Sunteți pe pagina 1din 100

ATENȚIE LA UNGARIA! Incearcă marea cu degetul.

Dacă tot îi zgirie Tratatul de la


Trianon, atunci si noi suntem de acord și ne vom lua înapoi
Mai în glumă, mai în serios, noi am denumit-o DacoUngaria partea noastră din Ungaria pentru că noi am pierdut la
(fără cratimă, pentru că Dacia de acolo, de atunci este Ungaria de Trianon, nu ei. Sunt convins cĂ si vecinii ei vor proceda la fel
azi) pentru că e un altoi asiatic pe un trunchi dacoromânesc, și atunci să vedem dacă le mai arde să nu respecte Trianonul
Maghiarii de sînge cu semnalmente medievale asiatice au rămas Nu am gînduri belicoase, dar dacă e să vorbim oblu, poate
foarte puțini. Sunt europenizați și ei știu asta. Majoritatea sunt din pricep și urcainienii că dacă vor proceda ca rușii cu românii
rădăcinile vecinilor lor majoritari dacoromâni. Conducerea ei din Ucraina vor păți la fel pînă în pragurile Niprului și la
politică se crede încă în Asia, făcînd abstracție de Europa, de malurile Azovului... Și nu e nevoie să scoatem sabia, doar să
vremurile de azi, de surprizele lor de măine. România are veghem ca drepturile populației din zonele rusificate,
probleme grave, dar problemele lor sunt de o sută de ori mai grave. ucrainizate, ale dacilor liberi să fie lăsate în pace.
Ei, fără Transilvania nu pot supraviețui vremurilor ce vin. N-au Noi nu trebuie decit să protejăm adevărul ca acești
resurse, n-au gene de moghiori. Amenințarea cu stingerea națiunii înstrăinați forțat să poată afla liberi, din proprie inițiativă
lor nu este o vorbă în vînt. Conducătorii ei trăiesc un vis, o himeră, adevărul de la strămoși și să-și spune liberi ei, lor și altora,
parcă sunt drogați. Nu mai au simțul realității. Asta este o boală cine sunt, de unde vin și încotro merg din moși - strămoși.
soră cu moartea. La toate proporțiile comparabile suntem liniștiți, Forța conștiinței obîrșiei adevărate este eliberatoare,
îî ”batem”, fără nici un drept de replică. Am văzut Ungaria la ea rezistentă, nemuritoare, invincibilă și definitivă.
acasă. Admir oamenii de onoare, oamenii simpli, harnici, Și boala asta devine mai tare ca orice virus, orice rachetă
pricepuți, cu demnitate din Ungaria. Dar și ea, ca și noi, au o intercontinentală, orice laser sau bombă cu neutron, ori
conducere alogenă, absurdă, complet străină de spiritul național. hiperbombă. Valabilă la toate punctele cardinale!
Treziți-vă! Și noi, ca și voi suntem într-o mare de alte seminții, Ea este hiperbomba, bomba identității naționale care se
înconjurati de slavi, ea, în plus și de germanici. Dacă e să gîndim revarsă din moși strămoși și nu ține cont de granițe politice,
serios, logic, natural, ar trebui să fim aliați în aceste vremuri de de interdicții de limbă, de bombardamente juridice,
mare pericol. Astfel, adică la fel e si situația bulgarilor, a sîrbilor, ideologice sau lingvistice. Este vocea identității!
a ucrainienilor... adică a DacoBulgariei, DacoSerbiei, Nimic și nimeni nu ii stă în cale în calea limbii dacoromâne
DacoUcrainei... toate trei slavizate pe trunchiul tracogetodacic. A și a istoriei adevărate a Europei de la Atlanți la Românii de
fost o vreme cînd se punea problema, fie și ca diversiune, a unirii azi de pretutindeni.
acestora cu România. Probabil, va veni o vreme cînd astfel de Geo Stroe
soluție ar putea fi luată în calcul de croitorii istoriei europene. Le
doresc să își consolideze identitatea, dar să fie foarte clar, nu pe MANIFEST: ROMÂNE, TREZEȘTE-TE!
seama românilor din aceste state făurite cu ajutor apostolic, rusesc,
german etc. Deromânizarea de veacuri s-a încheiat. Vine refluxul.
Sîngele apă nu se face. Toate la timpul lor, fără să tragem vreun
cartuș sau să mai punem opinca pe instituțiile statelor vecine. Imediat după lovitura de Stat din 1989, România şi Românii
Pașnic, natural, înțelept. Așa că privim cu atenție fenomenul au fost transformaţi în jetoane, pentru jocul de ruletă al
ungar, bulgar, sîrb și ucrainian. Ce alianțe serioase, atrăgînd și trădătorilor de Ţară, la masa marilor puteri.
națiunile de la nord de noi (polonii, țările baltice, cehii, slovacii, Nu au reuşit să joace în linişte, netulburaţi, şi au trecut la
dar și de la sud precum grecii, macedonii, albanezii, croații, strategii de ELIMINARE A BARIERELOR:
bozniacii slovenii. bazate pe lupta pentru rezistența, pentru PRIMA ELIMINARE, care de fapt este o „redevenţă”
identitate, pentru supraviețuirea am putea construi! Și asta în (atenţie!!!) plătită marilor puteri în schimbul avantajelor
finaciare oferite, a fost RESURSA UMANĂ, despre care se
contextul în care superputerile globale, puterile europene pîndesc
vorbeşte…
să ne învrăjbească șă ne încăierăm ca să intrăm în programul de Oamenii au fost „împinşi” strategic să plece dincolo de
depopulare al ocultei. În vremurile ce vin vor supraviețui cei ce se graniţele Ţării, dându-li-se impresia că pleacă de bună voie,
unesc, nu cei care se învrăjbesc sau se lasă învrăjbiți. Butoiul de când, de fapt, deja fuseseră vânduţi ca sclavi!
pulbere, pîntecul moale al Europei este aici. Nu suntem noi Prusia Da, ca sclavi!
Europei ori Vietnamul Asiei, dar nici vreo națiune pe cale de În felul acesta, au lovit 3 (!!!) păsări cu o piatră – au scăpat de
dispariție... Ca națiune mai veche decît toate de pe lingă noi „bariere”, şi-au plătit „redevenţele” pentru sumele primite în
(polonezii- lehii -sunt si ei la origine daci, pină și rusii își caută și acest scop şi si-au consolidat puterea, ignorând legea, fără prea
recunosc rădăcinile in Carpați și pronunță cu demnitate cuvîntul multă opoziţie.
A DOUA ELIMINARE a fost distrugerea sistematică a
dac...)
ramurilor economiei naţionale – industrie, construcţii,
Veriga slabă din acest areal este UNGARIA. Este ușor de agricultură, turism, comunicaţii, finanţe, transporturi, resurse
manipulat, ușor de ocupat, ușor de ațițat să lovească pe la spate. naturale…
Se vorbesc multe limbi în cancelariile Budapestei, au venit emisari Datoria externă a ajuns la 109 miliarde de Euro, iar datoria
din multe alte capitale și vrăjesc himerele, amplifică orgoliul, publică la 45% din PIB!!!
nesăbuința conducerii fără minte a unor unguri. De - ar pricepe și A TREIA ELIMINARE este DIVIDE ET IMPERA care se
ei mai repede, poate că nu se va întîmpla decit să pornim întâmplă în Ţară – au creat posibilitatea ca orice individ să aibă
motoarele. Dar pentru asta, aceste motoare trebuie să pornească, dreptul de a crea un partid.
adică să aibă combustibil, să plece la prima cheie. Și Budapesta Pentru a înscrie legal un partid, acel/acei iniţiator(i) trebuie să
strângă 100.000 de semnături din 11 judeţe!
să priceapă acest lucru.
Sunt peste 200 de partide înfiinţate legal!

1
În felul acesta, toţi cetăţenii României sunt divizaţi, separaţi România are toate resursele necesare prin care să renască din
şi înverşunaţi unul împotriva celuilalt, crezând ca sunt cenuşă!
susţinatorii unui partid care va ajunge să facă ordine în Ţară… AŞTEPT ŞI AM RĂBDARE! 2020, anul UNU!
Dar nu este aşa… CITEŞTE ŞI DĂ MAI DEPARTE! George Mocanu
Este doar o himeră!
Fără să îşi dea seama, de fapt ei îi susţin pe cei care trag GHEORGHE CIUHANDU
sforile! (n. 23 aprilie 1875, Roşia, Bihor, România – d. 29 aprilie
Gândiţi-vă, 200 de partide înmulţit cu „n” semnături, din 11 1947, Vaţa de Jos, Vaţa de Jos, Hunedoara, România) a fost
judeţe!!! un un preot şi publicist român, deputat în Marea Adunare
Și oamenii vor sta separaţi, împrăştiaţi, supăraţi, deşi toţi vor Naţională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ
acelaşi lucru – SĂ SCAPE DE TRĂDĂTORII DE ŢARĂ!!! al „tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara
Vă daţi seama, dacă s-ar vorbi cu oamenii să se unească în Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea
jurul unui singur nucleu, ce s-ar întâmpla cu aceşti mafioţi Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
trădători de Ţară? Gheorghe Ciuhandu a studiat teologia la Arad şi Cernăuţi. A
A PATRA ELIMINARE – Diaspora… fost profesor de istoria bisericii la Arad şi referent şcolar la
S-au infiltrat servicii în Diasporă, s-au cumpărat anumiţi Episcopia Aradului. Este autorul a peste 60 de cărţi, a
indivizi (fără caracter, fără valori etice şi morale) care reuşiseră numeroase studii şi articole. După 1918 a fost consilier
să adune oameni lângă ei, iar aceştia au făcut şi încă fac jocul cultural la Episcopia Aradului şi preşedinte al asociaţiei
Mafiei care conduce Ţara! "Andrei Şaguna", iar ulterior senator. Din 1946 a devenit
Patrioţii se nasc patrioţi, ei nu îşi vând Ţara şi Neamul, chiar membru de onoare al Academiei Române.
dacă ar avea sabia la gât!
Aşa s-a băgat zâzanie între Românii din Ţară şi cei din afară, “Dar ranele vieţii româneşti din Săcuime puroiază încă – şi
Diaspora… nu-şi mai găsesc leacul – încă şi din motivul
Ce nu înţeleg cei din Ţară, este faptul că Diaspora = un grup politicianismului românesc, remarcat mai ales în judeţul
etnic (în cazul nostru, Români) care trăieşte în afara graniţelor Odorhei, ca foarte vinovat: că trafichează situaţia cu Săcuii,
ţării de origine. acordându-le “tratament special, dar nu cu intenţia de a
Nu toţi din „diaspora” sunt băgaţi în mârşăviile de culise! contribui la reromânizarea celor 40% de Români săcuizaţi,
Diaspora nu este o organizaţie! ci pentru a-i avea alegători”. Acest politicianism nu a
A CINCEA ELIMINARE – raţiunea cetăţenilor şi puterea de îngăduit, până de curând, ca în judeţul Odorheiu, singurul
discernământ. fără protopopiat ortodox, să se poată înfiinţa unul. De aceea,
Li s-a inoculat ideea că fără UE şi NATO România este cele mai multe biserici româneşti, vechi, ortodoxe, (la
terminată… Bodogaia, Cioc, Aldea etc.) n’au putut fi deschise, nici la 15
Dacă Românii din Europa se întorc acasă, UE dă faliment!!! ani după Unirea Neamului.”
Dacă sclavii, gladiatorii Români se întorc acasă, Europa cade!
NATO este o organizaţie de mercenari care deservesc PROBLEMA “SĂCUIASCĂ” SUB RAPORT CONFESIONAL
interesele marilor bancheri… CÂTEVA CONSIDERAŢII ŞI REMARCĂRI STATISTICE
Ce treabă are România să se amestece cu cine nu trebuie? Iconom stavrofor Dr. Gheorghe Ciuhandu
De ce Românii trebuie să fie mercenari pentru cauze nedrepte, Consilier referent eparhial, Arad
inumane? Sibiu, 1938, Tiparul tipografiei arhidiecezane
Credeţi că dacă s-ar întâmpla ceva, vor sări Americanii,
NATO, să apere România? http://www.romaniamagnifica.ro/?do=%C5%9Ecoala&optiune=ACA
Răspunsul este, NU. DEMIA&optiune2=1875.04.23+-+1947.04.29+-
Constituția a fost măcelărită, contorsionată, ca să le facă +Gheorghe+CIUHANDU
mafioţilor viaţa uşoară, dar și aşa este încălcată. Cu respect, Valentin-Nicolae Bercă
Legile sunt încălcate şi manipulate. "România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro -
Ei sunt deasupra legii!
Banii împrumutaţi dispar în eter, în schimb, apar vile,
proprietăţi, averi şi mafioţi. HOMO HOMINI… VIRUS
România se vinde în fiecare zi, bucată cu bucată.
Copiii ne dispar, fiind vânduţi pe piaţa de carne vie. MOTTO: „Timpul ce mă înconjoară nu mai e
Familii se destramă în fiecare zi. timpul meu Vintilă Horia[1]
S-a investit într-o maşinărie de votaci”, formată de aceia care
sunt ţinuţi pe asistenţă socială şi votează numai pe cel care le
dă „banu’”. Mă întorc de la o instanță prahoveană, acolo unde
Învăţământul este denaturat, distrus. procesul clientului pe care-l apăr este o excepție de la
Cultura, tradiţiile dispar. faimosul decret de instituire a stării de urgență. Pe drum,
Identitatea Naţională se dezintegrează în faţa noastră. o sun pe fiică-mea și o anunț că trec să-i aduc niscaiva
Ne pierdem tinerii. merinde; o scutesc astfel să iasă cu țâncul din casă în
Vom pierde TOT! vremurile astea deprimante. Când ajung, o găsesc
Oameni buni, fraţi Români! în fața blocului, ușor stingheră. Mă prefac că nu-i observ
Treziţi-vă fraţilor şi haideţi să ne luăm Ţara înapoi!
fâstâceala. Stă la distanță de mine, de parcă aș fi ciumat.
Uniţi-vă în jurul unui singur nucleu!
Nu mai staţi împrăştiaţi prin partide, şi acelea la fel de
Schimbăm vorbe de prisos, o complezență stânjenitoare.
împrăştiate! Ia sacoșa, având grijă să păstreze intervalul acela
Nu funcţionează! insuportabil dintre noi, și se depărtează. În definitiv, li s-
Numai uniţi putem deveni puterea de nestăvilit! a spus de atâtea ori să se ferească, să nu intre în contact
Uniţi, vom putea lua Ţara din mâinile trădătorilor! cu babalâcii încât s-a conformat docil. Un medic celebru,

2
de pildă, i-a sfătuit să-și ocolească părinții și bunicii tâlcul euthanasierii nu diferă deloc. De ce m-aș mira, de
aproximativ zece săptămâni, răstimp în care le pot vreme ce homo homini[2]… virus ?! Plaut s-a înveșnicit
cumpăra una, alta, însă cu condiția să le lase plasele cu prin vocabulele-i nemuritoare, eu nu trebuie decât să le
târguieli în pragul ușii. Or, Aldous Huxley ne-a actualizez pandemic.
atenționat de mult că repetarea la nesfârșit a acelorași Îmi recapăt anevoie pacea lăuntrică și privesc înfrânt
propoziții, îndeosebi a celor vădit neverosimile, le peisajul dezolant. Un sentiment de revoltă mă copleșește,
conferă acestora statutul de adevăruri, geaba țipă nu pricep cum odraslele mele evită să mă atingă!!
în pustiu Bertrand Russell că o minciună, chiar dacă e „Omul a fost scos din suflet”[3], bolborosesc resemnat.
reluată de un milion de ori, tot minciună rămâne. Explică- Curând, vor regreta neapropierea prezentă, în pragul
le sofismul cu pricina internauților îngrămădiți în turmă vârstei de 60 de ani orizontul ți se îngustează dramatic și
și dracu’ te-a luat direct în furcile-i ascuțite! finalul este iminent. Și atunci, la ceasul scăpătatului, pe
Șovăiesc în loc, descumpănit. Se întâmplă prima cine vor mai îmbrățișa? Plec descumpănit, globalismul
oară să nu-mi strâng în brațe copila și să n-o pup. Frati- ne-a învins iremediabil, simt că am devenit părinții
su, mai mare cu șapte ani, de aproape o săptămână se dă vitregi ai pruncilor pe care i-am crescut în dragoste și
extrem de ocupat și nu s-a sinchisit să vină pe acasă. bună-cuviință. Nici măcar nu mi-au oferit răgazul să
Rețelele de socializare i-au tâmpit iremediabil, le amintesc inevitabilul decalog al manipulării formulat
progeniturile noastre sunt cei mai naivi cobai din istoria întru trezirea la realitate a maimuțelor cu smartphone. Îl
omenirii. Îi compătimesc și le amintesc că strig din goana autoturismului, însă nu mă aude nimeni,
sărmanul Pavel Morozov, prichindelul mujic, avea o așa că îl scriu aici, nădăjduind că l-o citi careva!
scuză turnându-și părintele la securitatea sovietică. Cei Așadar, autori cu identitate confuză (Noam Chomsky,
de azi n-au niciuna, ei capitulând de bună voie în de pildă, a negat paternitatea textului care circula
confruntarea cu minciuna propagată mediatic. Ca să se neîngrădit în hăul înțesat de zombi anonimi), disting
petreacă mizerabila metamorfoză, mai întâi li s-a băgat în zece reguli majore și anume:
tărtăcuțele crude că ascendenții lor sunt 1.Creează probleme aparent grave, care să
niște neisprăviți. Apoi, li s-a inoculat pervers ideea că provoace o reacție de panică în rândul populației, astfel
răul actual este imputabil ălora bătrâni, edecurilor încât aceasta să ceară singură măsuri limitative;
comuniste. Bașca nostalgice, vasăzică o masă de 2. Distrage-le atenția de la problemele importante
frânări, de reacționari periculoși, numa’ buni de prin subiecte minore, dar cu impact emoțional maxim;
spânzurat în piața publică! Propaganda otrăvitoare 3. Pregătește-i treptat pentru politicile dure, acestea
a lucrat neîntrerupt în anii din urmă, cu liotele cretinoide aplicându-se treptat, ceea ce le va face suportabile;
defilând precum sumanele verzi de odinioară pe 4. Amână executarea măsurilor austere, știut fiind
bulevardele, virtuale, de data aceasta. Alde că e mai ușor să obții un sacrificiu pentru viitor, deoarece
Liiceanu (nici el vreo trufanda!) au scris cu mânie oamenii trăiesc cu speranța că vor reuși să evite acele
haștagistă despre „gurile fără dinți”, iar specialiștii în sacrificii;
finanțe au arătat tot înspre defavorizații lui Cronos ori de 5. Infantilizarea populației prin argumente sau
câte ori au încercat să explice dificultățile bugetare ale mijloace de informare în masă cu discursuri copilărești,
nației. Oare într-atât de pernicioși să se vădească bieții puerile;
pensionari, memoria vie a unei societăți obsedată să-și 6. Nu uita niciodată că emoția e dușmanul logicii,
taie rădăcinile? Ca să supraviețuim în continuare al rațiunii;
dimpreună, puberii au fost siliți să opteze, și la cântatul 7. Calitatea educației dată claselor inferioare să fie cât
dintâi al cocoșului ne vor repudia, e la mintea găinii. Cui mai slabă;
să mai fie trebuincioși întârziații în etatea înaintată? Și, 8. Încurajează mediocritatea și convinge populația că
pe deasupra, purtători de afecțiuni asociate…. este la modă sa fii mediocru, vulgar, iar a fi prost,
Netrebnicilor – urlu la umbrele mefistofelice care se needucat, nu-i un handicap;
joacă de-a Dumnezeu cu o planetă cuprinsă de groază -, 9. Cultivă sentimentul individual de culpă, astfel
opriți experimentul ! Ne-ați răpit bucuria simplă și încât individul să se considere vinovat pentru greutățile
naturală, izvorâtă din cuibărirea la pieptul matern și prin care trece, atitudine care-l va împiedica să
patern, ori la al puilor maturizați dintr-odată. Nu v-ați se răzvrătească împotriva sistemului;
săturat să distrugeți familia cu conceptul tembel al 10. Convinge populația că nu există mijloace și
sexului nedefinit și al căsătoriei contra naturii?Nu v-ați strategii de manipulare.
mulțumit că le-ați frânt definitiv șira spinării, acum le Le corectez, le sintetizez oleacă și le aștern pe hârtie
transmiteți cinic, prin vocea boss-ului Organizației străbătut de un sentiment ciudat de îndoială. Caut un
Mondiale a Sănătății, că nu sunt invincibili și că e cazul reazem, l-aș ruga pe un stareț să mă povățuiască, dar mi-
să se rezume la rolul lor de răspândaci de vești, și nu de e teamă că-mi va răspunde aidoma personajului
viruși! Blestemați să fiți de-a pururi, ciuma, holera și vodolazkinian: „Trăiește, prietine, cât mai aproape de
neamul Covizilor avizi de moarte să vă lovească, cimitir. (…) Și, în general, trăiește singur.”[4] Și
nemernicilor! Uf, m-am răcorit nițeluș… În vechime, nu dacă, totuși, m-am ramolit și nu mai deslușesc
mai rețin la care trib anume, vârstnicii erau urcați cu de- conținutul realității din jur? Că tocmai ce-am
a sila în copaci și hâțânați aidoma roadelor. Cine cădea, împlinit 59 de primăveri și două stări de urgență…
avea soarta pecetluită. Astăzi, aparent e altcumva, dar ––––––––––––––––

3
[1] Jurnal de sfârșit de ciclu, 1989-1992. Jurnal torinez, 1978
[2] Homo homini lupus (Omul pentru om este lup).
[3] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu, 1989-1992. Jurnal
torinez, 1978
[4] Evgheni Vodolazkin, Laur

DECRETUL LUI IOHANNIS Cel care semnaleaza, legitim, nelegalitatea


ESTE decretului semnat de Iohannis, prin care tara a fost
LOVITURA DE STAT – pusa pe butuci, este avocatul Corneliu-Liviu
Popescu, cel care de altfel, a intreprins in cursul zilei
Iată argumentația juridica fara cusur care de 9 aprilie 2020 demersurile pentru intrarea in
demonstreaza ca prin decretul privind instituirea legalitate a acestui act, respectiv:
starii de urgenta Klaus Iohannis si Ludovic Orban -A formulat plangere prealabila prin care a
au uzurpat puterea Parlamentului, au interzis solicitat presedintelui Klaus Iohannis (foto 1
functionarea Justiției si a Ministerului Public, cu stanga) si primului ministru Ludovic Orban (foto 1
afectarea grava a drepturilor omului. dreapta) sa revoce in parte Decretul nr. 195/2020,
Avocatul Corneliu-Liviu Popescu: "Pentru pentru nelegalitatea continuta la capitolele V si VII din
Presedinte trebuie să atraga răspunderea anexa 1 la Decretul 195/2020, prin care s-au luat masuri
constitutionala penala a condamnarii pentru inalta de natura legislativa (desi acest atribut revine
tradare". Democratia este in pericol! Parlamentului);
ELENA DUMITRACHE -A depus o Petitie la Avocatul Poporului in care
sesizeaza incalcarea drepturilor sale
fundamentale prin aplicarea dispozitiilor cuprinse la
capitolele V si VII.

In cele doua actiuni, avocatul Corneliu-Liviu


Popescu reclama faptul ca prin prevederile cuprinse la
cele doua capitole din Anexa nr 1 a Decretului privind
Criticat inca din prima zi sub aspectul legalitatii, dat instituirea starii de urgenta au fost adoptate masuri cu
fiind ca a aparut in Monitorul Oficial in doua forme caracter legislativ, fiind uzurpata puterea
– odata fara contrasemnatura premierului Ludovic legiuitoare a Parlamentului (ori, prin delegare, a
Orban, odata avand aceasta semnatura – decretul Guvernului), interzisa functionarea Justitiei si a
privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul Ministerului Public, si afectate in mod grav
Romaniei semnat in 16 martie 2020 de Presedintele drepturile omului.
Klaus Werner Iohannis poate fi privit ca actul oficial
prin care s-au pus bazele loviturii din stat. Or, in fata acestor elemente, precizeaza avocatul
Si totul s-a intamplat in timp ce Organizatia Corneliu-Liviu Popescu, in prezent asistam la "ceea
Mondiala a Sanatatii declara pandemie la nivel global ce juridic se cheama o lovitura de stat"!
din cauza COVID-19 (coronavirus), iar tara noastra
inregistra primele decese ale unor persoane infectate cu Concret, in plangerea prealabila, respectiv petitia
acest virus. depusa la Avocatul Poporului, profesorul Corneliu-
Liviu Popescu a aratat ca, prin Decretul privind
Prevederile decretului privind instituirea starii de instituirea starii de urgenta, Klaus Iohannis a
urgenta contin elemente clare care arata ca puterea stabilit si impus regimul starii de urgenta, cu
Parlamentului a fost uzurpata prin acest act, ca restrangerea exercitiului drepturilor omului, desi
functionarea Justitiei a fost interzisa, iar drepturile acest atribuit revenea Parlamentului, prin lege, ori
omului calcate in picioare. Si totul cu o semnatura (sau Guvernului, prin ordonanta.
doua, in functie de editia din Monitorul Oficial). De altfel, aceste aspecte sunt clar stipulate in
Decretul in sine, dupa cum veti vedea, poate fi privit ca Constitutia Romaniei la art. 53 alin. (1) - "Exercitiul
un abuz care ii poate atrage presedintelui raspunderea unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans
penala pentru inalta tradare, iar premierului Ludovic numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz,
Orban (pentru contrasemnatura din Monitorul Oficial pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a
nr. 212 din 17 martie 2020 pentru Decretul sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a
Presedintelui Romaniei nr. 195/16.03.2020) libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale;
raspunderea penala pentru fapta savarsita in exercitiul prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale
functiei. unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav". -
si art. 73 alin. (3) lit. g) - "Prin lege organica se
reglementeaza regimul starii de asediu si al starii de
urgenta".

4
omului se reglementeaza numai prin norme
Pentru aceasta lovitura de stat, astfel cum este legislative, potrivit art. 53 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit.
reglementata juridic, avocatul Corneliu-Liviu Popescu g), h), k), l) si m), art. 126 alin. (2), art. 129 si art. 131
considera ca Presedintele Romaniei trebuie sa alin. (3) din Constitutie.
raspunda constitutional politic cu demiterea din Conform art. 61 alin. (1) si art. 115 din Constitutie,
functie si penal cu condamnarea sa pentru inalta singurele autoritati care au competenta sa adopte
tradare (art. 398 Cod Penal). La randul sau, premierul norme de reglementare primara sunt Parlamentul (care
Ludovic Orban, pentru contrasemnatura de pe Decretul exercita puterea legislativa, prin lege) si Guvernul (ca
privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul legiuitor delegat, prin ordonanta). Presedintele
Romaniei, ar trebui sa fie tras la raspundere Romaniei nu are absolut nicio competenta sa adopte, sa
constitutionala politica prin demiterea prin motiune de modifice sau sa suspende aplicarea vreunei legi sau
cenzura si penal pentru fapta savarsita in exercitiul ordonante, adica sa legifereze.
functiei. In situatia in care se impune declararea starii de
urgenta, competenta constitutionala a Presedintelui
Asteptam cu interes noul decret emis de Iohannis Romaniei este exclusiv de a institui starea de urgenta,
pentru prelungirea starii de urgenta pentru a vedea prin decret contrasemnat de Primul-Ministru, si de a
daca, prin continutul sau, reprezinta o perpetuare a solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate,
incalcarii drepturilor omului, a nesocotirii Legii in temeiul art. 93 alin. (1) din Constitutie. Presedintele
fundamentale a Statului roman si o ignorare crasa a Romaniei nu stabileste insa regimul starii de urgenta
atributiilor fiecarei puteri din Stat. ori restrangerea exercitiului drepturilor omului,
acestea fiind rezervate legii sau ordonantei, potrivit
Redam in continuare pasaje din Petitia art. 53 alin. (1) si art. 73 alin. (3) lit. g) din
formulata de avocatul Corneliu-Liviu Popescu in 9 Constitutie. Parlamentul nu face decat sa incuviinteze
aprilie 2020 si trimisa catre Avocatul Poporului: masura de instituire a starii de urgenta, prin hotarare,
"Prin art. 1 din Decretul Presedintelui Romaniei nr. iar nu prin lege, asa incat niciodata decretul de
195/2020 a fost instituita starea de urgenta pentru o instituire a starii de asediu nu are forta de lege si nu
perioada de 30 de zile, incepand cu data publicarii poate contine norme de reglementare primara.
oficiale, conform art. 8. Decretul a fost emis si publicat
oficial pe data de 16.03.2020, ceea ce inseamna ca
perioada de stare de urgenta dureaza din 16.03.2020 Prin toate normele indicate supra, cuprinse in
inclusiv pana in 14.04.2020 inclusiv. decretul privind instituirea starii de urgenta,
Prin capitolele V si VII din anexa nr. 1 la decret s- Presedintele Romaniei si Primul-Ministru al
au adoptat masuri cu caracter legislativ, si anume: Guvernului au uzurpat puterea legiuitoare (a
- s-a stabilit ca nu curg ori se suspenda termenele Parlamentului sau, prin delegare, a Guvernului), au
de prescriptie sau decadere in materiile civile lato interzis practic functionarea justitiei si a Ministerului
sensu si ca nu se aplica dispozitiile legislative in Public, au afectat grav drepturile omului, ceea ce
materie, precum si faptul sa se suspenda curgerea juridic se cheama o lovitura de stat, care pentru
prescriptiei raspunderii penale; Presedintele Romaniei trebuie sa atraga raspunderea
- s-a stabilit ca nu se judeca si ca nu se desfasoara constitutionala politica a demiterii din functie si
activitatea de urmarire penala si cea a judecatorilor de raspunderea constitutionala penala a condamnarii
drepturi si libertati si a judecatorilor de camera pentru inalta tradare, iar pentru Primul-Ministru al
preliminara decat intr-un numar extrem de redus de Guvernului trebuie sa atraga raspunderea
cauze, fiind abilitate colegiile de conducere ale inaltei constitutionala politica a demiterii prin motiune de
Curti de Casatie si Justitie si ale curtilor de apel sa cenzura si raspunderea constitutionala penala pentru
stabileasca aceste cauze, iar Consiliul Superior al fapta savarsita in exercitiul functiei.
Magistraturii sa dea indrumari in materie, precum si ca
aceasta situatie vizeaza si procedurile de competenta Daca era nevoie de adoptarea de masuri precum cele
Inspectiei Judiciare; cuprinse in decret si indicate supra, nimic nu impiedica
- s-au instituit conditii si reguli procedurale Guvernul sa adopte o ordonanta de urgenta ori, dupa
speciale; caz, sa isi angajeze raspunderea pe un proiect de lege
- s-au dublat termenele de raspuns la petitii si la pentru modificarea cadrului normativ aplicabil starii
cererile de informatii de interes public. de urgenta, ceea ce ar fi respectat pe deplin exigentele
constitutionale ale art. 53 alin. (1), art. 73 alin. (1) lit.
Toate aceste norme sunt norme de reglementare g), art. 114 alin. (1) si art. 115 alin. (4) din Constitutie.
primara, care au forta de lege, intervin in materii de
natura legislativa si fac inaplicabile, modifica sau In afara de nelegalitatea formala a tuturor normelor
instituie reguli cu forta legislativa. Cu toate acestea, indicate supra, unele solutii cuprinse in decret sunt
organizarea judiciara, procedura judiciara, materia nelegale si pe fond, fiind disproportionate. Exemplele
penala, regimul general al proprietatii, regimul starii manifeste sunt in materie penala:
de urgenta, restrangerea exercitiului drepturilor

5
Exemplul nr. 1: Continua sa se judece cererile de
arestare preventiva si cauzele cu arestati, dar nu se FOST ȘEF AL VODAFONE DEZVĂLUIE DIN
judeca si contestatiile la executare privind punerea in INTERIOR PLANURILE IMPLEMENTĂRII
executare a unui mandat de executare a pedepsei TEHNOLOGIEI 5G:
definitive (altfel spus, daca persoana A este arestata
preventiv, cauza penala continua; daca insa persoana 00:01 – 00:21 – Am fost șeful celei mai mari Divizii de
A este arestata pentru punerea in executare a unui Business a Vodafone, cu sediul central în Newbury, în
mandat de executare a unei pedepse definitive si face perioada 2013 – 2015. Am fost privilegiat să iau parte la
contestatie la executare, pe motivul ca exista eroare in câteva noi tehnologii care s-au ivit și care urmau să fie
personam si ca hotararea de condamnare priveste de implementate, printre care Internetul Obiectelor (IoT), și 5G!
fapt persoana B, aceasta contestatie la executare nu se 00:22 – 00:34 – Știam de mult timp că 5G e ceva periculos,
judeca si persoana A va fi privata de libertate fara însă nu înțelegeam corelația cu Coronavirusul, iar acum o
posibilitatea de acces la un judecator pe toata durata înțeleg și doresc să vă explic și dvs ceea ce se întâmplă!
starii de urgenta). 00:35 – 00:50 – Există un plan deliberat de a se pune în
Exemplul nr. 2: Sentinta de condamnare a unui funcțiune 5G – a cincea generație, adică Frecvențe ale
inculpat judecat in stare de arest preventiv se va motiva Internetului la nivelul Spectrului Radio, ceea ce va permite
in termen, iar apelul se va judeca si el. In schimb, telefoanelor mobile și dispozitivelor smart să funcționeze la o
decizia definitiva de condamnare la inchisoare cu viteză mult mai mare de procesare,
executare nu se mai motiveaza in termen, nefiind vorba 00:51 – 01:09 – urmând ca mai apoi să se introducă A.I.
de un arestat preventiv, ci de un condamnat definitiv adică a Inteligenței Artificiale, IoT care va permite inter-
care executa pedeapsa inchisorii, impiedicand dreptul conectarea tuturor dispozitivelor, fie că vorbim de mașină,
la cai extraordinare de atac, unde condamnatul poate frigider, telefon, sau electricitatea din casa ta, toate se vor afla
inclusiv sa ceara suspendarea executarii hotararii de într-o rețea smart (accesibilă de la distanță), de genu unei
condamnare. matrice (matrix); îmi cer iertare că vă spun toate acestea!
Exemplul nr. 3: Continua sa se judece cauzele 01:10 – 01:23 – Așadar, ceea ce se întâmplă este că această
penale privind infractiunile contra securitatii tehnologie trebuie (dpdv al oculților) să funcționeze la nivel
nationale, actele de terorism si spalarea banilor, dar nu global. Compania pentru am lucrat, devreme ce rulam cea mai
si crima de genocid, crimele impotriva umanitatii si mare divizie de business a ei, se numește Vodafone.
crimele de razboi. 92217763_152916336068031_4314739710523080704_n
01:24 – 01:34 – Vodafone se află în parteneriat cu Huawei
Este evident ca existenta unei situatii exceptionale sau “High-Way” (“autostradă”, aluzie la vitezele mari pe care
justifica masuri exceptionale din partea autoritatilor le propune firma chineză), o firma de telecom chinezească –
publice, pentru rezolvarea situatiei si restabilirea iar acestea au implementat sistematic punerea în funcțiune a
normalitatii. Legalitatea ordinara este inlocuita cu o 5G în multiple locații!
legalitate exceptionala, de criza, care confera puteri 01:35 – 01:52 – Care e relevanța? Frecvențele pe care ele
exceptionale autoritatilor publice. Acest lucru insa le utilizează – și menționez că am mai condus companii de
risca sa puna in pericol democratia constitutionala si telecom și în anii 2010 – 2013 – sunt specifice Spectrului
drepturile omului prin posibile abuzuri, de aceea Radio, adică detectării direct din satelit de semnale externe
legalitatea exceptionala, care este oricum mult redusa provenite din clădiri,
fata de legalitatea normala, trebuie respectata strict. 01:53 – 02:10 – astfel că frecvența pe care o experimentezi
Intr-un stat in care democratia, statul de drept si direct în telefonul tău în interiorul clădirii e aceeași cu
drepturile omului constituie valori fundamentale, frecvența din exteriorul clădirii. Când rețelele de telefonie au
respectarea stricta a legalitatii exceptionale in situatii fost create inițial, s-a crezut că oamenii vor călători tot timpul
de criza este esentiala pentru prezervarea acestor și astfel vor avea mobilele la ei, însă ceea ce s-a întâmplat a
valori. fost că oamenii le foloseau și în interiorul clădirii, iar semnalul
nu era suficient de puternic încât să penetreze clădirile!
Interesul petitionarului in formularea prezentei 02:11 – 02:31 – Asta se numește Spectru Radio. Și existau
petitii vizeaza respectarea drepturilor sale la un proces diferite frecvențe în MegaHerți utilizate. Frecvența
echitabil, la respectarea vietii private si de familie, de tehnologiei 5G este o frecvență foarte înaltă, se află exact sub
proprietate, la siguranta, la informare, de petitionare, clasificarea de a fi numită o Armă Electromagnetică, și vă voi
care sunt vatamate prin nomele indicate supra cuprinse spune de ce!
in decret, intrucat petentul: are pe rol procese, plangeri 02:32 – 02:44 – Tehnologia aceasta care este de 10 ori mai
penale, sesizari disciplinare, petitii si cereri de mare decât cea a 5G, din nefericire, vine în conectare și cu
informatii de interes public care nu se pot solutiona ori trupul uman, și cauzează OTRĂVIREA CELULELOR
sunt intarziate; este afectat dreptul de a obtine foloase UMANE! Otrăvire celulară.
patrimoniale de la clientela profesionala in urma 02:45 – 03:12 – Adică trupul nostru încearcă să se lupte cu
exercitarii profesiei de avocat; este afectat in dreptul la radiația ce cauzează otrăvirea celulară și care este această
siguranta individuala prin faptul ca aproape toate frecvență a 5G, iar ceea ce se întâmplă este că trupul nostru dă
cauzele penale sunt suspendate, ceea ce incurajeaza afară toxicitatea sau toxinele, câteva proteine sub formă de
infractionalitatea". ARN din celulele noastre, adică sub formă de ceva chimic ce

6
poarta numele de virus. Cele mai multe boli reprezintă excreții evident că se află în procesul de a monta și mai multe
celulare pe care încercăm să le dăm afară din corpul nostru. componente 5G.
03:13 – 03:36 – Și astfel, orificiile noastre (celulare) dau 06:46 – 07:03 – Care este relevanța? Coronavirusul nu e
afară aceste chimicale din corpul nostru, prin gură sau prin cel care ucide oamenii! Este clar, categoric, fără echivoc, și
nas. Îmi cer scuze că vă ofer atâtea detalii, dar o să dureze un este dovedit dpdv științific că ceea ce ucide oamenii este
pic până explic totul: ceea ce se întâmplă este că frecvențele expunerea electromagnetică la care suntem supuși cu toții!
5G ce sunt de 10 ori mai puternice decât cele ale 4G, 07:04 – 07:25 – De ce se permite așa ceva? Din cauza
reacționează în mod vătămător la adresa trupului uman, multiplelor agende (planuri pe termen lung), și în special din
03:37 – 04:05 – cauzând otrăvirea celulelor noastre din cauză că 5G este singura rețea capabilă dpdv al vitezei care să
corp, iar mecanismul nostru de apărare va încerca să dea afară “gestioneze viitorul”. Iar lumea merge către un viitor în care
aceste toxine, sub forma unui virus. Așadar, ceea ce vedeți nu totul este controlat de A.I. (Inteligența Artificială), către IoT
e Coronavirus, ci vedeți o otrăvire celulară, manifestată prin (Internetul Obiectelor) în care totul este interconectat pe
fluide, chimicale, viruși de care corpul încearcă să se Internet, către o monedă globală digitală,
debaraseze de aceste chestii ce îi fac rău. 07:26 – 07:40 – și de aceea am promovat ceea ce am făcut
04:06 – 04:30 – Așadar tot ce se întâmplă în lume (și pus în ultimii 5 ani în Africa, cu o monedă digitală proprie, tocmai
pe spatele Coronavirusului), și deja îmi imaginez că vă pentru a combate ceea ce urmează. În plus față de asta, vor
întrebați “Cum este posibil așa ceva?”, însă vă voi explica exista mașini fără șofer, și multe alte chestii care nu pot
imediat – toate acestea care se întâmplă în lume sunt o reacție funcționa decât în rețeaua 5G.
a corpului uman la ELECTRIFICAREA VĂZDUHULUI prin 07:41 – 08:02 – Astfel că nu putem da îndărăt acest proces
intermediul sateliților 5G, turnurilor 5G, celulelor 5G care de implementare a 5G, iar cei răi sunt fericiți cu sacrificarea
sunt plantate în marile orașe din întreaga lume. atâtor milioane de oameni (preconizate în urma “Covid”); o
04:31 – 04:45 – Așadar, asta (5G) e ceea ce cauzează dovadă în plus este vasul de Croazieră unde era instalată
Pandemia! Îmi pare rău să vă spun, ăsta ar fi al 2-lea punct, tehnologia 5G – din această cauză oamenii carantinați acolo
avem de-a face cu cea mai mare mușamalizare la nivel global s-au îmbolnăvit.
din intreaga Istorie, pt că se ascunde impactul tehnologic 08:03 – 08:20 – Există spitale care au 5G, marile orașe au
asupra umanității. 5G, aeroporturile au 5G, și acestea sunt locurile unde oamenii
04:46 – 05:07 – Sper să se înțeleagă ceea ce am spus! Și în mare măsură sunt expuși la niveluri imense de radiații
vă voi da informații suplimentare imediat! Așadar, ceea e se otrăvitoare. Permiteți—mi să continui!
întâmplă nu se datorează Coronavirusului, ci unui virus 08:21 – 08:37 – Au existat 3 Pandemii în ultimii 120 de
produs prin otrăvire celulară, și prin urmare, virusul pe care îl ani: prima a avut loc în anul 1918 – numită și Pandemia
avem (în noi după ce suntem iradiați) reprezintă faptul că Spaniolă de Gripă – atunci s-au implementat undele radio la
trupul nostru excretă toxine. nivel global, și astfel a crescut nivelul de electrificare al
05:08 – 05:30 – Asta e ceea ce omoară oamenii (radiațiile pământului.
5G), și permiteți-mi să vă dau câteva fapte ca să înțelegeți mai 08:38 – 08:46 – Ghiciți ce s-a întâmplat!? Milioane de
ușor: -unul dintre primele orașe în care Vodafone și Huawei oameni au murit 6 luni mai târziu, chipurile din cauza unei
au rulat omniprezenta tehnologie 5G a fost Wuhan, China – pandemii – pe care ei au numit-o “Gripă Spaniolă”.
adică exact același loc unde acest așa zis Coronavirus a 08:47 – 09:12 – Apoi, după al Doilea Război Mondial,
“izbucnit” în halele de pește! umanitatea a avut de-a face cu o altă Pandemie – deoarece s-
05:31 – 05:48 – Povestea oficială e un non-sens total, căci a implementat echipamentul Radar la nivel global, sateliți au
epidemia de gripă se datorează frecvențelor înalte de radiații, fost urcați în orbită, o mulțime de sateliți au creat ceea ce se
și de aceea mor atât de mulți oameni pe stradă. Iar ei (cei din numește azi “Centura Van Allen”, iar atunci când aceste
spatele 5G) încearcă să mușamalizeze aceasta! echipamente au fost implementate au existat un nr mare de
05:49 – 06:00 – Pentru că radiațiile dau în primă fază morți.
efecte asemănătoare cu Gripa obișnuită, ei folosesc 09:13 – 09:41 – Următoarea pandemie a avut lor în anul
Coronavirusul ca țap ispășitor, pt a ascunde faptul că oamenii 1968 – denumită “Gripa din Hong Kong” – și atunci s-a pus
mor din cauza frecvențelor 5G. în funcțiune un alt tip de sateliți, exact în zona Centurii Van
06:01 – 06:23 – Acum să explic! E nevoie să treacă 6 luni Allen, s-au instalat peste 100.000 de sateliți de penetrare, ce
până când frecvențele să impacteze dpdv fizic corpul nostru. aveau și caracteristici de radar cosmic. Acești sateliți au
Evident că Wuhan a fost primul oraș, și anul trecut Spania a avansat domeniul telecomunicațiilor.
pus în funcțiune 5G, alături și de Italia, iar acum vedem un nr 09:42 – 09:54 – Recapitulând: am avut la începutul
mare de morți din cauza nivelului la care 5G a penetrat deja secolului de-a face cu implementarea undelor radio, apoi
aceste țări. implementarea echipamentelor Radar, și apoi Sateliții de
06:24 – 06:35 – 5G a avut atât de mulți morți în aceste țări comunicare. Toate acestea au cauzat Pandemiile ce au omorât
deoarece sunt puternic populate (respectivele regiuni) cu 5G, multe milioane de oameni până în anul 1968.
iar oamenii mai în vârstă nu au un sistem imunitar capabil să 09:55 – 10:14 – Ghiciți ce se întâmplă acum (în 2020)!?
lupte cu așa ceva. Ei pun în funcțiune tehnologia 5G și aceasta impactează
06:36 – 06:45 – Așadar, Italia a pus în funcțiune, Spania a viețile oamenilor, ucigând oameni pe întreg pământul, iar cei
pus în funcțiune, majoritatea marilor orașe din întreaga lume care forțează 5G mușamalizează toate aceste morți prin
au pus în funcțiune 5G, Londra este unul dintre cele mai mari Coronavirus. Acesta e un fapt dovedit, și o să vă rog să
centre CCTV (cu camere de supraveghere în circuit închis), și

7
cercetați și singuri (cei ce nu credeți că e de la 5G), să cercetați adică milioanele de oameni care vor muri din cauza radiațiilor
ce înseamnă 5G, ce presupune implementarea 5G! 5G! Îmi cer iertare că vă spun aceste lucruri, însă asta e ceea
10:15 – 10:35 – Ca să vă ajut un pic, o țară cu populație ce se întâmplă!
numeroasă, cu un teritoriu imens și climă foarte rece – Rusia 13:48 – 14:19 – Dumnezeu are un plan cu noi, asta dacă
– nu a raportat nici un mort în zonele unde a “lovit” cineva se îngrijorează peste măsură, Dumnezeu nu ne
Coronavirusul! părăsește, așa că nicio armă nu ne poate afecta sufletul (decât
De ce nu a murit nimeni în Rusia? dacă ne învoim noi). Poate ați aflat sau nu, însă noi oamenii
Pt că acolo nu s-a implementat 5G în zonele civile, ci doar suntem ființe electromagnetice. Poate sună un pic ciudat, dar
în domeniile militare, astfel că Rusia nu a raportat nici un nu e, am studiat asta dpdv științific, noi oamenii avem circuite
mort. electrice.
10:36 – 11:05 – Pentru a accentua ceea ce vreau să spun 14:20 – 14:37 – Sistemul nostru nervos reprezintă o vastă
în continuare, se spune la știri că oamenii care aveau deja rețea electrică și pe care Creatorul nostru și-a dorit ca noi să o
probleme de sănătate și sisteme imunitare deficitare s-au avem: semnale ale creierului, semnale ale sinapselor,
“îmbolnăvit și murit de la Coronavirus”. Asta nu are nici un informații ce se perindă în tot corpul și care îți spun să mergi,
sens în privința mortalității, deoarece radiațiile nu țin cont de să strănuți, să te lupți cu boala, șamd.
vârstă sau starea de sănătate, ci oamenii devin o pradă în fața 14:38 – 14:54 – Acesta e creat de sistemul electric ce se
radiației. află în corpul nostru, iar acest sistem creează Chimia sau
11:06 – 11:25 – Acestea sunt fapte a ceea ce se întâmplă chimicalele diverse la care noi reacționăm atunci când
cu adevărat, și este parte din strategia lor (a celor ce doresc mâncăm sau facem altceva, de exemplu când ne expunem la
5G) la nivel global, și pt că în primul rând – procesul de lumină,
implementare a 5G nu poate fi dat înapoi. Vă rog să înțelegeți, 14:55 – 15:13 – și prin urmare noi suntem în mare măsura
acestea sunt informațiile pe care vi le pot furniza, aș vrea să compuși din apă, lăsând la o parte componenta fizică ce
vă fi spus mai multe, așa că vă rog să cercetați și voi ca să găzduiește ce e în interior. Prin urmare, noi suntem și circuite
pricepeți exact ce se petrece! electrice, și reacționăm la frecvențe, răspundem la vibrații,
11:26 – 11:53 – Există deja multe articole despre impactul răspundem la energie, șamd;
5G asupra sănătății, Grupul Boston Health care a investigat 15:14 – 15:30 – Iar energia electromagnetică include
contagiozitatea și care a spus că: “nici virusul pandemiei Razele X, razele Gamma, și de aceea când facem raze trebuie
spaniole, și nici acesta al Coronavirusului NU sunt să stăm în fața unui anumit monitor; există raze infra-roșu, și
contagioase!”. Ceea ce fac cei răi este să îl răspândească și tot felul de energii electromagnetice care nu sunt vizibile cu
oamenilor prin testare (dacă testarea se face prin injecție), căci ochiul liber.
asta se întâmplă, atunci când te lași testat de fapt le dai 15:31 – 15:48 – O altă lumină care este vizibilă este lumina
posibilitatea să te infecteze cu virusul, ultra-violetă, și lumina vizibilă, așa că asta e doar o parte din
11:54 – 12:12 – și motivul pentru care ei fac asta este pt că energie, iar cealaltă parte e încărcată cu particule, nu voi intra
vor să mușamalizeze morții cauzați de aceste frecvențe în detalii ci voi spune doar că e formată din protoni, electroni,
electromagnetice excesive. Asta e ceea ce se întâmplă în șamd.
prezent, din păcate. Unde se va ajunge, adică de ce fac ei așa 15:49 – 16:00 – Astfel că Dumnezeu ne-a dat capacitatea
ceva (implementarea 5G), care e scopul lor? să lucrăm cu aceste forțe naturale care sunt pretutindeni în
12:13 – 12:32 – Ei au nevoie de un Internet extrem de Sistemul nostru Solar și care au penetrat și Centura Van Allen,
rapid capabil să gestioneze toate mișcările tale (ca individ), și peste tot în lume.
toate călătoriile tale, toate tranzacțiile bancare, autentificările 16:01 – 16:33 – Așadar, frecvențele ne afectează sănătatea
tale, și implementarea CCTV pe tot globul (camere de luat și viața de zi cu zi. Iar ceea ce urmează să vă spun este cum
vederi, șamd! Adică vor vizibilitate asupra tot ceea ce faci! anume putem combate frecvențele, deoarece am citit că
12:33 – 13:01 – Ceea ce ei fac – acest act luciferian și mintea și inima noastră sunt afectate de aceste frecvențe; nu
satanic – îmi pare rău că sunt atât de sincer cu voi și folosesc voi folosi termenii ca în Biblie, însă “atot-puterea”,
acest termen – este că de fapt ei implementează 3 noi strategii: “ungerea”, “focul lui dumnezeu”, “spiritul”, toți acești
1 – Vaccinurile – acestea conțin toxine, și unul dintre termeni pot fi dovediți dpdv științific ca fiind “elemente
aspectele pe care le fac acestea e să dea boli oamenilor pt a electrificante ale personei noastre” și pe care noi le generăm.
observa apoi cum reacționează sistemul imunitar tocmai pt ca 16:34 – 16:56 – Astfel că atunci când ne rugăm împreună
apoi să știe producătorii cum să îți dea un “leac”. generăm un nivel de spiritualitate pe care noi îl numim “Duhul
13:02 – 13:30 – Însă vaccinurile conțin chimicale care te Sfânt”, însă este și un nivel fizic de energie care poate fi simțit.
vor face pe tine ca om să RĂSPUNZI ȘI MAI TARE LA Așadar, există o soluție care ne poate ajuta să supraviețuim,
SEMNALUL 5G, iar ceea ce ți se injectează permite ca să ne protejăm, și voi dezvolta teoria asta, pt a o expune
celulele tale să fie distruse. Ceea ce va conține vaccinul de ulterior.
după (antidotul la Covid) este o substanță ce va face ca 16:57 – 17:29 – Dați-mi voie să vă spun care e jocul, adică
radiațiile 5G să fie mai eficiente în a cauza mai mulți morți. orânduirea acestor evenimente, pt că din păcate, trăim
13:31 – 13:47 – Așadar, ceea ce se observă că se întâmplă vremurile Noii Ordini Mondiale, pt că deja a început, și de
în întreaga lume – este că ei (cei răi) trag de timp astfel încât aceea în ultimii 5 ani am prezentat modelul meu economic
să amenajeze mai multe capacități pentru spitale, pentru alături de președinți din Africa, pentru a le da o alternativă la
depozitele și pt toate locurile care vor fi transformate în case moneda digitală, astfel încât să fie sustenabil să nu depinzi de
mortuare pentru viitori morți care vor trebui să fie depozitați,

8
banca centrală sau de NOM ce controlează 1% din acel 1% ce pedepsiți pt fărădelegile lor, s-au pocăit de faptele lor
deține bogățiile lumii. rușinoase, și Dumnezeu a luat de la ei ceea ce urma, adică a
17:30 – 17:49 – Așadar, ce fac ei? Am menționat deja că amânat urgia care pe drept s-ar fi abătut asupra lor!
ei au 3 mari planuri: Deja se anunță la știri vaccinul care va Dacă și noi ne vom pocăi sincer de greșelile noastre, ne
apărea și care va avea efecte catastrofice asupra sănătății vom ruga pt aproapele și pt vrăjmașii noștri, din multa milă a
noastre expusă la atâtea radiații. lui Dumnezeu putem primi o amânare a instalării iadului pe
17:50 – 18:32 – În al doilea rând, Vaccinurile vor veni la pământ – adică a instalării NOM pe pământ!
pachet cu un dispozitiv de urmărire, va fi un cip inserat în Îi vedem pe cei din Ocultă că acționează doar prin
același timp cu vaccinul, subiect despre care am fost atât de minciună, și ține de noi, de toți să facem ceva în acest sens!
alert în ultima vreme. Einstein spunea că “Pentru ca răul să prevaleze e nevoie
Acesta le va permite lor să te urmărească și va fi prezentat ca oamenii de bine să nu se implice!”.
omenirii ca “necesar” în numele monitorizării de genu “cine a Oare nu vedem azi câți oameni cu putere mare nu se
fost sau nu vaccinat”, ca să știm cine “e în siguranță și cine implică din cauza fricii că ar putea fi pedepsiți de către
nu”, sau “cine va avea dreptul să călătorească având la bază sistem!?
faptul că acum nu mai reprezintă o amenințare pt societate” A te teme nu e o strategie bună, căci dacă ne-am trezi cu
datorită Coronavirusului – boală care reprezintă un fals toții, cei răi nu ne pot prinde pe toți, și astfel, ar fi nevoiți să
ordinar în ceea ce privește ceea ce omoară omenii. dea ei înapoi!
18:33 – 18:40 – Așadar, Coronavirusul este folosit ca Unde scrie că trebuie să implementăm 5G? Cine are
justificare pentru a-și avansa ei planul! nevoie de IoT, de mașini fără șofer, sau de viteze de
18:41 – 18:52 – Al treilea pilon al lor este implementarea descărcare mai mari? Cine sunt penibilii care aprobă la modul
monedei digitale, ce va porni mai întâi în SUA și apoi în infailibil tot ce vine de la instituțiile internaționale?
întreaga lume! Aflați voi, oamenilor de bine, că cei care primesc de-a gata
DESCRIERE: tot ce vine de la “organismele” internaționale sunt deja
Material apărut pe 15 Martie 2020. Naratorul spune pierduți, aceia nu pot fi angrenați în lupta cu sistemul căci ei
adevărul dpdv al devoalării informațiilor vis-à-vis de de mult timp s-au făcut unelte conștiente ale sistemului!
minciuna Covid și mușamalizarea morților de la radiațiile 5G, E un non-sens să crezi că cei răi nu pot fi dați înapoi, căci
însă oferă multe explicații greșite dpdv al luptei spirituale cu “ceea ce e cu neputință la oameni e cu putință la Dumnezeu”,
NOM, el fiind protestant, și tocmai acesta e motivul pt care noi doar să vrem, că de restul se ocupă Pronia divină!
am taiat ultimele 10 minute din material prezentând doar Demonizații care fac agenda ONU, și Agenda 21, propun așa
primele 20 de minute. ceva, însă statele nu trebuie să accepte asta doar de dragul de
Min 07:30 – O greșeală a naratorului: acesta vorbeste a fi “aliniate” la normele internaționale!
despre a combate moneda digitală cu o moneda proprie tot TEXT LA COMENTARII:
digitală, însă asta e greșit, pt că nu așa te lupți cu sistemul, Alooo, medicii din România, electricienii, bio-fizicienii,
adică având și tu monedă digitală, căci nu conteaza cum se dnule Virgiliu Gheorghe – luați cuvântul odată și avertizați
numește moneda ta, fie Bitcoin, Etereum, Litecoin, Libra, oamenii de înșelăciunea ce ni se pregătește!
șamd, ci contează dacă ești prins în sistemul biometric sau nu, E foarte okay să vorbești public contra vaccinării, mai ales
prin dispozitivele folosite. contra celei obligatorii, însă rularea 5G e mai gravă decât
Celor răi, dacă folosești alte block-chain-uri le va fi foarte vaccinarea, căci ne țintește discreționar pe toți, în toate
ușor să îți controleze serverele unde îți găzduiești tu baza de aspectele vieții!
date cu evidențele plăților și încasărilor membrilor tăi, și “Preoții cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină”, unde
astfel, vrând nevrând le faci jocul celor răi! Din păcate, v-ați ascuns cu toții de nu vorbiți public!? De veți tăcea, vor
naratorul, ca orice alt protestant, vine doar cu soluții lumești, striga pietrele!
nefolositoare sufletului! Intelectualii și academicienii Romaniei, unde vă fofiliți,
Soluția e fie ne pocăim de păcatele noastre, îi demascăm, oare pot cele 7 Servicii de Securitate din România să vă
le arătăm că suntem mulți, uniți și neînfricați, iar de restul se anihileze pe toți simultan, adică să vă intimideze să nu vorbiți?
ocupa Domnul și Dumnezeul nostru amânând planurile celor “Țara nu se vinde”! Mai ales la modul ăsta ordinar și
răi, fie ei câștigă jocul asta cu implementarea totală de mizerii abject!
în văzduh, iar pt noi creștinii soluția de salvare a sufletului va Pt toți cei care vă temeți de demonii NOM și de acoliții
fi unică: mucenicia, adică acceptarea marginalizării, izolării, lor, țin să vă informez că aceia sunt de N ori mai fricoși decât
a ieșirii din sistemul antihristic! voi, civilii, pt că ei sunt stăpâniți de diavolul însuși, și mai
MINUTUL 8 – De mai multe ori autorul menționează că vreau să vă spun că deși îi considerați pe cei din sistem ca
“nu se poate da înapoi tehnologia 5G”, ceea ce e o mare fiind puternici, bogați, mulți, cu arme, șamd, citiți pt a prinde
greșeală dacă am crede! oleacă de curaj ce a spus fostul președinte american Abraham
Fiecare, acolo unde e să lupte pt tarlaua sa! Oamenii s-ar Lincoln cu privire la procesul de împotrivire la acțiunile
revolta, însă mulți dintre ei nu au aflat și alții nu înțeleg ce se Ocultei:
întâmplă! “Poți manipula toți oamenii o scurtă perioadă de timp, sau
Putem da înapoi tot procesul satanic al digitalizării lumii, poți manipula tot timpul o mulțime de oameni, DAR NU
numai oamenii să vrea! POȚI MANIPULA TOȚI OAMENII, TOT TIMPUL!”,
Pt cine nu crede asta să citească povestea biblică cu Și cu mesajul acesta vă invit pe toți să contestați cu
ninivitenii, cetățenii din Ninive care aflând că urmează să fie dovezile aferente varianta oficială, penibilă, mincinoasă,

9
criminală a Coronavirusului, și să începeți să informați 6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea
autoritățile, fiecare acolo unde e, pt că vă spun direct că mulți referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi
dintre cei care azi “dirijează destinele” românilor habar nu au plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este
ce se întâmplă, ci execută orbește “normele” de la OMS via rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa
Centrul pt Situații de Urgență. cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România
avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai
STRICT SECRET DE IMPORTANŢĂ României, ci întregii Europe.”
DEOSEBITĂ
7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii
Selecție de citate de o valoare extraordinară pentru sunt poporul din Europa care s-a născut
istoria și identitatea noastră, adunate de pasionatul creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea
cercetător Marius Fincă.V.E. în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).

1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii 8. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: „Într-
rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de
lumi întregii antice, înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit
respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli
Sumerului şi chiar a Chinei”. la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin
instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii
2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la spirituale a Umanităţii.
valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi
spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe
tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa
sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune. Universului.

3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai 9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea
înţelepţi.” California din L.A.-Civilizaţie şi Cultură: „România
este vatra a ceea ce am numitVechea Europă, o
4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată
al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi
discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-
spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a europenizate, patriarhale, de luptători din epoca
fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea
ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim evident că această străveche
ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea
îngrijit, neţinându-se seama de corp. sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în
Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”
dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu
se pricep la cele mai multe boli! 10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul
Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”
îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate
fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru 11. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor
corp şi pentru om în întregul său, vinde la suflet şi de trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr,
acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. localizarea centrului principal de formare şi extensiune
Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi
izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate la sudul Dunării de Jos.”
capul şi tot restul trupului.
Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste 12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă
descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii,
în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”. civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol
Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui recent !?! din istoria ţării”.
Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!
13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-
5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează american: „Carpaţii sunt într-o regiune a
voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde lumii în care se situa centrul european al celei mai
din Asia Mică până în Iberia şi vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”!
din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a 14. William Schiller – arheolog
dacilor.” american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte
astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre
răsărit şi apus”.

10
24. Bocignolli (1524): „Rumunii despre care am spus că
15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor sunt daci”.
semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.
25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca
16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât
care a influenţat în mare parte limbile Europei”. geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia,
Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii
17. Universitatea din Cambridge: – În mileniul V î.H. şi dacii provin de la traci”.
spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal
– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în
antichitate OFFICINA GENTIUM/curse Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care
INTERNATIONALE care, a (u) alimentat cu mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala
populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi
Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav; regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.

– VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente 27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire
literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii
Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere
că: „Vedele sunt opera arienilor care au etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi
invadat bogatul pământ al Indiei”. origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere
18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi toate mărturiile din vechime concordă”.
extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri 28. Universitatea din Cambridge (1922, The
de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii
capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil,
o limbă”. iniţial în Haar-Deal”.

19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec 29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863):
XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici „Denumirile dacice de plante, păstrate
bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor
ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii
dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie germane”.
şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova,
Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”. CUM S-A PRĂBUŞIT ECONOMIA
ROMÂNIEI: LISTA VINOVAŢILOR PENTRU
20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: DISPARIŢIA FABRICILOR, UZINELOR ŞI A
„Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. MILIOANE DE LOCURI DE MUNCĂ
Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind
viaţa”. În perioada comunismului, în ţara noastră erau o mulţime
de fabrici şi uzine în care se lucra la foc continuu. Românii nu
21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din se plângeau de lipsa locurilor de muncă, iar economia era
cele mai vechi popoare din Europa…fie că este vorba înfloritoare.
de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi
din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele Cel mai important combinat din sud-estul Europei: cum s-
noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în a ales pr… Ce s-a ales de brandurile comuniste ale Iaşiului.
istoria lumii continuitatea unui neam”. Lactis, Unirea, Avicola, Zimbru sau Ţigarete sunt
istorie. Doar doi coloşi industriali au supravieţuit Procesul dur
22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei de selecţie capitalist a pus la pământ coloşi industriali cu zeci
stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr de mii de angajaţi şi cifre de afaceri ameţitoare. Există, totuşi,
se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, şi miracole economice la Iaşi.
mai ales rumuna sunt acest grai.
LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor Multe branduri economice au consacrat Iaşiul în perioada
care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că comunismului, în condiţiile în care şefii regimului au stabilit
ea latina, este cea mai nouă dintre toate”. strategic să maseze în Capitala Moldovei o mare parte a
industriei grele. Coloşi precum Fortus, Tepro, Nicolina sau
23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi Terom au fost devalizaţi, însă, după 1990 prin privatizări
astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, defectuoase sau rău-intenţionate. Până în acest moment, în
vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna
părinţii lor”. dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu

11
condamnări penale, însă. Fabrica de Ţigarete este exemplul cazul fabricii de pâine Dobrogea sau al celei de ulei Argus.
cel mai trist al decăderii industriei comuniste la Iaşi Altele au fost vândute unor magnaţi care continuă activitatea
obiectivului, cum este Şantierul Naval Constanţa, cumpărat
Fabrica clujeană Ursus, unde se producea berea îndrăgită de Gheorghe Bosînceanu.
în toată ţara, se transformă în complex imobiliar Fabrica de
bere „Ursus“, unul dintre simbolurile oraşului, şi-a închis Cum s-a prăbuşit platforma chimică Săvineşti, colosul
porţile în 2010, la câţiva ani după ce a fost cumpărată de un industrial unde lucrau peste 10.000 de nemţeni În anii
gigant mondial SAB Miller. Compania a demolat clădirile şi comunismului, activitatea industrial de la Săvineşti asigura
a vândut terenul ginerelui lui Ioan Rus, care va construi aici traiul pentru circa o treime din populaţia municipiului Piatra
locuinţe şi birouri. Bazele fabricii Ursus au fost puse din 1878 Neamţ. Combinatul de fire şi fibre sintetice (CFS), Azochim
şi în deceniile ce au urmat la Cluj s-a aflat unul dintre cei mai şi Institutul de Cercetare erau mândria judeţului. Platforma
importanţi producători de bere din ţară până în 2010, când chimică de la Săvineşti a fost în anii de dinainte de revoluţie,
proprietarul, compania SABMiller, a decis oprirea producţiei şi chiar o perioadă bună după 1990 drept unitate etalon a
şi transferarea acesteia la Buzău şi Braşov sau Timişoara. economiei nemţene. Aici se produceau fire şi fibre sintetice
(la Fibrex), îngrăşăminte chimice (Azochim), exista un
La trei ani de la închiderea producţiei, fabrica a fost institute de cercetare de elită în domeniu (ICEFS) şi un parc
demolată şi cazanele uriaşe de bere au fost mutate. Anul industrial bine dezvoltat cu utilităţi pentru toate activităţile de
acesta, terenul de circa un hectar a fost vândut unui om de pe platformă. Mai bine de 10.000 de nemţeni, mare parte
afaceri local, Vasile Puşcaş, ginerele lui Ioan Rus. Pe teren a locuitori din Piatra Neamţ, făceau naveta zi de zi, produsele
fost obţinut un certificat de urbanism în act se arată că în zonă fabricilor asigurând resurse în economia naţională şi pentru
se poate construi unui ansamblu mixt, rezidenţial, de comerţ export.
şi servicii. Ansamblul este împărţit în 4 imobile dintre care cel
mai înalt are 10 etaje. De asemenea, se pot ridica două clădiri Mărirea şi declinul industriei în Hunedoara. Ce soartă au
de 8 şi 6 etaje, plus un imobil cu subsol, demisol şi parter. avut după 1990 cele mai mari întreprinderi din judeţ În urmă
cu jumătate de secol, judeţul Hunedoara era unul dintre cele
Industria Timişoarei, de la înflorirea din imperiul Austro- mai industrializate ale ţării, iar principalele oraşe hunedorene
Ungar, intreprinderile comuniste, la şmecheriile din îşi bazau economia pe întreprinderile mari, din industria
democraţia originală În ciuda tranformărilor care au cuprins siderurgică şi minieră.
România după 1989, Timişoara a rămas unul din oraşele care
s-au adaptat foarte bine noilor cerinţe. Industrializarea Municipiul Hunedoara s-a apropiat înainte de 1989 de
Timişoarei a început în perioada autro-ungară. Prima fabrică cifra de 100.000 de locuitori. “Aproape 50.000 de oameni
a fost înfiinţată imediat după eliberarea Banatului de sub lucrau în combinatul siderurgic al Hunedoarei şi în ICSH
dominaţia otomană, în 1718. Este vorba de cea mai veche (Întreprinderea de Construcţii Siderurgice Hunedoara)”,
fabrică de bere de pe teritoriul de azi al României. spunea cu mândrie Viorel Răceanu, fost primar al Hunedoarei
în anii 1960 – 1970. Colosul din Tulcea – Întreprinderea de
În 1728 se înfiinţează fabrica de tutun, iar apoi se deschid Pescuit Oceanic: 82 de nave pe care lucrau 6.000 de
fabrici din toate ramurile. Toate se ridicau pe malurile navigatori. La Tulcea, căderea comunismului a însemnat şi
canalului Bega, pentru că transportul produselor se făcea pe prăbuşirea industriei din acest colţ de ţară. Mândria zonei a
apă. Fără strategii de marketing şi cu multe slujbe sociale, aşa fost Întreprinderea de Pescuit Oceanic din care acum nu a mai
îşi duceau zilele fabricile bistriţene în perioada comunistă rămas nimic. Colonelul în rezervă Nicolae Zărnescu, care
Unele dintre fabricile bistriţene fondate în perioada comunistă timp de patru ani a fost locţiitorul şefului Securităţii la Tulcea,
încă mai sunt în picioare, reuşind chiar să se impună pe piaţă. ne-a vorbit despre vremurile bune ale acestui oraş. Era anul
Potrivit economiştilor însă situaţia de atunci nu semăna deloc 1986 şi Zărnescu lucra în contraspionajul românesc. La un
cu ce se întâmplă astăzi. moment dat, a fost chemat la Bucureşti şi i s-a spus: „Te
mutăm la Tulcea!“.
Înainte de Revoluţie nu existau strategii de marketing,
producţia era „exagerată”, iar slujbele sociale reprezentau o Confecţia Râmnicu Sărat şi Foresta Nehoiu, două mari
parte importantă din industrie. Produse proaste, slabe fabrici ale judeţului Buzău care au dispărut în ”democraţie”
calitativ, vândute în multe cazuri mult sub costurile de Economia Buzăului a suferit o transformare radicală, după
producţie şi o lipsă totală de interes faţă de tot ce este legat de Revoluţie. Dacă zona industrială a municipiului Buzău a
piaţă, aşa descrie analistul Cristian Munthiu industria rămas funcţională, la Râmnicu Sărat, o mare fabrică de textile
bistriţeană din perioada comunistă. a fost ştearsă de pa faţa pământului, după privatizare. O soartă
asemănătoare a avut-o şi cea mai importantă fabrică de
Mândreţea judeţului, „ideală pentru showroom“. Integrata prelucrare a lemnului, Foresta Nehoiu.
şi Fabrica de Pepsi de la Ovidiu, de vânzare Fabrici vestite
pentru producţia lor, mii de oameni angajaţi care îşi Aproximativ 2.000 de angajaţi ai fabricii Confecţia
întreţineau familiile şi produse care făceau faima României la Râmnicu Sărat, majoritatea femei, au rămas fără locuri de
export, aşa arăta industria Constanţei în anii comunismului. muncă după anii ‘90, iar la scurt timp după preluarea de către
Acum, multe dintre ele nu mai sunt decât o afacere imobiliară. omul de afaceri vrâncean Sorina Plăcintă, societatea a dispărut
Unele au fost salvate la privatizare de foştii directori, cum este de tot. Foresta Nehoiu Fără strategii de marketing şi cu multe

12
slujbe sociale, aşa îşi duceau zilele fabricile bistriţene în Toate utilajele au fost vândute în urma diverselor licitaţii,
perioada comunistă Unele dintre fabricile bistriţene fondate în singurele bunuri care au mai rămas fiind tubulaturile din fier.
perioada comunistă încă mai sunt în picioare, reuşind chiar să
se impună pe piaţă. Înainte de Revoluţie nu existau strategii Înainte de 1989, SC. Samobil SA era cea mai mare fabrică
de marketing, producţia era „exagerată”, iar slujbele sociale de mobilă din judeţ şi era cotată ca a doua pe ţară. După
reprezentau o parte importantă din industrie. Produse proaste, revoluţie fabrica a intrat în insolvenţă
slabe calitativ, vândute în multe cazuri mult sub costurile de
producţie şi o lipsă totală de interes faţă de tot ce este legat de Marile Uzine ale Braşovului au fost demolate. În locul lor
piaţă, aşa descrie analistul Cristian Munthiu industria vor răsări malluri Hidromecanica şi Tractorul au fost rase de
bistriţeană din perioada comunistă. pe faţa pământului. În locul lor vor răsări, mall-uri, blocuri şi
locuri de distracţie. Un alt mall se va construi şi pe terenul
Simbolurile piteştene ale economiei comuniste, fostei uzine Fartec. Uzina Hidromecanica a fost ştearsă de pe
transformate după reţete imobiliare capitaliste Două dintre harta Braşovului. Pe terenul ei, de 40.000 de metri pătraţi, care
simbolurile piteştene ale socialismului, Rolast şi Fabrica de este chiar în Centrul Civic se vor construi clădiri de birouri şi
bere au fost puse la pământ, pentru ca în locul lor să fie un hipermarket Cora. Uzina mai are acum doat o hală la
ridicate un centru comercial şi un cartier rezidenţial. Reţeata periferia Braşovului. Aici mai lucrează 180 de angajaţi faţă de
imobiliară a fost aplicată şi fabricii de stofe Argeşeana, şi ea 6.000 câţi erau în anii de glorie. Uzina a fost înfiinţată în 1880.
renumită cândva în întrecerea socialistă. Şi nu sunt sigurele
fabrici cu acest parcurs. Îstoria Rolast, unul dintre coloşii Angajaţii lucrau în ateliere de turnătorie fontă şi prelucrări
industriali socialişti ai Piteştiului, a început în anul 1967, mecanice. În clădirea „Hidromecanica s-au fabricat primul
odată cu înfiinţatea “Combinatului de articole tehnice din autobuz şi primul strung românesc, în anii 50. Falimentul
cauciuc” (CATC) a cărui activitate a demarat în 1970 cu industriei comuniste din Alba. Cele mai mari uzine din epoca
producţia de benzi de transport (cu o capacitate de 5300 de de aur sunt vândute la fier vechi Marile falimente ale judeţului
tone pe an). De amintit că dimensiunile fabricii au fost Alba au produs o gaură de sute de milioane de euro, bani care,
impresionante, CATC totalizând 22 de hectare, din care 14 foarte probabil, nu vor mai putea fi recuperaţi integral
hectare de clădiri. niciodată. Suma reprezintă totalul creanţelor creditorilor la
marile firme care au ajuns în insolvenţă sau în faliment.
Ce s-a ales de coloşii industriali ai Vasluiului: mii de
şomeri şi ruine În urmă cu 20 de ani, municipiul Vaslui avea Lista este mare şi cuprinde cele mai mari fabrici din
o zonă industrială bine pusă la punct care absorbea aproape judeţ: UPSOM Ocna Mureş, Montana Cîmpeni, Resial Alba
întreaga forţă de muncă a municipiului. Erau de notorietate Iulia, Capris Sebeş, Stratusmob Blaj. Cele mai importante
societăţile Mecanica (piese pentru maşini şi utilaje), Moldosin procese de insolvenţa şi faliment aflate în derulare la
(fire şi fibre sintetice), Hitrom (azbest şi materiale de izolaţie), Tribunalul Alba se referă al societăţile GHCL Upsom SA
AMC (aparate de măsură şi control), Movas (mobilă), la fel Ocna Mureş, Resial SA Alba Iulia, Metalurgica SA Aiud,
ca şi cele din domeniul industriei uşoare, Confecţii, Textila, Montana SA Câmpeni, Stratusmob SA Blaj şi Ardeleana SA
Varotex, Vascovin s.a. Alba Iulia. Sunt firme mari la care au lucrat mii de oameni şi
care în trecut reprezentau baza economiei judeţului.
Giganţii industriali care asigurau locurile de muncă ale Combinatul UPSOM din Ocna Mureş a fost închis, iar activele
celor mai mulţi dintre vasluieni au căzut unul dupâ altul după vândute pentru fier vechi Comuniştii şi sovieticii au distrus
anul ‘90, din industria Vasluiului nu a mai rămas decât niăte economia Banatului Montan În perioada interbelică Uzinele
clădiri în ruine şi mii de mare de şomeri care a situat an de an şi Domeniile Reşiţa era cea mai mare intreprindere a ţării.
judeţul pe primele locuri în ţară. Hitromul era unul dintre cei Comuniştii au cedat sovieticilor mare parte din uriaşul profit
mai mari fabricanţi de materiale izolatoare din România acumulat în perioada interbelică.

