UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Teologie Ortodoxă „ Justinian Patriarhul”

Departamentul de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră

LUCRARE DISERTAȚIE

Iisus viță-de-vie, motiv iconografic din icoanele românești

Coordonator științific:

Conf. Univ. Dr. Ileana Stănculescu

Masterand:

Culcea Simona Andreea

București, 2020
 CUPRINS

ARGUMENT………………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL 1. Chipul Mântuitorului din iconografie……………………………………….4

1.1 Primele icoane ale Mântuitorului……………………………………...………………….4

1.2 Reprezentarea iconografică a Mântuitorului în catacombe…………….……………..…..5
1.3 Chipul Mântuitorului reprezentat în mozaicurile antice creștine………..……………….11

CAPITOLUL 2. ICOANA Iisus viță-de-vie………….……………………………………..14

2.1 Reprezentarea chipului Mântuitorului în icoana vița-de-vie………………………...…..15

2.2 Primele reprezentări Iisus viță-de-vie ……………………………..…………………….22

2.3 Sfânta Euharistie și legatura ei cu vița de vie………………..…………………………...26

CAPITOLUL 3. ICOANA PE STICLĂ ……………………………………………….……28

3.1 Apariția primelor icoane pe sticlă în România……………………………………….…..30

3.2 Icoanele pe sticlă de la Necula……………………………………………………….…..33

3.3 Ipostazele Mântuitorului în icoana pe sticlă și în icoana vița-de-vie………..…………...34

3.4 Metode de realizare ale icoanelor pe sticlă în România……………………………….…41

CAPITOLUL 4. TEHNICI ICONOGRAFICE……………………………………………..43

4.1 Alcătuirea suportului pictural în icoana pe sticlă……………………………………...…50

4.2 Executarea desenului icoanei pe sticlă…………………………………………………50

4.3 Elemente de limbaj plastic și mijloace de expresie artistică………………………..……51

Concluzii …………………………………………………………………………………….53

Bibliografie …………………………………………………………………………..………54

2
 ARGUMENT

Prin prezenta lucrare ne propunem să analizăm în mod obiectiv importanța în

complexul fenomen artistico-religios, specific vieții spirituale a țăranului român, icoana pe
sticlă și anume cea numită Iisus viță-de-vie.

Icoana pe sticlă nu reprezintă o manifestare izolată ci ea a luat o mare amploare la nivel

național cu tehnici și caracteristici diferite, în funcție de fiecare zonă a țării. Icoana pe sticlă
fiind ușor de achiziționat, s-a răspândit rapid în spațiul rural, fiind găsită în casa fiecărui
țăran român. Ea era prețuită și cinstită reprezentând o mare valoare spirituală.

Aceasta a produs dezvoltarea și multiplicarea ei, începând a fi reprezentată într-o

mulțime de scene care conțineau diferiți sfinți, pentru fiecare nevoie spirituală, așa a luat
naștere și icoana Iisus viță-de-vie, atât de iubită de către popor, deoarece reprezenta viața
euharistică, o esență spirituală.

Pornind de la simplitatea bucății de sticlă cu defecte fabricată în glăjării, oamenii o

procurau tocmai pentru valoarea ei neînsemnată, icoana pe sticlă ajunge să fie pusă în valoare
tocmai datorită defectelor sticlei, deoarece acestea dădeau picturii un efect și o strălucire
specială.

Parcurgem lucrarea structurată în patru capitole, care pentru început dezbate

informații cu privire la primele icoane ale Mântuitorului, reprezentarea lor, și ajungem ușor la
icoana Iisus viță-de-vie care mai este numită și icoana Sfintei Euharistii.

Amintim și despre vechile tehnici de lucru ale icoanei pe sticlă și metode de realizare,
putem face câteva observații știind că foarte multe nu s-au păstrat, icoanele începând a fi
prețuite din punct de vedere artistic mult mai târziu.

Lucrarea prezintă informații și despre Sfânta Euharistie astfel, începând a înțelege mai
bine legătura icoanei Iisus viță-de-vie care Îl înfățișează pe Iisus, storcând cu mâinile Sale
stru gurii în potir.

Un rol important îl dețin icoanele de la Necula, amploarea cu care iau naștere și se

răspândesc în toată țara, începând a fi realizate în familie, mai ales în anotimpul rece când

3
țăranii aveau mai mult timp. Încheiem lucrarea prin tehnici moderne de realizare a icoanei pe
sticlă, cu ajutorul elementelor de limbaj plastic și mijloace de expresie artistică folosite.

1.Chipul Mântuitorului în iconografie

Din ceea ce știm, nici Evangheliile, nici scrierile Noului Testament, nu ne vorbesc despre
Înfățișarea Mântuitorului, despre cum arăta El, ce trăsături ale fizionomiei avea. Din aceste
Sfinte Scrieri aflăm doar faptele pe care L-ea săvârșit și din care reies chipul său lăuntric,
faptul că era blând, înțelept și smerit.

Eusebiu de Cezareea ne relatează în Istoria bisericească faptul că, în vremea sa existau la

creștini icoane de-ale lui Iisus, spunându-ne și despre statuia ridicată de către femeia
vindecată de către Hristos, din cetatea Paneiada din Cezareea lui Filip.1
O descriere interesantă despre fizionomia Mântuitorului, ne-o dă Nechifor Calist în
secolul al XIV-lea: “Înfățișarea exterioară a Domnului nostru Iisus Hristos este precum o
știm din tradiția bătrânilor și, pe cât aceea se poate descrie în cuvinte următoarea: El avea
fața frumoasă și vioaie, lungimea trupului era dată de șapte palme. Părul capului era gălbui
și nu foarte des, oarecum buclat, sprâncenele slabe și neînconvoiate, din ochii gălbui și vineți
avea un farmec admirabil; erau ageri și nasul lung. Barba era galbenă dar nu lungă. Părul
capului îl purta mai lung, căci capul lui nu l-au atins foarfece, nici mână omenească, afară
de cea a mamei Sale (și aceasta numai în frageda etate). Grumajii îi erau cumva plecați, așa
încât nu era de o constituție puternică și durabilă. Fața era în culoarea grâului, nu era
rotundă și nici tare marcată, ci ca a mamei sale, oarecum plecată în jos și roșiatică; afară de
aceea strălucea din ea demnitate însoțită de înțelepciune și blândețe, care nu cunoștea
mânia. În fine, semăna în toate dumnezeieștii și celei fără prihană mamei Sale”2.

1.1 Primele icoane ale Mântuitorului

În sinaxarul de la 16 august se amintește despre “celui nefăcut de mână chip al

Domnului” adus din cetatea Edesenilor în Constantinopol, în anul 959 pe timpul împăratului
bizantin Roman. În cuprinsul sinaxarului este descris, cum Mântuitorul își imprimă fața pe o

1
Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească VII, 18 în Istoria Bisericească și Viața lui Constantin cel Mare,
București,1896, p.225.
2
Apud Elie Miron Cristea, Iconografia și întocmirile din internul bisericei răsăritene, Sibiu, 1905, p.172-173.

4
năframă, aceasta numindu-se Sfântul Chip sau achiropiite, pentru regele Abgar, acesta
punând-o deasupra cetății sale Edessa.3

Din Evanghelie aflăm că dupa ce a fost coborât de pe cruce, trupul Mântuitorului a fost
înfășurat în giulgiu cu miresme și pus în mormânt, unde a stat până a treia zi, duminică
noaptea. Femeile mironosițe au aflat mormântul gol, iar giulgiurile și mahrama pe jos. Se
crede că giulgiul de la Torino a ajuns prin cruciați, unii apărându-l, iar alții îndoindu-se de
autenticitatea lui.

Fig.1, Giulgiul Mântuitorului, Torino

1.2 Reprezentarea iconografică a Mântuitorului în catacombe.

3
Mineiul lunei August, București, 1929, p.183-186

5
 În arta catacombelor , Mântuitorul este reprezentat prin simboluri: crucea, mielul şi leul
fiind cele trei simboluri deosebite sub care este reprezentat Iisus Hristos în iconografie.

În catacombe crucea Îl reprezintă pe Hristos fiind simbolul Său, crucea este foarte des
reprezentată, sub diferite forme: crucea greacă, cu braţe egale; crucea latină, cu braţe inegale;
crucea patimii, masivă și grea; crucea învierii, mai subţire, mai uşoară; diferite monograme
cu crucea şi multe alte forme, toate reprezentând simbolul lui Hristos şi prezenţa Celui
răstignit şi înviat. În iconografia creştină, Hristos este prezent mereu acolo unde este
reprezentată crucea.4

Părintele Sofian Boghiu ne vorbește despre un alt simbol al Mântuitorului din arta
catacombelor acesta fiind mielul. Hristos este Mielul simbolic despre care ne vorbeşte Isaia,
mielul pascal, care merge la moarte fără glas şi care se jertfeşte de bunăvoie pentru noi.
Mielul mai este și imaginea credincioşilor, a sufletelor mântuite de Iisus Hristos, după
cuvintele: „Paşte mieluşeii mei“ (loan 21, 15) 5 şi după imaginea Bunului Păstor reprezentat
cu mieluşelul pe umăr. Dar în acelaşi timp mielul îl reprezintă şi pe Hristos, după cuvântul
Evangheliei care spune așa: „Iată Mielul lui Dumnezeu" (loan 1, 29).6
Tot părintele Sofian Boghiu ne spune cum leul este și el simbol al Mântuitorului, acesta
simbolizând tribul lui Iuda din care cobora Iisus prin proorocul David, precul leul
evanghelistului Marcu, Iisus a umplut deșerturile cu glasul Său.
Tot în catacombe Iisus Hristos este reprezentat și prin figuri din regnul animal: peştele,
pelicanul, vulturul, şarpele; regnul vegetal: via, smochinul, măslinul, cedrul; și anumite astre
cum ar fi luna și soarele. Viţa de vie aminteşte de cuvintele Mântuitorului redate de sfântul
evanghelist Ioan: “Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele!”(loan 15,5), căruia I-a plăcut să Se
numească „adevărata tulpină de vie“ iar credincioşii, „mlădițele“. Legătura dintre Hristos şi
creştini este ca între viţă şi coardele sau mlădiţele ei. Rodul viţei, vinul, este simbolul
Sfântului Său Sânge. 7
“ Datorită acestei asemănări pe care Mântuitorul o face între imposibilitatea mlădiței
de a face rod de una singură și neputința omului de a face roade duhovnicești fără a fi în
comuniune cu Hristos, vița de vie capătă un înțeles aparte. De aceea, ea este întâlnită
frecvent în iconografia bizantină, cel mai adesea în pictura murală, ca element decorativ.”8

În afară de frescele din catacomba Priscilla regăsite în Italia, în care apare ca prunc în
brațele Fecioarei, aproape în toate celelalte reprezentări din alte părți din catacombe cum ar fi
cele de pe sarcofage este mult întâlnită figura Lui fiind înfățișat tânăr fără barbă (imberb), în

4
M.Didron, Iconographie cretienne. Histoire de Dieu, Paris, 1843, p.249.
5
Sfânta Scriptură
6
Sofian Boghiu, Chipul Mântuitorului în iconografie, Edit. Bizantină, București, 2001, p.40.
7
Sofian Boghiu, Chipul Mântuitorului în iconografie, Edit. Bizantină, București, 2001, p.42, 43.
8
Iisus Hristos – vița de vie, Doxologia, Pr Teodor Cenusa, (N.D), 22.03.2020, https://doxologia.ro/viata-
bisericii/iconografie/iisus-hristos-vita-de-vie

6
vârstă fragedă , cu o tunică scurtă ca cea de păstor sau purtând himation (mantie), in stilul
cum purtau retorii şi poeţii vremii.
Artiştii creştini din primele veacuri, reprezentând aproape toate personajele sfinte cu
chip tânăr, n-au făcut o excepţie nici cu Mântuitorul, pe care îl înfăţişează de obicei tânăr,
imberb, aşa cum sunt cele mai multe tipuri ale Bunului Păstor. De aceea, căutând prin
imaginile rămase din catacombe chipul aşa-zis „istoric” al Mântuitorului, orientalul în vârstă
şi cu barbă, cu greu este de găsit. Începând cu secolul al IV-lea, sub influenţa Orientului,
chipul Mântuitorului din catacombe se individualizează, apropiindu-se puțin câte puțin de
portret.
Un alt chip al Mântuitorului, care face parte tot din pictura paleocreştină şi tot din se-
colul al IV-lea este cel din catacomba Comodilla şi cimitirul Sf. Petru şi Marcellino. Aici
Hristos este reprezentat cu fruntea înaltă, ochii migdalaţi, nasul subţire, barba lungă și puțin
ascuţită, bucle în păr, chip impunător și măreț. Şi acest chip, ca şi celelalte tipuri cu barbă ale
Mântuitorului din catacombe, îşi are originea tot în trecut, în Orientul Mijlociu, Mesopotamia
şi Edessa de unde au pornit și s-au răspândit în lumea greco-romană, fiind împotriva idealului
elenistic al acestei lumii mediteraneene. 9

Un alt chip al Mântuitorului în catacombe este cel din cimitirul Sf. Callist, din secolul
al IV-lea, care este socotit de către Vignon primele tipuri iconografice ale Mântuitorului
reproduse după modelul sfântului Giulgiu. Tipul elenistic însă nu dispare, ci merge mai multă
vreme concomitent cu tipul oriental. Mai târziu pot fi chiar întâlnite în aceeaşi biserică, cum
se întâmplă spre exemplu la Sf. Apollinare Nuovo din Ravenna, secolul al VI-lea. Cu vremea
însă, tipul oriental se impune din ce în ce mai mult, iar de prin secolul al VII-lea şi până
astăzi este aproape singurul tip care îl reprezintă pe Hristos.10

După epoca catacombelor se deschide biruitor veacul al IV-lea sub semnul sfintei cruci cu
ajutorul sfântului Constantin cel Mare, creștinismul fiind prigonit până acum, iese la lumină
sub aspectul bazilicilor sub formă de mozaic strălucitor și luxos.

