Ficatul este situat in cavitatea abdominala – etajul supramezocolic în partea superioara

dreapta, imediat sub diafragm, iar lobul sau stâng se intinde pana in epigastru. Locul
ocupat de ficat se numeste loja hepatica.

Ficatul are forma unui semiovoid, asezat transversal in abdomen, cu lungimea de

aproximativ 28 cm, diametrul antero-posterior de 18 cm, inaltimea de 8 cm si greutatea
de aproximativ 1400 grame, are culoare rosie-caramizie, datorita cantitatii mari de sange
pe care o conţine.

Ficatul prezinta trei fete :

a) Faţa superioară (diafragmatica) este convexă în sus şi vine în raport cu diafragmul şi

cu peretele anterior al abdomenului, de aceea i se mai spune antero-superioară. Pe ea se
observă lobul drept şi lobul stâng, delimitaţi de ligamentul falciform. Lobul drept prezintă
impresiunea arcului costal, iar cel stâng întipăritura cardiacă.

b) Faţa inferioară (viscerala) este concavă şi vine în raport cu : stomacul, duodenul,

colonul, mezocolonul transvers, rinichiul drept şi glanda suprarenala dreaptă. Pe această
faţa se află trei şanţuri :

• şanţul antero-posterior (sagital) drept. Adăposteşte în porţiunea anterioară

vezicula biliară, iar în cea posterioară vena cavă inferioară.
• şanţul antero-posterior (sagital) stâng. Adăposteşte în porţiunea anterioară
ligamentul rotund, iar în cea posterioară ligamentul Arantius.
• şanţul transvers. Se întinde între cele două şanţuri sagitale.

Conţine hilul ficatului format din elementele pediculului hepatic : artera hepatică, vena
portă, ductul hepatic, limfaticele şi nervii.

Aceste şanţuri delimitează patru lobi : drept, stâng, caudat şi al lui Spiegel.

c) Faţa posterioară o continuă pe cea superioară şi vine în raport cu peretele posterior al

cavităţii abdominale la nivelul vertebrelor T7-T11.

Mijloace de fixare : Sunt reprezentate de ligamente, vena cavă inferioară şi pediculul

hepatic.

Structura : Ficatul este învelit pe peritoneul visceral (tunica seroasă), care se continuă cu
peritoneul parietal, din care se formează ligamentele : coronar, triunghiular stâng,
triunghiular drept şi falciform, acesta din urma conţinând în marginea sa liberă
ligamentul rotund. Sub această tunică se află o membrană fibroasă (capsula Glisson) şi
apoi parenchimul hepatic.

Capsula Glisson pătrunde în ficat prin hil, urmărind traiectul vaselor sanguine şi
formează pereţi lamelari conjunctivi care, împreună cu reţeaua vasculară împart
parenchimul hepatic în lobuli.
Lobulul hepatic reprezintă unitatea anatomică şi funcţională a ficatului. Are forma unei
piramide aşezate cu baza spre suprafaţa ficatului şi vârful spre interior. In secţiunea
transversală are aspectul unui poligon cu 5-6 laturi. În structura lui distingem: capilare
sanguine, celule hepatice, canalicule biliare şi filete nervoase vegetative. În centru are o
venă centroloculară, iar la periferie prin alăturarea a minim trei lobuli hepatici se
formează spaţiile portale (Kiernan). Aceste spaţii conţin: ţesut conjunctiv, o ramură a
venei porte, o ramură a arterei hepatice, unul sau două canale biliare, limfatice şi filete
nervoase. Sângele circulă de la spaţiul port spre vena centrlobulară, iar bila din centrul
lobului spre spaţiul port.

Celulele hepatice sunt aşezate în cordoane Remark, dispuse radiar în ochiurile reţelei
capilare intralobulare. Între celulele hepatice şi peretele capilarelor se află spaţiul de
trecere Disse. Între celulele endoteliului vascular se situează celulele Kupffer, fagocite ce
participă la degradarea hemoglobinei. Între cordoane se formează, prin simpla lor
alăturare, spaţii înguste numite canalicule biliare, care nu au pereţi proprii.

Spre periferia lobului, canaliculele biliare îşi constituie un perete propriu, numit
colangiola. Colangiolele din lobulii învecinaţi se unesc între ele şi formează la nivelul
spaţiilor Kiernan, canalele biliare perilobulare. Canalele biliare periboluare se unesc între
ele şi dau naştere la două canale hepatice – drept şi stâng – corespunzătoare celor doi lobi
ai ficatului, care părăsind ficatul, la nivelul hilului, se unesc şi formează canalul hepatic
comun. După un traiect de 3-4 cm, canalul hepatic comun se uneşte cu canalul cistic şi
alcătuiesc împreună canalul coledoc, care se deschide în duoden, împreună cu canalul
Wirsung, la nivelul carunculei mari.

