ERNEST BERNEA “ MOARTEA SI INMORMANTAREA IN GORJUL DE NORD”

Editura “Vremea” 2007

Că viaţa nu s-a sfârşit odată cu apariţia morţii şi că ea continuă sub o altă formă ne-o
dovedesc şi o seamă de bocete….., când mortul este invitat de rudele apropiate să meargă
fără teamă, că acolo se va întâlni cu toţi cei dispăruţi; o mamă văduvă îşi trimite fiul mort
la tatăl său, iar bunica îl roagă pe fiul ei să aibă grijă de nepot. Toate femeile ce îl jelesc
îşi cheamă morţii din familie şi din neam, rugându-i să-l îndrume şi să-l ajute. Se poate
vorbi aci de "o societate a spiritelor” care convieţuiesc în lumea cealaltă; e o reconstrucţie
a lumii de aci...
..Cea de-a doua trăsătură a morţii în acest mod de reprezentare este aceea de-a se arăta ca
un fenomen contagios,. Ea contaminează tot ce atinge, adică tot ce este prezent şi
participă într-un oarecare fel la acest act al morţii.....
...In cadrul ceremoniei înmormântării, persoana învestită cu puteri speciale este preotul.
El execută o seamă de acte ca reprezentant oficial al instituţiei bisericii şi asistă altele,
care nu cad în obligaţiile sale. In satul Runcu şi în celelalte sate gorjene cercetate, se
întâmplă însă ca el să depăşească limita activităţilor impuse de ritualul oficial şi să fie
chemat la executarea unor acte speciale, legate de obiceiurile locale, aşa cum sunt,
bunăoară, citirea crucii şi a tronului, slujirea sau cel puţin stropirea cu apă sfinţită a
bradului făcut la înmormântările de feciori şi fete mari.....
...Există credinţa că rudele apropiate - cei din casă, cum se spune - nu e bine să ajute la
mort, nu e bine să slujească: ele nu au voie să poarte nimic în cortegiu, nici oale cu vin,
nici colaci, nici coliva sau alte obiecte necesare înmormântării; rudele apropiate „trebuie
să jelească, trebuie să-şi spună durerea”.....Sunt aici diferenţe: cei ai casei jelesc mortul,
în timp ce pentru toţi ceilalţi mortul e mai mult un prilej de evocare şi jelire a rudelor
dispărute mai demult timp; se produce un fel de reactualizare a unor pierderi care nu mai
erau în stadiul primar de ruptură şi dezechilibru......
...Pe linia mare de desfăşurare a ceremoniei se pot determina trei locuri: casa, drumul şi
mormântul,. În interiorul acestei linii de dezvoltare apar toate actele, uneori mai mici, dar
semnificative: aşezarea mortului în camera mare (de oaspeţi), zvârlirea zoilor sub pat,
cântarea zorilor cu faţa la răsărit, aşezarea bradului în poartă, trecerea găinii pe sub tron
în pragul casei, opririle la răscruci, stropirea cu vin a mormântului sunt tot atâtea locuri
sau direcţii spaţiale în care se produc aceste acte.
In legătură cu casa o mare însemnătate se dă trecerii pragului, când mortul părăseşte
casa e un aşa-zis spaţiu limită, activ şi în cazul nunţii. La înmormântare, în afară de
trecerea găinii pe sub tron se mai produc şi alte acte, cum sunt răsturnarea scaunelor sau a
mesei pe care mortul a fost aşezat, spargerea unei oale, băutul apei şi închiderea uşii după
ieşirea mortului; toate aceste acte sunt legate de trecerea pragului şi apărarea spaţiului
casei de puterea morţii; e aici un întreg sistem de acte preventive pentru ca „să se
nimicească răul, să nu mai moară cineva din casă”.....
....Cântecul zorilor, bunăoară, se cântă numai „când mijeşte de ziuă”, moment de care este
legat prin însăşi semnificaţia actului, aceea a opririi în loc a timpului în vederea pregătirii
omului (mort) pentru marea trecere. La fel şi cântecul bradului are momente precise de
execuţie, el definind şi exprimând durerea unei morţi premature, într-un contact cosmic....
...In satul Runcu şi în celelalte din jur, zilele de luni, miercuri şi vineri sunt excluse pentru
înmormântare, restricţie care nerespectată atrage mult rău familiei mortului....
