Referat // Tendințe actuale în domeniul structurilor

Studenți: Angelescu Andrei, Birtea Emanuel, Capotă Ioana, Gheorghe Daria, Panait Iulia, Voicu
Alexandru

Leutschenbach School

Arhitect: Christian Kerez

Inginer structurist: Joseph Schwartz
Locație: Saatlenfussweg 3, 8050 Zürich, Elveția
Inaugurare: 2011

Introducere// Context
„Când am văzut pentru prima dată diagrama structurală pentru școala
Leutschenbach, care a fost realizată recent la marginea nordică a orașului Zurich de
Christian Kerez, arăta ca un proiect uitat de Louis Kahn din jurul anilor 1957 când se
confrunta cu problemele la scară largă din orașul Philadephia. Gândindu-mă mai
mult la diagramă am descoperit și frânturi din spiritul proiectului Petersschule al lui
Hennes Meyer din Basel, 1928, sau școala în aer liber a lui Johannes Duiker din
Amsterdam, 1930, ambele aparținând perioadei eroice a arhitecturii moderne.
Pentru mine există o conexiune palpabilă între acea lume și ideea de ca crea o nouă
arhitecturî care să satisfacă nevoile școlii Leutschenbach. ” – Brendan Woods, 2009
Kerez își manifestă interesul atât asupra structurii cât și asupra expresiei structurale
ca aspect critic al propunerii arhitectonice. Lucrul acesta este evident în câteva
proiecte dar cel mai apropiat antecedent de această direcție de explorare a dilogului
dintre structura, transparență, traseul spațial și al scărilor de evacuare ca
instrumente pentru generarea conceptului probabil că este școala Briten (1999-
2003). Preocuparea pentru transparență și deschiderea către exterior în sensul
spațial amintește de maniera lui Mies van der Rohe de a pune în operă elemente de
expresie structurală iconice.

Descrierea construcției
Arhitectul definește școala ca fiind o clădire unitară multifațetată obținută prin
diferențierea repetată a elementelor structurale cu limbaj comun, în consecință, u
fost realizate peste 100 de machete înainte de găsirea designului structural optim.
Principala calitate a terenului destinat construirii școlii este tocmai dimensiunea sa,
motiv pentru care arhitectul și inginerul structurist au dorit să obțină cea mai mică
amprentă la sol a prezerva calitatea locului și a oferi școlii și cartierului rezidențial
vecin un parc amplu. Școala, un turn al funcțiunilor suprapuse, devine un important
reper al zonei.
Proiectul a arătat că este posibilă depășirea limitelor înțelegerii structurale, fiind
astfel explorată o zonă de dezvoltare nouă bazată pe folosirea materialelor și
tehnicilor cunoscute într-o formulă creativă de interpretare și dirijare a încărcărilor.
La Leutschenbach, unde programul de arhitectură este așezat stivă astfel încât să
rămână cât mai mult spațiu liber, extravaganța relativă a structurii este
contrabalansată de compactitatea volumetrică a clădirii. Economia de spațiu este
rezultanta integrării scărilor în spațiul central comun și angajării a 2.5 m de cursivă
exterioară ca metodă alternativă de evacuare și brise soleil. La nivelul al patru-lea
cele două scări separate ale nivelurilor educaționale distincte se întâlnesc într-un
singur foaier larg înconjurat de facilități comune cum ar fi auditoriumul și biblioteca.
Amprenta la sol derivă din dimensiunile necesare pentru sala de sport împreună cu
zona adiacentă de depozitare. Sala de sport încununează clădirea și pare că se
detașează plutind desurpa împrejurimilor imediate, cu perspective ale munților care
înconjoară orașul. Sala nu acomodează spectatori dar este folosită ca spațiu de
antrenament pentru echipa națională de volley.
Segmentarea vizibilă a clădirii atât din exterior cât și în interior, așa încât utilizatorii
să poată percepe nivelul la care desfășoară o anumită activitate în funcție de poziție
elementelor structurale aparente reprezintă fundamentul conceputual al proiecului.
Provocarea majoră este reprezentată de așezarea funțiunilor într-un sistem clar și
logic organizat în mod orizontal pentru minimizarea amprentei la sol a clădirii.
Elementele din oțel susțin și definesc programele suprapuse, asamblând împreună
diferitele unități individuale ale structurii. Blocurile structurale (clasele și sala de
sport) atrag atenția prin senzația de plutire, în lipsa unor elemente structurale majore
vizibile de susținere.
Prin urmare, clădirea se citește ca un tot unitar datorită limbajului asemănător al
segmentelor structurale de la fiecare grupare funcțională. De aici rezultă o structură
determinată de o repetiție de referințe pe multiple niveluri.

