Sunteți pe pagina 1din 2

Evaluare

Limba şi literatura română

Se dă textul:

,,Cu-o singură sforţare-ncordând vânjosu-i umăr


— Un uriaş urcându-şi poverile ce-l strâng —
Pletosul deal, din vale sui cu vii şi crâng
Ca să-şi revadă ţara cu sate fără număr,

Cu casele: mioare, şi turlele: păstori,


Ce-au coborât pe verdea câmpie argeșană,
Cu drumul ce-nsoțește înceata caravană
De sălcii plângătoare şi plopi pribegitori;

Ţinutul unde seara din lunci şi din zăvoaie,


Ca şi argintul sprinten, viu apele sclipesc,
Şi unde clarul cântec de clopot creştinesc
Apropie colina de-a cerului văpaie.

O, vârf de deal! O, capăt liniştitor de drum!


Opresc aicea pasul şi îmi dezleg privirea,
Când prin amurg se-nalţă, visând nemărginirea,
Din fiecare casă un crin înalt de fum.’’
Ion Pillat- Vârful dealului
A.
1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al următoarelor cuvinte: sforţare, înceata,
sclipesc. 6p
2. Explică rolul virgulei din secvenţa: O, vârf de deal! 4p
3. Precizează tipul de rimă al poeziei şi măsura primului vers. 6p
4. Transcrie un epitet şi o metaforă. 4p
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, semnificaţia versurilor: Opresc aicea pasul şi îmi dezleg
privirea,/Când prin amurg se-nalţă, visând nemărginirea,/Din fiecare casă un crin înalt de fum.
10p

B.
1. Explică cum s-au format următoarele cuvinte: plângătoare, nemărginirea. 6p
2. Alcătuieşte un enunţ în care cuvântul uriaş să aibă altă valoarea morfologică decât cea din text.
3p
3. Alcătuieşte trei enunţuri prin care să demonstrezi polisemia cuvântului vârf. 6p
4. Scrie valoarea morfologică a următoarelor cuvinte din text: sclipesc, cântec, (de) clopot,
privirea, şi. 10p
5.Corectează construcţiile pleonastice din enunţurile de mai jos:

 Această expoziţie de fotografie a fost mediatizată de mijloacele mass-media.


 Elevul a dat un exemplu concret la tema propusă.
 Filmul a fost ultrasplendid şi ne-a captivat pe toţi.
 Participantele la cursul de autoînfrumuseţare proprie au învăţat cum să îşi îngrijească tenul.
 Biografia vieţii lui Mihai Eminescu m-a impresionat.
10p
C.
Argumentează în 100-130 de cuvinte apartenenţa la genul liric a textului dat, notând cel puţin
două trăsături ale genului, bazându-te pe exemple din text. 25p

S-ar putea să vă placă și