UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA DE DREPT PENAL ŞI

CRIMINALISTICĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

ELEMENTE DE CERCETARE ŞI INTERPRETARE LA FAŢA

LOCULUI A PRINCIPALELOR
URME BIOLOGICE DE NATURĂ UMANĂ

REZUMAT

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC

PROF.UNIV.DR. EMILIAN STANCU

DOCTORAND

CIOACĂ CEZAR

BUCUREŞTI 2018
 MOTTO

― Iubeşte-ţi profesia şi socoteste-o cea

mai frumoasă dintre toate şi

astfel izbanda va fi deplină‖

Victor BABEŞ

Doresc să mulţumesc şi pe această cale tuturor celor care cu proeresis, experienţă şi

competenţă m-au îndrumat, încurajat şi sprijinit în elaborarea şi redactarea acestei lucrari de
doctorat dintre care menţionez:

- Din cadrul Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Drept

d-lui Prof.emerit univ. dr. Emilian STANCU – îndrumatorul ştiintific al lucrării
d-lui Prof. emerit univ. dr. Constantin MITRACHE,
d-lui Prof. univ. dr. Crişu ANASTASIU,
d-lui Conf. univ. dr. Andrei ZARAFIU ,
- Din cadrul Academiei de Poliţie “ Al. I. Cuza” - Bucureşti

d-lui Prof. univ. dr. Verginel LOZNEANU,

d-lui Conf. univ. dr. Marin RUIU,

 CUPRINS

Abrevieri 6

Argument 8

Capitolul I: Consideraţii generale privind interpretarea criminalistică a urmelor la

faţa locului

1.1. Noţiuni introductive 16

1.2. Rolul interpretării criminalistice a urmelor 22

1.3. Principiile interpretării criminalistice 25

1.4. Obiectivele interpretării urmelor 30

1.5. Informaţii ce pot fi obţinute din interpretarea diferitelor

categorii de urme descoperite la faţa locului 33

Capitolul al II-lea : Aspecte criminalistice şi procesual penale cu privire la

cercetarea la faţa locului

2.1.Categoriile juridice de probă şi mijloc de probă în

accepţiunea dreptului procesual penal român 44
2.2.Clasificarea probelor şi a mijloacelor materiale de probă 46
2.3.Reguli generale şi speciale referitoare la folosirea
probelor şi a mijloacelor de probă în procesul penal 47
2.4.Cercetarea la faţa locului. 51
2.5.Caracterele şi importanţa cercetării la faţa locului. 58

Capitolul al III –lea: Elementele de identificare biologică şi subdiviziuni care servesc

la clasificarea urmelor biologice de natură umană

3.1. Scurt istoric al dezvoltării studiului urmelor

biologice de natură umană 66

 3.1.1. Polimorfismul antigenelor 71

3.1.2. Polimorfismul proteinelor 72

3.1.3. Polimorfismul celulelor ADN sau

polimorfismul genetic 73

3.2. Principalele ramuri ale studiului biologiei judiciare 82

Capitolul al IV –lea: Sursele urmelor biologice de natură umană

4.1 Fluidele corpului uman

4.1.1. Sângele şi urmele de sânge 91

4.1.2. Sperma şi urmele de spermă 94

4.1.3. Saliva şi urmele de salivă 98

4.1.4. Acidul nucleic extracelular 100

4.2. Celulele

4.2.1. Celulele de la suprafaţa markerilor ADN şi

celulele nucleotide 101

4.2.2. Mitocondria şi alte organelele 105

4.2.3. Citosol-ul 106

4.3. Ţesuturi

4.3.1. Pielea 108

4.3.2. Firul de păr 116

4.3.3. Oasele 122

4.3.4. Dinţii 125

Capitolul al V –lea: Activităţi tehnico-tactice criminalistice de căutare, descoperire,

relevare, fixare a principalelor urme biologice de natură umană
 5.1. Procesarea locului faptei 129
5.2. Categorii relevante de urme biologice care pot fi
identificate la faţa locului 135
5.3. Urmele biologice şi probele biologice de comparaţie 139
5.4. Mijloace de protecţie împotriva contaminării 140
5.5. Căutarea şi identificarea urmelor biologice 141
5.6. Testele de confirmare / testele preliminare (de probabilitate) 143

Capitolul al VI –lea: Identificarea principalelor urme biologice de natură umană. Tipologia

investigării principalelor urme biologice de natură umană.

6.1. Cercetarea urmelor de sânge 145

6.2. Cercetarea urmelor de spermă 165

6.3. Cercetarea urmelor de salivă 173

6.4. Cercetarea urmelor de natură piloasă 179

6.5. Cercetarea urmelor osteologice şi a urmelor odontologice 187

6.6. Cercetarea urmelor de unghie 195

6.7. Metode de interpretare a principalelor urme biologice

de natură umană prezente la faţa locului 204

Capitolul al VII –lea : Metode moderne de analiză de laborator a urmelor biologice de

natură umană.

7.1. Tipologia grupurilor sangvine si profilul criminalistic prin

utilizarea proteinelor 230

7.2. Profilul elementului variabil a numărului de repetiţii

în cascadă 241
 7.3. Efectuarea profilului ADN prin tehnica STR 250

7.4. Profilul polimorfismului uninucleotidic (SNP) 256

7.5. Profilul prin analiza ADN-ului mitocondrial 261

Capitolul al VIII–lea : Aprecierea valorii probante a urmelor biologice create de corpul

uman şi folosirea acestora ca probe relevante în procesul penal

8.1. Baza legală, definiţia şi importanţa expertizei criminalistice

judiciare 267

8.2. Obiectul expertizei judiciare 270

8.3.Cazuri de efectuare obligatorie a expertizelor 273
8.4.Expertiza extrajudiciară 276
8.5.Aprecierea valorii probante a raportului de expertiză 276
8.6.Aspecte relevante cu privire la genetica judiciară şi
identificarea genetică judiciară 281

Capitolul al IX – lea: Cooperarea internaţională în domeniul testării genetice precum şi

principalele sisteme automate de identificare şi exploatare a urmelor biologice de natură
umană

9.1. Cooperarea internaţională în domeniul testării genetice 294

9.2. Principalele sisteme automate de identificare şi exploatare

a urmelor biologice de natură umană 302

Concluzii finale şi propuneri 314

Bibliografie 323
Anexe
 Premisele şi motivarea studiului

pentru crearea proiectului de cercetare ştiinţifică (tezei de doctorat) cu titlul :

„Elemente de cercetare şi interpretare la faţa locului a principalelor urme biologice de
natură umană”.

Proiectul are ca scop dezvoltarea cunoaşterii cu privire la aflarea adevărului interpretând

tehnico-ştiinţific urmele existente la faţa locului, urmărind perfecţionarea legislaţiei în domeniu
şi prezentarea unor soluţii alternativ - traseologice în ceea ce priveşte modalitatea de aflare a
adevărului prin interpretarea unei categorii speciale de urme la faţa locului şi anume urmele
biologice de natură umană , în mod particular urmele de sânge, spermă, salivă, de natură piloasă,
osteologică, odontologică şi de unghie .

Tema aleasă pentru proiectul de cercetare ştiinţifică este de strictă actualitate, urmele
biologice de natură umană reprezintă o ramură frecvent utilizată în cercetarea criminalistică.
Realităţile cotidiene ne demonstrează faptul că majoritatea faptelor de natură penală comise cu
violenţă lasă la faţa locului dovezi materiale ale celor petrecute, dar insuficienta pregătire în
domeniu a celor ce investighează locul săvârşirii faptelor de natură penală precum şi lipsa
anumitor materiale de strictă necesitate în descoperirea şi relevarea categoriilor de urme existente
la faţa locului face ca „vocea urmelor‖ să nu fie auzită şi văzută, atât de investigatori cât şi de cei
ce se ocupă cu activitatea ulterioară de aflare a adevărului, uneori producându-se erori judiciare
grave cu consecinţe ireversibile atât pentru persoana implicată cât şi pentru societate.

În zilele noastre, când asistăm la competiţia dintre jurişti şi criminalişti, pe de o parte, şi

infractori pe de altă parte, când de binefacerile unui sistem care se vrea democratic profită cel
mai mult cei aflaţi în zona delincvenţei, multe întrebări revin şi cu privire la modul de formare al
magistraţilor, anchetatorilor şi specialiştilor criminalişti.1

Obiectivele cercetării

Lucrarea va urmări o serie de obiective enumerate şi argumentate în cele ce urmează

printr-o metodologie interdisciplinară, specifică ştiinţelor practico-aplicative. Importanţa temei
constă în dificultăţile întâlnite în practică din cauza legislaţiei lacunare şi a opiniilor doctrinare
diferite, precum şi a unei jurisprudenţe neunitare.

Proiectul de cercetare îşi propune următoarele obiective:

 documentarea cu privire la stadiul actual al cunoaşterii în domeniu, precum şi analiza

1
Stancu, Emilian, Tratat de Criminalistică, Ediţia a V-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2010, pp.8.
 teoretică a interpretărilor urmelor de natură biologică create de corpul uman;
 cercetarea practicii judiciare publicate;
 efectuarea de experimente pentru a documenta concluziile probabile;
 identificarea dificultăţilor apărute în practică în aplicarea legislaţiei în domeniu;
 elaborarea de soluţii cu caracter de noutate şi obţinerea de elemente şi puncte de vedere
cu privire la problemele şi dificultăţile întâlnite în zona de practică pertinentă domeniului;
 publicarea rezultatelor cercetării la o editură de prestigiu.

Prezentarea proiectului de cercetare ştiinţifică (tezei de doctorat):

Majoritatea cercetătorilor şi specialiştilor din domeniul Criminalisticii şi Medicinei legale

au investigat şi prezentat2, în lucrările de specialitate, cu precădere urmele de sânge, spermă,
salivă şi firele de păr, considerându-le ca fiind cele mai importante urme create de corpul uman,
atât datorită informaţiilor pe care le oferă, cât şi datorită numărului mare de cazuri în care acestea
sunt prezente la faţa locului săvârşirii unei infracţiuni.

Din punct de vedere al experienţei ştiinţei Criminalisticii, toate urmele biologice legate
de victimă, infractor, sau locul infracţiunii, sunt importante în aceeaşi măsură, fie că sunt de
natură umană sau nonumană. Cele mai importante urme biologice descoperite la faţa locului,
sunt cele prezente în viaţa de zi cu zi. O urmă biologică rar întâlnită în spaţiul infracţional, dar
prezentă în jurisprudenţă, poate avea o importanţă deosebită pentru anchetă, dându-i un nou curs
acesteia.

Ne aflăm în epoca marilor descoperiri genetice în care oricând se pot pune în evidenţă şi
în practică noi metode şi mijloace de identificare a urmelor biologice. Dacă până în prezent
majoritatea lucrărilor de specialitate apreciau că urmele biologice pot asigura numai o
identificare de grup, dezvoltarea fără precedent a tehnicii, în primul rând a tehnicii legate de
cercetarea genotiparului uman, descoperirea de noi materiale şi tehnologii, au condus, în mod
logic, la modificarea percepţiei asupra capacităţilor probatorii ale urmelor biologice, la plasarea
lor între probele acceptate şi din ce în ce mai mult folosite de justiţie pentru identificarea
individuală a prezumtivilor suspecţi.

Paradoxal, cu cât omul modern beneficiază mai mult de tehnologie, cu atât neliniştea lui
creşte, acesta devenind conştient de puterea sa asupra materiei dar dându-şi seama totodată de

2
În acest sens Stancu, Emilian, Tratat de criminalistică, Ediţia a VI-a revăzută şi adăugită, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2015, pp. 157 – 186; Popa, Ghe., Tehnică criminalistică, curs universitar, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti, 2008, pp. 168 – 182; Beliş, V., Bărbării, L., Genetica judiciară, de la teorie la practică,
Ed. Medicală. Bucureşti, 2007; Neagoş, D., Bohilţea, L., Creţu, R., Anton, M., Genetica umană practică, Editura
Medicală, Bucureşti, 2012; Covic, M., Ştefănescu, D., Sandovici, I., Gonduza, V. E., Genetica Medicală, Ediţia a
III-a revăzută integral şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, 2017.
neputinţa sa pe plan social. O realizare a criminalisticii – consecinţă a dezvoltării ştiinţei – este
aceea că şansele infractorilor de a se sustrage înfăptuirii justiţiei sunt din ce în ce mai reduse.
Este totuşi greu de crezut – cunoscută fiind complexitatea naturii umane – că ceva, sau cineva, ar
putea stopa această boală a societăţii, şi anume infracţiunea.