Marile întreprinderi din Satu Mare, distruse de capitalism. În perioada în care Cristofor Columb descoperea America
Din fabrica de mobilă Samobil, cotată ca a doua pe ţară, au la Reşiţa se aprindea focul în furnalele de topit fierul. StEG,
rămas tubulaturile de fier Starea marilor fabrici din Satu Mare una dintre cele mai mari companii austriece şi mondiale,
de după guvernele post-decembriste reprezintă pomelnicul înfiinţa la Reşiţa primele furnale în anul 1771, punând bazele
industriei româneşti abandonate, vândute la 1 dolar bucata sau celui mai mare centru siderurgic din Sud-Estul Europei, statut
distruse prin favorizarea importurilor şi a legendarelor pe care Reşiţa şi l-a păstrat până în perioada comunistă.
investiţii străine. Două dintre cele mai elocvente cazuri sunt Perioada interbelică, însă, a fost perioada de maximă
fabrica de mobilă Samobil sau UNIO. prosperitate a Uzinelor şi Domeniile Reşiţa. Povestea celui
mai important combinat din sud-estul Europei.
Cel mai concret exemplu este fabrica de mobilă Samobil.
Înainte de 1989, SC. Samobil. SA era o fabrică de mobilă de Cum s-a ales praful de siderurgia din Călăraşi Combinatul
rang înalt, atât pentru ţară, dar şi pentru străinătate. Era cea siderurgic de pe malul Borcei, printre cele mai importante din
mai mare fabrică de mobilă din judeţ şi era cotată ca a doua sud-estul Europei, este astăzi o ruină. În acelaşi timp a fost
pe ţară. După revoluţie fabrica a avut tot mai puţine vânzări înfiinţat un altul în Polonia. Şi astăzi acesta produce oţel. La
intrând în faliment, iar în 2006 fabrica a intrat în lichidare. Călăraşi, mastodontul a fost inaugurat în 1979, după ce a fost
accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de

13
dolari. Înălţat pe o suprafaţă de 650 de hectare, acesta a fost destinată exportului. În fiecare dimineaţă pe poarta fabricii
cotat, în anii 80, ca unul dintre cele mai importante din sud- intrau peste 10.000 de angajaţi. A fost odată o industrie în
estul Europei în care se producea şină de cale ferată. Imediat, Vrancea de care s-a ales praful Deşi este unul dintre judeţele
după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu mici ale ţării, Vrancea a fost un judeţ destul de bine
bucată şi vândut la fier vechi. În prezent la fostul combinat industrializat până la începutul anilor ’90. Acest proces a
siderurgic Călăraşi – Siderca funcţionează o oţelărie şi un început în anii 1960, cu implicaţii directe în procesul de
laminor, deţinute de firma Tenaris. Are o capacitate de creştere economică, migrarea populaţiei către mediul urban.
producţie anuală de 470.000 de tone, care include o oţelărie În perioada 1965-1989, în industria judeţului Vrancea s-au
electrică şi linii de turnare continue, folosind ca materie primă produs mutaţii importante, fiind reprezentată de 25 de
fierul vechi. Ce industrie a avut Brăila şi cum s-a ales praful întreprinderi, din care 17 republicane şi 8 ale cooperaţiei
de tot A fost o vreme când Brăila excela la capitolul meşteşugăreşti.
capacităţilor de producţie. Aici s-au produs celebrele
excavatoare de la „Promex”, de aici au plecat la export mii de Unicul rafinator de aur din Europa sau filatura Maratex,
tone de fibre, celuloză şi hârtie şi tot de aici erau livrate piese piloni ai economiei naţionale în vremea comunismului Cu
de mobilier renumite în lume. Merită amintite chiar şi oferte de muncă ce depăşeau cererea, perioada post comunistă
chibriturile care se fabricau pe malul Dunării, cu toate că nu a adus cu sine o nouă faţă Băii Mari. Mineritul, metalurgia,
aveau o faimă prea bună, pentru că se aprindeau foarte greu. filatura şi chiar Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere din
Din punct de vedere economic, Brăila se numără printre Baia Mare au mai rămas doar în amintirea celor ce au trăit
oraşele care au avut cel mai mult de pierdut în tranziţia care a acele vremuri şi, poate, în imaginaţia celor ce au ascultat
urmat de la comunism la capitalism. poveştile părinţilor sau ale bunicilor despre Baia Mare, un
oraş industrial, un oraş în plină dezvoltare. Mult plâns de unii
Întreprinderile care înainte de 1989 ofereau locuri de şi dorit a fi uitat de alţii, fără doar şi poate, comunismul şi-a
muncă pentru zeci de mii de oameni au dispărut, rând pe rând, pus amprenta asupra întregii ţări. Trecerea de la era ceauşistă
de la jumătatea anilor ’90 până în prezent. Un brand în derivă. la democraţie a adus cu sine, pe lângă libertăţile de care ar
Cum a dispărut FEPA’74 de pe firmamentul economiei trebui să beneficieze fiecare persoană şi o democraţie poate
româneşti Una din cele mai mari fabrici din judeţul Vaslui din nu cel mai bine gestionată. Fabricile şi uzinele care odată ne-
perioada pre-decembristă, ce asigura mii de locuri de muncă au făcut o putere economică greu de trecut cu vederea s-au
şi lucra la foc continuu, a decăzut constant după 1994. Fabrica închis, locul lor fiind acum ocupat doar de ruinele unor foste
mai are doar 200 de angajaţi şi se menţine cu greu pe linia de măreţe clădiri.
plutire. La mijlocul anilor ’70 a luat fiinţă la Bârlad fabrica ce
urma să devină un brand de oraş şi de ţară. Fabrica de Combinatul Phoenix era unicul rafinator de aur din
Elemente Pneumatice şi Control (FEPA) ’74 a apărut în Europa Uzinele etalon din perioada comunistă, în pragul
contextul industrializării accelerate a economiei româneşti. dezastrului. În epoca de glorie la Electroputere Craiova şi
Foştii angajaţi îşi amintesc cu regret emulaţia acelor vremuri, Fabrica de Avioane lucrau peste 16000 de oameni
când depuneau eforturi colective pentru pentru creşterea Întreprinderile de dinainte de 1989 sunt în pragul dezastrului.
producţiei. S-a ales praful de Alumina, unul dintre puţinele Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane s-au transformat
combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială după Revoluţie din uzinele etalon în fabrici aproape
americană Privatizarea combinatului Alumia, printre puţinele inexistente cu datorii uriaşe către stat.
combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială
americană, a dus la vânzarea acestuia bucată cu bucată. Dintr- Electroputere Craiova a fost una dintre cele mai mari
o industrie industrie prosperă, ce oferea mii de locuri de fabrici din Oltenia şi a devenit cunoscută peste hotare pentru
muncă, s-a ales praful. locomotivele şi echipamentele electrice realizate de angajaţi.
În Epoca de Aur la uzina din Bănie munceau peste 12.000 de
Au rămas doar ruinele de ceea ce odată reprezenta mândria oameni, însă imediat după 1989 peste 10.000 de olteni şi-au
oraşului. În anul 1965 se deschideau porţile fabricii Alumina, pierdut locul de muncă.
prima platformă industrială din Oradea. În doar 15 ani a ajuns
să producă peste 220.000 de tone de alumină, dar, odată cu Cum a dispărut economia Aradului. S-au pierdut zeci de
căderea regimului comunist a căzut şi întreprinderea. Cum a mii de locuri de muncă
„murit” după 1990 industria Botoşaniului şi cum a îngropat-o
definitiv în doar 10 ani capitalismul Fosta zonă industrială a Ofereau zeci de mii de locuri de muncă şi făceau economia
Botoşaniului se întindea pe sute de hectare. În fabricile ţării mai înfloritoare. Este vorba despre fabricile judeţul Arad
”Epocii de Aur”, lucrau zeci de mii de muncitori. care şi-au închis porţile la câţiva ani de la Revoluţie. Acum,
în unele locuri se află doar o imagine şocantă. Este
După căderea regimului comunist şi privatizarea uzinelor, cazul fabricii UTA, a cărei dezmembrare masivă a început în
uriaşele fabrici au fost vândute bucată cu bucată, de cei care 2004. A urmat apoi IMAR-ul, compania care a furnizat
vroiau să se îmbogăţească pe ruinele socialismului. O parte a mobilă Curţii Imperiale Austro-Ungare şi a Curţii Regale
foştilor muncitori au fost transformaţi de eşecul capitalismului Române, iar în perioada 1985-1990 a fost principalul furnizor
în boschetari sau alcoolici. Uzinele Textile Moldova din pentru Casa Republicii. Declinul industriei din Teleorman În
Botoşani erau un colos industrial al perioadei comuniste. Erau urmă cu 20 de ani, în Teleorman existau fabrici care
regina industriei uşoare româneşti. Producţia era în mare parte produceau de la zahăr, ulei şi conserve, până la panglici,

14
rulmenţi sau vagoane. Zeci de mii de teleormăneni din Ştefan, Carp Cosmin, Andreea Mitrache, Elisabeth Bouleanu,
Zimnicea, Roşiorii de Vede sau Turnu Măgurele lucrau, în Mugurel Manea, Alin Ion, Sînziana Ionescu, Mariana Iancu,
schimburi, în fabricile din judeţ. Treptat, majoritatea unităţilor Cristina Stancu, Daniel Guţă.
de stat şi-au închis porţile, iar locaţiile au ajuns în paragină. În
judeţ, nu a mai rămas mai nimic din industria de altă dată. În Complicitatea și chiar implicarea directă a Justiției (ca
urmă cu două decenii, Teleormanul putea fi considerat un instituție) la dezvoltarea și consolidarea fenomenului de
judeţ în care industria funcţiona. Zeci de fabrici erau deschise infracționalitate instituțională este profundă și determinantă.
în oraşele din judeţ şi zeci de mii de teleormăneni aveau un Fără conlucrarea Justiției la dezastrul economic și moral al
loc de muncă în liniile de producţie. Mărirea, decăderea şi României, niciuna dintre structurile puterii nu ar fi putut
renaşterea economiei la Slatina Pentru că fostul preşedinte al atinge performanțele de corupție care au îngropat statul.
ţării de dinainte de 1989 era originar din Scorniceşti, aflat la Această complicitate/conlucrare a Justiției, la jaful și vânzarea
doar câţiva kilometri de capitala Slatina, urbea de pe Olt a de țară s-a întors însă, la un moment dat, împotriva ei. Și
devenit rapid unul din punctele strategice ale economiei atunci magistrații au început să se revolte. Punctual, pe bună
naţionale în acea perioadă. Industria slătineană “duduia” şi dreptate. Moralmente nu, căci marile trădări de menire ale
avea fabrici-etalon, fabrici din care, în prezent, mai rezistă Justiției s-au comis pe vremea când ea era „liberă”. Când nu
doar câteva. Restul uzinelor au dispărut, economic vorbind, exista „statul paralel”. Iar Justiția este acum îngenuncheată cu
căci fizic încă mai există rămăşiţe ale acestora. Cea mai mare instrumentele create de ea însăși. Adică și-a tăiat singură craca
fabrică înainte de 1989 a fost Uzina de Aluminiu, botezată, de sub picioare. A venit, probabil, vremea să plătească. Sau să
după 1991, în SC Alro SA. Indiferent de nume însă, fabrica a renască. Dar asta nu se poate face decât din interior.
rămas aceeaşi: unul dintre cei mai importanţi producători de Și iată că se întâmplă. Judecători curajoși (e vorba, mai
aluminiu din lume, în prezent aceasta aflându-se în curtea unui exact, de două judecătoare) au început să ridice vocea,
imperiu rusesc şi fiind o subsidiară a grupului olandez recunoscând și incriminând vinovăția Justiției pentru
Vimetco N.V. (fostă Marco Group), companie globală de consecințele sociale ale propriei lașități. Gestul lor trebuie
aluminiu primar şi procesat controlată de acţionari ruşi. Uzina salutat și aplaudat, căci poate fi începutul unei reforme
de Rulmenţi din Slatina a rezistat până la începutul anilor fundamentale. (Miron Manega)
2000
Rămăşiţele giganţilor economici din Mehedinţi Marile
unităţi economice ale judeţului Mehedinţi şi-au închis porţile
rând pe rând după 1990 încoace, iar micii agenţi economici au
absorbit doar o mică parte din forţa de muncă disponibilă. O ADRIANA STOICESCU:
parte din mehedinţeni au luat drumul Occidentului în căutarea „NIMIC NU S-AR FI ÎNTÂMPLAT DACĂ NOI NU
unui job, alţii s-au retras la ţară, acolo unde în gospodăriile NE-AM FI PREFĂCUT CĂ NU ŞTIM”
proprii produc cele necesare traiului de zi cu zi. Odinioară,
judeţul Mehedinţi, dar în mod deosebit Drobeta Turnu Severin Nevoia de adevăr ar trebui să ne scoată acum în stradă.
era un puternic centru economic. Dezvoltarea judeţului şi Pentru că toţi am fost participanţi la marea ipocrizie şi prea
prosperitatea locuitorilor oraşului Turnu Severin s-a datorat puţini cei care am spus adevărul. Abuzurile nu ar fi existat
înfiinţării portului (1851) şi atelierului de reparat vapoare dacă nu erau cauţionate de noi.
(1858), primul din ţara noastră, nucleul viitorului Şantier Noi, judecătorii, suntem cei care am emis mandate pe
Naval, care va ajunge în 1914 cel mai însemnat din România banda rulantă.
şi unul dintre cele mai importante şantiere de pe Dunăre. Noi, judecătorii, am dat încheieri de încuviinţare a
interceptărilor pe motive uneori cusute cu aţă albă, fără prea
În comunism profitabile, în capitalism au ajuns multe cercetări şi întrebări.
falimentare . Zeci de mii de gorjeni au rămas pe drumuri după Noi, judecătorii, am tremurat când portocalele ne
ce Numeroase unităţi economice din municipiul Târgu Jiu au ameninţau că ne leagă dacă nu ne potolim cu controalele
fost puse pe butuci, după ce, evident, anumite persoane s-au judiciare.
ales cu conturile pline. Altele s-au închis din cauza Noi, judecătorii, am tăcut încă de la început, temându-ne
managemenetului defectuos. Cert este zeci de mii de angajaţi să nu fim acuzaţi că ne opunem glorioasei lupte anticorupţie.
au rămas pe drumuri. Combinatul de Prelucrare a Lemnului Noi, judecătorii, ne-am pitit în birouri, crezând ce ni se
(CPL) ROSTRAMO producea mai mult pentru export. servea despre „infractoarea cu ceas cu cuc”, despre
Fabrica se confrunta cu unele probleme financiare, după „infractorul cu ferma de struţi”, despre „infractoarea cu
Revoluţie, dar reuşea să se menţină la limita de plutire. Reuşea mărgele”, zâmbind cu superioritate pe la colţuri, convinşi că
să aducă în ţară sume considerabile de valută, în urma instituţiile de forţă sunt calea, adevărul şi viaţa. Şi, mai ales,
contractelor cu parteneri externi. Înainte de decembrie 1989, convinşi că nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva. Niciodată.
în jurul de 3.000 de lucrau la fabrica de mobilă, iar unitatea SRI putea să încheie cu Parchetul General 100
avea un patrimoniu de peste 10 milioane de euro. La acest protocoale. Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă noi nu ne-am fi
material au participat Cezar Pădurariu, Remus Florescu, prefăcut că nu ştim. Şi nimic nu s-ar fi întâmplat dacă am fi
Ştefan Both, Florin Jbanca, Iulian Bunilă, Bianca Sara, înţeles cu adevărat, la timp, că drepturile voastre nu pot fi un
Simona Voicu, Cristina Cîcău, Simona Suciu, Dorin Ţimonea, moft.
Cristian Franţ, Ionela Stănilă, Florentin Coman, Sabina În loc să facem asta, încălcăm şi azi flagrant reguli şi legi,
Ghiorghe, Caludia Bonchiş, Cosmin Zamfirache, Borcea ne ascundem în spatele diverselor instituţii, sperând că aşa ne

15
protejăm. Ne prefacem din nou că nu vedem sau nu înţelegem politic întreaga planetă ca o singură familie fericită. Au
ce se întâmplă, când o mână de oameni sfidează un sistem început în 1773 și au trecut prin schimbări importante de-
întreg, doar pentru a-şi atinge meschinele scopuri. a lungul anilor, dar conceptul și obiectivul nu l-au
Acoperim minciuna cu altă minciună, rostogolind la schimbat niciodată. Băncile internaționale care au jefuit
nesfârşit pretexte puerile, menite să vă facă să credeţi că ne planeta prin dolarul american din 1944 sunt acum
pasă. Minţim cu nonşalanţă, refuzăm să ne facem treaba, cu amenințate de hiperinflație, datorită producerii în exces
riscul de arunca în aer o ţară, doar pentru a ne păstra dreptul de hîrtie igienică numită dolar, fiindcă tiparnița se rotește
absolut şi discreţionar de face ce vrem, fără să dăm socoteală. de ani de zile pentru a-și acoperi cheltuielile absurde
Paradoxul acestei ţări este că are puţini Judecători şi prea pentru a susține războaiele pentru petrol și resurse,
mulţi magistraţi. războaie pe care acum la final le-au pierdut. Pentru a
Adriana Stoicescu, judecătoare, preveni această hiperinflație viitoare, au generat un atac
președinta Tribunalului Timiș cu virus asupra a patru țări (China, Iran, Italia și acum
Statele Unite) pentru a răspîndi panica în populație, cu
MĂDĂLINA DÂRDECI: „Justiția este în genunchi, iar ajutorul prețios al mass-mediei mainstream...Chiar dacă
pentru asta toți suntem răspunzători!” acest virus corona nu diferă de virușii noi care atacă
„ Ziua Justiției este marcată, anual, în prima duminică a oamenii în fiecare an, spaima mass-media i-a împins pe
lunii iulie, potrivit Hotărârii nr. 364 din 1994 a Guvernului oameni să se izoleze în mod voluntar prin teamă și
României privind instituirea Zilei Justiției. teroare. Unii și-au pierdut locurile de muncă, companiile
Anul acesta, ca și anul trecut, mă întreb, retoric, evident, falimentează, panica a creat un accident de bursă care a
dacă aniversăm sau comemorăm… pentru că, din păcate, golit de economii oameni simplii și companiile mici
«celebrele protocoale», în opinia mea, reprezintă «bomboana deopotrivă.
de pe coliva»… o colivă mare la care și noi am contribuit la Cu toate astea, Oculta Criminală a pierdut și această
prepararea ei tăcând… ultimă luptă disperată. Virusologul francez de top, dr.
Unde se află Justiția? Într-un război pe care noi, cei care Didier Raoult, a descoperit că soluția împotriva virusului
am rămas în instanțe, chiar nu îl înțelegem… și dacă nici noi este clorochina, un antimalaric care a fost folosit de
nu îl înțelegem, cei care ni se adresează nici atât! chinezi cu rezultate spectaculoase pentru a vindeca
Ce ar trebui să facem în această zi? pacienții, adăugînd și azitromicină, și a salvat primele
Să ne cerem iertare pentru greșelile lor, pentru greșelile sale 1000 de cazuri. Donald Trump a impus imediat
noastre! Pentru că am asistat și asistăm pasivi la războiul lor același tratament printr-o luptă împotriva propriei sale
în lumea noastră, iar cei care plătesc nu sunt doar judecătorii, administrații federale de droguri, cumpărată și deținută
ci și cei care își pun viață lor în mâinile judecătorilor! de deep state. Acest lucru a forțat toate mass-media să
Justiția este în genunchi, iar pentru asta toți suntem vorbească despre elixirul miraculos al Dr. Didier Raoult,
răspunzători! semnînd certificatul de deces pentru toate guvernele
Nu este o zi de sărbătoare, ci este o zi a rușinii pentru că occidentale, agențiile lor medicale, Organizația Mondială
toți am lăsat să se întâmple asta, preferând să îi reclamam a Sănătății și media care încerca să distrugă reputația
inclusiv pe cei care «au vorbit mai mult decât trebuie»! impecabilă a medicului, inventînd totodată " efecte
«Capul plecat sabia nu-l tăie!», dar ce te faci când singuri secundare periculoase ”a unui medicament aproape
reușim să ni-l tăiem pentru motive care chiar nu ne privesc… inofensiv care a fost folosit de 60 de ani pentru a trata
Așa că, dragă justițiabilule, iartă-ne și iartă-te pentru că malaria. Reprezintă deja o certitudine științifică faptul că
am fost și suntem complici la îngenuncherea Justiției!” măsurile aberante pe plan internațional, care au produs o
Mădălina Elena Dârdeci, judecătoare, panică mare, sînt inutile deoarece acest virus nu este
șefa Secției a VI-a Civile de la Tribunalul București altfel decât celelalte care ne afectează în fiecare an.
Aceasta a fost o victorie uimitoare pentru Trump și
NOUA ORDINE MONDIALĂ populația prezentă pe rețelele media de socializare, care
au expus împreună minciunile patologice ale canalelor
Sylvain Laforest : "Evenimentele la care asistăm oficiale de comunicare ale fiecărei țări din Noua Ordine
pasiv în prezent, ascund de fapt o luptă finală care se dă Mondială. De facto, credibilitatea acestor guverne
între două tabere: SUVERANIȘTII și GLOBALIȘTII. În marionete s-a stins în aer, iar Italia va ieși cu siguranță
cele din urmă, toate imperiile mor și suntem în faza din UE imediat după criză, ceea ce va declanșa un efect
terminală a Noii Ordini Mondiale, care va pierde de domino care va trece prin toate țările UE și membrii
războiul... NATO.
Ultimele săptămîni au pus totul la punct pentru ultima Prietenii mei, globalismul este mort și gata pentru
luptă. Există atît de multe fapte și evenimente diferite, la incinerare.
stînga și la dreapta, și voi încerca să fac tot posibilul să Bancherii internaționali nu au putut să prevadă acest
rămîn metodic în această expunere complicată...mă lupt sfîrșit și odată cu el eșuarea misiunii finale de a-și
de trei săptămâni cu acest articol din cauza cantității mari îndeplini visul orwellian: să distrugă câteva țări din
de informații care apar în fiecare zi. Conceptul de Noua Orientul Mijlociu, să mărească Israelul și să obțină
Ordine Mondială, este pur și simplu dorința unui grup de controlul total asupra pieței mondiale de petrol.
criminali ai Ocultei, stăpîni ai finanțelor lumii, care Când Vladimir Putin a preluat Rusia, nu a existat
doresc să guverneze din punct de vedere economic și niciun semn că țării îi va merge mai bine decât cu bețivul

16
Elțin. Putin, un fost ofițer KGB, părea o alegere bună și mai puțin remușcări, Vlad a ucis costisitoarele
pentru Ocultă însă Putin avea mult mai multe calități producții occidentale de petrol. Toți dolarii scoși de pe
decît știau stăpînii: patriotismul, umanismul, un piață trebuiau re-injectați de Fed și de alte bănci centrale
sentiment de dreptate, foarte abil, prieten al pentru a evita o alunecare în jos și dezastrul final. Până
economistului genial pe nume Sergey Glazyev care a acum, dragii noștri bancheri sînt în afara soluțiilor.
disprețuit deschis Noua Ordine Mondială, dar, mai ales, Între timp, Trump s-a aruncat și el la gangsterii cu
a întruchipat reîncarnarea ideologiei ruse de mult cravată. În timp ce mass-media a evitat subiectul
pierdute a independenței politice și economice totale. clorochinei care a ucis coronavirus, o pilulă veche
După cîțiva ani petrecuți în mlaștina rusă a oligarhilor și concepută pentru a vindeca malaria, Trump a impus FDA
mafioților, pe care predecesorul său i-a lăsat-o împreună utilizarea acestui medicament care poate salva viața
cu o mulțime de sticle goale, Vlad și-a suflecat mânecile pacienților infectați din SUA. Media nu a avut de ales
și s-a apucat de treabă. decât să înceapă să vorbească despre acest lucru, ceea ce
Deoarece adversarii săi au jefuit planeta timp de 250 a declanșat o reacție în lanț: directorii generali ai comisiei
de ani prin colonizarea asigurată de o dominație militară, de farmacii au fost concediați pentru că tocmai pierduseră
Vlad știa că trebuie să înceapă prin construirea unei contractul de vaccin, țări precum Canada arătau ca niște
mașini militare invincibile. Și a făcut-o. A venit cu nebuni pentru că nu au utilizat medicamentele ieftine și
diferite tipuri de rachete hipersonice care nu pot fi oprite, neofensive, în timp ce un act criminal cel mai scârbos al
cele mai bune sisteme defensive de pe planetă, cele mai unui guvern a fost expus în totalitate: guvernul Macron a
bune sisteme electronice de blocare și cele mai bune proclamat în ianuarie 2020 că clorochina era dăunătoare
avioane. Apoi, pentru a se asigura că un război nuclear și și-a restrâns utilizarea, cu doar câteva săptămâni
nu ar fi o opțiune, a venit cu lucruri din care sunt făcute înainte de izbucnirea falsei pandemii! Ruleta rusă este un
coșmaruri, precum Sarmatul, Poseidon și Avangard, joc popular în guvernele occidentale în aceste zile.
toate de neoprit și capabile să distrugă orice țară în Putin este în activitatea de salvare a vieții în aceste
chestiune de câteva ore. zile: în ultima săptămână a lunii martie, el a trimis 15
Cu un arsenal nou și de neegalat, Vladimir Putin avioane militare umplute cu medici și consumabile direct
poate învinge orice forță NATO sau oricare dintre în Italia de Nord, după ce un avion de ajutor din China a
reprezentanții săi, așa cum a făcut-o începînd din fost blocat de Cehia. Suntem pe cale să aflăm că țările
septembrie 2015 în Siria. El a dovedit fiecărei țări că europene se tem că China sau Rusia vor găsi adevărul în
independența față de sistemul bancar NWO era acum o regiunea Lombardiei, unde oamenii nu mor din cauza
chestiune de alegere. Putin nu numai că a câștigat virusului, ci probabil datorită unui cocktail mortal din
războiul din Siria, dar a câștigat sprijinul multor țări ale două vaccinuri anterioare pentru meningită și gripă, care
Noii Ordini Mondiale care s-au schimbat brusc când și- au fost injectate în campanii de vaccinare separate.
au dat seama cât de invincibilă a devenit Rusia. La nivel O altă veste uimitoare, este că Trump a preluat
diplomatic, a ajuns și China puternică de partea sa, apoi controlul asupra Rezervei Federale, care este acum
a reușit să protejeze producătorii de petrol independenți gestionat de doi reprezentanți ai Trezoreriei Statului.
precum Venezuela și Iran, în timp ce lideri precum Dintre toate veștile nebune din ultima lună, aceasta este
Erdogan al Turciei și Muhammad Ben Salman din Arabia de departe cea mai bună și cea mai șocantă. După trei ani
Saudită au decis să se alăture Rusiei... la putere, Trump și-a îndeplinit în sfârșit promisiunea
Încheind concluzia că Putin controlează acum piața electorală de a scoate băncile private din afacerile publice
petrolieră atotputernică, resursa energetică inevitabilă americane, punînd capăt unui secol de exploatare a
care unge economiile și armatele, în timp ce NATO-ul cetățenilor americani. El a pus grupul de investiții
bancherilor nu poate decât să vegheze, fără niciun mijloc infirmier Blackrock să înceapă să cumpere corporații
de a o recupera. Cu rezultatele incredibile pe care le-a importante pentru Fed, ceea ce înseamnă că
obținut Putin în ultimii cinci ani, Noua Ordine Mondială naționalizează bucăți de economie, evitând în același
pare brusc o casă de cărți pe cale să se sfărâme. Imperiul timp prăbușirea pieței, implicând investitori privați
Băncilor a fost bolnav definitiv de cinci ani, dar acum se importanți în afacere.
află pe morfină, abia realizând ce se întâmplă. Această mișcare extrem de îndrăzneață ajunge la un
Deoarece nu există nicio speranță în a începe al treilea moment crucial în timp și ne confirmă faptul că Vladimir
război mondial, care se pierde în avans, ultimul atac al Putin și Donald Trump sunt uniți și au ajutat umanitatea
Ocultei a ieșit din tufișuri sub forma unui virus și crearea să-și cîștige libertatea, distrugînd Noua Ordine Mondială.
ulterior de către mass-media corporatistă, a unei Așa cum am spus adesea înainte, m-am gândit că lumea
pandemii false. Obiectivul principal al Ocultei a fost de a se va schimba profund între 2020 și 2024, deoarece
evita o hiperinflație catastrofală a masei imense de dolari aceștia ar fi ultimii 4 ani ai acestor doi eroi în puterea
americani și să aibă timp să-și pună în aplicare o monedă politică a națiunilor lor.
virtuală. La început părea că planul poate funcționa. În
acel moment, Vlad și-a scos revolverul pentru a începe Noua Ordine Mondială se confruntă cu cele mai
jocul cu ruleta rusă, iar bancherii s-au împușcat. El a puternice două țări de pe planetă, iar această falsă
convocat o întâlnire cu OPEC și a ucis prețul petrolului, pandemie a schimbat totul. S-a arătat cât de disperați sunt
refuzînd să reducă producția Rusiei, ducînd barilul la sub bancherii și dacă nu vrem să ajungem cu focoase nucleare
30 de dolari. Fără niciun fel de reflecție și, cu siguranță,

17
care zboară pe ambele direcții, Putin și Trump trebuie să- 5-6 - Președintele
i oprească acum. 6-7 – profesorii de toate gradele,
academicienii
7-8 – învățătorii și educatorii, membrii
institutelor de cercetare de orice fel
MOTIVUL ORDONANȚEI NR. 177, 8-9 – ospătarii, bucătarii, frizerii și
propunere pentru GM- ”Guvernul Meu”, conducătorii acestora.
de Florin Grigoriu 9-10 – elevii, școlarii, liceenii, personalul
navigant civil și asimilații acestora-civili
RONDEL CU TÂNDALĂ 10-11 – sportivii de toate gradele, cu
legimitații de la Dinamo, Steaua etc., inclusiv
Luă cuvântul și Tândală șahiștii, scafandrii și speologii.
Aflat în funcție-n guvern: 11-13 – pensionarii, afară de pensionarii
”Păstrați distanța socială MFA și alte categorii militare
Că altfel lumea-i un infern...” 13-14- avocații și personalul din judecătorii,
tribunale etc, în afara procurorilor
Vroia să spună, pe o scală, 14-15 – procurorii, directorii de închisori
Distanța fizică, dar tern 15-16 –economiștii, bancherii și funcționarii
Luă cuvântul și Tândală, din unitățile IT, asimilații acstora, cu acte
Aflat în funcție-n guvern doveditoare
16-17 - țăranii și muncitorii
Nu credeți! Totul e o școală, 17-18 – gospodinele, soacrele –nepensionare
Ei știrile toate le cern.. și mamele cu copii mici, până la 3 ani.
Vom pune, cred, de o răscoală, 18-19 –tancurile și alte vehicule militare, care
Că ne vor în lanț aici etern. stăpânesc situația obiectivă
19-20- maiștri militari, actorii și personalul
Luă cuvântul și Tândală... asimilat acestora, cântăreți, balerini, regizori,
Propunere civilă, sau pamflet bazat încă pe dresori de cai, urși, câini..
prevederea Constituțiilor Române, de drept la liberă 20-21 –brutarii, patiserii, covrigarii și
exprimare): ziariștii, fotografii, scenariștii neagreați-
neacreditați la GM- Guvernul Meu,
ODONANȚA MILITARO-CIVILĂ Nr. 117 de 21-22 -șoferii cu carnet de toate categoriile,
îmbunătățire a ordonanței anterioare a. c. Intră-n motocicliștii, dar fără mașini
funcțiune IMEDIAT - Înainte de publicarea în MMO 22-23 –alte categorii profesionale,
(Monitorul Meu Oficial): nespecificate mai sus, precum scriitorii, poeții,
a) Se adoptă pentru cetățenii civili din România eseiștii, criticii literari și de toate felurile,
următorul program de ieșire din locuințe, cu buletinul și dramaturgii, pictorii, astronomii etc...
cele 3 anexe, precum și noua distanță dintre persoane: 23-24 – studenții, cu obligația respectării
b) Se adoptă următorul program pentru militarii distanței fizice de 3 m
Statului Meu Român 24-1 noaptea, vidanjorii, personalul de
c) Se adoptă următorul regim de funcționare al curățenie stradal și cel asimilat acestora.
mașnilor particulare și de transport alimente și persoane b. Militarii din toate structurile agreate- jandarmi,
mai mult de 4. poliție, pompieri, agenți, trupe speciale, școli și
d) Dispozițiuni speciale academii de inteligență, conform programului
Luând în vedere că virsul C. a învățat să meargă, specific de acțiune pe timp obișnuit și conform
a. a Distanța fizică dintre două persoane în orice specificitții armelor respective.
împrejurare va fi de 2- 3 m. c. Mașinile particulare, (cu excepția celor dela
a. b. Distanța de parcurs în jurul și în preajma Agenția Prezidențială, ale membrilor Guvernlui
casei se mărește la 1 km., fiind restricționat după Meu și a altor 35 de excepții, ziariștii, fotografii și
cum urmează, pe ore, masculin-feminin, și pentru filmografii agreați de noi) – vor circula după
distanțare socială, conform afirmațiilor onor numărul de înmatriculare astfel cele care termină cu
Președintelui, membrilor Guvernului Meu și a O-duminica, 1 pe 1 a lunii, cu 2 pe 2 al lunii, 3 pe
presei libere, dar și pentru evitarea oricăror trei al lunii... 11 pe 11 a lunii... 21 pe 21 a
discriminări –dintre vârstnicii peste 65 de ani și lunii...și 30 pe 30 a lunii, respectiv 31 pe 31 a lunii.
restul lumii.: ALTE CATEGORII de mașini, conform liste
Ora 1-2 noaptea soldații anexate, care se adresează celor interesați-
2-3 -noaptea restul cadrelor, cu excepția taximetriști, mașini de aprovizionare pâine, carne
generalilor etc., mașinile ambasadelor și corpului diplomatic,
3-4 – generalii și amiralii avioanelor, elicopterelor, salvărilor, celor 45 de
4-5 – membrii Guvernului Meu ONG agreate de Pteședinte ...

18
d. Se interzice prin prezenta orice miting și orice putea avea în acea armie. Şi evreii sunt o armie economică, o
grup de 4 persoane organizat, indiferent de rasă de asociaţi naturali contra a tot ce nu e evreu”.
titularizare. Promulgarea unor legi precum Legea 2017/2015 sau așa-
Ședințele paridelor din opoziție se vor ține în zisa „Lege Vexler” nu face decât să confirme avertismentul
Parcul Libertății din București, cu rspectarea lui Eminescu și duce implicit la prezumția că românii ar fi
tuturor prevederilor de mai sus. structural antisemiți, deci se impunea apariția unor asemenea
Membrii Parlamentului se vor aduna strict în legi protective pentru nativii evrei. Considerăm că acestea
ziua de 10 a lunii, aprobând măsurile luate de Onor sunt provocări inutile ce se pot întoarce împotriva noastră, a
Președinte și de Guvernul Meu, în clădirea evreilor, izolându-ne de restul societății. Pe de altă parte, este
Parlamentului, cu respectarea numărului de jignitor pentru poporul român care, dimpotrivă, i-a ajutat pe
înmatriculare al mașinilor, rspectiv terminația 10. evrei, atunci când le-a fost mai greu în istorie. Niciun tren nu
Organele în drept și de drepți vor asigura buna a plecat din România spre cumplitele lagăre de exterminare de
respectare a acestei ordonanțe, spre binele și la Auschwitz sau Dachau, iar cel care este demonizat astăzi de
libertatea tuturor cetățenilor patriei noastre dragi. Institutul Elie Wiesel ca fiind cel mai fioros antisemit din
Președinte Eventual și Primul- Europa, Ion Antonescu, de fapt ne-a salvat, așa cum a
Ministru eventual și Ministrul Ordinei Publice/ recunoscut și președintele Israelului, Shimon Peres, la o
M. I A/ M.A.I. conferință de presă de la Palatul Cotroceni, în 2010.
Perioada de Funcționare 2020-2024 De aceea, noi, evreii creștini, inițiatori ai asociației
MANDATUL MEU. (s-a postat pe internet blog Comunitatea Evreilor Creștini „Nicolae Steinhardt” din
FG) România, dezavuăm inițiativele ostile ale Institutului Elie
* Wiesel față de români și față de România și nu dorim să fim
asociați cu acestea legi și nici cu inițiatorii lor. Toate aceste
măsuri absurde îi plasează pe toți evreii într-o poziție de
COMUNITATEA EVREILOR CREȘTINI DIN beligeranță față de etnicii români majoritari, ceea ce poate
ROMÂNIA „NICOLAE STEINHARDT” declanșa, în mod artificial, atitudini antisemite.
Ne delimităm ferm de aceste măsuri și îi sfătuim pe toți
evreii, fie ei mozaici sau creștini, să adopte, spre binele lor și
S-a constituit Comunitatea Evreilor Creștini din România al familiilor lor, aceeași atitudine înțeleaptă și morală.
„Nicolae Steinhardt” - Aceasta critică derapajele anti- http://ortodoxia.ro/article/s-a-constituit-comunitatea-
românești ale institutului Elie Wiesel evreilor-crestini-din-romania-nicolae-steinhardt
COMUNICAT DE PRESĂ: Îngrijorați de derapajele și
acțiunile ostile ale Institutului Elie Wiesel față de cetățenii SentDoina și Costel Atanasiu sunt doi reputați virusologi
români din țara care ne găzduiește pe toți, noi, un grup de români, școliți în România, Marea Britanie și SUA. Ei
etnici evrei de religie creștină, am hotărât înființarea lucrează de aproape două decenii la institute științifice și
Comunității Evreilor Creștini „Nicolae Steinhardt” din universități din Philadelphia, statul Pennsylvania, exact în
România. domeniul cel mai febril al acestor vremuri: virusologia.
Am ajuns la această decizie oarecum extremă întrucât, Prin intermediul Ziaristii.com, soții Atanasiu spulberă
începând din 2015, Institutul Elie Wiesel, care se erijează tacit miturile care roiesc în jurul noului virus-terorist, dar fixează
în reprezentant al tuturor evreilor din România, a inițiat o serie și adevăruri esențiale despre pandemia care a luat captivă
de acțiuni iresponsabile care mistifică și distorsionează istoria întreaga omenire.
acestor meleaguri, ducând la culpabilizarea întregului popor
român. Noi nu putem accepta această minciună pe care istoria ADEVĂR ȘI MITURI DESPRE VIRUSUL CARE
reală o contrazice. PRODUCE COVID-19
Românii nu sunt un popor antisemit și o spunem ferm și în
cunoștință de cauză, atât prin accesul la documente publice, Pentru mulți dintre noi, criza provocată de virusul SARS
cât, mai ales, ca experiență nemijlocită. Ne-am născut și am CoV-2 este cea mai mare criză prin care am trecut vreodată.
crescut aici, în România, printre români, și nu am avut Așa cum era de așteptat, unii oameni s-au panicat, alții au
NICIODATĂ probleme comunitare cu aceștia. Există, la rămas indiferenți, iar alții au ajuns exact la polul opus, n-au
nivel de indivizi, atitudini antisemite, așa cum și printre evrei vrut nici măcar să accepte că aceasta ar fi cu adevărat o criză.
există atitudini antiromânești, dar a generaliza aceste aspecte Internetul abundă de teorii conspiraționiste, propaganda
la scara unui întreg popor, ni se pare nu numai nedrept, ci și marilor puteri – America, Rusia și China – lucrează la foc
periculos. Iar pericolul a fost semnalat, încă din 1877, de continuu, iar omul de rând adaugă și el propriile păreri,
Mihai Eminescu, într-un articol din „Curierul de Iași”: propriile spaime și conspirații. Pe bună dreptate, lumea nu mai
„Adăogim din nou că ni pare rău de acei relativ puţini [evrei], știe pe cine să creadă.
chiar dacă s-ar compune din 2-3.000, cari s-au identificat cu În astfel de vremuri este foarte important să avem acces la
această ţară, şi totuşi trebuie să se vadă în aceleaşi condiţii de informații corecte, adevărate și de calitate. Acesta este
drept public cu imigranţii mai proaspeţi; ne pare rău de „evreii motivul pentru care eu și soția mea, doi virologi cu 25 de ani
spanioli”, cari n-au nimic comun cu cei poloni, dar fiecare experiență în universitățile americane și britanice, ne-am
poate pricepe că, într-o armie străină care se apropie de noi, decis să scriem acest articol. Sperăm că, după ce veți parcurge
nimeni nu va căuta să deosebească pe puţinii amici, ce i-ar materialul de mai jos, veți avea o imagine mai clară a ceea ce

19
este adevărat și ce este fals în ceea ce se scrie astăzi în presa Cea mai ridicolă, dar și cea amuzantă dintre toate
românescă și internațională. conspirațiile. Se spune că un mare miliardar ar fi oferit 10
Numele virusului este SARS CoV-2 milioane de dolari omului de știință care ar putea demonstra
Foarte multă lume, inclusiv unii specialiști, numesc că virusurile există; se mai zice că premiul n-ar fi fost încasat
virusul „COVID-19”. De fapt, COVID-19 este boala produsă niciodată.
de acest virus, așa cum vorbim de virusul HIV și boala SIDA. N-am mai râs atât de mult de la ultimul film SF de duzină
Virus natural sau creat în laborator? în care o tipă genială de maximum 28 de ani (neapărat super-
Ori de câte ori apare un virus nou, oamenii de știință își sexy, că doar în știință lucrează numai fotomodele)
pun această întrebare la modul cel mai serios cu putință. Dacă descoperea un vaccin în trei zile și salva lumea de la
virusul nu este natural, atunci fie a scăpat accidental dintr-un apocalipsă pe ultima sută de metri.
laborator, fie a fost diseminat intenționat, adică este bio- Virusul este inactivat de alcool
terorism. Adevărat. Cu condiția ca alcoolul să fie minimum 70% și
Singura modalitate prin care se poate afla care este lăsat cel puțin 5 minute pe suprafața de sterilizat.
varianta corectă este de a secvențializa genomul virusului. Săpunul inactivează virusul
Dacă ar fi fost creat în laborator, s-ar fi folosit secvențe Adevărat. Săpunul este chiar mai eficient decât alcoolul.
genetice prezente în corona virusuri înrudite; și nu orice Virusul are o membrană lipidică, membrană care este distrusă
secvențe, ci acelea care sunt importante pentru ca virusul să cu ușurință de săpun sau detergent.
infecteze celula umană. Tehnologia 5G a creat virusul
Din acest punct de vedere, cea mai importantă proteină Cât de periculoasă este tehnologia 5G – este un subiect
virală este proteina „spike”, acei „țepi” pe care îi vedem la care mă depășește, las inginerii și fizicienii să răspundă la
suprafața virusului. Doar o mică regiune din această această întrebare. Dar indiferent cât de multă energie ar emite
proteină spike, domeniul RBD, facilitează ancorarea virusului rețelele 5G (am înțeles că asta ar fi problema), nu are absolut
de un receptor prezent la suprafața celulei umane. Dacă nicio legătură cu apariția unui virus.
proteina spike nu reușește să se lege de acest receptor, virusul Măștile protejează împotriva infecției virale
este incapabil să între în celulă, și ca atare este inofensiv. Subiectul este controversat. Există argumente pro și contra
Pentru a crea în laborator un virus mai infecțios decât purtării măștilor în cazul acestei pandemii. Le voi prezenta pe
originalul, trebuie manipulată genetic exact această regiune amândouă.
RBD din proteina spike. Pe 17 martie, în prestigioasa revistă Țările asiatice au recomandat cetățenilor să poarte măști
„Nature Medicine” a fost publicat genomul virusului SARS încă din prima zi.
CoV-2. Nu s-a constat nimic suspect la nivelul regiunii RBD, Țările vestice au recomandat ca doar personalul medical și
nimic care nu ar fi putut apărea în mod natural. pacienții infectați să poarte măști. Unul dintre motivele
Mai mult decât atât, cercetătorii au comparat secvența invocate a fost că omul de rând nu știe să folosească masca și
genetică a întregii proteine „spike” din virusul care cauzează atunci îi face mai mult rău decât bine. Mai exact, dacă masca
pandemia actuală cu virusuri izolate din liliac, pangolin și nu este pusă corect pe față, virusul poate pătrunde în organism
SARS-ul uman apărut în 2003 (și care a fost rebotezat SARS prin gură sau prin nas. În plus, bacteriile din atmosferă se
CoV-1). Spre surprinderea lor, au constat că virusul actual, acumulează în mască, iar umiditatea și căldura degajate de
SARS CoV-2, este aproape identic cu cel din liliac și respirație creează condiții propice de înmulțire și implicit de
pangolin, dar mai puțin înrudit cu SARS-ul original. Asta infecție bacteriană.
sugerează că virusul a sărit de la liliac sau pangolin la om. Să fiu sincer, mi s-a părut o motivație puerilă. Dacă omul
Un virus creat să omoare bătrânii planetei? de rând nu știe cum să-și pună masca, nu rămâne decât ca un
Vestea că virusul omoară preponderent persoanele peste medic să apară la televizor să explice poporului cum se pune
60 de ani a aprins imaginația multora. Conspiraționiștii au masca corect. Personal, cred că motivația a fost alta: țările
prezentat un video în care Bill Gates prezicea încă din 2015 vestice au fost prinse pe picior greșit, nu au avut suficiente
că un virus ucigaș va porni din China și se va răspândi imediat măști și atunci au descurajat „civilii” să le cumpere, ca să
în toată lumea, asta ducând la concluzia că totul a fost rămână suficiente pentru medici și asistente.
premeditat cu exactitate. Pe de altă parte, nu aș vrea ca cei care poartă măști să aibă
Dincolo de faptul că un plan atât de diabolic nu ar fi fost un sentiment fals de siguranță. Să nu uităm că în
făcut public, cei care știu engleză au realizat imediat că Bill eventualitatea că o persoană infectată strănută lângă o
Gates trăgea de fapt un semnal de alarmă, informa pe cei care persoană sănătoasă, masca oferă zero protecție pentru ochi.
aveau urechi să audă că omenirea nu era pregătită pentru o Apoi trebuie ținut cont de un lucru foarte simplu: porii unei
astfel de pandemie. Se știe de ani de zile că o astfel de măști bune, gen N95, sunt în jur de 300 de nanometri,
pandemie este doar o chestiune de timp. Cercetătorii nu și-au dimensiunea virusului este de aproximativ 120 de nanometri;
pus niciodată problema DACĂ un astfel de virus va apărea, ci în mod clar, porii măștii nu pot reține virusul în sine, în stare
CÂND va apare. liberă, plutind în aer. Din fericire, după ce o personă infectată
Vestea proastă este că aceasta nu va fi ultima oară când tușește, virusul nu rămâne în aer decât pentru câteva minute
vom vedea un virus sărind de la animale la om, dar putem (un singur studiu spune că virusul ar sta în aer până la 3 ore).
schimba cursul unei epidemii/pandemii dacă învățăm ceva din Cea mai mare parte a particulelor virale se găsește însă în
experiență actuală. saliva pacientului. Masca, deși nu poate reține virusul în sine,
Virusurile nu există poate să oprească stropii de salivă conținând virusul. Datorită

20
acestui fapt, pentru personalul medical care îngrijește zeci de pentru o perioadă scurtă, de câteva luni. Excluzând
pacienți, masca ajută mult, deși protecția nu este 100%. posibilitatea că acest virus ar fi extraterestru, singura variantă
Recomandările făcute de Organizația Mondiala a Sănătății rămasă ar fi ca virusul să fi suferit atât de multe mutații într-
(OMS) de a purta masca doar când persoana crede că este un timp foarte scurt, adică ar fi devenit atât de diferit față de
infectată vine în contradicție cu faptul că pacienții infectați nu virusul original, încât anticorpii obținuți acum 1-2 luni nu l-ar
prezintă simptome în primele 2-14 zile, timp în care îi pot mai recunoaște. Din fericire, această rată teoretică de
infecta pe cei din jur. mutageneză excepțional de ridicată nu a fost observată în
Purtând masca în mod preventiv, numărul particulelor laborator.
virale din salivă împrăștiate în momentul tusei sau strănutului Zilele trecute am aflat, tot de la specialiști, că genomul
este diminuat în mod semnificativ. Personal, cred că dacă ar virusului este chiar mai stabil decât s-a crezut inițial. Asta
fi fost suficiente măști și daca toată lumea, de la medici până înseamnă că anticorpii formați în corpul persoanelor care au
la omul de rând, le-ar fi purtat în primele săptămâni după avut șansa să supraviețuiască după ce au fost infectate poate
declanșarea pandemiei, am fi avut un număr mult mai mic de să le ofere imunitate pe o perioada lungă, posibil chiar pentru
persoane infectate. toată viață. Asta este o veste bună și în eventualitatea în care
În acest moment, când suntem imobilizați la domiciliu, se va pune la punct un vaccin. Cu cât numărul de mutații pe
chiar în condițiile în care ieșim pentru o oră să plimbăm unitatea de timp este mai mic, cu atât vaccinul ne protejează
cățelul sau mergem la cumpărături, masca nu mai este la fel pe o perioada mai îndelungată.
de folositoare cum ar fi fost înainte de începerea carantinei. Un sfat
Având în vedere numărul mic de persoane aflate pe stradă în În încheiere, sfatul nostru este să luați virusul în serios, nu
același timp, probabilitatea de a te apropia de cineva la mai este o glumă, nu este un motiv de ironii ieftine sau de teorii
puțin de 2 metri a devenit mult mai mică decât era înaintea conspiraționiste. Izolarea este cea mai eficientă metodă de
carantinei. Cei care avem măști ar trebui poate să le donăm împiedicare a răspândirii virusului. Trebuie să stăm în casă
medicilor care au în acest moment mult mai multă nevoie de pentru o perioadă, indiferent cât de mare va fi prețul plătit la
ele decât noi. nivel economic. Dacă această izolare s-ar fi făcut acum o lună
Virusul infectează doar persoanele în vârstă și jumătate așa cum noi, specialiștii, am recomandat, astăzi
Fals. Probabilitatea de infectare este aceeași pentru pandemia ar fi fost terminată, doar cu ceva pagube economice
toate vârstele. și cu un număr foarte mic de morți.
Virusul omoară doar persoanele peste 60 de ani Pe 15 februarie, aproape toate țările din lume, cu excepția
Fals. Acesta este unul dintre cele mai mari falsuri, un fals Chinei, aveau sub 100 de cazuri. Pandemia ar fi fost mult mai
acceptat de incredibil de multă lume, și este singurul din toate ușor de rezolvat daca s-ar fi luat atunci masurile drastice care
cele prezentate care are și consecințe. s-au luat în ultimile 10 zile. Mapamondul a întârziat carantina
Mortalitatea persoanelor infectate în vârstă de 60+ ani este cu 4-5 săptămâni, acum avem pierderi economice mult mai
într-adevăr mult mai ridicată decât a celor sub 60 de ani, dar mari, numărul de morți și infectați este de cel puțin 1.000 de
de aici și până la a crede că dacă ești tânăr nu ai cum să mori ori mai mare, iar pandemia este departe de a fi sub control.
este o cale foarte lungă. Dacă tinerii ar fi realizat că și ei pot Doina Atanasiu & Costel Atanasiu
să se îmbolnăvească sau chiar să moară, probabil că nu am Doina Atanasiu, PhD
mai fi văzut atât de multe cazuri de tineri ieșind la picnic sau Senior Scientist – University of Pennsylvania,
la plajă, cum s-a întâmplat în Florida. Philadelphia* 1990-1995: Universitatea din București,
În ultimele zile am fost contactat de prieteni din România, Facultatea de biologie, Secția biochimie* 1997-
speriați că au auzit de cazul unei franceze de 16 ani care a 2001: doctorat, University of Edinburgh (Scotland,
murit în urma infectării cu SARS CoV-2, al unei românce de UK)* 2002 – prezent: University of Pennsylvania,
27 de ani, al unei fetițe de 12 ani din Belgia și al unui bebeluș Philadelphia (USA)
din America. Întrebarea pe care toți mi-au pus-o a fost: „S-a Costel Atanasiu, PhD
mutat virusul atât de mult încât acum omoară tineri?”. Nu, nu Senior Scientist – Wistar Institute, Philadelphia* 1990-
1995: Universitatea din București, Facultatea de biologie, Secția biochimie*
a apărut o tulpină mortală pentru tineri. Au fost cazuri de tineri
1996-2000: doctorat, University of Edinburgh (Scotland, UK)* 2001-
morți încă din primele zile, dar probabil că nu au fost 2012: Wistar Institute, Philadelphia (USA)* Retired
mediatizate suficient.
Te poți reinfecta cu virusul? ÎN PLINĂ CRIZĂ CORONAVIRUS
Vestea că pacienți care au supraviețuit infecției cu SARS NOUĂ BAZĂ NATO LA TUNARI, ÎN NORDUL
CoV-2 au testat negativ, apoi au fost reinfectați, a pus pe jar BUCUREȘTIULUI
comunitatea științifică. Oficial, întrebarea nu are încă un Mihai Soare
răspuns clar. Neoficial, un prieten care a participat acum
câteva zile la o video-conferință internațională mi-a spus că s-
a ajuns la concluzia că cel mai probabil pacienții care au testat
negativ și apoi au fost reinfectați nu au fost de fapt testați
corect. Mai exact, testul făcut după terminarea simptomelor a UM 02523 și UM 02547 au scos la licitație, în SICAP,
fost fals-negativ, iar în realitate pacienții respectivi nu au lucrări de execuție a unei baze temporare de staționare NATO
scăpat total de virus. în Tunari, lângă București.
Trebuie să înțelegem că nu există niciun virus pe Pământ Este vorba, în fapt, de transformarea totală a vechii
cu care să te infectezi și să nu dobîndești imunitate fie și cazărmi 1026 Tunari, iar lucrările, care vor costa 80 de

21
milioane lei, vor presupune, în prima fază, dezvoltări de tip Considerand ca ati fost dezinformat, desi, faptul ca
imobiliar. Printre acestea, noi spații de cazare, popotă, aceeasi atitudine am regasit-o si la alti jurnalisti, atat de
facilități medicale, rampe de încărcare-descărcare, zonă pretuiti de noi candva (Victor Ciutacu, Mircea Badea,
depozitare materiale, zonă depozitare materiale speciale, Dragos Patraru, Ion Cristoiu etc), ne-ar trezi “suspiciunea
construcție drumuri și alei, împrejumuire și porți control rezonabila” ca “s-a dat ordin de zi pe unitate” in media,
acces, ateliere auto, heliport. Este de așteptat, astfel, ca în zona in ceea ce ne priveste, la rugamintea camarazilor mei din
de Nord a Bucureștiului să fie aplicate unele restricții de Vestul tarii, va transmit urmatoarele…
circulație, dat fiind statutul unei baze NATO. Deocamdată, Stimate domnule Gadea,
lucrări de piste pentru un eventual aeroport nu sunt Si in Romania, ca in toate statele occidentale pe care
menționate. Nu este exclus încă ca, ulterior, să apară și le admirati excesiv, militarii si politistii, care au jurat
acestea. Contractul are un termen de execuție de 24 de luni, credinta “patriei si poporului”, nu unor idioti politici
iar alte 62 de luni este perioada de mentenanță. trecatori, reprezinta “COLOANA VERTEBRALA A
Toate detaliile licitației, aici http://e- SOCIETATII CIVILE”! Pentru ca, “societate civila”
licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100091756 inseamna, in toate democratiile adevarate, cei care prin
Caietul de sarcini al licitației este semnat de șeful UM Lege nu au voie sa faca politica, adica militarii, clerul,
02523, General de Brigadă Gheorghe Nistor. sindicatele, ziaristii (mai putin presa de partid care, la noi,
România mai este gazdă a unei baze NATO la a murit din fasa, adica "latraii"), nu cei care au pistoale,
Kogălniceanu, care va deveni în viitor una dintre cele mai cum acrediteaza, in media romaneasca, haznalistii civici,
mari din lume, unde vor fi 10.000 de militari, personal buni la toate si la nimic! Si, chiar daca, in tara noastra,
auxialiar și membri ai familiei. Un adevărat oraș va fi militarii sunt, in mod anticonstitutional si antieuropean,
construit în mica localitate constănțeană, în urma unor mai lipsiti de drepturi decat oricare dintre omologii lor
investiții totale de 13 miliarde de lei, suportate aproape în din statele membre UE (ex. doar la noi in baza unor
totalitate de România. Încă o bază NATO mai este la Cincu, statute de mostenire stalinista, militarii in activitate nu se
alta la Deveselu și, anul trecut, s-au purtat discuții cu pot organiza in sindicate), au printre principalele misiuni
americanii pentru încă una, prevăzută cu aeroport, la Câmpia trasate de Constitutie aceea de “garant al democratiei
Turzii. Cu cea din Tunari, vom putea spune că România va constitutionale” (Art. 118, Al. 1). A-i privi ca pe niste
avea, peste doar câțiva ani, o prezență militară extinsă a unelte ale tiraniei si totalitarismului, exact cand sunt
NATO. trimisi din ordin la moarte sigura, impotriva
Articol apărut în numărul 61 al revistei musulmanilor care nu ne-au facut nimic, sau impotriva
„CERTITUDINEA SARS-COV 2, este o INFAMIE! Asa cum tot o
N.B.: Acum eu pun întrebarea: SOLDAȚII N.A.T.O. CARE INFAMIE este sa pretinzi ca armata ar fi intretinuta de
INTRĂ PE TERITORIUL EUROPEI SUNT TESTAȚI SAU gasca de bisnitari, devenita peste noapte, prin furtul de la,
SUNT EXPERIMENTUL CO.CO19] ? OARE CINE
sau prin comenzi politice de stat, “elita” oamenilor de
RĂSPÂNDEŞTE PANDEMIA FĂRĂ A FI CONTROLAȚI ?
afaceri, cand, prin industria de aparare (246.000 de
ŞI DE CE CORONA VIRUS COVID 19....?
specialisti in 1989, c. 10-12.000 astazi) si activitatile
prestate, militarii s-au intretinut singuri, ba au mai si
salvat statul de fiecare data. Sau sa pretinzi ca civilii si
“GAUNOS DINTOTDEAUNA”
militarii trebuie supusi acelorasi legi, cand primii au
Scrisoare deschisa domnului Mihai Gadea
contracte de munca normata la 8 ore, iar noi, de “munca
fortata” (CR, Art. 42, Al. 1-2), botezata “activitate” la
Stimate domnule Gadea,
ordin, 24/24 ore, sub juramant de sange, care ne face
Ma adresez dvs in virtutea completarii, benefice
pasibili de inchisoare pentru neexecutare pe timp de
pentru natiunea romana a actiunilor Antenei 3 cu cele ale
pace, si de pedeapsa cu moartea, sub stare de asediu
S.C.M.D., in anii 2010-2012, impotriva regimului
sau pe front!
antidemocratic, antieuropean si fraudulos (a se vedea
In timp ce bancile si multinationalele isi cara tot
frauda parlamentara numita “Legea Anastase” si
profitul in afara, primind, nu se stie de ce, si ajutoare
ignorarea referend-ului din 2012), instituit, cu
financiare de la guverne, militarii isi acopera din cei 2%
complicitatea procuraturii si serviciilor, de catre
stabiliti prin Tratatul de Aderare la NATO (la care
“deontologul” de astazi, Traian Basescu! O comuniune
continua sa-si aduca propria contributie) si salariile si
care a incetat, din motive care ne scapa, odata cu
soldele rezervistilor botezate “pensii”, si instruirea si
instalarea la putere a USL, dupa 2 mai 2012, poate pentru
deplasarile, si dotarea, si inzestrarea, ba mai sustin si
ca noi, rezervistii grupati in sindicat, am ramas
carierele impotentilor politici, prin achizitiile impuse, de
consecventi in sustinerea drepturilor si demnitatii
epave nezburatoare si neplutitoare. Iar daca, in aceste
noastre, pe care ieri le sprijineati si dvs, iar astazi le
conditii, civilii nu pot fi egalii nostri, din punct de vedere
atacati cu o virulenta surprinzator de basista! Spre
juridic, a spune ca ne sunt superiori este o TICALOSIE!
pilda, emisiunea dvs. din 8 aprilie 2020, care i-a
Pentru ca armata si politia nu inseamna doar “racanii” din
consternat atat pe militarii si politistii in activitate, cat si
diatribele prostilor fuduli, ci, in mod majoritar, ingineri,
pe rezervisti, parand scoasa din arsenalul propagandistic
tehnicieni si maistri in uniforma, medici, asistenti si
rusesc, antieuropean, anti-NATO, si anti-romanesc,
sanitari in uniforma, profesori si cercetatori in uniforma,
coordonat, de la Moscova, de “Sputnik”!
aviatori, arhitecti, ziaristi, dramaturgi, poeti si scriitori in

22
uniforma etc.! Adica oameni care practica, in acelasi · “Factorul epidemiologic a fost in sanul echipei
timp, si la ordin, doua meserii, 24/24 ore, dar sunt platiti medicale”.
doar pentru una, cea militara. De asta ii vedeti astazi in Normal! I-a imbolnavit “medicul” Gheorghe Flutur,
strada, pe post de agenti, pe marii sportivi Larisa iar ei si-au imbolnavit pacientii! Asa a ajuns judetul
Iordache si Horia Tecau! In aceste conditii, faptul ca dvs. Suceava sa se compare cu SUA! El are o treime din
ati jignit un medic militar, in acelasi timp general si infectatii si decedatii Romaniei, in timp ce SUA tind spre
secretar de stat, in persoana d-lui gl. mr. (r) Ionel Paul o treime din infectatii si decedatii planetei!
Oprea, aparand “acuzele” copiate din “Sputnik” ale unei Sincer, ne-am mirat de ce nu va ocupati de nesimtirea,
asistente medicale de la Suceava, in care s-a trezit coruptia, servilismul politic si incompetenta care au
sindicalismul dupa ce s-a facut ca nu vede mizeria care a condus la genocidul de la Suceava… De ce nu intrebati
condus la genocidul din localitate si judet, ne-a lasat cum de s-au dus banii structurii spitalicesti de “elita” (la
cateva zile fara replica! Pentru ca nici nu ne-am asteptat, fel de “elita” ca si DNA-ul lui Kovesi de la Ploiesti) nu
nici nu va intelegem motivatia! pe dotarea cu cele necesare, ci pe arteziene si o uriasa
Spre stiinta dvs, medicul chirurg si general Ionel Paul parcare exterioara cu plata… Unde au disparut
Oprea, mai tanar cu cateva decenii decat tutankhamonii antiviralele, mastile, manusile si combinezoanele de
care vegeteaza in fruntea sistemului medical si protectie? De ce continua traficul vizibil, dar nedeclarat,
universitar, a fost seful Directiei Medicale a Spitalului de lemn si sclavi spre Austria si Germania, in plina
Militar Central (2016-2019) si considerat de catre ONU carantina, si cum de a atins cote
numai bun sa conduca structuri medicale umanitare de inspaimantatoare dezumanizarea la Morga Spitalului
salvare in Angola si Somalia, tari care colcaie de virusi ai carei angajati cer spaga pentru eliberarea
ca o cotarla de purici. Apreciat de ONU, domnia sa are, cadavrelor?
din pacate, nesansa de a-i displace unei asistente Da, chirurgul gl. Oprea a fost trimis acolo, in baza
medicale care nu pare sa fi depus Juramantul lui unui Decret Prezidential si a Art. 53 Al. 1-2 din
Hippocrat, cum se lauda, ci mai degraba lui Ipocrit. Constitutia Romaniei, in dubla sa calitate de medic si de
Pentru ca a inchis ochii atunci cand Ipocritul, pe numele militar, sa curete “grajdurile lui Augyas” de mizeria
lui politic Gheorghe Flutur, a fost internat, prin fals si uz provocata de catre o conducere demisionara in buna
de fals, ca “medic” in Spitalul Judetean Suceava, testat, traditie Orban-Citu-Costache! Cine va plati pentru
supratestat si tratat ca atare de COVID 19, mai ceva ca dezastru? Vinovatii, sau, gratie diversiunii media,
Albert de Monaco. Sper ca n-ati uitat care Flutur…, acela Salvatorul, adica Maurul care si-a facut datoria, intr-un
care zbura printre oi, dupa elicopterul prezidential, sa mai cuvant, Armata?
pupe o data laba basista, pemanent si natural Stimate domnule Gadea,
“dezinfectata”! Regele anticipatelor” si padurilor din trei Faptul ca se simte nevoia unui manageriat militar la
judete, care, in plina carantina, exporta paduri in Austria Spitalul Judetean Suceava, deja la Deva, in curand la
si, ca de la “focar” la “focar”, mii de “carantinati”, pe post Arad, Orastie, Baia Mare, Neamt, Focsani etc (dupa multi
de sclavi pe plantatiile de sparanghel in Germania! Astea ar fi ideal un astfel de manageriat si la palatele Victoria
da stiri de presa, astea si specula care se face cu si Cotroceni) este benefic pentru personalul medical de
medicamente, spirt, si mijloace de protectie! Noi, ca acolo. Daca nu suporta 14 zile rigorile disciplinei
militari, nu putem protesta in conditiile in care executam militare, cand se vor mai plange, pe “Principiul
si nu discutam ordinele comandantului nostru suprem, Caprei” de “privilegiile” militarilor si politistilor,
chiar daca acesta pare a fi presul doamnei Merkel. Dar poate le va trece prin minte ca acesti “privilegiati”
dvs, ca gazetar, ati putea protesta fata de Bruxelles, care suporta respectivele rigori o viata intreaga, si vor
ne impune incalcarea carantinei si expunerea a mii de inceta sa mai manance ce nu trebuie despre zisele
romani la cele mai grave consecinte, in acelasi timp cu “privilegii”. Si, fapt mult mai important, actualele
deschiderea de “culoare verzi” pentru deseurile toxice “rigori” ii calesc pe domnii medici si asistenti civili
care ne vin, in loc de ajutoare, din tarile UE! Ati putea pentru viitoarea viata de puscariasi. Pentru ca au murit
protesta, mergand pana la relansarea actualizata a lozincii sute de oameni acolo, si vor mai muri, drept care, ca
“academice”… “Muie UE”! in orice tara normala o ancheta penala serioasa va
Stimate domnule Gadea, duce la pedepsirea vinovatilor!
Daca nu ati fi cazut prada cavalerismului dvs, sarind Stimate domnule Gadea,
sa “reperati” onoarea domnitei sindicaliste, ati fi Convins ca ati inteles acest mesaj, pentru ca si dvs, ca
remarcat subiectele fierbinti, de “breaking news” din si noi, aveti o dubla pregatire si o dubla calitate, de
Cazul Suceava, puse dvs. pe tava de catre generalul jurnalist si de predicator, va transmit rugamintea de a
chirurg Oprea, trimis de Comandamentul Nauc de apela si la cea de a doua calitate a dvs, recomandand ca
Salvare sa scoata din marasm judetul ingenuncheat de si BOR, credinciosilor care va asculta, din judetul
ticalosia politicului: Suceava si nu numai, sa nu mai incalce ordonantele
· Departe de a fi “de elita”, Spitalul Judetean Suceava militare, organizand extrem de periculoase intruniri
este “GAUNOS DINTOTDEAUNA”; religioase clandestine. Pe aceeasi linie, daca noi, un biet
· “Am gasit spitalul in degringolada”; sindicat, strangem donatii pentru spitalele in suferinta, ati
· “O parte din cadrele medicale refuzau sa poarte putea si dvs sa apelati, in acelasi scop, la proaspetii
echipamentul de protectie”; credinciosi, extrem de bogati. De exemplu, la prietenul

23
dvs, magnatul Ioan Benta, care, din croitor s-a Knopf, New York, 1997) – aceste inspirate gânduri aparţinând
transformat peste noapte, cu ajutorul regretatului Gioni unui american de origine română, respectiv Peter Georgescu,
Popescu, in mare constructor, fabricant de mobila si Preşedintele (şi CEO) renumitei firme de marketing şi
continuator al Policolorului prin “Caparol”, sa-si puna la advertising “Young & Rubicam” (Georgescu a sosit în
dispozitie, pentru “carantinati”, motelul si baza medicala America în anul 1954, la vârsta de 15 ani). Am reamintit acest
de la Sangeorzul de Mures. Pentru ca exemplul de lucru şi în luna ianuarie anul trecut, într-un cadru mai larg
solidaritate trebuie sa-l dea, in primul rand, cei care (https://www.crd-aida.ro/2019/01/ce-ti-doresc-eu-tie-dulce-
dispun si supradispun, nu cei vesnic datori la banci, romanie-fiii-tai-traiasca-numai-in-fratie/), cu două zile înainte
condamnati de capitalismul corporatist, adica marxist si de “Ziua Culturii Naționale”.
de cumetrie, sa traiasca de azi pe maine! Cu speranta ca Am mai făcut atunci (în mai 1998) trimitere la problemele
ati inteles corect acest demers, si veti relua colaborarea permanente ale minţii şi inimii omeneşti, citând şi un distins
cu SCMD, dupa ce ne vom ispasi condamnarile la arest Profesor (pe care am avut onoarea de a-l cunoaşte în mod
la domiciliu, pentru “vina” de a avea peste 65 ani…, direct) de pe meleagurile noastre: “Adevărata cultură se
Am onoarea sa va salut, Presedintele S.C.M.D. întemeiază pe un număr de principii, idei şi atitudini
Col.(r) Dr.Mircea Dogaru netrecătoare, singure capabile să structureze bolţile
P.S. Multe salutari si urari de sanatate d-lui profesor frumosului şi ale binelui nezdruncinat. Dacă obiectul şi ţelul
Dan Voiculescu. Domnia sa ne intelege! unei culturi superioare, vrednică de acest nume, sunt înflorirea
şi înălţarea personalităţii umane pe piscul de aur al
NEVOIA DE CULTURĂ, DE CUGETĂRI desăvârşirii, unde existenţa este o expresie continuă a
TEMEINICE ŞI ACTE EROICE valorilor eterne ale spiritului, nu concepţii ieftine sau atitudini
îndoielnice, ci cugetări temeinice şi acte eroice ne pot urca
Până mai ieri… eram obisnuiţi cu procesul disciplinat de pâna la acele înălţimi” (Ioan G. Coman).
conceptualizare, aplicare, analiză, sinteză, derulat în mod Filele de istorie scrisă pe drumul pe care mergem în
activ şi cu abilitate, evaluând informaţiile obţinute prin ultimul timp par să reconfirme că sănătatea este prima dintre
observaţie, experienţă, reflecţie, raţiune, comunicare. În libertăţi şi că avem nevoie de cultură, de cugetări temeinice şi
actualul context general complex avem nevoie de înţelegere, acte eroice!
valoare şi adevăr în căutarea şi aflarea răspunsului necesar,
conştientizând interdependenţa. Apoi (vom vedea când) să Theodor Purcărea, Editor-in-Chief
acţionăm în mod agil cu înţelepciune practică, pe bază de Romanian Distribution Committee Magazine, Volume 11, Issue 1, Year
2020, https://www.facebook.com/RomanianDistributionCommittee
planuri coerente şi oneste.
Acum, procesăm şi reflectăm altfel pe măsură ce
înţelegem mai bine confruntarea cu noua boală infecţioasă, VREȚI SĂ TRĂIȚI MAI MULT? FOLOSIȚI
implicându-ne în funcţie de contextul particular, de ACESTE SFATURI JAPONEZE! ESTE BINE DE
posibilitate şi de disponibilitate în sprijinirea eforturilor ȚINUT MINTE!
generale, începând cu respectarea regulilor, procedurilor,
Țineți telefonul mobil la urechea stângă.
rupând lanţul de transmisie, atenuând impactul multiplu şi Nu beți mai mult de o cafea pe zi.
manifestând empatie pentru cei atât de greu încercaţi. Poate Nu beți pastilele cu apă rece.
că deja vedem altfel sensul istoriei, memoria oamenilor, Nu mâncați după ora 17.00.
mersul ideilor, educaţia şi divertismentul, modelele… Mâncați cât mai puține alimente grase.
În timp ce cercetătorii încearcă, printre altele, să înţeleagă Beți mai multă apă dimineața și mai puțină seara.
atât traiectoria noii boli infecţioase, cât şi să planifice Stați departe de încărcătoarele telefoanelor mobile.
controlul acesteia cu ajutorul inteligenţei artificiale, pe de altă Cel mai bun timp pentru somn este de la 22.00 până la 06.00.
parte, pe fondul închiderii temporare a unor magazine şi Nu luați de îndată o poziție orizontală, înainte de a merge la somn,
aplicarea măsurilor de distanţare socială/fizică asistăm nu dacă ați băut medicamente.
Nu utilizați telefonul mobil când bateria arată doar o diviziune,
numai la creşterea vertiginoasă a lucrului la distanţă, ci şi a: pentru că în acest caz nivelul de radiație emisă de telefon este de
telemedicinei, comerţului electronic, schimbărilor în 1000 de ori mai mare.
comportamentul de cumpărare al consumatorilor (neliniştiţi Trimite acest mesaj tuturor oamenilor care îți sunt dragi.
din multiple motive), tehnologiei utilizate de retailerii Sucuri pentru sănătate
alimentari (dar nu numai) pentru automatizarea magazinelor Morcov + ghimbir + măr = menține și curăță sistemul imunitar.
(plata cumpărăturilor fără casier, AI pentru managementul Măr + castravete + țelină = previne cancerul, reduce nivelul
inventarului, braţe robotice şi mici unităţi de conducere colesterolului, ameliorează indigestia și previne durerile de cap.
proiectate să asiste asociaţii, drone care să efectueze livrări…) Roșie + morcov + măr = îmbunătățește culoarea pielii și elimină
etc. respirația urât mirositoare.
Piper negru + măr + lapte = previne mirosul urât din gură și
În luna mai 1998, în contextul celui de-al 24-lea Congres reduce febra.
Internaţional al AIDA Bruxelles, cu ocazia Dineului de Portocală + ghimbir + castravete = îmbunătățește culoarea și
recepţie (care a avut loc la Palatul Cercului Militar Naţional) umiditatea pielii și reduce temperatura.
am făcut trimitere în deschidere la un inspirat citat, respectiv Ananas + măr + pepene verde = elimină sărurile suplimentare,
la faptul că “Este sfârşitul lumii aşa cum o cunoaştem” – hrănește vezica și rinichii.
făcând atunci precizarea că este citatul dat de celebrul Tom Măr + castravete + kiwi = îmbunătățește culoarea și umiditatea
Peters în cartea sa “The Circle of Innovation” (Ed. Alfred pielii.