Descrierea structurii
Grinzile de sprijin încărcate care înconjoară zona sălilor de clasă pe 3 niveluri atârnă
suspendare de opt suporți de la al patrulea nivel. Aceștia sunt poziționați la capetele
grinzilor cu zăbrele care traverseaza clădirea, două pe direcție longitudinală și două
pe direcție tansversală, în relație de suprapoziție. Grinzile încărcate care închid dala
de sport sprijină pe alte două grinzi zăbrelite superioare transversale. Structura nu
este absolut simetrică, după cum arată secțiunea acoperirii, pentru că biblioteca și
auditoriumul au necesitat arii diferite de ocupare. În timpul construcției grinzile au
fost monitorizate continuu asftel încât deformările clădirii să poată fi determinate cu
acuratețe în anticiparea alegerii pereților virați.
Elementele determinante de la începutul proiectului sunt înțelegerea distribuției de
încărcări și selecția sistemelor structurale capabile să suporte încărcările respective.
Factorii determinanși sunt după cum urmează: încărcările, forțe și alte acțiuni
rezultate din greutatea materialelor de construcție, utilizatorii clădirii și obiectele
aferente, factorii de mediu, mișcările diferențiale și condiționările date de
dimensionările structurale.
Leutschenbach School este un proiect în care arhitectura și structura sunt îmbinate
așa încât încărcările să se exprime într-un mod inovativ distribuția încărcărilor
structurale. Astfel, Sistemul structural, obișnuit la o primă vedere, cuprinde în
realitate un traseu neobișnuit de distribuție al încărcărilor.
Soluția prezintă un model în care structura este vizibilă, clară și relativ ușoară.
Direcția de distribuție a încărcărilor traversează neobișnuit clădirea, fără să curgă de
sus în jos în linii continue, ci jos, sus, peste și jos din nou.