Adevărul este unul singur, iar, pentru a-l afla, organele judiciare apelează la metode şi
mijloace ştiinţifice între care şi cele ale folosirii experţilor din diferite domenii, mare parte dintre
ele aparţinând Criminalisticii şi Medicinei legale. Fiecare concluzie are o valoare probatorie
particulară, iar în efectuarea actului ştiinţific specialiştii trebuie să recurgă la cercetarea completă
a materialului de studiu, folosind toate mijloacele de investigare pe care le au la dispoziţie.

Fiind susceptibile de evaluare ştiinţifică, probele biologice folosesc legile ştiinţifice,

astfel, activitatea anchetatorului prelungindu-se cu cea a specialistului. Pentru creşterea
permanentă a coeficientului de pertinenţă şi concludentă a probei de factură biologică, legiuitorul
recurge la experţi apropiaţi şi de spiritul juridic, în măsură a înlătura lacunele rezultate din
neconcludenţa probei biologice, în procesul trecerii de la eventualitate la certitudine nu se poate
face abstracţie de faptul ştiinţific3.

În acest proces de utilizare a mijloacelor ştiinţifice, atât specialiştii (medici, biologi,

criminalişti, ş.a.) cât şi juriştii trebuie să cunoască atât limitele cât şi valoarea probei biologice,
asigurând aprecierea obiectivă a probei şi administrarea corectă a acesteia.

Specialiştii au obligaţia de a pune la dispoziţia juristului rezultatele cercetărilor sale fie că

sunt certe, fie că datorită limitelor ştiinţei la acel moment, a mijloacelor de lucru sau a calităţii
materialului biologic dat spre studiu, aceştia nu pot emite decât ipoteze ştiinţifice, pe care juristul
le poate corobora cu celelalte mijloace de probă pentru a ajunge la o concluzie finală 4.

În elaborarea acestei lucrări voi porni de la premisa că urmele biologice – anatomic

vorbind – ce aparţin unei specii, fie ea umană sau nonumană, nu pot fi negate ca neaparţinându-i.
Dacă mersul şi scrisul pot fi simulate, dacă amprentele papilare pot fi înlăturate (ocolite) prin
protecţie sau operaţii ale dermului, codul genetic, informaţie cuprinsă în tot ceea ce înseamnă
urmă biologică, pare a fi singura amprentă care realmente poate identifica un individ.

Voi încerca prin această lucrare să prezint stadiul la care a ajuns umanitatea la momentul
actual în materia cercetării urmelor biologice de natură umană şi să pun la dispoziţia viitorilor
jurişti un repertoriu care nu se vrea exhaustiv, mai ales în condiţiile în care un subiect atât de vast
nu ar putea fi epuizat într-o simplă lucrare ştiinţifică. Trebuie să menţionez însă, că încercarea de
a alcătui aceast proiect mi-a deschis noi orizonturi şi m-a pus în faţa unor întrebări la care a
trebuit să caut un răspuns – fără a avea pretenţia de a da judecăţi definitive asupra subiectului
abordat – care să satisfacă, fie şi parţial, dorinţa lectorului de a căuta el însuşi răspunsuri, de a

3
Scripcaru, Ghe. şi colab., Medicină şi Drept, Ed. Junimea, Iaşi, 1979, pp. 18-24
4
Idem, op.cit, pp.20
confirma, sau a infirma, concluziile la care am ajuns. Punctul de plecare al lucrării l-a constituit
observaţia că, deşi fiecare specialitate dezvoltă în profunzime partea care-i aparţine, în cercetarea
urmelor biologice de natură umană, juristul este cel care trebuie să deţină toate informaţiile pe
care alte ştiinţe le oferă, folosindu-le în cadrul Criminalisticii, căpătând astfel un caracter
profund interdisciplinar.

De aici aparea evidentă necesitatea existenţei şi perfecţionării continue a unui corp de

specialişti jurişti, dar şi de poliţişti, care să susţină justiţia şi, mai ales, să-şi folosească toată
priceperea şi experienţa în combaterea răului social, totul începând cu aflarea adevărului. 5

Juristul nu trebuie să considere că pentru o anume urmă biologică de factură umană, cum
ar fi sângele, spre exemplu, dispune de un număr fix de întrebări la care trebuie să răspundă,
întotdeauna cercetarea unei urme trebuie gândită dinamic, întrebările referitoare la aceasta
trebuind să urmărească toate posibilităţile de răspuns şi să ia în consideraţie cunoştinţele
acumulate şi comunicate de comunitatea ştiinţifică, referitoare la problema cercetată. De regulă,
specialiştii din domeniile ştiinţelor particulare (medicină, fizică, chimie, biologie ş.a.) răspund
chestionarului (rezoluţie motivată sau ordonanţă) ce le este pus la dispoziţie de către anchetator.
Aceştia nu au obligaţia creativităţii şi formulării unor răspunsuri la întrebări care nu au fost puse.
De aceea, este important ca juristul să cunoască cât mai mult din deschiderile şi oportunităţile
oferite de o ştiinţă exactă, să fie conştient de limitele cercetării analitice a probelor pentru a putea
formula întrebări în consecinţă. Aceasta nu înseamnă că juristul trebuie să cunoască în amănunt
mijloacele tehnice, substanţele şi metodele folosite de cercetătorul din domeniul ştiinţelor
particulare, dar nici să ignore formarea sa ca specialist complex, dotat cu un bagaj de cunoştinţe
de natură generală care să îi confere posibilitatea de a formula întrebări corecte şi cât mai variate,
destinate să îl conducă spre aflarea adevărului.

Juristul, fără a se implica direct în analiza unei urme, poate determina obţinerea de către
cercetătorul analist a unor răspunsuri cunoscând sau prezumând că ar cunoaşte finalitatea
expertizei de laborator.

Sunt pe deplin conştient că domeniul Criminalisticii este departe de a fi epuizat toate

posibilităţile de preluare a unor cunoştinţe şi tehnici de investigaţie din domeniul ştiinţelor
particulare, că ştiinţele particulare care indisolubil sunt legate de creativitatea umană nu au atins
o limită de suficienţă, putând oferi, în continuare, noi perspective de dezvoltare şi perfecţionare a
Criminalisticii. Criminalistica si medicina legală, deşi independente, nu pot exista ca entităţi
separate – ambele fiind subordonate aceluiaşi scop social: fundamentarea stiinţifică, mai presus
de orice indoială, a actului de justiţie.

Proiectul de cercetare a urmărit o serie de obiective enumerate şi argumentate în cele ce

urmează printr-o metodologie interdisciplinară, specifică domeniului criminalisticii, dreptului

5
Stancu, Emilian, Tratat de Criminalistică, Ediţia a VI-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2015, pp.7.
procesual penal, dar şi legislaţiei comunitare. Importanţa temei constă în dificultăţile întâlnite în
practică din cauza legislaţiei naţionale lacunare şi opiniilor doctrinare diferite, precum şi a unei
jurisprudenţe neunitare.

Soluţiile promovate sunt realiste şi se întemeiază pe stadiul actual al cunoaşterii şi pe

rezultate efective ale muncii de cercetare desfăşurate de subsemnatul. Realizarea proiectului
presupune în principal o documentare temeinică şi, în consecinţă, accesul la un număr cât mai
mare de lucrări (reviste, cursuri, tratate, monografii etc. publicate în ţară şi în străinătate) în
vederea aprofundării cunoştinţelor în domeniu. Obiectivele, activităţile aferente fiecărui obiectiv
- ţintă şi durata proiectată pentru desfăşurarea fiecărei activităţi în parte şi a proiectului în
ansamblu sunt concepute funcţional, rezultatele fiind previzibile şi valoroase.

Activităţi de cercetare ce au fost desfăşurate:

- analiza stadiului actual al cunoaşterii în domeniul de referinţă;

- experimentarea anumitor categorii de urme biologice si în mod special urmele de sânge,
salivă, spermă;
- prezentarea de comunicări ştiinţifice la sesiunile naţionale şi cele cu participare
internaţională;
- elaborarea unei monografii pentru publicare la o editură de prestigiu.

Metodologia cercetării

În funcţie de activitatea derulată metodologia de lucru variază. Astfel, pentru activităţile

de acumulare de cunoştinţe noi în materia identificării urmelor la faţa locului, am utilizat metoda
documentarii aprofundate şi comparative a experienţei pozitive a specialiştilor criminalişti în
concordanţă cu legislaţia în domeniul de referinţă, precum şi a doctrinei relevante. Analiza
normelor de drept naţional şi internaţional vor presupune utilizarea următoarelor metode:

1. metoda logică de cercetare juridică - ca sumă a procedeelor, tehnicilor şi operaţiunilor

metodologice şi gnoseologice specifice, care reliefează structura şi dinamica raporturilor dintre
componentele sistemului juridic existent într-o societate, la momentul desfăşurării analizei
specifice obiectivelor proiectului;

2. metoda istorică de analiză a dreptului naţional din domeniul vizat de proiect, întrucât dreptul,
prin esenţa sa urmează drumul evoluţiei societăţii umane, oglindind nivelul de dezvoltare al
acesteia. În egală măsură această metodă reliefează permanenţele conceptelor juridice analizate,
constantele acestora pe parcursul unor etape istorice mai lungi, dându-mi astfel posibilitatea să
reliefey importanţa cunoaşterii acestor norme juridice.

3. metoda comparativă de cercetare juridică, care va respecta cele patru reguli ale comparaţiei
juridice:
 a. compară ceea ce este comparabil, (afirmativ sau contrastant) în materia conceptelor
utilizate de legislaţia şi doctrina ştiinţelor pozitive aplicate ştiinţelor criminalistice;
b. comparaţia trebuie făcută întotdeauna în contextul legal în care instituţiile juridice
comparate se încadrează;
c. comparaţia trebuie să analizeze totalitatea experimentelor efectuate de subsemnatul cu
referire la tema abordată, din sistemele juridice comparate;
d. comparaţia trebuie să analizeze şi evoluţia în timp a noţiunilor comparate, în procesul de
evoluţie şi aplicare a acestora în alte state.
De asemenea, comparaţia, ca metoda utilizată pentru găsirea unor puncte comune de
definire a conceptelor general acceptate în domeniul supus cercetării, va respecta regula celor trei
termeni logici utilizaţi în analiză: comparatum, comparandum, tertium comparationis, ca rezultat
superior, comun, reieşit din analiza instituţiilor comparate şi aplicabil tuturor sistemelor supuse
analizei.

4. în funcţie de celelalte activităţi, am utilizat metode specifice de sinteză a informaţiilor

documentare obţinute din sursele pe care proiectul le oferă, precum şi de clasificare a acestor
informaţii, cu scopul de a obţine modele pertinente şi comparabile pe parcursul dobândirii de
rezultate în cadrul proiectului. Proiectul trebuie să creeze, în măsura în care este posibil, tipologii
de abordare a fenomenelor studiate, precum şi să dezvolte direcţii noi de analiză a strategiei în
domeniul criminalisticii.

5. pentru o mai bună analiză a principalelor urme biologice de natură umană si alte elemente
specifice acestora am folosit metoda calitativă şi cantitativă de determinare a anumitor tipuri de
conţinut, precum şi metoda experimentală, de laborator, pentru infirmarea sau confirmarea unor
soluţii.

Rezultatele aşteptate în urma activităţii de cercetare propuse prin acest proiect sunt
necesare pentru o mai bună înţelegere şi o aplicare unitară atât a legislaţiei precum şi a altor acte
normative cu aplicabilitate în domeniu, pe de o parte cât şi a alinierii acestor reglementări
naţionale cu cele existente la nivel european şi internaţional. Realizarea proiectului presupune în
principal o documentare temeinică şi, în consecinţă, accesul la un număr cât mai mare de lucrări
(reviste, cursuri, monografii, etc.) în vederea aprofundării cunoştinţelor în domeniu, precum şi
efectuarea de activităţi practice pentru a documenta şi aplica cele receptate în activitatea de
documentare. Activităţile aferente fiecărui obiectiv şi durata proiectată pentru desfăşurarea
fiecărei activităţi în parte şi a proiectului în ansamblu sunt concepute funcţional, rezultatele fiind
imprevizibile şi valoroase după cum urmează:

În primul capitol ce l-am denumit ―Consideraţii introductive privind interpretarea

criminalistică a urmelor la faţa locului‖ am abordat problematica conceptuală a interpretării (în
general), principiile ce guvernează fondul interpretării, făcând trimitere expresă mai ales la
conceptul de interpretare criminalistică, plecând de la conceptul de urmă, de la rolul şi locul
interpretării criminalistice a urmelor ca principal mijloc de probă în aflarea adevărului judiciar şi
ajungând în mod particular la informaţiile ce pot fi obţinute prin interpretarea diferitelor categorii
de urme create de corpul uman şi descoperite la faţa locului cum ar fi interpretarea urmelor lăsate
de membrele superioare şi inferioare ale omului, de buze, ureche, nas şi alte părţi componente ale
corpului uman.

