Michel Brice

Văduvele negre
 Capitolul I
Tânăra se aplecă deasupra mingii albe, ținând în mâini crosa
de golf. în fața ei, pe gazonul ce delimita zona din care se execută
loyitura pentru prima „gaură" la jocul de golf, bărbatul care o
privea își concentra cu greu atenția asupra loviturii pe care soția
sa se pregătea să o execute. Sincer, trebuia să recunoască faptul
că, în această poziție, Amélie Dufresne, la cei douăzeci și patru de
ani, îl făcea să se concentreze mai puțin asupra performanțelor ei
sportive și mai mult asupra formelor ei apetisante.
O adevărată bombă! Era primul cuvânt care îi venise în minte
lui Gérard Dufresne, în urmă cu un ăn, când o văzuse pentru
prima oară pe cea care avea să-i devină soție.
La acea vreme, Amélie era încă o show girl, după termenul
american pe atunci foarte la modă în anumite localuri pariziene.
Altfel spus, meseria ei consta în a dansa, pe fondul unei muzici
asurzitoare, în jurul unei bare metalice verticale, de care se
agăța, se freca și pe care chiar o lingea sugestiv. Totul se
desfășura pe o scenă minusculă, aflată în mijlocul publicului
aproape în întregime masculin, într-un spectacol copiat după
modelul american.
Pentru a face numărul mai interesant, Amélie - al cărui nume
de scenă era Ulla Hoop - intra pe mica scenă doar cu o pereche
de cizme texane, și un costumaș de piele asortat care îi etala
pieptul vo- luptuos. Din când în când, lingea bara de metal și se
apropia în patru labe de primul rând, unde bărbații excitați se
băteau să-i bage bancnote în sutien, profitând de ocazie să o
pipăie cât mai mult. Continua cu un strip-tease rapid, având în
vedere Hainele pe care le purta - și termina complet dezbrăcată,
mimând un orgasm violent provocat de bara metalică.
Într-o seară, după ce semnase un contract deosebit de
avantajos, Gérard -Dufresne, împreună cu un grup de prieteni,
venise să sărbătorească evenimentul în localul respectiv:
American Show girls. Atunci când apăruse Ulla Hoop,
literalmente îi ieșiseră ochii din cap. Bineînțeles, ca orice bărbat
normal, se delectase adesea cu imaginea creaturilor fierbinți din
Playboy sau Penthouse, dar niciodată în viața lui nu avusese
ocazia să privească în carne și oase o fată atât de frumoasă.
Când Ulla trecuse în patru labe prin fața lui, privirile li se
întâlniseră, atenția fetei fiind atrasă de Gérard. Poate din cauză
că el avea treizeci de ani, un fizic de actor și un costum scump.
Poate și din cauză că, în afara excitării normale, având în vedere
circumstanțele, era ceva drăguț în ochii lui...
Oricum aceasta era explicația pe care Gérard Dufresne și-o
dăduse, după acea privire „insistentă". Dintr-o dată, simțise că
este în stare de orice și la sfârșitul spectacolului, în ciuda
interdicțiilor și opreliștilor de orice fel, se aventurase în culise, în
căutarea acestei sublime creaturi pe care dorea cu ardoare să o
ia cu el.
O găsise, îmbrăcată lejer, în fața oglinzii. Spre marea lui
bucurie, Amélie (îi spusese adevăratul ei nume) nu îl dăduse
afară, nu chemase paza... Din contră, vorbiseră câteva minute și
ea acceptase invitația lui la cină, în prima seară când va fi liberă.
După aceea, lucrurile s-au derulat normal. Gérard nu avusese
nevoie de prea mult timp pentru a reuși. Nu numai că Amélie era
frumoasă, simpatică și țjlină de umor, dar se dovedise o „bombă"
mult mai explozivă în pat decât pe scenă. Gérard își găsise femeia
visurilor sale. Amélie, la rândul ei, pusese mâna pe o raritate: un
bărbat drăguț, amabil, nebun după ea și... bogat. Când .Gérard o
ceruse de soție, practic ea a țipat de bucurie și, bineînțeles, a
acceptat fără a ezita nici o clipă.
Doar după căsătorie Amélie descoperise singurul defect al
soțului ei. Un foarte mic defect: pasiunea lui pentru golf. O
dusese în voiaj de nuntă în Bahamas deoarece acolo era un
circuit magnific de golf. Amélie petrecea ore întregi singură pe
plajă, brohzându-se, în timp ce Gérard parcurgea circuitul cu
cele optsprezece găuri aproape zilnic. Ș i în vacanțe, week-end-uri,
călătorii la fel: Gérard, care nu pleca niciodată fără enormul său
sac cu crose, o ducea pe soția sa de la Soto Grande’, în sudul
Spaniei, la Saint AndrewsI II, în Scoția, trecând prin Maroc,
California și chiar Australia, după itinerare dictate exclusiv de
calitatea terenurilor de golf.
Având în vedere splendoarea tuturor acestor locuri, mai ales
călătoriile la clasa întâi și sejururile în palate, Amélie nu avea de
ce să se plângă și nici nu se plângea de nimic. Sau, mai degrabă,
se abținuse la început de la asta. Dar, în cele din urmă, ea obosi
să tot fie ceea ce englezii numesc ironic golf widow, „o văduvă a
golfului". Iar Amélie era mult prea tânără pentru a fi văduvă.
Chiar și parțial...
Gérard Dufresne nu își dăduse seama când soția lui începuse
să fie nemulțumită. Ca toți jucătorii de golf știa că, atunci când
ești însurat și ai drept amantă o minge mică albă care te
obsedează și în somn, nu sunt decât două posibilități: să
abandonezi golful sau să-ți convingi soția să practice și ea acest
joc. Cum prima variantă era de neconceput, i.-a făcut cadou
Améliei un echipament complet și o serie de lecții din partea
profesorului său, un fost jucător profesionist.
Amélie, care până atunci nu atinsese altă tijă de oțel decât pe
cea în jurul căreia se răsucea la American Show girls,
descoperise că este mai degrabă dotată pentru golf. După trei
luni de lecții și de nenumărate ședințe de antrenament, Gérard
începuse să o ia cu el pe teren unde spre marea lui satisfacție ea
se descurca destul de bine, chiar fără à fi nevoit să o aștepte prea
mult
Singurul aspect pe care nu îl prevăzuse, era faptul că prezența
Amélie! risca să îi distragă atenția.
Soția sa, de fapt, își păstrase din „viața anterioară" obiceiul de
a se îmbrăca sexy, uneori chiar provocator, ceea ce făcuse să
apară unele probleme, în anumite cluburi renumite, unde erau
priviți chiorâș. Iar Gérard Dufresne știa că unii jucători de golf nu

I Un circuit minunat și prestigios, în apropiere de Malaga, frecventat, printre alți jucători pasionați de golf, și
de actorul Sean Connery, care are o vilă în regiune.
II „Mecca" jocului de golf. Aici, se zice că a fost inventat jocul acesta, de către ciobanii scoțieni care loveau
pietricele cu capătul ciomagului...
■ ■*» ■ - ■ - ■
se jenau să o considere pe soția lui „curvă".
Ar fi putut, desigur, să o roage să se îmbrace mai potrivit când
îl însoțea la golf, dar în sinea sa trebuia să recunoască faptul că
nu dorea asta.
Fiindcă bomba sexy cu care se căsătorise îl excita aproape în
permanență. Această dorință era
1. La jocul de golf un jucător nu îi propune niciodată o partidă
altui jucător mai bun ca el, fiindcă astfel l-ar obliga să aștepte
până ce descoperă mingea sau ar fi necesare mai multe lovituri
pentru a parcurge distanța pe care cel mai experimentat o
acoperă cu o singură lovitură.
transformată în plăcere, în măsura în care era satisfăcută cu
cea mai apropiată ocazie. Iar Amélie, cu temperamentul ei
vulcanic, abia aștepta.
În acest moment, de exemplu, privind-o cum stătea aplecată
asupra mingiei și pregătindu-se să lovească-pentru gaura nr. 12,
Gérard Dufresne simțea o pulsiune absolut incontrolabilă și pe
care, de altfel, nu voia să și-o stăpânească. Amélie, în acea zi, „își
folosea toate armele". Picioarele ei lungi, goale și depărtate în
poziție de lovitură, șortul supermulat care îi acoperea doar fesele,
ar fi excitat deja orice bărbat normal. Iar tricoul cu decolteul care
î'i descoperea sânii, gata parcă să explodeze, și sfârcurile tari și
excitate, care se conturau clar, asta era prea mult! Gérard fü
cuprins de amețeală și simți o căldură ca de foc în el.
Nici nu se mai uită după mingea lovită de Amélie cu crosa Big
Bertha Soția sa strânse din ochi cu o mimică pe care el o găsi
adorabilă, încercând să repereze cât mai precis posibil locul unde
va ateriza mingea. Când mingea ajunse pe gazon, la aproape
două sute de metri distanță, ea sări țipând de entuziasm.
— Ai văzut? zise ea. Nu e rău deloc.
În acea clipă, surprinse privirea soțului ei care se grăbea să
repereze micul punct alb, pierdut în
I I I ».
1. Inventată în urmă cu câțiva ani, Big Bertha este o crosă cu
capul mai mare și mai greu decât al celorlalte crose, pentru a da
„greutate" loviturii: ■
mijlocul oceanului de verdeață. își dădu seama imediat. Deși
Amélie avea abia douăzeci și patru de ani, meseria ei de show girl
o făcuse, în câteva luni, să cunoască bărbații mult mai bine
decât reușeau alte femei de-a lungul unei vieți.
În loc să se supere, ea izbucni în râs:
— Iar?
Coborî privirea până sub abdomenul lui, unde o protuberanță
impresionantă îi deforma pantalonul de golf. '
. Râse și mai copios:
— Ai a treisprezecea crosă ascunsă acolo? Ș tii că este interzis,
conform regulamentului. înseamnă două puncte penalizareIII!
— Eu... Să vezi, dragă, nu vorbi prostii, se bâlbâi Gérard, ușor
jenat.
Amélie redeveni serioasă și îl privi cu un aer prefăcut.
— Trebuie neapărat să scapi de acest... surplus de bagaj, zise
ea imitând doctorul când scrie o rețetă. Știu eu o metodă, dar...
Se răsuci, privind în jur. începuseră traseul devreme și, cât se
vedea cu ochii, nu îi urma nimeni. Fiindcă erau primii pe traseu,
nu era nimeni nici în fața lor. în stânga, gazonul era mărginit de
dune de nisip, în spatele cărora era o-plajă pustie și mai încolo
Oceanul Atlantic. în dreapta, traseul era mărginit de o pădure de
conifere, foarte deasă și care dădea bătăi de cap celor ce își
rătăceau mingea aici.
— Nu putem face nimic aici, hotărî ea. Vino! Să mergem mai
înainte să vedem...
Gérard, care executa loviturile de lângă „jaloanele" portocalii IV,
situate în spatele celor folosite de femei, lovise deja. Mingea sa, în
ciuda handicapului inițial, era cu trei sute de metri mai în față

III Un set complet conține douăsprezece crose. O crosă în plus, uitată în sac - după antrenament de
exemplu, dacă arbitrul o observă - înseamnă două puncte penalizare, în cadrul unei competiții.
IV .Jaloanele", care seamănă cel mai adesea cu niște geamanduri de plastic, rotunde sau pătrate,
marchează locul exact unde trebuie să te așezi pentru a executa prima lovitură. Albastre, albe, portocalii și
roșii, ele șunt situate tot mai în spate (din ce în ce mai departe de steag), după categoria de jucători căreia le
sunt rezervate: amatori-femei, profesioniști-femei, amatori-bărbați și profesioniști-bărbafi. '
decât a soției sale. .
Așezară crosele în sacii din spatele banchetei de la mașinuța
electrică iar Gérard acceleră. Golf cartul înainta pe gazon cu un
zumzăit abia sesizabil. Nu se'auzea decât zgomotul brizei printre
pinii uriași și vuietul îndepărtat al mării. Apeastă dimineață de
început de septembrie, pe coasta bască, în golful Hai Alai,, era
plină de un amestec de mirosuri de mușchi, frunze și gazon
proaspăt tuns.
Abia se așezase lângă soțul ei și Amélie îi puse o mână între
picioare și începu să-l mângâie Lișor de jos în sus.
— Este mai tare ca fierul această crosă în plus pe care o ai,
zise ea aparent detașată. Oricum ar fi... nu mi-ar conveni să o
pierzi. Am chiar o idee pentru a o menține în formă...
În modul cel mai natural cu putință, desfăcu fermoarul de la
pantalonii soțului ei, băgă mâna în deschizătură și scoase de
acolo un membru atât de mare, încât nu era departe de a avea
màriméa unei crose de golf.
— Chiar dacă o cunosc atât de bine, zise ea cu un aer
preocupat, încă îmi place mult. Vreau să o sărut.
