Sir James George Frazer, antropolog eminent, este autorul unei lucrari esenţiale numită ,,

Creanga de Aur’’ . Lucrare care a schimbat fundamental percepţia generală asupra

miturilor si magiei, dedicată credinţelor si practicilor religioase ale popoarelor primitive.
Primul pas in ,,Creanga de Aur’’ este relatarea despre cultul Dianei de la Nemi,
instaurată într-o dumbravă sfîntă fiind păzită de un sacerdot al comunitătii Nemi zi şi
noapte, nedormind deoarece potrivit tradiţiei lor oricine din comunitate poate deveni
noul sarcedot doar omorîndu-l pe cel actual.
Conform legendei, cultul Dianei a fost instituit de Oreste care după ce l-a omorît pe
Thoas, regele Chersonesului( Crimeea de azi) a fugit impreună cu sora sa aducînd cu el
chipul Dianei, din Taurida. In acestă formă religioasă primitivă, focul joacă un rol capital,
astfel la altarul ei se ţinea focul aprins avînd mare grijă sa nu se stingă.
În semn de mulţumire zeiţei Diana a fost însemnată o zi pentru comemorare si anume la
data de 13 august. Cîinii erau împodobiţi cu cununi de flori, tinerii treceau printr-o
ceremonie purificatoare, deasemeni se aducea vin, cu bucate din ied cu turte calde si se
făcea mare ospăţ.
În împrejurimile altarului Dianei maidomneau alte două zeităţi, Egeria, nimfa apei
limpezi, a cărei apă era lecuitoare şi în puterile sale medicinale se crede şi pînă azi. A
doua zeitate era Virbius, protejatul Dianei. Potrivit legendei ea fiind o zeiţă fetilă avea
nevoie de un barbat si de aceea ea l-a adăpostit pe Virbius, un erao grec pe nume Hipolit,
fiind izgonit de către zei si omorît de către ei de doua ori, Diana cu ajutorul unui vraci
înviidu-l, i-a schimbat numele in Virbius si îl ţinea departe de toti in dumbrava sacră.
Diana la Nemi era zeiţa vînătorii, este aceeaşi zeiţă a vînătorii la greci Artemis.
În următoarele capitole Sir James pune în discuţie si analizează ilustrînd cu exemple
magia si religia popoarelor primitive.
În viziunea lui Frazer, magia este bazată pe doua principii: 1) legea
similitudinii( magicianul deduce că poate provoca orice efect pur si simplu imitîndu-l), 2)
legea contactului( magicianul deduce că orice ce ar face cu un obiect material, acţiunea sa
va avea efect şi asupra persoanei care a fost o dată în contact cu ea). Vrăjile bazate pe
prima lege pot fi numite magie homeopatică sau imitativă şi vrăjile bzate pe a doua lege
magie contagioasă. Astfel Frazer propune o schemă a magiei: ea poate fi teoretica şi
practică. Magia practică se divizează în magie pozitivă(vrăjitorie) şi magie negativă(tabu).
Magia homeopatică sau imitativă se bazează pe principiul că similarul produce similarul,
este poate incercarea de a răni sau a distruge rănind sau distrugînd o imagine a acestuia,
în credinţă că la fel cum suferă imaginea suferă şi omul. Zis şi făcut, indienii nord-
americani cred că desenînd figura unei persoane în nisip, cenuşă sau lut ori socotind orice
obiect ca fiind trupul acestuia şi înţepîndu-l apoi cu un băţ ascuţit sau rănindu-l într-un
fel oarecare ei cauzează aceeaşi rănire şi persoanei reprezentate. O altă practică magică
similară o efectuează populaţia ojibwa, este să modelezi din ceară luată de la un fagure de
albine golit, un cadavru avînd lungimea urmei unui pas, apoi înţeapă-i ochii figurinei şi
inamicul tău va orbi, înţeapă-i capul şi îl va durea capul, dar dacă vrei să-l ucizi de-a
binelea străpunge figurina dinspre cap în jos. Magia simpatetică se folosea şi în alte
scopuri, în Laos cînd un vînător de elefanţi pleacă la vînătoare el îşi previne soţia să nu-şi
taie părul sau să-şi ungă trupul în absenţa lui deoarece că dacă si-ar tăia părul ar strica
capcanele, iar dacă şi-ar unge trupul, elefantul s-ar aluneca rintre ele.