....Unele din obiectele necesare împlinirii rânduielilor de înmormântare pot creşte sau
scădea în importanţă până la dispariţie, dar lumânarea păstrează un loc de prim plan;
moartea fără lumânare este văzută ca o mare nenorocire, aproape de aceeaşi gravitate cu
moartea unui copil nebotezat......Gravitatea situaţiei vine din credinţa că pe lumea cealaltă
omul va trăi „în beznă” şi că această situaţie are un caracter veşnic....
....Intre lumânări , „statul” este de o mare importanţă rituală; este lumânarea împletită,
care are lungimea mortului; ea se aprinde la înmormântare şi după înmormântare la
cimitir, nouă zile în şir, când se tămâiază mormântul. pă nouă zile se aprinde în biserică
când începe liturghia şi apoi se păstrează în casă în credinţa că dacă mortul a avut noroc
la ceva (la holde, la pomi sau la vite), el rămâne mereu în casă.....
....Un alt obiect ritual legat de înmormântare este bâta, obiect care se dăruie la masa
(pomana) ce se face după întoarcerea de la cimitir......bâta este confecţionată dintr-o
creangă de măr împodobită cu fructe, flori, un ştiulete de porumb, fuioare de lână şi
cânepă, câteodată – la cei tineri sau mai înstăriţi – o cârpă albă sau un şervet.
Denumirea de bâtă pare să vină din trecut, când toate obiectele indicate mai sus, inclusiv
o mică ramură de măr, erau prinse pe un băţ, pe o bâtă, în cazul morţilor tineri sculptată
cu modele geometrice.
Acest obiect ritual este corespunzător „mărului de-nmormântare” din alte zone
etnografice (Tara Oltului), dar el nu este dăruit naşilor, ca în alte locuri, ci este dăruit unei
persoane de sexul şi vârsta mortului. In satul Runcu i se acordă înţelesul unui dar făcut
pentru sufletul mortului cu lucruri de preţ utile în perioada de călătorie a sufletului în
lumea cealaltă. Intotdeauna bâta este asociată (după molifta mesei) cu găina trecută pe
sub tron când a fost scos mortul pe uşă, dăruită şi ea aceleiaşi persoane....
...Odată cu fenomenul morţii, în interiorul ceremoniei pe care o angajează apar ca obiecte
rituale şi o seamă de plante, între care mai fecvente sunt busuiocul, pelinul şi usturoiul,
nu rareori coaja şi ramura de ulm. Toate sunt instrumente de bază în actele magice, şi
anume în magia medicală. Este aici o logică internă a lucrurilor, deoarece moartea este
privită ca o maladie a vieţii, a existenţei omului; mai mult decât atât, reprezentarea
moroilor şi lupta împotriva răului aduc pe prim plan mijloacele de lichidare a răului astfel
infiltrat şi impun folosirea instrumentelor magiei...
...In viaţa satelor româneşti usturoiul are o mare – poate cea mai mare – întrebuinţare,
care depăşeşte cu mult aspectul culinar către magia medicală, până la locul în care se
poate afirma că usturoiul acoperă aproape întreg câmpul activităţilor magice. In vrăji şi
descântece, în obiceiuri din ciclul vieţi, in acele complexe manifetări de fertilitate sau
fecundaţie cum sunt căluşarii, usturoiul este prezent pretutindeni....
...In satul Runcu şi în celelalte, pelinul apare ca obiect ritual; are aceeaşi întrebuinţare ca
şi în magia medicală fereşte omul de rău de boală. Ospecială aplicare are în caz de
moarte, ca preventiv faţă de efectele ei nefaste şi ca mijloc de îndepărtare a ceea ce a lăsat
moartea ca date distructive. Alături de busuioc, pelinul este folosit la curăţirea casei şi
mai ales în prevenirea transformării mortului în moroi. Credinţele populare îi acordă
importante puteri magice.....
......Ulmul este mult folosit împotriva morţii şi a efectelor ei. Când pe uliţă moare cineva,
se pun ramuri de ulm la porţi şi ferestre; mai ales la rude şi vecini. Se crede că prin
ramura de ulm caracterul contagios al morţii este oprit; se pune şi din teama că mortul ar
fi sau ar putea deveni moroi. Coaja de ulm fiartă are puterea de a înlătura bolile şi
întinderea morţii la om şi animale;.....