Fața lui Gérard fu cuprinsă de un zâmbet de fericire, când
soția sa i-o înghiți toată. Mașinuța mergea în continuare pe
gazon, între dunele de nisip și pădure. Amélie, care făcea asta
mai bine decât toate partenerele pe care Gérard le cunoscuse
înainte, reușea să parcurgă cu gura ei fierbinte toată lungimea
membrului străbătut de vene umflate.
Din reflex, pentru a nu ajunge în apropierea mingiei lovite de
Amélie, Gérard ridică piciorul de pe pedală. Era prea bine.
Nemaipomenit de bine... Ar fi vrut ca buzele ei să nu se oprească
din mișcare, ca limba să nu înceteze baletul infernal și delicios
din jurul celui mai sensibil punct al lui.
Când, chiar fără să vrea, mașinuța ajunse aproape de mingea
Améliei, aceasta se opri o clipă și afișă un zâmbet copilăros.
— Vrei să mă duc să execut a doua lovitură? întreba ea cu o
voce prefăcută.
 — Nu! făcu Gérard gemând, nici gând!
Acceleră iar și îndreptă mașina spre pădurea de pini. Opri la
adăpostul ramurilor stufoase și coborî.
— Vino aici, ordonă el.
Amélie se supuse și îl lăsă pe Gérard să o întoarcă, obligând-o
să se sprijine cu amândouă mâinile pe capota golf cart-ului. îi
desfăcu șortul și îl făcu să alunece de-a lungul picioarelor ei
minunate. Pe dedesubt avea un chilot minuscul de dantelă albă
care dispărea între cele două fese. Gérard se aplecă pentru a-l da
jos și își cufundă fața între picioarele ei, cât mai adânc,
depărtându-le cu mâinile. Imediat, ajunse cu gura la floarea
secretă și delicată, păzită doar de părul blond. Era fierbinte,
umezită de licoarea delicată și dulce a cărei aromă îl înnebunea.
Amélie, care se excita repede ca întotdeauna, gemea din ce în ce
mai tare.
Gérard nu mai zăbovi mult, se ridică și, cu un mormăit surd, o
penetră dintr-o singură mișcare, cât putea de adânc, făcând-o pe
soția lui să țipe.
„Din fericire nu este nimeni pe aici!“ se gândi Gérard, simțind
sucul fierbinte pe testiculele care se balansau la fiecare mișcare.
Imaginea membrului său inundat de această lavă delicioasă i se
întipări în privirea agitată de iminența juisării.
Cu abdomenul lipit de fesele Améliei, ejaculă îndelung și
abundent, cu mormăieli ce se amestecau cu țipetele de plăcere
ale tinerei sale soții.
— Cred că totul este. în regulă, zise ea cu un zâmbet larg,
imediat ce își reveniră. Știi, și eu aveam nevoie de așa ceva. Am
avut amândoi de câștigat.
— Nu ne-ar mai lipsi decât să fim văzuți, glumi Gérard. Nu aș
mai fi primit la club niciodată...
— Din fericire sunt destule cluburi de golf! Oricum, nu ai
nevoie de „a nouăsprezecea gaură" a lor. A mea este mai plăcută,
nu?
Gérard Dufresne izbucni în râs. Umorul „natural" și cel puțin
direct al soției sale îl încânta... și mai ales'restul. Ghiar dacă unii
dintre prietenii săi o găseau ca fiind vulgară. La dracu’ cu ei!
Puțin perturbați de această paranteză erotică și mai ales total
deconcertați, urmară traseul fără prea mare atenție, slaba lor
performanță nefiind capabilă să le alunge buna dispoziție.
Oricum, Gérard era bucuros încă de dimineață că va asista la
deschiderea, în acea după-amiază, a unuia dintre cele mai mari
turnee de golf profesionist feminin, organizat de US'PGA', care se
derula pe parcursul întregii săptămâni chiar pe acel circuit de
golf. Sau, mai degrabă, pe primul dintre cele două circuite pe
care le avea clubul din Hai Alai. Cel de-al doilea încă era lăsat la
dispoziția membrilor clubului, ceea ce le permisese să facă
partida aceasta matinală... și să-și ofere o mică „pauză".
1. United States Professionnal Golfers Association. •
Pentru a ajunge la gaura 13, aflată la aproape șase sute de
metri distanță, trebuia să execute cinci lovituri, în paralel cu
țărmul. Gérard execută o lovitură onorabilă, apoi înaintă până
la ,,jaloanelè“ feminine pentru a privi lovitura soției sale.
Aceasta, având în vedere lungimea loviturii, luă fără ezitare
crosa Big Bertha și se poziționă cu grijă. Gérard, liniștit de
această dată, reuși să se concentreze fără probleme asupra
loviturii ce trebuia executată de soția sa.
Cu un „clap!“ sec, mingiuța albă zbură ca un proiectil și se
ridică maiestuos. Gérard Dufresne se gândi iar că Amélie era
într-adevăr foarte dotată: să ajungă la acest nivel după mai puțin
de un an de antrenament... puțini începători se puteau lăuda cu
așa ceva.
• Din nefericire, de această dată, lovitura Améliei devie spre
dreapta traseului și mingea căzu în pădurea de pini.
— Drace! făcu ea.
Gérard zâmbi: ca și ținuta ei, vocabularul Améliei nu se
adaptase întru totul la atmosfera elegantă, în ansamblu, a
jocului de golf. Educarea era un lucru mult mai îndelungat și
dificil de realizat decât învățarea unei lovituri...
 — Nu este grav, draga mea, făcu Gérard. Am reperat locul
unde a căzut. Cred că o vom găsi fără probleme.
Urcară la loc în mașinuță și merseră până la locul unde
dispăruse mingea Améliei. Acolo, din cauza vegetației dese,
trebuiră să coboare și să meargă pe jos, aplecați, pe sub ramurile
stufoase și înțepătoare.
Înarmați fiecare cu câte o crosă - din fier - pentru a răscoli
printre frunzele și ramurile uscate de pin care erau pe jos,
căutară degeaba câteva minute, fiecare în câte o parte. Apoi,
deodată Gérard strigă triumfător:
— Gata! Am găsit-o!-
Amélie veni lângă el. Spre marea ei surpriză, îl găsi într-un
luminiș, dincolo de perdeaua de copaci.
„Pădurea" de pini, curios, nu avea în acest loc decât câțiva
metri lățime. Dincolo de ea, era o întindere vastă de iarbă care se
termina, puțin mai departe, cu un gard din grilaj ce delimita
„teritoriul" golfului. ■
. Gérard era în picioare în mijlocul acestei poieni, lângă mingea
Améliei.
Apropiindu-se, femeia constată că în locul unde era mingea ei,
covorul vegetal avea un aspect ciudat. Pe o suprafață de câțiva
zeci de metri pătrați, ai fi zis că solul era acoperit cu un fel de
„caroiaj" de iarbă. Numai că „pătratele" respective erau plăci mari
de gazon cu latura de aproape un metru, cu diferite nuanțe de
verde, ceea ce producea un efect curios. Puțin mai departe,
Amélie observă ceva ce semăna cu o magazie de unelte.
— Ce este asta, după părerea ta? întrebă ea, apropiindu-se.
.
— Asta, zise Gérard arătând cu un gest circular locul unde se
afla, este locul unde... se cultivă ceea ce am putea Jiumi „piese
de schimb" pentru traseul de gazon. Acolo unde este distrus
fiindcă l-a uscat soarele sau fiindcă jucătorii au smuls bucăți din
el când au lovit mingea, se decupează-în formă de pătrat o
bucată de iarbă cu pământul de sub ea și este înlocuită cu alta:
din cele proaspete și noi, care sunt crescute aici. Privește...
Apăsă de mai multe ori cu pantofii de golf, pentru a arăta că
terenul era moale.
— Vezi, zise, este ca o mochetă groasă, ne- având nimic
dedesubt. De altfel, sunt sigur că aproape am putea să o ridicăm.
.
Așa cum spuse, Gérard Dufresne se aplecă și, băgând degetele
în crăpătura dintre două plăci de gazon, ridică una. Atât de ușor
de fapt, ca și cum ai ridica o bucată obișnuită de mochetă. .
— Drace! făcu el imediat.
Din neatenție, uitase de faptul că mingea Améliei se afla chiar
pe pătratul de gazon pe care tocmai îf ridicase. Deodată, se
rostogolise și... dispăruse între două plăci verzi. ”
Se admonesta singur:
— Ce prost! Acum, este imposibil de jucat și va trebui să faci
drop
1. Când o minge nu mai poate fi jucată, din cauză că este
prinsă sub o ramură de copac, sau un obstacol natural care face
imposibilă lovirea ei cu crosa, jucătorul are dreptul, fără a fi
penalizat, să o facă drop, adică, cu brațul întins, să lase mingea
să cadă pe o suprafață Jucabilă" situată la cel mult o lungime dé
crosă distanță de locul unde era mai înainte, fără a se apropia în
acest fel de gaură.
El se aplecă, depărtă pătratele de gazon care tocmai
„înghițiseră" mingiuța albă... și rămase nemișcat.
— Asta ce mai e! făcu el. Vino puțin să vezi!
Amélie se apropie de soțul ei și descoperi cu stupefacție că se
aplecase deasupra unei deschizături largi, semănând cu o gură
de canal căruia i s-a luat capacul.
— Este uimitort făcu ea. Nu știu ce mai este și asta, dar este
nespus de periculos. îți dai seama? Am fi putut să cădem
înăuntru și să ne rupem ceva!
Gérard dădu din cap în semn de aprobare.
— Așa e cum zici tu. Nu știu cine este imbecilul care a lăsat
asta așa, dar e ceva iresponsabil din partea lui.
Termină de dat la o parte plăcile de gazon care mascau
deschizătura și se aplecă mai mult. Soarele lumina parțial
interiorul puțului.
— Pare a fi tare adânc, zise el. Aș spune că este ca un fel de
galerie cu tot felul de conducte mai mult sau mai puțin ruginite,
— Ce poate fi asta?
Gérard se xjândi o clipă cu o urmă de ezitare pe chip. .
— După părerea mea, zise el, s-ar putea să fie sistemul
subteran de irigare a terenului de golf... Sau mai dpgrabă vechiul
sistem: pare a fi complet abandonat.
Amélie se ridică.
— Bine, zise ea. Cred că nu merită efortul să insistăm. Voi lua
o minge nouă din sac...
— Nu, așteaptă! îi zise soțul când ea se pregătea să plece. Este
o scară metalică pe perete. O să cobor și o să recuperez eu
mingea ta!
— Dacă vrei tu, suspină Amélie^ știind că atunci când soțul ei
își punea ceva în cap, nu renunța așa ușor. Dar fii atent, totuși...
— N-ai nici o grijă.
Gérard Dufresne coborî în deschizătură și dispăru. Soția lui
așteptă câteva minute, apoi, din curiozitate, se hotărî să-l
urmeze. La rândul ei, puse cu grijă, pe pipăite, piciorul pe prima
bară de la scară. Apoi mai jos...
Destul de repede, ajunse jos și se întoarse. în fața ei se
deschidea ceva asemănător cu o galerie, ai cărei pereți din piatră
erau acoperiți cu mușchi și pânze de păianjen. Insectele se
mișcau în toate direcțiile. Amélie fu cuprinsă de frică:
întotdeauna se temuse de păianjeni.
Își luă inima în dinți și înaintă cu capul aplecat prin tunelul
unde intrase Gérard. Solul era neted, ceea ce explica probabil de
ce mingea ei se rostogolise până undeva departe, obligându-l pe
Gérard să meargă cine știe până unde în căutarea ei.
De-a lungul pereților era o încrengătură de țevi ruginite
complet. Unele erau desprinse de pe perete-, altele, sparte,
atârnau în aer, cu vârfurile lor ascuțite. Trebuia să fii atent ca să
nu te rănești 20 ’ < Vâduvele negre
deoarece, având în vedere starea lor de deteriorare, puteai să
pățești cine știe ce. Din fericire soarele, care pătrundea prin
deschizătură, dădea în continuare o lumină difuză, slabă, dar
suficientă pentru a zări câte ceva.
Oricum, Gérard avea cu Siguranță dreptate: dacă așa era
construit sistemul de irigare a terenului de golf, ceea ce vedea
acum nu putea fi decât fosta instalație, având în vedere starea de
abandon în care era.
Ce făcea, de fapt, Gérard? Amélie nu îl mai vedea și nici nu îi
mai auzea pașii.
.— Hai, ai găsit până la urmă nenorocita aia de minge? țipă ea
cu glasul ei subțire. Nu vreau să ruginesc în gaura asta de
șoareci!
Cum el nu îi răspundea, îi veni o idee și pe figura ei
copilăroasă apăru un zâmbet poznaș.