24
Pară + banană = reglează nivelul de zahăr din sânge. Acesta este, de asemenea, un simptom al problemelor iminente. Nu
Morcov + măr + pară + mango = crește căldura internă a ignorați astfel de semnale ale corpului.
corpului, crește rezistența la toxine, scade tensiunea arterială și se
luptă cu oxidarea totală a corpului. CUM A INFLUENŢAT OCUPAŢIA GERMANĂ
Struguri + pepene verde + lapte = vitaminele C și B2; crește VIAŢA ROMÂNILOR. MITUL CIVILIZATOR
activitatea celulelor și imunitatea organismului. VERSUS JAFUL SISTEMATIC AL RESURSELOR
Papaya + ananas + lapte = vitaminele C și E, fier; îmbunătățește
tonusul pielii și metabolismul.
Costel Crangan
Banană + ananas + lapte = bogat în vitamine cu substanțe
nutritive, previne constipația.
Beți apă pe stomacul gol
Astăzi este foarte popular în Japonia să se bea apă imediat după
trezire în fiecare dimineață. În plus, testele științifice au confirmat
eficacitatea acestei proceduri. Mai jos aveți instrucțiunile pentru
această metodă.
Metoda previne cu garanție de 100% următoarele boli: durerile de
cap, durerile în articulații, bolile de inimă, artrita, palpitațiile dese Comandamentul militar german din Brăila în anul 1917 FOTO
ale inimii, epilepsia, obezitatea, astmul, meningita, bolile de rinichi, Muzeul Carol I
vărsăturile, gastrita, diarea, hemoroizii, diabetul, constipația, bolile Istoricul brăilean Ioan Munteanu, în volumul „Robia
de ochi, boli ale uterului, cancerul și boli ale urechilor, nasului și germană. Brăila sub ocupaţia duşmanului”, apărut în
gâtului. 2016 la Editura Proilavia, prezintă o interesantă frescă a
Metoda de tratament ocupaţiei germane din Primul Război Mondial, când „la
Dimineața după trezire se beau 4 pahare de apă de 160 ml (înainte pachet” cu ordinea tipic teutonă a existat un jaf sistematic
de periajul dentar). al resurselor locale.
Periați dinții, dar nu mâncați și nu beți nimic timp de 45 de minute.
După 45 de minute, puteți servi micul dejun ca de obicei.
Controversele legate de ocupaţia germană a teritoriului
După micul dejun, prânz sau cină, nu beți și nu mâncați timp de 2 românesc în timpul Primului Război Mondial stârnesc în
ore. continuare controverse în mediul istoric. Există cel puţin
Pentru persoanele în vârstă sau bolnave, care nu pot să bea dintr- două teorii complet opuse în această privinţă, una fiind
o dată 4 căni de apă, inițial se poate începe cu o doză mai mică și pe ideea că perioada amintită a avut un impact civilizator
treptat se ajunge la cantitatea recomandată. semnificativ asupra românilor, cealaltă insistând pe
Lista de mai jos conține numărul recomandat de zile pentru bolile faptul că trupele de ocupaţie a folosit prilejul pentru a
majore: jefuit sistematic resursele României.
Tensiunea arterială – 30 de zile
O lucrare pe această din urmă temă a fost publicată în
Gastrita – 10 zile
Diabetul – 30 de zile
2016 de istoricul brăilean Ioan Munteanu, sub titlul
Constipația – 10 zile „Robia germană. Brăila sub ocupaţia duşmanului”,
Cancerul – 180 de zile aducând în faţa publicului într-o amplă frescă socială a
7. Pacienții cu artrită trebuie să urmeze această procedură în acelor vremuri.
primele 3 zile din prima săptămână, iar începând cu a doua „JAF SISTEMATIC NEMAIÎNTÂLNIT”
săptămână – în fiecare zi. „Pe 23 decembrie 1916 stil vechi / 5 ianuarie stil nou
Această tehnică nu are efecte secundare, totuși, la începutul 1917, ora 12,30 / 1,30 p.m., soseşte, dinspre Bariera
tratamentului numărul urinărilor poate crește. Călăraşi, Generalul conte von der Goltz. Însoţit de şase
Ar fi mai bine să continuați această procedură și după tratament, automobile cu ofiţeri înarmaţi cu revolverele întinse,
ca să devină un mod de viață.
Beți apă și rămâneți sănătoși și activi
intră în Palatul Administrativ şi preia oraşul sub comanda
Un detaliu foarte important: chinezii și japonezii beau ceai germană. Apoi, în după amiaza zilei de 24 decembrie
fierbinte în timpul mesei (nu apă rece). Este timpul să învățăm de la 1916 / 6 ianuarie stil nou 1917, îşi face intrarea divizia de
ei obiceiul acesta. Vom avea doar de câștigat. cavalerie a generalului conte, alcătuită din trupe ale
Vom explica ce se întâmplă dacă se beau băuturi reci în timpul tuturor aliaţilor inamici. Din acel moment, Brăila
mesei: apa rece reduce absorbția alimentelor, deoarece produsele încetase de a mai fi liberă”, începe volumul amintit.
care conțin grăsimi se îngroașă. Fără vreo perioadă de tranziţie, la Brăila se instituie
Pe de altă parte, grăsimile în stare lichefiată (datorită ceaiului regimul de ocupaţie militară, agravat de faptul că Brăila
fierbinte) intră mai repede în reacție cu oxigenul și sunt mai bine
se afla în vecinătatea imediată a frontului, judeţele
absorbite de intestin.
În consecință grăsimile nu se depun sub piele și probabilitatea
Buzău, Rm. Sărat, Brăila şi partea ocupată din Putna
cancerului se reduce de zeci de ori. formând zona de operaţiuni a Armatei a IX-a germană.
O notă importantă cu privire la atacurile de cord „Era un regim de teroare, menit să inducă frica în rândul
Trebuie să știți că nu toate atacurile de cord sunt însoțite de dureri populaţiei şi să permită jefuirea bogăţiilor ţării, aşa cum
în partea stângă a pieptului. afirma generalul von Luddendorff: «Ocuparea Munteniei
Fiți atenți la durerile intense în maxilarul superior sau inferior. ne aduce considerabile avantaje... Nu ajunseserăm la
Greața și transpirația abundentă sunt, de asemenea, simptome ale îmbunătăţirea aprovizionării decât cu ajutorul grâului şi
atacului de cord. petrolului românesc». Era un regim sever de jaf
60% din persoanele care au suferit atac de cord, l-au simțit în sistematic nemaiîntâlnit. Se instituie pedepse draconice
somn și nu s-au mai trezit.
Durerile în piept vă pot face să țipați în somn și să vă treziți
pentru cei care furnizau date despre armatele germane
imediat. sau înlesneau trecerea frontului la români a militarilor

25
fugiţi din lagăre şi a prizonierilor evadaţi”, consemnează REGIMUL DE ORDONANŢE MILITARE
istoricul. Totul începe să fie reglementat de ordonanţe militară,
Administrarea oraşul (ca de altfel a întreg teritoriul care sunt deasupra oricăror legi deja existente pe
ocupat) se realiza prin ordonanţe, care se încheiau teritoriul românesc. Una dintre acestea, după cum scrie
invariabil cu menţionarea pedepselor celor care istoricul Mircea Vasiliu (citat de I. Munteanu) stabileşte,
contraveneau ordinelor. Pentru „spionaj” şi nedenunţarea nici mai mult, nici mai puţin, decât că „Toate maşinile de
militarilor români, pedeapsa era cu moartea. Pentru alte orice natură aflătoare în fabrici, uzine, depouri, case
abateri: 100, 200, 300 până la 5000 lei amendă şi particulare, în orice loc, atât în părţi şi accesorii de
închisoare – o lună, trei luni, şase luni, un an, separat sau maşini, precum şi instalaţii electrice, aparate, lămpi şi
ambele. Neachitarea amenzilor se transforma în materiale de instalaţii existente pe teritoriul
închisoare, o zi fiind echivalentul a 10 lei, iar detenţia administraţiei militare, sunt prin prezenta rechiziţionate”.
însemna de regulă muncă forţată. Şi nu doar rechiziţionate, ci puse la dispoziţia armatei
„AUSWEIS” ŞI GERMANIZARE FORŢATĂ pentru a fi expediate în Germani. Ca urmare,
În scurt timp, circulaţia oamenilor este sever limitată. guvernatorul militar al României ocupate, gen. Tülff von
Se emit legitimaţii pentru funcţionari şi persoane Tschepe und Weidenbach, fost comandant de corp de
particulare – Ausweis-uri, eliberate de Poliţia de câmp a armată, stabilea programul de lucru pentru statul major
Armatei Imperiale Germane. Registre întregi de sute de economic.
pagini (de ex. 91/1916) cuprind tabele peste tabele pentru „Stocurile de cereale şi furaje aflate în România trebuie
eliberare şi prelungire de ausweis pe servicii şi instituţii expediate cât se poate de repede în patrie. Acest lucru
cu funcţionarii Primăriei sau fiecare firmă. formează principala problemă care preocupă
Limba germană devine limba de corespondenţă între administraţia militară. Pentru aprovizionarea patriei, la
Comandantura germană a oraşului şi modul cel mai larg, ordon tuturor comandanţilor de etape
Primărie/Prefectură. Deoarece, în Consiliul Comunal, şi staţiuni de etape de a lucra din toate puterile pentru
doar o singură persoană vorbea nemţeşte, Filip Apostol atingerea scopurilor arătate mai sus”, ordona aceasta.
(care făcuse liceul în Germania şi va fi numit prefect sub Atingerea acestui scop a dus la micşorarea treptată a
Marghiloman), nevoia de interpreţi (tălmaci) a impus raţiei de pâine - şi aşa insuficientă - după cum citim în
folosirea unor evrei brăileni „cari s-au purtat ireproşabil, ordinul secret nr. 254 din 23 ian. 1918, dat de şeful
atât prin promptitudinea serviciului, cât şi prin loialitatea statului major al administraţiei militare din România, ca,
faţă de Statul Român” (v. N. Petrovici, p. 144). până la finele lui mai, toate organele din subordine să
facă efortul de a trimite în patrie „400.000 tone porumb
şi 250.000 tone nutreţ presat” (conform istoricului C.C.
Giurescu).
„Ordinele se executau „întocmai şi la timp”, deoarece
datoria cea mai de seamă a Administraţiei Germane
în România este aceea de a exploata ţara în chipul cel
mai desăvârşit pentru folosul Germaniei, cum citim în
ordinul feldmareşalului von Mackensen”, scrie
istoricul I. Munteanu, care identifică în documentele
oficiale „trei puncte cardinale ale programului de
exploatare economică a ţării”.
Aşa arăta un auswais german FOTO Arhiva Naţională Primul este „intensificarea producţiunii ţării până la
a României maximum de randament”, al doilea însemna
Aceştia traduceau corespondenţa de la Comandantură „sechestrarea întregii producţiuni a ţării şi interzicerea cu
şi, după rezolvare, traduceau răspunsul primarului. În desăvârşire a comerţului liber cu aceste produse” şi, în
acelaşi timp, începuse un „proces de germanizare”. fine, al treilea era definit drept „repartizarea acestei
Numele de hoteluri, magazine, restaurante şi cafenele – producţiuni în aşa chip, încât, lăsându-se populaţiunii
franceze sau engleze - erau înlocuite cu localuri Heim civile cantităţi neînsemnate, cea mai mare parte să
(Soldatenheim), ca „acasă” iar pe ilustrate (editate la servească întreţinerii armatei de luptă şi de ocupaţie din
Berlin, Hamburg, Dresda sau Leipzig, dar şi la I. Şaraga ţară, şi, mai ales, să se exporte”.
& S. Schwartz, Bucureşti) se putea citi doar texte RIGOARE TEUTONĂ ÎN CONTROLUL
germanizate. RESURSELOR
Scopul declarat al războiului („Cum o să putem trăi fără Resortul esenţial în administraţia militară a teritoriului
grâul şi petrolul românesc?”, exclamase generalul Erich ocupat, îl constituia Wirtschaftsstab-ul, statul major
von Ludendorff în oct. 1916) a fost exploatarea economic, care, cu capacitatea organizatorică specifică
sistematică a teritoriului, planificată cu o meticulozitate germanilor, controla toată producţia şi organizarea
caracteristic germană înainte de ocuparea propriu-zisă, economică a ţării prin 17 secţiuni: 1. procurarea de
aşa cum citim într-un document din 26 octombrie 1917: alimente şi furaje; 2. agricultura; 3. expediţiuni şi
„A ridica din ţara ocupată tot ce se poate ridica şi de a-l transport; 4. materii prime şi fabricate de război; 5.
atribui celui ce va avea trebuinţa cea mai urgentă, statistica şi distribuţia; 6. petrolul; 7. industria lemnului;
trimiţându-i-l pe calea cea mai scurtă (Kiriţescu). 8. silvicultura şi vânatul; 9. electrotehnica; 10. utilizarea

26
maşinilor; 11. pescuitul; 12. minele; 13. întreprinderile spectacole, 39) pentru orele până la care pot sta deschise
industriale de război. 14. chestiuni economice în general; magazinele, restaurantele, cafenelele şi circulaţia pe
15. finanţe; 16. contenciosul; 17. chestiuni muncitoreşti, străzi, 40) pentru circulaţia poştală, 41) pentru
compuse, la rândul lor, dintr-un număr de grupe. deschiderea câtorva linii de cale ferată, 42) pentru
De exemplu, secţiunea 1, procurarea de alimente şi muncile agricole, 43) pentru preţurile maximale, 44)
furaje, cuprindea grupurile: exportul alimentelor şi pentru predarea clopotelor de la biserici, 45) pentru
furajelor; exploatarea morilor; uleiuri şi materii grase; vaccinare, 46) pentru administrarea forţată a uzinei de
strângerea ouălor; tutunul şi celelalte articole monopol gaz şi electricitate, 47) pentru administrarea forţată a
ale statului; vinul; strângerea fructelor şi a legumelor. tramvaielor, 48) pentru rechiziţionarea vinului, 49)
Oficiului central din Bucureşti îi corespundeau oficiile pentru rechiziţionarea cerealelor, 50) pentru instituirea
periferice, repartizate la comandanturile districtuale. cartelelor de pâine, carne, petrol, combustibil, 51) pentru
Acestea, la rândul lor, au fost împărţite în 42 închiderea cluburilor, mai ales a cluburilor politice, 52)
subcomandanturi de etape, fiecare având un oficiu pentru oprirea vânzării şi a consumării cartofilor prea
secundar economic. tineri, a mieilor, a viţeilor etc.
Nu era colţ de pământ productiv, care să nu fi fost pus „Ordonanţele, în marea lor majoritate, aveau drept
sub paza unui agent militar. Nici fabrică sau atelier, mină, scop spolierea populaţiei ocupate. Au fost însă şi
carieră, pădure, baltă, unde să nu se fi instalat ordonanţe raţionale, judicioase, care vizau însă
reprezentantul „Wirtschaftsstab, ventuza prin care oficiul reglementările viitoarei provincii ocupate de
central pompa avuţia corespunzătoare către Germania”, germani, la fel ca şi în cazul Regulamentului Organic,
după cum consemnează Constantin Kiriţescu. prima constituţie a Ţărilor Române, care pregătea
AUTORITĂŢILE LOCALE, SUBORDONATE anexarea Ţărilor Române la Imperiul ţarist”, scrie
ARMATEI GERMANE Ioan Munteanu.
Autorităţile administrative locale, Primăria şi Prefectura, „Veniţi la noi cu reputaţia unor iscusiţi oameni de
au fost obligate să funcţioneze supravegheate şi administraţie, oameni de ordine şi cu regulă în toate,
controlate de ofiţeri germani, care le avizează obligatoriu germanii n-au înţeles că orice măsură administrativă
documentele oficiale cu menţiunea - Aprobat de impusă e considerată o constrângere, deci ca o atingere a
Comandantura Imperială Germană. libertăţii şi a demnităţii omeneşti iar însoţirea lor de
Ordinea a fost instaurată printr-o avalanşă de dispoziţii sancţiuni umilitoare, de amenzi mari şi închisoare, făcea
numite Ordonanţă = Verordnung; Ordin = Befehl; ca acestea să fie privite ca nişte atentate la libertate,
Înştiinţare = Bekanntmachung sau Publicaţiune = concluziona şi C. Bacalbaşa.
Kundmachung, emise de Comandantura Imperială Dincolo de chestiunile organizatorice binevenite, există
Germană (CIG) şi publicate în ziarul Donau-Armée- însă şi numeroase abuzuri. „Este cazul ordonanţei de
Zeitung. intimidare, prin care oraşul primeşte o amendă de
Iată o mică parte din numărul nesfârşit de ordonanţe, aşa 500.000 lei aur, din cauză că populaţiunea Brăilei nu prea
cum au fost inventariate de ziaristul brăilean Constantin s-a bucurat de sosirea lor, neieşindu-le nimeni înainte nu
Bacalbaşa. numai cu flori, dar nici de curiozitate. Termen de achitare
1) predarea trăsurilor, 2) cailor, 3) bicicletelor, 4) – 15 zile, în caz contrar vor fi luate ca ostatici
telefoanelor, 5) declaraţia alimentelor, 6) predarea notabilităţile oraşului”, scrie istoricul Mircea Vasiliu.
sticlelor goale, 7) cauciucurilor, 8) saltelelor de lână, 9) a Fiind o sumă imposibil de achitat, o comisie în frunte cu
blănurilor, 10) declararea păsărilor de curte, 11) câinilor, Ion Berceanu, girantul Prefecturii, s-a deplasat la
12) arămurilor, 13) sârmelor, 14) băuturilor, 15) Bucureşti pentru a cere anularea ei. După consfătuiri cu
stocurilor de lână, 16) lemnelor de foc, 17) albiturilor, 18) Lupu Costache (care conducea Ministerul de Interne) şi
sifoanelor, 19) interdicţia de a fabrica săpun, 20) Al. Marghiloman, şeful partidei filogermane, au plecat
interdicţia de a fabrica prăjituri, cozonaci, bomboane, 21) înapoi fără nici un rezultat, convinşi de Marghiloman că
interdicţia de a fabrica cornuri şi covrigi, 22) interdicţia nicăieri nu se poate găsi această sumă. Cert este că nici
de a tăia păsările de curte, 23) interdicţia de a se tăia vaci, nemţii n-au mai stăruit în plata acestei amenzi, ba chiar
miei, viţei, porci, 24) interdicţia de a se mai întrebuinţa ulterior a fost anulată.
prin birturi feţe de masă şi şervete de pânză, 25) CÂTEVA DINTRE CELE MAI CONTROVERSATE
ordonanţa privitoare la consumaţia gazului, 26) ORDONANŢE Ordonanţă, 15 ian. 1917
ordonanţa pentru consumaţia electricităţii, 27) ordonanţa Cu începere de azi, toţi comercianţii din oraşul Brăila vor
pentru încetarea circulaţiei tramvaielor, 28) mai târziu, ţine magazinele deschise în permanenţă de la orele 7
ordonanţă pentru punerea în circulaţie a tramvaielor, 29) dimineaţa până la orele 7 seara.
ordonanţă stabilind aprovizionarea cu lemne, 30) Toate restaurantele, birturile, cafenelele, teatrele,
ordonanţă pentru instituirea de tribunale germane, 31) cinematografele vor închide la orele 10 seara.
pentru domiciliu forţat, 32) pentru sechestru asupra Cârciumile, de la Bulevardul Carol inclusiv şi până la
averilor supuşilor cu care Puterile Centrale erau în război, marginea oraşului, rămân definitiv închise până la alte
33) administrarea Băncii Naţionale, 34) dizolvarea dispoziţiuni.
comitetului Casei centrale a meseriilor şi numirea altui Circulaţia civililor pe străzi este permisă până la orele 11
consiliu, 35) pentru împrumuturile judeţene, 36) pentru noaptea. După această oră nu vor mai putea circula decât
stabilirea valutei, 37) pentru cenzură, 38) pentru orele de persoanele cari vor poseda permise speciale eliberate de

27
către comandamentul pieţei. Contravenienţii la aceste cincizeci bani pe zi plus 70 bani pentru mâncare celor din
ordine vor fi pedepsiţi cu amenzi. oraş. Celor ce se trimit afară din oraş li se dă mâncare în
Ordonanţă, 16 ian. 1917, CIG natură.
Se aduce la cunoştinţă că dispunerea peste toate Iată cum rezuma situaţie un brăilean trăitor al acelor
vehiculele din oraş aparţin numai Comandanturii vremuri, conform istoricului Mircea Vasilescu: „Prin
Imperiale (secţia economică). Cereri pentru acordarea ordonanţe n-avem dreptul de a merge pe şosele fără
vehiculelor se vor adresa acestei secţii până la ora 12 din ausweiss; n-avem dreptul de a ne urca în tren; n-avem
zi. La ora 6 se pot căpăta informaţii despre repartizarea dreptul de a expedia colete; n-avem dreptul de a expedia
trăsurilor pentru ziua următoare. Vehiculele se vor lua a scrisori prin poştă şi nici prin persoane particulare; n-
doua zi de la parcul trăsurilor contra prezentării unei avem dreptul de a uza de telefon sau de telegraf; n-avem
legitimaţii eliberate de Comandantură şi se vor înapoia dreptul de a ne urca într-un tramvai, într-o trăsură; n-
seara tot acolo. avem voie a ne aşeza pe o bancă într-un parc pe care stă
Ordonanţă, 20 ian. 1917, Wolf, colonel şi comandant. afişul «Nur für Militarpersonen», adică «Numai pentru
1. Toţi proprietarii de porumbei călători sunt obligaţi ca persoanele militare»”.
în termen de 3 zile să declare în scris la Primărie numărul „N-avem voie să vindem o vită sau să o cumpărăm; n-
porumbeilor, precum şi locul porumbăriilor (cuşci). Se avem voie să tăiem un porc, (…) o pasăre – dacă moare
interzice în mod expres ca porumbeii de orice fel să fie trebuie să-i ducem cadavrul la Comandantură; n-avem
lăsaţi liberi. Porumbăriile trebuie să fie astfel închise, dreptul să ne aducem de la moşie un sac de mălai acasă;
încât nici un porumbel să nu mai poată scăpa. n-avem voie să avem provizii şi lemne în pivniţă pentru
Acei proprietari, cari, după trecerea termenului fixat, nu iarnă.N-avem voie să ne căutăm sănătatea; se zvoneşte
vor fi executat aceste dispoziţiuni, vor fi pedepsiţi cu o că, în curând, se va opri vinderea medicamentelor în
amendă de lei 3000. În caz de neplată, se va pedepsi cu farmacii fără ausweiss-ul Comandanturii, după cum au
închisoare: o zi de fiecare 10 lei. În afară de aceasta, toţi oprit vânzarea vinului roşu pentru supuşii români care n-
porumbeii se consideră de azi înainte rechiziţionaţi, au autorizaţie specială că sănătatea lor cere să bea o
rămânând însă deocamdată în porumbăriile lor. asemenea băutură”, se încheie mărturisirea.
2. Se interzice, atât particularilor, cât şi profesioniştilor, VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:
Mărturia care l-a costat libertatea pe un ofiţer din Divizia „Tudor
de a fotografia în stradă sau în orice piaţă publică a Vladimirescu“: „Ruşii ne jefuiesc mai rău ca turcii. Parcă-i mai bună
oraşului, precum şi pe teritoriul ocupat. Fotografii o bombă atomică“
profesionişti îşi pot exercita profesiunea lor numai în Impozitul pentru câini impus de ocupaţia germană în Primul Război
localuri destinate pentru aceasta. Neurmarea acestei Mondial. Ce era obligatoriu să poarte animalele
Cum s-au opus bucureştenii ocupaţiei austro-germane din Primul
dispoziţiuni atrage după dânsa aceleaşi pedepse, ca la
Război Mondial. Demonstraţia femeilor care a băgat spaima în nemţi
al.1.
Înştiinţare, 23 ian. 1917, Comandantul Wolf
S-a observat că, în ultimele zile, unii indivizi fără O NOUĂ DESCOPERIRE ARHEOLOGICĂ
scrupule - în toată probabilitatea agenţi plătiţi - au
răspândit zvonuri mincinoase despre situaţia trupelor completează patrimoniul de istorie antică al
puterilor centrale pe frontul Siretului. Scopul acestor Braşovului. Patru morminte dacice au fost identificate
uneltiri este numai de a provoca o panică în populaţia săptămîna trecută pe teritoriul unei comune din judeţ,
liniştită din Brăila şi a îndemna la excese pe unii într-o zonă în care nu se aştepta nimeni să existe artefacte
descreieraţi nesocotiţi. îngropate de 2.000 de ani.
Situaţia adevărată a trupelor puterilor centrale reiese din Fănel şi Florin Şerban, cei mai norocoşi arheologi
comunicatele germane p ublicate în fiecare zi, în care amatori din Braşov, au dezgropat mai multe obiecte de
populaţia poate să se încreadă în toată liniştea. fier şi bronz, dar şi oseminte, despre care se presupune că
Veracitatea comunicatelor puterilor centrale a fost au aparţinut unor războinici din epoca fierului.
întotdeauna dovedită în decursul acestui război. Acei Interesanta descoperire este doar începutul, se pare că
cari vor fi prinşi răspândind asemenea zvonuri falşe vor locul ascunde în adîncuri vestigii ale unei necropole şi
fi pedepsiţi cu închisoare de la 14 zile până la 2 ani şi, pe chiar ale unei baze militare a strămoşilor noştri geto-daci.
lângă aceasta, cu amenzi de la 300 la 6000 lei.
Publicaţiune, 24 ian. 1917
Aducem la cunoştinţă publică că, cu începere de la 25
ianuarie 1917, pâinea va fi de o singură calitate şi se va
vinde cu 35 bani kilogramul.
Pâinea albă, care se va scoate în cantităţi mici numai
pentru armatele aliate, se va vinde cu 50 bani kilogramul
şi numai la anumite brutării pe care le va fixa ulterior
administraţia comunală.
Publicaţiune, 25 ian. 1917
Se aduce la cunoştinţă că toţi muncitorii ce se
rechiziţionează sau se cheamă la poliţie pentru a fi
întrebuinţaţi la diferite munci vor fi plătiţi: cu un leu şi

28
Descoperitorii au mai găsit şi ceramică, monede dacice
imitaţii după cele greceşti, un vîrf de lance fără cenuşă,
ceea ce înseamnă că a fost pierdut în luptă, deci nu e
vorba de o înmormîntare. Cert e că pe aici s-au dat bătălii
grele şi Ţara Bîrsei avea importanţă strategică, din
moment ce dacii au amplasat o bază militară în zonă.
Ceea ce se ştie cu siguranţă este că mormintele aparţin
unor militari, deoarece inventarul e specific, lipsit de
Fănel şi Florin Şerban sînt doi fraţi pasionaţi de podoabe. „În general cei căzuţi în război nu aveau parte
arheologie şi unii dintre cei mai cunoscuţi detectorişti din de fast, de ritualuri şi ofrande aduse la momentul
România. Înarmaţi cu detectoare de metal şi multă incinerării“, explică Florin. Arheologii amatori au
ambiţie, braşovenii au făcut mai multe descoperiri fotografiat şi au marcat locul descoperirii şi au predat
importante. Anul trecut, au scos la iveală un colier de aur obiectele specialiştilor de la Muzeul Judeţean de Istorie
cu 22 de verigi, vechi de 3.000 de ani, cel mai mare tezaur Braşov, care au misiunea să descifreze tainele celor patru
găsit vreodată la Braşov. După un timp, au făcut o altă războinici.
descoperire unică: prima necropolă dacică din judeţul
Braşov. Norocoşii arheologi amatori au anunţat că, acum MONUMENTUL MISTERIOS CARE
o săptămînă, au predat Muzeului Judeţean de Istorie STABILEȘTE NUMĂRUL MAXIM DE OAMENI
Braşov o colecţie de obiecte dezgropate din apropierea PE TERRA, ÎN VIITOR- PIETRELE
unui drum forestier. Sînt accesorii de îmbrăcăminte şi ÎNDRUMĂTOARE DIN GEORGIA
arme, ceea ce înseamnă că au aparţinut unor persoane din
casta militară. Cele patru morminte datează, după Ghidul de piatră din Georgia este un monument enigmatic
estimările braşovenilor, din secolele III î. H. pînă la epoca din granit, situat în regiunea Elberton, statul Georgia.
regelui Burebista. Ar putea fi şi ceva mai noi, dar nu mai Cunoscut și sub numele de American Stonehenge,
devreme de secolul I d. H. Descoperirea a fost făcută în monumentul are aproape 6 metri înălțime și este alcătuită din
apropierea zonei în care a fost găsită necropola de anul 6 plăci de granit, cântărind în total circa 109 tone.
trecut, ceea ce îl face pe Florin să lanseze ipoteza că Dar detaliul cel mai uimitor al monumentului nu este
„mormintele au legătură cu ceea ce am găsit în vale, dar dimensiunea lui, ci ceea ce e gravat pe el: Zece reguli pentru
sînt în afara zonei de protecţie a acelui sit. Sînt la zeci de o „epocă a rațiunii”. Aceste reguli sunt asociate cu Noua
metri distanţă între ele, e posibil să fie mai multe, par să Ordine Mondială, depopularea masivă a planetei, un guvern
înconjoare o mare aşezare pe structură militară“. mondial unic, introducerea unui nou tip de spiritualitate etc.
Descoperirea e surprinzătoare şi fiindcă a fost făcută într- Autorii acestor îndrumări au cerut să rămână anonimi și,
o zonă pe unde au mai trecut arheologi. „Locul până în prezent, dorința lor a fost respectată. Pe monument
descoperirii se întinde pe 40 de metri lăţime şi 200 m este gravată totuși o semnătură: R.C. Acestea sunt inițialele
lungime, e situat lîngă un drum forestier, unde puteau fi Ordinului Rozicrucienilor (Rosenkreutz Christian în
găsite foarte uşor. E posibil ca mormintele să fi fost germană, sau Rose Croix în franceză), adică Crucea
jefuite“. Trandafirului, un ordin al Cavalerilor Templieri, precursorii
masonilor.
Iar broșura Ghidului de piatră din Georgia menționează că
Joe H. Fendley Senior, președintele companiei Elberton
Granite, precum și alte persoane implicate în construirea
monumentului au fost masoni. Să fi fost acesta motivul pentru
care acești oameni au fost selectați de către sponsorii anonimi
ai monumentului?
Misterioșii finanțatori au lăsat un text care explică
motivele din spatele acestui ghid în piatră, scopul lor devenind
foarte clar. Textul descrie o lume ideală, la fel cu cea
În total, fraţii Şerban au scos la lumină 14 obiecte din imaginată de societățile oculte. Monumentul este deci dovada
patru morminte dacice de incineraţie: fibule de fier legăturii dintre societățile secrete, elita mondială și planul
specifice costumelor militare, o pafta, pinteni, vîrfuri de pentru o Nouă Ordine Mondială.
lance, verigi de bronz, pumnale curbe (sici), aşa cum Monumentul
aveau dacii, şi „piese neidentificate“. Lăncile şi Sculptat în granit albastru, monumentul din Georgia este
pumnalele îndoite indică faptul că a fost vorba de un menit să reziste testului timpului şi să comunice cunoştinţe pe
ritual de înmormîntare, după regulile geto-dacilor şi mai multe nivele: filozofice, politice, astronomice etc. Este
celţilor, care credeau că, odată cu războinicul, trebuie „să compus din patru blocuri mari de piatră, pe care sunt gravate
moară“ şi armele lui. zece reguli de viaţă în opt limbi: engleză, spaniolă, rusă,
Pe două dintre artifacte s-a găsit cenuşă rezultată din swahili, hindusă, ebraică, arabă și chineză.
incinerare. Analizele vor spune dacă e vorba de resturi de Pe partea de sus a structurii este inscripţionat un mesaj mai
animal, sacrificat conform ritualului, după un mare ospăţ scurt, în patru limbi antice: babiloniană, greaca clasică,
închinat mortului. O fibulă conţinea şi ea fragmente de sanscrită şi hieroglife egiptene. Trebuie ştiut că aceste patru
os, dar „nu am riscat s-o curăţăm, o puteam rupe“.

29
limbi antice au o mare importantă în învăţăturile şcolilor de planetei. Este aceasta o programare predictivă? Ultima regulă
mistere oculte, precum Francmasoneria şi Rozicrucienii. de pe Ghidul de piatră – „Nu fiți un cancer pe pământ, lăsaţi
Cele patru pietre mari sunt aranjate într-o configuraţie de loc naturii” – este deosebit de îngrijorătoare, deoarece
„roată cu zbaturi”, orientate în așa fel, încât să capteze compară viaţă umană cu o plagă pentru pământ. Cu acest tip
mișcarea soarelui pe tot parcursul anului, marcând poziţiile de gândire, e logic să ți se pară rezonabil să dispară aproape
extreme de răsărit şi apus ale soarelui, în ciclu său de 18,6 ani. toată populaţia lumii.
Piatra din centru are două caracteristici aparte. Depopularea masivă este un obiectiv recunoscut de elita
Prima este aceea că Steaua Nordului este întotdeauna mondială şi mulţi oameni importanţi au declarat-o în mod
vizibilă printr-un orificiu special, forat de la sud spre partea deschis. În 1988, Prinţul Philip al Marii Britanii spunea că,
de nord a pietrei din centru. A doua caracteristică este dacă ar fi să se reîncarneze, şi-ar dori să fie un „virus mortal”,
deschizătura care se aliniază cu poziţia soarelui la momentul care să reducă populaţia lumii. Mai recent, Bill Gates a spus:
solstiţiului de vară şi de iarnă şi la echinocţiu. „Lumea de azi are 6,8 miliarde de oameni… tinzând să ajungă
La baza Ghidului de piatră se află o tabletă explicativă, pe la 9 miliarde. Acum, dacă facem o treabă bună cu noile
care sunt listate detalii ale structurii. Se menţionează de vaccinuri, am putea reduce populaţia lumii cu 10-15%”.
asemenea şi o capsulă a timpului îngropată sub ea. Conţinutul Alături de donaţiile de sume enorme de bani (deductibile
acestei capsule (dacă există) este un mister. Tableta descrie fiscal) pentru cauza depopulării, „întâlnirile secrete” ale elitei
caracteristicile monumentului şi precizează care sunt autorii mondiale au avut drept scop discutarea modului prin care ar
acestuia. Însă data de deschidere a capsulei timpului a fost putea fi utilizată averea lor pentru a stopa creşterea populaţiei
lăsat necompletată. lumii şi a îmbunătăţi sănătatea şi educaţia.
Legătura cu fenomenele astronomice a fost de o mare Filantropii, convocați în 2009 într-un summit organizat la
importanță în proiectarea Ghidului. Într-o relativ nouă inițiativa lui Bill Gates (fondatorul Microsoft), s-au reunit în
naţiune, cum sunt Statele Unite ale Americii, monumentele secret pentru a discuta felul în care ar putea depăși obstacolele
care sunt aliniate cu corpuri cereşti sunt adeseori operele politice și religioase rezistente la schimbare. Întâlnirea,
societăţilor secrete, cum ar fi francmasonii. Preluând din descrisă ca Good Club (Clubul Bun) i-a inclus pe David
învăţăturile şcolilor de mistere din Egiptul Antic și Grecia sau Rockefeller Jr. (patriarhul celei mai bogate dinastii din
de la celții druizi, francmasonii sunt cunoscuţi pentru America), finanţatorii Warren Buffett and George Soros,
încorporarea în monumente a unor „cunoștințe sacre”. primarul New York-ului Michael Bloomberg şi mogulii de
Cele zece „porunci” pentru o Nouă Epocă a Raţiunii sunt presă Ted Turner şi Oprah Winfrey.
următoarele: A două regulă, „Ghidaţi reproducția cu înţelepciune,
Menţineți umanitatea sub 500.000.000 de indivizi, într-un îmbunătăţind diversitatea şi conformitatea” solicită practic
echilibru perpetuu cu natura. crearea unei legi privind numărul de copii per familie. Mai
Controlați reproducerea cu înţelepciune – îmbunătăţind mult, „îmbunătăţirea diversităţii şi conformităţii” nu pot fi
conformitatea şi diversitatea. obţinute decât printr-o „reproducere selectivă”, adică
Uniţi umanitatea printr-o limba nouă. sterilizarea membrilor nedoriţi ai societăţii. Aceasta se numea
Manifestați credinţa, tradiţia şi toate lucrurile cu judecată pe vremea naziștilor „eugenie”, până când a devenit…
echilibrată. incorectă politic.
Protejaţi oamenii şi naţiunile cu legi cinstite şi tribunale Un guvern mondial
corecte. În cartea „Memoriile lui David Rockefeller”, la pagina
Lăsaţi naţiunile să guverneze intern, rezolvându-şi 405 acesta scria: Unii chiar cred că facem parte dintr-o
disputele externe într-un tribunal mondial. conspiraţie secretă, care lucrează împotriva intereselor
Evitaţi legile mărunte şi oficialii inutili. Americii, caracterizându-mă pe mine şi familia mea drept
Echilibraţi drepturile personale cu îndatoririle sociale. „internaţionalişti” care conspiră cu alţii din lume la crearea
Preţuiţi adevărul, frumuseţea, dragostea, căutând armonia unei structuri politice şi economice unice globale, o nouă
cu infinitul. lume, dacă vreţi. Dacă aceasta este acuzaţia, pledez vinovat şi
Nu fiţi un cancer al pământului, lăsaţi loc naturii. sunt mândru de ea”.
După cum vedeți, ghidul face apel la o reducere drastică a Majoritatea celorlalte reguli ale Ghidului de piatră,
populaţiei lumii, adoptarea unei limbi mondiale și crearea practic, fac apel la crearea unui guvern mondial, condus de
unui tribunal mondial şi face aluzie la eugenie. Cu alte „câţiva luminaţi” care să reglementeze toate aspectele vieţii
cuvinte, un model pentru o Nouă Ordine Mondială. umane: credinţa, îndatoririle sociale, economia etc. Această
idee este departe de a fi una nouă. Ea a fost enunțată cu secole
Depopulare, maternitate planificată şi eugenie în urmă, în cadrul Şcolilor de mistere.
Prima „poruncă” este de-a dreptul şocantă, pentru că, în În cartea sa The Secret Teachings of All Ages, Manly P.
esenţă, stipulează că 12 din 13 persoane de pe Pământ n-ar Hall scria în 1917:
mai trebui să existe. Practic, asta ar însemna ca toată lumea să „Când mulţimea guvernează, omul este condus de
dispară, în afară de un număr egal cu jumătate din populația ignoranţă; când biserica guvernează, e condus de superstiţie;
Indiei. Dacă populaţia lumii de astăzi este de 6,8 miliarde de şi când statul guvernează, el este condus de frică. Pentru ca
oameni, înseamnă că avem un surplus de 92,54%. Să iei în oamenii să trăiască în armonie şi înţelegere, ignoranţa trebuie
considerare asemenea cifră este înspăimântător. transformată în înțelpciune, superstiţia într-o credinţă
Dar să ne gândim: câţi oameni au supravieţuit în filmul iluminată şi frică în dragoste. În ciuda afirmaţiilor contrare,
„2012”? Nu mulţi. Cine au fost ei? Cei mai bogaţi oameni ai Masoneria este o religie care caută să-l unească pe om cu

30
Dumnezeu, prin înălţarea iniţiaţilor ei la acel nivel de E greu să sădești înţelepciune în minţi umane închise.
conştiinţă de la care ei pot avea o viziune clară a lucrărilor Inerţiile culturale nu sunt uşor de depăşit. Derularea
Marelui Arhitect al Universului. evenimentelor mondiale arată deficienţele mijloacelor
Din generaţie în generaţie se păstrează viziunea unei tradiţionale de guvernare. Crizele care se apropie pot
civilizaţii ideale pentru omenire. În mijlocul acelei civilizaţii determina omenirea să fie dispusă să accepte un nou sistem de
va sta o universitate mare, unde ambele ştiinţe sacre şi legi mondiale, care va solicita responsibilitatea fiecărei
seculare privind misterele vieţii vor fi predate în mod deschis naţiuni în reglementarea problemelor interne, ceea ce le va
tuturor celor ce-şi vor asuma o viaţă filozofică. Aici, credința ajută în gestionarea paşnică a conflictelor internaţionale. Cu
şi dogma nu-şi vor avea locul; superficialitatea va fi înlăturată un astfel de sistem am putea elimina războiul și am putea oferi
şi numai esenţialul va fi păstrat. Lumea va fi condusă de către fiecărei persoane o șansă de a-şi clădi o viaţă cu rost şi
cele mai luminate minţi şi fiecare va ocupa poziţia pentru care împlinire. Există alternative la Armageddon. Ele sunt
va fi cel mai potrivit”. realizabile. Dar ele nu se vor întâmpla fără efortul coordonat
În cartea The Secret Destiny of America, același Manly P. a milioane de oameni dedicaţi, din toate neamurile
Hall explică visul vechi pentru un guvern mondial, așa cum a pământului.
fost el prezentat de către Societăţile Secrete: Noi, sponsorii Ghidului de piatră din Georgia, suntem un
„Democraţia lumii a fost visul secret al marilor filozofi mic grup de americani care vor să atragă atenţia asupra
clasici. Pentru îndeplinirea acestei mari idei în istoria problemelor prezente ale omenirii. Avem un mesaj simplu
omenirii, ei au propus programe de educaţie, religie, şi pentru ființele umane de acum și din viitor. Noi credem că
conduită socială, în vederea creării unei frăţii universale. acesta conţine adevăruri evidente şi nu ne-am propus un
Pentru realizarea practică a acestor obiective, aceşti erudiţi anumit crez sau filozofie. Cu toate acestea, mesajul nostru este
antici s-au organizat în confrerii. Școlile de mistere din Egipt, în unele domenii controversat. Am ales să rămânem anonimi
Grecia, India şi China, precum și ordinele preoților filozofi pentru a evita dezbateri şi dispute care ar putea arunca în
inițiați au format un organism suveran, cu scopul de a-i instrui, confuzie sensul spuselor noastre şi întârzia aplicarea lor. Noi
consilia și direcționa pe conducătorii statelor”. credem că principiile noastre sunt solide.
Explicaţiile autorilor anonimi Stonehenge şi alte vestigii antice ne-au stârnit curiozitatea,
De la inaugurarea monumentului, în 22 martie 1980, mulți însă acestea nu transmit niciun mesaj pentru îndrumarea
cercetători au încercat să interpreteze argumentele din spatele noastră. Pentru a transmite ideile noastre şi fiinţelor umane
acestor zece recomandări. Sunt ele parte a unui plan pentru o din viitor, am ridicat un monument – un grup de pietre
Nouă Ordine Mondială, sau doar niște simple reguli de pus în cioplite. Aceste pietre tăcute vor afişa ideile noastre acum şi
aplicare în cazul unei catastrofe majore? atunci când nu vom mai fi. Sperăm că acestea vor câştigă o
Calea cea mai bună pentru a obţine un răspuns ar fi să-i acceptare crescândă şi că, prin persistenţa lor tăcută, vor grăbi
întrebăm pe înșişi autorii lor. Dar, din moment ce aceştia au sosirea epocii raţiunii…
vrut să rămână anonimi, este imposibil să facem acest lucru. Credem că fiecare fiinţă umană are un scop. Fiecare dintre
Ei au lăsat totuşi indicații importante, care au fost trecute cu noi este o mică dar semnificativă parte din infinit. Alinierea
vederea de aproape toţi cercetătorii. cerească a pietrelor simbolizează nevoia oamenilor de a fi
Compania de construcții care a ridicat monumentul de drepţi cu principiile care se manifestă în propria noastră natură
granit a produs și un ghid-manual al acestuia, o broșură în care şi în universul din jurul nostru. Trebuie să trăim în armonie cu
explică în detaliu motivele pentru care a fost realizat. Chiar de infinitul…
la început, autorii solicită crearea unei Noi Ordini Mondiale. Cele patru pietre mari, centrale, din grup sunt
Aceasta nu este o teorie a conspiraţiei. Stă scris în termeni inscripţionate cu zece principii, fiecare piatră afişând acelaşi
clari şi fără echivoc. Dar iată detalierea celor 10 reguli ale text în două limbi. Limbile au fost selectate pentru
Ghidului de piatră, direct din peniţa autorilor secreţi: semnificaţia lor istorică şi pentru impactul lor asupra
Este foarte probabil ca omenirea să posede acum oamenilor care trăiesc acum. Deoarece există trei mii de limbi
cunoştinţele necesare pentru a stabili un guvern mondial vorbite în lume, nu au putut fi incluse toate.
eficient. Într-un fel, această cunoaştere trebuie însămânţată pe Noi prevedem o fază ulterioară în dezvoltarea Ghidului de
scară largă în conştiinţa întregii omeniri. Foarte curând piatră din Georgia.
inimile familiei noastre umane trebuie atinse şi încălzite, ca să
întâmpinăm o regulă globală a raţiunii. Conştiinţa de grup a Romania Magnifica
rasei noastre este oarbă, perversă, şi distrasă uşor de fleacuri
când ar trebui să se concentreze asupra fundamentelor. Intrăm ŞTEFAN CICIO POP
într-o eră critică.
Presiunile populaţiei vor crea în curând crize politice şi (n. 1 aprilie 1865, Şigău, Cluj - d. 16 februarie 1934,
economice în întreagă lumea. Acestea vor face mai dificilă şi Conop, Arad) a fost avocat şi un om politic român, membru
în acelaşi timp mai necesară înfiinţarea unei societăţi raţionale al PNR şi mai apoi vicepreşedinte al PNŢ, deputat român în
globale. Un prim pas ar fi convingerea unei lumi care se Dieta de la Budapesta, participant activ la Marea Unire din
îndoieşte că o astfel de societate este acum posibilă. Să 1918, Preşedinte al Consiliului Naţional Central Român,
atragem atenţia asupra problemelor fundamentale. Să stabilim vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia,
priorităţi adecvate. Trebuie să ne ordonăm casă noastră aici, membru al Consiliului Dirigent deţinând portofoliul apărării
pe pământ, înainte de a ajunge la stele. şi al internelor. Ministru de Stat pentru Transilvania, în
Guvernul Alexandru Vaida-Voievod (5 decembrie 1919 - 12

31
martie 1920) precum şi ministru de externe (9 ianuarie – 13 aplicare.
martie 1920) în acelaşi guvern, Prim Ministru ad interim. În
cursul guvernărilor Iuliu Maniu, a deţinut funcţia de Această hotărâre a fost luată tot în casa dlui Cicio Pop care
preşedinte al Adunării Deputaţilor (23 decembrie 1928-30 în contra opoziţiei dlui Mihali şi în contra şovăelilor ce
aprilie 1931 şi 10 august 1932-18 noiembrie 1933). existau, s'a arătat sprijinitor nestrămutat al ideei de a se ţine
cu or ce preţ Adunarea dela Alba-Iulia, declarând că dsa
“În ziua neuitată de 29 Oct. 1918, d. Ştefan Cicio Pop a fost deşi bolnav ţine să fie dus în acea localitate de-apururea
chemat telegrafic din Budapesta la Arad să salveze situaţia istorică, pe patul său de suferinţă numai pentru a putea să
teribilă ce fusese creiată românilor prin ordinile date în participe la şedinţe.
ultimul moment de autorităţile militare, care ceruseră
soldaţilor români să depue jurământul, în termen de 24 de Energia cu care d. Şt. Pop a apărat ideea adunărei dela
ore, punând în vedere tutulor că toţi aceia cari nu se vor Alba-Iulia, a constituit un exemplu de civism şi de dragoste
supune vor fi pedepsiţi cu moartea. de ţară ce nu poate fi uitat atuncea când e vorba de stabilit
ideile, concepţiile şi sentimentele unui bărbat de stat.”
Intr'o atmosferă supraîncărcată şi în mijlocul bubuiturilor
de tunuri, de împuşcături şi zăngănit de arme ce umpleau tot ROMÂNUL ARAD, Duminecă 23 Mai 1920
drumul dela Budapesta la Arad, d. Ştefan Cicio Pop a ajuns ANUL IX, Nr. 107, Pagini de glorie
în această ultimă localitate prezentându-se imediat Pregătirea „Unirei", şi d. Şt. Cicio Pop
comandantului suprem al trupelor în locuinţa căruia se http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Istoria&optiune=1916-
1919+-+CEI+ce+ne-au+facut+MARI+%28I%29
aflau adunate toate oficialităţile din oraş şi din judet cum şi Cu respect, Valentin-Nicolae Bercă -"România Magnifică"
întregul stat major al generalului. - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi
bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru
Aci în faţa tutulor şi spre consternarea generală bărbatul de reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin
stat transilvănean a reproşat generalului Resch, limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa
comandantul trupelor, abuzul ce îl săvârşeşte încercând să multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
dispue de armata unei alte ţări şi să ia Jurământul unor
soldaţi apărători ai unei alte cauze şi ai unor alte idealuri, şi
aceasta tocmai dsa care prin atitudinea avută îşi călcase ROMÂNIA LA VREME DE CIUMĂ
angajamentele şi Jurământul depus faţă de împărat. Octavian Știreanu

Generalul Resch intimidat de accentele energice ale Oamenii vizionari își pun deja întrebări despre ce va urma
luptătorului transilvănean şi readus la simţul datoriei de după stingerea pandemiei. „Cei mai mulţi dintre noi vom fi în
soldat şi cetăţean a renunţat la intenţiile sale, lăsând dlui viaţă, dar vom locui într-o lume diferită”, afirmă istoricul și
Stefan Cicio Pop dreptul de a dispune de armata filosoful israelian Yuval Noah Harari într-un editorial,
românească şi de a veghea la opera de reorganizare a „Lumea după coronavirus”, publicat sâmbătă de Financial
acesteia. Times și reluat parțial pe unele site-uri românești.
Ce fel de lume va fi și cât de diferită față de acum?
Faţă de situaţiunea critică din Ardeal şi din judeţ, prima Criteriul care va departaja omenirea dinaintea și de după
grije a dlui Şt. Pop a fost să adune arme şi tot ceea ce această pandemie va fi, probabil, cel al raportului dintre
trebuia armatei pentru a creia un minunat instrument de suveranismul național și internaționalismul globalist.
luptă şi de rezistenţă în vederea primejdiilor ce se anunţau. Sunt printre cei care cred că actuala experiență pe care o
traversează omenirea consacră eșecul globalismului. SUA au
Fără a putea să-şi mai acorde un singur moment de linişte şi interzis zborurile dinspre UE; iar UE a închis granițele pentru
de odihnă d. Ştefan Cicio Pop a făcut imediat din casa sa un cei dinafara UE; iar cei din toată Europa au închis granițele
birou central, de unde plecau toate ordinile, de unde se luau față de toți. Proiectul Uniunii Europene s-a năruit. Fiecare țară
toate dispoziţiile, un centru naţional, social, politic şi militar și-a luat măsuri proprii, gândind la viața propriilor cetățeni,
în fine, unde se făureau cu înţelepciune şi prudenţă destinele fără ca birocrații de la Bruxelles să mai scoată vreo vorbuliță.
viitoare ale poporului ardelenesc. Sub presiunea realității, citadela birocrației bruxeleze a
crăpat prin toate colțurile, inclusiv acolo unde îi era cel mai
La locuinţa bărbatului de stat transilvănean era un adevărat drag – la dreptul de a dicta țărilor cât au voie să cheltuiască
pelerinaj. Strada unde se afla locuinţa sa era totdeauna Pentru că și-așa nu mai era respectată de nimeni, obligația
ocupată de şiruri nesfârşite de trăsuri, de ştafete venite din încadrării deficitului bugetar în 3% din PIB a fost anulată.
judeţ, de ţărani cari veneau după sfaturi şi după ajutoare, de Patul lui Procust impus de cei puternici celor slabi pentru a-i
delegaţii cari legau localităţile izolate cu centrul de ține în subdezvoltare s-a făcut țăndări. Preşedinta CE, Ursula
activitate dirijat de către d. Cicio Pop. von der Leyen, a anunțat, vineri, că suspendă regulile privind
disciplina bugetară în Uniunea Europeană, astfel încât
In mijlocul unei atmosphere din ce în ce mai pline de „guvernele naţionale vor putea să injecteze în economie atât
încredere şi de putere, se întărea hotărârea oficială a cât va fi nevoie”. Pe plan intern, marea marotă a „luptei cu
alipirei la patria mamă, hotărâre ce de şi exista de secole, deficitul”, cu care liberalii au defilat de o jumătate de an
numai începând din momentele acelea putea fi pusă în încoace, s-a dus pe apa sâmbetei.

32
În eseul citat, profesorul Harari crede că „solidaritatea Soluția de viitor nu mai poate fi „solidaritatea”, pentru că
globală” va trebui să fie și pe viitor conduita omenirii. Care nimeni din UE nu s-a solidarizat cu nimeni, acum, când
solidaritate? Funcționărimea cu ștaif de la Bruxelles a aprobat tuturor le este greu. Ceea ce trebuie pe viitorul imediat națiunii
Franței, sâmbătă, un plan de asistență de 300 miliarde euro în române în relațiile cu Bruxelles-ul nu este solidaritatea, ci
„programe de lichidităţi pentru ajutarea companiilor demnitatea.
franceze”, a anunțat Margrethe Vestager, comisarul UE În ceea ce mă privește, am pledat întotdeauna pentru
pentru Concurenţă. Două programe permit băncii de stat (!) nevoia țării de suveranism.
Bpifrance să garanteze credite comerciale destinate firmelor Suveranism nu înseamnă nici naționalism, nici negarea
care au cel mult 5.000 de angajaţi. Al treilea program apartenenței României la comunitățile democratice ale lumii
furnizează scheme de creditare prin toate băncile, pentru toate – NATO, UE – de care este legată prin tratate clare.
tipurile de companii. Suveranism înseamnă demnitate. Suveranismul presupune
În paralel, aceeași Comisie Europeană a decis să aloce doar apărarea cu orice preț a dreptului inviolabil națiunii și
României puțin peste 1 miliard de euro! O, pașă, cât de darnic poporului nostru la demnitate, în interiorul angajamentelor
ești!…Iar suma asta amărâtă nu înseamnă acordarea unor bani asumate prin semnarea respectivelor tratate.
noi și lichizi, ci niște aranjamente din pix: 483 milioane A fi european nu înseamnă în niciun caz subordonarea față
înseamnă amânarea rambursării către CE a prefinanţărilor de timermanșii ghiftuiți și anonimi de pe la Bruxelles, ci
neutilizate în anii trecuți și 637 de milioane înseamnă livrarea obligarea acestora să respecte cu strictețe fișa postului trecută
mai devreme a avansului aferent fondurilor structurale deja în Tratat, nu inventată de pofta lor de putere.
alocate pentru actualul exercițiu financiar. A fi european nu înseamnă să accepți ca țara ta să
Prin urmare, unde e solidaritatea? Ce zic despre asta primească, precum un ospătar, o listă cu diferite lucruri pe
sigfrizii, rareșii, tudorachii și ceilalți parașutați sub praf de care trebuie să le facă; și nici să-ți delegi unor nealeși d-aiurea
stele la Bruxelles care, cică, ne reprezintă țara în Parlamentul atributul inalienabil de a-ți face politica în domeniul justiției,
European? Nu li se prea aude glăsciorul. Ei știu să se lupte în condițiile în care același Tratat de aderare precizează că
doar cu ciuma roșie. Acum s-or fi refugiat ca potârnichiile în politica penală este atributul exclusiv al țării respective, fără
zone exotice sau la vile de lux, cu testele, măștile și hârtia nicio GRECO, nicio Veneție, nicio Jukova, nicio Luland…
igienică aduse la ușă, departe de virușii care atacă prostimea Conduita și impotența UE în perioada dură pe care o
supusă…. traversăm cu toții ne învață, o dată în plus, că a fi occidental
Unde este dl Timmermans acum? Fostul agent olandez la nu înseamnă să fii epatat de occident și să fii umil în fața
Moscova făcea instrucție cu noi, aplaudat de niște nemernici, acestuia. A fi occidental înseamnă să ai cultura demnității.
trăgea linii roșii României, avem voie să mergem de aici până Mesajul fundamental al civilizației occidentale de la iluminiști
aici, ne spunea el ce e bine și ce nu e bine să facem, că mergem încoace este cel al demnității oamenilor și națiunilor. Or, în
înapoi, nu înainte, că trebuie să-l ascultăm pe el, marele congregația bruxeleză din prezent (unde fojgăie peste 50.000
superman care ghidona o națiune. de funcționari și pițifelnici care duc trena la vreo 750 de
Unde sunt acum puii de timermanși, care se pitulau pe demnitari), principiile au fost înlocuite de interese. De
lângă pereți cu microfoanele în mape și care făceau ei niște gândirea vizionară a părinților fondatori ai UE s-a ales praful.
„rapoarte MCV”, pictând o ditamai țară în culorile livrate de A fost sufocată în timp de grobianismul politic al unor
coloana a V-a, fără ca vreodată în 15 ani să se arate la față, în timermanși ahtiați de putere și de practici bolșevice.
public, să se prezinte și ei cum îi cheamă și de unde sunt și să Pentru relaxarea celor care-și înmoaie deja creionul
aibă curajul de a spune deschis unei națiuni suverane că este chimic pe limbă, amintesc câteva propoziții rostite anul trecut
„câhh”, că „mai trebuie”, că „nu îndeplinește condițiile”… de Donald Trump de la tribuna Adunării Generale a ONU, în
Unde a fost comisarul pentru Transporturi, provenit din fața reprezentanților tuturor națiunilor lumii, propoziții
România, dna Adina Vălean, în zilele în care românii din ascunse sub preș de propaganda lingătorilor de clanțe:
diaspora atât de dragă liberalilor erau blocați între Austria și „Dacă vrei libertate, fii mândru de ţara ta!
Ungaria, pentru că ungurii nu vroiau să le asigure o rută de Dacă vrei democraţie, păstrează-ți suveranitatea! Şi dacă
trecere? Și când, ca în noaptea de vineri spre sâmbătă, șoferi vrei pace, iubeşte-ţi naţiunea!
români erau blocați cu TIR-urile la granița dintre Cehia și Viitorul nu aparţine globaliştilor. Viitorul aparţine
Slovacia, fără apă și mâncare și fără ca nimeni să le spună patrioţilor.
ceva? Unde a fost același comisar pentru Transporturi când Viitorul aparţine naţiunilor suverane şi independente,
CE a refuzat finanțarea pentru autostrada Pitești-Sibiu? care-şi protejează cetăţenii şi îşi respectă vecinii și onorează
Înțelegem că dna Vălean a fost premiată cu acest post în diferențele care fac fiecare țară specială și unică”.
schimbul ieșirii soțului din politică și tăcerii acestuia. Suntem cam mici pentru vorbe atât de mari. Dar cine va
Totodată, dânsa a fost și pe post de ofrandă, pe care Orban, transpune aceste cuvinte într-un program politic va câștiga
abia instalat la guvernare a adus-o șefilor din PPE la congresul viitorul pentru România.
de la Zagreb, din toamna trecută, ca semn de „închinare” la
papucul marelui partid european. Dar măcar acum am aflat pe - *Lista de mai jos spune totul despre evolutia speciei
ce ne bazăm… umane comparativ cu restul speciilor. Arata care sunt tarile
Profesorul Hariri crede în revenirea omenirii la o care au contribuit la evolutia speciei umane si explica
„solidaritate globală”. La nivel eseistic – poate…Dar cine să clasamentele pe tari in toate domeniile.*
se întoarcă la o solidaritate cu alde Timmermans și cu fauna
apatridă de la Bruxelles?

33
LISTA CRONOLOGICĂ A PRINCIPALELOR 1450 – Jocul de golf – Scoția
DESCOPERIRI, INVENȚII ȘI ALTOR FAPTE 1462 – Fernao Gomes a trecut ecuatorul
REMARCABILE ALE OAMENILOR DE-A Sec.15 – Leonardo da Vinci a desenat schița primei parașute
LUNGUL VREMURILOR: Sec.15 – Cărțile de joc – Franța
Aprox. sec.15 – Pușculița purceluș – Marea Britanie
1500 – Cămașa – Europa
600.000 i.Hr. – Descoperirea mijloacelor de aprindere a
1543 – Nicolaus Copernic a elaborat teoria Sistemului
focului heliocentric
50.000 i.Hr. – Opaițul cu grăsime Mijlocul sec. 16 – Vioara – Lombardia
30.000 i.Hr. – Arcul și săgețile – Africa
1590 – Microscopul – opticienii olandezi Hans Jansen și fiul
20.000 i.Hr. – Acul de cusut
său Zaharia
13.000 i.Hr. – Harponul – Franța
1596 – Vasul de WC – Joh Harrington, Anglia
10.000 i.Hr. – Plasa de pescuit – spațiul mediteraneean Telescopul – Hans Lipperschej, Olanda – 1608 și Galileo
7.500 i.Hr. – Barca – spațiul mediteraneean
Galilei, Italia – 1609
4.000 i.Hr. – Cosmeticele – Egipt
1609 – Ziarul – Julius Sonne, Germania
4.000 i.Hr. – Toporul de fier – Mesopotamia 1614 – Tabelele logaritmice – John Neper, matematician
3.500 i.Hr. – Bijuteriile – Mesopotamia
scoțian
3.500 i.Hr. – Plugul – Mesopotamia
1622 – Mașina mecanică de calcul – Wilhelm Schikard,
3.500 i.Hr. – Scrierea cuneiformă – Mesopotamia
Germania
3.200 i.Hr. – Roata – Mesopotamia 1624 – Submarinul – Cornelius van Drebbel, inventator
3.200 i.Hr. – Cerneala – Egipt olandez
3.000 i.Hr. – Cârligul de pescuit – Scandinavia
1630 – Forcepsul – Peter Chamberlen, medic englez
3.000 i.Hr. – Sabia – Mesopotamia 1635 – Cravata – Croația
Aprox. 3000 i.Hr. – Schiurile – Scandinavia
1637 – Umbrela – Franța
2.560 i.Hr. – Marile piramide din Gizeh, Egipt
1656 – Ceasul cu pendulă – Christian Huygens, Olanda
2180 i.Hr. – Tunelul de sub fluviul Eufrat, Babilon
1698 – Cazanul cu aburi – Thomas Seyveri, inginer englez
2.000 i.Hr. – Carul de luptă – Mesopotamia
1670 – Megafonul – Samuel Morland, inginer englez
2.000 i.Hr. – Mingea – Egipt2.000 i.Hr. – Nasturele cu două
1670 – Șampania – Dom Perignon, călugăr francez
găuri – Scoția
1675 – Ceasul de buzunar – Christian Huygens, fizician,
1.500 i.Hr. – Sticla pentru lichide – Grecia și Egipt
matematician și astronom olandez
1.500 i.Hr. – Lingura de lemn – Grecia și Egipt
1687 – Isaac Newton a formulat Legea atracției universale
1.500 i.Hr. – Foarfecele – China
1690 – Clarinetul – Johan Christopher Denner, Germania
1.350 i.Hr. – Dușul – Grecia
1700 – Lacătul cu cheie
Aprox. 1.300 i.Hr. – Primul calendar lunar – dinastia Chang
1714 – Termometrul cu mercur – Gabriel D. Fahrenheit,
1.200 i.Hr. – Clopotul – China
fizician german
800 – 700 i.Hr. – Fierăstrăul metalic – Grecia
1718 – Mitraliera – James Packle, Anglia
700 i.Hr. – Prima monedă – Lydia, Asia de Sud-Vest
1720 – Pianul – Bartolomeo Cristofori, Italia
690 i.Hr. – Apeductul – Asiria
1731 – Octantul – John Hudley (Anglia) și Thomas Godfrey
570 i.Hr. – Grădinile suspendate ale Semiramidei –
(SUA)
Nabucodonosor al II-lea
1731 – Sextantul – John Hedley, Anglia
550 – 510 i.Hr. – Harta geografică – Grecia
1735 – Vedeta maritimă – John Harruson, Anglia
Aprox. 550 i.Hr. – Templul Artemizei, una din cele 7 minuni
1736 – Anders Celsius, astronom suedez, a elaborat scala
ale lumii – Efes, Turcia
centesimală a temperaturilor
Aprox. 500 i.Hr. – Jocul de șah – India 1752 – Paratrăsnetul – Benjamin Franklin, inventator
500 i.Hr. – Covorul – China 1760 – Patinele cu rotile – Joseph Merlin, muzician belgian
400 i.Hr. – Catapulta – Grecia
1762 – Sandwich-ul – John Montaigu, al patrulea conte de
480 i.Hr. – Podul pe pontoane – Persia
Sandwich, aristocrat englez
100 i.Hr. – Prelucrarea sticlei prin suflare – Fenicia, în 1767 – Puzzle-ul – John Spilsberry, învățător englez
compunerea Imperiului Roman 1770 – Dinții din porțelan – Alexis Duchateau, farmacist
85 i.Hr. – Moara de apă – China francez
25 – 220 e.n – Șaua – China
1783 – Louis Lenoran, primul om care a sărit cu parașuta,
Sec.1 e.n – Lopata – Roma Franța
Sec.1 e.n – Sistemul de încălzire centală – Imperiul Roman
1783 –Balonul cu aer cald – frații Joseph și Etienne
Sec.2 e.n – Primul atlas – Claudiu Ptolemeu Montgolfiere, inventatori francezi
650 – Notele – Grecia
1784 – Lentilele bifocale – Benjamin Franklin, inventator
683 – Cifra zero – Cambodgia 1791 – Teodolitul – Jesse Ramsden
650 – Moara de vânt – Persia
1792 – Trăsura ambulanță – Dominiq Larrey, chirurg francez
950 – Praful de pușcă – China
Aprox. 1800 – Barometrul – Luck Howard, Marea Britanie
1090 – Compasul magnetic (busola) – China și Arabia 1800 – Prima sursă chimică de curent electric – Alessandro
1180 – Timona navală – Arabia1200 – Lupa – Robert
Volta, fizician italian
Grossetest, prelat englez 1803 – Locomotiva cu aburi – Richard Trewitick, inginer
1250 – 1300 – Arcul lung – Wells, Marea Britanie englez
1280 – Tubul – China
1807 – Felinarul cu gaz – Compania națională de iluminat și
Sec.13 – banii din hârtie – China
încălzire, Marea Britanie
Aprox. 1400 – Oglinda – Veneția, Italia
1811 – Conservarea legumelor – Nicholas Appert, Franța
1450 – Anemometrul – Leon Alberti Battista
1814 – Tabla școlară – James Pillans, invățător scoțian
1455 – Tiparnița – Johan Gutenberg, tipograf neamț 1815 – Lămpașul de miner – Humphrey Davy, chimist englez

34
1816 – Stetoscopul – Renee Laenek, fizician francez 1882 – Fierul electric de călcat– Henry W. Sily, SUA
1818 – Revolverul – americanii Artemis Wiler și Alisha 1882 – Robert Koch, bacteriolog german, a descoperit
Cooler germenii holerei și tuberculozei
1819 – Costumul de scafandru – Augustus Siebe, mecanic 1885 – Motorul cu ardere internă – Gottlieb Daimler, inginer
german german
1819 – Ciocolata – Francois-Louis Caillee, Elveția 1885 – Primul automobil – Кarl Benz, inginer-mecanic
1821 – Motorul electric – Michael Faraday, fizician și chimist german
englez 1887 – Pneul din cauciuc – John Dunlop, veterinar irlandez
1823 – Păpușile care plâng – Johann Maelzel, Belgia 1888 – Gramofonul – Emil Berliner, american de origine
1823 – Pânza cauciucată – Charles Macintosh, chimist germană
scoțian 1890 – Cuvintele încrucișate – G. Airoldi, Italia
1825 – Aluminiul – Hans Oersted, fizician danez 1891 – Baschetbolul – James A. Nightsmith, SUA
1827 – Chibriturile – John Walker, chimist și farmacist englez 1891 – Ceainicul electric – «Carpenter Electric Company»,
1829 – Tractorul – «Case Company» SUA
1829 – Acordeonul – Kirillus Demian, Аustria 1891 – Reșoul electric – «Carpenter Electric Company», SUA
1830 – Cositoarea de iarbă – Edwin Bird Badding, Аnglia 1892 – Motorul diesel – Rudolf Diesel, inginer-mecanic
1831 – Dinamul-mașina electică și transformatorul – Michael german
Faraday, fizician și chimist englez 1893 – Fermoarul – Whitcomb Jadson, SUA
1837 – Telegraful – britanicii William Cook și Charles 1895 – Razele Roentgen – Wilhelm Konrad Roentgen, fizician
Winston german
1838 – Combina agricolă – John Heskoll și Hiram Moore, 1895 – Cinematograful – frații Auguste și Louis Lumiere,
SUA antreprenori francezi
1839 – Presa cu aburi – James Nesmith, Аnglia 1895 – A.S.Popov, inventator rus, a inventat radioul
1839 – Vulcanizarea cauciucului – Charles Nelson Gudier, 1899 – Poșta pneumatică – «Brooklynn», SUA
inventator 1899 – Aspirina – Felix Hofmann și German Dreser, chimiști
1839 – Bicicleta – Kirkpatrick Macmillan, fierar scoțian germani
1840 – Timbrul poștal – James Chalmer, publicist scoțian 1900 – Agrafele pentru hârtii – Johan Vaaler, Norvegia
1841 – Saxofonul – Anthony Sax, Belgia 1900 – Cinematograful sonor – Leon Gaumont, Franța
1844 – Alfabetul Morse – Samuel Morse, artist și inventator 1900 – Dirijabilul – Ferdinand von Zeppelin, constructor
american german
1844 – Anestezia – Horace Wells, dentist american 1903 – Creta colorată – «Crayola», SUA
1846 – Mașina de cusut – Elias How, inventator american 1904 – Dioda – John Ambroze Fleming, inginer britanic
1847 – Barometrul aneroid – Lucien Vidi, Franța 1906 – Primul toc de scris – Slavoliub Penkala, inventator
1849 – Acul de siguranță – Charles Rowley, Marea Britanie sârb
1850 – Chitara acustică – Аntonio de Torres 1907 – Mașina de spălat – Alva J. Fisher
1852 – Cutia poștală – Hernsy, Marea Britanie 1908 – a fost inventat contorul Geiger, pentru descoperirea și
1854 – Lampa cu parafină – Abraham Gesner (SUA) și James măsurarea radioactivității
Young (Anglia) 1909 – Louis Bleriot a efectuat zborul deasupra canalului La
1854 – Liftul – Eli Otis, inventator american Manche
1854 – Moara de apă – insula Men, Marea Britanie 1910 – Mixerul – George Smith și Fred Osius, SUA
1856 – Prima vopsea sintetică – William Perkin 1912 – Reflectorul – «Belling Co», SUA
1857 – Hârtia igienică – Joseph K. Hayetty, SUA 1913 – Pilotul automat – Elmer Spiri, SUA
1859 – Charles Darwin, naturalist englez, a elaborat teoria 1915 – Masca contra gazelor – Fritz Haber, chimist german
evoluției 1915 – Vasele din sticlă termorezistentă – «Pirex Corning
1860 – Cuțitul de ghilotină – Henry Clayton Glass Works», SUA
1861 – Cartea Poștală – John P. Charlton, SUA 1916 – Microfonul – SUA
1861 – Fotografia color – James Clark Maxwell, fizician 1916 – Tancul – William Triton, constructor britanic
scoțian 1917 – Terapia prin șocuri – Marea Britanie
1863 – Mașina de găurit – George Harrington, Аnglia 1920 – Uscătorul de păr – «Racine Universal Motor
1866 – Torpila – Robert Whitehead Company», SUA
1867 – Sârma ghimpată – Lucien Smith, SUA 1921 – Albert Einstein a formulat teoria relativității
1867 – Dinamita – Alfred Nobel, inginer suedez 1921 – Detectorul de minciuni – John A. Larsen, SUA
1869 – D.I.Mendeleev a elaborat tabelul periodic al 1924 – Leucoplastul – Josephina Dickson, SUA
elementelor 1926 – Televizorul alb-negru – John Logi Baird, inventator
1860- Louis Pasteur, chimist francez, a elaborat procesul de scoțian
pasteurizare 1927 – Aparatul pentru respirația artificială – Philipp
1874 – Jeans-ii – Levy Strauss și Jacob Davis, SUA Drinker, SUA
1876 – Telefonul – Alexander Graham Bell, fizician american 1928 – Penicilina – A. Fleming, Marea Britanie
1877 – Fonograful – Thomas Alva Edison, inventator 1928 – Guma de mestecat – Walter E. Dreamer, SUA
american 1929 – jocul Yo-Yo – Pedro Flores, Filipine
1879 – Becul electric – Тhomas Alva Edison 1930 – Cesul electronic – Penwood Numekron Aprox.
1879 – Tramvaiul, Germania 1930 – Sutienul
1879 – Săpunul – «Procter and Gamble» 1932 – Chitara electrică – Аdolfus Rikenbucket, SUA
1880 – Sistemul de ventilație – Robert Boyle, chimist și 1933 — 1935 – Radar-ul – Rudolf Cunhold și Robert Watson-
fizician britanic Watt
1880 – Seismograful – John Milne, savant englez 1934 – Ciorapii de nailon – Walles Hume Carrhuthers,
1881 – Troleibuzul – Werner von Siemens, inginer german chimist american

35
1938 – Mașina de copiat – Chester Carson, SUA literary_destinies_-jan.-march_20
1938 – Pixul cu pastă – Laszlo Biro http://www.anm.com.ro/index-ci2020.html (Revista
1939 – DDT-ul – Paul Muller și Waissmann – Elveția CONTACT INTERNAȚIONAL)
1940 – Telefonul mobil – «Bell Telephone Laboratories», SUA https://www.scribd.com/document/456735504/Destine-
1943 – Aqualang-ul – Jacques Yves Custeau, oceanograf Literare-Literary-Destinies-Jan-March-2020
francez Prof. univ. dr. Florentin Smarandache (din partea Colectivului
1946 – Computerul electronic – John Presper Eckerth și John de redacţie) si Alexandru Cetățeanu, redactor șef
Mowgli, SUA PS. Avem adresa dumneavoastră de e-mail fie din
1946 – Cuptorul cu micounde – Percy Lebaron Spencer, SUA comunicări directe cu noi, fie din Cc-urile la e-mail-uri care
1950 – Telecomanda – «Zenith Electronic Corporation», SUA ne-au fost adresate. Dacă este o greșeală sau nu vă
1950 – Cardul de credit – Ralph Schneider, SUA interesează revista Destine Literare, v-am fi
1952 – Mănușile de cauciuc – Marea Britanie recunoscători dacă ne veți anunța.
1954 – Aparatul de radio cu tranzistori – «Rijenski
Electonics», SUA
1955 – LEGO Constructor – Оle Kirk Christiansen,
Danemarca
1956 – Lentilele de contact, SUA
EXPLOZIV !
1957 – Ultrasunetele – profesorul Ian Donald, Scoția CITESTE CU MARE ATENTIE
1958 – Păpușa Barbie – Rud Handler, SUA
1959 – Microcipul – Jack Kilby, SUA O parte din interviul lui David Icke la London Real.
1959 – Nava pe pernă de aer – Christopher Cockerell, inginer Interviul a fost sters de pe you-tube, vimeo, facebook....
britanic Gazda (G): Sunteți la London Real. Sunt Brian Rose.
1960 – Laserul – Theodore Maiman, fizician american Invitatul meu de azi este David Icke, scriitor englez,
1961 – I.A. Gagarin – cosmonaut rus, primul om în cosmos conferențiar, cunoscut din anii ’90 ca profesionist în
1962 – Roboții industriali – «Unimachine», SUA teoria conspirației. Se consideră ”investigator full-time
1963 – Casetofonul – «Phillips», Olanda
1964 – Trenul de mare viteză – Japonia
despre cine și cum conduce lumea”.
1965 – Realitatea virtuală – Ivan Slaherland, SUA Ești autorul a 21 de cărți și 10 dvd-uri. Ai ținut
1968 – Mouse-ul pentru calculator – Douglas Engelbert conferințe în 25 de țări, unele din conferințe au ținut și 10
1969 – Primii oameni care au pășit pe Lună – astronauții ore. Ai vorbit în fața unor mulțimi mari de oameni, ai
N.Armstrong și A.Aldrin, SUA umplu stadioane precum Arena Wembley.
1970 – Inima artificială – Robert C. Jarvick, SUA Ești a doua oară la noi pentru a vorbi despre pandemia
1971 – Jacheta antiglonț – Stepanie Kvolek, SUA de covid-19 și carantina globală, recesiunea economică,
1972 – Jocurile pentru calculator – Nolan Bushnell, SUA impactul tehnologiei 5G și despre încălcarea drepturilor
1973 – Vobot, primul robot umanoid – Japonia noastre și a libertății de expresie. David, bine ai revenit
1977 – Internetul – Vinton Surf, SUA
1978 – Calculatorul personal – Steven Jobs și Stephen
la London Real!
Wozniak
1979 – Audioplayer-ul – «Sony», Japonia David Icke (I): Mulțumesc, Brian !
1980 – Cubul Rubik – profesorul ungur Erno Rubik
1981 – Camera video – «Sony», Japonia G: Au trecut 90 de zile de când ai venit ultima oară la
1981 – Compact-discul – Japonia și Olanda această emisiune. De atunci, ni s-a spus că milioane de
1983 – Televiziunea prin satelit – «U.S. Communication Inc.», oameni din toată lumea s-au infectat de această boală,
SUA numărul de morți se apropie de o sută de mii. Trei
1988 – Air bag-urile antișoc – «Тоyota», Japonia miliarde de oameni sunt izolați în casă, cotațiile la bursă
1990 – Calculatorul portabil – Cleve Sinclair, Marea Britanie
1998 – «Mad Dog 2», Automobilul cu baterii solare, Marea
au scăzut cu 30 %, ne așteaptă o recesiune globală.
Britanie David, îți spun sincer. Ultima noastră discuție a devenit
virală. Mai mult de 7 milioane de vizualizări, cele mai
DRAGI ROMÂNI ȘI PRIETENI AI multe comentarii din istoria emisiunii, ceea ce-mi spune
ROMÂNILOR DE ORIUNDE PE PLANETĂ, un lucru: oamenii vor să audă părerea ta, și oamenii vor
(English message will folow) să știe adevărul.

Împreună cu urările noastre de bine din Așa cum știi, nu sunt de acord cu tot ce spui, dar voi
Montreal/Canada, vă trimitem link-urile de unde veti apăra dreptul tău de a o spune. Am ajuns la un moment
puta descarca revista Destine Literare (portable din istoria acestei țări în care Oficiul de comunicații din
document format – pdf). Totodată vă trimitem și linkul Anglia (OFCOM) interzice organizațiilor media să
de unde veți putea descărca revista înfrățită cu Destine vorbească despre ”teorii ale conspirației care fac
Literare, respectiv revista Contact internațional. Vă conexiunea între 5G și coronavirus”.
urăm lectură plăcută! Sărbători pascale fericite!
Sunt foarte îngrijorat. Mai spun o dată: Mulți oameni
https://destine-literare.com/home/ (Pagina Web a A.S.R.A.N.) mi-au spus să nu realizez acest interviu. Dar în America,
https://www.academia.edu/42756787/DESTINE_LITERARE acolo de unde sunt, primul amendament din constituție
_-_LITERARY_DESTINIES_Jan._March_2020?sm=b vorbește despre dreptul la liberă-exprimare pentru presă.
https://issuu.com/destineliterare/docs/destine_literare- Acest drept este încălcat chiar în timp ce noi vorbim.

36
Să vedem un pic ce e cu acest test RT-PCR. A fost
George Orwell, în cartea lui faimoasă ”1984”, a spus: inventat în 1984 de Kerry Mullace, un biochimist din
”În condițiile în care manipularea e la nivel global, a America. Este folosit pentru a diagnostica multe lucruri.
spune adevărul e un act revoluționar”. David, asta vom Același test a fost folosit pentru a diagnostica tumori la
face noi astăzi. plămâni. Ce a spus această persoană despre testul lui ?
Sincer, nu am crezut că vom ajunge până în acest ”Acest test nu ar trebui folosit pentru a diagnostica boli
moment. Credeam că astăzi va fi închisă emisiunea. infecțioase” !

Cu ce să începem … există cu adevărat virusul ? Deci ești testat pentru prezența acelui material
genetic, și ți se pune diagnosticul covid-19 ! Dar mai este
I: Brian, de când am vorbit ultima oară, am petrecut un aspect ! Acest test ”amplifică” materialul genetic ! Ca
aproape toate cele 24 de ore din zi devorând informație să formulăm mai simplu, îl face mai mare. Pe măsură ce
oferită de virusologi, specialiști, doctori, din America, devine mai mare – în ciclurile de amplificare – ceea ce
Germania, Austria, Italia – cărora nu li se permite să se spui tu că provoacă boala devine mai mare și îl poți vedea
apropie de BBC sau de CNN. Și asta pentru că ei mai mult. Tot celălalt conținut din respectivul material
demolează versiunea oficială despre această înșelătorie. genetic este și el amplificat ! Treaba e că mare parte din
După ce terminăm acest interviu, dacă oamenii vor intra acest material genetic se află deja în majoritatea
pe site-ul meu, acolo am pus un mesaj special cu o serie oamenilor.
de filmări. Scrie: ”Pentru telespectatorii London Real”.
Sunt niște filmări de la acești doctori dar și de la alții, care Așa funcționează testul. În acest mod, poți umbla
susțin toate elementele pe care le voi spune astăzi (despre foarte ușor la numărul de ”confirmați”.
coronavirus). Deci nu spun lucruri din burtă. Cu acest
titlu ar trebui să începem. Sunt sigur că asta va șoca multă Să zicem că faci 30-35 de cicluri de amplificare (n.n.
lume. Nu există covid-19! Și voi explica de ce e așa, și amplificarea imaginii la microscop). Vei aduce în lumea
de ce a putut fi creată iluzia unei pandemii. ”testelor pozitive” o mulțime de elemente din acel
material genetic, care la acel nivel de amplificare încep
Unul din doctorii pe care i-am urmărit este Andrew să fie văzute. Vei avea un anumit număr de rezultate
Kaufmann. Este un doctor în medicină din SUA. Acum pozitive – să le zicem covid-19 – dar vei avea și rezultate
lucrează în psihiatrie. La fel ca mulți din doctorii pe care negative, deoarece nu ai trecut toate elementele
nu o să-i vedeți la BBC, el a început să se uite la șirul de materialului prin procesul de testare. Dar dacă amplifici
evenimente care ne-au adus aici. materialul genetic de – să zicem – 60 de ori, aproape toată
lumea va ieși pozitivă. Pentru că tot materialul genetic –
Uite cum a fost. În China, oamenii au început să se care se află în majoritatea oamenilor – va ieși pozitivă la
îmbolnăvească, dintr-un oarecare motiv. Iar autoritățile test datorită acestei amplificări mai mari.
chineze au prelevat material genetic de la lichidul din
plămânii lor. Nu era un virus care să fi fost izolat. Era Asta înseamnă că numărul de oameni testați pozitiv
material genetic, care se poate afla acolo dintr-un mare din țara ta va depinde de numărul de cicluri de
număr de cauze, inclusiv cancer. Și au decis că problema amplificare pe care le folosești. Prin urmare, tot ce au de
era cauzată de un virus, cel care a primit denumirea făcut este să crească nivelurile de amplificare și vor avea
covid-19. Dar niciodată nu au reușit să izoleze acel așa- din ce în ce mai multe persoane confirmate. Și vor spune
zis ”virus” din materialul genetic, care se poate afla în că-s confirmate cu covid-19 !
corpurile majorității oamenilor.
B: Prin ”amplificare” te referi la cât de sensibil este
Înainte să înceapă cu testele, i-au diagnosticat pe acel test …
oameni pe baza simptomelor. Cu siguranță ați auzit acest
leit-motiv: ”simptome asemănătoare gripei”. Acestea pot I: Imaginează-ți că ai ceva de mărimea unui vârf de
avea o plajă mare de cauze. Dar au decis, pe bază de ac. Nu prea poți să înțelegi ce e, din cauză că e așa mic.
simptome, că acele simptome trebuie încadrate la covid- Îl amplifici și devine mult mai mare. Acum poți începe
19. Astfel că numărul de oameni afectați devenea din ce să te uiți la diferite elemente ale acelui obiect.
în ce mai mare.
B: Deci asta face testul. Amplifică imaginea.
Apoi au început să folosească acest test pentru covid-
19. Se numește test RT-PCR. Atenție ! Testul nu e pentru I. Amplifică. Un alt lucru: în 1980, un tip pe nume
covid-19 ! Testează în privința materialului genetic, care Robert Coak, care era doctor și bacteriolog, a dezvoltat
are multe elemente diferite, și care se poate afla acolo din așa numitele postulate Coak. Acestea sunt patru criterii
foarte multe cauze. Dacă ieși pozitiv cu privire la pentru a demonstra că un așa-numit ”agent infecțios” este
prezența materialului genetic – ești diagnosticat că ai cauza bolii. Acestea includ următoarele:
covid-19 ! Iar dacă mori, rămâne stabilit că ai murit de
covid-19! – toți oamenii supuși acestui agent infecțios trebuie să
aibe aceleași simptome;

37
– ai izolat acest agent patogen astfel încât nu mai Apropo ! Dacă intrăm mai adânc în acest subiect,
există un alt agent care ar putea fi cauza; ajungem la asta:
– când iei acel agent patogen și-l injectezi într-o gazdă
vie, acel organism va dobândi boala respectivă; Acest Cult global – despre care eu fac dezvăluiri de
– când iei acel agent patogen din primul organism și- 30 de ani – cel care împinge lumea înspre această ordine
l injectezi în al doilea organism, acest al doilea organism fascistă, orweliană … acest cult nu are granițe … el
face și el aceeași boală; operează din umbră în fiecare stat. Politicienii ? Ei acum
sunt aici, și mâine nu mai sunt la putere. Așa merg
Aceste postulate au fost folosite din 1900 încoace în lucrurile.
medicina oficială din toată lumea.
NICI UNA DIN ACESTE PATRU NU A FOST China este unul din cele mai mari centre ale acestui
CONFIRMATĂ ÎN CAZUL COVID-19 ! Cult – împreună cu SUA, Israel, Marea Britanie,
Germania, Italia.
Ajungem la un alt lucru, pe care l-a observat Andrew
Kaufmann. Este o observație fantastică, aflată în Să urmărim până la capăt această secvență de
videoclipul lui, pe care-l găsiți pe site-ul meu. Când o evenimente. La începutul acestei ”crize”, în China au luat
celulă este otrăvită, ea secretă ceva, numit ”exozomi”. Ei decizia să atribuie problema unui virus. Nu izolează
sunt parte din sistemul nostru imunitar. Este o reacție virusul. Îl diagnostichează – în primul rând pe baza
normală a organismului cu privire la celulele otrăvite. simptomelor – apoi îl testează, folosind acel test care e
Celula poate fi otrăvită din multe surse: proiectat pentru a depista material genetic și nu covid-19.
– de la otravă; Apoi problema se mută în Vest (”and then it starts
– de la stres și frică! (Îți imaginezi ce stres și ce frică moving into the Vest”). Iar doctorilor, asistentelor,
sunt acum în lume, cu această carantină?); profesioniștilor din sistemul medical li se spune că acest
– de la boală, infecții; covid-19 se deplasează (”is moving out”). Organizația
– de la câmpurile electromagnetice … (Acest aspect Mondială a Sănătății decretează pandemie. Și li se spune
va deveni foarte relevant când ajungem la subiectul 5G). că acestea sunt simptomele.