După ieşirea creştinismului din catacombe, se impune peste tot şi fără nici o obiecție din
partea creştinilor un singur tip al Mântuitorului, tipul orientalului cu barbă, istoricii de artă
numindu-l „tipul istoric”, pe care îl păstrează atât de bine mozaicul din secolul al IV-lea de la
Sf. Pudenziana din Roma .

9
Boghiu, Chipul Mântuitorului în iconografie, Edit. Bizantină, București, 2001, p.47
10
Sofian Boghiu, Chipul Mântuitorului în iconografie, Edit. Bizantină, București, 2001, p.48, 49

7
Fig.2 Hristos tronând. Detaliu din absidă. Roma, Sf. Pudenziana

Din nefericire pentru istoria iconografiei creştine, nu s-a mai păstrat absolut nimic, din
picturile murale ce împodobeau în epoca lui Constantin, bazilicile de la Betleem sau de pe
Muntele Măslinilor11 şi care, ca şi la Sf. Pudenziana sau la Sf. Costanza din Roma, aveau cu
siguranță în conca absidei, deasupra altarului, chipul cel adevărat al Mântuitorului.

În veacul al IV-lea se fixează pentru totdeauna și se așează liniștit, aşadar chipul

Mântuitorului în iconografia creştină, rămânând întipărit ca și model de icoană pentru
reprezentări, în care avea trăsăturile bine definite.

După care anume model s-a inspirat cel care a făcut cu migală mozaicul de la Sf.
Pudenziana din Roma, sau primul artist care L-a înfăţişat astfel pe Mântuitorul în catacombe,
nu cunoaștem nici până astăzi acest aspect rămas ca un secret al vremii. Oricum, acest model
al lui Iisus n-a putut să fie decât unul singur, care era format în mediul siro-palestinian, model

11
P.Murattof, La peinture byzantine, Paris, 1928, p.52-53.

8
care a circulat, în mod sigur, şi în catacomb de la un artist la altul, ușor discret în primele trei
secole, și mult mai frecvent în secolul al IV-lea.

9
Fig.3 Răstignirea- Santa Maria Antiqua, Roma

10
 Când a fost căutat modelul Mântuitorului pentru a se cunoaște mai bine fizionomia Lui,
după Edictul din Milan, l-au găsit fiind acelaşi chip care era la Paneada, la Edessa, în
mozaicurile de la Betleem, în cele de la Sf. Costanza sau Sf. Pudenziana din Roma, toate
fiind de o mare asemănare. Acest nou chip sau mai bine zis, vechiul, adevăratul chip al
Mântuitorului, apare de acum într-un cadru maiestos, pe absidele de deasupra altarelor şi pe
arcurile triumfale ale bazilicilor fiind pastrat sub forma mozaicurilor din mausoleul Sf.
Costanza, din epoca Sf. Constantin, şi cele din bazilica Sf. Pudenziana din Roma, de la
sfârşitul secolului al IV-lea.12

1.3 Chipul Mântuitorului reprezentat în mozaicurile antice creștine

“ Dacă nu se poate tăgădui influenţa teologică asupra iconografiei, întreţinută de

sinoade şi îndrumată de Sf. Părinţi, precum nici înrâurirea populară, venită prin apocrife,
atunci nu se poate tăgădui nici influenţa mediului social şi îndeosebi a curţii imperiale
asupra artiştilor creştini, mai ales atunci când Il reprezintă pe Fiul lui Dumnezeu, Suveranul
împăraţilor. Astfel, bogăţiile imperiului se resimt în luxul mozaicurilor, în marmura, emailul
şi aurul lor. Curtea imperială, cu fastul, eticheta şi costumele ei, cu slujitorii împrejurul
împăratului, i-a influenţat şi pe pictorii creştini, furnizându-le un bogat material pentru
exprimarea iconografică a strălucirii cereşti. “13

Dezbătute cu ardoare sub influențe teologice, ideile dogmatice, mai ales în piețele
publice, au fost reprezentate și iconografic pe abside, pe cupole, pe arcurile triumfale ale
bazilicilor, mozaiştii tălmăcesc în imagini gândurile Sfinţilor Părinţi şi hotărârile sfintelor
sinoade luate până în momentul acela. La Santa Maria Maggiore din Roma, în secolul al V-
lea, suprafețe întregi de mozaicuri sunt inspirate din apocrife. 14

12
Sofian Boghiu, Chipul Mântuitorului în iconografie, Edit. Bizantină, București, 2001, p.52-52.
13
Ibidem, p.57
14
Ibidem

11
 Fig.4 Santa Maria Maggiore din Roma
Mozaicurile de la Ravena sunt câteva monumente de excepţională valoare rămase din
secolele V-VII, epoca de mare amploare a influenţei bizantine, păstrează încă în mozaicurile
lor chipul Mântuitorului în diverse scene.

Fig.5 Mozaic Ravena- Botezul Domnului

12
Fig.6 Mozaic Ravena- Botezul Domnului

Interesant de observat în aceste mozaicuri este faptul că înfăţişarea lui Hristos oscilează
între cele două tipuri: tânărul imberb din catacombe şi orientalul în vârstă, cu barbă. Asadar,
în Baptisterul Ortodocşilor, în scena Botezului, Mântuitorul este înfăţişat cu barbă , pe când
în Baptisterul Arienilor, în aceeaşi scenă, este imberb.15

Privitor la chipul Mântuitorului, atât în mozaicurile cât şi în frescele bizantine distingem

două tipuri : tipul bizantin cu figura ovală, nobilă, senină, şi tipul zis sirian, cu figură aproape
rotundă, tristă, şi cum se mai păstrează în mozaicul înălţării de la Sf. Sofia din Tesalonic: faţa
rotundă, slabă şi tristă, părul întins de culoare închisă, ochii negri şi rotunzi, statura mica şi
disproporţionată.16 Hotărârile Sinodului Quinisext privitoare la figura Mântuitorului, au fost
să fie preferată față de reprezentările simbolice ale Mielului, astfel pictorii au fost nevoiți să
precizeze tot mai mult, trăsăturile caracteristice ale figurii Domnului. Iconoclaştii, distrugând
atat de mult icoana lui Hristos, i-au silit indirect pe pictori să picteze şi mai precis aceste

15
Ibidem
16
Ibidem, p.64.

13
trăsături, de la care nu le era îngăduit să se îndepărteze. Regăsim acest chip al Mântuitorului
în mozaicul din nartexul Sfintei Sofia din Constantinopol, din secolul al IX-lea.17

Fig.6 Mozaic Sfânta Sofia- Constantinopol Iisus și împăratul Leon al VI-lea

Cu un chip măreț, Hristos stă pe tronul Său împărătesc, trăsăturile feţei Sale, luminată
de o blândețe și seriozitate, nu arată încă asprimea de mai târziu; cu ochii mari şi liniştiţi, cu
părul căzând ușor pe umeri, cu barba scurtă, binecuvintează cu mâna dreaptă. „Pace vouă. Eu
sunt lumina lumii“, sunt cuvintele înscrise în cartea pe care o ţine în mâna stângă. În dreapta
Lui, un împărat îngenuncheat, poate Leon al Vl-lea. Chipul acesta liniştit şi serios, deşi a
respectat canonul, răspândeşte pace şi sfinţenie, ca orice icoană bizantină.18
Feţele Pantocratorului care prin expresie și colorit reușesc să îndepărteze chipurile aspre,
tradiționale, dar păstrând și canonul, aduc în chipurile lor gravi-
tatea senină a icoanelor bizantine.

Capitolul 2. Icoana Iisus viță-de-vie

Țăranul român a reuşit prin foțele sale , dar adaptându-se și împrejurărilor, să realizeze o
icoană, unică în lume, de o frumoasă compoziţie teologică, și cu un mesaj profund şi original,
care apără realismul euharistic și necontestabil. Această icoană cunoscută cu numele „Iisus

17
Ibidem
18
Ibidem

14
Hristos viţa-de-vie“, dar care se mai poate numi și „Hristos euharistic“, Euharistia în care, în
mod real se găsesc Trupul şi Sângele lui Hristos.

Se spune că această icoana ne-a apărat de calvinism. Contextul apariţiei acestei icoane nu
este cunoscut foarte bine din documente istorice, dar poate fi cumva dedus, luând în
considerare istoria zbuciumată a Ardealului. Această icoana s-a născut, începând cu secolul al
XVI-lea, când în Ardeal a apărut prozelitismul calvin, prin care se contestau Sfintele Taine,
iar aceștia susțineau că nu ar avea decât o valoare simbolică. Principalul punct culminant prin
care s-a încercat impunerea acestei false învăţături printre ortodocşi a fost odata cu apariţia
primei cărţi tipărite în limba română, la anul 1544, la Sibiu, cu titlul „Catehismul calvinesc“.
Atât titlul cât şi limba în care s-a tipărit această carte, evidenţiază clar motivul, scopul şi
destinatarii ei. Cartea a fost respinsă categoric de români, în aşa fel încât din ea nu s-a mai
păstrat nici un exemplar. Icoana „Hristos euharistic“ a venit ca și răspunsul românilor
ortodocşi faţă de problema calvină, asemeni celor care condamnau iconoclasmul.19

2.1 Reprezentarea chipului Mântuitorului în icoana vița-de-vie

Icoana aceasta este mai exact o redare iconografică a cuvintelor lui Hristos,
consemnate în Evanghelia după Ioan: "Eu sunt viţa cea adevărată..." (Ioan 15, 1)20, o icoană
prezentă în spaţiul altarului, la proscomidiar, locul în care se pregătesc pâinea şi vinul pentru
Sfânta Liturghie, pentru împărtășirea oamenilor. Hristos, cu viţa de vie ieșind din trupul Lui,
ne arată în mod adevărat prefacerea vinului în Sângele Domnului, în timpul Sfintei Liturghii,
şi pe Hristos izvor de viaţă dătător prin sfânta euharistie. Pentru aceasta din urmă există o altă
reprezentare iconografică: Hristos ca butuc al viţei de vie din care se nasc mai multe ramuri.
Această icoană ne simbolizează Biserica şi succesiunea apostolică, pentru că Hristos este
rădăcina Bisericii, iar apostolii sunt ucenicii, sau mlădiţele vitei şi ale vieţii veşnice în Dom-
nul.21
Conţinutul artistic al icoanei este o compoziţie originală, inspirata din teologie, prin
care meșterii populari au vrut să transmită un mesaj profund, referitor la ceea ce se întâmplă

19
Icoana unică în lume: Hristos euharistic, Ziarullumina, Irimie Marga, 17.12.2014, 06.03.2020,
https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/icoana-unica-in-lume-hristos-euharistic-97691.html
20
Sfânta Scriptură
21
Iisus cu vița-este cea mai iubită icoana a lui Hristos, în Ardeal, Formula-as, Claudiu Tarziu, 08.04.2020
http://arhiva.formula-as.ro/2014/1125/spiritualitate-39/pr-prof-jan-nicolae-iisus-cu-vita-este-cea-mai-iubita-
icoana-a-lui-hristos-in-ardeal-17977

15
pe masa Sfântului Altar, în timpul Sfintei Liturghii. Și anume scena iconografică Îl redă pe
Iisus Hristos Cel înviat, stând langa cruce, pe masa Sfântului Altar, sau pe o lada de zestre,
iar din coasta Acestuia creşte o viţă-de-vie, plină cu struguri, aceștia fiind storşi de mâna lui
Hristos direct în Sfântul Potir. Din imagine putem interpreta că icoana vrea să scoată în evi-
denţă ceea ce se afla în Sfântul Potir, și anume: sub forma vinului ce se scurge din struguri se
află chiar Sângele lui Hristos, real și adevarat, pentru că viţa creşte din coasta Acestuia.

Fig.7 Hristos viță-de vie, zugrav Grigore Ranite, 1732, Vadeni

“ Iată cum realismul euharistic, ca mesaj central al icoanei, îşi găseşte expresia cea
mai clară, explicită, inconfundabilă, excluzând în acelaşi timp orice simbolism de sorginte

16
calvină sau iconoclastă. Cred că orice carte s-ar fi scris, cu scopul de a apăra învăţătura
ortodoxă de prozelitismul calvin, nu ar fi reuşit atât de bine să explice, pe înţelesul tuturor,
dar şi cu mare fineţe teologică, ce înseamnă pentru ortodocşi prezenţa reală a lui Hristos în
Euharistie.”22

Constatăm în icoana euharistică românească, prin modul în care compoziția este

redată, faptul că o astfel de scenă, de compoziţie teologică nu are echivalent în întreaga
iconografie creştină, fiind unică. Există și în Apus unele scene asemănătoare, dar nu sunt
identice. De exemplu, în iconografia apuseană medievală apare, scena în care Însuşi Hristos
este Cel care zdrobeşte strugurii în teasc, iar vinul rezultat se scurge direct în Potir.
Asemănarea cu icoana românească este clară, dar sunt şi diferenţe mari, pentru că scena
apuseană nu reuşeşte să redea legătura atât de clară, evidentă, dintre vinul scurs din teasc şi
Sângele lui Hristos, adică ceea ce noi numim realism euharistic.23

Mai mulți specialişti au considerat icoana românească de influenţă apuseană, acest

lucru este adevărat, doar în ceea ce priveşte metoda, pentru că pictura pe sticlă a fost adusă
din Apus. Dar în ceea ce priveşte tema icoanei, lucrurile au stat exact invers: scena „Hristos
euharistic“ a luat naștere la români, iar prin filieră greco-catolică, mai ales cea din Maramu-
reş, icoana a pătruns, mult mai târziu, în spaţiul apuseano-catolic. Prezenţa atat de mult a
acestei icoane la români, fără corespondent în lume, este un argument solid că ea s-a născut
în Ardeal.24

Un aspect foarte interesant al icoanei „Hristos euharistic“ este faptul că icoana nu a

fost multiplicată prin copii fidele, iar fiecare iconar a introdus elemente noi faţă de alte
reprezentări, cu caracter fie teologic, sau pur și simplu decorative, păstrând însă fidel esenţa
scenei euharistice.

