Structura politică a dinastiei Joseon (partea

I) – Regele, Consiliul de Stat și cele Șase

Ministere

Limba Română
731

            Politica dinastiei Joseon, care a condus Coreea din 1392 până în 1897, este
caracterizată de ideologia conducătoare a confucianismului coreean, o formă a
neoconfucianismului. Luptele pentru putere dintre facțiuni era un lucru comun în timpul
acesteia, adeseori acestea finalizându-se cu alungarea de la curtea regală a unor figuri politice
proeminente.

            Sistemul politic al acestei perioade era dominat de birocrația confucianistă. Rangurile
oficialilor guvernamentali erau organizate pe 18 niveluri, începând de la senior de rangul întâi
(정 1 품) până la junior de rangul nouă (종 9 품), sistem bazat pe vechime și pe promovare
care era decretată printr-un edict regal în urma unui examen sau a unor recomandări.

            Puterea birocraților deseori eclipsa puterea autorităților centrale, inclusiv pe cea a
monarhului. Pentru cea mai mare parte din dinastie, un sistem complex de control și de
echilibrare a prevenit concentrarea puterii doar într-o singură secțiune a guvernului până în
secolul al XIX-lea, când puterea politică era deținută de o anumită familie sau de un individ.

Guvernul central

 Regele
            Regele conducea pe viață, spre deosebire de oficialii numiți de acesta. Toți regii
dinastiei Joseon făceau parte din clanul Jeonju Yi și, teoretic, erau descendenți ai regelui
Taejo, deși unii dintre ei au fost adoptați. Sub influența filosofiei confucianiste, regele
pretindea loialitate absolută din partea supușilor săi și, de asemenea, se presupunea că aceștia
trebuie să-l ghideze pe rege pe „calea cea dreaptă”. Se credea adeseori că dezastrele naturale
erau cauzate de greșelile regelui, de aceea monarhii din dinastia Joseon erau foarte sensibili la
apariția lor.

 Serviciul civil

            Pentru a putea ocupa poziții în guvern, o persoană trebuia să ia parte la examenele
gwageo și să treacă fiecare dintre acestea. Teoretic, orice bărbat, cu excepția celor proveniți
din clasa cheonmin sau care erau fii de concubină, putea da examenele gwageo pentru a intra
în serviciul civil și, astfel, să devină yangban (nobil). În realitate, numai clasa yangban avea
suficienți bani și timp, dar și conexiunile necesare pentru a putea trece examenele gwageo. În
plus, oamenilor originari din provinciile cu probleme din nord, cum ar fi Hamgyeong și
Pyeongan, le era interzisă participarea la aceste examene pentru cea mai mare parte din
dinastie. Oficialii ocupau anumite poziții pentru perioade fixe, ce variau de obicei de la un an
la cinci. Un oficial de succes putea servi în zeci de poziții la curte de-a lungul carierei sale.
În timpul desfășurării examenelor gwageo

 Consiliul de stat

            Consiliul de stat (Uijeongbu, 의 정 부 ) era cel mai înalt organismul deliberativ al
guvernului din Joseon, deși și-a pierdut din importanță după primele secole ale dinastiei.
Acesta a fost format sub domnia lui Jeongjong, cu puțin înainte ca Taejong, fratele său mai
mare, să preia puterea în 1400, înlocuind astfel o instituție anterioară cunoscută drept
„Consiliul privat”, dominată de influența lui Jeong Dojeon și a altor personalități care au fost
în spatele fondării dinastiei.

            Consiliul de stat era format din doisprezece oficiali, dintre care cei mai importanți
erau Consilierul regelui (Yeonguijeong, 영의정), Consilierul de Stânga (Jwauijeong, 좌의정)
și Consilierul de Dreapta (Uuijeong, 우 의 정 ) – aceștia aveau cele mai înalte ranguri din
guvern (seniori de prim rang) și erau asistați de Ministrul de Stânga (Jwachanseong, 좌찬성)
și de Ministrul de Dreapta (Uichangseong, 우찬성), ambii având rangul de junior de gradul
întâi. Puterea Consiliului de Stat era invers proporțională cu puterea regelui, uneori chiar
controlând direct cele Șase Ministere – organismulul executiv al guvernului Joseonului, dar
în principal avea un rol consultativ, mai ales sub domniile unor regi puternici. Consilierii de
stat mai puteau ocupa și alte poziții, cum ar fi cele pentru educarea prințului moștenitor.