..Bradul la înmormântare apare cu deosebire în Ardeal şi Bucovina, afirmaţie care nu
înseamnă că este specific acestor regiuni. Sunt multe zone etnografice în care se face sau
se pune brad la mormânt, dar formele în care el apare cunosc o mare variaţie....In satele
cercetate ale Gorjului de Nord, bradul la înmormântare păstra la data observaţiei şi a
înregistrării un caracter concret, de o autenticitate neobişnuită. şi ne poartă pe căile
alegoriei până în sfera fantasticului, obiceiul se manifestă într-o formă pe care am pute-o
numi realistă prin experimentarea ei de către grupul social....
...Aşa cum fenomenul apare, fundat pe un întreg sistem de credinţe activ în actele ce se
produc, obiceiul bradului este un ritual de nuntă integrat aceluia de înmormântare....în
drumul spre cimitir, pînă la depunerea în mormânt, cântecul bradului cântat de astă dată
de douăzeci de femei, se împleteşte cu cântecul de nuntă al lăutarilor care fac parte şi ei
din cortegiu şi care, atunci când se trag cele dintâi lopeţi de pământ peste coşciug, îşi rup
coardele de la instrumente – sau numai capete din ele – şi le aruncă în groapă.....
...In concluzie, sistemul de credinţe şi înţelesul acestui ritual stăruie în nunta pe care o
simbolizează mireasa (mirele). Prin executarea lui se face legătura ce i-a lipsit, taina prin
care omul îşi găseşte legiuit partea care îl întregeşte ca fiinţă fizică şi morală. Rânduiala
înmormântării cu brad apare ca o consecinţă a acestor legi spirituale, care, aşa cum am
mai spus, se impun să fie împlinite în viaţa omului....
.....bătrânul folclorist Simeon Florea Marian...afirmă categoric: „bradul la înmormântare
se face numai la feciori holtei, fete mari şi arareori, în unele locuri, şi la tineri însuraţi. La
cei mai mulţi însuraţi şi la cei bătrâni nu se face niciodată”......
......Mai departe: în ceremonia înmormântării apare însă „pomul”, care de fapt este mărul,
înlocuit uneori de păr, prun sau alţi pomi roditori. Mărul la înmormântare, sub diverse
forme, apare întotdeauna indiferent de sex, vârstă sau zonă. Sunt cazuri când îi spune
măr, dar în realitate e prun, ceea ce ne face să credem că şi aici avem de-a face cu o
cedare în sens material, dar nu a simbolului......el fiind în adevăr generalizat aproape fără
excepţie în vechiul sat. „Bâta” la Runcu nu este altceva decât mărul, adică pomul. In brad
se pun obiecte de nuntă, iar în bâtă diverse obiecte ce întreţin viaţa: fructe, cereale,
fuioare de lână, şervet, etc. Că mărul ar putea fi arborele vieţii mai are încă un temei, şi
anume acela al genezei: mărul lui Adam.....
Bradul la înmormântarea tinerilor este un fenomen care, fără îndoială, depăşeşte era
noastră cu rădăcini adânci în ceea ce am numit cândva arheologie spirituală, sector în
care ştiinţe de observaţie directă, ca etnografia şi sociologia, se întâlnesc în adevăr cu
arheologia. Bunăoară, înfigerea cuiului (a unui obiect ascuţit) în inima mortului sau
arderea fuioarelor vegetale împrejurul mortului şi în înteriorul coşciugului,...., pe cât ştim
sunt confirmate de săpături arheologice la morminte cu vechimi de milenii....
....Ritualul bradului, aşa cum l-am înregistrat noi în Gorjul de Nord, este şi el un fenomen
străvechi, asupra căruia nu trebuie să ignorăm în ce măsură a lucrat creştinismul; în bună
parte îl putem numi un obicei creştinat; ....Rămânând însă la datele sale elementare şi
originare, suntem înclinaţi să credem că nu este vorba de arborele vieţii, pentru care
geneza ar indica mărul, ci de un arbore cosmic, distincţie necesară mai ales atunci când
privim un fenomen creştin.