În al II-lea capitol intitulat „Aspecte criminalistice si procesual penale privind cercetarea

la faţa locului‖ am abordat problematică a cercetării la faţa locului, plecând de la reglementările
juridice actuale, existente în legislaţia românească, standarde şi proceduri conforme legislaţiei
interne şi internaţionale, şi terminând cu unele aspecte criminalistice ce priveşte tema aleasă. În
continuare am indicat importanţa cunoaşterii noţiunii de urmă, transformarea acesteia în probă
sau mijloc material de probă, administrarea ei, precum şi rolul acesteia în aflarea unor date reale
şi utile pentru cunoaşterea adevărului. Pas cu pas am analizat oportunitatea studierii urmelor
biologice de natură umană , referindu-mă în mod special la principalele asemenea urme, ca
accepţiune cât şi necesitate de studiere şi ulterior interpretarea acestora.

Capitolul al III-lea denumit „Elemente de identificare biologică şi subdiviziuni care

servesc la clasificarea urmelor biologice de natură umană‖ este dedicat unui scurt istoric al
studiului urmelor biologice de natură umană, începuturile studierii domeniului, am delimitat şi
arătat principalele ramuri de studiu al biologiei judiciare din perspectivă medico-legală definind
mutaţiile existente la nivelul ADN-ului ce duc la individualizarea persoanei din punct de vedere
genetic.
„Sursele urmelor biologice de natură umană‖ abordate în capitolul IV vor oferi o imagine
de ansamblu asupra principalelor surse ale urmelor biologice specifice organismul uman,
definind, argumentând şi delimitând celula, ţesuturile şi alte fluide ale corpului uman ca sursă
principal de extragere a ADN-ului.

Capitolul V aduce în lumină căutarea, descoperirea şi prelucrarea corectă a urmelor

biologice de natură umană la faţa locului inclusiv punerea în evidenţă a acestora, ambalarea
sigilarea şi transportul acestor mijloace materiale de probă. Tot în acest capitol am încercat să
determin individualizarea urmelor prin teste specifice, explicând ca principal criteriu,
confirmarea sau infirmarea mijlocului de probă prin teste de probabilitate sau de confirmare .

Al VI-lea capitol intitulat „Identificarea principalelor urme biologice de natură umană.

Tipologia investigării principalelor urme biologice de natură umană‖ face posibilă legătura între
cercetarea la faţa locului şi mijlocul material de probă, clasificând urmele lăsate de corpul uman,
şi de asemenea făcând posibilă încadrarea urmelor biologice de natură umană în marea clasă a
urmelor, indicând metode individuale de descoperire, punere în evidenţă şi examinare, stabilind
prin mijloace tehnice concrete de identificare certitudinea în a fi sau a nu fi probă biologică de
natură umană. În acest capitol stabilesc primele metode concrete de interpretate a principalelor
urme biologice, interpretare preliminară efectuată empiric la locul săvârşirii faptei de natură
penală.
 Capitolul al VII-lea denumit „Metode moderne de analiză de laborator a urmelor
biologice de natură umană‖ este dedicat personalizării şi exploatării urmelor biologice de natură
umană văzute prin prisma practicienilor, exploatând principalele urme biologice de natură umană
prin analize de laborator şi extrăgând prin metode şi tehnici specifice de amplificare, ADN-ul,
principalul mijloc de probă ce poate incrimina sau considera nevinovată o persoană.

Capitolul al VIII – lea, ―Aprecierea valorii probante a urmelor biologice create de corpul
uman şi folosirea acestora ca probe relevante în procesul penal‖, am arătat importanţă folosirii
urmelor biologice de natură umană în jurisprudenţa românească prin exploatarea acestora prin
expertize şi rapoarte de interpretare criminalistice şi medico-legale întocmite de specialişti cu
pregătire specifică în domeniu. De asemenea sunt detaliate documentele întocmite cu prilejul
cercetării la faţa locului, folosirea rezultatelor concluziilor emise de specialişti şi experţi în
domeniu, exploatarea principalului mijloc de probaţiune a urmelor biologice de natură umană şi
anume extragerea profilului ADN, delimitând obiectul de studiu al geneticii judiciare, aspect
important prin factorul de aplicabilitate, interpretare şi individualizare a persoanei. Am aratat în
termeni procedurali, paşii de urmat în efectuarea a unor astfel de materiale probante, elementele
luate în considerare de experţi şi specialiştii în domeniu, modele de materializare a rezultatelor,
dar şi limitele, capcanele şi vulnerabilităţile probelor ADN.

În ultimul capitol al studiului intitulat ―Cooperarea internaţională în domeniul testării

genetice şi principalele sisteme automate de identificare şi exploatare a urmelor biologice de
natură umană‖ aduce în actualitate cooperarea internaţională în materie, precum şi principalele
mijloace de cooperare şi anume bazele de date.

Finalul lucrării este dedicat prezentării concluziilor şi formulării anumitor propuneri cu

privire la problemele şi dificultăţile întâlnite în zona de practică pertinentă a domeniului.

Concluzii finale şi propuneri

Prezentul proiect a iniţiat o cercetare cu privire la problemele pe care practicienii le

întâlnesc în practică legate de crearea şi gestionarea unei importante categorii de mijloace de
probă şi anume urmele biologice create de corpul uman, mijloace probatorii considerate proba
„0‖ , de început al tuturor faptelor de natură penală ce implică persoana umană, precum şi
dificultăţile apărute în interpretarea criminalistică a acestor urme şi elemente probatorii atât la
locul săvârşirii faptelor cât şi ulterior în vastul proces de aflare a adevărului în cauzele penale şi
tragere la răspundere a făptuitorului. Actuala relaţie dificilă dintre lege şi ştiinţă stă în contrast cu
asocierea istorică intimă dintre cele două panele ale civilizaţiei.

Interacţiunea marcantă între ştiinţe, cu referire în mod specific la conexiunea ştiinţelor

criminalistice (medicina-legală) şi ştiinţele juridice, nu este un rod al imaginaţiei, un concept
nou. Într-adevăr, relaţiile dintre domeniile fundamentale ale ştiinţelor, ale legii, religiei şi
filozofiei au dat naştere civilizaţiei occidentale6 din care facem şi noi parte.

În ciuda acestui fapt, cercetătorii au fost criticaţi de-a lungul timpului pentru sădirea şi
cultivarea acelei înclinaţii de a acorda importanţă continuă calităţii autonome a gândirii ştiinţifice
în detrimentul legăturilor existente între intelect, viaţa socială şi politică a timpului în care se
aflau. A fost sugerată ideea prin care discipolii nu s-ar desprinde relaţiilor sociale existente şi
sugerate de maestru, deoarece ar fi în detrimentul unei înţelegeri cuprinzătoare şi pătrunzătoare
într-o ramură anume de cercetare.

Interacţiunea dintre ştiinţă şi lege poate fi datată, astfel încât se poate ajunge până în
epoca neolitică, situată între 9000 î.ch. şi 3000 î.ch.7. Această perioadă istorică este mai puţin
cunoscută dar poate atrage atenţia asupra faptului că în aceea perioadă se creează anumite
organizări statale, se domesticesc animale şi începe cultivarea plantelor, se dezvoltă scrierea şi
tehnologia, încep să apară primele evenimente judiciare pe fondul schimburilor comerciale, se
dezvoltă ştiinţele medicale şi astronomia, dezvoltare care face posibilă primele interacţiuni dintre
domeniile ştiinţifice şi ştiinţele juridice.

Astronomii au fost pionierii ştiinţifici ai erei neolitice şi primii care au demonstrat

interacţiunea dintre ştiinţă şi lege 8 . Aceşti primi oameni de ştiinţă au fost meticuloşi în
înregistrarea propriilor observaţii astrale, iar din datele înregistrate s-a născut conceptul de
calendar. Continuele observaţii ale mareelor şi structurii universului astronomic au servit ca loc
de naştere ideii de ordine, şi în consecinţă a legii şi ordinii.

Ideea a fost preluată şi transmisă per generaţii, iar în secolul al XVII-lea apar contribuţii
ştiinţifice majore, sub oblăduirea lui Copernicus, Galileo, Newton, Boyle şi alţii, care au
schimbat modalitatea în care lumea a fost privită şi ce metode au fost cele mai potrivite pentru
aflarea adevărului, în mod particular au modificat procesele de gândire ale întregului
mapamond. Dezvoltarea ştiinţifică a fost concretizată şi în Anglia secolului al XVII-lea, atunci
când legea şi ştiinţa au ajuns la aceleaşi două mari paradigme ştiinţifice: nevoia de angajare şi
prezentare sistematică a datelor existente în grupuri organizate ştiinţific şi, mai pertinent,
creşterea gradului de conştientizare atât în sferele ştiinţei, legea, pentru probabilitatea adevărului,
nu pentru certitudinea ei 9 . Căutarea adevărului absolut a fost astfel înlocuită cu ipoteze
probabilistice şi de evaluare a dovezilor pentru a obţine adevărul dincolo de orice suspiciune 10.

6
Wecht, C. H., Rago, J.T., Forensic sciences and law. Investigative application in criminal, civil and family justice,
Editura Boca Raton, CRC Press, 2006, pp.3.
7
Wecht and Rago, 2006, op. cit., pp.5.
8
ibidem
9
Shapiro, B.J., Law and sciences in seventeenth-century England, Stanford Law Review vol. 21, nr. 4, 196, pp.730.
10
Shapiro, B. J., op.cit.,pp.727.
 Dintr-un studiu al modurilor de raţionament utilizate în procesul de urmărire penală şi
judecătorească, se pare că, sub rezerva unor diferenţe şi ajustări, interferenţele logice şi
determinările de probabilitate sunt comune atât în domeniul ştiinţelor juridice cât şi al celorlalte
ştiinţe.

Pe măsură ce ştiinţa a infiltrat progresiv societatea, rolul specialiştilor criminalişti şi

medico-legali în investigaţiile penale a devenit mai pronunţat, specialiştii şi experţii fiind
chemaţi să furnizeze „...informaţii care să răspundă la întrebări importante pentru anchetatori şi
instanţele judecătoreşti.‖11. Din cauza faptului că informaţiile furnizate de specialiştii şi experţii
criminalişti sunt transmise sub forma opiniilor transcrise într-un raport, trebuie urmărit un
raţionament logic ce a putut conduce la astfel de concluzii. Raţionamentul inductiv este cel mai
probabil potrivit pentru a duce la formarea opiniilor experţilor, deoarece „... este procesul de
raţionament extras dintr-un set de observaţii într-un cadru de cunoaştere incomplet‖ 12 , iar
examinarea probelor din punct de vedere criminalistic este limitată la datele incomplete pe care
expertul (specialistul) le posedă cu privire la faptele dintr-un caz.

Inducţia este argumentată pe baza unor probabilităţi şi nu este necesară, încercările şi

concluziile clare de a dovedi un argument sugerează că probabilităţile sunt adevărate. Ele
formează generalizări ale corpurilor existente de fapt, creând noi cunoştinţe pe măsură ce sunt
înfăptuite, dar rămânând incapabile să garanteze corectitudinea concluziilor. Argumentul
inductiv este strâns legat de metoda ştiinţifică prin aceea că fiabilitatea şi precizia interferenţelor,
observaţiilor şi generalizărilor depind în mare măsură de calitatea umană 13 . În plus, metoda
ştiinţifică este responsabilă pentru testarea acestor observaţii şi interferenţe create de către
investigator, pentru a-şi asigura eficienţa14. În timp ce inducţia este relativ simplă, ea nu poate fi
invulnerabilă la presupuse surse de eroare. Problemele personale, prejudecăţile, fanatismul în
ştiinţele criminalistice şi medico-legale implicit pot duce la formularea unor concluzii eronate.
De exemplu, deşi mijloacele de probă ADN sunt eficiente şi au o valoare probatorie aproape
infailibilă, au fost totuşi formulate greşeli în procesul de a trage concluzii din datele existente 15.