Descrierea punctuală fiecărui nivel

Parter: Suportul la nivelul solului constă în 6 trepieduri localizate la zece metri
distranță față de marginea clădirii.
Nivelurile 1-3: Diagonalele grinzilor cu zăbrele sunt expuse și continue de-a lungul
celor 3 etaje. Aici în special, datorită structurii aparente utilizatorul clădirii poate
determina nivelul la care se află. Segmentele se întâlnesc în așa manieră încât
colțurile sunt eliberate de structură. Elementele structurale nu se regăsesc în spațiile
utile, clasele fiind situate între membrele verticale, acestea definind coridorul interior.
Patru segmente longitudinale susțin dalele, cele două interioare fiind susținute de 6
trepieduri în timp; dacă prin poziția lor, cele 3 trepieduri permit sprijinirea celor 2
segmente interioare, celelalte două sunt susținute, în mod remarcabil, de grinzile
interne de transfer al încărcărilor de la nivelul superior.
Nivelul 4: Întreaga structură își schimbă la acest nivel direcția și locația. Este folosit
un singur nivel structural, întors în plan la 90°, definindu-se astfel centrul structural.
Datorită localizării interne a structurii și retragerii ei la interior, ea pare absentă la
acest nivel. Cruciale pentru performanța structurii, două segmente structurale lungi
parcurg planul în direcție opusă față de segmentele longitudinale de sub și
deasupra, care susțin segmentele structurale ale sălii de sport. Alte două segmente
mai scurte închid miezul intern și descarcă direct pe segmentele mari ale nivelurilor
inferioare cu sălile de clasă. Nivelul în cauză constituie o unitate între unități.
Nivelul 5: Ultimul nivel prezină patru segmente structurale ample. Segmentele
interioare sunt eliminate pentru a genera un spațiu complet liber, iar segmentele
exterioare susțin marginile dalei și se sprijină pe segmentele mai lungi ale nivelului 4
în timp ce spațiul central se sprijină pe segmentele scurte ale nivelului 4.
Analiza structurală de Bob Barton
Manipularea structurii reprezintă o parte fundamentală a căutărilor lui Christian
Kerez. El dislocă și reasablează logica structurală asemenea cuiva care înclină un
bol cu supă observând consecințele. Problema in cazul acesta este, însă, faptul că
atunci când rearanjezi structura descoperi că, în fine, noua paradigmă necesită și
mai mutl suport. Unii ar putea, deci, să desființeze astfel de idei prin argumentul
infailibil al ineficienței și risipei. Cu toate acestea, există câteva exemple de structuri
optimizate din punct de vedere matematic în arhitectură.
Școala Leutschenbach prezintă un model ingineresc pronunțat, cu toate că structura
nu este ușor de citit, iar ceea ce în primă instanță apare să fie o colecție rațională de
sisteme ingenioase de transfer nu este, la o analiză amănuțită, exact ceea ce se
anunța a fi.
Pentru a explica întregul sistem, de la nivelul solului până la acoperire, prima dată
evidențiăm cele șase coloane care susțin întreaga structură. Acestea susțin două
grinzi cu zăbrele interne care e întind pe întreaga lungime a clădirii, susținând la
rândul lor multiple grinzi perimetrale. Avem, deci, șsae grinzi cu zăbrele, fiecare cu
înalte de trei etaje care susțin volumul așezat pe cele șase coloane. Continuând spre
ultimul nivel, descoperim alte patru girnzi cu zăbrele care se așează deasupra celor
anterior menționate. În final, sala de sprt, înconjurată de alte patru grinzi pe întreaga
înălțime a spațiului susțin acoperirea.
În afară de fațada lipsită de stâlpi de la nivelul solului nu există mari avantaje ale
acestui ansamblu structural. Soluții mai prozaice ar fi generat aceleași tipologii
spațiale, iar grinzile cu zăbrele în sine materializează o formă ineficientă în contextul
acestor tipuri de încărcări. Această structură deservește, în principal, la definirea
spațială și volumetrică, devenind o compoziție de grinzi zăbrelite. În aște proiecte ale
arhitectului aparenta abență a structurii definește ideea arhitecturală. Aici Kerez
obține exact opusul acestui concept.

Tehnologia utilizată / Materiale folosite

Iluminarea și ventilarea pasivă sunt integrate în plăcile de beton profilate in-situ. O
compoziție specială de beton reciclat cu granule expandate de lut a perims
reducerea conținutului de apă care a determinat, în consecință, o structură mai
ușoară. Pereții sălilor de clasă, înați de 3.5 m, sunt formați din panouri triple Profilit
cu uși montate în tocuri metalice.
Sala de sport poate fi răcită pasiv în timpul nopții prin intermediul clapetelor
motorizate, în scopul menținerii temperaturii optime pe timpul zilei. Instalația de
aerisire este divizată între subol și acoperiș, iar distanțele reduse permit conducte de
ventiare mai mici decât ar fi recomandat sub alte circumstanțe. Planșeele încălzite
sunt conectate la sitemul de încălzire al cartierului alimentat la rândul său de o uzină
de incinerare a deșeurilor.
Concluzie// Noutatea (inovația) - Unicitatea
Spațiul eteric și generos al nivelurilor superioare pare să intre în contradicție cu
expreisa nivelului de acces, unde secțiunea este comprimată în înălțime, iar cele
șase trepieduri de oțel pe care sprijină întrgul volum confiază spațiul. Compresiunea
generează, în schimb, o atmosferă raportată la scara elevilor mai mici care ocupă
clasele de la parter. Poate că nivelul de acces reprezintă în același timp începutul
unui parcurs spațial care culminează în senzația sublimă de suspensie în spațiu și
plutire deasupra lumii, simultană procesului zilnic de învățare. În sensul acesta și nu
numai, Leutschenbach sugerează un model pentru școlile urbane ale viitorului. Sala
de sport, conferă identirare volumului iconic și se materializează asemenea unei
lanterne vizibile de la depărtare. Întregul ansamblu capătă astfel caracter simbolic și
devine un semnal important în oraș.

Bibliografie
Marci S. Uihlein, Architecture, Structure, and Loads: A Moment of Change?,
University of Illinois at Urbana-Champaign
Brendan Woods, AT209, pg 12-14
El Croquis 145. Christian Kerez 2000-2009