Cum să faci portretul unei păsări de Jacques Prevert

(traducere Nina Casian)

,,Mai întâi pictezi o colivie

cu ușița larg deschisă,
apoi pictezi
ceva cât mai drăguț
și cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină,
într-un crâng,
într-o pădure
și te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te miști...
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,
dar se mai poate întâmpla să treacă ani și ani
până se hotărăște.
Atunci nu te descuraja –
așteaptă, așteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea sosește
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reușit sau nu.
Când pasărea sosește –
dacă sosește –
păstrezi cea mai adâncă liniște:
aștepți mai întâi ca pasărea să intre în colivie
și după ce a intrat
închizi ușița binișor cu pensula,
apoi
ștergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzișul verde și răcoarea vântului,
pulberea soarelui,
foșnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,
apoi aștepți ca pasărea să cânte...
Dacă nu cântă
e semn rău –
semn că tabloul nu e bun,
dar dacă vrea să cânte, e semn bun,
e semn că poți semna.
Atunci îi smulgi o pană
binișor de tot
și pe un colț al pânzei te iscălești cu ea.”
Poetul scrie o poezie a lumii moderne,un joc al cuvintelor, care-și trage seva din bucuria sau suferința
cotidiană. Puţini poeţi au fost iubiţi precum Jacques Prevert.– susţine că salvarea din realitatea aceasta
dură şi haină e posibilă prin universul copilăriei, păsărilor şi dragostei. De cele mai multe ori poezia sa
este de o simplitate năucitoare, cu jocuri de cuvinte şi sensuri camuflate abil.
Pasărea ne cheamă în universul copilăriei, fiindcă limba păsărilor copilul o înţelege cu mult mai uşor
decât cea a cifrelor, regulilor gramaticale. Prin intermediul  jocurilor de cuvinte, a ritmului lejer și limpede,
în realitate Prévert își exprimă perfect concepția sa despre lume.
  Titlul poeziei (Pour faire le portrait d’un oiseau) este o subordonată circumstanțială de scop(introdusă
prin conjuncția,,ca să”) construită cu modul conjunctiv care exprimă acțiuni nerealizate, dar realizabile,iar
regenta este poezia ce urmează,astfel exprimă o motivare a acțiunii ce urmează. Autorul n-a respectat
reguli gramaticale și atunci titlul devine mai nuanțat,cu scopul stimulării atenției și evidențierii finalului.
  Acest poem este savuros,poem cu rol de artă poetică,exprimă concepţia poetului despre
forţa creației;Prévert descrie metaforic, ingenios, sensibil, modul în care poate fi capturată o pasăre vie
într-un tablou, metaforă prin care este sugerat procesul închiderii realităţii de către artă, astfel încât
caracterul viu al realităţii să nu se piardă.
  Poetul se adresează direct unui interlocutor-un creator,făuritor de artă- ce poate picta,crea după etapele
pe care i le stabilește:: mai întâi va picta pe o pânză o colivie-loc sinistru care nu va fi niciodată un cuib,va
îngrădi libertatea,dar uşiţa va fi deschisă către cunoaștere.Îndemnul de a adăuga,,ceva drăguţ, ceva
simplu, ceva frumos, ceva de folos,pentru pasăre”se referă la obiecte oarecare neînsemnate,după dorința
celui ce pictează. Locul tabloului poate fi undeva în natură:,,copac”-intermediar între cer și
pământ;,,grădină”-Raiul pământesc;,pădure”-loc al veșniciei,al încercărilor,paradisul în care poate evada.
Pentru omul creator, este important orice prilej în care poate medita în taină,,te ascunzi”asupra actului
creaţiei.,,Așteptarea”înseamnă inspirația, mijlocul divin prin care Dumnezeu îl face capabil pe om de a
transmite revelaţia Sa,descoperirea unor adevăruri ascunse,inspiraţia vine de undeva de departe, e poate
darul îngerilor,e așteptarea,răbdarea făuritorului de frumos,de artă.
Omul este „inspirat“,este o intimitate între spiritul uman şi har.,,Pasărea”este  dar, talent, vocaţie,inspirație
–poate veni sau nu-artistul încercă să caute surse de inspirație, pentru ca opera de artă să fie cu
adevărat unică și excepțională și să poată transmite sentimente, emoții și trăiri.
Momentul apariției ,,păsării”este deosebit,artistul își păstrează liniștea ,se eliberează de
inutilități,adăugiri,,gratiile”,zăbrelele care ar strica aspectul creației,eliberând-o astfel de urâciuni.
În actul creaţiei, creatorul a urmat  o anumită ordine, într-o înlănţuire firească şi necesară,dar va trebui să
apară,,portretul arborelui” -copacul vieții, pomul cunoașterii, copacul axă a lumii, arborele revelator al
misterelor vieții, reprezintă un plan al ființei umane,este o reflectare a ceea ce se întâmplă în interiorul
ființei,al naturii,iar alegerea,,crengilor frumoase”înseamnă forța, înțelepciunea, cunoașterea.Opera de artă
va aduce fericirea,suflul divin purificator,strălucire și căldură, galbenul induce o senzaţie de apropiere, de
căldură, dinamism ,înviorare,viața fremătândă a naturii.Interesantă este dorința de a transpune în artă
sunetele,senzațiile care pot aduce privitorul în lumea văzută de artist.
Artistul își exprimă propria personalitate în arta care e căutare şi cunoaştere, artistul trebuie să se
exprime, să creeze, să transpună atât natura exterioară cât şi natura interioară, să descopere lumea şi să
se descopere pe el însuşi....și-atunci,,pasărea va cânta”-aprecieri,aplauze,iar alte creații nu vor atrage
atenția,vor fi ignorate, nu reflectă adevărul, binele şi frumosul, ea nu putea fi acceptată ca aparţinând artei
veritabile,iar,,pasărea nu va cânta”.
Semnătura artistului cu,,pana”- discret-încadrată în compoziție, asigură adevărul creației, este dovada
profesiunii sale de credință,a prospețimii,a bucuriei.
   În concluzie pentru ca operele de artă să imite şi să exprime natura, artistul trebuie să se reîntoarcă la
origini, la  copilărie, la Dumnezeu.”

            Şi totuşi, până la urmă opera lui Prévert mai păstrează o rază de lumină, o speranţă la un timp
frumos, când pasărea se va elibera din colivia nedreptăţilor sociale, a suferinţelor, a urii şi duşmăniei, a
sentimentelor false şi va cânta...