Magia contagioasă pleacă de la ideea că lucrurile care au fost odată împreună trebuie să
rămînă în continuare, chiar dacă sunt despărţite unele de altele.
Indigenii din împrejurimile Pennefather din Queensland împărtăşesc convingerea că o
parte din sufletul copilului (cho-i) sălăşiueşte în placentă. La populaţia cherokee
cordonul ombilical al uni băiat se atîrnă de un copac în pădure ca să ajungă vînător
iscusit, iar cel al unei fete se pune sub o piuă de cereale ca să devină brutareasă.
Următoarele pagini, Sir James le dedică explicării religiei, regilor preoţi, magiei, zeilor
întrupaţi în oameni, regilor elementelor naturii şi cutlului arborilor.
După Frazer religia este o îmblînzire sau o împăcare a puterilor superioare omului, despre
care se crede că conduc şi controlează cursul naturii şi al vieţii omeneşti. O altă definiţie
ar fi că religia este o credinţă în puteri superioare omului şi o incercare de a le îmblîmzi
sau mulţumi. Religia se divizează in parte teoretică si practică.
După Gaston Camille Charles Maspero, egiptolog francez, vechea magie a fost adevaratul
fundament al religiei, astfel Frazer îi împărtăşeşte afirmaţia că magia este mai veche decît
religia.
În magia şi religia primitivă era permis lucruri stranii noua astăzi, de exemplu cel legat
de zeităţi, şi anume că dacă divinităţile nu îndeplineau cerinţele elementare ale
oamenilor( să dea ploaie, fertilitate, vreme frumoasă ş.a.) ei îi sancţionau prin înlanţuire
sau alte forme drastice de pedepse, crezînd că dacă vor simţi pe pielea lor suferinţele
oamenilor ei de îndată vor realiza cererile lor.
Pedepse analogice se practicau si preoţilor/magicienilor, mai bine era sa cunoşti şi să deţii
puteri supranaturale înainte de a deveni magician, de altfel erai sancţionat, trimis în exil
sau omorît.
Pînă la urmă, dacă vrei să dovedeşti că eşti un bun magician îţi trebuia doar să ai puterea
de a controla vremea, care reprezentau fenomene naturale importante oamenilor, şi
anume: 1) controlul asupra ploii- acest fenomen era îndeosebi dorit de părţile secetoase.
Astfel vrăjitorul de la Halmahera sau Bilolo, insulă mare de la apus de Noua Guinee,
aduce ploaie îmuind în apă o creangă dintr-un anumit arbore şi picurînd apoi pe sol
stropii de pe creanga udă. O altă metodă ar fi prin sînge, crezînd că aşa cum curg şiroaiele
de sînge va curge şi ploaia. Nu s-a lăsat şi fenomenul naşterii gemenilor fără atenţie, în
viziunea primitivilor, gemenii posedau puteri magice asupra naturii.
2) controlul asupra soarelui- eclipsele de soare îi lăsa pe oameni nedumeriţi, astfel
membrii tribului ojebway cred că în timpul unei eclipse soarele s-a stins, prin urmare ei
aruncă în aer săgeţi aprinse, nădăjduind că vor putea reaprinde lumina solară.
Alta concepţie asupra soarelui o aveau grecii antici, considerînd că soarele străbate cerul
cu un car, în consecinţă locuitorii din Rhodos, care adorau soarele ca pe cel mai de seamă
zeu îi ofereau în fiece an un car cu patru cai pe care îi aruncau în mare, pentru ca zeul să-i
folosească.
3)controlul asupra vîntului- În Groenlanda se crede că o femeie însărcinată poate potoli
furtuna. Nu trebuie decît să iasă din casă, să tragă o gură de aer, apoi revenind în casă, să
dea aerul afară.
 Ideea reîncarnării şi-a avut originea exact in timpurile magilor, astfel ei credeau că zeii
se reîncarnau în oameni, temporarsau definitiv. Adesea aceste reîncarnări repreyentau o
imagine nu din cele mai placute. Cînd se considera ca presupusul zeu a intrat în preot,
acesta începea să se agite violent, avea corpul umflat, faţa descompusă, priviri pierdute şi
sălbatice.