Canaliculele biliare şi canalele biliare perilobulare formează căile biliare intrahepatice,

iar canalul hepatic comun şi canalul coledoc alcătuiesc căile biliare extrahepatice.

Acinul hepatic reprezintă subunitatea morfofuncţională a lobului hepatic. Este constituit

din totalitatea celulelor irigate de acelaşi vas şi care îşi varsă bila în acelaşi canalicul
biliar.

Vascularizaţia ficatului este realizată de :

a) Artera hepatică ia naştere din trunchiul celiac. La început continuă direcţia acestuia
şi când întâlneşte vena portă se divide în două ramuri terminale: hepatică proprie şi artera
gastroduodenală.

• Artera hepatică proprie se divide la nivelul hilului hepatic în ramura dreaptă şi

stângă. Dă o serie de colaterale: artera pilorică, artera cistica, ramuri terminale.
• Artera gastroduodenală se bifurcă în artera gastroepiploică dreaptă şi arterele
pancreaticoduodenale anterioară şi posterioară.

b) Vena portă este trunchiul venos colector al sângelui din tractul digestiv
subdiafragmatic, pe care-l aduce la ficat. Ia naştere din vena mezenterică inferioară care
drenează colonul stâng. Acesta se varsă în vena splenică, care se uneşte in continuare cu
vena mezenterica superioară (care drenează intestinal subţire, pancreasul şi colonul drept)
şi care este continuată cu direcţia spre ficat de vena portă.

Trunchiul venei porte format la nivelul vertebrei L2, înapoia pancreasului, mai
primeşte : vena gastrica stângă, vena pilorică şi vena pancreaticoduodenală superioară
dreaptă.

Vena porta urca spre hilul ficatului unde se termina bifurcându-se în două ramuri :

Dreaptă, scurtă care primeşte cele două vene cistice şi stângă, lungă care e în legătură cu
cele două vene obliterate, canalul lui Arantius şi vena ombilicală a ligamentului rotund.

Vena portă are o lungime de 8-10 cm şi un calibru de 15 mm.

Venele suprahepatice : (4 grupe) principale şi accesorii ajung la faţa posterioară a

ficatului, pe marginea venei cave.

Limfaticele ficatului sunt: superficiale si profunde.

Inervaţia ficatului se face prin filetele nervoase simpatice pe care ficatul le primeşte de
la plexul celiac şi filete nervoase parasimpatice de la nervul vag prin micul epiplon.

Căile biliare extrahepatice

Sunt constituite din :

a) Calea biliară principală reprezentată de canalul hepatocoledoc.

• Canalul hepatic comun se formează prin unirea celor două canale hepatice, drept
şi stâng. El coboară în marginea liberă a micului epiplon şi fuzionează, la nivelul
marginii superioare sau înapoia primei porţiuni a duodenului, cu canalul cistic
venit de la vezica biliara, formând canalul coledoc. Aceasta descrie o curbura cu
concavitatea spre dreapta si anterior si se termina la nivelul treimii mijlocii a celei
de a doua porțiuni a duodenului. Măsoară in medie 5 cm, iar calibrul este de 5
mm.
• Canalul coledoc prezintă 4 segmente: supraduodenal, retroduodenal,
retropancreatic si intraparietal (in peretele duodenului). Se termina printr-un
orificiu comun cu canalul pancreatic, unindu-se cu acesta in ampula
hepatopancreatica a lui Vater. In aceasta zona exista o importanta formațiune
musculara (sfincterul lui Oddi), a cărei funcţionare corecta asigura tranzitul
normal al bilei spre duoden.

b) Calea biliara accesorie reprezentata de vezicula biliara si canalul cistic.

Vezicula biliara (colecistul) este un rezervor anexat cailor de excreţie a bilei, in care
aceasta se acumulează in intervalul dintre prânzuri. Este situata in fosa veziculei biliare
de pe fata vescerală a ficatului. Are o lungime de aproximativ 10 cm, o lărgime de 4 cm
si o capacitate de 50-60 ml.

Prezintă 3 porţiuni : fundul, corpul si colul.

