ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI

Curs_6
GLANDELE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV
- sunt așezate „paralel” cu tubul digestiv;
- produsul lor de secreție se descarcă în segmente ale tubului digestiv;
• Glandele salivare (recapitulare).
• Ficatul = cel mai voluminos viscer; un segment glandular cu funcții multiple.
- se studiază în cadrul aparatului digestiv pentru că provine din aceleași structuri embrionare ca și acesta iar
căile biliare extrahepatice își varsă produsul de secreție în duoden;
- este un organ asimetric, situat în partea dreaptă abdomenului, foarte vascularizat cu
greutate de 1900-2000 g., de culoare roșie-brună și consistența dură;
- este friabil, puțin elastic, fixat în abdomen prin ligamente care îl leagă de organele vecine
și prin vena cavă inferioară și vena ombilicală;
Conformație exterioară:
- 2 fețe:
- inferioară – viscerală cu hilul
hepatic și 3 șanțuri (sagital drept și
stâng, transversal) ce realizează
aspectul literei H;
- superioară – diafragmatică,
acoperită de peritoneu;
- 2 extremități;
- 2 lobi (drept, stâng) separați prin
ligamentul falciform (= suspensor);
- prin lobul stâng este în raport cu
colonul, rinichiul, glandele
suprarenalele, duodenul și cu
stomacul;
- prin lobul drept are raporturi de
vecinătate cu baza plămânului
drept și cu ultimele coaste
(cartilajele 8, 9, 10);
- 2 margini:
- marginea anterioară vine în raport cu coastele VI și VII;
- marginea posterioară, neregulată și aproape de elemente anatomice care vin din torace
sau se duc în torace.
Structura ficatului:
-
- la exterior: 2 membrane (peritoneul
care formează tunica seroasă și sub
aceasta tunica fibroasă = capsula
Glisson, din care pleacă prelungiri
conjunctive în parenchim formând
stroma conjunctivo-vasculară);
- în interior: parenchimul hepatic cu
unitatea morfofuncțională = lobulul
hepatic format din parenchimul
tributar unei vene centrale (vena
centrolobulară);
- între lobuli se delimitează spațiul port în care se găsesc ramificații ale venei porte și un duct biliar;

1
 - celulele lobulului sunt așezate sub forma unor lame legate între ele, cu dispoziție radială;
- în grosimea unei lame, intre două celule hepatice (hepatocite) se delimitează canaliculele biliare;
- canaliculele biliare se adună în canale colectoare care converg radiar spre vena centrolobulară;
- la locul de întâlnire a mai multor lobuli se delimitează spațiul interlobular cu vena interlobulară, artera
interlobulară și canaliculul biliar interlobular; aceste 3 elemente → triada Glisson;
- hepatocitul (aspect poligonal) are un pol vascular (în contact cu capilarele sinusoide -
ramificații ale venei porte) și un pol biliar ce vine în raport cu canaliculele biliare;
Vascularizația ficatului: nutritivă și funcțională:
- circulația nutritivă asigură aportul
de sânge bogat în O2 prin artera
hepatică, ramură din trunchiul
celiac; sângele, după ce a asigurat
nutriția ficatului, se varsă în venele
hepatice, care părăsesc ficatul pe la
polul superior, drenând în VCI;
- circulația funcțională se face prin
vena portă care aduce sângele cu
substanțe nutritive, (absorbite la
nivelul org. digestive abdominale)
ce vor fi prelucrate și depozitate la
nivelul ficatului; de aici sângele este
condus tot prin v. hepatice în VCI;
- sistemul vascular hepatic:
- pedicul aferent (inferior) al circulației de aport, format din artera hepatică și vena portă,
la care se adaugă vase limfatice, nervi, ductul hepatic;
- pedicul eferent (superior) format de v. hepatice (v. dreaptă, v. stângă, v. mijlocie);
- limfaticele sunt tributare nodurilor hepatice, frenice inferioare și celiace;
- inervația: provine din nervul vag și plexul celiac.
Caile biliare:
- intrahepatice: încep cu canaliculele biliare
(intralobulare, perilobulare, interlobulare,
biliforme), se adună în cele 2 ducte
hepatice (drept și stâng) și drenează bila de
la nivelul ficatului;
- extrahepatice: situate sub ficat, răspund
epigastrului, se află în pediculul (hilul)
hepatic înaintea venei porte, se unesc cu
ductul cistic și formează ductul (canalul)
coledoc;
- calea biliară principală (de 8-9 cm) formată din unirea canalelor hepatice provenite de la cei
2 lobi hepatici (canalul hepatic drept și stâng), formează canalul hepatic comun, continuat de
ductul coledoc (se varsă în duoden și are 3 porțiuni: retropancreatică, retroduodenală,
intraparietală = locul de deschidere în peretele duodenal);
Aparatul diverticular: vezicula biliară (VB) și ductul (canalul) cistic:
Vezica biliară = colecistul = rezervor de excreție anexat căilor
biliare, în care se acumulează bila în intervalul dintre mese;
- situat pe fața viscerală a ficatului în fosa VB, are o
capacitate de 5-60 cm3, formă de pară cu 3 porțiuni: fundul
(învelit de peritoneu), corpul (se îngustează spre col) și
colul (= extremitatea profundă a VB situat în stânga
corpului vezicii, este liber și nu aderă de ficat);

