Igiena habitatului uman

Habitatul uman este categoria geografică cea mai frecventă, cu continuitate şi dinamism în
peisajul geografic al oricărei ţări sau regiuni de pe glob.
Habitatul uman, ca formaţiune teritorială, ne introduce direct în spaţiu şi ne sugerează
imaginea diferenţierii tipurilor de spaţii. În cadrul habitatului uman se fundamentează esenţa
geografiei, conceptul de abordare sistemică a relaţiilor om-mediu înconjurător.
Habitatul uman exprimă sinteza condiţiilor de viaţă umană, a realităţii social-economice
existente la un moment dat. La scara globului, populaţia se împarte în două tipuri majore de habitat:
rural şi urban. Între acestea există asemănări dar şi deosebiri fundamentale. Ambele categorii de
habitat răspund nevoii de adăpost a omului ca fiinţă biologică şi socială. Totodată expresia
concentrată a ambelor forme de habitat şi anume vatra, joacă şi rol de producţie. Dacă elementele
comune habitatului rural şi urban sunt mai restrânse, cele care le diferenţiază dau nota dominantă,
indiferent de etapa istorică şi localizarea geografică.
În mod obişnuit, aşezarea rurală are un potenţial demografic mai redus decât oraşul.
Structura socio-profesională a populaţiei este marcată de dominaţia activităţilor specifice sectorului
primar. Sub aspect fizionomic şi edilitar, aşezările rurale se plasează pe o scară valorică inferioară
în comparaţie cu oraşul. În cadrul ruralului ritmul muncii este marcat pregnant de ritmul de
desfăşurare a proceselor biologice care, ciclic, se convertesc în produse necesare traiului, la modul
cel mai general.
Habitatul uman cuprinde totalitatea aşezărilor umane (oraşe şi sate) indiferent de mărimea
sau funcţiile ce le îndeplinesc.
În terminologia internaţională, termenul de aşezare este uzitat exclusiv în contextul
referirilor asupra colectivităţilor umane ca grupuri biologico-sociale. Pentru alte fiinţe, constituite în
colectivităţi mai mari sau mai mici în contextul edificării unui cadru material pentru locuire, se
foloseşte termenul de adăpost cu cerinţele lui în funcţie de specia la care se face referire (muşuroi în
cazul furnicilor, bârlog în cazul unor mamifere etc.).
Comunitatea umană se sprijină pe unitatea factorilor sociali, materiali, spirituali, culturali şi
organizatorici.
Privite lucrurile într-o asemenea manieră, atributul de "umană" nu completează, ci mai
degrabă accentuează, întăreşte noţiunea de aşezare. De altfel, atât în literatura noastră de
specialitate, cât şi în cea internaţională, denumirea asociativă a fost consacrată. Astfel încât
pronunţarea singulară de "aşezare" este fie lipsită de sens, fie incompletă.
În literatura geografică franceză există termenul de "les etablisement humaines" iar în cea
anglo-saxonă se utilizează termenul singular cu precizarea modului de abordare: geography ol
settlements, geography of rural settlements.
Cu toată această aparentă imprecizie a termenului, habitatul uman se constituie ca o realitate
teritorială social-economică incontestabilă.
Conceptele contemporane cu privire la construcţii se bazează încă pe ideile care afirmă că
materiile inerte nu au nici o putere asupra omului şi că, în consecinţă, se poate construi orice,
oriunde şi din orice material. Atunci când construieşte omul nu ţine cont de influenţa perturbărilor
geobiologice, a undelor nocive generate de liniile de înaltă tensiune, a undelor hertziene, de emisiile
radioactive, de decibeli sau de impactul materialelor sintetice.
Studiile arată că se înregistrează un număr mare de boli cauzate de scăderea imunităţii, cum
ar fi leucemia şi diverse forme de cancer, în rândurile acelora care trăiesc în case construite în
apropierea liniilor de înaltă tensiune.
Din fericire însă, acest mediu profesional evoluează şi din ce în ce mai mulţi arhitecţi
avansează construind astăzi într-o manieră salubră, pe care am putea-o defini ca o manieră “Bio-
logică” în arta de a construi.
Din punct de vedere practic, considerentele analizate ţin de amplasament, de formele
construcţiei şi de materialele utilizate. Analizarea acestor factori şi sintetizarea unei concluzii este
un demers de mare complexitate analitică.
În cadrul raporturilor dintre organismul uman şi mediul său înconjurător, alături de mediul
natural un rol deosebit de important revine mediului artificial, creat şi dezvoltat de om.