Fundul veziculei biliare constituie extremitatea ei anterioara si răspunde incizurii cistice

de pe marginea inferioara a ficatului. Pe viu, el se proiectează pe peretele abdominal
anterior, in punctul unde linia ombilico-auxiliara dreapta întâlneşte arcul costal. Este
învelit in peritoneu si are o mare mobilitate.

Corpul veziculei biliare este partea aderenta la fata viscerala a ficatului. El se îngustează
treptat spre col, ultima parte a sa este denumita infundibul. Vine in raport in sus cu
ficatul, iar in jos cu colonul transvers si cu duodenul. Faţa superioara adera slab la ficat
printr-un ţesut conjunctiv străbătut de vene porte accesorii. Ea se poate dezlipi ușor in
cursul operaţiei de extirpare a veziculei. Fata inferioara e acoperita de peritoneu si legata
de colonul transvers prin ligamentul cistico-colic.

Colul formeaza extremitatea profunda si ascutita a veziculei biliare. Are forma conica si
se continua fara o limita precisa cu canalul cistric. Este liber, nu adera la ficat. In sus si in
stanga vine in raport cu ramura dreapta a venei porte, iar in jos cu portiunea superioara a
duodenului.

Structura veziculei biliare : la exterior este acoperita de peritoneu (tunica seroasa). Sub
aceasta se zareste un strat subseros bine dezvoltat, de natura conjunctiva laxa. Urmeaza
tunica fibro-musculara, formata din tesut colagel predominant si fibre elastice, in care
sunt cuprinse fibre musculare netede formând manunchiuri orientate oblic. Impreuna cu
fibrele longitudinale si circulare, acestea formeaza o retea in care fibre cu orientare
diferita se continua unele cu altele. La interior vezicula este captusita de tunica mucoasa
formata dintr-un epiteliu simplu si dintr-un corion. Epiteliul contine celule absorbante cu
platou striat si putine celule calciforme. In regiunea colului se gasesc glande de tip
mucos, al caror produs se amesteca cu bila. Corionul este format din tesut conjunctiv lax
si reticular. Epiteriul este impermeabil pentru pigmenţii biliarii. Celulele sale participă la
procesul de resorbţie a apei (concentrarea bilei) şi la elaborarea unor constituenţi biliari
(grasimi şi colesterol).

Vascularizarea veziculei biliare este legată de vascularizarea ficatului :

Artera cistică, ramură a ramurii drepte a arterei hepatice pătrunde în veziculă la nivelul
gâtului şi se împarte în ramurile dreaptă si stângă.

Venele cistice (două) sunt satelite arterei. Se varsă în ramura dreptă a venei porte.

Limfaticele drenează în limfonoduluii gâtului şi limfonodulii marginii anterioare a

hiatusului Winslow. De acolo ajung la nodulii retroduodenopancreatici.
Inervaţia veziculei biliare este făcută de fibre vegetative (simpatice si parasimpatice)
care vin în plexul hepatic anterior.

Funcţiile veziculei biliare sunt urmatoarele : de rezervor, de concentrare şi resorbţie, de

secreţie şi de contractilitate.

• Canalul cistic este cudat pe colul vezical; se îndreaptă în jos, la stânga şi înapoi şi
se termină în unghi ascuţit în flancul drept al canalului hepatic, formând canalul
colector. Lung în medie de 3 cm, calibrul său se diminuă dinspre coledoc spre
vezicula. Mucoasa de la nivelul colului şi a canalului cistic formează valvele
semilunare Heister. La legătura dintre col şi canalul cistic se află sfincterul
vezicular.

Cititi si:

