„Epilepsia (sinonime: boală comiţială, morbus sacer, mal caduc, comiţialitate), reprezintă

un sindrom de diverse etiologii, determinat de descărcări neuronale excesive cu caracter

paroxistic, tranzitor, intermintent şi iterativ, manifestat clinic pin crize bruşte cu tulburarea
intermitentă a unor funcţii cerebrale (de obicei motorii, senzoriale, vegetative sau psihice) şi
adesea însoţite şi de alterarea conştiinţei.”1

Dl. Dr. Halasz Peter şi Dr. Juhasz Pal (1977), spun că crizele de epilepsie erau considerate
ca boală, deja şi de Hipocrate. Înainte şi chiar şi după învăţările lui Hipocrate şi Galenus, crizele
erau considerate ca puteri supranaturale. Aşa erau în acele timpuri considerate şi alte boli, dar în
cazul epilepsiei s-a menţinut crezul până în evul mediu. Asta se reflectă şi din denumirea de
epilepsie, ceea ce înseamnă în greacă: ceva ce-l apucă şi îl ţine captiv pe individ. Persoanele,
care sufereau de epilepsie, erau considerate prizonierii unei forţe superioare, în unele cazuri,
culturi, de ex. La greci, era considerat că sunt posedaţi de „forţe dumnezeieşti”, astfel boala era
tratată ca o „boală sfântă”.

Epilepsiile reprezinta o problema comuna psihiatriei si neurologiei; un procent insemnat

de pacienti epileptici sunt spitalizati si ingrijiti in sectii de psihiatrie datorita prezentei pe prim
plan a diferite tablouri psihopatologice. Atat neurologii cat si psihiatri se ocupa de boli ale
aceluiasi organ, creierul, epilepsia fiind una din aceste boli.

Epilepsiile sunt clasificate în cinci grupuri mari (L. Popoviciu şi colab., 1976, pg. 17)

1. Crize epileptice primar-generalizate, bilaterale şi simetrice, sau „criză fără debut

local”
„Aceste crize au ca expresie electroencefalografică, anomalii E.E.G., care survin în
mod brusc de la început bilateral, sincron şi simetric pe ambele hemiscalpuri, iar din
punct de vedere clinic, se caracterizează printr-o abolire a conştiinţei, prin fenomene
motorii generalizate şi prin descărcări vegetative deosebit de importante.”
2. Crize epileptice „hemigeneralizate”
„Aceste crize depind de o descărcare neuronală tot generalizată, dar exclusivă, sau
predominantă într-o jumătate a creierului.”

1
L. Popoviciu şi col. : Epilepsiile, 1976, pg. 15
 3. Crize epileptice parţiale, cu debut local, localizate sau focale
„Aceste crize au ca expresie electroencefalografică şi clinică punerea în joc, cel puţin
la debut a unui sistem anatomo-funcţional, lateral şi localizat cu descărcare nuronală,
localizată fie în tot cursul crizei, fie la debut.”
4. Crize epileptice „inclasabile”:
Exemplu: Crize eplieptice reflexe (epilepsia auditivă, epilepsia vizuală, epilepsia
fotogenă, etc.), crize epileptice eratice ale nou-născutului, epilepsii funcţionale
(epilepsia alcoolică, epilepsia gravidică, etc.)
5. Stările de „rău-epileptic” (status-urile epileptice)
Ex.
5.1. Stările de rău epileptice (S.R.E.) generalizate:
a. S.R.E. generalizate convulsive:
- Tonice
- Clonice
- Mioclonice
- Tonico-clonice
b. S.R.E. generalizate neconvulsive:
- Status-ul Petit Mal
5.2. S.R.E. unilaterale:
- Sindromul hemipareză, hemiconvulsie-epilepsie
- Sindromul hemipareză-hemiconvulsie
5.3. S.R.E. parţiale:
a. S.R.E. somatomotorii
b. S.R.E. psihomotorii”2

Unul dintre manifestările clinice ale epilepsiei, este criza epileptică. Însă criza epileptică
şi epilepsia, ca şi boală, nu sunt noţiuni identice. Aceasta este demonstrat prin electroşocurile
încasate de pacienţi (ca şi forme de tratament aplicate), care cauzează crize epileptice (după o
anumită intensitate).