Cererile elemntare a oamenilor către vrăjitori asupra controlul vremii au depăşit
imaginea corectă a gîndirii umane. În cîteva comunităţi existau regi al unuia din
fenomene naturale, adică dirijorii vremii. Aşa cum pe o colină la Bomma, în apropierea
gurii fluviului Congo, îşi are reşedinţa Namvulu Vumu, rege al Ploii şi al Furtunii.
În regiunea Cambodgiei trăiesc doi suverani misterioşi numiţi regele Focului si regele
Apei. Ei au funcţii pur spirituale şi nicidecum politice, potrivit unei relatări, ei trăiesc într-
o absolută singurătate.
Ultimile pagini al primului volum din lucrare sunt destinate cultului arborilor, unde
Sir James, comunică că primitivii credeau că arborii şi plantele posedau spirit şi că sunt
înzestraţi cu sensibilitate. Concepţia despre arbori şi plante ca fiinşe cu suflet duce firesc
la a vedea în ei bărbaţi şi femei, acre pot fi căsătoriţi unul cu celălalt în sensul real şi nu
numai simbolic sau poetic al cuvîntului. În India adesea se practică căsătoriile cu arbori.
Îndrăgiţii copăcei posedau dupa părerile lor forţe binefăcătoare, astfel se crede că arborii
pot aduce ploaie sau vreme frumoasă. În India nuca de cocos este simbolul fertilităţii. În
oraşul Qua, cred că palmierul are puterea să dăruiască copii oricărei femei.
În urmatorul volum, autorul se axează pe căsătorie, cultul stejarului, imitarea zeilor si
diverse tabuuri.
Primul capitol al acestui volum ar reprezenta o buna idee pentru o temă de dezbateri în
sec. XXI între tineri, fiind „abstinenţa”. Mă rog Frazer, nu chiar din punctul ăsta
aboredează, ci din persperctiva influenţei sexelor asupra vegetaţiei. El exemplifică diverse
forme al obiceiului abstinenţei ambelor sexes au a cuplului căsătorit pentru o perioada de
timp scurtă evident pentru o roadă bună. Şi atunci cînd deja era voie ei îşi uneau
corpurile fie direct pe cîmp sau în casele lor, în semn de mulţumire.
Altă modalitate a primitivilor de a căpăta o recoltă bună sau avuţii era căsătoria dintre
fecioare şi zei. Astfel fecioara se considera soţia zeului şi nu avea voie să se unească
trupeşte cu un om smplu, şi trebuia să-i fie fidelă soţului.
Apoi s-a trecut la o forma mai complex, se căsătoreau regii cu reginele lor ca fiind zei, s-
au imitarea lor. Ca exemplu imitarea lui Jupiter şi Junona de către regale şi regina Romei.
De o mare amploare în acest volum o deţin tabuurile, sunt diverse şi caraghioase în
felul lor de la popor la popor, dar sunt şi captivante evident, pentru că prezintă ceva nou
pentru noi. Ca exemplu, regii sau preoţii, fiind responsabili de împlinirea fenomenelor
natural, fertilitate şi roade, în caz că nu se împlineau , ulterior ei erau exilaţi sau în cel
mai rău caz omorîţi. Contrar, ei erau chiar divinizaţi pînă întratît, că nu era voie să calce
pe pămînt şi să fie luminaţi de soare sau lună, aceste fiind considerate nedemne de ai
străluci capetele.
Încercînd să asimilez cultul stejarului cu semnificaţia titlului operei lui J. Frazer, am
ajuns la concluzia că au anumite tangenţe. Şi anume stejarul fiind considerat un arbore
divin, arboreal sacru a lui Zeus(la greci) şi Jupiter(la romani), astfel şi “creanga de aur” ,
simbol universal al regenerării şi al neumuririi, care nu poate fi atacat nici de foc. Simbol
al luminii, care ne permite să explorăm întunecatele peşteri ale infernului în afara oricărei
pericol şi fără să pierdem sufletul. Ea reprezintă forţa, întelepciunea, cunoaşterea.
Chestia cu nemurirea s-a a fost preluată de la vechea legendă, cînd Enea acompaniat de
doi porumbei pleacă în căutarea crengii de aur, şi cînd o găseşte coboară în infern, ne
avînd teamă de moarte.
Şi am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea aşa.