• Functiile si bolile ficatului

Prima functie principala a ficatului este sa stocheze energie in forma glicogenica, care este
compusa dintr-o forma de zahar numita glucoza. Ficatul inlatura glucoza din sange atunci cand
nivelul acesteia este crescut printr-un proces numit glicogeneza, ficatul combina moleculele de
glucoza in lanturi lungi pentru a creea glicogenul, un carbohidrat care asigura o forma de energie
depozitata. Cand nivelul glucozei din sange scade sub nivelul normal de care organismul are
nevoie pentru indeplinir...
• Functiile ficatului
Funcţiile ficatului sunt importante şi variate : ia parte la digestia intestinală, depozitează în el o
parte din substanţele care depăşesc nevoile imediate ale organismului, degradează şi sintetizează
diferite substanţe, ia parte la menţinerea compoziţiei plasmei, menţine echilibrul glucidic,
transformă grăsimile în forme care se oxidează mai uşor, sintetizează fermenţii necesari funcţiilor
proprii sau ale altor organe, reglează metabolismul apei şi controlează debitul sanguin, opreşte
pătrunder...
• Colecistita acuta
Colecistita acuta este o afectiune care se intalneste la orice varsta, cu maximum de frecventa la
varsta mijlocie. Raportul femei/barbaţi este de 3/1, iar frecvenţa in randul populatiei adulte
aproximativ 10-15%. In 95% din cazuri, starea inflamatorie a veziculei biliare este determinata de
inclavarea unui calcul la nivelul canalului cistic, pe care il obstrueaza, afectiune denumita litiaza
biliara. Ea este cunoscuta de multa vreme, prima mentionare stiintifica facuta de PARACELSUS
in juru...
• Cancerul de vezica biliara
Cancerul de vezica biliara este a cincea forma de cancer din populatie si cea mai frecventa forma
de cancer hepatobiliar. Incidenta cancerului vezicii biliare creste cu inaintarea in virsta. 75% din
bolnavii de cancer sunt peste 64 de ani. Rata dezvoltarii cancerului este mai mare la femei decat la
barbati. Litiaza biliara si inflamatia veziculei biliare-colecistita sunt cei mai frecventi factori de
risc. Studiile au aratat ca persoanele rude de gradul intii cu bolnavii de cancer vezicular sunt ...
• Aparatul digestiv
Aparatul digestiv cuprinde totalitatea organelor care indeplinesc importanţa funcţie de digestie şi
absorbţie a alimentelor (prehensiune, modificarea fizico-chimică a alimentelor, absorbţia
nutrimentelor şi excreţia reziduurilor neabsorbite). Este compus din tubul digestiv şi glandele sale
anexe. Digestia este ansamblul de procese în cursul cărora substanţele nutritive sunt eliberate din
alimente, sub influenţa enzimelor, fragmentate în constituenţii lor chimici şi absorbite. Digestia se
real
Investigatii in litiaza biliara

Calculii biliari pot fi observati in cazul efectuarii unor investigatii pentru

evaluarea durerii abdominale sau in timpul efectuarii ecografiei de rutina
pentru monitorizarea sarcinii. Medicul specialist va dori sa afle
antecedentele personale patologice, istoricul bolii si simptomele resimtite si
va efectua un examen fizic. Chiar daca istoricul bolii si examenul fizic pot
orienta spre diagnosticul de litiaza biliara, investigatiile vor confirma
diagnosticul. Investigatiile pentru litiaza biliara includ:
- Ecografia abdominala - este cel mai bun test pentru confirmarea litiazei
biliare. Acuratetea testului este de 95%. Pentru efectuarea acestui test,
medicul foloseste o sonda pe care o deplaseaza de-a lungul abdomenului si
care transmite informatiile culese la un monitor. Aceasta investigatie poate
arata si alte modificari la nivelul vezicii biliare si a canalelor biliare. De
asemenea, poate fi utila pentru diagnosticarea altor afectiuni ce pot
determina simptome asemanatoare litiazei biliare, precum infectiile sau
inflamatia pancreasului (pancreatita).
- Scintigrafia radioizotopica (HIDA). Daca aspectul ecografic al vezicii
biliare este normal, dar medicul suspicioneaza in continure existenta unei
probleme la acest nivel, acesta poate solicita efectuarea unei scintigrafii
radioizotopice (HIDA). Aceasta investigatie presupune injectarea de catre
un specialist a unei solutii radioactive intr-o vena si apoi preluarea de
imagini de la nivelul vezicii biliare, pentru a evalua gradul de functionalitate
al acesteia. Aceasta investigatie poate evidentia si alte probleme, precum
blocajul unui canal biliar.
- Colangiopancreatografia endoscopica retrograda (ERCP). Aceasta
investigatie este recomandata de medic in cazul suspicionarii existentei unui
calcul biliar inclavat la nivelul canalelor biliare ce leaga ficatul de vezica
biliara, pancreas si intestinul subtire. Investigatia presupune manevrarea de
catre medic a unui tub flexibil ce prezinta atasata o camera de luat vederi,
numit endoscop, de-a lungul esofagului si al stomacului pana la nivelul
canalelor ce dreneaza ficatul, vezica biliara si pancreasul. Daca exista un
calcul inclavat la nivelul canalului biliar comun, medicul il poate elimina cu
ajutorul instrumentarului introdus de-a lungul endoscopului.
- Testele sangvine. Teste de laborator, precum hemoleucograma si teste ale
functiei hepatice si pancreatice, pot ajuta la evaluarea simptomelor produse
de litiaza biliara. Aceste teste pot indica existenta unei alte afectiuni ce
determina simptome asemanatoare litiazei biliare.
 Printre alte teste enumeram:
- Radiografia abdominala. Poate identifica numai anumiti calculi, astfel
incat aceasta explorare nu este folosita de rutina in acest scop.
- Computer tomografia abdominala (CT). Se bazeaza pe formarea unor
imagini tridimensinale ale structurilor interne ale organismului cu ajutorul
unui scaner. Aceasta investigatie nu este folosita de rutina in evaluarea
litiazei biliare, dar poate fi utila in planificarea unui alt tip de tratament
decat interventia chirurgicala.
- Ecografia endoscopica (EUS). Aceasta investigatie poate fi efectuata
pentru vizualizarea calculilor de la nivelul canalului biliar comun. Medicul
manevreaza un tub subtire, flexibil, endoscopul, ce are atasata o sonda de
ultrasunete, de-a lungul esofagului si al stomacului pentru examinarea
canalelor ce dreneaza ficatul, vezica biliara si pancreasul.
- Colangiografia cu rezonanta magnetica. Aceasta investigatie se bazeaza pe
generarea unui camp magnetic si a unor unde de energie radio, ce vor duce
la formarea unor imagini ale organelor si structurilor intraabdominale. Poate
fi folosita pentru localizarea calculilor inaintea interventiei chirurgicale
(colecistectomie laparoscopica) sau pentru detectarea diverselor afectiuni de
la nivelul canalului biliar sau al vezicii biliare. Nu poate Explorarea
functiei hepatice
• &n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp; Sindromul de citoliza hepatica: cresterea
transaminazelor: ALAT (GPT), ASAT (GOT) intre 2-5xVN spre deosebire
de hepatitele acute in care transaminazele cresc peste 10xVN.