— Doar dacă nu... adăugă ea, spune, nu cumva ai vreo idee în
cap? O idee în genul celei de mai devreme?... Te prévin că a face
dragoste prin canale, nu mă atrage. Mai ales aici, în nici un caz!
Este chiar scârbos! Să nu contezi pe mine pentru....
Vorbele îi rămaseră în aer.
La capătul „traseului" subteran, Amélie Dufresne își găsi soțul.
.
Gérard stătea cu spatele, fără să vorbească și literalmente
încremenit în fața unui spectacol pe care îl ascundea soției sale,
dar care, avansând:, îl descoperea pe măsură cé se apropia.
Sângele îi îngheță în vine și scoase niște țipete cumplite.
La capătul acestui tunel plin de mizerie și de insecte, se afla
un cadavru putrezit, abandonat între țevile ruginite. Sau mai
exact prins forțat între tijele de metal, oferind spectacolul de
nedescris al unui corp prins în tentaculele unui monstru hidos,
negru și nemișcat.
 Cadavrul era al unei femei. Era goală. Sânii, burta și sexul îi
fuseseră... zdrobite, ca și cum ar fi fost băgată într-un concasor.
Părul ei lung și blond, lipit de craniul plin de răni, masca o parte
din fața care devenise de nerecunoscut. Era total desfigurată.
■
Inconștienți, Gérard și Amélie Dufresne fură uimiți de un
detaliu care, având în vedere restul, nu avea o importanță prea
mare: în acest amestec de carne și sânge erau încrustate o
mulțime de cercuri amintind de cele care ar fi putut fi lăsate de
niște capace de sticlă.
Un alt detaliu, deosebit de oribil: femeia avea ochii deschiși și
parcă îi privea, printre firele de păr năclăite de sânge.
Cu aceeași reacție, Gérard și Amélie Dufresne se întoarseră în
același timp și începură să vomite... pe mingea care se afla la
picioarele lor.
Capitolul II
Michel Etorrini trase mașinal de manșetele cămășii pentru a le
face să iasă din mânecile hainei sale. Fugitiv, se gândi că mai
bine i-ar cere croitorului să îi facă manșetele cămășilor mai-lungi
cu cinci centimetri, pentru à fi vizibile în permanență, fără a mai
trage de ele de fiecare dată. Eleganța era incompatibilă cu
manșetele care ieșeau direct din haină. Ș i apoi, degeaba își
confecționa mâneci gen „mușchetar" și le împodobea cu butoniere
prețioase, dacă toate acestea nu erau vizibile.
Din mers, își aranjase cu vârful degetelor batista din mătase
crem pe care o avea în buzunarul de la piept al costumului gri
deschis iar apoi o smulse de-acolo și-și suflă nasul pentru a nu
știu câta oară în acea dimineață.
Biroul mirosea tot a fum, de la țigările fumate una după alta
de bărbatul așezat în fața sa și i se. impregnase în hainele sale
scumpe.
Văzând silueta mică și îndesată a lui Charlie Badolini, care
abia se observa de după uriașul birou Empire, Michel Etorrini se
întrebă dacă făcuse bine venind să relateze problema sa șefului
Brigăzii Mondene, în loc să lase Brigada Criminalistică să-și facă
treaba. Dintr-un obicei corsican, alesese să se adreseze unui alt
corsican: Charlie Badolini, și se întreba dacă fusese bine inspirat.
Acest bătrânel atins de tabagism cronic care, între două fraze,
exploda în accente terifiante de tuse bronșitică, era în stare să-l
ajute? Sau nu era decât un dinozaur bătrân complet
„deconectat", cum se spune acum?
Michel Etorrini ridică discret din umeri. Oricum, se afla aici și
nu mai avea altă cale decât să meargă până la capăt...
— în orice caz, făcu Badolini, cadavrul „dumnea* voastră" a
fost identificat.
Deschise dosarul cartonat care era așezat pe mapa sa din piele
veche de Cordoue:
— Jenny Crisp, vă spune ceva?
Michel Etorrini simți că devine alb precum cămașa de pe el.
— Jenny Crisp! izbucni el. Bineînțeles, îmi spune ceva: este a
douăzeci șt patra jucătoare mondială! ’ O americancă. Era
înscrisă și la turneul pe care îl organizez. Trebtria chiar să
înceapă în această dimineață primul „traseu" de optsprezece
găuri!
— Nu e de mirare că nu s-a prezentat, biata de ea. Ș i eu care
credeam că a fost descalificată...
— Definitiv, după părerea mea, nu se putu abține să nu
adauge Badolini.
1,, Clasamentul primelor o sută de jucătoare din lume, stabilit
de PGA (Professionnal Golf Association), se schimbă tot timpul,
în gênerai după fiecare turneu dintre cele care au loc în decursul
unui an.
De obicei, șeful Brigăzii Mondene nu își permitea acest gen de
umor cu un „client", dar acest Michel Etorrini, cu aerele lui
superioare, începea să-l enerveze, chiar dacă era corsican.
Pe de altă parte, deși erau de același „neam“, nu aparțineau
aceleiași lumi, ceea ce se vedea fără mare greutate. Charlie
Badolini era de origini modeste, un bărbat simplu, cu gusturi
simple. Un bărbat format pe teren. Pentru el, acest Michel
Etorrini era fiul unei familii bogate, unul din înalta societate,
chiar un dandy, judecând după hainele care costau o grămadă
de bani și după maniera puțin ridicolă de a și le aranja tot
timpul. Pe scurt, era genul de om pentru care Badolini nutrea
mereu o vie antipatie.
Dar, ca. un polițist profesionist, se obligă să lase deoparte
sentimentele personale. Avusese loc o crimă abominabilă, posibil
petrecută chiar în clubul de golf Hai Alai, în regiunea bască, al
cărei președinte era Michel Etorrini. Victima era o jucătoare
profesionistă de golf care participa la turneul organizat de el.
Doar asta conta, chiar dacă, după cum se putea vedea, Etorrini
se temea mai mult să nu strice reputația sa și a clubului. Nu îi
prea păsa de nefericita fată.
— Pentru început, continuă Badolipi, vă sugerez să anunțați
că Jenny Crisp s-a îmbolnăvit. Spuneți că s-a internat într-o
clinică privată pentru a face niște analize, că nu vrea să vadă pe
nimeni etc. Vom evita astfel panica ce s-ar declanșa inevitabil
dacă s-ar fi auzit despre fată că murise. De fapt...
— Da?
Spre disperarea interlocutorului său, Charlie Ba- dolini își
aprinse o nouă Job Spèciale, țigările sale corsicane puternic
nicotinizate, înainte de a continua:
— Am citit în raportul SRPJV din Biarritz că domnul și doamna
Dufresne, un cuplu de golfeuri, au descoperit cadavrul.
Presupun că nici unul dintre ei nu participă la turneul
profesionist?
— Nu, suspină Etorrini. Nici măcar nu sunt membri ai
clubului. El este un excelent jucător amator, un bogătaș, un
pasionat care își petrece viața vizitând toate circuitele de pe
planetă. Din când în când joacă la clubul nostru, dar în
greenfee...
Badolini, care nu știa nimic despre golf, făcu o figură

V Serviciul Regional al Poliției Judiciare.

întrebătoare: •
— în greenfee?
— Da. Este dreptul jucătorilor care nu sunt membri de a intra
pe circuit contra-cost.
— Vreți să spuneți că oricine poate veni să joace la voi, plătind
pur și simplu un... greenfee?
Etorrini făcu o grimasă:
— Este puțin mai complicat de fapt. Trebuie și o licență,
eliberată de FFG, Federația Franceză de Golf. '
— Și pentru a obține această licență?
— Este de ajuns să o solicitați și să plătiți taxa
corespunzătoare. Reprezintă și o asigurare, în caz de accident.
„Sper că Jenny Crisp avea o asigurare”, gândi Badolini. Dar de
această dată, își păstră pentru el acest gând.
— Pe scurt, zise el,\ pot să vă asigur că polițiștii care le-au
luat declarații soților Dufresne le-au recomandat să păstreze
discreția absolută referitor la acest caz.
— Nu mă îndoiesc, făcu Michel Etorrini. De altfel...
Văzând că se jenează, Badolini concluzionă:
— De altfel, și dumneavoastră le-ați cerut același lucru, așa
este?
— Da... Scuzați-mă. Nu pretind că fac munca poliției, doar, mi
s-a părut că...
— Era în interesul clubului dumneavoastră și al turneului. '
Se forță să schițeze un zâmbet și adăugă, pentru a-l liniști:
— Ați procedat bine.
Michel Etorrini păru că, dintr-o dată, se simte ușurat. '.
Charlie Badolini se uită iar în dosar. Sub ochi avea o fotografie
făcută de Criminalistică - cea a unei femei oribil mutilată. Ș i asta
într-o manieră care sugera un fel de... căuta termenul... de
ritual! Nu știa exact de ce, dar aceasta era senzația pe care i-o
sugera imaginea înfricoșătoare.
Ridică privirea și, prin norul de fum care umplea biroul, se
uită în ochii interlocutorului său.
 — Nu am nici o probă, bineînțeles, care să-mi permită să o
afirm cu certitudine, zise el, dar această crimă îmi dă impresia...
cum să spun?... Impresia că nu este un act... izolat.
Ochii lui Michel Etorrini aproape că ieșiră din orbite.
— Doar nu vreți să spuneți că...
Badolini ridică mâna cu degetele îngălbenite de nicotină. _
— Nu am spus nimic. Puf și simplu, trebuie să fiți prudent.
Luă telefonul și apăsă pe o tastă.
— Alo! făcu el. Brichot? Boris este cu dumneavoastră? Bine.
Veniți imediat, amândoi... Da, un caz urgent. Vă aștept.
— Aveți noroc, totuși, îi zise el lui Michel Etorrini după ce
închise telefonul, cei mai buni doi oameni ai mei sunt disponibili.
Le voi da cazul dumneavoastră. Cu ei veți fi liniștit. Sunt ași.
Chiar în acea clipă se auzi un ciocănit ia ușă și președintele
clubului de golf Hai Alai văzu apărând un cap aproape chel, cu o
mustață mică și ochelari, pe care ți-l închipuiai mai degrabă
stând în spatele unui ghișeu din administrație decât urmărind
ucigași, cu arma în mână. ’
. Acesta era „cel mai bun om" al faimoasei secții „Cazuri
Speciale" din nu mai puțin renumita Brigadă Mondenă? ’
Se mai liniști când îl văzu apărând pe cel de-al doilea individ.
Acesta avea aproape un metru nouăzeci, o musculatură de
decatlonist, cu o înfățișare de star de cinema sub părul lui negru
și ondulat.
— Vi-I prezint pe căpitanul de poliție Aimé Brichot, făcu
Charlie Badolini desemnându-l pe micul chel, apoi, arătând spre
atlet: și maiorul de poliție Boris Corentin.
Michel Etorrini găsi de cuviință să se ridice pentru a da mâna
cu ei. Cea a lui Corerrtin i-o zdrobi literalmente pe a sa, ceea ce -
în ciuda durerii - consideră de bun augur. .
— Așezați-vă, domnilor, le zise Badolini noilor veniți. Vi-I
prezint pe unul dintre compatrioții mei: domnul Michel Etorrini,
președintă al clubului de golf din Hai Alai, pe Coasta Bască.
Apoi, se întoarse spre cel interesat:
 — Domnule, vă’las să le povestiți oamenilor mei cazul.
Cu o .mimică puțin agasată, Michel Etorrini începu relatarea
pe care i-o făcuse deja lui Badolini. Nu fu întrerupt decât o
singură dată,, de Boris care, ridicând privirea din dosarul pe care
i-l înmânase Badolini, întrebă:
— Cum se poate ca niște jucători anonimi să poată utiliza
traseul clubului dumneavoastră chiar în ziua în care începea o
competiție internațională? Nu cunosc mare lucru despre golf, dar
îmi imaginez că, în asemenea împrejurări, traseul trebuie să fie
rezervat participanților, nu? .
— O întrebare bună, făcu Michel Etorrini cu un zâmbet.
Confirmă reputația voastră.
— Ei bine? făcu Boris pe care acest compliment, venit din
partea unui om care părea că nu prea îi stimează în mod
deosebit, îl lăsa rece.
Etorrini le explică pe scurt principiul traseului dublu: cel
rezervat „profesioniștilor" în timpul turneului și celălalt pe care îl
puteau folosi jucătorii amatori.
— Dar acest al doilea parcurs poate fi utilizat și de profesioniști
pentru antrenament, preciză el.
— Ziceți că ieri a început competiția rezervată femeilor? întrebă
Brichot.
— Da. Profesionistelor.
Boris și Aimé se priviră unul pe celălalt, știind că se gândeau
la același lucru. Având în vedere fotografia cadavrului, era dificil
să crezi că așa o crimă - un veritabil masacru - ar fi putut fi
comisă de o femeie. Dar ei văzuseră destule...
