parcă nici chiar aşa! •
i n terprc ţ i lo r . a t â t a forţă şi g i ngăşie . a t â t a
u m o r şi poezie î ncât pentru vorbe n-ar m a i
f i f o s t o r i c u m l oc . O f a n t e z i e r i g u ro s
con trolată ordonează mereu desfăşurarea
scenică; acesteia n u i se pot reproşa decât
u n e l e m o m e n t e de r e l a x a re . c â n d r i t m u l
m a i scade, fără a periclita î n s ă . e l i n fericire.
imaginea de ansamblu, puternică şi bogată.
Prin acest spectacol Cristian Pep i n o arată
(din nou) că este. pe scena m i că a
păpuşilor, u n regizor mare. U n merit la fel
de înse m n a t î i rev i n e în ca l i tate de pedagog.
căci tinerii din echipă demonstrează nu numai
abilităţi de m â n uitori ( a n i m â n cl cu dexte­
'
ritate păpuşi d o a r î n a p a re n ţ ă s i m p l u d e
manevrat - capete de păsări prinse pe mari
cearşafuri albe ce închipuie arip i l e ) . ci şi un
antrenament corporal aproape neverosim i l .
Cos t u m a t i în v e ş m i n t e c a re a m i n t e s c
.. echipam e n t u l " bed u i n i l or. c i dansează. fac
p a n t o m i m ă şi î ş i j o acă p e r s o n a j e l e d e
păsă ri-oa m e n i c u o mobi l i t a t e . o conce n ­
trare şi o dăruire vădinc� s p i r i t u l creator ce
a sudat t ru p a . Această t ru p , actualmente
i n t e g r a l a n gaj a t ă l a ,.Ţă n d ă r i că " , e s t e
a u t o a re a celui mai bun spectacol
b u c u r e ş t e a n pe care l - a m văzut î n prima
treime a stagi u n i i curente. •
 Româno-americanul Pintea
H lOL FOR LOVE de Sam Shepard • adevărată a unui dramaturg adevărat, de
1 1 \ I ' I{ U L R O M A N - A M E RICAN
.. l l i G E N E O ' N E I L L " • Data repre­
l l' ll la t i e i: 25 n o i e m b r i e 1 993 • l{ c�i a:
\drian Pintea • Sceno�:ralia: Sihia Pintca •
\ ranj a mcnt muzica l : A d r i a n P i n t c a şi
\l arius Gâlca Distributia: Adrian Pintea
•
1 E d d i c ), Laura .1 ia n u , M i h a e l a M i h u t
1 \l ay ), Adrian Titieni ( O i d \lan), \1arius
( ;lîlca, lonut Pohariu (l\lartin).
Ajuns de-acum. cu o discreţie bizară. la
cea de-a doua stag i u n e , Teatrul Român-
m e r i c a n îşi î n d e p l i n e ş t e . j u câ n d în
e n g l e z ă Fool for Love, j u m ă t a t e d i n
o b l iga ţ i i l e statutare: p o p u l a r i z a re a
l i t e ra t u r i i dramatice americane în
România. Cealaltă jumătate. popularizarea
dramaturgiei române în Statele U n i te. va
m a i a v·c a p r o b a b i l de aştept a t . deşi
avantajele generale p e care Ic-ar procura
'unt cât se poate de evidente. În orice caz.
f; rfi să fi făcut atâtea valuri şi turncc ( sau
valuri de turnce ) ca surorile sale româno- ...
1 . . . - r o m â n e . i n s t i t u ţ i a îşi i a în s e r i o s
me n i r e a c u l t u r a l ă . p r o p u n â n cl o p i c > ă
Lupta anticilor cu modernii
AGAM EMNON, adaptare scenică de
< ; ri�:ore Gonţa după Seneca TEATRUL • ,_a dovedit fe rt i l ă . în cazul spect acolelor
:";ATI O N A L DIN B U C U REŞTI şi ATF
• Data reprelentatici: 3 decembrie 1993
• lh�l(ia: Gri�ore Gnnta Distribuţia: Ionuţ
• person alităţilor artistice incomplet formate
l' n h a r i u ( U m b ra l u i T h ) e s t e s l , A u ra
(' [l l i'mlş u ( C I�· te mn e st ra ) . t'l o r i n e l a
.\ n d reic a ( l > o i c a ), A d ri a n Neacşu
1 .\cl(istus), Marius l>rogcanu ( Eurybatcs),
l h u n a \l o ra�·ec ( C assan d r a ) , M a r ius
"':h cscu ( A gamemnnn), Liliana Mocanu
( J-: lcct ra ), l>anicl Tudorică ( Strnphius),
\ u ra Căl ăr:1ş u . I u lia G b e n rg h i şor,
l· l nrincla A n d rcica, C a t r i n e l B ă d i n a ,
1 hana \1ora,·cc, Brânduşa Mircea, Liliana
\ l c u: a n u , M a r iana l . i u rca, Tania Popa,
( ' ri� tina Pancu, l>anicl Bcşlca�:ă. M ihai
C '1ilin, (hidiu Cuncea, Marius Drogeanu,
' . ud :111 D o l g a n , Lucian l f r i m , A d ri a n
' l'llcşu, l o n u t Pohariu, Marius Săvcscu,
l h111id Tudorică (Corul).
< I rigare G o n ţ a e r e p u t a t , î n c ă d e l a
n u l d i n t r e p r i m e l e s a l e s p e c t a c o l e ca
•11nr, longevivul Fata din Andros, pentru
1 Seneca a p a r e prea p u ţ i n i m port a n t ) cu
p .u : i t a t c a de a c r e a e c h i p ă ş i de a o
ulu ·c spre un joc total. în care ponderea
I I I IH t p a l ă r e v i n e m i ş c ă r i i , fără ca î n să
tl l u l să fie neglij a t . Ca pedagog, el a
l l' r r nw t a c e l e a ş i c a r a c t e r i s t ici şi pro­
t u lor s t u d e n ţ e ş t i pe care le-a d i ri j a t .
r cl.1 ă în privi n ţ a montăriţor realizate
fapt unul di n t r e cei mai i m po r t a n ţ i d i n
S . U . A . - Sam Shcpard. Textul acestuia ( al
cărui titlu s-ar putea traduce. exact dar cam
rudimentar. prin Nebun de dragoste) este o
d r a m ă in care e c o u r i l e t r a ge d i e i a n t i ce
răzbat filtrate p r i n obsesi i l e l i t e rare
o ' n c i l l i c n c . E povestea a d o i t i n e r i care,
frate şi soră după t a t ă . fă ră s-o ş t i e , se
î n d răgostesc şi devin amanţi: s i t u a ţ i a . ce
conti nuă şi după revclarea adevăru l u i . nu
poate fi rezolvată decât prin s i n u cidere a
tuturor celor trei vi novaţi m a i m u l t s a u mai
puţin inocenţi - tatăl, sora şi fratele. Fără a
fi o operă capitală. piesa are calităţi tipice,
aş zice. clramaturgiei americane: construcţie
simplă şi solidă. intensitate a sentimentelor
şi un miez, întotdeauna mişcător. de adevăr
omenesc. Sunt calităţi pc care montarea lui
Adrian Pintca k exploatează inteligent şi le
pune în valoare expresiv. de�i regizorul ad­
hoc nu- i poate reprima tentaţia de a apăsa
efectele. mai ales prin supraabundenţa de
.,cea ţ ă " ( fo a r t e i n comodă pe n t r u
spectatorii cu gât sensibi l ) şi prin
sonoritatea exce>ivă a muzicii. Foarte bine
aleasă şi cu rol dramatic marcat. aceasta din
cu actori expe r i m e n t a ţ i această abordare
Academiei ca prezintă unele inconveniente.
maj ore fiind două: riscul n i ve l ă r ii
sau î n că în formare. cărora colectivismul
sc e n i c nu le prea permite evoluţia
individuală. ş i încurajarea tendinţei asasinc
(şi cuvântul nu-i destul de grav ! ) . mai ele
m u l t co n s t a t a t ă la ATF. d e a d i s p r e ţ u i
pregă t i re a voca lă a s t u d e n ţ i lor. l ă s a ţ i s ă
ro;tească după c u m î l taie capul p c fiecare.
Lucrurile devin izbitoare mai ales atunci
c â n d e vorba d e s p r e t e x t e a n t i ce s a u
shakespcaricnc. mutilate sonor. adesea. în
chip barbar. Nu este, ce-i drept. sută la sută
c a z u l acest u i s p e c t a c o l , în c a r e se pot
auzi totuşi grăiri precum .,j e r f ă " şi
.. t o s s t răm o ş i i " ( p e n t r u .. j e r t fă " şi , . t o ţ i "'<:
strămoşii") ori glasuri absolut neimpostate.
Abstracţie făcând ( dar de ce să facem?) ele
asta, montarea pune în pagină segme n t u l
u c i d e r i i l u i Aga m e m n o n el i n l e g e n d a
Atrizilor ( c ă ,.prelucrarea" l u i aparţine lui
eleganţă, într-o cinetică riguros calculată şi
cu câteva momente de reală tensiune. Î n
spaţi u l d e joc complet gol, misiunea d e a
produce semn i fi c a ţ i e r e v i n e l u m i n i l or şi
i n l c rpreţ ilor. Aceştia d i n urmă evoluează
s a t i s fă c ă t o r în grup, dar nu foa r t e
conclude n t în particular. mai a l e s în ceea
urmă acoperă însă adesea replicile. cu atât
mai mult cu cât i n terpreţii nu se mişcă - e
firesc - cu perfectă siguranţă pc terenul
l i m b i i e ngleze ( d e fapt. america n e ) .
Performanţele lor î n dome n i u sunt totuşi
i m p re s i o n a n t e . î n s p e c i a l în c a z u l l u i
Adrian Pintea, c a re , î n ţelcgând în
p r o fu n z i m e ( se s i m t e a s t a ) t o t ceea ce
s p u n e . n u a n ţ e a z ă p e rs o n aj u l fr a t e l u i
i nccstuos c u un sarcasm disperat ş i rece,
deseori tulburător. Î n rolul tatălui, Adrian
T i t i c n i a f i ş e a z ă u n h i s t r i o n i s m c i n i c ce
c o n cl a m n ă m o r a l m e n t e e rou l . fără a - i
r e fu z a î n s ă c l i p a d e t r a g i s m d i n f i n a l .
Marius Gâlea ( a l cărui nume, î n programul
Te a t r u l u i de C o m e d i e , e o r t o g r a f i a t
,. G a l e a " - a r f i b i n e ca t â n ă r u l actor să
tranşeze cumva chest i u n e a ) compune cu
precizie masca bonomă şi ai urită a u n u i
martor n e p u t i n cios al t r a ge d i e i .
clistingându-se printr-o bună dicţ iune ş i o
neaşteptată înzestrare muzicală. ca solist la
saxofo n . Studenta Laura J i a n u schiţe ază
m e r i t o r i u , d a r cam m o n o t o n . p r o f i l u l
surorii, cu abuz dezagreabil d e acute ş i cu o
stăpân ire î n c ă nesigură a i nstrumentelor
profe�ici. •
�
(l
._
j
�
c
�
ce-i p r i v e ş t e pc b ă i e ţ i . D i n t r e fe t e se
d e t a ş e a z ă î n t r u c â t v a A ur a C ă l ă r a ş u şi
Liliana Moca n u , şi în speci a l - în
rcprcze n t a ţ i a văzută d e m i n e - O x a n a
Moravec (Cassa ndra ) . S ă t e pro n u n ţ i net
despre aptitudinile propr i i a l e u n u i a sau
altuia dintre studenţi (aflaţi în ultimul an de
ş c oa l ă ! ) e î n s ă a p r o a p e i m p o s i b i l , î n
condiţiile date. D e aceea, mai aştept.
-----· A LI C E G EORG ESCU
15
 Debuturi
si
'
afirmări
C\ 1.- t: � E .\ l ' A . d ra m a t i zar� d � R a d u
G a ll:'il'l dUJI:"I pnH·,tirill· l u i .,�lal' na,h�\ ;,.
SingN e n: .\ TJH ' I . E \ l( E I ES(' U F
ST.\T • Bata pr�mi�rd: l ll m·tnmhril' I IJ1>.'
• �� � g i a : 1 h � tHi n r C r i , t i a n l' n p � ' c u
• S l' � n ng r a l"i a : \ l a ri u ' .\ 1 � \ a n d r u
Dnmitr�'l'U • J)i,trihuţia: l�ud� l�nwnfl'ld
( S .- r i i t n rn l l . \l i r i �un G u t t m a n ( J·: ,t � r l .
\Jind K ll·pp�r «T�1hi l ) . Curnl'l Ciupl·rc�'l'U
( Sam l'a l k a ). E ng�nia B a l a n r�
( \l a rg i t ) . � ic u l a � C i H u g:"1 r i t a ( \l n r i t t ) .
lnlia (;aHil ( hlfll).
Dramatizările au fost privite întotdeauna
cu indulgenţă, considerate un gen minor,
departe de calităţile şi valorile l iteraturii
dramatice autentice. Şi totuşi ele înseamnă
foarte mult pen tru viaţa teatrală, îmbo­
găţind paleta repertorială, aducând perso­
naje încărcate de semnificaţii, atmosferă şi
conflicte dintre cele mai tensionate, mai cu
seamă atunci când s u n t bine scrise,
alcătuite c u talent ş i c u o bună cunoaştere a
legilor scenei.
Spectacolul Teatrului Evreiesc de Stat.
Cafeneaua, a însemnat pentru mine o triplă
descoperire şi o redescoperire emoţionantă.
Mai întâi, dramatismul, gândurile şi medi­
taţiile lui I saac B ashevis-Singer mi s-au
părut mai pregnante decât la lectură, cu un
impact mai puternic, mai personal. A urmat
apoi descoperirea lui Radu Gabriel ca
autor al dramatizării. Î l cunosc bine pe
Radu Gabriel. Este un tânăr actor i n te-
ligent, expresiv, cu o mare pasiune pentru
scenă şi calităţi reale pentru pcdagogia
teatrală, dar are şi talent literar. Modul în
care a alcătuit dramatizarea, a l ă t u rând
s u biectele şi personaj e l e din mai multe
povestiri, descoperindu-le teatralitatea şi
farmecul nostalgic. uneori vetust, dar real
al amintirilor, trebuie remarcat. În al treilea
rând. m a t u ritatea u n u i a d i n t r e cei mai
tineri regizori. Theodor Cristian Popescu,
încă student, dar stăpân p e e l , ştiind să-i
valorifice pe actori şi mai a les lăsând cu
16
generozitate să se audă textul, acceptând
comunicarea şi prin intermediul cuvântului
rostit cu sinceritate şi căldură, nu numai
prin imagini vizuale sau cromatică violentă.
Şi acum redescoperirea: este Eugenia
Balaure. Îi ştiam talentul şi i l-am apreciat
în numeroase spectacole ale teatrului din
Piatra-Neamţ. Dar Eugenia Balaure părea
că d i s p ă r u s e . O v e d e a m s i g u ră pe
mijloacele ei de expresie. corectă şi exactă
în toate rolurile, dar parcă nu mai era ea,
unica, plina de temperament, răspândind
energie în j u rul e i . Şi, din tr-o dată. am
redescoperit-o în Margit. femeia singură,
gata să facă orice pentru scriitorul pe care-I
adoră. ridicolă uneori. gingaşă, cu accente
de duioşie agresivă şi gelozie burlescă. Un
rol ce o dezvă l u i e pe Euge n i a B a l a urc
capabilă să real izeze o c rea ţ i e sce n i c ă
autentică.
D ramatiza rea lui Radu Gabrie l .
sce nografia cu n o t e de v e c h i a m i n t i r i
semnată de Marius Alexandru Dumitrescu.
alături de demersul regizoral discret şi
reţinut al lui Theodor Cristian Popescu au
prilejuit şi alte realizări actoriceşti, de prim
plan fiind complexitatea eroilor lui Singer,
interpretat de Rudy Rosenfeld; pentru că
întreaga acţiune o formează reîntâlnirca
scriitorului cu propriile sale personaje în
c a fe n e a u a s ă r ă căcioasă a t i n e r e ţ i i l u i .
Miriam G uttman a dat un farmec
m e l a n colic şi o existen ţ ă de real şi vis
Esterei, tânăra trecută prin experienţa celui
de al d o i le a război mondial şi a
holocaustului. Cornel Ciuperce cu 1-a creat
pe Sam P a l k a , o m u l b o g a t , c u o v i a ţ ă
agitată. d a r cu o existenţă dublă î n această
cafe n e a a t r i s t e i l u i t i n e re ţ i , u n de îşi
ascunde i d e n t i t a t e a , î n ce r c â n d să-şi
găsească fe r i c i rea a l ă t u r i de u n suflet
simplu, cald şi sincer - Fata săracă, jucată
cu fineţe de I ulia GavriL N icolae ălugăriţa
l - a i n t e r p r e t a t cu un d u reros s i m ţ a l
autoironiei p e Moritz, criitorul rierealizat,
.
cel batjocorit de toţi, ce-şi ia viaţa într-o
clipă de disperare. Minei Klepper a adus o
pată de culoare şi caldă înţelegere umană în
rol ul tatălui Esterei, un om bolnav, care
doreşte să-şi vadă fiica fe rici t ă .
Reîntâlnirea scriitorului c u eroii li i sau cu
amintirile se petrece pe fundalul melodiilor
de epocă, cântate la pian, cu delicateţe şi
măiestrie, d e Andrei Măde c u , devenit ş i el
un personaj a l piesei, nelipsitul "pianist"
din cafenelele trecutului ...
J u cat în r o m â n e ş t e , spectaco l u l dă
posibilitatea publicului să-I descopere şi
mai bine pe Singer, să-i aprecieze universul
tematic şi apelul la înţelegere şi umanitate.
Aş dori mai mulţi spectatori în frumoasa
sală a Teatrului Evreiesc de Stat. Vor avea
şi ei, la rândul lor, bucuria descoperirilor şi
a redescoperirilor ...
-----· ILEANA B ERLOG EA
 FRAŢI REGIZORI, AJUTO R !

C R E A � G .\ D E .\ ll l{ , U n 'peetacnl
realizat �i interpretat de Vinrica Vatamanu
• Te:1trul l�nmân·.\ merican E t: G E "' E
••
O " � E I U . ·· • D ata reprezcntatiei:
1 decembrie 1 993.
Nimic mai interesant decât o posibilă
p u n t e î n t re c u l t u ra română şi cea
americană, menită să reveleze v i r t u a l e
incidenţe între dramaturgia americanului
O ' N e i l l - patron ul teatrul u i bilingv - şi
proza românului Sadoveanu, de la care se
împrumută titlul unei minunate cărţi.
Din păcate, recitalul Vioricăi Vatamanu
nu a fost gândit într-o astfel de perspectivă,
ci s-a ivit pur şi simplu din dorinţa actriţei
de a ieşi la rampă.
În 1 99 1 , absolventa Facultăţii de teatru a
ATF îşi începea cariera cu un "one-woman
s h o w " , dobân d i n d şi p r i m a d is t i n c ţ i e :
premiul a l 1 1-lea l a Gala recitalurilor d e l a
Bacău. În tre acea primă performanţă ş i
spectacolul de astăzi o evoluţie s e poate
depista doar în privinţa pierderii accentului
moldovenesc (de altfel , inadmisibil după
ani de studiu universitar). În rest, impresia
g e n e r a l ă este de d r a m a t i că d e p rofe­
sionalizaTe. De unde şi pateticul strigăt din
titlul cronicii - rugăminte totodată -, care
nu este expresia spiritului critic excedat, ci
a spiritului colegial ultragiat.
Cum se poate ca nimeni din cei apropiaţi
actriţei (şi nu este exclus de aici nici Alexa
Visarion, directorul teatrului care girează
această reprezentaţie) să nu se fi oferit a-i fi
m ă c a r a s i s t e n t p e n t r u a o aj u t a să se
obiectiveze, să scape din capcana aşa-zisei
"virtuozităţi" de-a dreptul amatoristice ? !
Pentru un recital nu este suficientă
aglutinarea de texte care s ă varieze stările
e m o ţ i o n a l e ş i , e v e n t u a l , să s c h i ţe z e
contrastante situaţii conflictuale în care se
poate afla fiinţa umană şi în special femeia.
În avalanşa de "replici" când în proză, când
în vers, pasajele monologale şi dialogale se
s u c c e d ă . Î n t r - o a l t e rn a n ţ ă de c o m i c ,
dramatic, tragicomic, grotesc şi - involuntar
- r i d i c o l . Un parcurs o r i c u m d i f i c i l ,
asezonat c u o abundentă secreţie lacrimală
şi nazală pentru care însă �u se asigură nici
un fel de batistă - element de recuzită ca
oricare altul, putând deveni chiar obiect­
cheie al e leganţei gestuale, în funcţie de
inteligenţa mânuirii. Dar neglijenţa îşi face
simţită prezenţa şi în privinţa vestimentaţiei
unice - o rochie prost croită -, a pantofilor
inestetici, a plasticii corporale nestudiate.
Fără doar şi poate , m ă c i n a t ă - fie şi
inconşt i e n t - de calitatea discutabilă a
î n t r e p ri n d e r i i , a c t r i ţ a p a r e p r e m a t u r
îmbătrânită. Acea frusteţe iniţială, care-i
conferea un farmec aparte, s-a rigidizat, iar
fulguranta senzualitate intuită în palpitul
nărilor fine e pe cale de a dispărea. Singură,
actriţa nu are forţa necesară de a se pune în
valoare. Jrosirea talentelor e un păcat - la
vreme de criză, ca şi în prag de inflaţie -,
iar regizorii sunt cei chemaţi (şi interesaţi)
să nu permită a se produce acest fenomen
dramatic.
------- I RI N A COROI U

RAPORTURI COMPLICATE ÎNTRE REGIZORI

SI ACTORI
'

S e ivesc raporturi complicate între actori
şi regizori, acolo unde conducătorul proce­
sului de creaţie scenică nu mai are vreme,
ori răbdare, ori limpezime în propuneri, iar
actorul primeşte sarcina artistică fără con­
vingere, achitându-se de ea cu indiferenţă.
Uneori chiar manifestându-şi lipsa de ade­
renţă, printr-o transmisie subterană şi com­
plice către spectator.
Ieşeanul Ovidiu Lazăr a gândit al său
Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi,
dincolo de personajele evoca te în titlu, ca o
dramă cu un caracter universal, a unui timp
.
buimac. Oamenii îşi pierd identi tăţile, unii
realizând faptul, alţii nu; pornirile reale şi
cele histrionice se amestecă, lumea îşi iese
din ţâţâni, vorba lui Shakespeare.
Dar, reduşi ca însemnătate, non-eroii lui
om Stoppard se rătăcesc şi ei, intrând în
ntrasensuri pe traseele fixate de autor,
pierzându-şi autocontrolul raţional. Actorii
Teodor Corban şi I o n S a p d a r u d e v i n
cabotini mărunţi, care joacă î n doi peri, fără
umor, fără gravitate, fără fizionomii. Direc-
torul trupei de actori, a l e cărui zeflemele şi
agerimi au scânteiere în text, e acum plat şi
pare mereu exterior acţiunii. Travesti-ul ·, căzând în gol, ca artificii le ce pleacă doar
actriţei Ta tia na J o n e s i (în acest r o l ) e pentru o clipă colorată în înalturi) arată ce
inexplicabil. Dacă adăugăm şi constatarea
că Hamlet şi Ofelia sunt purtaţi, fără relief,
de doi tineri cu puteri reduse, pe talazurile
antiacţiunii (fiind invitaţi de text să figureze
prototipuri, termeni ai unui discurs general
despre ipostazele umane posibile într-un
conflict ca acela, şi n u acela din piesa
shakespeariană, căruia nicicum nu-i fac
faţă), spunem mai tot despre reprezentaţie.
Ea d e v i n e din ce în ce mai fas t i dioasă;
interpreţii par a se grăbi să încheie.
Câteva momente frumoase (pe corabia
c l ă t i n a tă d e v a l u r i l e M ă r i i M â n e ci i ) ,
decorul cu grati i l u n e cânde şi plase de
sârmă semnificând temniţa daneză,
raccourci - u r i l e a c ţ i u n i i d e s e n a t e cu
i n te ligentă intenţionalitate de regie (sau
ar fi fost spect acol u l dacă în convenţia
imaginată ar fi intrat şi actorii.
În Fata cinstită ( l a Constanta) trupa îl
urmează până la u n punct pe regizorul
L a u r i a n O n i g a - p e a m b e l e p l an ur i
statornicite d e acesta: comedia goldoniană,
cu încurcăturile provocate de o fetişcană ce
nu cedează cu n ici un chip furioşilor e i
adoratori bogaţi ş i bătrâni (ori însura ţi), ea
nedorindu-1 decât pe sărmanul ei flăcău
Pasqualino, şi intersecţia brutală, zgomo­
toasă a u n e i e c h i p e n e co m i c e de t e l e ­
viziune, c e filmează comedia p e u n fundal
de cartolină veneţiană. I ul i an Enache îşi
compune cu umor fin năbădăiosu-i marchiz.
Elena Gurgulescu se prezintă într-o alură
voioasă, jucând în vervă şi persiflator rolul
de soaţă înşe l a t ă . B e tt i n a cea onestă şi
îndrăzneaţă e configurată e nergic şi cu
· d e s t u l haz d e G a b r i e l a B e l u . I a r
redactoarea d e TV s e agită ş i e a mulţumitor
printre oamenii furioşi şi ţipători de pe