2
L. Popoviciu şi colab.: Epilepsiile, 1976, pg. 19-20
 Epilepsia, ca boală este definită prin doi factori:

a. Factori endogeni: care sunt determinate genetic

b. Factori exogeni: care este determinat printr-o disfuncţiune a creierului.

„Factorii, care pot cauza epilepsie în copilărie:

- În perioada sarcinii, dacă mama suferă de vreo boală, cum ar fi: toxoplazmoză
de la câine, pisică, varicelă, pot cauza disfuncţionalităţi ale creierului şi pot fi
cauza epilepsiei.
- De asemenea lipsa oxigenului în timpul naşterii poate cauza epilepsia.
- Un factor declanşator al bolii, poate fi şi lovirea capului în copilărie.
- Tumoară pe creier: este un factor declanşator al bolii în copilărie, dar nu în
mare măsură.”3

Epilepsia poate să apară după 6 luni-2 ani de la factorul declanşator, dar sunt şi cazuri în
care apare, doar după mulţi ani.

Tulburările psihice în epilepsie

Asocierea epilepsiei cu tulburări psihice este cunoscută din antichitate. Emil Kraepelin
afirmă că pacienţii epileptici, prezintă tulburări de personalitate şi predispoziţie pentru psihoze.

Pervalenţa tulburărilor psihice la epileptici pare a fi de 30-40% şi poate depăşi 60% la cei
cu deficite neurologice asociate epilepsiei. „Putem să diferenţiem tulburări psihice cronice şi
tulburări psihice temporale.”4

Din punct de vedere anatomic ele se

împart în forme care au originea în zona laterală a

lobului temporal şi cele cu originea în zona medială

(mesială). Epilepsiile de lob temporal pot reprezenta

30-35% din toate epilepsiile la copil, 2/3 din acestea au

3
Dr. Gyorgy Ilona: Gyermekkori epilepsziarol szuloknek, 1992, pg. 17
4
Dr. Halasz Peter, dr, Juhasz Pal: az epilepszia mindennapi klinikai problemai, 1977, pg. 50
 originea în regiunea mesială şi 1/3 în regiunea laterală

a lobului temporal (Panyiotopoulos 2005). Cele mai

frecvente cauze sunt scleroza mesială, tumorile, bolile

cerebrovasculare şi malformaţiile cerebrale.

Clasificarea tulburărilor psihice din epilepsia lobului temporal se poate realiza în funcţie
de momentul critic, criza epileptică şi, astfel, ele pot fi periictale (din jurul crizei epileptice) sau
interictale (între crizele epileptice).

Tulburările psihice periictale sunt tulburările din

jurul crizei epileptice şi sunt reprezentate de o simptomatologie

variată în funcţie de raportul faţă de

criză.

Tulburările psihice preictale (prodromale) pot fi

de tipul modificării stării de dispoziţie (iritabilitate,

nelinişte psihomotorie, labilitate emoţională) sau a

tulburărilor de gândire (Trimble 2007). Pot să apară

cu ore, uneori chiar zile înaintea unei crize epileptice.

Simptomele prodromale nu sunt legate de descărcarea

epileptiformă ci mai probabil de unele modificări

metabolice sau funcţionale dinaintea crizei. Tulburarile psihice precritice sunt de fapt
cunoscute ca prodroamele crizelor epileptice si sunt reprezentate de stari disforice, anxietate,
tensiune, iritabilitate.

Tulburările psihice ictale

Sunt cele mai frecvente crize epileptice focale cu

simptomatologie predominant psihică datorită rolului

lobului temporal în următoarele funcţii: memorie,

olfacţie, emoţionalitate, sexualitate, integrarea

răspunsurilor homeostatice de adaptare şi funcţii vegetative

şi endocrine.

