Poveste fara sfarsit

Personaj principal este un puşti palid, rotofei şi fricos, pe numele lui Bastian Balthasar Bux, “un
băiețel scund, gras și timid.” Era un băiețel dezamăgit în multe privințe, care se simțea singur, neînțeles,
nesusținut. Mama îi murise, tatăl era prea trist ca să-l mai bage în seamă, iar la școală copiii îl considerau
un ciudat și-l porecleau. Era un băiat mai grăsuț, căruia îi plăcea să născocească povești. “Ar fi plecat în
lumea largă, să nu se mai întoarcă niciodată – nici la școală, nici acasă.”

Începând să citească din carte, Bastian se simte tot mai transpus într-o lume nouă, cu personaje ciudate,
care locuiesc în Fantazia. “Dar Fantazia e în primejdie, să fie înghițită de ... nimic, adică să dispară.”

Bastian înțelege că nu numai Fantazia este bolnavă, ci și lumea oamenilor, deoarece auzise tot mai des
în jurul lui vorbe descurajatoare, viața părea atât de cenușie și monotonă, lipsită de mistere și minuni, iar
majoritatea erau resemnați cu o asemenea viață.  “idei fixe în mințile oamenilor, în teamă, acolo unde în
realitate nu există nimic de care să te temi, în lăcomia de a avea lucruri care îi îmbolnăvesc, în disperare
acolo unde nu există niciun motiv de disperare”,

El se hotărăște treptat să ajute, să salveze Fantazia. Pe măsură ce citește, înțelege că e tot mai mult
vorba despre el. Trebuia să dea un nou nume Crăiesei Copile. Se hotărăște greu, îi e frică să intre în
Fantazia, îi e rușine de propria înfățișare. În cele din urmă, Bastian se hotărăște, dând numele cel nou:
Puișorul Lunii. În acel moment, el intră în Fantazia.

Aici afla ca I se pot indeplini toate dorintele, dar pe masura ce I se indeplinesc va pierde amintirile din
lumea reala. riscând să le piardă pe toate și să rămână prins în Fantazia, fără a mai găsi drumul înapoi
asemeni altor oameni prinsi aici. Aceștia se purtau ca nebunii, “pe cap purtau abajururi, găleți, castroane
de supă, coșuri de hârtie, pungi sau cutii, și pe trup le atârnau fețe de masă, covoare, bucăți mari de
poleială sau chiar butoaie”.

Ultima dorință pe care o are Bastian este însă nu aceea de a fi iubit, ci cea de a iubi el însuși. Pentru a
ajunge la iubire, trece prin alte încercări, până ajunge la apa vieții. “Mai există și o făgăduială despre care
nu vorbim decât arareori, anume că odată, într-un viitor îndepărtat, va veni o vreme când oamenii vor
aduce iubirea și în Fantazia. Și atunci cele două lumi nu vor mai fi decât una singură. Nu știu însă ce
înseamnă toate acestea”, Ajungând la apa vieții, Bastian pierde toate darurile câștigate pe teritoriul
Fantaziei, redevenind el însuși, așa cum fusese înainte: un băiețel scund, gras și timid. Dar își recapătă
amintirile, împreună cu bucuria de a trăi și de a fi el însuși. “Iar cel mai frumos lucru era că acum dorea să
fie întocmai așa cum este. Dacă i s-ar fi dat prilejul să aleagă dintre toate posibilitățile, n-ar fi ales alta.
Căci acum știa: în lume există mii și mii de forme de bucurie, dar în esență toate nu erau decât una
singură, bucuria de a putea iubi.”