17
!1.� platou, între care se văd ( n u ştim de ce ) şi
... două m ă t u rătoare de stradă. E d rept că
schimbările de tablou se monoton izează
( s u n t a bs o l u t a c e l e a ş i ca s o n o r i t ă ţ i şi
trepidaţie în gol), iar alternanţa rapidă de
lumină şi întuneric e, de la un moment dat,
insuportabilă din punct de vedere optic.
Problema însă e că tocmai când aştepţi,
după atâta zurbă, goană şi malentendu-uri.
să se descâlcească i n t r iga ş i c u m i n ţ e n i a
fe t e i să f i e răsp l ă t i t ă p r i n t r-o căsătorie
binecuvântată de t o a t ă l u m e a , unul d i n
p e rs o n a j e l e e p i so d i c e p l e s n e ş t e . C a d e ,
trăsnit. (Cardiac, probabil.) Actorii - care
ieşiseră pirandellian din roluri, exasperaţi
( fiindcă, o declară, nu le place piesa) - se
strâng, cu figuri funebre, lângă cel căzut,
d u pă care, asigurându-se că e mort de-a
binelea. pleacă aiuriţi în culise, luându-1 şi
pe defunct cu ei. Spectatorii rămân extrem
d e n c d u m e r i ţ i . E c l a r că n i c i i n terpreţii
n-au a l t ă s t a r e . Montarea se d e sface în
coadă de rândunică, publicul ncmaiavând
pe cine să aplaude - şi nici pe ntru ce s-o
facă.
Ar trebui, parcă, o motivaţie. Poate fi
înţeleasă dorinţa regizorului de a schimba
registrul genologic al lucrării scenice. Chiar
şi plasarea ei pe un platou de televiziune,
unde forfo t e ş t e o lume a m o rfă şi
neimplicată. Dar explicaţia pentru ce piere
un figurant (ori omul ce era figurant) şi, o
d a t ă cu el, şi spectacolul de până atunci,
lipseşte. E, probabil, o idee pur speculativă
cu privire la posibila inserţie a tragicului în
c o m i c . D a r de ce a i c i ? Şi de ce a s t fe l ,
lateral?
F i n a l u l e fără n o i m ă . E l face greu de
î n ţ e l e s f a p t u l că am fos t r e ţ i n u ţ i p â n ă
atunci d e alte două întâmplări, dintre care
u n a ( ce a o fe r i t ă de a u t o r ) e r a a d e s e a
(scenic) veselă, pornită, î n orice caz, p e u n
făgaş care s e arăta a fi chiar a l ei.
Ni se s p u n e pe afiş că e v o r b a d e ,.o
interpretare liberă". Dar oricât de liberă ar
fi, îi e de t r e b u i n ţ ă ş i un s e n s . Fie el şi
î n c i fr a t . Nu e. Iar a c t o r i i nu lasă d e loc
impresia că ar fi ei în posesia lui.
La Rinocerii ( semnat, tot la Constanţa,
de Laurian Oniga), montare in teresan t ă ,
originală, ţ i s e oferă o exegeză la a l e cărei
consecinţe scenice ai posibilitatea să aderi
sau faţă de care te poţi delimita. Aici eveni­
m e n t e le se derule ază rapid. Personajele
sunt iritate, agasate, înfricoşate. Existenţa
lor e cadenţată de trop ă i t u l grăbit a l
bestiilor. Pe planşeu există capete hidoase
d e rinoceri verzi şi roşii. Deşi primul om
c a r e se t r a n s f o r m ă în a n i m a l c o r n u t
îmbracă o uniformă neagră c u zvastică pe
18
b r a ţ ( I u l i a n E n a c h e re a l i z â n d cu n e r v ,
eficace, sum bra schimbare). e cert că
regizorul doreşte să un ească trecutul c u
p r e ze n t u l sugerând că fe n o m e n u l
rinoceritei a fost, este şi v a fi mereu posibil.
În coşmarul acestei metamorfoze kafkiene,
ce ameninţă umanitatea, lăsând frâu liber
spiritului gregar. un singur om se opune:
Bercnge r. E l s e î m p o t r i v e ş t e n u n u m a i
stării create d e invazie, c i chiar şi ritmului
impus de ea. E calm, afabil. dubitativ, are
înain tări dar şi retracţii, regrete, remuşcări.
î n d o i a l ă ele s i n e ( ceea ce actorul Vasile
Cojocaru exprimă concludent, cu mijloace
n i merite ) . Tot cu adecvare îşi desfăşoară
acţiunile Domnul Bătrân ( Emil Bârlădeanu
- si m p l u , exce lent î n i r o n i e ) , Logicianul
( A lexandru M e re u ţ ă ) . Domnul Papillon
( L u c i a n I a n c u - umor m u s t o s . r e p l i că
promptă ) . Omul din sală ( .. V o c e a
autoru l u i " - T i t u s G u rgulescu, c e l c e d ă
cadenţa. c a la vâslaşi). Eugen Mazilu ( cu
d e fecte ele d i c ţ i u n e ) , L i v i u M a n o l a c h e
( remarcabil î n excesele mânioase).
Ce pare a nu le conve n i actorilor? Au
fost îmbrăca ţ i , de l a început, î n haine de
puşcăriaşi ( de d-na Gina Tărăşcscu-J ianu).
ceea ce î i uniformizează şi le stabileşte o
condiţie prealabilă confuză. Apoi:
p roce s u a l i t a t e a r i n o c e r i z ă r i i e p r a c t i c
eludată, p r i n m i şcări amalgamate, rostiri
indistincte, lipsă de însemnătate acordată
î n ţ e le s u r i l o r ; căci î n r e p l i c i , d i a loguri şi
rafi n a t e a l t e r n a n ţ e d e discurs, m e n i t e a
semnala rădăcinile iraţionalizării în masă,
cu concursul unor co n c i l i a n ţ e suspect e ,
îngă d u i n ţ i g e n e r a t e de t e roa..- e , sofisme
e xp l icato r i i . rezidă i n t e re s u l p i e s e i . Nu
fa p t u l î m i p a re a p r e d o m i n a ( c a î n
s p e c t a co l ) , c i c a u z e l e ş i d e t e r m i n ă r i l e .
Astfel c ă eroul, Berenger, unul din cei mai
repre z e n t a t i v i a i d r a m a t u rg i e i c o n t e m ­
porane, s e pierde. Treptat, o m u l s e retrage
într-un anonimat aburos, protestul său, atât
de puternic trasat de autor şi convertit din
declaraţie în gest temerar de luptă contra
rinocerilor, nu se mai observă. Iar replicile
finale, tulburătoarele ,.Sunt ultimul om, am
să rămân om până l a capăt! Nu capitulez!"
- pe c a r e , od i n i o a r ă , R a d u B e l i g a n le
p r o c l a m a , de pe s c e n a T e a t r u l u i d e
Comedie, a t â t de hotărît şi înfiorat încât
i-au smuls admiraţia şi autorului - acum, la
C o n s t a n ţ a , n ic i nu s e m a i a u d . V a s i l e
Cojocaru însuşi dispare fără s ă creadă î n
ceea c e săvârşeşte.
E posibil ca regizorul să fi d o r i t a n e
inculca sceptica impresie c ă rinocerita n-are
leac şi că ,.ultimul om" abandonează. E un
p u n ct d e v e d e r e . D u p ă p ă r e r e a m e a ,
această opinie anulează Rinocerii, care şi-a
câştiga! gloria m o n d i a l ă m a i ales prin
contestaţia decisă a celui ce crede altfel - şi
cu îndreptă ţ ire. Dar, oricum, spectacolul
atrage atenţia şi ne produce o reîntâlnire cu
ceva ce î n s e a m n ă p u t e r e a d e g â n d i re a
regizorului Laurian Oniga.
C a o p a r a n t e z ă : în u r m a v i z i t e i la
Constanţa am mai observat că aici
funcţ i o n e ază a c u m o t ru p ă b ă r b ă t ească
solidă. bine î n chegată ( ce e a ce se poate
vedea şi în spectacolul A murit Tarelkin!,
ca şi în Fata cinstită ) . De asemenea, că în
jocul unuia din cei mai tari actori ai acestei
trupe, Lucian Iancu, om cu mari disponi­
bilităţi. apar semne de manierism - atât în
r e p r e ze n t a ţ i a ionesciană şi în cea
goldoniană, c â t mai ales în spectacolul bizar
şi decalibrat O noapte furtunoasă (unde e
Dumi trache T i t i r că ) . S-ar putea să
contribuie la senzaţia pe care o mărturisesc
şi faptul că masca acestui atât de bun actor
rămâne neschimbată în toate rolurile, din
cauza bărbii şi a mustăţilor, precum şi a
cam aceloraşi efecte mimice.
De asemenea: remarc existenţa în trupă
a u n e i p e r so n a l i t ă ţ i con t u r a t e : l u lian
E n a c h e . J e a n a l s ă u ( d i n Rinocer i i ) e
v i g uros afi r m a t , f ă u r i t c o m p l e x şi c l a r .
Marchizul goldonian Ripaverde e vesel ş i
răutăcios, î n f u m u r a t ş i r ă ţ o i t , istericoid,
pofticios, m ă rgi n i t , schiţat prin nostime
nacafale, dezagreabile insolenţe, răsfăţuri
infantile; un personaj compus cu îngrijire şi
spirit. Până şi C h i ri a c (în N oa ptea
furtunoasă ) a re m iez,. p r i n comportarea
studiată a lui l ulian E nache, ce-l
perso n a l i zează p e vest i t u l tejghe t a r d i n
Dealul Spirii.
Mă reîntorc la Iaşi, unde am întâlnit şi
cazul fericit al unei concordanţe de viziune
şi stil între regie şi interpretare: Astă-seară
se improvizează de Luigi Pirandello. E a
doua reuşită ieşeană în materie
pirandelliană, semnată de aceeaşi
regizo a r e : I r i n a Pop e s c u - B o i e r u . E a s e
b i z u i e d i r e c t p e a c t o r i ( n u pe i d e e a e i
despre c e ar putea f i acei actori în rolurile
lor d e d u b l a t e ) , iar actorii ( m aj ori t a t e a )
servesc cu imaginaţie proprie şi c u deplină
convingere rolurile. Astfel că latura comlcă
a s p e c t a co l u l u i a r e în S e r g i u T u d o s e
( B ă t r â n u l A c t o r ) u n t r a d u c ă t or sce n i c
imaginativ, strălucitor - prin firesc nuanţat,
p r i n g r a v i t a t e r i d i c o l ă - ş i în M i h a e l a
Arsenescu-Werner o Actriţă ( ş i Mamă a
trei fete nemăritate) de excelenţă, mimând
cu farmec dispreţul pentru l umea î n care
vieţuieşte, trimiţându-şi cu cea . mai comică
n a t u ra l e ţ e i m precaţiile spre î m prici n a ţ i ,
păstrând o rezervă rece faţă de Directorul
trupei şi faţă de companioni - atunci când
A c t o r i i se d e s p r i n d ( a p a r e n t ) d e p i e s ă
pentru a-şi constitui o Existenţă proprie. în
afara A r t e i . Cuni Emil Coşeru ( precis şi
eficient în excedările sale). Doru Zaharia
( j u c â n d cu r i g o a r e ş i c l a r i t a t e r o l u l
D i rectoru l u i , D r. H i n k fuss ) . A n a M a r i a
Chertic, I ri n a Răduţiu, Cristina Cheq,
Carmen Moruz, Brând uşa Aciobă n i ţei şi
a l ţ i i îşi fac d a t o r i a cu totul m u l ţ u m i t o r ,
a n s a m b l u l e cre d i b i l , în t r i p l e l e p o s t u r i
o fe r i t e d e a u t o r : a c t o r i a i aţionalului
i e şe a n , c e s e d i v u lgă c a a t a r e . a c t o r i a i
trupei doctorului Hin kfuss, ce s e răzvrătesc
împotriva conducătorului lor şi-1 alungă, şi
i n terpre t i ce-şi orga n i ;>;ează si nguri actul
scenic.
Dacă e xc e p t ă m u l t i m a p a r t e a repre­
ze n t a ţ i e i . î n care decorul - p â n ă a t u n c i
conceput cu fantezie şi dulceaţă de Rodica
A r g h i r - se s t r â m t e a ză fa c t i c e şi p r e a
realist, şi dacă trecem peste e xcesiva
m e l o d ra m a t izare a sufe ri t o a r e i d o a m n e
Mommina d e către Doina Deleanu. putem
a p r e c i a o p e r a s ce n i c ă A s tă-seară se
i m provizează d e pe sce n a i e ş e a n ă ca o
i z b u t i re m e r i t uoasă şi a t ră g ă t o a r e . Şi o
modalitate de convergenţă între actori şi
regie, chiar pe o piesă ce rareori reuşeşte să
d e p ă ş e a s c ă . î n s ce n ă . a r i d i t ă ţ i l e , d i s ­
cursi v i t ă ţ i l e şi dramoletizările ce o
caracterizează.

----· VALENTIN S I L VESTRU

19
 UN REBREANU POLITIST
INELUL CU BRILIANT e Producţie a
Televiziunii RomAne, s e r i a l în p a t r
episoade • Scenariul: Ştefan Radofr, dup
romanul Amâ ndoi de Liviu Rebreanu
Regia artisticA: Silviu Jlanan • Imaginea:
icolae Nitii, Liviu Pojoni • Decoruri:
G heorghe Cazan • Costum e : Nicoleta
etrovici • I l ustratia muzicalii: Ltdi
anciu • Directorul filmului: Miron Mure
• • in dbtrlbutJe: Flortu Zamfirescu, Flortu
Cercei, Ştefan RadofJ, Ioana Macarta, lou
Chelaru, Silviu Stiinculescu, Mibai Stau
leana Stana Ionescu, Cezara Dafinescu
Mircea Rosu, Claudiu Stănescu, Nicoia
Clilugiriţa, Lucia M a i e r, Constantin
l> i n ulescu, Patrie Petre M a rin, Candid
A u s t e r i t a t e a i n t e roga ţ i e i l a p i d a r e a
retorului latin Quintilianus - .,Quis, quicl,
u b i_, quibus a u x i l i is, cur, q u o m o cl o ,
q u a n d o ? " . a l e asă d rept m o t t o de L i v i u
Rebreanu pentru Amândoi, roman pe care
c r i t i c � de m u l t ă v r e m e ş i - a propus să-I
• reconsidere - merita a fi respectată cu mai
multă rigoare. S-ar fi câştiga! în dramatism,
iar coeficientul ele fidelitate faţă de autor ar
fi fost sporit dacă nu s-ar fi cedat atât de
uşor gustul u i facil pentru un t i t l u banal,
care să cantoneze povestea într-un gen
limitat. când de fapt meritul acestei scrieri
târzii ( 1 940) a autorului este acela de a se
subsuma operei sale p r i n l a i t m o t i v u l
obsedantului blestem a l iubirii ş i a l lipsei de
bani ce duce la exasperare, la crimă. Şi aici,
într-un număr de pagini destul de redus, se
află condensată la scară individuală esenţa
u n e i a n u m e cl i n a m i c i s o c i a l e , î n c i u d a
aparentei ine l u ctabil i t ăţi a desti n u l u i
eroinei. Aceasta e păstrată d e scriitor într­
• un plan secund tocmai pentru a putea, ca
de obice i . să efectueze, cu răce a l a sa de
expert în psihopatologie socială, examenul
c l i n i c al m e d i u l u i . al c a u z e l o r . P r i n
d r a m a t i z are, î n s ă , o serie de a m ă n u n t e
legate de caracterul şi b i ografia perso­
n a j e l o r - inşi parvc n i ţ i sub raport a t â t
f i n a n c i a r , cât ş i pol i t i c - s - a u p i e r d u t ,
diluat e î n replici fugare ce reproduc diferite
zvonuri şi bârfe.
Impecabil stilist al structurilor simetrice
şi al r i t mărilor dramatice ( ro m a n u l este
compus din 21 de capitole, ce
corespunde actelor unui virtual teleplay c u
20
·. ..
'
inerente ieşiri în plein air - şi e păcat că n-a
c o i n c i s filmarea cu a n o t i m p u l h i bern a l ,
m u l t m a i s p e c t a c u l o s , d e ş i m a i greu d e
" s c e n ografia t " şi " regiza t " ) , R e b re a n u
•
însuşi a furn i z a t s o l u ţ i a u n e i e v e n t u a l e
restructurări a m a teriei e p i c e , chiar d i n
m o me n t u l i n t ro d u c e r i i î n acţiune a alte prestaţii actoriceşti (subminate de un
j udecătorul u i ele instructie: "aprobă cu o
p r i v i re g r a v ă , s i m ţ i n d u - s e p a r c ă e r o u l
principal în piesa care începea". Autorul
adaptării s-a lăsat cucerit ele această idee,
" of e r t a n t ă " m a i a l e s î n fo r m u l a u n u i
telefilm, ş i a operat u n decupaj coere n t ,
d e ş i pe a l oc u r i îm b â c s i t d e e x p l i c i t ă r i
verbale. Vocaţia obiectivării revine în mod
firesc o m u l u i legi i . care î n s ă e s t e şi u n
i n s o l i t r a i s o n n e u r , n e m a i fi i n d u r m ă r i t
(precum î n carte) d e visul dobânclirii unei
celebrităţi ca-n faimoasele romane
poliţiste, ci de coşmarul e v e n t u a l e i sale
suprimări de către suspecţ i i abuziv
incriminaţi.
Î n direcţia efortului de a găsi echivalente
fi l mi ce s u b te x t u l u i , t re b u i e m e n ţ i o n a t ă
reuşita genericului care, prin for ţ a
l u c r u r i l o r , a re v e n i t p e m i c u l e c r a n l a
fiecare episod, parcă pentru a j ustifica şi
atenua, simultan, inutila dilatare pe spaţiul
a patru reprize. Inutilă mai ales atunci când
se manifestă o anume inabilitate în crearea
suspa n s u l u i c i n e m a tografic, c â n d l egile
montaj ului nu sunt stăpânite pe deplin, iar
s u n e t u l j o a c ă fes t e î n co n d i ţ i i l e p r i z e i
d i recte. D i n cauza i n co n s i s t e n ţ e i p a r t i ­
t u r i lor, s i m p l i fi c a te l a m a x i m u m , se l a s ă
actorilor p r e a m u l t ă l ibertate de impro­
vizaţie, l e n toarea derulării primelor
episoade enervând p e a locuri ş i contra­
zicâncl alerteţea specifică genului l a care s-a
dorit o aderare deplină. În complicitate,
desigur, cu regizorul, och i u l iscoclitor a l
aparatului d e fi lmat a a v u t i n i ţiativa de a
indica şi câteva piste false, virtuali suspecţi.
Lăsând deoparte neîmplinirile, ultimul
episod focalizează aproape perfect întreaga
istorie a servitoarei Solomia, personaj care
în pagina de proză probează capacitatea
extraordinară a lui Rebreanu de profundă
i n t u i re a a l i e n ă r i i u m a n e . Î n sch i m b ,
spectacolul T V impune o dublă reflectare
a acestui abis sufletesc în chiar conştiinţa
j udecătorul u i . Culoarul tribunal u l u i , sala
paşilor pierduţi; în cimitir, dansul au ralenti
pe m o r m â n t u l a v a r i l o r , u r î ţ i de t o ţ i ;
locomotiva cu aburi c e avansează i mpla­
pot cabil; mlaştina d i n care e salvat sau, din
con t r a , în care e î m p i n s - t oa t e aceste
proiecţii obsesive ale minţii analitice a celui
chemat să afle adevărul se intersectează cu
aşa-zisul film al dublului asasinat, aşa cum
este re latat (şi exce l e n t film a t ! ) de fi inţa
mereu p r e z e n t ă în cadru, d a r n i ciodată
suspectată. E drept că, în comparaţie cu
oarecare teatra l ism, acce n t uat de " l upa"
TV), Ioana Macaria se remarcase deja prin
formidabilul firesc al interpretării, amintind
de o a fi r m a ţ i e a l u i R e b r e a n u : " N u
frumosu l , o născocire omenească, in tere­
sează în artă. ci pulsaţia vieţi i ! " . Prezenţă
vibrantă a l cărei chip i l u mincază ecranul,
e r o i n a are î n s ce n a a u t o d e n u n ţ ă r i i o
imobilitate tragică ( ş i alte mari personaje
ale scriitorului au fost asemuite celor din
tragedia antică). Doar u n u l d i n tre och i i
încercănaţi î i fuge într-o parte, într-un fel
ele absolută uitare de sine ...
Virtuţile sintaxei filmice revin brusc l a
îndemâna realizatorilor atunci când fac să
" j o a c e " p â n ă şi c r u c i fi x u l , ce p a r e să
mij locească tra nsferul culpabilităţii de la
serafica, stra n i a fe m e i e ce-şi recunoaşte
nebunia gestului criminal, la omul dreptăţii.
Acesta - ştiind că vina nu-i aparţine ei, ci
lumii ce o înconjoară şi a contribuit ca o
mare d ragoste să se t r a n sfor m e î n t r - u n
calvar - s e încarcă el d e povara verdictului
pe care nu va mai apuca să-I rostească.
Renunţându-se la accentele tenebroase
( c u c u v e a u a în p l i n ă z i ) s a u e d u l co ra t e
(roma n ţ a d i n fin a l - total d e p l asa t ă ) , l a
secven ţ e l e ş i c a d r e l e p a r a z i t a r e , s - a r f i
p u t u t obţine un telefilm excelent care s ă
e v i d e n ţ i e ze şi a p o r t u l altor a c t o r i . Căci
tipologiile au fost bine concepute, atât cele
ce au respectat litera cărţii (Ioan Cbelaru,
ţ ă r a n u l în h a i n e o ră ş e n e ş t i ; l o c v a c e l e
procuror, S i l v i u Stănculesc u ) , cât şi cele
care s - a u î n de p ă r t a t de " i n d i ca ţ i i l e "
prozatorului (Florin Zamfirescu, m a i mult
decât scrupulos anchetator; Florina Cercei,
cu a sa frumuseţe caldă; Ştefan Radoff, de
o a b i l ă retrac t i l i t a t e ; C l a u d i u Stănescu,
epatant insolent; Mihai Stan, intrigant de
c u l i s e a v o c ă ţ e ş t i ; M i rc e a R u s u , i n a b i l
profitor; Candid Stoica, grefier obedient;
I le a n a S t a n a I on e s c u , u z u r p a t ă t e m p e ­
ram e n t a l ă ; Cezara D a finescu, s e n z u a l ă
binevoitoare; Nicolae Călugăriţa, serviabil
bijutier cămătar etc. ) . ·
IRINA COROIU

LA RADIO: Viitorul Incepe
Profit de prima dimineaţă însorită a
acestui început de decembrie şi îl caut pe
Cristian Munteanu, şeful departamen­
tulului de teatru, să vorbim despre viitor.
Despre viitorul rapiofonic, bineînţeles. Mă
întâmpină cu un surâs distant, impe­
netrabil. il accept ca pe o reconfortantă
con ven ţ ie. Chiar am n e v o i e de u n
asemenea punct de sprijin. Deci, viitorul ?
lată-/, îmi răspunde, întorcându-se fără
gra b ă spre peretele unde, între afiş e
multicolore, s e află ş i câteva dactilograme
cu repertoriul primelor luni ale lui 1 994.
Le priveşte cu destulă nelinişte.
- E un viitor sig u r ? Cum tăcerea se
prelungeşte, adaug ca o vagă încurajare.
Orice proiect întemeiază o
ucopie. Aşa că ... Surâde din
nou.
- Aşa că, nu ne rămâne
decât să sperăm. Mai ales
că imponderabilul care ne
stă în faţă este de ordin
financiar.
- Bine, dar el poate fi,
dacă n u în vins t o tal. cel
puţin cunoscut şi analiza t.
- Aş fi preferat să fie de
altă na tură. Chiar dacă
mai plină de primejdii şi
de neprevăzut. Dar, până
la un punct, a i dreptate.
Cel p u ţ in ştim cu ce n e
luptăm. C u rigorile legii
dreptului de autor şi aşa
mai dep arte căci, a z i,
in trarea în repertoriu a
unui scriitor stra m
contemporan echivalează
cu o adevărată a ventură.
Pornim, totuşi, în întâm­
pinarea ei, cu încrederea şi
iluziile vechilor cruciaţi. Şi
căutăm soluţii. Şi căutăm
ajutoare. Aşa că s-ar putea
ca In tegrala Th ornton
Wilder să devină realitate cu sprijinul
Bibliotecii Americane şi amabilitatea lui
Iordan Chimet. La fel, graţie lui B. Elvin,
accesul spre texte din teatrul a c t u a l
francez. Lafel...
- Integrala Shakespeare există?
- Aproape. L ipsesc două piese, dintre
care Titus A n dronicus ne preocupă în
rtgim de urgenţă.
- Sigur că spa[iile albe ale bibliografiei
trebuie completate, dar în cazul lntegralelor
( i nu numai a/ lor), un lucru este, cred, cu
mult mai important. Şi an ume: reluarea
1 • tc/or de către noile generaţii de regizori
1 actori. valorificarea lor dintr-un alt unghi
el • vedere. Cu toate riscurile de rigoare.
C '/liiJr şi cu acela ca spectacolul din '93 sau
W .�il fie mai puţin expresiv decât cel din
11.1 Sllll '74. A m tră i t n u dem u / 1 a c e s t
111iment ascultând Tache, Janke şi Cadiir...
Dincolo de In tegrale sau reluă ri,
fll este pariul teatrului radiofon ic.
"'
Căci şansa noastră nu doar de afirmare, ci
chiar de supra vieţu ire este da tă de
eficienţa cu care ne illlegrăm în fenomenul
teatral actual. . .
- . . . eficienţa ş i originalitatea. . .
- . . . şi orig i n a lita tea. Or, scena
ultimilor ani semnalizează reven irea în
forţă a spectacolului de regie. Supremaţia
regizorului, deci. Nu putem rămâne în
afara acestei tendinţe, legănaţi de mirajul
înregistrărilor-lectură. Nemaivorbind de
faptul că, fără o propunere regizorală
autentică, şi cel mai bun text poate genera
un spectacol plat.
- Deci, o schim b a re de acce n t de la
opţiunea repertorială spre cea regizorală.
- Nu de accent. De optică. Şi, tocmai
pen tru a nu ne m a i simţi singuri, a m
chemat î n studio, începând cu 1 990, o
serie de cunoscuţi regizori de teatru şi
chiar de film: Cornel Todea, Dan Micu,
Dinu Tănase, L a urian Oniga, A drian
Lupu. Vorbeai, apoi, de viitor. El implică,
în această direcţie, şi un schimb de ştafetă,
un schimb de generaţii. Vrei, desigur,
exemple. Iată-le: Felix A lexa a debutat ca
reg izor a ici, la radio, i m ediat după
terminarea Institutului. Iar acum între
noii colegi se află Mihai Lungeanu şi
Cristian Pepino. Ei lucrează încă de azi.
Ei vor lucra cu atât mai mult în 1 994.
- Profit de ocazie. Poate că la vară vom
auzi Ia radio şi examenele de diplomă ale
studenţilor de la Institut. S-au pierdut, din
păcate, a tâtea ocazii! Mari spectacole de
diplomă, u n ele rec u n o s c u t e şi pe plan
internaţional, s-au retras doar în memorie
sau în a/bume/e de fotografii.
•
azi
- Nu la vară, mai repede. Strip-tease de
Mroiek, în adaptarea radibfonică şi regia
lui Gelu Colceag, va fi prezentată in
curând pe post.
- Cu o floare. . .
- Nu e o singură floare. A m perfectat un
protocol cu A cademia de teatru. Specta­
colele de acolo vor intra în fonotecă.
- Şi, o dată cu ele, portretul artiştilor Ia
tinereţe. Foarte u til pentru seria de Profile
teatrale.
- În 1994: Ion Vova, Ileana Predescu...
- Şi alte cicluri radiofonice ?
- Tea trul serial continuă cu Golem,
Craii de Curtea Veche. Sakun tala. Tea trul
experimen tal, cu Roberto
Mazzucco - Cum se zice. În
februarie, Decada tinerilor
dramaturgi (a III-a ediţie
anunţă, între altele, şi un
in teres a n t deb u t teatral:
Ştefan Agopian), în august,
Festi11alul de comedie, în
noiembrie, Decada drama­
/urgiei originale.
- Exis tă n o u ta te a ve­
c h i u l u i. Dar n o u tatea
noului?
- Ne-am gândit la trei
cicluri: Primii noştri
dramaturgi, într-o viziune
deloc m uzeistică, dimpo­
trivă, un act de conştiinţă
regizorală; de asemen ea,
Piesa interbelică regăsită,
din care s-a difuzat, deja,
Umbra de Vasile Voiculescu.
- Şi după Anul Nou ?
- Săptămâna luminată de
Său/eseu.
- Iar al treilea ciclu ?
- Sp erăm ca el să fie
dedicat valorificării piese­
lor premiate la concursurile
UNITER şi ridicate, de
o b icei, cu m a re întârziere pe scenă.
Emanciparea prin ţ ului Hamlet de A lina
Mungiu este primul exemplu.
- Proiecte dintre cele mai am biţioase...
- Dar cel mai important, aproape un vis
al redacţiei noastre, rămâne ciclul Istoria
teatrului comentat.
- După modelul celui realizat de Ion
Marin Sadoveanu?
- Da. Un spectacol cu public, organizat
în sala de concerte.. .
- ... şi condus de .. .
- Ei, asta e problema. Dar suntem abia
în decem brie. Şi, de altfel, planificările
riguroase pe termen lung sunt, în artă, nu
numai imposibile, ci şi neliniştitoare. Cine
ar p u tea să le semneze? Eu nu, mai cu
seamă că mă aflu între două demisii.
- E o metaforă ?
- Şi o metaforă poate deveni realitate.
ANTOANETA TĂ N Ă SESCU
21
 ,...
In c ă odată despre . . .
GHETO ALEXANDERPLATZ
oi ch'en trate . . . ". S u n t e m î n l u m e a gheto u l u i d i n
"V
Wilna. C a şi în fostele lagăre comuniste, oamenii se
împart în puri şi colabo. Comandantul ghe t o u l u i
ordonă s ă s e înfiinţeze un teatru c u deţinuţii care n u
aveau Arbeitsausweis.
Introducerea aceasta e un simplu pretext. Piesa
lui Joshua Sobol n u poate fi ( re)povestită. Ea conţine un foarte
puternic filon utopic, ca sufletul evreiesc însuşi. De la liberalism -
Weiskopf, negustorul. îşi transformă compatrioţii în cifre , doreşte
cu o r i c e c h i p p l u s v a l o a r e a , d u c â n d d e z u m a n i z a r e a p â n ă l a
fordism, n u a r e scrupule să încheie afaceri c u nemţii, o ironie l a
adresa acelor bancheri evrei care au făcut afaceri c u Hitler în tot
timpul război ului; el organizează o savuroasă paradă a modei cu
obiecte recuperate, tablou arcimboldian pentru că: "noroiul. frica,
sângele, sentimentele ies la spălat'· - la socialism, de la naţionalism
la s i o n i s m , t o a t e o b s e s i i l e l u m i i m o d e r n e s u n t p r e z e n t e .
B i bl iotecarul Kruk este u n socialist l u m i n a t , u n intelectual a l
Sfârşit u l u i Istori e i . Peste e l a u trecut Auschwitzul ş i K a t y n u l ,
salvarea nu m a i vine d i n partea Armatei Roşii. El evoluează d e la
lupta de clasă ( mitingul î n care se strigă "Jos Gens!'') la credinţa
utopică a existenţei în viitor a unui stat unde toţi evreii să fie egali.
J urnalul pe care îl ţine e analog cu explozia editorială de l a noi a
m e m o r i i l o r de p u şc ă r i e . E l e o c r o n i c ă p a r a l e l ă şi c o n t r a ­
balansează tendinţa naratorului Srul i k , urlată în fi nalul piesei:
"N u-mi amintesc nimic ! " . Bibliotecarul respinge colaborarea cu
fantomaticul Hamlet din Frankfurt a m Main ( a l uzie l a spiritul
g e r m a n i e n ă s c u t l a S t r a t ford o n A v o n ) care se reco m a n d ă
cerce t ător l a I n s t i t u t u l Rosenbcrg pentru probleme evreieşti.
Profetic, îşi avertizează inte rlocutorul că peste Reich va cădea
ultimul verset. Limba acestei piese e ruptă pe alocuri din chiar
Vechiul Testament, aluziile biblice, blestemele ("ciuma lui Faraon
şi lepra lui Noe", "să-şi băşească maţele afară şi să le înnoade în
j u rul g â t u l u i ·' ) . povestea hasidică a prin ţ u l u i plecat de acasă,
parabola din Talmud, poezia sintaxei extraordinar de simple sau
ghicitorul în palmă din prima scenă demonstrează că Joshua Soboţ
vine de foarte departe: din sufletul strămoşilor lui.
Dar să ne î n t o a rcem la discursul nostru cel structurat pe
puncte. Pentru că cel naţionalist în mani(a)era "România Mare"
se descompune într-o ,.satiră'·-scenetă unde cuplul Srulik-Lina
(admirabil bufon shakespcarian) devin un Pantalone (din Pantha
Leone-gr: Leul Leilor) cazon şi burlesc şi o Colombină evreică.
Ideea m i se pare memorabilă: dacă în ţepi un evreu nu curge sânge,
ci c u rg ban i . R e a l i zezi pe loc că c e l e br a conspi r a ţ i e i u d e o ­
comunistă c u care u n i i încearcă s ă ne sperie nu e decât un şirag din
sa lamuri de vară pentru mulţimi.
Sionismul este reprezentat de Gens, care primeşte misiunea de
a-şi salva poporul î n t r-o vreme când. ca în psal m i i arghezieni,
D u m nezeu nu mai coboară pe munte, fuga din Egipt n u mai e
posibilă, în care mana cerească s-a transformat în pâine tare ca
piatra şi într-un kilogram de fasole. preţul răscumpărării sufletelor
a c t o r i l o r . C â n d sce n a c o b o a r ă . i n t r ă m în su b c o n ş t i e n t u l
comandantului: "Dacă e scârboşenie, dacă e hoţie, dacă e moarte,
de ce vă uitaţi în partea cealaltă?". Se va adresa direct specta­
torilor întrebându-se: Aveţi voi, oare, dreptul să mă j udecaţi? Dar
celălalt Gens, cel calculat, cu nietzscheeană voinţă de fier, care se
tocmeşte la sânge pentru fiecare evreu dus la abator, celălalt Gens.
care se ghidează după " Re a l it ătsprinzip'' şi care ordonă (când
scena urcă, deci ne aflăm î n plin supraconştient) execuţia evreilor
ucigaşi aplicând legea Talionului. acest Gcns care refuză să plece
la partizani. ştiind că lupta lui cu creierul, aici şi acum, e mult mai
importantă. e cel care iese la suprafaţă. Pentru că, deşi are mâinile
22
m u rd a r e de s â n g e l e c o m p a t r i o ţ i l o r , el este un R e ge Ll ns de
Dumnezeu, cu care poate că are fir d i rect, î n sce n a când acea
Sarah Bernhardt din ghetou. Ooma, îi cântă un cântecel de leagăn.
Cântecele evreieşti ţin la propriu de G H ETTO-CULTURE,
care în c r i t i c a post-mode r n i s t ă d e se m n e a ză orice c u l t u r ă a
minorităţii. a difere nţei. Muzica lor sfâşietoare este dublată de
versuri care frizează chiar autenticitatea: ,.trebuie să taci şi să stai
ehi tic până pleacă temnicerii", ,.era Soare când pe el I-au luat'·.
Yankel e cel care pleacă să-şi taie vena sau Işrulik, orfanul din
ghetou care ui tase chipul mamei sale. Nu trebuie să ne lăsăm
î n ş e l a ţ i : v e r s u r i l e s u n t c o n fe c ţ i o n a t e d e un a u t o r c u s i m ţ
extraordinar a l reciclării d e texte.
N a z i s m u l e ra u l t i m u l e l e m e n t d i n e n u m e r a ţ i a n o a s t r ă
întreruptă des d e enervante digresiuni. Ofiţerul S S Kittel, e l însuşi
având suflet de artist, e cel mai puţin convenţional dintre călăii pe
care i-am văzut vreodată, semn că obsesia răzbunării şi fundaţiile
Wiese n t h al sunt deja depăşite. Pentru că suprema răzbunare a
autorului dramatic evreu trecut prin şwala .. operei de trei parale"
şi prin teatrul absurdului este tocmai montarea piesei în 1 984 la un
teatru berlinez. O răzbunare mult mai subt i l ă , care răsplăteşte
toate Nopţile de Cristal îndura te de acest neam. Kittel iubeşte arta
lor degenerată ( "Veniţi! Sunteţi grozavi!" în timp ce automatele îi
ucid pe actori unul câte u n u l , iar a utorul recupereaz.ă toposul
comun al morţii pe scenă), e charmant, are stil, iubeşte, deşi trece
prin stări contradictorii, de la romantismul cu care dansează cu
bătrâna doamnă la bestialitatea cu care o ucide. Înfruntat de cei
doi clovni, este sedus de curajul nebunesc şi iartă pe Haya. pentru
ca în finalul de râsu'-plânsu' să ordone pentru actori soluţia finală.
Deşi va asculta muzică de Schumann când evrei vor fi urcaţi în
vagoane de vite ( a luzie la comandanţii de lagăre care cântau la
pian privind fumul care urca către cer din coşurile crematoriilor),
el ucide din prea-plinul dragostei de evrei. Pentru că iubeşte arta
saxofonistului şi a lui Gershwin, vocea de�sebită a Hayei, care
poate interpreta melodii de şantan sau cântece de dragoste extra­
pure chiar şi psalmodiind rugăci u n i pentru . Tatăl care i-a uitat,
toată acea trupă mozaicată de zdrenţăroşi care ne obligă să simţim
şi să înţelegem, deopotrivă, teatrul. H ( M)aya se aseamănă cu un
personaj biblic (căutaţi-] d u m n eavoastră ! ), e o preoteasă care
oficiază în misteriile suferinţelor unui popor. Ea pune în jocul ei
" e n t uziasm·• în sensul eti mologic, adică ieşirea din minţile ei şi
i nt ra re a în m i n ţ i l e Z e u l u i . M a ( y ) i a , prin sângele căre i a curg
spaime ereditare de automat şi cuptor, e u n caleidoscop, trebuie
doar să-ţi lipeşti ochiul de vizorul sufletului ei pentru că niciodată
nu o să vezi de două ori aceeaşi aranjare de diamante. O ascultam
c â n t â n d î n c e t işor şi aş fi p l â n s d a c ă nu e r a m î n conj u r a t de
alţi oameni care se fereau să râdă sau să plângă, care se fereau
să t ră i a s c ă . M a i a a î n ţ e l e s că l e c ţ i a l u i A n d r e i Ş e r b a n e o
Kalokaghatie balcanică. că teatrul cere dăruire totală. e de fapt un
război din care nu ştii dacă vei reuşi să te întorci, e un "gambling"
unde j ucătorul se joacă pe sine. Acest spectacol e o dovadă că
spiritul lui Andrei Şerban a triumfat, că spectatorii crescuţi de el
n u mai suportă hibrizii poetico-aluzivi din vre m i apuse şi că va
sancţiona pe regizorii care scot iepuri invizibili din pălărie.
Dar Joshua Sobol e (şi) u n autor foarte modern. Predilecţia lui
pentru citat. eclectismul cu care amestecă diferite formule teatrale.
in troducerea u n or personaje din a l t e piese ( H a m l e t , J u l i e t a .
E l e c t ra ) , u m o r u l c a r e n e a m i n t e ş t e de W o o d y A l l e n ş i de
bancurile cu !ţie, Ştrul şi Raşela, acest .,văz enorm·• şi voluptatea
cu care smu lge măştile din carnavalul desfăşurat pe morm inte,
care împrăştie halena morţii, situează acţiunea într-un Ev Mediu
a m e n i n ţ a t de c i u m a c a m u s i a n ă , a d i c ă î n t r - o a p ă s ă t o a re
contemporaneitate. Deviza l u i este: "Cultura mea este patria Teatru. Mie piesa mi-a amintit de copilărie, când tata îşi ducea la
mea'·, iar intelectualul sfârşitului de secol XX a învăţat din somnul reparat ceasul la domnul Goldenberg care îmi dăruia vederi din
Istoriei că: "De la umanism la naţionalism e un singur pas, iar de Tel Aviv. Acum casele de pe Strada Mare a u fost demolate,
aici la bestialitate pasul e şi mai mic". cimitirul a fost strămutat. Bacovia ( u n mic ghetou românesc) a
E l îşi construieşte piesa deconstruind-o. Este admirabilă î n ceput să-şi piardă refere n t u l . Am scris cândva nişte versuri
fineţea cu care utilizează tehnici - "cabaret în teatru" şi "teatru în despre această sărăcir.e a culturii române, pe care le voi folosi
'
teatru" ( d e fapt o punere în abis a î n t rebării fundamentale a drept final:
piesei: Avem voie să hotărîm cine trebuie să moară, avem voie să
ne s u b s t i t u i m l u i D u m n e ze u ? ) în c a re p u b l i c u l de pe sce n ă Bate un crivăţ în amurg
reacţionează n aiv, supremă ironie adresată nouă, celor reali, Albeaţa ochiului se-ntinde
tablou care transformă lumea noastră în ficţiune. În evreiescul nostru burg
Am în cercat în c â t e v a f u l g u r a n t e observaţii să s u r p r i n d Care răsună sub colinde.
viziunea regizorală în acest mecanism al recuperării selective a
conceptului de cultură de ghetou prin limbaj, cântec, imagine. Doar cimitirul evreiesc
Pentru că nu mă pot abţine să nu demonstrez rolul interpretat de Stă semn că s-a oprit Exodul
decoruri. Se urmăreşte de fapt prin acestea o reteatralizare a Căci în morminte sărăcesc
spaţ i u l ui scenic, punctele cardi n a l e îşi recapătă s e m n i ficaţia Oase bătrâne, prinse cu năvodul.
originară, dând o extraordinară mobilitate u n u i spaţiu închis.
ostumele, rochia din poze şi decorurile - un amestec ciudat de Doar cimitirul evreiesc
expresionism al călăilor şi desene de pe cărţi poştale care pot fi Adoarme-n câteva morminte
, dmirate la Muzeul Holocaustului -, ca şi opoziţia dreapta-stânga Din Treblinka sărind, albesc
care ne aruncă în final în spatele cort inei şi ne obligă să avem în Aducerile oaselor aminte.
unele scene o dublă perspectivă, artificiu al dramei baroce, toate
rclativizează convenţia teatrală şi adâncesc setul de semnificaţii Dar astea sunt doar bazaconii poetice!
profunde ale piesei. Piesa lui Joshua Sobol e o şansă unică de a trece dincolo de
Scena de "Alegerea Sophiei" devine prin talentul autorului zidul convenţiilor sociale care nasc unul din monştrii lumii de azi:
vreu o mică bijuterie pen tru că el se raportează, di ncolo de antisemitismuL Autorul se auto-caracterizează: "Un Diogene care
uprafaţa textului, l a modele arhetipale (în speţă, j udecata lui se rostogoleşte într-un butoi închis". Luciditatea lui e necruţătoare
"i lomon ). şi aruncă o anatemă alegorică asupra celor care au urechi, dar n u
Cât despre succesul la public, critica nu are de ce să se teamă, vor s ă audă c u ele. C e părere a i , domnule Vadim?
1 ntru că această piesă e construită pe gustul celor două doamne
lin lojele domnului Caragiale care au nevoie, fiecare în felul ei, de IULIAN B Ă ICUŞ