Crizele care au originea în lobul temporal mesial

pot fi împărţite din punct de vedere clinic în trei categorii:

1. tip absenţă – oprire din activitate („arrest reaction”),

durată 10-20 secunde, neresponsivitate,

îngustarea stării de conştienţă, fără clonii palpebrale,

cu facies anxios;

2. crize caracterizate de simptome psihomotorii şi

automatisme – începe cu oprire din activitate şi

evoluează rapid spre faza cu automatisme, pierderea

contactului iar revenirea este lentă;

3. crize cu predominanţa simptomelor psihosenzoriale

şi/sau psihice pure, cognitive sau emoţionale.

Simptomele psihosenzoriale sunt reprezentate de

iluzii sau halucinaţii (elementare sau complexe

vizuale, auditive, somestezice, olfactive, gustative)

fără pierderea conştienţei. Simptomele psihice

pure sunt reprezentate de: „dreamy state”,

care includ tulburări mnezice calitative de tipul

“deja-vu”, “deja-connu”, “deja-vecu” sau de tipul

“jamais-vu” sau “jamais-connu”, “jamais-vecu”,

gândire forţată (‚pensée parasite’) şi reamintirea

rapidă a trecutului („vedere panoramică”).

În prezent este acceptat sindromul de epilepsie

mesială temporală caracterizat prin trăsături clinice

relativ omogene, anumite caracteristici paraclinice

(EEG, IRM), rezistent la tratamentul farmacologic

dar cu prognostic bun după rezecţia lobului temporal

mesial. Este frecvent asociat cu scleroza mesială.

Crizele laterale neocorticale temporale sunt mai

rare în comparaţie cu cele care au originea în structurile

mesiale. Nu sunt semne sau simptome specifice

care să indice originea laterală temporală, dar,

următoarele simptome sunt mai frecvent întâlnite:

afazie ictală (dacă este implicat emisferul dominant),

halucinaţii auditive, vestibulare, vizuale, simptome

motorii de tip tonic clonic contralaterale şi devierea

capului şi/sau a ochilor.

 Atunci când simptomatologia ictală este doar

psihică, există elemente clinice care ne ajută la susţinerea apartenenţei la epilepsie:

apariţia spontană, nemotivată,

din veghe sau somn, caracterul paroxistic al manifestării

cu frecvenţă variabilă, debut şi sfârşit relativ brusc, aspectul

stereotip al manifestării, existenţa modificărilor

EEG asociate şi coexistenţa crizelor focale cu generalizare

secundară.

Tulburările psihice postictale includ amnezia

completă sau doar insule dismnezice de tip confuzie,

tulburări de afectivitate sau chiar episoade psihotice

cu auto sau heteroagresivitate.

Tulburările psihice periictale de tipul anxios , depresiv şi psihotic

Anxietatea, este una din tulburarile psihice foarte frecvente la pacientii epileptici.
Epilepsia reprezinta ea-insasi o sursa de stress in parte datorita imprevizibilitatii crizelor.

Ca manifestări psihice periictale tulburările anxioase

sunt destul de frecvente (60% dintre pacienţii cu aură

reprezentată de manifestări psihice). Sexul feminin este mai des afectat.

Anxietate periictală

o Episoade scurte (<30 sec)

o Intensitate uşoară-moderată

o Stereotipe
 o Nonreactive – fără legătură cu contextul

o Acompaniate de alte fenomene ictale – confuzie, automatisme

o EEG – monitorizare video cu modificări

Atac de panică

o Durata: 5-20 minute, uneori ore

o Intensitate foarte mare

o Asociate cu fenomene vegetative (tahicardie, diaforeză, dispnee)

o Fără confuzie

o În timp se asociază agorafobie şi comportament evitant

Depresia - fie reactiva, fie endogena sau indusa de unele medicamente anticomitiale, se
intalneste mai des in epilepsia cu debut la varsta inaintata. Tulburările depresive

Tulburările depresive periictale au fost descrise

mai mult la copiii mai mari spre deosebire de copiii

mici unde predomină tulburările anxioase.