 Cele Șase Ministere

            Cele Șase Ministere (Yukjo, 육 조 ) reprezentau organismul executiv al guvernului

dinastiei Joseon. Au fost fondate în 1298, sistemul de miniștri din Joseon fiind similar în linii
mari cu cel din dinastia Goryeo. Totuși, în timpul dinastiei Joseon, miniștrii erau mult mai
puternici, crescând în importanță odată cu decadența dinastiei.

            Fiecare ministru (Panseo, 판 서 ) deținea rangul de senior de gradul doi (cel de-al
treilea rang ca importanță) și era asistat de adjuncți (de ministru) (Champan, 참판) cu rangul
de juniori de gradul doi (al patrulea rang ca importanță) și de secretari (Chamui, 참의 ) cu
rangul de seniori de gradul întâi, toate aceste trei tipuri de funcții purtând denumirea de
Dangsanggwan (당상관, 堂上官). Fiecare ministru mai era însoțit de trei Jeongrang (정랑,
seniori de gradul cinci), de trei Jwarang (좌랑, seniori de gradul șase) și alți nouă oficiali cu
ranguri începând de la senior de gradul șase în sus.

            Yukjo era alcătuit din:

-(Ijo, 이조) – Ministerul personalului, se ocupa în principal de numirea oficialilor la curte

-(Hojo, 호 조 ) – Ministerul Taxelor și Impozitelor, se ocupa cu taxele, finanțele,

recensământul, agricultura și politicile funciare

-(Yejo, 예조) – Ministerul Riturilor, se ocupa de rituri, cultură, diplomație și de gwageo

-  (Byeongjo, 병조) – Ministerul Apărării, se ocupa de chestiunile militare

-(Hyeongjo, 형 조 ) – Ministerul Justiției, se ocupa cu administrarea sclavilor și aplicarea

legilor și a pedepselor

-(Gongjo, 공 조 ) – Ministerul  Muncii, se ocupa cu industia, lucrările publice, exploatarea

resurselor etc.

Structura politică a dinastiei Joseon (partea

a II-a) – Cele Trei Oficii
            Cele Trei Oficii sau Samsa ( 삼 사 , 三 司 ) este un nume colectiv pentru trei birouri
guvernamentale ale dinastiei Joseon ce funcționau ca principal organ al presei și se ocupau de
verificarea și echilibrarea activității regelui și a celorlalți oficiali. Spre deosebire de sistemul
Cenzoratului chinezesc, după a cărui model au fost construite cele Trei Oficii, acestea jucau
un rol mai proeminent în guvernul dinastiei Joseon decât Biroul Cenzoratului în China. Unii
istorici creditează Samsa ca fiind lipsite de abuzurile eunucilor, lucru răspândit la scară largă
la curtea chineză de-a lungul istoriei.

            Oficialii numiți în aceste birouri, cunoscuți sub denumirea de „daegan" (대간), erau,
de obicei, mai tineri și dețineau un rang mai mic în comparație cu alte birouri
guvernamentale, cum ar fi cei din cele Șase Ministere, dar aveau o reputație academică mai
proeminentă și se puteau bucura de privilegii speciale și de un mai mare prestigiu. Pentru a fi
numiți aici, aceștia treceau printr-o analiză minuțioasă a caracterului și a mediului familial.
Copiii oficialilor care au fost închiși pentru corupție și copiii concubinelor erau excluși,
numai cei care treceau de examenele gwageo permițându-li-se să devină daegan.  Cum
atrăgeau elita birocraților din Joseon, cele Trei Oficii asigurau cea mai rapidă cale spre
ascensiunea în funcții înalte în cadrul curții regale, faptul de a face parte din aceste birouri
fiind aproape una dintre cerințele ce trebuiau îndeplinite pentru a deveni un consilier de stat.