23
 ADRIAN TITIENI:
" . . . a rămas un capitol nedescoperit, VIAŢA"
Născut la Bistri{a, la 6 iunie 1 963, Adrian Titieni a absolvit
IA TC în 1988, la clasa praf Mircea Albulescu, asistent Alexandru
Lazăr, jucând în spectacolul Stress de M. R. lacoban, În regia lui
Mircea Albulescu. fncă din timpul facultă{ii s-a bucurat de solicitări
din partea regizori/ar de marcă, astfel că, student fiind, a putut fi
văzut în spectacolele Harap alb şi Fata din Andros (regia. Grigore
Gon{a), Clovnii (regia Mihai Mălaimare) şi Peer Gynt (regia
Ştefan lordănescu).
A fost solicitat în consistente produc{ii cinematografice: Pas în
doi (Dan Pi{a), Liliacul înfloreşte a doua oară (Cristina Nichituş),
Iacob (Mircea Daneliuc), Rezervă la start (Anghel Mora ) ,
Expediţia (Mircea Moldovan), Tinereţe frântă (Maria Mariei),
Vulpe vânător (Stere Gulea). La TV a apărut În spectacolele Trei
surori (regia Cornel Todea) şi Mama (regia Octavian Sava).
Actualmente joacă la Teatrul Român-American în Cartea lui
Prospera (regia Ion Cojar şi Sergiu Anghel) şi Foolfor Love (regia
Adrian Pintea) şi la Teatrul Odeon, în Dragostea mea, Electra
(regia Gelu Colceag). In pregătire: Orfeu în infern la Teatrul
Român-American, în regia lui Adrian Pintea, şi Victor sau copiii
la putere, în regia lui Gelu Colceag.
Cu calm, gesturi şi mişcări aşezate, te poate copleşi prin liniştea
şi gravitatea sa intelectuală . Există însă momente în care " s e
aprinde", astfel încât e posibil să nu-l recunoşti, după cum afirmă
despre sine Adrian Tirieni. Acelaşi care vorbeşte nestingherit despre
o parte " temă" a existenţei sale.
O Cum erai tu, cel care făcea primul pas spre profesiunea de
actor?
• Dacă ar fi să merg cu sinceritatea până la capăt, aş spune că
am ajuns în această profesie atras de partea ei iluzorie, poate şi din
nevoia de a fi în centru ... Ulterior am descoperit intimitatea,
responsa b i l itatea acestei meserii şi, o dată c u vârsta, cu
a c u m u l a rea, c u încercările vieţii, s e pare că au d i s p ă rut
disponibilităţile histrionului din mine. Acum cred că aş fi dispus şi
spre o meserie aflată mai puţin în văzul lumii.
O În timpul facultăţii ai întruchipat o varietate de personaje,
atât în teatru cât şi în film, parcurgând ceea ce se poate numi o
perioadă prolifică. Ce ai făcut după absolvire?
• Am fost un an la teatrul din Ploieşti, unde am jucat în
Hangiţa, spectacol regizat de Florin Zamfirescu, şi în Victimele
datoriei, în regia lui Mircea Albulescu. După revoluţie, am dat
examen la A.T.F. pentru postul de preparator, am reuşit şi am
devenit asistent la clasa domnului Ion Cojar, iar de doi ani sunt
alături de Cătălin Naum şi Alexandru Bindea (proaspăt asistent)
la clasa profesorului Mircea Albulescu.
O Te-ai hotărât să devii cadru universitar la o vârstă tânără. A
existat un motiv special care te-a împins în această direcţie?
- Da, un sentiment, o constrângere puternică, declanşate pe
vremea c â n d eram student: e x i stenţa unei acute crize d e
comunicare între generaţii. Şcoala nu avea răgazul s ă rezolve
unele probleme, inclusiv cele profesionale, proprii studenţilor. Î n
virtutea acestui sentiment, am încercat să ajung din nou la I nstitut,
de data aceasta pe altă poziţie (eram la vremea aceea cel mai tânăr
preparator), considerând că aş fi capabil să rezolv astfel de
probleme, care şi mie îmi dăduseră bătăi de cap şi chiar îmi
provocaseră puternice crize afective. Î ntr-o grupă de studenţi
(unde maxima responsabilitate revine profesorului de clasă), cred
că pot să întreţin, ca asistent, o stare de spirit pozitivă. Î nclinaţia
spre pedagogie o am de mic. Cred că printre alte meserii ce le-aş fi
putut practica, mi-ar fi plăcut să fiu un simplu pedagog.
O Dacă ar fi să faci o expunere concisă a "absenţei" de factură
pedagogică ce te-a apăsat pe vremea studenţiei, ce ai spune?
• Şcoala m-a instruit, desigur, dar acel "ceva" de care aveam
cu adevărat nevoie părea că este ocolit, sau poate doar ignorat.
Astfel, s-a făcut că a rămas un capitol nedescoperit. Cei ce ar fi
putut să mi-I descopere se puneau la adăpostul unei fraze ştiute:
"despre viaţă numai viaţa te învaţă". Din nefericire, în rândul
g e n e ra ţ i i l o r tinere s-a ş i c reat un instinct de apărare, d e
24
conservare, raportat la dorinţa de a a f l a lucruri necesare în
raporturile sociale, în raportul tău cu viaţa ta, cu tine, cu cei din
jur ... După umila mea părere, acest aspect ar trebui reevaluat;
alt minteri, dacă rămâne în continuare nedescoperit, riscăm
debusolarea.
O În principiu ce le reco m a n z i s t u d e n ţ i l o r , c h i a r şi prin
intermediul acestui dialog?
• Î i rog să fie deschişi, atenţi la fenomenul vieţii şi al lumii.
Atunci când eşti atent nu mai ai timp de disperări Deschiderea •..
te pune în condiţia fericită de a asimila, de a cunoaşte. Orice fel de
prej udecată ce ne poate închide căile de comunicare cu lumea ne
închide în propria ignoranţă. Profesiunea de actor este privilegiată
în primul rând prin aceea că oferă posibilitatea cunoaşterii de sine
nu prin simplă meditaţie, ci prin încercarea, în acţiune, de a
descoperi misterioasa şi paradoxala fiinţă umană. Î n fiecare dintre
noi există toate structurile psihice, toată gama de personalităţi, iar
această profesie, prin natura ei, ne oferă privilegiul de a le potenţa
pentru propria persoană şi pentru ceilalţi. Ar trebui să fim în
situaţia fericită de a înţelege tot, de la iubirea desăvârşită până la
dorinţa patologică de a subjuga sau îngenunchea pe ceilalţi...
Cum ai creiona traiectoria ideală a procesului deschiderii
totale faţă de lume?
• Î ncercând să iau act, conştient, de ce se întâmplă cu semenii
mei, încercând să mă pun în situaţia celuilalt, aşa încât să se creeze
o subtilă legătură între mine şi suferinţa, durerea, disperarea,
ratarea, exaltarea sau iubirea oamenilor din jur. Astfel se creează
un proces de sublimare a eului personal şi o puternică legătură cu
lumea.
Crezi că actorul este prin definiţie un om de cultură?
• Î mi amintesc ce spunea D iirrenmatt: "cel mai greu de jucat
este inteligenta". Sigur că numai cultura îţi creează maleabilitatea
interioară prin care să te apropii în mod responsabil de un
personaj. Este importantă şi dimensiunea histrionismului, dar
cultura te face să înţelegi adâncimile, feţele nevăzute ale unor
conj u ncturi şi te pune în situaţia de a face conexiuni între
personaje. Este clar că actorul trebuie să cunoască ceva esenţial
din orice domeniu.
O Care consideri a fi cel mai înălţă tor sentiment?
• Iubirea, cred... Sau uimirea conjugată cu smerenia. Bucuria
de a trăi misterul zilnic, al nostru sau al altora.
O Când ai fost cu adevărat fericit?
• Cred că fericirea e o stare a certitudinii, iar fericirea mea
personală e întotdeauna în relaţie cu a celorlalţi. Nu cred că se
poate trăi fericirea având conştiinţa suferinţei celor din jur.
O După ce dom n u l Mircea A l bu lescu ţi-a fost profesor, ai
devenit asistentul dumnealui . . .
 • O şansă de colaborare fericită. Domnul Mircea Albulescu
este un mare om de cultură, o personalitate vie şi consistentă, cu o
capacitate de a investi în celălalt aproape fără limite. Cred în
domnia-sa ca om de teatru şi în puterea domniei-sale de a face
ceva pentru această breaslă.
O Un alt om de teatru alături de care viaţa te-a aşezat de-a
lungul ascensiunii tale profesionale este regizorul Cătălin Naum.
Ce ai putea spune despre acest om, ascuns de foarte mulţi ani în
umbra superbei sale modestii?
• Cătălin Naum este probabil cel mai "transparent" personaj
al teatrului românesc, de o modestie ce 1-a împins într-un
cvasianonimat nemeritat. Nu cred că există vreun tânăr care să fi
făcut meseria de actor sau să se fi gândit să facă această meserie şi
să nu fi trecut sau să nu fi auzit de şcoala lui, existentă de peste 20
de ani, sub numele de Teatrul " Pod". Cătălin Naum investeşte de
peste 20 de ani o muncă enormă, nevăzută şi neconfirmată de
nimeni, dar care a produs esenţiale şi importante valori în teatrul
românesc. Ştie să transforme individul într-un membru al unui
colectiv şi să te determine să iubeşti această condiţie. Aş aminti
doar câteva nume formate de Cătălin Naum: Gheorghe Visu,
Claudiu Bleonţ, Simona Măicănescu, Ana Ciontea.
O Ai o fetiţă într-adevăr frumoasă, Mălina, în vârstă de 7 ani.
Cum se manifestă la tine sentimentul patern?
• Bucuria de a avea un copil este intraductibilă în cuvinte.
Singurul sentiment apăsător este că nu am instrumentele necesare
pentru a o feri de greşelile pe care le va face şi de răutatea lumii.
Sunt un spectator mut la ceea ce viaţa lucrează pe tăcute într-o
fiinţă de lângă mine, care, o dată cu trecerea timpului, îmi va
O Întotdeauna cred că există o întrebare esenţială pe care uit
să o pun. Dacă ai fi vrut ca acea întrebare să existe, te rog să-i
răspunzi.
Urmează o pauză gânditoare, timp în care Adrian Tirieni
priveşte într-o oglindă din cabină, ca printr-o fereastră dincolo de
care se află o lume ideală...
• Trăiesc în mod obsesiv necesitatea sincerităţii relaţiilor
umane. Tânjesc după situaţia în �are, cu portofoliu! greşelilor, al
neputinţelor noastre, am putea să încercăm să ne aj utăm, să ne
raportăm la ceilalţi. Simt apăsător sentimentul singurătăţii, deşi
am conştiinţa unei protecţii - cineva are întotdeauna grijă de
mine, toată viaţa am fost norocos. Şi toate le simt atât de acut
tocmai din imposibilitatea de a exista într-o condiţie sinceră până
la capăt.
O Această ordine generoasă prin care îţi orientezi concepţia
asupra relaţiilor interumane este fundamentală religios?
• Fundamentul religios care crezi că ar putea să existe în ce
ţi-am spus stă în însuşi termenul religie - adică întoarcere la sursă.
Sunt ortodox botezat, cred în existenţa Creatorului, dar nu sunt
ancorat în nici o religie instituţionalizată. Citesc cu pasiune tot ce
ţine de interferenţa tărâmurilor religioase.
O Crezi că artistul poate exista în afara moralităţii?
• Moralitatea este în fiecare om. Şi nu mă refer la principiile
pe care o eventuală religie l e - a r putea p ropovădui, ci l a
moralitatea unei existenţe naturale, î n care libertatea fiecăruia nu
împiedică libertatea celuilalt.
Decembrie, 1993

deveni "un străin"... -------· CLARA M Ă RGINEANU

COUPE
Într-o zi de miercuri ( 1 7 noiembrie 1993),
zi ua meci u l u i de calificare a României la
Campionatul mondial de fotbal, orice mi-aş
fi putut închipui, afară de o sală plină, şi încă
de tineri, fie ea şi Ia Teatrul de Comedie,
care - probabil din acest motiv, al meciului
de fotbal - cedase sala cu "generozitate"
trupei teatrale "Sophroz i n " . Mă aşteptam
aşadar să fim în sală cinci-şase "speriaţi",
desigur lipsiţi de "patriotism", din moment
ce în loc să vedem fotbal la televizor ne-am fi
aflat la teatru. Ei bine, uimirea mea avea să
fie totală, căci sala era arhiplină, cu destulă
vreme înainte de începerea spectacol u l u i .
M - a s u r p r i n s de la î n c e p u t şi atm osfera
speci ală, "încărcătura" spirituală care se
s i m ţ e a în aer, parcă p l u t i n d î n j u r u l
evenimentului c e avea s ă s e producă. Exista
chiar şi un soi de civilitate aparte, de respect
şi de bunăvoinţă între cei ce urmau să devină
publicul acelei înfrigurate seri de teatru.
Despre "Sophrozin" nu ştiam mare lucru,
chiar dacă îi văzusem cu vreo trei l u n i în
urmă u n spectacol încântător, susţinut la
Festivalul teatral de amatori de la Slănic
M o l d o v a . A i c i l u aseră M a r e l e pre m i u ,
producând tuturor celor prezenţi o excelentă
impresie, nelipsită însă nici ea de o anume
stranietate, venind deopotrivă din factura
montării şi d i n scopurile ei mai adânci:
cultivarea şi deveni rea eului. Aveam să aflu
că t o ţ i m e m b r i i t r u p e i - î n maj o r i t a t e ,
studenţi la diferite facultăţi - sunt yoghini,
tutunul şi alcoolul, care nouă, celorlalţi, ne
dau mult de furcă, lor nespunându-le absolut
n i m i c . Şi aveam să m a i a f l u că t r ă i e s c
oarecum în comun, împărtăşindu-şi frăţeşte
grij ile şi p u ţ i nele resurse financiare. S-au
grupat firesc î n j u rul regizoare i Carmen
Enache, cândva actriţă a Teatrului de păpuşi
d i n Bacău, ca şi Gaby V i e r i u , astăzi una
d i n tre in terpretele de bază ale t r u p e i , şi
încearcă să găsească în teatru un echivalent
metaforic al căii pe care şi-au ales-o întru
desăvârşirea interioară a fiinţei.
Din sumarul program de sală înţelegem că
trupa are deja un an şi jumătate de activitate,
timp în care a produs spectacolele Oglinzi,
Poveste de Cră ciun, Inviere şi Misterul
inconştientului, cel de acum numindu-se "eu
sau Eu" (basme cu tâlc pentru adulţi) de
Carmen Enache. Tâlcul n u e întotdeauna
destul de clar (e vorba de un teatru magic,
adresându-se iniţiaţilor şi celor ce ar dori să
se i n i ţ i e z e pe a c e a s t ă c a l e ) , ş i n i c i
modalitatea scenică aleasă n u e prea bine
cristalizată. Se apelează la pantomimă şi la
procedee de vizualizare specifice teatrului de
animaţie, dar şi la voci imprimate pe bandă,
care dau î n s ă o n e d o r i t ă s e n z a ţ i e de
contrafăcut. I l ustraţia muzicală e bine aleasă
şi aduce în sce n ă rezo n a n ţe din m uzica
astrelor, concordând cu momente de mare
poezie şi puritate a imaginii plastice, pe care
�u greu le-am putea asocia teatrului clasic.
Inceputul (poate puţin mai "terestru") are şi
umor, şi subtilitate, lucruri care apoi (din
păcate) se pierd , pe măsură ce demersul
artistic ia altitudine ideatică, pătrunzând în
sferele mai înalte ale căutării Sinelui.
Din punct de vedere "tehnic", adică strict
teatral, sunt încă destule momente
discutabile, realizate poate fără abilitatea (şi
abilitarea! ) necesară, dar cu o bunăcredinţă,
şi cu o credinţă pur şi simplu, impresionante.
Nu ne îndoim că, "parcurgând etapele de
evoluţie ale fiinţei umane, asimilate din ce în
ce m a i c o n ş t i e n t " , m e m b r i i t r u p e i vor
parcurge, concomitent, şi etapele de evoluţie
ale artei actoriceşti, ce trebuie şi ele asimilate
din ce în ce mai conştient, pentru a conferi
demersului ideatic organicitatea artistică de
care are nevoie spectacolul.
Să ne bucurăm că există astfel de tineri, cu
astfel de preocupări şi să l e urmărim cu
atenţie şi încredere evoluţia! E i se numesc
L u i g i s B u h a g i a r , Anca G e a n t ă , I o a n a
Dorde a , A n a S t o i a n , Gaby V i e r i u , Geo
Constantinescu, Elena Bezdedeanu, Marius
D a n i l e v i c i , A l e D u m i t r i u , E l e n a Vieri u ,
Bogdan Caracaleanu, Mariella Dumitriu,
Angela Gheorghi u , Adina Solomon şi Ion
Pistol. Sunt conduşi cu dragoste dar şi cu
ferm i t a te de Carm e n E n a c h e , e a î n s ă şi
parcurgând un drum secund dificil, cel care
d u ce de la s e m i a m a t o r i s m la d e p l i n a
profe s i o n a l i t a t e r e g i z o r a l ă . M e r i t ă s ă - I
parcurgă până l a capăt, spre satisfacţia ei şi a
trupei pe care a creat -o. "Sophrozin" e un
nume de care, cu siguranţă, vom mai auzi.
...... �CTOR PARHON

25
 BETIA "

DE
CUVINTE
ALICE GEORGESCU

S cripta volant
Mă întreb uneori cum s-o fi ajuns ca proverbele şi zicalele să toamnă, cu orgoliu, dar şi cu oarece jenă, m-am aflat, împreună cu
fie socot i t e , în t r - o u n a n i m i t a t e s u s p e c t ă , drept c h i n t e s e n ta încă vreo câteva persoane cărora le plăcuse spectacolul, într-o
înţelepciunii poporului (popoarelor), drept depozitare ale unor minoritate privită cu superioară compătimire de către majoritatea
adevăruri de netăgăduit şi de nezdruncinat. Mă întreb asta ori de care, în ciuda tinereştilor aplauze furtunoase de la premieră (adică
câte ori văd cum în gropi cad exact aceia pentru care sunt ele de la p r i m a repreze n t a ţ i e ) , s t r â m b ase n e m u l ţ u mi t ă din n a s ;
săpate, şi nu săpătorii, cum crapă taman acolo unde se dă, şi nu "nemulţumită" e un fel d e a spune, căci rânjetele triumfătoare n u
alături, cum întotdeauna e pentru cine se pregăteşte, şi niciodată lipseau - "a dat-o şi Tocilescu în bară", "Caramitru e terminat ca
p e n t r u cine se n i me r e ş t e , c u m c a r t e a nu e deloc o c o n d i ţ i e actor" etc., etc. - fiindcă mai murise o capră de-a vecinului, chiar
necesară pentru parte şi încă multe altele. De curând, am început dacă în curtea comună. Scriind cronica, î n cercasem să detectez
să-mi pun întrebarea şi în legătură cu un proverb care, exprimând unele cauze ale acestei aproape generalizate reacţii de respingere.
un adevăr evident până la a friza truismul, părea că va rămâne în
La apariţie (întârziată, din păcate), scrisa mea avea însă să se
veci n e a t i n s de u m b r e l e în doie l i i , cu atât mai m u l t cu cât a
potrivească realităţii precum nuca în perete, căci între timp, din
străbătut teafăr mileniile - verba volant, scripta manent. Dar e
cauza ori datorită unor jocuri de vanităţi inflamate, vorbe zburând
oare uşor să mai iei de bună această trufaşă sentinţă când constaţi
în şi din felurite direcţii întorseseră relaţia majoritate-minoritate
zilnic că spusele noi ale unora, deşi contrazic integral scrisele vechi
pe contrasens. Mai ales o "câtăţime numeroasă", cum zice undeva
ale aceloraşi, sunt ascultate, crezute şi urmate de mii de semeni?
un traducător interbelic, de condeieri improvizaţi într-ale teatrului
Că audienţa televiziunii creşte iar tirajul ziarelor scade? Că, în
se cocoşeau vehement în apărarea sărmanei Antigone, vituperând
fine, pătrunzând în teritoriul teatrului, oricâte cronici rele ar avea
straşnic nei ncluderea spectaco l u l u i - regretabilă, e drept - în
un spectacol, regizorul continuă să fie ridicat în slăvi întrucât "se
selecţia Festivalului "Caragiale". Erau ei cu adevărat contrariaţi în
aude" că montarea lui e extraordinară? De altfel, directorii de
sincerele lor opţiuni estetice? Mă îndoiesc, din moment ce mi-a
teatru cunosc bine fragilitatea dictonului. O dovedesc atunci când,
fost h ărăzit să aud, şi n u o singură dată, alegaţii precum: "E
la premiere, umplu ochi sala cu stoluri de j u n i şi j une dinainte
scandalos ce s-a întâmplat! Eu încă n-am văzut spectacolu l , dar
entuziasmaţi, printre ale căror picioare şi plete criticul, acest etern
toată lumea zice că e foarte bun ! " (strict autentic).
personaj negativ, vâsleşte din greu până la locul lui şi care, la final,
Mai poate fi luat în serios, în aceste condiţii, dictonul nostru
î i vor sparge n u m i t u l u i urechile cu aclamaţii delirante ce vor
din strămoşi? Ori strămoşii daci vor fi emis un contra-dicton care,
adeveri pentru veşnicie genialitatea operei. Să mai poftească după
chiar dacă s-a pierdut, 1-a combătut în spirit (literă neavând) pe cel
a s t a n e noroci t u l să " e x p r i m e rezerv e " ! S-a a u z i t în t â rg că
dintâi, subminându-i, prin seculi, adecvarea la realitate? Ori, de
spectacolul e nemaipome nit, că protagonistul e formidabil, că
fapt, l a t ineasca înţelepciune se v a fi descompletat pe drum şi
echipa e colosală? S-a isprăvit! Că doar nu-i nimeni nebun să
proverbul constata iniţial că vorba zboară pretutindeni, iar scrisul
înoate împotriva curentului . . .
Chestiunea îmbracă un aspect şi mai i n teresant atunci când, rămâne uitat?