În totalitatea sa mediul construit de om formează ceea ce denumim habitat uman.

De-a lungul timpului acesta a îmbrăcat amprenta epocii respective sau a corespuns treptei de
dezvoltare socială şi economică a societăţii umane.

Sunt caracteristice astfel formele de organizare inclusiv cele de igienă, pentru cetatea antică,
oraşul medieval sau metropola de astăzi.

În permanenţă aşezările umane au evoluat având la bază cel puţin două elemente
fundamentale: creşterea demografică si dezvoltarea economică.

Din datele istorice cunoscute se poate afirma că oraşele greco-romane nu depăşeau 15 000
de locuitori, iar Platon considera că cetatea ideală trebuie să aibă cel mult 5 000 de oameni.

Căminul a fost întotdeauna un simbol al mediului sigur şi protector, un loc care ne apără de
climatele aspre, un loc care susţine siguranţa şi confortul. De-a lungul anilor au fost făcute mari
eforturi pentru a eradica pericolele fundamentale din locuinţe: incendii, prăbuşiri structurale,
salubritate neadecvată iar astăzi, în aparenţă, locuinţele sunt construite la standarde foarte înalte.
Făcând un tur al casei vom fi surprinşi să descoperim însă, numeroase surse de poluare.
Începând din vârf remarcăm: scândurile de pod ce pot fi tratate cu lichide toxice, acoperişurile ce
pot conţine elemente de azbest-ciment, binecunoscute ca fiind extreme de toxice. Zidurile duble pot
fi fost umplute cu spume izolatoare emiţătoare de formaldehidă, în timp ce decoraţia interioară se
poate constitui din vopsele bazate pe substanţe petro-chimice sau tapete vinilate care emit vapori
dăunători. Scândurile podelelor şi ale scărilor pot fi şi ele acoperite de covoare sintetice emiţătoare
de formaldehidă şi creatoare de praf. Mobilele sunt deseori îmbibate cu vapori extra-flamabili de
poliuretan, tapiţate cu materiale sintetice sau construite din cherestea prelucrată conţinând încă şi
mai multă formaldehidă şi fiind lipită cu adezivi vaporigeni.
Constatăm astfel că sănătatea noastră se află sub ameninţarea poluării constante şi perpetue
cauzată de creşterea masivă a utilizării materialelor de construcţie chimice şi sintetice. Mirosul
specific al unei case noi seamănă în ziua de azi cu cel al interiorului unei maşini putând fi
caracterizat plastic ca un “cocteil de substanţe chimice”. Acest fenomen nu se manifestă însă, fără a
se reflecta şi în starea de sănătate a locatarilor care sunt astfel afectaţi de numeroase maladii ale
aparatului respirator, intoxicaţii, alergii.
De asemenea, serviciile oferite prin alimentarea casei cu gaz, electricitate şi apă pot fi
creatoare de probleme de sănătate dacă nu sunt atent monitorizate: apa poate fi poluată,
electricitatea poate genera câmpuri electrice care să interfereze cu ritmurile naturale ale
organismului perturbându-l, gazul poate fi declanşator de alergii. Roca pământului pe care este
aşezată casa poate elibera gaz de radon radioactiv.
Sistemele de climatizare ale aerului s-au înmulţit în ultimii ani şi de asemenea s-a putut
constata în mediile în care acestea sunt utilizate existenţa unor anomalii. Un sistem de climatizare
cuprinde un circuit al apei şi un circuit al aerului, iar aceste sisteme de circulaţie constituie un
mediu propice de dezvoltare a numeroase bacterii şi ciuperci.
Un studiu american efectuat pe recruţii din armată sugerează posibilitatea unei creşteri a
transmiterii de afecţiuni virale prin intermediul sistemului de condiţionare a aerului. Autorii observă
că, pentru un nou recrut, riscul ca acesta să contacteze o afecţiune gripală este mai mare cu 50%
atunci când acesta se află într-o cazarmă modernă climatizată, decât atunci când este vorba de o
cazarmă veche, cu izolare termică neperformantă. Autorii asociază acest risc crescut cu existenţa
unei recirculări importante de aer în cazul sistemelor de climatizare care contribuie la o dispersie
eficientă a agenţilor patogeni în atmosfera clădirii (care pe de altă parte este izolată eficient de
exterior nepermiţând reîmprospătarea aerului pe cale naturală). În cazărmile vechi, mai puţin etanşe,
aceşti agenţi patogeni erau diminuaţi ca număr prin aportul de aer din exterior şi se difuzau mai lent
dintr-o încăpere în alta.
Cum sa reacţionăm la toate aceste probleme? Cum să transformăm casele noastre
“bolnăvicioase” în cămine sănătoase?
Înţelegem faptul că o casă reprezintă efectiv un “organism construit” care interacţionează cu
noi săi locuitorii şi cu mediul înconjurător? Ea poate fi susţinătoarea sănătăţii noastre şi a mediului
înconjurător sau dimpotrivă. La fel cum hainele ne asigură o a doua piele, casa se comportă ca o a
treia piele oferind protecţie, confort şi adăpost. Am învăţat să preferăm pentru haine materiale
naturale… să reînvăţăm să utilizăm şi pentru a ne construi habitatul materiale naturale şi ecologice,
să utilizăm forme armonioase şi sisteme tehnice şi tehnologice blânde şi neagresive.
Conform normelor OMS locuinţa este locul unde omul îşi petrece cea mai mare parte a
timpului, se odihneşte, îşi reface forţa de muncă, munceşte şi se distrează. Astfel OMS a stabilit trei
condiţii de stabilitate a locuinţei: Aceasta să satisfacă nevoile fiziologice şi psihologice ale
organismului uman; să nu fie nociv (infecţii, infestaţii, intoxicaţii, accidente); Să asigure confort
individului şi familiei sale.