— Ce părere ai despre acest tip, Michel Etorrini, Boris? întrebă
Aimé Brichot coborând din avion la aeroportul din Bordeaux.
— Este un snob ca mulți alții din lumea golfului, replică
Corentin. Deși s-a străduit să asqundă asta, simt că ne
desconsideră total. Totuși, nu mă îndoiesc că va face tot ceea ce
îi stă în putință pentru a ne ajuta. Noi suntem singura lui salvare
și cred că a înțeles perfect asta.
 O oră mai târziu, la bordul unei Renault Mégane închiriat,
ajungeau la Institutul Medico-Legal din Bordeaux. Fură primiți
de medicul legist, doctorul Simonnet, pe care îl anunțaseră încă
de la Paris.
Simonnet, un tânăr simpatic, în halat alb, îi conduse fără a
mai aștepta la „frigidere**, o încăpere mare frigorifică, unde, ca în
toate morgile din lume, erau o mulțime de sertare pe roți care
conțineau cadavrele în așteptarea autopsiei sau identificării.
Legistul deschise un sertar și trase cu o mișcare scurtă
cearșaful de pe cadavru.
Boris și Aimé, deși văzuseră de numeroase ori acest gen de
spectacol, nu se abținură să nu se strâmbe de neplăcere.
— Nu este ceva plăcut ochilor? zise Simonnet observându-le
mimica.
— Cum spuneți dumneavoastră, făcu Boris căutându-și
mașinal pachetul de Gitanes blondes. Se poate?... '
— Dacă îmi oferiți și mie una, da, glumi legistul, în principiu,
este interzis, dar pe această biată fată nu o mai deranjează fumul
de țigară.
Adăugă gânditor: '
— Păcat... Era frumoasă. Ș i bine făcută în plus.
Nenorociți!...
Boris își arătă mirarea: ■
— De ce „nenorociți!**? Vă gândiți că erau mai mulți? *
— Sunt practic sigur, făcu doctorul Simonnet în timp ce
Corentin îi aprindea țigara. Și asta_pentru simplul motiv că fiind
zdrobită în halul acesta... Vreau să spun că ny a fost omorâtă
mai înainte de asta.
— Am înțeles, făcu Boris.
— Și pentru a face așa ceva, doar sărind cu picioarele pe ea,
unui singur’ individ i-ar fi trebuit câteva ore. Poate nici nu ar fi
reușit să o omoare.
Simultan, Boris și Aimé îl priviră cu atenție. .
— Spuneți, făcu Brichot, că a fost ucisă sărind cu picioarele pe
ea?
— Da. Călcând-o în picioare, într-un fel. Priviți...
Boris și Aimé se aplecară asupra cadavrului lui Jenny Crisp.
-
— Vedeți, preciză legistul, cam peste tot, se observă urme de
tălpi. Se distinge chiar forma tălpilor. Iar din loc în loc, priviți,
aceste mici urme rotunde...
— Crampoane? sugeră Brichot.
— Cu siguranță, făcu Simonnet. Cu o formă curioasă,
circulară și zimțuită totodată. Mărturisesc că este prima dată
când văd așa ceva. Este ceva de genul celor care se găsesc pe
bocancii alpiniști- lor, bănuiesc. Sau, mai probabif, pe anumite
modele de cizme pentru șantier: De genul celor pe care le poartă
muncitorii din construcții.
Boris și Aimé se priviră unul pe altuR
— Te gândești la același lucru la care mă gândesc și eu, Boris?
făcu Brichot.
— Dacă și tu tocmai te gândești că această fată era o jucătoare
de golf, că a fost găsită pe un teren de golf și că jucătorii de golf
poartă încălțăminte cu crampoane, atunci, da, mă gândesc la
același lucru ca tine.
— Necazul, zise Brichot, este că niciodată crampoanele de la
încălțămintea de golf nu au avut această formă.
— Ș i apoi, adăuga Corentin, nu văd jucători de golf, cu atât
mai puțin jucătoare de golf, care să înceapă să se omoare între ei.
Până la urmă, este vorba de profesioniști, adică de sportivi de
nivel înalt și cred că au alte preocupări..;
— Și mai apoi, continuă Aimé, dacă se dovedește asta, a fost
omorâtă în alt loc și transportată pur și simplu acolo unde a fost
găsită.
— Atunci, dați-mi voie să intervin, făcu doctorul Simonnet cu
un surâs în privire. Printre bucățile de carne sfâșiată și rănile cu
sânge coagulat, s-au descoperit pârticule de iarbă și de mușchi.
Ceea ce dă de înțeles că asasinii au acționat într-un mediu
forestier. Și un teren de golf, dacă nu exagerez, este un mediu
forestier, nu?
— Evident, admise Boris trăgând din țigara sa Gitane blonde.
Dar nu „mediul forestier", cum spuneți dumneavoastră» este ceea
ce-lipsește. Mai ales în sud-vest.-
Îi strânse mâna tânărului legist.
— Oricum, vă mulțumesc pentru ajutor.
— Vă rog. Ș i mai ales, nu ezitați să mă contactați dacă aveți
nevoie de ceva.
— Stați fără grijă, îi zise Boris îndepărtându-se.
Era abia trecut de amiază și în parcarea de la Institutul
medico-legal soarele de iunie practic topea asfaltul.
— Sper că această mașină are climatizare, făcu Boris arătând
spre Renàult-ul Mégane, fiindcă sunt două sute de kilometri de
mers, până la terenul de golf din Hai Alai.
Capitolul III
În picioare, în fața imensei ferestre ce dădea spre mare, Gerda
Wilson își aprinse o țigară - un Pall Mail - cu bricheta de aur.
Când flacăra apăru, imaginea ei se reflectă în geam o clipă peste
peisajul pustiu la acea oră înaintată din noapte și ea profită de
ocazie pentru a se contempla cu satisfacție.
Întotdeauna se găsise sublim de frumoasă - cu toată modestia
- și avea dreptate. Lăsând deoparte mâinile de golfeuză, un pic
prea mùsculoase și care nu trădau nici o urmă de feminitate
chiar dacă își făcuse unghiile cu ojă de un roșu aprins, restul era
atât de stupefiant. In primul rând ochii verzi ușor migdalați, în
mijlocul unei fețe ovale, cu un nas suficient de coroiat ca să îi
ofere un plus de personalitate. Pielea ei foarte deschisă la
culoare, gura foarte mare, ale cărei buze cărnoase și roșii,
„asortate" cu unghiile, îi dădea un aer feroce... Și părul,
bineînțeles,' datorită căruia fusese poreclită „Leoaica" la toate
turneele din lume, o veritabilă „flacără", atent îngrijit, special
pentru a-și păsțra acea culoare unică, aproape portocalie, care
era ca o semnătură, ca un drapel pentru ea. Un drapel pe care îl
ținea la înălțime, la un metru optzeci, mai exact.
Cât privește în rest, nu era mai puțin impresionantă. Ș i la fel
de sublimă. Dar, în această privință, părerile erau împărțite.
Nenumăratele sporturi pe care le practicase încă din copilărie -
înainte de a se specializa în golf - îi dezvoltaseră o musculatură
de atlet care amintea de-sportivele înotătoare din fostele țări
socialiste, bănuite că se dopau cu hormoni masculini și alte
substanțe. în lumea golfului, atât bărbații cât și femeile nu se
jenau și ea știa asta, să-i dea și o altă poreclă: Schwarzy,
diminutivul cunoscut al lui Arnold Schwarzenegger. Dar nimeni,
femeie sau bărbat, nu ar fi îndrăznit să i-o spună în față.
Majoritatea rezistau cu greu privirii ei violente. Toată lumea știa
că Gerda Wilson era în stare să doboare pe oricine cu o singură
lovitură de pumri iar pe deasupra era și foarte sensibilă. Era
genul de persoană pe care nu ți-ai dori să o contrazici.
Atrăgea privirile ambelor sexe, cu picioarele ei musculoase și
interminabile și, mai ales, cu sânii ei... ca doi pepeni care
continuau să fie fermi, cu toată mărimea lor, deși Gerda refuzase
mereu să poarte sutien, aceât „jug“ care, după părerea ei și a
nenumăratelor feministe, simboliza opresiunea eternă a femeii de
către bărbat.
Pentru a conduce ședința secretă pe care o organizase în
apartamentul ei luxos de la hotel Regency, nu departe de
Bayonne, Gerda se
Îmbrăcase în ținuta ei preferată: pantaloni de jeans, care
stăteau strâns pe fesele ei mari dar ferme și un maiou din
bumbac, care se lărgise din cauza pieptului ei, d'ezvelindu-i
abdomenul și de după bretele, din profil, i se vedeau pe jumătate
sânii.
După ce trase câteva fumuri din țigara Pall Mali, Gerda Wilson
se întoarse și dădu piept cu Cele zece fete, de toate
naționalitățile, pe care le „convocase" în apartamentul ei. Fete
care aveau două puncte comune cu ea: mai întâi, fiindcă erau
jucătoare profesioniste de golf, participante la turneele profe-
sioniste din tot timpul anului. Apoi, fiindcă erau les- biene
declarate. Nu făceau parte din rândul celor discrete, nesigure,
nedeclarate, ca multe altele. Și nu erau nici „bisexuale", în
majoritatea cazurilor căsătorite sau în concubinaj cu vreun
bărbat, care se distrau doar uneori cu câte o femeie. Nu, Gerda
Wilson și prietenele’ ei, „membre ale cercului ei privat", cum
spunea ea, erau lesbiene „veritabile", incoruptibile, pe care nici
un bărbat nu le atinsese niciodată și nici nu le va atinge
vreodată. .
Erau departe de a semăna cu acel clișeu caricatural al
lesbienei masculine și agresive, musculoasă, îmbrăcată în
costum bărbătesc și tunsă scurt. Majoritatea golfeuzelor strânse
în apartamentul Gerdei erau atletice, dar fine, îmbrăcate în
ținută lejeră și feminină, iar părut, eliberat din șepcile pe care le
purtau în timpul jocului, acum le cădea pe spate sau pe umerii
rotunzi în bucle mari. Patru sau cinci dintre acestea erau chiar
fermecătoare și orice bărbat ar fi fost uimit să afle că nu ar avea
niciodată nici cea mai mică șansă cu ele.
Singura a cărei masculinitate îi putea trăda înclinațiile era
Gerda Wilson, care de altfel nu se ascunsese niciodată. Din
contră: își revendica cu mândrie apartenența ca o luare de poziție
cvasi... politică. Franțuzoaică de origine americană, se „inspirase"
din scrierile și manifestele feministelor „istorice" ale acelei țări,
precum celebra Kate Millet, scriitoare talentată și lesbiană
militantă. în jurul vârstei de optsprezece ani; chiar aderase la o
manifestare feministă a lesbienelor mult mai radicală: SCUM,
sau Society for Cutting Up Men ’. Altfel spus, mișcarea pentru
castrarea bărbaților...
Toate acestea ar fi putut părea exagerate, chiar și în ochii
uneia dintre „femeile care iubesc femei", cum sunt numite în
reviste, dar Gerda Wilson avea o scuză, dacă se poate spune așa:
la doisprezece ani fusese violată de tatăl ei, John Wilson, un
concesionar de automobile din Minnesota.
Nu povestise nimănui despre asta, dar ura ei la adresa
bărbaților atunci luase naștere, iar la douăzeci și nouă de ani
încă ardea în ea cu aceeași violență.
Înconjură camera cu o privire circulară și le admiră pe rând pe
cele zece fete care se găseau acolo. Toate îi erau supuse, atrase
de magnetismul
1. Această „societate" a existat în Statele Unite, în anii 1970, și
există poate și acum...
irezistibil și autoritatea ei. Toate îi împărtășeau, mai mult sau
mai puțin, ura împotriva tagmei bărbaților, alcătuită exclusiv,
după ea, din agresori și violatori.
Dar mai ales toate erau gata să o urmeze și să i se supună
orbește, după dorința ei.
Iar dorința Gerdei Wilson, misiunea cvasi- secretă pe care și-o
propusese era de a le pedepsi pe toate lesbienele care ar săvârși
crima de neiertat de a se culca cu un bărbat.
Crima supremă, după regulile ei. O insultă la adresa tuturor
lesbienelor și o adevărată trădare, în acest război împotriva
bărbaților.
Iar pe timp de război, trădarea este pedepsită cu moartea...
• — V-am convocat în această seară, începu Gerda, pentru o
problemă... '
Vorbea în engleză - limbă vorbită de marea majoritate a fetelor
„ei“ - cu un ușor accent francez. Iar când vorbea în franceză avea
un accent american, astfel încât mereu avea un accent „străin" în
voce. O voce gravă, ușor răgușită, cu tonalități profunde și
neliniștitoare care îi întăreau și mai mult latura amenințătoare...
— Ce fel de problemă? întrebă Sephora Gray cu o voce care nu
trăda nici cea mai mică emoție.