2
- în interior VB goală, prezintă o mucoasă cu numeroase cute = plicele tunicii mucoase, care
dispar atunci când este plină;
Ductul cistic leagă vezica biliară de calea biliară principală, iar în perioada dintre mese bila
ajunge în VB și apoi se scurge înapoi în coledoc în timpul meselor.

• Pancreasul = glandă voluminoasă cu dublă secreție: exocrină și endocrină, anexată

duodenului;
- organ retroperitoneal, așezat transversal, de aproximativ 70g.
Conformație exterioară:
- formă neregulată, alungit în sens transversal, de consistență fermă, elastică și lungime de
15 - 20 cm.:
- extremitatea dreaptă (voluminoasă) = capul pancreasului, adăpostit de potcoava
duodenală, are un contur neregulat; este legat de duoden prin țesut conjunctiv;
- extremitatea stângă (ascuțită) = corp, este oblică și se termină prin coadă (greu de
delimitat de corp);
- între capul pancreasului și corp se află istmul pancreatic sau colul pancreatic;
Conformație interioară: glandă mixtă = amificrină (secreție exo- și endocrină):
- la periferie prezintă o capsulă conjunctivă ce se continuă în interior prin stromă formată
din septuri conjunctivo-vasculare care îl separă în lobi și lobuli;
Structură:
- masă principală cu funcție exocrină: secretă sucul pancreatic ce se varsă în duoden, unde
participă la procesele de digestie chimică (acini pancreatici);
- partea mai mică, cu funcție endocrină, este alcătuită din grămezi de celule ce formează
insulele Langerhans care secretă insulina și glucagonul;
Pancreasul exocrin:
- 97 % din masa glandei, format din acinii pancreatici, care au un perete propriu, un epiteliu
secretor și o cavitate;
- din acini ia naștere un sistem canalicular excretor care formează ducte colectoare, ce se
termină în ductul principal Wirsung și în canalul pancreatic secundar (accesor =
Santorini);
- ambele ducte se deschid în duoden prin orificiul prevăzut cu sfincterul Oddi;
Pancreasul endocrin:
- 3% din volumul glandei, alcătuit din
insulele Langerhans, formate din
cordoane celulare de tip A (alfa) care
secretă insulină și glucagon, de tip B
(beta) care secretă insulina și sunt mai
numeroase, de tip C (precursoare ale
celulelor A) ș.a.;
Canalele execretoare:
- canalul Wirsung străbate pancreasul de
la coadă spre cap, unde se alătură
canalului coledoc și se deschid
împreună prin ampula lui Vater (papila
mare) în duoden prin sfincterul Oddi;
- canalul pancreatic accesor ia naștere din
canalul principal, străbate capul
pancreasului și se deschide în duoden.

3
Vascularizație: prin arterele hepatică și splenică (din mezenterica superioară), cu ramuri
pancreatice; vene omonime care se varsă în vena portă; limfaticele → noduri celiace super.

Fiziologia aparatului digestiv

Noțiuni despre digestie și metabolism:
Factorii nutritivi se găsesc sub forma unor combinații complexe ceea ce necesită transformări până la
elemente simple, folosite de organism ca sursă energetică și plastică.