• Sindromul hepatopriv: deficit de sinteza hepatica si

&n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp;
se traduce prin scaderea:

o &n 757b12h bsp; a activitatii protrombinice. Timpul de protrombina

evalueaza functia de sinteza hepatica a factorilor de coagulare
dependenti de vitamina K (patologic IQ sub 80%) se coreleaza cu
severitatea afectari hepatice. Este un test sensibil, primul care
ascde in disfunctiile hepatice.

o &n 757b12h bsp; albumina

o &n 757b12h bsp; fibrinogenul in forme severe de hepatita cronica

agresiva

o &n 757b12h bsp; colesterolul

• Sindromul de inflamatie mezenchimala se exprima

&n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp;
prin cresterea gamaglobulinelor.
 • Sindromul bilioexcretor: hiperbilirubinemie cu
&n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp;
predominanta builirubinei directe

• &n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp; Sindromul

colestatic (colestaza biologica)
apare in formele colestatice de HC: cresterea gama-
glutamiltranspeptidazei (GGT), fosfatazei alcaline (FAL),
colesterolului, 5’ nucleotidazei – in absenta dilatatiilor de cai
biliare extrahepatice. Poate sau nu sa aiba corespondent
histologic (colestaza histologica la piesele de PBH). GGT creste
izolat in consumul cronic sau consum de inductori enzimatici
(fenobarbital sa)de alcool, cu FAL normala.

• &n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp; Determinarea

markerilor virali deoarece
hepatopatiile cronice post virale (post necrotice) sunt cele mai
frecvente.

• &n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp; In

cazurile cu markeri virali negativi se
determina alte cauze de hepatopatii cronice:

 &n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp; Hepatite autoimune: auto anticorpi serici:
anti-nucleari, anti-muschi neted, anti-mitocondriali, anti-
microsomiali, anti-ficat/rinichi sa
 &n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp; Ceruloplasmina serica + cupremia crescuta
= boala Wilson
 &n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp; Fierul seric crescut + transferina serica
crescuta = hemocromatoza
 &n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp; Deficit de alfa 1 antitripsina sa.