Gerda Wilson se întoarse spre englezoaică, numărul
doisprezece mondial, tolănită într-un fotoliu din piele, cu un
picior așezat peste brațul fotoliului.
Ș i ea era îmbrăcată tot în jeans. Cu toate astea, privirea Gerdei
se îndreptă din reflex spre locul
dintre coapsele Sephorei, a cărei poziție îi amintea de
momentele intime pe care le petrecuseră împreună. Gerda „văzu"
prin pantaloni pubisul luxuriant al Sephorei, atât de negru pe
cât era de roșcat al ei și își aduse aminte și de floarea roz și
cărnoasă care se ascundea în această pădure aromată și... ’
Nu, nu era momentul să fantazeze, ci venise vremea să discute
lucruri mult mai grave.
Gerda remarcă totuși, în treacăt, zâmbetul de pe buzele subțiri
ale Sephorei... care îi urmărise privirea și știa exact la ce se
gândise.
Se grăbi să reia firul discursului:
— Problema, dragă, èste că polițiștii au aflat de acțiunea din
noaptea aceea. Au descoperit cadavrul.
De data aceasta, se simți o agitație clară în rândul fetelor care
se uitară unele la altele neliniștite.
— Cum ai aflat? insistă Sephora. Din câte știu eu, nu a apărut
nimic în presă.
— De fapt, am aflat fără să vreau, dimineață, când m-am dus
là Michel Etorrini să mă Cert cu el fiindcă imbecilul a publicat
programul turneului cu o eroare referitoare la clasamentul meu.
Pe scurt, în momentul în care tocmai intram în biroul lui, l-am
auzit vorbind la telefon... cu niște țipi care mi se păreau a fi
polițiști și care se pregăteau să vină aici, din câte am înțeles.
Vorbea de „biata fată" (Gerda lăsă să-i scape un zâmbet
răutăcios), de anchetă, discreție absolută, ce să mai... nu este
nici o îndoială.
— Părea că bănuiește pe cineva, după părerea ta? o întrebă
Tatiana Ricova.
Tânăra rusoaică, la cei nouăsprezece ani, era numărul
douăzeci mondial. Avea părul blond și ondulat, era plinuță. Avea
ceva infantil în înfățișare, care contracara o anumită duritate a
formei gurii precum și strălucirea glacială â ochilor ei albaștri.
Stătea pe un taburet din piele, cu genunchii strâns apropiați. Era
adevărat că, spre deosebire de celelalte fete, purta o fustă foarte
scurtă. Dar nu era nici momentul, nici locul potrivit pentru a le
da idei arătându-și chiloțeii de școlăriță din bumbac alb.
Gerda se răsti la ea:
— Relaxează-te! Nu o să te violăm. îți jur că avem altceva de
făcut pentru moment. .
Tatiăna Ricova roși ușor și depărtă puțin picioarele. Celelalte
chicotiră discret, dar ea nu le luă în seamă.
— Pentru a răspunde la întrebarea ta, continuă Gerda, sunt
sigură că nimeni, pentru moment, nu are nici cea mai mică idee
despre cine se află în spatele crimei. în caz contrar, nu se făcea o
„anchetă discretă" cum spunea cretinul acela.
— în orice caz, reluă cu agresivitate Sephora Gray, ideea de a
ascunde corpul în fostul sistem de irigare a terenului de golf nu a
fost atât de strălucită pe cât părea.
Gerda Wilson o fixă cu privirea ei de gheață.
— De acord, a fost ideea meal Măcar am avut o idee, în
comparație cu voi. Dar vă reamintesc că ați fost toate de acord cu
ea!
Ridică din umeri: '
— Oricum, problema nu este asta. Am avut ghinion, asta e tot.
Un ghinion pe care nimeni nu putea să-l prevadă. Mă auzi?
NIMENI!
— Bine, bine, de acord, făcu Sephora lăsând privirea în jos.
' •
Ș i englezoaica avea un caracter puternic, îndrăznind uneori să
o înfrunte pe Gerda,, dar întotdeauna sfârșea prin a renunța. Cu
Gerda Wilson toată lumea sfârșea mereu prin a fi de acord cu ea.
Anne-Berthe Le Mesurier, o franțuzoaică, își ridică pe cap
cordița care îi strângea părul castaniu. Stătea pe canapea cu
picioarele îndoite sub ea și, cu un tic specific, trase de umerii
cămășii Lacoste și își îndreptă bustul. Avea un bust mic, abia
vizibil, două sfârcuri ce abia se zăreau sub țesătura de bumbac.
„Ouă ochiuri** ce contrastau vizibil cu sânii formidabili ai Gerdei
Wilson. .
Tuși. Era modul ei de a arăta că avea ceva de spus. Anne-
Berthe Le Mesurier, poreclită „Măsurata**, cu figura ei mică de
șoricel, nemachiată și cu ținuta sobră de parcă preda copiilor de
școală catehismul, părea a fi o fată de familie bună, ceea ce și
era. Părea a fi și o mare timidă, dar nu era nici pe departe.
Fiecare dintre fetele prezente acolo - și nu numai ele - ținea minte
un „incident** care se petrecuse în urmă cu trei ani, pe celebrul
teren de golf de la Soto Grande, în sudul Spaniei. în acea zi,
Anne-Berthe Le Mesurier juca golf în compania unei „prietene**,
după-amiaza, pe un soare arzător, cu care cei din zonă se
obișnuiseră, mai ales vara. De aceea, practic nimeni nu se
aventura pe teren la acea oră. Nimeni... în afară de un cuplu dé
englezi - popor renumit pentru excentricitatea sa - care avusese
surpriza foarte șocantă de a descoperi două fete complet
dezbrăcate în bazinul cu apă din jurul terenului de la gaura
numărul unsprezece. Două fete a căror comportare nu lăsa nici
un dubiu referitor la natura jocului pe care tocmai îl practicau și
care nu avea nimic în comun cu golful. Stăteau în apă până la
genunchi (bazinul era puțin adânc), lipite una de alta, se sărutau
voluptuos, cu toată gura, în timp ce cu vârful degetelor se
mângâiau reciproc în locurile cele mai intime...
Scandalul, din fericire, fusese stins repede. Anne-Berthe își
reluase locul în „turneul profesioniștilor", evitând pur și simplu
să mai meargă la Soto Grande.
- De atunci toată lumea știa că „Măsurata", sub. masca ei
cuminte, nu era atât de măsurată.
— Bine, zise ea, în această situație, presupun că nu ne
rămâne decât să încetăm și să stăm liniștite pe viitor, așteptând
ca lucrurile să se calmeze?
Gerda Wilson literalmente explodă. Fetele erau obișnuite cu
accesele ei de furie și cu tonul ridicat, însă nici una nu se putu
abține să nu tresară.
— Ești bolnavă sau ce? țipă ea. Din contră, trebuie sa
acționăm, să facem ceva! Dacă polițiștii nu au încă o pistă, nu
înseamnă că nu vor mai descoperi una! Și care va duce direct la
noi, pot să te asigur de asta!
Cu un gest nervos, își aprinse încă o țigară, în timp ce fetele
priviră stupefiate cum îi tremura mâna. Dar nu putea fi din
cauza fricii. Gerda Wilson nu se temea niciodată de nimic și de
nimeni. Era doar stresul provocat de această situație neprevă-
zută, la care se adăuga tensiunea și așa prea mare a unei
competiții la cel mai înalt nivel, ceea ce ar pune la grea încercare
nervii oricui. Chiar și nervii de oțel ai Gerdei Wilson.
— Ascultați, reluă ea, iată ce vom face. Târâtura de Jenny
Crisp s-a culcat cu lepădătura aia de Serge Pasquier și a plătit
pentru asta. Avem o mare ocazie de a-l învăța minte pe acest
nenorocit, făcând în așa fel încât să fie suspectat el.
Imediat, cele nouă fete aflate lângă Gerda, avură în ochi
imaginea lui Serge Pasquier, profesorul de .golf de la clubul Hai
Alai. Un bărbat de vreo patruzeci de ani, a cărui activitate
principală era de a face avansuri, deschis, tuturor elevelor sale.
Un macho în carne și oase. Un obsedat sexual, a cărui
„provocare" favorită consta, de fiecare dată când simțea o
„gaură", în deturnarea lesbienelor de la „drumul drept". Când
reușea asta, Gerda Wilson și fetele luau asta ca pe un afront
personal și o înfrângere insuportabilă.
Acestei lepădături îi cedase Jenny Crisp și, fără îndoială,
puteau să-i mai cadă și altele în capcană.
Cu un zâmbet ce îi dezvelea dinții de tigroaică, Gerda
continuă:
— Și dacă totul se va petrece după cum mă aștept, nu va
trebui să fim obligate să ne întrerupem „acțiunea". Pedepsirea lui
Jenny a avut și scopul de a le atrage atenția posibilelor
trădătoare, nu uitați. Ș i chiar am în colimator două sau trei, pe
care le cred capabile să treacă de partea inamicului. Mai ales, nu
trebuie ca aceste stricate să se creadă în siguranță. Trebuie să
știe că și lor li se poate...
Trase din țigară și adăugă:
— ...că același lucru li se VA întâmpla și lor. Mai ales că,
pentru a-l atrage pe Pasquier, am nevoie de un al doilea cadavru.
Iar cu antecedentele lui, polițiștii nu vor sta pe gânduri prea
mult.
După o scurtă pauză, cOncluzionă, cu un râs răutăcios: ».
— Doi dintr-o lovitură, pe de altă parte. .
Cele zece golfeuze din „garda apropiată" a Gerdei Wilson
schimbară priviri ușor neliniștite. în, acea clipă, toate se întrebau
dacă șefa lor nu le va duce spre un.dezastru, dar nici una nu
îndrăzni să ridice vocea. Când Gerda Wilson lua o decizie nu era
bine să o contrazici, chiar și pentru a-ți manifesta cea mai mică
rezervă.
Cercul acela privat era orice... numai democrație nu! '
Gerda se aplecă să stingă țigara în scrumiera de pe măsuță.
Din cauza mișcării pieptul ei uriaș tresări înainte, gata să iasă
din maiou. Toate fetele aveau privirile ațintite spre el. Toate erau
fascinate de aceste două mase cărnoase, enormă, volup- tuoase
și ferme, în ciuda mărimii lor. Ș tiau ele ceva,
fiecare având ocazia ca, cel puțin o dată, să-i „guste". ,
■
Gerda ridică privirea și surprinse privirile „soldaților ei“ ațintite
spre bustul ei. Din nou, lăsă să-i scape un zâmbet, de această
dată, mai călduros.
— lată, zise ea, că nu mă mir de ideile ce vă trec prin minte.
Cu àtât mai bine, după toate astea am nevoie să mă calmez
puțin.
Fără nici cea mai mică jenă își trase maioul peste, părul
roșcat-portocaliu și sânii îi ieșiră la vedere, voluminoși și fermi, la
fel de aroganți ca și ea, cu areolele lor mari ce păreau a fi aproape
și ele roșcate. „
Fetele nu își puteau lua ochii de la aceste atribute de zeiță
antică a fecundității. Gerda știa că toate erau puțin geloase.
Bineînțeles, ar fi avut și ele posibilitatea de a-și face sâni mari,
demni de filme porno, cu ajutorul celui mai bun chirurg din Los
Angeles. Dar nu era același lucrœ Sânii falși aveau o plasticitate
artificială, ridicolă cu rotunjimea lor perfectă ca niște mingi de
handbal grefate sub piele și care nu se armonizau cu mișcările
corpului. Pe când ai ei...
Continuând, Gerda Wilson, cu aceeași naturalețe ca și cum s-
ar fi aflat în vestiare, își desfăcu pantalonii și îi dădu jos de pe ea,
o dată cu slipul minuscul Calvin Klein. Se ridică și apăru în fața
„fan-clubului ei“ în toată splendoarea nudității ei. O,veritabilă
statuie grecească! Dar roșcată. Veritabilă, după cum o arătau și
petele pistruiate de pe toată suprafața pielii lăptoase... și mai ales
smocul aprins la culoare, care literalmente îi lumina zona
pubiană.
Ș i acest păr era întreținut special pentru a-și păstra culoarea
portocaliu-aprinsă. Atât de aprinsă, încât aveai impresia că ar fi
putut lumina și camera, dacă ar fi stins luminile. în plus, această
„pădure în flăcări**, era stupefiant de luxuriantă: îi cuprindea
coapsele musculoase, acoperind regiunea inghinală de fiecare
parte, și urca mai sus, pe abdomen, ajungând aproape până la
buric.
Ascuns adânc în acest tufiș de foc - iar asta fetele o știau la fel
de bine - era un sex căptușit cu pliuri cărnoase și roze, a cărui
crăpătură cobora până între picioare și de unde ieșea la iveală, în
partea superioară, un clitoris incredibil, de mărimea degetului
mare. ’ ,
Acesta țâșnea din mijlocul „pădurii în flăcări** a Gerdei,
amintind, ca printr-o ironie a sorții, de un sex masculin în
erecție.