Alimentele ingerate: în cavitatea bucală (masticație, digestie chimică, propulsia bolului) → faringe și
esofag (deglutiție și propulsie) → stomac (digestie mecanică și chimică, absorbție – alcool, apă, cloruri - și
propulsie) → intestin subțire, ficat, pancreas (digestie mecanică, chimică, absorbția nutrimentelor și propulsie)
→ intestin gros (digestie chimică, absorbție – apă, electroliți, vitamine – propulsie și eliminare).
• La nivelul cavității bucale = digestia bucală:
- alimentele fărâmițate mecanic prin masticație (digestie fizică) se îmbibă cu salivă (digestie
chimică) → bolul bucal:
- glucidele: amilaza salivară = ptialină degradează amidonul în dextrină și maltoză.
• Deglutiția: timpul bucal (parțial voluntar), timpul faringian (involuntar), timpul esofagian
(involuntar, prin mișcări peristaltice); acești timpi contribuie la trecerea bolului alimentar
din cavitatea bucală în stomac.
• La nivelul stomacului = digestia gastrică: transformări mecanice și chimice, prin
funcțiile secretorie și motorie ale stomacului  chim gastric.
- bolul alimentar este frământat/îmbibat cu suc gastric prin mișcările peristaltice și tonice, și
evacuat în duoden;
- sucul gastric: 2 fermenți, pespina (devine activă sub acțiunea HCl și transformă proteinele
în albumoze și peptide) și labfermentul (= presura, coagulează cazeina – proteină din
lapte); în cazul lipidelor complexe (din frișcă, lapte) intră în acțiune și lipaza gastrică (la sugar) care le
descompune în glicerol și acizi grași; se continuă digestia glucidelor sub acțiunea ptialinei până ce acesteia îi
scade pH-ul sub 4 în urma cțiunii HCl;
- lipaza gastrică (la ph de 5,5) scindează hidrolitic lipidele emulsionate (acțiunea este slabă);
- mucina protejează mucoasa gastrică de acțiunea pepsinei și HCl.
• La nivelul intestinului subțire = digestia intestinală:
- se desăvârșește digestia sub acțiunea sucului intestinal, pancreatic și biliar  chilul
intestinal, prin funcțiile secretorie (peptidaze, lipaze, zaharidaze) și motorie:
- glucidele sunt degradate sub acțiunea amilazei pancreatice în maltoză și lactoză;
- oligozaharidazele (= dizaharidaze) din enterocite (lactaza, maltaza, zaharaza) continuă
transformarea glucidelor în monozaharide;
- sub acțiunea sărurilor biliare lipidele sunt emulsionate în particule foarte fine.
• La nivelul intestinului gros: se definitivează digestia și absorbția  eliminarea
alimentelor nedigerate, prin actul reflex complex = defecație.

4
- maltoza și lactoza sunt transformate de unele enzime din sucul intestinal (maltază, lactază
etc.) în monozaharide (glucoză, fructoză) care pot fi absorbite prin mucoasa intestinală;
- proteinele, sub acțiunea tripsinei (activată din tripsinogen sub acțiunea enterokinazei), sunt
transformate în polipeptide și aminoacizi;
- lipidele, sub acțiunea lipazelor, sunt descompuse în glicerină (glicerol) și acizi grași.
Exemplu: laptele, carnea, brânza ouăle, pâinea, legumele, fructele și grăsimile sunt transformate în compuși
simpli: monozaharide pentru glucide (cavitate bucală → stomac → duoden → intestin), aminoacizi pentru
proteine (stomac → intestin) și acizi grași și glicerol pentru grăsimi (duoden → intestin).

5
Defecația este un act vegetativ necondiționat la copil (până la 15 luni) și vegetativ-somatic
condiționat (de la 15 luni, pe toată perioada vieții); este coordonat de centrii nervoși medulari
(S2-S4) și controlat cortical.

• Absorbția produșilor de digestie: la nivel intestinal = absorbția intestinală = procesul

prin care nutrimentele rezultate în urma digestiei traversează celulele mucoasei intestinale
și trec în sânge sau în limfă:
- absorbția glucidelor: mecanism pasiv (pt pentoze) și mecanism activ (pt hexoze), trec în
capilarele sanguine cu ajutorul unui transportor și ajung la ficat pe cale portală;
- absorbția proteinelor: mecanism pasiv (se absorb sub formă de aminoacizi și trec în sânge
prin difuziune) și pinocitoză (pt anticorpii din colostrul matern care trec la n.n.);
- absorbția lipidelor: mecanism pasiv pt glicerină (este hidrosolubilă și trece ușor în sânge și
limfă) și pt acizi grași (cei cu lanț scurt,  12 atomi de C, sunt transportați în stare liberă
direct în sângele portal, iar cei cu lanț lung se combină cu glicerolul resintetizând
trigliceridele care trec în limfă → chilomicroni = complexe formate din trigliceride,
fosfolipide, colesterol și o parte protidică);
- apa, sărurile minerale, vitaminele hidrosolubile, aminoacizii, glucoza, acizii grași cu lanț
scurt sunt preluați de sânge și conduse prin circulația portală la ficat; vitaminele
liposolubile (A, D, E, K) și chilomicronii sunt transportați în limfă și apoi în sânge.