Endoscopia : evalaurea varicelor esogagiene si leziunilor gastrice asociate

Ecografia abdominala

Ecografia abdominala pentru:

• evaluarea structurii hepatice: steatoza, structura

&n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp;
omogena, neomogena, noduli, formatiuni hepatice – TU;

• evidentierea colecistului, a cailor biliare extrahepatice

&n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp;
(in sindroamele icterice cu colestaza). Nomal: CBP sub 7 mm / 10 mm la
colecistectomizati; dilatatiile confirma obstacol mecanic;

• &n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp; adenopatii sunt prezente in hilul hepatic in peste 5p%
dintre hepatitele C;

• sindromul de hipertensiune portala: dimensiunea

&n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp;
venei porte (VN sub 12mm); prezenta sa sugereaza ciroza;
 • dimensiunea splinei. VN sub 12 mm cu vena splenica
&n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp;
in hil sub 10 mm. Creste in HC active, ciroze;

• &n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp; prezenta ascitei.

• &n 757b12h bsp; &n 757b12h bsp; TC/RMN este utila in evaluarea formatiunilor hepatice
nodulare depistate la ECHO.

Biopsia hepatica - Standardul de aur! In diagnosticul suferintelor hepatice

cronice

Anoscopia

Rectosigmoidocopia

Rectocolonoscopia

Simptome clinice in sindroamele abdominale

fi folosita pentru indepartarea calculilor inclavati la nivelul canalelor biliare

EXPLORAREA APARATULUI DIGESTIV.FICATUL

1. Explorarea functiei de sinteza a ficatului

1.1. Determinarea concentratiei albuminemiei: prin metoda electroforetica

1.2. Testele de disproteinemie:
Definitie: Teste care pun în evidenta labilitatea echilibrului coloidal al serului, care survine în urma modificarilor
cantitative si calitative ale proteinelor plasmatice. Sunt teste nespecifice, ele neindicând o anumita boala.
Principiu: Aceste teste pun în evidenta modificari ale functiei proteinoformatormatoare a sistemului reticulo-
histiocitar, tesut care raspunde prin modificari nespscifice în numeroase maladii.
• Testul Mac-Lagan cu timol:
Principiul metodei: O solutie de timol cu pH 7,8 precipita proteinele serice în cazul în care exista o labilitate a
echilibrului coloidal datorit& 131f518b #259; cresterii gammagloulinelor, a betaglobulinelor sau scaderii
albuminelor.
Interpretarea rezultatului:
Valori normale: 1-4 Unitati Mac-Lagan
Valori crescute:
o Endocardita acuta
o Poliartrita
o Pneumonii
o Sarcoidoza
o Hepatita infectioasa
• Testul Kunkel cu sulfat de zinc:
Principiul metodei: Serul sanguin precipita prin tratare cu o solutie diluata de sulfat de zinc la pH 7,5.
Turbiditatea rezultata este masurata fotometric la 650 nm (filtru rosu).
Erori de tehnica:
• Cresterea turbiditatii in hiperlipemie
• Scaderea turbiditatii prin conservare la rece timp de 24 de ore.
Interpretarea rezultatului:
Valori normale: 2-12 Unitati Shank-Hoagland
Valori crescute:
o hepatite acute
o hepatite cronice
o ciroza hepatica
• Testul Takata-Ara:
Principiul metodei: In cazul in care exista o labilitate a echilibrului coloidal datorita cresterii globulinelor sau
scaderii albuminelor, sublimatul, in prezenta carbonatului si clorurii de sodiu, produce precipitarea proteinelor
serice. Transmisia se citeste la 660 nm (filtru rosu), utilizand apa ca lichid de compensatie.
Interpretarea rezultatului:
-negativ:100-80%
+ slab pozitiv: 80-70%
++ pozitiv: 70-50 %
+++ intens pozitzv: sub50%
Test pozitiv:
• Boli cu febra: pneumonii, endocardita, pielonefrita
• Boli hepatice: hepatite acute, hepatite cronice, neoplazii
1.3. Proteinograma:
Se face prin metoda electroforetica
1.4. Determinarea indicelui de protrombina: -hemostaza
2. Explorarea functiei de conjugare a ficatului
2.1. Determinarea bilirubinei conjugate prin metoda de diazotare:
Bilirubina libera (neconjugata) este insolubila in apa si se leaga de albumina serica pentru a se putea
mentine in solutie. Se mai numeste si bilirubina indirecta, pentru ca reactia de diazotare nu se poate face decat
in prezenta unui accelerator, care sa desfaca bilirubina de pe albumina.
Bilirubina conjugata se mai numeste si bilirubina directa.
Principiul metodei:
• Bilirubina conjugata cu reactivul diazo (acid sulfanilic diazotat) formeza azobilirubina, de
culoare purpurie.
• Bilirubina neconjugata cu reactivul diazo in prezenta acceleratorului formeza azobilirubina.
• Acesta in prezenta reactivului Fehling formeaza un compus colorat albastru.
Valori normale:
a) Bilirubina totala: sub 1,0 mg/100ml ser
b) Bilirubina conjugata: sub0,25 mg/100ml ser
3. Explorarea functiei de epurare a ficatului