“ Astfel, în unele icoane descoperim caracterul eclesiologic şi hristocentric al vieţii

creştine, întrucât masa Sfântului Altar este pictată pe valuri de apă, asemănându-se cu o
corabie, având drept catarg Sfânta Cruce. Mesajul este fără echivoc: Biserica este corabia
mântuirii, în care ajungem prin apa Botezului şi în care Îl găsim pe Însuşi Hristos atunci
când ne împărtăşim. Pe de altă parte, înţelegem că fără Botez nu te poţi apropia de Sfânta E-
uharistie, iar fără Biserică nu avem şanse de mântuire. În alte reprezentări, Hristos cu viţa
22
Icoană unică în lume: Hristos euharistic, Ziarullumina, Irimie Marga, 17.12.2014, 06.03.2020,
https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/icoana-unica-in-lume-hristos-euharistic-97691.html
23
Ibidem
24
Ibidem

17
este redat deasupra mormântului, fapt care evidenţiază că Sfântul Altar reprezintă
„mormântul învierii noastre“. Prezenţa Crucii aproape în fiecare reprezentare accentuează
caracterul de jertfă nesângeroasă al Sfintei Liturghii, prin care se actualizează continuu
jertfa lui Hristos.”25

Amintim aici şi de bogăţia de elemente specifice româneşti, cu sensul de a demonstra

că specificul românesc al icoanei este influenţat de credinţă şi care poartă mesajul creştinesc.
Avem un exemplu într-o astfel de icoană din zona Clujului, întreaga scenă fiind redată pe
fond tricolor. Fapt care arată că tricolorul s-a născut în icoană, iar semnificaţia culorilor este
una creştinească: roşu simbolizează Sângele lui Hristos, galbenul reprezintă culoarea
Bisericii, a sfinţeniei, a aureolelor, iar albastru semnifică Împărăţia cerurilor. Un alt aspect
important se observă la felul în care este pictat Sfântul Altar, si anume masa sfântă are
desenată pe ea elementele unei lăzi de zestre româneşti. Adevărata ladă de zestre, laviţa,
legată de moştenire, de testamentul românilor este credinţa, lucrul cel mai de preţ pe care îl
putem lăsa urmașilor noștri.

Răzvan Voncu în "Istoria literară a vinului la români", este uimit să constate că cele
mai vechi locuri de martiraj creştin coincid cu podgoriile noastre străvechi, din Dobrogea şi
Buzău. Aşadar, popularitatea imaginii viţei euharistice nu este numai o imagine culturală,
adică una a unui univers imaginar, ci ţine de înţelepciune a omului, de o înţelegere a vieţii în
sensul cel mai adânc: Hristos este Viaţa şi fără Hristos nu putem face nimic. Avem nevoie de
a păstra legatura, împărtăşirea permanentă cu El, pentru a ne înnoi şi spori viaţa şi pentru a
trăi în veşnicie.26

Există astfel de reprezentări în Polonia, Ucraina, Bielorusia, Georgia, Serbia, apoi în

spaţiul germanic şi ţările nordice, în Armenia, dar de cele mai multe ori cu alte semnificaţii,
dar nu sunt imagini euharistice. În Occidentul catolic, există tema iconografică a viţei celei
adevărate, în vitralii, miniaturi, în cărţile de cult, pe amvoane, baptisterii şi clopote, unde
Hristos este înfăţişat zdrobit ca un strugure sub teascul Crucii. 27

25
Ibidem
26
Iisus cu vița-este cea mai iubită icoană a lui Hristos, în Ardeal, Formula-as, Claudiu Tarziu, 08.04.2020
http://arhiva.formula-as.ro/2014/1125/spiritualitate-39/pr-prof-jan-nicolae-iisus-cu-vita-este-cea-mai-iubita-
icoana-a-lui-hristos-in-ardeal-17977
27
Ibidem

18
“Biserica Ortodoxă marturisește neîntrerupt faptul că fără Hristos nu putem face nimic, căci din El și
prin El avem viață. Pentru aceasta, fără o autentică viețuire în Hristos, omul moare încă viu fiind.
Acest lucru a fost spus de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, zicând:”28

"Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine,

dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți
mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu
puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și
le adună și le aruncă în foc și ard. Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele Mele rămân în voi,
cereți ceea ce voțti și se va da vouă" (Ioan 15, 4-7).29

Vița-de-vie reprezintă pentru creștini chip al lui Hristos, precum mlădițele având
viață și crescând, numai atâta timp cât sunt altoite pe tulpina viței-de-vie, tot așa, creștinii
având viață în ei precum seva viței de vie, numai atâta vreme cât duc o autentică viață în
Hristos, împărtășindu-se constant direct din El.

Această plantă vița-de-vie nu este aleasă la întamplare de Hristos, ci cu multă

înțelepciune, vița-de-vie neputând ajunge la maturitate și la rodire de una singură, daca nu
este ajutată din exterior de cineva. Astfel, dacă această viță nu este îngrijită de mâna omului,
și nu este ajutată nici măcar de un arac sau de un copac, pe care să se cațăre, daca nu este
tăiată la timp și legată, ea nu poate da rodul ei. Precum vița-de-vie are nevoie să fie tăiată la
vreme, tunsă și legată, spre a da rod de struguri, tot asa și omul are nevoie să fie îndreptat,
când greșește, spre a putea rodi veșnic și neîntrerupt. Orice roadă duhovnicească este
condiționată de păstrarea dreptei credinte, în care omul să se hrănească continuu cu Hristos.30

“Pentru minunatul ei inteles, vița-de-vie a fost îmbrățișată imediat de către zugravii

bisericești, atat ca element decorativ, frunzele și mlădițele acesteia împodobind marginile
icoanelor și ale bolților bisericești, cât și ca icoană în sine, întruchipându-l pe Iisus
Hristos.”31

Vița-de-vie ca și reprezentare ne apare și în icoanele care înfățișează arborele

genealogic al lui Iesei, al lui Avraam sau al vreunui ctitor de seamă. De asemenea, vița-de-vie

28
Vița-de-vie, chip al lui Hristos, Crestinortodox, Teodor Danalache, 15.03.2020,
https://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/vita-vie-chip-lui-hristos-127502.html
29
Sfanta Scriptura
30
Vița-de-vie, chip al lui Hristos, Crestinortodox, Teodor Danalache, 15.03.2020,
https://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/vita-vie-chip-lui-hristos-127502.html
31
Ibidem

19
apare și pe multe dintre catapetesmele vechilor biserici, pictată cu struguri sau chiar în
mobilierul catapestesmei dacă aceasta este din lemn. Mlădițele acesteia îmbrățișând icoanele
împărătești, pe ale Sfinților Apostoli și pe ale celorlalți sfinți. Cu toate acestea, cea mai de
importantă reprezentare a acestei plante-simbol rămâne aceea în care Hristos este înfățișat ca
tulpină, iar Sfinții Apostoli sunt reprezentați ca mlădițe.

Fig.8 Iisus viță-de-vie, Mănăstirea Sucevița

O altă reprezentare iconografică aparte, este aceea în care apare vița-de-vie cea care
stă în legătură directă cu jertfa mântuitoare, drept pentru care ea și apare zugrăvită mai ales în
Sfântul Altar, în zona Proscomidiarului. Întâlnită numai în iconografia românească, mai ales
în vechile biserici din Maramureș, Oltenia și Muntenia, și pe unele vechi manuscrise și
icoane pe sticlă, această reprezentare este una cu totul deosebită.

20
Fig.9 Biserica Arca lui Noe, Alba Iulia

Se crede că această reprezentare iconografică ar fi întemeiată pe una dintre

rugăciunile euharistice, pe care preotul o rostește doar în cadrul Sfintei Liturghii, în timpul

21
cântării heruvimice, zicând: "Tu ești Cel ce aduci și Cel ce Te aduci, Hristoase
Dumnezeule..." 32
2.2 Primele reprezentări Iisus viță-de-vie
Despre simbolul viței-de-vie s-a scris de foarte multe ori, iar din multitudinea
studiilor de etnologie aflăm că strugurii constituie un simbol al vieții și al abundenței, dar ei
reprezintă și sacrificiul datorită vinului care este stors din struguri într-un mod insistent,
aceștia fiind lăsați fără suc, cel folositor fiind vinul rezultat. Acest proces îndelung făcut cu
răbdare reprezintă sacrificiul supreme mai ales când sub formă de viță ne este reprezentat
Hristos, aceasta ieșind din trupul lui, iar el însuși storcând sucul strugurilor în potir spre
împărtășirea euharistică.

Reprezentare iconografică Iisus viță-de-vie, a fost preluată într-un mod natural,

creștinii cunoscând încă de la începuturi importanța acestui fapt, de-a lungul timpului
existând multe reprezentări în care Hristos stoarce strugurii euharistici pentru creștini.
Aceastei jertfe i s-a dat o mare însemnatate și a fost preluată în iconografie și dezvoltată de
diverși pictori și artiști, fiecare cu viziunea lui.

O primă reprezentare Iisus viță-de-vie o găsim în Slujebnicul mitropolitului Ștefan al

Ungrovlahiei sub formă de miniatură, dedicat motivelor iconografice și decorative.

Într-un studiu dedicat ilustrațiilor liturghierului manuscris, prof. Ileana Stănculescu

descrie miniatura euharistică: “Compoziția Iisus viță-de-vie este formată din elemente
alegorice. În afara ramei la tabloul în care se află Iisus, se găsesc imagini care trimit la
patimi: pe stânga – mănușa, cămașa, zarurile aruncate pentru cămașa, și în dreapta- cei 30
de arginți, scara cu care a fost urcat pe cruce, biciul și o altă unealtă a patimilor și coroana
de spini.

Deasupra ramei sunt buretele și sulița, legate de un filacter cu inscripție. În imagine

este așezat Iisus pe un scrin, în spatele lui este imaginea crucii și Iisus din care iese vița de
vie, care se încolăcește în jurul crucii, și din ea se ivește un ciorchine. Iisus poartă coroană
de spini, pe El se văd urmele biciuirii. Are în jurul mijlocului o pânză. Poartă nimb cruifer cu
inscripția O on.

32
Ibidem

22
 În spatele capului lui Iisus este un filacter cu cuvintele rostite la Cina cea de taină
beți dintru aceasta toți… Cercetarea ar trebui continuată prin descifrarea celorlalte
inscripții. Probabil că cele trei cuvinte de sus aduc aminte de înșiruirea simbolurilor
patimilor în vinerea sau sâmbăta mare.

În dreapta tabloului sunt zugrăviți arhiereii care contemplă imaginea simbolică și,
în același timp, participă la ea, ca împlinitori ai tainei euharistice. În partea de jos a
tabloului este prezent de la stânga la dreapta, vasul cu oțet, cele patru piroane, ciocanul
cleștele, apoi un filacter cu o inscripție.”33

Fig.10 Miniatură, Slujebnicul Mitropolitului Ștefan al Ungrovlahiei (1648-1688)

33
Ileana Stănculescu, “Studiu asupra ilustrațiilor din Ms. rom. 1790”, in Eadem (ed.), Manuscris trilingv.
Preliminarii la o editare, Vestigia Manuscript Research Centre, București, Editura Paidea, 2010, p.111.

23
 Reprezentările populare legate de vița-de-vie și de grâu sunt de o vechime mare și
demonstrează o încreștinare timpurie a unor cadre religioase arhaice. Etnologul Ion Ghinoiu
constată aceleași sensuri pentru unele cuvinte cum ar fi: sacra dintre via moșie, cimitir și
neam: „Pentru a desluși ce a însemnat vița-de-vie pentru poporul român, desprindem din
arhiva vie a satului tradițional câteva exemple: loturile de vie cultivate în apropierea satelor
mosnenesti și răzăsești se numeau «popoare» și tot «popoare» se numesc astăzi, prin unele
sate moldovenești, locurile de înmormântare din cimitirele organizate pe familii. «Poporul»
de vie, «poporul» din cimitir și poporul ca națiune sunt termeni omonimi care îndeamnă la
meditație’’ 34
Solidaritatea euharistică și naturală a poporului a fost exprimată încă demult în cultura
veche ca o manifestare a actelor liturgice și o purtare de grija a datoriei și responsabilității
liturgice a creștinilor manifestată în raport cu jertfa lui Hristos, și repetată prin jertfele lor
duhovnicești:
„Iar Maica Domnului zise:
- Și din trupul tău
Cel chinuit
Si pe cruce răstignit
Să se facă viță de vie
Și din sângele tău
Cel nevinovat
Care s-a vărsat
Să se facă poamă în viță,
Și din poamă vin
Să ducă creștinii
Păus la sfintele biserici
Și să pomenească
Numele tău
Și pe al meu (…)”35
Străvechile credințe exprimate prin minunate expresii populare creștine românești,
care sunt legate de originea viței-de vie sunt prima sursă a colindelor sacramentale, dar se

34
Ion Ghinoiu, Vârstele timpului, București, Editura Meridiane, 1988, p. 226-227.
35
Căutarea Domului Iisus Hristos (Cândreni, Dorna), în Simion Florea Marian, Legendele Maicii Domului,
București, Editura Academiei Române, 1904, p. 184.

