STATUL ŞI DREPTUL ÎN ROMA ANTICĂ

2.ORGANIZAREA DE STAT
Prima formă de conducere a fost regalitatea. În perioada regalităţii ( 754- 509 î. Hr. ) societatea romană
era condusă de adunarea poporului ( comitia curiata ), rege şi senat.
Comitia curiatala care participau patricienii aflaţi sub arme, se aduna pe curii ( curia cuprindea un număr
de 10 ginţi). Ea avea dreptul de a-l alege pe rege, de a declara război, de a declara pace.
Puterea regelui ( rex ) era limitată de autoritatea senatului şi adunarea poporului. Regele era un
magistrat numit de comitia curiata pe viaţă, avînd atribuţii de judecător suprem, de şef militar, precum
şi atribuţii de ordin administrativ şi executiv. În treburile publice regele era ajutat de un sfat format din
reprezentanţii ginţilor.
Senatul avea ca atribuţii să confirme hotărîrile adunării poporului şi să-l consulte pe rege în probleme
importante. Organizarea politică în epoca regalităţii este specifică perioadei democraţiei militare. Spre
sfîrşitul perioadei regalităţii este creată funcţia de ( prefect al Romei), ce conducea oraşul.
Organizarea statului conform reformei regelui Servius Tullius
reforma socială iniţiată de Tullius a avut o serie de urmări de ordin politic şi militar.
Republica
În 509 î. Hr. a fost instaurată o nouă formă de guvernare republica (509-27 î. Hr.). Perioada republicii a
durat circa 500 de ani. În general, în această perioadă organele statului cu senatul şi adunările poporului
se menţin, însă, în locul regelui, în fruntea statului apar doi consuli.
Magistraturile
Cei doi magistraţi supremi ai Republicii numiţi consuli aveau atribuţii judecătoreşti, administrative şi
militare. Rolul consulilor era de a convoca şi prezida senatul, dar şi adunările populare.
Senatul
Puterea acestuia era considerabilă. Senatul devenise o instanţă supremă datorită rolului său politic
foarte important. De competenţa sa era administrarea finanţelor, fapt care îi asigura supremaţia asupra
tuturor magistraturilor statului roman. De asemenea aproba legile votate de adunările poporului, dirija
diplomaţia, dădea ordine consulilor etc. Senatul era o adunare permanentă, aleasă dintre foştii
magistraţi. Numărul membrilor era în creştere continuă: 300 la început, 1000 –în secolul I î.Hr
Adunările populare
Existau trei tipuri de adunări:
1.Adunarea curiata ( comitia curiata) –îi confirma pe preoţi în funcţii, treptat, însă îşi pierde din
importanţă.
2.Adunarea tributa ( comitia tributa ) – îi alegea pe, tribuni, edili şi pe magistraţii de rang inferior.
Textele ce erau votate de Adunarea tributa aveau valoare de lege.
3.Adunarea centuriata ( comitia centuriata ): cetăţenii în cadrul adunării centuriate erau reprezentaţi în
funcţie de avere. În materie judiciară, ţinea locul de curte de apel.

Imperiul
În această perioadă se stabileşte definitiv monarhia. Se menţin şi organele de stat ale republicii, supuse
însă puterii împăratului. În perioada principatului, în aparenţă împăratul guvernează împreună cu
senatul. Princepele era preşedintele senatului ( princeps senatui). De fapt, împăratul reprezenta
autoritatea supremă în stat. Competenţa consulilor, pretorilor, questorilor se restrînge. După o perioadă
de anarhie militară, însoţită de războaie civile, criză politică, economică şi militară, împăratul Diocleţian
înlocuieşte în 284 principatul cu o nouă formă de guvernare numită dominatul. În această perioadă
sfatul imperial substituie senatul, iar importanţa magistraţilor se diminuiază. Cancelaria imperială era
compusă din departamentul de finanţe şi a recensămîntului oficial, departamentul averii personale a
împăratului şi departamentul judecătoriei imperiale. În general, funcţionarii imperiului sunt clasificaţi în
2 categorii.
1 Funcţiile cele mai înalte se numeau dignitates, iar celelalte numite oficia. În perioada dominatului se
consolidează puterea centrală, împăratul purtînd numele de ( monarh absolut şi zeu ). Magistraturile se
menţin onorifice, iar importanţa politică a senatului scade. În scopul asigurării succesiunii la tron
Diocleţian a creat tetrarhia, adică guvernarea în patru. În vederea consolidării forţei politice, economice
şi militare a Imperiului Diocleţian a iniţiat mai multe reforme.
2 În general, istoricii nu pot să identifice reformele lui Diocleţian şi Constantin cel Mare.
Reforma administrativă
Diocleţian a împărţit Imperiul în 12 dioceze, în fruntea fiecăreia se afla un vicarius. Fiecare dioceză se
împărţea în provincii. În 285 instituie funcţia de caesar. Italia îşi pierde drepturile de teritoriu privilegiat,
fiind împărţită în două. Această reformă va fi perfectată de Constantin cel Mare.
Reforma fiscal
Se elaborează sistema impozitară, introducîndu-se o fiscalitate excesivă. Pînă la Diocleţian un rol
important în viaţa economică şi financiară a Imperiului le-au avut impozitele indirecte, acum un rol
important au căpătat impozitele directe, mai ales impozitul funciar
Reforma monetară
Diocleţian a iniţiat şi o reformă monetară, în urma căreia au fost emise monede de aur, argint şi aramă.
Pentru a opri creşterea preţurilor în 301 Diocleţian a emis un decret, prin care se stabileau preţurile
maximale. Drept rezultat, preţurile au fost stabilite artificial, fără să se ţină seama de nivelul produselor
şi cererea de pe piaţă.
Reforma militară
Diocleţian divizează armata în 2 părţi pentru a putea participa concomitent la răscoalele interne şi din
afară. Au fost create armate de graniţe constituite din unităţi fixe şi armate constituite din unităţi
mobile. Din perioada lui Diocleţian armata nu se constituie voluntari, dar fiecare proprietar de pămînt
era obligat să pună la dispoziţia statului un anumit număr de recruţi.
Reforma religioasă
Diocleţian a încercat să restabilească vechia religie romană prin emiterea a patru edicte. Astfel, s-a
declanşat persecuţii împotriva creştinilor, însă cu toate acestea creştinismul n-a putut fi lichidat.
Reformele lui Diocleţian au fost dezvoltate şi perfectate de Constantin cel Mare ( 307-337 ). Constantin a
despărţit puterea civilă de cea militară, a instituit noi funcţii înalte ocupate de comites. Ca organ politic
senatul a fost desfiinţat. Si apare o noua capital numita Constantinopol.