3.1. Determinarea clearanceului BSP:

Indicatii:
• Diagnosticul hepatitei anicterice
• Urmarirea sechelelor parenchimatoase ale hepatitei virale
• Detectarea stadiilor de evolutie în hepatite cronice, ciroze
• Verificarea suspiciunilor de ficat gras, leziuni hepatotoxice
Principiul metodei: Substantele colorate care se fixeaza strâns de albumine, sunt eliminate de preferinta prin
ficat-bila.
• BSP injectata intravenos este transportata de albumina, având partial puncte comune de
fixare cu ale bilirubinei.
• BSP este preluata la nivelul polului sinusoidal al hepatocitului, unde se desface de albumina.
• Dehalogenare cu ajutorul glutationului si eliminarea prin bila.
 • În intestinul subtire are loc o resorbtie partiala cu circuit enterohepatic.
• Se asociaza tubajul duodenal, pentru aprecierea aparitiei si concentrarii substantei
colorate(BSP) în bila.
Tehnica de lucru:
• Recoltarea probei 0 de sânge
• Injectarea intravenoasa a BSP 5 mg/kg corp
• Evaluarea fotometrica a concentratiei BSP în ser dupa 3 si 45 minute
Interpretarea rezultatului:
• Valori normale:
o Retentia BSP la 45 de minute sub 6%
o Retentia BSP la 60 de minute sub 1%
• Cresteri usoare , sub 10% impun un nou test la minim 48 de ore
• Cînd bilirubina este peste 2mg/dl, serul se coloreaza si BSP este imposibil de determinat.
• Boli cu retentie de BSP:
o Ciroza hepatica
o Steatoza hepatica
o Colestaza intra- si extrahepatica
o Staza circulatorie hepatica
o Leziuni parenchimatoase toxice
o Tumori maligne hepatice
o Coafectarea hepatica infectioasa
o Tireotoxicoza
3.2. Epurarea bilirubinei si a derivatilor acesteia:
Soarta bilirubinei intestinale:
-Bilirubina conjugata nu este absorbita de mucoasa intestinala.
-În ileonul terminal si în colon se formeaza UBG sub actiunea florei bacteriene.
-O parte din UBG este reabsorbit de mucoasa intestinului subtire ajungând în sângele portalsi apoi în
circuitul entero-hepatic.
-O parte este reexcretata prin bila
-O parte, max. 4 mg/24 ore, se elimina prin urina, cantitate ce creste:
o În afectarea mecanismului hepatic excretor (leziuni hepatocelulare)
o În cresterea productiei de bilirubina (anemii hemolitice).
-O parte, 50-280 mg/24 de ore este eliminat fecal, cantitate ce scade în:
o Reducerea excretiei bilirubinei conjugate în intestin (afectiuni hepatice, obstructie biliara)
o Supresia florei intestinale prin antibiotice.
3.2.1. Determinarea UBG urinar prin metoda Erlich:
Principiul metodei: prin oxidarea urinii de catre reactivul Erlich se formeaza o coloratie rosie.
Interpretarea rezultatului:
• Normal: proba se coloreaza la cald
• ++ proba se coloreaza la rece imediat
• + proba se coloreaza la rece dupa 10 minute
o Proba pozitiva semnifica: hemoliza sau leziuni parenchimatoase hepatice
o Reactii fals pozitive în stari febrile prelungite si în enteropatii.
• - proba nu se coloreaza nici dupa încalzire
o Proba negativa: obstructie billiara, afectari hepatice cu deficit de conjugare
Excretia renala a bilirubinei:
 • Bilirubina neconjugata nu este filtrata glomerular (deoarece este strâns legata de albumina), si nu
exista mecanism secretor tubular.
• Bilirubina conjugata este mai slab legata de albumina, iar cca.5% este sub forma nelegata, parte
care este filtrata glomerular si apare în urina.
3.2.2. Determinarea bilirubinei urinare prin metoda cu iod:
Tehnica: într-o eprubeta se pun:
o 10 ml urina
o 2 ml solutie alcoolica de 1% de iod
o aparitia unui inel verde la limita de separare înseamna reactie pozitiva