24
consider că au avut o înfluență foarte mare și asupra răspândirii icoanei Hristos viță-de-vie:
“Poama (strugurele) s-a făcut din sângele Domnului Hristos, când l-au răstignit pe cruce;
din sângele ce a curs, a crescut via”36. Și datorită acestor expresii populare ale credinței a
făcut ca icoana Hristos cu vița să devină atât de mult cunoscută, și să fie foarte îndrăgită și
propovăduită printre țăranii creștini, ca niște buni transmițători ai tradiției.
Întorcându-ne la miniatura din Slujebnicul mitropolitului Ștefan, aceasta fiind
considerată drept cea mai veche reprezentare cunoscută a acestei teme iconografice din
spațiul românesc, trebuie să cunoaștem faptul că, deși nu cunoaștem nici acum cu exactitate
modul în care a devenit izvod pentru icoanele românești, ea a cunoscut o popularitate
crescânda în secolul al XVIII-lea, mai întâi în pictura murală a bisericilor din Oltenia, Mușcel
și Maramureș, și în pictura icoanelor pe sticlă din Transilvania. Se pare că atât pentru Țara
Românească și Transilvania, cât și pentru Maramureș, filiera prin care tematica iconografică
Hristos viță-de-vie a patruns în spațiul nostru iconografic a fost una ucraineană.
I.D. Ștefănescu ne aducea la cunoștință în cadrul repertoriului tematic al
Maramureșului prezența care era nelipsită a „teascului de taină” (le pressoir mystique),
însoțită în câteva biserici de imaginea inconfundabilă a lui Hristos ca strugure al Canaanului,
amândouă imagini având posibile influențe occidentale.37 „În câteva biserici maramureșene,
se văd doua personaje care poartă, unul în urma altuia, pe o prajină sprijinită pe umerii lor,
un ciorchine mare de struguri. Se ilustrează astfel o tema apuseană, care nu se întâlnește în
arta bizantină și orientală și nu apare nici în Rusia, Balcani și în Țările române. Izvorul ei se
află în comentatorii medievali: în Isidor din Sevilla și în alții. «Moise a trimis 12 cercetași în
țara Chanaanului. Aceștia spuseseră, la întoarcere, că n-o să se poată așeza (evreii) în Țara
Făgăduinței. Acesti 12 cercetași sunt scribii și fariseii care au convins pe evrei și i-au făcut
să nu creadă în Isus Cristos. Isus era doar printre ei sub chipul «ciorchinelui de strugure
minunat». Strugurele acesta l-au adus din Chanaan doi din cercetașii trimiși, agățat de o
prăjina (cf. E. Mâle, L’ art religieux du XIII siècle en France, p. 146). Comentatorii explică
că ciorchinele «mistic» este Isus al carui sânge a umplut paharul bisericii. Personajul din
frunte este poporul evreu orb și neștiutor care stă cu spatele la adevăr. Cel de-al doilea
personaj, cu ochii țintiți pe ciorchinele de strugure, închipuie poporul «gentililor» care
vedea în aceasta crucea lui Isus Cristos. Imaginea se vede pe cutia de moaște, relicvariul

36
Elena Niculita Voronca, Datinile și credințele poporului român, Cernauți, Tipografia Isidor
Wiegler, vol. I, 1903, p. 901.
37
Ștefănescu, Arta veche, Edit. Meridiane, București, 1967, p. 127.

25
crucii de la Tongres. În legatură directă cu tema analizată stă o a doua, teascul de taină (le
pressoir mystique). De origine apuseană și aceasta, nu se întâlnește la Bizanț, în Orient, în
Balcani, în Rusia, și nici în Tările române. În Maramures, nu lipsește din nici un monument
și, înfățișată, de obicei, în absida est, e pictată cu multă grija. Isus Cristos stă pe capacul
sarcofagului. Cu amândoua mâinile stoarce struguri într-un potir. Aceștia au crescut din vița
bogat dezvoltată, care se vede îeșind și înăltându-se din coasta străpunsa de lance (înainte
de coborârea de pe cruce). Izvorul temei este în Numeri (cap. XCIII, 24) și în comentariile lui
Isidor de Sevilla din Glosa Ordinara: «Calicem Ecclesiae propinavit». Tema este
caracteristică Apusului și Maramureșului. În Răsărit și în Țările române un înger în zbor
este pictat lânga cruce. Într-un potir strânge sângele care curge din coasta străpunsă a lui
Isus răstignit. Aceeași idée înfățișată, la Bizanț și în țările de tradiție bizantină, sub o formă
discretă, iar în Apus și Maramureș, stăruitor și brutal”. 38

2.3 Sfânta Euharistie și legatura ei cu vița de vie

„Euharistia este împlinirea iconomiei mântuirii, a iconomiei iubirii lui Dumnezeu

faţă de oameni şi a unirii Sale cu noi. Dacă Fiul lui Dumnezeu a voit să vină atât de aproape
de oameni încât să Se unească cu ei, ca singur mod al mântuirii şi îndumnezeirii lor, El nu Se
putea mulţumi să Se întrupeze numai ca un om cu intenţia de a rămâne separat de ceilalţi, ci
ca să meargă mai departe, întrupându-Se aşa zicând în toţi oamenii, neîmpiedicându-i de a
rămâne persoane deosebite şi neîncetând de a rămâne El Însuşi o persoană deosebită pentru
practicarea iubirii desăvârşite. El trebuie să vină în noi, dar nu o singură dată, ci mereu,
deci pe de o parte trebuie să fie în noi, pe de alta să rămână deosebit de noi şi mai presus de
noi, ca să poată veni mereu într-un mai mare grad în noi, spre sporirea continuă a relaţiei de
iubire, spre alimentarea iubirii, care se arată şi prin unirea trupului nostru cu trupul şi
sângele Său preacurat. Un prieten, deşi ţi-a devenit interior prin faptul că ţi s-a dăruit o
dată, ţi se dăruieşte mereu, sporind interioritatea lui în tine”39
„Euharistia ca Jertfă şi ca Taină”, din tratatul său de Teologie Dogmatică Ortodoxă,
Părintele Dumitru Stăniloae ne poate spune că, „dacă prin Taină Dumnezeu ne împărtăşeşte
lucrarea Sa, ca har şi ca dar, iar prin jertfă noi oferim lui Dumnezeu cele ale noastre şi însăşi
fiinţa noastră, în Euharistie se întâlnesc aceste două mişcări: de la noi la Dumnezeu şi de la

38
Ibidem
39
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, ediţia a doua, Editura IBMBOR,
Bucureşti, 1997, p. 64.

26
Dumnezeu la noi, în modul cel mai complex şi mai accentuat.” 40 Euharistia se formează din
numeroase simţiri ale omului, acte şi semnificaţii ce pornesc de la noi spre Dumnezeu şi de la
Dumnezeu spre noi. “Aspectul de Jertfă şi cel de Taină al Euharistiei sunt nedespărţite.
Chiar ca Jertfă ea este o Taină, căci dăruindu-ne lui Dumnezeu ne înălţăm şi ne împărtăşim
de sfinţirea şi de binecuvântarea Lui. Şi chiar Taina este o Jertfă, căci trupul Domnului care
ni se dă este în stare de trup jertfit şi înviat şi ne imprimă starea de jertfă, prin care ne
înălţăm şi înaintăm spre înviere”.41
Unirea cu Hristos în Euharistie este „o unire deplină tocmai pentru că El nu mai este
lucrător în noi numai prin energia adusă în noi de Duhul Său, ci cu Trupul şi cu Sângele Lui,
în trupul şi în sângele nostru. Iar unde este trupul şi sângele Său e prezent şi lucrător în mod
deplin însuşi subiectul lor. Deci însuşi subiectul lui Hristos, ca subiect al trupului şi sângelui
Său, se face prin Euharistie subiect direct al trupului şi sângelui nostru cu care sunt unite cu
trupul şi sângele Său, care au dat prin aceasta calificarea lor trupului şi sângelui nostru.42
Iar unirea în care ne cheamă Hristos cu Sine pentru a fi deplini prin unirea Sa cu
trupul Său în noi, înseamnă şi o unire a noastră cu toți ceilalţi oameni, în care s-a extins Iisus
Hristos prin acelaşi trup al Său. Euharistia este aceea care consideră Biserica ca trup extins al
lui Hristos, desăvârşind, lucrarea de unire a oamenilor în Iisus Hristos ca membrii și
mădulare ai Bisericii, Euharistia fiind cea datorită căreia noi ne putem desăvârşi prin
innoirea şi calea către sfinţirea fiecăruia dintre noi. Astfel putem explica cum este cultul
ortodox o desfăşurare liturgică continuă a vieţii în Hristos, definită în Cina cea de Taină, în
jertfa Sa cea fără de sânge adusă pentru noi, și completată în Biserică prin prezenţa Sa
făgăduită până la sfârşitul veacurilor. Biserica şi liturghia reprezintă eternitatea în
temporalitate şi temporalitatea în eternitate, pentru că Hristos le uneşte în Sine pe amândouă,
și pe Sine cu noi în liturghie. Ceea ce este natural devine suprafiresc, nemaivăzut iar ceea ce
este suprafiresc preface ceea ce este natural. Elementele naturale ale vieţii, pâinea şi vinul, se
definesc în persoana lui Hristos, care se oferă la fiecare liturghie. În liturghie, noi trăim viaţa
lui Hristos ajunsă la culmea ei îndumnezeită, în Cina cea de Taină, când ne rugăm să fim
părtaşi la cină: „Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi părtaş mă primeşte…43
Hristos este Jertfa cea vie, plină de iubire căci, spre deosebire de jertfele care s-au
adus de-a lungul timpului în cadrul fiecărei religii, aşa cum am mai spus, Jertfa lui Iisus

40
Ibidem
41
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, ediţia a doua, Bucureşti, 1997, p. 71-
72.
42
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., vol. 3, p. 82.
43
Liturghier, Bucureşti, 1974, p. 75.

27
Hristos se distinge prin faptul că este plină de viaţă care ni se oferă și nouă. El Se aduce pe
Sine ca Jertfă vie, conştient și răspunzător fiind de alegerea pe care o face. 44
Sfânta Euharistie este printre cele mai mari taine prin care omenirea își răscumpără
greșelile, împărtășindu-se cu sfânt și scump sângele și trupul Mântuitorului. Ea este taina cea
mai de preț păstrată și săvârșită în sfântul altar, taina care uimește și pe sfinții îngeri în care
vinul și pâinea sunt preschimbate în sângele și trupul lui Hristos.
Sfânta Euharistie ne-a fost dată cu prețul vieții Mântuitorului, fiind răstignit pe cruce
pentru neputințele omenirii. Ea este taina care se săvârșește în chip miraculous și neîntrerupt
de mii de ani, taina în care se aduce jertfă nesângeroasă în sfântul altar.
Vinul adus la sfântul altar pentru Euharistie , este obținut printr-un proces îndelungat
din vița de vie, care crește și face roade doar ajutată de către cineva din exterior, nu este ca
orice plantă care ar putea crește și face roadă singură.
Vița de vie este tăiată, legată, culeasă și apoi strugurii ei storși printr-un procedeu de
presare, în felul acesta rezultând vinul abia în urma fermentării. Toate acestea par un
procedeu complex, pentru a avea mult prețuitul vin care este nelipsit la fiecare liturghie.
Acestă legătură dintre Euharistie și vin ne este înfățișată și în icoana Iisus Hristos vița-de-
vie, în care Mantuitorul dupa cum știm ne este descoperit stând iar din trupul Lui crescând
vița de vie, bogată cu roade de struguri iar Acesta storcând strugurii cu mainile Sale în sfântul
potir care ne este oferit la fiecare liturghie spre împărtășire , spre a căpăta viața cea de veci.
După cum aflăm legătura dintre Euharistie- vița-de-vie simbolizează o frumusețe
aparte, căci vinul simbolizează sângele Mântuitorului, vița-de-vie pe El însuși iar mlăditele
care cresc din vie sunt creștinii care cred în El și se împărtășesc.
Vița-de-vie aleasă de către Iisus să ne fie mijloc de mântuire, este reprezentată în
multe icoane într-un mod delicat răsucindu-și ușor lăstarii din care cresc strugurii în culori de
roz pal, trandafirii sau roșiatici, sub formă de căpșuni sau fragi.

Capitolul 3. Icoana pe sticlă

În ansamblul artei populare românești, pictura pe sticlă face parte dintr-o categorie
aparte care, dincolo de multitudinea de forme, expresii și stiluri, arată prin forma sa adevărate
trăiri autentice, reflectate în modul de gândire al țăranului, care a reușit să exprime felul
acesta de artă, într-o formă plastică, înțelegând foarte bine și exprimând frumosul din viața de
zi cu zi, dar și cel din lumea creștină.