Progresele realizate de-a lungul anilor în ştiinţele criminalistice au fost deosebit de lente,
legiuitorul nefiind interesat de aplicarea cuceririlor tehnice ce au revoluţionat societatea. Totuşi,
în ultimii 40 de ani a avut loc o explozie a aplicării tehnicilor inovative pe largul domeniu al
identificării şi tragerii la răspundere a persoanelor ce au comis fapte antisociale, atât în domeniul
criminalisticii clasice – dactiloscopie, traseologie, balistică, examinarea tehnică a documentelor,
grafoscopia - prin introducerea altor noi sisteme de detecţie (folosirea sistemelor informatizate,

11
Jackson, G., Jones, S., Booth, G., Champod, C., Evett, I.W., The nature of forensic sciences opinion – a possible
framework to guide thinking and practice in investigation and court prooceding, Sciences & Justice Journal,vol. 46,
nr. 1, 200, pp.34.
12
Jackson şi alţii, 2006, op. cit.,pp.34-35.
13
Carson, D., The abduction of Sherlock Holmes., International Journal of Police Science and Management, vol.11,
nr. 2, 2009, pp.195-196.
14
Avem de-a face cu probabilitatea inductiva mai degrabă decât cu certitudinea deductivă.
15
Carson, D., 2009, op. cit., pp.196.
a tehnicilor şi inovaţiilor nou apărute), cât şi în domeniul criminalisticii aşa numite medicale şi
anume în domeniul medico-legal .

Cercetări importante au avut loc în secolul XIX ce au dus la revoluţionarea ştiinţelor

medicale şi implicit a ştiinţelor medico-legale. Grupurile de sânge ABO, descoperite la începutul
sec. al XX-lea a făcut posibil deschiderea unor noi perspective asupra cunoaşterii corpului uman,
dezvoltând acest domeniu şi reuşind ca la începutul sec. XXI să existe cca. 36 grupe de sânge, de
asemenea să fie descoperite o mare varietate de proteine şi enzime, unele dintre ele utile în
stabilirea identităţii persoanelor sau în alte activităţi medico-legale.

Marea variabilitate a polimorfismelor genetice a făcut posibil ca ştiinţele criminalistice să

poată oferi un puternic sprijin înfăptuirii actului de justiţie prin faptul că acestea au putut formula
concluzii cu privire la posibilitatea de a stabili dacă ADN-ul prelevat de la un suspect coincide cu
ADN-ul descoperit la locul comiterii faptelor de natură antisocială.

Studiul polimorfismelor ADN-ului au adus schimbări semnificative în metodele de

abordare a materialelor probante de natură biologică, chiar dacă două mostre din care a fost
extras profilul ADN au încă în conţinut o parte bayesiană, probabilistică mai degrabă decât una
sigură, de certă identificare. Încetul cu încetul, probabilitatea este risipită, iar locul ei îi este luat
de certitudinea identificării prin utilizarea tot mai des a markerilor genetici, care sunt unici la
nivel de individ. Astfel o persoană poate fi exonerată de răspundere şi eliminată din cercul de
bănuiţi prin crearea profilului ADN (95%) dar mai presus procentajul creşte prin folosirea altor
loci a sistemului polimarkerilor ale SNP (99.9%), dacă prin examinări şi analize se ajunge la
concluzia că profilul ADN creat pe baza urmelor biologice recoltate de la faţa locului nu
coincide cu profilul ADN extras din anumite eşantioane determinate.

Deşi în această lucrare fac precizări cu privire la starea actuală şi viitoare a tehnicilor de
efectuare a profilelor ADN, lucrarea nu trebuie interpretată ca punând la îndoială fiabilitatea şi
validitatea acestora aşa cum este practicată în prezent. Predicţiile mele îşi au bazele în
presupunerea că ştiinţa evoluează şi se vor căuta noi căi şi metode de îmbunătăţire a lor.

Metodele de automatizare evoluează, creşterea producţiei a vitezei şi a fiabilităţii

metodelor de analiză a ADN-ului vor face posibile apariţia unor noi instrumente de analiză
portabile, miniaturale care vor putea face examinările direct la locul săvârşirii faptei, fapt care va
duce la creşterea operativităţii, la prinderea şi tragerea la răspundere penală rapidă a făptuitorilor.

Metodele de analiză se vor perfecţiona, astfel analiza prin STRs, care s-a dovedit fiabilă
în mai toate laboratoarele criminalistice din statele dezvoltate, va trebui să fie extinsă pe plan
global, laboratoarele medico-legale urmând a adopta rapid această tehnică, analiză ce va deveni
principala procedură de efectuare a profilului ADN a următorului deceniu. Alte sisteme, cum ar
fi SNP-urile, secvenţele Alu, ADNmt precum şi ADN-ul cromozomului Y vor continua
dezvoltându-se ca tehnici secundare ale analizei STRs sau supliment al acesteia. Tehnicile de
manipulare a cantităţilor mici de ADN sau care sunt grav degradate se vor îmbunătăţi, în special
tehnica prin efectuarea profilului prin analiza ADNmt care va juca un rol deosebit de important
în desluşirea adevărului în speţele dificile ale justiţiei.

Bazele de date ce conţin profilurile ADN ale infractorilor condamnaţi vor fi extinse şi
coordonate la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europe precum şi la nivelul tuturor
statelor lumii. Comparările în astfel de baze de date vor fi fezabile şi foarte uzitare, fiind
dependente de partea financiară care ajută la implementarea unui astfel de proiect global.

Probabil, în viitor, un număr tot mai mare de suspecţi vor fi identificaţi cu ajutorul
profilelor ADN prin căutări în baze de date, interpretarea statistică fiind dificilă, în special
datorită faptului că viitoarele baze de date ce conţin profile genetice vor include reprezentanţii
populaţiei în ansamblu, şi mai puţin pe cei condamnaţi.

În plus, mijloacele de probă ce au la bază stabilirea profilului ADN al persoanelor ce au

comis fapte penale, a făcut posibil ridicarea standardelor cu privire la validitatea şi
acceptabilitatea în instanţă , uneori aceste probe nefiind disponibile şi, de asemenea, nefiind
supuse unor erori şi interpretări defectuoase sau greşite. Chiar şi atunci când ele sunt corect
interpretate, probele ADN pot, în funcţie de circumstanţele speţei, să nu aibă nicio valoare
probatorie semnificativă.

Actualmente, probele ADN nu sunt imbatabile cum a fost sugerat că ar fi fost. Încetul cu
încetul, a început să se înfiripe în comunităţile ştiinţifice juridice ideea că acest instrument
criminalistic ahilean îşi are propriile limitări şi vulnerabilităţi 16. De aceea, se impune necesitatea
conform căreia persoanele chemate în a judeca o cauză de natură penală să deţină un înalt grad
de pregătire şi educaţie continuă în ceea ce priveşte mijloacele de probă ce are baze genetice şi
îndeosebi a profilului ADN, grad susţinut de către specialişti şi experţi recunoscuţi în domeniu.
Putem recunoaşte un paradox cu privire la cei chemaţi să judece în cauzele penale şi anume că
nedeţinerea anumitor informaţii de natură ştiinţifică face ca folosirea specialiştilor în instanţă să
fie o necesitate, dar acest fapt nu rezolvă problema înţelegerii mecanismelor ce au stat la baza
factorului creator al mijlocului de probă descoperit la faţa locului sau creat prin prelevare în
condiţii de laborator de către aceştia. Din păcate, egalitatea dintre arme încetează odată cu
momentul în care instanţele ar trebui să examineze anumite mijloace de probă criminalistice şi
medico-legale ce ar trebui să treacă de testul admisibilităţii 17.

Black şi colab. sunt de părere că judecătorii pot şi trebuie să-şi îmbunătăţească

cunoştinţele ştiinţifice, iar singura modalitate de a realiza acest lucru este de a învăţa de la
practicienii din domeniu cum şi în ce fel oamenii de ştiinţă evaluează ei înşişi pretenţiile
ştiinţifice ale instanţelor. În plus, acesta sugerează că, în ciuda dezbaterilor determinate de
diferite teste de admisibilitate, o problemă importantă o reprezintă disponibilitatea instanţelor de

16
A se vedea subcapitolul Presupusa infailibilitate a probei ADN, pp. 309 – 313 din prezenta lucrare.
17
Black, B., Ayala, F.J., Saffran-Brinks,C., Sciences and the law in the wake of Daubert: A new search for scientific
knowledge. Texas Law Review, vol. 72, nr. 4, 1994, pp.717.
a solicita şi efectua examinări meticuloase şi active ale probelor. Murfy 18 , făcând referire la
eşecul Sistemului Daubert de a efectua orice schimbare reală determinată de fiabilitatea probelor
criminalistice şi medico-legale tradiţionale, avertizează că factori responsabili spre a lua toate
măsurile necesare admisibilităţii probelor şi de a determina pe acelea netestate sau false fac ca
aceste soluţii să fie inadecvate pentru a proteja mijlocul de probă ştiinţific cel mai robust şi mai
complex, ca ADN-ul.

Trebuie să susţin cu tărie cum că ambele domenii, ştiinţele criminalistice şi legea,

chemate în a aduce în lumină adevărul judiciar se găsesc în circumstanţe imperfecte. Întâlnirile
cu practicienii ambelor sfere de activitate mi-au demonstrat faptul că prin examinarea literaturii
de specialitate disponibile pe această problematică, contactele existente între diverşi cercetători
ai ambelor laturi va duce la îmbunătăţirea sistemelor de aplicare a legii. Fapt pentru care îmi
permit a sugera anumite recomandării legate în principal de concluziile la care am ajuns,
emanate din însuşi studiul propriu efectuat, dar şi din practica şi jurisprudenţa existentă la nivelul
instanţelor naţionale şi internaţionale.

Explozia descoperirilor şi progreselor realizate în ultimele decenii în arena ştiinţifică a

dat naştere unui factor imens de progrese, dar acest fapt nu înseamnă că ele nu pot fi
îmbunătăţite. Poate cel mai important aspect cu privire la progresele realizate în ştiinţele
criminalistice sunt date de extinderea fundamentală şi neîntreruptă a cercetărilor legate de
domeniul medico-legal tradiţional, în vederea stabilirii unor baze de date valide pentru aceste
cercetări. În timp ce cercetările din domeniul analizei matricei urmelor de împrăștiere a sângelui
a oferit ştiinţelor criminalistice o fundamentare matematică aplicată, sunt necesare mai multe
cercetări pentru a stabili dacă acest domeniu al cercetării urmelor biologice poate deveni un
factor fiabil şi stabil în generarea mijloacelor de probă valide, în loc să rămână la stadiul unui
exerciţiu pur interpretativ.

Mai mult de atât, ar fi ireconciliabil să se aştepte ca practicienii din domeniul dreptului şi

factorii de decizie judecătoreşti să dobândească vaste cunoştinţe ştiinţifice, fără a avea mai multe
aşteptări de la practicienii ştiinţelor criminalistice (şi medico-legale). Oamenii de ştiinţă
(cercetători, specialişti, experţi) ce aplică informaţiile obţinute din domeniile terţiare ştiinţelor
naturii, ale fizicii sau matematicilor, să fie încurajaţi spre a-şi continua şi desăvârşi pregătirea de
specialitate, creând astfel o cultură organizaţională de cercetare necesară domeniului ştiinţelor
criminalistice. Înfiinţarea unui organism de sine stătător, de reglementare, verificare şi
standardizare pentru practicienii ştiinţelor criminalistice va fi benefică pentru formularea
procedurilor standard de operare adecvate pentru aspecte cum ar fi de cercetare la faţa locului, de
efectuare a diferitelor analize criminalistice, precum şi de punere în aplicare a anumitor
protocoale internaţionale la care România a aderat prin convenţii şi tratate, dar şi cu privire la

18
Murfy, E., The new forensics: Criminal Justice, false certainly, and the second generation of scientific evidence,
California Law Review, vol. 95, 2007, pp.724 – 725.
etica şi deontologia atât în investigaţiile criminalistice cât şi în studii, analize şi rapoarte emise de
cercetători, specialişti şi experţi criminalişti.

Dilemele asociate dovezilor tehnico-ştiinţifice pot fi abordate în mod adecvat numai dacă
se acordă atenţia cuvenită motivaţiei de a folosi în instanţă proba testimonială a expertului, şi
anume aceea de a asista decidenţii judiciari atât pe aspecte ce depăşesc domeniul cunoaşterii
comune, cât şi pe luarea deciziilor cu privire la anumite admisibilităţi. În acest sens, în ciuda
caracterului acuzator al sistemului de procedură penală românesc, experţii criminalişti datorează
loialitate adevărului, precum şi instanţelor chemate să clarifice adevărul judiciar şi nu fiecărei
părţi în litigiu.