Cele Trei Oficii erau:

 Oficiul Inspectorului General (Saheonbu, 사헌부, 司憲府)

            Monitoriza activitatea  birocraților  la fiecare nivel al guvernului central și al
guvernelor locale pentru a îndepărta corupția, abuzurile de putere și ineficacitatea acestora.
Avea, de asemenea, rolul de a promova moralitatea publică și obiceiurile confucianiste, dar și
de a rezolvara nemulțumirile poporului. Era condus de către un  Inspector General
(Daesaheon, 대사헌 ), care supraveghea alți 30 oficiali independenți în cea mai mare parte.
Era cel mai mare birou și cuprindea cele mai înalte ranguri dintre cele Trei Oficii.

 Oficiul Cenzorilor (Saganwon, 사간원, 司諫院)

            Funcția principală a cenzorilor era de a se opune regelui în cazul în care acesta acționa
sau ducea o politică abuzivă/greșită. Decretele importante ale regelui erau mai întâi revizuite
de cenzori, care puteau cere retragerea lor, dacă erau apreciate ca fiind necorespunzătoare. De
asemenea, aceștia  aveau dreptul de a-și spune opinia în ceea ce privește afacerile de stat.

            Oficiul cenzorilor era compus din cinci oficiali conduși de Șeful Cenzorilor
(Daesagan, 대사간).  În timp ce  Oficiului Inspectorului General  punea accent pe acțiunile
oficialilor guvernamentali, Oficiul Cenzorilor se focusa pe acțiunile regelui, funcțiile celor
două birouri adeseori  suprapunându-se. Împreună, cele două oficii erau numite „Yangsa" (양
사 , lit. „Ambele Oficii”), adeseori cooperând în acțiuni comune, mai ales când încercau să
schimbe decizia regelui. În funcția lor ca organ al presei, acestea nu posedau  prea multă
autoritate în deciderea și a implementarea de noi politici, însă dețineau o voce influențabilă în
dezbateri.

 Oficiul Consilierilor Speciali (Hongmungwan, 홍문관, 弘文館)

            Hongmungwan, fondat în 1463 pentru a înlocui „Sala vredniciei” (Jiphyeonjeon, ce

fusese înființată de Sejong), era compusă din 21 oficiali conduși de un Șef al Școlarilor
(Daejehak,대제학), care ocupa în același timp un alt post înalt (cum ar fi în Consiliul de Stat)
și de un  Șef Adjunct al Școlarilor (Bujehak, 부제학), care conducea în realitate biroul. Cei
care ocupau aceste două poziții se bucurau de mult prestigiu în societatea adânc influențată de
confucianism a Joseonului. Acest birou mai era cunoscut și ca Okdang (옥당, 玉堂), Okseo
(옥서, 玉署) sau  Yeonggak (영각, 瀛閣).

            Oficiul Consilierilor Speciali supraveghea librăria regală și servea ca insitut de

cercetare a filosofiei confucianiste, adeseori răspunzând și la problemele regelui. Oficialii din
Hongmungwan luau parte la un fel de lecții ce aveau loc de trei ori în fiecare zi numite
gyeongyeon (경연), în cadrul cărora erau discutate istoria și filosofia confucianistă alături de
rege.  Totuși,  câțiva regi, precum Taejong și Yeonsangun, le-au abolit. Cum discuțiile de la
gyeongyeon adeseori degenerau în comentarii asupra problemelor politice actuale, oficialii
din Hongmungwan aveau o influență semnificativă în calitate de consilieri. După perioada
regelui Seongjong, Hongmuhwan a început să dețină un rol important și în inspecții și
proteste, funcționând până în 1907, an în care a fost abandonat.

Scurt istoric al celor Trei Oficii

            Cele Trei Oficii au fost „moștenite” de către Joseon de la dinastia Goryeo, însă
trăsăturile caracteristice au încept să fie dezvoltate după ce neoconfucianismul a devenit
ideologia dominantă în Coreea, mai ales în timpul domniei lui Seongjong. Seongjong a
constituit o grupare de învățați neoconfucianiști, cunoscută sub denumirea de Sarim, ca o
nouă forță politică care să controleze influența miniștrilor (Hungu) care adunaseră multă
putere și avere prin sprijinirea bunicului său, Sejo, atunci când acesta a uzurpat tronul de la
nepotul său, Danjong.