44
Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, ediţia a doua, Bucureşti, 1997

28
 La începuturi, țăranii au primit-o și au preferat-o pentru că au găsit că se potrivea
foarte bine sufletului lor, aceasta le împodobea pereții caselor și ai bisericilor, devenind
element de permanență în toate marile momente ale vieții, mai ales la casatorii făcând
neaparat parte din lada de zestre a fetelor. Icoana pe sticlă istorisea scene și povestiri dint-un
timp sfânt, care le permitea trecerea de la vizibil, la sfințenie, fiind o formă de exprimare a
propriei lor imaginație artistică.
Exprimate în perioada de apogeu a genului, meșterii populari au realizat adevărate
opere de artă, al căror farmec și frumusețe continuă să uimească și azi prin delicatețea liniilor,
a culorilor pure folosite. Privite mai cu atenție, poți observa cum icoanele pe sticlă transmit
emoția și trăirile artistului, reușind să producă din multitudinea de forme și culori icoane
unice chiar și fără izvod.
Răspândirea icoanelor pe sticlă a fost surprinzătoare, aceasta artă a icoanei fiind
îmbrățișată de meșteri cu mare drag și utilizată în foarte multe colțuri din țară.
Urmărind firul evoluției al acestui fenomen artistic, acestea au fost apreciate mai mult
în primele decenii ale secolului al XX-lea, datorate tocmai vechimii acestor icoane stârnind,
mai târziu, istoricilor sau al artiștilor.
Asistăm la o inversiune a rolurilor, în sensul în care acesta începea să fie depreciată
de către proprii lor creatori, dar începând din sec al XX-lea icoanele pe sticlă intră în atenția
cercetătorilor: etnologi, istorici de artă, muzeografi, care intuiesc și descoperă miracolul
acestui tip de artă țărănească. La mijlocul secolului al XIX-lea, icoanele pe sticlă constituiau
principalele elemente de decor din caselor țărănești, în primele decenii ale secolului al XX-
lea, acestea devin obiecte de muzeu sau piese din colecții particulare.
În acest punct de intersecție al secolelor, destinul icoanei pe sticlă începe să se
schimbe, ea nu mai servește doar scopului său inițial, ca legătură între om și Dumnezeu, ci
este apreciată pentru valoarea sa artistica și documentară, în același timp.
Pictura pe sticla a scos la iveală un anumit mod de viață al țăranului roman, o
mentalitate arhaică, tocmai prin acea legătură permanentă a omului cu natura, cu Dumnezeu.
Icoana pe sticlă, pictată de țăranul român, reflectă frumosul, simplitatea, dorul, legatura lui cu
divinitatea.
Dintre pictorii noștri cel dintâi care a scris despre frumusețea icoanelor pe sticlă a
fost Nicolae Tonitza, aceasta încă din anul 1927. Aceste observații impresionante le-a facut
într-o mică revistă de provincie:
“ Am dinaintea mea o veche icoana ardelenească, zugrăvită pe sticlă. Naivitatea
desenului ei, care se înfiripă așa de expresiv din întretăierea câtorva linii sprintene și

29
precise… frăgezimea câmpenească a vopselelor cu adâncimi metalice și clarități de
diamant… ingeniozitatea încuscririi elementelor decorative hotărând un pitoresc nou cu mult
superior, ca rafinament zugrăvicesc, atâtor celebre vitraliuri străine: toate aceste daruri
sărbătorești pe care mâna unui umil clăcaș le-a așternut acolo pentru bucuria creștina a
semenilor săi – îmi răscoliră o sumă de gânduri cu privire la… meșterii de nimeni neștiuți și
de nimeni cinstiți, și la deșertăciunea artei, în genere”.45

3.1 Apariția primelor icoane pe sticlă în România

S-au scris multe lucrări despre istoricul icoanei pe sticlă, iar potrivit unor cercetători
dezvoltarea icoanei pe sticlă ca și meștesug popular a avut loc prin secolul al XVII-lea. Acest
procedeu apare mai întâi în Tirol- Austria și Boemia de sud, întinzându-se în Bavaria și
Pădurea Boemiei, de aici răspândindu-se spre vest și către est, ajungând în Transilvania.46

Prin urmare pictura pe sticlă aparținând creației folclorice, este caracteristică părții
orientale a Europei Centrale, în special Boemia, Austria, Silezia, Moravia, Slovacia și Galitia,
unde au apărut primele centre de pictură pe sticlă. Pictura pe sticlă era cunoscută și în Bizanț
unde se aplică în iconografie, până la căderea acestuia sub otomani, în anul 1453, moment în
care toți artiștii s-au refugiat în apus, ducând cu ei și pictura pe sticlă. S-a pictat în mod
special în jurul sticlăriilor, a manufacturilor de sticlă – Glasshuten.47

Începuturile acestui meștesug în România nu au putut fi determinate până acum cu

precizie, din lipsă de documente, cercetătorii judecând după inscripțiile care se găseau pe cele
mai vechi icoane, dar pictura la români apare prin a doua jumatate a secolul al XVII-lea. 48

În Transilvania existau condiții favorabile dezvoltării picturii pe sticlă existând

atelierele primitive de fabricat sticla, glăjăriile, apărute prima dată prin Râșnov, sudul
Transilvaniei ca urmare a dezvoltării manufacturilor.

Introducerea tiparului în sec XVI-lea făcuse ca xilogravura folosită pentru ilustrarea

cărților bisericești să se dezvolte și să se răspândească la sate, oferind meșterilor de țară
modele pe care le transformau în icoane pe sticlă.49

45
Iușca, Gânduri pe o icoană, în Țara de jos, IV (1927), P.166
46
Cornel Irimie, Marcela Focșa, Icoane pe sticlă, Edit. Meridiane, București, p.6
47
Icoane țăranești pe sticlă, Edit. Paideia, București, p.7
48
Cornel Irimie, Marcela Focșa, Icoane pe sticlă, Edit. Meridiane, București, p.6
49
Ibidem, p.7

30
 O altă variantă de răspândire a icoanei pe sticlă ar fi ca românii să fi învățat această
tehnică în centrele din Boemia, Moravia, Slovacia, unde lucrau, sau de la sticlarii care veneau
de acolo în Transilvania, pictura realizându-se acolo în “Glashutten” unde se păstrau de
asemenea și multe carți de modele. Meștesugul picturii pe sticlă este posibil să fi pătruns în
Transilvania și prin călugarii străini care veneau în pelerinaje la mănăstiri. Un alt lucru care a
ajutat la răspândirea icoanei a fost datorită tehnicii întemeiate pe copierea unui model,
necerând o învățătura îndelungată a meștesugului.

Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea începe înflorirea acestei arte, ca și imagini

religioase, cu timpul însă producția lor devenind fenomen de masă. Icoanele pe sticlă
reprezentau un element de decor în casele țărănești alături de blidarele cu cancee și farfurii,
de ștergarele și păretarele cusute, reușind să se armonizeze cu acestea. Gustul de a avea
locuințe împodobite cu imagini sfinte dezvoltă foarte mult arta icoanei, ajungându-se în așa
fel încât în fiecare căsuță țărănească se găsea măcar o icoană pe sticlă, încântând privirea atât
ca obiect de cult cât și ca tablou.

Primii zugravi de icoane creează unicate lucrate cu mare migală și timp destinat
acesteia, în urma cererilor tot mai mari apare, producția în serie, confecționarea pieselor
făcându-se pe faze, în familii iar mai târziu în ateliere. Unele dintre acestea sunt schematice,
stângace realizate, dar naive și expesive.

La începutul secolului al XIX-lea, arta icoanelor înflorește datorită unor pictori care
aleg să nu mai utilizeze șablonul, folosindu-se doar de creativitatea lor și realizând desenele
de icoană la liber, astfel creând multe icoane unicat. Aceștia sunt meșteri talentați, unii dintre
ei zugravi de biserici, care doresc de a face din fiecare icoană pe sticlă o piesă de valoare, în
care originalitatea se îmbină cu stilul narativ și decorativ. Valoarea picturii pe sticlă este
descoperită foarte târziu, aproape la începutul secolului al XX-lea și începând a fi pusă în
valoare.

În perioada post-decembristă întâlnim adeseori în săli de expoziții,sau în galerii de

arta și chiar și pe micul ecran vedem cum acest gen de artă plastică reprezentând icoane pe
sticlă și pe lemn, despre care mediilor de informare le era interzis să vorbească despre
Dumnezeu și despre simplul cuvânt spus Dumnezeu. S-a putut scrie în publicațiile de artă
sau de specialitate despre icoane doar sub titlul infim aproape de "Pictura țărănească pe
sticlă" destinată a fi in ochii unora doar un element de decor alături de scoarțe și ștergare în
interioarele țărănești. Acest dispreț arătat față de autentice valori aparținând patrimoniului

31
cultural național, a produs o pierdere irecuperabilă prin faptul că a permis colportorilor să
scoată peste graniță mai multe, mii de icoane pe sticlă și pe lemn alături de alte valori
realizând profituri inimaginabile. Legea Ocrotirii Patrimoniului Cultural Național din 1974
venită dstul de târziu și Decretele din 1975 au frânat cât de cât forte ușor scoaterea peste
graniță a bunurilor de interes patrimonial, numai că din nefericire, în februarie 1990 a fost
abrogată legea Nr. 63 care interzicea deținerea de icoane.

Dacă în urmă cu două decenii se mai aflau încă multe exemplare de icoane pe sticlă în
casele credincioșilor români de confesiune ortodoxă, cât și în posesia unor colecționari;
apariția legii 63 i-a determinat pe unii să le disperseze, să scape de ele oricum, pe alții sa le
păstreze sub anonimat, de teama confiscării de către statul care interzicea deținerea lor .
Legea 63 prevedea obligația deținătorilor de bunuri patrimoniale să le declare la Oficiile
județene în termen de maxim 60 de zile. Instituțiile cultelor au dat curs prevederilor legale și
au predate icoanele, dar nu aceleași lucru s-a petrecut cu deținătorii individuali, țăranii care
încă își mai păstrau cu mare elavie icoanele pe pereți, din care motiv lucratorii Oficiului de
pe lângă Muzeul Județean au întreprins acțiuni de sondaj, constatându-se existența unui mare
număr de icoane pe sticlă în unele localități și în special în zona înt. Buzăului, precum și în
localitățile Voinești Covasna, Zăbala, Zagon, Dobârlau, Araci, Ariujd, Haghig, Vâlcele.
Sondajul a scos în evidența faptul că multe icoane pe sticlă au fost înstrăinate, fie ca au fost
dăruite descendenților aflați la orașe; au fost vândute unor cumpărători ambulanți, sau chiar
dăruite pentru a scăpa de ele, ori au fost schimbate pentru icoane policrome imprimate pe
hârtie aduse din lugoslavia.

Odata cu transferul civilizației urbane spre mediul rural, oglindit în arhitectura

concepută în Centrele de Proiectare, interioarele țărănești au primit mobilier și covoare de
proveniență industrială și astfel modestele icoane cu ramele lor din lemn afumat au fost
înlocuite făra un oarecare regret.

Pe măsura înființării Glăjăriilor în Transilvania, meșterii veniți din Apus au adus cu ei

și meșteșugul ce a prins să se dezvolte în jurul acestor făbricuțe (manufacturi). lcoanele
pictate pe sticlă fiind mult mai accesibile puterii economice rurale, decât icoanele pictate pe
lemn, au pătruns în casele țăranilor. Dezvoltarea pe scară largă a picturii pe sticlă din
Transilvania se leagă de Miracolul de la Nicula, un sat din apropierea orașului Gherla. La 15
februarie 1699, în prezența unui grup de ofițeri și soldați germani de confesiune romano-
catolică aparținând regimentului de cavalerie ''Hohezollern" icoana Fecioarei Maria cu

32
Pruncul a început să lăcrimeze, "lacrimile curgeau ea niște izvoare" avea să confirme preotul
Mihai, sosit la alertarea sa de către militari. 27 de martori, printre care pârcălabul Gherlei,
primarul Niculei, tineri și vârstnici au atestat sub stare de jurământ miracolul care a durat
până la 12 martie.

"Minunea" a cărei veste s-a răspândit, a atras mii și mii de pelerini de la mari
distanțe, veniți să se inchine icoanei miraculoase, și doritori să aibă chipul Fecioarei, au
cumpărat icoanele aduse de străini. Văzând un mijloc de câștig, niculenii au început să preia
meșteșugul aducător de venituri, și astfel tot satul s-a specializat în pictura pe sticlă. În
măsura în care pelerinajul s-a redus, niculenii au început să se deplaseze cu icoanele lor prin
Transilvania la depărtări din ce în ce mai mari. Acest fapt a făcut ca multe familii să roiască
și să se stabilească în alte zone continuând să picteze icoane. Astfel unele familii au ajuns în
zona Sibiului, Făgărașului și a Scheii Brașovului , precum a fost iconarul Ghimba devenit
cunoscut ca Ghimbășanu.

Mulți dintre meșteri fiind analfabeți, au considerat înscrisurile grecești sau slavone
drept ornamente din care motiv copiate invers se pot descifra doar cu ajutorul oglinzii. Din
păcate puțini iconari semnau sau datau creațiile sau reproducerile de pe alte izvoare. Unele
datări se pot descifra datorită faptului că alăturându-se unele semne literelor slavone, ele
devin cifre. lcoanele transportate la mari depărtari, agreate de către populația rurală;
persecutate de către autoritațile clericale; dezavuate de către societatea cultă, disprețuite de
către ideologia comunistă; distruse de către unele secte religioase, transferate în mediul
urban, devenite apreciate în țările din Vest, transportate peste graniță legal sau fraudulos, au
îmbogațit pe mulți negustori ocazionali sau de profesie.