Interpretarea rezultatului: boli cu bilirubinurie crescuta:
• Afectare hepatocelulara:
o Icter mecanic
o Colestaza de orice etiologie
• Afectare extrahepatica:
o Insuficienta cardiaca dreapta
o Infarctul pulmonar
o Hamatoame extinse
o Transfuzii în cantitati mari
4.Citoliza hepatica
4.1. Determinarea concentratiei serice a transaminazelor:
Se gasesc în ficat, miocard, muschi stritat. Cele mai utilizate:sunt:
• Glutamo-oxalacetica (aspartat aminotransferaza, ASAT; GOT)
• Glutamo-piruvica (alanin-aminotransferaza, ALAT, GPT)
Principiul metodei: Transaminazele catalizeaza transferul gruparii aminice de la un acid alfa aminat la un acid
alfa-cetonic.
Interpretarea rezultatului:
• Valori normale: GOT: adulti:2-20 UI, GPT: adulti: 2-16,5UI
• GPT se gaseste aproape exclusiv în citoplasma celulelor, cresterea valorilor reflecta
inflamatia ficatului.
• GOT este prezent în cantitati mari în miocard, valoarea ei crescând în ser în cardiopatia
ischemica: în IMA creste de peste doua ori.
• Coeficientul De Ritis=GOT/GPT are valori normale de 1,3-1,6 si este utilizat în diagnosticul
diferential al afectiunilor hepatice:
o Hepatita virala A si B: coeficientul De Ritis sub 0,7, daca este însotita de colestaza,
coeficientul este 1.
o Hepatite cronice: GOT crescut de 4-10 ori
o Steatoza hepatica: coeficientul De Ritis 0,7-0,8.
o Ciroza hepatica inactiva: valori normale.
o Ciroza hepatica activa: coeficientul De Ritis peste 1.
o Carcinom hepati si metastaze: valori usor crescute, : coeficientul De Ritis 3-4.
4.2. Determinarea concentratiei serice a lactodehidrogenazelor:
• LDH catalizeaza transformarea piruvatului în lactat
• LDH se gaseste în ficat, miocard, muschi stritat, eritrocite.
• Are cinci izoenzime,
• Valori normale:80-250 U/l
• Valori crescute: metastaze tumorale hepatice, leucemii, limfoame, cardiopatia ischemica.
5. Autoagresiunea imunologica având drept tinta ficatul
5.1. Imunograma serica: Metoda de dozare: imunodifuziunea radiala.
Valori normale:
• IgG: 900-1500 mg/100ml
• IgA: 150-350 mg/100ml
• IgM: 80-110 mg/100ml
• IgD: 5-25 mg/100 ml
• IgE: 0,02-0,12 mg/100ml
Interpretarea rezultatului:
Valori crescute:
• IgG:
o Hepatita cronica
o Glomerulonefrita acuta
o Bronsita cronica
o Mieloame de tip IgG
• IgA:
o Ciroza biliara
o Hepatite vasculo-biliare
o Herpes simplex
o Varicela-zoster
o Dermatite herpetiforme
o Poliartrita cronica primara
o Mielom de tip IgA
• IgM:
o Ciroza biliara
o Lupus eritematos diseminat
o Viroze in faza acuta si subacuta
o Anemii hemolitice
• IgD:
o Vascularite si microvascularite
o Infectii cronice
o Mielom de tip IgD
• IgE:
o Stari alergice
o Atopie
o Boli parazitare
o Mielom de tip IgE
• IgG+ IgA+ IgM:
o Ciroza biliara primara
o Hepatita cronica agresiva
o Poliartrita reumatica cronica streptococica
o Pielonefrita cronica
Valori scazute:
• IgG+IgA+IgM:
o Agamaglobulinemie
o Aplazie sau hipoplazie timica
o Sindroame nefrotice
 o Imunosuprimare postvaccinala sau medicamentoasa
Absenta sau scaderea selectiva a unor clase de imunoglobuline:
• IgA
o Infectii cronice recidivante de cai respiratorii
o Bronhopneumopatii obstructive
o Enfizem pulmonar
o Cancer pulmonar
o Sindrom de malabsorbtie
o LED
o Dermatomiozita
o Anemia pernicioasa
o Teleangiectazie
• IgM: Boli autoimune
• IgG: Afectiuni hematoproliferative maligne
• IgDPoliartrita reumatoida
5.2. Biopunctia hepatica:
Este o metoda de diagnostic pozitiv si diagnostic diferential al afectiunilor hepatice (hepatita cronica,
ciroza hepatica). Interpretarea se face la morfopatologie.