, sub presiunea vorbelor celor zburătoare, intră în uitare nu numai

scrisul cel peren, dar şi atitudinea de l a un moment dat a unei P.S. Î n tr-o e d i ţ i e a " G o n g " - u l u i , " e m i s i u n e de c r i t i c ă şi

î n tregi categorii de cetăţeni care, pe neaşteptate, îşi modifică informaţie teatrală", realizată de d-na Ada Popovici, redactor de

opiniile - parte, nu-i aşa, din opinia societăţii - nu pe ici-pe colo, ci specialitate la Televiziune, pe ecran a apărut inscripţia "Azilul de

cu 180 de grade. U n exemplu edificator este soarta publică a noapte de N. V. Gogol". În asemenea ocazii nu-ţi rămâne decât să
Antigonei de la B ulandra. În tot timpul verii şi o bucată d i n speri din toată inima că scrisul n u va rămâne. •

26
 CARTEA DE TEA TR U

Ce i s t o v i t o a r e şi o b s e s i a a c e a s t a a
vârstelor în l i t e ratură ! " V e c h i u l " nostru
M a r i n S o r e s c u e s t e , fără î n d oi a l ă , m a i
" mode r n " d ecât "succe sori i " s ă i cărora
pare că le împlineşte, adesea, efortul. Este
'
m a i "modern " decât postmod e r n i i
programatici ai ultimelor două generaţii de
scr i i t o r i , m a i c a t e g o r i c , d e ş i l i p s i t de
vehemenţă, deprins, cu toate acestea, să se
rânduiască după ştiutele dogme ale genului.
Cu M a r i n Sorescu se î n curcă mereu
i ţ e l e ( post ) m o d e r n i s m u l u i contemporan
românesc. Modernitatea ( fi e că o servim
g a r n i s i t ă c u " po s t " s a u nu) n u m a i e
compatibilă cu noutatea. Noul spectacol al
noului literar constă în a amesteca genurile
l i terare, astfel încât a m b i g u i t a t e a sau
imprevizibilitatea jocului intelectual s ă fie
consacrate ca înseşi premise a l e l e c t u r i i .
Efectul este sigur şi p r o fu n d anti­
( p ost ) m o d e r n , î n c i u d a s p i r i t u l u i d e
toleranţă a l act u a l i t ă ţ i i : ambiguitatea
d e v i n e plictis, i a r i mprevizi b i l i t a t e a ­
s t e r e o t i p . N u cu m u l t ă v r e m e în u r m ă ,
Laure n ţ i u Ulici î n t â m p i n a l a U n i u nea
Scriitori lor doi autor i nou ăzec i ş t i , un
d r a m a t u rg ş i u n c r i t i c , cu u r m ă t o a r e l e
cuvinte: "nici dramaturgul nu e dramaturg,
nici criticul nu e critic". Cuvintele răm ân,
desigur, emblematice, dar nu e încă sigur că
nu v o r p r o p t i un s e n s u ş o r p e i o r a t i v .
Sorescu, însă, d e la m a i vechile piese Iona
sau A treia ţeapă şi p â n ă la Vărul
Shakespeare sau Casa evantai, construieşte
o d r a m a t u rg i e î n c h i s ă î n t r - u n s i s t e m de
regu l i după c a re i d e n t i t a t e a g e n u l u i se
recunoaşte imediat şi îşi păstrează motivat
însemnele distinctive, urmând ca abia de la
acest stadiu formal să fie posibilă j oaca,
i mprevizi b i l u l , nonconform i s m e l e . Abia
a s u m â n d u - ş i ca n o n u l , i n v e n ţ i a p o a t e să
aspire l a p r i v i l e g i i l e v a l o r i i ş i n u m a i
întemeind pe respect o r i c e abatere
volunt ară s-ar putea a ntologa c a virtute.
A s t a e ş i regu l a o r i c ă r e i a r t e , dar ş i a
mode r n i t ă ţ i i : a te c o n fo r m a în chip
neaşteptat. Mai nou, însă, refuzul
nonconformist răspunde chiar aşteptărilor
Marea sporovăială
i ndicaţiile d e atitudine a personajelor sau
de m i şc a r e sc e n i c ă s u n t s i m p l e r e p e re
orientative pe care acesta le poate ignora,
preferând altele, în virtutea unui "calcul"
aparte al m izansce n e i . D e m a re e fect la
lectură, repetarea i n d icaţiei auctoriale
d i n tre paranteze î n replica personaj ul u i îl
va constrânge pe regizor să traducă scenic
artificiul literar. Reluat în câteva rânduri,
acest tip de procedeu n u se transformă însă
în ispită şi n u-şi e p u i z e a ză e fe c t u l ,
deschizând doar p e mai departe, cititorului,
plăcerea de a intui prezenţa ironică a vocii
dramaturgului ce-şi îngână discret personajele
sau se lasă îngânat de ele. Tocmai această
complicitate secretă, dar neostentativă, a
autorului cu propriile personaje explică şi
j o c u l c a p r i c i o s al l i m b aj u l u i d r a m a t i c ,
" a s a m b l a t '' d u p ă u m o r u l i n v o l u n t a r a l
rostiri lor s i m p l iste d i n l u m e a de zi cu z i
(aportul personajelor), contrase î n butade
scurte cu sonorităţi l i rice ( aportul
autorului ) . L a fiecare întorsătură d e frază,
o d a t ă cu f i e c a r e s i n t a g m ă , l i m b aj u l
d r a m a t i c se u m flă gra n d i l o c v e n t s a u s e
sparge ca o băşică, imaginile s e j uxtapun,
obligând, ca de a l t fe l şi în poezia
soresc i a n ă , m a r e l e , an istoria, i n efabil u l ,
g l o r i a , s u b l i m u l s ă se i n s p i re d i n m i c ,
conj u n c t u r a l , a n e c d o t i c , d i n p e h l i v ă n i i ,
m e s c h i n e c â r co t e l i . Ş i i n v e rs . A l u z i i
culturale s e convertesc î n planuri strategice
s p o r t i v e ( m i l i t a r e ) . Să u r m ă r i m c â t e v a
replici d i n Luptătorul p e două fronturi:
" L U PTĂTOR U L": ( . . . ) Nu e periculos să
te baţi la Bizanţ? ANTRENORUL: Ba da.
Foarte periculos. Te baţi între două linii de
atac. L: Asta e soarta noastră ... între două
l i n i i ... ( ... ) A: Toţi bizantinii sunt asediaţi ...
, d a r v i a ţ a lor i n t e r n ă nu e s t e
L: Şi noi suntem ased i a ţ i ? A (evaziv): În
măsura în care s u n t e m biza n t i n i . . . L: Pe
mine mă cam strânge ... A : Ce? L: Asediu!
Bizanţului... ( râde fă ră co n v ingere)
A: Deschide-te la un nasture ... O fi şi de la
arcadă . . . " . Este exerciţiul poetic al drama­
turgului ce restrânge obsesii de ordin istoric­
p l a n e t a r , concepte sofi s t i c a t e , p r i n t r - u n
ironic zbenghi stilistic. la dimensiunile unor
ce-am visat. TINCA I (alter-ego al Tincăi,
alături de Tinca II şi Ana; nota S. V. P. ) : Nu
mai fi, dragă, gelos p e - u n a l t e r-ego. Nu
ziceai pân-acum că ţi-e alter-ego? A lter-ego
în j o s , a l t e r - e g o în s u s . . . D a că m a i a i·
v re u n u l , te rog să m i - I prez i n ţ i . V L A D :
A l t e r-ego e a l t e r- e go ş i c u r v ă s ă re a l a e
curvăsărea l ă ! " . l at ă - 1 pe Luptă torul "pe
două fronturi" situat într-un timp anistoric,
n u m ă r â n d pe d e g e t e c o r u r i l e " ş c o l i l o r
naţionale" d e teatru: "Civilizaţia minoică . . .
Corul genovezilor - slab. Corul veneţienilor
- slab. Corul francilor - slab ... ". "Nu putem
generaliza", conc h i de A n t renorul. Excla­
m a ţ i i preluate din uzul cure n t a l l i m b i i ,
banalizate. osificate, ele dau contur
se n t e n ţ i o s unor j udecăţi absurde.
D r a m a t urgul reco n s t i t u i e , aşadar, meca­
nismul retoric şi de mentali tate al
limbajului d e lemn p e care-I strânge apoi,
pe nesimţite, într-o tandră, paradoxală şi
b i n e î n ţ e l e s i r o n i c ă m ă s u ră l i r i c ă : " Z i c e
medicul că la Bizanţ şi animatoarele ... (gest
cu mâ11a). Ehe! Civilizaţie! Ele ţin condica
imperiului . . . Toate şuşotelile s-adună . . . ca
vuietul mării în scoică. Toate şuşotelile s-
adună . . . ca vuietul mării în scoică ... Ce-a zis
ăla . . . ce-a zis ăla ... Şi-au o scoică ! . . . " .
Tocmai aceste metamorfozări fabuloase
a l e l i m b aj u l u i c o n s t i t u i e şi s u b s t a n ţ a
d r a m e lo r l u i M a r i n Sorescu. M a i p u ţ i n
contează personajele, m a i puţin interesează
t r a m a . m a i i m port a n t e decât orice s u n t
vorbele. N u cuvi n t e l e , ci vorbe l e , a l a m ­
bicată ş i nestăvi l i tă vorbă r i e , marea
sporovăială c e vuieşte necontenit în mintea
scri i t o r u l u i o l t e a n . Subiectele dramatice
sunt fiecare în parte i ngenioase şi simple,
una a
a c u m u l ă r i l o r e p i c e . n i ci a d e z v o l t ă r i l o r ...
conflictuale succesive. Personajele sunt abia ....
schiţate în crochi uri
l ej e r e , d i n c â t e v a
tuşe; nici urmă de
t i po l ogi i . D r a m e l e
cuprinse în volumul marin sorescu
de la Cartea Româ­ Iona a trele ţeapt
• •

vjrul shakespeare
n e a scă ( L uptăto­
noastre obosite. lozinci rostite de minţi agramate, la valorile
rul... , Casa eva11tai,
Luptătorul pe două fronturi, piesa de m i n uscule ale gestului cot i d i a n . În Casa
şi Vărul Shakespeare)
debut a volu m u l u i Vărul Shakespeare şi eva11tai, a doua piesă d i n volumul Vărul
a lte p iese, se d e s c h i d e p r i n c â t e v a Shakespeare... , cuplul Tinca şi Vlad trăieşte şi în cel de la

s u r p ri n z ă t o a r e j o c u r i a l e p a ra d i g m e i o încurcată epopee jelaţiilor conjugale cu M i n e rva. B . P.T.

�
dramatice, spectacolul iscându-se ironic din propmle lor al te r-i(go-u n . A u torul n u s e (lo11a, A treia ţeapă
chiar con d i ţ i a tradiţională de compoziţie sfieşte să-şi ,.înşt i i nţeze" au •oreferen ţ i a l şi Vărul Shakespeare)
dramaturgică: "ROM l CA (foarte curioasă, personajele despre problematica însăşi a ipostaziază motivul
îi întrerupe monologul, care mergea aşa de subiectului teatral, prin vorbele cărora ea se sorescian predilect,
bine): Ce se mai aude? Adică . . . vreau să reflectă astfel: .,VLĂDULEASA (al ter-ego cel a l subs t a n ţ i e r i i
spun, ce nu se mai aude? I artă-mă că ţi-am al lui Vlad. asemeni lui Vl ădescu, identităţii în istorie.
în trerupt monologul care mergea aşa de C i o v â r n a c h e ş i M a n o l e . n o ta S . V. P. ) : Personaj s i m bo l i c ,
b i n e . . . ". De obicei, pentru regizor. Terminaţi dracului cu scandalul. să vă spun Luptătorul n u este

Marin Sorescu - Vărul Shakespeare şi alte piese, teatru, Ed. Cartea Românească, 1 992
- lo11a. A treia ţeapă. Vărul Shakespeare, Ed. Minerva,
B.P.T., 1993, prefaţă de Dumitru Micu

27
 altceva decât o identitate ce se întinde prin
evi, întâlnind în cale mereu aceleaşi stavile
şi aceleaşi poruncî. E un spirit al naţiunilor
mânat de "centurioni" iscoditori şi sălbatici
să se "antreneze"· perpetuu în aşteptarea
unei teribile ore H. La fel şi personaj u l
Sorescu d i n Vărul Shakespeare, al cărui
d u b l u este chiar W i l l i a m S h a k es p e a r e ,
scriitorul de la sfârşitul c e l u i d e - a l doilea
m i l e n i u coborî n d p r i n s e c o l e l a 1 60 . . . ,
p e n t ru a - i fi d r a m a t u rgu l u i e l i s a b e t a n
sfetnic ş i sursă de idei literare. Creaţia nu
este altceva, nici în Renaştere, nici astăzi,
d e c â t o cădere d e la sine a r e a l i t ă ţ i i în
ficţi u n e , m o m e n t pe care m i n tea isteaţă
( m a i isteaţă a l u i Sorescu decât a l u i
Shakespeare, un impostor literar) trebuie
să-I speculeze. Mai mult chiar, ficţiunea
însăşi poate să nască realitatea, de vreme ce
personaje ce n - a u î n c ă p u t în l i t e r a t u r a
shakespeariană populează totuşi, damnate,
ca nişte fantome, lumea veacului al XVIII­
l e a , dar fără p u t i n ţ a d e a-i d a s e n s . Şi
condiţia socială a scriitorului de atunci şi de
astăzi este aceeaşi: el este prigonit, iscodit,
cercetat, i se doreşte dispariţia . . . Un a l t
personaj care sparge graniţele timpului, u n
personaj grav, asemeni Luptătorului, este
ţăranul Minică din A treia ţeapă, trimis de
nevastă-sa, de pe la 130... să "o ia înainte"
în istorie să vadă "cum sunt vremurile", ca
ea să ştie dacă mai slobozeşte al şaselea
copil. Pe Minică vremurile grele din Ţara
Românească I-au omorît de zeci de ori, dar
m a r e a l u i tristeţe r ă m â n e aceea de a fi
murit mereu degeaba. Şi pescarul Iona este
un călător prin timp, de vreme ce aventura
l u i d i n burta b a l e n e l o r n u este decât o
succesiune de naşteri tragice în lumi tot mai
î n c ă p ă t o a r e , dar î n c h i s e ş i s u foca n t e .
S u fo c a n t e mai ales prin durerea
si ngurătăţii, de u n de şi monologul
p o e m a t i c , răsfrâ n t î n t r - u n d i a log cu u n
iluzoriu dublu al său. Motivul dublului în
teatrul lui Marin Sorescu trebuie înţeles,
aşadar, ca o variantă la cel enunţat mai sus
- al substanţierii. J;:ul se dilată, îşi sparge
limitele, din oroarea istorică (Luptătorul,
Minică) şi ontologică (Iona) de singurătate,
niciodată istovită. Dublul apare ca iluzoriu
(Iona) sau ca "real" ( Vărul Shakespeare),
în cazul din urmă tocmai pentru a sugera
p e r m a n e n ţ a sufe r i n ţ e i o n tologice peste
t i m p u l istoric. " S O R E S C U : B izareriile
prov i n d i n fap t u l că trăind î n v r e m uri
d i f e r i t e , n e î n ţ e l e g e m c a n i ş t e con­
temporani ... ".
În Casa evantai motivul apare
răst u r n a t ş i e s t e c e l a l d e s u b s t a n ţ i e r i i
identităţii omului contemporan, alter-ego­
u r i l e c u p l u l u i T i n c a - V l a d p ro v o c â n d
spargerea acesteia în cioburi. Este, î n fapt,
o reluare pe mai multe registre a dramei
soţilor Martin, din Cântăreaţa cheală. Nici
Tinca şi Vlad nu se mai recunosc,
aj ungându-se aici ca f e m e i a s ă - ş i înşele
bărbatul cu propriul bărbat, iar bărbatul
să-şi î n ş e l e f e m e i a cu propria-i femeie.
Fragmentată la nivel individual, identitatea
se substa n ţ i ază, însă, prin u niformizarea
c o m u n i tară. D u b l u r i l e l u i V l a d n u s u n t
n u m a i Vlădul easa ş i Vlădescu, dar şi
Ciovârnache şi M a n o l e , iar Tinca (1, II)
este şi Ana.
T o t u ş i , s i n g u r ă t a t e a p e r s o n aj e l o r
sorescie n e , d e ş i dramatică, reverberând
m e r e u un i s o n g r a v , nu este u n a cu
adevărat tragică, sau, în orice caz, ea nu
ţine de tragedie. Nici nu ştiu dacă dramele
lor existenţiale nu sunt, de fapt, un pretext
p e n t ru l i m b u ţ i e , s a u d a c ă în l i m b u ţ i a
personajelor l u i Marin Sorescu nu stă chiar
salvarea lor. Totul e pretext pentru vorbe,
pentru jocuri de cuvinte, pentru aluzii şi
s p o ro v ă i a l ă . Limbajul p r o l i fe r e a z ă ,
dospeşte, se risipeşte pe el însuşi din

UN GENERAL
Dacă printre critici au existat vreodată
persoane iubite, nu numai de colegi, ci şi de
ceilalţi oameni de teatru, fără îndoială că
Dinu Kivu a fost una dintre ele. Citind cele
aproape o sută de cronici an tologate de
L u m i n i ţ a V a r t o l o m e i K i v u în v o l u m u l
recent apărut la Editura Eminescu*, oricine
poate pricepe cu u ş u r i n ţ ă de c e . T o n u l
comentariului este în permanenţă nu numai
e l e g a n t ş i p o n d e r a t , dar şi p r o f u n d
înţe legător, m ă rt u r i s i n d din partea
c r i t i c u l u i o c u n o a ş t e r e sen"s i b i l ă a t â t a
obiectului pe care îl analizează - concepţia
D e s i g u r , p r i n forţa î m prej u r ă r i l o r ,
cronicile adunate în v o l u m - scrise între
1 966 şi 1989, anul dispariţiei criticului, şi
p u b l i c a t e , cele mai m u l t e , î n r e v i s t e l e
"Teatrul" şi "Contemporanul", unde Dinu
Kivu colabora constant - cuprind puţine
note de reproş, întrucât ele se referă, cum
spune subtitlul cărţii, ta " M arile
Spectacole". Aici a r f i ceva d e discutat, căci
faptul că însuşi autorul ar fi aderat fără
rezerve la acest calificativ aplicat în bloc
î m i p a re î n d o i e l n i c . P r i n tre m o n t ă r i l e
recenzate apar a l ă t u r i , de p i l d ă , Regele

r e g i z or a l ă , j o c u l a c t o r i c e s c -, cât şi a
p s i h o l o g i e i o m u l u i d i n s p a t e l e ace s t u i
obiect, a artist u l u i , cu toate orgo l i i l e ş i
susceptibilităţile sale. Dinu Kivu a iubit şi
teatrul, şi pe cei care-I fac, iar acest lucru se
simte în scrisul său; şi I-au simţit, desigur, şi
cei despre care a scris. Ceea ce nu înseamnă
că a u t o r u l a r fi c u l t i v a t c o m p l e ze n ţ a ;
dimpotrivă, atunci când a avut obiecţii, le-a
exprimat limpede, argumentat, păstrând
însă mereu acea civilitate care îl îndeamnă
p e cel c r i t i c a t s ă d e v i n ă p e r m e a b i l l a
' interminabile şuete cu prietenii şi mimând
observaţii - ba m a i m u l t , s ă ţ i n ă seama
de ele.
* D i n u K i v u , Tea tru l, la timpul
prezellt, Editura Eminescu, 1993.
)
Lear a lui Radu Penciulescu şi Doamnele
domnului Caragiale, semnată regizoral de
Tudor M ărăscu, de fapt î n s ă un recital
individual. Dar dincolo de acest reproş -
t e h n i c , să zic aşa -, s e l e c ţ i a c r o n i c i l o r
e vi d e n ţiază mai m ul t d e c â t con v i ngător
persomilitatea criticului, j usteţea, verificată
în timp, a m aj orităţii diagnosticelor sale
( astfe l , An drei Şerban este calificat " u n cunoşteau pe Dinu Kivu în primul rând ca
regizor g e n i a l " î n c ă d e l a s p e c t a c o l e l e pe un boem oricând gata să se risipească în
realizate î n vremea s t u d e n ţ i e i ) şi, n u î n
ultimul rând, acurateţea stilului s ă u , clar,
o superficialitate graţioasă, sunt scrierile
c u l ti v a t , i n t e l i g e n t , care face l e c t u ra
neabătut agreabilă. plasate, ca nişte coperte, la începutul şi la
Dar surpriza cea mai puternică pe care s fâ rş i t u l c ă r ţ i i . C e l e d i n t â i r e p r e z i n t ă
o produce volumul, mai ales acelora ce-l i n t e r v e n ţ i i î n c h e s t i u n i " arzătoare" a l e

28
a b u n d e n ţ ă , m u s t e ş te g r a s , î n e c a t d e
propria-i expresie ş i fecunditate. E greu de
s p u s d a c ă ave n t u r a l u i I o n a e s t e u n a
existenţială s a u u n a a vorbelor l u i I o n a .
Lucrurile au însufleţire pentru c ă au primit
d u h u l n e a s t â m p ă r a t al vorbe lor: i m p e ­
r a t i v e , î n d e m n u r i c o l o cv i a l e , p i r u e t e
graţioase a l e limbaj ului d e lemn, cuprinderi
lirice. Lumea capătă mişcare nu pentru că e
contemplată, ci pentru că e vorbită. Totul
este rodul u ne i transcen de n t e deliberări
colocviale. "Dar dacă într-adevăr sunt mort
şi a c u m se p u n e problema să vin iar pe
lume?", se întreabă Iona. Deci, undeva, se
pune problema. Starea de contrarietate,
spre e x e m p l u , e u n a e x t e r i o a r ă s e n t i ­
mentului. Nefericirea are temei exclusiv î n
t e r m e n i d e l i mb aj , n u e x i s t e n ţ i a l i : " M ă
m i r a m e u d e ce n u s u n t feri c i t " , s p u n e
a c e l a ş i I o n a . Tot I o n a scrie u n b i l e t , î n
i n t e ri o r u l c h i t u l u i , şi, î n ve l i n d u - 1 î n tr-o
băşică, vrea să-I arunce către exterior. Dar
uită ş i , după o vreme, calcă băşica şi-şi
reaminteşte. Brusc, atitudinea lui Iona se
schimbă radical: " - Am început să primesc
şi scrisori. - Vreun naufragiat. Ei cam au
vieţii teatrale dintr-un moment sau altul ori
dintotdeauna (profesionalitatea criticii de
t e a t r u , r a p o r t u l a u t o r - r e g i z o r şi t e x t ­
spectacol etc.) şi dezvăluie u n eseist
talentat, dar ş i un polemist redutabil - a se
vedea intervenţia citită la Colocviul de l a
Timişoara, din 197 1 , în care autorul ia fără
echivoc apărarea lui Radu Penciulescu în
absurda cabală ce se urzise atunci
împotrivă-i. I mpresia d e reflexivitate sobră
dar deloc mohorîtă şi de cultură temeinică
dar d e l oc o s t e n t a t i v ă pe care o a d a u g ă
a m i n t irii l u i D i n u K i v u aceste s c r i e r i e
î n t ă r i t ă de c e l e t r e i c a p i t o l e fi n a l e , ce
u r m a u să facă parte, proba b i l , d i n t r - u n
studiu amplu, i n t i t u l a t "Convenţia î n
teatrul contemporan" ş i rămas, d i n
nefericire, neterminat.
C a r t e a , c e m a i c u p r i n d e şi un u t i l
" I n dice d e nume", accesibilă ş i interesantă
p e n t r u ori c i n e , ar fi d e reco m a n d a t ca
l e c t u ră obliga torie în special prea
numeroşilor cronicari improvizaţi, mai de
curând sau m a i de mult i ntraţi î n ogorul
criticii teatrale şi care-şi închipuie că după
dispariţia adevăraţilor generali orice răcan
îşi poate deschide victorios raniţa.
ALICE GEORGESCU
o b i c e i u l . " Deci nu se m o d i fi c ă s c e n a ,
conjunctura, c i s e schimbă vorbele c e animă
existenţa obiectelor în sce n ă . Propria lui
scrisoare devine o scrisoare de la u n
n a u fragi a t , pentru c ă aşa î n t orc vorbele
destinul piesei. Dramaturgul (poetul) nu-şi
face probleme, ci le sapă albia, le netezeşte
c a l e a , d o c i l , ca în t o a t e c e l e l a l t e piese.
Limbuţia fab u l a n t ă a l u i I o n a răstoarnă
capricios jocul, ca u n copil răzgâiat care
schimbă cam iute j ucăriile: n u n um a i să
scrie, dar să ş i p r i m e a s c ă d e la u n
n a u fragi a t u n m e saj . Ş t i ţ i , " e i c a m a u
obiceiul". D e altfel, ceea ce pare să-I ţină î n
viaţă p e Iona n u este nimic altceva decât
propria lui limbuţie, aşa cum şi de cei doi
traşi în ţeapă, din A treia ţeapă, Românul
şi Turc u l , m o a r t e a nu se apropie a t â t a
vreme cât pofta lor d e pălăvrăgeală rămâne
trează şi, mai m u l t , s u n t chiar utili
Domnului Ţării, căruia î i place s ă stea c u ei
la taclale în timpul mesei. Shakespeare, ucis
de sabie, învie, dar mă îndoiesc că această
resuscitare ar trebui n eapărat a n a l iz a t ă
simbolic, ci m a i ales înţeleasă c a u n refuz al
personajului de a rata câteva inedite j ocuri
O ISTORIE ÎN FISE
Pre m i e ră a b s o l u t ă î n i s t o r i o g r a f i a
teatrului românesc: u n dicţionar al actorilor
care au slujit a treia scenă oficială a ţării
(cronologic, după B ucureşti şi l aş i ) ­
Craiova.
Din 140 de ani de glorioasă şi, uneori,
tragică existenţă a Teatrului Naţional din
V a l a h i a M i c ă , a u torii au re ţ i n u t în fişe
a n a l i t i ce fapte de artă, repertoriul
repreze n t ativ al i n s t i t u ţ i e i , peregrin ă ri l e
s p e c i fi c e breslei, nota de marcată
orig i n a l i tate s u b reflectoare s a u n o b i l u l
efort de integrare într-o acţiune colectivă
de propăşire c u l t u r a l ă a l c e l o r h ă r ă z i ţ i
a n s a m b l u l u i , a s t fe l î n c â t , l a o l e c t u ră
integrală a cărţii, sentimentul parcurgerii
unei "istorii în fişe" este deplin şi edificator.
Subtitlul "File de arhivă sentimentală"
a l dicţionarului î n s u m â n d 666 de actori
craioveni nu exprimă p r u d e n t a p i o n i e ­
ratului. Constantin Gheorghiu, directorul
CONSTANTIN AUXANORU
GHEORGIUU FIRESCU
666
ACTORI
CRAIOVENI
File de arhiv� sentirncnllllă
spirituale de cuvi n t e pe
tema morţii. "(/recându­
se la och i ) : N u - i cazul.
Căci mi-a trecut şi
moartea î ntr-o clipă. 1 Şi
ea degrabă, tot ca viaţa,
c u rge .. ./ M - a m o d i h n i t
m u ri n d . . . Acum, la
lucru."
B i n e î n ţ e l e s că poe­
mele dramatice, cum l e
numeşte Dumitru Micu în prefata la ediţia
d i n B .P.T., n u s u n t magie pură, ele
angajează sensuri. D a r ar f i m a i nimerit să
spunem că sensurile acestea, proiectate în
exist e n ţ i a l , îşi dispută i nflu e n ţ a cu cea a
gratuităţii vorbelor, hrănite clandestin din
corpul !ramei, mereu î n tr-o furie ludică,
comunicând gestual între ele prin analogii
şi coduri intertextuale. Histrionice sunt, în
lumea teatrului lui Marin Sorescu, mai mult
decât orice/oricine, vorbele - personajele
marii sporovăieli mântuitoare.
· ---· SEBASTIAN-VLAD POPA
'
Muzeului N aţionalului craiovean , u n
"George Franga a l Craiovei", devotat până
la j e rtfă lăcaşu l u i pe care 1-a ctitorii, şi
Al. Firescu, pasionat istoric a l culturii din
O l t e n i a , s u n t , de mai m u l t e dece n i i , în
ţinuta de campa n i e a cercetătorului care
cunoaşte destinele actorilor craioveni n u
numai din cărţi, m a nuscrise, afişe,
fotografii, c i ş i d i n viaţa d e z i c u z i , chiar î n
teatrul p e care nici azi n u I-au părăsit.
Rigoare ştiinţifică în lucrul lor, dar şi un
duh al locului, o sensibilă reconstituire de
atmosferă, de ieri şi de azi. Autorii au avut
privilegiul ca tinereţea lor studioasă într-ale
teatrului să fie înrâurită de experienţa unor
Remus Comăneanu, Ovidiu Rocoş, Margot
Boteanu, Manu Nedeianu, "arhive vii" ale
Naţionalului craiovean, î ntr-un oraş care
mai conservă vestigiile u n e i existente de
temeinicie spirituală şi arhitectonică.
Seducţia memorialisticii orale, i n for­
m a ţ i a e s e n ţ i a l ă a d o c u m e n t u l u i dar şi
prezenţa laborioasă printre contemporani
m a r c h e a z ă fiecare a r t i co l de d i c ţ i o n a r ,
vigoarea liniilor d e portret.
Se m n bun în vitregita noastră istorio­
grafie de teatru.
Semn b u n , în vremea când teat rologi
din î n treaga ţară elaborează m u l t visatul
lexicon al teatrului românesc.
IONUŢ NICULESCU
29
 AVANSCENA

ALINA
CADARIU

ERSONAJE: DECOR:

• REGELE NEGRU 1 Decorul e forma t dtn tr- un co von

alb-negru, care la lnce t arată ca
GRĂDINARUL
ta blă de şah. Fiind forma t din fâşii, î
• REGINA NEAGRA 1 REGIDNA,
...
a ctul II va deveni un covor în dungi
soţia lui alq-negre .
• PIONUL NEGRU 1 MIRA, In a c t u l . I p e rs o n ajele s u n
îm bră ca te î n cos t u m e d e m iş ca r
fiica lor negre, respectiv albe. Cei doi .fYebun
• REGELE ALB 1 MISITUL poartă câte un capişon negru. In actu.IJ
• CALUL ALB 1 POLIŢISTUL II pot apărea elem e n te de cos tum
ca re să s ugereze ceea ce s u n
• NEBUNUL ALB PE ALB
personajele.
- MAX / Fratele lui Mixl Pu bli cul poa te fi a ş eza t p e cel
AJUTOR D E MISIT pa tru la turi ale pătra tului sa u n uma
• NEBUNUL ALB PE NEGRU pe trei dintre ele. A ctorii pot rămâne
în scenă tot timpul, in diferen t dac
MIX 1 PICTORUL
joa că sa u n u, în funcţie de dorin ţ
_

METRO NO M U L l P E N D U L A ___,;.,.,;.
reg . izorului.
____._______
_

30
 ACTUL I Ei bine, acum e prea târzi u ! Şi oricu m . eşti terminat. Nu m a i
�
În acest act personajele sunt pe jumătate mecanice.
ai n i c i o şansă. ...
REGELE N EGRU : Asta-i trădare! Şi lez-majestate! Afară cu
ea!
SCENA l R E G E LE ALB : N u - i r â n d u l t ă u ! Ş i a m z i s c ă t r ă d a r e a e
imposibilă. Practic n u se poate trăda.
Poziţia pe scenă a pieselor este următoarea: REGE ALB -
REGELE N EG R U : V-o fac cadou.
EB, NEBUN ALB PE NEGR U - C7, PION NEGR U - B 7,
R E G I N A NEAGRĂ : Ai da orice, n u m a i să-ţi mai prelungeşti
NEBUN ALB PE ALB - C6, CAL ALB - FJ, REGE NEGR U
- El, REGINA NEA GRĂ - D l partida cu o mutare. Laşule!

Se observă că Regele negru este În şah din partea Calului REGELE N EG R U : Când cad e u se termină jocul, idioato! Şi

alb. Pianul negru de la B7 e ghemuit, În genunchi, cu capul În
mâini. Pe margine, câ t e va manechine dezarticulate care
sugerează piesele ieşite din joc. Metronomul tace.
R E G ELE N E G RU ( către Regină) : Fă ceva!
R E G I N A N E A G R Ă : Există momente când trebuie şi regii să
se descurce singuri.
REGELE N E G R U : Te-am apărat până acuma! Nu mi-a m a i
r ă m a s decât u n soldat, şi ăla vai de c a p u l lui. Eşti singura
mea speranţă. Fă ceva!
R E G I N A N E A G R Ă : E u zic să te predai. Eşti pierdut.
REGELE ALB : Are dreptate. Nu, Max? S un t e m stăpâni pe
situaţie.
tu, o dată cu e l . Eu sunt capul aici. Nu pricepi?
R E G I N A N E A G R Ă : T u nu pricepi ! D a că mă sacrifici pe
m i n e , nu te salvezi pe tine.
R E G ELE NEGRU : O vreţi?
M A X : Nici n-ar fi o idee rea. Ne-o dai?
M I X : Taci şi ia ce-i mai sigur. Nu dai vrabia d i n mână pe cioara
de pe gard.
R E G I N A N E A G R Ă : Eu? Cioară? Rasistule!
CALUL ALB : Aş lua-o e u , dar tocmai mi-e imposibil.
MIX : E u zic să ne ocupăm de Rege.
PION U L N EG R U : Da, da! Ocupaţi-vă de Rege!
MAX : Fă-ţi rugăci unea, că-ţi vine rândul şi ţie!

M I X : Nu se ştie niciodată. R E GELE N EG R U : Vă propun u n târg: Regina pe Cal. Voi

REGELE ALB : Regina ştie mai bine. îmi daţi Cal u l , eu vă dau Regina. Şi-aşa mi s-a acrit de ea.
M A X : Lasă că a ta de-aia nu-i aici ! Ea ştia întotdeauna m a i Face umbră pământului de pomană.
bine decât toţi.
MAX Da, da! De acord!

