Hanul Ancuţei

(comentariu)

Mihail Sadoveanu este creatorul romanului istoric românesc. Este un mare

povestitor, alături de Jon Neculce (perioada veche) şi de Jon Creangă (perioada
marilor clasici).
Mihail Sadoveanu a lăsat o operă monumentală concretizată în peste 100 de
volume.
Povestiri:
Bordeienii, Hanu-Ancuţei (1929), Dureri înăbuşite, Apa mărilor
Întreaga operă trăieşte prin excepţionalul talent de povestitor al autorului.
Povestirea sadoveniana capata rezonante de poem sau balada, pastrand accente de
revolta si un profund sentiment de nemultumire, generat de nevoia de libertate si
demnitate a eroului sadovenian, care este adesea taranul roman intr-o infinitate de
ipostaze, confirmand marturisirea autorului: “taranul a fost principalul meu erou”.
Intr-o epoca in care se cultiva cu predilectie poezia citadina, Mihail Sadoveanu a
imbogatit substantial traditia poeziei de inspiratie rurala. Eroii sadovenieni din
povestirile de inspiratie rurala sunt oameni cu o anumita structura sufleteasca,
oameni blajini si intelepti, cu un acut simt al dreptatii, al libertatii si demnitatii,
aparatori ai unor principii etice fundamentale. George Calinescu considera ca
“miscarile regresive” sunt o caracteristica a literaturii sadoveniene. Rabdatori in
suferinta, taranii lui Sadoveanu tin vesnic in sufletul lor dureri nestinse si se retrag
in mijlocul naturii, fugind de forte ostile, fie rabufnesc cu violenta implinindu-si
dreptatea si mentinand nealterat sentimentul demnitatii umane. De altfel titlul
volumului de povestiri din 1904, “Dureri inabusite” este sugestiv pentru retragerea
in durerea interiorizata, devenita o taina ce greu se lasa dezvaluita, eroii izolandu-se
in tacere si singuratate. Adevarul, dreptatea, demnitatea, iubirea patimasa
alcatuiesc universul sufletului taranesc in povestiri dramatice ca: “In drum spre
Harlau”, “Pacat boieresc”, “O umbra”, “Hotul”, “O poveste de demult” cuprinse in
volumele “Dureri inabusite”, “Povestiri”, “O istorie de demult”. Sadoveanu neaga
orasul, considerat ca un spatiu al instrainarii, in care eroii traiesc drame ale
dezechilibrului sufletesc, in timp ce satul conserva cele mai valoroase elemente de
spiritualitate romaneasca.
Scriitorul evoca istoria unui popor, dandu-I dimensiuni mitice,
individualizand-o. el este in primul rand un povestitor, iar povestirea capata
rezonante de poem sau balada, pastrand accente de revolta si un profund sentiment
de nemultumire, generat de nevoia de libertate. In acest sens, descoperim tendinta
de retragere in trecut, si de rezistenta in fata civilizatiei (“Hanu Ancutei”, “Tara de
dincolo de negura”).
Conform Dictionarului Enciclopedic Roman “han” inseamna constructie
situata de obicei la o incrucisare de drumuri, care servea pentru adapostirea
calatorilor si vehiculeleor.
Tema abordata este cea a hanului loc de securitate de adapost, de petrecere
pentru drumeti.
Compozitional opera cuprinde noua povestiri aparent independente, desi
unitare, axate pe urmatoarele aspecte: patru erotice, din care doua cu final fericit
(”Cealalta Ancuţa” si “Istorisirea Zahariei Fantanarul”) si doua cu sfarsit tragic
fantastic si celelalte cu caracter social ( “Negustor Lipscan” ) sau social-istoric
(“Iapa lui Voda” si “Orb sarac”)
Caracterul unitar al operei este conferit de:
1. Locul in care se povestesc intampalrile – la Hanul Ancutei, in cadrul unui
ceremonial anumit: povestitori vin din cai noi, serviti de cofacel, care ofera nu
numai vin, ci si zambeste, ce nu-I sunt diferite nici calugarului de la Durau.
2. Timpul istoric nedeterminat al intamplarilor – timpul lui “a fost odata” (ca in
basme). Trecutul are o aura mitica si misterioasa
3. Cadrul natural al intamplarilor. Desi in povestiri este adus tot pamântul
Moldevei de dinco,lo de Prut (“Orb sarac”) pana in partile lesesti ( “Negustor
Lipscan” ) si cele unguresti (“ Cealalta Ancuta”), ca de altfel si imprejurimile
vaii Siretului (“Judet al sarmanilor”), cele mai multe din intamplari au loc in
imprejurimile Hanului Ancutei, in privelistea, cu deschidere spre apa Moldovei
si spre peisajul carpatin
4. Tendinta de retragere in trecut, elogiul vietii patriarhale cu obiceiuri, traditii si
bucate moldovenesti; trasatura dominanta a oprei sadoveniene in general a
fiecarei povestiri in parte, ostilitatea fata de civilizatia moderna fata de tren, in
primul rand “ adevarata ticalosie si dracie” un fel de carute pe roate trase de o
masina care “umbla singura cu foc si fara cai”, cea ce il determina pe ciobanul
de pe Rarau sa-si faca cruce. Oarecum, reticent dar ingaduitor cu folosirea
ceasului, mos Leonte nu admite ca femeile sa poarete palarie iar capitanul de
mazâli, Neiculai Isac.
5. Personajele operei, ca in multe povestiri sadoveniene, sunt vazute ca prototipuri
sau chiar arhetipuri si sunt realizate prin procedee comune.