Anatomia şi fiziologia ficatului şi a căilor biliare

1. Anatomia ficatului
Ficatul este cel mai mare organ din corp.
Organ plin, de consistenţă fermă, ficatul cântăreşte la adult 1.200-1.500 g.
Este situat în loja subdiafragmatică şi partea internă a hipocondrului stâng.
Este alcătuit din lobi inegali, cel drept fiind de circa şase ori mai mare decât cel
stâng.
Ficatul are două feţe: una superioară, convexă şi alta inferioară. Faţa superioară
este limitată prin două margini: una posterioară, mai groasă şi alta anterioară, mai
ascuţită.
În şanţul transversal se află hilul ficatului prin care pătrund vasele şi nervii
ficatului şi ies canalele biliare şi limfatice organului.
Ficatul are două învelişuri: un înveliş seros, pendinte de seroasa peritoneală, care
înveleşte tot ficatul, cu excepţia unei benzi transversale la nivelul suprafeţei
superioare, unde ficatul este aderent direct la diafragm; al doilea înveliş este
capsula Glisson, care acoperă ficatul şi intră la nivelul hilului în interiorul
organului de-a lungul vaselor şi căilor biliare.
Vascularizaţia ficatului este asigurată de artera hepatică, care aduce sângele
arterial şi de vena portă, care aduce sânge venos funcţional. Sângele pleacă de la
ficat prin venele suprahepatice, care colectează tot sângele din acest organ şi îl
varsă în vena cavă inferioară.
Nervii ficatului provin din plexul hepatic, alcătuit din fibre simpatice care ies din
ganglionul celiac şi din fibre parasimpatice care se desprind din ambii nervi vagi.

Funcţiile ficatului.
• elimină pigmenţi biliari, colesterol, metale grele;
• intervine în metabolismul glucidelor, proteinelor, lipidelor, săruri minerale;
• funcţie antitoxică;
• la embrion are funcţie hematopoietică;
• la adult intervine în formarea factorilor de coagulare a sângelui;
• are rol în depozitarea sângelui;
• are funcţie bili-genetică, de formare şi secreţie a bilei.

2. Anatomia căilor biliare.

Căile biliare constituie sistemul de canalar de drenaj al secreţiei biliare, făcând

posibilă trecerea bilei produse de ficat spre lumenul intestinal. Clasic, se disting:
căile biliare intrahepatice şi cele extrahepatice.

1
 Căile biliare intrahepatice
Reprezintă complexul canalar de drenaj biliar situat în interiorul parenchimului
hepatic. Originea acestei arborizaţii canalare se află în spaţiul port, interlobular,
canaliculul biliar fiind unul din componentele triadei spaţiului port. Mai multe
canalicule lobulare formează nişte colectoare supralobulare care se constituie în
canale subsegmentare pentru a converge la un colector biliar, bine individualizat
anatomic, pentru fiecare segment hepatic.

Căile biliare extrahepatice

Se sistematizează în: calea biliară accesorie (colecistul) şi în calea biliară
principală (hepato-coledocul).

Colecistul (calea biliară accesorie) este situat pe faţa inferioară a lobului drept, în
patul veziculei biliare, sau foseta veziculară, fiind conectată de ficat cu un ţesut
celular lax, care poate conţine canalicule biliare aberante, venule şi limfatice, ce
drenează teritoriul vezicular spre interiorul parenchimului hepatic. Faţa inferioară a
colecistului este acoperită de peritoneul visceral. Fundul colecistului corespunde
scobiturii cistice a marginii inferioare hepatice, proiectându-se pe peretele
abdominal anterior, în unghiul format de limita rebordului costal cu marginea
laterală a muşchiului drept abdominal – anterior, în unghiul format de limita
rebordului costal cu marginea laterală a muşchiului drept abdominal – punctul
vezicular, unde devine accesibil palpării.