            Sub patronajul regelui Seongjong, învățații Sarim au primit posturi importante în cele
Trei Oficii, fiind în opoziție cu miniștri importanți din Consiliul de Stat și din cele Șase
Ministere. Mai mult, cele Trei Oficii au evoluat rapid, devenind  cel de-al treilea cel mai
puternic organism politic, cu rol în verificarea acțiunilor și echilibrul dintre rege și miniștrii
din instituțiile mai sus menționate. Astfel, oficialii din cele Trei Oficii puteau protesta dacă
considerau că regele a făcut o greșeală și aveau dreptul de a vota împotriva numirii altor
oficiali și a emiterii unor legi, inclusiv a decretelor regale.

            Conflictul ce a rezultat între facțiunea Sarim și facțiunea Hungu a dus la două
„epurări” ale literaților, lucru ce a determinat decimarea numărului școlarilor Sarim și
slăbirea puterii celor Trei Oficii în timpul domniei lui Yeonsangun. Acesta vedea cele Trei
Oficii ca pe o amenințare la autoritatea absolută a regelui, așa că a desființat două oficii din
cele trei - Oficiul Cenzorilor și Oficiul Consilierilor Speciali, și a redus puterea celui de-al
treilea birou – Oficiul Inspectorului General. Totuși, cele Trei Oficii au fost restaurate în
poziția lor inițială când Yeonsagun a fost detronat din cauza tiraniei sale.

            Jungjong al Joseonului, cel care a urmat la tron după Yeonsangun, a îmbrățișat din
nou ideea de Sarim pentru a-i controla pe miniștrii Hungu care-l vedeau ca pe o marionetă.
Din nou, învățații Sarim, conduși de Jo Gwang-jo, au folosit cele Trei Oficii ca o bază
politică care să îi controleze pe miniștrii Hung, dar și pentru a lansa o serie de reforme.
Totuși, Jungjong s-a îndepărtat de Jo Gwang-jo din cauza naturii radicale a reformelor sale și
a calomnierii facțiunii Hungu, lucru ce a dus la cea de A Treia Epurare a Literaților în 1519.

            Tradițional, aceste epurări au fost interpretate ca fiind conflicte dintre două facțiuni
rivale – Sarim și Hungu, însă câțiva istorici văd acum în acestea  campanii ale regilor din
dinastia Joseon de a slăbi puterea celor Trei Oficii, care jucau un rol cheie în echilibrul
delicat dintre monarhie și birocrație/ aristocrație, echilibru ce caracteriza Joseonul.

Structura politică a dinastiei Joseon (partea

a III-a) – Alte birouri guvernamentale și
autoritățile locale
Alte birouri guvernamentale

 Secretariatul Regal (Seungjeongwon, 승정원) – Servea ca o legătură între rege și cele

Șase Ministere. Existau șase secretariate regale, câte unul pentru fiecare minister.
Secretarii dețineau rangul de senior de grad trei. Rolul primar al secretarilor era de a
înmâna miniștrilor decretele regale și de a înainta petiții regelui, dar și de a-l sfătui pe
monarh și de a ocupa alte poziții cheie apropiate acestuia.
 Biroul Capitalei (Hanseungbu, 한성부) – Era răspunzător de administrarea capitalei
(Hanyang – astăzi Seoul). Era alcătuit din nouă oficiali conduși de un Phanyun (판윤)
cu rangul de serior de gradul doi, fiind echivalentul unui primar din zilele noastre.
 Biroul Regal pentru Investigații (Uigeumbu, 의금부) – Aflat direct sub conducerea
regelui, se ocupa în primul rând cu trădările și alte cazuri serioase în legătură cu
regele, dar și de arestarea vinovaților (care adeseori făceau parte din rândul oficialilor
guvernamentali) , investigarea, întemnițarea și aplicarea pedepselor asupra acestora.
 Biroul Arhivelor (Chunchugwan, 춘 추 관 ) – Oficialii săi se ocupau cu scrierea,
compilarea și păstrarea consemnărilor guvernamentale și istorice.
 Academia Regală sau Seonggyungwan (성균관)

            Cunoscută și ca Taehak (태학, 太學), Seonggyungwan era cea cea dintâi instituție
educațională din Coreea în timul dinastiilor Goryeo și Joseon. Locația sa originală era în
partea inferioară a campusului din Seoul al actualei Universități Seonggyungwan. Academia
Regală avea ca scop pregătirea viitorilor oficiali guvernamentali. Cei care treceau de primele
două examene gwageo erau admiși la Seonggyungwan. O clasă avea în componență cam 200
studenți, care locuiau înafara orelor în sala rezidențială și urmau reguli și o ordine strictă.
Adeseori era folosită ca altar de stat pentru învățații confucianiști. Oficialul responsabil de
Seonggyungwan era un Daesaseong (대사성) cu rangul de senior de gradul trei, iar încă alți
36 oficiali, printre care se numărau și oficiali de la alte birouri, erau implicați în administrarea
academiei.