— Care sunt primele două care se vor ocupa de mine? zise ea
ca o provocare.
Observă o flacără de dorință în ochii lui Sharon și Naomi, care
se arătaseră mai degrabă discrete încă de la începutul acestei
reuniuni nocturne.
— Voi două, zise ea făcând un semn din cap în direcția lor,
veniți cu mine.
Fără a ezita, cele două fete o urmară pe Gerda înspre camera
ei, care dădea spre un balcqn larg cu vedere spre marea ritmată
de valuri. Era un aer umed și proaspăt, plin de arome marine
subtile.
Dar care lăsară curând locul unei arome puternice care sé
instală și se fixă puțin câte puțin în toate colțurile
apartamentului din hotelul Regency.
O aromă de femeie.
Aroma dorinței ce se exprima fără nici o reținere.
O aromă de sex. .
Ajunsă lângă patul ei mare, Gerda Wilson se aruncă în el, pe
spate, cu picioarele depărtate larg.
— Tu, îi zise lui Naomi arătându-i abdomenul, jos. Tu, îi
ordonă lui Sharon, te ocupi de sânii mei. Știu că abia aștepți.
Cele două fete se conformară imediat. Sharon, o brunetă
fermecătoare cu un corp suplu, se năpusti lacomă la sânul stâng
al Gerdei și începu să-i înghită sfârcul deja excitat, cu un balet
diabolic al limbii de jur împrejur. .
Naomi, o blondă drăguță, numai rotunjimi, își cufundă fața în
formidabila „pădure portocalie" unde o aștepta o incredibilă
excrescență roz, plină de sucul aromat și arzând de dorință.
În acest timp, celelalte opt fete rămase în living, își aprinseră
țigări sau serviră - contrar regimului lor de sportive - un păhărel
de alcool din mini-bar.
Atmosfera era atât de apăsătoare pe cât era de liniște în
încăpere. Nu aveau nevoie să vorbească pentru a ști că se
gândeau toate la același lucru.
La evenimentele menționate de Gerda, bineînțeles, dar mai
ales și la ceea ce le aștepta într-un viitor apropiat, fiindcă știau că
„șefa" lor avea nevoie de foarte mult timp pentru a reuși să
ajungă la orgasm. Imediat, Naomi și Sharon vor fi epuizate și alte
două fete vor trebui să le ia locul.
Toște, fără excepție, „trecură" pe acolo... înainte ca Gerda
Wilson să ajungă la orgasm. Un orgasm sălbatic, violent,
dezlănțuit... într-un răget de leoaică.
 Capitolul IV
, — Incredibil! făcu Aimé Brichot ridicându-și ochelarii care îi
tot alunecau pe nas. Nu am mai văzut atâtea mașini de când am
fost ultima dată cu fetițele mele la Disneyland!
— Dar la Disneyland,'măcar, bombăni Boris, au o parcare
suficient de mare pentru a primi pe toată lumea!
De mai bine de douăzeci de minute, încerca fără nici un
rezultat să parcheze Mégane-ul închiriat de ei în apropierea
clubului de golf Hai Alai. Nu numai mica parcare a clubului era
arhiplină, dar mașinile erau aliniate bară la bară pe toate
străduțele laterale, practic până la Bayonne. Când reușiră să
găsească un loc de parcare, erau la aproape doi kilometri de
teren.
— Ei bine, făcu Boris, fiindcă golful este un sport în care se
merge pe jos... vom merge și noi pe jos. Ne vom acomoda cu
ambianța.
Când intrară în cele din urmă pe. sub portalul mare de piatră
unde atârna o pancartă veche pe care scria „Clubul de golf Hai
Alai" cu litere îmbătrânite de timp, fură înghițiți de o mulțime
agitată. Din cauza căldurii se purtau cămășile Lacoste și.întâl-
neai mai mult bermude decât pantaloni în carouri. Totuși, toți
acești oameni aveau ceva în comun, un fel de alură puțin
încordată, refuzând orice relaxare, ca și cum erau invitați la o
petrecere la un conac englezesc. Mulți dintre ei țineau în mâini
câte o umbrelă de golf cu motive scoțiene pe care, în această
situație, o foloseau pentru a se proteja de soare.
— Ai văzut? făcu Aimé Brichot. Mulți oameni au umbrele cu
mânere duble, în formă de pătrat. Sunt un fel de scaune. Se
înfige umbrela în pământ, se depărtează mânerele... și te așezi.
Foarte practic pentru a te instala pe marginea terenului și. a privi
jucătorii trecând. .
— Nu știam că ești un cunoscător al golfului, Mémé, făcu Boris
cu un surâs în colțul gurii.
— Nu sunt, recunoscu Brichot, dar am văzut acest accesoriu
la magazinul Old England.
Zâmbetul lui Corentin se accentuă. Partenerul și prietenul său
era clar un anglomaniac incorigibil, înnebunit după
vestimentația british, încât era capabil să viziteze celebrul
magazin din bulevardul Capucines, unde, din salariul lui de
căpitan de poliție, abia își putea permite o cămașă din când în
când... în ziua de salariu. •
Pentru a se apropia de clădire, trebuiră să ocolească mai multe
mașini de televiziune,, flancate de scări metalice pe care urcau și
coborau tehnicieni. Se observau înăuntru tablourile de comandă
și peretele de ecrane al regiilor mobile în fața cărora lucrau
oameni.
Nu departe de clădire, un imens panou în fața căruia se
adunau oficialitățile prezenta lista și datele participantelor la
turneu. Acest turneu era sponsorizat de un producător de
cosmetice american a cărui siglă publicitară era prezentă
aproape peste tot.
Traversând mulțimea, Corentin și Brichot reușiră să se apropie
de sediul propriu-zis al clubului. Era o clădire mare, cu un
singur nivel, care forma un unghi drept ce aducea cu o fermă și
hambarul de lângă ea. Dar aici, era mai degrabă stilul vilei
englezești: pereți din cărămidă, uși de lemn vopsit și acoperișuri
înclinate.
Boris și Aimé intrară pe ușa principală. îrf stânga, un grup de
tinere se înghesuiau în fața tejghelei de la intrarea în secretariat.
De cealaltă parte a tejghelei, mai multe persoane dădeau
indicații, alergând de la un calculator la^ltul, vorbind în engleză,
spaniolă sau franceză, vizibil afectate de stres.
Boris nu se putu abține să nu încetinească și să privească
lung fundurile feminine aliniate, toate de o fermitate exemplară,
mulate în pantalonii de golf sau bermude. La unele se observau
formele slipului sau chiloților. La altele nu se observa nimic și
Boris, cunoscător fiind, își dădu seama că proprietarele purtau
string.
 Lumea golfului îi era foarte puțin cunoscută, dar se simți
brusc foarte motivat pentru a se interesa mai de aproape, de
foarte aproape...
— Boris, strigă Aimé care tocmai reperase biroul
lui Michel Etorrini și, puțin ironie, îi urmărea privirea
partenerului său, îți reamintesc că suntem în timpul serviciului.
Vei admira peisajul altă dată. Pe aici, adăugă el, după bar.
Camera vastă în care ajunseră le dădu impresia că aterizaseră,
ca printr-o călătorie în timp, îritr-un conac din Susex sau Devon.
în spatele barului interminabil din lemn erau doi barmani cu
haină albă și papion, iar în spatele lor se afla un veritabil perete
de sticle. Restul camerei era ocupat de fotolii și canapele
Chesterfield din piele, a căror vechime era trădată de gradul
mare de uzură. Pereții erau acoperiți cu gravuri străvechi,
aproape toate englezești, ilustrând regulile jocului de golf. Mai
erau și fotografii alb-negru în care campionii de odinioară, cu
caschete din tweed și pantaloni de golf à la Tintin, își arătau
talentul în fața damelor cu pălării-clopot și bărbaților cu gulere
scrobite. în chip de legendă, erau mici fraze în engleză de genul:
„John O'Meara reușește lovitura pentru gaura nr. 8 de la
Killamon, Irlanda, în aprilie 1929“...
— Ce loc frumos! suspină Aimé Brichpt. Te-ai crede în Anglia.
Vorbesc de adevărata Anglie! De cea „dinainte1*!... ■
— Cred că înțeleg ce vrei să spui, Mémé, șopti discret Boris, că
decorul foarte englezesc te-ar inspira mult mai puțin decât
personajele.
Un adevărat harem!
Aliniate pe taburetele de la bar, instalate în fotolii, lipite unele
de altele pe canapele sau roind în 52
jurul lui într-un balet continuu... numai fete. Zeci de fete.
Sute, poate. Multe dintre ele - cele mai tinere și cu alura cea mai
sportivă - erau evident participante la turneu. Celelalte erau
probabil antrenoa- rele, agenții, medicii, prietenele, „guru“,
dieteticienii, maseurii lor... ce mai, o armată care gravitează de
câțiva ani în jurul campionilor din toate sporturile profesioniste.
Mai mult, în acest caz, erau și ajutoarele fiecărei jucătoare. .
Erau pe alese: mari, micj, blonde, brunete, roșcate, slabe,
grase, mai murt sau mai puțin dotate, mai mult sau mai puțin
frumoase... Dar în orice caz, aveai cu ce să-ți hrănești imaginația
- și mai mult - în cazul unui bărbat înnebunit după femei ca
Boris Corentin. •.
Tresări când Aimé îl atinse pe braț.
— Nu, îi zise Brichot ca și cum vorbea cu un bărbat care abia
își revine din comă, nu visezi. Sunt toate adevărate. în carne și
oase. Mai ales în carne, la unele. Dar pot să-ți amintesc încă o
dată că Michel Etorrini ne așteaptă?
— Știu, Mémé, știu, făcu Boris zâmbind. Doar nu arde!
Nu făcu doi pași că șe opri din nou. Dar de această dată, fără
voia lui. O blondă sculpturală, așezată pe unul din taburetele de
la bar, tocmai îl observase când.se întorcea. Cu un reflex
spontan, ea îl apucase de braț. Cu un zâmbet care îi descoperea
dinții de un alb strălucitor, îl întrebă ceva, într-o limbă
necunoscută.
Boris dădu din mâini în semn că, spre regretul său, nu
înțelege.
Fata reluă, în engleză de această dată:
— Am startul mâine la ora opt. Nu l-ați puțea decala cu o oră
sau două, vă rog?
Boris îi răspunse zâmbind. Fata avea ochii albaștri ca lacurile
dintr-una din țările nordice de unde, fără îndoială, era și
originară.
. — îmi pare rău, făcu el, nu fac parte dintre organizatorii
turneului.
— Ah, bine, făcu jucătoarea fără a părea cât de puțin
contrariată. Sunteți spectator?
— Eventual.
Adăugă, arătând spre celălalt capăt al camerei unde era ușa
biroului lui Michel Etorrini, că nu mai' poate rămâne să
vorbească cu ea:
— Sunt un prieten al președintelui clubului. Mă așteaptă.
— Nu ți-am spus eu, oftă Aimé Brichot.
Fata izbucni într-un râs cristalin.
— Atunci, vă las, zise ea cu bucurie... pentru moment. Mă
numesc Ingrid Sommersfeld. Pe curând, poate...
— Va fi o plăcere, răspunse Boris afișându-și unul dintre
zâmbetele cele mai atrăgătoare.
Bătură în cele diri urmă la ușa lui Michel Etorrini și îl găsiră
instalat la biroul său, cu o înfățișare torturată, înconjurat de
trofee, medalii, fanioane, care acopereau pereții camerei mici.
Președintele clubului de golf Hai Alai renunțase la costumul său
elegant pentru o ținută mai apropiată de caracterul sportiv:
tricou Lacoste verde, pe sub o haină lejeră din in. Având în
vedere „fragilitatea" țesăturii, se abținuse să pună câte ceva prin
buzunare - care erau perfect plate - cu excepția celui de la piept,
unde avea o eșarfă fină din mătase galbenă.
— Ah! lată-vă, în sfârșit! zise, cu un veritabil suspin. V-ați
descurcat să găsiți sediul?
— De găsit, da, dar de parcat, nu, făcu Boris așezându-se în
fața lui, urmat de Brichot.
— Astă nu mă miră, reluă Etorrini. Un turneu de acest nivel
atrage tot mai mulți oameni. Jucătorii ocazionali formează un
public considerabil. Știți că golful este sportul cel mai practicat
din lume?
— Nu știam, admise Boris.
— Să vă* explic. Fotbalul este sportul cel mai popular, în ce
privește spectatorii. Dar golf se joacă peste tot în lume acum.
Inclusiv în China și Rusia. Pe de altă parte, televiziunea, care
difuzează jlin ce în ce mai mult golf, ne aduce un public
suplimentâr enorm. De aceea avem o așa mare aglomerație azi.
