Vineri, "Despre post" ( Matei 9, 14 - 17 )

„Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti” – versetul 15.

Fraţi creştini, în Sfânta Evanghelie de astăzi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos vorbeşte
ucenicilor şi nouă despre post, despre postul creştinilor, în comparaţe cu postul tuturor celorlalte
religii, filosofii şi mentalităţi de viaţă care au existat, există şi vor exista în istoria omenirii. Şi
toate acestea sunt exemplificate prin gruparea ucenicilor lui Ioan şi prin farisei, grupări care, în
exerciţiul lor moral, spiritual, foloseau şi postul, ca element de asceză în efortul lor de
desăvârşire trupească, fizică, psihomorală şi spirituală.

Deci, pentru toate aceste grupări umane, postul este un efort uman, motivat de un ţel mai
mult sau mai puţin real, conform cu realitatea. Nu există dor, nu există bucurie, nu există iubire,
nu există suspin, nu există dar, nu există jertfă, nu există nostalgie pozitivă, nu există amintire
despre iubire şi despre persoana iubită. Nu poţi iubi, dacă nu-ţi aminteşti despre iubire, despre
iubirea absolută a lui Dumnezeu pentru om. Nu există amintire despre fericirea promisă, nu
există nădejde, ci doar dorinţa de a atinge un anumit nivel de apropiere de scopul propus.

Şi erau unii, şi printre ucenici, şi printre farisei, care posteau, chiar mult. Din râvnă sau
din mândrie. Dar nimeni nu poate adeveri că, prin acest post, ajunseseră la valori deosebite din
punct de vedere moral, şi la o deschidere, o iluminare spirituală, dincolo de amploarea medie,
general-umană, banală, dovadă că, nemulţumiţi fiind de ei, se uitau mereu la alţii. Lupta lor
pentru perfecţiune era concurenţială cu cei din jur, nu cu ei înşişi. De aceea, şi rezultatele erau
minime, încununarea lipsea cu desăvârşire. Totuşi, nu putem spune şi nu vom spune că au fost
rele aceste încercări, nici nu avem autoritatea, dar, sigur, erau insuficiente şi departe de a fi
încercările cele adevărate.

Şi atunci, întrebat fiind, Mântuitorul nostru Iisus Hristos le răspunde: „Pot, oare fiii nunţii
să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei?” – versetul 15. Prin acest cuvânt, Mântuitorul nostru
Iisus Hristos defineşte postul creştin sau ceea ce trebuie să înţelegem prin postul creştin: o
realitate total diferită de tot ceea ce a fost până atunci. Este ca o nuntă, deci o bucurie, unde
suntem invitaţi toţi, ca fii, deci slujitori şi participanţi apropiaţi, cu multă autoritate şi
consideraţie, pentru că suntem din familie. Postul către Hristos, Mirele nunţii noastre, cununiei
noastre cu veşnicia este bucurie, cu accent pe spiritualitate, dar nici trupul nu este de lepădat, nu
este de dispreţuit, ca în alte tehnici de asceză, ce au acoperit pământul, de la est la vest, este o
nuntă, o împlinire, în care bucuria comuniunii este dominantă, deşi masa este plină şi trupului îi
1
este îngăduit să guste din toate, cu măsură, cu unele restricţii care sunt de folos, nefiind o
slăbiciune.

Această distincţie, postul creştin de oricare alt post este în nădejde, plină de bucurie, cu
respect pentru trup, fără excese, cu dragoste pentru suflet. Nu eşti singur, ci cu Hristos, Mirele
nostru. Nunta este veşnică, şi bucuria ei. Darurile sunt multe, braţele sunt pline de haruri, iar
masa aeste bogată, ca în Eden, unde existau pomi plini de rod şi a zis Dumnezeu lui Adam că
poate gusta... Nu să mănânce, ci să guste, ceea ce arată că bucuria nu era interzisă, dar nu era
dependentă de materia îngurgitată.

Prin postul creştin, trăim un exerciţiu de cunoaştere a cauzelor, în plan intuitiv:

cunoaşterea finalităţilor oricărei intenţii care se naşte. Trupul nu este duşmanul nostru. Nu
trebuie uscat sau mortificat, ci îngrijit, pentru că este creat de Dumnezeu. Masa este plină, iar eu
trebuie să învăţ, în acest post, că sufletul este mai important ca trupul. Mâncarea, materia,
acestea sunt de conjunctură, trecătoare. Este o realitate simplă şi frumoasă, dar, pentru cei închişi
la suflet, este, uneori, greu de priceput.

De aceea, ca să nu-i întristeze prea tare, Mântuitorul nostru Iisus Hristos completează:
„Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti” – versetul 15. Fariseii şi
ucenicii lui Ioan, fiind de faţă, trebuiau să înţeleagă că or să sufere şi se vor chinui şi ucenicii
Mântuitorului Iisus Hristos, în zilele ce vor urma. A zis aşa, ca să liniştească inima lor, prea de
carne...

De aceea, ulterior, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a fi mai clar, le arată că nu pot
fi, împreună, peticul nou la haina veche. Şi nici vinul nou în burduful vechi, pentru că nu există
concordanţă şi unitate în mişcare şi, în final, va rezulta distrugerea unora şi pierderea altora, ci
trebuie petic nou la haina nouă şi vin nou în burduful nou. Cu alte cuvinte, este prima menţiune
pe înţelesul celor cu care vorbea Mântuitorul şi pe înţelesul momentului, a ceea ce, ulterior, vom
numi naşterea din nou.

În Împărăţia cerului, în civilizaţia iubirii, ca izvor de existenţă, nu putem avea acces decât
ridicându-ne la o nouă înţelegere a vieţii, o mentalitate nouă, spiritualizată, o morală a iubirii, a
jertfei, a desăvârşirii proprii prin aprecierea celuilalt, depăşind domnia, chiar tirania, trupului, a
materiei, a formelor, a prejudecăţilor inferioare. Îndemnul este să fim oameni noi, conform
obiectivului, singurei reforme, renaşteri morale, spirituale, din istoria omenirii, desfăşurată sub
autoritatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, singurul lucru nou sub soare, cum spune
psalmistul.

2
 Înnoirea noastră este prin credinţă, în nădejde şi dragoste, pe calea adevărului şi a vieţii.
Nu numai a vieţii de aici, De aceasta poate deveni conştient, o poate experimenta şi un animal,
ci a celei veşnice, la care are acces numai omul, din toată creaţia văzută.

Fraţi creştini, să luăm aminte!