Scurt istoric

            Construită de regele Seongjong în 992, Academia Regală a primit inițial numele de
Gukjagam, fiind și pe timpul dinastiei Goryeo prima instituție educațională de pe teritoriul
coreean. Gukjagam primește în iunie 1304 numele de Seonggyungwan și este mutată în 1367
în timpul regelui Gongmin, aproape de căderea dinastiei, în vechiul sit al Seongmungwan.
După fondarea dinastiei Joseon în 1392, regele Taejo mută Seonggyungwan în Hanseong/
Hanyang (astăzi Seoul) și întemeiază, de asemenea, alte 360 Hyanggyo* de-a lungul
teritoriului coreean în iulie 1398, stabilind astfel un sistem educațional național.

            În 1400 Seonggyungwan este distrusă într-un incendiu, fiind reconstruită șapte ani
mai târziu. Este distrusă din nou în timpul invaziilor japoneze și reconstruită în 1601. În
timpul perioadei coloniale (1910-1945), academia Seonggyungwan este retrogradată,
devenind o instituție privată, și redenumită Gyunghakwon, educația coreeană fiind interzisă,
iar în locul său fiind impusă educația japoneză, la fel ca în mai toate instituțiile educaționale
din Coreea. După ce Coreea își recapătă independența în 1945, Gyeonghakwon este
redenumită Seonggyungwan, iar cu ajutor financiar din partea Yurim (confucianiștilor),  este
fondată Universitatea Seonggyungwan.

Structură

  Myeongnyundang (명륜당): principara sală de lectură; apare pe bancnota de 1 000 won

  Daeseongjeon (대성전): altar unde se țin ceremonii memoriale pentru Confucius

  Dongmu ( 동 무 ) și Seomu ( 서 무 ): altare unde se țin ceremonii memoriale pentru zece
studenți ai lui Confucius, dar și pentru 18 învățați coreeni

  Jongyeonggak (존경각): Prima bibliotecă a Coreei, construită în 1475   

  Dongjae (동재) și Seojae (서재): dormitoarele de vest și de est

  Bicheondang (비천당): clădirea pentru examinări

  Jegigo (제기고): clădirea-depozit pentru felurile de mâncare folosite la ceremonii  

  Jinsasikdang (진사식당): sala de mese

  Jeongnokcheong (정록청): clădirea administrației

  Tangpyeongbigak (탕평비각): un monument ce expune mesajul lăsat de regele Yeongjo:

„A fi în armonie și nu a întemeia facțiuni este cugetul corect al unui om drept. A întemeia
facțiuni și a nu fi în armonie e cugetul unui om neînsemnat.”

  Sinsammun ( 신 삼 문 ): principala poartă a campusului, era deschisă numai cu ocazia

ceremoniilor ancestrale pentru a permite spiritelor învățaților confucianiști morți să intre
  Copacii Ginkgo: cei doi copaci ginko din Seonggyungwan (Monumentul Natural nr. 59) au
fost plantați în 1519. Frunza de Ginko reprezintă simbolul actualei Universități
Seonggyungwan. Se spune că învățaților confucianiști le plăcea să-și instruiască studenții la
umbra unui ginko. Toți copacii din Seonggyungwan nu au fructe, așadar nu se pot înmulți,
dat fiind faptul că inițial era interzisă intrarea femeilor în această instituție.   

Educația în timpul dinastiei Joseon

            Învățăturile predate la Seonggyungwan erau legate de confucianism, iar țelul lor era
de a pregăti studenții pentru serviciile publice. Principalul scop al studenților era trecerea cu
brio a examenelor serviciului civil (gwageo), examene ce stabileau abilitatea acestora de a
interpreta clasicii chinezi în ceea ce privește ideologia neoconfucianistă. Numărul stabilit de
studenți era de 150 când Seonggyungwan a fost fondată, după care a crescut la 200 în 1429.
În fiecare an, doar 30 studenți puteau absolvi.