Ș e ghemui puțin, adăugând:
— De aici rezultă și impactul și mai dramatic al unui caz că
acela pentru care vă afîați aici. Nu vă ascund faptul că sunt
teribil de stresat. Nu numai de ideea căzvor fugi toți de aici și că
vestea uciderii lui Jenny Crisp se va răspândi, dar și de...
— De...? făcy Corentip.
Michel Etorrini scutură din cap, încercând să-și exprime
gândul:
— Ș eful dumneavoastră, Charlie Badolini, nu mi-a ascuns că
este posibil să avem de-a face cu un... Cum spuneți
dumneavoastră?... Un criminal în serie, nu?
Boris ridică o mână în semn de neputință.
— Presupun că totul este posibil, de fapt. Dar nu ne ajută cu
nimic să ne grăbim.
— Oricum, continuă Brichot, acum că suntem în faza inițială,
fiți sigur că vom face tot posibilul să prindem vinovatul sau
vinovății, înainte de a recidiva. Admițând că va continua.
Michel Etorrini îl privi panicat.’Era alb ca varul.
— Credeți că-l veți găsi... înainte de încheierea turneului... •
,
În ciuda aspectului dramatic al scenei, Boris și Aimé abia se
abținură să nu râdă de reacția lui Michel Etorrini... care nu se
gândea decât la turneul „său“.
—„Spuneți-mi, reluă Corentin pentru a reveni la ceea ce îl
interesa, locul unde a fost găsit cadavrul...
— Da. Vreți să spuneți fostul sistem subteran de irigare a
terenului?
— Exact. Acest sistem este abandonat complet?
— Da. Exact de zece ani.
— Mai mult, reluă Brichot, este puțin mai departe de terenul
propriu-zis?
— De fapt, dincolo de copaci. Mai mult, intrarea este acoperită
de cultura de rezervă pentru gazon.
— în consecință, nimeni sau aproape nimeni nu cunoaște
existența acestui sistem subteran? insistă Aimé.
Michel Etorrini ridică ușor din umeri.
— Nimeni, presupun... în afară, poate, de câțiva foști angajați
ai,clubului.
— Permiteți? întrebă Boris scoțându-și pachetul de Gitanes
Blondes.
Etorrini aprobă făcând un semn din cap.
Corentin se gândi, în timp ce își aprindea țigara și trase un
fum.
— Vedeți, zise în cele din urmă... cu greu îmi imaginez că
această crimă a fost comisă de un golfeur sau de o persoană
aparținând lumii golfului. Dacă era necesar, asasinul sau
asasinii, ar fi ales un alt loc pentru a scăpa de cadavru...
— Exact, continuă Aimé. Referitor la asta, mă întrebam dacă
nu este un șantier prin zonă?
— Un șantier? reluă Etorrini, cu o expresie nedumerită
întipărită pe față.
— Da, zise Brichot. E o idee care ne-a venit... din cauza
anumitor urme de pe cadavru.’
Etorrini îl privi ca și cum tocmai fusese brusc luminat.
— Un șantier!... Ba da! Chiar este unul! Lucrări de terasament
sau de nu mai știu ce. Este dincolo de terenul nostru, dar, în
apropiere de locul unde a fost descoperit cadavrul!
— Perfect, zise Boris ridicându-se. Ei bine, cred că de aici
trebuie să începem. Vom face un mic tur pe la șantier, vom
interoga toată lumea... Nu se știe niciodată.
Michel Etorrini îi opri în fața ușii biroului său.
— Normal, zise cu o voce puțin febrilă, aveți toată libertatea
pentru a ancheta unde și pe cine credeți de cuviință. Dar vă rog
să fiți...
— Cât mai discreți, completă Boris. Puteți conta pe noi. j
— Ne-ați găsit o locuință, prin preajmă? întrebă Brichot. Va
trebui să rămânem mai multe zile aici.
— Nu a fost ușor, dar am aranjat, zise președintele clubului de
golf Hai Alai. Am reușit să vă găsesc două camere la hotelul
Regency, ne departe de aici, puțin mai înainte de Bayonne.
Foarte frumos, o să, vedeți.
 Corentin și Brichot se afundară iar în mulțimea aproape în
exclusivitate feminină care umplea barul și salonul. Trecând din
nou prin fața tejghelei; Boris fu agățat iar de Ingrid, simpatica
golfeuză suedeză (cel puțin așa credea el în privința
naționalității). De această dată, avu timp să privească ceva mai
mult. Părul ei, de un blond venețian, era strâns la spate în
coadă, evidențiindu-i fața ovală cu piele diafană, gura senzuală și
nasul cârn.
Purta un tricou sport care îi etala pieptul mai generos decât te
așteptai la o fată așa slabă. Șortul i se mula .pe fundul care nu se
observa din căuză că stătea jos, dar despre care bănuiai că este
ferm și admirabil. Picioarele dezgolite, foarte lungi, erau perfect
accentuate, cu coapse pline și mătăsoase.
— Ați revenit să mă vedeți? zise ea. Este drăguț din partea
dumneavoastră.
Îl invita direct. Fără a fi surprins, Boris fu uimit de
îndrăzneala ei.
, — Adevărul e că sunt puțin cam ocupat pentru moment, făcu
el cu un surâs drept scuză. Dar sunt sigur că vom găsi un răgaz
pentru... a face cunoștință. Stau la hotel Regency...
Fața tinerei se lumină și ea țipă de bucurie.
— Este formidabil ! zise ea. Ș i eu stau tot acolo!
— în acest caz, concluzionă Corentin, am putea să bem un
pahar la bar, pe la ora șapte, să zicem ?
— Cu plăcere. Atunci, pe diseară, făcu ea cu ochii plini de
promisiuni... -
• Simțind deodată o privire în ceafă, se întoarse și avu un șoc
care aproape îl făcu să tresară.
Femeia pe care o avea în față, încercând să ajungă la bar, era
în același timp superbă și... terifiantă. O adevărată sălbăticiune.
Nu părea să aibă mai mult de treizeci de ani. Privirea ei însă avea
maturitatea unei femei de două ori mai.în vârstă. Avea o privire
minunată, de. un verde smarald, în ale căror pupile parcă
dansau flăcări... Flăcări care îi păreau lui Boris ca fiind ale
infernului.
Era aproape la fel de mare ca și el, chiar la fel de voinică, cu
un păr roșcat, strâns la spate cu un elastic.
Fără a îndrăzni să o privească direct, Corentin nu se putu
abține să nu-i privească sânii, care îi întindeau cămașa sport.
Două obuze veritabile, excepțional de mari, care reușeau, în
ciuda greutății lor, să nu îi atârne pe burtă. Aceasta era ușor de
remarcat, având în vedere că nu purta nici un fel de sutien, ceea
ce era ceva rar întâlnit la o sportivă. Boris își dădu seama
imediat că era una dintre jucătoarele participante la turneu după
puterea fizică și mentală pe care o degaja din toată ființa ei.
Nu se putu abține să nu clipească din ochi, susținându-i cu
greu privirea. Această privire care, spre deosebire de cea a tinerei
suedeze, era - doar Dumnezeu știa de ce - încărcată, îri ceea ce îl
privea, de o ură inexplicabilă.
Din instinct se dădu la o parte pentru a o lăsa să treacă. Ea îl
îmbrânci violent pentru a ajunge la tejghea, fără a-i adresa vreo
scuză.
În mod normal, Boris nu ar fi acceptat o atitudine atât de
grosolană. Dar ridică doar din umeri și renunță să mai
reacționeze. Această fată era probabil exasperată fiindcă el îi
blocase fără să vrea accesul spre bar. Poate îi era doar foarte sete
după Un parcurs. Adăugată la presiunea și stresul unui mare
Jurneu profesionist... Era suficient pentru a face o femeie să fie
isterică.
— Ai văzut? făcu Aimé Brichot, revoltat. Este de necrezut o
astfel de atitudine! Ar fi trebuit totuși...
— Nu-i nimic, Mémé, făcu Boris, punându-i o mână pe umăr.
Hai, avem de vizitat un șantier.
Părăsind barul, simți în spate iar. privirea ostilă a roșcatei. Dar
nu se mai întoarse.
Capitolul V
Mâinile lui Constance Bilaya prinseră cu grijă mânerul
cauciucat al crosei sale. Cu o expresie de concentrare intensă pe
față, tânăra antileză încerca să-și aducă aminte de tot ceea ce
trebuia să „integreze" în aceiași timp, chiar înainte de a lovi
mingea: mâna dreaptă strânsă peste cea stângă, degetul mic de
la mâna dreaptă așezat între degetul mic și inelarul de la stânga,
picioarele depărtate și ușor îndoite, privirea la minge...
Lui Serge Pasquier, profesorul ei de golf care stătea în picioare
în fața ei pe gazonul de antrenament de la Hai Alai, îi era dificil
să se concentreze asupra tehnicii noii sale eleve. Cu ochii ieșiți
din orbite, privea succesiv la picioarele interminabile ale tinerei,
a căror culoare ciocolatie contrasta puternic cu șortul alb, la fața
ei perfect ovală, înconjurată de un păr negru întreținut probabil
cu multe Cosmetice, ochii ei, ușor migdalați spre tâmple, gura ei
cărnoasă, pe care finețea feței o făcea să pară imensă... și mai
ales sânii.
Perfect rotunzi și voluminoși, de o fermitate vizibilă, întindeau
bustiéra foarte scurtă care îi dezvelea abdomenul; un abdomen
de culoare brun caramel, cu piele mătăsoasă întinsă de mușchii
de sportivă, în mijlocul căruia se deschidea buricul ca o floare
secretă. în mintea înfierbântată a lui Pasquier, acest mic orificiu
îi sugera un altul: acela, minuscul și plisat, care se ascundea
între fesele ca de abanos ale lui Constance.
Un loc pe care spera să-l exploreze atent, ca și restul, într-un
viitor apropiat. Foarte apropiat.
Oricum, înfățișarea ireproșabilă a fetei, împreună cu ținuta
provocatoare, era un veritabil apel la viol. De altfel, chiar dacă
era foarte excitat, Serge Pasquier- realiză că ea era puțin cam...
„îndrăzneață" - era cuvântul care îi veni în minte - pentru a
apărea la golf într-o asemenea ținută? Vedea că, pe terenurile
învecinate, ceilalți jucători se concentrau cu greu tulburați dé
anatomia elevei sale. Mai ales cei care se aflau chiar în spatele
lui Constance. Printre ei, erau doi sau trei care își lăsaseră
crosele și, tot prefăcându-se că se șterg pe frunte din cauza
căldurii, îi priveau fesele.
Orgoliul de bărbat al lui Serge Pasquier spori și mai mult la
gândul că, în curând, el și numai el o va penetra cu toată
lungimea între fesele ciocolatii.
Doar dacă „o va lucra finuț", evident...
Pentru a stabili un prim contact fizic, se apropie de ea și prinse
mâinile tinerei antileze în ale sale.
— Mai ferm crosa, cu mâna dreaptă, zise el cu un ușor accent
din sud-vest. Aici, așa...
Întârzie puțin mai mult decât era necesar, mângâind mâinile
fetei. Chipurile lor erau la' câțiva centimetri unul de altul și
tânăra ridică o privire glacială spre profesorul ei, care nu fu
descurajat deloc.
— Picibarele, adăugă el. Sunt puțin prea îndoite...
Înainte ca ea^să aibă timp să reacționeze, se așeză în spatele ei
și se Ijpi de fesele ei cambrate, pe care poziția în care se afla le
ridica și mai tare. O expresie de satisfacție intensă se întipări pe
fața bronzată și ușor ciupită de cuperoză a lui Pasquier.
— Imaginează-ți că ești așezată pe un scaun, zise el. Vezi, asta
este înălțimea corectă...
Constance Bilaya nu era așezată pe un scaun, dar, având în
vedere duritatea contactului pe care îl simțea pe fese, ar fi fost
cazul..
Fără complexe, Serge Pasquier puse mâinile pe fundul bombat
care i se oferea involuntar. Lăsă palmele să alunece în jos și
ridică, mișcând din degete în șortul supermulat al fetei.
Din reflex, tânăra antileză se ridică și, întorcându-se, îl
străfulgeră cu privirea.
Bărbatul izbucni în râs.
— Ba nu, zise el, nu așa! Coboară puțin, lată...
Dezarmată de autoritatea lui Pasquier și absența totală a
inhibiției, tânăra își îndoi iar picioarele, ceea ce făcu din hou ca
fesele să ajungă la nivelul mâinilor aspre ale antrenorului, care
profită pentru a o mângâia fără ocolișuri. '
De această dată, Constance protestă și ea direct:
— în sfârșit, ajunge cu acest joc! Sunteți aici ca să mă învățați
să joc, nu să mă pipăiți!
Serge Pasquier izbucni iar în râs. Un râs puțin vulgar, care îl
definea.
— Nu intra în panică! zise el. Nu o să te violez de față cu toată
lumea! Ș i apoi, trebuie să-ți arăt, dacă vrei să progresezi.