}
REGELE ALB : Eşti sfetnicul meu, sau a l l u i ?
REG ELE ALB Nu!
MAX : Al tău, fireşte. N u s e vede? (deodată):
CALUL ALB Nu!
R E G E L E A L B : M ă c a r a t â t a ! C e - i d re p t , t r ă d a re a e
P I O N U L NEGRU Da, d a !
imposibilă.
MIX : N u fi chiar atât de sigur. R E G I N A N E A G R Ă : O ri c u m , tot e m a i b i n e d e c â t l ân g ă
CALUL ALB ( tropăind pe loc) : H a i ! Lăsaţi pălăvrăgeala! impote n t u l ăsta! M a x ! I a uită-te l a m i n e ! N u că-s frumoasă?
PIONUL NEGRU (ghemuit) : De ce nu se sfârşeşte odată jocul Ţii m i n te cum mă curtai tu înainte ? Nu eram eu îndrăgostită
ăsta de nebuni? de superbul tău cap negru? Uită-te, şi-acum tot frumos a
MAX : Sper că nu te referi la noi! ( Cu o mişcare rămas. M i n u n atul tău cap negru! Oare asta n u e u n semn că
ameninţătoare.) Mă!
ar trebui să fim împre u n ă ? Că s e m ă n ă m ! Î ntotdeauna ai
P I O N U L NEGRU : Nu-i rândul tău acu m !
fost un p i c negru , c â t e ş t i t u d e a l b ! V r e a u să f i u a ta!
MAX : O s ă fie, o s ă fie!
Scoate-mă tu d i n joc, dacă tot trebuie să se întâmple asta.
CALUL ALB ( tropăind din ce În ce mai agitat. către Regele
Măcar m ă elimină cel pe care l-am ales e u ! ( Aparte.) Şi nici
negru) : Mai ai u n minut. (Se aude un metronom.)
tu nu mai ai mult.
REGELE NEGRU ( către Regină) : N u eşti bună de n imic! Mai
bine te dădeam pe-un cal. M I X : Max, nu te băga! N-o asculta, vino-ţi î n fire! N u vezi că e

R E G I N A NEAGRĂ : Eşti un i ncapabil! Judecă şi tu măcar o un subterfugiu?

}
dată cu propriul tău cap. M A X : De când vânez eu Regina asta! O vreau! ( Trece la A4.)
CALUL ALB : Dacă nu vrei, nu vrei! Mai ai 20 de secunde. Pe Gardă!
urmă . . . REGELE ALB
REGELE NEGRU : S u n t gata ! ( Fa ce un pas la F2. CALUL ALB (deodată): Vai, vai!
Metronomul se opreşte.) MIX
P I O N U L NEGRU : Condamn a t ! S u n t condamnat!
REGINA N E AGRĂ : H a, h a , h a ! Nebunule!
MIX : D a ' ce-ai crezut? Oricum erai.
M A X : Stai! Nu! Am greşi t ! Mă duc înapo i ! Nu-i valabil ! N u !
MAX : Vezi c-a ven i t şi rândul meu?
N u u u u . ( R egina Î l Împinge pe margine. Max rămâne
REGELE NEGRU ( uitându-se În jur) : Am scăpat! Am scăpat!
dezarticulat, ca un robot stricat.)
( Către Regină.) Auzi, tu? Şi fără t i n e !
R E G I N A N E A G R Ă (la A 4 ) : Î n sfârşi t ! Liberă, în sfârşi t !
R E G E L E ALB : Deocamdată. N u te grăbi.
R E G I N A NEAGRĂ : Niciodată nu m-ai lăsat să fiu liberă, n u ( Către Regele alb.) Şi-acum, î ntre noi!
m-ai lăsat s ă fac c e vreau! N u mi-ai d a t voie s ă ies, s ă joc ş i REGELE N EG R U : Aşa, aşa ! Bravo!

e u ! M-ai ţinut închisă aici ! N u vezi c e puternică sunt? Sunt R E G I N A N EAGRĂ: Tu să taci !
singurul tău spriji n , aşa spuneai, de ce nu mă pui în valoare? REG ELE ALB : Max! L-am pierdut pe Max!

31
 MIX : A fost întotdeauna un afemeiat. Lasă regretele! Mai bine
îngrijeşte-te de tine.
REGINA NEAGRĂ : Regina nu-i femeie!
MAX : Lasă .că ştiu eu.
REGINA NEAGRĂ : Sunt periculoasă, nebunule! Pot să fac şi
ce n u poţi face tu. Mă mişc cât vreau, cum vreau, pe unde
vreau. Nu-s legată de o culoare, ca tine, nici de o direcţie, ca
Turnul, n u m ă mişc şontâc-şontâc ca Regele, nici n u m ă
târâi c a pionii, ameninţ ş i ucid în toate părţile!
CALUL ALB : Dar Cal alb tot nu poţi fi!
MIX : Nu te-nfierbânta prea tare! (Către Cal.) Vezi că te paşte
o primejdie mai mare decât Regina!
REGINA NEAGRĂ : Cine-i mai mare decât mine?
REGELE NEGRU : Eu, dragă, eu.
REGINA NEAGRĂ : Tu? Fără mine n u însemni nimic!
REGELE NEGRU : Nu zău! Uite dovada, e-n faţa ta: albă ca
lumina zilei.
REGINA NEAGRĂ: Ăla? Nu vezi ce s-a ales de el? Secundele
i-s n u mărate. Ca oricărui Rege fără Regină. (Metronom.)
REGELE ALB: Asta s-o crezi tu! ( În şoaptă.) Mix, ce să fac?
R E G E L E N E G R U : Predă-te. N u vezi că nu m a i ai n i c i o
şansă?
REGELE ALB: Mix! Fă ceva!
MIX: Eu sunt pe negru. Îmi pare rău.
REGELE ALB: Te-am bănuit întotdeauna de perversitate.
Calule! Fă ceva!
CALUL ALB (tropăind): Eu ... nu pot.
REGELE ALB: Faceţi ceva, pentru Dumnezeu, faceţi ceva!
R E G E L E N E G R U : G ata! E ş t i t e r m in at ! P re d ă-te , să n e
odihnim ş i noi puţin, că tare m ă mai oboseşte jocul ăsta.
REGELE ALB : Nu, nu, am să mă descurc singur. Cum ai făcut
şi tu.
(Face un pas la DB. Metronomul încetează.)
MIX : Nu!
REGELE ALB : Taci! Nu te-a-ntrebat nimeni!
MIX : Din greşeală în greşeală! Ai să ne pierzi pe toţi.
PIONUL NEGRU : Fiecare cu soarta lui. (Se ridică.) Garda
moare, dar n u se predă! Ăsta e u n privilegiu regal.
MIX : Vorbeşte, numa', vorbeşte! Că ajungi tu pe mâna mea!
P I O N U L N E G R U : A ş a z i c e a şi c e l ă l a l t . Şi u n d e - i ?
Nu-il
REGINA NEAGRĂ : Temeţi-vă de mine! Sunt liberă! Sunt
puternică! Şi am ucis!
REGELE NEGRU : Ce, mare lucru? Uită-te la mine! (Rege
negru la F3, Cal alb pe margine, dezarticulat.)
REGELE ALB : Ce să mai fac acum? Am rămas singur cu u n
nebun. Ş i suntem amândoi pe negru. E - o prevestire, oare?
MIX : Tot o prevestire e şi că ceilalţi sunt toţi pe alb.
REGELE ALB : E o-nşelătorie a sorţii. Uite cum s-au schimbat
toate! Şi eram aşa de sigur că o să câştigăm!
MIX : Ai fost trădat de Max!
REGELE ALB : Nu există trădare. Cum o să mă trădeze Max?
N-ai văzut? L-a luat pe dinainte dorinţa şi a căutat o pradă
mai potrivită pentru el. Nu, nu-l pot acuza de trădare.
MIX : Greşeală fatală pentru toţi! Nu s-a gândit decât la el, la
glorie, la onoruri, la cât de important ar fi devenit dac-ar fi
învins Regi n a . Asta e trădarea: să uiţi de j oc, de dragul
amănuntelor.
REGELE ALB : A fost ademenit.
R E G E L E N E G R U : Şi pe u r m ă , n u i - a m f ă c u t - o e u
cadou?
32
REGINA NEAGRĂ : Aţi subapreciat Regina! Pe mine n u
m-a-ntrebat nimeni dacă vreau s ă fiu cadou sau n u . Asta o­
aţi mai prevăzut-o.
MIX : A fost orb!
REGELE ALB : Tu de ce nu l-ai împiedicat?
MIX : Am încercat, ai văzut, am făcut tot ce mi-a fost în putinţă.
Dar, la urma urmelor, fiecare cu soarta lui. Şi, de fapt, tu
eşti Regele.
REGELE ALB : Da' nu mă ascultă nimeni, nu vezi? Fiecare
face ce vrea.
REGELE NEGRU : Cu mine e la fel! Nu-ţi fă griji .
REGELE A L B : Uşor de zis! N u vezi î n ce h a l a m ajuns?
Şi-acuma ce să fac? Încotro s-o apuc? Sunt singur!
MIX : Ce tot îi dai atâta cu "singur, singur"? Mă ai pe mine!
Am fost întotdeauna alături de tine, sfetnic de încredere,
te-am aj utat să iei deciziile cele mai complicate, te-am
di trat când ai vrut să te distrezi, ţi-am cântat, ţi-am adus
dan atori, ţi-am spus poveşti. N-am scris eu glorioasa cronică a
impărăţiei tale? Nu ţi-am pictat eu zeci de portrete? N u
ţi-am compus eu toate odele? N u sunt eu cel m a i apropiat,
cel mai upus, cel mai iubitor?
R A L B : S fa t u r i l e t a l e e r a u cu d o u ă î nţ e l e s u r i ,
l e , proverbe, poveşti! Cântecele t a l e e r a u triste,
ta - o atiră la adresa conducătorului, portretele -
ni t 1 mentabile caricaturi, iar odele - îndemnuri ascunse
la r v It . ntr- lume a albului, tu ai fost întotdeauna pe
otul au nimic!
c discută între regi!
tu, cât eşti de prost, ai fi în
stare să accepţi.
REGELE ALB : u ştia!
PIONUL NEGR a· v i aţi uitat de tot unde
e p r e d a i sau n u ?
(Metronomul.)
REGELE ALB : Mix. Dll-tc prinsi ingura mea şansă.
MIX : Mai bine predă-le tu i terminăm odată. Şi-aşa jocul va
reîncepe şi, p ale, data vi it re câştigăm.
R E G E LE A L B : D a , d a r de f i e c a r e d a t ă u it ă m p a r t i d a
dinainte. D e unde tiu eu că data viitoare o să fiu tot rege?
MIX : Fii cavaler, ai simţul n areil Nu mai are sens!
R E G E L E A L B : N u l Nu pot să fac asta! M a i b i n e m u t
la-ntâmplare. Fie ce-o Ci! ( Trece la E7.)
PIONUL NEGRU : M-am săturat de vorbe! Fapte, fapte, la
luptă! (Trece la 88.) lată-mă! Sunt Regină! Păzea!
REGINA NEAGRĂ : Cine-a mai văzut prostia asta? Două
Regine de aceeaşi culoare! Ai mutat magistral! Eşti ca şi
inexistent!
PIONUL NEGRU : Sunt Regină, orice-ai spune tu! Măcar mă
retrag Regină, nu un pârlit! Am ajuns la capăt, la propriul
meu capăt! Am făcut tot ce se putea face.
M ! X : Dar degeaba! Nu te mai pot lăsa în joc. R E G I N A NEAGRĂ : Ce-ţi veni? Ştii bine că n u te-am înşelat
REGELE ALB : Mix! Oare pisica face conversaţie cu şoarecele niciodată.
înainte d e a-1 mânca? R E G E L E N E G R U : Da' d e u n d e ! După cum te porţi ... am
M ! X : Vreau să şti.11 ce-i în capul l u i ! văzut eu că ai o slăbiciune pentru Nebuni. Până şi pentru
R E G E L E A L B : N i mic! E d e lemn. Ce poate f i în capul u n u i cei albi.
pion nesăbuit? Şi, p e u r m ă , p i o n i i n u contează. R E G I N A N EAGRĂ : Dar ţi-a folosit, nu? Fără m i ne erai mort
M!X : Ar fi putut să conteze. Dacă n-ar fi vrut neapărat să fie de m u l t . C i n e a s c h i m b a t t o t u l ? C i n e a î n t ors soarta î n
Regină şi acum. S-ar fi putut mulţumi cu ceva mai puţin. favoarea ta? E u ! Ş i î n loc el e recunoştinţă . . .
R E G E L E N E G R U : Aşa-i, un pion p o a t e răst u r n a un j o c R E G E L E N E G R U : Tot timpul v r e i recunoştinţă. Lasă că mă
întreg. N u vreau riscuri! M a i b i n e fără el. Afară! descurcam e u şi fără tine ! N u era nevoie să te bagi.
M ! X : Să nu-mi comanzi tu, bine? U i tă-te l a t i n e ! Ai pierdut tot R E G I N A N EAGRĂ : Eşti un imbecil ! Nu î nţelegi n i m i c d i n
ce-ai avut. jocul ăsta.
P I O N U L N EGRU : Dar e u am câştigat! Eu am câştigat, auziţi? R E G E L E N E G R U : Da, simt şi eu u n eori că mă depăşeşte.
M l X : Săracul! A înnebunit! M - a m g â n d i t d e m u l te ori să mă retrag. S ă m ă apuc de
P I O N U L N EGRU : Poţi să zici şi t u ce vrei, n u mai contează! grădinărit, de exemplu. Mi-ar plăcea mult să am o căsuţă la
l es cu capul sus, d e m n , î n nobilat d e propriile mele fapte.
ţară şi o grădină în care să cresc trandafiri roşii.
N-am fost decât un simplu pion, manevrat de mai-marii lui.
R E G I N A N EAGRĂ : De ce neapărat roşii?
N u mi-am ales e u dest i n u l niciodată, m-au târît după cum
R E G E L E N EG R U : Habar n-am ! Poate fiindcă e culoarea ta
bătea vântul, d upă c u m voiau: ba Regele. ba Regin a , ba
preferată.
N e b u n u l , b a T u r n u l . P â n ă ş i Calul îmi d ă d e a c o m e n z i :
REGI A N E A G R Ă : Ştii bine că nu te poţi retrage, ţi-a spus-o
r i d i c o l , d e l a u n u l care n u f ă c e a a l tceva d e c â t să j oace
şi soldatul ăla. Nu poţi fi decât ceea ce eşti.
şotron. Aţi văzut ce făcea: hop-ţop! Şi era şi subversiv! Voi
REGELE E G R U : Da, că a ieşit din joc Regină. Cum ajunge
n-aţi observat că întotdeauna sărea î n braţ de zvastică? N u
u n u ' Regină, cum crede că le ştie pe toate. Ah, dac-aş avea
ş t i a i l a c e s ă t e a ş t e p ţ i d i n p a r t e a l u i . C a i i a u fost
u n cal!
întotdeau n a amatori de lovituri de s t a t . Î i scapi d i n mână şi
R E G I N A N EAGRĂ : Ai fi î n stare să dai o regină pentru un
te trezeşti cu e i pe cap. D a " n i m e n i , n i c i unul din voi nu
cal. Că n u-i prima oară că-ţi doreşti asta. De ce n u te-ai
poate fi decât ceea ce este. N umai noi, pioni i , putem fi cai,
însurat cu u n cal?
n e b u n i , regi n e . Orice! P i o n u l ! T r ă i a s c ă p io n u l ! P i o n u l
REGELE N EGRU (aflând) : De prost!
tuturor posibilităţilor! E u a m câştiga! ! Pot f i orice! Quod
REGINA E A G R Ă : Mult ţ i - a tr eb u i t p â n ă s-o rccu noşt i !
erat demonstrandum.
Acuma. că tot a i spus-o, fii cuminte şi lasă-mă p e m i ne să
REGELE ALB : umai rege n u .
conduc. N u mai muta de capul tău. Vrei să câştigi, dă-mi
M ! X : Î m i pare rău de t i n e , s ă ş t i i . Eşti ca m nebun, î m i placi.
libertate totală! Şi tot tu ai să fii cel care culege roadele.
Da' n-am ce-ţi face. (Îl pune delicat pe margine pe pianul
REGELE EGRU : Nu risc! Fiecare pc răspunderea l u i . Ce
foarte mândru. şi trece la 88. )
bine mi-ar fi fără t i n e ! Nu faci altceva decât să mă încurci!
REGELE A LB : Şi-acuma, c-am rămas între noi, ce-aţi zice să
R E G I N A N E A G R Ă : M a i b i n e t e - a i g â n d i pc u n de scoţ i
facem pace?
R E G E LE N E G R U
REGINA N EAGRA
•
} (
deodată):
Bine, de acord!
N iciodată!
cămaşa. Gândeşte, nu sta ! (Întuneric.)
Metronomul se opreşte.

MIX : u se poate! Aici pacea n u există! (Întuneric.)

Metronomul se porneşte din nou.
SCENA 3

Spocuri de lumină pe Regele alb şi pe Mix.

SCENA 2
.
Două spoturi de lumină pe Regele Negru şi pe Regina neagră. R E G E L E ALB : Mix, hai să inventăm cev a !
M IX : C e v r e i s ă inventezi?

REGINA NEAGRĂ : Până acum ai j ucat îngrozitor ele prost. R E G E L E A L B : N u ştiu, ceva, o şmecherie.

R E G E L E N EG R U : C i n e , e u ? D a ' ce-ţi î n c h i p u i t u , că e u M I X : N u ziceai tu că nu merge aici cu şmecherii? Că-i jocul cel

conduc jocul? mai cinstit din lume, că n u încape trădare? Că fair-play-ul. ..

REGINA NEAGRĂ : Nu-i vorba d e întregul joc. Ci ele jocul R E G E L E ALB : Am zis, am zis. Şi a m gre ş i t ! Ce , regii n - a u

tău personal. De mutările tale. v o i e s ă greşească?

REGELE NEGRU : Fac şi eu ce pot. Sunt... ceea ce sunt. MIX : Nu prea. Regii nu fac greşeli. Fac gafe. Şi îşi pierd capul.

R E G I N A N E A G R Ă : D a . nu e ş t i b u n d e n i m i c . Eşti u n REG EL.:E ALB : Auzi, Mix, ce zici �le nişte paraşutişti? l-am

Pinocchio încoronat. lua prin surprindere pe ăia doi .

REGELE NEGRU : Şi încornorat! M I X : Nu-i posibil. Adu-ţi a minte unde eşti!

33
 REGELE ALB : Orice gândeşti e posibil.
M I X : Wittgenstein. Asta de l a m i n e ai învăţat-o. D ar nu tu
gândeşti aici.
R E GELE ALB : Nu? Şi e u care credeam ... dar cine gândeşte?
M I X : Habar n - a m ! Oricum, eşti programat. Se ştie d i n ai n te
dacă pierzi sau câştigi.
REGELE ALB : Cine ştie? Tu ştii?
M I X : Nu. Şi eu sunt programat.
REGELE ALB : Pentru rolul de nebun? Mix, dac-am schimba?
Tu eşti mai deştept, ai putea muta mai bine ca mine. Şi eu
te-aş asculta orbeşte.
M I X : Ţ i - a m m a i zis: nu se p o a t e . Şi pe u r m ă , ar obse r v a
imediat.
R E GELE ALB : Numai capetele. Vrei?
MIX : Î ţi repet: mă simt foarte bine nebun. Mi se potriveşte ca o
mănuşă. Şi mi-e şi frică. N-am făcut asta în viaţa mea. S-ar
putea să fie foarte riscant.
R E G E L E ALB : Hai, Mix, nu fi antipatic! Ce-ai de pierdut?
Cine nu şi-a visat, măcar o dată-n viaţă, să fie rege?
M I X : D a , da' cine nu şi-a dorit măcar o d a t ă - n v i a ţ ă să fie
nebun?
REGELE ALB : H ai să fen t ă m soarta! Hai s-o trişăm ! H a i .
M i x , nu s e poate să n u - ţ i placă ideea asta. Îţi poruncesc, c e
naiba!
MIX : Şi dacă câştigăm , e cinstit?
R E G E LE ALB : Orice e cinstit, dacă te-ajută să câştigi. Hai,
Mix, n-o mai lungi!
M I X : Bine, da' să ştii că e definitiv!
REGELE ALB : Bineînţeles! (Îi ia capişonul.) N u ţi-I mai dau
înapoi.
MIX (luând coroana) : Nici eu pe-al tău. De unde ştiu eu că n-am
fost programat tocmai ca să fiu rege? (Întuneric.)
SCENA 4
R EGE A L B (Mix) - 08; MIX (R EGE A L B) - B6.
( Vor fi n um iţi ceea ce par.) R EG E NEGR U - F7,
R EGINA NEAGRĂ - D6.
REGINA NEAGRĂ : De data asta aţi încurcat-o definitiv!
REGELE NEGRU : Hai, mişcă, n u mai sta ! Pierdem vremea!
REGINA NEAGRĂ : Aţi mutat amândoi ca nişte cizme.
REGELE N E G R U : De fapt, de la-nceput aşa aţi fost.
M l X : Parcă nu de mult te văicăreai de mama focului!
REGELE ALB : Acuma-ţi d ă mâna să faci pe grozavul. După
ce te-a scos ea de l a a n a n ghi e ! (Spre Mix.) Vorba e , ce
facem?
MIX : Tu întrebi? Păi de ce eşti ceea ce eşti dacă nu ca să câştigi
jocul? Mare scofală ai mai făcut! Şi nici nu-i cinstit! Tu mai
poţi spera într-un pat, da' eu? Prost am fost.
REGINA NEAGRĂ : Lasă vorbăria! Jocul ăsta e cinstit, totul
se petrece la vedere.
M I X : Habar n-ai ! ! !
R E G E L E A L B : Te rog. A m a v u t o î n ţe legere, e u a m
respectat-o. Şi t u a i vrut-o. Acum taci şi rabdă!
MIX : Î n ţelegerea era să câştigăm.
REGELE A L B : Î nţelegerea era să-ţi scapi tu pielea.
34
M I X : N u , eu am s ă d a u t o t u l pe f a ţ ă ! P i e l e a m e a e m a i
preţioasă decât orice înţelegere.
R E G E L E ALB (se mută repede la CB) : Ga t a ! Voi urm aţ i .
Repede! Scoate-! pe tuşă !
M I X : N u ! O clipă! La mijloc e o-nşelătorie. E u sunt regele!
R E G E L E N E G R U : N u încerca să tergiversezi. Tertipurile
nu-s permise. Ce rege?
R EG I N A NEAGRĂ : Stai puţin, eu acţionez aici! Deci eu pun
întrebările. Explică-te!
REG ELE ALB : Nu vedeţi că trage de timp?
MIX : Păi, să vedeţi, am făcut schimb de capete.
R E G I N A NEAGRĂ : Ai vreo dovadă?
MIX : Sângele meu albastru.
REG ELE ALB : Regele e ăla care poartă coroana. Ce dovadă
mai bună vreţi? Pe e l !
R E G I N A NEAGRĂ : Ş i dacă totuşi e o şmecherie l a mijloc?
Jocul nu mai e valabil. Ce ne facem?
REGELE NEGRU : Nu' N u spune asta! Trebuie s-o luăm de la
capăt? Tot pe ăsta?
R E G I N A N E A G R Ă : N u ştiu . . . n u s-a mai pomenit una ca
asta. Cred că ... sunt descalificaţi.
M I X : Ce-nseamnă asta?
REGELE ALB : E un fel de pedeapsă, nu? Ştiam e u . . .
R E G I N A NEAGRĂ : Cred c ă... e ceva mai mult decât atât. Nu
sunt sigură, d a r ... Voi nu s i m ţ i ţ i n im i c ? (Metronomul se
porneşte. Între timp fâşiile din care e formată tabla încep să
mişte, aranjându-se într-un covor alb-negru, în dungi.
Piesele ies din pătrăţelele lor, le cad coroanele.)
R E GELE N E G R U : Se mişcă pământul!
REGELE ALB (lui Mix) : Netrebnicule ! Nu puteai să taci?
Uite ce-ai făcut! (Cad cu toţii la pământ, dezechilibraţi.)
M I X : Se schimbă lumea! Ce mai j ucăm acum?
REGINA NEAGRĂ : Şi totul de la înşelătoriile voastre!
MIX : Ajutor, ajutor, unde-i pătrăţica mea?
REGELE ALB : N u asta ai vrut? De unde mai ştiu eu acuma
cine sunt ? Şi pe ce culoare m ă mişc?
R E G E LE N E G R U : Ş i c u noi ce-o să se î n t â m p l e ? Care-s
regulile jocului ăstuia nou?
R E G I N A N E A G R Ă : Cred că a sosit t i m p u l să te apuci de
grădinărit! (Întuneric.)
ACTUL II
A u dispărut manechinele, a dispărut tabla de şah. A rămas
doar covorul în dungi albe şi negre. În mijlocul lui, un trandafir
mare, roşu. Rolurile s-au redistribuit astfel: REGELE NEGR U
- GR Ă DINA R UL ; R E G INA NEA G R Ă - R E G HINA ,
soţia lui: MIX - PICTOR U L CA R E PICTEAZĂ
TRA NDAFIR UL; MAX - fra tele lui MIX. AJUTOR DE
MISIT; R EGELE A L B - MISJTUL DE TA B L O URI:
PJONUL - MIRA, fiica GRĂDINAR ULUI şi a REGHINEI:
CAL UL - POLIŢISTUL.
 SCENA l
Mix, la şevalet, pictează Trandafirul. Grădinarul stă întins,
sprijinit într-un cot şi priveşte Trandafirul. Zâmbeşte duios şi
meditativ. Intră Reghina.
REGHINA : Mult ai să mai stai cu ochii la floarea asta? N-ai
mai udat de trei zile varza - şi straturile de ceapă au început
deja să se ofilească. Ardeii s-au uscat aproape de tot, iar
anghinarea... ce să mai vorbim.
G R Ă D I N A R U L : E-aşa de frumoasă, Reghina! E-aşa d e
frumoasă!
MIX : Udă-le tu, doar nu-i mare lucru!
REGHINA : Se vede că nu te pricepi! E de lucru pentru doi ...
poate chiar pentru trei. Ce zici?
MIX : Nici să nu te gândeşti! Eu trebuie să-mi termin tabloul.
Vine misitul după el. Deja am luat j umătate din bani.
REGHINA : Îl termini mâine!
MIX : Nu se poate! Mâine o să arate altfel. Astăzi e cu adevărat
frumoasă.
R E G H I N A : Aproape că s u n t geloasă pe e a . D a r cum aş
putea? Eu am udat-o, am plivit-o, am îngrijit-o.
GRĂDINARUL : Cum, tu? E a mea, eu am făcut-o! Eu am
adus sămânţa, am crescut trandafirii, eu i-am altoit, eu am
descoperit secretul, după a n i de m uncă. Visul meu de-o
viaţă: tulpină şi floare! Atât, esenţialul. Fără frunze, fără
spini.
MIX : E cam neverosimilă floarea asta a ta! Poate de-aia e aşa
frumoasă.
REGHINA : Şi eu? Eu n-am făcut n i m ic? Eu nu-s bună de
nimic? Nici o recunoştinţă?
GRĂDINARUL : Recunoştinţă! Mereu vrei recunoştinţă. Mă
descurcam foarte bine şi fără tine.
R EG H I N A : Aşa spui t o t d e a u n a ! P â n ă -n tr-o zi a m să t e
părăsesc. Să vedem dacă o s ă mai crească o singură floare î n
grădina asta, fără mine.
GRĂDINARUL : Ai dreptate, Reghin a . Ai dreptate. N u te
supăra, dar e aşa de nouă! Şi sunt aşa de fericit...
REGHINA : Împarte şi cu mine fericirea asta! Ştii bine de ce ai
ţinut atât d e mult să creezi u n trandafir roşu.
GRĂDINARUL : Da, Reghina, aşa e, e culoarea ta preferată.
( Pendula bate sfertul.)
R E G H I N A : N-ai senzaţia că am m a i spus o dată vorbele
astea? Au aerul că ar mai fi fost rostite o dată, că ele ne-au
găsit pe noi, şi nu invers.
GRĂDINARUL : Poate. Cuvintele sunt limitate ca n umăr.
S-or mai fi combinat vreodată la fel.
REGHINA : Nu, nu. Parcă am mai trăit o dată asta.
GRĂDINARUL : Nu cred. O ase m e n e a floare nu se naşte
decât o singură dată pe lume.
MIX : Şi după ce-o să moară? Nu mai ai alta? N-o să mai faci
încă una?
GRĂDINARUL : Ei, n u mai pot! Sunt lucruri care nu-ţi ies de
două ori. Şi poate-i mai bine aşa.
MIX : Atunci cu-atât mai mult trebuie să-mi termin azi tabloul.
Nici tablouri ca ăsta n-or să mai fie două-n lume!
REGHINA : Mare lucru! Ea e de o mie de ori mai frumoasă.
MIX : S-o crezi tu! Tabloul meu e de o sută de mii de ori mai
frumos.
G R Ă D I N A R U L : Să nu s p u i asta! A s t a să n - o m a i s p u i
niciodată! Auzi? Niciodată!
REGHINA : După ce că te-am îngăduit în preaj ma noastră, că
te lăsăm s-o pictezi ...
MIX : Cum adică? Măcar de dragul lui Max! Că ne cunoaştem
de când eram un pic mai mici decât e Mira acum. Chiar,
unde-i Mira?
REGHINA : La o prietenă. Trebuie să se-ntoarcă, aproape
s-a-nserat.
GRĂDINARUL : Apare curând şi Max. Cu trenul de seară.
Mă bucur că s-a hotărît î n sfârşit să vină să vadă floarea.
MIX : Nu sunt sigur că vine pentru floarea asta.
GRĂDINARUL (râde) : Nici eu. Dar Mira e încă un copil.
REGHINA : Ce-s prostiile astea? Max vine pentru că l-am
rugat eu. De fiecare dată a venit pentru că l-am chemat eu.
Ştiţi şi voi cât e el de ocupat: tablouri, galerii, bani. El şi cu
m i s i t u l lui! Măcar o d uce bine. E mâna lui dreaptă. Se
pricepe la artă, nu?
GRĂDINARUL : Ca geambaşul la cai. Dar nu ştie călări.
REGHINA : Lasă invidiile, respectă şi tu o dată munca altuia!
Oricum, eu l-am chemat. Şi de asta vine.
MIX : Sigur, Reghina, ai dreptate. Deşi, cu frăţiorul ăsta mai
mic al meu, nu se ştie niciodată.
(Pendula bate jumătate.)
SCENA 2
Intră Mira, o fată băieţoasă, aproape hermafrodit.
MIRA : Salut! Tot n u v-aţi săturat de ea?
GRĂDINARUL : Niciodată! E ...
MIRA (râde): . . . aşa de frumoasă. Ştiu! Dar am impresia că ai
cam început să neglijezi celelalte flori. Ca să nu mai vorbesc
de grădina cu legume. Tare mi-ar plăcea şi mie, măcar o
dată să mă lăsaţi să lucrez, măcar cu zarzavaturile!
R E G H I N A : Tu n-ai ce căuta în grădină! Alta-i lumea ta!
Trebuie să înveţi, ,să-ţi faci o carieră, nu să-ţi pierzi viaţa ca
mine, între morcovi şi petunii!
GRĂDINARUL : Reghina, nu eşti fericită aici?
REGHINA : Ba da. Dar pentru că vreau mult mai mult.
GRĂDINARUL : Ce poate fi mai frumos decât...
REGHINA : Am mai discutat asta de o sută de ori. Te rog!...
GRĂDINARUL : Bine, bine. Numai tu să fii mulţumită.
MIX : Lăsaţi-mă să-mi termin tabloul! Imediat se întu necă- şi
misitul vine cu trenul de seară, ca şi Max.
MIRA : Vine Max? Ce bine!
35
 R E G H I NA : Nici u n bine, domnişoară! l a du-te t u şi M I X : Şi t u , n - a i m a i a v u t r ă b d a r e s ă s a l u ţ i g a z d e l e !
vezi-ţi d e ale tale! Te-ai ş i repezit să-ţi vezi marfa. E i bine, nu-i gata ! Trebuie
M I R A : M ă duc, m ă duc! (Lui Mix.) P o t s - a r u n c ş i eu o să mai aştepţi.
privire?
M I SITUL : Cât să mai aştept? Ştii bine că pe mine aşteptarea
M IX : Încă nu! E aproape gata, ai să-I vezi în curând. Trebuie
asta m ă costă.
neapărat să termin tabloul azi.
M I X : Nu m ă in teresează. Nu-i gata!
M I RA : De ce eşti aşa zorit?
M I S ITUL : Ai avut destul timp. S ă văd!
M I X : V i n e m i s i t u l , n - a i a u z i t ? Ş i . o r icu m , m â i n e nu m a i e
M I X : Nu încă!
acelaşi lucru.
M I S ITUL : Ba da, ba da! L-am plătit, ce naiba! (Trece în spatele
M I RA : Ce dacă vine? Putem să-I găzduim noi o noapte-două,
dacă nu termini. Ce, Max nu stă zile-n şir când vine? Avem şevalet ului şi se uită.) E gata, ce tot vorbeşti? E terminat.

paturi destule. n u , mamă? MIX : Pentru ochii tăi orbi, o fi! Îţi spun că n u e gata încă. Dar

R E G H I N A : Da, sigur. Lasă, Mira, le rezolv eu pe astea! Sunt va fi.

treburile casei, m ă ocup e u de ele. N u vă faceţi griji, da? M I SITUL : Când?