            Examenele de admitere la Seonggyungwan erau extrem de severe și le era permis

doar fiilor unor oficiali cu rang mare sau fiilor de yangban (nobili) să vină aici. Studenții erau
grupați pe cele două facțiuni despre care am menționat în articolul anterior: Hungu, facțiunea
aflată la putere, și Sarim, facțiunea din opoziție. Pentru a fi acceptați la Seonggyungwan, fie
trebuiau trecute examenele Saengwonsi (생원시) și  Jinsasi (진사시), fie examenele Seungbo
(승보) și  Eumseo (음서). Odată acceptați, studenții trebuiau să parcurgă un anumit plan de
studii și să adune un scor minim de 300 Wonjeom ( 원점) pentru a se califica pentru primul
test al examenelor serviciului civil. Aceștia trăiau confortabil, având o bursă completă, și
adseori aveau și servitori.

*Școli provinciale conduse de guvern

Autoritățile locale

            Unii oficiali, fie în urma alegerii lor, fie în urma unei retrogradări, erau desemnați la
instituțiile guvernamentale locale. Uneori, un inspector regal secret (Amhaeng-eosa, 암행어
사 ), călătorea incongnito pentru a-i monitoriza pe oficialii provinciali. Inspectorii secreți
erau, de obicei, oficiali tineri și cu ranguri mici, dar investiți cu autoritatea regală de a
îndepărta birocrații corupți.

            În timpul dinastiei Joseon,  Peninsula Coreeană era administrată în:

 Provincii: (Do, 도 ) – Existau opt provincii, fiecare condusă de un guvernator

(Gwanchalsa, 관찰사) cu rangul de junior de gradul doi.
 Orașe speciale: Bu (부) – În fiecare provincie se aflau cinci orașe „speciale” (cele mai
mari cinci orașe) conduse de către birouri administrative. Fiecare Bu era administrat
de un  Buyun (부윤), având același rang ca cel al unui guvernator.
 Departamente: Mok (목) – Existau 20 Mok, care cuprindeau județe mai mari numite
„ju” (주). Acestea erau guvernate de Moksa (목사), cu rangul de senior de grad trei.
 Județe: (Gun, 군) – Existau 80 județe, fiecare condusă de un Gunsu (군수),  cu rangul
de junior de gradul patru.
  Așezări sau comunități: Hyeon ( 현) – Așezările/comunitățile mari erau administrate
de un Hyeongryeong ( 현 령 ), cu rangul de junior de grad cinci, în timp ce
așezările/comunitățile mai mici erau conduse de  Hyeonggam ( 현 감 ), cu rangul de
junior de gradul șase.

            Fiecare județ și Hyeon erau supravegheate de magistrați locali numiți de guvernul
central. Nobilii fiecărui județ alcătuiau Biroul Local. Aceștia interacționau cu oficialii locali,
care de obicei făceau parte dintr-o clasă mai mică („hyangni”). Adeseori, hyangni serveau pe
viață în poziții moștenite, iar fiecare hyangni avea un fel de ambasador în capitală a cărui
responsabilitate era de a face legătura între aceștia și guvernul central.

Structura politică a dinastiei Joseon (partea

a IV-a) – Facțiunile politice

            De-a lungul dinastiei Joseon, numeroase facțiuni regionale și ideologice s-au luptat
pentru deținerea puterii în sfera politică. În timp ce perioada timpurie a dinastiei Joseon era
definită  de tensiunile dintre facțiunea aflată la putere (Hungu) și facțiunea Sarim, perioada
mijlocie și târzie a acestei epoci erau dominate de un fracționism politic denumit Bundang
(붕당,  朋黨). Satele în care se găseau Seowon, instituții ce combinau funcțiile unor altare
confucianiste cu cele ale unei instituții educaționale, adeseori reflectau orientarea în ceea ce
privește facțiunile politice ale elitei locale.