Unul din rolurile exozomilor este ca celula respectivă Orice om care are ”simptome asemănătoare gripei”
să avertizeze celelalte celule că e o problemă. Tot ce este diagnosticat cu covid-19, bazat numai pe simptome.
trebuie să faci pentru a fi eliberați exozomii este ca celula
să fie otrăvită, din oricare din cauzele de mai sus. Astfel, numerele încep să crească … Problema e că
acest covid-19 este prezentat ca virus mortal, dar nu sunt
Lucrul pe care a început Kaufmann să-l cerceteze este suficienți morți de pe urma lui pentru a justifica această
acesta: a luat imaginile de la microscop ale exozomilor, descriere ! Deci, ce-au început să facă ?
apoi s-a uitat la imaginile de pe microscop ale acestui așa-
zis ”covid-19”. ACELE DOUĂ IMAGINI ERAU Orice om care se îmbolnăvește de ceva, indiferent de
EXACT LA FEL ! ce boală, și merge la spital … este testat pentru covid-19
! Acuma, pentru că testează pentru materialul genetic
Apoi a început să se uite la structura genetică a respectiv – prezent în corpurile a multor oameni – obțin
acestor exozomi, apoi s-a uitat la structura genetică a multe rezultate pozitive ! Chiar dacă au ajuns în spital
acestui așa zis ”covid-19”. Sunt exact la fel, în toate pentru cancer în fază terminală, pentru probleme cu
sensurile relevante ale acestei expresii. Exozomii și așa- inima, atac de cord, sau pentru ”simptome asemănătoare
numitul ”covid-19” se conectează la aceiași receptori gripei” … dacă s-au testat pentru covid-19, în caz că mor
celulari. Așa cum Kaufmann a arătat în mod clar, cele sunt trecuți că au murit de covid-19 ! De aceea sunt din
două sunt același lucru! ce în ce mai mulți oameni care spun: ”Ruda mea a fost
trecută că a murit de covid-19, când nu e așa. A murit din
Ce se întâmplă deci: Au luat un mecanism natural de cealaltă cauză ! Avea boala de mult timp !”
apărare al organismului când sunt otrăvite celulele –
sistemul imunitar – și l-au redenumit covid-19! Acest Pentru toți care ne urmăresc, am să dau un exemplu
material genetic pe care l-au prelevat din plămânii fantastic: este un comediant care era celebru în trecut,
oamenilor va conține, prin natura lui, acești exozomi. Și numit Eddie Large. Se pare că Eddie Large avea
pentru că ei vor fi produși în organismul oricărui om care probleme cu inima de mai mult timp. Merge la spital cu
are un anumit nivel de toxicitate în organism, atac de cord. În timp ce se află în spital, este diagnosticat
POTENȚIALUL DE TESTE POZITIVE ESTE cu covid-19, pentru că l-au testat. Când a murit, în mass-
NESFÂRȘIT! (este foarte mare, dar nu nesfârșit). media au zis: ”Eddie Large a murit în spital după ce a fost
”Covid-19 ! Avem pandemie !” confirmat pozitiv cu covid-19 !” De fapt, el a murit că i-
a cedat inima. Dar covid-19 va fi diagnosticul, și numărul
Ceea ce s-a întâmplat este că în China au luat decizia … de oameni ”infectați” continua să crească.

38
B: Vrei să spui că numărul de decese din lume nu s-a mor mult mai mulți oameni anual decât în restul Italiei,
schimbat, ci numai au trecut decesele respective la covid- în proporție semnificativă din cauza bolilor de plămâni.
19 din cauză că au fost confirmați pozitiv ? Ultimele date pe care le-am văzut: aproape 100.000 de
oameni mor anual în Lombardia. A doua regiune italiană
Limbajul este interesant. Ei nu spun: ”a murit de ca număr de morți este Lazio, cu 57.000 de morți pe an.
covid-19”, ci ”a murit după ce a fost confirmat pozitiv cu Deci ai o zonă din Italia unde mor mulți oameni, prin
covid-19” urmare este un potențial uriaș să facă acest ”salt de
diagnosticare”, care ia oameni care au murit de alte
I: E un lucru interesant. De mai multe zile spun lucrul lucruri și dă aparența că au murit de covid.
ăsta … urmăriți limbajul din media … așa cum s-au
exprimat în cazul lui Eddie Large. În proporție Ceea ce pot să facă este să testeze într-un anume fel,
covârșitoare, ei spun nu că: ”această persoană sau acest și să diagnosticheze într-un anume fel, și atunci cifrele
număr de persoane au murit de covid-19”. Ei spun așa: explodează ! Apoi când testează și diagnostichează într-
”această persoană sau acest număr de persoane au murit un alt fel – poate prin reducerea numărului de amplificări
după ce au fost confirmați cu covid-19”. Dar uită-te la la microscop ale acestui material genetic – cifrele scad.
asocierea care se creează în mintea oamenilor. ”Eddie
Large a murit de covid-19 ! Toată lumea se infectează !” Te rog să remarci un lucru: în China am avut această
reacție extraordinară – carantina. Construiau spitale noi
(n.n: De ce formulează așa ? Probabil pentru a evita într-un interval de 7-10 zile ! Pentru a lupta cu criza
posibile implicații penale pe viitor. Dacă toată această absolut devastatoare a acestui virus … Cât ai zice pește,
treabă cu covid este o înșelătorie, atunci cei care o acele spitale s-au închis ! Cifrele au scăzut dramatic, zic
orchestrează știu că pot fi trași la răspundere pentru ei. Au început din nou să opereze curse aeriene,
aceste mistificări. economia s-a repornit, oamenii s-au întors pe stradă …
Dacă testezi oamenii într-un anume fel, și dacă
Această situație ne mai spune încă un lucru: Oculta diagnostichezi oamenii într-un anume fel – ce se întâmplă
Mondială încă nu are control peste tot. Încă mai sunt cu cifrele ? scad dramatic !
oameni, în diverse organisme, care îi pot trage la
răspundere pe cei care învârt sforile covid) Acuma, un alt aspect al problemei … am văzut
destule dovezi că treaba asta e reală … de la oameni care
Prin urmare, au control asupra numărului de persoane au intrat în legătură cu mine, și de la oameni de pe social-
”afectate” prin faptul că transferă simptome de la alte media … care-mi spuneau ce s-a întâmplat cu cei dragi ai
cauze la covid. Apoi prin modul cum testează: nu pentru lor. Acest Cult, care controlează piramida, vor să fie cât
covid-19, ci pentru respectivul material genetic. Și le mai mai mulți morți cu putință. Cât mai mulți morți care să
controlează prin faptul că trec la covid pe cei care au fie trecuți la covid-19, pentru că asta contribuie la toată
murit din alte cauze. Au fost trecuți că au murit de covid treaba cu pandemia.
oameni care aveau cancer în stadiu terminal.
Am să-ți spun niște cifre, Brian. Acestea sunt cifre B: Mai târziu vom explica de ce.
oficiale de la Institutul Național de Sănătate din Italia. 99
% din italienii care au fost trecuți că au murit de covid- I: Vom explica de ce, pentru că e un motiv foarte mare
19 aveau una, două, trei, sau mai multe boli. Deci este dar în același timp simplu. Și are legătură cu motivul
foarte ușor să iei oameni care au murit din alte cauze și pentru care au instituit stare de urgență.
să-i treci la covid-19.
Ceea ce vedem cu claritate că se întâmplă este că
Asta nu înseamnă că toți doctorii și toate asistentele oameni bătrâni care au ajuns în spital pentru orice motiv
sunt inplicate. Este nevoie numai să li se spună de sus: … în primul rând au fost testați pestru ”covid-19”, au fost
”asta trebuie să faceți !”, și ei asta fac. Așa merg lucrurile. testați pentru depistarea respectivului material genetic.
Pentru motive pe care le-am explicat, mulți din ei vor ieși
Ai menționat ceva foarte important. Ultima dată când pozitiv. Nu că au virusul, ci că au acel material genetic.
m-am uitat, numărul de morți din orice cauză, din toată
Europa și din Marea Britanie, nu a crescut nici măcar cu Conform mărturiei rudelor, personalul medical
o parte mică din numărul celor care se pretinde că au încearcă să-i convingă pe acești pacienți în vârstă să
murit de covid 19. Sunt trecuți că au murit de covid-19, semneze acte prin care renunță la resuscitare … Asta
când ei au murit din alte cauze ! însemnă că vor fi lăsați să moară, și nu vor fi resuscitați
… Când mor sunt trecuți la covid-19 …
Să ne uităm acum la Lombardia, care e centrul
”epidemiei” din Italia. Lombardia a fost în centrul Acest lucru începe să ajungă la noi. Ai observat cum
atenției. Restul Europei și al lumii vestice s-a apare acest discurs în media: ”s-ar putea să trebuiască să
înspăimântat că pot ajunge și ei ca Italia. Lombardia – luăm decizii grele despre cine tratăm” ”decizii grele cu
care include și orașul Milan – este celebră la nivel global privire la bătrâni” …
pentru aerul ei poluat. La fel ca Wuhan și China. Acolo

39
Ei fac un abuz incalificabil asupra oamenilor în proporție covârșitoare de oameni ”infectați” nu au
vârstă, despre care ei spun că vor să-i protejeze prin simptome, sau simptome ușoare.
carantină …
Acest test RT-PCR nu îți spune cât virus ”ai” în tine.
Unul din cei care m-au contactat mi-a zis despre Toți avem în noi feluriți viruși. De fapt, așa îi numesc
mama lui de 83 de ani, care era la spital pentru un motiv oamenii, dar nu sunt viruși. Ei sunt parte a sistemului
ortopedic. Nu pentru un nenorocit de virus. Doctorii au nostru imunitar. Oricum, oamenii au acești ”viruși” în
venit la ea și au încercat să o convingă să semneze un act corpurile lor. Sunt mulți. Acești” viruși” se află în
că renunță la resuscitare. Această femeie avea studii, și a organism la un nivel în care nu-i vor deranja niciodată pe
refuzat. Dar mulți nu au refuzat. Nu știau ce se întâmplă. respectivii oameni. Așa se explică faptul că ieși pozitiv la
un test, deși n-ai nici un simptom. Sistemul imunitar ține
B: Au încercat să-i facă să semneze, ca să-i salveze toate aceste lucruri sub control.
pe alții.
Ceea ce nu poți face cu acest test PCR este că nu poți
I: Asta spun ei. Limba orwelliană, Brian ! Trebuie să să afli cât ”virus” ”ai” în tine. Un om de știință din lumea
inversezi totul. Obțin de la ei semnătura pe document, medicală, pe care l-am citat recent, spunea că un virus
pentru a-i lăsa să moară. Și fiecare din cei care moare, a trebuie să se afle în tine în cantități masive pentru ca tu
murit de covid ! Că așa au testat ei ! Asta e înșelătoria să fii bolnav. În lumea medicală, nu pot să-ți spună ce
care are loc. virus ai decât dacă pot să vadă cât virus ai în tine. Iar acest
test PCR nu face asta !
Ei controlează cifrele. Prin modul cum testează, prin
modul cum diagnostichează, și modul cum numără Deci nu aveau suficient de mulți morți pentru a putea
cazurile. spune că virusul e letal. Dar vroiau să bage carantină.

În acest mod, cifrele pot fi crescute cât mai mult, Și atunci, ce au făcut ? ”Nu au murit mulți oameni,
pentru a justifica starea de urgență. dar ceea ce urmează … ”. Ai observat acest discurs ? E
în toată lumea. ”Oh, urmează o escaladare !” Ei bine,
La sfârșitul ultimului nostru interviu ți-am zis când se această ”escaladare” poate avea loc în orice moment,
va termina … când ei cred că au ajuns la nivelul în care când vor decide să crească numărul de testări și felul cum
au obținut tot ce și-au dorit de la această situație. Ce și- adună cifrele …
au dorit: o economie complet distrusă la nivel global; un
mare număr de oameni care și-au pierdut venitul și modul (n.n. Vă amintiți că Bill Gates spunea, acum o
independent de a trăi, și prin aceasta devin dependenți de săptămână, că trebuie crescută capacitatea de testare, și
stat. Și faci ce vrea statul dacă vrei să-ți primești salariul testele să se facă mai rapid?!)
de mizerie. Atunci vor diminua cifrele. Vor spune: ”oh,
am trecut de perioada critică !” Deci nu e o problemă, ei pot crea o ”escaladare”, sau
iluzia unei escaladări.
Uitați-vă la China. Situația era groaznică, și imediat
au scăpat. În timp ce Premierul Britanic Boris Johnson spune:
”nu e nevoie să facem asta, nu trebuie să închidem cutare
B. Cum se poate să fi dispărut problema din China ? activitate, nu e nevoie să închidem fotbalul” etc, intră pe
Nu are nici un sens ! fir Colegiul Imperial. Colegiul Imperial este specializat
în modele pe computer absolut ridicole. Are un istoric
I: Nici un sens ! teribil la acest capitol. Ții minte modelele pe computer
care spuneau că ar fi trebuit să se topească până acum
B: Mai mult de un miliard de oameni. Infecții în calota glaciară. ”Murim toți din cauza încălzirii globale !
mediu urban. Au orașe peste tot. Oamenii spun că datele ” ”De unde știi ?” ”Așa spune modelul meu pe computer
de la chinezi sunt mincinoase. !”

I: China se deschide. Își repornește industria. Colegiul Imperial au făcut un model pe computer cu
Oamenii ies pe stradă. Au deschis cursele aeriene. privire la ”covid-19”. Un anumit tip, prof. Neil
Fergusson, a zis: ”Domnule Johnson, între 250.000 și
Aspectul esențial este că autoritățile controlează 500.000 de oameni ar putea muri de acest virus în Marea
cifrele. În acest fel, ei pot decide momentul când situația Britanie !” Iar acum Johnson se izolează. Pentru că au
asta este eliminată. Oricând vor. Doar schimbând modul fost oameni care i-au spus: ”Știi, asta s-ar putea întîmpla,
cum numără, și modul cum testează. dacă nu implementezi distanțarea socială și toate aceste
lucruri. Vei fi făcut răspunzător pentru asta !” Premierul
Vă rog să următiți această secvență de evenimente. Ei spunea că nu are de gând să închidă școlile, nu are de
nu aveau numărul de morți de pe urma acestui așa-zis gând să închidă fotbalul. Fotbalul nu a fost închis de
”virus” ca să poată spune că e letal. Marea majoritate, o premier, ci de federație. Dintr-o dată, carantină !

40
I: Ar trebui o cercetare serioasă asupra acestor doi
Ei fac acest lucru în pași mici. Câte puțin, ca oamenii oameni ca să-ți pot da un răspuns. Dar uite cum stă
să se obișnuiască. treaba.

Dacă vom permite să se întâmple așa ceva, ei au de Ai o piramidă. Așa funcționează acest Cult. Ai o
gând să împingă această situație la un nivel din ce în ce piramidă, iar la vârf se află cercul interior al acestui Cult.
mai dur. Ei direcționează acest eveniment, la nivel global.

Când se implementează carantina, și toată lumea este Pe măsură ce cobori în jos de la vârf, ai din ce în ce
”arestată la domiciliu” … mai mulți oameni, dar cu fiecare treaptă ei știu din ce în
ce mai puțin. Pentru că singurul mod în care câțiva
Îți amintești ce spunea Fergusson despre americani: oameni pot manipula toată lumea este printr-o
”un milion, două milioane de americani vor muri” compartimentare dură a informațiilor. Fiecare știe numai
atât cât îi este necesar ca să-și ”aducă aportul”, fără să
B: 2,1 milioane. știe cum se conectează contribuția lui la contribuția
celuilalt. În așa fel încât, când aduni contribuțiile, vezi o
I: Da. imagine mult diferită de ce știe el.

B: 500.000 în Marea Britanie. La vârful piramidei, ei știu cu siguranță că


manipulează. Ei știu că e o înșelăciune.
I: Da, exact. Când s-a implementat carantina, au
întors-o ! ”Nu, vor fi mai puțin de 20.000 !” Un alt tip de Să zicem că lucrezi în sistemul medical. Și ți se spune:
la Colegiul Imperial, care are legături strânse cu ”Astea sunt simptomele ! Când vezi aceste simptome, pui
francmasoneria … apropo, acea secțiune din Colegiul diagnosticul covid-19 ! Cînd vine cineva la spital, îl
Imperial unde lucrează Fergusson primește finanțare de testezi pentru covid-19 ! Dacă moare – din orice cauză –
la Fundația Bill și Melinda Gates. Gates este implicat în pui covid pe certificatul de deces !”
asta până la gât. E un asistent (gofer) al acestui cult, dar
unul foarte bogat.Deci acum au întors-o ! Iar altcineva de În orice tiranie întâlnești acest refren: ”Eu doar
la Colegiul Imperial spune: ”Ar putea fi 7500 de morți !” executam ordinele !”

B: Sau chiar și mai puțin, am auzit că au zis 5700. Dar unii profesioniști din sistemul medical au ieșit din
front. Acești oameni spun: ”E un lucru anormal ! Punem
I. Da. Dar carantina s-a întâmplat. Și au băgat-o pe diagnostic de covid-19 unor oameni care nu au ! Punem
fondul că ”vor fi 500.000 de morți”. covid-19 pe certificat unor oameni care au murit din alte
cauze !” etc. De asemenea, se plâng că sunt puși să-i
Brian, imaginează-ți că a apărut un alt cercetător, un convingă pe oameni să semneze acte că refuză
consilier guvernamental, care a făcut un model pe resuscitarea.
computer. A zis: ”Modelul meu arată că așa ceva nu se
va întâmpla !” ”Nu trebuie să închidem nimic, nu se va Unii din ei au mișcat în front. Cei mai mulți nu. Merg
întâmpla !” în continuare. S-ar putea să se plângă, sau să murmure,
dar merg în continuare.
Deci ne aflăm în această carantină. Într-un interval de
câteva zile, am trecut de la (ceea ce li se părea oamenilor) Ai această Organizație Mondială a Sănătății. Cine e
o lume liberă, la fascism global. Tiranie globală. Un al doilea cel mai mare finanțator al OMS ? Al doilea
număr foarte mic de oameni au făcut ca miliarde de numai după Guvernul SUA. Bill Gates. Tipul deține
oameni, jumătate din populația globului, să stea în ”arest OMS.
la domiciliu”. Și au făcut asta prin toată această
înșelăciune cu ”covid019”. Astfel ajungem la 5G. Ted Ross, acest tip din Etiopia (din guvernul marxist
al Etiopiei, care a încălcat flagrant drepturile omului), a
B: Până să-ți pun o întrebare despre 5G. M-am uitat fost ministrul sănătății acolo și a fost judecat de trei ori
în fiecare seară la conferințele de presă ale lui Trump. Îi pentru că a mușamalizat epidemii de holeră. Ajunge șeful
are acolo pe dr. () și dr (). Oare ei sunt conștienți că acest OMS, pentru simplul fapt că va face ce i se spune.
test s-ar putea să nu dea rezultate bune ? Oare sunt
implicați în această poveste ? Sau doar urmăresc cifrele: OMS direcționează această politică (privind
”Ești pozitiv ? Ai covid ! Ai murit ? Ai murit de covid !” pandemia). OMS fiind creată de clanul Rockefeller.
Crezi că sunt implicați ? Sau doar reacționează ca
profesioniști în domeniul medical și oameni de știință. B. OMS ia în mod constant decizii greșite, de câteva
luni.

41
I: Decizii ”corecte” pentru Cult, dar rele pentru
omenire !

Deci, de la această OMS coboară în jos politica de a


acționa, protocoalele, iar autoritățile le aplică pur și
simplu. ”Urmezi protocolul !”

Deoarece China a impus acea carantină draconică, și Academicianul prof. univ. dr. Ioan Iovitz Popescu s-
”cifrele au început să scadă”, ce a rezultat de aici ? Au a născut la 1 octombrie 1932 în satul Burila Mare, județul
creat un precedent pentru celelalte țări. ”Modul corect de Mehedinți și a fost elev eminent al Colegiului Național
a trata problema este să impui carantină și să ții oamenii „Traian””, din Drobeta Turnu Severin, absolvent al
departe unul de altul”. Promoției 1951. Ioan Iovitz Popescu, soția sa, doctor în
Fizică, Denisa Georgeta Popescu, prof. C. B. Collins de
E o înșelăciune. Iar acest Cult o orchestrează. la Universitatea din Texas, Dalas și B. W. Johnson au fost
nominalizați de patru ori la PREMIUL NOBEL pentru
Modul cum funcționează actuala pandemie este Fizică (1981, 1995, 1996 și 1997), deoarece au făcut
acesta: în spate se află cei care trag sforile, iar în față îi ai descoperirea experimentală de spectre multiphoton
pe cei care nu știu ce se întâmplă, cei din politică. Aceștia atomice.
răspund la această politică (venită de la OMS): ”Oh, vor Lucrarea lor se numește: „Excitation and Ionization
muri toți! Trebuie să băgăm țara în carantină!” Aceștia of Atomic Cesium with a Tuning Dye Laser”, by Denisa
nu știu ce se întâmplă. Georgeta Popescu, C.B.Colins, B. W. Johnson și Ioan
Iovitz Popescu, publicată în Revista de Fizică A, Vol
B: Nu mi se pare că Boris Johnson și Donald Trump 9,1182-1187 (primită la 16 aprilie 1973 și publicată în
sunt implicați în această înșelăciune. Ei par a reacționa la martie 1974).
o situație, și încearcă să se salveze la nivel politic, și Această descoperire a fost eclipsată în câteva luni de
poate și să salveze oamenii, în limita în care pot, și în care articolele concurente: D. Pritchard, J Apt și T.W.Ducas
cred. (primit pe 23 ianuarie 1974 și publicat în martie 1974)
ș.a.
I: Când te uiți la Boris Johnson – care acum e la spital, Dacă se compară datele de primire ale publicațiilor se
au reușit să scape de el. Apropo, nu e uimitor că toți observă că descoperirea celor doi soți Popescu și ale
jurnaliștii de la conferințele de presă, care ziceau în celorlalți doi colaboratori ai lor a precedat cu aproape un
fiecare zi de covid și de carantină, s-au ”infectat” cu an pe a celorlalți concurenți.
covid 19 în același timp? Mi s-a părut ciudat. Cu toate acestea au primit Premiul Nobel concurenții
lor.
Când te uiți la chipul lui Boris Johnson, pare complet Ioan Iovitz Popescu a avut o carieră excepțională. În
pierdut. Din cauză că nu el ia deciziile. Va cădea pe capul 1955, după absolvirea Facultății de Matematică și Fizică,
lui, dar nu el ia deciziile. Consilierii lui le iau. Asta e ceea a fost oprit de academicianul Eugen Bădărău la facultate
ce propulsează situația. Oamenii din umbră drijează ca cercetător. În 1961 a obținut titlul de Doctor în Fizică,
lucrurile. De aceea se aplică aceeași politică în toate iar între 1960-1972 a condus Laboratorul de Fizica
țările. Pentru că este dictată la nivel global. Plasmei al Institutului de Fizică din București. În 1972 a
devenit profesor universitar titular la Facultatea de Fizică
Am un respect pentru Trump. Dar Trump a încercat, a Universității din București.
cel puțin în public, să se opună acestor lucruri. Din 1972 până în 1977 a fost Decan al acestei
Ei știu că propriie lor cariere ca prim-ministru și Facultăți, iar începând cu anul 1977 a condus nou-
președinte vor fi distruse de acest armageddon economic înființatul Institut de Fizică și Tehnologie al Aparatelor
creat de carantină. cu Radiații până în mai 1981 când a devenit Rector al
Bazată pe ce? Pe simulări pe computer și pe un virus Universității din București, pe care a condus-o până în
care nu există și a cărui existență nu a fost niciodată octombrie 1989. În 1990 a fost ales membru titular al
demonstrată. Academiei Române după ce fusese membru
Deci ei doi au încercat să respingă valul. Dar uite ce corespondent al acesteia timp de 16 ani. A prezidat Secția
presiune vine pe ei. ”Domnule Trump, vor muri două de Științe Fizice a Academiei Române între 1990-1992.
milioane de americani dacă nu închizi țara!” A creat o teorie care presupune un Univers finit
„umplut cu particule de masă extrem de mică (de circa 10
CEL MAI MARE SAVANT MEHEDINȚEAN la puterea minus 69 kg), care călătoresc haotic cu viteza
ÎN VIAȚĂ: DE 4 ORI NOMINALIZAT LA luminii” și „formate din astfel de particule numite
PREMIUL NOBEL ȘI O CARIERĂ DE etheroni”.
CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ IMPRESIONANTĂ În ultimul timp, preocupările lui Ioan Iovitz Popescu
s-au orientat asupra domeniului lingvisticii calitative care
a devenit una dintre activitățile sale preferate de petrecere
a timpului liber.

42
Ioan Iovitz Popescu a fost căsătorit cu Denisa- pregătiți, planificaseră aceasta dinainte și epidemia nu a
Georgeta Popescu din anul 1983 până la moartea ei, în fost niciodată "scăpată de sub control" în China !.
2003. Împreună au publicat 75 de lucrări științifice legate 9. Cu ajutorul acestui coronavirus, chinezii au reușit
de spectroscopia laser și optogalvanică. să coboare foarte mult prețurile internaționale ale
Ioan Iovitz Popescu a publicat peste 200 de lucrări produselor de bază, inclusiv prețul petrolului !. Sunt
științifice în revistele de specialitate care au cumulat produse de care economia chineză are mare nevoie .
peste 3000 de citări. Experiența sa didactică și științifică 10. Imediat China a revenit la producții și mai mari ca
se regăsește în cele 14 cărți publicate de-a lungul anilor. înainte de "criza covid-19", în timp ce economiile din
A supervizat peste 40 de doctorate în fizică, formând celelalte țări concurente s-au oprit și sunt aproape de
numeroși experți cu o carieră științifică deosebită. faliment !!.
Este o somitate a fizicii românești și mondiale precum - În această perioadă, chinezii au obținut foarte multe
și a lingvisticii. A lucrat alături de personalități din comenzi de produse, din toată lumea, au acaparat toate
întreaga lume nu doar din Europa, ci și din SUA, iar piețele internaționale pentru producția produselor de
contribuția sa la dezvoltarea și lărgirea universului bază, pentru foarte mulți ani de acum în colo !
științific este recunoscută și apreciată la nivel mondial. Și totul s-a întâmplat foarte repede, înainte ca lumea
Prof. Viorel Sahagia să-și dea seama ce se întâmplă cu adevărat !.
Cum spunea și președintele Trump: " suntem în
F.F. CIUDAT !!! TRADUCERE DIN LIMBA război !" , este o nouă formă de război mondial, declanșat
SPANIOLĂ de către China !. Este teribil la ce se pretează unele țări(să
omori atâția oameni !!), ca să ia supremația în lume,
- De la Wuhan-China, coronavirusul a "circulat" călcând peste cadavre !.
foarte repede prin toată lumea, dar în schimb nu a ajuns - Există o carte apărută în anul 1999, scrisă de către
la...Beijing sau Shanghai !!!. Poate explica cineva aceasta coloneii chinezi Qiao Liang și Wang Xiangsui :
??!!. "Războiul fără restricții: planul maestru al Chinei, pentru
-Cu toate că totul a început în China, bursa de valori a distruge America". Tot ce s-a întâmplat, apare scris aici
chineză nu a colapsat, cum ar fi fost normal !!!. Au !!!.
colapsat în schimb piețele de valori europene și - Altceva: cum credeți că Rusia și Coreea de Nord,
americane !!!. Iar când aceste piețe de valori au colapsat, țări vecine și prietene cu China(care sigur nu au fost
chinezii au cumpărat tot la prețuri minime !. străine de planurile Chinei), aproape că nu au cazuri cu
Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni, conduce coronavirus ?!. În schimb, țările aliate ale SUA, care se
clar spre China : află la distanțe mari de China, au o mulțime de cazuri și
1. Acum câțiva ani au creat un virus, pentru care decese de Covid-19 ?!!.
ulterior au făcut și antidotul. - Chinezii motivează acum că "măsurile drastice" de
2. Au răspândit acest virus, special pentru a obține a închide orașul Wuhan (11.000.000 locuitori !) au oprit
mari beneficii economice. propagarea virusului în China!. Este o minciună, este
3. S-a văzut clar că erau organizați și pregătiți imposibil să oprești deodată, ca la un semnal, propagarea
dinainte, pentru ce va urma. Cum să construiești spitale acestui virus!. De fapt, chinezii sigur au început să
numai în câteva zile, fără să ai un plan de alimentare cu utilizeze antidotul acestui virus, antidot pe care-l aveau
apă, cu electricitate, fără o rețea de canalizare?! fără să ai pregătit dinainte !.
contractate dinainte toate materialele necesare, - Este foarte ciudat cum capitala Chinei, orașul
instalațiile și aparatura necesară?! fără să ai pregătită Beijing, nu a fost afectat deloc de către coronavirus !!!.
depozitarea acestora, un volum impresionant ?! fără să ai - Acum nu mai permit străinilor să intre în China,
contractate și pregătite dinainte echipele de muncitori, chipurile "ca să nu aducă din nou coronavirusul acolo
ingineri, specialiști și utilajele necesare?! . Toate acestea !!!".
s-au întâmplat foarte, foarte rapid, după un plan bine - Au tupeu și tot ei vor să pozeze în "victime".
stabilit dinainte!. - Un alt lucru foarte interesant : președintele Chinei,
4. Au creat haos în toată lumea, începând cu Europa. Xi Jinping, a vizitat Wuhan în plină epidemie de Covid-
5. Au "lovit" rapid economia multor țări. 19, când era vârful acesteia !. De ce și-a pus atunci numai
6. S-au oprit liniile de producție la produsele de bază, o simplă mască RM1, pentru a vizita toată aria afectată
în multe țări. Oamenii din aceste țări, au fost nevoiți să ??!!.
rămână blocați în case, plătiți de către stat, în loc să Ca președinte, ar fi trebuit să aibă un costum de
producă !. protecție întreg, care să-l acopere de sus până jos, ca să-l
7. Au cauzat căderea piețelor bursiere și pe urmă au apere eficient de acest virus foarte periculos !!. Dar
cumpărat acțiunile, bonurile companiilor occidentale și președintelui chinez nu i-a păsat de acest virus
americane, la prețuri derizorii. Au cumpărat pe prețuri de periculos!!.
nimic și companiile străine (cu tehnologie superioară) Aceasta nu cumva din cauză că-și făcuse antidotul și
care operau în China. nu avea pentru ce să se preocupe ?!!.
8. După aceasta, ca la un semnal, au obținut imediat - Nu există îndoială că este vorba de un război
controlul epidemiei în țara lor, China !!!. De fapt ei erau biologic și economic !!!. Iar lumea va fi cu totul alta,
după ce această criză o să se calmeze. Sau cine știe,

43
aceasta poate să fie decât etapa cu nr. 1, din planul lor Acum ne întoarcem douăzeci de mii militari din USA în
macabru. Europa, unde sunt deja zece mii, sunt treizeci de mii și alte
Ne-au schimbat la toți viața și Nu se știe ce ne mai cinci mii.
așteaptă în continuare. Deci avem treizeci și cinci de mii de soldați gata să intervină.
Pentru un virus, pentru o epidemie? Să ne punem întrebări.
- Acum, după ce chinezii încearcă să pozeze în Care este scopul acestei operații? Asta trebuie să vedem.
"victime" și în "salvatorii" lumii(trimit ajutoare, Scopul acestei operații, este deja dezvăluit: este o vaccinare
specialiști, etc.), nimic n-o să mai fie ca înainte !. globală obligatorie. Și se pregătește de mult. A început în
Coronavirusul ne va lăsa pe toți săraci lipiți, în schimb unele state, în unele țări, pentru anumite grupuri de oameni.
chinezii și prietenii lor vor ieși întăriți și vor domina Acesta este obiectivul. Scopul este vaccinarea populației
lumea !. lumii.
Prin urmare, pentru a controla, vom vedea mai târziu cum,
MASCARADA – DOCUMENTAR NOM pentru a controla populația, și, eventual, pentru a avea
https://www.youtube.com/watch?v=VeBFt4tZyJg&t=1010s oameni înșelați și supuși. Cunoaștem de multă vreme cipul
RFID ...
Bună ziua, Trăim într-o perioadă minunată. Toate acestea sunt cunoscute, nu este nimic nou, dar iese la
Asistăm, astăzi și zilele acestea, ieșind, deci ieșind din dulapul iveală.
conspirației, ceea ce se mai numește conspirație. Acum că știm ce este: un război secret împotriva oamenilor
În numele unui virus a cărui natură nu o cunoaștem cu (care nu mai este secret).
adevărat. Un război deschis împotriva oamenilor. Întrebarea care apare
Nu știm dacă este adevărat, dacă este fals, nu știm dacă mereu: cui bono? Pentru cine este crima?
este natural sau făcut în laborator. Criminalitatea servește evident celor care o fac. Știm și vedem
Nu știm dacă este fatal sau dacă este benign. că Națiunile Unite sunt cele care se ocupă de întreaga
Și multe teste care sunt variabile, rezultate care se schimbă în desfășurare.
fiecare zi ... Cine este ONU? Este o Organizație care a fost înființată de
Așadar, în numele acestui lucru, ne aflăm aici în legea bancherii mondiali, pentru bancherii mondiali.
marțială. Nu este declarat, ci terminat. Și scopul ONU este instituirea Noii Ordini Mondiale,
Legea marțială nu a unei țări, ci a tuturor țărilor. Legea guvernul mondial al bancherilor mondiali.
marțială globală. Națiunile Unite trebuie, prin urmare, să treacă de la o
Nu este surprinzător, nu este nimic surprinzător, de aceea este „organizație” la un „guvern”. Cum facem asta?
chiar ieșirea din conspirație. Pentru ca o „organizație” să devină „un guvern”, de fapt,
Știm de ani buni, nu este o surpriză. guvernul are două funcții principale.
Această lege marțială este pregătită de ani buni. Prima funcție a unui guvern este de a face legi și a le
A fost implementat mult mai concret în urma evenimentelor impune prin forță,
din turnurile din New York din 11 septembrie. întreaga forță de poliție, sistemul penitenciar etc ... justiție.
În acest moment, este globalizată sub pretextul unei pandemii Aceasta este funcția principală a guvernului.
globale. A doua funcție a unui guvern este de a impune și colecta
Despre ce este vorba? Este o lovitură de stat mondială, nimic impozite.
mai puțin decât atât, cu reținere și supraveghere totală sub Și iată-ne, cu Națiunile Unite care dorește să devină guvern.
controlul armatei. Nu este o coincidență, poliția și armata. Modul său de a face lucrurile va fi prin a doua funcție, care a
Accesul în locuri publice este interzis. O restricție la adunări, fost aceea de a colecta impozite.
și dreptul de a impune individului, împotriva voinței sale, prin Acest mod a fost folosit de întreaga mișcare de mediu, toată
urmare prin forță, teste, tratamente și carantină. frauda minciunii de încălzire globală, ceea ce a dus la ce?
Toate acestea sub forța armată de care avem nevoie. Legea Pentru o taxă globală pe carbon. Atât de mult pentru partea
marțială este o lege de război. Războiul împotriva cui? „fiscală” care este rezolvată.
Ce se întâmplă Nu războiul împotriva virușilor. Rămâne partea „legii” și aici suntem cu pseudo sau nu, nu
Nu facem legea marțială pentru a face război împotriva știu, pandemie.
virușilor, ceea ce nici măcar nu știm dacă asta este cauza a Aici suntem alături de un guvern care impune legi globale,
ceea ce se întâmplă acum. Și atunci se întâmplă lucruri pe deci asta este, cu siguranță ONU este cel care beneficiază.
care nici nu le știm, totul este ascuns. Sunt uimit de viteza de transmitere, nu de virus, ci de teamă.
Nu, este un război deschis împotriva cui? Împotriva Frica și ascultarea de ordinele de la ONU. Vine de sus.
oamenilor. Și întreaga structură, dar întreaga structură până la
Și acolo, nu pot uita cartea lui Claire Séverac „Războiul municipalități, a fost pusă la punct foarte repede.
secret împotriva popoarelor”. Și i-a costat viața, apropo. Cum este posibil?
Acest lucru se întâmplă și la acest lucru asistăm în acest Ei bine, această ascultare de sus în jos este posibilă prin
moment. ierarhizare.
Ce înseamnă legea marțială? Ei bine, asta înseamnă că nu Partea de jos aparține celui de sus care aparține celui de sus
mai există drepturi individuale, și că guvernul are toate ... ca o companie, o companie.
drepturile de a dispune de persoane, după cum consideră de Aveți compania-mamă și toate celelalte niveluri de mai jos,
cuviință. regiunile ...
De obicei este trăit, acest drept de viață și de moarte, de fapt, Celelalte companii de mai jos se supun. Toată lumea se
la nivel național. supune tuturor.
Dar de data aceasta este la nivel mondial. Organizația Cum este posibilă această ascultare? Nu există nimeni care să
Națiunilor Unite este cea care decretă acest lucru. se oprească și spune: „Nu, nu are sens, nu nu este adevărat”.
Nu numai că ne pregătim de mult timp, dar, evident, acesta Nimeni nu are cine întreaba, ascultăm orbește.
este doar începutul. Această structură de monopol, deoarece este un monopol în
Începe și întărim puterea poliției, puterea armată. vârf, este posibilă prin corupție.

44
Fiecare care se supune are interesul să asculte, pentru că, dispară.
dacă nu, își pierde slujba, își pierde avansul, pierde, pierde, Privește în jur și contează pe un grup de șapte, alege șase,
pierde ... sunt șase care vor pleca, asta înseamnă în termeni concreți.
Toată lumea are interes, așa că toată lumea se supune prin Acum se va face așa, de oriunde, oricum? Deloc.
corupție. Există o selecție, iar acolo trebuie să te gândești ca oamenii
Este important să o vedem, credem că ceilalți sunt corupți. care gestionează lumea.
Suntem corupți. O vom numi elita. Ne vom gândi ca elita.
A doua viteză de transmisie care m-a uimit a fost practic. Nu mai aveți nevoie de cât mai multe persoane, sunt prea
Oamenii o cred, este uriașă, este absolut uriașă, cu greu îmi multe. De asemenea, trebuie să scadă.
pot imagina că o poți crede. Ce vei face? Este ca și cum ai administra o turmă. Suntem
Dar funcționează și cum putem convinge milioane și miliarde animale pentru ei.
de oameni să creadă așa ceva? Grecii au spus: „omul este vitele zeilor”, asta nu s-a
Deodată și la fel de repede? Viteza se datorează propagandei schimbat.
media. Exact asta și așa gândesc și operează. Nu este nici bun, nici
Și, nu este surprinzător, mass-media este deținută aproape rău, este așa.
100% de Silver. Deci, trebuie să faceți o selecție, mai ales dacă am o turmă și
Deci, toate mass-media transmit mesajul în buclă, fără oprire, trebuie să scap de o parte din efectiv.
fără oprire ... Dar ce voi face?
Și ce transmit ei? Dar, evident, instrumentul de a transmite Voi păstra candidații buni și voi renunța la cei mai puțin
propagandă este frica. Trebuie să sperii oamenii. interesanți sau chiar cei nedoriti.
Frica de panică care ne face să nu ne gândim. Așa este, este Așa se va face așa. Cum vom face asta?
serios, ne supunem, ne prăbușim și nu există niciun fel de Ei bine, pentru a reduce populația, primul lucru și acest lucru
întrebări. este crucial pentru a o vedea este prin vaccinare.
Nu stiam. Când am scris La Mafia Médicale, am vorbit despre
Este ca și cum nu avem creier, s-a terminat, nu avem vaccinuri și am spus că este inutil, ineficient și periculos.
creier. În același mod am vorbit despre SIDA și cancer.
Și nu pot uita faimoasa frază a micuței Greta care spunea: În timpul procesului, un singur lucru a fost reținut:
„Vreau să intri în panică” cu mânie, ochi exorbitanți, vaccinarea.
micuta Greta, marioneta globalistilor, deci este acelasi lucru. Wow!! Nu știam de ce, dar am aflat, la acea vreme, că
Să ne uităm la climatul și la toată propaganda sa care a fost vaccinarea este vaca sacră.
pusă în aplicare, de către Națiunile Unite întotdeauna. Nu atingem asta.
Este exact identic cu sistemul care se desfășoară acum pentru Acum știu de ce.
așa-numita pandemie și aceeași tactică. Pentru că este vaccinarea care elimină oamenii, dar într-o
Așa funcționează. manieră vizată.
Ce este acum programul ONU? Poate este interesant, poate Nu ne place acest grup; nu ne place o asemenea cursă; în
este bine pentru noi? astfel de țări există lucruri interesante într-o astfel de regiune,
Să aruncăm o privire despre ce este vorba. Programul ONU vaccinăm etc., etc.
este de a stabili noua ordine mondială. Deci, este instrumentul pentru depopulare, dar vizat.
Noua ordine mondială este instituirea unei dictaturi mondiale Există și disidenții. Și asta nu este foarte plăcut. Vor oameni
comuniste. ascultători, am înțeles asta.
S-au făcut dictaturi comuniste și există încă, dar nu au fost Gândiți-vă în ceea ce privește animalele. Deci, ascultător,
globale, au fost localizate. muncitor, sănătos.
Dar aici jucăm marele joc. Amintiți-vă, acesta este Așadar, imaginați-vă că persoanele în vârstă nu sunt printre
conspirația din dulap. cele pe care vrem să le păstrăm prea mult timp, cu persoanele
Și deci jocul cel mare este comunismul peste tot, iar cu handicap, etc.
comunismul înseamnă: totul aparține statului. Puteți vedea că tot ceea ce nu este interesant pentru ei va
Deci, concret, și din nou ceea ce vă spun nu are nimic ascuns, dispărea.
este deschis, cunoscut de foarte mult timp. Disidenții vor dispărea, nu neapărat așa,
Atunci, numai un singur guvern mondial, care este ONU, dar vor fi puse în lagăre de concentrare care au fost pregătite
evident, evident. în acest scop de mult timp.
O singură religie, adică o religie mondială care este New Age, Vom face selecția și ne vom dispune unul pe celălalt în funcție
care s-a răspândit prin ecologie, latura spirituală a de interesul pe care îl aduce.
ecologismului. La fel de mult pentru primul lucru, care este numărul unu:
Și controlul asupra tuturor resurselor, acest lucru este depopulare-vaccinare, merge împreună.
important, al planetei. Al doilea lucru este controlul, deoarece nu toată lumea va
Și când spunem resurse, asta include resurse umane, dispărea, iar cei care rămân trebuie să fie perfect ascultători.
și controlul asupra tuturor resurselor planetei și acest lucru Acest lucru este bine cunoscut. Cum? Printr-o rețea
cu agenda 21. electromagnetică din jurul pământului,
Unde mergem cu asta? și pentru asta se folosește 5G, printre altele, despre care se
Pentru că acesta este programul oficial, dar care este vorbește foarte mult în acest moment.
obiectivul? Ce vrem să stabilim? Celebrele valuri 5G, care au un control complet și unde sunt
Există două lucruri care sunt foarte importante: extrem de nocive pentru sănătatea oamenilor,
prima este reducerea populației. Și asta, trebuie să știi. și acesta poate fi chiar motivul din spatele a ceea ce s-a
Reducerea populației nu este un pic aici, acolo, deloc. întâmplat în China și care a declanșat ceea ce se numește
Este o reducere, astfel încât rămâne doar un miliard de epidemie.
oameni pe planetă. Deci acest control mental se face printr-o rețea
Aceasta înseamnă că șase din șapte persoane trebuie să electromagnetică de pe planetă și o supraveghere

45
supraveghează tot timpul, ceea ce ei numesc „internetul Puteți vedea cum se folosește frica, ne scăldăm în ea.
lucrurilor”, adică Internetul lucrurilor care va fi furnizat de Așadar, acesta este programul pentru oile albe și negre.
unde 5G, 5G. Cu toate acestea, acest program nu poate fi aplicat pentru
Și toate acestea vor fi conectate la inteligența artificială. iepe.
Informații artificiale care vor controla creierul tuturor, Iapa este suverană, știe cine este și, prin urmare, nu este
și spune-ne, tot timpul, ce să gândim, ce să spunem, ce să absolut supusă.
facem. Nu se încadrează în acest program.
Vom crede că noi suntem cei care gândim, dar nu vom fi noi Vom vedea ce se întâmplă în stână.
cei care vom gândi. Este important ca o dată pentru totdeauna să mergem la
Este inteligența artificială. Prin urmare, este un control total rădăcina problemei umanității.
al creierului uman de către un computer. Ce face oaie o oaie?
Rămâne de văzut cine se află la capătul computerului? Asta se Ce ne face să ne comportăm ca oile și cum funcționează în
va vedea mult mai târziu. stână pentru oi?
Așadar, vom sfârși cu ființe umane care vor fi roboți, Asta se întâmplă în stână.
microcipuri și telecomandate. Există o piesă care se numește și scenă politică.
Aici mergem. Între timp, cum se va întâmpla? O joacă. În aceste zile, există o piesă în buclă numită
Ei bine, am văzut deja panica pe care o creăm cu legea "mascarada".
marțială care a pus stăpânire. Și care are trei personaje, mereu la fel.
Legea epidemică-marțială și scenariul de vaccinare. Merge Și, este ca o telenovelă, se schimbă, încă așteptăm să vedem
împreună. ce se va întâmpla săptămâna următoare, este absolut
Este important, vaccinarea este deja anunțată obligatoriu în fascinant, foarte intrigant, distractiv.
Norvegia sau în Danemarca, cred, nu-mi amintesc în ce țară Deci există o oaie care este personajul din piesă, care este
nordică. oaia săracă lașă.
După aceasta va veni ceea ce așteptăm de mult timp, colapsul Este sărac, este jalnic, este o victimă și îi este frică.
financiar. Există un alt personaj care este lupul rău. Lupul cel rău este
Între timp, există un alt lucru care se întâmplă în liniște, de Banii. Când spunem „bani”, înseamnă: multinaționale și
asemenea, este eliminarea numerarului, a numerarului, bănci.
spunând că există microbi pe dolari, pe bancnote, este Ce se întâmplă cu lupul rău? Ei bine, vrea să mănânce oile.
extraordinar și credem în asta. Deci trebuie să protejăm oaia săracă. Acesta este
Dar pentru ce este mai jos? Pentru a elimina, ceea ce au răufăcătorul, vinovatul.
încercat ani de zile să înainteze, Prin urmare, este necesar să se protejeze oile și, prin urmare,
este eliminarea completă a numerarului care ne face să este nevoie de un păstor.
depindem total de banii digitali pe care îi pot controla Păstorul de aici, care spune oilor: „Voi avea grijă de voi, vă
complet. voi proteja și vă voi hrăni”
Poate va fi nevoie de un cip pentru a avea acces la contul său Deci, vă voi păstra în siguranță și protejat.
bancar? Cine este acest păstor?
Trebuie să vedeți cipul, a fost mereu acolo, la sfârșitul zilei. Există doi păstori care au grijă fiecare de meseria lor, aceștia
Există, de asemenea, colapsul financiar și economic. sunt: guvern și religie.
Puteți vedea că toți cei care sunt acasă acum nu fac bani Guvernul are grijă de binele nostru material, iar religiile au
pentru economie. grijă, precum și toată spiritualitatea, de binele nostru
În plus, vom plăti oamenilor un venit de bază, a fost atât timp spiritual.
cât vor să-l cheltuiască. Nu este frumos! Deci, vezi, suntem protejați, suntem ghidați,
Venit de bază. Care este venitul de bază? Este asistentul suntem susținuți ... este perfect.
definitiv pentru oile fericite. Singurul lucru este că, în acest moment, ne regăsim într-o
Nu mai trebuie să lucrez, nu, dar poate că trebuie să nu mai dictatură mondială totalitară.
funcționeze, asta va lua cipul? Unde este problema?
Nu uitați, cipul este încă pe fundal. Trebuie să înțelegeți și, dacă înțelegeți acest lucru, nu
Venit din existență, atunci va exista celebrul colaps bancar trebuie să faceți un curs Science Po.
care ar fi trebuit să se prăbușească cu mult timp în urmă. Nu suntem învățați că în Science Po, dar funcționează așa.
Îi menținem în viață, îl numesc pe aparatul respirator Trebuie să se înțeleagă că aceste două se ciocnesc. De ce?
artificial din 2008. Pentru că nu produc nimic.
La fel și cu resetarea anunțată de Christine Lagarde. Nu produc nimic și trăiesc în detrimentul oilor.
Resetarea care este completă, începem din nou toate Deci, oile trebuie să rămână oi.
acestea, după ce am golit conturile bancare. Și astfel se ciocnesc pentru că păstorul face legi pentru a face
Da, și această lege pe care am numit-o cauțiunea, adică oile să creadă că îl protejează.
salvarea din interior, a fost deja adoptată de câțiva ani. Și în această perioadă, el ia lâna de la oi, și acesta este
Iar această lege face parte din ceea ce trecem acum. contractul.
Ar putea fi mai multe, cu un pic de condimentare, un mic Contractul constă în faptul că oaia îi dă lână și că, în schimb,
război mondial, este încă pe fundal. păstorul îi aduce securitate și protecție.
Și apoi câteva cataclisme vizate așa cum știu și se pot Dar ce se întâmplă cu adevărat?
descurca foarte bine. În realitate, da, oile sunt sfărâmate și că le poți simți foarte
Aceasta este situația în care ne aflăm acum. bine.
Întrebarea care apare este: suntem sortiți să trebuie să Se cosesc din ce în ce mai puțin, se hrănesc mai puțin și de
alegem între a fi robotici sau a fi eliminați? aceea se mușcă.
Răspunsul este: da și nu. Și ce face păstorul? El ia lâna și o dă lupului.
Da, dacă suntem oi. Într-adevăr, scopul lupului este să ia lâna de la oi și să o
Acesta este programul realizat pentru oile lașe. mănânce atunci când nu mai are lână.

46
Așa funcționează. Unde este problema acum? în interiorul întregii creații și a tuturor creaturilor.
Pentru că a funcționat mii de ani. Nu este nou. Acolo, marea problemă care se află la rădăcina oilor noastre
Dar acolo, e mare. și marea conștientizare este: cine suntem?
Se cosesc din ce în ce mai mult și dau din ce în ce mai puțin să Suntem iepe de fapt, cu aripi, ceea ce înseamnă că putem face
mănânce, iar oile se revoltă. orice.
Dar există mai mult decât asta. Oile se revoltă, dar ele se Suntem nelimitați, suntem nemuritori.
ridică în conștiință. Suntem autoritatea supremă atotputernică, invincibilă,
Imaginează-ți, este important să vedem că oile emancipează. irezistibilă.
Emancipați-se, adică vor să iasă din tutela sclaviei, a Aceasta este ceea ce suntem. Autoritatea este înăuntru și viața
controlului stăpânului, a ciobanului și, prin urmare, a lupului. este o comedie.
Poate oile vor să iasă din stână? Iar acest lucru este Pacea și ordinea sunt stabilite automat. Aceasta este
insuportabil. realitatea și asta am uitat.
Este insuportabil, asta a făcut legile atât de represive de Ei bine, ne vom aminti.
câțiva ani. Cum va diferi iapa suverană?
Libertatea oilor se reduce din ce în ce mai mult, toate bunurile În primul rând, își amintește cine este, iar în al doilea rând, se
lor sunt risipite, comportă diferit.
și chiar reușim să instituim o lege marțială. Este uriaș. Nu se mai poate comporta ca o oaie.
Deci, acest lucru se datorează faptului că există un pericol În mod automat, se comportă ca o iapă suverană, adică
imens pentru proprietarul stână. acționează în sufletul și conștiința ei.
Este insuportabil și trebuie să se termine aici. Autoritatea supremă este în interior și sufletul nostru este
Acesta este pericolul. Trebuie să oprim absolut emanciparea autoritatea supremă.
oilor. Numiți-o altfel dacă doriți, nu contează, dar sufletul este ființa
Aceasta este ceea ce este nou. Putem vedea clar cu vestele supremă individualizată în interiorul individului.
galbene. Și deci această autoritate supremă, ea va asculta de
Vestele galbene sunt mai mult decât să ceară ceva mai multă autoritatea sa supremă și nu va mai fi legile autorităților false
mâncare sau condiții mai bune, care pretind că sunt suverani de țară, constituție și orice
inseamna „vrem sa ne autodeterminam”. altceva.
Și nu pot face altfel. Ei nu știu să facă nimic în afară de grevă Deci acest lucru este fundamental.
și grevă, Este un transfer de putere de la autoritățile externe la
represiunea de a rupe totul, deoarece viața lor depinde de ea. autoritatea internă care are loc mai întâi la nivel individual.
Dacă nu mai sunt oi ... Și când vorbesc de autorități externe la nivel individual,
Să ne gândim două secunde: ce te face să schimbi ceea ce vorbesc despre ego.
trăiești acum? Eul meu de supraviețuire este, așadar, un transfer de putere
Ceea ce se întâmplă acum se va schimba dacă nu mai sunt oi. de la ego la suflet.
Oile, există unii care părăsesc țara, dar este același lucru în Acest lucru este absolut fundamental. Deci, mă supun
toate țările. sufletului meu.
Deci, cum o vom face? Oaia care nu se mai teme nu mai este Ce face iapa suverană în plus față de asta?
oaie. Marele suveran știe că totul este vibrație și că propriile sale
În urma episodului următor. vibrații sunt mult mai mari decât cele ale oilor.
Ce este oaie care nu se mai teme? Este o iapă suverană. Nu degeaba dorim să ținem oaia în frică, deoarece frica ne
Și asta m-a făcut să cred, tocmai în timp ce pregăteam această menține în vibrații joase.
capsulă, că deja îmi făcusem o coroană. Aceste vibrații grele ne afectează sănătatea, imunitatea
În ateliere, le-am propus oamenilor să facă coroane și eu am noastră și mai ales conștiința cine suntem.
făcut una, pe care am scos-o pentru ocazie și să le facă Vorbind despre sănătate nelimitată, pentru că asta se
frumoase. întâmplă și acum.
Asta e, suntem ființe suverane și facem coroane frumoase, Ni se spune: „Trebuie să luați așa ceva, remedii, medicamente
vezi, cu o panglică frumoasă peste tot unde putem scrie ce ... toate din afară. Nu.
vrem, putem pune pietre prețioase pe care le putem face orice Singura boală, singura boală, există o singură, este frica și de
vrem. unde vine frica?
Asta e, suntem ființe suverane. Aceasta este ceea ce suntem. Pentru că este singura boală. Restul? Uită-l. De unde vine
Și atunci ce face ca cineva să devină o ființă suverană? - frica? Frica provine din separare.
constiinta. Separarea autorității pe de o parte și ascultarea pe de altă
Se datorează faptului că ne dăm seama că nu suntem oi. parte. Este clar că atunci când autoritatea este în afară și că
Acesta este singurul mod în care putem încheia faldul în care trebuie să ne supunem acesteia, există un conflict.
suntem prinși. Autoritatea vrea să-și păstreze autoritatea și continuă să
Să fie numită, după cum doriți, cadrul, matricea, faldul în domine și apoi să exploateze ascultarea.
care suntem limitați. Ascultarea se spune în sine: „nu, vreau să mă definesc, să mă
Deci, prin conștientizare vom ajunge acolo, conștientizarea a autodeterminăm” și există un conflict enorm.
ce? Este ceea ce am asistat de milenii.
Că suntem ființe suverane. Ce înseamnă asta? Cuvântul Continuă, dar a ajuns la un punct culminant pentru că
„suveranitate” înseamnă autoritate supremă. ascultarea, oamenii, începe să-și dea seama cine sunt.
Suprem este important. Supremul înseamnă că nu există nici Este într-adevăr o chestiune de conștiință.
unul mai sus. Separarea dintre autoritate-ascultare, deci aici, între
Cel mai înalt vârf pe care ne-am putut imagina vreodată a fost autoritățile exterioare și autoritatea interioară, care creează
spiritul creator, ființa supremă pe care o numim Dumnezeu, frica și sclavia în care trăim.
Allah, Yahweh, etc ... dar întotdeauna afară. Dar soluția este evidentă, este de a face autoritatea unirii-
Acum, această ființă supremă nu este în afară, este peste tot, ascultare. Cum facem asta?

47
Trebuie să fie la fel. Fie autoritatea și ascultarea să fie la fel. Problema este că am uitat cine suntem.
Când îmi dau seama că sunt o ființă suverană și că mă supun Cea mai mare rezistență la schimbare (și este interesant să
ființei mele suverane: este unirea celor doi. Războiul se vezi ce se întâmplă chiar acum, este extraordinar)
oprește. provine de la persoane care au drepturi și privilegii.
Iar când războiul se oprește la nivel individual, acesta se Atâta timp cât voi avea mai multe de câștigat dintr-o dietă la
oprește la nivelul societății, societatea fiind doar marea nivel material, chiar regimul pe care îl pot executa, voi
oglindă a indivizilor săi. continua să rămân acolo.
Cum vom ajunge acolo? Dar dacă mai am de pierdut, voi ieși. În orice caz, ajută să
Vom ajunge acolo, amintindu-ne cine suntem. Acesta este doriți să ieșiți.
numărul unu: amintiți-vă cine sunteți. Deci oamenii care au avantaje, drepturi și privilegii, precum
Îmi amintesc cine sunt și mă comport așa. și cei neprihăniți rezistă puternic.
Deci, putem face toate meditațiile pe care le dorim pentru Oameni buni care sunt corecți din punct de vedere politic,
pace, nimic nu se va schimba. social și chiar spiritual.
De ce? Pentru că continuăm, chiar dacă avem intenții bune și Mulți intelectuali sunt printre buni gânditori, precum și
facem lucruri bune. ecologiști.
Continuăm să trăim în separarea autorității și ascultării și Ecologia a fost făcută cu acest spirit în minte și toată
continuăm să ne comportăm ca niște oi care se supun spiritualitatea New Age se găsește acolo.
autorităților externe. Acești oameni bine semnificați sunt favorabili sistemului și vor
Revoluțiile actuale care au loc peste tot sunt revoluții, continua să reziste schimbărilor.
demonstrații în stradă, etc ... și represiuni, Asistăm, iar acest lucru este important, la un război. Acum
dar practic, acestea sunt revoluții ale conștiinței. este război deschis. Secretul complotului s-a terminat.
Veste galbene, printre altele (sunt o vestă galbenă) este încă o Este un război deschis. Asistăm la ultimele convulsii din
oaie neagră, care se află pe stradă, lumea veche a minciunii.
cine luptă și care tot reclamă lucruri din partea autorităților Este o lume a minciunii. Totul este greșit începând cu
din afară, pentru a fi ascultat, pentru a fi ascultat, percepția despre cine suntem cu adevărat.
că se schimbă și, din fericire, nu există niciun răspuns, este Să aruncăm o scurtă privire asupra crizei actuale din acest
perfect așa, pentru că ne obligă să ne mișcăm. moment.
Vestele galbene sunt oi negre în procesul de transformare În ciuda aparențelor, cineva are impresia că este o criză de
într-o iapă suverană. sănătate, o criză economică, o criză politică.
Această transformare privește umanitatea. Nu este. Este o criză în evoluție.
Este ca și cum suntem cetățeni adolescenți pe punctul de a Este trecerea, transformarea, ca omida care devine fluture.
deveni adulți suverani. Este transformarea oilor într-o iapă suverană.
Prin urmare, este un moment foarte important în evoluția În același mod, este o continuare, un salt, un salt evolutiv
umanității, aș spune chiar cel mai important după milenii de extrem de important,
bătălii și suferințe. în același mod cu cel al maimuței care a trecut la ființa
Și, este ca și adolescentul care vrea să plece, care nu mai este umană.
capabil să suporte autoritatea tatălui. Pasajul pe care îl experimentăm în acest moment este trecerea
Dar frigiderul este plin, mama face rufe, sunt suficiente pentru dintre ființa umană inteligentă și ființa diessică conștientă.
a mânca, nu trebuie să plătesc chiria ... Asta se întâmplă. Concret, este o apocalipsă? Da.
Vezi toate micile beneficii cu care este cumpărat pentru a Da, aceasta este apocalipsa anunțată în scripturi de foarte
rămâne un adolescent acasă, dependent. mult timp.
Și asta se întâmplă chiar acum este părăsirea tatălui de stat. Este o apocalipsă „creată de om”, care este făcută de om.
Pentru că părăsind stână, spunând: „Eu sunt suveran, fac ce Pare a fi al șaptelea.
vreau” ... nu, nu, nu ... Au fost de șapte ori că am ajuns la sfârșitul civilizației și că
În primul rând fac ceea ce sufletul îmi spune să fac și în al riscăm să începem din nou.
doilea rând, mă eliberez. Ce repetăm, din când în când, care ne face să începem din
A mă elibera de Papa State înseamnă a înceta să mai primesc. nou, că începem din nou ...
Nu mai cere, nu mai fi intervievat de Papa State. Îmi vei spune „este ciclic, este la fiecare trei mii șase sute de
Papa State a făcut-o bine. El a făcut monopoluri în toate ani ...”, cifre, cifre. Nu.
domeniile în numele socialismului, Suntem creativi, nu suntem supuși ciclurilor. Nu este
și că există ceva pentru toată lumea, este frumos, este adevărat.
inteligent, este super papa stat. Este vorba de oi care sunt ciclate, nu de iepe. Deci nu este
Așa că a făcut-o, ne-a atras și acum suntem blocați: „dar cine adevărat pentru iepe.
va plăti pentru boala mea, cine va plăti dacă voi avea un Ce trebuie să învățăm chiar acum, pentru a ne asigura că
accident etc ...” aceasta este ultima dată când trecem printr-o apocalipsă?
Vedeți capcana în care ne aflăm? Ei bine, asta înseamnă Mi se pare că este suficient!
să nu spun asta și nu vorbesc despre pensii. Să vedem ce trebuie să învățăm: mai întâi, observați,
Acum luptăm pentru pensii. Oricum, pleacă la pensie. observația este importantă.
Și să vedem că ceea ce se întâmplă chiar acum este un cadou, În orice moment, toate autoritățile, fie ele spirituale sau
este un dar în evoluție care ne forțează. materiale,
Papa State face casa atât de urâtă, sufocantă, toate autoritățile din toate domeniile, din nou spirituale și
că vom lăsa să plecăm de toate acestea, ceea ce este fals, în materiale, ne-au înșelat întotdeauna.
plus, și ne vom elibera. Am trăit în minciuni de milenii.
Suntem ca niște sclavi care așteaptă stăpânul nostru să ne Ne-au înșelat și am crezut minciunile.
elibereze. Am crezut în autorități pentru că am uitat cine suntem.
Nu, nu este nimeni care să ne elibereze. Suntem liberi în Iată soluția: află cine ești.
interior.

48
Este primul lucru: noi suntem, ființa supremă pe care eu o Pentru că acesta este adevărul, în sufletul și conștiința mea,
numesc Diesse, pe care o poți numi orice vrei tu-zeu, Diesse. spun „nu mulțumesc”, sunt politicos „nu mulțumesc”.
Că suntem această ființă supremă în interiorul nostru. Da chiar, asta se va întâmpla ... Ce se va întâmpla?
Și, prin urmare, să transferam puterea de la autoritățile Și aceasta este una dintre situațiile care ne schimbă complet
externe către această autoritate internă care suntem, care se viața.
numește suflet. Pentru că nu mai am control asupra a ceea ce se va întâmpla.
De asemenea, asta nu este totul, nu vom sta acolo meditând, Dau carte blanche sufletului meu.
spunând rugăciuni și așteptând să treacă, nu. Și sufletul meu va decide ce se va întâmpla cu mine și voi
Este să devenim cine suntem. Pentru a deveni supremul merge cu el. Aceasta se numește abandon.
împlinit, pentru a deveni cine suntem, Mă predau în sufletul meu, adică mă dau în întregime
nu doar să-l descoperi, ci să devii, să devii prin luarea de sufletului meu.
măsuri. Ea este cea care decide care sunt consecințele. Nu știu.
Nu mai pot continua să funcționez ca oaie atunci când nu mai Dar, un lucru știu. Știu că ceea ce se va întâmpla va fi perfect.
sunt oaie. Nu este perfect pentru ceea ce vreau, perfect pentru ceea ce
Acest lucru aduce o schimbare completă în viața noastră de zi vrea sufletul meu.
cu zi. Și deci voi rămâne în această conștiință care mă face să
Nu este banal, ci o transformare. Imaginează-ți omida. rămân într-un ritm vibratoriu mult mai mare,
Putem face o omidă mai frumoasă, mai mare, care rulează și rămân conștient că ritmul vibratoriu ridicat are întotdeauna
mai repede, va rămâne întotdeauna o omidă. prioritate asupra vibrațiilor mai mici.
Acest lucru ne oferă transhumanismul, dar nu va face Când eram mic, ni s-a spus despre starea de har, să rămânem
niciodată un fluture. în starea de har (era religie).
Un fluture zboară, da zboară și nu există limite. Să rămân în această stare de grație unde sunt în legătură, în
Trebuie să înveți să zbori și înainte de a zbura, trebuie să contact cu sufletul meu și să dau carte blanche sufletului meu.
înveți să mergi. Suntem creatorii acestei crize care se întâmplă chiar acum.
Aici ne aflăm, este o învățare completă, complet opusul a ceea Nu suntem victime. Victimele sunt aici.
ce am făcut întotdeauna. Suntem creatori, responsabili și garantatori a ceea ce trăim în
Acest lucru ne aduce, printre altele, pentru ca munca să se acest moment, prin urmare, în această stare de criză.
realizeze, astfel încât să se manifeste ... Numai noi vom stabili ce se va întâmpla, cum se va întâmpla,
Acest lucru ne va conduce la redobândirea puterii asupra a perioada în care va dura, ce vom trăi acolo.
trei elemente extrem de importante: sănătate, guvern și bani. Să nu uităm că destinul nostru ne aparține.
Acestea sunt trei elemente absolut importante, primordiale și În concluzie: hai să mergem pe tine.
fundamentale. Pe acoperiș este conștiința. Este conștientizarea adevărului.
Și să nu uităm, îți amintesc și va veni, că la baza banilor stă Supra, dincolo de separare, nu mai există despărțire și avem o
sexul. viziune sferică,
Sexul este ultimul nostru indiciu de animalitate, dar nu vom fără separare precis, nici verticală, nici orizontală și putem
vorbi despre asta astăzi. vedea marele portret în ansamblu.
Vom reveni la ceea ce este în joc. Ne dăm seama în acel moment că suntem toți și unul. Nu
Ce vom face cu propunerile care ni se vor face, chiar și există separare.
vaccinarea impusă și puricii? Totul este la fel. În esență, totul este Diesse. Toți suntem
Acest lucru ne va pune în situații dificile. Diesezi. Nu suntem ei și noi.
De aceea mă apropii de asta, nu vreau să te fac să visezi în De multe ori aud oamenii spunând: „îi vom da în judecată, îi
culori, că totul va fi bine, deloc. vom da în judecată ...” este doar dacă nu îi tăiem în bucăți
Departe de aceasta, ne vom confrunta cu mari dificultăți, mici și nu îi piegem în viață. Nu.
inclusiv acestea. Nu. nu există loc pentru asta. Este judecata, este vechiul
Ce vor face oile? Oile vor spune: „Nu am de ales, sunt sistem de oi. S-a terminat.
vaccinat”. Nu va fi proces. De ce? Pentru că fiecare și fiecare își joacă
"Nu am de ales să am contul meu bancar, o să fiu înșelat" bun rolul în acest mare joc evolutiv.
... Acesta este motivul pentru care trebuie să vedem evoluția în
Și acolo va spune „Nu am de ales”. În numele „Nu am de ansamblu.
ales” și bine, acest lucru nu este adevărat, avem de ales. Fiecare și fiecare își joacă rolul, fie că este un rol de ticălos
Ființele umane au acest lucru cu totul special, liberul arbitru. sau un rol bun, așa cum vedem în cinematograf.
Ființa umană care trăiește pe pământ are liber arbitru. Fiecare își joacă rolul și este foarte important pentru evoluția
Libertatea înseamnă să-ți alegi stăpânul. Cui mă supun? conștiinței umane.
Unde este autoritatea mea? În realitate, Diesse Créatrice este cel care joacă un joc de
Poate fi afară așa cum este acum, dar adevărata mea ascunzător cu Diesse Creature.
autoritate este înăuntru. Se joacă ascunzătoare și caută cu ea însăși că s-a ascuns în
Dacă nu vreau să fac față și îmi este prea frică, voi spune „nu fundul creației sale.
am de ales”, pentru că trebuie să îmi dau un pretext. Poate părea ciudat, dar exact asta se întâmplă.
Sau pot spune sincer, îmi este prea frică să nu-mi pierd copiii, Când vom conștientiza acest joc, vom putea auzi așa cum a
mi-e prea frică să nu-mi pierd proprietatea, spus Satprem,
Mi-e prea frică de orice, de ceea ce vor gândi alții, de orice. un mare râs diessic care îi va lua pe bărbați prin surprindere.
Deci, vom găsi o scuză bună și o vom accepta. Pentru că a fost doar un joc!
Dar ce va face iapa suverană?
Ei bine, iapa suverană nu va accepta. Ce va face? Ea se
va supune sufletului ei.
Ea își va asculta sufletul și va spune în sufletul și conștiința
mea.

49
On rentre en ce moment vingt milles militaires des États-
Unis en Europe, là où il y en a déjà dix milles, on est rendu à
trente milles et un autre cinq milles.
Bonjour, On a donc trente cinq milles militaires prêts à intervenir.
Nous vivons une époque formidable. Pour un virus, pour une épidémie? Posons-nous des
questions.
Nous assistons, aujourd'hui et ces temps-ci, au coming out, Quel est le but de cette opération?
donc à la sortie du placard de la conspiration, ce qu'on appelle C'est cela qu'il faut voir. Le but de cette opération, il est
aussi le complot. déjà révélé: c'est une vaccination obligatoire mondiale.
Au nom d'un virus dont on ne connait pas trop la nature. Et cela fait longtemps que cela se prépare.
On ne sait pas si c'est vrai, si c'est faux, on ne sait pas s'il Cela a été commencé dans certains états, dans certains
est naturel ou fait en laboratoire. pays, pour certains groupes de personnes.
On ne sait pas s'il est mortel ou s'il est bénin. C'est le but. Le but est de vacciner la population mondiale.
Et beaucoup de tests qui sont variables, des résultats qui Et donc de contrôler, on va voir tout à l'heure comment, de
changent tous les jours... contrôler la population,
Alors au nom de cela, nous voilà dans une loi martiale. Pas et éventuellement d'avoir des gens pucés et soumis. On le
déclarée, mais faite. sait depuis longtemps la puce RFID...
Une loi martiale non pas d'un seul pays, mais de tous les Tout cela est connu, il n'y a rien de nouveau, mais cela sort
pays. Une loi martiale mondiale. au grand jour.
Ce n'est pas étonnant, il n'y a rien d'étonnant, c'est pour Maintenant que nous savons de quoi il s'agit: d'une guerre
cela que c'est vraiment le coming out de la conspiration. secrète contre les peuples (qui n'est plus secrète).
Cela fait des années que nous le savons, ce n'est pas une Une guerre ouverte contre les peuples. La question qui
surprise. vient toujours: cui bono? À qui sert le crime?
Cette loi martiale est préparée depuis des années. Le crime sert évidemment à ceux qui le font. On sait et l'on
Elle a été mise en place beaucoup plus concrètement à la voit, que c'est l'ONU qui est en charge de tout ce déploiement.
suite des évènements des tours de New-York, du 11 septembre. Qui est-ce l'ONU? C'est une Organisation des Nations
Et en ce moment, elle est mondialisée sous prétexte d'une Unies qui a été mise en place par les banquiers mondiaux, pour
pandémie mondiale. les banquiers mondiaux.
De quoi s'agit-il? C'est un coup d'état mondial, rien de Et le but de l'ONU est d'établir le Nouvel Ordre Mondial,
moins que cela, le gouvernement mondial des banquiers mondiaux.
avec confinement total et surveillance sous le contrôle de L'ONU doit donc passer d'une "organisation" à un "
l'armée. Ce n'est pas de rien, de la police et de l'armée. gouvernement". Comment fait-on cela?
Les accès aux endroits publics interdits. Une restriction des Pour qu'une "organisation" devienne "un gouvernement",
rassemblements, en fait, le gouvernement a deux fonctions principales.
et le droit d'imposer à l'individu, contre son gré, donc de La première fonction d'un gouvernement c'est de faire des
force, des tests, des traitements et la quarantaine. lois et de les imposer par la force,
Tout ceci sous la force armée dont on a besoin. tout le système de force policière, carcérale, etc... justice.
La loi martiale, c'est une loi de guerre. Cela est la première fonction du gouvernement.
La guerre contre qui? La deuxième fonction d'un gouvernement, c'est d'imposer
Que se passe t'il? Pas la guerre contre les virus. des taxes et de les collecter.
On ne fait pas une loi martiale pour faire la guerre contre Et nous voici donc, avec l'Organisation des Nations Unies
les virus, qui veut devenir un gouvernement.
dont on ne connaît même pas si c'est la cause de ce qui se Sa façon de faire sera de passer par la deuxième fonction,
passe en ce moment. qui a été de collecter des taxes.
Et puis, il se passe des choses qu'on ne connait pas non Cette façon a été utilisée par tout le mouvement
plus, tout est caché. environnementaliste, toute la fraude du mensonge du
Non, c'est une guerre ouverte contre qui? réchauffement climatique, qui a conduit à quoi?
Contre le peuple. À une taxe carbone mondiale. Voilà pour le côté "taxe" qui
Et là, je ne peux pas oublier le livre de Claire Séverac "La est résolu.
Guerre secrète contre les peuples". Il reste le côté "loi" et nous voilà avec la pseudo ou pas, je
Et cela lui a coûté sa vie, d'ailleurs. n'en sais rien, pandémie.
C'est cela qui se passe et c'est cela auquel nous assistons Nous voilà avec un gouvernement qui impose des lois
en ce moment. mondiales, donc le tour est joué, c'est définitivement à l'ONU
Ça veut dire quoi la loi martiale? Et bien cela veut dire plus que cela profite.
aucun droit individuel, Je suis étonnée par la vitesse de transmission, non pas du
et que le gouvernement a tous les droits de disposer, comme virus, mais de la peur.
il l'entend, des individus. La peur et l'obéissance aux ordres qui viennent de l'ONU.
Habituellement cela se vit, ce droit de vie ou de mort en fait, Ça vient d'en haut.
au niveau national. Et toute la structure, mais toute la structure jusqu'en bas
Mais cette fois-ci c'est au niveau mondial. C'est l'ONU qui dans les municipalités, s'est mise en place très rapidement.
décrète cela. Comment cela est-il possible?
Non seulement, on s'est préparé depuis longtemps à cela, Et bien cette obéissance de haut en bas est possible par la
mais évidemment ce n'est que le début. hiérarchie.
Cela commence et on renforce le pouvoir policier, le Le bas appartient à celui du dessus qui appartient à celui
pouvoir armé. du dessus...comme une compagnie, une société.
Vous avez la maison mère et tous les autres niveaux en
dessous, les régions...

50
Les autres sociétés en dessous obéissent. Tout le monde Et la mainmise sur toutes les ressources, cela est important,
obéit à tout le monde. de la planète.
Cette obéissance-là, comment est-elle possible? Il n' y a Et quand on dit ressources, cela inclus les ressources
personne qui arrête et qui dit: "non, cela n'a pas de bon sens, humaines,
non ce n'est pas vrai". et la mainmise sur toutes les ressources de la planète et ceci
Il n'y a personne même qui questionne, on obéit avec l'agenda 21.
aveuglément. Où allons-nous avec cela?
Cette structure de monopole, parce que c'est un monopole Parce que voilà le programme officiel, mais quel est le but?
au sommet, est possible par la corruption. Qu'est-ce qu'on veut établir?
Tout le monde qui obéit a intérêt à obéir, parce que sinon, Il y a deux choses qui sont très importantes:
il perd son boulot, il perd son avancement, il perd, il perd, il la première c'est la réduction de la population. Et cela, il
perd... faut le savoir.
Tout le monde a intérêt, donc tout le monde obéit par Réduction de la population, ce n'est pas un petit peu par ci,
corruption. par là, pas du tout.
C'est important de le voir, on croit que les autres sont C'est une réduction pour qu'il ne reste qu'un maximum d'un
corrompus. Nous sommes corrompus. milliard de personnes sur la planète.
La deuxième vitesse de transmission qui m'a stupéfaite, Cela veut dire que six personnes sur sept doivent
c'est à la base. disparaître.
Les gens y croient, c'est énorme, c'est absolument énorme, Regardez autour de vous et comptez sur un groupe de sept,
j'ai du mal à même imaginer qu'on puisse y croire. choisissez-en six, il y en a six qui vont partir, voilà ce que cela
Mais cela marche et comment est-ce que l'on peut veut dire concrètement.
convaincre des millions et des milliards de personnes à croire Maintenant est-ce que cela va se faire comme cela, de
à une chose pareille? partout, n'importe comment? Pas du tout.
D'un coup sec et aussi vite? La vitesse est due à la Il y a une sélection, et là il faut penser comme les gens qui
propagande des médias. gèrent le monde.
Et, ce n'est pas étonnant, les médias appartiennent, à On va l'appeler l'élite. On va penser comme l'élite.
presque 100 %, à l'Argent. Vous n'avez plus besoin d'autant de population, il y en a
Donc tous les médias véhiculent le message en boucle, sans trop. Aussi, il faut qu'elle diminue.
arrêt, sans arrêt... Vous allez faire quoi? C'est comme gérer un cheptel. Nous
Et qu'est-ce qu'ils véhiculent? Mais évidemment, l'outil à sommes des animaux pour eux.
véhiculer de propagande, c'est la peur. Il faut faire peur aux Les grecs disaient: "l'homme est le bétail des dieux", cela
gens. n'a pas changé.
La peur panique qui fait que l'on ne réfléchit pas. C'est C'est exactement cela et c'est comme cela qu'ils pensent et
comme cela, c'est grave, on obéit, on s'écrase, et il n'y a pas de qu'ils fonctionnent. Ce n'est ni bien, ni mal, c'est comme cela.
remise en question. Donc, il faut faire une sélection, surtout si j'ai un cheptel et
C'est comme si on n'avait plus de cerveau, c'est fini, on n'a que je doive me défaire d'une partie du cheptel.
plus de cerveau. Mais qu'est-ce que je vais faire?
Et je ne peux pas oublier la fameuse phrase de la petite Je vais garder les bons candidats et je vais larguer les
Greta qui a dit: "I want you to panic" avec la colère, les yeux candidats les moins intéressants ou même indésirables.
exorbitants, Alors c'est comme cela que cela va se faire. Maintenant on
la petite Greta, la marionnette des mondialistes, alors c'est va faire cela comment?
la même chose. Et bien, pour réduire la population, la première chose, et
Regardons le climat et toute sa propagande qui a été mise cela est capital de le voir, c'est par la vaccination.
en place, par l'ONU toujours. Moi, je ne savais pas. Quand j'ai écrit La Mafia Médicale,
Il est exactement identique au système qui se passe en ce j'ai parlé des vaccins et dis que c'était inutile, inefficace et
moment pour la soi-disant pandémie, et la même tactique. dangereux.
Voilà, c'est comme cela que cela fonctionne. De la même manière j'ai parlé du sida et du cancer.
Quel est maintenant le programme de l'ONU? C'est peut- Lors du procès, seulement une chose a été retenue: la
être intéressant, c'est peut-être bon pour nous? vaccination.
Allons voir un peu de quoi il s'agit. Le programme de Waouh!! Je ne savais pas pourquoi mais j'ai appris, à ce
l'ONU, c'est d'établir le nouvel ordre mondial. moment-là, que la vaccination c'est la vache sacrée.
Le nouvel ordre mondial c'est l'instauration d'une dictature On ne touche pas à cela.
mondiale communiste. Maintenant, je sais pourquoi.
Il s'est fait des dictatures communistes et il y en a encore, Parce que c'est la vaccination qui permet d'éliminer des
mais elles n'étaient pas mondiales, elles étaient localisées. gens mais de façon ciblée.
Mais là on joue le grand jeu. N'oubliez pas, c'est bien la Ce groupe-là, on ne l'aime pas; telle race on ne l'aime pas;
conspiration sortie du placard. dans tel pays il y a des choses intéressantes dans telle région,
Et donc le grand jeu, c'est le communisme partout, et on vaccine, etc, etc.
communisme veut dire: tout appartient à l'état. Alors, c'est l'outil pour le dépeuplement, mais ciblé.
Donc, concrètement, et encore là ce que je vous dis n'a rien Il y a également les dissidents. Cela non plus, ce n'est pas
de caché, c'est ouvert, su depuis très longtemps. très agréable. Ils veulent des gens obéissants, je comprends ça.
Alors un seul gouvernement mondial qui est l'ONU, Pensez en termes de cheptel. Alors obéissants qui
évidemment manifestement. travaillent fort, en bonne santé.
Une religion unique, c'est-à-dire une religion mondiale qui Alors, imaginez-vous que les personnes âgées ne font pas
est le New Age, partie de ceux qu'on veut garder trop longtemps, les personnes
qui s'est répandue par l'écologie, le côté spirituel de handicapées, etc...
l'environmentalisme.