Primitivismul acestor icoane și mai ales libertatea de a trata diferitele teme

religioase în contradicție cu canoanele bisericii, au stârnit protestul unor înalte fețe bisericești
. Astfel Episcopul Calinic de la Râmnicul Vâlcea anul 1863 confiscă marfa adusă de către
patru iconari transilvăneni, cerând Ministerul Cultelor să interzică pătrunderea în țară.

3.2 Icoanele pe sticlă de la Necula

Nicula fiind considerat cel mai vechi centru de pictură, era un sat așezat la 4km de
orășelul Gherla, din judetul Cluj, capată o mare faimă încât multă vreme a fost considerat ca
singurul centru de pictură pe sticlă din Ardeal. În anul 1910, satul avea 857 de locuitori, doar

33
2 erau unguri, 7 evrei iar restul români.50 După spusele celor mai bătrâni, pe vremuri se picta
aproape în fiecare casă din sat, aceasta realizându-se în familie, fiecare făcând câte ceva. Cele
mai multe icoane erau vândute pelerinilor, iar restul de icoane erau colportate prin
Transilvania. În drumurile lor lungi în care porneau să își vândă icoanele, iconarii Niculei au
ajuns până în nordul Moldovei și în Muntenia, Banat și regiunea Tisei.51

Nume de iconari în Nicula sunt foarte puțin cunoscute deoarece aceștia nu obișnuiau
să își semneze lucrările, cea mai veche icoana din Nicula fiind din anul 1802, aceasta
aflându-se în Muzeul etnografic al Transilvaniei din Cluj. Temele abordate la Nicula sunt
exclusive religioase, dar inspirate din mediul îconjurător, exemplu ar fi motivele florale și
frunzulițele care se regăsesc pe mai multe icoane, exemplu din viața de zi cu zi, cum ar fi
elemente de arhitectură, chenare geometrice.52

În general icoanele sunt de mici dimensiuni, dimensiunea standard ar fi 30/25, arta

meșterilor din acest centru fiind caracterizată prin desen naiv, constituind compoziții simple,
și definite foarte clar, dar și sugestive prin liniile lor de desen. Coloritul icoanelor de la
Nicula se remarcă printr-o mare frumusețe, prin tonuri subtile de roz, roz-mov și verde-oliv,
armonizate cu brun, galben-ocu și albastru. Culorile sunt întinse în pete mari, verdele,
albastru și roșu fiind veșmintele personajelor. O creație foarte renumită a iconarilor este
Madona îndurerată veșmântată în haina neagră.53

3.3 Ipostazele Mântuitorului în icoana pe sticlă și în icoana cu vița-de-vie

Icoanele pe sticlă redau cele mai importante momente ale Mântuitorului, Iisus fiind
reprezentat în icoana ca și Pantocrator care este numit și (Atotţiitorul, Împăratul şi Stăpânul
Lumii), ca și Mântuitor al tuturor și ca om care se pregătește să pătimească, dar și ca un
biruitor al morții în icoana Învierii. El este reprezentat și în icoanele Izvorul Tămăduirii, Iisus
în potir, sau ca și Prunc în braţele Maicii Sale Maria. El apare în icoana pe sticlă și ca Mare
Judecător în scena Judecăţii de Apoi unde stă pe tronul Său, sau în scena Deisis, alături fiind
mama Sa și Sfântul Ioan Botezătorul . O temă mult dezbătută în legătură cu proveniența ei și
de o mare însemnătate o constituie icoana Iisus viţa de vie, simbol al Euharistiei.
Pe lângă aceste reprezentări, icoanele pe sticlă acordă o atenţie specială

50
C.Martinovici și N. Istrati, Dicționarul Transilvaniei, Banatului și celorlalte ținuturi alipite, edit. Institutul de
Arte Grafice Ardealul, Cluj, 1921.
51
Cornel Irimie și Marcela Focșa, Icoane pe sticlă, Edit. Meridiane, București, p.12
52
Ibidem, p.12, 13
53
Ibidem, p.14

34
momentelor importante din viaţa Mântuitorului sau sărbătorilor închinate Acestuia, numite
praznice împărăteşti sau iar în ordine calendaristică acestea fiind următoarele: Naşterea
Domnului, Tăierea Împrejur, Botezul Domnului, Întâmpinarea Domnului, Intrarea în
Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea, Coborârea de pe cruce, Prohodul, Punerea în
mormânt, Învierea Domnului, Înălţarea la Cer, Pogorârea Sfântului Duh, Sfânta Treime,
Schimbarea la faţă şi Înălţarea Sfintei Cruci.
Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie ancheta statistică privind tematica
icoanelor pe sticlă, efectuată în 1959 de către specialiştii Muzeului Brukenthal din Sibiu în
350 de localităţi, pe un lot de 3998 piese, din care, 1268 de exemplare erau icoane cu tema
Iisus Hristos în 70 de reprezentări diferite, cele mai numeroase (230) înfăţişând scena
Răstignirii. 54
Urmărind multitudinea icoanelor pe sticlă inspirate din viaţa lui Iisus, constatăm că
printre subiectele preferate ale iconarilor de la Nicula se numără atât reprezentări ale
Mântuitorului precum şi scene din ciclul hristologic. Teme ca Tăierea Împrejur sunt foarte
rare şi apar mai mult în icoanele mai vechi. Intrarea în Ierusalim este de asemenea o temă
rară, iar icoana Botezul şi, mai ales, Cina cea de Taină sunt foarte des intâlnite, îarăși
Răstignirea este unul din subiectele favorite, pictat în mai multe variante. Dintre icoanele cu
chipul Mântuitorului, Iisus Pantocrator apare foarte des. Destul de frecvent este pictat și Iisus
cu viţa de vie, subiect reprezentat mai amănunțit la Nicula decât în Ţara Oltului sau Şchei.
În Şcheii Braşovului ciclul hristologic este mult restrâns în favoarea portretelor de
sfinţi. Cu toate acestea, teme ca Botezul lui Iisus apar destul de des, la fel ca şi Naşterea lui
Iisus, care este îmbogăţită cu elemente folclorice precum ciobanul cântând la fluier sau cel
ce amestecă mămăliga în ceaun. Iconarii din Ţara Oltului acordă atenţie subiectelor inspirate
din ciclul hristologic.
În zona Valea Sebeşului-Alba Iulia, iconarii din familia Kostea, Poienaru sau Prodan
abordează o mulțime de teme diferite, care cuprindeau majoritatea temelor iconografice,
între care si cele inspirate din viaţa Mântuitorului ocupând un loc important. În Mărginimea
Sibiului, iconarii folosesc tot un repertoriu bogat, care implică tot mai mult influenţe
occidentale. Iarăși în Banat, influenţele catolice devin tot mai întâlnite devenind copleşitoare.

Temă iconografică de origine bizantină, Iisus Pantocrator îl reprezintă aşa cum L-au
văzut în viziunile lor proorocii Vechiului Testament, înfăţişat sub chipul numit Stăpânul

54
Cornel Irimie, Icoanele pe sticlă, în Arta populară românească, Edit. Meridiane, Bucureşti 1969, p.579

35
Creaţiei, Împăratul Slavei, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, Creatorul,
Stăpânul lumii. Există două tipuri de icoane ale Pantocratorului: cea în care Mântuitorul
este reprezentat pe tron, înconjurat de cetele îngereşti şi cea în care este înfăţişat bust, arătând
prin aceasta că noi nu cunoaştem decât în parte cele ale lui Dumnezeu şi subliniind unitatea
fiinţială şi inseparabilă dintre Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul.55
Chipul lui Hristos Pantocrator este sever şi grav, cu trăsături fine, ochi negri, privirea
scrutătoare şi barba neagră. Cu mâna dreaptă binecuvântează, iar cu stânga ţine Sfânta
Evanghelie deschisă sau un glob cruciger. Iniţialele Alfa şi Omega, prima şi ultima literă din
alfabetul grec, redau simbolic eternitatea şi atotputernicia lui Dumnezeu: „Eu sunt Alfa şi
Omega, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.56 De obicei Pantocratorul este
înveşmântat în costum antic, în culorile tradiţionale: albastru şi roşu. Veşmântul de culoarea
purpurei, culoarea împăraţilor, îl înfăţişează pe Mântuitor ca stăpân al lumii, în timp ce
mantia de culoare albastră este simbolul laturii sale divine. Fondul de aur reprezintă lumina
necreată a lui Dumnezeu, în care Iisus omul este cufundat, iar nimbul de aur este simbolul
lumii divine iradiate de Iisus Domnul. În interiorul nimbului este reprezentată o cruce pe ale
cărei braţe se pot citi literele greceşti OΩΝ cu semnificaţia „ Eu sunt Cel ce sunt“, numele
revelat al lui Dumnezeu. Cu mâna dreaptă binecuvântează. Unirea degetului inelar cu
arătătorul aminteşte unirea celor două laturi, divină şi umană, în Hristos, iar celelalte trei
degete simbolizează Sfânta Treime Dumnezeu. Cu mâna dreaptă binecuvântează. Unirea
degetului inelar cu arătătorul aminteşte unirea celor două laturi, divină şi umană, în Hristos,
iar celelalte trei degete simbolizează Sfânta Treime .
Foarte frecvent, Iisus este reprezentat ca Arhiereu, ipostază în care poartă pe cap o
coroană împărătească cu inscripţia „Împăratul Împăraţilor şi Marele Preot“, iar în mână ţine
cartea deschisă la cuvintele „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta“.
O icoană foarte îndrăgită de ortodocşi şi larg răspândită, este Deisis care îl înfăţişează
pe Mântuitor bust sau aşezat pe tron, binecuvântând cu mâna dreaptă şi ţinând cu mâna
stângă Evanghelia sprijinită pe genunchi. Acesta este încadrat de personaje care mijlocesc
pentru credincioşi Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul. Rar, în locul Maicii
Domnului şi Sfântului Ioan Botezătorul apar îngeri sau un sfânt local.
Iisus apare şi în ipostaza Mântuitorului cu viţa de vie, tema simbolizând misterul
Euharistiei, după cuvintele rostite de Iisus la Cina cea de Taină: „Beţi dintru acesta toţi, că

55
Sofian Boghiu, Chipul Mântuitorului în iconografie, Edit. Bizantină, București, 2001, p75-79.
56
Ene Branişte și Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoștințe religioase, Edit.Diecezana,
Caransebeş 2001, p.339

36
acesta este sângele meu, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“. Motivul Viţei de
vie se numără, alături de Cruce, Miel sau Bunul Păstor, printre primele simboluri creştine . Ea
reprezintă pe Iisus şi pe creştini: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele“ Replică ortodoxă a
temei occidentale „Le Pressoir mystique“, tema Iisus cu viţa de vie înlocuieşte detaliile
naturaliste ale acesteia prin elemente simbolice cu adânci înţelesuri euharistice. Schimbarea
efectuată este deosebit de semnificativă. Iisus nu este stors, ci oferă El Însuşi vinul dătător de
viaţă din ciorchinele care îi iese din trup. În Transilvania, această reprezentare este deosebit
de frecventă în mediul rural, în tot secolul al XVIII-lea, în icoane pe sticlă, în xilogravuri şi în
pictura murală. I.D.
Tema Iisus cu viţa de vie face obiectul studiului „Mântuitorul şi viţa de vie“ al lui
Nicolae Cartojan, în care autorul evidenţiază legăturile directe ale acesteia cu sursa folclorică
şi cu legendele religioase din literatura românească veche.57 Larga răspândire a acestei teme
se datorează unor vechi tradiţii populare, întărite de legende apocrife (precum povestea viţei
de vie răsărită în locul unde soţia lui Pilat şi-a îngropat rochia pătată cu sângele lui Iisus), de
colinde şi poezii populare. Tema constă în reprezentarea lui Iisus care stoarce cu amândouă
mâinile un ciorchine legat de vrejul plin de frunze şi struguri ce a crescut din coasta Lui
împunsă de lance, iar sucul curge în potir. Spre deosebire de icoanele niculene în care
Mântuitorul stă în picioare pe lespedea mormântului Său, în Şcheii Braşovului şi Făgăraş,
acesta este aşezat pe o laviţă sau pe o ladă de zestre bogat ornamentată.
Iisus este înfăţişat frecvent ca Prunc. Reprezentat astfel în icoanele Maicii Domnului
cu Pruncul, El binecuvântează cu mâna dreaptă şi ţine în stânga un filacter simbolizând
Evanghelia. Tot în ipostaza de Prunc, apare şi în icoanele reprezentând Naşterea,
Întâmpinarea Domnului, Sfântul Iosif cu Iisus în braţe, iar alteori, Iisus apare în ipostaza
Emanuel (tânăr imberb) în icoane ca Iisus în potir, Iisus înger de mare sfat.
Reprezentare simbolică, în care potirul e imaginea suferinţei şi împărtăşaniei, tema
Iisus în potir face trimitere la sângele vărsat de Iisus pentru iertarea păcatelor omeneşti.
Icoana Naşterii ocupă un loc de seamă în pictura pe sticlă, fiind denumită popular
„Crăciun“, Naşterea lui Hristos este una din cele mai mari, și mai importante sărbători ale
ortodoxiei româneşti. Acesta este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă în ordinea
cronologică a vieţii Mântuitorului. În iconografie ipostaza Naşterii în peşteră plasează scena
Naşterii într-un staul cu animale. Icoana Naşterii lui Hristos, numită în Maierii Alba Iuliei
„Năşteriţa“, era considerată semn al binecuvântării dumnezeieşti şi făcea parte obligatoriu din