Totodata OMS a dat si o serie de recomandări sanitare pentru locuinta:

 Solul – salubru, apa freatică la 1 m sub fundaţie, uşor inclinat

 Orientarea – sudică; S-E, S-V
N – nu permite pătrunderea directă a razelor solare
V – după masa – încălzire excesivă
E – curenţi de aer

Principalele încăperi care trebuie să asigure aceste condiţii:

Dormitor, camera copilului, camera de zi

Bucătăria spre N

Baia, WC – orice parte

Cu cât numerele camerelor e mai mic, cu atât orientarea trebuie să fie mai bună.

 Materiale de construcţie: Naturale : piatră, lemn, cărămidă

Artificiale: mase plastice, beton, sticlă, aluminiu

Condiţii: termoizolante, hidroizolante, fonoizolante, ignifugă; uşor de întreţinut.

 Planificarea interioară: OMS recomanda nr. camere = nr. persoane din gospodărie
Psihologii recomandă: nr. persoane + 1 = nr. camere

O cameră sa aiba o suprafaţa 10-16 m2 / persoană

Înălţimea 1 m peste înălţimea medie = 2,6 – 2,7 m.

 Cubaj 30-35 m3

 Anexele locuinţei: Bucătăria - Cu sau fără loc rezervat pentru luarea mesei
Produce elemente nocive: aburi, miros, gaze
Ventilată spre exterior, hotă

Baia cu WC – aburi, mirosuri, gaze =>ventilator

Spălătorie, uscătorie ->magazii (în blocuri)

Cămara – înlocuită de frigider, congelator

Garaj – gaze; 10-15 m faţă de clădirea de locuit.

 Încălzirea locuinţei -sobe – reduce cubajul, gaze zoxice, dă variaţii mari de temperatură,
transport de combustibil (lemne, cărbune, curăţirea sobei)
centrale proprii – verificate periodic, autorizate. Sa fie centrală
nezgomotoasă sau electrica
 Iluminatul locuintei trebuie sa fie cat mai natural astfel incat sa patrunda cat mai multa
lumina in casa, asadar: unghiul de pătrundere sa fie bun – arată cât de adânc pătrunde
lumina
unchiul de deschidere sa fie cat mai larg (zona prin care pătrunde în
încăpere radiaţia solară directă)
distanţa între clădiri sa fie cat mai mare
adâncimea încăperii – să nu fie mai mare decât de 2,5 ori ditanţa de
la podea la marginea superioară a ferestrei
raportul dintre suprafaţa sticloasă şi podeaua încăperii sa fie una
acceptabila

Poluarea interioară insa poate veni din mai multe surse: nr. de persoane din încăpere,
prezenţa animalelor şi a plantelor, prepararea alimentelor, igrasia, fumatul, mobilierul, covoarele,
draperiile, activităţile gospodăreşti, jocul copiilor.

Asadar pentru a ne feri cat mai mult de toti factorii de risc la care ne expunem, pe langa
recomandarile OMS, trebuie sa intervenim si noi, in primul rand printr-o curăţenie perfectă ce
consta in: aerisire zilnică, aspiraţie, stergerea prafului, expunerea lenjeriei de pat la soare, aspirarea,
scuturarea covoarelor, spălarea geamurilor, perdelelor, uşilor, dezinfectare etc.