Du-te acum ! M I X : A Z I ! Şi pleacă acuma, lasă-mă să lucrez! E timpul tău,
M I X : Vă rog să vă d u ce ţ i cu t o ţ i i ! M a i am d o a r o o r ă d e nu? Sunt ban i i tăi, nu? Du-te, despachetează-ţi bagajele!
l u m i n ă . Trebuie să termin tabloul azi!
M I SITUL : Am plecat! Dar mă întorc! M ă întorc, auzi? (Iese.)
REGH INA : Merge m ! Hai, Mira! (Către Grădinar.) Vii?
M I X (către Grădinar) : Da, aud! Du-te şi tu acu m, te rog.
G R Ă D I N A R U L (lui Mix) : Eu p o t să m a i r ă m â n ? Nu te
G RĂ D I N A R U L : Nu mă pot despărţi de ea. Nu mă mai satur
deranjez, ca şi până acum.
s-o privesc.
M I X : Tu, da. Vă rog ... Timpul e preţios. A m pierdut deja mai
M I X : Du-te, te rog, du-te! Ai să te-ntorci când tabloul va fi
bine de o jumătate de oră. Vă rog...
gata şi floarea va fi pentru totdeauna a ta.
R E G H l N A : Bine, merge m !
M I R A : Ne vedem la c i n ă ! (Ies amândouă.) G R Ă D I N A R U L : Mai lasă-mă puţi n !

M I X : D e c e nu-nţelegi? De ce n u - nţelege nimeni? Vreau să fiu

singur cu ea.
SCENA 3
G R Ă D I N A R U L (cu regret): B i n e , mă duc. D a r n u mult. Te
Pendula bate ora 6'"' . Pen dula b a t e sfertul. Mix ş i
rog, Mix, cu milă! Nu mult. (Iese.)
Grădinarul.

M I X : N-am să reuşesc niciodată! N-am pic de talen t ! N.am pic SCENA 4

de har. De ce m-oi fi apucat oare de meseria asta?
S-a întunecat. Amurg. Mix nu mai pictează, priveşte doar
G RĂ D I N A R U L : Mix, eşti u n pictor cunoscut! Şi apreciat, ţi se
floarea, ascuns în spatele şevalet ului. Intră Max şi Mira.
cumpără tablourile, misitul ăsta vine to� mai din I talia după
tabloul tău. Lasă rupturile metafizice şi termină-!!
M A X : Vrei? Nu mai sta pe gânduri, acum e momentul. Lasă
MIX : E gata, ştii? E gata de azi dimineaţă. Dar îi lipseşte ceva.
tot şi vino!
N-are strălucire, n-are mister, n-are ... tuşa maestrului. E un
M I RA : N u ştiu ... aş vrea, sigur c-aş vrea! M-am săturat de casa
tablou bun, fireşte, dar e plat, e banal, e ordinar. E doar un
trandafir şi nimic mai mult, n u se vede în el ce înseamnă un asta, de grădina asta în care nu m ă lasă nimeni să pun mâna

trandafir, de unde v i n e , de ce creşte, unde merge, de ce pe n i m ic. Mă ţin î n c hi s ă ş i mă păzesc ca pe-o c i u m a t ă .

există! Nu se vede decât ce se vede. Nevăzutul de dincolo Vreau s ă ies, s ă f i u liberă, să v ă d l u m e a ! Cu orice preţ! Ş i

de văzut rămâne ascuns. intangibil. Nici o breşă, nimic din de-ar fi s ă m o r mâine, o clipă măcar ă ş t i u c e e viaţa!
ce nu vezi cu ochii. Mă. las de meserie, mă fac misit! Măcar M A X : Vii. atunci? Putem pleca î n noaptea asta, avem un tren
o să a m bani! (Intră Misitul. Pendula nu bate.) peste c â t e v a ore. N u - i n e v o i e s ă ş t i e n i m e n i , l e scrii o
M I SITUL : Ce spuneai de bani?
scrisoare şi le explici totul. V i i ? (Intră Reghina.)
MIX : Ai venit deja?
R E G H J N A : Ce faceţi aici? Max, ce pui l a cale?
G R Ă D I N ARUL : B u n ă seara!
M I RA : I ar trebuie să-ţi dau ţie socoteală pentru orice mişcare?
M IS ITUL : Bună seara, tuturor!
D e ce n u te duci să pregăteşti c i n a , s u n t e m destui la
G RĂ D I N A R U L : Cu trenul? .
masă!
' M I SITUL : Da, uite-acum a m sosit!
R E G H I N A : N-am vorbit cu tine! Max, s-o Iaşi î n pace!
G R Ă D I NA R U L : Fără bagaje? Nici chiar o valijoară de mână?
Sper că rămâi cu noi î n noaptea asta ! MAX : E destul de mare ca să hotărască singură dacă vrea sau

M I S I T U L : D a , b i n e î n ţ e l e s ! B ag a j e l e l e - a d u s M a x î n nu să fie lăsată în pace.

casă. Vine şi e l imediat î n grădină. M I RA : Şi am hotărît. Plec cu e l !

36
R E G H I N A (incet) : Poftim? Unde pleci cu el? Cum adică pleci
cu el? Crezi că-i chiar aşa simplu? Te crezi de capul tău?
Max, ce-nseamnă asta?
M I R A : C e - a i a u z i t ! P l e c ă m cu t r e n u l u r m ă t o r . Î n c ă d i n
noaptea asta.
R E G H I N A : Asta n u se poate. N-am să permit aşa ceva. Max,
e-adevărat?
M A X : După cum ai auzit.
R E G H IN A : Şi cu mine? Cu mine ce-o să se-ntâmple? Crezi că
mă laşi aşa, crezi că poţi să m ă abandonezi pur şi simplu
după a t â t a vreme? A i u i t a t p r o m i s i u n i l e p e care m i l e
făceai? Ai uitat ce-mi spuneai? Că o să m ă scoţi de-aici, c ă o
să-mi arăţi lumea? De când eram copii îmi promiţi asta! Ai
uitat?
M I RA : Mie, mie mi-a promis! Pe mine m ă ia cu el! Tu rămâi la
ceapa şi la ardeii tăi! Eu m ă duc cu el! N u tu, auzi, nu t u !
M A X : Gata, potoliţi-vă! V ă iau pe amândouă. ( Râde.)
M I R A (izbucneşte in plâns): Nu pe e a ! Pe ea n u ! Să stea aici'
S ă plivească buruienile! De asta-i bună !
R E G H I N A : M a x , nu te j uca cu m i n e ! S u n t m ai yericuloasă
d e c â t crezi. Tot t i m p u l ăsta în care m - a m ofi l i t p r i n t re
zarzavaturi nu înseamnă mare lucru! Pot lovi la fel de tare
ca acum 20 de ani! Nu m ă pune Ia încercare!
M A X : Ţi-am spus doar, vino şi tu! Bărbatu-tău e foarte fericit
cu florile lui, n-o să-ţi simtă lipsa cel puţin zece ani de-acum
încolo!
R E G H I N A : Îţi baţi joc de mine? De viaţa mea, de speranţele
mele, ştii tu oare că n-am trăit decât ca să plec cu tine, că de
fiecare dată când plecai singur, fără să spui vorbele alea pe
care le aşteptam, se rupea inima-n mine? Cu fiecare plecare
a ta, se rupea câte o bucată din inima mea. Şi între plecările
ş i sosirile t a l e , n u t r ă i a m decât c u gând u l că, poate d a t a
v i i t o a r e , t e v o i î n s o ţ i . Că p o a t e - a i s ă - m i s p u i : " V i n o ,
R e g h i n a ! " P â n ă m i s - a u t e r m i n a t l a c ri m i l e , p â n ă m i
s - a - m b u c ă t ă ţ i t i n i m a . Tem e - t e , M a x , n u m a i a m i n i m ă !
Drumurile tale sunt presărate cu bucăţi rupte din ea. Ce ai
tu în faţă acum e o femeie fără i n i m ă , capabilă de orice.
(Scoate de sub rochie un pistol). Chiar şi de crimă.
M I R A : Nu, mamă, nu! Ajutor! Tată, tată . . . ·(Iese fugind.)
M A X : Reghina, nu fă prostii! Asta-i viaţa. Trebuie s-o iei aşa
cum e.
R E G H I N A : Viaţa ta, poate ! D a r d e ce mi-ai \ncătărăm at-o
pe-a mea cu speranţe goale? De ce? A sosit timpul, Max. A
sosit clipa eliberării. Pentru amândoi.
MAX : Nu, nu, să-ţi e xplic ... a m greşit . . . N u u u u u ! (Reghina
trage. Max se prăbuşeşte. Intră Grădinarul, urmat de Mira.)
G R Ă D I N A RU L (aplecându-se deasupra lui Max): Reghina,
ce-ai făcut?
MIRA (acelaşi joc): M a x ! Max, n-ai murit! Aşa că n-ai murit?
Spune ceva! Max!
R E G H I N A : A m făcut ce trebuia s ă fac. Am ucis. �i m-am
eliberat. ( Către Grădinar.) Prostule, ţi-am salvat fata! N u se
joacă nimeni cu lucrurile astea!
G R Ă DI N A RU L : Mira e în stare să-şi poarte singură de �rij ă !
Crezi c - a m fost orb, t o ţ i a n i i ăştia? C h i a r crezi că rl-am
văzut nimic?
R E G H I N A : Şi-atunci ... d e ce . . . .
�
G R Ă D I N A RU L : Ca să fii tu mulţumită, Reghina. C a să nu s e ..
ofilească florile din grădină.
R E G H I N A : Florile-astea s-au hrănit cu speranţele mele, cu
viaţa mea! Mi-au devorat sufletul, mi-au ofilit trupul... Dar
s-a sfârşit.
MIRA : Să n u crezi asta! Şi eu m-am eliberat! Tot plec. Acum,
şi pentru totdeauna. Mi-a ajuns . . . Vă las cu crimele voastre.
Sunt liberă, î n sfârşit! În sfârşit, liberă! (Iese.)
SCENA S
Reghina. Grădinarul.
G RĂ D I N A RU L : Să-I îngropă m ! Repede!
REG H I N A : Unde să-I îngropăm?
G R Ă D I N A RU L : În grădină! Aici ! S ă i se piardă urma. O să
spunem că a plecat cu trenul de noapte. Că nu ştim nimic.
R E G H I N A : Adu o cazm a ! Nu, două cazm a l e ! Nu, mai bine
vin cu tine! (Ies amândoi.)
SCENA 6
Mix şi cada vru/ lui Max. Mix se ridică din spa tele
şevaletului. E semiintuneric. Îşi ia pensula şi incepe febril să
picteze.
M I X : A i fost î n t o t d e a u n a u n a fe m e i a t , frăţioare ! P â n ă ţ i
s-a-nfu n d a t . N i m i c n u e întâmplător, frăţioare! N i m i c î n
l u m e a a s t a n u e î n t â m p l a r e . A ş t e p t a m c e v a , t r e b u i a să
termin tabloul. Şi iată, acel ceva a venit, frăţioare ! N u ţi-am
făcut niciodată port r e t u l . Dar acum stai acolo, culcat, l a
picioar e l e Florii ş i e ş t i l a fel d e m o r t p e c â t ai fost p â n ă
acum. N i m ic nu-i p i e r d u t ! Te aduc eu l a v i a ţ ă , viaţă
adevărată, aici, pe p â n z ă ! Tuşa m ae s t r u l u i , d a ! A s t a e r a
ceea ce l i p s e a p e n t r u ca perfecţiunea să f i e atinsă. Lasă,
frăţioare, n-ai murit degeaba! Puţini a u norocul ăsta! Ceea
ce trebuia să se întâmple s-a î n t â m pl a t ! (Intră Poliţistul.
Pendula bate miezul nopţii.)
POLIŢISTUL : Cine-a tras? ( Vede cada vru/.) O cri m ă ! La
Grădinar, chiar aici! Tu, zugravule, t u l-ai omorît?
MIX : Ce cauţi aici? I n tri în grădina omului ca la tine acasă?
Şi-i mai şi deranjezi oaspeţii!
POLIŢISTUL : Auzi colo! Tu n u vezi că aici s-a petrecut o
crimă? Cine l-a omorît? Tu?
MIX : N-ai putea să taci o clipă, te rog? M-ai întrerupt şi vezi
doar că trebuie să termin tablou l !
POLIŢISTUL : Pictezi pe întuneric? Asta-i o glumă destul d e
b u n ă , dar n u destul d e bună. Ce faci aici?
MIX : Pictez, nu vezi? Numai proştii cred că e nevoie d e lumină
ca să pictezi ! Sau d e ochi b u n i ca să n i m e reşti ţinta când
tragi cu arcul!
POLIŢISTUL : Hai, hai, lasă pălăvrăge a l a ! Unde-s Grădinarul
şi nevastă-sa? (Intră Grădinarul şi Reghina, cu cazmale.)
37
 REGHINA : Aici suntem! Aţi şi apărut, ca nişte hiene! Dar n-o
să-ţi meargă aşa uşor! Va trebui să te străduieşti niţel ca să
mă iei de-aici!
POLIŢISTUL : Deci tu l-ai o morît! B u n ! Cazul e-aproape
încheiat. Eşti arestată!
G R Ă D I N A R U L : S t a i , b ă i a t u l e , că m a i s u n t şi e u
pe-aici! E nevasta mea, ai uitat?
POLIŢISTUL : Aha, deci amândoi l-aţi omorît! (Se apropie de
cadavru, dă să-/ atingă.) Bietul om!
MIX (pictând febâl) : Nu-l atinge! Nu pune mâna!
REGHINA : Ce facem?
GRĂDINARUL : N-avem de ales! (Îl păleşte cu cazmaua pe
Poliţist, care cade lângă Max.) Gata, s-a dus şi ăsta!
REGHINA : Şi Mix? Trebuie să fi văzut tot!
G R Ă D I N A R U L: Deocamdată, pe M i x îl lăsăm în pace. E
inofensiv, e un pic nebun ! Nu vezi că nu-l interesează decât
tabloul lui? (Către Mix.) L-ai terminat, Mix?
MIX (cu o tuşă finală): Da. Acuma da. Era să mi-I stricaţi cu
Poliţistul ăla. Dar e gata. Vreţi să-I priviţi?
REGHINA : E întuneric.
MIX : Da, da. Pentru voi e întuneric. Mai bine să aşteptăm
dimineaţa. Şi eu sunt obosit. Mă duc în casă, bine?
GRĂDINARUL : B i ne, Mix, du-te!
MIX : Şi voi? Nu veniţi? A, îi îngropaţi pe ăştia. B ine, bine! Vă
aştept în casă! Mi-e o foame îngrozitoare! Dar cred că va
dura, nu? S-ar putea să adorm înainte să veniţi voi. Î n cazul
ăsta, noapte bună! (Iese.)
REGHINA : Noapte bună! (Către Grădinar.) Ce stai? Pune
mâna şi sapă groapa. Uite-aici!
GRĂDINARUL : Nu, ceva mai încolo, te rog! Te rog! Să nu
atingem rădăcinile Florii! (Întuneâc.)
SCENA 7
Pendula bate ora 5,00 dimineaţa. Mix şi Misitul admhă
tabloul.
MISITUL : Da, e o capodoperă. Al avut dreptate, ieri n u era
terminat. Dar cum de ţi-a venit ideea?
MIX : Ce idee?
MISITUL : Cu mortul ăsta lângă floare.
MIX : A, asta? Nu ştiu, e chestie de inspiraţie.
MISITUL : Aduce un pic cu Max. A propos, unde-i Max?
MIX : Habar n-am! O fi plecat. Parcă ... stai puţi n ! Nu-mi aduc
a m inte prea b i n e , dar parcă voia să plece cu tren u l de
noapte.
MISITUL : Aşa, pur şi simplu? Dar, mă rog, n-ar fi prima oară.
E un tip ciudat! Bine c-ai terminat tabloul. Mortul ăsta e o
idee genială!
MIX : Ştiu! Nu-i nevoie să-mi spui. Eu cu geniul, tu cu banii.
MISITUL (râde): Că doar n-ai vrea să fie invers!
MIX : Ba, uneori, da. Cine nu-şi doreşte să aibă bani?
MISITUL : Dar cine n u şi-a dorit vreodată să aibă geniu? (Intră
Reghina şi Grădinarul.)
REGHINA : B u nă dimineaţa!
MIX : Bună! Aseară am adormit înainte de a veni voi. Cred că
n u v-aţi supărat, nu?
38
GRĂDINARUL : Nu, nici vorbă!
REGHINA : Putem vedea şi noi tabloul, Mix?
M I S I T U L : Da, sigur! N um a i că d e - a c u m e t a b l o u l m e u !
(Reghina ş i Grădinarul se uită la pânză. Stupoare.)
REGHINA : Ce-i ... aici?
GRĂDINARUL : Tabloul ăsta ... Ce-i asta?
MIX : Floarea. N-o mai recunoaşteţi?
GRĂDINARUL : Pânza asta nu părăseşte această grădină!
REGHINA : Aşa e !
M ISITUL : Cum adică? E tabloul m e u , e u l - a m plătit! Î m i
aparţine!
MIX : Eu l-am pictat! Nu e al vostru!
REGHINA : Ceea ce ai pictat tu e al nostru. Şi asta înseamnă
că şi tabloul ne aparţine!
M ISITUL : Prostii! Tabloul trebuie expus, trebuie văzut! Şi
presimt că o să mă facă miliardar.
REGHINA : Niciodată!
GRĂDINARUL : Tabloul nu iese de-aici! Să fie clar!
MISITUL : Aţi înnebunit! Hai, Mix, ia-ţi şevaletul şi uneltele,
să plecăm! Nu mai avem de ce sta. Pânza o iau e u !
R E G H I N A (scoate pistolul) N u p l e a c ă n i m e n i ! M a i s u n t
cadavre în grădina asta, încă două n-au la c e s ă m a i strice.
Se îngraşă pământul, cresc florile.
MISITUL : Ce înseamnă asta? Mix, tu înţelegi ceva?
MIX : Da. Acuma îmi aduc aminte. Cred că au dreptate. Acum
m i-aduc a m i n te b i n e . Nu p u t e m i e ş i de-aici. Î nseamnă
condamnarea lor.
MISITUL : Nu înţeleg.
MIX : Mortul ăla din tablou ... e Max.
MISITUL : Păi spuneai că a plecat cu trenul de noapte ...
MIX : Da, dar mi-am adus aminte acum. L-au omorît. Şi pe
Poliţist.
MISITUL : Ce poliţist?
MIX : Ăla care m-a deranjat pe mine ... nu contează!
REGHINA : Da! Ţi-ai adus aminte! (Către Grădinar.) Vezi,
vezi că am avut dreptate? Nu-i putem lăsa să plece!
M IS IT U L : Ba pe m i n e , d a ! Eu nu ştiu n i m i c ! N-am văzut
nimic! (Ia tabloul.) Nu vreau decât tabloul! O să fiu mut ca
pământul. Nici n u vă cunosc.
G R Ă D I N A R U L : Nu se p o a t e ! A i ci r ă m â n e ţ i a m â ndoi !
(Reghina îi smulge tabloul, i-1 dă Grădinarului.)
REGHINA : Şi ăsta!
MIX : Lasă tabloul! Nu, tabloul n u !
GRĂDINARUL : Î n primul rând tabloul!
MIX : Lasă - m i t a b l o u l ! Tu ai Floarea, trebuie să pricep i !
Lasă-mi Tabloul!
G R Ă D IN ARUL : Tabloul va m u r i ! (Scoate o foarfecă de
grădinărit şi vrea să-I taie. R eghina îi ţine la respect pe cei
}
doi cu pistolul.)
M IX
(deodată): N U !
MISITUL
(Grădinarul bagă foarfeca în ta blou. Fâşiile de covor
alb-negre încep să se mişte. Floarea se scufundă încet.)
REGHINA : Ce se-ntâmplă? Se cutremură pământul!
GRĂDINARUL : Floarea! Floarea mea!
REGHINA (scapă pistolul) : Ce-i asta?
MIX: Tabloul! TaQioul meu!
M ISITUL: E al meu!
(Grădinarul scapă tabloul. Totul se mişcă.)
}
MIX
(încăierându-se pe tablou) : E al meu! E al meu!
MISITUL
GRĂDINARUL : Floarea! Floarea mea!
Întuneric.
EPILOG
Scena în dezordine, ca după un dezastru. Bucăţi din covor
sunt în tablă de şah, unele alb-negru, altele monocrome. Cele 7
personaje, toate în scenă, în poziţii dezarticulate. Le-au mai
a vu t în timpul jocului, în anumite momente. Toţi vor rosti
replicile fără să se mişte.
GRĂDINARUL : Care-i regula jocului?
MIRA : Nu se mai ştie. Cineva a stricat jocul.
MAX : Şi regula a fost ascunsă.
CALUL : Faceţi ceva! Vorbiţi prea mult!
REGHINA : Ce să faci? Va trebui să inventăm ceva nou!
MISITUL : A m eu o idee!
MIX : Nu tu conduci jocul ăsta!
MISITUL : Nu? Şi eu care credeam... Dar cine?
MAX : Cine poate şti?
MIX : Suntem programaţi.
GRĂDINARUL : Mie nu-mi place să fiu programat aşa. M-am
săturat să tot joc în tandem cu asta!
MIRA : Ce se ascunde în spatele jocului?
REGHINA : Gândiţi! Nu staţi degeaba!
MAX : Femeile! De parcă gânditul ar rezolva ceva!
GRĂDINARUL : Cât trebuie să mai stăm aşa?
M IX : Până la sfârşit.
CALUL : Faceţi ceva! Mişcaţi-vă! Vorbiţi prea mult! (Se aude
un metronom.) Mai aveţi câteva minute!
REGHINA : Cine mută?
MISITUL : Am pierdut şirul !
REGHINA : Să spună cineva! Cine mută? Repede! Repede!
N-auziţi? (Bătăile metronom ului se accelerează.)
M A X : M u t a ţ i o d a t ă ! C i n e v a , ori c i n e , face ţ i c e v a !
(Me tronomul din c e î n c e m a i repede. Heblu. În
întuneric.)
MISITUL : Despre ceea ce n u se poate vorbi trebuie să se tacă.
MIX : Wittgenstein. Asta de la mine ai învăţat-o.
Metronomul se opreşte brusc.
SFÂRŞIT
39
 Mem oria teatru l u i românesc

ION BREZEANU - 125

fn Bucureştiul încep u tului d e veac, " micul Paris" din A ristide Demetriade, Maria Ciucurescu, Ion L ivescu, Petre
însemnările călătorilor străini, figura jovială a lui Iancu Sturdza, N. Soreanu, Ion Brezeanu - actorii unor stagiuni
Brezeanu rivaliza în popu laritate cu chipurile grave ale agitate, cu afişul în grabnică schimbare. Biografiile lor dau
diriguitorilor destinelor publice. Mai ales şarje/e din foaia măsura a ceea ce n u m im a z i " actorul tota l " . Nimic din
umoristică " Furn ica " a 'lui George Ranetti a u eternizat un registrul dramatic n u le-a rămas străin. Dovadă, şi lista celor
personaj pe cât de familiar grădinilor de vară, pe atât de aproape 200 de roluri ale lui Brezeanu, majoritatea - creaţii
profund În replici vrednice să Întregească biografia lui Mitică rămase în analele teatrului, de la Moliere la Mihail Sorbul,
al celuilalt Iancu. De altfel, la senectute, când " pritocea de la Shakespeare şi Gogol la Delavrancea. Harpagon, aşa
v i n u rile vieţi i " , B r e z e a n u m ărtu riseşte: " D acă nu era cum 1-a gândit Brezeanu, .,putea fi plimbat pe toate scenele
Caragiale, n u era să fiu eu ... " . lumii, un avar plin de originalitate, comic şi tragic, stâmind
fntr-adevăr, destinul scenic al actorului a fost marcac de râsul şi plânsul cu aceeaşi uşurin(ă", ne Încredinţează Gh.
î n c r e d e r e a şi de i u b irea l u i Caragiale. fn c ă e l e v de Ciprian. " Slugarnic şi nemilos, grav şi caraghios, îndrăzne( şi
conservator drama1ic la clasa lui Ştefan Vellescu, îl joacă pe laş, dl. Brezeanu a ştiut să ne prezinte aspectele esenţiale ale
lpingescu din O noapte furtunoasă, distribuit de autorul funcţionarului încovoiat înaintea celor mari şi arogant cu cei
-director, În 1 888. L a reluarea Scrisorii p ierdute la 3 mici", scrie N. D. Cocea în cronica sa la Revizorul, în " Viaţa
octombrie 1 898, reprezentaţie privică de /. C. Bacalbaşa " ca românească" din 1 909.
un fel de renaştere a teatrului românesc", Caragiale însuşi fn Mogâldici din Viforu/ şi Luceafărul de Delavrancea
" l- a În văţa t " ro lul Cetă(e a n u l u i turm e n tat, ca apoi s ă - i ( 1 909, 1 9 1 0), in Bufonul din Regele Lear ( 1 9 1 0), în Şbilţ din
analizeze jocul într-un studiu cricic ce va face epocă: " A re Patima roşie de Mihail Sorbul ( 1 9 16), contemporanii /-au
acest Cetăţean turmencat atâta dulcea(ă în ochi şi pe buze, aşezat, În preţuirea lor, alături de Petre Liciu (Ştefăniţă),
a tâ t a m ăs u r ă în m işcări, Iancu Petrescu (Cărăbăl),
a tâ t a o n es c i t a te şi man­ C. Nottara ( L e a r ) . Când
suetitudine În suflet, încât tinerii actori G. Vraca.
În cetea z ă a m a i fi u n tip A l. Critica, M a ri o a r a
r e a l înj o s i t; e l s e r i d i c ă Zimniceanu, Cleo Pan I-au
s u s ş i ia proportiile largi a v u t partener în Negu{ă­
şi dem n e a le unui tip torul din Veneţia ( 1 924),
abstract. . . ". Aproape patru compara(ia cu tragedianul
decenii, pe scena Naţiona­ italian E. Novelli, văzw şi
l u lu i, Iancu B r e z e a n u va la Bucureşti În rol, n-a fost
Înmâna scrisoarea ., andri­ în defavoarea românului.
s a n t u l u i '', În drep tăţin d fn 1 935, c â n d I a n c u
vorba care s-a spus despre Brezeanu împ l i n e a o
el: " Brezeantt e ca vinul, cu jumătate de veac de carieră
cât e mai vechi, c u atât e (se născuse la 1 decembrie
m a i b u. n ! " . D i n 1 906, la 1 868 şi se va stinge în 1 940,
îndemnul lui A. Davila, va 17 m a rtie), Constantin
înfăţişa tragedia n e b u n u ­ Nouara, vorbind despre el,
lui Ion din Năp asta; dez văluia de fap t secretul
C. Nottara, creatorul perso­ longevită{ii şi rostul istoric
n aj u l u i la p rem i e ra din al generaţiei lor de
1 8 90, a ren u n ţ a t s ă m a i în t e m e i e t o r i şi dascăli:
apară în rol, după răsco­ " A tâta timp cât vei păstra
l i t o a rea c r e a ( i e a c a m a ­ neştirbită vorb irea ta
radului 'său. caldă, pronunţia lăm urită,
Se ridicase o nouă a rt i c u la ţ i a ta răsp i c a t ă ,
generaţie a Tea trului Na­ simţirea t a comunicativă ş i
ţional din Bucureşti, cea din mintea t a luminată, nimic
jurul a n u lu i 1 890, în plin şi nimeni nu te va răpune''.
clasicism s c e n ic d o m i n a t O credin(ă care lumi­
de Grigore Man o l e s c u , n e a z ă Între aga i s t o r i e a
A ri s ti z z a Rom anescu, teatrului românesc.
Ştefan lulian, C . Nottara.
Ea n u m ără pe Vasile
To n e a n u , Ion Nic u /es e u , • I O N UŢ N I C U L E S C U