57
Nicolae Cartojan, Mântuitorul şi viţa de vie, în Arta şi tehnica grafică, nr.1, sept. 1937, Bucureşti, p.16

37
zestrea fetelor. Potrivit opiniei lui Gheorghe Pavelescu, în cultul arătat acestei icoane se
întrezăreşte simbolul fecundităţii.58
În desfăşurarea ciclului hristologic, Naşterea se întâlneşte în foarte multe variante
compoziţionale, unele foarte simple, altele mai elaborate cu migală. Personajele care
participă la această scenă sunt: Pruncul, Maria, Iosif, magii, îngerul care vesteşte naşterea
Mântuitorului, unul sau mai mulți păstori, femeile care scaldă Pruncul şi animalele (boul şi
măgarul), care îl încălzesc cu respiraţia lor. Din bolta cerului coboară o rază mare de lumină
ce formează o stea.
Întâmpinarea Domnului este numele praznicului împărătesc ce face referire la tradiţia
iudaică de a duce la templu, spre purificare, mamele pruncilor, la 40 de zile după ce au
născut, obicei păstrat şi în tradiţia ortodoxă. Această sărbătoare face parte dintre praznicele
închinate Mîntuitorului, căci El este „Cel Întâmpinat“ și dus la templu. Personajele scenei
sunt Hristos, Maica Domnului, Iosif, bătrânul Simeon şi proorociţa Ana. Acţiunea se petrece
la templu, în faţa altarului acoperit cu baldachin, Pruncul îmbrăcat într-o tunică este purtat în
braţe de mama sa, dar cel mai adesea de către Simeon. Iosif apare ţinând în mâini doi pui de
turturele.
Denumită popular şi Bobotează, Botezul Domnului este unul dintre cele mai mari
praznice creştine şi una dintre cele mai populare sărbători la români, alături de Naşterea şi
Învierea lui Hristos. Tema Botezul lui Iisus este menită să reamintească Botezul Domnului
în râul Iordan, când Hristos ia asupra Sa păcatele tuturor oamenilor, le curăţă în acea apă.
Această sărbătoare este numită şi Epifanie (arătare), pentru că acum s-a arătat Sfânta
Treime: Tatăl, Cel ce a zis: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit“, Fiul, Hristos şi Duhul Sfânt,
sub chipul porumbelului. Acest praznic se mai numeşte epifanie şi pentru ca Ioan Botezătorul
a arătat lumii pe Iisus, zicând „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii.59
Compoziţia îl reprezintă pe Iisus în mijlocul Iordanului, în picioare, înfăşurat cu o
pânză în dreptul şoldurilor, binecuvântând apele sau acoperindu-şi trupul cu mâinile puse pe
piept. Deasupra capului Său se află Duhul Sfânt în chip de porumbel, pe raze aurii. Ioan
Botezătorul se află la dreapta lui Iisus, în timp ce în stânga Lui un înger pe un covor de nori
îi întinde Acestuia ştergarul.
Printre scenele ciclului hristologic se numără şi praznicul Schimbării la faţă aceasta
reprezentând arătarea dumnezeirii lui Iisus în faţa celor mai apropiaţi ucenici când, pe
muntele Tabor, Iisus S-a revelat pe Sine într-o lumină dumnezeiască, imaterială. Scena îl

58
Gheorghe Pavelescu, Pictura pe sticlă la români, în Ethnos, Studii de etnografie şi folclor, Sibiu, 1998, p.12
59
Olimpia Angela Coman Sipeanu, Tema hristologică a icoanelor pe sticlă, p.238

38
reprezintă pe Mântuitorul în picioare, îmbrăcat în veşminte albe, înălţându-Se într-o aureolă
luminoasă. La picioarele Lui, apar Petru, Ioan şi Iacov, la pământ, iar alături de El, Moise şi
Ilie.
Intrarea în Ierusalim ( Floriile) reprezintă intrarea Mântuitorului în Ierusalim, înainte
de patimile Sale fiind o sărbătoare a bucuriei şi, totodată, a tristeţii. A bucuriei pentru că e
sărbătoarea primirii triumfale a Domnului în Ierusalim, ziua în care Mântuitorul, însoţit de
ucenicii Săi şi înconjurat de mulţime, intră în cetatea sfântă, şezând pe un asin. Este primit
cu în chip de sărbătoare cu flori, cu ramuri de finic, cununi de biruinţă şi flori sau unii
oameni îşi aştern hainele în calea Sa.
Cina cea de Taină (Euharistia) este ultima cină pe care Mântuitorul o ia alături de
ucenicii Săi şi totodată este prima cină euharistică deoarece, după ce a spălat picioarele
ucenicilor şi l-a pus pe Iuda vânzătorul într-o lumină defavorabilă , Iisus prin cina cea de
taină instituind Sfânta Taină a Euharistiei. El le-a oferit ucenicilor pâine şi vin, prefigurând
în chip nesângeros jertfa sângeroasă adică trupul și sângele Sau pe care o va aduce pentru
iubirea Sa pentru oameni.
Iconografia ortodoxă prezintă scena Cinei într-o casă în interiorul căreia se află o
masă semicirculară, pe acesta fiind aşezate farfurii cu mâncare după rânduială, chifle, pești,
ulcioare şi căni. Iisus este reprezentat în centrul compoziţiei, binecuvântând cu mâna dreaptă
pe Ioan care stă așezat lângă El de care era foarte atașat. Alături de El sunt reprezentați
apostolii fiecare cu gestul său. Iuda acesta întinde mâna spre a-şi înmuia pâinea într-o
farfurie în timp ce Mântuitorul zice că cine intinde cu El în farfurie acela îl va vinde.
Țăranii din satul Nicula pictează după compozițiile lor variante reprezentând doar
câţiva apostoli în jurul lui Iisus, prezenţa celorlalţi fiind sugerată prin câteva capete ale lor
reprezentate în spate. În majoritatea icoanelor niculene nu apar clădirile din fundal şi nici
hieratismul specific bizantin al personajelor. Masa se aseamănă uneori cu o masă
ţărănească.60
Deosebit de frecventă în iconografia bizantină, Răstignirea lui Iisus este, de
asemenea, una din temele preferate ale iconografiei pe sticlă ilustrând momentul crucificării
lui Iisus. Răstignirea cunoaşte cea mai largă reprezentare la Nicula. Plecând de la motivul
foarte răspândit al Răstignirii, iconarii de la Nicula și-au creat modele proprii de icoane pe
sticlă cu această temă, punând în circulaţie numeroase variante, astfel că icoana Răstignirii
se numără printre cele mai orginale şi mai caracteristice icoane niculene.

60
Ion Apostol Popescu, Arta icoanelor pe sticlă de la Nicula, Edit. Tineretului Bucureşti, 1969, p.79-80

39
 În Coborârea de pe cruce, pe fundalul crucii care se profilează pe cer ca simbol
permanent al suferinţei, Maica Domnului susţine îndurerată trupul neînsufleţit al lui Iisus,
alături fiind de Evanghelistul Ioan şi Maria Magdalena. Sentimentul de jale este puternic
subliniat prin acordurile cromatice cu accente de negru.
Iisus răstignit apare şi în icoana Maicii îndurerate. Tema durerii şi deznădejdii este
în icoana Plângerii, accentul căzând pe trupul lui Iisus, plasat în prim plan, în icoana Maicii
îndurerate, Maria este personajul principal, în timp ce, redat în miniatură în plan secund,
trupul crucificat al Fiului arată durerea mamei.
Paştile sau Învierea Domnului este cel mai important praznic, şi constituie cea mai
veche sărbătoare creştină. Semnifică și bucuria Învierii Domnului, Acesta izbăvind de iad
omenirea.
Înălţarea este una și ea printre cele mai vechi sărbători creştine care celebrează
înălţarea la cer a Mântuitorului. Imaginea Înălţării se poate compune din medalionul cu
Mântuitorul stând pe tron sau pe curcubeu, susţinut de 2 sau 4 îngeri şi din cei de pe pământ
care privesc spre Acesta: Maica Domnului, uneori flancată de îngeri şi Sfinţii Apostoli.
Acest grup reprezintă Biserica pe care Hristos o lasă pe pământ şi care, prin pogorârea
promisă a Duhului Sfânt la Cincizecime, va primi întreaga desăvârşire a fiinţei ei.
Judecata de Apoi este o temă mult răspândită în arta creştină, bazată pe credinţa în
cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos care vine pentru a-i judeca pe oameni, răsplătindu-i
pe cei buni şi pedepsindu-i pe cei răi. Desfăşurarea completă a scenei presupune organizarea
compoziţiei în mai multe registre ce conţin grupuri şi personaje bine individualizate.
Registrul superior este rezervat reprezentării bolţii cereşti cu semnele zodiacului care
reprezintă timpul care se scurge, şi deasupra Cel Vechi de zile fiind Mântuitorul care închide
porţile cerului. Iarăși Hristos pe tron de curcubeu, înconjurat de îngeri şi apostoli, alături de
Sfânta Fecioară şi Sfântul Ioan Botezătorul mijlocind pentru oameni către Judecătorul
formează motivul Deisis, elementul central al compoziţiei. Sub tribunalul ceresc apare tronul
Hetimasiei, înaintea căruia se află în rugăciune mare Adam şi Eva pentru păcatele lor. Odată
rostită sentinţa, cei aleşi se despart şi se grupează ierarhic, formând cete: arhierei, împăraţi,
cuvioşi, mucenici care privesc la cer de la dreapta Mântuitorului, în timp ce, de la stânga Lui,
păcătoşii sunt luați în râul de foc. În partea de jos sunt înfăţişate raiul şi iadul spre rai se
îndreaptă credincioşii conduşi de Apostolul Petru cu cheia raiului în mână, iar păcătoşii sunt
înghiţiţi de gura larg deschisă a monstrului de foc.
O temă frecvent reprezentată în icoanele româneşti pe sticlă este Sfânta Treime care
apare foarte rar sub forma temei tradiţionale bizantine inspirate din Vechiul Testament, Cina

40
de la Mamvri, în schimb apare frecvent sub forma temei de factură occidentală a Sfintei
Troiţe, reprezentată prin Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Sfântul Duh-porumbel

3.4 Metode de realizare ale icoanelor pe sticlă în România

Tehnica de lucru în pictura pe sticlă era în general unitară, iconarii folosind trei tipuri
de material: sticla, culorile și lemnul folosit pentru rame și pentru spatele icoanelor (dublajul
de protecție). În trecut se lucra numai pe sticla confecționată în manufacturi numite și glăjării
sau în ateliere. Sticla era produsă în foi subțiri printr-o tehnică manuală de aceea prezenta
unduituri,ochiuri de aer sau noduri mici, ceea ce făcea ca icoanele pe sticlă să fie fragile.61
Icoanele sunt zugravite chiar pe dosul sticlei, având un dublu rol: acela de suport și de
înlocuitor al verniului. Calitățile sticlei de transparență ofereau un avantaj, deoarece culorile
erau așternute direct pe sticlă fără altă pregatire anume. În vederea desenului trebuia ținut
cont că întreaga compoziție este în oglindă, adică după terminarea picturii imaginea va apărea
invers, iar în aplicarea culorilor trebuia început cu luminile, liniile fine iar apoi cu tonul
local.62
Culorile fabricate chimic se cumpărau pe bucăți din orașe, apoi erau pisate pe piatră.
Numele culorilor erau derivate din limba germană. Albul era numit “țincvais”, bordoul
“cuglac”, negrul se numea “chinăraus”, galbenul “krungelb”, verdele “vangrin”.63
Prin vechile metode de preparare al culorilor , negrul era pregătit din negru de fum
frecat cu clei și alcool, amestecându-se și cu puțin gălbenuș. Celelalte culori se frecau cu ulei
pentru a se usca mai repede, iar când voiau să le aplice pe sticlă se adăuga puțină terebentină
și acetat de plumb. Negru era folosit pentru realizarea desenului, iar cele mai întrebuințate
culori erau: roșu, galben, albastru, verde, alb, cărămiziu sau carmin, bronz și argintiu.
Tonurile de culoare și intensitatea lor depindea de modul în care le preparau meșterii,
ajungând la selecția unor culori proprii, devenite caracteristice pentru icoanele din diferite
zone. În majoritatea cazurilor icoanele erau zugrăvite dupa modele (izvoade), doar cei mai
buni zugravi au creat icoane din imaginația lor ( Savu Moga, Matei Timforea, Ilie Costea
etc.).64

61
Cornel Irimie și Marcela Focsa, Icoane pe sticlă, , Edit. Meridiane, Bucureşti 1971, p. 20,21.
62
ibidem
63
Ion Mușlea, Icoanele pe sticlă și xilogravurile țăranilor români din Transilvania, Edit. “Grai și suflet- cultura
națională”, București, 1995,p.11
64
Cornel Irimie și Marcela Focșa, Icoane pe sticlă , Edit. Meridiane, Bucureşti 1971, p. 21,22.