• Metabolismul:
- incorporarea factorilor nutritivi în țesuturi și celule și eliminarea resturilor neutilizabile
(rezultate din ardere) se face prin procesul de metabolism;
- cuprinde 2 componente: sinteză (refacerea țesuturilor din substanțe simple) = anabolism și
descompunere (degradare energetică) = catabolism;
- tipuri: intermediar (glucidic, lipidic, proteic), energetic și bazal (substanțele energetice);
Metabolismul intermediar al glucozei:

6
- autoreglare fizico-chimică: glicogenul ia naștere din 4 surse (glucoza alimentară, metabolismul glucidic,
lipidic, protidic); dacă apare un supliment digestiv de glucoză se va produce o sinteză crescută de glicogen
iar dacă glucoza se utilizează în exces apare o accelerare a depolimerizării glicogenului  menținerea
glicemiei în l.n.
- reglarea hormonală: prin insulină (efect hipoglicemiant), STH, ACTH, hormonii glucocorticosteroizi,
tiroidieni și catecolaminele presoare (efect hiperglicemiant): insulina → sânge (accelerează transportul
glucozei prin membranele celulare și activează sinteza de glicogen, de proteine, de lipide) → inactivată la
nivelul ficatului; în lipsa insulinei → hiperglicemie → glicozurie  DZ;
- surplusul de glucoză este transformat în glicogen = glicogenogeneză;
- arderea glucozei la nivel celular = oxidarea tisulară:
- glicoliza anaerobă: degradarea glucozei în acid piruvic, care, în hipoxie se transformă în
acid lactic (oxidat mai departe → eliminare de energie, apă și CO2);
- glicoliza aerobă (reacții complexe + enzime → ciclul Krebs = ciclul acizilor tricarboxilici
= cheia metabolismului intermediar, în care se întâlnesc și compuși rezultați din degradarea
lipidelor, proteinelor = interconversiunea dintre metabolisme);
- transformarea produșilor neglucidici (cetoacizi, acid lactic, acid piruvic, glicerol) în
glucoză = gluconeogeneză (în inaniție = singura sursă de glucoză a organismului);
- eliberarea glucozei din glicogen = glicogenoliză; acidul piruvic (acid cetonic simplu)
rezultat din degradarea zaharurilor este descompus în CO2 și H2O;
Metabolismul intermediar al proteinelor:
- rol: structural (în fiecare celulă), plastic (dezvoltare), funcțional (proteine enzime,
hormoni, cu rol de transport – Hb, de anticorpi, în coagulare, de control TA – renină,
angiotensină, în eritropoieză – eritropoietina, cortizolul, în fotorecpție – rodopsina,
iodopsina, în transmiterea influxului n. – mediatori chimici ș.a.) și energetic (4,1 cal);
- aminoacizii nu se depozitează în organism, celulele folosind numai cât e necesar iar restul
sunt transaminați (transferaze), dezaminați, decarboxilați (obținând serotonină, histamină,
tiamină) și transformați în glucoză (= neoglucogeneză), în corpi cetonici, aîn cetil-CoA
(intră în ciclul Krebs) sau sunt arși cu eliberare de energie;
- reglare: mecanism neuroumoral (simpatic – catabolism, parasimpatic – anabolism);
glucocorticoizii și h. tiroidieni – catabolism; STH, insulinaestrogeni – anabolism;
- proteinele se degradează  CO2 și H2O + amoniac (care se transformă la nivelul ficatului în uree ce se
elimină prin urină);
- din metabolizarea nucleoproteinelor  acid uric → hiperuricemie (→ gută);
- creșterea azotului (hiperazotemie) → boli grave renale și extrarenale.
Metabolismul intermediar al lipidelor:
- lipidele (400-800 mg%) conțin: trigliceride = grăsimi neutre (50-150 mg%), colesterol
(150-250 mg%), fosfolipide (160-260 mg%), acizi grași (100-180 mg%) ș.a.;
- trigliceridele se descompun în acizi grași liberi, mono- și digliceride, glicerol → limfă
(80%) și ficat pe cale portală (20%); sunt vehiculate de către plasmă sub forma
lipoproteinelor;
- colesterolul: se sintetizează din acizi grași și poate fi transformat în acizi biliari, hormoni
steroizi, vitamina D3;
- fosfolipidele: se sintetizează cu consum E la nivel celular (doar ficatul → plasmă);
- acizii grași se degradează până la acetil-CoA (intră în ciclul Krabs  CO2, H2O, energie =
E) sau se transformă în corpi cetonici (sunt degradați în ciclul Krebs);
- glicerolul se transformă în acid piruvic (intră în ciclul Krebs), în glicerol (din care se vor
resintetiza trigliceridele și fosfolipidele), glucozo-1 și 6-difosfat;
- reglare: mecanisme nervoase (hipotalamus) și endocrine (Adh, h. tir., insulină, ACTH, sexuali);
- glicerolul și acizii grași sunt transportați la țesuturi (unde intră în structura componentelor celulare sau se
depun în țesutul adipos s.c. sau în jurul unor organe) și resintetizați în grăsimi proprii organismului; sunt
sursă de energie, au rol plastic sau de depozit;