Tulburările preictale afective pot preceda cu ore

sau zile criza epileptică. Ele sunt reprezentate în special

de o dispoziţie disforică ce se poate accentua semnificativ cu 24 de ore anterior crizei.

Tulburările ictale de tip afectiv reprezintă 15%

din totalul simptomelor psihice ictale cu următoarele

trăsături sugestive: durata episodului relativ scurtă

(poate ajunge totuşi la 24 ore având caracter periictal

în această situaţie), tablou clinic stereotip, fără legătură

cu contextul de viaţă, reprezentat de dispoziţia tristă,

depresivă, lipsa de speranţă, trăiri de vinovăţie, de inutilitate

pe fondul unei stime de sine scăzute. La copil şi la adolescent dispoziţia tristă

poate fi înlocuită de iritabilitate sau irascibilitate. Cele

mai frecvente simptome sunt anhedonia, sentimentul

de vinovăţie şi ideaţia suicidară. Aceste modificări

de dispoziţie sunt asociate şi cu alte fenomene ictale,

neurologice şi astfel poate fi uşurată orientarea

diagnostică.

Tulburările postictale afective survin adeseori după

un interval liber postcritic de până la 5 zile . Acest aspect complică corelaţia cu criza

epileptică şi, astfel, încadrarea diagnostică corectă.

Tabloul clinic poate fi reprezentat de iritabilitate,

toleranţă scăzută la frustrare, anhedonie, deznădejde

şi neajutorare. Pot fi întâlnite şi episoade

hipomaniacale caracterizate prin dispoziţie

euforică, expansivă, accelerarea ritmului ideativ cu

logoree şi polipragmazie (stare interioară de aparentă

energie crescută, implicare în multiple activităţi ce nu sunt finalizate).

Tulburările psihotice
Ca şi tulburările depresive tulburările psihotice
periictale se întâlnesc mai frecvent la copilul mare şi
sunt precipitate de o serie de crize epileptice sau chiar
un status, după un interval liber postictal cuprins între
1 şi 6 zile. Acest aspect poate complica corelarea
diagnostică corectă. Din punct de vedere psihopatologic
este prezentă o alterare fluctuantă a conştienţei
şi a memoriei (în 50% din cazuri) cu asocierea unui
delir de grandoare sau religios (mai frecvent), cu
exaltare dispoziţională, trăiri marcate de anxietate şi,
uneori, acte de auto sau heteroagresivitate pe fondul
halucinaţiilor imperative. Aspectul traseului EEG este modificat dar există puţine
studii
în acest sens datorită dificultăţii evaluării pacienţilor
psihotici în timpul episodului acut. Durata afectării
este de zile sau săptămâni cu remisie frecvent spontană.
Există un risc de 25% de a dezvolta o psihoză cronică. Persoanele de sex masculin cu
epilepsie de lob temporal drept par a fi mai predispuse.
TULBURĂRI PSIHICE INTERICTALE
Tulburările psihice interictale sunt tulburările ce
apar între crizele epileptice şi sunt reprezentate de
tulburări ale stării de conştienţă (stări crepusculare, de
obnubilare şi confuzionale), trăsături sau tulburări de
personalitate, tulburări afective şi anxioase, tulburări
psihotice, tulburări de spectru autist, tulburări neuropsihologice
(tulburări de atenţie, limbaj, memorie şi
funcţii executive) şi afectarea intelectuală.
Tulburările psihice interictale pot fi temporare sau
permanente. Atunci când sunt temporare au caracteristici
comune cu crizele epileptice: debut brusc, dispar spontan,
au tendinţa la repetare, stereotipe şi pot fi asociate cu
manifestări neurologice. Totuşi, există elemente care le
diferenţiază de crizele epileptice şi anume: au durată mai
 lungă, sfârşit mai lent, răspuns mai puţin constant la
antiepileptice. Tulburări ale stării de conştienţă
Stările crepusculare sunt caracterizate prin îngustarea
conştienţei alături de comportamente aparent
coordonate, dar lipsite de critică, neconcordante
cu realitatea. Uneori sunt foarte subtile, fiind detectate
doar la un examen atent sau observând unele
modificări vestimentare, expresia mimică, percepţii
sau reacţii mai lente, răspunsuri lente, gândire vâscoasă,
tendinţa la perseverare. Se pot asocia şi tulburări ale
afectivităţii, disforie, nelinişte, anxietate cu tendinţa la
agresivitate sau, mai rar euforie, extaz.
Apar spontan sau după o criză epileptică şi dispar
spontan sau treptat. În contextul anxios
pacientul poate avea tendinţa la agresivitate.
Trăsături de personalitate
Personalitatea epileptică reprezintă un
concept ce include următoarele trăsături: vâscozitate,
hiposexualitate, religiozitate, hipergrafie şi agresivitate.
Vâscozitatea se caracterizează printr-un anumit
tipar relaţional de lentoare psihică, dependenţă şi afectarea comunicării cu
circumstanţialitate, discurs excesiv, repetitiv şi pedanterie,
preţiozitate în exprimare. Este mai frecvent
întâlnită în afectările emisferului stâng.
Hiposexualitatea, manifestată în perioada adultă,
include libido scăzut şi impotenţă. Apare în 50%
din cazurile de epilepsie de lob temporal şi este mai
frecventă în acest tip de epilepsie decât în alte localizări