Admiterea cu succes a mijloacelor de probă provenite din urme biologice de natură

umană pe parcursul procedurilor penale sunt direct afectate de nivelul eficacităţii colectării şi
exploatării probelor pe parcursul etapei premergătoare cercetării judecătoreşti. Utilizarea optimă
a experţilor de către cei ce formulează acuzaţii depinde de comunicarea şi cooperarea cu succes a
anchetatorilor din poliţia judiciară din cadrul Poliţiei Române, cu laboratoarele criminalistice şi
medico-legale existente la nivel local sau central (Servicii criminalistice, Laboratoare medico-
legale interjudeţene) şi Ministerul Public. Noile evoluţii în domeniul ştiinţei şi tehnologiei
măresc potenţialul de asistenţă pe care procurorii, în speţă acuzarea, îl pot câştiga din aceste
cunoştinţe şi pot reduce probabilitatea unei erori în decizia acestora, implicit a unei erori
judiciare.

Punerea la dispoziţie a probelor ştiinţifice este adânc înrădăcinată în sistemele de drept

internaţionale, precum şi în sistemul de drept românesc, însă ideea de a le pune la dispoziţia
apărării rămâne într-un total dezacord, deşi legea o prevede 19. Se poate spune că pentru a putea
pune la dispoziţie toate mijloacele de probă, inclusiv cele ale experţilor, procurorul ar trebui să
apeleze la un consultant criminalist, care să creeze un rezumat al tuturor probelor ce apar în
acuzarea penală respectivă. În cazul în care sunt prevăzute anumite obligaţii ale experţilor,
indiferent de unde provin aceştia (nefăcându-se distincţie dintre cel numit şi cel parte),
necolaborarea sau lipsa punerii la dispoziţie a materialelor probatorii, ar putea priva actul de
înfăptuire a judecăţii, de aflare a adevărului judiciar, mai degrabă de anumite mijloace de probă,
decât a încerca să asistăm şi educăm decidenţii judecătoreşti. Fapt pentru care formulez opinia
potrivit căreia este necesară adăugarea în actuala legislaţie în materie penală a obligaţiei prin care
să se poată constrânge părţile implicate în proces în a avea cel puţin o întrevedere prin care să se
analizeze şi evalueze mijloacele de probă (atât în acuzare cât şi în apărare), probabil în camera
preliminară, prin care să se ajungă la un acord prealabil, ce scuteşte părţile implicate, de un
proces lung şi îndelungat.

19
***Art. 94 (3) din C.p.pen..
 O altă posibilitate, deşi prea puţin probabilă, este aceea prin care numirea experţilor şi
specialiştilor să se facă în cercetarea judecătorească, eliminându-se astfel suspiciunile legale de
legalitatea şi imparţialitatea acestora.

Una dintre cele mai importante şi valoroase consideraţii pe care o sugerez este aceea de
formare şi dezvoltare continuă atât a experţilor cât şi a decidenţilor judiciari şi judecătoreşti. În
legislaţia românească experţii sunt formal obligaţi să fie pregătiţi profesional sau calificaţi în
sfera specifică în care îşi desfăşoară activitatea, fiind doar condiţionaţi de acumularea experienţei
specifice la locul de muncă. Odată cu avansarea ştiinţei şi tehnologiei angajată în rezolvarea
faptelor de natură penală, va deveni periculoasă opinia prin care specialiştii şi experţii
criminalişti să se poată baza pe experienţa şi instruirea dobândită în interiorul organizaţiei de
structura cărea aparţin. Pentru a putea susţine nevoile crescânde de fiabilitate şi validitate
ştiinţifică, specialiştii şi experţii criminalişti vor trebui să fie mai întâi instruiţi ca oameni de
ştiinţă şi mai apoi să poată fi expuşi unor locuri sau scenarii criminalistice. Acest fapt devine
vital în măsura în care vor trebui a se face îmbunătățiri capacităţii de investigare a locului
săvârşirii unor fapte penale, fiind necesară şi obligatoriu cunoaşterea, înţelegerea şi stăpânirea
metodologiiilor ştiinţifice atât de către procurori cât şi de reprezentanţii legali ai părţilor şi
bineânţeles de către decidenţii judecătoreşti.

În timp ce volumul de muncă intens al practicienilor în drept este de natură a limita

studiul intensiv al ştiinţelor criminalistice, este de recomandat ca procurorii să fie expuşi noilor
evoluţii şi cuceriri ştiinţifice, prin revizuirea continuă a metodologiilor de pregătire continuă şi
oferirea periodică a unor ateliere pe teme de investigare criminalistică, metodologii prin care să
fie creaţi şi viitori sau actualii ofiţeri de poliţie judiciară. De asemenea, reprezentanţii legali care
acţionează în numele persoanei acuzate trebuie să îşi asume responsabilitatea extraordinară de
folosire a acestor cunoştinţe criminalistice, oportunităţile de formare şi educare fiind aproximativ
aceleaşi la nivelul instituţiilor din învăţământul postuniversitar de specialitate, rolul pe care astfel
de instituţii de învăţământ superior l-ar putea avea în justiţie fiind inepuizabil.

Cu toate că la nivel naţional şi internaţional au loc seminarii şi conferinţe tematice

specifice ştiinţelor criminalistice, totuşi acestea nu se concentrează pe ridicarea standardelor
profesionale într-un mod care să reflecte natura interdisciplinară a ştiinţelor criminalistice.
Programele educaţionale de formare a magistraţilor sau avocaţilor privind principiile şi tehnicile
aplicate în anchetele penale trebuie să acorde o atenţie deosebită unor aspecte precum
individualizarea faţă de identificare, asigurarea calităţii, precum şi înțelegerea varietăţilor
existente în ştiinţele criminalistice. Instituţiile ce au obligaţia de a crea astfel de specialişti ar
trebui să îşi asume sarcina de a efectua cercetări aprofundate în ceea ce priveşte posibilităţile
tehnice de investigare şi de expertizare a probelor şi a mijloacelor de probă, ştiinţele
criminalistice şi metodologiile asociate acestora găsindu-se în stare de avarie şi prezentând cele
mai urgente nevoi de cercetare şi inovare aplicată.
 În timp ce se încearcă îmbunătăţirea calităţi, validităţii şi acurateţei mijloacelor de probă
este necesar ca sistemul de înfăptuire al justiţiei să sporească în orice fel scopul acestuia, şi
anume de a afla adevărul şi a trage la răspundere penală pe cei vinovaţi şi a-i elibera şi considera
nevinovaţi pe cei ce nu au greşit.

Într-o ţară în care rata criminalităţii este destul de mare, îmbunătăţirea bazei de
cunoaştere la nivel practico-aplicativ şi colaborarea dintre ştiinţă şi lege ar trebui să fie un
principal deziderat în calea celor ce guvernează, pentru a putea crea un nivel de educaţie optim
pe de o parte prevenirii faptelor antisociale dar pe de altă parte şi de a trage la răspundere penală
a celor ce au încălcat normele de convieţuire socială.
BIBLIOGRAFIE

AUTORI, LUCRĂRI, PUBLICAŢII

- În ordine alfabetică

A.

Academia Română, Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti ,1998

Academia Română, Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a revizuită şi

adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2009

Antoniu G., Bulai C., Stănoiu R., Filipaş A., Mitrache C., Stănoiu Ş., Papadopol V.,
Filişanu C., Practică judiciară penală, Vol.III, Editura Academia Română Bucureşti, 1992.

Apostol, P., Banu, I., Berecleanu, A., Dicţionar de filozofie, Editura Politică, Bucureşti,
1978

Anghelescu, Ion, Norme deontologice ale specialistului şi expertului criminalist, în Tratat

practic de criminalistică, vol IV, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1982

Antoniu, G., Reflecţii asupra interpretării legii penale din perspective europeană (I), în
R.D.P. nr. 2/2006.

Asanache Gheorghe, Mărcuş L., Elemente de medicină biocriminalistică, Partea XI,

Institutul „Victor Babeş‖, Bucureşti, 1978.

Asanache Gheorghe, Elemente de medicină biocriminalistică, comunicări Vol.I-XIX,

Colecţia Institutului „Victor Babeş‖, Bucureşti, 1984.

Asanache,Ghe., Elemente de biocriminalistică, partea I - XXX, ,Editura Detectiv,

Bucureşti,2007

Aioniţoaie, C., Tactica cercetării la faţa locului, în Curs de criminalistică. Anexă,

Academia de Poliţie „Al.I. Cuza―, Bucureşti, 1983.

Aioaniţoaie, C., Sandu, I.E., Bercheşan, V., Butoi, T., Marcu, I., Pălănceanu, E., Pletea,
C., Stancu, Emilian,- Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Craiova, 1992

Aioaniţoaie C., T. Butoi – Tratat de tactică criminalistică, Ministerul de Interne,

Academia de Poliţie, Editura Carpaţi, Craiova, 1992.
 Aioaniţoaie C., Bercheşan V., Dumitraşcu N.I., Pletea C., Sandu I.E. - „Tratat de
metodică criminalistică‖, Editura Carpaţi, Craiova, 1994.

B.

Basarab M. - Criminalistica, Litografia Universităţii Babeş – Bolyai, Cluj, 1968

Beliş Vladimir, Naneş C. – „Traumatologia mecanică în practica medico-legală şi

judiciară‖, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985.

Beliş Vladimir, Dragomirescu V., Naneş C., Panaitescu V., Gana E., Drugescu N. -
„Medicină Legală‖, Editura „Teora‖, Bucureşti, 1992.

Beliş Vladimir - „Medicina Legală‖, Curs pentru facultăţile de ştiinţe juridice, Societatea
Română de Medicină Legală, Bucureşti, 1995.

Beliş Vladimir sub redacţia - „Tratat de medicină legală‖, Editura Medicală, Bucureşti,
1995.

Beliş, Vladimir, Medicină Legală, Ediţia a III-a, Ed Juridică, Bucureşti, 2001

Beliş, V., Bărbării, L., Genetica judiciară, de la teorie la practică, Ed. Medicală. Bucureşti,
2007

Bercheşan V., Dumitraşcu I.N. - „Probele şi Mijloacele de Probă‖ (Mic Îndrumar de

Cercetare Penală), Editura Ministerului de Interne, 1994.

Bercheşan V. - „Metodologia investigării infracţiunilor‖,vol. I si II, Editura Paralela 45,

Piteşti, 1999.

Bercheşan, V., Cercetarea penală – Îndrumar complet de cercetare penală, Editura Icar,
Bucureşti, 2001

Bercheşan, V., Ruiu, M.,- Tratat de tehnică criminalistică, Editura Little Star, Bucureşti,
2004

Bieltz, P., - Logica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1991

Bogdan T. - „Probleme de psihologie judiciară‖, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973.

Boroi, G. si colab., - Noul Cod de Procedură Civilă– Comentariu pe articole, vol. I, art. 1 –
526, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014

Boroi, G., Spineanu-Matei, O., Theohari, D.N., Constanda, A., Raducan, G., Negrilă, C.,
Gavriş, D. M. , Dănăilă V. , Eftimie, M., - Noul Cod de Procedură Civilă, comentariu pe
articole,vol. I, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2013
 Boroi, A., Negruţ, Gina - Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2017

C.

Cădere, V., - Tratat de procedură civilă, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1928

Cioacă, C., Coroiu, V. , Panfil, G., Toader, C., Tălpău F., - Tehnică criminalistică. Curs
universitar pentru studenţii Academiei de Poliţie, Editura EstFalia, Bucureşti, 2010

Cioacă, C., - Identificarea urmelor lăsate de mănuşi, Simpozionul Internaţional de

Criminalistică cu tema „Rolul şi contribuţia probelor criminalistice şi medico-legale în
stabilirea adevărului‖, 26 – 27.10.2005, volumul conferinţei.

Cioacă, C., - Scurte consideratiuni cu privire la determinarea punctului de origine a urmelor

de sânge, Simpozionul Internaţional de Criminalistică, Ediţia a IV-a, Academia de Poliţie
„Alexandru Ioan Cuza‖- Bucureşti, „Forensic Sciences, links between eduction and
operational field‖, 07 – 08.04.2017, volumul conferinţei.