51
Vous pouvez voir que tout ce qui n'est pas intéressant pour En plus, on va payer aux gens un revenu de base, cela fait
eux va disparaître. aussi longtemps qu'ils veulent le passer.
Les dissidents vont disparaître, pas forcément comme cela, Un revenu de base. C'est quoi le revenu de base? C'est
mais vont être mis dans des camps de concentration qui l'assistanat définitif pour moutons heureux.
sont préparés depuis longtemps à cet effet. Je n'ai plus à travailler, non, mais peut-être que pour avoir
On va y faire la sélection et disposer des uns et des autres à ne plus travailler, cela va prendre la puce?
en fonction de l'intérêt qu'il leur rapporte. N'oubliez pas, la puce est toujours en arrière plan.
Voilà pour la première chose, ce qui est le numéro un: Le revenu d'existence, puis il va y avoir le fameux
dépeuplement-vaccination, cela va ensemble. effondrement des banques qui devraient être effondrées depuis
La deuxième chose, c'est le contrôle parce que tout le longtemps.
monde ne sera pas parti, et il faut que ceux qui restent soient On les maintient en vie, j'appelle cela sur le respirateur
parfaitement obéissants. artificiel, depuis 2008.
Cela est bien connu. Comment? À travers un réseau Alors avec le reset annoncé par Christine Lagarde.
électromagnétique autour de la terre, Le reset qui est la mise à plat, on repart tout ça, après avoir
et c'est à cela que sert, entre autres, la 5G dont on parle bien vidé les comptes de banque.
beaucoup en ce moment. Oui, et cette loi qu'on a appelée le bail in, c'est-à-dire le
Les fameuses ondes 5G qui sont un contrôle complet et des renflouement par l'intérieur, est voté déjà depuis plusieurs
ondes extrêmement néfastes pour la santé des gens, années.
et c'est peut-être cela même, qui serait à l'origine de ce qui Et cette loi fait partie de ce que nous vivons en ce moment.
s'est passé en Chine et qui a déclenché ce qu'on appelle une Il pourrait y avoir un plus de cela, avec un petit peu
épidémie. d'assaisonnement, une petite guerre mondiale, c'est toujours
Alors ce contrôle mental se fait par un réseau dans le décor.
électromagnétique autour de la planète et une surveillance Et puis quelques cataclysmes ciblés comme ils savent et
la surveillance tout le temps par, ce qu'ils appellent peuvent très bien faire.
"internet of things", c'est-à-dire l'internet des objets qui, elle, Voilà la situation dans laquelle nous sommes en ce moment.
sera assurée par la 5G, les ondes 5G. La question qui se pose est la suivante: sommes-nous
Et tout ceci va être branché sur une intelligence artificielle. condamnés à avoir à choisir entre être robotisés ou être
Intelligence artificielle qui va contrôler les cerveaux de tout éliminés?
le monde, La réponse est: oui et non.
et nous dire, tout le temps, quoi penser, quoi dire, quoi C'est oui, si nous sommes des moutons.
faire. C'est le programme qui est fait pour des moutons peureux.
On va penser que c'est nous qui pensons mais ce ne sera Vous voyez d'ailleurs comme on utilise la peur, nous
pas nous qui penserons. baignons dedans.
C'est l'intelligence artificielle. C'est donc le contrôle total Donc, c'est le programme pour les moutons aussi bien les
du cerveau humain par un ordinateur. moutons blancs que noirs.
Reste à voir qui est au bout de l'ordinateur? Cela, on verra Par contre, ce programme ne peut pas s'appliquer aux
bien plus tard. juments.
Alors, on va se retrouver avec des êtres humains qui vont La jument est souveraine, elle sait qui elle est, et donc, elle
être des robots, pucés et télécommandés. n'est absolument pas soumise.
C'est là où on s'en va. Entre-temps, comment cela va-t-il se Elle ne tombe pas sous le coup de ce programme.
produire? Nous allons voir ce qui se passe donc dans la bergerie du
Et bien, on a déjà vu la panique que l'on créé avec la loi mouton.
martiale qui s'est installée. Il est important, qu'une fois pour toutes, nous allions à la
Le scénario épidémie-loi martiale et vaccination. Cela va racine du problème de l'humanité.
ensemble. Qu'est-ce qui fait qu'un mouton c'est un mouton?
C'est important, la vaccination est déjà annoncée Qu'est-ce qui fait que nous nous comportions en mouton et
obligatoire en Norvège ou au Danemark, je pense, je ne me comment cela fonctionne dans la bergerie pour des moutons?
souviens plus dans quel pays nordique. Voilà ce qui se passe dans la bergerie.
Après cela, va venir ce qu'on attend depuis longtemps, Il se passe une pièce de théâtre qui s'appelle d'ailleurs la
l'effondrement financier. scène politique.
En attendant, il y a une autre chose qui est en train de se Une pièce de théâtre. Ces temps-ci, il y a une pièce qui
passer en douce, aussi, c'est l'élimination des espèces, du cash, tourne en boucle qui s'appelle "la masquerade".
en disant qu'il y a des microbes sur les dollars, sur les Et qui comporte trois personnages, toujours les mêmes.
billets de banque, c'est extraordinaire, et on croit à cela. Et, c'est comme un soap opera, cela change, on attend
Mais, à quoi cela sert en-dessous? À éliminer, ce qu'ils toujours de voir ce qui va arriver la semaine suivante, c'est
essaient depuis des années de faire avancer, absolument fascinant, très intriguant, amusant.
c'est l'élimination complète du cash qui fait que nous allons Alors il y a un mouton qui est le personnage dans la pièce
être totalement dépendant de l'argent numérique qu'ils peuvent de théâtre, qui est le pauvre mouton peureux.
contrôler complètement. Il est pauvre, il fait pitié, il est victime et il a peur.
Peut-être que cela prendra une puce pour avoir accès à son Il y a un autre personnage qui est le méchant loup. Le
compte de banque? méchant loup c'est l'Argent. Quand on dit "l'Argent", cela veut
Il faut la voir la puce, elle est là, depuis toujours, en bout dire: les multinationales et les banques.
de ligne. Qu'est-ce qu'il a le méchant loup? Et bien, il veut manger
Il y a également l'effondrement financier et économique. le mouton.
Vous pouvez voir que tout le monde qui est à la maison en Alors il faut protéger le pauvre mouton. Cela c'est le
ce moment, cela ne rapporte pas d'argent à l'économie. méchant, le coupable.

52
Il faut donc protéger le mouton et cela prend donc un Les Gilets jaunes c'est au-delà de demander d'avoir un peu
berger. plus de nourriture ou avoir des meilleures conditions,
Le berger que voici qui dit au mouton: " je vais prendre c'est de dire "on veut s'autodéterminer".
soin de toi, je vais te protéger et te nourrir" Et eux ils ne peuvent pas faire autrement. Ils ne savent pas
Alors, je vais assurer ta sécurité et ta protection. faire autrement que de frapper et de frapper,
Qui est ce berger? une répression à tout casser parce que c'est leur vie qui en
Il y a deux bergers qui s'occupent chacun de leur boulot, ce dépend.
sont: le gouvernement et la religion. S'il n'y a plus de moutons...
Le gouvernement s'occupe de notre bien matériel et les Réfléchissons deux secondes: qu'est-ce qui fait qu'on peut
religions s'occupent, ainsi que toute la spiritualité, de notre changer ce dans quoi on vit en ce moment?
bien spirituel. Ce qui se passe là, en ce moment, cela va changer s'il n'y a
C'est pas beau cela! Alors voyez, on est protégé, on est plus de moutons.
guidé, on est soutenu... c'est parfait. Les moutons, il y en a quelques uns qui sortent du pays mais
La seule chose est que l'on se retrouve, en ce moment, dans c'est la même chose dans tous les pays.
une dictature totalitaire mondiale. Alors, comment on va faire? Le mouton qui n'a plus peur,
Où est le problème? ce n'est plus un mouton.
Il faut bien comprendre, et si on comprend cela on n'a pas Suite au prochain épisode.
besoin de faire un cours de Sciences Po. Un mouton qui n'a plus peur qu'est-ce que c'est? C'est une
On ne nous apprend pas cela en Science Po, mais ça jument souveraine.
fonctionne comme cela. Et cela m'a fait penser, justement en préparant cette
Il faut bien comprendre que ces deux-là sont de connivence. capsule, que j'avais déjà fait une couronne.
Pourquoi? Parce qu'ils ne produisent rien. Dans des ateliers, nous proposions aux gens de faire des
Ils ne produisent rien et vivent aux dépens du mouton. couronnes et j'en avais fait une, que j'ai ressortie pour
Alors il faut que le mouton reste mouton. l'occasion, et de les faire belles.
Et donc ils sont de connivence parce que le berger fait des C'est cela, nous sommes des êtres souverains et de se faire
lois pour faire croire aux moutons qu'il le protège. des belles couronnes, voyez, avec un beau ruban tout le tour où
Et pendant ce temps-là, il prend la laine du mouton, et c'est on peut écrire ce qu'on veut, on peut mettre des pierres
cela le contrat. précieuses on peut faire tout ce qu'on veut.
Le contrat est que le mouton donne sa laine et qu'en contre- C'est cela, nous sommes des êtres souverains. C'est ce que
partie, le berger lui apporte de la sécurité et de la protection. nous sommes.
Mais qu'est-ce qui se passe en réalité? Et qu'est-ce qui fait donc qu'on devient un être souverain?
En réalité, oui, les moutons se font tondre et cela on le sent - la conscience.
très bien. C'est que nous prenons conscience que nous ne sommes pas
Ils se font tondre de plus en plus, nourrir de moins en moins des moutons.
et c'est pour cela qu'ils rouspètent. C'est la seule façon dont on peut mettre fin à la bergerie
Et que fait le berger? Il prend la laine et la donne au loup. dans laquelle nous sommes pris.
Effectivement, le but du loup est de prendre la laine du Qu'elle s'appelle, comme on voudra, la trame, la matrice,
mouton et de le manger quand il n'a plus de laine. la bergerie dans laquelle nous sommes confinés.
Voilà comment cela marche. Où est le problème en ce Donc, c'est par la conscience qu'on va y arriver, la
moment? conscience de quoi?
Parce que cela a marché depuis des milliers d'années. Ce Que nous sommes des êtres souverains. Cela veut dire
n'est pas nouveau. quoi? Le mot "souveraineté" veut dire l'autorité suprême.
Mais là, c'est gros. Suprême, c'est important. Suprême cela veut dire qu'il n'y
Ils tondent de plus en plus et donnent de moins en moins à en a pas au-dessus.
manger, et les moutons se révoltent. Le dessus le plus haut qu'on a toujours pu imaginer c'était
Mais il y a plus que cela. Les moutons se révoltent, mais ils l'esprit créateur, l'être suprême qu'on appelle Dieu, Allah,
montent en conscience. Yahvé, etc... mais toujours à l'extérieur.
Imaginons-nous, c'est important que l'on voit que les Or, cet être suprême n'est pas à l'extérieur, il est partout, à
moutons s'émancipent. l'intérieur de toute création et de toute créature.
S'émancipent, c'est-à-dire qu'ils veulent sortir de la tutelle Voilà, le gros problème à la racine de notre mouton et la
de l'esclavage, du contrôle du maître, du berger et par grande prise de conscience est: qui sommes-nous?
conséquent du loup. Nous sommes en réalité des juments aillées, c'est-à-dire que
C'est peut-être que les moutons voudraient sortir de la nous pouvons tout.
bergerie? Et cela est insupportable. Nous sommes illimités, nous sommes immortels.
C'est insupportable, c'est cela qui fait qu'on a des lois Nous sommes l'autorité suprême toute puissante,
tellement répressives depuis quelques années. invincible, irrésistible.
La liberté des moutons est réduite de plus en plus, tous leurs C'est ce que nous sommes. L'autorité est à l'intérieur et la
biens sont dilapidés, vie est une comédie.
et on arrive, même, à établir une loi martiale. C'est énorme. Automatiquement la paix et l'ordre s'installent. C'est cela
Donc, c'est parce qu'il y a un danger énorme pour le la réalité et c'est cela que nous avons oublié.
propriétaire de la bergerie. Et bien on va s'en souvenir.
C'est insupportable et ça doit s'arrêter ici. En quoi va différer la jument souveraine du mouton?
C'est cela le danger. Il faut arrêter l'émancipation des Premièrement, elle se souvient de qui elle est, et
moutons, absolument. deuxièmement, elle se comporte différemment.
C'est ce qui est nouveau. On le voit bien avec les Gilets Elle ne peut plus se comporter en mouton.
jaunes. Automatiquement, elle se comporte en jument souveraine,
c'est-à-dire qu'elle agit en son âme et conscience.

53
L'autorité suprême est à l'intérieur et c'est notre âme qui est On continue de vivre dans la séparation de l'autorité et de
l'autorité suprême. l'obéissance et on continue à se comporter en mouton obéissant
Appelez-là autrement si vous voulez, cela n'a pas à des autorités extérieures.
d'importance, mais l'âme c'est l'être suprême individualisé à Les révolutions actuelles qui se passent un peu partout sont
l'intérieur de l'individu. des révolutions, manifestations dans la rue, etc...et répressions,
Et donc cette autorité suprême, elle va obéir à son autorité mais dans le fond, ce sont des révolutions de conscience.
suprême et non plus aux lois des fausses autorités Les Gilets jaunes, entre autres (je suis un Gilet jaune) c'est
qui se prétendent souveraines de pays, de la constitution et un mouton noir encore, qui est dans la rue,
de tout le reste. qui se bataille et qui réclame encore des choses des
Alors, cela est fondamental. autorités extérieures, d'être entendu, d'être écouté,
C'est un transfert de pouvoir des autorités extérieures à que cela change et, fort heureusement, il n'y a pas de
l'autorité intérieure qui se fait d'abord sur le plan individuel. réponse, c'est parfait comme cela, parce que cela nous force à
Et quand je parle des autorités extérieures sur le plan bouger.
individuel, je parle de l'ego. Les Gilets jaunes sont des moutons noirs en voie de
Mon ego de survie, donc, c'est un transfert de pouvoir de transformation en jument souveraine.
l'égo à l'âme. Cette transformation concerne l'humanité.
Cela est absolument fondamental. Donc, j'obéis à mon âme. C'est un peu comme si nous étions des adolescents citoyens
Que fait, en plus de cela, la jument souveraine? sur le point de devenir des adultes souverains.
La jument souveraine sait que tout est vibration et que ses C'est donc un moment très important d'évolution de
propres vibrations sont bien plus élevées que celles du mouton. l'humanité, je dirais même le plus important après des
Ce n'est pas pour rien qu'on veut garder les moutons dans millénaires de batailles et de souffrances.
la peur parce que la peur nous garde dans des vibrations Et, c'est comme l'adolescent qui veut quitter, qui n'est plus
basses. capable de supporter l'autorité de papa.
Ces vibrations lourdes affectent notre santé, notre Mais le frigo est plein, maman fait la lessive, il y a de quoi
immunité et surtout la conscience de qui on est. manger, je n'ai pas à payer de loyer...
En parlant de santé illimitée, parce que c'est aussi ce qui se Voyez tous les petits avantages avec lesquels il est acheté
passe en ce moment. pour continuer à rester un adolescent à la maison, dépendant.
On nous dit: "il faut prendre ceci ou cela, des remèdes, des Et c'est ce qui se passe en ce moment, c'est de quitter papa
médicaments... tout cela de l'extérieur. Non. État.
La seule maladie, la seule maladie, il n'y en a qu'une, c'est Parce que quitter la bergerie, dire: " je suis souverain, je
la peur, et d'où vient la peur? fais ce que je veux"...non, non, non...
Parce que c'est la seule maladie. Le reste? Oubliez-cela. D'abord je fais ce que mon âme me dit de faire, et
D'où vient la peur? La peur vient de la séparation. deuxièmement, je me libère.
De la séparation de l'autorité d'un côté et de l'obéissance Me libérer de papa État, c'est arrêter de recevoir.
de l'autre. On voit bien que quand l'autorité est en dehors et C'est arrêter de demander, arrêter de me faire entretenir
qu'on doit y obéir, il y a un conflit. par papa État.
L'autorité veut garder son autorité et continue à dominer et Papa État a bien fait les choses. Il a fait des monopoles
puis à exploiter obéissance. dans tous les domaines au nom du socialisme,
Obéissance se dit: "non, moi je veux me définir, et qu'il y en ait pour tout le monde, c'est beau, c'est
m'autodéterminer" et il y a un conflit énorme. intelligent, il est super papa État.
C'est à cela qu'on assiste depuis des millénaires. Alors, il l'a fait, il nous a attirés et maintenant on est pris
Cela continue, mais cela a atteint un point culminant parce avec: "mais qui va payer ma maladie, qui va payer si j'ai un
qu'obéissance, le peuple, commence à prendre conscience de accident etc..."
qui il est. Voyez le piège dans lequel nous sommes? Et bien, c'est de
C'est vraiment une question de conscience. dire non à cela, et je ne vous parle pas des retraites.
C'est la séparation autorité-obéissance, donc ici, entre les On se bat en ce moment pour les retraites. Elles s'en vont
autorités extérieures et l'autorité intérieure qui crée la peur et les retraites de toute façon.
l'esclavage dans lesquels nous vivons. Et voyons que ce qui se passe en ce moment, c'est un
Mais la solution est évidente, c'est de faire l'union autorité- cadeau, c'est un cadeau évolutif qui nous force.
obéissance. Comment est-ce que l'on fait cela? Papa État nous rend la maison tellement exécrable,
Il faut que cela soit la même. Qu'autorité et obéissance suffocante,
soient la même. qu'on va lâcher tout cela, qui est faux d'ailleurs, et on va
Quand je prends conscience que je suis un être souverain s'auto-affranchir.
et que j'obéis à mon être souverain: c'est l'union des deux. La Nous sommes comme des esclaves qui attendent que notre
guerre arrête. maître nous libère.
Et quand la guerre arrête sur le plan individuel, elle arrête Non, il n'y a personne qui va nous libérer. Nous sommes
sur le plan de la société, la société n'étant que le grand miroir libres à l'intérieur.
de ses individus. Le problème est que nous avons oublié qui nous sommes.
Comment est-ce qu'on va y arriver? La plus grande résistance au changement (et c'est
On va y arriver, en se souvenant de qui on est. Cela est le intéressant de voir en ce moment ce qui se passe, c'est
numéro un: se souvenir de qui on est. extraordinaire)
Je me souviens de qui je suis et je me comporte comme tel. vient des gens qui ont des droits et des privilèges.
Alors, on peut faire toutes les méditations qu'on voudra Tant que j'ai plus à gagner avec un régime sur le plan
pour la paix, rien ne changera. matériel, régime même que je peux exécrer, je vais continuer à
Pourquoi? Parce qu'on continue, même si on a des bonnes y rester.
intentions et que l'on fait de belles choses. Mais si j'ai plus à perdre, je vais en sortir. En tout cas, cela
aide à vouloir en sortir.

54
Alors les gens qui ont des avantages, des droits et des Également, ce n'est pas tout, on ne va pas rester là à
privilèges, ainsi que les bien pensants résistent fortement. méditer, à faire des prières et attendre que cela passe, non.
Les bien pensants qui sont politiquement, socialement et C'est de devenir qui on est. De devenir l'être suprême
même spirituellement corrects. accompli, que nous devenions qui nous sommes,
Beaucoup d'intellectuels sont parmi les bien pensants, ainsi pas seulement le découvrir mais le devenir, le devenir en
que les écologistes. passant à l'action.
L'écologie a été faite dans cet esprit-là d'ailleurs, et toute Je ne peux plus continuer à fonctionner comme un mouton
la spiritualité New Age se retrouve là-dedans. quand je ne suis plus un mouton.
Ces bien pensants sont favorables au système et vont Cela amène un changement complet dans notre vie de tous
continuer à résister au changement. les jours.
Nous assistons en ce moment et c'est important, à une Ce n'est pas anodin, c'est une transformation. Imaginons la
guerre. C'est une guerre ouverte, maintenant. C'est fini le secret chenille.
du complot. On peut faire une chenille plus belle, plus grande, qui coure
C'est une guerre ouverte. Nous assistons aux dernières plus vite, cela restera toujours une chenille.
convulsions du vieux monde de mensonges. C'est ce que nous propose le transhumanisme, mais cela ne
C'est un monde de mensonges.Tout est faux à commencer fera jamais un papillon.
par la perception de que nous sommes réellement. Un papillon vole, oui vole et cela n'a pas de limites.
Faisons à ce moment-ci, un bref bilan de la crise actuelle. Il faut apprendre à voler et avant de voler, il faut apprendre
Malgré les apparences, on a l'impression qu'il s'agit d'une à marcher.
crise sanitaire, d'une crise économique, d'une crise politique. Voilà où nous en sommes, c'est un apprentissage complet,
Il n'en est rien. Il s'agit d'une crise évolutive. complètement à l'opposé de ce que nous avons toujours fait.
C'est le passage, la transformation, comme la chenille qui Ceci nous amène, entre autres, pour que l'oeuvre soit
devient un papillon. accomplie, pour que cela se manifeste...
C'est la transformation du mouton en jument souveraine. Cela va nous amener à reprendre le pouvoir sur trois items
De la même façon, c'est une suite, un bond, un saut évolutif extrêmement importants: la santé, le gouvernement et l'argent.
extrêmement important, Ce sont trois items absolument importants, primordiaux et
de la même façon que celui du singe qui est passé à l'être fondamentaux.
humain. Et n'oublions pas, je vous le rappelle et cela viendra, qu'au
Le passage que nous vivons en ce moment c'est le passage fond de l'argent se trouve le sexe.
entre l'être humain intelligent et l'être diessique conscient. Le sexe étant notre dernier relent d'animalité, mais on ne
Voilà ce qui se passe. Concrètement, est-ce que c'est une parlera pas de cela aujourd'hui.
apocalypse? Oui. On va revenir à ce qui est en cause.
Oui, c'est l'apocalypse annoncée dans les écritures depuis Qu'allons-nous faire avec les propositions qui vont nous
très longtemps. être faites, même imposées de vaccination et de puce?
C'est une apocalypse "man made", qui est faite par Cela va nous mettre dans des situations difficiles.
l'homme. Il semblerait que ce serait la septième. C'est pour cela que je l'aborde, je ne veux pas faire rêver
Cela fait sept fois que l'on arrive au bout de la civilisation en couleurs, que tout va bien se passer, pas du tout.
et que l'on risque d'avoir à recommencer. Loin de là, on va faire face à de grandes difficultés, dont
Que répétons-nous, de fois en fois, qui fait qu'on celles-là.
recommence, qu'on recommence... Les moutons qu'est-ce qu'ils vont faire? Les moutons vont
Vous allez me dire, "c'est cyclique, c'est tous les trois mille dire: "je n'ai pas le choix, je me fais vacciner".
six cents ans...", des chiffres, des chiffres. Non. "Je n'ai pas le choix pour avoir mon compte en banque, je
Nous sommes créatrices, nous ne sommes pas soumises à vais me faire pucer" bon...
des cycles. Ce n'est pas vrai. Et là, il va dire "je n'ai pas le choix". Au nom de "je n'ai pas
Ce sont les moutons qui sont soumis à des cycles, pas les le choix" et bien ce n'est pas vrai, on a le choix.
juments. Donc ce n'est pas vrai pour les juments. L'être humain a ceci de tout à fait particulier, le libre
Qu'est-ce qu'on a à apprendre en ce moment, pour s'assurer arbitre. L'être humain vivant sur terre a le libre arbitre.
que ce soit la dernière fois que l'on vive une apocalypse? Le libre arbitre veut dire le choix de son maître. À qui
Il me semble que cela suffit comme cela! j'obéis? Où est mon autorité?
Voyons ce qu'on a à apprendre: d'abord, constater, le Elle peut être extérieure comme c'est le cas en ce moment,
constat est important. mais ma vraie autorité est à l'intérieur.
De tout temps, toutes les autorités, qu'elles soient Si je ne veux pas faire face et j'ai trop peur, je vais dire "je
spirituelles ou matérielles, n'ai pas le choix", parce qu'il faut que je me donne un prétexte.
toutes les autorités dans tous les domaines, encore là Ou je peux dire sincèrement, j'ai trop peur de perdre mes
spirituels et matériels, nous ont toujours trompés. enfants, j'ai trop peur de perdre mes biens,
On a vécu dans le mensonge depuis des millénaires. j'ai trop peur de quoi que ce soit, de ce que les autres vont
Ils nous ont trompés et on a cru aux mensonges. penser, n'importe quoi.
On a cru en des autorités parce qu'on à oublié qui on était. Alors, on va se trouver une bonne excuse et on va
Alors, voilà donc la solution: c'est de découvrir qui l'on est. l'accepter.
C'est la première chose: nous sommes, l'être suprême que Mais que va faire la jument souveraine?
j'appelle Diesse, que vous pouvez appeler comme vous voulez Et bien, la jument souveraine n'acceptera pas. Elle va faire
dieu-déesse, Diesse. quoi? Elle va obéir à son âme.
Que nous sommes cet être suprême à l'intérieur de nous. Elle va obéir à son âme, et elle va dire en mon âme et
Et donc, de faire le transfert de pouvoir des autorités conscience.
extérieures à cette autorité intérieure que nous sommes, qui Parce que c'est cela la vérité, en mon âme et conscience, je
s'appelle l'âme. dis "non merci", je suis polie "non merci".

55
Oui mêêêê, voilà ce qui va arriver... Qu'est ce qui va
arriver?
Et voilà une des situations qui change complètement notre PROF.CORVIN LUPU: PROTEST FAȚĂ DE
vie. BLOCAREA DE CĂTRE AUTORITĂȚILE DIN
C'est que je n'ai plus de contrôle sur ce qui va arriver. Je
donne carte blanche à mon âme.
ROMÂNIA A PUBLICAȚIEI „JUSTIȚIARUL”
Et c'est mon âme qui va décider ce qui va m'arriver et je
vais aller avec. Cela s'appelle l'abandon. Andrei Nicolae
Je m'abandonne à mon âme, c'est-à-dire, je me donne
entièrement à mon âme.
C'est elle qui décide quelles que soient les conséquences. Je
ne le sais pas. După cum ActiveNews a anunțat chiar azi, ANCOM a
Mais, il y a une chose que je sais. Je sais que ce qui va luat decizia de a închide siteul justițiarul.ro, deținut de
arriver va être parfait.
către jurnalistul sibian Marius Albin Marinescu.
Pas parfait pour ce que moi je veux, parfait pour ce que
mon âme veut. În acest sens, prof. Corvin Lupu ne-a trimis un protest
Et je vais donc rester dans cette conscience-là qui fait que împotriva acestei decizii, text pe care îl reproducem în
je reste dans un taux vibratoire beaucoup plus élevé, continuare (Redacția).
et je reste consciente que le taux vibratoire élevé à toujours Miercuri seară, în zi de sărbătoare pentru români,
préséance sur les vibrations plus basses. Agenția Națională pentru Administrare și Reglementare
Quand j'étais jeune, on nous parlait de l'état de grâce, de în Comunicații (ANCOM), instituție controlată de un
rester dans l'état de grâce (c'était la religion). serviciu secret al României, a blocat vizualizarea
De rester dans cet état de grâce où je suis en connexion, en publicației „Justițiarul”, fără să se atenționeze
contact avec mon âme, et de donner carte blanche à mon âme.
conducerea publicației, respectiv pe redactorul șef, în
Nous sommes les créatrices de cette crise qui se passe en
ce moment. legătură cu vreo încălcare a legislației în vigoare, fără
Nous ne sommes pas des victimes. Les victimes sont ici. să facă vreun reproș publicației „Justițiarul.ro”. Cu o
Nous sommes des créatrices, responsables et garantes de lună în urmă, ANCOM a atenționat o altă publicație,
ce que nous vivons en ce moment, donc de cet état de crise. somând-o să retragă de pe site o serie de
C'est nous seules qui allons déterminer ce qui va se passer, articole/traduceri ale unor articole străine considerate
comment cela va se passer, în mod subiectiv că ar fi „fake news”.
le temps que cela va durer, ce que nous allons vivre là
dedans. Nefiind atenționat în nici un fel, redactorul șef,
N'oublions pas que notre destin nous appartient.
reputatul jurnalist investigator Marius Albin
En conclusion: montons sur le toi.
Sur le toit, c'est la conscience. C'est la conscience de vérité. Marinescu, nu a radiat cele două articole de pe site-ul
Supra, au-delà de la séparation, il n'y a plus de séparation, publicației, iar cenzura regimului politic actual,
et là nous avons une vision sphérique, autointitulat democratic, a reacționat închizând ziarul.
sans séparation justement, ni verticale, ni horizontale et on Exact ca pe vremea bolșevică a anilor 1948-1952, anii
peut voir le grand portrait dans son ensemble. când tatăl torționar al prim-ministrului Ludovic Orban
Nous constatons à ce moment-là, que nous sommes tout et îndeplinea funcția de adjunct al șefului Securității
un. Il n'y a pas de séparation. Raionului Stalin. Am spus torționar, pentru că în
Tout est la même chose. En essence, tout est Diesse. Nous calitate de istoric, cercetător al istoriei Securității, știu
sommes toutes Diesses. Il n'y a pas eux et nous.
că într-o asemenea funcție era obligatoriu să fii
J'entends souvent dire: "on va leur faire des procès, on va
leur faire..." c'est juste si on ne les coupe pas en petits morceaux torționar.
et on les écorchent vifs. Non.
Non. il n'y a pas de place pour cela. C'est du jugement, c'est Iată cum, șmecherește, ocolind dialogul cu victimele
du vieux système de moutons. C'est fini. regimului globalist român, sau dintr-o eroare care
Il n'y aura pas de procès. Pourquoi? Parce que chacune et caracterizează activitatea multor funcționari ai
chacun joue son rôle dans ce grand jeu évolutif. aparatului represiv din România, publicația
C'est pour cela qu'il faut voir l'évolution dans son „Justițiarul.ro” nu mai apare. Afirm că erorile
ensemble. caracterizează activitatea multor funcționari ai
Chacune et chacun joue son rôle, que ce soit un rôle de
aparatului represiv din România având în vedere miile
méchant ou un rôle de bon, comme on voit au cinéma.
Chacun joue son rôle et est très important pour l'évolution de semnale de acest fel din presa din România, în toată
de la conscience humaine. perioada de după lovitura de stat din 22 decembrie
En réalité, c'est Diesse Créatrice qui joue un jeu de cache- 1989, care a condus țara noastră, din aproape în
cache avec Diesse Créature. aproape, spre stadiul ei actual de colonie la periferia
Elle joue à cache-cache avec elle-même qu'elle a cachée au UE, condusă din punctele cheie de minoritari etnici,
fond de sa création. care nu au nici sânge și nici simțire românească.
Cela peut avoir l'air bizarre, mais c'est exactement ce qui Ziarul „Justițiarul” din Sibiu și domnul Marius Albin
se passe. Marinescu au promovat de-a lungul ultimilor două
Quand nous prendrons conscience de ce jeu, nous pourrons
decenii ADEVĂRURI importante din viața social-
entendre comme Satprem l'a dit,
un grand rire Diessique qui prendra les hommes par politică, economică și culturală a României. În paginile
surprise. Parce que ce n'était qu'un jeu! sale, au fost devoalate infracțiuni și alte încălcări grave

56
ale legii de către funcționari publici și oameni de demonstrat științific incorectitudinea situației
afaceri importanți. retrocedărilor de bunuri ale statului român către
Dar marele „păcat” al domnului Marinescu, pentru FDGR. Dl. prof. univ. dr. Ioan Scurtu a fost dat în
care trebuie să sufere din plin și pentru care suportă judecată de FDGR și, cum nu s-a putut dovedi că nu are
astăzi răzbunarea poliției politice a regimului, este că el dreptate științifică, a fost amendat „pentru defăimare”
a investigat adopțiile internaționale ale unor copii din (?!).
Rășinari (jud. Sibiu) intermediate de fostul profesor
Klaus Werner Johannis și soția acestuia și a semnalat
dispariția fără urme a acestor copii care au fost dați Iată câteva dintre motivele care, cred eu cu
spre înfiere cu condiția ca bunica lor să-i poată vedea convingere, că stau în spatele răzbunării de la nivel
și să știe despre soarta lor. Copiii au dispărut !? foarte înalt împotriva „Justițiarului” și a domnului
Marius Albin Marinescu.
Dl. Marinescu este cel care a investigat afacerea
obținerii de către primarul Sibiului, Klaus Werner Profitând de inducerea crizei internaționale de
Johannis, a 6 (șase) case (!) pe baza unui document sănătate, poliția politică din România se dezlănțuie
testamentar care a fost dovedit ca fiind fals prin două împotriva celor care promovează adevărul în societatea
sentințe civile definitive și irevocabile. românească.

Dl. Marinescu este cel care a relatat despre un alt ADVERTISEMENT


adevăr crud al regimului colonial din România: Rușine lor și vai nouă, românilor!!!
acțiunea în constatare făcută în instanță de către
Forumul Democrat al Germanilor din România Dacă te regăsești întru idealurile noastre și vrei să participi
(președinte pe țară Klaus Werner Johannis), prin care la lupta neamului nostru, fii alături de noi!
organizația cerea să se constate calitatea ei de Sprijină ActiveNews ca site-ul să poată continuă mai departe
continuatoare a Grupului Etnic German, formațiune lupta pentru tot ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste
veacuri – credinţa şi libertatea!
politică declarată ilegală și desființată prin Acordul de
Armistițiu dintre România și Națiunile Unite ActiveNews îl mărturiseşte pe Dumnezeu, pentru că-L
(septembrie 1944), prin Decret-Lege al Regelui Mihai I iubim şi ne încredem în El.
(octombrie 1944), care nu a fost abrogat nici de către ActiveNews își dorește ca românii împreună cu toți
comuniști și este și astăzi în vigoare și prin Tratatul de locuitorii acestei țări să trăiască liberi, înțelepți și curajoși.
Pace de la Paris (februarie 1947), care a pus capăt ActiveNews crede în România, în ceea ce am fost şi am
celui de al doilea război mondial. putea fi ca popor, într-o lume în care încrederea în noi este
ADVERTISEMENT subminată mai mult decât orice altceva pentru a dispărea ca
neam şi a deveni pentru totdeauna robii unor interese străine.
ActiveNews este un site deținut în totalitate de acționari
În baza acelei sentințe judecătorești, dată de o români, în contextul în care cei care susţin public cu totul
singură judecătoare (Morar), care nu a fost atacată de altceva sunt cel mai probabil agenţi străini sau manipulaţi de
nimeni, statul român refuzând să-și apere bunurile, aceştia! Dar de fapt ActiveNews este deţinut de fiecare cititor.
Forumul Democrat al Germanilor din România Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină ActiveNews ca
(președinte pe țară Klaus Werner Johannis), prin acesta să poată continua.
sucursala sa din Sibiu, a solicitat primarului Sibiului
(Klaus Werner Johannis) restituirea de proprietăți în CÂRMACII
valori uriașe, care au îmbogățit peste măsură
minuscula comunitate germană care a mai rămas prin Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!
România. A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns
Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Doresc să menționez că judecătoarea Morar a refuzat Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
să semneze sentința pe care ea însăși a pronunțat-o (!), Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi
preferând să se pensioneze. O colegă a ei, fostă Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,
studentă a noastră cu care nu ne mândrim, Corina Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii.
Drașovean (după divorț redevenită Limpede), a semnat Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială
sentința cauzei pe care nu a judecat-o. Astăzi cele două Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală
judecătoare sunt cercetate de către Secția pentru De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării
investigarea infracțiunilor din justiției… Eu am înțeles Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării!
de ce s-a ridicat atât de vehement președintele Johannis Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari
în favoarea desființării acestei instituții! Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt
Ziarul „Justițiarul” a publicat și articolul unuia Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit
dintre cei mai valoroși istorici de istorie contemporană În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,
a României în viață, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, membru Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,
al Academiei Oamenilor de Știință din România, care a Vai, începi să crezi că-nceruri adormit-au de mult zeii!

57
Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării, minim de siguranţă, câte parole complexe ar trebui să
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării, reţinem şi să schimbăm periodic”, scrie Silviu Predoiu.
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei, Rezultatele sunt exact opuse celor scontate, este de
Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei părere consultantul, deoarece operatorul ajunge la
Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!
concluzia că, de fapt, nimic nu are sens, că în fapt „totul
Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi! este un joc al şansei”, aşa că în final va avea aceeaşi
Într-o ocnă, da! Acolo oasele v-ar putrezi! parolă, notată pe ultima pagină a agendei de pe birou,
Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire, împărtăşită şi colegei, „în caz de ceva”, „şi care este
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire numele căţelului urmat, eventual, de data de naştere a
Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe! copilului”.
Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte „Ei bine, există şi <news fatigue> iar acesta
Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi, funcţionează exact la fel ca şi <security fatigue>. Să ne
Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi! amintim cum s-au rostogolit peste noi <informaţiile
Alexandru Vlahuță, 1881
esenţiale> pentru traversarea crizei: întâi a trebuit să ne
spălăm pe mâini DES. Şi să nu purtăm mască decât dacă
FOST ȘEF SIE VORBEȘTE DE UN FENOMEN suntem bolnavi. Apoi am aflat că putem lua virusul pe
NOU ÎN CRIZĂ pantofi, deci este indicat să nu intrăm cu ei în casă sau să-
Magda Colgiu i ştergem rapid cu clor. Apoi că virusul poate fi pe
pungile sau pachetele sau cutiile cumpărate de la
Siviu Predoiu, fost adjunct al SIE, crede că sub supermarket şi că nu ar strica să dezinfectăm fiecare
presiunea valului de verdicte, opinii, interdicţii, obiect în parte (!). Şi să ne punem rapid la spălat hainele
statistici şi breaking-news-uri, graniţa dintre cu care am fost afară sau măcar să le lăsăm la aer 1-2 zile.
informare şi suprainformare dispare şi un nou Şi să ştergem pe jos cu clor dacă cumva am lăsat pungile
fenomen se insinuează: news fatigue. pe jos când am intrat în casă. Şi după o încercare de a
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, el eplică respecta toate aceste indicaţii, ajungi la concluzia că fie
modul în care a apărut news fatigue, odată cu izbucnirea nu mai mergi la cumpărături, fie <ce-o fi o fi>. Agresarea
pandemiei de coronavirus: de la indicaţiile de a ne spăla fără măsură a publicului cu informaţie, preponderent
des pe mâini, la informaţiile despre transmiterea negativă, despre o amenintare, conduce în final, în cele
virusului prin încălţăminte, apoi prin pungile de mai multe dintre cazuri, la două situaţii. Prima este
cumpărături şi haine. Toate aceste informaţii au dus la o reprezentată de consolidarea unui sentiment acut de
agresare psihologică a publicului cu informaţii negative, neputinţă care, inevitabil, vine la pachet cu disperarea, cu
care ţintesc siguranţa stării sale de sănătate şi care are, în frica. Cea de a doua este reprezentată de apariţia
final, are asupra sa două efecte: creează sentimentul de indiferenţei, de adoptarea unei atitudini de genul lui
neputinţă, la pachet cu disperarea şi frica, sau duce la <deci orice am face numărul de victime creşte, după atât
apariţia indiferenţei. timp nu ne putem încă permite relaxarea, va urma un al
Silviu Predoiu spune că ambele efecte sunt la fel de doilea val, mult mai puternic, aşa că măcar să fac ce
periculoase, deoarece duc la abandon, defetism, vreau>. Rezultatul final, pentru ambele situaţii este însă
ignorarea normelor de protecţie. acelaşi, respectiv abandonul, defetismul, ignorarea
„Opinii, ştiri, idei, aprecieri, păreri, verdicte, normelor de protecţie”, spune Silviu Predoiu.
interdicţii, recomandări, limitări, decizii, statistici, Dincolo de orice îndoială, fostul șef adjunct SIE
breaking news. Multe, prea multe, foarte multe şi mai afirmă că este cert faptul că „un om informat este un om
ales, toate, dar toate, pe unul şi acelaşi subiect. Le găsim mai protejat”, dar la fel de cert este şi faptul că o persoana
peste tot, vin către noi, chemate sau nu, din ecranele agresată informaţional este mai anxioasă, mai panicată şi,
televizoarelor, calculatoarelor, laptop-urilor, tabletelor, prin urmare, mai vulnerabilă.
telefoanelor, sunt majoritare în puţinele publicaţii tipărite „Nu ne putem aştepta ca numărul de informaţii despre
ce au mai rămas pe piaţă, le auzim pe posturile de radio, prezenta ameninţare să scadă, dimpotrivă, cu diferite
le vedem pe bannerele publicitare, etc. Graniţa dintre motivaţii, de la obligaţii de serviciu, la interese strict
suficientă informare şi suprainformare este foarte subţire, financiare şi până la cel mai pur altruism oamenii,
iar preţul pentru trecerea acesteia este plătit în creşterea, oficiali, jurnalisti, bloggeri, specialişti, etc, vor continua
uneori dramatică, a stării noastre de anxietate. Cu ceva să împărtăşească opinii, ştiri, idei, aprecieri, păreri,
timp în urmă încercam să explic cuiva, care îmi spunea verdicte, interdicţii, recomandări, limitări, decizii,
că organizează lunar instruiri pe teme de cyber security statistici, breaking news. Rămâne ca noi, cei aflaţi la
pentru personalul firmei sale, ce înseamnă <security <primire> să decidem de cât avem nevoie pentru a ne
fatigue> şi riscurile asociate acestui fenomen. Când proteja sănătatea mentală. Unii, printre care şi eu, citesc,
suntem bombardaţi în mod neprofesionist cu urmăresc ştirile, caută informaţii pe tema zilei doar
avertismente despre multitudinea de riscuri ce ne pândesc pentru perioade strict limitate, autoimpuse, gen o oră
atunci când ne aflăm în faţa ecranului unui calculator, cu dimineaţă şi o oră seara.
date despre câte sisteme de securitate trebuie să Alţii pot aplica alţi algoritmi. Fiecare se cunoaşte
achiziţionăm, câţi paşi trebuie să respectăm pentru un destul de bine pentru a decide cât îi este suficient. Nu
vreau să vă propun o formulă, vreau doar sa vă amintesc

58
să rămâneţi în control. Pentru că puteţi, depinde doar de Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul!…
voi”, mai scrie Silviu Predoiu. Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar şi deşteaptă
Cum pe-o margine de groapă bietul taică-tu m-aştepată…
Tu, odorul mamii-n urmă să te-aduni cu fraţii-n casă
Şi să-mparţi agonosirea după urma lui rămasă:
VASILE MILITARU, POETUL Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via,
NEDREPTĂȚIT ȘI UITAT Vaca şi-un pogon din luncă, maică, să le ia Maria,
Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pâraie,
A fost un uriaș poet și fabulist, lăsat în uitare pentru Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolaie,
simpatiile sale din perioada interbelică, pentru un partid Iară tu, ca mai cu stare decât fraţii şi cu nume,
etichetat ca extremist. Să iei casa-n care ţi-a fost dat să vii pe lume…
S-a nascut la Dobreni în jud. Ilfov la 19 septembrie Când şi când, în miezul verii sau de Paşti-să vadă satul
1885. Fiu de țărani săraci nu a putut urma decât 4 clase Cum mai vine, ca-n toţi anii, la căsuţă încă băiatul
(după alte surse 6 clase). Talentul său poetic excepțional Şi-având tihnă şi odihnă-la venire sau plecare
S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pui de lumânare. ”
a fost de timpuriu remarcat, apreciat și încurajat de Duiliu A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele.
Zamfirescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele."
Vlahuță și alții. A scris poezii patriotice și religioase de
mare sensibilitate. Sufletul său a vibrat la cote înalte P.S. Aprindeți măcar in suflet un pui de lumânare
pentru spiritualitatea românească și strămoșeasca trăire pentru Vasile Militaru, poet-martir creștin și patriot!
ortodoxă. Cu toate acestea, în mod nedrept, exegetul
literaturii române, George Călinescu a scris despre el în
a sa "Istorie a literaturii române de la origini până în
prezent, 1941": "Vasile Militaru este un scriitor de fabule
triviale care a avut succes extraordinar la public".
După 1945, cu mult curaj și demnitate, Vasile
Militaru a refuzat să scrie pentru regimul comunist. De
aceea, în 1959, la 74 de ani a fost arestat și condamnat la
ani grei de temniță. A trecut la cele veșnice în închisoarea
Ocnele Mari, la 8 iulie 1959.
A fost un neîndreptățit prin neașezarea sa, așa cum
merită în galeria marilor scriitori români. Astăzi din
considerente politicile, impuse de aiurea este condamnat
și la uitare.
O dovadă a sensibilității sale poetice de excepție este
poezia "Mama", scrisă in 1930 (multă vreme s- crezut că-
i aparține lui George Coșbuc), dedicată unui alt uriaș al
neamului, George Enescu. Această poezie era una din
favoritele lui Nicolae Ceaușescu, care potrivit
consemnărilor unor apropiați, o recita la unele petreceri,
pătruns de mesajul versurilor.

"MAMA (A venit aseară mama…)

A venit aseară mama, din sătucu-i de departe, BARCA LUI KEOPS: MISTERUL ÎNGROPAT
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi „Domn, cu multă carte!” LA BAZA MARII PIRAMIDE DIN EGIPT
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag:
Mi s-a umezit privirea de iubire şi de drag;
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă, Pe 26 mai 1954, arheologul Kamal el-Mallakh a făcut
Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă. o descoperire uimitoare, care avea să creeze vâlvă în
Înlăuntrul casei mele, câtă brumă-am adunat, întreaga lume. Îngropată la baza Marii Piramide de la
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat, Gizeh, într-o grotă ermetică, se afla o barcă egipteană,
Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare, perfect conservată, de o frumusețe rară: barca lui Keops.
Şi cu multă grijă, calcă doar pe-alături de covoare. La fel ca multe monumente și creații egiptene, barca
Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept, în lege, lui Keops este învăluită de mister. De la descoperirea ei,
Că doar e la fiu-său în casă, nu e-n casa vre-unui rege, savanții au făcut diverse presupuneri privind motivul
Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…
„-Mi-era dor de tine, maică… Ţi-am adus vreo zece ouă,
pentru care a fost îngropată la baza Marii Piramide.
Niţel unt, iar cole-n traistă nişte nuci, vreo două sute. O capsulă a timpului
Şi cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute: La momentul descoperirii, barca lui Keops era
„-Poate mor. că sunt bătrână şi-a prins dorul să mă- dezasamblată în 1.224 de bucăți de lemn.
ndrume Foto: factsc.com
Să mai văd odată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume! Chiar înainte de a face descoperirea, Kamal el-
Caierul mi-i pe sfârşite… mâine poate-şi curmă firul Mallakh examina un șir de blocuri masive de calcar, care

59
acopereau un puț dreptunghiular de pe latura sudică a piriforme (cum este barca lui Keops) pare să se fi rezumat
Marii Piramide. A făcut o gaură într-unul dintre blocuri la evenimentele cu semnificație religioasă.
și a dat de o grotă. „De exemplu, erau folosite ca bărci pentru pelerinaje,
Pentru prima dată după 4.500 de ani, razele soarelui în special spre Abydos, centrul religios al cultului lui
mângâiau lemnul unei ambarcațiuni de dimensiuni mari: Osiris. Pe de altă parte, ambarcațiunile erau folosite drept
43,6 metri lungime și 5,9 metri lățime. Barca lui Keops, bărci funerare, care transportau mumiile peste râu spre
așa cum a fost denumită ea, fusese construită din lemn de necropola de pe malul vestic”, scrie Jenkins.
cedru în vremea faraonului Keops.
Barca lui Keops este cea mai veche ambarcațiune
intactă descoperită vreodată și este considerată o
capodoperă a construcțiilor navale. Curios este că, după
ce a fost construită, ea a fost dezasamblată în 1.224 de
piese și îngropată la baza Marii Piramide.
Ce i-a determinat pe egiptenii antici să facă asta?
Istoricii au diverse teorii, dar niciuna nu a fost confirmată
până acum.
Barca lui Keops ar fi putut avea un rol ritualic Muzeul Bărcilor Solare, situat la baza Marii
Piramide. Foto: Wikimedia Commons
Fie că este vorba despre un obiect de cult sau o
unealtă cu care au fost construite piramidele, nici una
dintre teorii nu a fost demonstrată până acum. Misterul
continuă să învăluie barca lui Keops, mai ales că nimeni
nu-și poate explica de ce s-au străduit egiptenii să
dezasambleze și să îngroape o ambarcațiune atât de mare.
Barca lui Keops este păstrată în Muzeul Bărcilor
Solare, aflat lângă piramidele de la Gizeh.
Reconstrucția ambarcațiunii a durat peste un deceniu. Aspecte necunoscute ale primei vizite făcute de
Foto: gulfnews.com Henri Coandă în România comunistă (1967)
După descoperirea bărcii, a început procesul laborios
de reasamblare a celor 1.224 de elemente. Reconstrucția De la Laura Pană:
a fost supravegheată de Haj Ahmed Youssef, un
restaurator care a lucrat pentru Departamentul HENRI COANDĂ – NECUNOSCUTE
Antichităților din Egipt.
Youssef a studiat modelele de bărci desenate pe Este cunoscut faptul că în iunie-iulie 1967 Henri
pereții mormintelor antice și a vizitat șantierele navale Coandă și soția sa, Margareta, au vizitat România.
moderne situate de-a lungul Nilului. După mai mult de Savantul se afla în țară la invitația Institutului Politehnic
un deceniu, barca lui Keops a fost restaurată în întregime din București, care i-a acordat titlul de Doctor Honoris
fără să se fi bătut un singur cui. Causa. De asemenea, a participat la un simpozion despre
Barca era atât de bine proiectată, încât încă ar fi putut „Efectul Coandă” organizat de Academia Română și la o
naviga, dacă ar fi fost lansată pe Nil. Cei mai mulți întâlnire cu Nicolae și Elena Ceaușescu.
experți cred că ea a fost construită pentru Keops, probabil Prea puțin cunoscute sunt deplasările făcute, în timpul
pentru a-l transporta în viața de apoi. aceluiași sejur, în Oltenia și Moldova. Deplasarea în
Keops a fost cel de-al doilea faraon din cea de-a Patra Oltenia a avut loc în perioada 30 iunie – 2 iulie și a
Dinastie și a condus Egiptul cu 2.500 de ani înaintea erei cuprins vizite în Craiova, la Hidrocendrala Porțile de
noastre. În general, istoricii cred că el a fost cel care a Fier și în comuna Perișor (de unde provenea
comandat construirea Marii Piramide din Gizeh. familia tatălui savantului, generalul Constantin
Folosită la construirea piramidelor? Coandă).
Foto: Wikimedia Commons Dacă Henri a lăsat impresia celor din jur că era
Alții speculează că vasul ascunde secretul construirii încântat de ceea ce vedea, pentru Margareta, soția sa,
piramidelor. Potrivit acestei teorii, barca lui Keops a fost această vizită a fost de rău augur. Mai întâi, să spunem
proiectată pentru a funcționa ca o macara plutitoare, că mama ei era fiica lui Mihail Kogălniceanu și a amantei
capabilă să ridice blocuri mari de piatră. sale, Raluca Lamotescu. Această fiică, pe
Urmele de uzură indică faptul că ambarcațiunea nu nume Maria, s-a căsătorit cu un bărbat din neamul
era doar un simbol religios. Barca lui Keops are un aspect Lecca, cu care a avut-o pe Margareta. După divorț, Maria
similar cu așa-numita „barcă solară a lui Ra”, cunoscută s-a recăsătorit cu Atanasie Eliade. De aceea, părinții
drept „Atet”. Bărcile solare din Egiptul Antic erau, în Margaretei erau înmormântați separat – mama în
mare parte, făcute din lemn de cedru și folosite pentru județul Argeș, iar tatăl în județul Bacău – iar ea și-a
ritualuri religioase. propus să viziteze mormintele ambilor.
Totuși, în cartea „Barca de sub Piramidă, Nancy De acest plan este legată o dramă. „În drum spre
Jenkins precizează că, la egipteni, folosirea bărcilor Craiova, savantul Henri Coandă și, mai ales, soția sa, au

60
insistat foarte mult să se oprească în satul Vrănești, ingineri nu au pus nicio întrebare, ci s-au mulțumit să
comuna Văleni-Podgoria, regiunea Pitești, unde se află asculte explicațiile care se dădeau lui Coandă”.
cavoul părinților doamnei Coandă. Raluca (Mița) Eliade Oaspeții au rămas la Bacău până în ziua următoare,
(în realitate Maria – n.S.T.) a fost fiica lui Mihail când au plecat spre comuna Ungureni (fostă Lecca),
Kogălniceanu iar prin căsătorie a devenit Lecca, apoi unde se afla mormântul tatălui biologic al Margaretei
Eliade. Coandă. Din fericire, la cimitirul local lucrurile au fost
Întrebând mai mulți cetățeni, aceștia au răspuns că au în regulă. „Mormântul este în stare bună, cu grilaj și
auzit de o fostă moșiereasă cu acest nume, dar nu știu cruce de piatră. La cererea doamnei Coandă, preotul a
nimic despre cavou. În acest timp, a apărut cetățeanul Ion oficiat o scurtă slujbă în bisericuța de la cimitir. Au fost
Despa care, auzind că doamna Coandă este fiica fostei aduși câțiva bătrâni care i-au cunoscut pe tatăl și mama
moșierițe, nu știa cum să se prosterneze în fața d-nei. Ion doamnei Coandă și au povestit câteva amintiri”.
Despa a povestit doamnei Coandă următoarele: cu ani în Călătoria a continuat prin Săvinești (cu o oprire la
urmă, prin 1950, mai mulți tineri, în frunte cu fiul Întreprinderea de Fibră Sintetică), apoi au ajuns la Piatra
președintelui Sfatului popular, crezând că în sicriele din Neamț, unde au vizitat Hotelul „Ceahlăul”. „La hotel,
cavou există ceva bijuterii, au scos osemintele afară, care oaspeții au fost întâmpinați de directorul hotelului, care
au stat mult timp răspândite pe pământ. Preotul satului, le-a prezentat câteva camere. Henri Coandă și, mai ales,
Soare Tudor, cu ajutorul fiului său, care este medic, au soția sa, au fost impresionați de eleganța, curățenia și
adunat osemintele într-un sicriu. aspectul general al camerelor și băilor. Henri Coandă a
La cererea expresă a doamnei Coandă, împreună cu remarcat că între Ceahlăul și Athenée Palace este o mare
preotul și cetățeanul Despa a fost vizitat cimitirul satului. deosebire, hotelul din Piatra Neamț fiind mult superior
Henri Coandă a dat 150 de lei preotului, l-a rugat să aibă hotelului bucureștean. Pe Henri Coandă l-a bucurat că
grijă de mormânt și să vină la București pentru ca, în posturi de conducere au fost puși tineri
împreună, să cumpere o piatră funerară pentru acest capabili. Directorul hotelului Ceahlăul nu avea 30 de
mormânt. ani, dar dovedea bune calități de hotelier”. Nu au rămas
Cele povestite de cetățeanul Ion Despa au șocat-o la hotel. După ce au luat masa de prânz la o cabană de
serios pe doamna Coandă: în cursul voiajului a fost munte, au ajuns la Bicaz, iar seara s-au aflat la Iași. În
bolnavă și nici în prezent nu s-a refăcut de pe urma ziua următoare, familia Coandă a făcut o vizită la Uzina
acestui șoc (la trei zile de la eveniment –n.S.T.), mai ales Mecanică, apoi a fost plimbată prin cartierele noi de
că Despa și un cumnat al său, muncitor la C.F.R., au locuințe – o adevărată mândrie a regimului. Înainte de
povestit unele fapte care, probabil nu au avut loc, ci au prânz, s-au oprit pentru câteva discuții la filiala din Iași a
fost inventate de ei: câini cu oase în gură, cranii lipsă etc. Academiei Române.
Destul de afectat a fost și Henri Coandă, care a A urmat un alt moment emoționant. În urmă cu mai
muncit foarte mult cu soția sa pentru a o determina mult de șase decenii față de data vizitei din 1967,
să vină în România. adolescentul Henri Coandă a fost elev al liceului militar
Henri Coandă ar dori ca, chiar în timpul șederii din Iași. Între timp, devenise spital militar. Bineînțeles, și
sale în România, să amenajeze un mormânt decent această instituție a fost vizitată. „La intrarea în spital,
pentru mama soției sale, fiica lui Mihail oaspetele a fost întâmpinat de colonelul medic – șeful
Kogălniceanu”. spitalului – și de un grup de ofițeri superiori. La intrarea
Pe 11 iulie 1967 Henri Coandă și soția sa au plecat în sala [centrală], Henri Coandă a avut o mare surpriză,
în Moldova, pentru o a doua vizită făcută în provincie. care i-a produs emoții. Pe peretele din dreapta, o placă
Cum plecarea din București a avut loc la ora 11, masa de mare de marmură indica șefii promoțiilor liceului militar,
prânz a fost luată la Buzău. „După o scurtă vizitare a din 1872 și până în 1910. Al treilea pe listă era Coandă
orașului și a unui raion de locuințe în construcție, Constantin, tatăl lui Henri Coandă. Pe aceeași placă
oaspetele a fost invitat să ia masa în restaurantul din figurau ca șefi de promoție Henri Coandă și, o promoție
parcul orașului. Restaurantul era foarte frumos și mai târziu, fratele său, Petre Coandă. Faptul că tatăl și doi
elegant, dar cu o toaletă foarte murdară, lucru care a fii au fost șefi de promoție la același liceu militar i-a
atras comentarii nefavorabile din partea doamnei impresionat și pe cei care-l primeau pe H. Coandă.
Coandă”. Inițial, placa respectivă nu se afla fixată în acel loc, ci
De la Buzău s-a plecat la Mărășești, unde familia se afla într-o magazie. Cu o zi înainte, tov. Tudosia,
Coandă a vizitat mausoleul apoi, spre seară, au ajuns la făcând investigații prin spital și dând de placă, a hotărât
Bacău, unde au rămas peste noapte. Înainte de masa de montarea ei. Prezența plăcii a avut un efect mare asupra
seară a fost vizitată Uzina de Reparat Avioane (în lui Coandă. Era foarte emoționat și mulțumea tuturor care
prezent, Aerostar – n.S.T.). „Henri Coandă s-a oprit au păstrat această placă”.
îndelung la bancul de probă, unde a asistat la Ziua a continuat cu o vizită la Universitatea din Iași,
încercarea unui motor. S-a interesat îndeaproape de în Parcul Copou – cu teiul lui Eminescu –, Biserica „Trei
amortizorul de zgomot pe baza Efectului Coandă, Ierarhi” și Palatul Culturii. La masa de prânz, familia
inovație făcută de doi tineri ingineri români care au Coandă a fost invitata mitropolitului Moldovei, Justin
sosit prea târziu în Bacău pentru a-și prezenta inovația. Moisescu. După-amiază a avut loc o vizită la Mănăstirea
În afara unui tânăr inginer român, restul de 10-12 Agapia, apoi familia Coandă a plecat, cu trenul, la
București.

61
Vizita lui Henri Coandă din 1967 a avut două țara. Liderii înțelepți pun întotdeauna pe primul plan
consecințe. Prima a fost aceea că savantul a decis să binele propriului popor și al propriei țări.”
intermedieze relațiile dintre guvernul de la București și Rostit de la tribuna Adunării Generale a ONU,
industria aeronautică engleză, concretizate în mesajul președintelui Trump nu se adresa propriului
cumpărarea unor licențe de către statul român. A electorat. Era un îndemn la rezistența globală, o
doua a fost aceea că bătrânul pionier al aeronauticii asigurare că zilele Minunatei Lumi Noi sunt numărate și
mondiale s-a stabilit în 1969 definitiv la București, unde mai ales, o speranță că omenirea va fi eliberată după 200
a întemeiat Institutul Național pentru Creație de ani de sclavie.
Științifică și Tehnică (INCREST), pe care l-a condus Speriați de eșecul tuturor acțiunilor de subminare
până la decesul său din noiembrie 1972. a președenției lui Donald Trump, Deep State-ul
Arhiva Ministerul de Externe, Fond Special, globalist s-a grăbit să lanseze un virus fabricat în
Franța, Dosar 202 / 1967 Sorin Turturică laborator asupra diferitelor țări și regiuni ale lumii
(Coronavirusul privit la microscop este o inversare
NOM - NOUA ORDINE MONDIALA - SE satanică a coroanei cu spini de pe capul Mântuitorului).
CLATINA! Scopul imediat: panică generală și o mare
Vasile Enache recesiune globală care ar fi spulberat șansele de
realegere ale președintelui SUA. Fiind conștient că
"We are learning much about the Invisible Enemy. It acum se dă bătălia finală, Minuata Lume Nouă atacă pe
is tough and smart, but we are tougher and smarter!" toate fronturile. Globaliștii nu se mai ascund după degete.
("Invățăm multe despre Inamicul Invizibil. Este puternic Bill Gates își trâmbițează peste tot obiectivele sinistre.
și inteligent, dar noi suntem mai puternici și mai Propaganda fricii înspăimântă milioane de locuitori ai
inteligenți!") - J. Trump planetei și îi demoralizează pe
mulți contestatari. Globalistii par atotputernici, de
Coronavirusul este o conspirație menită să accelereze neînvins. Spectacolul anxiogenic vrea să ne
implementarea agendei elitelor mondiale. In condiții înșurubeze bine în minte ideea că orice rezistență este
sociale, economice și politice normale multe dintre inutilă. Nu mai este nimic de făcut, izolarea în casă
obiectivele dragi globaliștilor, – vaccinarea obligatorie ca fiind singura soluție până vom fi fost cipuiți și
mijloc de depopulare a planetei, moneda digitală, vaccinați spre binele nostru.
închiderea bisericilor, legi și impozite globale, Există o mulțime de evenimente și semnale venite de
eliminarea multor libertăți individuale și, în final, la POTUS (President of the United States of America),
unificarea forțată într-un stat universal unde omul să de la alți patrioți americani care indică eșecul
fie rob al transumanului – toate aceste obiective ar fi fost conspirației COVID19. Printr-un effect de bumerang,
greu sau imposibil să fie aduse la conștiința publicului conspirația a fost DETURNATĂ. Pe zi ce trece, coaliția
larg, darmite să fi fost îndeplinite punct cu punct. anti-globalistă face un alt pas spre înfăptuirea
Propaganda fricii, difuzată la unison de toate entitățile obiectivului major: eliminarea clanurilor criminale
globaliste, de la cele mai mărunte până la cele din vârful globale și tranziția către o lume nouă, diferită de sclavia
piramidei, nu fac decât să confirme că pandemia modernă a ultimilor 200 de ani.
actuală este, de fapt, o PLAN-DEMIE, INFO-DEMIE Trebuie să înțelegem că adevărata luptă din ultimii
și PAN-DEMONIE bine gândită și executată. Foarte 200 de ani nu a fost între state, imperii, clase sociale
puțini dintre români au aflat de planul etc. TOATE statele și imperiile a fost subjugat unei
opus: distrugerea Minunatei Lumi Noi și salvarea structuri oculte globale cunoscute sub diferite nume
omenirii. (Cabala, La Famiglia, Brave New World/Minunata Lume
Toamna trecută, la cea de a 74-a sesiune a Adunării Nouă, Global Deep State/Statul Profund Global
Generale a ONU, președintele Donald Trump a declarat etc.). Puțini au fost cei care s-au ridicat împotriva
clar și răspicat: ”Viitorul nu apartine globaliștilor. acestei încrengături de clanuri criminale cu structură
Viitorul aparține patrioților. Patrioții văd o națiune și piramidală. Stalin și președintele Kennedy sunt două
destinul ei în moduri în care nimeni altcineva nu le poate dintre exemplele relevante. Dar și în cazul lor, revolta a
vedea. Doar viața și devotamentul patrioților va păstra fost parțială, victoriile de scurtă durată și cei doi
suveranitatea, va sustțne democrația și va realiza măreția protagoniștii au plătit cu viața. In ultimul timp progesul
unei națiuni’’/”Lumea liberă trebuie să îmbrațișeze tehnologiei a permis forțelor răului să închidă
propriile temelii naționale. Nu trebuie să le distrugă sau indivizii într-un univers al fricii, ignoranței și plăcerilor
să le înlocuiască. Adevăratul interes național poate să fie frivole (societatea spectaculară a sclavilor fericiți). Prin
realizat doar de acei care își iubesc tara, de cetățenii globalizarea neoliberală, Cabala a zdrobit și ultimele
înrădăcinați în istoria ei, hrăniți de cultura națională, metereze ale statului național. Dar tot tehnologia le-a
dedicați valorilor țării și atașați poporului. “/”Privind din permis forțelor binelui, patrioților, să aibă acces la ,,big
toate unghiurile această minunată planetă, ne sare in ochi guns’’ și la instrumente de supraveghere globală.
adevărul. Daca vreți libertate, fiți mândri de țara Structuri militare precum NSA-ul pot să monitorizeze
dumneavoastră. Dacă vreți democrație, mențineți orice mișcare a cetățenilor de pe glob. Dar tot la fel de
suveranitatea dumneavoastră. Dacă vreți pace, iubiți-vă bine, ele monitorizează fiecare gest făcut de elementele
criminale. Orice ar face globaliștii este observat și stocat

62
pe niște servere uriașe. Sunt prinși ca niște fluturi în (Blackwater) și armatele unor ,,băieți ascultători’’ din
eprubetă. NATO. Cu alte cuvinte agenții Deep State-ului. Situația
Planul actual pentru salvarea lumii este un Statelor Unite este însă diferită de cea a Chinei și a
megaproiect desfășurat pe perioada a două decenii, cu Rusiei. Patrioții americani nu pot acționa pe
participarea elementelor patriotice din SUA (,,pălăriile față, sunt nevoiți să taie răul încet, cu mare atenție. In
albe’’ din complexul industrial-militar) și Rusia. 2016, pe valul nemulțumirii populare și beneficiind de
In 2002 Minunata Lume Nouă a lansat asupra Chinei sprijinul masiv al patrioților, Donald J. Trump ajunge
atacul bioterorist cu SARS, un virus targetat la populația președintele SUA.
asiatică. Chinezii, până atunci copiii răsfățați ai Minuata Incepe lupta finală. It’s biblical, spun la unison
Lume Nouă, înțeleg marea păcăleala: fuseseră chemați comentatorii din presa alternativă. Pe de-o
la masă cu mai marii planetei doar în calitate de sclavi parte globaliștii, cu planul lor de înrobire a omenirii, pe
fericiți și cuminți. Vor avea și ei parte de același de altă parte, patrioții care li se opun. Pe fundalul
tratament aplicat untermensch-ilor/sub-oamenilor. plandemiei, atât proiectul globalist, cât și ,,planul de
Debarasați de iluzii, patrioții chinezi trec la consolidarea salvare a lumii’’ se desfășoară acum pe repede înainte.
situației interne. Decapitează atât elita pro-globalistă De ce nu am auzit până acum de acest plan anti-
locală, – mii de miliardari ,,se sinucid’’ sau mor de un globalist? Cine sunt misterioșii patrioți care îl susțin pe
cancer galopant – cât și puzderia de mici capitaliști, președintele american? Nu sunt ei niște falși
onegiști și funcționari prea ,,open minded’’(sechişi la contestatari? De unde știm că nu este încă o operațiune
minte) (pretextul este ,,lupta împotriva corupției’’). de tip psyops menită să ne anestezieze bruma
Odată înlăturat pericolul unei ample revoluții colorate, de rezistență cu drogul unor false speranțe? Sunt
China bate palma cu Rusia lui Putin. In schimbul întrebări legitime pe care și le poate pune orice cititor.
asistenței economice, China este plasată sub protecția Intr-o societate a spectacolului totul este realmente
nucleară a Rusiei, ceea ce-i permite să-și continuie răsturnat și adevărul este un moment al falsului. Iată de
procesul de consolidare internă. In 2013 este înlăturat ce orice informație, orice ,,fapt incontestabil’’
principalul agent globalist Bo Xilai. La rândul său Putin, trebuie verificat atent, folosind multiple surse.
asigurat de sprijinul economic al Chinei, își anunță Problema este că mass-media oficială
disidența anti-globalistă în faimosul discurs de la este preponderent fake news, iar Internetul este o
Munchen din 2007. Continuă să-și consolideze propria junglă informațională. Trebuie să știi bine ce, unde și
putere – în 2012 redevine președintele Rusiei – și cum să cauți. In situația de față, nu este vorba de un
întărește suveranitatea țării sale în raport cu forțele război clasic, cu două tabere bine
globaliste. Drept represalii, globaliștii îi detonează în delimitate. Deocamdată, contraofensiva patrioților nu se
față grenada ucrainiană (februarie 2014). Deși poate desfășura fățiș. Să nu uităm că mintea publicului
rănit, ursul rusesc se repliază rapid și tranșează situația este complet infestată de virusul globalist. Oricâte
în favoarea lui. Ucrainienii cad de păcălici, rămân fără adevăruri și fapte ar prezenta patrioții (chiar prin vocea
Crimeea și regiunea Donbas, cu o țară căzută în anarho- autorizată a președintelui Trump), acestea ar fi respinse
tiranie și aservită complet intereselor străine. Mass- de ,,normies’’ (,,normălăii”, cei care acceptă doar
media occidentală îl demonizează pe Putin, găsindu-l adevărurile bătătorite). Pur și simplu nu există în
vinovat pentru toate relele din lume. Puținele voci anti- minte un spațiu liber, necontaminat, unde s-
globaliste din spațiul public american îi elogiază însă ar putea cuibări speranța unei victorii
disidența, considerându-l un mare “cruciat creștin” . In asupra Minunatei Lumi Noi. Mai mult. Dezvăluirea
timp ce scria elogios despre Putin, celebrul ziarist bruscă a Răului Absolut ar fi și mai greu de ingurgitat
paleoconservator Pat Buchanan,, deplângea ,,distrugerea când acesta este asociat cu persoane publice dintre cele
Americii’’ de către președinții Bush tatăl și fiul, Bill mai cunoscute. Iată de ce patrioții preferă să prezinte
Clinton: ,,Toţi trei globalişti, ei au respins orice măsură adevărul picătură cu picătură în stilul serviciilor secrete,
federală menită a proteja baza industrială a Americii, cu mesaje codificate, capcane, folosirea strategică a
independenţa ei economică sau salariile muncitorilor dezinformării.
americani. Împreună, cei trei au împins America în Pe la sfârșitul lunii octombrie 2017, individul sau
NAFTA, în Organizaţia Mondială a Comerţului, au abolit grupul care semnează Q a început să lanseze pe 4CHAN,
tarifele vamale şi au acordat produselor chinezeşti acces un boardroom anonim, mesaje criptice cu “indicii”(
liber pe imensa piaţă americană. Nemulțumirea clues), pe care patrioții din lumea întreagă erau
intelectualilor paleoconservatori reflecta revolta îndemnați să le folosească pentru a căuta și cerceta ei
antiglobalistă a unei mari părți din clasa de mijloc înșiși adevărul. Postările lui Q au dus la apariția și
americană. In ciuda gravității situației, strigătul de dezvoltarea mișcării Q-anon a ,,soldaților
disperare a americanului de rând rareori se auzea în digitali’’. Misiunea lor principală este ,,să educe, să
mass-media oficială. demaște răul, să facă lumină acolo unde este întuneric, să
Criza din 2008 aduce la conducerea Statelor Unite un aducă trezire și adevăr. Q-anon i-a învățat pe patrioți cum
președinte marionetă, care joacă după cum i se cântă. să se împotrivească agenților Statului Profund/Minunatei
Surpriză! De data asta în horă nu se mai prinde Lumi Noi și SĂ NU RENUNȚE NICIODATĂ!’’, scrie
Pentagonul. In Orientul Apropiat, după 2008, un blogger anon.
găsim grupări teroriste gen ISIS, companii private

63
Într-un interviu difuzat de AmeriCanuck Internet este revoluția unei noi înțelegeri – înțelegerea felului
Radio, pe 14 octombrie 2019, generalul american în în care lucrurile sunt manipulate de elite. La care se
retragere Paul E. Vallely susține că în spatele adaugă voința de a colabora pentru a crea o lume mai
enigmaticului Q stă, de fapt, un grup de 800 de bună. O revoluție populară poate reuși doar atunci când
specialiști în intelligence. Acest grup, numit ,,Armata există ajutor de sus (at the top). În trecut acest ajutor nu
Virginiei de Nord” ar fi folosit chiar de președintele a existat niciodată. Acum însă avem acest ajutor. Iată în
Trump care, pretinde generalul Vallely, nu ar avea mare ce constă particularitatea revoluției prezente. Avem un
încredere în CIA. Numărul anonilor crește de la o zi la aliat la vârf (at the top), un aliat cunoscut drept Q. Nu este
alta. Sunt prezenți nu numai pe Internet, dar și la un individ, ci un grup de oameni care furnizează
adunările de susținere a președintelui Trump. informații de top. Eu cred – spune Janet Ossenbaard –
Mișcarea Q-anon a făcut dezvăluiri șocante că în componența grupului Q se află Donald J. Trump și
în filmul documentar, în 10 episoade, realizat de Janet unii dintre cei mai loiali dintre generalii săi. Fără ajutorul
Ossebaard din Olanda, ,,cu sprijinul a nenumărați furnizat de la vârfurile armatei, planul care urmează să se
,,anoni’, din întreaga lume’’. desfășoare nu ar avea nici o șansă… Sunt convinsă că
ps://www.youtube.com/channel/UCthJtvcJZQgfCH există unele componente secrete care vor fi date în vileag
G9QOWXjqw în curând. Douăzeci de ani s-a tot lucrat la planul pe care
Lansat pe 25 ianuarie 2020, cu un titlu semnificativ: președintele Trump și întreaga echipă Q îl pun acum în
,,Căderea Cabalei. Sfârșitul lumii pe care o știm noi” aplicare. Planul fiind atotcuprinzător, a fost nevoie de
(Fall Cabal. The End of the World as We Know It), această perioadă lungă pentru a calcula perfect fiecare
documentarul înregistrează mai mult de un milion şi pas, fiecare mișcare, orice posibil deznodământ a fost
jumătate de vizionări. Ceea ce deosebește Fall Cabal de analizat atent pentru a plănui următoarea mișcare optimă.
alte filme ,,conspiraționiste’’ despre Minunata Lume Vorbim de calculul probabilităților la cel mai înalt nivel.
Nouă este curajul de a pătrunde în inima Răului Absolut De unde știm toate acestea? Stim, întrucât Q prevede o
și a-i demasca, cu nume și prenume, pe ticăloși. evoluție a evenimentelor la care noi, oamenii de rând nu
,,,Pe plan mondial, copiii sunt furați și le-am fi întrevăzut vreodată. Președintele Trump oferă
vânduți rețelelor de pedofilie ale elitelor. Sunt torturați, indicii (clues) în discursurile sale despre evenimente care
violați și uciși ca parte a ceremoniilor satanice. vor avea loc, dar cei mai mulți oameni nu le bagă în
Ucigașii beau sângele copiilor și le mănâncă carnea. seamă. Mass-media le ia în derâdere, dar anonii le
Sângele copiilor care au fost traumatizați în mod sever recunosc și înțeleg modul strălucit de a acționa a lui Q. “
înainte de a muri conține Adrenochrome: un drog natural Pentru noi, observatorii lucizi, este un joc de puzzle.
produs de glanda pineală din creier. Adrenochrome-ul Trebuie să colectăm toate bucățile, să le revizuim cu
este cel mai scump drog din lume. Dumnezeul pe care îl răbdare pentru a da formă și fundal unei imagini totale.
servesc acești oameni este Satana. Nu-i Dumnezeul În lipsa unui ,,tablou mare’’ nu avem o înțelegere cât de
Dragostei și a Milei.” (Worldwide, children are stolen cât corectă a evenimentelor. Ne pierdem în puzderia de
and sold to elite paedophile rings. They are tortured, amănunte și cădem ușor pradă dezinformării.
raped, and murdered as part of satanic ceremonies. The Un megaplan de destrămare a Minunatei Lumi
murders then drink the children’s blood and they eat their Noi trebuie să urmărească câteva obiective esențiale:
flesh. The blood of children who were severely evitarea unui război mondial devastator, tăierea surselor
traumatised before they died, contains Adrenochrome: a de finanțare a Deep State-ului globalist, ameliorarea
natural drug produced by the pineal gland in the brain. efectelor crizei economice şi o tranziție lină spre un nou
Adrenochrome is the highest valued drug in the world. sistem economic și financiar mondial. Aceste obiective
The God these people serve is Satan. It’s not a God of nu ar putea fi realizate fără colaborarea celor două
Love and Mercy.’’) În film sunt menționate nume grele superputeri militare din lume, SUA și Rusia. Prin
din lumea artistică, politică, mediul de afaceri și ierarhia arsenalul său de rachete hipersonice (Sarmat, Poseidon,
bisericească. Acești indivizi nu acționează separate, ci Avangard), cel mai bun sistem defensiv și de bruiaj
într-o haită cocoțată în vârful piramidei. Asemenea electronic din lume, Rusia a neutralizat opțiunea nucleară
grozăvii depășesc capacitatea emoțională și cognitivă a Cabalei. Victoria Rusiei în Siria a demonstrat că
a omului obișnuit. Cu atât mai mult, cu Minunata Lume Nouă nu este invicibilă. Tot mai multe
cât samavolniciile satanice nu sunt înfăptuite de niște țări au început să vorbească deschis despre ,,o lume
torționari mărunți. Este vorba de persoane publice multipolară”. Chiar şi țări aflate în interiorul lagărului
arhicunoscute pe plan internațional, cu un statut social globalist (UE) au început să miște în front. Să fie
înalt, multe dintre ele implicate în activități severitatea plandemiei din Lombardia un avertisment al
de caritate și de ocrotire a celor vulnerabili. Doar voința globaliștilor dat Italiei pentru acțiunile ei suveraniste
lui Dumnezeu, un efort colosal din partea forțelor din ultimul timp?
înarmate ale Binelui și încrederea a milioane de oameni Între timp are loc o uriașă realiniere militară. Armata
în victoria finală poate să-i aducă pe acești criminali în americană a început să se retragă din Afganistan și
fața justiției. dintr-o mare parte a Orientului Apropiat. Surse Mossad,
Potrivit lui Janet Ossenbaard, autoarea olandeză a asociate portalului de ,,intelligence’’ Debkafile, susțin
documentarului, ,,oamenii s-au trezit. Spre deosebire de că SUA s-au retras pe 4 aprilie dintr-o altă bază din Iraq.
alte revoluții prin care a trecut omenirea, aceasta Marele aerodrom de la Habbaniyah Al-Taqaddum, la 74

