1.1.2.

CELESTIN FREINET

La 15 octombrie 1896, la Gars, un sat de munte din Alpii Maritimi, vedea lumina
zilei, Celestin Freinet, pedagog francez remarcabil și un reformator educațional renumit. A
fost elev al Școlii Normale de Institutori din Nisa, obținând în anul 1915, diploma de
învățător. Este chemat la arme și trimis ca ofițer de infanterie pe front. Datorită unei răni
foarte grave suferite în anul 1916 la un plămân, va fi obligat să accepte condiția de invalid de
război. Ca urmare a acestui fapt, s-a hotărât să-și exercite profesia de învățător, începând cu 1
ianuarie 1920 la Școala Bar-sur-Loup, un sătuc din Alpii Maritimi. Și-a continuat devenirea
profesională, absolvind Literele în cadrul Școlilor Primare Superioare, iar în toamna anului
1923 a fost numit profesor la Școala din Bringnoles.

Un studiu al ideilor lui Freinet relevă că, acesta, s-a prezentat ca practicant al școlii,
nu ca teoretician. Ca filosof al copilăriei, el a înțeles unicitatea fiecărui copil, ceea ce exclude
un învățământ uniformizant. A arătat că în natura umană există și trăsături constante, numite
invarianți pedagogici (ceea ce nu variază și nu poate varia oricare ar fi latitudinea geografică
sau poporul căruia ii aparțin regulile respective). Tipologia educaţiei promovate de Freinet
este învăţarea centrată pe rezolvarea unor probleme de către grupurile de copii aflate sub
îndrumarea cadrelor didactice. Pedagogia Freinet este o școală modernă care pregătește copiii
de azi, să trăiască în lumea de mâine și este fondată pe valori universale: responsabilitate,
autonomie, cooperare, întrajutorare. Este centrată pe copil, luând în considerare cele trei
componente ale personalității sale : unicitate, diversitate, globalitate.

Acuzând sterilitatea activității din școala tradițională, prin urmare, lipsa ei de

randament, pusă pe seama programelor rigide, a manualelor inadecvate, sarcinilor uniforme,
verbalismului și autoritarismului profesorului, Celestin Freinet consideră că, se impune un
nou tip de școală, în care să se practice o metodă naturală de învățare, bazată pe tatonarea
experimentală. Prin urmare, în accepțiunea lui, utilizarea manualului era respinsă, întrucât
acesta ar distruge spiritul critic al elevului, dar ar dăuna tototdată și profesorului, întrucât l-ar
împiedica pe acesta din urmă, să se perfecționeze.

Manualele școlare își dovedesc nocivitatea și în alt sens. Ele ignoră particularitățile
locale, mediul de viață al copiilor, fixând ”negru pe alb și pentru toate regiunile ceeace
copilul trebuie să învețe sau să facă”. Ele aduc o știință rece, impersonală, anonimă. Multe
dintre manuale conțin și numeroase alte deficiențe, semnalate de Freinet, cum ar mai fi și
obscuritatea textelor, nivelul de abstractizare care de multe ori depășește posibilitatea de
înțelegere a elevilor. Aducând multiple argumente în acest sens, Freinet se pronunță pentru
schimbarea tehnicii de utilizare a manualului, care trebuie folosit ca material de documentare,
printre alte cărți din bibliotecă.

Deși Freinet s-a manifestat, de-a lungul vieții, ca spirit deschis ideilor timpului său, în
ciuda celor afirmate uneori despre o pretinsă rezervă a lui față de teorie, pedagogia Freinet nu
are ca sursă directă aplicarea unei concepții preconstituite, ci căutarea unor soluții la
problemele presante de viață.

Pentru a aduce argumente acestei idei, Freinet motivează că, elevul nu poate fi lăsat
să tatoneze singur, ci să fie pus într-o ambianță socială în care să primeze raporturile
interpersonale.

Profesorul trebuie să faciliteze actele semnificative pentru devenirea individuală și

socială a elevilor și care, prin repetiție, se fixează mai târziu ca reguli de viață.

O altă idee cu valoare de principiu în pedagogia Freinet este asigurarea succesului

generalizat. În acest sens, fondatorul acestei alternative promovează spiritul acelor elevi care
întâmpină dificultăți și combate notele proaste, corectarea temelor și refacerea caietelor,
activități realizate în exces în școala tradițională, punând accent pe intuiția evoluției dinamice
a copilului.

În acest sens, controlul și evaluarea se realizează la sfârșitul săptămânii de activitate.

Astfel, fiecare elev desprinde planul de pe panou, și-l compară cu activitățile îndeplinite. Acei
elevi, care nu au reușit să-și finalizeze activitățile planificate vor lucra și duminică pentru a le
realiza. Evaluarea activității se realizează tot de către elev, prin completarea graficului situat
sub fiecare plan de activitate.

Lipsa clasificărilor de orice fel și a notelor, face ca totul să se deruleze în cel mai
natural mod cu putință, fapt ce ilustrează un alt câștig, al formației morale și sociale a
elevului. Freinet elimină astfel distanța care separă în mod obișnuit elevii de profesor. El le
recomandă profesorilor să fie la nivelul copiilor. Să nu-i vadă cu ochii unui pedagog sau șef,
ci cu aceia ai unui om și ai unui copil, pentru că numai în acest fel va fi posibilă reducerea
distanței periculoase, care spunea el, există în clasele tradiționale, între elev și profesor.
 De asemenea, profesorul trebuie să asigure întrunirea factorilor situației educative,
fără ca pentru acesta să fie nevoie să psihanalizeze. Freinet stabilește o relație pedagogică
bazată pe înțelegere, pe încredere și cooperare. În concepția lui, profesorul nu mai este un
superior care recurge la constrângere, ci un elev mai mare printre alți elevi, care caută
împreună cu ei, muncește în mijlocul lor, îi îndrumă, îi ajută.

Repudiind orgoliul profesorului Știe-Tot, Freinet arată că „suntem toți începători.

Nimic nu a fost afirmat încă definitiv, cu excepția umilei recunoașteri a ignoaranței noastre
comune”. (M. Rădulescu, Pedagogia Freinet - un demers inovator, Editura Polirom, Iași,
1994, pag. 57 apud Grande, Jean- François - pooiiazeadxsw).