7
- pentru arderea lipidelor este necesară o cantitate de glucide; în cursul tulburărilor de metabolism glucidic
(DZ) apar și tulburări ale metabolismului lipidic cu formarea de compuși intermediari toxici (corpi cetonici)
care, în DZ, nu pot fi arși până la produșii finali (acid acetic, CO 2 și apă) și apare acetona;
- lipoproteinele = complexe de lipide (50-80%) și proteine cuplate, reprezentate de fosfolipide, colesterol,
trigliceride cu rol în transportul lipidelor în sânge; 4 forme: chilomicronii, LDL (cu densitate joasă), VLDL
(foarte joasă), HDL (înaltă). [1, 2, 14]
Metabolismul energetic = totalitatea transformărilor din cursul metabolismului intermediar și
a schimburilor energetice dintre organism și mediu:
- cantitatea de energie eliberată: 20-30% utilizată în procesele vitale, restul → E calorică sau
stocată pt a fi utilizată ulterior;
- catabolism: 1 g lipide = 9,3 cal, 1 g proteine = 4,1 cal, 1 g glucide = 4,1 cal;
- calorie = unitatea de căldură necesară pt a ridica temperatura 1 g de apă cu 1 °C;
- metode calorimetrice: directe (calorimetre) și indirecte (spirometre → MB = nr cal/S în m2);
- nutrimente și necesar caloric (recapitulare nevoia de a bea și a mânca).

Funcțiile ficatului:
- producerea bilei, care ajută la eliminarea unor produși de metabolism și la ruperea
lanțurilor trigliceridelor la nivelul intestinului subtire in timpul digestiei;
- producere de: proteine pentru plasma sângelui, colesterol și proteine speciale care ajută la
transportul proteinelor prin corp;
- conversia glucozei în exces în glicogen, pentru a fi stocat (glicogenul poate fi mai tarziu
reconvertit în glucoză pentru energie);
- reglarea nivelului plasmatic de aminoacizi (= cărămizile în formarea proteinelor);
- procesarea hemoglobinei pentru obținerea fierului (ficatul stochează fier);
- conversia amoniului (este toxic) în uree (= un produs de metabolism al proteinelor,
excretată prin urină);
- curațarea sângelui de medicamente și alte substanțe toxice;
- reglarea coagulării sângelui;
- rezistența la infecții prin producerea factorilor imuni și îndepărtarea bacteriilor din fluxul
sanguin. [7]

Mecanismele termogenezei/termolizei:
Termogeneza = producerea de căldură:
- în repaus (la nivelul viscerelor abdominale şi toracice şi în cutia craniană – termogeneza centrală),
în efort fizic (musculatura, calorigeneza crescând de 20 de ori;
- la temperaturi scăzute ale mediului (contracţii musculare involuntare,  MB);
- reglarea se face prin intermediul sistemului nervos simpatic, al secreţiei glandei tiroide și a
medulosuprarenalei.
- Termoliza = pierderea de căldură:
- iradierea: radiaţiile emise de tegument sunt absorbite de corpurile solide şi lichide din mediul
ambiant; corpul omenesc pierde prin iradiere 55% din căldură;
- conducţia = pierderea directă a căldurii din tegument prin contactul direct al acestuia cu un corp
solid, având temperatură inferioară (scaun, pat);
- convecţia = pierderea de căldură a corpului în fluidele ambiante (aer, apă); cantitatea de căldură
pierdută prin convecţie este de 15% din căldura pierdută;
- evaporarea apei: prin evaporare se pierd aproximativ 27% din calorii; în repaus suprafaţa pielii pare
uscată dar se produce o evaporare lentă de sudoare şi de cantităţi mici de lichid transvazat, împreună cu
eliminarea de vapori prin plămân i= perspiraţie insensibilă;
- când termoliza prin mecanismele anterioare devine ineficientă intervine sudoarea.[17]