64
de kilometri distanță de Bagdad a fost cedat armatei speciale elibând sute de mii de copiii din tunelele
irakiene. Practic, americanii nu mai au trupe în regiunea Cabalei, tribunale militare, judecarea unor personaje
capitalei Irakului. celebre, Soros, Bill Gates sau Hillary Clinton. Probabil
https://www.debka.com/us-forces-quit-habaniya-base-in-iraq- puține lucruri de acest gen se vor întâmpla în perioada
pull-truman-carrier-out-of-mid-east/
următoare. Nu asistăm la un alt film realizat de
In timp ce portavionul Truman părăsește Orientul Hollywood. Patrioții vor acționa conform legilor în
Mijlociu, presedintele Trump ordonă desfășurarea unei vigoare și aceasta cere timp și răbdare. În fiecare zi se
formidabile forțe militare navale și aeriene în Pacific face însă un alt pas în direcția cea bună. Să nu uităm că
pentru a curma traficul de droguri și, mai ales, traficul patrioții nu controlează mass-media. Nu poți să schimbi
de copii şi fete. În SUA la fiecare 40 de secunde dispare peste noapte gândirea unor oameni care au trăit până
fără urmă câte un copil, de parcă a intrat în pământ. Încă acum în Matrix.
de la bun început președintele Trump și-a propus ca Nu vom câștiga astăzi. Nu vom câștiga mâine. Dar
obiectiv primordial rezolvarea acestei probleme cu victoria e sigură. Acolo unde este unul, suntem cu
ramificații până în vârful piramidei. Se pare că, sub toții. Şi mai ales, cu noi este Dumnezeu cel în Treime.
acoperirea stării de urgență, se desfășoară o amplă P.S. În ultimele postări Q ne recomanda
operațiune militară de salvare a sutelor de mii de victime documentarul Out of Shadows Official. Îl numeşte ,,best
ale acestui trafic satanic. Este oare omenirea pregătită să documentary of the year.” Vizionare placută!
afle adevăruri cutremurătoare? P.S.S. Oare cei care iau decizii împotriva poporului
Pe plan economic, Administrața Trump a român nu se gandesc că va veni vremea când vor trebui
început procesul de ,,naționalizare a dolarului”, ceea ce să dea socoteală de ceea ce au hotărât și înfăptuit?
a încercat doar John Kennedy. “ What has just happened
is essentially the Federal Reserve Bank and the United
States Treasury have now merged into one O FAMILIE DE TRĂDĂTORI.
organization.”. Asta inseamnă practic o nationalizare a
FED-ului, presedintele FED-ului primeste acum ordine Tradarea lui Dimitrie Sturdza ne-a costat
de la Donald independenta, fiul sau ne-a vandut nemtilor. Subiectul
Trump! https://pennswordtwo.com/article/meet-your- detronarii lui Alexandru Ioan Cuza a ramas unul fierbinte
new-fed-chairman-president-donald-j-trump.html pina in secolul al XX-lea in mare parte si datorita faptului
(articolul este scris din perspectiva anti-Trump) Şi în ca tradatorul D.A.Sturdza era inca activ, in viata politica
Rusia are loc o naţionalizare a băncilor, cu a Romaniei.Astfel , in anul 1903, ziarul bucurestean
Sberbank trecut sub controlul Ministerului de Finanţe „Tara”, publica un articol sub titlul „Tradarea lui Sturdza
concomitent cu consolidarea politică a lui Putin şi fata de Cuza „, din care redam principalele pasaje in
înlăturarea prim-mistrului pro-globalist. În ultima randurile urmatoare.”Imparatul Napoleon al III lea , avea
conferinţă de presă dinainte de Paştele catolic, Trump a o simpatie deosebita pentru Cuza, de cand cu lagarul de
anunţat o înţelegere cu Putin, Mexic şi Arabia Saudită la Furceni(Prahova) si gandindu-se cum ar putea sa-l
pentru o limitare drastică a producţiei de petrol. Preţul la mareasca in fata romanilor ii trimite o scrisoare printr-un
pompă a galonului de benzină a ajuns în SUA la 90 de curier special, in care ii scrie:
cenţi! Trump va anunţa repornirea economiei şi <<Strange oricata armata ai si concentreaz-o in
un proiect gigantic de reindustrializare a țării. FDA-ul va cateva puncte pe malul Dunarii, apoi proclama
da undă hidroxycloroquinei ca tratament pentru Covid- independenta tarii, caci eu voi sili Turcia sa primeasca
19 şi problema ,,pandemiei’’ va fi rezolvată FARA pe aceasta ca fapt
VACCIN. Trump nu a vorbit niciodată de vaccin, l-a implinit>>.
lăsat pe Dr. Fauci în faţă, just for optics. Fauci este în Bucuros de o asemenea veste, Domnitorul a avut
cârdăşie cu eugenistul Bill Gates şi toată mafia funesta idee de a o comunica si secretarului sau
BigPharma. Oricum, fortele patriotice încep să acţioneze particular de atunci, nimeni altul decat Dimitrie A.
coordonat pentru distrugerea ordinii globaliste. De Sturdza.
exemplu, atât SUA, cât și Marea Britanie refuză să mai Acesta in intelegere cu Ion Ghica , fostul Bey de
finanțeze Organizația Mondială a Sănătății (WHO). Samos, s-a grabit sa instiinteze consulii englez, austriac
Globaliştii işi continuă propaganda lor pentru ca nu si prusac de uluitoarea tentativa napoleoniana. Pe data a
cumva popoarele lumii să se trezească, dar soarta lor este fost alarmata presa occidentala , spre penibila impresie a
pecetluită. În Afganistan, talibanii discută direct cu imparatului Frantei.
americanii şi eliberează prizonieri guvernamentali, https://4.bp.blogspot.com/-J-
Arabia Saudită intră în tratative de pace cu Yemenul, în BqDt4aya5I/WmrvpYEn0LI/AAAAAAAASTw/rIC7ihYFTvEttubeu-
Siria şi Liban e linişte – peace is spreading! Ca totdeauna zxEi1sRFHBRiQiACLcBGAs/s1600/Tr%25C4%2583darea%Blui%2
BDimitrie%2BSturdza%2Bne-
China joaca la cacealma. Este o coincidenţă zilele acestea
a%2Bcostat%2bindepen%25C5%25A3a.jpg
că o navă de asalt amfibiu din clasa 075 (copiată dupa o Drept urmare , telegrama laconica a lui Napoleon al
nava de razboi americană) a fost mistuită de flacari în III lea catre Cuza voda :
timp ce era ancorată în port? Avertisment? <<O tara care are asemenea tradatori nu merita
Omenirea nu mai suportă jugul globalist. Mulţi independenta>>
ar vrea să vadă o acțiune în forță a patrioților cu arestări
în masă în rândul globaliștilor, trupe

65
Telegrama era insotita de extrase din presa engleza ce veste ingrijoratoare .Un inalt ofiter roman, comandant de
publicase textul scrisorii lui Napoleon catre Cuza . divizie, colonelul Alexandru D.Sturdza, a trecut la
Indignarea lui Cuza voda n-a mai avut margini , a asteptat inamic ! Si nici mai mult nici mai putin –dorea sa atraga
cu nerabdare sosirea necredinciosului secretar particular o dezertare in masa a trupelor de pe front. Socul a fost
de la palat si, intampinindu-l in capatul de sus al scarilor total in societatea romaneasca, multi fiind convinsi, la
din interiorul edificiului domnesc iesean din strada inceput , ca este vorba de o greseala –un ofiter din inalta
Lapusneanu, i-a aplicat corectia societate nu putea sa tradeze in felul acesta .Desi cu un
meritata: impact major asupra moralului, tradarea lui Sturdza nu va
<<Miselule, ceea ce publica ziarele engleze, le-au avea efecte practice dezastruoase .Soldatii romani nu au
cunoscut Napoleon, eu si cu tine : cine este tradatorul parasit transeele si nici incercarea lui Sturdza de a aduna
intre noi ?>> si fara sa mai astepte un raspuns , il palmui trupe din lagarele de prizonieri germane nu va avea
pe Dimitrie A.Sturdza , dandu-i un picior in spate care il succes.
facu sa se rostogoleasca pe scara palatului . Dupa ce furia Tradarea era pretutindeni.
ii trecu, Cuza voda isi dete seama ce trebuia sa faca si Neincrederea si deznadejdea cuprinsese o mare
trimise sa prinda si sa-l aresteze pe D.A.Sturdza . Insa in parte a populatiei .
zadar il cautara prin toate partile , caci tradatorul Ziarele incercau sa imlanzeasca orice veste nefasta si
intelesese situatia sa critica , fugise la Giurgiu si de acolo sa asigure prin lungi articole increderea in victorie . In
trecu Dunarea in Turcia pe care o servise in detrimentul realitate insa, tot mai multe voci se ridicau impotriva
patriei si natiunii romane.” Dupa detronare , Alexandru guvernului Bratianu, considerat vinovat de pierderea a
Ioan Cuza a primit , din partea Frantei , in 1868 , doua treimi din tara si a Regelui si Reginei , din cauza
propunerea de a se reintoarce pe tronul Romaniei.Fostul pornirii razboiului. Nicolae Iorga nota :”Tradarea era
domnitor a refuzat ferm, spunind ca nu isi doreste sa se pretutindeni. O citeai din ochii bucurosi pentru orice esec
reintoarca in Romania cu sprijinul unei puteri straine .Iata pe front , de orice stire falsa.”Adesea se auzeau „hohotele
care a fost raspunsul sau, dat ducelui de Grammont, care de ras ale mizerabililor pentru care dezastrul national
venise , din partea lui Napoleon al III lea, cu aceasta reprezenta o adeverire de profetii... un fel de satisfactii
oferta: pentru inteligenta lor mai
„Dar permiteti-mi sa va spun ceva : orice s-ar intampla ascutita„
, nu voi consimti niciodata a intra in Romania printr-o
interventie straina, cu ajutorul Frantei, tot atat de putin ca Retragerea nejustificata.
si cu cel al Rusiei. Nu as vrea sa ajung altfel decat prin Colonelul Sturdza ajunsese la sfarsitul lui 1916 sub
tara” .O propunere din partea Romaniei nu a mai venit comanda generalului Averescu, seful Armatei a II-a si se
insa niciodata . Ironic, Dimitrie Alexandru Sturdza, om gasea pe linia frontului .Opiniile sale filogermane erau
politic, diplomat, fondator al Partidului Liberal, istoric cunoscute , insa loialitatea sa fata de armata romana nu
si economist a fost unul din cei mai activi si mai prolifici era pusa in discutie, inca. Banuieli apar insa la finalul
reprezentanti ai scenei politice romanesti din secolul lunii decembrie cand colonelul ordona trupelor sale
trecut. A ramas in istorie drept unul dintre cei mai retrageri succesive si nejustificate .
longevivi prim-ministri pe care i-a avut Romania , dar si Generalul Alexandru Averescu –avea sa noteze pe
ca singurul premier care si-a pierdut mintile si a ajuns la 24.dec.: „Cea mai urata zi din cursul campaniei poate din
spitalul de nebuni direct din functia de sef al Consiliului viata chiar ! Colonelul Sturdza s-a retras fara cauze
de Ministri. Dupa detronarea lui Cuza a revenit pe functii aparente , precipitat si fara a ma preveni la timp, astfel ca
politice , dupa instalarea primului Rege in Romania, a lasat un gol intre el si generalul Grigorescu. Austro-
Carol I. Membru fondator al Partidului National Liberal, germanii au profitat. Patrulele lor sunt deja la Pralea
Sturdza a fost pe rand ministru al Agriculturii, .Daca nu parez repede lovitura, linia Trotusului este
Comertului, Lucrarilor Publice .A detinut si portofoliul amenintata foarte serios
Ministerului Finantelor si a activat ca agent diplomatic al „.
Romaniei la Constantinopol. Sturdza a ajuns presedinte
al Partidului National Liberal, dupa moartea lui Ion Neincrederea se instalase.
Bratianu. In 1892, a preluat conducerea P.N.L. si a ”Colonelul Sturdza este suparat ca judec sever
detinut functia de presedinte al partidului pina in ianuarie retragerea lui!.., si am scris g-lului Prezan sa mi-l ia din
1909, cand a fost inlocuit cu Ionel Bratianu-fiul . Dimitrie Armata . Nu am ce face cu astfel de infumurati, cari cu
A.Sturdza avea sa amoara in 1914, ultimii sapte ani din toate ca au unele calitati, sunt mai mult o incurcatura,
viata petrecandu-i in ospicii de nebuni. Fiul sa , colonelul decat un ajutor. Prin noua ordine de bataie, acest tactician
Alexandru Sturdza, avea sa tradez , la randul lui, „sui-generis” este numit comandant de Divizie , in
Romania, trecand la nemti in anul 1917, cu planurile de Armata la mine. Sper sa ma curat de el. Are calitati;
lupta ale armatei defectele insa precumpanesc”. (Alexandru Averescu –
romane. Notite zilnice din rasboiu). Opiniile lui Averescu nu au
insa castig de cauza . Ba din contra . La inceputul lui
Povestea unor tradatori din tata in fiu . ianuarie, Regele Ferdinand vine pe front si
Cum a tradat colonelul Alexandru Sturdza decoreaza printre altii si pe colonelul
tara.Spre sfarsitul lunii ianuarie 1917, avea sa vina o Sturdza.

66
Executia unui nevinovat. Ajuns in liniile germane , Sturdza este convins ca
Pentru a risipi banuielile ca se retrage fara rost din starea de lucruri de pe front si prestigiul sau va duce la o
fata trupelor germane colonelul Sturdza apeleaza la o miscare generala in randurile ostasilor.Pregateste un
diversiune, acuzandu-l de tradare pe sublocotenentul manifest catre soldati in care deplange situatia tarii , in
Constantin Ciulei, comandant de companie in cea mai mare parte ocupata si restul tarii „pradat la rusi”.
Regimentul 8 Infanterie Buzau. Prilejul a fost lupta de pe Existau reale animozitati intre trupele romane si cele
dealul Momaia (cotele 625 si 632). Zona avea un rusesti, inclusiv la nivelul ofiterilor. Fara fapte de arme
important rol strategic deoarece domina practic Valea deosebite, rusii se considerau superiori, rechizitionau
Susitei. De aceea, pentru ele s-au desfasurat lupte cele mai bune materiale si ii tratau pe romani ca
inversunate. Compania lui Ciulei facea parte din subordonati. Pe 29 ianuarie, colonelul Sturdza se
Detasamentul capitanului Constantin Marculescu intalneste intre linii cu Constantin Creiniceanu,
.Nemtii au atacat cu putere in dupa amiaza zilei de 26 comandantul Regimentului 25 infanterie si unul din
decembrie 1916/8 ianuarie 1917 apararea romana de pe colaboratorii care ii impartasea punctele de vedere.
dealul Momaia, iar trupele noastre au fost Sturdza inmaneaza manifeste, planul fiind ca odata intors
respinse.Capitanul de rezerva Constantin Polihroniade , in liniile romane, Crainiceanu sa convinga trupa sa se
cu toate ca nu participase la actiune, l-a reclamat pe treaca de partea nemtilor .Intalnirea era insa urmarita si
sublocotenentul Ciulei , colonelului Sturdza , acuzandu-l Crainiceanu este imediat arestat. De altfel, Sturdza
cu lucruri foarte grave: lipsa de combativitate si parasirea incarcase cu manifeste si alti 40 de prizonieri romani,
campului de lupta fara ordin. Colonelul Sturdza a mers, insa acestia au predat imediat materialele ofiterilor de pe
conform unor surse , chiar in noaptea de 27 decembrie frontul roman. Dezertarile masive nu au existat, spre
1916/9 ianuarie 1917 la detasamentul capitanului dezamagirea nemtilor. In februarie 1917, Curtea Martiala
Marculescu cerand , desi nu era de competenta lui, il condamna, in lipsa pe colonelul Sturdza la moarte.
executarea celor doi ofiteri. Desi ranit capitanul Complicele sau, Constantin Crainiceanu , fiul generalului
Marculescu Constantin a reusit sa fuga , ajungand , mai Crainiceanu si ruda cu generalul Prezan se bucura de o
intai , la spitalul din Burdujeni linga Iasi , iar apoi la cel pedeapsa imblanzita -15 ani de munca silnica. Presiunea
din Botosani.A revenit apoi la Regimentul 8 Infanterie. opiniei publice este insa mare –generalul Prezan caseaza
Sublocotenentul Ciulei s-a ascuns in satul Vardea , dar un prima sentinta si cere condamnarea la moarte pentru
subofiter a reusit sa-l aresteze predandu-l colonelului Crainiceanu, acesta fiind executat in fata trupei
Sturdza. Imediat, comandantul Brigazii 7 Mixte a sale.
reclamat cazul pretorului Diviziei 1 Infanterie romana, Alexandru D. Sturdza s-a nascut la 23 mai 1869 intr-
sustinind ca o companie romana a trecut la inamic , una din cele mai influiente familii boieresti. Era unicul
lucuru care era insa fals. Instanta s-a grabit in pronuntarea fiu al cunoscutului om politic liberal Dimitrie A. Sturdza
sentintei. L-a condamnat pe Constantin Ciulei la moarte (1833-1914).Intrat de tanar , la 17 ani , in armata are parte
si a fost executat, desi de cele multe stagii de pregatire in Germania , inclusiv de
era nevinovat studii in Germania, inclusiv la Academia militara din
<https://4bp.blogspot.com/- Berlin. Devine admirator al armatei germane si a
ifBXGOUImIQ/WmrxvE1hxKI/AAAAAAAAST8/kU1CQ5ZS3X organizarii acesteia. Intors in tara in 1912 primeste
gZeTfXgVPsZtQSIsXjfLwmACLcBGAs/s1600/tr%25C4%2583d
area%2Blui%2BDimitrie%2BSturdza%2Bne-
comanda unui batalion si participa la campania din
a%2Bcostat%2Bindepen%25C5%25A3%252C%2BFiul%2Bs% Bulgaria in 1913. Urca repede treptele ierarhiei militare
25C4%2583u%25C5%25A3ilor.jpg si la inceputul primului razboi mondial este colonel.
Filmul tradarii. La finalul lunii Ianuarie, colonelul Dupa trecerea in liniile germane si nereusita atragerii
Sturdza primeste comanda unei divizii aflate in refacere trupelor de pe front, duce o campanie de a gasi sustinatori
in spatele frontului. Aceasta mutare ii zadarniceste ai cauzei germane in randurile prizonierilor romani din
planurile de a organiza o dezertare in masa si hotaraste sa zona de control a Puterilor Centrale. Si de aceasta data,
actioneze imediat. Sub pretextul ca vine sa isi ia la nu reuseste sa inchege unitati militare care sa lupte contra
revedere de la fostii subordonati vine in linia I pe 24 romanilor din Moldova. Armistitiul si pacea din
ianuarie si insotit de locotenentul Wachman si ordonanta primavara anului 1918, il sileste sa paraseasca Romania
sa , viziteaza un punct avansat al liniei romanesti.In scurt fiind privit cu ostilitate in tara.
timp izbucneste un scurt schimb de focuri , dupa care Alexandru D.Sturdza nu a mai revenit niciodata in
trupele romane gasesc in „tinutul nimanui” trupul Romania, desi a dorit mult acest lucru si a facut
ordonantei lui Sturdza, impuscat in cap. Socul a fost numeroase si repetate demersuri. Prin memorii trimise
imens , putini fiind cei care au tratat situatia ca o conducatorilor tarii, a incercat sa se disculpe, sa motiveze
dezertare .Sturdza e dat disparut si abia pe 27 ianuarie gestul din iarna lui 1917 si sa fie gratiat.
este declarat tradator . Generalul Averescu avea sa A fost de fiecare data refuzat, insa nici autoritatile nu
noteze in jurnal, abia pe 29 ianuarie : „Oribil !... colonelul au insistat pentru arestarea sa si ducerea la indeplinire a
Sturdza a trecut la condamnarii la moarte.
inamic!” A locuit impreuna cu familia in Germania si Elvetia
incetand din viata in septembrie
Manifeste fara succes. 1939.

67
P.S. Tradare, tradare dar s-o stim si noi, vorba lui nenea
Iancu intr-o scrisoare pierduta .Sa reamintim ca inbusirea
Rascoalei din 1907, tot sub Partidul National Liberal a fost
inabusita in sange iar in primul razboi mondial datorita lipsei
echipamentului, soldatilor morti li se lua echipametul cu care
erau imbracati cei care mai puteau lupta, iar un ostas cu
credinta a afirmat:
Macar in fata lui Dumnezeu sa nu ne lasati in curul gol.

Și pe Cercel l-au aruncat la câini....


Astăzi, în Anglia, un district nemetropolitan din
IATĂ CE AU DE GÂND!!!! comitatul Hertfordshire, care include orașele Hemel
Hempstead, Berkhamsted și Tring poartă numele
Ludovic Orban : DACORUM. „Districtul Dacorum a fost format în 1974
„Organizația Mondială a Sănătății ne-a transmis că e prin amalgamarea a 7 comunități locale. Numele
necesară păstrarea distanțării sociale cel puțin până în districtului este același, Dacorum, ca și al aceluia care
anul 2022. Ne-au avertizat că vor veni noi valuri de făcea parte din diviziunile administrative anterioare,
coronavirus și trebuie să fim pregătiți. De aceea imediat numite în engleză hundred, și care acoperea aproximativ
după eradicarea pandemiei actuale vom legifera restricții aceeași suprafață. Numele Dacorum, consemnat prima
de libertăți sociale mai întâi pana la sfârșitul anului dată în 1196, se referă la ceva care „ar fi aparținut
2020. Vom pune în aplicare și recomandarea OMS de a danezilor”, din moment ce vechiul district se găsește la
segmenta populația pe intervale de vârstă și a izola marginea Danelaw, granița de sud formată de Râul Lea.
persoanele în vârstă și cele cu boli cronice cel puțin La recensământul din 2001, avea o populație de 137.799
până la apariția vaccinului. Nu știu dacă le vom izola locuitori.” (Mai multe detalii aici: Wikipedia)
în case sau în centre speciale. ( păi nu asta spunea și Să fie o simplă coincidență faptul că acest nume sună
Cercel??? n.hgd) Vom schimba legislația și la locurile foarte dacic? Nu. Haideți să vedem de ce…
de muncă pentru a nu se intersecta persoanele pe care le Timp de sute de ani, în Evul Mediu, o parte
consideram vulnerabile cu cele mai putin vulnerabile. importantă din nordul Europei, cuprinzând Danemarca,
Purtarea măștilor și mănușilor va deveni obligatorie cel Suedia, Țările Baltice dar și alte teritorii au purtat numele
putin până la sfârșitul anului 2020 în mediul public, va fi DACIA. Acest lucru este dovedit de documentele vremii,
lege.. inclusiv de bulele papale. (Mai multe informații
Pregătim și Legea Vaccinărilor conform recomandărilor interesante veți afla din filmul documentar ZALMOXIS
OMS și se vor emite certificate anuale pentru toți pe care îl puteți viziona AICI).
cetățenii. De ce purtau aceste teritorii numele de DACIA?
(o altă minune a corporațiilor medicamentelor....n.hgd!) Pentru că regii lor se considerau urmași ai geto-dacilor.
Nu știu încă dacă vom menține permisele speciale De altfel, primul scriitor al Suediei purta
pentru deplasările publice, dar o vom face dacă e necesar. numele Petrus de Dacia, ceea ce este edificator.
Va fi mai dificil cu vacanțele, va trebui să introducem (Informații complexe despre aceste aspecte le puteți găsi
restricții inclusiv în parcuri sau ieșiri la iarba verde, dar în cartea lui George Pântecan, „Dacia din nordul
le vom face prin lege nu prin ordonanțe militare. Europei” sau în această scurtă emisiune: EMISIUNE)
Competițiile sportive se vor juca fără public cel puțin În condițiile în care danezii au invadat insulele
până la apariția vaccinului. Cert este ca vor fi făcute britanice și s-au stabilit acolo, ei au dus cu ei și poveștile
câteva modificări constituționale, va fi un nou mod de despre istoria lor, de unde asocierea cu dacii.
viață socială legiferat, nimic nu va mai fi ca înainte. Este Desigur, orbii care scriu istoria europeană pretind că
cea mai mare pandemie din istoria omenirii”.” acest nume este dat danezilor dintr-o confuzie istorică.
Ideea este că sunt multe dovezi care arată că poveștile
SURPRIZĂ! DACORUM ESTE NUMELE DE daneze (povești ce spun că geto-dacii le sunt strămoși)
AZI AL UNUI DISTRICT DIN ANGLIA CARE SE conțin mai mult decât un sâmbure de adevăr.
NUMEA LA FEL ȘI ÎN ANUL 1196, PE VREMEA De altfel, Prof. Flemming Kaul – Arheolog la Muzeul
CUCERITORILOR DANEZI CARE SE de Istorie din Copenhaga, specialist în perioada fierului
CONSIDERAU URMAȘII AI… DACILOR din epoca pre-romană vorbește despre DACI ca
Daniel Roxin despre „strămoșii comuni ai danezilor și
românilor” (Citește interviul cu Flemming Kaul AICI)
De ce atunci în România, la nivel academic și
universitar, nu se vorbește deloc despre astfel de teme
cum e DACIA din Europa nordică, ba, dimpotrivă, se
minimizează importanța geto-dacilor în istorie?…
Trageți singuri concluziile!
Daniel Roxin

68
Mulțumiri lui George Bosie pentru că mi-a atras posterității, în variantă audio, discursul rostit pe 1
atenția asupra acestui district englez cu numele Decembrie 1918, la Alba Iulia.
DACORUM!
Povestea-i cunoscută. Sau, poate, nu. La 33 de
primăveri, în al doilea an de episcopat greco-
catolic, Iuliu Hossu este desemnat de către Marele Sfat
Național Român să citească proclamațiunea de Unirea
a Transilvaniei cu Regatul României, la Alba Iulia, pe
1 Decembrie 1918, în fața zecilor de mii de oameni. O
face, rostind un discurs istoric. Apoi el, dimpreună
cu Miron Cristea, episcop ortodox, cu alte două minți
luminate - Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș,
Îmbrăcăminte cu motive pleacă spre București, pentru a duce Declarația de Unire
istorice și tradiționale: DACIA ART Regelui Ferdinand I al Românilor.
Macovei 28 aprilie 2020 at 5:25 Răspunde 4 este numărul cardinalilor români onorați de
Hristos a înviat! Mulțumesc, pentru tot ceea ce faceți. Biserica Catolică: Nicolaus Olahus (1493-1568), Iuliu
Încercați să nu mai fim țară fără strămoși, părinți, să nu Hossu (1885-1970), Alexandru Todea (1912-2002),
mai fim orfani ușor de manipulat. Strămoșii noștri nu Lucian Mureșan (1931-?)
aveau plăceri barbare, nu ei organizau lupte cu Anii trec. Vin comuniștii. Iuliu Hossu își începe
gladiatori,nu ei l-au omorât pe sfântul Andrei și pe fratele surghiunul. Căldărușani, închisoarea Sighet, Curtea
lui,… . Mulțumesc! de Argeș, Ciorogârla. În 1956 i se stabilește domiciliul
Lasa un comentariu forțat la mănăstirea din apropierea Bucureștilor. Cei care
l-au iubit, nu-l uită. Îl vizitează, așa cum pot, în chilia de
la Mănăstirea Căldărușani. Surorile Silaghi.
Episcopul Emil Riti. Preotul Mircea Todericiu. Acesta
din urmă, venit din SUA, reușește să intre cu un
magnetofon, pe la 1968, înlăuntru. Îl înregistrează pe
Iuliu Hossu cu fragmente biografice, dar este nevoit să se
întoarcă pe pământ american. Pe 28 aprilie 1969, Papa
Paul al VI-lea în numește cardinal ”in
pectore” pe Hossu. ”In pectore” (latinescul "în piept")
este un termen folosit de Biserica Catolică pentru a defini
posibilitatea ca Papa să aleagă cardinali secreți, al căror
nume nu este dezvăluit și a căror identitate este cunoscută
doar de acesta și de către Dumnezeu. Cardinalii numiți
”in pectore” nu trebuiau, obligatoriu, să cunoască acest
lucru. Era clar. Orice ”legătură” a lui Iuliu Hossu cu
ASCULTĂ DECLARAȚIA UNIRII DE ACUM 100 DE ANI lumea de dincolo, i-ar fi înrăutățit situația.
PE BANDĂ DE MAGNETOFON! Iuliu Hossu, în ultimii ani de viață, cu domiciliul
obligatoriu la Căldărușani
În toamna lui 1969, trei persoane se strecoară într-o Cardinalul simte că se stinge. Are 84 spre 85 de ani, se
chilie e Mănăstirii Căldărușani. Scot un magnetofon, un mișcă cu greutate. Cere surorilor Silaghi să aducă, din
microfon și dau drumul la înregistrare, în șoaptă. În fața afară, pe cineva cu ceva de înregistrat. Episcopul Riti, un
lor este Iuliu Hossu, fostul episcop, actualul cardinal, cel apropiat, are mașină personală. O parchează departe de
care a citit, la 1 Decembrie 1918, Proclamația de Unire Sfânta Mănăstire, pentru a nu da de bănuit. Cară, în
de la Alba Iulia. La 85 de ani, recitește acele cuvinte geanta sport, magnetofonul și microfonul. Iuliu Hossu își
memorabile, lăsându-ne o moștenire incredibilă. trage sufletul. Acolo, în chilie, în liniște, rememorează
De obicei, aici, la ctitoria lui Matei Basarab e linște, dar zarva de cu 51 de ani în urmă. Riti dă drumul la
azi, de Ziua Crucii, e nițelușă zarvă la Mănăstirea înregistrare: ”După aceea, am urmat eu ca să citesc
Căldărușani. 14.09.1969. Soarele își duce pașii spre Hotărârea Proclamației Unirii Transilvaniei pe veci cu
culcare când trei persoane - două doamne îmbrăcate în Patria Mamă”, sunt primele cuvinte. Vorbire stinsă, dar
negru și un domn - se fac că ies pe poarta sfântului lăcaș, clară. ”Înainte de a da citire acestei hotărâri, am rostit
pentru a o coti spre chilii. Cară cu ei o geantă sport, în câteva cuvinte, aș spune o dexologie, sub inspirația
care au ascuns un magnetofon! Da, plus un microfon! momentului”. Iuliu Hossu e fericit pentru că știe că aceste
Ignorând vremurile, vor să tragă pe bandă un moment cuvinte vor rămâne. ”Cu glasul scăzut, dar cu
istoric al neamului nostru. Ușa se încuie, sunt doar ei neîmbătrânită dragoste de atuncea” reia memorabila
patru: surorile Silaghi, episcopul Emil Riti și cuvântare: ”Fraților, ceasul împlinirii vremii este acesta.
cardinalul Iuliu Hossu. Ne aflăm, așa cum Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește Marea
spunea Stefan Zweig, în fața uneia dintre orele astrale ale Unire”...Sunt puțin peste 13 minute, mai mult ca sigur
României: ajuns la 85 de ani, Iuliu Hossu vrea să lase cele mai importante secunde trase pe bandă de

69
magnetofon din istoria noastră și păstrate la o calitate de
apreciat, dacă ne gândim la condițiile în care au fost
înregistrate.

Emil Frățilă

RAPORT LA REGELE DECEBAL

"Te-ntreb cu rostul meu de ofițer,


Mărite Rege, ce mai e prin Cer?
Dar Sfinții lui Zamolxe ce mai fac, Regele Mihai închină un pahar cu gen.sovietic Ivan-
Cum se comportă cu un Rege Dac? Zaharovici-Susaikov (mama lui în stânga)
Mihai ce spune, e acolo oare, În timpul campaniei electorale pentru alegerea
Se mai îmbracă în costum de zale? Președintelui României și cu scopul de a-i susține pe
Haiducii lui Novac mai echipează cai candidații adepți ai răposatei monarhii a fost
Sau dorm la umbra florilor din Rai?
deshumată din Elveția (în ziua de 10 octombrie 2019)
Dar verii Vlad și Ștefan, cum îi știi?
Mai pregăresc de lupte mândrele armii? și a fost adusă în țara noastră (în ziua de 18 octombrie
Cinstitul Ion Vodă și-a reglat a.c.), după 37 de ani de la deces, principesa Elena,
Județul cu boierii ce-au trădat? fosta soție (pentru scurtă vreme) a principelui
Crișan a fost iertat de spânzurare, moștenitor Carol de Hohenzollern.
Că mult l-au chinuit în închisoare?!…
Dar Horia și Cloșca știu de moți Televiziunea Română a repetat de nenumărate ori, în
Că nu și-au apărat pădurile de hoți? zilele de 18 și 19 octombrie a.c., că „Regina-mamă Elena
Dar Avram Iancu, încă se mai știe s-a întors acasă”. Decedata s-a întors în România cu un
La fluier să vă cânte dor de glie
avion militar al Armatei Române și a fost primită cu
Și ca o lăcrimare de izvor
De Vidra vă mai spune că-i e dor? înalte onoruri, ca un răposat șef de stat, cu toate că
Bătrânul Burebista plânge c-a uitat aceasta nu a avut cetățenia română, ci pe cea elenă și nu
Să-și ducă țara la întabulat a fost niciodată regină! Alte televiziuni centrale i-au
Și-acum ne judecăm cu vinituri dezinformat pe telespectatori în legătură cu demult
Ce ne-au furat din vetre și păduri? răposata intrată acum în campania electorală pentru
Dar Mareșalul a venit pe nor alegerile prezidențiale din România, se pare că pentru a-
Cu ofițerii lui de stat major l sprijini pe candidatul alogen Klaus Werner Iohannis.
Și planul de strateg al bătăliei Pe crucea provizorie de lemn era scris: „ELENA
Să ne repare estul României?
Eminescu mai trimite-n versuri
REGINA”, iar în timpul slujbei de reînhumare de la
La PreaÎnaltul ample rugăciuni Curtea de Argeș, preoții au vorbit despre Regina Elena a
Pentru pămîntul țării noastre Sfinte, României.
Cu creștinești și pure simțăminte? Pe crucea definitivă din cimitirul din Elveția de la
Mărite Rege, te implor din greu Lausanne, unde a fost înmormântată, într-un total
Să ostenești la tron la Dumnezeu anonimat, la sfârșitul lunii noiembrie 1982, era scris:
Și spune-i că-l iubim și îl rugăm „Principesa Elena a Greciei”. Dar, acum mincinoșii
Să ne ajute să ne vindecăm științifici oficiali au schimbat identitatea și biografia
De atâta jale, ură și urgie răposatei strămutate, ascunzând prin omisiune multe
Care rănește biata Românie,
Să ne refacem țara cum am spus,
dintre faptele sale săvărșite împotriva Poporului Român
Grădina Maicii Domnului Iisus. și Armatei Române.
Adevărurile în legătură cu demult răposata Elena (la 28
noiembrie 1982), principesă a Greciei și Danemarcei, din
DIN CICLUL: VORBEȘTE LUMEA neamul lui Israel, sunt următoarele:
PRIN TÂRG... – Aceasta s-a născut la 3 mai 1896, în familia regală a
Greciei.
Istoria ,,familiei regale” se cunoaste din ceea ce a scris si – Ea s-a căsătorit, la 10 martie 1921, cu principele
a ,,cuvantat” IORGA, inclusiv in aula ACADEMIEI moștenitor Carol de Hohenzollern și a venit grea în
ROMANE. Acest fapt i-au adus marelui istoric România. Legenda spune că în conceperea fiului ei s-a
,,dizgratia” lui CAROL al II -a, iar dupa informatiile SSI, implicat șeful gărzii de la Palatul regal din Antena.
aceste adevaruri au fost la ,,baza” asasinarii. – La 25 octombrie 1921 s-a născut prematur, cu o
Pe acea vreme unora le-a căzut ,,greu la stomac” greutate de 4,6 kilograme, copilul ei Mihai, pe care
adevarul. Ca si acum. P.C. cunoscutul Pamfil Șeicaru l-a numit în presa vremii:
Principesa Elena l-a sfătuit pe fiul ei, regele Mihai să „Mihai viteză” și „Mihai pripitul”.
instaureze comunismul în România și să-i decoreze pe – La 21 iunie 1928, după ce a aflat adevărul despre tatăl
Hitler, Stalin, Ribbentrop și Molotov?! natural al lui Mihai I, principele Carol a divorțat de
principesa Elena.

70
La 13 iunie 1930, regele Carol al II-lea a decretat că mari din aur din Tezaurul de la Sinaia, pe care este scrisă
fosta lui soție Elena nu are voie să poarte niciodată Istoria Poporului Primordial Get, strămoșul real al
titlul de regină! Poporului Român, în primele două milenii înainte de
– Principesa Elena nu a fost încoronată Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.
niciodată și nu a domnit nicăieri ca regină! – Principesa Elena a colaborat cu tovarășa Anna
– Principesa Elena, fără să fi făcut Armata (i-a Pauker, trimisa specială din Uniunea Sovietică a lui
plăcut gradul de sub-colonel) a primit gradul de colonel I.V.Stalin în România, pentru instaurarea Regimului
al Regimentului 9 Roșiori. comunist împotriva Poporului Român.
– Principesa Elena nu a cunoscut Limba Română – Principesa Elena l-a sfătuit pe regele Mihai să-l
la fel ca evreul prusac Karl Eitel Friedrich Zephyrinus numească pe Dr. Petru Groza ca să formeze primul
Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, în traducere Guvern comunist și a participat, la 6 martie 1945, la
liberă domnitorul și regele Carol I, care în perioada 1866- instaurarea Comunismului în România de către fiul ei,
1914 a condus România, împreună cu soția sa Elisabeta regele Mihai.
cu ajutorul unor translatori pentru Limba Română.
Amândoi au refuzat să învețe și să vorbească în Limba
Română! Având doar patru clase și fără nicio operă Carol
I a fost ales Președintele de onoare al Academiei Române
și protectorul acesteia.
– La 17 februarie 1932, principesa Elena s-a înțeles cu
regele Carol al II-lea ca să plece în străinătate, în Italia,
la Florența unde i-a cumpărat uriașul palat (cu peste 30
de camere) numit Vila Sparta și unde aceasta a beneficiat
de o listă civilă, respectiv de o finanțare anuală din Regele Mihai la o șuetă cu comunistul Gheorghe
Bugetul Statului Român. Gheorghiu-Dej
– La Florența, principesa Elena a scris despre – Principesa Elena, împreună cu regele Mihai, a
România că este țara pe care a urât-o cel mai mult. patronat acțiunile Securității comuniste (condusă de
Cunoscând acest Adevăr, regele Carol al II-lea a alogeni) împotriva a peste trei milioane de români,
alungat-o din România și nu a acceptat-o lângă el nici dintre care câteva sute de mii au fost torturați și au
în mormânt. murit în închisori și la Canalul Dunăre-Marea
– Principesa Elena nu a fost niciodată în exil. Ea a fost Neagră.
evreică și s-a aflat în diasporă. Numai pentru evreii – Principesa Elena și regele Mihai au negociat cu
răspândiți în lume se folosește termenul de diaspora, de Guvernul Dr. Petru Groza condițiile abolirii monarhiei în
aproape 2.000 de ani, după Răstignirea Fiului lui România, respectiv: să plece din țară cu două trenuri (în
Dumnezeu. noiembrie 1947 și 4 ianuarie 1948) cu peste 20 de
– Toate televiziunile centrale și toți invitații lor vagoane pline cu bunuri din averea Poporului Român; să
alogeni au subliniat și repetat faptul că: „regina primească fiecare o rentă viageră de 10.000 de dolari pe
mamă Elena a fost principalul sfătuitor și confident al lună.
regelui Mihai”, în perioada 8 septembrie 1940 - 30 – În luna mai 1948, principesa Elena și fostul rege
decembrie 1947, până la abdicarea lui și la abolirea Mihai care a abdicat de bunăvoie la tronul României la
definitivă a monarhiei în România. 30 decembrie 1947, au renunțat la cetățenia română,
rămânând cu cetățenia greacă.
– Principesa Elena nu a reușit să-l convingă pe regele
Greciei ca să accepte, prin decret regal, căsătoria fostului
rege Mihai cu principesa catolică daneză Anne
Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite de
Bourbon Parma. Ca urmare, cei doi nu s-au căsătorit legal
niciodată, iar cele cinci fete ale lor s-au născut (începând
cu anul 1949) în afara căsătoriei. Cele cinci fete ale
principesei Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita
Marguerite de Bourbon Parma nu s-au născut în nicio
familie regală! Pe cale de consecință, titlurile regale cu
care sunt acestea apelate nu au niciun temei legal.
– Începând cu vara anului 1948, principesa Elena a
– Principesa Elena a insistat la conducătorii Statului refuzat să-l primească și să-l găzduiască pe fiul ei Mihai,
Român să-i acorde fiului ei, regele Mihai, împreună cu concubina acestuia, la Vila Sparta din
gradul de general de divizie (în ziua de 14 septembrie Florența. Mincinoșii științifici oficiali și discipolii lor le-
1940, când se apropia de 19 ani) și de mareșal (în ziua au vorbit românilor despre „regina-mamă”, dar fără nicio
de 10 mai 1941) când el a avut vârsta de 20 de ani. acoperire în Adevăr.
– Principesa Elena l-a sfătuit pe regele Mihai să trimită
la Moscova, în ziua de 14 septembrie 1944, cele 300 plăci

71
– În anul 1966, principesa Elena l-a convins pe fiul ei În această linie de interpretare, Kós Károly este
Mihai să renunțe la religia ortodoxă și, la Vatican, el a considerat un adept al multiculturalismului, susținătorul
trecut la religia catolică. unui Ardeal în care românii, maghiarii și germanii să
Acestea sunt doar câteva adevăruri ascunse despre trăiască în armonie, împreună etc. etc. Așa îl prezintă
fosta principesă Elena a Greciei și Danemarcei, o oficial - cum altfel? - și UDMR, care îi face un portret
străină de Neamul Românesc care nu a avut cetățenie atât de alb, încât ai impresia că te uiți la o reclamă pentru
română și ale cărei oseminte au fost scoase la detergenți pentru mașinile de spălat. Iar guvernul de la
plimbare din Elveția în România, pe cheltuiala Budapesta, pe aceeași narațiune, cu un râs disprețuitor și
Poporului Român, pentru a participa la campania cinic, a decis să îl așeze pe „iubitorul” de români, Kós
electorală prezidențială din țara noastră și pentru a pune Károly, pe frontispiciul planului său dedicat exclusiv
în umbră plecarea în veșnicie a marii artiste Tamara maghiarilor din Transilvania.
Buciuceanu-Botez care a fost înmormântată în ziua de 19 În realitate, totul este o știre falsă. Căci arhitectul
octombrie 2019. maghiar din Timișoara, altminteri neamț după tată, nu era
un adept al conviețuirii armonioase cu majoritatea
românească, ci al „transilvanismului”, ceea ce e cu totul
Dan Dungaciu altceva.
Ce este „transilvanismul”? O ideologie care
„CE ȘTIA TOT SATUL, DAR NU ȘTIA acreditează un specific al regiunii care trebuie prezervat
BĂRBATUL” A DEVENIT ASTĂZI PUBLIC. cu orice preț (în raport cu statul român, evident, dar asta
nu se spune), iar mobilizarea maghiarimii trebuia făcută
„Planul Kós Károly” (disponibil în format .pdf la finalul în numele acestui ideal.
articolului), adică proiectul prin care Budapesta își asuma Diversitatea etnică a Transilvaniei ar fi un atu major, o
explicit prezența socială, culturală și economică în emblemă specifică, de aceea orice alterare a acestuia ar fi
Transilvania, este astăzi la dispoziția tuturor un sacrilegiu. Dar nu trebuie să ne luăm după aparențe.
„Ce știa tot satul, dar nu știa bărbatul” era că planul În realitate „transilvanismul” este o ideologie de
vizează explicit cetățenii de etnie maghiară, nu toată substitut. Rădăcina ei majoră nu a fost în niciun caz
populația Transilvaniei, cum ni se sugera, pudibond și „prezervarea diversității etnice a Ardealului”, cât...
nărod, în 2017, la vremea lansării acestuia. Planul Kós înfrângerea Imperiului Austro-ungar, destrămarea
Károly detaliază și concretizează, după cum o și spune: imperiului și unirea Transilvaniei cu România. Intrarea
„decizia guvernului ungar de a iniția un program de regiunii în statul român este rațiunea „transilvanismului”.
revitalizare economică pentru cetățenii maghiari din „Transilvanismul” a fost, de fapt, singura ideologie
România (subl. N.)”. Mai clar nici că se putea. care a mai rămas intelectualității maghiare pentru a NU
Deci, vecina noastră Ungaria, parteneră în NATO și accepta, fie și tacit, integrarea regiunii în statutul român,
colegă de UE, inițiază și aplică un plan amplu (doar) până pentru a nu legitima 1 decembrie 1918, pentru a ridica o
la Carpați – acolo unde se termină pentru Viktor Orban baricadă chiar și atunci când era evident că lupta era
Europa Centrală, dedicat expres (doar) cetățenilor de pierdută...
etnie maghiară. Un plan în care nu apare niciodată, Cum avea să spună un senator maghiar de la Budapesta
explicit, nici „statul român”, nici „guvernul României” și în interbelic, „a fi transilvanist înseamnă a trăi periculos
care poartă numele uneia dintre personalitățile maghiare si a rămâne maghiar.” Acesta a fost, de fapt, mesajul lui
– inițiatorul și promotorul „transilvanismului” - a cărei Kós Károly, și de aceea a fost el decorat după Diktatul de
posteritate politică este un fals grosolan. la Viena de către alt „multiculturalist” celebru, Miklós
Simbolistica documentului e totul. Căci tot planul, de la Horthy.
un cap la altul, este un discurs politic, o doctrină, un În realitate, Kós Károly nu dădea doi bani nici pe
proiect strategic. O cărămidă solidă în efortul de de- români, nici pe multiculturalism. Proba? Niciodată,
suveranizare a României în Transilvania și revitalizarea înainte de 1918, marele arhitect nu a pledat pentru o
„transilvanismului”, așa cum a fost gândit în realitate de recunoaștere reală și o integrare armonioasă a majorității
inițiatorii acestuia: „calea spiritului ungar în Transilvania românești - pe care nu o menționa niciodată și de care nu
trianonică”. îi păsa. Transilvania însemna până atunci doar unguri,
Documentul este așezat sub egida lui Kós Károly și sași și secui.
numele personajului ales spune tot. Oficial, totul e „Revelația” transilvanismului ca mod de relaționare cu
frumos și luminos. După cum scrie, cu românii a venit doar atunci când Transilvania a intrat,
inocență ingenuă, presa de la București: „A fost un prin Unire, în componența Regatului României. Și nici
arhitect maghiar, asta nu s-a petrecut brusc, ci pe etape, adică doar atunci
scriitor, grafician, etnograf și politician exponent al când Kós Károly s-a convins că altă posibilitate nu mai
transilvanismului din Austro-Ungaria și România. El a este.
militat constant pentru integrarea comunității maghiare Primul său gest „multicultural” îl face în primăvara lui
din Transilvania în societatea din România și pentru buna 1919, când organizează așa numita „republică de la
înțelegere între comunitățile etnice”. Poți să nu Călata”, o entitate de autoguvernare maghiară apărută ca
lăcrimezi? reacție la Unirea de la 1 decembrie 1918. Evident,
asemenea inițiative marginale nu aveau nicio șansă. Așa

72
că devine „transilvanist”. care poartă spiritul națiunii ungare constituie singura
Recunoaște, la începutul anului 1921 – împreună cu forma de viață și pentru popoarele nemaghiare din
Paál Árpád și Zágoni István – că lupta pare pierdută și că bazinul carpatic...”. Acesta este Kós Károly, inițiatorul
nu mai poate fi dusă ca înainte. De aceea a adresat un apel „transilvanismului”, cel pe care autorii Planului din 2017
către maghiarimea ardeleană cu titlul de Kiáltó szó - guvernul ungar și UDMR, au decis să îl transforme în
(Glasul care strigă), iar unul din enunțurile-cheie ale steag de luptă.
documentului sună astfel: „Trebuie să ținem cont de
forțele noastre, să ne organizăm munca, trebuie să știm Limbajul documentului
scopul pe care vrem să îl atingem”.
Iar Kós Károly îl știa foarte bine, că de asta a fost Nu doar numele ales de oficialii maghiari este un semnal
decorat ulterior. Nu e deloc întâmplător că acest citat din elocvent, ci și tonul întregului text. Iată doar câteva
1921, ambiguu, dar limpede în ambiguitatea sa, este și elemente care, fiecare, se constituie într-un mesaj politic
motto-ul din 2017 al Planului guvernului maghiar de indubitabil:
acțiune în Transilvania.
Încă un episod, tot relevant. „Transilvanismul” s-a 1. În document nu apare niciodată, explicit, „statul
manifestat și în literatură din inițiativa contelui János român”. Este surprinzător că Budapesta își bazează
Kemény care, în 1926, a invitat în castelul său din acțiunile pe un document care vizează cetățeni români
Brâncovenești personaje literare maghiare din România. trăitori în România, dar în text nu se face nicio referire
Acolo a fost fondată asociația culturală Helikon, la explicită la „statul român” (doar la România, când
reuniunile căreia Kós Károly se întreținea cordial cu un aceasta apare în denumiri oficiale). Este o performanță
alt „multiculturalist” notoriu… Albert Wass, persoană greu de egalat.
condamnată printr-o sentință definitivă pentru crime de
război. 2. Transilvania devine... o țară. Iată ce spune
„Ați înnebunit? Aici nu va călca picior de valah sau documentul: „În economia de piață care s-a instaurat
jidan!” după schimbarea de regim (din 1989), deși una dintre
Și în 1940 vine testul suprem pentru „transilvanism”, condițiile competitivității este capacitatea de cooperare,
adică Diktatul de la Viena. Ce face Kós Károly? Simplu, cultura unei înalte cooperări la nivel înalt, specifică
se implică activ. Este decorat urgent cu cea mai statelor occidentale, s-a format cu greu în fostele state
importantă decorație a regimului Horty, comuniste, și așa a fost și în Transilvania”. Această
Crucea Apărării Naționale (Nemzetvédelmi Kereszt), afirmație contorsionată, ambiguă, care dislocă
(ziarul „Ellenzék”, Cluj, 16 iun. 1941) după care este Transilvania din geografia ei firească, are un singur scop,
numit profesor universitar prin crearea la Academia de a evita utilizarea sintagmei „România” și evidențierea
Agricolă din Cluj a unei catedre speciale de Construcții în continuare a unei entități politice și economice
agricole și devine, în acest fel, și membru al Senatului distincte, respectiv „Transilvania”.
Învățământului Superior, calitate în care, spun cei care l-
au cunoscut, „s-a opus numirii vreunui român ori evreu 3. În document nu se face nicio referire la guvernul
in învățământul superior”: „În același timp... a acceptat și României. Nici guvernul României nu este menționat
exercitat cu o autoritate dictatorială potrivită atmosferei niciodată în document. Iată cum vede Budapesta
epocii, funcția de președinte al «Breslei Miklós implementarea documentului pe teritoriul României și
Barabas», singura organizație de artiști plastici permisă cine ar fi partenerii: „Planul de acțiune finală bazat pe
în Transilvania de Nord, în care nu a admis „primirea principiile acestui document va fi posibilă prin
artiștilor români și evrei”, declarând explicit unor colaborarea dintre guvernul Ungariei, UDMR,
solicitanți pentru intrarea în organizație: „Ați înnebunit? reprezentanții bisericilor ungurești istorice din
Aici nu va călca picior de valah sau jidan!” ransilvania, respectiv asociațiile fermierilor unguri din
Cei care au înțeles cel mai bine alura strategică a România și a Uniunii oamenilor de afaceri maghiari din
„transilvanismului” și valoarea sa de ideologie de România”. Guvernul României? Care guvern? Care
substitut au fost istoricii unguri care l-au evaluat Românie?...
retrospectiv. În 1942, cunoscutul istoric László Makkai, 4. Acreditarea ideii de „Ținutului Secuiesc”. Dacă nu
scria în studiul său „Calea spiritului ungar in Transilvania menționează statul român și nu se sinchisește de guvernul
trianonica” (A magyar szellem útja a Trianoni Erdélyben, României, de ce documentul ar avea vreo sensibilitate
revista „Hitel”, Cluj, nr. 7, 1942): „Transilvanismul a față de poziția Bucureștiului și în alte chestiuni? De pildă,
avut dreptate nu atunci când ademenea românimea cu așa zisul „Ținut Secuiesc”. Poziția oficială a României e
sloganuri democratice și umaniste de circumstanță să cunoscută: nerecunoașterea așa-zisului „Ținut Secuiesc”,
intre într-un ocol comun (cu ungurii n.n.), ci atunci când care nu există ca unitate administrativ-teritorială în
credea cu fermitate că geniul transilvan, ca principiu România și nu are fundament constituțional, legal sau
organizatoric al conviețuirii popoarelor, poate fi inspirat chiar istoric.
exclusiv de ungurime. Documentul unguresc îl abordează ca pe o realitate certă,
Prin „transilvanism” Ardealul și-a creat propria-i incontestabilă, în răspăr vădit cu pozițiile românești, fără
ideologie San stefaniană (...) Statul nu poate fi altceva măcar să introducă o notă de subsol. Descrierea e amplă,
decât expresia spirituală a unui singur popor, iar acel stat cuprinzătoare. Chiar te întrebi pentru cine e făcut

73
documentul dacă necesită o asemenea prezentare NU și-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri
detaliată – totul făcut, evident, din perspectiva maghiară. și, prin urmare, solicită ca acest program să fie derulat
Cu ceva vreme în urmă (2011), Ministerul Român de doar cu implicarea autorităților române, în mod
Externe convoca ambasadorul Ungariei pentru clarificări transparent și nediscriminatoriu”.
privind găzduirea reprezentanței „Ținutului Secuiesc” în Proiectul guvernului Ungariei e gestionat în România de
Casa regiunilor maghiare din Bruxelles... Nu e clar care fundația Pro Economica, condusă de Monica Kozma
vor fi implicațiile acceptării (?) de către partea română a (membru UDMR). Directorul executiv al Fundației, care
unui document în care așa-zisul „Ținut Secuiesc” este canalizează milioane de euro către fermierii din
prezentat pe larg ca o realitate concretă. Transilvania, a reacționat, la vremea respectivă, la
declarațiile ambasadorului român, afirmând că pentru
5. Ceangăii sunt secui. Dacă tot e vorba să se scrie un derularea programului „nu este nevoie de niciun acord
plan exclusiv din perspectivă ungară și să fie acceptat de bilateral, conform normelor europene”. Într-un interviu
partea română, de ce să nu se „clarifice” toate chestiunile, din decembrie 2019 acordat cotidianului Krónika, Hunor
inclusiv cea a ceangăilor? Iar autorii documentului Kelemen, președintele UDMR, îl contrazice și pe
exprimă și aici, fără nicio tresărire, strict poziția maghiară ambasadorul român și pe Monica Kozma și confirmă că
pe această chestiune: ceangăii nu sunt români partea română și-ar fi dat acordul pentru programul inițiat
maghiarizați, ci secui sau urmașii lor, consecință a de Ungaria pentru investițiile din Transilvania. Ați
migrației uneori în masă a acestora inclusiv în Moldova. înțeles ceva?
De ce este nevoie ca într-un document „tehnic” să fie Planul este lansat în 2017, intră în implementare, în
menționată și chestiunea ceangăilor, aparent e greu de 2018 Budapesta mulțumește oficial autorităților române
înțeles. Dar răspunsul este clar: Planul Kós Károly este pentru sprijin, în 2019 Budapesta vrea extindere, un
orice altceva, dar nu (doar) un document „tehnic”. oficial român (ambasadorul României la Budapesta)
spune că statul român nu și-a dat acordul pentru plan, o
6. Partenerul direct al Guvernului Ungariei în România deputată UDMR (cea prin care se implementează
este UDMR. Autorii care semnează acest studiu sunt programul) spune că nu este nevoie de niciun acord
membrii UDMR (Borboly Csaba, Horváth Anna, Kozma bilateral, iar liderul UDMR (adică șeful celor care l-au
Mónika, Molnár Zsolt, Pásztor Sándor, Péter Ferenc, scris/semnat) spune că Bucureștiul oficial și-ar fi dat
Tamás Sándor, Winkler Gyula). Practic, aceștia acordul!... Ne poate și pe noi lămuri cineva, până la
semnează un document programatic care să urmă?
fundamenteze/concretizeze o decizie a guvernului ungar. Există vreo celulă de criză pentru pandemia hungaro-
Ideea subliniată este aceeași: Budapesta lucrează în virusului?
Transilvania direct, fără intermediari, având un partener Am mai avertizat asupra faptului că o Ungarie în care
nemijlocit acolo, în Uniunea Democratică a Maghiarilor Soros e obsesie națională și 70% dintre cetățeni votează
din România (UDMR). FIDES și JOBBIK își pierde direcția din multe puncte de
Budapesta decide direcția, UDMR execută și scrie vedere. România ar trebui să intervină din timp, preventiv
planul, Budapesta trece la implementare. Cine mai are – inclusiv în parteneriate cu Bruxelles-ul și Washington-
nevoie de statul român? ul - pentru ca această pierdere a busolei să nu genereze
Un șir lung de confuzii, bâlbâieli și ambiguități acțiuni care necesită sau vor necesita reacții dure ale
Planul a fost elaborat în 2017, acceptat – fie și tacit! – Bucureștiului și care riscă să escaladeze într-o spirală a
de către partea română. În 2018, partea maghiară violenței pe care Ungaria lui Viktor Orban o dorește.
mulțumește oficialilor români pentru sprijinirea Era/este nevoie de acțiuni ferme tocmai pentru ca un rău
proiectului. Agenția maghiară de presă MTI scria că mai mare să nu se producă.
„Levente Magyar, secretar de stat pentru relațiile cu Ce urmează după publicarea Planului Kós Károly?
parlamentul în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și 1. Simplul fapt că Budapesta își permite să așeze întregul
Comerțului Exterior din Ungaria, a considerat important ei travaliu din Transilvania sub egida unui personaj
faptul că guvernul român a primit în mod pozitiv disprețuitor la adresa românilor și care a fost decorat de
programul și manifestă în continuare o atitudine Miklos Horty ar fi trebuit să atragă după sine o respingere
pozitivă”. fără discuții a acestui document și, pe cale de consecință,
În septembrie 2019, Péter Szijjártó, ministrul maghiar a acțiunilor care derivă din acesta.
de Externe, a anunțat că guvernul Ungariei va extinde în
aproape tot vestul României programul de dezvoltare 2. Faptul că Budapesta aplică documente privitoare la
economică transilvăneană, care până acum se derulase cetățeni români care trăiesc în România fără să
doar în Ținutul Secuiesc. menționeze explicit statul român sau guvernul României
Două luni mai târziu, în noiembrie 2019, ambasadorul este, dincolo de desconsiderarea vădită, o tentativă
României la Budapesta, Marius Lazurcă, i-a transmis strategică de a muta liniile roșii în relația bilaterală,
public vicepremierului maghiar Zsolt Semjen că respectiv de a se prezenta ca actor legitim să trateze
programul guvernului Ungariei nu a fost discutat cu chestiunea Transilvaniei indiferent de atitudinea statului
guvernul României și că România nu și-a dat acordul român. Este ceea ce am numit de-suveranizarea
pentru implementarea acestor măsuri. Ambasadorul a României în Transilvania.
fost ferm: „În consecință, o spunem din nou, România

74
3. Acceptarea acestui document în 2017 și lipsa de treburile interne ale României, are interesul ca România
reacție ulterioară au fost, din această perspectivă, o eroare să fie un stat slab și nu poate fi considerată un prieten al
strategică. Faptul că un plan fără nicio referință la țării noastre. În același timp, Rusia este privită negativ și
România și la guvernul de la București intră în vigoare și în termeni inamicali de circa… 64-65% dintre români.
se implementează, este, pentru Ungaria, deja o victorie în Păstrând proporțiile, în termeni de percepții publice,
acest joc al de-suveranizării României și a transmiterii avem de-a face cu „o altă Rusie”, aproape la fel de
mesajului că Budapesta este, cel puțin, co-participantă negativ privită de către populația românească. Sigur,
la decizie în regiune (pasul spre co-suveranitate). Ungaria nu este Rusia, dar, tocmai de aceea, temerile
aproape egale ale românilor față de Budapesta și
4. Planul Kós Károly este parte a unui proiect asumat și Moscova ar trebui obligatoriu să devină subiect de
urmat consecvent de diplomația maghiară a regimului clarificare publică.
Orban. Inclusiv în incidentul recent cu Ambasadorul
României – deocamdată nu pe speța Planului – Ministrul 8. Vremurile care vin nu vor fi nici calme, nici liniștite.
de externe ungur Szijjártó Péter a profitat de prilej pentru Criza economică care se prefigurează va fi momentul
a retransmite, în postarea sa de pe Face Book, cel mai perfect pentru cei care vor să pescuiască în ape tulburi.
important mesaj al diplomației maghiare: „...și Astăzi, prin implicarea sa nemijlocită, aproape nefiltrată
ambasadorul român – adică România, n.n. - trebuie să de către statul român - de la expunere mediatică la
înțeleagă limpede ca apa că maghiarii din afara granițelor investiții în agricultură, de la baze sportive la grădinițe,
sunt parte a națiunii maghiare. De aceea, și în viitor îi de la terenuri de fotbal la cetățenii - dependența și
vom ajuta exact cum am făcut-o și până acum”; loialitatea maghiarilor din Transilvania față de regimul
Orban este mai mare ca oricând. Asta îi va permite lui
5. Își mai amintește cineva de faimoasa declarație din Viktor Orban la un moment dat să joace cartea
anii 90, a așa numitului „guvern de istorici” de la naționalistă și revizionistă (referendumuri pentru
Budapesta, în care șeful guvernului se identifica drept autonomie teritorială etc.) inclusiv pentru a-și acoperi
„premierul a 15 milioane de unguri”? La vremea eventuale probleme politice interne. Nu e vorba că va
respectivă, mesajul a stârnit reacții furioase, deși, atunci, reuși ceva concret. Dar încă un eșec unguresc nu va
oficialii unguri nu îndrăzneau să facă afirmații atât de consola pe nimeni: e vorba că riscă să arunce în aer
tranșante – declarația completă a premierului era că „sunt stabilitatea unei regiuni și așa complicată. Și aici e bomba
premierul, în spirit, a 15 milioane de unguri”. Acum, care ticăie astăzi și trebuie dezamorsată până nu e prea
oficialii maghiari spun asta cotidian, fără să le tresară târziu.
niciun mușchi, și fără să aibă vreo teamă de consecințe. Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experți
O tempora... LARICS.

6. Uluitor este altceva. Cum se face că un regim precum Am tradus acest document din rusă, de care vă ziceam.
„regimul Orban”, care a fost și este pus sub oprobiu de
instituțiile europene, contestat – nu de România! - la CULISELE MONDIALE AU DECLARAT
nivelul familiei politice din care face parte, un regim care RĂZBOI OMENIRII
dansează cu Moscova de câte ori are prilejul și a adus
investiții rusești de zeci de milioane în UE și NATO, și, Scopul acestei lupte este să reducă numărul populației
în plus, este recipientul cel mai deschis investiților în prima etapă cu 2 miliarde oameni. Nu există o
chineze în regiune – cum se face deci că un asemenea statistică, avem o pop de 7,5 miliarde, vor sa reducă 25
regim complexează incredibil Bucureștiul și paralizează % aprox, din populația lumii. Nu va fi proporțională
încă o reacție firească? Tăcerile care s-au acumulat până aceasta delimitare, vor fi regiuni care vor suferi mai mult
astăzi, de la acceptarea fără reacție a investițiilor rusești si altele mai puțin. Tot ce se întâmpla acum cu acest
de la Centrala nucleară de la Pecs, lăsarea slobodă a virus, sa nu ne înfricoșăm pt ca nu este cea ce va fi, ci
oricărui oficial maghiar să se plimbe prin România ca la doar un test. Va avea mutații virusul (va fi modifica acest
el acasă și să spună ce vrea, acceptarea umilitoare, fără virus). Este creată o serie de viruși în cascadă. Din 2008
reciprocitate, a refuzului părții maghiare de a ne onora pana in prezent s-a lucrat asupra acestui proiect. Chiar
Ziua Națională pe 1 decembrie, până la Planul Kós din momentul primei crize economice, când elita globala
Károly - sunt inexplicabile din perspectivă românească, a înțeles că e nevoie să scadă numărul populației si e
dar, din perspectivă ungurească, au fost citite, de fiecare nevoie, ca aceia care vor trai mai departe să fie introduși
dată, ca o încurajare. Și Budapesta a mers tot mai departe, intr-un control global total, cu ajutorul mijloacelor IT.
iar Bucureștiul pare acum fără replică. Acum est un antrenament, o variantă pilot, nu este virusul
„ucigaș”, cu care ne vom lupa cu adevărat (nu este virusul
7. Cu un an în urmă, LARICS prezenta în Aula de impact). Acest virus periculos va veni mai târziu,
Academiei Române, Barometrul de opinie publică, un atunci când populația va fia vaccinată de acest virus.
tablou amplu al percepției chestiunii maghiare la nivelul Când se va începe vaccinarea în masă, atunci va începe
publicului din România: circa 62% din populația al doilea focar al infecției. Atunci oamenii vor sta la
României crede că Budapesta dorește, într-o formă sau coadă să primească acest vaccin. Oamenii vor dori sa
alta, controlul Transilvaniei, se implică nepermis în primească acest vaccin.

75
Vaccinul va fi făcut cu introducerea unui cip. Nu va fi într-o stare fizică bună, încercați să nu apelați la medici.
ascuns. Se va ști de el. Acest cip va avea doua acțiuni. 1. Acest lucru va permite introducerea dvs intr-o bază de
Să fie vizibilă situația lui medicală (dosarul medical) și date (scade „rating-ul social si medical) si esti luat in
2. pentru control. Cipul acesta este o capsulă . S-a lucrat vizor de autorități. Omul care s-a contaminat înseamnă că
asupra lui în fabricile din Israel (5 fabrici: 2 fabrici sunt nu a respectat procedura și regulile de localizare în
mari, producătoare de IT). O bază tehnologică NFC (?) anumite zone. Rating-ul social – va însemna ca el este
... Aceste informații vor fi transmise în timp real. Senzorii introdus intr-o bază de date ca un om cu disciplina
receptori vor fi peste tot. scăzută. Din acel moment el va putea fi concediat, etc.
În leg cu această reducere a populației – vor suferi cel Acest sistem este facut ca să mențină un control social.
mai mult cei din Africa, America latină si Asia. 60% vor De ex: un om care a lucrat în bancă și care a avut un
muri în Africa, restul în America latină și Asia. Vorbim standard social scăzut, cel mai sigur – el nu va mai lucra
de acești 2 miliarde de oameni care vor muri în Africa, în mediul financiar. De ex, va lucra în depozitele de la
India și China. Statele colaborează la acest sistem, Amazon. Va fi introdusă o segregare socială radicală. Pe
conducătorii vor dori ei înșiși această reducere a toți ne vor introduce într-o matrice profesionala, socială,
populației în țară lor. Președinții știu acest lucru. Sunt 2 de înțelegere a responsabilității. Ne vor duce într-o astfel
grupe de oameni țintiți: bolnavii și bătrânii. Mortalitatea de matrice. Deci luptați-vă pt libertatea voastră. Nu vă
va fi 80% pt ei în câțiva ani. Este foarte usor să identifice predați pe voi. Dacă vor fi proteste, participați la ele. Este
aceste cazuri prin dosarele medicale. Se va ști de acest singura modalitate de a opri răul mondial. Din păcate el
lucru. Vor fi grupați, apoi contaminați organizat pt a va fi un control total în toată lumea. Vor fi puține zone în
ușura economia mondială. Vor fi supuși „eliminării” care va mai fi o anumită independență. Peste tot vor fi
persoanele anti-sociale (infractori, criminali etc). De ex: instalate aceste sisteme NFS, Wifi, hot-spot, 5G. Acest
in SUA- for fi țintiți oamenii străzii. Se planifică această sistem de control în China este implementat. China este
curățire a unor categ de persoane din țările care nu sunt un proiect pilot pt întreaga lume.
avantajoase pt economia mondială. Acestea vor fi Va fi nevoie să ne reconfigurăm modul de trai. Relațiile
vaccinate și în aceste vaccinuri vor fi introduse elemente dintre noi vor fi re-gândite, re-configurate. Uitați de
de castrare chimică a populației (pt ca să nu mai pro- hobby-uri, de faptul că aveați mașină proprie, de grătar.
creeze). Spermatozoizii vor fi reduși ca număr. Toate acestea nu vor mai fi peste jumătate de an. Uitați
de rafturile pline cu alimente. Vor fi rafturi numai cu
Vor avea de suferit țările estice (de această situație). anumite alimente. Concurența va scădea f mult și va
Rusia, care este vizată și ea, are un protocol propriu în lichida pe cei cu afaceri mici. Va fi o plajă mică de
tratarea si vaccinarea acestui virus. Rusia nu primește alegeri. Inclusiv industria auto. Mașinile nu vor mai fi ale
niciun fel de ajutor din partea nimănui. Putin știe f bine noastre. Totul va fi transport în comun (sau Uber).
acest lucru. Aceste informații nu sunt accesibile societății Acum sunt aprox 1500 pers care participă la aceste
civile, dar președinții o cunosc. Toate țările, liderii, si reforme, dar există 200 pers care iau hotărârile cele mai
banca mondială cunosc acest plan. Rolul tuturor țărilor imp. Toate instituțiile mondiale (ONU, UNESCU, FMI)
este să asfixieze economia, să o blocheze. Toate țările sunt implicate în această reformă economică. Totul este
slujesc acestui principiu. Să distrugă afacerile mici și în consens. Toate țările lumii participă la această reformă.
mijlocii, a tuturor întreprinzătorilor. Să nu mai existe NU există o delimitare între răi și buni. Toți au intrat
niciun fel de concurent pt marii titani comerciali, pt a da acolo. Țările sărace vor fi mai întârziate în introd acestui
mai multă libertate giganților (de ex Amazon). sistem mondial. Lumea se va schimba in totalitate in
În acest moment se construiesc centre logistice imense, următoarele 18 luni. Când ne vom trezi si ne vor scoate
în toată lumea (de ex – a Amazonului). Oamenii vor fi din carantină în noua lume, nu ne vom mai recunoaște.
obligați să lucreze la distanță. Controlul omenirii – care Unora le va place. Totul va fi pe bază de operatori. Va fi
presupune că este o nevoie continuă legată de un „lagăr de concentrare”.
calculatoare. Liderii mondiali care sunt acum în conducerea
Medicina – este ceva important. Acum medicina lumii, nu au niciun fel de emoție sau compătimire
investește în aparate de ventilare. Pt ca să controleze umană. Inima lor este „înfierată”. Ei sunt o altă rasă
această epidemie. Nu ne ajută prea mult aceste aparate . umană. Ei nu mai simt. Mental si duhovnicesc, ei sunt
Pt economia unei țări este o adevărată gaură. De ce totusi într-o totală posesie demonică. Sunt semi-liberi. Ei sunt
se fac ele? Ca să fie introduși cât mai multi oameni într- executanți. În 2024, acest proiect mondial va fi instituit
o stare de pre-comă. Această comă ușoară va fi destinată în cele mai mcii detalii. Tot atunci se preconizează un
în special pensionarilor, și ulterior și celorlalți, urmând să „război” mondial, care va întări și mai mult convingerea
se hotărască ce se va face cu ei (e vb de cei cu sanse de unei ordini mondiale.
supraviețuire mai mici). Acest protocol a fost realizat de Trimis din partea Starețului Serghie Romanov
către chinezi și testat. Se va hotărî ce se va întâmpla cu Ecaterinburg, Rusia
acesti oameni: vor trăi sau vor muri din cauza virusurilor Am tradus acest document, mi s-a parut
– acesta va fi „motivul”). Este important să nu ajungem interesant. Acest Stareț Serghie este unul din cei mai
în aceste corturi militare amenajate. Să nu apelăm la apreciati duhovnici din Rusia, zilelor noastre. Are in
medici, decât când este de stringentă nevoie. jurul lui, persoane sus așezate, în conducerea Rusiei.
În acest moment se construiesc clinici. Dacă sunteți

76
Intr-adevar: Legea nr. 303/2004 privind statutul
Vali Rublinceanu judecatorilor si procurorilor prevede (chiar daca doar
implicit) termenul de 3 ani dupa care sanctiunile
CAMELIA BOGDAN, JUDECATOARE LA disciplinare nu mai produc efecte. Or, dupa cum stim,
INALTA CURTE – CSM a sanctionat-o prima data pe Camelia Bogdan cu
excluderea din magistratura in 8 februarie 2017, DAR
Data afara de doua ori din magistratura, hotararea a ramas definitiva abia la 13 decembrie 2017,
judecatoarea CAB Camelia Bogdan se pregateste de cand ICCJ a anulat excluderea, sanctionand-o in schimb
promovare la Inalta Curte de Casatie si Justitie: pe Cami cu o masura mai blanda – respectiv mutarea
„Anul acesta ma reabilitez disciplinar – fie de drept, disciplinara de la Curtea de Apel Bucuresti la Curtea de
fie dupa CEDO. Urmeaza sa ma inscriu pentru Apel Targu Mures (click aici pentru a citi). A doua
ICCJ. La anul, fac vechimea. Nu am ascuns excludere din magistratura a Cameliei Bogdan –
intentiile, dar imi trebuie 18 ani vechime. Pana dispusa de CSM in 2 aprilie 2018 – nu este definitiva,
atunci, ne bucuram de suspendare” recursul declarat de judecatoare impotriva sanctiunii
: VALENTIN BUSUIOC | disciplinare aflandu-se inca pe rolul Inaltei Curti (click
aici pentru a citi).