Cioacă, C., - Aspecte tehnico-tactice cu privire la procesarea locului faptei şi erori ce pot
apare în acest sens, Sesiunea Ştiinţifică Internaţională, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan
Cuza‖- Bucureşti, „ Provocări şi strategii în ordinea şi siguranţa publică‖,2-3 iunie 2016,
volumul conferinţei.

Cioacă, C., - Scurte consideraţii asupra expertului şi expertizei judiciare în prevederile legale
ale statelor membre europene (Franţa vs Marea Britanie), Simpozionul Internaţional de
Criminalistică, Ediţia a V-a, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza‖- Bucureşti,
„Forensic Sciences, links between eduction and operational field‖, 27 – 28.04.2017, volumul
conferinţei.

Ciopraga A. - Criminalistica – Tratat de tactică, Editura Gama, Iaşi, 1996.

Ciopraga, A., Iacobuţă, I., - Criminalistica, Editura Chemarea, Iaşi, 1997

Colectiv, - Mic Dicţionar Enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1972

Colectiv - Curs de tactică criminalistică, Vol.I-II, Academia de Poliţie „Al.I.Cuza‖,

Bucureşti, 1993.

Constantin, R., Drăghici, P. , Ioniţă, M., - Expertizele mijloc de probă în procesul penal, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 2000

Coman, L., - Aspecte privind cercetarea la faţa locului în infracţiunile de omor, Editura
Ministerului de Interne, Bucureşti, 1975
 Colectiv, - Tratat practic de criminalistică, vol. I,II,III,IV şi V, Editura Serviciul editorial,
presă şi propagandă în rândul populaţiei, Bucureşti, 1976- 1982.

Cristescu, D.I., Enescu , V.C., - Practica investigativă penală şi judiciară în cazul

infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism, vol. I, Ed. Solness, Timişoara, 2017

Crişu, Anastasiu, - Drept procesual penal, Ediţia a IV-a, revizuită şi actualizată, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2013.

Crişu, Anastasiu, - Drept procesual penal, Partea generală. Caiet de seminar. Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2018.

D.

Dermengiu, D., Alexandrescu, Ghe. , - Medicina legală prosecturală, Ed. Viată Medicală
Românească, Bucureşti, 2011

Dobrinoiu, V. , Nistoreanu, Ghe., - Drept penal, partea generală, Editura Atlas Lex,
Bucureşti, 1994

Dongoroz, V., S. Kahane, S., Antoniu, G. , Bulai, C., Iliescu, N., Stănoiu R., - Explicaţii
teoretice ale Codului de procedură penală român, vol. I si II, Partea generală, Ed.
Academiei Române, Bucureşti, 1975

Dragomirescu, V.T., Tratat de medicină legală odonto-stomatologică, Ed. All, Bucureşti,

1996

H.

Hecser, L.L., Hădăreanu, V., Expertiza medico-legală psihiatrică sau expertiza medico-
legală psihiatrică şi psihologică? Argumente teoretice şi practice, în Revista Dreptul nr. 11/1999.
Ioan Hurdubaie – Elemente de noutate ale acquis-ului comunitar în vederea asigurării probaţiunii
– Comunicare la Simpozionul de Criminalistică cu tema „Rolul şi contribuţia probelor
criminalistice şi medico-legale în stabilirea adevărului‖, volumul conferinţei, 2005.

G.

Gheorghiţă, M., - Procedura penală, partea generală, vol. II, Ed. Fundaţiei „Chemarea‖, Iaşi,
1997.

Golunschi, S.A., - Criminalistica, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961.

Gorgan Sirbu Vasile, - Biologie judiciară. Bucureşti, Editura AIT Laboratories, 2011.
I.

Ifrim, M.,Niculescu, Ghe., - Compendiu de anatomie, Ed.Ştiinţiflcă şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1988.

Ionescu, L., Sandu, D.,- Identificarea criminalistică, Editura Stiinţifică, Bucureşti, 1990.

Ionescu, L., - Criminalistică, încotro?, revista Palatul de Justiţie, nr. 11-12, 1997.

Ionaşcu, A., - Probele în procesul civil, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969.

L.

Lazăr Cârjan - Compendiu de criminalistică, Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti,

2004.

Lazăr Cârjan - Tratat de criminalistică, Editura Pinguin Book Publishing House, Bucureşti,
2005.

Lorincz, Anca – Lelia - Drept procesual penal, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2015

M.

Macrea, D., Petrovici, E., Rosetti, Al., - Dicţionarul limbii române literare contemporane,
vol. II (D-L),Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1957

Manolache, A., - Dicţionare de pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979

Mateuţ, Ghe.,- O noutate pentru procedura penală română: invalidarea probelor obţinute în
mod ilegal, în Revista Dreptul, nr. 7/2004

Mateuţ, Ghe.,- Libertatea aprecierii probelor. Limite, în Revista de Drept Penal, nr. 3/2004

Mihăescu, Grigore, - Imunologie şi imunochimie, Editura Universităţii din Bucureşti, 2001

Mihuleac, E., - Sistemul probator în procesul civil. Editura Academiei RSR, Bucureşti,
1970.

Mihuleac, E., - Expertiza judiciară, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971

Mircea, I., - Criminalistica, Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 1978

Mircea, I., - Criminalistica, Ed.Unlversitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 1992

Mircea, I. - Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.

 Mircea, I., - Valoarea criminalistică a unor urme de la faţa locului, Ed Vasile Goldiş, Arad,
1996

Mircea, I., - Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999

Minovici, Mina,- Tratat Complet de Medicină Legală, vol. I, II şi III, Atelierele grafice
SOCEC & Co., Societate Anonimă, Bucureşti, 1928 - 1930

Minovici, Nicolae, - Manual Tehnic de medicină legală, ed. Ateliere grafice I.V SOCECU
Bucureşti, 1904

Moraru, Ioan, - Medicina legală, Editura Medicală, Bucureşti, 1967.

Mitrache, C-tin., Mitrache Cristian, - Drept Penal Român, Partea Generală, Ediţia a II-a
revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016.

N.

Neagu, I., Damaschin, M. - Tratat de procedură penală, Partea generală., Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2014

Neagu, I., - Drept procesual penal, vol. I şi II, Editura Euro-Trading, Bucureşti, 1992

Neveanu, Paul Popescu, - Dicţionar de Psihologie, Editura Albatros, Bucureşti,1978

P.

Panaitescu, V., - Metode de investigaţie în practica medico-legală, Ed Litera, 1982.

Paşescu, Ghe., Constantin, I.R.,- Secretele amprentelor papilare, Editura Naţional,

Bucureşti, 1996

Păşescu, Ghe., - Interpretarea criminalistica a urmelor la locul faptei, Editura Naţional,

Bucureşti ,2000

Perju-Dumbravă, D., Beţianu, B.L., - Genotiparea ADN în expertiza medico-legală, Ed.

Accent, Bucureşti, 2004,

Pletea, C-tin., - Criminalistica – Elemente de anchetă penală, Editura Little Star,

Bucureşti, 2003

Popa, Ghe., Buzatu N., Hanga Ghe., Conicescu O., - Exploatarea urmelor prin expertize
criminalistice, Editura Era, 2005.

Popa, Ghe., – Microurmele – o problemă pentru practica criminalistică românească, Editura

Sfinx, Targovişte, 2000
 Popa, Ghe., - Tehnică Criminalistică, curs universitar, Editura Pro Universitaria, Bucureşti,
2008

Popa, Ghe., Draghici, C-tin., Lăzureanu, C.M., Necula, I., Conicescu, O., - Valorificarea
urmelor şi a mijloacelor material de probă prin constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize
criminalistice, Curs Postuniversitar, Editura ERA, Bucureşti, 2008

Popescu, Aurel, - Dicţionar de genetică moleculară şi inginerie genetică, Ed.

AcademicPress, Cluj-Napoca, 2012

Popov, N.V., - Medicina Judiciară, Editura de Stat pentru Literatură Ştiinţifică, Buc, 1954

R.

Raicu, P., şi colab.,- Genetica moleculară şi inginerie genetică, vol.I si II , Bucureşti, 1996

Ruiu, M., - Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii, vol. II, Editura Little Star,
Bucureşti, 2003.

S.

Scripcaru Ghe., Terbancea Moise, - Medicină legală, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1970.

Scripcaru Ghe. şi colab., - Medicină şi Drept, Ed. Junimea, Iaşi, 1979 .

Scripcaru,Ghe., Terbancea, Moise, - Patologie medico-legală, Ediţia a II-a, revizuită şi

adăugită, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.

Stancu, Emilian, - Criminalistica – Ştiinţa investigării infracţiunilor, Vol.I şi II, Editura

Proarcadia, Bucureşti, 1993.

Stancu, Emilian, - Criminalistica,vol. I şi II, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1997

Stancu, Emilian, - Tratat de Criminalistică, Editura Actami, Bucureşti, 2001.

Stancu, Emilian, - Tratat de Criminalistică – Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura

Universul juridic, Bucureşti, 2002.

Stancu, Emilian, - Tratat de Criminalistică – Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2004.

Stancu, Emilian, - Tratat de Criminalistică – Ediţia a IV-a, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2008.

Stancu, Emilian, - Tratat de Criminalistică, Ediţia a V-a revăzută şi adăugită, Universul

Juridic, Bucureşti, 2010.
 Stancu, Emilian, - Tratat de Criminalistică, Ediţia a VI-a revăzută şi adăugită, Universul
Juridic, Bucureşti, 2015.

Suciu, Camil, - Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.

T.

Tabârcă, M., - Drept Procesual Civil, vol. I si II, Editura. Universul Juridic, Bucuresti, 2008

U.

Udroiu, M., - Procedură penală. Partea generală. Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2014.

V.

Văduva, N., - Expertizele, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, Ed. Universitaria,

Craiova, 1997

Văduva, N., - Expertiza judiciară , Editura Universitaria, Craiova, 2001

Volonciu, N., - Tratat de Procedură Penală, vol I şi II, Editura Paideia, Bucureşti, 1993

Volonciu, N., şi colab., - Noul Cod de procedură penală.Comentat, Editura Hamangiu,

Bucuresti, 2014

Volonciu, N., şi colab., - Noul Cod de procedură penală. Comentat, Ediţia a II –a revizuită şi
adăugită, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2015

Volonciu, N., şi colab., - Codul de procedură penală. Comentat, Ediţia a III –a revizuită şi
adăugită, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2017.

Zarafiu, A. - Procedura penală. Partea generală. Partea specială. Ediţia a 2-a, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2015
AUTORI, LUCRĂRI, PUBLICAŢII INTERNAŢIONALE

A.

O. Adler, - Uber das Verhalten gewisser organischer Verbindungen gegenuber Blut, mit
desonderer Berlichtsichtung das Nachweises von Blut, 1904

Allard, J.E., - The collection of data from findings in cases of sexual assault and the
significance of spermatozoa on vaginal, anal and oral swabs. Scientific Justice, 1997, vol. 37,
nr.2.

Anderson, S., Bankier, A.T., Barell, B.G., de Brujin, M.H.L. şi colab., - Sequence and
organization of the human mithocondrial genome, Revista Nature, vol. 290,aprilie 1981

B.

Baechtel, F.S. , Presley, K.W. , Smerick, J.B., - D1S80 typing of DNA from stimulated
forensic specimens, Journal of Forensic Sciences, 1995, vol. 40, nr.4

Bach, Jean Francois, şi Carnaud, C., Progress in allergy, British Medical Journal, 1976,
nr. 21

Barna, Peter, - În legătură cu concluziile experţilor ca probă. Unele probleme actuale

privind expertiza actelor probatorii în ―Magy Jog‖, nr. 4, 1967, Budapesta.

Barry, A.J.Fisher., - Techniques of crime scene investigation, CRC Press Boca Raton,
2004

Balthazard, Victor, Piedelievre, R., Desolilles, Henri, and Derobert, L., - Etude des
Gouttes de Sang Projecte, XXII Congres de Medicine Legale, Paris, France,June 1939

Bell, Suzanne., - The fact on file Dictionary of Forensic Sciences, Fact on file Inc. New
York, 2004

Béroud, G., - Compendiu de criminologie şi de politie ştiinţifică, Tipografia Vremea,

Bucureşti, 1940

Bevel, Tom and Gardner, Ross M., - Bloodstain Pattern Analysis: Theory and Practice —
A Laboratory Manual, TBI Inc., Oklahoma City, OK, 1990

Bevel, Tom and Gardner, Ross, M., - Bloodstain pattern analysis : with an introduction to
crime scene reconstruction , CRC PRESS , Second Edition, 2002
 Bevel, Tom and Gardner, Ross M., Bloodstain pattern analysis : with an introduction to
crime scene reconstruction, CRC PRESS , Third Edition, 2008

Bolden, K., - DNA fabrication, a wakeup call: The need to reevaluate the admissibility
and reliability of DNA evidence , Georgia State University Law Review, vol. 27, nr. 2, 2011

Bohnsack, M.T., Regener, K., Schwappach, B., Saffrih, R., - Exp5 exports eEF1A via
tRNA from nuclei and sznergizer with other transport pathways to confine translation to the
cytoplasm, The EMBO Journal, 2002, vol. 21, nr.22.

