Tratatul de la Lausanne a fost un tratat de pace semnat la Lausanne, Elveția, pe 24 iulie 1923,

care a stabilit apartenența întregii Anatolii și a Traciei Răsăritene la Turcia, anulând astfel

prevederile Tratatului de la Sèvres, semnat în 1920 de guvernul otoman[1]. Tratatul de la Lausanne a
fost ratificat de guvernul de la Atena pe 11 februarie 1924, și de guvernele britanic, italian și nipon
pe 6 august același an. Tratatul a fost înregistrat în „Seria de tratate a Ligii Națiunilor Unite” pe 5
septembrie 1924[2].
Tratatul a pus capăt războiului revoluționar turc dintre aliații din primul război mondial și forțele
naționaliste aflate sub controlul Marii Adunări Naționale a Turciei cu sediul în Ankara, aflate sub
comanda lui Mustafa Kemal Atatürk. Tratatul a asigurat recunoașterea internațională
a suveranității noului stat „Republica Turcia, proclamată la rândul ei drept stat succesor al Imperiului
Otoman[3]

Schimburile forțate de populații conforme tratatului de la Lausanne.

Cuprins

 1Contextul istoric

 2Prevederi

o 2.1Frontierele

o 2.2Convențiile

 3Urmări

 4Note

 5Legături externe
Contextul istoric[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Conferința de la Lausanne.

Vedeți și: Împărțirea Imperiului Otoman și Războiul de Independență al Turciei

Frontierele Turciei în conformitate cu prevederile Tratatului de la Sèvres (1920), prevederi anulate după
semnarea Tratatului de la Lausanne (1923), ca o consecință directă a victoriei naționaliștilor turci conduși
de Mustafa Kemal Atatürk în Războiul de Independență

După ce trupele Aliaților au fost expulzate de pe teritoriul Turciei de armata aflată sub
conducerea lui Mustafa Kemal Atatürk, guvernul din Ankara al Mișcării naționale turce a refuzat
să mai recunoască prevederile Tratatului de la Sèvres, semnat de guvernul otoman
din Istambul.
Au avut loc negocieri la Lausanne. Delegația turcă a fost condusă de İsmet İnönü, iar cea a
Aliaților a fost condusă de secretarul de stat pentru afacerile externe
ale Commonwealthului, George Curzon. Eleftherios Venizelos a fost negociatorul Greciei.
Negocierile au durat mai multe luni. Conferința de pace s-a deschis pe 20 noiembrie 1922 și,
după mai multe runde de convorbiri furtunoase, a fost întreruptă pe 4 februarie 1923 de protestul
delegației turce. Negocierile au fost reluate pe 23 aprilie și, după mai multe dezbateri tensionate
și proteste ale turcilor, tratatul de pace a fost semnat pe 24 iulie, după opt luni de negociere[4]
Tratatul trasa noile frontiere ale Greciei, Bulgariei și Turciei. Turcia renunța la pretențiile
asupra Insulelor Dodecaneze (art. 15), Ciprului (art.20), Egiptului și Sudanului (art.
17), Irakului și Siriei (art. 3). Împreună cu Tratatul de la Ankara, tratatul de la Laussane stabilea
granițele Turciei cu ultimele două state[3]. De asemenea, Turcia renunța la privilegiile sale
din Libia, așa cum erau definite în Tratatul de la Ouchy din 1912[3]. Ca rezultat al acestui tratat
de pace, regiunea locuită de kurzi, cunoscută cu numele istoric de Kurdistan, a fost împărțită
între Turcia, Siria, Irak și Iran.

Prevederi