Redam ambele e-mailuri ale Cameliei Bogdan,


adresate Luju.ro si CSM:
I. „Stimata Doamna Presedinte al CSM,
Stimate Domnule Inspector-sef,
Distinsule Domn Secretar general al CSM,
Cu deosebit respect, va rog sa imi confirmati
inregistrarea prezentei reveniri asupra capetelor de
cerere subsidiare solicitarii mele de inregistrare a
Lumea Justitiei va aduce in exclusivitate o veste care va contestatiei impotriva deciziei PLENULUI CSM
strabate ca un fulger magistratura NR.44/5 MARTIE 2020.
romana: judecatoarea suspendata Camelia In esenta, avand in vedere ca de la formularea
Bogdan (foto), de la Curtea de Apel Bucuresti, respectuoasei solicitari a trecut un interval semnificativ
nazuieste sa promoveze la Inalta Curte de Casatie si de timp iar solicitarea mea de publicare a dreptului la
Justitie. replica pe site-ul luju.ro nu a fost avizata favorabil de
Informatia apare in doua e-mailuri prin care Camelia distinsii domni jurnalisti, prin prezenta:
Bogdan relua solicitarea ca Luju.ro sa-i publice doua 1. intr-o prima etapa, va rog sa va adresati portalului
drepturi la replica fata de doua articole unde relatam LUJU.RO in vederea publicarii dreptului la replica si
felul in care Cami si-a luat reject din partea Consiliului sa imi comunicati dovada demersurilor efectuate si
Superior al Magistraturii cand s-a dus cu jalba-n protap, rezultatul acestora.
cerand CSM sa-i apere reputatia 2. In masura in care garantul independentei justitiei nu
profesionala. Respectivele e-mailuri ne-au fost reuseste sa cointereseze pe distinsii domni jurnalisti
adresate nu doar noua, ci si CSM, Camelia Bogdan despre obligatia ce le incumba de a-mi publica dreptul
cerandu-i Consiliului sa ne „cointereseze” pentru la replica, intrucat faptele redate in mod
publicarea drepturilor la replica sau, in caz contrar, necorespunzator adevarului vizeaza activiatea CSM, sa
sa le publice pe site-ul CSM. imi aprobati cererea de publicare a dreptului la replica
Dupa cum puteti vedea, la finalul ambelor mesaje, pe site-ul CSM.
judecatoarea le solicita membrilor CSM sa-i permita In situatia in care respectuoasele mele cereri nu pot fi
anexarea la dosarul profesional a unor inscrisuri ce avizate favorabil, va rog sa imi comunicati, conform
dovedesc ca este beneficiara unor burse, pentru ca disp art 544/2001, cauzele acestei abstentiuni, pentru a
acestea sa poata fi „avute [in vedere] la procedura de putea reveni cu o noua solicitare.
evaluare pentru promovarea la ICCJ”. Cu distinsa consideratie,
In acest context, Lumea Justitiei a intrebat-o pe Camelia Camelia Bogdan
Bogdan daca prin „promovare” se refera la examenul
de grad corespunzator instantei supreme sau la On Wed, Apr 22, 2020 at 5:35 PM Camelia Bogdan
promovarea unei actiuni in instanta impotriva CSM.
Raspunsul ei a confirmat prima varianta: Stimate Domnule Presedinte al CSM,
„E vorba de promovare la ICCJ. Anul acesta, ma Stimate Domnule Presedinte al ICCJ,
reabilitez disciplinar – fie de drept, fie dupa CEDO. Stimate Domnule Inspector-sef,
Urmeaza sa ma inscriu pentru ICCJ. La anul, fac Cu deosebit respect, va rog sa imi confirmati
vechimea. Nu am ascuns intentiile, dar imi trebuie 18 inregistrarea contestatiei mele impotriva deciziei
ani vechime. S-a modificat limita de varsta – inainte, PLENULUI CSM NR.44/5 MARTIE 2020.
era 15 (n.r. ani). Dar pana atunci, ne bucuram de... In ceea ce priveste natura acesteia, va rog sa imi
suspendare!” comunicati daca in ceea ce priveste regimul acesteia,

77
reprezinta o cauza in privinta careia se aplica disp.art participarea in calitate de lector la programul de
41 din DECRETUL NR.195/2020, termenele de formare profesionala „Implementarea si aplicarea
exercitare a cailor de atac - termene de decadere fiind viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei
intrerupte- CSM considera ca se impune respectarea si a coruptiei in vederea protejarii intereselor
LEGII. financiare ale Uniunii Europene” organizat in cadrul
In masura in care CSM/ICCJ apreciaza ca aceste cauze Proiectului UMP-CESAR „Furnizarea serviciilor de
au natura urgenta, va rog sa ii stabiliti de indata un consultanta pentru organizarea cursurilor de instruire
termen si sa dispuneti citarea mea prin a personalului APIA” (in continuare, „Programul”).
videoconferinta./skype., subsemnata fiind in Programul s-a desfasurat in perioada 17 iulie – 2
imposibilitate de deplasare pe teritoriul Romaniei si august 2014.
intentionand sa sustin personal justetea demersului in La 2 martie 2016, Inspectia Judiciara a fost sesizata cu
fata ICCJ. privire la aceeasi situatie de fapt de catre Fundatia
In drept, intemeiez prezenta sustinere pe pentru Apararea Cetatenilor impotriva Abuzurilor
disp.art.544/2001 Statului. Cele doua sesizari au fost conexate, pentru a
Nu in ultimul rand, va rog sa permiteti sa formulez fi solutionate impreuna.
cererea de aparare a reputatiei profesionale si de Prin Rezolutia din 16 iunie 2016 (in continuare,
aparare a sistemului judiciar si sa solicit distinsilor „Rezolutia din 16 iunie 2016”), inspectorii judiciari,
jurnalisti ai publicatiei LUMEA JUSTITIEI publicarea judecator Aida Oana Popescu si judecator Ecaterina
dreptului la replica, avand in vedere ca in Mariana Mirea, au dispus respingerea atat a sesizarii
art. https://www.luju.ro/ofilirea-cameliei- din oficiu, cat si a sesizarii conexate formulate de
judecatoarea-camelia-bogdan-a-navalit-peste-csm- Fundatia pentru Apararea Cetatenilor impotriva
sa-i-apere-reputatia-profesionala-dupa-un-articol- Abuzurilor Statului, sub aspectul savarsirii abaterilor
din-q-magazine-in-care-ea-si-vasilica-danilet-erau- disciplinare prevazute de art. 99 lit. b), lit. i) teza I si
denumite-personaje-sinistre-cami-s-a-simtit-lezata-si- lit. k) teza I din Legea nr. 303/2004[1].
de-doua-articole-din-lumea-justiti Prin Rezolutia din 24 iunie 2016 (in continuare,
s-au strecurat elemente faptice care nu corespund „Rezolutia din 24 iunie 2016”), inspectorul-sef al
realitatii, in sensul ca: Inspectiei Judiciare, judecator Lucian Netejoru, a
1. corolar cererilor de aparare a reputatiei, CSM mi-ar dispus:
fi aratat usa, aspect care, daca ar fi adevarat, ar infirmarea partiala a Rezolutiei din 16 iunie 2016, sub
impiedica CSM sa isi exercite rolul constitutional de aspectul solutiei de respingere a sesizarii din oficiu si a
garant al independentei justitiei si sa verifice aspectele sesizarii conexe, formulata de Fundatia pentru
care ar constitui abdicari de la principiile RULE OF Apararea Cetatenilor impotriva Abuzurilor Statului,
LAW. pentru savarsirea de catre Recurenta a abaterii
2. as fi fost sanctionata definitiv pentru fapte avand disciplinare prevazute de art. 99 lit. b) din Legea nr.
legatura cu modalitatea de solutionare a dosarului ICA, 303/2004;
aspect care, daca ar fi adevarat, ar da posibilitatea admiterea in parte a sesizarii din oficiu si a sesizarii
domnului DAN VOICULESCU sa solicite rejudecarea conexe, precum si exercitarea actiunii disciplinare fata
dosarului in care a fost condamnat la 10 ani de de Recurenta pentru savarsirea abaterii disciplinare
inchisoare pentru savarsirea infractiunii de spalare a prevazute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004;
banilor corolar cu acoperirea sesizarea Sectiei Judecatori a CSM in vederea
prejudiciiului/executarea ordinului de confiscare. solutionarii actiunii disciplinare.
Or, (n.n. fiind vorba de exercitarea actiunii disciplinare Pentru a lua aceasta decizie, inspectorul-sef a avut in
dresate impotriva mea conform Rezolutiei vedere urmatoarele considerente principale:
nr.1096/IJ/623/DIJ/2016 din 24.06.2016 a Inspectiei „7. Potrivit art. 5 din Legea nr. 303/2004 […] functiile
Judiciare de exercitare a actiunii disciplinare de catre de judecator, procuror, magistrat-asistent si asistent
domnul inspector-sef Lucian Netejoru, insa, asa cum judiciar sunt incompatibile cu orice alte functii publice
voi arata mai jos, actiunea disciplinara exercitata sau private, cu exceptia functiilor didactice din
impotriva mea de catre IJ/FUNDATIA FACIAS este invatamantul superior, precum si a celor de instruire
expresia unui cu abuz de putere nu a condus la din cadrul Institutului National al Magistraturii si al
sanctionarea mea pentru fapte presupus a fi avut Scolii Nationale de Grefieri, in conditiile legii.
legatura cu dosarul domnului DAN VOICULESCU, 8. Interpretarea lato sensu a dispozitiilor legale in
prin decizia nr.336/13.12.2017 a ICCJ stabilindu-se materia incompatibilitatilor se sustine, insa numai prin
doar ca am predat ANTI-CORUPTIEI in afara raportare la situatiile in care Consiliul Superior al
invatamantului universitar, fiind intr-o stare de Magistraturii a decis in acest sens.
incompatibilitate. 9. Doamna judecator Camelia Bogdan a participat, in
Pentru aprofundarea istoricului dosarului, va rog sa calitate de judecator, la activitati extraprofesionale,
permiteti o scurta trecere in revista a acestuia: La 11 necircumstantiate sub aspectul compatibilitatii cu
februarie 2016, Inspectia Judiciara s-a sesizat din functia de magistrat, indeplinind totodata acte specifice
oficiu in urma relatarii in mass-media ca Recurenta unei functii didactice din invatamantul superior.”[2]
Camelia Bogdan ar fi primit suma de 10.000 lei pentru Dispozitiile stabilite prin Hotararea Recurata

78
Prin Hotararea Recurata, au fost respinse, ca fiind In ceea ce priveste urmarea imediata a faptei, Sectia
neintemeiate, exceptia nelegalei sesizari a Sectiei Judecatori a considerat ca aceasta
Judecatori, precum si exceptia prescriptiei, ambele „[…] este certa si consta intr-un prejudiciu de imagine,
invocate de judecator Camelia Bogdan, iar pe fondul credibilitate si reputatie ce afecteaza in mod direct
cauzei a fost admisa actiunea disciplinara exercitata de imaginea justitiei care, pentru o functionare adecvata,
Inspectia Judiciara si, in baza art. 100 lit. e) din Legea trebuie sa de bucure de increderea deplina a opiniei
nr. 303/2004, a fost aplicata fata de judecator Camelia publice”[9].
Bogdan „sanctiunea disciplinara constand in In ceea ce priveste legatura de cauzalitate dintre fapta
excluderea din magistratura pentru savarsirea abaterii Recurentei si urmarea sa imediata, singura referire la
disciplinare prevazute de art. 99 lit.b) din acelasi act aceasta se regaseste intr-un paragraf plasat in partea
normativ.” din Hotararea Recurata destinata individualizarii
Exceptiile procesuale invocate de Recurenta sanctiunii disciplinare:
In cursul actiunii disciplinare, Recurenta a invocat, pe „[t]inand cont de toate aceste imprejurari, care, in mod
cale de exceptie, nelegala sesizare a Sectiei Judecatori obiectiv, trebuie avute in vedere la individualizarea
si prescriptia raspunderii disciplinare. sanctiunii aplicate, retinand [...] legatura de
Exceptia nelegalei sesizari cauzalitate, Sectia apreciaza ca parata judecator nu
In primul rand, Sectia Judecatori a retinut ca Inspectia mai corespunde exigentelor impuse de exercitarea
Judiciara nu a incalcat competenta exclusiva a ANI de corespunzatoare a functiei de judecator”[10].
a constata eventuala stare de incompatibilitate in care Latura subiectiva a abaterii disciplinare
s-ar fi aflat Recurenta. In esenta, Sectia Judecatori a In ceea ce priveste latura subiectiva a abaterii
statuat ca imputate, Sectia Judecatori a retinut ca Recurenta a
„[e]xistenta unui raport de evaluare intocmit de actionat cu intentie indirecta, considerand relevant, in
Agentia Nationala de Integritate ulterior inceperii aceasta privinta, ca Recurenta „a acceptat” sa
cercetarii disciplinare in cauza nu constituie un participe la o „activitate remunerata substantial si care
impediment pentru ca Inspectia Judiciara sa constate, nu viza pregatirea unor practicieni ai dreptului,
in cadrul reglementat de lege, indiciile savarsirii programul nefiind destinat sistemului justitiei in
abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. b) din general”[11].
Legea nr. 303/2004”[3]. Sub acest aspect, Sectia Judecatori a considerat
In al doilea rand, Sectia Judecatori a considerat ca important ca Recurenta
verificarile efectuate de Agentia Nationala de „a avut indoieli in legatura cu posibilitatea participarii
Integritate se refera la existenta incompatibilitatilor, pe in calitate de lector in cadrul programului[...], motiv
cand cele realizate de Inspectia Judiciara au in vedere pentru care a adresat la data de 11.07.2014 o solicitare
savarsirea abaterilor disciplinare. Agentiei Nationale de Integritate”[12].
In consecinta, Sectia Judecatori a respins ca De asemenea, Sectia Judecatori a facut aprecieri
neintemeiata exceptia nelegalei sesizarii. asupra modului pretins informal in care Recurenta s-a
Fondul actiunii disciplinare adresat Agentiei Nationale de Integritate si, mai mult,
In Hotararea Recurata[4] s-a retinut ca prin probele a considerat ca Recurenta
administrate in cauza a fost dovedita indeplinirea „nu a transmis Agentiei Nationale de Integritate toate
cumulativa a elementelor constitutive ale abaterii informatiile referitoare la activitatea extrajudiciara la
disciplinare prevazute la art. 99 lit. b) din Legea nr. care intentiona sa participe, ci doar a indicat
303/2004[5]. denumirea programului de pregatire profesionala si
Latura obiectiva a abaterii disciplinare calitatea in care urma sa participe la aceasta
In ceea ce priveste raportul dintre competenta ANI si activitate”[13].
competenta CSM, Sectia Judecatori a apreciat ca nu Mai mult, pentru stabilirea intentiei indirecte a
este tinuta de concluzia compatibilitatii dintre functia Recurentei, Sectia Judecatori a avut in vedere ca
de judecator si activitatea de lector in cadrul Recurenta a ignorat presupusa avertizare din partea
Programului, la care ajunsese ANI. Aceasta a ANI cu privire la incalcarea regimului conflictelor de
considerat ca raportul ANI nu este nimic mai mult decat interese si ca Recurenta avea obligatia de a se adresa
un „mijloc de proba in conditiile legii, fara a avea o CSM (fara a indica izvorul acestei obligatii) in
valoare probatorie prestabilita”[6], iar „Sectia nu este conditiile in care ANI ar fi avut o practica
tinuta in luarea unei decizii de concluziile Agentiei administrativa neunitara[14].
Nationale de Integritate”[7]. De asemenea, Sectia Judecatori a considerat ca
In ceea ce priveste elementul material al faptei Sectia Recurenta avea si obligatia de a se adresa colegiului de
Judecatori a considerat ca participarea Recurentei la conducere al instantei in vederea lamuririi situatiei
Program, in calitate de lector, este incompatibila cu sale[15].
functia de magistrat deoarece In final, Sectia a considerat ca
„nu s-a circumscris niciuneia dintre exceptiile expres „[t]oate aceste aspecte contureaza faptul ca parata a
prevazute de lege si nici situatiilor de interpretare intentionat sa participe la aceasta activitate, incercand
extinsa expuse in practica administrativa [...] a sa isi preconstituie aparari in situatia in care s-ar fi pus
Consiliului Superior al Magistraturii”[8]. in discutie o eventuala stare de incompatibilitate”[16].

79
Individualizarea sanctiunii disciplinare Stanford University si a bursei Reagan-Fascell
In procesul de individualizare a sanctiunii disciplinare Democracy Fellowship at the International Forum for
aplicate Recurentei, Sectia judecatori a avut in vedere Democratic Studies, in Washington, D.C. pentru a
urmatoarele imprejurari: putea fi avute la procedura de evaluare pentru
- caracterul (considerat ca fiind) deosebit de grav al promovarea la ICCJ.
faptei[17]; Va rog sa primiti si expresia intregii mele consideratii.
- faptul ca Recurenta a acceptat sa participe in calitate Cu deosebita consideratie,
de lector-formator la Program[18]; Camelia Bogdan
- remuneratia (considerata „substantiala”) obtinuta de ________________________________________
aceasta[19]; [1] A se vedea Rezolutia din 16 iunie 2016, p. 56 – fila 41, vol. I,
- pretinsa imprejurare ca Recurenta nu a informat dosar Sectia Judecatori.
[2] A se vedea Rezolutia din 24 iunie 2016, p. 22 – fila 12, vol. I,
complet ANI cu privire la activitatea pe care urma sa o dosar Sectia Judecatori
desfasoare in cadrul Programului[20]; [3] A se vedea Hotararea Recurata, p. 17 – fila 273, vol. III, dosar
- pretinsa ignorare a avertizarii din partea ANI Sectia Judecatori
referitoare la evitarea incalcarii dispozitiilor [4] Ibidem, p. 49 – fila 289, vol. III, dosar Sectia Judecatori
[5] Art. 99 lit. b) din Legea 303/2004 prevede: „[c]onstitutuie
referitoare la conflictele de interese[21]; abateri disciplinare: [...] b) incalcarea prevederilor legale
- pretinsa ignorare a practicii administrative constante referitoare la incompatibilitati si interdictii privind judecatorii si
a CSM referitoare la incompatibilitatile si interdictiile procurorii [...]”.
impuse magistratilor[22]; [6] A se vedea Hotararea Recurata, p. 38 – fila 283 (verso), vol. III,
dosar Sectia Judecatori
- formularea mai multor sesizari si plangeri impotriva
[7] Ibidem, p. 38 – fila 283 (verso), vol. III, dosar Sectia Judecatori
persoanelor cu atributii in cercetarea disciplinara si [8] Ibidem, p. 40 – fila 284 (verso), vol. III, dosar Sectia Judecatori
exercitarea actiunii disciplinare si impotriva [9] Ibidem, p. 53 – fila 291, vol. III, dosar Sectia Judecatori
conducerii Curtii de Apel Bucuresti[23]; [10] Ibidem, pp. 53-54 – fila 291 (fata si verso), vol. III, dosar
Sectia Judecatori
- savarsirea faptei in contextul unei lipse de incredere [11] Ibidem, p. 43 – fila 286, vol. III, dosar Sectia Judecatori
cu care sistemul judiciar se confrunta[24]. [12] Ibidem, p. 43 – fila 286, vol. III, dosar Sectia Judecatori
Avand in vedere cele de mai sus, s-a considerat ca este [13] Ibidem, pp. 45-46 – fila 287 (fata si verso), vol. III, dosar
justificata aplicarea celei mai grave sanctiuni Sectia Judecatori
[14] Ibidem, pp. 46, 49 – filele 287 (verso) si 289, vol. III, dosar
disciplinare fata de Recurenta, anume excluderea din Sectia Judecatori
magistratura, prevazuta la art. 100 lit. e) din Legea nr. [15] Ibidem, p. 50 – fila 289 (verso), vol. III, dosar Sectia
303/2004[25]. Judecatori
Prin Decizia civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie [16] Ibidem, p. 50 – fila 289 (verso), vol. III, dosar Sectia
Judecatori
nr. 336 din data de 13.12.2017, adoptata in
[17] Ibidem, p. 50 – fila 289 (verso), vol. III, dosar Sectia
majoritate(3-2) a fost inlocuita sanctiunea disciplinara Judecatori
a excluderii din magistratura cu sanctiunea mutarii [18] Ibidem, p. 50 – fila 289 (verso), vol. III, dosar Sectia
disciplinare pe o perioada de 6 luni la Curtea de Apel Judecatori
[19] Ibidem, p. 50 – fila 289 (verso), vol. III, dosar Sectia
Targu Mures.
Judecatori
Veti constata ca prin modalitatea de redare de catre [20] Ibidem, pp. 50-51 – filele 289 (verso) si 290, vol. III, dosar
domnii jurnalisti a dreptului la replica se incita la Sectia Judecatori
abdicarea de la respectarea principiilor statului de [21] Ibidem, p. 51 – fila 290, vol. III, dosar Sectia Judecatori
[22] Ibidem, p. 51 – fila 290, vol. III, dosar Sectia Judecatori
drept. fiind ridiculizate demersurile de grantare a [23] Ibidem, p. 51 – fila 290, vol. III, dosar Sectia Judecatori
climatului legalitatii, fiind demotivati totodata [24] Ibidem, p. 52 – fila 290 (verso), vol. III, dosar Sectia
magistratii sa sesizeze CSM in ipoteza in care jurnalisti Judecatori
colaboratori ai trustului domnului infractor DAN [25] Potrivit art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004: „Sanctiunile
disciplinare care se pot aplica judecatorilor si procurorilor,
VOICULESCU submineaza autoritatea lucrului judecat
proportional cu gravitatea abaterilor, sunt: [...] e) excluderea din
al hotararilor penale definitive. magistratura.””.
Or, asa cum am argumentat in toate dosarele de
candidatura pentru bursele care imi consolideaza
reputatia recunoscuta la nivel international -sens in II. „Stimate Domnule Presedinte al CSM,
care va rog sa atasati la lucrare si dovada ca bursa Stimate Domnule Inspector-sef,
REAGAN-FASCELL mi-a fost atribuita in urma unei Cu deosebit respect, va rog sa permiteti sa formulez
proceduri de evaluare a peste 400 de candidaturi - prezenta cerere de aparare a reputatiei profesionale si
dezideratul infapturii Justitiei intr-un climat de de aparare a independentei sistemului judiciar si sa
legalitate are o valoare imperativa, de la valentele solicit distinsilor jurnalisti ai publicatiei LUMEA
RULE OF LAW nefiind admise derogari orchestrate de JUSTITIEI publicarea dreptului la replica, avand in
infractori. vedere ca:
Prin prezenta, va rog sa permiteti atasarea la dosarul 1. publicarea https://www.luju.ro/vorbe-de-fumoar-
meu profesional a inscrisurilor ce atesta ca sunt 28-04-2020-fenomenul-camelia-bogdan-manevra-
beneficiara prestigioaselor burse Draper Hills dna
Summer oferita de Center on Democracy, este de natura a imprima opiniei publice ca ONORATA
Development and the Rule of Law (CDDRL) at SECTIE PENTRU JUDECATORI DIN CADRUL CSM

80
ar solutiona cereri cu incalcarea competentelor Punctul 17 8394/2020 - Cererea de aparare a reputatiei
prevazute de LEGE si fara comunicarea catre parti a profesionale formulata de doamna CAMELIA
rapoartelor INSPECTIEI JUDICIARE, incalcandu-si BOGDAN, judecator suspendat din functie (Raportul
rolul constitutional de GARANT AL INDEPENDENTEI Inspectiei Judiciare nr.19-3899/2019) Punctul 18
JUSTITIEI. 7364/2020 - Raportul privind rezultatul verificarilor
2. pe ordinea de zi a ONORATEI SECTII PENTRU efectuate cu privire la cererea de aparare a
JUDECATORI DIN CADRUL CSM figureaza lucrari independentei sistemului judiciar formulata de doamna
de aparare a independentei sistemului judiciar, care Camelia Bogdan, judecator suspendat din functie.
sunt de competenta Plenului CSM, Onorata Sectie Prin prezenta, formulez respectuoasa cerere de
propundandu-si sa incalce Legea prin: amanare a acestor lucrari, avand in vedere ca se
2.1. depasirea competentelor ONORATEI SECTII si impune:
uzucuparea in mod nelegal a competentelor 1. comunicarea catre subsemnata a rapoartelor IJ si
PLENULUI CSM in raport cu cererile de aparare a asigurarea prezentei virtuale prin videoconferinta in
independentei sistemului judiciar, sens in care vederea sustinerii rapoartelor, dupa lecturarea
apreciem ca se impune lecturarea de catre Onoarata acestora,
conducere a CSM a Ordinii de zi a Sectiei inainte de 2. in masura in care au fost formulate obiectiuni ce tin
publicarea acesteia pe site-ul www.csm1909.ro. de uzucaparea prin plagiat a titlului de doctor de catre
In acest sens, prin prezenta solicit comunicarea catre distinsul domn inspector-sef, prin prezenta, solicit
subsemnata a lucrarilor Onoratei Sectii pentru amanarea si pentru emiterea unei adrese la CNATDCU
suplimentarea argumentatiei formularii cererilor de pentru verificarea de catre garantul indepentei justitiei
rectificare a obiectului lucrarilor Ordinii de zi a Sectiei daca amanarea comunicarii verdictului de plagiat in
pentru judecatori din cadrul CSM din 30 04 2020. privinta tezei de doctorat al distinsului domn inspector-
2.2. solutionarea respectivelor lucrari fara sef s-ar putea datora imprejurarii ca distinsului domn
incunostintarea subsemnatei despre continutul presedinte al CNATDCU i se incalca in mod ilegal
acestora si neasigurarea prezentei prin videoconferinta libertatea de miscare de catre autoritatile statului
la solutionarea acestor lucrari ce urmeaza a fi analizate roman.
de ONORATA SECTIE, sens in care apreciem ca se Pentru a proceda astfel, Onorata Sectie va avea in
impune solutionarea cu celeritate a prezentei cereri de vedere ca este chemata sa analizeze actele IJ avizate
aparare a independentei sistemului judiciar, deoarece pentru legalitate de cate distinsul domn inspector-sef
exista suspiciunea rezonabila ca Onorata Sectie pentru care adauga in toate actele deferite GARANTULUI
judecatori din CSM incalca cu INDEPENDENTEI JUSTITIEI TITLUI DE DOCTOR,
rea-credinta disp.Legii nr.317/2004 si in plus nu desi si-a plagiat teza de doctorat.
prezinta garantiile prevazute de Lege pentru a intelege Or, faptul ca Onoratii membri nu sesizeaza organul de
si a se se pronunta asupra imperativului respectarii urmarire penala pentru abuzul in serviciu al distinsului
valentelor RULE OF LAW. domn inspector-sef constand in delapidarea cu buna-
Pentru admiterea cererii de aparare a indepentei stiinta a bugetului de stat de sumele pe care si le
sistemului judiciar, veti constata ca din accesarea atribuie cu titlu de doctor nu ii exonereaza de
Ordinii de zi a Onoratei Sectii am constatat ca Onorata raspundere penala sub aspectul savarsirii infractiunii
Sectie pentru Judecatori si-a propus sa solutioneze de omisiune a sesizarii, prev.si ped.de art.267 C.pen.
cereri de aparare a independentei sistemului judiciar, In plus, Onoratii membri se fac pasibili si pentru
desi acestea sunt de competenta Plenului, dupa cum complicitate la faptele distinsului presedinte al
urmeaza: CNATDCU/ACADEMIEI ROMANE, Ioan Aurel-Pop,
Punctul 13 7741/2020 - Raportul Inspectiei Judiciare care de un an si jumatate tergiverseaza analiza lucrarii
nr. 20-1112, privind cererea de aparare a reputatiei distinsului domn inspector-sef, obligand Onoratul
profesionale/independentei sistemului judiciar garant al independentei justitiei sa confere caracter de
formulata de doamna judecator BOGDAN CAMELIA legalitate a unor acte semnate de catre distinsul
(20-1112/2020) reprezentant al IJ in calitate de doctor in drept.
Punctul 14 7592/2020 - Cererea de aparare a reputatiei Nu trebuie insa pierdut din vedere ca tergiversarea pe
profesionale formulata de doamna CAMELIA ultima suta de metri a analizei plagiatului distinsului
BOGDAN, judecator suspendat din functie (Raportul inspector-sef s-ar putea datora situatiei obiective in
Directiei de inspectie pentru judecatori nr.19- care se afla distinsul reprezentant al CNATDCU,
5269/2020) persoana in varsta de peste 65 de ani.
Punctul 15 7591/2020 - Cererea de aparare a reputatiei In acest sens, din accesarea surselor deschise (pagina
profesionale formulata de doamna CAMELIA de facebook a prof.univ.dr. Lucian Mihai), am constatat
BOGDAN, judecator suspendat din functie (Raportul ca:
Inspectiei Judiciare nr. 19-4326/2019) "In Romania, sub pretextul ca ar fi vorba despre o
Punctul 16 8392/2020 - Cererea de aparare a reputatiei masura de protectie, s-a instituit o „prezumtie legala
profesionale formulata de doamna CAMELIA absoluta si generala" in sensul ca toate si fiecare dintre
BOGDAN, judecator suspendat din functie (Raportul persoanele +65 nu au suficient discernamant si sunt
Inspectiei Judiciare 19-4082/2019) mai iresponsabile decat fiecare dintre persoanele -65,

81
INCLUSIV DECAT ACELE PERSOANE -65 CARE De la Constantin Zamfir
SUNT PUSE SUB INTERDICTIE JUDECATOREASCA
DIN CAUZA ALIENATIEI ORI DEBILITATII ESTE OARE OMENIREA PREGĂTITĂ SĂ AFLE
MINTALE... ADEVĂRURI CUTREMURĂTOARE? TRUMP ȘI
Unei persoane -65 care este pusa sub interdictie LUPTA CU GLOBAL DEEP STATE
judecatoreasca pentru acest motiv prevazut de lege nu
ii sunt aplicabile restrictiile instituite in mod special
prin ordonantele militare pentru persoanele +65.
Conform art. 164. alin. (1) din Codul civil, „Persoana
care nu are discernamantul necesar pentru a se ingriji
de interesele sale, din cauza alienatiei ori debilitatii
mintale, va fi pusa sub interdictie judecatoreasca.“
Iar art. 211 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in
aplicare a Codului civil defineste astfel alienatia si
debilitatea mintala : „In sensul Codului civil, precum si
al legislatiei civile in vigoare, prin expresiile alienatie Autor: #QanonRomania ….. FLUX ON-LINE
mintala sau debilitate mintala se intelege o boala Nu vom câștiga astăzi. Nu vom câștiga mâine. Dar
psihica ori un handicap psihic ce determina victoria e sigură. Acolo unde este unul, suntem cu
incompetenta psihica a persoanei de a actiona critic si toții. Şi mai ales, cu noi este Dumnezeu …
predictiv privind consecintele social-juridice care pot
Invățăm multe despre Inamicul Invizibil. Este puternic
decurge din exercitarea drepturilor si obligatiilor
și inteligent, dar noi suntem mai puternici și mai
civile.“ inteligenți……… J. Trump
Prin prezenta, solicit, pentru argumente de Coronavirusul este o conspirație menită să accelereze
consecventa, un punct de vedere al CNATDCU referitor implementarea agendei elitelor mondiale. In condiții
la stadiul analizei plagiatului distinsului inspector-sef sociale, economice și politice normale multe dintre
al IJ, a carei tergiversare aduce grave atingeri ordinii obiectivele dragi globaliștilor, – vaccinarea obligatorie ca
de drept transformand CSM intr-o caricatura, cum in mijloc de depopulare a planetei, moneda digitală,
mod plastic l-au caracterizat distinsii jurnalisti ai închiderea bisericilor, legi și impozite globale,
portalului Lumea Justitiei.
eliminarea multor libertăți individuale și, în final,
Prin prezenta, solicit si apararea reputatiei unificarea forțată într-un stat universal unde omul să
profesionale, deoarece, asa cum am argumentat in
fie rob al transumanului – toate aceste obiective ar fi fost
toate dosarele de candidatura pentru bursele care imi
greu sau imposibil să fie aduse la conștiința publicului
consolideaza reputatia recunoscuta la nivel
larg, darmite să fi fost îndeplinite punct cu punct.
international – sens in care va rog sa atasati la lucrare Propaganda fricii, difuzată la unison de toate entitățile
si dovada ca bursa REAGAN-FASCELL mi-a fost globaliste, de la cele mai mărunte până la cele din vârful
atribuita in urma unei proceduri de evaluare a peste piramidei, nu fac decât să confirme că pandemia
400 de candidaturi - dezideratul infapturii Justitiei intr- actuală este, de fapt, o PLAN-DEMIE, INFO-DEMIE
un climat de legalitate are o valoare imperativa, de la și PAN-DEMONIE bine gândită și executată. Foarte
valentele RULE OF LAW nefiind admise derogari puțini dintre români au aflat de planul
orchestrate de infractori. opus: distrugerea Minunatei Lumi Noi și salvarea
Or, asimilarea de catre CSM a valentelor RULE OF omenirii.
LAW nu ar putea fi in niciun caz asociata cu efectele
Toamna trecută, la cea de a 74-a sesiune a Adunării
unui cocktail molotov / altor bombardamente. Aceasta
Generale a ONU, președintele Donald Trump a declarat
asociere imi afecteaza grav reputatia profesioanala,
clar și răspicat: ”Viitorul nu apartine globaliștilor.
recunoscut fiind la nivel international atasamentul meu
Viitorul aparține patrioților. Patrioții văd o națiune și
fata de ordinea de drept. destinul ei în moduri în care nimeni altcineva nu le poate
Prin prezenta, va rog sa permiteti atasarea la dosarul vedea. Doar viața și devotamentul patrioților va păstra
meu profesional a inscrisurilor ce atesta ca sunt suveranitatea, va sustțne democrația și va realiza măreția
beneficiara prestigioaselor burse Draper Hills unei națiuni’’/”Lumea liberă trebuie să îmbrațișeze
Summer oferita de Center on Democracy, propriile temelii naționale. Nu trebuie să le distrugă sau
Development and the Rule of Law (CDDRL) at să le înlocuiască. Adevăratul interes național poate să fie
Stanford University si a bursei Reagan-Fascell
realizat doar de acei care își iubesc tara, de cetățenii
Democracy Fellowship at the International Forum for înrădăcinați în istoria ei, hrăniți de cultura națională,
Democratic Studies, in Washington, D.C. pentru a dedicați valorilor țării și atașați poporului. “/”Privind din
putea fi avute la procedura de evaluare pentru toate unghiurile această minunată planetă, ne sare in ochi
promovarea la ICCJ.
adevărul. Daca vreți libertate, fiți mândri de țara
Va rog sa primiti si expresia intregii mele consideratii. dumneavoastră. Dacă vreți democrație, mențineți
Cu deosebita consideratie, suveranitatea dumneavoastră. Dacă vreți pace, iubiți-vă
Camelia Bogdan”. țara. Liderii înțelepți pun întotdeauna pe primul plan
binele propriului popor și al propriei țări.”

82
Rostit de la tribuna Adunării Generale a ONU, mesajul pe niște servere uriașe. Sunt prinși ca niște fluturi în
președintelui Trump nu se adresa propriului electorat. eprubetă.
Era un îndemn la rezistența globală, o asigurare că Planul actual pentru salvarea lumii este un
zilele Minunatei Lumi Noi sunt numărate și mai ales, megaproiect desfășurat pe perioada a două decenii, cu
o speranță că omenirea va fi eliberată după 200 de ani participarea elementelor patriotice din SUA (,,pălăriile
de sclavie. albe’’ din complexul industrial-militar) și Rusia.
Speriați de eșecul tuturor acțiunilor de subminare In 2002 Minunata Lume Nouă a lansat asupra Chinei
a președenției lui Donald Trump, Deep State-ul atacul bioterorist cu SARS, un virus targetat la populația
globalist s-a grăbit să lanseze un virus fabricat în asiatică. Chinezii, până atunci copiii răsfățați ai Minuata
laborator asupra diferitelor țări și regiuni ale lumii Lume Nouă, înțeleg marea păcăleala: fuseseră chemați
(Coronavirusul privit la microscop este o inversare la masă cu mai marii planetei doar în calitate de sclavi
satanică a coroanei cu spini de pe capul Mântuitorului). fericiți și cuminți. Vor avea și ei parte de același
Scopul imediat: panică generală și o mare tratament aplicat untermensch-ilor/sub-oamenilor.
recesiune globală care ar fi spulberat șansele de Debarasați de iluzii, patrioții chinezi trec la consolidarea
realegere ale președintelui SUA. Fiind conștient că situației interne. Decapitează atât elita pro-globalistă
acum se dă bătălia finală, Minuata Lume Nouă atacă pe locală, – mii de miliardari ,,se sinucid’’ sau mor de un
toate fronturile. Globaliștii nu se mai ascund după degete. cancer galopant – cât și puzderia de mici capitaliști,
Bill Gates își trâmbițează peste tot obiectivele sinistre. onegiști și funcționari prea ,,open minded’’(sechişi la
Propaganda fricii înspăimântă milioane de locuitori ai minte) (pretextul este ,,lupta împotriva corupției’’).
planetei și îi demoralizează pe Odată înlăturat pericolul unei ample revoluții colorate,
mulți contestatari. Globalistii par atotputernici, de China bate palma cu Rusia lui Putin. In schimbul
neînvins. Spectacolul anxiogenic vrea să ne asistenței economice, China este plasată sub protecția
înșurubeze bine în minte ideea că orice rezistență este nucleară a Rusiei, ceea ce-i permite să-și continuie
inutilă. Nu mai este nimic de făcut, izolarea în casă procesul de consolidare internă. In 2013 este înlăturat
fiind singura soluție până vom fi fost cipuiți și principalul agent globalist Bo Xilai. La rândul său Putin,
vaccinați spre binele nostru. asigurat de sprijinul economic al Chinei, își anunță
Există o mulțime de evenimente și semnale venite de la disidența anti-globalistă în faimosul discurs de la
POTUS (President of the United States of America), de Munchen din 2007. Continuă să-și consolideze propria
la alți patrioți americani care indică eșecul conspirației putere – în 2012 redevine președintele Rusiei – și
COVID19. Printr-un effect de bumerang, conspirația a întărește suveranitatea țării sale în raport cu forțele
fost DETURNATĂ. Pe zi ce trece, coaliția anti- globaliste. Drept represalii, globaliștii îi detonează în
globalistă face un alt pas spre înfăptuirea obiectivului față grenada ucrainiană (februarie 2014). Deși
major: eliminarea clanurilor criminale rănit, ursul rusesc se repliază rapid și tranșează situația
globale și tranziția către o lume nouă, diferită de sclavia în favoarea lui. Ucrainienii cad de păcălici, rămân fără
modernă a ultimilor 200 de ani. Crimeea și regiunea Donbas, cu o țară căzută în anarho-
Trebuie să înțelegem că adevărata luptă din ultimii 200 tiranie și aservită complet intereselor străine. Mass-
de ani nu a fost între state, imperii, clase sociale media occidentală îl demonizează pe Putin, găsindu-l
etc. TOATE statele și imperiile a fost subjugat unei vinovat pentru toate relele din lume. Puținele voci anti-
structuri oculte globale cunoscute sub diferite nume globaliste din spațiul public american îi elogiază însă
(Cabala, La Famiglia, Brave New World/Minunata Lume disidența, considerându-l un mare “cruciat creștin” . In
Nouă, Global Deep State/Statul Profund Global timp ce scria elogios despre Putin, celebrul ziarist
etc.). Puțini au fost cei care s-au ridicat împotriva paleoconservator Pat Buchanan,, deplângea ,,distrugerea
acestei încrengături de clanuri criminale cu structură Americii’’ de către președinții Bush tatăl și fiul, Bill
piramidală. Stalin și președintele Kennedy sunt două Clinton: ,,Toţi trei globalişti, ei au respins orice măsură
dintre exemplele relevante. Dar și în cazul lor, revolta a federală menită a proteja baza industrială a Americii,
fost parțială, victoriile de scurtă durată și cei doi independenţa ei economică sau salariile muncitorilor
protagoniștii au plătit cu viața. In ultimul timp progesul americani. Împreună, cei trei au împins America în
tehnologiei a permis forțelor răului să închidă NAFTA, în Organizaţia Mondială a Comerţului, au abolit
indivizii într-un univers al fricii, ignoranței și plăcerilor tarifele vamale şi au acordat produselor chinezeşti acces
frivole liber pe imensa piaţă americană. Nemulțumirea
(societatea spectaculară a sclavilor fericiți). Prin intelectualilor paleoconservatori reflecta revolta
globalizarea neoliberală, Cabala a zdrobit și ultimele antiglobalistă a unei mari părți din clasa de mijloc
metereze ale statului național. Dar tot tehnologia le-a americană. In ciuda gravității situației, strigătul de
permis forțelor binelui, patrioților, să aibă acces la ,,big disperare a americanului de rând rareori se auzea în
guns’’ și la instrumente de supraveghere globală. mass-media oficială.
Structuri militare precum NSA-ul pot să monitorizeze Criza din 2008 aduce la conducerea Statelor Unite un
orice mișcare a cetățenilor de pe glob. Dar tot la fel de președinte marionetă, care joacă după cum i se cântă.
bine, ele monitorizează fiecare gest făcut de elementele Surpriză! De data asta în horă nu se mai prinde
criminale. Orice ar face globaliștii este observat și stocat Pentagonul. In Orientul Apropiat, după 2008,
găsim grupări teroriste gen ISIS, companii private

83
(Blackwater) și armatele unor ,,băieți ascultători’’ din Într-un interviu difuzat de AmeriCanuck Internet Radio,
NATO. Cu alte cuvinte agenții Deep State-ului. Situația pe 14 octombrie 2019, generalul american în retragere
Statelor Unite este însă diferită de cea a Chinei și a Paul E. Vallely susține că în spatele enigmaticului Q
Rusiei. Patrioții americani nu pot acționa pe stă, de fapt, un grup de 800 de specialiști în intelligence.
față, sunt nevoiți să taie răul încet, cu mare atenție. In Acest grup, numit ,,Armata Virginiei de Nord” ar fi
2016, pe valul nemulțumirii populare și beneficiind de folosit chiar de președintele Trump care, pretinde
sprijinul masiv al patrioților, Donald J. Trump ajunge generalul Vallely, nu ar avea mare încredere în
președintele SUA. CIA. Numărul anonilor crește de la o zi la alta.
Incepe lupta finală. It’s biblical, spun la unison Sunt prezenți nu numai pe Internet, dar și la adunările
comentatorii din presa alternativă. Pe de-o de susținere a președintelui Trump. Mișcarea Q-anon a
parte globaliștii, cu planul lor de înrobire a omenirii, pe făcut dezvăluiri șocante în filmul documentar, în 10
de altă parte, patrioții care li se opun. Pe fundalul episoade, realizat de Janet Ossebaard din Olanda, ,,cu
plandemiei, atât proiectul globalist, cât și ,,planul de sprijinul a nenumărați ,,anoni’, din întreaga lume’’.
salvare a lumii’’ se desfășoară acum pe repede înainte. ps://www.youtube.com/channel/UCthJtvcJZQgfCHG9QOWXjqw
De ce nu am auzit până acum de acest plan anti-globalist? Lansat pe 25 ianuarie 2020, cu un titlu semnificativ:
Cine sunt misterioșii patrioți care îl susțin pe președintele ,,Căderea Cabalei. Sfârșitul lumii pe care o știm noi”
american? Nu sunt ei niște falși contestatari? De unde (Fall Cabal. The End of the World as We Know It),
știm că nu este încă o operațiune de tip psyops menită să documentarul înregistrează mai mult de un milion şi
ne anestezieze bruma de rezistență cu drogul unor false jumătate de vizionări. Ceea ce deosebește Fall Cabal de
speranțe? Sunt întrebări legitime pe care și le poate pune alte filme ,,conspiraționiste’’ despre Minunata Lume
orice cititor. Nouă este curajul de a pătrunde în inima Răului Absolut
Intr-o societate a spectacolului totul este realmente și a-i demasca, cu nume și prenume, pe ticăloși.
răsturnat și adevărul este un moment al falsului. Iată de ,,,Pe plan mondial, copiii sunt furați și vânduți rețelelor
ce orice informație, orice ,,fapt incontestabil’’ de pedofilie ale elitelor. Sunt torturați, violați și uciși ca
trebuie verificat atent, folosind multiple surse. parte a ceremoniilor satanice. Ucigașii beau sângele
Problema este că mass-media oficială copiilor și le mănâncă carnea. Sângele copiilor care au
este preponderent fake news, iar Internetul este o fost traumatizați în mod sever înainte de a muri conține
junglă informațională. Trebuie să știi bine ce, unde și Adrenochrome: un drog natural produs de glanda pineală
cum să cauți. In situația de față, nu este vorba de un din creier. Adrenochrome-ul este cel mai scump drog din
război clasic, cu două tabere bine lume. Dumnezeul pe care îl servesc acești oameni este
delimitate. Deocamdată, contraofensiva patrioților nu se Satana. Nu-i Dumnezeul Dragostei și a Milei.”
poate desfășura fățiș. Să nu uităm că mintea publicului (Worldwide, children are stolen and sold to elite
este complet infestată de virusul globalist. Oricâte paedophile rings. They are tortured, raped, and murdered
adevăruri și fapte ar prezenta patrioții ( chiar prin vocea as part of satanic ceremonies. The murders then drink the
autorizată a președintelui Trump ), acestea ar fi respinse children’s blood and they eat their flesh. The blood of
de ,,normies’’ (,,normălăii”, cei care acceptă doar children who were severely traumatised before they died,
adevărurile bătătorite). Pur și simplu nu există în contains Adrenochrome: a natural drug produced by the
minte un spațiu liber, necontaminat, unde s- pineal gland in the brain. Adrenochrome is the highest
ar putea cuibări speranța unei victorii valued drug in the world. The God these people serve is
asupra Minunatei Lumi Noi. Mai mult. Dezvăluirea Satan. It’s not a God of Love and Mercy.’’ ) În film sunt
bruscă a Răului Absolut ar fi și mai greu de ingurgitat menționate nume grele din lumea artistică, politică,
când acesta este asociat cu persoane publice dintre cele mediul de afaceri și ierarhia bisericească. Acești indivizi
mai cunoscute. Iată de ce patrioții preferă să prezinte nu acționează separate, ci într-o haită cocoțată în vârful
adevărul picătură cu picătură în stilul serviciilor secrete, piramidei. Asemenea grozăvii depășesc capacitatea
cu mesaje codificate, capcane, folosirea strategică a emoțională și cognitivă a omului obișnuit. Cu atât mai
dezinformării. mult, cu cât samavolniciile satanice nu sunt înfăptuite
Pe la sfârșitul lunii octombrie 2017, individul sau grupul de niște torționari mărunți. Este vorba de persoane
care semnează Q a început să lanseze pe 4CHAN, un publice arhicunoscute pe plan internațional, cu un
boardroom anonim, mesaje criptice cu “indicii”( statut social înalt, multe dintre ele implicate în activități
clues), pe care patrioții din lumea întreagă erau de caritate și de ocrotire a celor vulnerabili. Doar voința
îndemnați să le folosească pentru a căuta și cerceta ei lui Dumnezeu, un efort colosal din partea forțelor
înșiși adevărul. Postările lui Q au dus la apariția și înarmate ale Binelui și încrederea a milioane de oameni
dezvoltarea mișcării Q-anon a ,,soldaților în victoria finală poate să-i aducă pe acești criminali în
digitali’’. Misiunea lor principală este ,,să educe, să fața justiției.
demaște răul, să facă lumină acolo unde este întuneric, să Potrivit lui Janet Ossenbaard, autoarea olandeză a
aducă trezire și adevăr. Q-anon i-a învățat pe patrioți cum documentarului, ,,oamenii s-au trezit. Spre deosebire de
să se împotrivească agenților Statului Profund/Minunatei alte revoluții prin care a trecut omenirea, aceasta
Lumi Noi și SĂ NU RENUNȚE NICIODATĂ!’’, scrie este revoluția unei noi înțelegeri – înțelegerea felului
un blogger anon. în care lucrurile sunt manipulate de elite. La care se
adaugă voința de a colabora pentru a crea o lume mai

84
bună. O revoluție populară poate reuși doar atunci irakiene. Practic, americanii nu mai au trupe în regiunea
când există ajutor de sus (at the top). În trecut acest capitalei Irakului.
ajutor nu a existat niciodată. Acum însă avem acest In timp ce portavionul Truman părăsește Orientul
ajutor. Iată în ce constă particularitatea revoluției Mijlociu, presedintele Trump ordonă desfășurarea unei
prezente. Avem un aliat la vârf (at the top), un aliat formidabile forțe militare navale și aeriene în Pacific
cunoscut drept Q. Nu este un individ, ci un grup de pentru a curma traficul de droguri și, mai ales, traficul
oameni care furnizează informații de top. Eu cred – de copii şi fete. În SUA la fiecare 40 de secunde dispare
spune Janet Ossenbaard – că în componența grupului Q fără urmă câte un copil, de parcă a intrat în pământ. Încă
se află Donald J. Trump și unii dintre cei mai loiali dintre de la bun început președintele Trump și-a propus ca
generalii săi. Fără ajutorul furnizat de la vârfurile obiectiv primordial rezolvarea acestei probleme cu
armatei, planul care urmează să se desfășoare nu ar avea ramificații până în vârful piramidei. Se pare că, sub
nici o șansă…Sunt convinsă că există unele componente acoperirea stării de urgență, se desfășoară o amplă
secrete care vor fi date în vileag în curând. Douăzeci de operațiune militară de salvare a sutelor de mii de victime
ani s-a tot lucrat la planul pe care președintele ale acestui trafic satanic. Este oare omenirea pregătită să
Trump și întreaga echipă Q îl pun acum în afle adevăruri cutremurătoare?
aplicare. Planul fiind atotcuprinzător, a fost nevoie de Pe plan economic, Administrața Trump a
această perioadă lungă pentru a calcula perfect fiecare început procesul de ,,naționalizare a dolarului”, ceea ce
pas, fiecare mișcare, orice posibil deznodământ a fost a încercat doar John Kennedy. “ What has just happened
analizat atent pentru a plănui următoarea mișcare optimă. is essentially the Federal Reserve Bank and the United
Vorbim de calculul probabilităților la cel mai înalt nivel. States Treasury have now merged into one
De unde știm toate acestea? Stim, întrucât Q prevede o organization.”. Asta inseamnă practic o nationalizare a
evoluție a evenimentelor la care noi, oamenii de rând nu FED-ului, presedintele FED-ului primeste acum ordine
le-am fi întrevăzut vreodată. Președintele Trump oferă de la Donald
indicii (clues) în discursurile sale despre evenimente care Trump! https://pennswordtwo.com/article/meet-your-
vor avea loc, dar cei mai mulți oameni nu le bagă în new-fed-chairman-president-donald-j-
seamă. Mass-media le ia în derâdere, dar anonii le trump.html (articolul este scris din perspectiva anti-
recunosc și înțeleg modul strălucit de a acționa a lui Q. “ Trump) Şi în Rusia are loc o naţionalizare a băncilor, cu
Pentru noi, observatorii lucizi, este un joc de puzzle. Sberbank trecut sub controlul Ministerului de Finanţe
Trebuie să colectăm toate bucățile, să le revizuim cu concomitent cu consolidarea politică a lui Putin şi
răbdare pentru a da formă și fundal unei imagini totale. înlăturarea prim-mistrului pro-globalist. În ultima
În lipsa unui ,,tablou mare’’ nu avem o înțelegere cât de conferinţă de presă dinainte de Paştele catolic, Trump a
cât corectă a evenimentelor. Ne pierdem în puzderia de anunţat o înţelegere cu Putin, Mexic şi Arabia Saudită
amănunte și cădem ușor pradă dezinformării. pentru o limitare drastică a producţiei de petrol. Preţul la
Un megaplan de destrămare a Minunatei Lumi pompă a galonului de benzină a ajuns în SUA la 90 de
Noi trebuie să urmărească câteva obiective esențiale: cenţi! Trump va anunţa repornirea economiei şi
evitarea unui război mondial devastator, tăierea surselor un proiect gigantic de reindustrializare a țării. FDA-ul va
de finanțare a Deep State-ului globalist, ameliorarea da undă hidroxycloroquinei ca tratament pentru Covid-
efectelor crizei economice şi o tranziție lină spre un nou 19 şi problema ,,pandemiei’’ va fi rezolvată FARA
sistem economic și financiar mondial. Aceste obiective VACCIN. Trump nu a vorbit niciodată de vaccin, l-a
nu ar putea fi realizate fără colaborarea celor două lăsat pe Dr. Fauci în faţă, just for optics. Fauci este în
superputeri militare din lume, SUA și Rusia. Prin cârdăşie cu eugenistul Bill Gates şi toată mafia
arsenalul său de rachete hipersonice ( BigPharma. Oricum, fortele patriotice încep să acţioneze
Sarmat, Poseidon, Avangard ), cel mai bun sistem coordonat pentru distrugerea ordinii globaliste. De
defensiv și de bruiaj electronic din lume, Rusia a exemplu, atât SUA, cât și Marea Britanie refuză să mai
neutralizat opțiunea nucleară a Cabalei. Victoria Rusiei finanțeze Organizația Mondială a Sănătății (WHO).
în Siria a demonstrat că Minunata Lume Nouă nu este Globaliştii işi continuă propaganda lor pentru ca nu
invicibilă. Tot mai multe țări au început să vorbească cumva popoarele lumii să se trezească, dar soarta lor este
deschis despre ,,o lume multipolară”. Chiar şi țări aflate pecetluită. În Afganistan, talibanii discută direct cu
în interiorul lagărului globalist (UE) au început să miște americanii şi eliberează prizonieri guvernamentali,
în front. Să fie severitatea plandemiei din Lombardia un Arabia Saudită intră în tratative de pace cu Yemenul, în
avertisment al globaliștilor dat Italiei pentru acțiunile ei Siria şi Liban e linişte – peace is spreading! Ca totdeauna
suveraniste din ultimul timp? China joaca la cacealma. Este o coincidenţă zilele acestea
Între timp are loc o uriașă realiniere militară. Armata că o navă de asalt amfibiu din clasa 075 (copiată dupa o
americană a început să se retragă din Afganistan și nava de razboi americană) a fost mistuită de flacari în
dintr-o mare parte a Orientului Apropiat. Surse Mossad, timp ce era ancorată în port? Avertisment?
asociate portalului de ,,intelligence’’ Debkafile, susțin Omenirea nu mai suportă jugul globalist. Mulţi ar vrea
că SUA s-au retras pe 4 aprilie dintr-o altă bază din Iraq. să vadă o acțiune în forță a patrioților cu arestări în masă
Marele aerodrom de la Habbaniyah Al-Taqaddum, la 74 în rândul globaliștilor, trupe speciale elibând sute de mii
de kilometri distanță de Bagdad a fost cedat armatei de copiii din tunelele Cabalei, tribunale militare,
judecarea unor personaje celebre, Soros, Bill Gates sau

85
Hillary Clinton. Probabil puține lucruri de acest gen se înaintaşilor nu-i tocmai punctul forte al naţiei noastre.
vor întâmpla în perioada următoare. Nu asistăm la un alt Dar să rememorăm povestea vieţii unuia dintre cei mai
film realizat de Hollywood. Patrioții vor acționa conform mari oameni pe care i-a dat România.
legilor în vigoare și aceasta cere timp și răbdare. În Orfanul cu origini greceşti
fiecare zi se face însă un alt pas în direcția cea bună. Să Constantin Levaditi s-a născut la Galaţi, pe 19 iulie 1874,
nu uităm că patrioții nu controlează mass-media. Nu poți într-o familie modestă, fără avere. Tatăl său, emigrant
să schimbi peste noapte gândirea unor oameni care au grec (se născuse în Livadia), muncea ca salahor în portul
trăit până acum în Matrix. Galaţi, iar mama lui era dintr-un sat din apropiere de
Nu vom câștiga astăzi. Nu vom câștiga mâine. Dar Galaţi. N-a avut un destin deloc simplu. Pe când avea
victoria e sigură. Acolo unde este unul, suntem cu doar şase ani şi începea şcoala primară, ambii părinţi i s-
toții. Şi mai ales, cu noi este Dumnezeu cel în Treime. au îmbolnăvit grav (posibil de tuberculoză; sursele
Autor: #QanonRomania ….. FLUX ON-LINE istorice nu sunt prea clare), iar el a fost nevoit să lucreze,
P.S. În ultimele postări Q ne recomanda documentarul pentru supravieţuire, ca băiat de prăvălie. Ducea la
Out of Shadows Official. Îl numeşte ,,best documentary domiciliul clienţilor diverse comenzi de la băcănia unui
of the year.” Vizionare placută! unchi de-al său. După doi ani, în anul 1882 (pe când avea
opt ani), îşi pierde ambii părinţi, la doar câteva luni unul
ROMÂNUL NOMINALIZAT DE 4 ORI LA de altul, fiind luat în grija unei rude din Bucureşti, care
NOBEL ALUNGAT DIN ŢARĂ PENTRU CĂ A lucra ca infirmieră într-un spital. Aceasta îi remarcă
ÎNDRĂZNIT SĂ-I CRITICE SISTEMUL potenţialul intelectual şi îl dă la şcoală. A urmat liceul şi,
MEDICAL: „BOLILE MORALE NE MACINĂ“ apoi, facultatea de medicină la Bucureşti, unde l-a avut
Traian Stănescu ca îndrumător pe celebrul Victor Babeş.
Specializarea, cu un interesant proiect de cercetare
despre tuberculoză (deloc întâmplător dacă ne gândim la
împrejurările în care au murit părinţii săi) şi-a făcut-o la
Paris, la Institutul Louis Pasteur şi Laboratorul de
Patologie Generală, dar şi la Frankfurt, la Institutul de
Terapie Experimentală. În 1902, a obţinut titlul de doctor
în medicină în capitala Franţei, după care a continuat să
lucreze la Paris, la Institutul Pasteur şi Institutul Fournier,
fiind unul dintre cei mai apreciaţi cercetători de acolo.
Studiile sale despre poliomielită, herpes şi encefalita
letargică au fost considerate de mare interes practic şi
Toate universităţile româneşti i-au trântit uşa în nas lui teoretic. În 1913, a reuşit, pentru prima dată în lume, să
Constantin Levaditi, care a fost nevoit să-şi continue cultive virusul poliomielitic pe alte celule decât cele
cariera în Franţa, acolo unde era recunoscut deja ca unul nervoase, contribuind astfel decisiv la crearea vaccinului
dintre cei mai mari savanţi ai medicinei. Numele antipoliomielitic.
românului este legat de realizarea vaccinului Despre „bolile morale” ale românilor
antipoliomielitic, de punerea bazelor chimioterapiei şi de Levaditi a revenit în ţară în 1919 (la vârsta de 45 de ani,
dezvoltarea antibioticelor. în plină carieră de cercetător), pentru a preda la facultăţile
Povestea vieţii lui Constantin Levaditi, românul genial de medicină, dar Iaşiul şi Bucureştiul l-au respins, iar
care a influenţat major medicina mondială, arată că Clujul l-a declarat „indezirabil”, după ce savantul
România a fost mai mereu predispusă să-şi devoreze criticase dur sistemul sanitar românesc, clasa politică şi,
viitorul. Nu de alta dar eminentul savant a fost pur şi în general, grija statului faţă de starea socială a poporului.
simplu alungat din propria ţară, după ce a fost declarat „Nu este de acceptat ca zone întinse din teritoriul ţării să
indezirabil în toată cercetarea românească pentru că fie lipsite cu desăvârşire de medici şi de spitale, pentru că
îndrăznit să critice deschis clasa politică, administraţia şi toate guvernele aşteaptă să se ocupe de sănătatea naţiei
sistemul sanitar. Deşi a fost unul dintre cei mai importanţi străinii şi oamenii cu stare. Nu este de acceptat nici ca
savanţi români din medicină, Constantin Levaditi este în românii fără stare materială să fie lăsaţi să moară pentru
zilele noastre aproape anonim. Este necunoscut până şi că nu au cu ce plăti doctorii şi doctoriile”, scria Levaditi
pentru locuitorii de pe strada ce-i poartă numele în despre „bolile morale ale românilor”, în anul 1926,
Galaţiul natal: o străduţă banală, care se strecoară gropiş rememorând încercarea lui de a se întoarce în România.
printre câteva blocuri anoste, cenuşii, dar care poartă cu Ca urmare a ostilităţii administraţiei, dar şi pe fondul
mândrie nume de flori. invidiei unor colegi, care fac „eforturi” (mai ales pe
Calea de acces, care este sufocată de maşinile parcate de- canale politice) pentru a compromite ambiţiosul program
a stânga şi de-a dreapta, dă ocol cimitirului Sfântul Lazăr, derulat de profesor în combaterea sifilisului, alege să se
apoi coteşte brusc printre blocuri şi se termină anonim – întoarcă în Franţa, la cercetare. În 1920 este invitat să
înghiţită fiind de strada Combinatului – chiar la poarta preia conducerea Institutului Rockfeller din New York,
locului pentru odihnă veşnică. Oamenii nu mai ştiu cine însă refuză. În 1926, devine membru titular al Academiei
a fost savantul Constantin Levaditi şi nici măcar nu poţi Române, al cărei membru corespondent era încă din
să-i judeci pentru asta, căci păstrarea memoriei 1910. Este considerat decanul incontestabil al şcolii

86
franceze de bacteriologie, iar ultimii ani au coincis cu Noi, deși e pandemie, ne distrăm la greu cu clanul
studii importante asupra antibioticelor: penicilină, Și, când dăm peste un fraier, scoatem și din viruși banul.
streptomicină, bacitracină, subtilin, polymyxin, Ia, bre, oala și plătește, că m-au trecut zeci de ape
aureomycin, cloramfenicol. Savantul român este Și, când mergi spre Capitală, vezi de viruși, să nu-ți scape!
Și abia plecă jupânul... Ce mai chiot, ce mai fum,
considerat unul dintre fondatorii virusologiei, Se încing, îndată, hore și grătarele, în drum,
imunologiei şi inframicrobiologiei moderne, studiile sale Decibelii zburdă-n voie, zeci de fețe somnoroase
asupra sifilisului, poliomielitei, encefalitei, rabiei sau Se arată pe la geamuri, puradeii ies din case
chimioterapiei fiind printre cele mai valoroase la nivel Și, din proprie voință, fără de niciun îndemn,
mondial. Caută prin bătătură un cărbune sau un lemn,
A fost nominalizat de patru ori la Nobel Peste sat s-adună norii, semne sigure de ploaie,
Munca lui a primit fireasca recunoaşterea internaţională. Urlă ulița de zgomot și de strigăt de bătaie,
A fost premiat de Academia franceză de Ştiinţe şi de Răngi, și săbii, și topoare se trimit din mână-n mână,
universităţi celebre din Marea Britanie, Germania şi Gata e să intervină și Poliția Română...
SUA. A primit patru nominalizări la Premiul Nobel,
evident pentru medicină, însă, din păcate, nu a câştigat
niciodată prestigiosul premiu. Lucrările şi activitatea lui „ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI.
Constantin Levaditi sunt încă puncte de referinţă în MONOGRAFIE ETNOFOTOGRAFICĂ“
cursurile unor universităţi şi în dezbaterile din cadrul de Vasile Şoimaru
congreselor de virusologie şi imunologie. A murit pe 5
septembrie 1953, la Paris, având marele regret că nu a
fost lăsat să ajute la dezvoltarea cercetării româneşti.
„Am fost forţat să lucrez printre străini pentru că nu m-
au vrut cârmuitorii românilor mei”, scria Levaditi, în anul
1951, în autobiografia sa.

CONTAMINAREA
(după Scrisoarea a III-a, de Mihai Eminescu)
de
Ilie Bâtcă
Din 30 aprilie 2020, „Românii din jurul României.
L-a oprit, tăindu-i calea, pe un ins în haine sport, Monografie etnofotografică“, de Vasile Şoimaru, poate
Ce ieșise dintr-o curte cu palatul lângă cort. fi accesată online de oriunde în lume. Anunțul a fost făcut
- Tu ești șeful? - Da, măi frate! - Știu că voi, de la străini, chiar de autorul lucrării, care spus că acesta este darul său
Ați adus în țară viruși. Vreau și eu măcar puțini! pentru românii de pretutindeni,
- Nu te rușina, măi frate! La câți viruși te-ai gândit? transmite www.infoprut.ro, preluat de Romanian Global
Am adus destui în țară, că i-am câștigat cinstit. News.
Despre partea consumării, însă, șefu`, să ne ierți, „Astăzi, 30 aprilie 2020, pentru că tot stăm cu toții acasă,
Dar, din lipsă de condiții, noi nu vindem viruși fierți! am hotărât să vă fac o surpriză și să deschid, pentru prima
De vei vrea pentru acasă, îți încarc vreo patru oale,
dată, pentru toți voi CELE 375 DE PAGINI CU O MIE
Poate mai doresc și alții din familia matale.
Până pregătesc eu marfa, scoate niște euroi, DE IMAGINI, ale Monografiei etnofotografice
Să vedem de ești solvabil să iei viruși de la noi! ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI (Chișinău, 2014),
- Cum, când eu, din piatră seacă, aș putea banii să-i scot, premiată de către Academia Română, acum cinci ani.
Să-ți dau ție socoteală? Asta este prea de tot! Vizionare și lectură plăcută! Și nu uitați să deschideți
O, tu nici visezi, măi nene, ce profituri mi-au adus fiecare capitol în parte, pentru că fiecare mai conține zeci
Și ”Elvila”, și ”Relaxa”, mai ceva ca în Apus, de pagini și imagini, să vedeți ce Neam Frumos Suntem”,
Toți ce vor mobilă scumpă, însă una foarte bună, a subliniat Vasile Şoimaru.
Fac comandă și așteaptă, după ce plătesc arvună. Această carte este un document care mărturisește despre
Am și mobilă sculptată de meseriași, cu dalta,
În afară de aceasta, eu mai vând și una, alta.
existența românilor din jurul României din anii 2002-
Ban cu ban eu adunat-am, ca să fac avere mare 2014. Astfel, lucrarea reușește să prezinte o imagine
Și sunt azi, ca om politic, într-o plină afirmare. integrală a românimii statornicite în afara granițelor
În campanie văzut-ai câte semnături am strâns, actuale ale României.
Dar mulți s-au găsit să spună că nu sunt îndeajuns.
Eu, care-am trudit, măi nene, ca să prind atâta cheag, CATE DEGETE ARE “MANUSA” DVS,
Am ajuns să cumpăr viruși de la tine, un beteag! DOMNULE VIKTOR ORBAN?
- Un beteag, cum zici matale, dar ăst virus ce-l dorești -Scrisoare deschisa premierului Ungariei-
Nu e unul oarecare, e Covid de Bărbulești.
Să ia virusul acesta, a venit și Comitet, Motto: “A pretinde ca in Romania se desfasoara o revolutie
Tocmai din Buzău, baștane, nu mai e niciun secret. ROMANA,
Tu te lauzi că, în viață, ai făcut ce ți-ai propus, declansata de un ungur, Laszlo Tokes, e ca si cum ai spune ca
Că, umblând să faci avere, nimeni nu ți s-a opus, elefantii zboara,
Te fălești că, pentru asta, folosești orice prilej, dand din urechi, din floare in floare si le polenizeaza!”.
Dar, când cauți niște viruși, vii la mine valvârtej.

87
(Cpt. Mircea Dogaru, 22 decembrie 1989, orele 20:00, pe interpelarea pe aceasta tema a omologului sau roman, gl.
DN1, Dumitru Cioflina. Cat despre citatul cu “cotul Dunarii”,
intre Otopeni si Bucuresti. Declaratie facuta in fata acesta provine din declaratia unuia dintre cei 9 teroristi
“Jurnalistilor fara frontiere”) arestati si condamnati pe viata de tribunalele militare
romanesti si pentru eliberarea carora au behait si au facut
liste de sustinere 2 ani, damele “civice” ale post-
Domnule premier Viktor Orban, revolutiei romane”! Chiar credeti ca li s-a pierdut urma
la Aiud sau in arhiva SIPA, inchisa si “epurata” de
Recunoscandu-va calitatile reale, dovedite in Monica Macovei si ciracii ei?
promovarea intereselor poporului ungar, oricat de
strambe si de utopice ar fi acestea, nu pot sa nu remarc Domnule premier,
ipocrizia falsei pozitii conciliatorist-diplomatice, Ati tinut cumva si dvs. in 1990, discursuri patriotice
adoptata de dvs. in fata recentei pozitii, poate nefericita, pentru “eroii cazuti in revolutia din Romania” in fata
poate premeditata, avuta de Presedintele Romaniei, in unitatii speciale din Seghedin, la ridicarea placii
cazul, electoral construit al Proiectului Legislativ de comemorative? Ati colaborat atunci cu Rudas Erno si,
Autonomie Teritoriala “Secuiasca”, proiect devenit un ulterior in denigrarea Romaniei, cu Lazlo Tokes care cere
fel de Hopa-Mitica al politicii dvs. si a UDMR. Si nu pot astazi “demisia fara intarziere a presedintelui
sa nu raspund amenintarii voalate care transpare din Iohannis”? Ati colaborat cu Eva Maria Barki de la Viena
afrimatia dvs. ca “Daca vom fi nevoiti, vom ridica si cu Raffay Erno, KGB-istul transfug din Ardeal si erijat
manusa aruncata”! O fac tot “diplomatic”, apeland la in Goebbels-ul lui Lazos Fur, ministrul care a lansat
un set de intrebari nascute din “suspiciunea rezonabila” formula “Cine detine pamantul, are Ardealul”? Cum
ca, atunci cand ati fost selectat din cortul mamei dvs. si ati implicat FIDESZ in actiunea, declansata de Lazlo
transformat in “hungarus pur”, ati primit si un altfel de Tokes cu sprijinul unei banci budapestane si a doua banci
instructaj, pe linia New Age, in scopul manipularii si vieneze, de achizitionare “pe nimic” sau de “recuperare”
impingerii spre dezastru a poporului frate ungar. In prin fals si uz de fals a sute de proprietati in centrul si
treacat fie spus, pentru mine ca istoric, permanenta vestul Romaniei? Dar in “rebeliunea” de la Targu Mures,
jonglerie de la 1871, cand s-a dat ordinul construirii unei extern pregatita si soldata cu mutilarea televizat-
“natiuni omogene” (din unguri si deznationalizati ai programata a “ungurului” Mihaila Cofariu? Cati din cei
tuturor etniilor) cu termenii “ungur”, “maghiar”, “secui” 7.000 de luptatori unguri intrati in Romania atunci cu
si “ceangau” nu tine! Asadar… pasapoarte false, alaturi de diversionisti germani,
austrieci, rusi etc. au fost oamenii dvs.?
Domnule premier,
Va mai amintiti cand v-ati dus, acum 31 ani, insotit de Domnule premier,
ciracii dvs., ajunsi, astazi, unul Presedintele Ungariei, Este adevarat ca vi se datoreaza succesul crearii
altul al Parlamentului, al treilea Primarul Budapestei (de “culoarului” de proprietati pe linia Odorhei-Seghedin pe
domnul doctor nu va reamintesc pentru ca a dezertat cand care, cu stiinta unor scelertati lideri ai Romaniei basiste,
a vazut ce enormitati debitati si faceti), in Cehoslovacia, intentionati sa faceti trei autostrazi care sa lege “Erdely”
sa impulsionati si acolo “revolutia”, adica secesiunea adica asa-zisul “Tinut Secuiesc Independent” intr-o
teritoriilor locuite de minoritatea ocupanta ungureasca? Transilvanie autonoma, de Ungaria? Ati uitat ca harta
Numai ca cehii au optat, spre deosebire de serviciile respectiva a fost distribuita, alaturi de harta Ungariei
romanesti, pentru o “revolutie de catifea”, drept care ati celor 64 de comitate si de brelocuri bilingve, glorificand
uitat ce ati patit din partea lor, in special a cehilor pe care “poporul ardelean” si “statul bilingv Transilvania” la
dementii New Age i-au botezat “popor slovac”, atunci congresul secret de la Cluj (fost Clusium, azi Cluj-
cand v-ati aplecat sa “ridicati manusa”? Ca pana la Napoca) al celor 32 de fragmente etnice europene din
Budapesta, unde ati intemeiat din ordin FIDESZ, nu v-ati toamna lui 2003? O diversiune, bineinteles, care sa atraga
oprit? atentia prostilor nostri si pe fondul careia s-a lucrat
magistral! Cu ce si cu cat ati contribuit, in acele zile, la
Domnule premier, inventarea, pornind de la 498 cetateni romani declarati,
Slovacia ca Slovacia, ca a fost botezata candva “Ungaria la recensamant, “secui”, pe linia KGB-ista a “natiunii
Superioara”… dar cu Romania ce-ati avut? Puteti sa putin numeroase, gagauze” a “Natiunii Secuiesti” si a
spuneti, astazi, de Ziua Mondiala a Libertatii Presei cu Consiliului National Secuiesc? Cat ati investit si investiti
sinceritate, daca si in ce masura ati fost implicat in in tradatorii romani proveniti din familii mixte, sa lupte
pregatirea, fie si ideologica a cetatenilor romani proveniti in traditia New Age manista pentru un “Ardeal
din familii mixte (romano-unguresti sau romano-sasesti, independent” sub lozinca “Inalta doamne Carpatii cat
pentru ca trebuiau sa lanseze lozinci in romaneste) de Himalaya”? Cu cat le intretineti si astazi iluzia ca trebuie
KEOD in cele 12 tabere din Ungaria, in vederea sa uite sangele propriilor inaintasi sacrificati pentru
“revolutiei spontane” din Romania? In instruirea lor ca Marea Unire a Romanilor si sa se separe ei, Marius
luptatori de elita in poligonul “din cotul Dunarii” sau pe Chicos Rostoganii, de “Miticii” de la Bucuresti? Cu cati
macheta Transilvaniei de la Debretin? Pentru care bani si cu ce promisiuni au fost mituite loazele noastre sa
macheta, armata dvs. si-a pierdut in 1997 seful Marelui va sustina actiunile anti-romanesti de inventare a unor
Stat Major, in functie de 2 decenii, fiindca n-a raportat

88
inexistente proprietati ale bisericii catolice (cladiri si nostri ca la Ditrau, in umplerea oraselor transilvane de
terenuri) si cat au primit magistratii nostri tradatori sa dea denumiri stradale si busturi ale criminalilor unguri de
statut juridic aberatiei numita “Starea romano-catolica”? razboi (exemplu Albert Wass)? Cat in aducerea de arme
O aberatie lingvistica de tipul “Bazinului Carpatic” (furat si munitii declarate exponate pentru muzeele satesti de
hidrografiei si operat prin stergerea cu guma de pe harti istorie sau pitite de “samanii de Covasna” in subsolurile
a Carpatilor Occidentali, ca sa rezulte o ciuperca nucleara bisericilor, din 1990 si pana astazi (Jos palaria pentru
botezata “Ungaria Sf. Stefan”) sau de tipul noului proiect ingenioasele conserve cu cartuse pe post de boabe de
sterpelit astazi de dvs. domeniului protejarii mediului si fasole si pentru grenadele ofensive pe post de mingi de
pe care l-ati intitulat “Zone Nationale Protejate”? O tenis!)? Cat v-au costat echiparea, instruirea si dotarea
inventie pentru care ati comandat in Romania 1.000.000 noilor “garzi|” ale “zdrentarosilor” in padurile noastre,
de semnaturi si pe care vreti sa o bagati in foarte scurt care inca nu au luat drumul Austriei? Cat costa cele 8
timp pe gatul Comisei Europene! baze de pregatire paramilitara camuflate in “cluburi de
paint-ball” (doua in Bihor, cate una in Cluj si Mures,
Domnule premier, patru in Harghita))? Cat a costat inchiderea aeroportului
Cat la suta din planul lui Miklos Horthy din 1921 de de la Targu Mures, de mare importanta pentru partenerii
“agresare a Romaniei la pace”, permanent actualizat de nostri strategici, spre a fi inlocuit de aerodromurile de la
un Heinrich Werth sau Kos-Karoly v-ati insusit? Si de ce Ghindiu si Nisentea, pe cale de a deveni aeroporturi
ati facut-o? Nu cumva, pentru ca, de doi ani Putin v-a “private” sau de cele, deja proiectate, de la Ciceu si
cam dat cu flit, inclusiv in Programul nuclear, pentru ca Cekend?
s-a prins ca jucati la trei capete (SUA, Germania, Rusia),
dvs. fiind, in fapt, dincolo de gargara anti-Soros omul Domnule premier,
comunism-globalismului si al Noii Ordini Mondiale? Da! Aveti dreptate! Proiectele “Autonomia Tinutului
Secuiesc” si “Trianon 100” in care ati bagat sute de
Cat v-a costat mita pentru restituirile ilegale, catre milioane de euro, sunt baloane de sapun! Fatada pentru
urmasii fostilor optanti sau fascisti unguri, prin prosti si carpa rosie pentru tauri! Dar cat investiti in
fasificarea datelor istorice si actelor, pentru proprietati proiectul real, acela ascuns in spatele lor si intitulat
romanesti adjudecate, inclusiv ale armatei (28.500 ha si pragmatic “Programul de Dezvoltare a Bazinului
zeci de cladiri doar in Harghita si Covasna) sau ale Carpatic Unitar”, prin care vreti sa dati ungurilor din
tiganilor romani si unguri deposedati de Horthy? Cat afara granitelor dvs. iluzia ca traiesc in Ungraria? Cat v-
suneti de implicat in pedepsirea de catre politrucii din a costat organizarea separata a oamenilor de afaceri de
CNA a posturilor de televiziune sau a jurnalistilor romani etnie ungureasca din Romania prin Conferinta de
ca Monica Ghiurco, pentru ca au abordat tema Afaceri discriminatorie, initiata recent (11-12 februarie
restituirilor ilegale? Ati investit si dvs. in indepartarea din a.c.) de Peter Ferenc, la Targu Mures? Si asta in scopul
media romaneasca a realizatorilor si invitatilor incomozi crearii infrastructurii “Camerei de Dezvoltare a
pentru nationalismul dvs. de tip horthyist? Cat ati investit Afacerilor din Bazinul Carpatic” dependenta de
in oficializarea limbii ungare in administratia Camera de Comert si Industrie a Ungariei (MKIK)? Cat
romaneasca prin legi, care, mai nou, uita procentul de va costa “Colaborarea intre judetele infratite cu
20% al etnicilor sau in recentul si imbecilul Cod Tinutul Secuiesc” adica piatra de temelie, dupa Kelemen
administrativ? Cum sprijiniti si cu cat discriminarea Hunor, pentru “Colaborarile regionale intre magiarii
elevilor si studentilor romani fata de deznationalizatii din Bazinul Carpatic”?
amagiti cu promisiuni si educati ca sovini (nici ei nu stiu
ce… unguri, maghiari, secui, ceangai) incepand de la Ati investit mai mult de 10.5 milioane de euro, in ultimii
gradinita? doi ani, in unificarea media de limba ungureasca din
Romania, prin FOTER si “Asociatia Pentru Spatiul
Domnule premier, Media Transilvan”…. DA sa NU? Ati investit sau nu,
Cat ati investit si investiti in UDMR, PCM si PPMT, la noi, peste 250 milioane euro in crearea unor retele
pentru agitarea anuala daca nu lunara sau zilnica a paralele si discriminatorii fata de romani de gradinite,
sperietorii cu “dreptul secuilor la autodeterminare”? scoli, sau baze sportive? Ati dat sau nu 130 milioane euro
Cat in separarea romanilor de ortodoxie si atragerea lor Bisericii Calvine Transilvane? Si asta pe langa cele 9
la culte ori secte protestante sau direct la sintagma milioane de euro investiti in programe pentru copii prin
“catolic=ungur”? “fundatiile educationale” gen “Iskola Alapitvany” si
“Sapientia Alapitvany”?
Cat investiti in proiecte gen “Sapientia”, “Compania
Husarilor”, sau “Focuri in Tinutul Secuiesc”? Cu cat Domnule premier,
ati sprijinit extinderea asa-zisului “tinut” Ati promovat sau nu rasismul si discriminarea in
(Szekelyfold inseamna in fapt “Pamantul Secuilor” si Romania, in scopul segregarii, sub lozinca
nu “tinutul”) spre Moldova, in judetele Bacau si Neamt “Invatamantul, de la gradinita pana la universitate,
sau in Muresul meu natal? Cat ati investit in demolarea cluburile sportive, institutiile culturale si presa…
monumentelor eroilor romani, nu numai la Buda ci si in toate pot fi folosite in limba magiara si numai de
Romania (ex. la Oradea) in lichidarea cimitirelor eroilor unguri”?