Bray, Molly S., Boerwinkle, E., Doris, Peter A., - Higt-throughput multiplex SNP
genotyping with MALDI-TOF mass spectrometry: Practice, problems and promise, Revista
Human Mutation, vol. 17, nr. 4, 2.04.2001, Editura Wiley Online

Brooks, C., Bright, J.A., Harbison, S., Buckleton, J., - Characterising stutter în forensic
STR multiplexes, Forensic Sciences Int. Genetics Journal , 2012, Ianuarie vol.6 , nr.1,

Budowle, B. şi colab., - DNA Typing protocols: Molecular Biology and Forensic

Analisys, Eaton Publishing, Natick, 2000, apendix II

Butler, J. M., - Forensic DNA typing. Biology, Technology and Genetics of STR
markers, 2 nd Edition, Elsevier Academic Press, 2005

C.

Carter, A. L. and Podworny, E. J., - Bloodstain Pattern Analysis with a scientific

Calculator, J. Can. Soc. Forensic Sci., March 1980.

Cate, Ten, - Oral Histology: Development, Structure and Function, 5th Edition, Mosbz
Inc. ,St. Louis, 1998,

Ceccaldi, Pierre Fernand, - La Criminalistique , Editura Presses Universitaries de France,

Paris, 1962

Colectiv, - The Gale Encyclopedia of Biology, vol. I, Macmillan Reference, New York,
2002

Cox, M., - A Study of the Sensitivity and Specificity of Four Presumptive Tests for
Blood, Journal of Forensic Sciences, JFSCA, Vol. 36, No. 5, Sept. 1991,

Curran, Th., - Analiza genetică în criminalistică, Direcţia cercetărilor parlamentare,

Canada, Sept 1997
D.

Daniels, G.L. şi colab.,- Raport - Blood group terminology 2004: from the International
Society of Blood Transfusion committee on terminology for red cell surface antigens, Vax
Sangvinis The International Journal of Transfusion Medicine, nr. 87,Editura Blackwell, 2004

Daniels, G.L., - Human Blood Groups, 3 rd Edition, Editura Wiley-Blackwell, 2013

Dean, Laura, - Blood group and the red cell, Bethesda (MD), National Center of
Biotechnology Information (US), 2005, chapter 6 „The Hh blood group‖. –
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK2268/ accesat la 29.08.2017

Dilbeck, L. , - Use of Bluestar forensic in lieu of luminol at crime scenes. Journal of

Forensic Identification, 2006, nr.56(5)

Drayton, Larry, - Guidelines for Personnel Handling Potentially Contaminated Evidence,

HQS USACIDC Policy Message 015-87, June 1987

Douglas, John E. and Munn, Corinne, - Violent Crime Scene Analysis: Modus Operandi,
Signature, and Staging, FBI Law Enforcement Bulletin, February 1992

Douglas, John E. et al., - Crime Classification Manual, Lexington Books, NewYork, 1992

Dubrova, Y., - Minisatellites and microsatellites : similar names but different biology,
Departament of Genetics, University of Leicester,
https://www2.le.ac.uk/departaments/mathematics/redundant-content/event-
microsites/bio/Dubrova.pdf. accesat la 04.09.2017

E.

Ekert, W.G. şi Stuart, M.S.J., - Interpretation of bloodstain evidence at crime scene,

second edition ,Boca Raton,CRC press, 1993.

Edmond,G., - The building blocks of forensic sciences and law: recent work on DNA
profiling, Social Studies of Sciences Journal, vol.41, nr. 1, 2011

Edwards, A., Civitello, A., Hammond, H.A. , Caskey, C.T., - DNA typing and genetic
mapping with trimeric and tetrameric tandem repeat , Journal af Human Genetics, 1991, nr. 49

Eurell, Jo An, Frappier, Brian L., Dellmann’s - Textbook of Veterinary Histology, Wiley-
Blackwell Publisher, 2006.

F.

Faller Adolf, Michael Schünke, Gabriele Schünke, - The Human Body: An Introduction
to Structure and Function, Thieme,Stuttgart 2004
 Ford , E.B., Sir De Beer, Gavin, Sir Huxeley, J.S., - Polymorphism and taxonomy in the
New Systematics, Ed. Huxley, Oxford Univesity Press, Londra, 1940

Ford, E.B.,- Genetic Polymorphism, Ed. Faber & Faber, 1965,

Frumkin, D., Wasserstrom, A., Davidson, A., Grafit, A., - Authentication of forensic
DNA stamples, Forensic Sciences International Journal: Getnetics, 2010, nr. 4

G.

Gardner, Ross M., - The Role of Logic in Bloodstain Pattern Analysis and Crime Scene
Reconstruction, International Association of Bloodstain Pattern Analysts News, Volume 8,
Number 3, September 1992

Gardner, R.M., - Practical Crime Scene Processing and Investigation , CRC Press, LLC,
Boca Raton, FL, 2004.

Gaensselen, R.G., - Sourcebook in forensic serology, immunology and biochemistry,

U.S. Departament of Justice, National Institute of Justice, D.C., 1983

Geberth, Vernon J., -Practical Homicide Investigation, 2nd ed., Elsevier, New York,
1990

Geberth, Vernon J., - Practical Homicide Investigation, 3rd edition, CRC Press,Boca
Raton, FL, 1996

Goodwin, J.A. şi Meintjes – Van der Walt, L., - The use of DNA evidence in South
Africa: Powerfool tool or prone to pitfails? The South African Law Journal, vol. 114, nr. 1, 1999

Gross, Hans, Dr., - Handbuch für Untersuchungsrichter als System der Kriminalistik, J.
Swietzer Verlag, Munich, Germany, 1904

Gross H. - Manuel practique L’ instruction criminalle, Paris, 1899.

Gyllestern, U.B., Erlich, H.A., - Generation of single-stranded DNA by the polymerase

chain reaction and its application to direct sequencing of the HLA-DQA locus, Publicaţia
National Academy of Sciences of the USA, nr. 20 din octombrie 1988.

H.

Haberda, H., - Eine besondere Form von Blutspritzen, Viertaljahresschrift furgerichtliche

und offentliche Medizin, Volume 47, Supplement IX, 1914

Haglund, W.D., and Sorg, M.H., - Forensic Taphonomy: The Postmortem Fate of
Human Remains, CRC Press, LLC, Boca Raton, FL, 1997.
 Hares, D.R., - Selection and implementation of expanded CODIS core loci în the United
States, Revista Forensic Sciences International, capitolul 17 – Genetics , nr. 23 din 2015

Harmon, R.P., - Legal criticism of DNA typing: Where’s the beef? The Journal of
Criminal Law and Criminology, vol. 84, nr. 1, 1993

Hesselink, W. F., - Blutspuren in der kriminalistischen Praxis, Zeitschrift fur die

angewandte Chemie, Vol. 44, Nr. 31, 1931

Hinckeldey, Christopher, - Criminal Justice through the Ages, Druckerei Shulis,Heilbron,

Germany, 1981.

Horn, G.T., Richards, B., Merrill, Janet J., Klinger, K.W., - Characterisation and rapid
diagnostic analysis of DNA polymorphism closely linked to cysticfibrosis locus, Revista Clinical
Chemistry , vol. 36, nr.9, septembrie 1990.

I.

Inman, K., Rudin, N., - The Evolution of Forensic Science In: Principles and Practice of
Criminalistics. CRC Press, Boca Raton: Florida, 2001

J.

James, Stuart H. and William G. Eckert, - Interpretation of bloodstain evidence at crime

scenes - 2nd ed., CRC Press Boca Raton, 1998

Johnston, E., Ames, C. E., Dagnall, K. E. , Foster, J. and Daniel, B. E. , - Comparison of

presumptive blood test kits including Hexagon. Journal of Forensic Sciences, 2008, vol.53, nr.3.

K.

Kären M. Hess, Christine Hess Orthmanna., - Criminal Investigation, 9-th edition,

Delmar, 2010

Keeling, P.J. , Archibald, J.M., - Organelle evolution: what’s in a name? în Current

Biology Journal, vol.18 , 22 aprilie 2008

Kimpton, C., şi colab., - Evaluation of an automated DNA profiling system employng

multiplex amplification of four tetrametric STR loci, International Journal of Legal Medicine,
1994, vol. 106, nr.6

Kirby, Lorne T., - DNA Fingerprinting. An Introduction,Oxford Universitz Press, 1992

Kirk, Paul L., - Crime Investigation Physical Evidence and the Police
Laboratory,Interscience Publishers, Inc., New York, 1953
 Kirk, Paul, - Crime Investigation, Interscience Publishers Inc., New York, 1966

Krawcsak, M., Schmiddtke, J., - Origin DNA maintenance of DNA polymorphism, DNA
Fingerprinting, BIOS Scientific Publishers Lmt., Oxford, 1994.

L.

Lassaingne, J. B., - Neue Untersuchung zur Erkennung von Blutflecken auf Eisen und
Stahl, Viertaljahresschrift für gerichtliche und öffentliche Medicin,1856.

Landsteiner, K., - Zur kenntnis der antifermatativen, lytischen und agglutinierenden

Wirkungen des Blutserums und der Lymphe Bakteriol, 1900

LeClere, M. ,- Manuel de police tehnique, Editura Police Revue, Paris, 1974

Lee, Henry L., Deforest, Peter, and Gaensslen, R. E., - Forensic Science: An Introduction
to Criminalistics, McGraw-Hill, New York, 1983

Lee, Henry C., - Crime Scene Investigation, Central Police University Press, Taiwan,
1994

LeMoyne, Snyder, - Homicide investigation: Practical Information for coroners, police

officer, and other investigator , Editura Charlie C. Thomas, Bombay , 1977

Li, Richard, - Forensic Biology, Second Edition, CRC Press, Taylor & Francis Group,
Boca Raton, Florida,2015

Lieberman, J. D., Carrell, C.A., Miethe, T.D., Krauss, D.A., - Do jurors recognize the
superiority and limitation of DNA evidence compared to other types of forensic evidence?
Psychology Journal, Editura Public Policy and Law, vol. 14, nr. 1, 2008

Locard E. - L’ enquete criminelle el les methodes scienfiques, Editura Flamarion, Paris,

1925.

Locard , Edmond , - Manual de tehnique policiere, Editura Payot, Paris, 1948

Lochte, Theodor and Ziemke, Ernest, - Gerichtsärztliche und polizeiartzliche Technik, J.

F. Bergmann, Wiesbaden, Germany, 1914

M.

Mac Donell , H. L., - Interpretation of bloodstain , Physical consideration, în ,,Legal

Medicine Annual‖, Cyril Wecht Ed., U.S.A., 1971

MacDonell, Herbert L., - Bloodstain Pattern Interpretation, Laboratory of Forensic

Science, Corning, NY, 1982
 MacDonell, Herbert L., - Segments of History: The Literature of Bloodstain Pattern
Interpretation, International Association of Bloodstain Pattern Analysts News, Volume 8,
Number 1, March 1992

MacDonell, Herbert L., - Bloodstain Patterns, Golos Printing, Elmira Heights, NY, 1993

Martin, Jean Claude, - Investigation de scene de crime, Colection Sciences Forensiques,

Presses polytechnique et universitaries romandres, Lausanne,2004

Montagna, W., - Phylogenetic significance of the skin of man. Architectures.

International Journal of Dermatology., 1963, nr.88,

Montagna, W. ,Parakkal, P.F., - The pilary apparatus. În: The Structure and Function of
Skin, Third edition , Editura Academic Press, New York and London ,1974

Moritz, A.R., - The Pathology of Trauma, 2nd ed., Lee and Febiger, Philadelphia, 1954.

N.

Nancy, G. Siraisi, - History, Medicine, and the Traditions of Renaissance Learning,. Ed.
Ann Arbor, USA, 2010

Naugton, M., Tan, G., - The need for caution in the use of DNA evidence to avoid
convicting the innocents, The International Journal of Evidence & Proof, nr. 15, 2011

Niceforo, Alfredo, - La police et l’enquête judiciaire scientifique , Librairie Universelle,

Paris

Nordby, Jon, - Dead Reckoning: The Art of Forensic Detection, CRC Press, Boca Raton,
FL, 2000

O.