Religiozitatea.

Persoanele cu epilepsie recunosc

că trăiesc mai frecvent experienţe religioase intense

– produse în asociere cu manifestările intraictale şi au

credinţe mai elaborate şi mai fixe.

Hipergrafia, prezentă în 7-10% din cazuri, defineşte

tendinţa spre scris extensiv şi, uneori, compulsiv.

Este corelată cu durata bolii, trăsături hipomaniacale

şi evenimente traumatice în antecedente.

Agresivitatea. Incidenţa episoadelor de agresivitate

variază între 5 şi 30% (Guimares 2004). Există mai

mulţi factori de risc – sexul masculin, debutul crizelor

înainte de vârsta de 10 ani, întârziere mintală, abandon

şcolar şi status socio-economic scăzut. Agresivitatea

ictală şi interictală este mai frecventă la copii decât la

adulţi în epilepsia de lob temporal.

Tulburări anxioase şi depressive

Aceste două tulburări reprezintă cea mai

frecventă comorbiditate a epilepsiei de lob temporal

(16-50%). Ca tulburări anxioase pot fi prezente fobia socială

asociată sau nu cu agorafobie, determinată de teama

unei crize epileptice în prezenţa anturajului, anxietate

generalizată şi tulburarea de panică.

 .Copiii mai mici dezvoltă mai frecvent tulburări de

anxietate spre deosebire de cei mai mari, adolescenţi,

la care aspectul clinic este unul depresiv, atipic. Tulburarea depresivă este mai
frecventă la copii cu epilepsie şi întârziere mintală.

Tulburări psihotice

Prezenţa lor în cadrul epilepsiilor de orice tip

este semnificativă, tulburările psihotice reprezentând

10-30% din totalul tulburărilor psihice. Manifestările psihotice

interictale sunt mai severe din punct de vedere

al intensităţii, duratei şi prognosticului decât cele periictale. Factorii de risc au fost

precizaţi de Trimble (1991)

şi sunt următorii: sexul feminin, debutul epilepsiei

înainte de adolescenţă, crize cu aspect focal complex,

lateralizare stângă şi antecedente heredocolaterale

semnificative.

Tabloul clinic este reprezentat de halucinaţii, delir,

tulburări formale de gândire şi absenţa simptomelor

negative în contextul unui control deficitar al crizelor

epileptice.

Tulburări de spectru autist

O problemă aparte o constituie legătura între

epilepsie şi tulburările din spectrul autist; aceste

 două entităţi sunt frecvent asociate (5-44%) . Epilepsia este mai frecvent întâlnită la

pacienţii autistic, care au şi întarziere mintală asociată. La unii copii, epilepsia poate

agrava simptomele autiste prin propagarea descărcării

epileptice în zonele cerebrale implicate în tulburările autiste.