89
Maghiar din Transilvania” a cerut, tot in februarie a.c.,
Cat ati investit in Romania, prin Ministerul Agriculturii autonomia si pentru judetele din vestul Romaniei si
ungar, in ciclul de emisiuni TV “Hungaricum” si in intemeierea, sub numele de “Partium” a unui stat cu
programul “Cred intr-o patrie”, cu scopul “democratic” capitala la Oradea? Sau n-ati putut, pentru ca, din 2003
si “european” de “reunificare nationala deasupra ati sponsorizat toate “marsurile” organizate acolo pe
granitelor”? Si asta, in timp ce ati respins, la 13 biciclete sau pe cai? Ca doar si dvs. veniti calare in
septembrie 2019, pentru romanii din Ungaria, prin Ardeal, dupa modelul lui Horthy, pentru ca nu s-a gasit
Autoritatea Maghiara pentru Telecomunicatii, inca nimeni sa va intampine in Romania cu celebrul
patriciparea Digi TV la licitatia 5G din tara dvs.! Ati cantec “S-a suit Orban pe cal/ Sa se uite in Ardeal/Da-
acceptat formula de “Unificare Virtuala” pentru a defini te……………. jos/Ca Ardealul nu-i al vost!”
programul dvs. politic agresiv de creare, potrivit Apropo, pe langa sicanele cu arborarea steagurilor in
cercetatorului Tamas Kas ale unui “paralelism etnic berna de Ziua Romaniei ridicarea de steaguri unguresti
menit sa consolideze si sa mentina un sistem in care pe cladiri oficiale romanesti, refuzul primarilor de a purta
maghiarii sa-si duca viata ca si cum ar trai nu in esarfa tricolora romaneasca etc. sponsorizati cumva si
Romania ci in Ungaria”? Nu negati, pentru ca este si puzderia de fundatii ale rudelor dvs. materne? Mai bine
concluzia presei ungare: “Ungaria lui Viktor Orban renuntati, pentru ca SIS-ul a fost pregatit la est de
– noteaza ziaristul Akos Keller Alant – varsa bani in Romania si ati putea avea parte de “efectul bumerang”!
presa de limba maghiara, in educatie, cluburi sportive Da! Ati obtinut succese in conturarea himerei secuiesti,
si biserici din Transilvania, unde peste 1.000.000 de inclusiv prin singularizarea limbii unguresti pentru elevi
etnici maghiari isi duc tot mai mult traiul ca in si studenti, datorita deciziilor catastrofei ministeriale
Ungaria”! numita Monica Anisie care a acceptat ca examenele de
absolvire sa nu se mai tina in limba tarii! How much? Si
Ati proclamat sau nu 2020 - “Anul Identitatii Nationale daca tot vorbim de bani, pe unde se mai scurg banii in
Maghiare”, in contextul “Comemorarii Trianon 100”? Ardeal? Tot de la Ministerul Apararii si vicepresedintele
Parlamentului ungar prin “Fundatia Bethen Gabor” si
Domnule premier, Consulatul de la Miercurea Ciuc, sau prin Asociatia
Cat ati investit in “Crucile cu sageti”, reinfiintate in 2007 “Drumeti in Ardeal” din Debretin (Vezer utca, 23) catre
ca “Garda Maghiara pentru Protectia Traditiilor si “Siculitas” (Targu-Mures, Str. Marton Aron, nr. 1) si
Culturii” si, mai ales, in “Plutonul Secuiesc” de sub “Szepsireform” (Sfantu Gheorghe, Str. Mikes Kelemen,
egida PCM desi “Garda” a fost scoasa in afara legii de nr. 2, ap. 53)?
Tribunalul (2008) si Curtea de Apel (2009) din
Budapesta? Si, apropo, cu cat ati sponsorizat inventarea Domnule premier,
PCM in 2008 si a PPMT in 2011? Ca istoric, nu pot sa nu ma intreb… cu ce l-ati calcat pe
bombeu atat de tare pe presedintele Romaniei? Dincolo
Cat investiti in “cinele” Coalitiei Maghiare Americane, de patritardismul extrem, afisat ca nuca in pereti, de
pentru ca americani nestiutori gen Thomas Robertson, nefericitii d-sale consilieri, care ii scriu discursurile cu
April Foley, ori Susan Hutchins sa accepte “importanta piciorul stang, nu cumva ati depasit limitele si ati patruns
Unificarii Natiunii Maghiare dincolo de Granitele pe teritoriul gruparii de la Sibiu, care orienteaza romanii,
Ungariei”? Si cum raspundeti acuzelor ca o parte din indiferent de etnie, spre afaceri profitabile exclusiv cu
banii dati astfel, ca sponsorizare (zeci de milioane de Austria si Germania? Nu cumva ati patruns si din punct
euro), se duc, in fapt, la apropiatii dvs. Attila si Laszlo de vedere spiritual pe domeniul si faceti concurenta
Belazs, Lorincz Meszaros si Istvan Tiborcz sau, prin neloiala fratilor Schuster (“ECOSAL”) care, prin
Fundatia PROECUMENICA (Monika Kozma) catre atotacaparatoarea Biserica Evanghelica ii atrag pe
firmele recent infiintate la Gheorgheni Slazmontech SRL aborigeni, prin Centrul Crestin “SHALOM” si
si Batlas Holding, ori fabirca de bere Igazi Csichi Sor “Fundatia SOLO DEO GRANDE”? Asta sa fi
care are ordinul sa detroneze “Berea Ciuc”? Etc. etc., etc., determinat duritatea protestului prezidential, al doilea
etc. … protest romanesc, in ceea ce priveste intensitatea, “pe
scara Richter”, dupa protestul ministrului roman de
Domnule premier, Externe, Teodor Melescanu din 1993, catre Gyula Horn?
Date fiind cele de mai sus, cum de aveti tupeul sa-l atacati
pe Presedintele Romaniei cand fanul dvs., seful CNCD Domnule premier,
din Romania, dl. Asztalos Csaba, din inalta sa pozitie, Cu durere in suflet, avand inca in minte Declaratia Marii
declara oficial in februarie a.c. ca “Ungaria… in mod Tradari Nationale de la Cluj-Napoca din 19 octombrie
indirect preia din atributiile statului roman si 2018, redactata de 23 de “intelectuali” (11 etnici romani,
construieste o identitate nationala pe un teritoriu, 11 unguri si 1 metis), de esenta manista, trebuie sa
adica intr-un bazin carpatic, care depaseste granitele recunosc: sunteti un mare “patriot ungur”! La fel de
de stat”? “ungur” pe cat au fost slovacul Lajos Kossuth si sarbo-
croatul Alexandru Petic (Sandor Petofi) ori sunt, astazi,
Daca sunteti “european”, de ce nu ati protestat cand liderii UDMR si ai partidelor capusa create de dvs. in
Laszlo Tokes, azi presedintele “Consiliului National Romania, pe care, daca ii cauti la “radacina” dai de

90
taranul valah (budos olah), care le-a fost bunic, sau de dorinta de a reusi a copiilor chinezi este la un nivel la care un
“vallach-ii” din Orientul Mijlociu, care au tot atata copil european ar claca psihic. Este imaginea unei tari care intr-
legatura cu ungurii cat am si eu cu eschimosii! Este adevar pune educatia pe primul loc.
admirabila tenacitatea dvs. in actiunea de prostire a
Sunt facultati chinezesti cu 2000 candidati pe un loc si credeti-
guvidului ca se poate transforma in casalot si inghiti totul, ma ca nivelul de inteligenta este incredibil de ridicat. Probabil
de jur-imprejur! Dar v-ati umflat deja prea mult, ca ca intelegeti ca nu exista comparatie cu Romania. Educatia in
broasca din fabula, si exista pericolul sa patiti ce a patit RO este o gluma.
ea! Nu uitati ca, atunci cand doi se bat, al treilea castiga!
Adica, daca se bat pentru suprematie in Romania Acuzati-ma de rasism sau de ce vreti voi insa retineti ca noi,
minoritatile ungara si saseasca, nu va castiga nici una! rasa alba, vom pierde acest razboi al dominatiei omenirii in
Dar nici stapanul comun, Germania, cu anexa Austria! E viitor exact din cauza felului in care ne educam copiii.
mai mult decat posibil sa castige, ca de obieci, cel care
sta la panda, Ursul de la Rasarit! Ai carei slugi veti Si mai e un factor. Chinezii il iubesc in masa pe Xi. Il iubesc pe
bune intr-un fel in care noi nu vom iubi niciodata un lider.
deveni, tot ca de obicei! Si tot in 24 de ore!
Fanaticii muncii. Stiu ca este greu de imaginat dar angajatii
Personal va sunt recunoscator, de aceea mi-am permis sa chinezi sunt gata sa lucreze si pe gratis daca e nevoie si li se da
va sfatuiesc de bine! Pentru ca, sutele de milioane de euro un obiectiv. Angajatii Huawei au anuntat ca sunt dispusi sa
bagate de dvs. in ultimii doi ani, in contracararea lucreze pe gratis minim doua luni pentru a ajuta compania sa
“Centenarului Marii Uniri”, inlocuirea sa cu propriul dvs. depaseasca impasul actual . Voi ati face asta?
proiect propagandistic “Trianon 100” si aducerea la
Sumuleu (soldata cu un mare FASSS) a Papei Francisc I, De aceea vom pierde dragii mei. Educatia si fanatismul
mi-au stimulat, datorita uriasei propagande secesioniste chinezesc sunt greu de inteles pentru occidentalul average
spalat pe creier de globalizare, drepturi egale, flower power si
dezlantuite pe temele “Trianon” si “Secuii”, revenirea in curcubee.
forta ca istoric, prin lucrarile “Secuii, poporul furat”,
“Intre Alba Iulia si Trianon. Ungaria tuturor In fata acestui colos, singura noastra sansa este sa ne unim cu
cauzelor si razboaielor de succesiune (1918-1920)” si totii, Europa-SUA si sa punem educatia pe primul loc. In
coordonarea amplului volum al istoricilor romani urmatorii ani avem one-shot sa construim intreaga societate
autentici “Dimitrie Cantemir si constiinta unitatii occidentala in jurul educatiei, sa punem inventiile si inovatiile
romanilor”! Fiindu-va, asadar, oarecum recunoscator, in centrul preocuparilor noastre.
imi permit sa va mai dau un ultim sfat in galceava cu
bietul nostru presedinte, pe care sunt obligat sa-l apar prin Parerea mea este sa va invatati copiii chineza si sa va rugati la
Dumnezeul vostru crestin sa nu ajungem vreodata in timpul
juramantul militar: lasati-va in buzunar manusa! Are vietii la un conflict Occident-China ca ne vor sari mucii cu toate
mult prea multe degete dar sunt si mai multi si mai fitele noastre occidentale si toate flic-flacurile culturale.
puternici cei ce se pregatesc sa va loveasca peste ele!
S-O LUĂM DE LA-NCEPUT
Al dvs. sincer, Col.(r) dr. Mircea Dogaru,
Istoric militar, Presedintele Sindicatului Cadrelor A venit la mine-un frate,
Militare Disponibilizate, Bucuresti, 3 mai 2020, Din fratele de peste Prut,
arest la domiciliu, de Ziua Mondiala a Libertatii Presei geanta plină cu de toate,
vorbe bune și-un sărut.
ÎNVĂȚAȚI-VĂ COPIII CHINEZA
A venit la mine-un frate,
Game over. Nici nu va imaginati ce se intampla acum in fratele de peste Prut,
China. Centrul financiar al lumii dar si cel de inteligenta se Doamne Sfinte, fă dreptate,
transfera in Asia ireversibil. Eforturile lui Trump de a stopa noi, străini, să fim n-am vrut.
ascensiunea Chinei sunt aproape inutile si nu fac decat sa amane
deznodamantul. A venit la mine-o soră,
sora mea de peste Prut,
Pana acum, peste 90% din marile inventii ale lumii au apartinut și ne-m prins ambii în horă,
rasei albe. Occidentul a condus sute de ani omenirea in cursa Hora, noastră, de la Prut!
inventiilor ai inovatiilor dar acest lucru tocmai se schimba sub
ochii nostri. A venit la mine-o soră,
sora mea de peste Prut,
Va rog nu imi spuneti de Silicon Valley cand doar in Shenzen cea din Țara Tricoloră
este un Hi-tech Park cu 600.000 de programatori unde in medie că-alta nicicând n-am avut!
un apartament costa 1.6 milioane dolari si salariu mediu este de
8000 usd. Au venit la mine frații,
frații mei de peste Prut,
In China zilele acestea a fost bacalaureatul chinezesc. Doua în ei văd marea, Carpații…
zile, 3 examene pe zi fiecare de 2.5 ore. Intreaga tara s-a oprit S-o luăm de la-nceput!
in loc ca sa nu deranjeze examenul. Constructiile s-au oprit si
pentru orice zgomot amenda este de 2000 usd. Concurenta si 07 mai 2020
© Anatolie Cărbune

91
chinezi, că e mai ieftin. Cei apropiați Chinei sunt favorizați de
Bucureşti, nr.3 din 31.05.2020 d.Chr.(după Christos), 31.05.7528 aceasta, pe toate planurile, inclusiv militar. Că așa e lumea de
d.Fl. (de la Facerea Lumii), 31.05.12 020 d.Zm. (după Zamolse) în azi. Arabii au risipit sume imense de bani provenite din exportul
Calendarul DacoRomânilor, 31.05.35 020 d.Th. (după Thoth de hidrocarburi, pe lux și bizarerii foarte ineficiente. S-au trezit
Atlantul),31.05.170 d.Em. (după Mihai Eminescu) tîrziu, iar acum investesc în tehnologii ale viitorului pentru că
petrolul fie va seca, fie va deveni prea ieftin. Ei ar fi putut
COMUNICATUL nr.4 din 31.05.2020 deveni stăpînii lumii de azi. Dar acum chinezii îi vor cumpăra
al Cabinetului DacoRomânesc (C.D.R.) din Senatul Fundației cu totul și pe ei. ”Chinezăriile” ieftine și trecătoare au dus banii
Academia DacoRomână „Tempus DacoRomânia ComTerra“ lumii spre China. Azi, China dă bani cu împrumut sau chiar
(F.A.D.R.„T.D.C.“), GardaDacoRomână, precum și donații Occidentului, toți devenind dependenți de ea. O
Societatea ”Carpații” din cadrul Alianței Naționale a Dacilor sintagmă militărească veche spune că două săbii nu încap în
Liberi (A.N.D.L.) aceeași teacă. Astfel, SUA au rămas pe dinafară, tot arătîndu-și
mușchii față de alții și chiar față de aliați. O analiza SWOT arată
Conducerile de mai sus, reunite, analizînd starea moral- că atuurile Germaniei sunt doar mentalitatea, disciplina,
politică, cultural-spirituală și economico-socială a națiunii și a ordinea, seriozitatea, organizarea. Atuurile Chinei: populația...
lumii în cheia identității naționale dacoromânești din data de 21 un sfert din populația planetei, accesul la resursele lumii (prin
mai de ziua împăratului dacoromân Constantin cel Mare, 27 - care a limitat, ca jucătorii de go, toate resursele adversarilor
ziua în care Mihai Viteazul a realizat reunirea politică a globali), un teritoriu imens (imaginați-vă ce bogății pot scoate
Valahiei, Transilvaniei și Moldove sub sceptrul său, dar și ziua din burta înaltului și uriașului podiș al Tibetului – Siberia
în care a fost asasinat Tudor Vladimirescu, după 28 - ziua Chinei, unele minereuri unicate pe Terra), buna poziționare
Înălțării Domnului, Ziua Eroilor Națiunii și a militarilor în strategică, mîndria unui popor care, genetic, are un trecut
rezervă și retragere, sintetizînd concluziile rezultate pină la data glorios, cu o istorie și o civilizație strălucită de peste 5 000 de
de 31 mai - ziua românilor de pretutindeni și înainte de 1 iunie ani, cu spirit patriotic nelimitat, capabili de sacrificiu, cu o
- ziua copiilor noștri și ziua de naștere a mareșalului Ion conducere fermă, unită, concentrată în mîinile unui partid
Antonescu cu cîteva zile inainte de 4 iunie Ziua Trianonului, (denumit ”comunist”, dar, în fond, cu adevărat naționalist – ”nu
în conformitate cu fundamentele științei dacoromânisticii și contează culoarea pisicii, important e să prindă șoareci!”) cu
principiile doctrinei naționale, sunt împuternicite să comunice milioane de membrii, un stat cu legi draconice care impune
următoarele: ordinea și disciplina fără discriminare, cu tehnologii de vîrf
A. Lumea de azi este cîmp de luptă al celui de-al treilea război alternative, asimilate creator. Pe deasupra, dacă în poligoanele
mondial în care ”libertatea este dreptul de a le spune, oamenilor, de instrucție militară germane mai crește iarba, China are o
ceea ce nu vor să audă !" (George Orwell) și în care a spune armată de temut aflată în alertă permanentă, gata pentru orice
adevărul este un un act de eroism pentru fiecare cugetător. vremuri de război. Pînă și prin defilarea recentă a bătut, de
Germania si China au înțeles primele că războaiele moderne departe, orice paradă din lume și din toate timpurile.
sunt cele economice, că țările nu mai pot fi supuse prin violență, Cît despre punctele slabe ale Germaniei, încep cu populația
dar pot fi cucerite economic. Ele sunt cucerite, sunt subjugate mică, in comparație doar cu oricare provincie chineză, cu
și asuprite la fel ca în Evul Mediu, dar prin ”mijloace pașnice”. constrîngerea așezării în spațiul geografic vital, cu landuri
În lume există două mari strategii de cucerire: una clasică, a aproape independente ca în evul mediu, cu imigranți care apasă
SUA, de control și dominație armată, și a doua, metoda asupra spiritului german. Pe scurt, Germania nu mai este cea
chinezo-germană - nonviolentă, pașnică, economică. Azi e mult din vremea lui Bismarck și nici nu sunt semne că va mai fi, deși
mai ușor și mai eficient să cumperi, să sărăcești o țară decît să încearcă să refacă reich-ul german prin U.E., spre rușinea lor,
o bombardezi ca să o supui. Sistemul american a eșuat, SUA au au eșuat deja. China deja cumpără ramuri de vîrf întregi chiar
pierdut supremația lumii în favoarea Chinei. Dacă secolul XX din Germania. Se pare că sistemul ei politic a devenit corupt,
a fost al S.U.A., secolul XXI este al Chinei. birocratic, depășit de vremuri, întrucît prostia, decăderea
SUA sunt datoare Chinei. Votanții de la ONU și din Consiliul morală și indisciplina apare și printre germani. În plus, lipsa de
de Securitate datorează bani Chinei, iar China cotizează la resurse o face foarte dependentă de import, încît naționalismul
organizațiile internaționale, ca toată planeta care e datoare german poate deveni doar vînare de vînt.
vîndută. După Mao și Deng Xiao Ping, China a muncit din greu Și China are puncte slabe. Cheltuielile militare necesare,
și a făcut sacrificii uriașe, cu răbdare și înțelepciune, sacrificînd deși la o treime din cele ale SUA, frînează ritmul înalt de
astfel bunăstarea poporului în favoarea creșterii puterii statului dezvoltare, deocamdată încă cel mai mare din lume al Chinei.
chinez. Iată că și socialismul bun de ceva. China produce de Nevoia de protejare a căilor maritime comerciale de care
decenii foarte ieftin, exportă, iar importurile sunt foarte mici, depinde ritmul de creștere economică costă, cele 40 de
acumulează bogățiile lumii care s-a cam lenevit, dezvoltă portavioane nu sunt încă gata. Probabil că vor tăia noi canale în
tehnologii noi, a redevenit creativă și inovează permanent. Asia de sud-est și chiar lîngă Panama, au nevoie de alternative
Investește în lume, cumpără ramuri industriale, resurse naturale în caz de conflict, continuă noul ”drum al mătăsii” care asigura
întregi, chiar și din fostele mari puteri. Datorită profitului sîngele economiei mondiale interconectate, reducînd
repatriat, de cele mai multe ori nici măcar impozitat, banii curg dependența de comerț și de resurse minerale externe. Ea este o
în China în mod pașnic, iar nivel de trai al poporului chinez prezență puternică în Africa, Australia, Oceania, tot sud-estul
crește constant și abrupt. Blestemul secolelor trecute cînd China asiatic, chiar și in Siberia. Miracolul chinez în tehnologie este
era jefuită de imperiile lumii se aliase pentru a împărți recunoscut prin deținerea cîtorva vîrfuri globale. Chinezii
exploatarea și ocuparea ”țării de jad din mijlocul lumii” de intuiesc, copiază, fură, reproduc creator mult mai repede decît
atunci s-a transformat în admirație și uimire față de miracolul reușesc inventatorii lumii să imagineze, avînd permanent acces
chinez. În China și Germania excedentele balanței comerciale la toate marile descoperiri, creații tehnologice ale lumii, fiind
și investițiile în țări străine cresc mereu. Consecințele: deficitul mereu contemporani cu timpul lumii. În plus, au o ambiție
bugetar al celor care cheltuiesc mai mult decît cîștigă e uriaș, genetică de a fi mereu primii, rodul filosofiei lor primare, al
devenind catastrofal. Cei care împrumută sau primesc ”donații” educației confucianiste, al artei militare a lui Sun Tzî, al
de la SUA, care sunt datoare Chinei, înseamnă că, de fapt, tradițiilor încarnate de atîtea milenii în viața chinezilor.
împrumută de la chinezi. Mai bine împrumuți direct de la Deciziile chineze se iau la vîrf foarte repede, cu previziune

92
seculară, clară, limpede, cu execuție la zi, militărește. Pedeapsa la LMD privind reforma învăţământului superior. A scris peste
cu moartea se aplică. Uimitor, statul prezintă nota de plată a 50 de cărţi, vândute în peste 6 milioane de exemplare, inclusiv
glontelui de stat către familia împușcatului, ca să nu rămînă o biografie a bancherului german Siegmund Warburg, din
”dator”. Acum a venit vremea să interzică și... consumul cărnii admirație, ca și o prezentare elogioasă a lui Karl Marx (acesta
de cîine si de pisică – acești prieteni ai omului de pretutindeni. să fie marxismul secolului XXI?), ca fost adept al pieţei libere
Și vor reuși cum au reușit și in privința europenizării, să şi prezicător al globalizării așa cum o știm astăzi. Îngerul negru
compatibilizeze cultura și civilizația occidentală cu cea chineză al viitorului cu cap de mort, Attali prezice că secolul XXI se va
tradițional-orientale, luînd doar ceea ce este bun de peste tot. desfăşura în trei faze distincte:
Eu sunt român, sunt european, țin cu România, cu Europa a. Super-imperiul. Mai întâi va fi o eră de privatizare în care
noastră. Însă Europa noastră a obosit, prin comoditate, lene, corporațiile impun ordinea de zi. Citez: „Banii îl vor scăpa în
ticăloșie, fățărnicie, mîndrie deșartă Drepturile și libertățile cele din urmă de tot ceea ce-l amenință, inclusiv de statele-
omului și ale națiunilor sunt parțial compromise, uneori diluate națiuni, care se vor distruge progresiv. Piața va deveni singura
și chiar întoarse pe dos, cu interpretări bizare pentru secolului lege recunoscută în lume. Un sistem de putere a cărui structură
XXI. Europa risipește resursele pe fleacuri, petrece, a uitat rămâne evazivă, dar al cărui scop este global“. b.
menirea ei globală. A devenit libertină, se va destrăma dacă nu Hiperconflictul. Super-imperiul va face implozie şi va exista o
își revigorează tabla de valori, ca întreg Occidentul. perioadă de haos la nivel mondial. Începând cu 2030, Attali
România noastră tradițională este umilită de europeni – prevede „războaie devastatoare, națiuni erodate, grupuri
”frații mai mari”, deși DacoRomânia este matca civilizației religioase, entități teroriste şi pirați ai piețelor libere care se vor
europene primordiale. România vede în China echivalențe lupta unul împotriva celuilalt“.
primordiale în tabla de valori pentru că în lumea terestră există c. Hiperdemocrația (2060) Extenuată de războaie şi de
două trunchiuri de cultură fundamentale, cel dacoromânesc și revolte sociale, populația lumii va accepta cu brațele deschise
cel chinez. Ele trebuie să coexiste pașnic în deplină armonie „crearea unui guven mondial democratic“. Acesta va fi un
globală mereu, pretutindeni, cît va fi lumea. România, după sistem colectivist, în care toată lumea lucrează pentru „binele
complotul internațional, antiromânesc, terorist, pus la cale de comun“ (știm de „bine comun“ încă din vremea socialismului,
”aliații” noștri de ieri și de azi, merge pe o cale greșită, dictată că nu a existat nicăieri comunism pe Terra). Alte teme tratate
de trădătorii de țară ai noștri, prieteni ai complotiștilor ca preocupări ale ”elitelor”? Iluminati şi sexualitatea...În viitor,
internaționali, a decăzut din stat suveran liber și independent oamenii nu se vor mai lega și nu își vor mai crea familii.
fără datorii, într-o colonie undeva la periferia Europei, sub „Cuplul nu va mai fi principala bază a vieții și sexualității.
demnitatea românilor. Dacă ar fi să gîndim marxist, că văd că Oamenii vor prefera să aleagă, în deplină transparență, iubirea
Occidentul îi ridică statui, iar vest europenii le demolează, în poligamă sau poliandră.“ Eliberarea tineretului de controlul
lupta dintre muncă și capital, de data aceasta a învins munca. parental, liberalizarea sexualității lui într-o lume a
Această muncă a fost capitalizată statal de China contra ”consumației, a dorinței și a rebeliunii”. O cultură dominată de
capitalului monopolist imperial al Occidentului blazat, lenevit mass-media va crea o populație egocentrică, care „va fi loială
și bolnav de lăcomie extremă. Prin urmare, roata lumii se numai ei înșiși“. Cu iubăreţii care vor eșua în fața problemelor
învîrte, foarte repede.... impuse de viață, „lumea nu va mai fi decît o juxtapunere de
Azi, globalizarea pentru unii, în mod greșit, înseamnă haos singurătăți și dragostea o juxtapunere de
organizat... amestecarea forțată raselor, circulație haotică, masturbări“. Scopul elitei este de a elimina dragostea din
emigrație și haos economic, politic si social. Globalizarea ar cadrul relațiilor sexuale, astfel încât aceasta să poată controla
trebui să fie armonizare globală, principii fundamentale reproducerea. ”Sexualitatea va fi împărăția plăcerii,
comune, asumate în legi internaționale unitare, codificări reproducerea – o mașinărie“. Generațiile viitoare „vor fabrica
globale negociate, respect pentru o tablă de valori universale, ființa umană ca pe un artefact făcut la comandă, într-un uter
protecția libertății, a suveranității naționale, respect pentru artificial, ceea ce va permite creierului să se dezvolte în
muncă și viață, educație și cercetare globală, protecție a continuare cu caracteristici alese în avans. Ființa umană va
mediului, cucerirea spațiului cosmic în cooperare deveni astfel un obiect comercial“. Supravegherea? În privința
internațională, prin armonie în rezolvarea dreaptă și înțeleaptă acestei teme Attali a descris o imagine a unui sistem de
a tuturor problemelor lumii pe Terra. supraveghere în care chiar și mașinile noastre de spălat vor
Noi numim la Academia DacoRomână această globalizare conspira împotriva noastră, în timp ce „ambalajele produselor
”comterrism – Terra comună” în spiritul mileniului III - drumul alimentare, tapițeriile vehiculelor și bunurile de uz casnic vor
către o lume mai bună, mai dreaptă, mai echilibrată. Iar știința deveni «comunicative»“. Vom trăi cu roboţi în care nu vom
care se ocupă de globalizare o numim comterristică. putea avea încredere, deși „roboții domestici vor deveni o
Ca să înțelegem mai bine experimentul de coșmar ”Covid- prezență universală în viața de zi cu zi. Ei vor fi permanent
19” prin care am trecut cu chiu cu vai și, mai ales, ce provocări conectați la rețele de mare putere pe care le vor putea accesa
ne mai așteaptă, trebuie să răsfoim producția literară a lui oriunde s-ar deplasa. În special, aceștia vor deveni «Watchers»
Jacques Attali, care confirmă faptul că bancherii „Iluminați” (Supraveghetori).“ Toate datele noastre vor fi colectate de
sunt în curs de impunere a unei hidoase „Brave New firmele de securitate privată și publică. Germenele acestui lucru
World“ asupra omenirii, una care n-are nicio conexiune cu este astăzi iPhone-ul care trimite date către NSA. Orice obiect
frumuseţea, bunătatea, adevărul sau realitatea vie. Cartea sa „O transportabil va fi permanent urmărit. Toate datele pe care le
scurtă istorie a viitorului“ descrie ordinea de zi a elitei pentru conține, inclusiv imagini din viața de zi cu zi a fiecăruia, vor fi
secolul XXI. El defineşte istoria ca fiind „nimic mai mult decât stocate și vândute întreprinderilor specializate și poliției publice
gândirea celor mai puternici“, adică o poveste predictivă a și private. Până în 2050, aceste „mașini de autosupraveghere“
secolului XXI, în funcţie de planurile elitelor. Francez de vor permite tuturor să se automonitorizeze în privința
origine evreiască (recent a afirmat în cadrul Congresului respectării de către ei înșiși a normelor impuse. Vom avea chiar
European Evreiesc că populaţia evreiască din lume trebuie să se și „posibilitatea de a măsura, permanent sau periodic,
ridice la 200 de milioane!), este un înalt ”tehnocrat” care parametrii propriului corp“. „Cip-urile electronice, purtate
lucrează pentru a instaura Noua Ordine Mondială. Are un CV subcutanat, vor înregistra neîncetat bătăile inimii, tensiunea
deosebit. Consilier prezidențial, a lucrat la programul european arterială și colesterolul. Ele vor urmări funcționarea lor în
Eureka privind noile tehnologii, co-fondator al BERD, a lucrat raport cu normele. “Trăind în condiții nesigure și ducând o viață

93
haotică, vom fi dependenți de societățile de asigurare pentru libere luptând unul împotriva celuilalt“. Războaiele viitoare se
securitatea noastră. Ei vor interveni treptat pentru a dicta norme vor purta cu arme „chimice, biologice, bacteriologice,
planetare. Companiile de asigurare vor fi nemiloase, penalizînd electronice şi nanotehnologice“. „Armele chimice vor fi
pe indisciplinați. Penitenciarele „vor fi înlocuite treptat cu capabile să caute şi să ucidă liderii fără a fi
supravegherea de la distanță a unei persoane sub arest la detectate; pandemii ar trebui să fie gata de declanşare la
domiciliu“. dorinţă; arme genetice complexe vor fi îndreptate în viitor în
Așadar lumea întreagă va fi un penitenciar în aer liber. special împotriva anumitor grupuri etnice. Nanoroboţi la fel de
Imigrarea? Fluxurile de imigrare se vor extinde și vor scufunda mici ca un fir de praf, cunoscuţi sub numele de jeleuri gri, ar
statele-națiune. „Marea Britanie va deveni o țară-gazdă majoră, putea efectua pe furiş misiuni de supraveghere şi ataca celulele
în special pentru cetățenii din țările Europei Centrale. În cele corpului inamicului. “Chiar şi vacile vor fi utilizate de către
din urmă, aceștia vor spune la rândul lor bun venit muncitorilor pionierii armatei, „animale clonate ar putea îndeplini anumite
ucraineni, ei înșiși înlocuiți de ruși și de vasta populație misiuni – animale bombe-vii, monştri ieşiţi din coşmar“. Aceste
chineză.“ Țările durabile (rămase) vor învăța că „un aflux de arme vor fi disponibile pe scara largă. „Cele mai multe dintre
populație este condiția ca ele să supraviețuiască“. Hoardele aceste arme vor fi accesibile naţiunilor mici, non-statelor,
lumii a treia vor înghiți Vestul: „Mai numeroase ca niciodată, corsarilor, piraţilor, mercenarilor, maquisarzilor (gherilelor)
masele se vor arunca asupra porților Vestului. Ele deja numără mafiei, teroriştilor şi oricărui tip de traficant... Într-un viitor nu
sute de mii în fiecare lună; această cifră va crește la milioane, atât de îndepărtat, va fi posibilă fabricarea unei e-bombe cu doar
apoi zeci de milioane“. În SUA, „în douăzeci de ani, populațiile 400 dolari, constând dintr-un condensator, o rolă de sârmă de
hispanică și afro-americană vor constitui aproape o majoritate cupru şi un exploziv.“ Razboaiele vor izbucni în toată lumea:
în Statele Unite“. Nomadismul va fi stimulat cu bani: „şi tot mai unele vor fi purtate pentru a obține puterea asupra resurselor,
mulți oameni vor lăsa o țară pentru alta; în curând vor fi mai cum ar fi războaiele pentru apă, alte războaie vor fi pentru a
mult de zece milioane dintre ei care vor schimba țările în fiecare dobândi influenţă sau între grupurile etnice pentru obţinerea
an“... dar mulți vor pleca, deoarece aceștia sunt dezgustați de autonomiei. Acestea vor conduce la o secesiune a ţărilor şi la
propria patrie. „Ei nu mai doresc să depindă de o țară al cărei apariţia unor noi naţiuni la nivel mondial. Naţiunile potrivite
sistem de impozitare, legislație şi chiar cultură, le resping şi, de pentru un astfel de conflict includ Nigeria, Turcia, Iran şi
asemenea, vor să dispară complet, pentru a trăi o altă viață. Filipine. Chiar şi oraşele îşi vor proclama
Lumea va fi astfel din ce în ce mai plină cu oameni care au secesiunea; minorităţile etnice sau lingvistice îşi vor cere
devenit anonimi din propria lor inițiativă; va fi ca un carnaval independenţa. Împărţirea teritoriilor va merge prost. Attali
în care fiecare – libertatea de final! – își va fi ales o nouă crede că multe conflicte vor fi sălbatice. „Genocidurile vor fi
identitate pentru el.“ comise în acele timpuri cu cele mai crude arme. Cel puţin trei
Viitorul SUA? Dolarul va rămâne moneda dominantă cel masacre de acest gen – împotriva armenilor, evreilor şi tutsilor
puțin până în 2025, când susținătorii străini vor începe să-l – au fost comise în secolul XX. Iar cei care nu cred, ar trebui
abandoneze și „piramida creditului, bazată pe valoarea doar să-şi amintească că, în 1938, nimeni nu se gândea că
locuințelor americane, se va prăbuși“. SUA vor începe apoi să Shoah-ul (Holocaustul) ar fi posibil! “Naţiunile occidentale ar
se dezintegreze, violența și haosul fiind urmarea crizei putea fi implicate în războaie mari, Coreea de Nord fiind
economice. Citez: „Nu va exista pentru Africa de mâine o zi considerată a fi un catalizator potrivit. Acum îndreptate către
care să semene cu Vestul de azi, dar întregul Occident de mâine Japonia, rachetele Coreei de Nord vor ţinti într-o zi Statele
ar putea evoca Africa de astăzi. “SUA vor trebui să-și Unite şi China. Rachetele Pakistanului căzute în mâinile
remodeleze guvernul, pentru a recâștiga controlul. Ele „ar putea fundamentaliştilor vor pune în pericol prima dată India, apoi
deveni atunci un fel de social-democrație scandinavă sau o Europa. Cele ale Hezbollah-ului, cu alte cuvinte ale
dictatură – și chiar, probabil, una după alta. Nu ar fi pentru Iranului – care acum ţintesc Israelul, într-o zi vor fi îndreptate
prima dată când o astfel de surpriză s-ar produce: primul lider ... către Cairo, Riyadh, Alger, Tunis, Casablanca, Istanbul, apoi
care a aplicat principiile necesare pentru a ieși din criză (ultima către Roma, Madrid, Londra şi Paris.“
depresiune economică) a fost Mussolini, al doilea a fost Hitler Legalizarea drogurilor? Attali prezice o lume viitoare în care
și însuși Roosevelt a fost al treilea. Religia? “Pe masură ce masele se îneacă singure în distracții, ca să scape de viața
haosul și violența vor înghiți lumea, creștinismul și islamismul nesigură și lipsită de sens. Vor pretinde (deja pretind) dreptul
se vor consolida. Zona strâns legată de Biblie din sudul SUA se de a avea stabilitate. “Distracția va fi principala noastră scăpare.
va mobiliza și ar putea domina politica SUA. Statele Unite ar „Unii se vor izola singuri în autism, datorită utilizării asidue a
putea ajunge în jurul anului 2040 să cadă pradă unei ispite obiectelor portabile (iPhone- uri, MP3, MP4 etc.). Ei vor fi
teocratice, explicite sau implicite, sub forma izolaționismului narcisiști, obsedați de automonitorizare, ca și japonezii otaku –
teocratic în care democrația nu ar mai fi decât o umbră. acei fanatici ai spațiului virtual, ai ascultării muzicii în căști și
“Această mișcare creștină ar putea fi folosită într-un război ai automonitorizării trupului.“ Drogurile vor fi legalizate
împotriva unui islam mobilizat, care probabil ar slăbi și pentru a ne amorți în fața nebuniei crescânde din jurul
discredita ambele religii. O alianță creștină internațională „ar nostru. Droguri chimice, biologice sau electronice, distribuite
putea forma alianțe ici și colo cu pirați seculari și traficanți de de «autotămăduitori» vor deveni produse de consum într-o
arme, femei și droguri“. Această alianţă va „sta faţă în faţă lume fără restricții legale, ale cărei principale victime vor
împotriva Islamului – şi lupta va fi neobosită. Ea îi va apăra pe fi infranomazii.“ (infranomazii – săracii lumii). Feminismul
creştini în ţările în care aceştia sunt o minoritate, ca în Liban, necesar socialismului? Jacques Attali este fondator al PlaNet
Siria și Irak“. Finance, a treia organizație de acest gen, ca mărime cu scopul
Înainte de sfârşitul secolului XXI, SUA vor fi dezintegrate şi microfinanțării care constă în acordarea de împrumuturi pentru
se vor afla sub autoritatea unui guvern mondial colectiv. oamenii săraci și grupurile comunitare din întreaga lume,
Viitorul război? În jurul anului 2030, Attali vede pentru a începe o afacere. 80% din microcredite sunt date
începerea „hiperconflictului“, o perioadă de violenţă femeilor, Attali a descris fenomenul ca pe „ceva ciudat“, dar în
extraordinară şi de revolte, total diferită de „hiper- democraţie”; carte expune motivul real. Femeile vor avea încredere în
un guvern comunitar unic va apărea în jurul lui 2060. colectivismul de stat. Până în 2060, Attali vede hiperdemocrația
Hiperconflictul va consta din „războaie devastatoare, naţiuni ca o realitate, iar pe pionierii acestui sistem îi numește
sărăcite, grupuri religioase, entităţi teroriste şi piraţi ai pieţei „transumani“. „Transumanii” vor găsi plăcere în slujirea altora

94
în comunitățile lor. „Femeile vor deveni «transumani» mai ușor Evident, lumea va fi alta după Covid-19 – acest genocid
decât barbații, găsind plăcere în a da, plăcere care este specifică planetar. Nimic nu este întîmplător, toate sunt făcute și
instinctului matern.“ „Creșterea progresivă a ponderii femeilor prefăcute după voința unora sau unuia. Testul a reușit. Acum
în fiecare dimensiune a economiei și societății în special, prin totul este în curs de schimbare. În bine? În rău? Și, și! Vechiul
intermediul microfinanțării, va spori enorm va dispare și va reapare, noul va veni și va dispare.
numarul transumaniștilor.“ Cipul pentru creier? Omul Dacă e să privim atenți, răul vine din SUA unde trăiesc
viitorului - va merge pe străzi îngrozit de propriile sale gânduri. fruntașii Ocultei. ”Oculta” este nume generic pentru grupul de
El va avea implantat un brainchip (cip pentru creier). „Protezele familii superbogate care, plictisit de moarte, care vrea
bionice conectate direct la creier ne vor ajuta să construim punți micșorarea lumii și chiar moartea ei, pentru că totul i se pare
între sferele de cunoaștere, să producem imagini mentale, să deșertăciune. Tot acolo este și speranța pentru că Trump va cere
călătorim, să învățăm, să visăm şi să comunicăm cu alte minți. arestarea și punerea sub acuzare a Ocultei ca să cîștige noul
“Această tehnologie„ deja permite unui tetraplegic să scrie mandat. Rămîne intrebarea: îl va primi sau va primi un glonte
cincisprezece cuvinte pe minut printr-o simplă transmisie a precum Kennedy? Cine va învinge|? Vom vedea.
gândurilor, și să le trimită prin e-mail. Telepatia este astfel Dr. Thomas Cowan are încă dreptate: "este foarte greu să fii
(deja) realitate. “Vom culege cu toții „beneficiile“ acestei ființa umană în vremurile astea"...., cineva ar dori să stăpînească
tehnologii. „Mâine, aceste procese vor permite să avem forme Lumea fără a se mai strădui s-o cucerească militar...” SUA
de comunicare directă prin intermediul minții, să ne aruncă vina pe China că ar destabiliza-o prin viruși scăpați,
îmbunătățim procesul de învățare și de creație în rețele de creați din vina ei. Gurile rele încă spun că așa zisul virus a fost
comunicare asistate electronic.” Consecința acestei evoluții va creat în USA care are si antivirusul de vreo 6-7 ani. Avem
fi supravegherea sufocantă. Astăzi, statul are acces la profilul nevoie de adevăr, dreptate, muncă și credință. Nimeni nu le
nostru de pe Facebook, mîine ne va cunoaște fiecare gînd al garantează în această lume, nici în România.
nostru. Într-o zi, consideră Attali, conștiința va fi stocată digital Spectacolul de prost gust, în care joacă prostul și escrocul
și va fi posibil să trăiască în gazde multiple. „Datorită numit politică se va sfîrși. Ei, chinezii au fost cei care, mai
progreselor uluitoare, putem aștepta de la nanoștiințe – şi toată devreme, au cerut imperativ trecerea de la dolar la o monedă
lumea va spera chiar – să facă posibil transferul conștiinței de făcută din drepturi speciale de tragere amalgam de monede cu
sine într-un alt organism, pentru ca fiecare să aibă propria sa un curs procentual). Înțelegeți? Greutatea yuan-ului în SDR e
dublură, copii ale persoanelor iubite, bărbați și femei visate, prea mică față de puterea economică a Chinei de azi,
hibrizi construiți cu trăsături specific preselectate pentru a comparativ cu greutatea dolarului, umflată față de falita SUA.
atinge obiective precise. Unii vor căuta chiar să preia Celelalte valute nu prea contează acum, cînd nici euro nu mai e
supremația asupra speciei umane, printr-o formă de viață dotată sigur. Tulburarea mondială cu COVID-19 a fost doar semnalul
cu o inteligență diferită şi superioară. “Unii vor trăi mii de ani nașterii unei noi lumi și sfîrșitul celei vechi. Desigur, granițe
și vor intra într-o zonă de crepuscul între viață și moarte. Apoi nedrepte, ramuri industriale, bănci, zone artificiale, mofturi și
omul, în cele din urmă fabricat ca un artefact, nu va mai obiceiuri costisitoare, indivizi puturoși și superbogați, plictisiți
cunoaște moartea. La fel ca toate obiectele industriale, el nu va de viață, care vor insclavizarea celor isteți, harnici și optimiști,
mai putea să moară, deoarece nu s-a născut niciodată. Nebunia Ei cred ca moartea lumii este bine meritată de generația noastră
Agendei? Cartea este plină de alte descrieri similare ale omului iar odată cu moartea lor ar trebui să dispară și lumea. Acum
viitorului, ca fiind un obiect industrial, ecou al visului comunist apare prilejul fie să scape ei de noi, ori să scăpăm noi de ei. Ce
despre „omul sovietic“. Copiii vor fi cultivați în laboratoare ca fac oare polițiile, serviciile secrete, parchetele și judecătorii,
un „obiect comercial“, spune Attali. El prevede că înainte de pușcăriile lumii? Restrângerea drepturilor peste tot în lume e
sfârșitul secolului XXI, Luna va fi colonizată și este interesant un semnal că vine dictatura? În fond, are loc perpetuarea
de notat descrierea făcută procesului psihologic cu care se dictaturii, a bunului plac, a revoluțiilor susținute prin
confruntă omul. Scopul final al NOW- Noii Ordini Mondiale: comploturi transnaționale, cu toate dezinformările criminale.
distrugerea omenirii. El afirmă că hiperdemocrația va fi un Criza reprezintă doar alarma, testul. Apoi vin foametea,
Guvern mondial unic, stabilit de către ONU, care va jafurile, corupția, încăierările sîngeroase, represiunile cu
impune forțat fiecărui cetățean, obligații față de mediu și față mascați, răscoalele, comploturi internaționale. România
de alte persoane. Hiperdemocrația va dezvolta un bine comun tradițională stă cel mai bine din toată lumea asta întoarsă cu
definit de o inteligență colectivă, care „este o inteligență fundul în sus, pentru că suntem vechi, isteți și nemuritori, de
specifică în sine, care gândește diferit de fiecare membru al neam divin.
grupului“, în același mod în care „un computer gîndeşte diferit Adevărul va triumfa. Lupta pentru supremație continuă. E
de fiecare procesor“. Apoi, ne vom șterge progresiv pe noi în care pe care. Luptînd, vom ști dacă mai existăm pe acele hărți
sine, datorită progreselor tehnologice. „În cele din urmă, în pe care se croiește lumea nouă, sub ochii noștri. Oare pe
stadiul final al evoluţiei, vom putea asista la o hiperinteligenţă hărțile proiectate de China, România va mai exista? Eu cred
a traiului, în care omenirea va fi doar o componentă că DA. "Și nu cunoști cruțări și amînări de te arunci dreptății
infinitezimală (adică va tinde spre zero)“. Omenirea va muri împotrivă."
apoi. „Istoria singulară a lui Homo Sapiens ar atinge punctual
final desăvârşirea.“ Lumea noastră sau a lor !? Attali consideră B) Relațiile internaționale dezvăluie convulsii decisive și
că întreaga opoziţie la viitoarea ordine a lumii va fi inutilă, negocieri secrete între superputerile Terrei (cam cîte degete la
deoarece nu va propune un alt sistem. „Majoritatea acestor noi o mînă – singurele state suverane și independente cu adevărat).
contestatari nu va propune un sistem înlocuitor... Aşteptaţi- Celelalte țări ale lumii se împart în două categorii, a. slab
vă la o mână (de oameni) care va propune o întoarcere la dependente și, respectiv b. puternic dependente. România este
teocraţie.“ Va înnebuni lumea??? Omenirea se va strădui să puternic dependentă. În tabăra suveranelor reale, China este în
înfrunte frontal această nebunie a bogaților lacomi obosiți de ascensiune stabilă. Celelalte au perturbări interne serioase.
viața de huzur, care nu mai au decît scopul de a ucide Totul depinde de raportul de forțe dintre acestea și restul lumii.
umanitatea. Lumea este nemuritoare, eternă, iar fiecare om Toată lumea este interdependentă de marile puteri. Ele sunt
sănătos la cap trebuie să își creeze universul fericit înainte ca cercul global din jurul României. Lumea din jurul nostru mai
un antiumanist să distrugă viața pe Terra. Așadar, ne întrebăm: are încă două cercuri concentrice. Unul intermediar, în care apar
Unde ne sunt visătorii? Parisul, Londra, Iranul, țările arabe, și altul este cercul apropiat

95
României, care este constituit de Berlin, Moscova și Ankara. despăgubiri devastatoare de la foștii colonizatori imperiali
Noi trebuie să avem prieteni sau cel puțin un prieten în primul învinși. Vor pierde S.U.A., Federația Rusă, U.E., toate trei, prin
cerc global, preferabil SUA și/ sau China, ca să facă presiuni implozie. Vor deveni libere o pleiadă de noi națiuni înfloritoare
asupra celorlalte două cercuri care ne constrîng mereu viitorul în lumea noastră nouă. Lupta se dă între globaliști și
și existența. Primul cerc a dovedit apetitul imperial prin secole naționaliști, cum zicea Eminescu între naționali și cosmopoliți.
față de România, fiind nevoie mereu de cercul doi ca să ne ajute Israelul simte că jocurile cu drepturile palestinienilor s-au
ca să ieșim din încercuire. Nu trebuie să avem în același timp încheiat, să ia aminte.
doi dușmani din cercul global aliați contra noastră ca în 1989. c) România se va alia cu țări care vor să își desăvîrșească
Stefan cel Mare și Sfînt a ținut cont de asta la vremea lui. Am unitatea națională ca și noi: China, Coreea, Irlanda, Polonia,
fi total avantajați dacă toate capitalele din cele trei cercuri se țările arabe, latino-americanii, Mexic, africanii etc. Polonia are
înteleg între ele, însă nu pe seama noastră. Ne-ar fi bine cînd se o istorie asemănătoare țării noastre, este o națiune strașnică,
ceartă între ele, fiindcă atunci ne lasă în pace. Cu China trebuie consolidarea relațiilor mutuale cu ea este vitală: suntem aliați
să fim prieteni sinceri permanent. S.U.A. ar trebui să coopereze naturali.
cu China ca să ne sprijine global, permanent, împreună. Cu
Rusia trebuie să avem relații normale de vecinătate, ca să ne C) In România, după șase luni de guwernare așa zis liberală,
înapoieze teritoriilor acaparate și despăgubirile aferente și țara a fost mai sărăcită și mai umilită ca niciodată. Drepturile și
tezaurul integral. Germania? Vedem ce ne face prin libertățile cetățenești au fost încălcate fățiș, apropiindu-ne
Sparanghel-vodă care forțează bunul simț, sfidează Constituția vertiginos de o dictatură oarbă, unipersoanală ca pe vremea lui
țării, respinge orice guvern de unitate națională, calcă în Carol II. România e din nou captivă, mai captivă ca niciodată.
picioare demnitatea națională și Parlamentul, propune strategii ”Plăvanul-robot” -și ”guwernul meu condus de Lucovid” cum
”nationale” aiurea. Cine ar crede în propunerea lui? Ce îi zice presa îndrăzneață - și-au dovedit nesimțirea și
așteptăm? Intr-un conflict deschis China – SUA va cîștiga incompetența. Va fi o explozie? O implozie? Starea asta nu mai
China. Noi nu trebuie să mai fim in tabăra care pierde niciodată. poate continua. Atenție guwernanți, coborîti la prima statie,
Cine își asumă o nouă strategie națională? Mai precis, cit îi vom altfel veți fi debarcati din mers... fără menajamente... direct la
mai slugări pe americani? puscărie. Ultima repriză....România merge înainte și fără voi,
Prăbușirea sistemului dreptului internațional public, ruperea mai ales fără voi. Românului i-a venit minte de pe urmă.
echilibrelor globale, ordinea reală actuală în raportul de forțe s- Sparanghelul a fost demonstrație germană de sfidare clasică.
au produs. Drumurile duc la Beijing. Națiunea română e deșteaptă, e răbdatoare, calmă, rezistentă,
Cine și cînd va avea curajul să strîngă relațiile România cu dar cind se trezeste, rade tot... Ceaușescu este azi admirat la
China fără să provoace SUA, Rusia și UE? Va face primul pas vedere. Ati reusit performanța în numai 30 de ani. România nu
Uniunea Europeana sau România? suporta președinții altora, fie ei ai Germaniei, Rusiei, Chinei,
Noi, ca țară încă puternic dependentă de superputeri, n-am SUA, Franței etc. Prin urmare, jocurile sunt desfăcute, nu des,
mai fi o momeală de război, teatru de operațiuni în confruntare ci rar și bine. Ca observator, aștept scînteia care să vă ardă.
lor, ci o putere respectabilă. Deceniul 2020-2030 aduce un nou Privesc cerul, privesc pămîntul. Atît. Și nu suntem singuri, mai
statu quo în lume pe toate planurile. Acum iese la iveală toate națiunile s-au trezit. Prin urmare, nu aveți unde fugi!
adevărata față a mai marilor lumii care nu ne-au dorit pe hartă Națiunea a suportat cu stoicism teroarea și prostia cu care a fost
nici la 1859, nici la 1918 vînturînd ideia de stat artificial. Încă tratată și s-a săturat de minciuni. România rezistă, se ridică și
vor să ne arunce în război civil, să ne dezmembreze și să ne contraatacă.
impună prin dictatură o camarilă regală străină, în stare să stingă Educația militară, patriotică, doctrina apărării întregului
nația și să ne destrame statul ca stat eșuat. China încă apără popor sunt pe primul plan. Stagiul militar obligatoriu, prin lege,
interesele României, chiar și fără vreo solicitare din partea ar fi lege urgentă a Parlamentului. Armata este coloana
”oficialilor” țării noastre care în mod criminal o desconsideră, vertebrală a unei națiuni, ultima carte pe care o poate juca
deși au jurat să o apere. Este clar că iar vom pierde, fiind de națiunea pentru a-și asigura suveranitatea și independența,
partea celor care vor pierde în confruntarea actuală. existența sa eternă și valorilor ei identitare.
Prietenia sinceră a Chinei pentru România este apreciată de Universitatea Națională de Apărare trebuie să redevină o
forțele naționaliste dacoromânești. România are vizionari Academie Militară adevărată care să dea națiunii
geostrategici puternici. generali/comandanți și stat majoriști de talie internațională care,
a) H. Mackinder aprecia: ”Cine stăpînește Europa de Est ulterior, la pace, pot fi de mare ajutor pe marile șantiere, ca
stăpînește Inima Lumii (cam prin Federația Rusă de azi). Cine manageri la marile companii românești sau oameni politici
stăpînește Inima Lumii stăpînește Insula Lumii (EurAsia și riguroși în parlament ori în administrația de stat. Este ultima
Africa). Cine stăpînește Insula Lumii stăpînește Lumea.” redută, ultima forță, ultima carte pe care națiunea o joacă, în
S.U.A. se vor lider perpetuu, RUSIA vrea EurAsia – adică o un mod necesar la contraatacul fulger care amenințare statul și
vist care nu se va împlini niciodată. Ea trebuie să opteze, ori națiunea cu dispariția. Atenție la Trianon 2020!
este europeană, ori este asiatică. CHINA și-a propus obiective Academia de Studii Economice trebuie să dea țării economiști
posibile și le-a împlinit. Germania vrea imposibilul: al patrulea de clasă pentru a ridica economia națională la nivelul mondial
Reich prin UE în Europa și nu numai. Japonia, India, Mexic, necesar. Agricultura poate ajunge rapid în top. Ce plecați pentru
Brazilia, Indonezia, Africa de Sud, vin puternic din urmă. o bucată de pîine revin acasă. Avem de reconstruit o țară. A
Franța abia se ține la linia de plutire în neomarxism, iar Marea venit vremea să recuperăm valorile naționale, să relansam
Britanie, prin Brexit devine leu mai mic sau o pisică și mai economia, să redăm valorilor valoarea pe care o merită. Trebuie
mică. Rusia nu se teme de S.U.A., nici de Germania. Se teme să punem în aplicare toate ”planurile lui Ceaușescu” – planuri
doar de China. S.U.A. nu se tem de Rusia și nici de Germania. care erau făcute tot de inteligența românească pentru viața și
Se tem numai de China. Iar China nu se teme de nimeni, economia românească. Să terminăm tot ce a rămas neterminat
devenind cea mai puternică. din vremea lui, să reclădim ce s-a distrus, și încă ceva în plus:
b) S.U.A. au predat pașnic stafeta Chinei. Faza cu războiul să construim noua capitală guvernamentală a țării
clasic este depășită. Președintele Trump susține că a venit DACOROMÂNIDAVA în Țara Bîrsei, cu 2-3 milioane de
vremea naționaliștilor, nu a globaliștilor. Va lua al doilea muncitori și specialiști întorși acasă din cauza unor idioți puși
mandat în S.U.A. Cei învinși anterior, azi învingători vor cere să distrugă totul la indemnul capitalului străin. Parlamentul și

96
economia, prin ramurile ei de vîrf, comerțul, știința și cercetarea h) Unii lideri, fie și militari, supra îndoctrinați în școli din
științifică etc. pot rămâne în București. exterior văd lucrurile în altă cheie – cea a globalizării, a
a) Valorile morale sunt fundamentale. Învinge acela care transnaționalelor. Ori naționaliști, ori cosmopoliți! Conducerea
crede în victorie pînă la capătul luptei! DacoRomânismul a României se învață și se aplică în România. Ideile și obiceiuri
devenit un ” pericol” pentru cei îndoctrinați de ”aliații cosmopolite să le lase la granițe, altfel soluția este demisia.
strategici”. El este salvarea din statutul de colonie, prin dacii i) Diplomația românească trebuie să conlucreze cu aliați
liberi. Trebuie să ieșim elegant, la momentul potrivit, din adevărați, în tratate reale, eficiente. Nici justiția nu poate fi mai
N.A.T.O. și U.E. care continuă să acționeze contra noastră încă presus de lege. Judecarea judecătorilor este necesară, fiecare
din decembrie 1989 și ne tot impun doctrine și legi contra este responsabil în fața națiunii pentru faptele sale.
națiunii și contra libertății și suveranității naționale. î) În istorie, nu există revoluții, din punct de vedere tehnic.
b) Scopul românilor este etern: o Românie liberă, suverană, Există numai comploturi reușite – pe care complotiștii le
independentă, democratică și prosperă, reîntregită prin ea numesc ”revoluții”, fiindcă ei scriu istoria aflîndu-se la putere,
însăși, stăpînă pe resursele sale, cu un stat național român unic, și comploturi nereușite, pe care tot ei, complotiștii victorioși, le
unitar, pus în slujba propriei națiuni. Aliații pleacă, trădează, denumesc răscoale, rebeliuni, răzmerițe etc.
amăgesc națiunea. Doctrina apărării întregului popor român j) Ipotetic, dacă S.U.A ar cere Dobrogea sub jurisdicția lor, în
rămîne. confruntarea cu Rusia pentru Crimeea și Ucraina, cine ar putea
Nimeni, nici un străin, nici un aliat, nici un mercenar nu va să o refuze? Au mai cerut-o, dar Antonescu a refuzat. Oare cine
muri pentru noi, dacă noi nu luptăm pe viață și pe moarte pentru s-ar opune, azi? Are vreun ”politician” de azi curajul să spună
propria țară, pentru națiune. NU? Puterea se ia, nu se dă!
c) U.E., S.U.A., Federația Rusă, care sunt în declin, nu trebuie k) Obrăznicia sfidătoare a unor maghiari este cunoscută cînd
să se prăbușească peste noi. Nu vor mai impune guvernatori strigă ”Jos Trianon!”. De acord, de azi și eu strig ”Jos
prin alegeri fraudate, legile contra noastră, ori ucigînd sau Trianon!”, pentru că românii au pierdut mai mult la granița de
trimițînd în pușcării liderii naționaliști. apus, decît ungurii la răsărit. Nemulțumitului i se ia darul. Și
d) După complotul antiromânesc, internațional, politico- peste Tisa și în Maramureșul istoric la nord, suntem acasă.
militar, terorist, al U.R.S.S., S.U.A., N.A.T.O., ca și al Pactului l) Alături de China, ca aliat strategic global, vom reface harta
de la Varșovia, al Comunității Economice Europene și al României Unite prin noi înșine, fără a trage vreun cartuș, fără
C.A.E.R., sîngeros, reușit pe persoană fizică de Reagan/Bush și să curgă o picătură de sînge. Nici China, nici Coreea, nici
Gorbaciov, cu ajutorul cozilor de topor, am rămas sclavii lor din Irlanda, ori țările arabe, latino-americane nu și-au desăvîrșit
1989. unitatea națională.
Securitatea a trădat prima prin vîrfurile ei, apoi Armata, prin m) U.E. nu poate fi un suprastat federal, ci doar o Uniunea a
Stănculescu, a dat puterea cui nu trebuia. În timpul Națiunilor Europene - U.N.E. Rusia va rămâne cît este ea, unde
evenimentelor, dosarul NKVD - ”Dnestri” prin care rușii vroiau a fost odată la începuturi, de la Volga la Urali. Lumea liberă
să-l lichideze pe Ceaușescu prin metoda înfometării poporului întreagă va fi o singură Comunitate de Națiuni Libere și
și satanizării sale din exterior, dînd mereu vina pe el, a Suverane ale Terrei – ”ComTerra” în eternitate;
funcționat. Prea eram tari, prea aveam de toate, prea făceam tot o) Limba noastră, de peste 12 mii de ani, este moștenirea divină
ce ne trebuia și nu mai cumpăram de la ei. Așa ni s-au asasinat a atlanților, pelasgo-ramano-geto-latino-valaho-traco-
conducătorii, ni s-au distrus forțele militare, economia, ca să dacoromânilor, a primelor 10 țări ale lumii.
importăm de la ei, să împrumutăm bani numai de la ei. Acum p) Celor ce au fost și mai sunt împotriva noastră, le răspundem
vom reuși să ne eliberăm, să ne luăm cele furate înapoi, inclusiv clar : ne-ați dat cu milenii, de milenii înapoi, însă, în 2050, vom
teritorii istorice în plus ca despăgubiri. Dreptul se impune, nu fi cu 100 de ani înaintea voastră!
se cerșește. În 1989, Forțele armate trebuiau să ia puterea q) Prin muncă grea, creativitate, răbdare și pricepere, vom ieșit
împreună, să pregătească noua Constituție, legile organice, cu brio și demnitate precum China, din secolul umilințelor, spre
apoi, după un timp, să cheme națiunea la vot ca să predea primele locuri în lume;
puterea societății civile, cu dreptul de a veghea la democrația r) În România nu a avut loc nici un holocaust (adică nu a fost
și ordinea constituțională, de a o restabili atunci cînd nu s-ar fi ars de viu în cuptor nici un evreu pentru simplul fapt că a fost
respectat voința națională autentică, ori se încălca Constituția. evreu – asta înseamnă holocaust!). Națiunea noastră nu este
e) Europarlamentarii noștri nu pot influența deciziile criminală, ci omenoasă. La vreme de război au fost persecuții,
suprastatale ale U.E. După ce ne-au jefuit de zeci de mii de crime, mizerii, dar răspunderea penală este personală, nu
miliarde de euro, ne-au confiscate resursele naționale, ne-au dat colectivă.
firimituri de ”fonduri europene”. Noi, ca să rezistăm întru s) Cunoaștem că ”aliații strategici” nu sunt cinstea întruchipată,
idealul național, să nu mai căutăm protectori, pentru că vom nici idealul de democrație liberală, nici modelul de urmat.
găsi iar stăpîni. Vremea lor a trecut: ”democrația are puțin de-a face, în sine,
f) Nu N.A.T.O. ne va apăra țara. Țintele aliaților sunt banii și cu puterea poporului, fiind în esență un set general acceptat de
cîștigul lor. Dacă nu ne apărăm noi, cu prețul vieții, nu ne va legi, reguli și proceduri, care impun rotația nonviolentă la
apăra nimeni. putere a diferitelor grupări din cadrul elitei, pe baza voinței
Referendumuri naționale înainte de intrarea în N.A.T.O. și majorității, exprimată prin alegeri libere și corecte, și care
U.E. nu au fost organizate. Conform Constituției, să aflăm, azi, fixează, de asemenea, separarea și echilibrul puterilor în stat,
voința națională autentică, prin vot! drepturile, libertățile și îndatoririle cetățenilor, precum și
g) Serviciile secrete sunt absolut necesare în această lume egalitatea în fața legii și supremația acestora, pe baza
plină de instabilitate, de haos. Trebuie să devină printre primele garanțiilor constituționale.”
din lume. Dar, pentru cine lucrează? Trebuie puse sub control ș) Să luăm aminte mereu: ”Suntem ceea ce Nicolae Iorga
politic strict și inspectate în raport cu un plan de căutare a numea: un Stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea
informațiilor în interes național, aprobat în Parlament pentru carpatică și veghind asupra gurilor Dunării, străjuind aici în
țară. Militarii au un singur jurămînt. Cei cu mai multe, inclusiv numele și interesul întregii Europe din spatele ei - ba, încă si
masonic, trebuie dați afară. Patria este una, țări sunt multe în mai departe - se cheamă că România noastră trăiește și
lume! Mercenarii au țări, nu mai au patrie. vorbește aicea nu numai pentru dînsa singură. Statul nostru
este deci, în atenția estului și vestului, nordului și sudului

97
deopotriva - și în tot timpul. Ea deține, cum s-a spus, cu salveze România, alături de alte forțe ale tineretului, în curs de
adevărat o pozițiune - cheie. Iar atenția aceasta a altuia structurare și afirmare. Toate organizațiile trebuie unite într-o
pentru tine poate fi grijă și simpatie, poate fi ocrotire, dar singura fundație/partid. Ei trebuie să intre în toate partidele, să
poate fi și apetit sau primejdie. Înseamnă, deci, că, mai mult candideze la locale, la parlamentare. Rezerva Armatei, reunită
decît oriunde aiurea, veghea în astfel de puncte trebuie să fie în jurul ANCMRR, poate să genereze Partida Națională,
mereu trează (veghea ta, a celui acolo așezat). Ideea de hotar, adaptată vremurilor în care trăim, creînd polul naționalist care
de putere și apetit economic internațional, de autarhie și lipsește în Parlament și în Consiliile locale de prea multă vreme,
independența, trebuie purtată acolo mereu în conștiințe, ca o o Alianță Națională a Dacilor Liberi. Armata, Serviciile,
obsesie. Suntem, prin poziția noastră pe glob, dar și prin cele Poliția, Jandarmeria etc. ar trebui să fie o voce națională în forul
ce poarta fața și ascund măruntaiele pămîntului nostru, ca o legislativ suprem contra batjocoririi celor activi și în rezervă,
stînă carpatică la un vad de lupi. Ciobanii, drept aceea trebuie fără de care nu s-ar putea face nici un guvern.
să aibe ghioagă bună toți și ...să doarmă cît mai puțin. Se C) Suntem o națiune veche, înțeleaptă. La fel ca trestia, ne
înțelege, deci un Stat cu o astfel de situație în care te urmează unduind în furtună pînă la pămînt, fără să ne rupem, și, după ce
în tot locul vînturile, valurile, dator este, el cel dintîi, să trec furtunile, revenim la verticală.
cunoască aceasta situație și să-și dea permanent seama de D) Economia – producția constituie motorul și sîngele puterii
toate, bune și rele, cîte se ascund într-însa. Toți membrii de stat, forța libertății și eternitatea suveranității. Va trebui să
acestui Stat, și în primul rînd pătura lui conducătoare, trebuie muncim din greu încă 25 -30 de ani pentru a fi ce a fost acum
să-și aibă gîndul mereu ațintit la ele.” (Gheorghe I. Brătianu) 30 de ani, pentru a fi stăpînă acasă și ca să învingem orice
t) Salvarea națiunii, unitatea ei, nu are legi, doar necesități de agresor de oriunde ar veni!
viață și de moarte. Nimeni nu va putea opri și nici nu poate E). Armata este coloana vertebrală a națiunii. Totul depinde de
întoarce din drumul ei, DacoRomânia. raportul de forțe. A fi patriot azi înseamnă azi a fi profesionist
ț) Reafirmăm voința națională de unitate națională, pentru că în țară, la locul tău de muncă.
în unire e tăria unei nații, iar echilibrul nostru nu poate fi F). Cerem desecretizarea tuturor dosarelor privind privatizările,
interpretat ca lipsă de reacție la provocările unor fanatici verificarea lor în instanțe, iar acolo unde s-a încălcat legea să se
înfierbîntați. Cu echilibrul nostru vor învăța să fie europeni, nu ia măsurile legale care se impun.
asiatici. Vom muri cu armele în mîini pentru libertate! G) Cerem construirea unei noi capitale de vară
u) Încă ne trebuie o agenție de presă dacoromânească. Toată DACOROMÂNIDAVA în Țara Bîrsei, creînd noi locuri de
presa de la noi NU e a noastră, minte cu nerușinare, iar mulți muncă pentru milioanele de românii care se întorc acasă
ziariști fac politică antinațională! concomitent cu dezvoltarea unui sistem radial de autostrăzi din
v) A venit vremea să ne onorăm cu adevărat memoria eroilor noua capitală spre toate provinciile noastre istorice, peste munți
naționali, pe Antonescu, chiar de la 1 iunie, pe Codreanu, pe în toate punctele cardinale.
Avram Iancu, pe Al I. I Cuza, pe toți generalii și oștenii Armatei H) Susținem judecarea judecătorilor și l major, și nu prin
române căzuți în lupte și, nu în ultimul rînd, pe Ceaușescu. Așa ordonanțe de urgență, cum ar vrea guvernul;
cum au fost ei, au murit pentru națiune. Î) E nevoie de o adevărată BANCĂ A NAȚIUNII sub controlul
x) Românul nu se teme de moarte și face haz de necaz. Prin Parlamentului țării, alături ce CECBANK.
urmare cu umor și satiră am trecut prin milenii. Și vom răzbi I) DNA ca poliție politică, antinațională, neconstituțională, care
prin milenii. lucrează pentru alții, la comandă, a scăpat de sub control.
Procurorii trebuie redistribuiți în Parchetul General după
Față de cele de mai sus, conducerile reunite ale F.A.D.R. examinarea capacităților profesionale ale fiecăruia pentru ca
„T.D.C.“ și ale A.N.D.L. propun și susțin următoarele fiecare să ocupe locul pe care îl merită, fie în sistem, fie în afara
obiective, scopuri și idei: lui.
J) Trebuie să facem din Curtea Constituțională o Secție a Înaltei
A) După exerciții de teroare contra românilor pentru jefuirea Curți de Casație și Justiție, componentă a sistemului judiciar,
țării de camarila de incompetenți cocoțati la putere prin curupție constituită numai din magistrați cu vechime în sistemul
și prin Covid-19, reiterăm cererea de suspendare de îndată a judiciar, din profesori doctori, cercetători științifici, fără
celui care NU MAI ESTE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, ci apartenență politică, aleși prin vot deschis de către Parlament,
doar un dictator al PNL. Trebuie deferit justiției. Este necesară la propunerea C.S.M.
judecarea lui pentru înaltă trădare împreună cu toată camarila K) Cerem un Cod electoral democratic astfel încît alegerile să
sa de incompetenți și nesimțiți. asigure exprimarea adevărată a voinței libere a națiunii
Un GUVERN DE UNIUNE NAȚIONALĂ trebuie să suverane în structurile statului. Naționalitatea oricărui ales să
organizeze noile alegeri. Strategia de securitate și apărare a țării fie declarată în scris, fără dublă cetățenie în funcții publice,
propusă de Iohannis nu e credibilă, pentru că tocmai el, votarea să fie în țară, obligatorie pentru toți cu impozitele
Iohannis, este un nesimțit compromis cînd încalcă zilnic achitate la zi in țară.
Constituția României cu rînjetul pe față? El nu înțelege nici ce L) Este nevoie de o reală reforma a legilor electorale, a legii
scrie în Constituția României – Cartea conducerii națiunii, dar partidelor politice, a funcționarilor publici, de înlocuirea
în Strategia națională care este cartea vieții și a morții unei votului secret cu votul deschis, în toate instituțiile de stat, după
națiuni, propusă de consilierii aleși de el, după chipul și modelul elvețian, inclusiv pentru referendum și în alte
asemănarea sa? Nu pot să îi zic ”domn” celui care nu este domn consultări privind viața social-politică și economică, culturală
cu națiunea română. Pe el nu îl interesează pentru că primește națională și locală. Voința autentică a națiunii privind viața
mutările în plic de afară, și-a transferat rădăcinile afară și s-a publică trebuie să se manifeste la vedere, peste tot. Treburile
pus la adăpost sub protecție străină. Pentru el nu există decît publice, democrația, nu sunt secrete.
Germania. Republica noastră va merge mult mai bine fără el, Cu cit este mai multă transparență, cu atit este mai multă
decît cu el. Constituția este foarte bună, inima lui nu este democrație, mai multă voință liberă, suverană. Există
românească. Pe acest trădător-trîntor toate albinele l-ar izola în democrație doar în lipsa secretelor.
botcă de ceară în stup împreună cu ai săi. M) Este nevoie de o reforma profundă a legislației securității și
B) Militarii în rezervă și în retragere, de toate gradele și din apărării naționale a întregului popor, a siguranței și a ordinii
toate armele, reprezintă unica forță conștientă, capabilă să publice, precum și elaborarea statutelor cadrului militar, ale

98
ofițerului de informații și contrainformații, ale polițistului, a al Vechii Europe în care sunt rădăcinile strămoșilor neamului
tuturor legilor specifice domeniilor de mai sus, pentru protecția nostru (vezi hărțile de mai jos). Este necesar ca fiecare român
și apărarea românilor și a intereselor naționale în țară și în lume. să viziteze cît mai des locurile vetrelor străbunilor, pentru a
Trebuie structurate trei servicii pe baze noi: a) Serviciul Secret cunoaște pe urmașii și rudele noastre de azi, cu care să ne ținem
de Informații Externe al DacoRomâniei - SSIEDR, b) Serviciul de neamuri. România de azi este Dacia de atunci, numai că este
Secret de Informații Interne al DacoRomâniei– SSIIDR și, c) ceva mai mică. Între ele nu mai încape nici o cratimă, este
un al treilea Serviciul Secret Special de Contrainformații DACOROMÂNIA - o realitate temporală și spirituală.
Militare al DacoRomâniei – SSSCIMDR, – ca ”vînător de GardaDacoRomână, ca tribunal moral-spiritual al cunoașterii a
trădători” - care să verifice loialitatea aparatului de stat și a elaborat o Agendă-Calendar proprie. România este DACIA,
celor din toate celelalte servicii secrete. GETIA, RAMANIA, VALAHIA, RUMUNIA sau
O nouă lege a C.S.A.T. va impune ca el să fie sub controlul DACOROMÂNIA, iar ACADEMIA ROMÂNĂ va deveni
Parlamentului, nu deasupra Parlamentului, într-o republică ACADEMIA DACOROMÂNĂ.
parlamentară democratică.
N) Modificarea Codului penal și Codului de procedură penală,
a legilor justiției cere judecarea judecătorilor, astfel ca justiția
să nu fie nici ea deasupra legii.
O) Refacerea industriei de apărare, producția și înzestrarea
armatei cu tehnică de luptă proprie și la nivel mondial se impun
cu urgență. Investițiile în tehnologii noi trebuie maximizate
astfel încît să consolidăm cercetarea științifică militară pentru a
recupera rapid decalajul actual față de alte state ale lumii.
P) Refacerea identității, solidarității și coeziunii naționale,
creșterea rolului culturii și promovarea limbii dacoromâne în
vatra și în zonele de formare a națiunii dacoromâne, precum și
consolidarea legăturilor dintre toate comunitățile în care trăiesc T). Cît privește Reîntregirea, accelerăm momentul 2020 -
compact români; Trianon - ca act de naștere al României Reîntregite; altul va veni
Q) Proiectul ”DACIA - 2050” (vezi anexa în lucru) este supus peste 30 de ani. Procesul Reîntregirii este continuu și
dezbaterii publice pentru a scoate România din starea de neo- ireversibil. Nici un cod penal din lume nu incriminează
colonie și a consolida statul, liber și suveran, capabil să își apere infracțiunea de reunire, de întregire a patriei. Nici o forță din
cetățenii și resursele, pentru a împlini idealurile și priorități lume nu poate interzice împlinirea idealului național. În fapt,
naționale unirea se face, se întîmplă sub ochii noștri. ”Tratatul și
R) Un proiect al Constituției DacoRomâniei a fost elaborat de Dorobanțul” au făcut-o pentru națiune.
ADR și publicat spre dezbatere și poate fi consultat pe internet. Viața e o luptă, se plătește și cu prețul vieții. Oficial,
S) F.A.D.R.”T.D.C.” la pășirea in al treilea deceniu de reîntregirea va fi recunoscută dacă suntem tari. Dacă nu, o vom
existență va avea un nou statut. Publicația ei, Dacia, a fost lua de la capăt...mereu…
lansată online, ca revistă a dacilor liberi din întreaga lume, a Ț). Alianța Națională a Dacilor Liberi (ANDL) cheamă
intrat în al patrulea an de existență. Revista AscultIalomița a partide, fundații, asociații, sindicate în realizarea unei alianțe
Academiei Zamolsiene „Primii în timp“ va apare în serie nouă electorale a naționalist-suveraniste. Chemăm fondatorii P.R.E.
în toamna lui 2020. Revista ”Studii și cercetări de și DL. în arenă. Candidați? Veniți cu noi!
dacoromânistică” a Academiei DacoRomâne își continuă U) Vom lupta pentru recunoașterea oficială, în etape:
apariția anuală, reeditînd setul 2011-2020 inclusiv in format Refacerea României Mari - 2020, Unirea Daciei Adevărate -
pdf. și pe Internet. Viitorii colaboratori și sponsori ai revistelor 2025, Dacia cea Mare - 2030, Întregirea spirituală a Daciei-
și ai Enciclopediei Academiei DacoRomâne (ediția a III-a), pot 2050. Crimeea aparține DacoRomâniei din antichitate;
trimite comunicări și donații către FUNDAȚIA ACADEMIA Constantinopolul european - capitala a Vechii Europe – Dacia
DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA – Rumunia- 2050.
COMTERRA“, Cont CECBank, Agenţia Drumul Taberei,
Bucureşti, sect. 6, Cod fiscal nr. 4929150, Cod IBAN
R096CECEB60430RON4156049, Bucureşti, ori către
S.C.TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA s.r.l., Cod
fiscal 4194619; Cod IBAN RO59RNCB0077050238970001,
Cont BCR − sector 6 şi la Trezoreria sect. 6, Calea Giuleşti nr.3,
Cod IBAN RO75 TREZ 7065 069X XX00 1547.
Prin fișa 230, cititorii pot trimite de la 2% - pină la 3,7% din
impozitul pe venit. Cu aceste sume vom reedita proiectele
culturale fundamentale cum sunt O ISTORIE A LITERATURII
ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÎNĂ ÎN PREZENT de dr. Ion
Rotaru (ediția a III-a care va cuprinde și addenda cu scriitorii
militari și din cenaclul condus de autor), DICȚIONARUL
ETIMOLOGIC AL LIMBII DACOROMÂNE – dr. Mihai
Vinereanu, ISTORIA DACOROMÂNILOR, TESTAMENTUL
ZAMOLSIAN DACOROMÂN, TEMPUS, alte lucrări - coord.
dr. Geo Stroe. Tot în 2020 va apare ZAMOLSE - revista de A. REFACEREA ROMÂNIEI MARI
zamolsianistică - filosofie a istorie și a dreptului - istorie -
tempologie, stiința națiunii-sociologie-dacoromânistică, relații
internaționale-comterristica și știința conducerii.
Ș) Marele Nicolae Iorga a avut o viziune a ZONEI DE
FORMARE A NEAMULUI DACOROMÂNESC, ca teritoriu

99
V) Spațiul cultural-spiritual în care s-a format națiunea
dacoromână în Vechea Europă, identificat de marele istoric
Nicolae Iorga, poate renaște capitala spirituală -
Constantinopolul european după 2050. Etapele se vor împlini
în funcție de raportul de forțe, de situația internațională, de
puterea și tăria cu care noi ne vom apăra drepturile istorice ale
dacoromânilor. „Iar noi locului ne ținem, / cum am fost așa
rămînem“: daci liberi și înțelepți, dar neastîmpărați!
X) Chemăm toate forțele sănătoase ale națiunii la acțiuni
concrete, de la om la om, om lîngă om, zi de zi, ceas de ceas,
secundă de secundă. După milenii… românii nu vor să se mai
învecineze cu românii, ci să fie împreună.
Y) Toate imperiile care au atacat România au dispărut din
istorie. Patriile, națiunile, rămîn. Imperiile mor. Misiunea
B. UNIREA DACIEI ADEVĂRATE istorică a unui popor este verificată de două lucruri: 1) de
puterea cu care ştie să-şi apere pămîntul, libertatea şi drepturile;
2) de vigoarea cu care creează valori; Clasele sau grupurile care
împlinesc aceste funcţii esenţiale sunt singurele care se pot
numi grupuri vitale, fără de care o naţie riscă să dispară din
istorie (Mircea Eliade). Coșbuc, prin Decebal către popor,
spune: Din zei de-am fi scoborîtori,/ C-o moarte toți suntem
datori!/ Totuna e dac-ai murit/ Flăcău ori moş îngîrbovit;/ Dar
nu-i totuna leu să mori / Ori cîine-nlănţuit! Iar Imnul național
ne îndeamnă: Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină / Decît
să fim sclavi iarăși pe vechiu nost pămînt! Trei culori cunosc
C. DACIA CEA MARE
pe lume... cînta Ciprian Porumbescu.

Z) iată și TATĂL NOSTRU - așa cum l-a lăsat ZAMOLSE:

TATĂL NOSTRU CARE EȘTI ÎN LUMINA DE


DINCOLO DE CERURI,
SLĂVEASCĂ- SE NUMELE TĂU ETERN, VIE
ÎMPĂRĂȚIA TA DE LUMINĂ SFÎNTĂ ȘI ETERNĂ,
FACĂ- SE VOIA TA PRECUM ÎN ETERNELE
CERURI, AȘA ȘI PE PĂMÎNT.
C.a. DACOROMÂNIA ÎMPĂRATULUI REGALIAN ȘI A DĂ-NE NOUĂ PENTRU MÎINE CU CE SĂ ÎMPLINIM
SOȚIEI SALE TOATE NEVOILE ZILEI DE AZI
ȘI DE MÎINE ȘI ALE TIMPULUI NOSTRU, IARTĂ-NE
NOUĂ PĂCATELE NOASTRE
PRECUM ȘI NOI IERTĂM CELOR CE NE-AU GREȘIT
ȘI NE GREȘESC.
FII CĂLĂUZA NOASTRĂ ÎN VREMURI GRELE DE
FURTUNĂ ȘI ISPITĂ,
DU-NE PE CALEA CEA DREAPTĂ A LUMINII TALE,
ÎNTRU IUBIREA LUMINII ETERNE ȘI A NUMELUI
TĂU!
ADEVĂRAT FIE ! (TATĂL NOSTRU - dacic ținut
C.b. DACIA NEMURITOARE A MARELUI REGE secret – jurămîntul dacoromân zamolsian este primit
BUREBISTA făcînd semnul crucii cu limba în cerul gurii închise).
Salutul eminescian : -TRĂIASCĂ NAȚIA ROMÂNĂ!
Răspuns: SUS CU DÎNSA!

DACIA VA RENAȘTE ÎN ROMÂNIA PRIN ADEVĂR,


DREPTATE, MUNCĂ ȘI CREDINȚĂ!

Geo Stroe, un dac liber și neastîmpărat

Veniți cu noi!

București, 31.05.2 020 d.Chr.(după Christos),31.05.7


528 d.Fl. (de la Facerea Lumii), 31.05.12 020 d.
Zm.(după Zamolse), 31.03. 35 020 d.Th. (după Thoth
Atlantul), 31.05.170 d.Em. (după Eminescu)
D. ÎNTREGIREA SPIRITUALĂ A DACIEI-2050

100

S-ar putea să vă placă și