O’Hara, Ch. , - Fundamentals of Criminal Investigation , Ed. Ch. C. Thomas, Springfield,

SUA, 1970

O’Hara, Charles E., - Fundamentals of Criminal Investigation, Second Edition, Eight

Printing, Charles C. Thomas-Publisher, Springfield, Illinois, S.U.A., 1975,

Osterburg, James W., - Criminal Investigation: A Method of Reconstructing the Past,

Anderson, Cincinnati, OH, 1992

P.

Pex, J.O. şi Vaughan, C.M., - Estimation of Light Velocity blood spoter on adjacent
objects, în Journal of Forensic Science, vol 32, nr. 61,1987.
 Piotrowski, Eduard, - Über Entstehung, Form, Richtung und Ausbreitung der Blutspuren
nach Hiebwunden des Kopfes, Golos Printing, Elmira Heights, NY,1992

R.

Ressler, Robert K. şi colab., - Sexual Homicide: Patterns and Motives, Lexington Books,
Lexington, MA, 1988

Renucci, Jean-Francois, - Tratat de drept european al drepturilor omului, Editura

Hamangiu, Bucureşti, 2009.

S.

Saferstein, Richard, - Forensic Sciences from the Crime Scene to the Crime Lab – 2nd
Edition, Pearson Education Inc., New Jersey, 2013

Sajantila, A., şi colab., – Amplification of reproductible allele markers for amplified

fragment lenght polymorphism analysis. Biotechnique Journal. 1992, vol. 12, nr.1

Schaffer, Lisa G., Schmid, M., - International Standing Committee on Human

Cytogenetic în ISCN 2013: An International System for Human Cytogenetic Nomenclature,
Karger Medical and Sciences Publisher, 2013

Schneider, Peter M., - Expansion of the European Standard Set of DNA Database Loci –
The Current Situation , Promega Journal, martie 2009

Siebert, P.D., Fukuda, M., - Molecular cloning of a human glycophorin B cDNA:

Nucleotide sequence and genomic relationship to glycophorin A, Publicaţia National Academy
of Sciences of the USA, vol.84, nr.19, 1987

Slightom, J.L., Blechl, A.E., Smithies, O., - Human fetal G gamma- and A gamma-globin
genes, Revista Cell, vol.21, nr.3, 1980

Sensabaugh, G. F. , - The isolation and characterization of a semen-specific protein from

human seminal plasma: A potential new marker for semen identification. Journal of Forensic
Sciences, 1978, 23

Stewart, J.B., Chinnery, P.F., - The dynamics of mithocondrial DNA heteroplasmy

implication for human and disease, Revista Nature Review nr.16, 18.08.2015

Stoilovic, M., - Detection of semen and blood stains using Polilight as a light source.
Forensic Science International Journal , 1991, vol.51, nr.2

Szmulewicz, M.N., Novick, G.E., Herrera R.J., - Effect of Alu insertions on gene
function. Electrophoresis Journal, Vol. 19, nr.8-9 ,1998
 Svensson, Arne, Wendel, Otto, and Fisher, Barry A. J., - Techniques of Crime Scene
Investigation, 3rd edition, Elsevier, New York

T.

Theml Harald, Diem Heinz, Torsten Haferlach, - Color atlas of Hematology, Thieme,
Sttutgard, 2004

Tobe, S. S., Watson, N. and Daeid, N. N. , - Evaluation of six presumptive tests for
blood: Their specificity, sensitivity, and effect on high molecular weight DNA. Journal of
Forensic Sciences, 2007, Vol.52, nr.1

Tortora, Gerard J. and Anagnostakos, Nickolas P., - Principles of Anatomy and

Physiology, 5th ed., Harper & Row, New York, 1987.

Youngson, R.M. , - Collins Dictionary of Human Biology, Ed. Harper Collins, Glasgow,
2006,
Yamamoto T., şi colab., - The human LDL receptor: a cystein-rich protein with multiple
Alu sequences in its mRNA, Revista Cell, vol.39, nr.1, 1984
Yang, F. şi colab., - Human group-specific component (Gc) is a member of the albumin
family, Publicaţia National Academy of Sciences of the USA, vol. 82, nr.23, 1985
Yuasa, I., Umetsu, K., - Molecular aspects of biochemical markers, Legal Medical
Journal, Tokyo , 2005,vol.7

V.

Vernon J. Geberth, - Practical homicide investigation : tactics, procedures, and forensic

techniques , 4th edition, Taylor&Francis Publisher, New York, 2006.

Z.

Zacchia, Paolo, - Alle origini della Medicina Legale, 1584 – 1659 a cura di Alessandro
Pastore e Giovanni Rossi, Ed. Franco Angeli - Milano, 2008

Zehner, R., Amendt, J., Krettel, R.,- STR typing of human DNA from fly larvae fed on
decomposing bodies, în Journal of Forensic Sciences, martie 2004, nr. 2, vol.49.

W.

Wood, E.J., - The ecyclopedia of molecular biology, Ed. Biomedical Education, Oxford,
1994
LEGISLAŢIE

***Constituţia României.

***Constituţia României, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/21.11.1991 şi

republicată în Monitorul Oficial nr. 767/31.10.2003.

***Codul penal al României.

***Codul de procedură penală al României.

***Legea nr. 218/23.04.2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române,

publicată în Monitorul Oficial nr. 305/09.05.2002.

***Legea nr. 302/28.06.2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie

penală publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 01.07.2004.

***legea nr. 446/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap

***legea 78/2008 actualizată privind Organizarea şi Funcţionarea Sistemului

Naţional de Date Genetice Judiciare în România
***Ordinul privind cercetarea la faţa locului nr. 182/14.08.2009 (M.A.I.).

***Ordinul privind cercetarea la faţa locului nr. 1754/C/05.08.2009 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

***Ordinul nr. M66/98/3005/8966/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind

constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-
militară

***Ghid Informativ privind expertiza tehnică judiciară‖ material al proiectului

finanţaţ de UE cu titlul ―Creşterea eficienţei în sistemul de expertiză judiciară în
România‖ - RO2007/IB/JH-11 TL, Ed. Ministerului Justiţiei, Bucureşti, 2010

***Ghidul de Bune Practici în Expertiza Judiciară Civilă în cadrul Uniunii

Europene format pdf – creat prin Institutul European al Experţilor şi al Expertizei
(EEEI) prin proiectul JUST/2013/JCIV/AG/4664
LEGISLAŢIE INTERNATIONALA

1. ***Decizia de implementare UE – Prüm 2008/616/JHA a Consiliului Europei

privind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI privind intensificarea cooperării
transfrontaliere – Denumit Tratatul de la Prüm
2. ***Decizia UE – Prüm 2008/615/JHA - Tratatul de la Prüm privind intensificarea
cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului şi a
criminalităţii transfrontaliere
3. ***Decizia Consiliului Europei 2009/9343/JHA prin care Europol este autorizat să
proceseze profilele ADN la nivelul UE
4. ***Rezoluţia Consiliului Europei nr.2009/C 296/01 – privind schimbul de rezultate
ale analizelor ADN la nivelul UE
5. ***Interpol Handbook of DNA data exchange and practice – Recommendations
from INTERPOL DNA monitoring expert group, Second Edition, Lyon, 2009

SITE - URI

 http://legeaz.net/dictionar-juridic/actor-incumbit-probatio accesat 20.11.2015

 http://legeaz.net/dictionar-juridic/in-dubio-pro-reo accesat la 20.11.2015.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Landsteiner accesat 28.11.2016
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Antigen accesat 21.11.2016
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Genom accesat la 21.11.2016
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Genomul_uman accesat la 20.11.2016
 https://www.semanticscholar.org/paper/Chapter-9-Organization-of-the-
Human-Genome-9/e6382ec0045800e0480f5b2a82817f978693bf9b/figure/20
accesat la 20.11.2017.
 www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?querry=CENTROMER accesat la
19.07.2017.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Telomer accesat la 19.07.2017.
 https://www.scribd.com/document/234068677/Markeri-Genetici-Şi-Markeri-
Moleculari accesat la 19.07.2017.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Alelă accesat la 19.07.2017.
 https://www.scribd.com/document/234068677/Markeri-Genetici-Şi-Markeri-
Moleculari accesat la 19.07.2017.
 www.dexx.ro/index.php?a=term&d=Dictionar+explicativ+roman&t=haplotip
accesat la 20.11.2017.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/ADN_mitocondrial accesat la 20.07.2017.
 https://archive.org/details/anthropologiestr00levi accesat la 20.01.2018.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_limfatic#cite_note-1 accesat la
21.01.2018.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Peptid%C4%83 accesat la 19.06.2016.
 www.exploremedicinetv.ro/medicina/istoria-medicinei/istorie-medicina-
legala.html accesat la 20.07.2017
 www.thefreedictionarz.com/exosome accesat la 01.08.2017
 www.thefreedictionarz.com/endocytic accesat la 01.08.2017
 www.dictio.ro/medical/apoptoza accesat la 01.08.2017.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Celulă_(biologie) accesat la 01.08.2017.
 https://dexonline.ro/intrare/celulă/9440 accesat la 01.08.2017.
 http://lectiidebiologie.ro/wp-content/uploads/2015/11/celula-anim.jpeg
accesat la 28.01.2018.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Autozom accesat la 2.08.2017.
 https://dexonline.ro/definiţie/diploid accesat la 01.08.2017.
 www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/poliploid_2083 accesat la
01.08.2017.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Cromozom#cite_note-Covic-1 accesat la
01.02.2017.
 https://www2.le.ac.uk/projects/vgec/geneticsall/genes-chromosomes accesat
la 01.02.2017.
 https://dexonline.ro/definitie/centromer/541450 accesat la 01.08.2017.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Anafaza accesat la 20.01.2018.
 www.anatomie.romedic.ro/cromozomul accesat la 02.08.2017.
 http://anatomie.romedic.ro/cromozomul accesat la 27.01.2018.
 http://anatomysw.weebly.com/skin-and-body-membranes.html accesat la
20.11.2017
 www.siumed.edu/-dking2/intro/ct.htm#blood accesat la 20.11.2017
 www.thevisualmd.com accesat la 20.11.2017.
 www.interpol.int
 http://www.bluestar-forensic.com/pdf/en/Watkins_Brown_luminol_BS.pdf
accesat la 06 .06.2016.
 http://www.crime-scene.com/store/A-10045.shtml accesat la 16.06.2016.
 www.nytimes.com/2009/08/18/science/18dna.html accesat la 08.02.2018
 http://www.newscientist.com/article/mg20727733.500-falible-dna-evidence-
can-mean-prison-of-freedom.html. accesat la 16.08.2016.
 https://www.youtube.com/watch?v=dhqEEAl-g34 accesat la 08/02/2018
 http://geneticsandsociety.org/article.php?id=4441 accesat la 08.02.2018
 http://old.mpublic.ro/jurisprudenta/publicatii/tendinta_investigatii.pdf
 accesat la 01.02.2017.
 http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Expertiza-judiciara-ca-procede61.php
accesat la 06.12.2016
 http://gpaduraru.ro/documents/Expertiza_criminalistica.pdf accesat la
10.11.2016.
 http://www.interpol.int/Public/ICPO/FactSheets/FS01.pdf accesat la
25.09.2017
 http://www.interpol.int/News-and-media/Event/2009/78th-INTERPOL-
GeneralAssembly2/78th-INTERPOL-General-Assembly-Resolutions accesat
la 25.09.2017.
 https://enfsi.eu/wp-
content/uploads/2016/09/final_version_enfsi_2016_document_on_dna-
database_management_0.pdf accesat la 24.09.2017.
 http://dna.com.cz/files/file/fdms-strdb.pdf accesat la 24.09.2017.
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Proiectul_‖Genomul_uman‖. Accesat la
24.05.2017.
 https://www.isfg.org/EDNAP accesat la 20.07.2017.
 www.craigmedical.com/blood_typing_facts.htm accesat la 31.08.2017
 www.genenames.org/about/overview accesat la 28.08.2017.
 http://www.isbtweb.org/ accesat la 28.08.2017.
 www.isbtweb.org/fileadmin/user_upload/Working_parties/WP_on_Red_Cell
_Immunogenetics_and/Table_of_blood_group_system_v5.0_170205.pdf
accesat la 01.02.2018.