40

E LVIRA
POPESCU
"Eivira Popescu iradiază î n jurul e i o
viaţă e xtraordina ră, antrenantă,
cvasimagnetică. E una din rarele artiste
c a r e posedă u n întreg registru, fi i n d
capabilă să treacă cu uşurinţă ş i
promptitudine d e Ia burlesc la cochetărie,
de Ia cochetărie la sentiment, şi de I a
sentiment Ia pateticul cel mai violent".
Acestea erau cuvintele prin care Gabriel
Boissy, unul dintre cei mai severi critici
francezi, o definea pe Elvira Popescu în
revista "Comoedia" din 6 octombrie 1932.
Î n 1932, Elvira Popescu, numită "cea
mai aristocratică dintre actriţe", "regina
teatrului marilor bulevarde din Pa ris",
"extraordina ra", " unica", " i nimitabila
E l v i ra " , cucerise deja d e aproape un
deceniu până şi pe cei mai rafinaţi şi mai
exigenţi spectatori francezi. Dramaturgii
scriau piese anume pentru talentul ei de
e xcepţie, p e ntru t e m p e r a m e n t u l ei
exploziv, v u lcan ic, p e ntru fa rmecul e i
irezistibil. Directorii teatrelor din capitala
Franţei se luptau să o câştige în distribuţia
spectacolelor. Î n 1932 era deja descoperită
şi de cineaştii francezi: realizase în 1931
filmul Sa meilleure cliente (Cea mai bună
clientă), deschizându-şi astfel drumul către
ecran, până Ia Austerlitz, turnat de Abel
Gance în 1959, sau la Plein soleil ( Î n plin
soare), succes al lui Alain Delon alături de
Elvira Popescu, regizat de Rene Clement
în 1961.
Fiica u n u i negustor bucureştean ş i
nepoata actoru l u i I o n N i c u l escu d e l a
Teatrul Naţional, Elvira Popescu s-a simţit
atrasă de m i raj ul rampei, reuşind să-şi
câştige profesorii, pe Aristizza Romanescu
şi pe C. I. Nottara, încă de la admiterea în
Conservator, şi publicul, încă de la cea
dintâi apariţie pe scenă, în 1912, când o
joacă, Ia numai 16 ani, pe Ileana din Î nşir-te
m ă rgă r i t e de Victor Eftimiu, pe prima
scenă a ţării. Imediat după termi narea
studiilor, este angajată la Naţional, jucând
alături de maeştrii ei în Sapho de Alphonse
Daudet şi în C o c o ş u l n e g r u de V i ctor
Eftimiu. Succesul şi consacrarea sunt legate
însă mai ales de rolul Tofanei din Patima
roşie de Mihail Sorbul (1916). Cu toate că
joacă foarte mult, fie cochete, fie ingenue,
în spectacole remarcabile ale Naţionalului,
cum au fost Chemarea cadrului de George
Diamandy, Magda de Sudermann, Sluta de
S e bastian Lopez, C â i n i i de H a r a l a m b
Lecca, Sorana de l . AI. Brătescu-Voineşti,
Dama cu camelii de AI. Dumas-fiul, Tofana
rămâne creaţia ei d e fi n i torie. Ş i - a dat
p e rfect d e b i n e seama d e acest l u cru,
p e ntru că imediat d u p ă primul război
mondial, în Bucureştiul cuprins de febra
înnoirilor, când Elvira Popescu părăseşte
Naţionalul şi înfiinţează, împreună cu AI.
Mihalescu şi I o n Iancovescu, compania
Excelsior, succesul sigur rămâne tot Patima
roşie. Cu Patima roşie cucereşte şi Parisul,
în 1923, c â n d î n d r ă z n e ţ i i actori a i
Excelsiorului întreprind primul turneu î n
Franţa al unui teatru românesc.
Verva extraordinară, fa r m e c u l ,
vitalitatea Elvirei Popescu îi câştigă pe
parizieni. Invitaţia de a rămâne în capitala
Franţei este o urmare fi rească. Şi e a
rămâne, reuşind, chiar d e la primul rol jucat
aici, Sonnie din Ma cousine de Varsovie de
Louis Verneuil, să-i aibă la picioare şi pe
cei mai capricioşi spectatori. A u urmat
succese pe cele mai diverse scene: Teatrul
Michel, Teatrul Antoine, Renaissance, ba
chiar şi Comedia Franceză, fie în piesele lui
Louis Verneuil, L ' a m a n t de m o n coeur
( A m a n t u l 1mmii m e l e ) , L a b o n t e
{ Bunătatea), Sang sur l'hermine (Sânge pe
blană), Le joie d'aimer (Bucuria de a iubi),
La marche a l'etoile (Goana după stele), fie
în alte lucrări. Printre remarcabilele reuşite
ale acestei mari actriţe au fost şi cele din
Pile ou face (Cap sau pajură) de Romain
Coolus, E d uc a t i o n du prince ( E ducaţia
prinţului) de Maurice Donnay, Le demi­
m o n d e de A l e x a n d re D u m as-fiul la
Comedia Franceză.
Neobosită, cu o energie nesecată şi o
tine reţe cuceritoare, E l v ira Popescu a
continuat să stăpânească scenele pariziene
şi după cel de al doilea război mondial.
D ramaturgi d i ntre cei m a i i m p o rtanţi,
precum Maurice Druon sau Andre Roussin,
scriu roluri p e n tru e a . La c o n t e s s a d e
Maurice Druon, după cum ş i L a Mamma şi
La V o y a n t e ( G h i c i t o a r e a ) de A n dre
Roussin au făcut săli pline stagiuni la rând
în anii '60 şi '70, fiecare spectator dorind s-o
vadă pe celebra noastră compatrioată,
fermecătoare, sclipitoare, strălucitoare, în
ciuda anilor.
Talentele ei de conducătoare de trupă
s-au m a n i festat p l e n a r nu n u m a i în
România, ci şi în Franţa. Î n 1952 a înfiinţat,
împreună cu H. de Malet, Theâtre de Paris,
iar din 1956 a organizat celebrele turnee
France-Monde Production. Meritele i-au
fost pe deplin recunoscute. S-au scris sute
şi sute de pagini elogioase despre arta ei, iar
autorităţile franceze i-au acordat toate
distincţiile posibile, inclusiv Legiunea de
onoare.
Şase decenii, d i n 1923 până în 1993,
Elvira Popescu i-a făcut pe francezi să-şi
amintească de România, pentru că marea
actriţă şi-a păstrat nu numai numele cu
rezonanţă atât de românească, ci şi accentul
ei unic şi "r"-ul ei puternic, "r"-ul pe care
am avut prilejul să-I auzim în filmul lui
Abel Gance, Austerlitz. Din când în când,
în cele patru decenii de izolare, au pătruns
ecouri a l e succe s e l o r ei şi l a n o i , i a r
impresiile oamenilor noştri d e teatru care
au văzut-o la Paris ne-au reîmprospătat
imaginea ei. Sică Alexandrescu relatează pe
larg întâlnirea sa cu Elvira Popescu, prilejul
fiind turneul Naţionalului bucureştean din
1956, pentru că actriţa a fost prezentă la
n u m e roase evenimente r o m â n eşti.
R e v o l u ţ i a d i n d e c e m b r i e 1989 a fost
salutată cu entuziasm de această celebră
româncă, născută în zi de 10 mai 1896, zi de
sărbătoare naţională, şi plecată în nemurire
duminică 12 decembrie 1993, tot o zi de
sărbătoare...
ILEANA BERLOGEA
41
 TEATRUL EUROPEAN LA BUDAPESTA
Cine cunoaşte istoria, nu prea lungă, a Uniunii Teatrelor din Europa
constată cu uşurinţă cât de repede a devenit credibil acest organism,
care s-a priceput să facă operante discursurile frumoase despre spiritul
european şi necesara comuniune culturală pe continent. Un proiect,
care multora părea utopic, şi-a găsit, iată, calea de împlinire şi, în doar
trei ani de la înfiinţare, faimosul club al domnului Giorgio Strehler
(preşedintele acestei Uniuni), a reuşit să-şi pună în aplicare ambiţiosul
program destinat armonizării idealurilor artistice, în pofida tensiunilor
ce alimentează discordia. Numărul teatrelor afiliate a crescut, activitatea
s-a diversificat, atrăgând colaboratori tot mai importanţi (de curând,
Centrul cultural Pompidou). Prin festivalul iniţiat cu un an în urmă la
Diisseldorf, un public tot mai larg se lasă convins de valoarea teatrului
european şi de capacitatea sa de a transmite mesaje pozitive, de
speranţă, omenirii traumatizate, la acest sfârşit de mileniu. "Am câştiga!
azi, declara recent Giorgio Strehler, încredere în noi. Ştim mult mai
multe unii despre alţii . . . ne întoarcem în ţările noastre cerând
politicienilor şi oficialilor culturali să dea mai multă importanţă
participării noastre spirituale la construirea Europei unite" .
Cum se ştie, Uniunea Teatrelor din Europa grupează companii cu
renume, ca Piccolo din Milano, Odeon din Paris, Teatrul regal din
Stockholm, Royal Shakespeare Company, Naţionalul din Londra şi
altele, selectate cu exigenţă din toate ţările continentului. Interesul
arătat ţărilor din Est, inclusiv României, reprezentată în acest for de
Teatrul Bulandra, nu este unul formal. "Favorizând schimburi, punând
la dispoziţia acestor teatre structurile şi organizaţiile sale, preciza
domnul Jacques Toubon, ministrul culturii şi al francofoniei din Franţa,
Uniunea este pentru acestea un suport material şi spiritual" . Am putea
adăuga şi faptul că, plasate sub lupa unei observări constante, aceste
teatre se află într-o perpetuă competiţie, obligate să respecte contractul
moral şi să corespundă prestigiosului nivel. De altfel, vizionarea curentă
a premierelor de către membrii Uniunii, invitaţia de a-şi prezenta
producţiile în cadrul unor schimburi impulsionează creaţia, expusă astfel
unor aprecieri mai largi. Prin cataloagele lor, festivalurile popularizează,
pe de altă parte, producţiile teatrelor membre, întocmind grafice
minuţioase, adevărate oglinzi ale realizărilor dintr-o stagiune.
După prima ediţie a Festivalului (preconizat să fie anual) lansată cu
fast şi succes în Germania, cea de a doua ediţie a avut loc în toamna
trecută (23 octombrie - 8 noiembrie) la Budapesta . Micul dar ambiţiosul
teatru "Katona J6zsef" şi-a asumat această sarcină grea, dovedind curaj
(de unde bani? de unde experienţă?), dar şi o bună intuiţie a şanselor de
popularizare, fructificate din plin prin programarea pe parcurs a unui
adevărat festival paralel, cu producţiile proprii.
42
Evenimentul a căpătat aici importanţă naţională, nu numai prin
asigurarea înaltului patronaj al Ministerului Culturii din Ungaria, dar şi
prin aceea că a dinamizat întreaga viaţă cultural-artistică a Budapestei.
Programate în cinci săli de teatru, spectacolele au dominat practic afişul
celor mai importante teatre, atrăgând un public numeros şi entuziast .
De altfel, regizorul Zsămbeki Găbor, directorul teatrului-gazdă,
observa, deplângând anii de izolare, creşterea în prezent a setei de
cunoaştere directă a celor mai importante creaţii contemporane pe care
o manifestă publicul din Ungaria, hrănit până acum doar cu legende.
Sigur, a existat şi tentaţia comparaţiilor, şi mulţi şi-au amintit de
eleganta expoziţie a scenografului J ozef Svoboda, organizată la
festivalul anterior, regretând în acelaşi timp absenţa unor personalităţi
marcante la deschidere .
Deşi gongul inaugural a bătut poate mai timid, la Budapesta au
existat în schimb şi unele surprize plăcute, între care ampla antrenare a
tineretului studios al Universităţii, care a asigurat cu traduceri
conferi n ţe l e de presă, implicându-se e fi c i e n t şi î n problemele
manageriale. N-au mai fost simpozioane despre Est şi Vest, semn că
optica discriminatorie tinde să-şi piardă obiectul, şi mai toţi s-au plâns
de nemiloasa barieră a banilor.
Reîntâlnirea cu Royal Shakespeare Company
Monumentalul teatru înfiinţat în 1879 la Stratford on Avon pentru a
celebra creaţia Marelui Brit şi devenit abia în 1961 ceea ce lumea
întreagă cunoaşte sub numele de RSC, pare azi obosit de propria-i
tradiţie. Actorii fac declaraţii deconcertante despre ameninţarea rutinei
şi obligaţia de a crea reprezentaţii muzeistice, comandate şi finanţa te de
stat. Producătorii vorbesc despre înnoire şi despre profilarea distinctă a
celor trei se9ii actuale, practic trei instituţii: una la Londra şi două la
Stratford . In acelaşi timp, regizorul Adrian Noble, director al
Companiei din 1991, declara într-un interviu din Times: .,RSC trebuie să
fie casa firească a regizorilor, actorilor şi scenografilor interesaţi de
teatrul clasic . Scopul meu este să fac din RSC cea mai bună companie
clasică d i n lumea de limbă engleză" . Călătorind mult, zic alţii,
spectacolele faimoasei companii riscă să alunece spre turistic şi
comercial, fapt amendat fără menajamente la conferinţa de presă de
chiar membrii trupei. Graficul riguros al premierelor şi turneelor arată
că pentru stagiunea 93-94, de pildă, sunt prevăzute 64 de săptămâni de
turneu, iar din declaraţiile ca-directorului Piers lbbotson am aflat că
distribuţiile se întocmesc astfel încât spectacolele să nu se stânjenească
reciproc . În primăvara acestui an, RSC a "bătut lumea'· cu spectacolele
Doi tineri din Verona şi Iuliu Cezar, iar în sezonul de toamnă cu
Poveste de iarnă şi Legături primejdioase. Frământările din interiorul
prestigioa ci mp nii n-au afectat însă succesul repurtat la festival în
faţa unu i public n � m r . , care a aplaudat frenetic profesionalismul
.
u;npecabil � 1 � n 1 z1l r. nndcll, deş1 du10asa poveste cu intrigi de palat
ŞI nevero 1m1le re1nt , rccri la virtute nu şi-a ieşit dintre copertele ei
pentru . a ne spune pîne ştie ce noutăţi, regizorul Adrian Noble a
plăsmuit o �.eprezcntnţie trălu�ind de fantezie şi eleganţă. 1 s-a reproşat
de clltr.e � nu exagerarea ope �ehshcă din tablourile pastorale, saturate de
muziCI ŞI dan , dar, unamm1 în aprecierea desăvârşitei execuţii
spectatorii au � ibrat la �rumuseţea imaginilor şi a rostirii . În fond, şi
S � a kes � eare Şl·a p� rm1s, dm când în când, câte o mică vacanţă a
.
spmtulut. Dovadli, ch1ar această Poveste de iarnă.

Teatrul in vecinătatea străzii

Dilemele repertoriului nu încetează să ne pună în situaţia de a
constata c�n: P?ate fi actual un clasic şi cât de indiferenţi ne poate lăsa
un text sens 1en, dacă montarea e proastă. Este ceea ce s-a întâmplat cu
spectacol ul teatrului. dm Dusseldorf care se anunţa fulminant prin
sub1ectul .mcendiar extras din paginile ziarelor. Nu trecuse mult de când
a:olo fiind, mă .îngroziseră ori bilele manifestaţii neonaziste şi m ă
gandeam ce curaJ trebute să fi avut autorul încumetându-se să aducll pe
.
scenă spinoasa problemă a xenofobiei . Klaus Pohl autor al unei
cunosc�te trilogii despre Germania postbelică, a avut î;tr-adevăr curaj.
Poate y talent: deş1 pamfletul său Străma perfectă nu părea nici atât de
caust1c pentru a veşteji flagelul, nici atât de viguros pentru a ne
cutremura .. Am văzut, deci, cum în montarea indecisă a regizorului
bulg.ar J:? •m•ter G.otscheff, înecată în măşti şi simboluri, mesajul a căpătat
plahtudmea unut �logan ŞI un text care ar fi putut demonstra vocaţia
politică a teatrului n-a reuşit decât să producă stupoare şi confuzie în
legătură cu ceea ce mulţi mai cred a fi şansa teatrului contemporan.
Cultul vedeteior
Tulburarea produsă de sosirea la Budapesta a celebrului actor de film
Michel Piccoli, protagonist în spectacolul Teatrului Ocleon din Paris cu
John Gabriel Borkman de Ibsen, a depăşit toate aşteptările. Grevele de
. talentaţi, încep să prindă şi la noi.
la A1r France au prelungit momentul psihologic al aşteptării şi, într-un
spectacol al iritării şi nerăbdării, ziariştii care împânziseră holul
hotelului păreau � vâna ş � rea vieţii lor. Natural, cu taşca pe umăr,
art!stul a apărut m fme cand, renunţând să spere, cameramanii îşi
strangeau aparatele, iar alţi câţiva reporteri, adânciţi în voluminosul
prog�am al spectacolului, se �ânde au cum să-şi încropeascll materialul.
Un tmerel dm stafţ-ul org�mzatonlor . întocmise o listă a solicitanţilor,
. agresiv asupra vedetei care,
dar m1c�ofoanele ŞI bhtzunle s-au năpustit
cu un za � bet no�şalant, întreba în dreapta şi în stânga: "Unde mi-e
nevasta? . O z1anstă de la TV 5 pretindea că a vorbit cu doamna la
telefon, profitâ �d de absurdul situaţiei pentru a se înfige în faţă . Au mai
trecut c�teva mmute de aşteptare până când răsfăţata vedetă avea să
ne convmgă de tot şarmul şi inteligenţa sa, într-o aşa-zisă conferinţă de
pres� la care fiecare stătea pe unde putea şi vorbea când apuca. De la
IStona nume lut său .cu . rezonanţă italienească şi până la reîntoarcerea
arllst � lut la teatru, mn:•c n-a scăpat curiozit�1 ii amatorilor de senzaţii. Şi
a.şa am aflat că lut M1chel P1ccoh teatrul 11 place tot atât de mult ca
filmul ("e ca un antrenament"), că rolul Borkman a fost opţiunea sa,
pentru că 1 se �a �e un pers�naj care rimează cu timpul acesta ( e făcut
dm p�tere, bam ŞI utopie), ca e pneten cu regizorul Luc Bondy, cu care
� ma1 făcut ŞI alte spectacole, el! nu-i plac traducerile la cască, fiindcă
1mpied1că spectatorul să urmărească actorul şi-1 scot din atmosfera
spectacolu.luL el!, în fme, crede în viitorul teatrului care e "magnific" şi
nu va � un mc10dată . În ZIUa următoare s-a anunţat o repetiţie cu public.
Poate ŞI pentru el! cele două reprezentaţii programate în festival la Teatrul
de Operetă cu o capacitat� de cea. 8!Xl de locuri, n-au satisfăcut totuşi
•
. propunenle reg1zorulu1 ŞI execuţ1a ansamblului. În viziunea sa de fin
�erenle. Oncum, M1chel P1ccoh nu ŞI-a dezamăgit publicul, iar noi am
mţeles el! un spectacol poate fi propulsat şi de marea popularitate a vedetei.
Un succes al Teatrului Bulandra
. cunoscut publicului budapestan (cea mai proaspătă amintire fiind
V1sul une1 nopţi de vară în regia lui Liviu Ciulei), Teatrul Bulandra
(membru din 1 992 al Uniunii) era aşteptat să reediteze succesul de la
Milano ! unde acelaşi spectacol, Teatrul comic de Carlo G<]ldoni în regia
lUI SilVIU Purcărete, produsese o atât de bună impresie. In sala mică a
:reatrului .. K �t?na J6zser', un�e s-au dat două reprezentaţii, au încăput
msă �rea puţm1 dm ce1 care vmau să-1 vadă pe artiştii români. Mai mult
acton, oamem de teatru, ceea ce a fost într-un fel în beneficiul acestui
spectacol atât de special despre condiţia teatrului şi despre drama
art•ş.II � or .mtr -o lume crepusculară. Deşi amplasamentul scenic era
.
sens1bil dlfent de acela de acasă (cu toate strădaniile scenografului
M1ha1 Mădescu de a adapta decorul), deşi actorii nu mai jucaseră de
mult spectacolul, iar tracasările călătoriei nu le lăsaseră răgazul
recule �erii, cu toate temerile regizorului care, în repetiţii istovitoare
(numai românii ştiu să se încovoaie astfel în turnee), era pe punctul de
a-ş• abandona creaţia, printr-un efort de concentrare şi dăruire,
spect�colul a 1mpus, a fost aclama! şi bine comentat. Cum în ţară n-a
fost mconJ. urat .cu prea m u l t en tuziasm, s-ar putea spune că
•mponderabllele ŞI surprizele din deplasare îi priesc mobilizând în chip
umc d1stnbuţ1a de vedete şi proverbialul geniu al actorului român. O
bună parte din timp, nemairezistând în picioare, în sala sufocată de
lume, mi 1.-am Petrec
. � t în foaier, urmărind cu plăcere grija cu care îşi
pre �ătea I � trănle m1cul grup al măştilor. Şi m-am gândit atunci că
diSCiplina ŞI ngoarea unor confraţi de prin alte părţi, uneori mai puţin
Du�ă spectacol am cules şi primele impresii. De la criticul belgrădean
. Cmlov
Kiril .
� selecţ10nerul BITEF-ului, pe vremea când acest festival exista:
...sunt surpnns de prospeţimea şi imaginaţia lui Purcărete; vreau să-i văd
ŞI alte spect acole"; de la actriţa maghiară Udvaros Dorottya, care a
.
aprec1at rafmamentul spectacolului, stilul de mare fineţe şi unitate '
pendularea între tragic şi comic, mărturisind că şi ea a jucat Goldoni
dar că ?. u i-a "ieşit" întotdeauna, tocmai pentru că e foarte greu d�
"Simţit tonul exact al pieselor sale. Elena Alexeeva din Sankt­
Petersbu % impresara celebrului Lev Dodin, amesteca "beautiful" cu
..p;ekrasnî1", încercând să mă facă să înţeleg cât de mult i-a plăcut, iar
Gabor Zsâmbek1 a ofenţ românilor şampanie. Câţiva spectatori m-au
întrebat de ce n-au ieşit actorii la aplauze. A trebuit să le explic
convenţia acestUI spectacol al cărui final e ca însăşi clipa efemeră a
teatrului: fără întoarcere.
La premiera regizorului Vlad Mugur
O coincidenţă fericită a făcut ca într-una din serile şederii la
Budapesta să mă aflu la premiera cu A douăsprezecea noapte de
Shakespeare, pe care regizorul Vlad Mugur, împreună cu scenograful
Helmut Stiirmer şi costumiera Lia M a n ţ oc, o semna la Teatrul
...Miivesz". Un teatru nou, cu proiecte ambiţioase şi multe vedete .. . de
f1lm, unde reg1zorul român a fost invitat să colaboreze venind din
Germania. Mi-a povestit cât de grea a fost acomodarea, cu� s-a luptat să
. dm actori obişnuiţi aici să joace doar pentru ei, aşa încât
facll o echipă
văzând specta�olul, am înţeles . şi mai clar motivul distanţei dintr�
ironist, Vlad Mugur ar fi vrut ca această piesă să "sune" ca o manipulare
de măşt1 care amestecă realitatea cu imaginile ei deformate de
travesti uri, !ncurcând astf� l descope�rea adevărului. Ar fi vrut şi un joc
pe '!luch1e mtre grotesc ŞI melancolie pentru ca opera lui Shakespeare
să-ş1 dezvălUie ceva dm sensu le adânci despre raporturile artei cu viaţa.
. De aceea, poate, a 1magmat�10 bufonul Feste un artist-magician care
_
ammă cadrele, fixandu-le totodată pe şevaletul său anacronic. Un decor
ca un panopticum de obiecte disparate ar fi putut să fie o scenă a lumii
dacă actorii i-ar fi conferit această semnificaţie. În orice caz, pentru
şcoala trad1ţ1onahstă profund înrădăcinată în teatrul din Ungaria, care
duce o acută hpsă de reg1zon, expenmentul încercat de un regizor cu
. .
prestigiUl ŞI ongmahtatea lUI Vlad Mugur nu va rămâne probabil fără
urmări. Cu atât mai mult cu cât echipa grupată de bunăvoie în acest nou
! eatru, �emnifi:n�iv numit "de artă", simte nevoia unor înnoiri. E sigur
msă eli m Romama reg1zorul ar fi fost ma1 bine înţeles.
DOINA PAPP