Tulburările neuropsihologice

Tulburările neuropsihologice în epilepsie reprezintă

un factor de risc pentru achiziţii academice deficitare

în ciuda unei inteligenţe normale care ar fi permis altfel

acest lucru. Acestea sunt reprezentate de afectarea

atenţiei, limbajului, memoriei şi funcţiilor executive.

Tulburările de atenţie sunt în mod particular importante.

Williams a evidenţiat printr-un studiu în

2001 că tulburările de atenţie reprezintă un factor de

risc pentru achiziţii academice deficitare mai important

decât memoria, stima de sine şi factorii socioeconomici. Incidenţa tulburărilor

de atenţie în cadrul epilepsiei variază între 17-58%. Factorii de risc identificaţi sunt
reprezentaţi de sexul masculin, debut precoce al crizelor şi istoric de traumatism cerebral sau
status epilepticus. Afectarea limbajului este mai frecventă şi mai

severă în cazul patologiei de lob stâng (rol în analiza

sunetelor vorbite – girul temporal superior şi girul

frontal inferior) . De asemenea copiii sunt mai

sever afectaţi decât adulţii iar debutul crizelor înainte

de vârsta de 5 ani se asociază cu un prognostic nefavorabil.

Afectarea memoriei reprezintă cel mai proeminent

simptom în epilepsia de lob temporal atât la

adulţi cât şi la copii. Este afectată memoria de lucru, cea verbală şi

memoria vizual-spaţială.

Afectarea intelectuală

Afectarea intelectuală depinde de vârsta de debut,

etiologie, tipul de crize şi durata totală a epilepsiei. Crizele focale simple, cu debut la

vârsta şcolară sunt în general asociate cu un prognostic

mai bun, fără declin în funcţionarea intelectuală

spre deosebire de crizele cu debut în mica copilărie

care afectează negativ un creier în plină dezvoltare,

într-o perioadă de mare vulnerabilitat. În

această ultimă situaţie factorii cauzali sunt reprezentaţi

de leziuni structurale sau alte condiţii neurologice comorbide. Prognosticul este mai bun

pentru afectarea lobului drept (diminuarea abilităţilor

sociale) decât în afectarea lobului stâng (se asociază cu

influenţarea abilităţilor verbale) deşi acestă diferenţă nu este atât de evidentă ca la adult.

Concluzii

Manifestările psihice sunt frecvent întâlnite în

asociere cu sindroamele epileptice în general şi cu

 epilepsia de lob temporal, în special.

Ele sunt clasificate cel mai adesea în relaţie cu criza

epileptică fiind astfel periictale (din jurul crizei) şi

interictale (între crizele epileptice) fără a se putea face

însă, întotdeauna, o delimitare precisă între simptomele

periictale (preictale, interictale, postictale) şi cele

interictale. Tratamentul simptomelor psihice trebuie vizat cu

conştiinciozitate deoarece ele pot influenţa negativ

prognosticul unui copil cu crize controlate şi nivel intelectual

bun. Astfel, tulburările psihice interictale la

pacienţii cu epilepsie de lob temporal, prin implicaţiile

socioeconomice, pot afecta calitatea vieţii acestora, indicator

fin în evaluarea eficienţei actului medical.

Ce fel de schimbări sunt necesare în viaţa copilului, care suferă de epilepsie?

Schimbările trebuie făcute în funcţie de graviditatea epilepsiei. “În primul rând trebuie
respectat luarea medicamentelor prescrise de medic. De asemenea trebuie evitate acele situaţii, în
care dacă copilul face o criză epilepitcă, poate muri sau îi pune viaţa în pericol.”5

Ferirea de factorii provocatori de criză epileptică, de ex. Trebuie asigurat un somn liniştit
copilului, deoarece de multe ori insomnia provoacă unele crize epileptice. Părinţii trebuie să
stabilească cu adolescenţii o oră rezonabilă la care să se întoarcă acasă. În cazul adulţilor un
provocator de criză, poate fi şi alcoolul. Acest factor nu reprezintă o ameninţare pentru copii.
Mulţi copii în schimb, fac crize din cauza insolaţiei. Părinţii nu trebuie să-i lase mult timp la

5
Dr. Gyorgy Ilona: Gyermekkori epilepsziarol szuloknek, 1992, pg. 190
plajă. Un copil cu epilepsie nu are voie să stea foarte mult în faţa calculatorului, deoarece
calculatorul emite o lumină vibratoare, care poate provoca o criză.