Facțiunile în cele trei perioade ale dinastiei Joseon

            În timpul perioadei timpurii (secolele al XV-lea și al XVI-lea), tensiunile dintre

facțiunea Hungu, care-și avea baza în capitală, și facțiunea Sarim, cu baza în Yeongnam,
dominau politicile naționale. Ulterior, aceste tensiuni au culminat într-o serie de patru
„epurări” sângeroase între anii 1498-1545, în care numeroși birocrați Sarim au fost
persecutați.  După aceste înfrângeri, erudiții Sarim s-au retras în porvincii rurale unde și-au
menținut baza puterii și continuitatea ideologică prin intermediul instituțiilor Seowon și
Hyangyak (un sistem de contracte sociale care dădea satelor autonomie locală). Mai târziu,
facțiunea Hungu va începe să se clatine, fără a mai avea un succesor ideologic care să o
înlocuiască, în timp ce facțiunea Sarim va urca din nou la  putere începând cu domnia regelui
Seonjo.

            În secolul al XVI-lea, la nivel național are  loc o schismă a facțiunii Sarim în
Facțiunea Vestică (Seoin) și Facțiunea Estică (Dongin), alcătuită în principal din generația
tânără. Diviziunile politice s-au intensificat și mai mult, facțiunea Dongin scindându-se în
intransigenta Facțiune Nordică (Bukin) și Facțiunea Sudică (Namin), mai puțin puternică. La
rândul său, facțiunea Seoin s-a divizat în Facțiunea Învățăturilor Vechi (Noron) și Facțiunea
Învățăturilor Noi (Soron). Ulterior, Facțiunea Nordică s-a scindat în Marea Facțiune Nordică
și Mica Facțiune Nordică. Aceste denumiri ale facțiunilor adeseori veneau de la locația
clanului conducător.

            Facțiunea Estică își avea în cea mai mare parte baza în Youngnam, iar subfacțiunea sa
Namin era alcătuită în cea mai mare parte din susținători ai lui Yi I, pe când  susținătorii lui
Seong Hon s-au divizat și au format facțiunea Soron, iar susținătorii lui So Siyeol au
întemeiat facțiunea Noron. Aceste diviziuni au condus și la întrebări referitoare la
succesiunea regală sau conducerea adecvată. De exemplu, scindarea dintre Nordici și Sudici a
condus la dezbateri asupra succesorului potrivit în vremea domniei lui Seonjo, care nu avea
niciun fiu legitim. Facțiunea Nordică îl susținea pe Gwanghaegun, care reusește să ajungă pe
tron. Prin urmare, aceștia au prosperat în timpul domniei sale (1608-1623), însă nu pentru
lung timp, influența lor fiind suprimată de către Facțiunea Vestică odată cu urcarea pe tron a
lui Injo.

            Sub domniile lui Yeongjo și Jeongjo în secolul al XVIII-lea a fost promovată o
politică strictă de egalitate, nemaiexistând favoruri pentru nicio facțiune. Totuși, în timpul
domniei lui Jeongjo conflictele au reapărut, una dintre cauze fiind scindarea facțiunii Noron
în Byeokpa și Sipa, două grupări  în care erau implicate și facțiuni mai vechi și care se
diferențiau prin atitudinea lor față de uciderea prințului Sado de către tatăl său, Yeongjo,
Sado fiind în același timp și tatăl regelui actual, Jeongjo.

            În secolul al XIX-lea, puterea politică s-a deplasat, pe de o parte, la marile clanuri
boierești precum clanul Andong Kim (pentru cea mai mare parte din secolul al XIX-lea) și
clanul Pungyang Cho. Pe de altă parte,  în timpul regelui Gojong, inițial puterea era deținută
de tatăl acestuia, Heungseon Daewongun, care lupta să reformeze instituțiile corupte ale
statului și care a dus o politică izolaționistă, opunându-se puternic în ceea ce privea
deschiderea țării spre influențele vestice și japoneze. Începând cu 1870, regina Min
(cunoscută cu numele postum de împărăteasa Myeongseong) a devenit persoana cu cea mai
mare influență în sfera politică, promovând o politică a modernizării și a deschiderii precaute
spre influențele străine. În opoziție cu ideile împărătesei, Partidul Iluminării (cunoscut și ca
Partidul Progresiștilor), a căutat să modernizeze țara alături de vestici și de japonezi, astfel
fiind într-o relație conflictuală cu Myeongseon.  Conflictul a dus la incidentul Imo și la o
lovitură de stat cunoscută sub numele de Gapsin, dar în același timp a determinat și un număr
mai mare de interferențe ale străinilor în politica Joseonului.