41
 Modelele erau decalcuri pe hârtie făcute cu creionul sau cu o culoare, după icoane
mai vechi sau litografii și xilogravuri. Uneori ungeau hârtia cu petrol astfel desenul devenind
mai clar, iar acesta se putea folosi și întors. Mai întâi se trăgeau contururile în culoare neagră
și albă, cu pensulă sau condei, trecându-se mai întâi inscripțiile cu litere chirilice, latine, sau
mai rar, grecești. Bronzul sau aurul era folosit în foițe pentru aureolele sfinților sau pentru
fond, dar se foloseau și diverse meteriale aurii sau argintii pentru fondul icoanelor. Rama
era confecționată din lemn de brad sau de fag și stejar, colorate în acord cu cromatica icoanei.
Se foloseau și rame cu profil sculptat cu motiv de funie. 65
Pensulele se achiziționau din prăvălii iar condeiele erau făcute din păr de pisică.66
În ultimul timp, aproximativ după anii 1880, la Nicula, Gherla și în Șcheii-
Brașovului, icoanele nu mai erau făcute de un singur om, zugrav, se ajunsese să se lucreze în
ateliere, cu mai mulți oameni.67

65
Ibidem, p.22
66
Ion Mușlea, Icoanele pe sticla si xilogravurile taranilor romani din Transilvania, Edit. “Grai si suflet- cultura
nationala”, Bucuresti, 1995,p.11
67
Ibidem,p.11.

42
4. Tehnici iconografice - etape de lucru
În acestă etapă de lucru după realizarea desenului, îl fixăm pe spatele sticlei și facem conturul
desenului.

43
În această următoare etapă aplicăm luminile.

44
Aplicăm culoarea de pigment cu ou adică tempera pe sticlă, care oferă o aderență foarte bună
datorită emulsiei de ou.

45
46
47
48
49
4.1 Alcătuirea suportului pictural în icoana pe sticlă

Suportul pictural al icoanei este alcătuit din material de sticlă, netedă, realizată după
metode moderne pe care se pot folosi atât culori de tempera cu ou, cât și culori acrilice sau
culori de sticlă pentru vitralii în straturi aplicate succesiv. Fragilitatea sticlei presupune o
mare atenție de manipulare, restaurarea lor fiind imposibilă odată spartă, de aceea icoanele pe
sticlă se pictează în format mic. Sticlele pot avea diferite grosimi dar cele mai bune sunt
dimensiunile cele mai subțiri, deoarece acesta se pictează pe dosul sticlei iar pictura este mai
bine pusă în valoare.

Pentru început sticla se poate degresa cu o discheta îmbibată în alcool tehnic,

curațată pe ambele părți, astfel degresându-se toate urmele, în acest fel sticla fiind pregatită
pentru aplicarea culorii. După degresare se poate pulveriza șerlac pe întreaga suprafață pentru
fixarea culorii ce urmează a fi aplicată pe sticlă. Acum, metodele moderne de fixare a culorii
permit punerea culorii pe sticlă și fixarea la final cu un spray vernis.

Conturul este realizat în negru cu pensule subțiri, cele mai bune fiind cele din păr
natural. Se poate folosi tuș cu penița dar metodele moderne au venit cu o inovație, în ușurarea
tehnicii și pentru un efect special, cu tuburi care conțin culori în relief cu mici aplicatoare,
care au rezistență mai mare și nu se întind.

Culoarea de tempera cu emulsie de ou este formată din pigment cu ou, îi acordă

icoanei pe sticlă o mare autenticitate și se aplică cu mare ușurință iar paleta cromatică poate fi
foarte variată, spre deosebire de culorile acrilice sau cele de sticlă. Au și culorile de sticlă
frumusețea lor și dau picturii un efect de o strălucire aparte. Culoarea de tempera se aplică în
mai multe straturi, abia dupa cea care a fost aplicată anterior s-a uscat, evitând zgârierea sau
ștergerea culorii.

Cromatica este alcătuită din culori de albastru pentru fond, care este reprezentativ
icoanelor pe sticlă, roșu acesta fiind și el utilizat foarte mult, auriul la aureolă și la
elementele decorative – frunzele care încadrează întreaga compoziție, brun și non culori de
alb și negru.

4.2 Executarea desenului icoanei pe sticlă

Desenul icoanei pe sticlă se poate realiza cu mâna liberă sau după un model desenat
și întors în oglinda. Modelele realizate cu mâna liberă au o mare autenticitate, față de cele

50
realizate cu izvod (model). Desenul întors în oglindă se fixează pe spatele sticlei iar liniile
pot fi trasate după model.

Desenul este efectuat cu negru în relief, care se aplică cu ușurință datorită

compoziției culorii și redă un efect unic pe care nu l-am întâlnit în vechile icoane pe sticlă.
După uscarea conturului se pot aplica culorile, începând cu luminile deschise, figurile,
veșmintele și fondurile.

Pentru folosirea foiței de aur aceasta se aplică după terminarea conturului și a feței
sfântului. Pentru aplicarea foitei de aur am aplicat cu ajutorul unei pensule mixtion pe bază
de alcool de 30 minute.

4.3 Elemente de limbaj plastic și mijloace de expresie artistice folosite

Punctul ca element de limbaj în cadrul unei compoziții plastice, se poate integra

armonios în dimensiunile suprafețelor. Mărimea punctului este corelată cu efectul de distanță,
efectul de sugerare a spațiului prin modificarea dimensiunilor.

În icoana pe sticlă forma punctului capătă un număr infinit de configurații, pornind

de la forme geometrice de bază: cerc, pătrat, triunghi. Punctul decorativ capătă diverse forme.

În această formă compozițională punctul este însoțit de linie ca simbol al dinamicii

care sugerează prin mișcarea și valoarea ei, forma și spațiu. Linia în icoană este curbă, frântă
sau oblică, orizontală, verticală, exprimând conținutul prin linii modulate, linii subțiri sau
groase.

Forma și culoarea sunt inseparabile în icoana pe sticlă folosindu-se foarte mult

culorile pure, foarte puțin grizate pentru luminozitatea lor, culori pure de roșu, albastru,
verde. Fenomenul coloristic al icoanei pe sticlă au un efect puternic și fac arta populară
aparte.

Cel mai adesea icoanele prezintă în cromatica lor contrastul de cald-rece, prin
alăturarea petelor de culoare iar prin prezența de alb și negru amplifică expresivitatea acestui
contrast, deoarece intervin efectele caracteristice de creștere a luminozității, respectiv
strălucirii culorilor. O tentă de culoare înconjurată de negru devine mai palidă ca intensitate
cromatică, dar mai luminoasă iar juxtapusă albului câștigă în intensitate.68

68
Viorica Baran, Natalia Hornet, Gheorghe Anghel, Album metodic, Edit. Arta grafica, Bucuresti, p.51

51
 Petele de culoare așezate cu pensula pe suportul de sticlă, de diferite forme și mărimi
creeaza volum și relief de exemplu strugurii din compoziție, sau oferind stabilitate cum ar fi
lada de zestre pe care este așezat Mântuitorul.

Dând tonalitatea de ansamblu, dominanta cromatică este culoarea de albastru care oferă
un echilibru prin alăturarea tonalității de roșu, destinat unui scop estetic în acord cu
spiritualul desenului. Dominanta cromatică realizează unitatea lucrării.

Ritmul este redat prin reluarea elementelor decorative din jurul lui Hristos și de stelele
care umplu fondul lucrării prin ritmuri de formă.

Compoziția organizată cu ajutorul elementelor de limbaj plastic fac parte dintr-un

ansamblu prin relația dintre: puncte, linii, culori, volume, valori, bazându-se pe paginare,
proporții, ritm, contraste.

Icoana viță-de-vie ne arată ca fiind o compoziție închisă deoarece liniile directoare ne

concentrează privirea către o zona interioară a lucrării. Mântuitorul este reprezentat pe
structura închisă care ne concentrează toată atenția către centrul Său de interes.

52
Concluzii

Lucrarea se dezvoltă foarte simplu de la descrierea primelor imagini ale Mântuitorului

din perioada catacombelor, la trecerea fastuoasă la mozaicurile antice pline de măreție
realizate în catedrale.

După ieşirea creştinismului din catacombe, se impune peste tot şi fără nici o obiecție
din partea creştinilor un singur tip al Mântuitorului, tipul orientalului cu barbă, istoricii de
artă numindu-l modelul istoric.

Stabilind modelul pictural al lui Iisus se dezvoltă o temă vastă în iconografia creștină
dezvoltându-se o multitudine de modele ale icoanei lui Iisus, printre care și icoana pe sticlă în
spațiul românesc.
În ansamblul artei populare românești, pictura pe sticlă face parte dintr-o categorie
aparte care, dincolo de multitudinea de forme, expresii și stiluri, arată prin forma sa adevărate
trăiri autentice, reflectate în modul de gândire al țăranului, care a reușit să exprime felul
acesta de artă, într-o formă plastică, înțelegând foarte bine și exprimând frumosul din viața de
zi cu zi, dar și cel din lumea creștină.
Lucrarea descrie dorința țăranului care a reușit prin foțele sale , să realizeze o icoană,
unică în lume, de o frumoasă compoziţie teologică, și cu un mesaj profund şi original, care
apără realismul euharistic și necontestabil. Această icoană cunoscută cu numele Iisus Hristos
viţa-de-vie, dar care se mai poate numi și Hristos euharistic.

Vița-de-vie reprezintă pentru creștini chip al lui Hristos, precum mlădițele având viață
și crescând, numai atâta timp cât sunt altoite pe tulpina viței-de-vie, tot așa, creștinii având
viață în ei precum seva viței de vie, numai atâta vreme cât duc o autentică viață în Hristos,
împărtășindu-se constant direct din El.

După cum aflăm legătura dintre Euharistie și vița-de-vie simbolizează o frumusețe

aparte, căci vinul simbolizează sângele Mântuitorului, iar vița-de-vie pe El însuși, mlădițele
care cresc din viță simbolizează creștinii care cred în El și se împărtășesc.

Vița-de-vie ne este aleasă de către Iisus să ne fie mijloc de mântuire, este reprezentată
în icoane într-un mod delicat răsucindu-și ușor lăstarii din care cresc strugurii.

53
Bibliografie:

1.Apud Miron Cristea, Iconografia și întocmirile din internul bisericii răsăritene, Sibiu,1905
2.Căutarea Domului Iisus Hristos (Cândreni, Dorna), în Simion Florea Marian, Legendele
Maicii Domului, București, Editura Academiei Române, 1904
3.Cornel Irimie și Marcela Focșa, Icoane pe sticlă , Edit. Meridiane, Bucureşti 1971
4.C.Martinovici și N. Istrati, Dicționarul Transilvaniei, Banatului și celorlalte ținuturi
alipite, edit. Institutul de Arte Grafice Ardealul, Cluj, 1921
5.Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, ediţia a doua, Bucureşti, 1997
6.Elena Niculita Voronca, Datinile și credințele poporului român, Cernauți, Tipografia Isidor
Wiegler, vol. I, 1903
7.Ene Branişte și Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoștințe religioase,
Edit.Diecezana, Caransebeş 2001
8.Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească VII, 18 în Istoria Bisericească și Viața lui
Constantin cel Mare, București,1896
9.Gheorghe Pavelescu, Pictura pe sticlă la români, în Ethnos, Studii de etnografie şi folclor,
Sibiu, 1998
10.Ghinoiu Ion, Vârstele timpului, București, Editura Meridiane, 1988
11.Icoane țăranești pe sticlă, Edit. Paideia, București
12.Ileana Stănculescu, “Studiu asupra ilustrațiilor din Ms. rom. 1790”, in Eadem (ed.),
Manuscris trilingv. Preliminarii la o editare, Vestigia Manuscript Research Centre,
București, Editura Paidea, 2010
13.Ion Apostol Popescu, Arta icoanelor pe sticlă de la Nicula, Edit. Tineretului Bucureşti,
1969
14.Ion Mușlea, Icoanele pe sticlă și xilogravurile țăranilor români din Transilvania, Edit.
“Grai și suflet- cultura națională”, București, 1995
15.Iușca, Gânduri pe o icoană, în Țara de jos, IV (1927)
16.Liturghier, Bucureşti, 1974
17.Nicolae Cartojan, Mântuitorul şi viţa de vie, în Arta şi tehnica grafică, nr.1, sept. 1937,
Bucureşti
18.Olimpia Angela Coman Sipeanu, Tema hristologica a icoanelor pe sticlă
19.P.Murattof, La peinture byzantine, Paris, 1928
20.M.Didron, Iconographie cretienne. Histoire de Dieu, Paris, 1843
21.Sofian Boghiu, Chipul Mântuitorului în iconografie, Edit. Bizantină, București, 2001

54
22. Sfânta scriptură
23.Ștefănescu, Arta veche, Edit. Meridiane, București, 1967
24.Viorica Baran, Natalia Hornet, Gheorghe Anghel, Album metodic, Edit. Arta grafică,
București

Bibliografie digitală:
1.Icoana unică în lume: Hristos euharistic, Ziarullumina, Irimie Marga, 17.12.2014,
06.03.2020, https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/icoana-unica-in-lume-
hristos-euharistic-97691.html
2.Iisus cu vița-este cea mai iubită icoana a lui Hristos, în Ardeal, Formula-as, Claudiu Tarziu,
08.04.2020 http://arhiva.formula-as.ro/2014/1125/spiritualitate-39/pr-prof-jan-nicolae-iisus-
cu-vita-este-cea-mai-iubita-icoana-a-lui-hristos-in-ardeal-17977
3.Iisus Hristos – vița de vie, Doxologia, Pr Teodor Cenușă, (N.D), 22.03.2020,
https://doxologia.ro/viața-bisericii/iconografie/iisus-hristos-viță-de-vie

4.Vița-de-vie, chip al lui Hristos, Crestinortodox, Teodor Danalache, 15.03.2020,

https://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/vita-vie-chip-lui-hristos-127502.html

55
56
57
i

58
59