Deasemenea, ca un factor declanşator al crizei, poate fi epuizarea fizică şi psihică. Mai

periculoasă este starea permanent de stres. Părinţii trebuie să asigure copilului un mediu liniştit,
echilibrat. Factor declanşstor al crizei mai pot fi şi schimbările hormonale apărute la adolescent şi
la femeile însărcinate. Părinţii trebuie să se asigure că medicamentele copilului sunt luate zilnic,
deoarece întreruperea bruscă a medicaţiei poate provoca criza epileptic.

Evitarea situaţilor, în care criza poate însemna pericol de moarte

În unele situaţii pierderea conştiinţei şi căderea pot însemna, pericol de moarte. De

exemplu: dacă criza se produce în apă, acesta poate provoca înecarea copilului.

Caz

“ P. la 4 ani, avea febră complicate, îmbinată cu un fel de criză epileptic, de aceea doctorii
i-au recomandat medicament împotriva epilepsiei. Mama lui P. este asistentă medicală, dar de
când s-a născut şi al treilea copil, lucrează doar acasă. Tatăl este medic cercetător. Sfatul
medicului, au ascultat fără a riposte, dar între ei au decis să nu deie medicamentul respectiv
copilului, ca nu cumva să se “prostească”. A trecut un an fără crize, dar într-o seară, ca de obicei,
au dus copii sus din parc. A fost mare bucurie, pentru că mama a promis clătite la cină. Pe copii i-
a pus în cadă şi a început să facă clătite. În acest timp tatăl era în camera de lucru, citea. Peste
puţin timp, mama, speriată de faptul că se va răci apa din cadă, s-a dus în baie şi a luat pe cei doi
copii mici din cadă. I-a aşezat în faţa televizorului. Cel mare, P., a cerut să se mai joace puţin în
cadă. Peste puţin timp mama s-a dus înapoi în baie, iar P. zăcea fără suflare în cadă, sub apă.
Mama, speriată, a chemat în ajutor tatăl, care în ciuda faptului că nu era medic practicant, a
început să resusciteze copilul. Inima lui P. a început să bată, dar neregulat. L-au dus la spital la
terapia intensive, l-au pus pe aparate, a primit medicament corespunzător, dar E.E.G.-ul a arătat
că creierul nu funcţionează. Două săptămâni a mai rămas în viaţă P. Deoarece la copil, medicii nu
au văzut urme precum s-ar fi lovit la cap, şi acesta ar fi cauzat pierderea conştiinţei şi înecarea, ca
rezultat au presupus că moartea lui P. ar fi fost cauzat de o criză epileptic, care i-a produs
pierderea conştiinţei şi a provocat moartea lui. Zgomotele create de criza epileptic, au fost
astupate de sunetul televizorului.”6

Deci părinţii trebuie să obişnuiască copii să facă duş, să fie foarte atenţi la zgomotele, care
vin din baie, să nu-i lase să încuie uşa băii. Să nu lase copii să se dea cu bicicleta în trafic,
deoarece în timpul unei crize acest lucru poate fi periculos. A trăi cu această boală, nu presupune
foarte multe sacrificii, dar în special părinţii, trebuie să fie atenţi la aspect foarte importante,
pentru că se pot întâmpla evenimente neplăcute. Totuşi copilul, nu trebuie să simtă că el este
altfel, decât ceilalţi. Acest lucru se poate atinge prin multe discuţii.

6
Dr. Gyorgy Ilona: Gyermekkori epilepsziarol szuloknek, 1992, pg. 112