43
 Nu ştiu cât de cunoscut este Robert Walser în România. Î n
orice caz, francezii I-au descoperit târziu: romanul său Jakob von
Gunten, scris în 1 909, a fost tradus de-abia în 1 960, sub titlul
Institutul Benjamenta. N u mele t ra d ucătoare i , c u n oscută
psihanalistă şi specialistă în domeniul german. Marthc Robert, a
permis o recunoaştere rapidă dar postumă a scriitorului elveţian.
Robert Walser. născut în 1 878 lângă Berna, a murit în 1956 intr­
un azil psihiatrie. N eglijat şi dispreţuit în tine reţe. Walser,
contemporan cu Robert Musil şi Franz Kafka, a încetat să scrie
spre mijlocul vietii; critica �i gloria I-au descoperit târziu. dar
autorul a rămas complet i ndife re n t la toate aceste mărturii
tardive de pretuire: în ultimii treizeci de ani de viaţă. Walser a
ales tăcerea ca singur răspuns valabil în faţa unei lumi ostile şi
agresive.
Poet şi romancier. Robert Walser este un scriitor la răspântia
între două lumii: stilul său simplu. transparent continuă parcă
povesti rile Fraţ ilor G r i m m . Dar Walser d u ce mai departe
povestea, de acolo de unde feeria copilăriei o întrerupsese. Eroii
săi au intrat deja în lumea modernă a "oamenilor fără calităţi", în
lumea indivizilor umili, şterşi şi fără viitor. Toată opera lui Walser
glori fică eşecul ca ţ i n t ll s u p r e m ll . fll rll n i ci o spe r a n ţ ll d e
compensaţie sau d e recompensă. Personajele sale trec prin viaţll
cu un pas hotărît, cu ochii larg desch işi; e t e r n i vagabonzi
neîmpliniţi a cllror singură ambiţie este aceea a nimicului. a
zeroului absolut. Jndentitatea între autor şi personajele sale este
tulburătoare. Se pare că Walser. în timp ce era deja publicat ca
poet şi jurnalist, s-a angajat în multe rânduri ca lacheu sau om de
serviciu, cum se spune în româneşte .,femeie la toate'· (expresia
apare într-una din scrisorile sale şi este, de altfel, titlul unuia
dintre romane). Pasiunea aceasta a eşecului, deghizată. într-un
roman ca Institutul Benjamenta, în dragoste pentru "serviciu" -
I nstitutul Benjamenta este o şcoală de servitori pentru casele din
lumea mare -. pasi unea aceasta de a deveni şi de a rllmâne
"nimeni" nu s-a oprit la întâmplările vieţii lui. Ea a atins opera
însăşi, marcând-o profund: Walser şi-a distrus o parte din lucrări,
a încetat să mai scrie, înspllimântat parcă în pragul marii literaturi
în care intrase şi în care se considera un intrus. Î n tre .,lumea
suspusă" şi ,,lumea de jos", Walser a ales-o pe cea din urmă, cu
toate consecinţele ei dezastruoase. Şi, totuşi. ambiguitatea,
farmecul acestei umilinte asumate de bunăvoie pânll la ştergerea
şi dispariţia totală a eului, amestecul de respect şi de ireverenţă,
-ic gravitate şi transparenţă constituie originalitatea lui Walscr şi-1
definesc ca pe un mare scriitor.
Institutul Benjamenta sau Jakob von Gunten este definit în
primul rând ca un basm. Dar un basm. aşa cum am mai spus, care
continuă dincolo de linia destinului feeric. eroii eşuând într-o
realitate necruţătoare. Institutul Benjamenta este o şcoală pentru
servitori condusă de Domnul Benjamenta, un tip imens cu alură
de căpcăun. şi de sora lui. Domnişoara Lise. stăpână nemiloasă,
purtătoare, ca toate zânele, a unei baghete magice. Un tânăr de
familie bună, Jakob von Gunten, se înscrie în acest institut special
pentru a pierde orgoliul strămoşesc sub povara umilinţelor şi a
mizeriei. l ată aşadar cadrul. unde, ca în toate basmele, tânărul
prinţ trebuie să treacă mai multe probe pentru a cuceri in final
tronul şi printesa. Mecanismul acesta se dereglează însă repede:
zelul excesiv al tânărului von Gunten dislocă unitatea precară a
ansamblului. Zâna, Domnişoara Lise, moare din lipsă de iubire.
căpcăunul eşuează la rândul său sub farmecul tânărului aristocrat.
Nimeni nu moşteneşte regatul ( I nstitutul), ce dispare în neant,
toti e levii pleacă unde văd cu och i i . basmul se termi n ă cu
1maginea celor doi eroi, elev şi rofesor, va abonzi căi
44
obscure . . ,De acum. spune Jakob von Gunten. nu mai vreau să mă
gândesc la nimic. Nici măcar la Dumnezeu? Nu. Ce nevoie am să
mă gândesc la el'? Dumnezeu este alături de cel ce nu gândeşte."
Câteva pagini mai inainte. putem citi: .,cel ce ştie să meargă nu
lasă urme". În 1 956, Walscr a murit într-o plimbare singuratică,
undeva. pe zăpadă. în ajunul Crăciunului.
J o c' ! J o u a n n e a u , regizorul spectacol u l u i de a s t ă z i , de
asemenea autor de teatru, �ste pasionat de Robert Walser. Acum
câţiva ani el a semnat o altă adaptare după un roman de Walscr.
Fraţii şi surorile Tanner, care a cunoscut un mare succes. De
altfel. publicul românesc a avut ocazia să cunoască o realizare a
tânărului regizor francez, Ipoteza de Robert Pinget, prezentată în
cadrul festivalului Primăvara Libertăţii din 1 990. Se înţelege. deci
că Jouanneau preferă autori aparent dificili, dar unde problemele
esenţiale ale raportului individului cu lumea sunt puse cu o mare
limpezime şi cu o mare economie de mijloace. D i ficultatea
majoră rezidă însă în această simplitate a tonului. căci esenta nu
are nevoie de multe cuvinte, doar superficialul se pierde in detalii
şi ornamente. Walser nu este un dramaturg. de fiecare dată
Jouanneau a adaptat pentru scenă un material romanesc, a făcut
să se audă vocile multiple ale unui text scris ca o confesiune şi
destinat lecturii. Institutul Benjamenta este un roman scurt. scris
la persoana întâi. unde tânărul aristocrat von Gunten îşi relatează
impresiile şi mai ales angoasele. Perspectiva e deci unică, ne
aflăm. în limbaj cinematografic, în faţa unei ,.camere subiective".
Jouanneau vizualizcază însă imaginile acestui monolog, variază
unghiurile de vedere, ne face să auzim vocile celorlalte personaje.
face să răsune corul elevilor-servitori. personaj unitar şi multiplu
în acelaşi timp. Dacă romanul debutează direct cu confesiunea
elevului von G u nten, spectacolul se deschide cu un dialog
imaginar între acesta şi un interlocutor misterios, un soi de dublu
diabolic care îi transmite credinta într-o lume de nimic şi unde
n i m i c n u contează. O c l i pă de î n t u n e ri c şi i a t ă - n e brus
confruntati cu I nstitutul Benjamenta şi elevii săi. Tot spaţiul
scenic este restrâns. mişcările sunt reduse pr-actic la minimum,
strivite aproape la două dimensiuni. Pe un fundal de catifea
neagră. pc toată înălţimea scenei, elevii, î n u niforme de un
celluşiu sumbru. sunt aşezaţi pe strapontine negre, suspendati ca
nişte insecte într-o vitrină de muzeu. Un cadru alb ca rama unui
t a b l o u c u o fotografie de clasă separă s p a ţ i u l sce n i c . Î n
p rosce n i u m e v o l u e ază p e r s o n a j e l e p r i n c i p a l e : d o m n u l
Bcnjamenta, imobil, pierdut î n obscuritate, domnişoara Lise şi
Jakob. Kraus, fostul elev preferat. are drept la un colţ de scenă.
E le v ii-servitori sca n dează în cor e l e m e n t e l e esenţiale ale
manualului şcolii: "Noi. elevii I nstitutului Benjamenta. nu o să
ajungem niciodată nimic, căci vom fi întotdeauna oameni umili şi
subalterni. Noi învăţăm în primul rând să fim supuşi şi răbdători.
două calităţi care ne asigură puţine succese, sau chiar deloc.
Succese interioare, bineînţeles". RAcnite pe un ton monocord, dar
vioi. replicile acestea capătă un umor neaşteptat şi violen t ,
institutul apare astfel ca u n corp colectiv, monstruos. bine reglat
şi a cărui dislocare finală se produce ca prăbuşirea unui castel din
cărţi de joc.
Joel Jouanneau, cu o echipă de tineri actori, omogenă şi de
calitate, a reuşit astfel un spectacol ce impresionează puternic, de
o mare forţă vizuală, deşi realizat cu mijloace reduse la minimum.
Totul este rezultatul unei comprimări intense de emoţie şi de
inteligentă scenică. •
 r•·1x:rtoriul Festivalului de toamnă îndeamnă
1 lhun.HIInicie. Dimpotrivă, o anume constantă
n u d 1 dr.:ptul sinistră, domină alegerea pieselor, ca
m n r t u �i a permanentei angoasei umane. După
onlr u Robert Walser - prima s-a sinucis, al doilea a
• Grenoble, n u sunt decât o ultimă şi imposibilă tentativă de a fixa,
r n:. Din fericire, un optimism fără leac mă ajută să
es cu bin dm toate ac�ste probe ale imaginaţiei oamenilor de
teatru.
Sul'lill de in�piratie a primului spectacol despre care scriu este
<le-a dreptul macabră. Dispăruţii, după un scenariu original pus în
cenă de au tor. Bruno Meyssat, i nvocă spiritele, a m intirea
ispărutilor din naufragiul Titanicului, pierdut - toată lumea ştie
- "pe o mare calmă şi pe o vreme senină", cum ne spunea şi
Tudor Muşatescu. Dar Bruno Meyssat nu scrie Titanic vals şi
spectacolul său este mai degrabă un bal de spectre, cutremurător,
de o fortă deosebită. Dincolo de atracţia morbidă, care nu poate
interesa în sine teatrul, ceea ce trebuie retinut sunt personalitatea
regizorului şi, bineînţeles, calitatea şi originalitatea căutărilor
sale. Bruno Meyssat vine din Grenoble, unde conduce de mai
mulţi ani o cunoscută companie teatrală. ,.Le Cargo". Meyssat şi
trupa sa fac parte din teatrul experimental francez, sunt relativ
tineri moştenitori ai tradiţiei angajate apărute în urma mişcărilor
studenţeşti elin mai '68. În general, Meyssat preferă un teatru de
imagini, fără mult text, un teatru construit ca o cuşcă a memoriei,
unde scena devine un fascinant "palazzo mentale", iar teatrul său,
dificil şi preţios, "una cosa mentale'', o afacere a spiritului. Citatul
acesta nu este inocent, deoarece universul lui Meyssat este în
primul rând pictural. Dispăruţii animă astfel o l ume supra­
realistă, demnă de Magritte sau de un Dali. Sunetele, obsesiile
muzicale, efectele de lumină amplifică această senzaţie de lume
stranie, scufundată în negura oceanului sau a memoriei. Una
ctintre cele mai superbe definiţii ale teatrului, datorată lui Gordon
Craig, este aceea a unui spaţiu unde invizibilul devine vizibil.
Astfel, tentativa lui Meyssat de a da corp şi viaţă unor fantome de
legendă se revelează fundamental teatrală.
În fond, de la Teatrul Morţii, al polonezului Kantor, manifest
revoluţionar care, recuperând memoria personală a creatorului, a
dispărut o dată cu el, la redescoperirea unor experienţ.e orientale,
teatrul de astăzi, mai mult ca niciodată în căutarea unor surse
magice pierdute, ne-a obişnuit cu frecventarea morţilor şi a
infernului, cu viziuni de cenuşă şi de apocalips.
Prezentat la Beaubourg, pe scena mare din subsolul Centrului
Pompidou, loc unde mai răsună parcă intonaţiile stranii ale
defunctului Tadeusz Kantor, Dispăruţii este un moment de teatru
mtens, jucat într-o semiobscuritate propice fantomelor, dar mai
ales favorabilă iluziilor teatrale. Spectacolul nu reconstituie
drama naufragiului, nu are nimic anecdotic. Suntem undeva în
fundul oceanului, efecte de lumină pe tavan, pe pereţi sugerează
transparenţa lichidului care acoperă personajele. Apa e prezentă
din abundenţă pe scenă: într-o vitrină-acvariu se scufundă lent o
pereche de pantofi, alte obiecte pierdute zac în jurul piscinei sau
pe fundul oceanului. Un soi de bazin din scânduri, unde colcăie o
apă neagră, ocupă centrul platoului; actorii nu ezită să intre în
apă, se joacă, parcă, cu valurile molcoroe, pletele lungi ale unei
fete plutesc ca nişte alge, în faţa noastră un personaj este înghiţit
de apă, de întuneric, apoi, în final, un corp gol, livid sub lumina
reflectoarelor, este scuit urlat ca o statuie a lui Isus Pieta
roacabră şiroind de apă. Ceea ce îl preocupă pe _Meyşsat, până la
a deveni obsesie angoasantă, este actul dispariţiei în sine. trecerea
dincolo de pragul vizibilului. Pe această lume suntem cu toţii în
trecere. D ispăruţii de pe Titanic, invocaţi de "Cargoul" din
pe placa de argint a teatrului, urmele unor oameni care au fost;
doar urmele şi nimic mai mult.
Cel de al d o i l e a spectacol care m e r i t ă a fi pome n i t se
revendică de la un adevărat monument, piatră fundamentală a
teatrului modern. Woyzeck de Georg Btichner - acest fragment
neterminat, descoperit mult după moartea autorului în 1837, jucat
cu frenezie de expresioniştii germani, care recunoşteau în el un
precursor - a tentat cei mai mari regizori şi actori de-a lungul
anilor. De la Max Reinhardt, în 1 92 1 , la Werner Herzog, care a
făcut în 1979 un film cu Klaus Kinski în rolul principal. Ceea ce
rămâne modern în acest text. scris în primele decenii ale secolului
trecut, este tocmai latura neîncbeiată a scrisului, expresia sa
lapidară, şi mai ales foqa i maginilor. B ti c h n e r s-a i nspirat
d i n t r - u n fa pt divers: Woyzeck este u n biet soldat, u m i l i t ,
brutalizat, utilizat în experienţe medicale stupide, înşelat ş i
împins. ca î ntr-un coşmar, către a c t u l fin a l : uciderea femeii
n e c r e d i n c i o a s e . F a p t u l că p i e s a l u i B ti c h n e r c o n t i n u ă să
intereseze publicul de astăzi dovedeşte, fără îndoială, perenitatea
textului, dar şi perenitatea mizeriei umane. Constatare - care 1-a
motivat pe Jean-Pierre Vincent, regizorul actualului spectacol
montat la Theâtre des Amandiers d i n Nanterre, prezentat în
cadrul Festivalului de toamnă la Teatrul Rond Point de lângă
Champs Elysees. Spectacolul este jucat deci într-o mini-deplasare.
pentru a atrage un alt public şi mai ales pentru a pune în valoare
vedeta care j oacă în rolul principal: D an iel Auteuil. Daniel
Auteuil este un actor celebru de film, cu mult farmec şi energie
comică; la început a jucat şi a plăcut în câteva piese uşoare, şi a
surprins mai ales, acum câţiva ani, într-o compoziţie dramatică
neaşteptată din tr-un film după Pagnol, Manon des sources
Pagnol fiind considerat, cu nostalgie şi cu multă indulgenţă, un soi
de autor-fetiş al francezilor. De atunci, Daniel Auteuil a urcat
vertiginos pe firmamentul stelelor de cinema şi de teatru -
talentul său multiplu, viguros impunându-se ca o evidenţă şi o
valoare sigură. Experienţa pe care o încerca Jean-Pierre Vincent,
regizor serios şi adeseori inspirat, avea multe şanse de reuşită.
D i n n e fe ri c i r e , spect a c o l u l nu c o n v i n g e , e l i p s i t de forţă
dramatică, de fior, de rigoare chiar. Un cadru scenografic semnat
de Lucio Fanti ne propune cu multă ingeniozitate o lume ca un
joc de cuburi multicolore, u n decor ce funcţionează ca o cutie
magică ce se închide şi se deschide precum o j ucărie uriaşă. Dar
totul e prea frumos, prea colorat, ca o feerie de Carlo Gozzi.
Textul lui Biichner sună aici plat, aproape sărac. Pe alocuri,
spectacolul e pur şi simplu tautologie: "Luna e roşie", exclamă
Marie, cu puţin înainte de a fi înjunghiată. " Roşie ca un cuţit", îi
răspunde Woyzeck. Ei bine, în spectacolul lui Vincent şi Fanti
s u n t e m pe m a rginea lacului, străj uit de n işte teci metalice
strălucitoare, ce se reflectă pe plafon, pe pereţii sălii, ca nişte stele
de carnaval şi, pe această replică, se aprinde promt o lumină roşie
ca L u n a d i n poveste . . . V i n c e n t a vrut să dea o dimensiune
cosmică dramei lui Woyzeck, dar spectacolul său nu are aripi, n
decolează. Şi e păcat, deoarece Daniel Auteuil nu e deloc fals
compoziţia sa e justă, el are un stil de joc cinematografic, redus la
minimum de dramă, de expresie, şi care corespunde fără îndoială
scrisului lui Btichner. •
45
 Proiecte generoase
- dialog cu Eli Malka, directorul
Uniunii Tea trelor din Europa şi
al Festivalului de la B udapesta -
- Să începem cu începutul. Cum aţi selectat spectacolele
pentru acest festival?
- Nici la primul şi nici la al doilea festival n-a fost suficient
timp pentru a cere teatrelor spectacole special pregătite. Am
hotărît, deci, ca deocamdată să mergem pe oferta lor, pe selecţia
lor proprie. Idealul nostru este însă ca la a treia ediţie, la Roma,
sau la a patra, la Stockholm, festivalul să se desfăşoare în jurul
unei teme. Visul meu este să avem chiar un festival de premiere,
care comportă un risc, e adevărat, prin prezentarea unor
spectacole neîncercate la public şi nevizionate în prealabil, dar
cred că acest risc merită asumat.
- Şi acum există, se pare, noutăţi absolute.
- D a . Regizorul Declan D o n n e l l a n , d irector-adj unct al
Teatrului Naţional din Londra, ne propune o piesă şi un spectacol
în premieră. Ceva de mare actualitate, despre cruzime, motiv
suficient ca să-I acceptăm.
- După experienţa de până acum, cum apreciaţi utilitatea
acestor reuniuni?
- Foarte pozitiv. Ne dau posibilitatea de a ne întâlni, de a
vedea spectacole, de a comunica şi a ne cunoaşte mai bine. Sigur,
nu toată lumea e în acelaşi timp de faţă, dar sunt câte două-trei
trupe care se încrucişează. Pot fi văzute, apoi, spectacolele
teatrului-gazdă. Anul trecut la Diisseldorf, acum la Budapesta.
Importante sunt şi legăturile de prietenie care se fac, întâlnirile
între directorii de teatre care pot stabili schimburi, colaborări.
Anul acesta a existat şi iniţiativa extraordinară de a invita tineri
regizori într-un fel de stagiu de pregătire, dându-li-se posibilitatea
de a vedea spectacolele marilor companii europene.
- Am remarcat, de asemenea, prezenţa în acest an a Şcolii
internaţionale de teatru de la Paris. Ce aţi urmărit invitând-o?
- Şcoala internaţională de teatru a profesorului Jacques
Lecocq are elevi din toată lumea, care se formează aici în timp de
trei ani. Studiază mima, expresia corporală, cântul, masca. l-am
invitat pentru a face un stagiu la Institutul de teatru ungar şi apoi
o demonstraţie cu spectacolul rezultat.
- Pare o formă de diversificare a direcţiilor de activitate ale
Uniunii. Mai sunt şi altele?
- Da. Am invitat, de asemenea, Asociaţia internaţională a
criticilor de teatru să-şi ţină adunarea pe parcursul festivalului. Pe
lângă posibilitatea pe care am oferit-o fiecărei ţări de a trimite un
critic de specialitate.
- Cum colaboraţi cu Teatrul Bulandra?
- Teatrul B u landra este, cum se ştie, membru cu drepturi
depline al Uniunii Teatrelor din Europa. Avem legături foarte
strânse. Eu personal am fost în acest an la Bucureşti de cinci ori,
în timp ce la Londra, de pildă. unde avem doi membri, n-am fost
niciodată. Şi asta pentru că ne interesează foarte mult cum se
integrează ţările din Est. Teatrul Bulandra a 'găzduit şi o adunare
generală a Uniunii, anul trecut. Piccolo Teatro a invitat Bulandra
la Zilele Goldoni, la sugestia domnului Strehler. Iată că sunt
nenumărate posibilităţi de a-şi arăta producţiile în străinătate.
Sper că vor fi şi alte colaborări. Există un proiect cu Anglia, cu
regizorul Dedan Donnellan, care va realiza, cu actori români şi
englezi, o coproducţie. Probabil Boris Godunov. Într-o zi, vom
organiza şi un festival cu asemenea coproducţii bili ngve sau
multilingve.
- Când v-am adresat titlul de director ati protestat. De ce?
,- Pentru că festivalul are întotdeauna trei directori. Cel al
t e a t r u l u i care a găzd u i t e d i ţ i a a n t e ri o a r ă , al aceluia care
organizează ediţia în curs şi eu ca reprezentant al conducerii.
Pentru această ediţie directorii au fost deci Volker Canaris de la
Diisseldorf, Zsambeki Gabor de la "Katona J6zsef" şi cu mine.
------ DOINA PAPP
46
Din nou Shakespeare
Celălalt spaţiu teatral regal, Teatrul Naţional, era, fireşte, mai
sărac în Shakespeare. Se juca doar Macbeth la Teatrul Olivier,
sala m a r e , de aproape 2 000 de locuri, a teatrului. Teatrul
Naţional Regal are şi el o clădire modernă de beton şi sticlă,
m ultistratificată şi m u ltidimensională, spaţiu vast ce găzduieşte
trei săli de spectacol, baruri, restaurante, librării etc.
A m socotit Macbeth-ul de aici un eveniment. În prim u l
r â n d p e n t r u că, d u p ă m i n e , e s t e c e l m a i b u n spectacol al
teatrului d i n acest moment. Pe u r m ă, este spectacolul în care
l-am văzut prima dată "pe viu" p e Alan Howard, una dintre
legendele moderne ale teatrului britanic.
Alan Haward n u mai are 25 de ani, ca a t unci când uluia
B uc u r e ş t i i j uc â n d O b e r o n î n V i s u l u n e i n o p ţ i d e v a ră ,
m o n t a t d e P e t e r B ro o k (spectacol p e c a r e î l c unosc d i n
cărti). Este u n bărbat de 5 0 d e a n i , c a m pirpiriu, dar cu o
bună condiţie fizică, agil, cu forţă, cu farmec, cu o m in unată
expresivitate a rostirii ( o calitate pe care critica şi publicul i-o
recunosc u n a n i m ) . Dar, mai presus de toate, Howard e o
adevărată personalitate actoricească. Ş i n u e greu d e
remarcat acest lucru. Există în fiinţa oricărui m are actor, d e
p e o r i c e m e ri d i a n a l g l o b u l u i , c e v a c e î l d e os e b e ş t e
fundamental de ceilalţi de pe scenă, chiar şi a t unci când n u
este în formă maximă, chiar şi atunci c â n d n u face dintr-un
r o l o m a re c r e a ţ i e . E s t e c a z u l M ac be t h - u l u i l u i A l a n
Howard. Acest rol n u depăşeşte graniţele u n u i lucru foarte
b i n e făc u t . A m î n tâ l n i t la el o i n s p i r a t ă c o m b i n a ţ i e d e
c a n d o a r e ş i c r u z im e , d e f o r ţ ă ş i l a ş i t a t e , d e fru m os ş i
respingător, de siguranţă şi incertitudine, iar toate acestea,
fără să aibă aură, purtau pecetea unui m a re creator, la care
n u puteai să nu te uiţi cu admiraţie.
Îl acompania A n astasia Hille, o stranie prezenţă scenică,
configurând cea mai neaşteptată şi mai convingătoare Lady
Macbeth văzută de mine. Anastasia Hille are vreo 25-28 de
a n i , e î n a l t ă , foarte s u b ţ i r e , frag i l ă şi u s c a t ă , d a r c u u n
temperament exploziv, uşor bolnăvicios. E blondă, suavă şi
cu o v o c e de vrăj i t o a r e , foa r t e e x p re s i v ă şi i m pe tu o a s ă ,
i mprevizibilă, luminată de u n foc lăuntric adesea întunecat d e
g â n d u ri l e n e gre a l e e r o i n e i . S - a s t r ă d u i t c u p r u d e n ţ ă să
j ustifice personajul şi, pe cât se poate, a reuşit. Dacă e să spun
adevărul, marea revelaţie a serii a fost această incandescentă
făptură ce a ars până la cenuşă în trei ore de spectacol.
Richard Eyre, d i rectorul artistic al t e a trul u i (cel care a
regizat şi Richard fii cu lan Mc Kellen, văzut şi de publicul
b u c u re ş t e a n ) , a c o n c e p u t u n s p e ct a c o l r o b u s t , v i r i l ,
b u t u c ă n o s p e alocuri, p l i n d e m istere, u mbre şi capcan e .
D e corurile e r a u practic imateriale, fii n d " construite" d i n
 n u mbre şi foc. Pereţi, fun d ături, spaţii
11 r , li d e m a s ă , t ro n , c o n s i l i u , t o t u l e r a
delimit. t O n rul un r umbre din care tâşnea foc, în mod
t pt t . ltimul loc d e unde a ieşit o flacără
i ţea ta regală a lui M a c b e t h , î n fi p t ă
n t r-u n m â n e r d e s p a d ă , î n m ij locul scenei
ntru prima oară, după ani buni, când văd
r 1 atât de conturate şi, totuşi, atât de bine
j ustificat , ( r m la sfârşit gustul sălciu al efectului făcut
de dragul lui n uşi. M-a m i rat faptul că, deşi cel mai b u n
titlu d i n r •p rt riu, pectacolul cu Macbeth era singurul l a
LUt u n e goale în sală. Multe.
FELIE TEATRALĂ BUDAPESTANĂ
Potrivit tatisticilor oficiale, numărul turiştilor ce vizitează
Republica U ngară se ridică peste cifra, deloc modestă, de
15 milioane, ceea ce depăşeşte de 1 ,5 ori populaţia ţării. Acest
lucru îşi pune amprenta şi asupra vieţii teatrale ungare, în special
asupra celei budapestane, capitala având nenumărate companii
teatrale, de stat şi particulare. E lesne de înţeles că fluctuaţiile
economice ale tranziţiei generează apariţia şi dispariţia a fel de fel
de compan i i teatrale private. Concurenţa nemiloasă de pe
tărâmul Thaliei selectează valorile, iar star-system-ul s-a instalat
cu drepturi depline. Teatrele (inclusiv cele din provincie) încheie
contracte cu actori de renume pentru anumite roluri ale pieselor
din repertoriu; exponenţial este cazul renumitei actriţe de teatru
şi film, cunoscută şi publicului românesc, Mâri Torocsik, care de
câţiva ani încoace interpretează cu mare succes, la Teatrul
"Katona J6zsef" din Budapesta şi Ia cel din oraşul Szolnok, rolul
Bătrânei din piesa Csirkefej (Capete de pui) de Spir6 Gyorgy.
Ministerul Culturii (sărac şi el!) nu reuşeşte nici pe departe să
acopere cheltuielile. Din fericire au apărut, în schimb, sponsori
Aceasta este imaginea marelui Will la el acasă î n vara lui
1 993. U n u n ivers magic pe care britanicii îl cultivă cu aceeaşi
v e n e r a ţ i e , u n eori c h i a r o b s e s i e ( ti t l u r i c a M u lt z g o m o t
pentru nimic a u pătruns până ş i î n teatre de bulevard, c u m
este " Q u e e n Theatre", u nde a ş a ceva n u s - a mai j ucat de 20
de ani). O lume uluitoare, î n care slujitorii englezi ai Thaliei
i n vestesc, p e ntru a o ilustra, cele m a i moderne şi scumpe
utilaje, exagerând uneori cu dotarea tehnică, dar călăuziţi de
o s fâ n t ă ( deşi ! ucidă) dragoste p e n tru această cale regală
care este opera m arelui Will, cale deschisă etern fiecăruia
dintre noi.
-------· R A D U DUDA
interni, dar mai ales externi ( ! ). Graţie investitorilor străini
(aceştia achitând şi drepturile de autor), dar şi descătuşării post­
comuniste, în Ungaria se desfăşoară o viaţă teatrală frenetică. Î n
repertoriu sunt incluse, p e lângă montările c u piesele clasice ale
dramaturgiei autohtone şi universale, " ultimele răcnete" ale
scenelor apusene. O simplă trecere în revistă a afişului teatral
budapestan pe o săptămână conturează o varietate de genuri:
spectacole destinate şcolariJor, adolescenţilor şi maturilor, de Ia
"proză" şi recitaluri, la musicaluri şi opere-rock.
Publicul elegant este primit în foaiere superbe, unde i se oferă
spre cumpărare ultimele numere ale revistelor de specialitate,
discuri şi casete audio cu muzica spectacolelor din repertoriu; este
poftit totodată şi la bufetele bine aprovizionate din incintă. Iar
producţiile teatrale, executate cu profesionalism, folosind şi
înzestrarea tehnică modernă, situează viaţa teatrală ungară
alături de mişcările europene de renume. Partea puţin neplăcută
a lucrurilor constă în ... preţul biletelor. Poate nu pentru localnici,
dar pentru un turist român dornic să vadă câte un spectacol este
aproape imposibilă achitarea unei sume de 300-400, iar în cazuri
excepţionale, chiar şi de 1 200 de forinţi. Şi totuşi e criză mare de
bilete - nu se găsesc cu zile, chiar cu săptămâni înainte!
Pe scena Odry am avut ocazia să văd spectacolul de absolvenţă
al I nstitutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Budapesta
cu Un tramni numit dorinţă de Tennessee Williams, în regia
profesorului-actor ?eter Huszti. Din păcate, un spectacol anost pe
un text insuficient exploatat regizoral şi stângaci interpretat. Doar
doi studenţi reuşesc, prin forte proprii, conturarea unor caractere:
Krisztina Bir6 - Stella şi Balâzs Mihâlyfi - Stanley (pe cei doi i-am
remarcat şi în spectacolul George Dandin, prezentat de aceeaşi
clasă cu prilejul Î ntâlnirii d i n mai 1 992 de la Târgu Mureş).
Andrea Kiss nu are capacitatea de a domina rolul Blanche.
Vidâm Szfnpad (Scena Veselă) îşi bazează repertoriul exclusiv
pe comedii. O recentă premieră este Boeing-Boeing de Mare
Camoletti. în regia lui Tibor Kalmar. Piesa povesteşte "o dragoste
cu reacţ i e " : graţie traficul u i aerian in tens. tânărul parizian
Bernard întreţine relaţii amoroase cu trei stewardese; condiţiile
atmosfericc şi modificarea neaşteptată a orarului conturbă însă
"bunul me rs·• . n ăscând situaţii hazoase în casa amorezului
neobosit. În distribuţie apar nume mari ale Scenei Vesele: Gyula
Bodrogi, Dezsii Straub, Ăgi Veith şi Zsuzsa Csala. Un spectacol
deconectant - şi atât.
La Vfgszfnhaz (Teatrul de Comedie). Dezso Kapas a montat
clasica farsă a lui Georges Feydeau Puricele în ureche. Recunosc
că am intrat la acest spectacol cu reţineri. Surpriza s-a produs
47
 imediat după ridicarea cortinei: am văzut un spectacol alert, în
care gagurile se succedau cu viteză ameţitoare. Doi actori merită
amintiţi: Laszl6 Galffi (interpretul lui Ludovic de Bavaria din
serialul Wagner), în Camille Chandebise, şi Sandor Gaspar, în
Carlos Homenides de Histangua.
Spectacolul original semnat de Jerome Robbins pe Broadway
cu musicalul West Sida Story, adaptat scenei de la Vigszinhăz şi
regizat de tânăra şi foarte talentata actriţă Eniki:i Eszenyi este
fără îndoială izbânda stagiunii trecute. Pe lângă numeroasa trupă
de aici, îşi dau concursul B udapest Musical Ensemble şi un grup
de dansatori extrem de talentaţi. Într-un decor modern şi cu
aj utorul u n e i dotări t e h n i ce r e marcabile se desfăşoară u n
spectacol fluent, captivant, perfect în genul său.
Madăch Szinhăz pare, la prima vedere, profi.Iat pe musicaluri şi
opere-rock. În repertoriu are î n s ă , contrar aparen ţelor, şi
spectacole de proză cu piese de Shakespeare, Ferenc Molnar,
Bernard Slade ori John Patrick. Trei producţii îmi îmbogăţesc
lista. Mai întâi, Iosif şi pelerina de vis în culori cinemascop de Tim
Rice şi Andrew Lloyd-Weber, o veritabilă feerie inspirată din
Vechiul Testament. Povestea lui Iosif este, potrivit libretistului
Tim R ice, o splendidă pelerină de vis, care i se potriveşte
oricăruia dintre noi. Î n rolul principal, actorul Bela Paudits e
remarcabil.
Apoi musicalul Cabaret al lui Joe Masteroff după piesa lui
John van Druten şi nuvela lui Christopher Isherwood, în regia lui
Tamăs Szirtes (care a realizat şi Iosif... ) , pe muzica lui John
Kander - revelaţia ultimelor stagiuni. Spectacolul, copleşitor, îi
are ca interpreţi pe Bela Paudits (Prezentatoru l ) , Juli Basti
(Sally), Istvan Hirtling (Clifford), Aladăr Lakl6th (Ernst) şi pe
doi monştri sacri ai teatrului ungar: Iren Psota şi Dezsi:i Garas.
În fine, Cats ( Pisicile) de acelaşi Andrew Lloyd-Weber,
inspirat din poeziile lui T. S. Eliot, depăşise, la ora când scriam
aceste rânduri, 900 de reprezentaţii. Este, fără îndoială, un imens
succes. Rolurile principale sunt i nterpretate tot de actori de
proză.
Nostalgia celor plecaţi din ţară o dată cu persecuţiile naziste şi
comuniste, dar mai ales după înfrângerea sângeroasă a revoluţiei
anticomuniste din 1956, şi care vizitează acum Ungaria ca turişti
explică probabil dorinţa lor arzătoare de a vedea măcar u n
spectacol la Operett Szinhăz (Teatrul de Operetă). Foaierul
teatrului pare un mic Babel. Spectatorii au venit din îndepărtata
Americă, din Australia, Israel sau Anglia, Germania, Suedia.
Seară de seară, fie vară, fie iarnă, au loc reprezentaţii cu Dragoste
de ţigan, Cântând in ploaie, Sunetul muzicii, Văduva veselii,
Scripcarul pe acoperiş, Colivia cu nebune etc.
Din piesa lui Jean Poiret La cage aux folles - Colivia cu
nebune (care se joacă şi la Teatrul de Comedie bucureştean),
Jerry Hermann şi libretismul Harvey Fierstein au creat u n
musical d e mare succes internaţional. Varianta budapestană, î n
regia lui Laszl6 Vămos, se situează calitativ l a nivelul cerinţelor
unui spectacol de musical occidental. Protagoniştii sunt Peter
H a u m a n n ( Albin/Zaza - o creaţie excepţional1\) şi Săndor
Nemeth (George), steaua şi directorul distinsei instituţii.
Îa 1992 s-au împlinit 500 de ani de la descoperirea Americii,
eveniment sărbătorit în l u m e a î n treagă. Acest moment de
cotitură istorică i-a inspirat şi pe oamenii de teatru ungari. Astfel,
Peter Gallai a compus, după libretul semnat de Peter Fabri,
muzica unei opere-rock, intitulată Columb, rătăcirea pe uscat şi
pe apă a unui spaniol dement sau Odiseea unui întreprinzător.
48
T r a n sferarea ei pe s c e n a T e a t r u l u i de O p e re t ă a p a r ţ i n e
,
regizorului Ferenc Novak, d e nJ.!mele căruia s e leagă nenumărate
spectacole de mare succes atât în Ungaria, cât şi în străinătate,
inclusiv la Oradea. Pentru rolurile principale, Columb şi regina
Isabela, au fost invitaţi doi actori de proză, Istvăn B ub i k şi
Kriszta Kovăts care, alături de trupa bine închegată, au creat un
spectacol superb, evocând perioada de la pornirea în călătorie
până la batjocorirea în piaţa publică a lui Col umb, aj u n s la
s e n e c t u t e , obsedat p â n ă la d e m e n ţ ă de o n o u ă e x p e d i ţ i e
transoceanică.
Musicalul lui Jerry Bock, Scripcarul pe acoperiş, inspirat din
romanul "Tevie, lăptarul" de Şalom Alechem, în regia lui Lăszl6
Vamos, se află pe afişul Teatrului de Operetă de peste două
decenii. Tragedia deportării ţariste a locuitorilor unui sat evreiesc
e redată, după sute de repreze n t a ţ i i , cu prospeţimea de l a
premieră. Î n rolul l u i Tevie poate f i văzut marele Ferencz
B e s s e n y e i ( i n te rpre t u l r o l u l u i Gh eorghe D oj a din fil m u l
"Sentinţa").
În cocheta sală din Cetatea Buda a Naţionalului budapestan
am văzut două montări cu subiecte biblice. Prima este "divinul
joc în stil rock" Godspell de Stephen Schwartz, Davis Green şi
John M. Tebelak, în regia lui Istvân Igl6di. Actori şi studenţi de la
Academie i n t e rpretează, c â n t ă , d a n sează cu m u l t aplomb
musicalul inspirat din Evanghelia după Matei. Celălalt spectacol
se intitulează Csiksomly6i passio (Misterele de la Şumuleu-Ciuc),
fiind o adaptare a miste relor din Vi nerea Mare a Paşte l u i ,
însemnate în secolul a l optsprezecelea d e că.Iugării franciscani din
mănăstirea şumuleană de lângă Miercurea Ciuc. Debutează cu
revolta lui Lucifer, continuă cu izgonirea din Paradis, schiţând
momentele cele mai importante ale Vechiului Testament, şi se
sfârşeşte cu Pietâ. Originalitatea montării constă în încercarea de
a reproduce modul naiv de interpretare a misterelor de către
oamenii simpli din regiunea Ciucului .. Astfel, stângăciile acestora,
redate de actori profesionişti de mare talent, dau � aştere unor
situaţii suculent comice, înnobilate de prelucrări din folclorul
muzical secuiesc. În această montare grandioasă (cu care Teatrul
Naţional a făcut un turneu şi în ţara noastră), regizată de Imre
Kerenyi, actorii şi studenţii interpretează fiecare mai multe roluri,
remarcabil conturate.
Cabaretul politic ocupă un loc aparte în v.iaţa teatrală ungară,
având tradiţie încă din perioada interbelică. Continuarea acestui
gen (în care a strălucit celebrul Kălmăn Latabăr), îmbogăţit cu
evenimentele curente, dar mai ales cu cele de după răsturnările
din 1989, a dus la înfiinţarea unor teatre specializate (de exemplu,
Mikroszkop Szinpad-Scena Microscop). Aici evoluează cu mare
succes, seară de seară, comici vestiţi ca J6zsef Sas, cuplul Markos­
Nădas, Tamăs He11er, Geza Hoffi. Trebuie menţionată atenţia cu
care aceştia îşi pregătesc spectacolul: improvizează ceva nou î n
fiecare seară, î n funcţie de evenimentele politice a l e zilei. La
intrarea în foaier, spectatorul se găseşte faţă-n faţă cu o oglindă
concavă sub care se află o inscripţie cu anul în curs; în ea, omul se
vede grăsuţ, bine hrănit. Făcând un pas mai departe, urmează să
se vadă într-o oglindă de data asta convexă, reflectând o siluetă
slăbită, subţiată, subnutrită, prevestind starea în care se va afla în
anul ce urmează. Şi la propriu, şi la figurat!
STRACULA ATILLA