Pentru prima dată de la începutul acestei lecții pe care o făcea
cu el, Constance Bilaya își examină profesorul mai atent. Trebuia
să recunoască că nu arăta rău. Aproximativ un metru optzeci,
destul de voinic, o alură atletică înlocuită parțial de o „burtică",
cu greu ascunsă de cămașă. Avea în jur de patruzeci de ani și un
început de chelie pe mijlocul craniului, în părul negru. Dar avea
niște dinți albi, o figură cu trăsături fine, deloc dezagreabilă în
ciuda unei ușoare cuperoZe care trăda o înclinație pentru alcool.
Ochii deschiși la culoare, permanent zâmbitori, inspirau
încredere... Dar era ceva care contracara această încredere. Nu
ar fi știut să spună ce era. Poate aceste riduri profunde, care îi
făceau colțurile gurii să pară mai lăsate și care dădeau zâm-
betului său ceva... ea căută cuvântul... slab. Da, asta era.
Dar nu trebuia să ai încredere în aparențe.
Ș i apoi, Serge Pasquier nu era Brad Pitt sau Tom Cruise, iar ea
nu avea nici o intenție de a-i cere să devină tatăl copiilor ei.
NCi, hotărât, nu era prea rău.'
Ș i ceea ce frapa, era că el nu avea decât o dorință de când
începuseră lecția: să i-o tragă.
Ea nu ar fi refuzat să o facă împreună.
Pentru o noapte - și chiar mai multe - i-ar fi convenit, sperând
că se va descurca la fel de bine cu ce avea între picioare, ca și cu
crosa de golf. Dar, evident, asta era dificil de știut dinainte.
Se împlineau trei săptămâni de când Constance Bilaya se
despărțise de Patrice,z ultimul ei „logodnic*1, descoperind că o
înșela cu una din cele mai bune prietene ale ei. Deodată,
concediul pe Coasta bască, pe care planificaseră să-l petreacă
împreună într-o vilă drăguță cu piscină, căzu și hotărâse să vină
singură. Asta fiindcă Patrice, pe lângă faptul că era o lepădătură,
era și avar. Dintre cei mai răi.
La început, fusese plăcut... chiar foarte plăcut, să se bronzeze
complet dezbrăcată pe marginea piscinei, să facă ce vrea când
vrea, să-și facă toate plăcerile...
Din nefericire, uitase un mic detaliu.
Sexul.
Era chiar din categoria „nesătulelor11, frumoasa Constance.
Iar în privința aceasta, Patrice era cel care o satisfăcea, trebuia
șă recunoască asta. în plus, era dotat ca un taur... ■
Membrul enorm și neobosit al iubitului ei ajunsese să-i
lipsească serios, frumoasei antileze. Nu avusese decât să se
consoleze singură... dar nu era același lucru.
Dintr-o dată începuse să caute. Cum ea juca golf în această
perioadă, s-a înscris la clubul Hai Al.ai, crezând că va avea un
avantaj dublu: îi va permite să exerseze lovitura și va avea ocazia
să întâlnească pe cineva. Ș i într-un mediu convenabil. De fapt,
Constance își dădea seama că este o adevărată „bombă" și că era
suficient să intre, într-o seară, în orice local din zonă ca să iasă
cu o duzină de țipi după ea.
Dar tocmai de astfel de țipi îi era teamă: cei care așteaptă prin
localuri de. provincie, să agațe fete singure. Ar fi avut toate
șansele să nimerească niște vagabonzi. O prietenă a ei,
experimentând așa ceva, a fost violată de o întreagă bandă într-o
parcare pustie, la ora patru dimineața. O altă prietenă a ei, după
ce l-a primit pe unul la ea acasă, și-a găsit, două zile mai târziu,
apartamentul gol. Amantul ei de o noapte revenise cu complicii și
îi golise tot apartamentul.
Constance Bilaya hotărâse să nu aibă de-a face cu astfel de
aventuri neplăcute. Ș i de aceea îi era suficient să caute printre
burghezi și fii de familie bună. Nu erau nici ei toți de o moralitate
ireproșabilă, dar mai rar vezi membrii unui club de golf
superselect transformându-se în violatori. ■
Pe de altă parte, nu mai puteai avea încredere în nimeni. .
Apoi, Serge Pasquier avea și un alt avantaj: dacă membrii
clubului nu se cunoșteau toți între ei, toți îl cunoșteau pe Serge
Pasquier. Deci nu își putea permite să „fie porc". Era vorba de
reputația lui... și de locul lui de muncă.
Oricum, înainte de a descoperi că profesorul ei era „valabil",
Constance Bilaya petrecuse câteva zile explorând „resursele
umane" ale. clubului de golf Hai Alai. Ghinion, sosise aici cu
puțin timp înainte de începutul unui mare turneu din circuitul
profesionist feminin. Rezultatul: fetele erau de zece ori mai
numeroase decât tipii.
Pe de altă parte, nu trecea o clipă fără a nu fi agățată de câte
una dintre ele. O brunetă superbă, englezoaică și jucătoare
profesionistă. Se numea Sephora... Sephora Gray și nu îi
ascunsese faptul că era sută la sută lesbiană. O dură, cum se
spune. Pentru a intra în jocul ei și pentru a se distra puțin,
Constance o făcuse să creadă că era și ea o „dură". Era fals,
bineînțeles, dar îi plăcu atât de mult, încât chiar și după ce se
distraseră pe săturate în camera Sephorei, la hotel Regency,
Constance nu mai avu curajul să-i spună adevărul. Că prefera
bărbații, bineînțeles, dar că nu era împotriva unei aventuri din
când în când.
Mai ales când fata era atât de frumoasă și de dotată ca
Sephora Gray.
Privindu-I pe Serge Pasquier, care o devora din priviri,
Constance lăsă să-i scape un zâmbet.
Nu-i era adresat profesorului de golf... ci Sephorei.
Sephora Gray, care își aranja mingiile la câțiva zeci de metri în
spatele ei și pe care o observase când venise la lecție.
Sephora, care - Constance își dăduse seama -
Îi arunca priviri din ce în ce mai furioase, pe măsură ce
lucrurile deveneau mai clare între ea și Pasquier.
Amuzată-și excitată în același timp de această situație
neprevăzută, Constance simți nevoia să-și... tachineze puțin ex-
partenera sexuală. >
Ea începu să-și miște coapsele într-o manieră sugestivă,
adresându-i lui Serge Pasquier un zâmbet care descoperi niște
dinți strălucitori.
Chiar și din spate, acest zâmbet trebuia să se vadă, mai ales
prin felul cum reacționa Pasquier, propriul lui zâmbet
acoperindu-i toată fața.
— Bun, făcu Constance, continuând să-și frece fesele. Mai
facem treabă? Ț ine, zise ea în timp ce se apleca să așeze mingea
pe un suport de practică, va fi mai simplu așa.
Rămase în această poziție ceva mai mult decât era nevoie,
scoțându-și în evidență fundul, care părea că este gata să
explodeze din șort, înspre Sephora.
Mai mult ca să-i arate ceea ce pierdea.
Ceea ce pierduse deja, de fapt, în favoarea lui Serge Pasquier.
Era un impuls sadic care tocmai îi trecuse prin minte lui
Constance... Așa, de plăcere.
— Hei! făcu imediat Pasquier. Nu se face așa! Trișezi! Faci „o
negresă1*!
Zâmbetul lui de învingător dispăru într-o fracțiune de secundă
în fața privirii ucigătoare a fetei, care se ridicase imediat și îl fixa
cu niște ochi care, dacă ar fi avut mitraliere, l-ar fi ciuruit.
Serge Pasquier realiză prea târziu că tocmai comisese o gafă
uriașă. *
O gafă care poate l-ar fi făcut să-i scape printre degete ședința
erotică pe care o preconiza cu frumoasa antileză.
Se blestemă în sinea lui, ceea ce nu ajuta cu nimic. .
Cuvântul îi scăpase. Acum, trebuia să o dreagă cu orice preț,
înainte de a fi prea târziu.
— Sincer îmi pare rău, făcu el cu un surâs forțat. Știi, nu am
avut nici o intenție rasistă. Să faci o... Este doar o veche expresie
în golf prin care se zice că trișezi puțin atunci când schimbi
mingea fără să vadă altcineva. Eu... mi-a scăpat. Scuză-mă. Mă
ierți?
Se uită la Constance Bilaya cu o privire de câine bătut care o
făcu pe tânără să se calmeze.
 Ea își dădu seama că Serge Pasquier era de departe regele
proștilor! Dar în cele din urmă nu se mărita cu el.
Ș i așa, cu greu găsise un tip capabil să-i satisfacă libidoul.
Dacă și pe acesta îl trimitea la plimbare, doar Dumnezeu mai știa
cât trebuia să se mai priveze ea de sex.
Se strădui să zâmbească.
— Nu e nimic,, făcu ea, te iert. Dar să nu mai faci. -
Își dădu seama că tocmai îl tutuia pentru prima dată, fără
intenție.
Serge Pasquier o luă ca pe un semn bun șî, dintr-o dată, își
recăpătă buna dispoziție.
— Ca să mă ierți, zise el, te invit mâine seară la cel mai bun
restaurant de pe coasta bască. De acord? .
— De acord, făcu Constance. Dar de ce mâine seară? Sunt
liberă în această seară...
La rândul lui, Pasquier se fâstâci:
— Ei bine... da,.dar, din nefericire, eu nu sunt liber. Am o
obligație de familie. Nunta surorii mele. Știi, este ceva de care
chiar nu pot să scap. Sincer îmi pare rău...
Constance Bilaya izbucni într-un râs cristalin.
— Te cred pe cuvânt! Ș i apoi, din moment ce nu este propria ta
nuntă...
— Nu sunt căsătorit, se grăbi să precizeze Pasquier.
— Cu atât mai bine. Fiindcă în acest caz, relațiile noastre ar fi
fost strict legate de golf, vreau să-ți spun.
Lecția se apropia de sfârșit. Tânăra antiteză își aranjă crosele
în sac și, trăgând după ea căruciorul, plecă în direcția clubului.
Întorcându-se, îi adresă un zâmbet și un semn amical lui
Serge Pasquier, care o privea cum se depărtează, fermecat de
trupul ei de zeiță, de picioarele ei sculpturale ca de ciocolată și
fesele cambrate pe sub șort, care parcă îi făceau cu ochiul.
Din fericire pentru ea, Constance nu văzu privirea pe care i-o
aruncă Sephora Gray, de pe terenul de antrenament unde
jucătoarea engleză continua încă să se pregătească.
 O privire plină de o ură morbidă.
Capitolul VI
Corentin și Brichot luară fiecare câte una din uriașele încălțări
„Caterpillar" adunate pe o masă improvizată, și începură să le
examineze de aproape. în fața lor, toți lucrătorii de pe șantierul
învecinat cu clubul de golf Hai Alai erau aliniați ca la raport.
Acești soldați ai construcțiilor, în totalitate africani sau
maghrebini, ofereau un spectacol inedit, fiindcă îi lipsea fiecăruia
o cizmă, care se găsea în grămada pe care Boris și Aimé o
inspectaseră conștiincios.
Iar oamenii care se uitau la ei în liniște aveau niște expresii
care mergeau de la neînțelegere completă la cea mai mare
ostilitate. Aceștia din urmă își spuneau probabil că cei doi
polițiști francezi, desigur rasiști, [inventaseră un nou mijloc de a-i
persecuta.
— Ceva interesant? își întrebă Boris coechipierul.
Brichot scoase un fel de pufnet:
— Nimic. Mi-am obosit ochii pe nenorocitele astea de tălpi, nu
văd nimic care să corespundă cât de cât cu .urmele găsite pe
corpul victimei noastre.
— Ei bine, Mémé, suntem la egalitate acum, oftă Corentin. Și
mai rău, este că aceste cizme au o mulțime de modele de tălpi!
— Cum spui tu, Boris, făcu Brichot. Este ultimul lucru la care
mă așteptam.
Trebuise să examineze cel puțin una din cizmele fiecărui
lucrător prezent.
În vârful bocancului de șantier, pielea groasă ascundea o cupă
din oțel, pentru a preveni riscul de strivire a piciorului de către
vreo piesă metalică. în privința părții de care erau interesați Boris
și Aimé, tălpile, acestea erau dintr-un cauciuc foarte dur care
semăna cu cel de la pneurile de camion și aveau cel puțin patru
cèntimetri grosime. Asta ca să nu se înțepe în picior în obiectele
ascuțite. Aveau riduri adânci transversale sau longitudinale,
forme de pătrat sau romb, striuri ondulate... care aduceau cu
crampoanele rotunjite, și care ieșeau în relief. '
Dar nimic care să amintească, chiar și vag, de cerculețele
ascuțite și dantelate, în genul capacelor de la sticle, cu care
fusese masacrată biata Jenny Crisp.
— Vrei să-ți spun, Mémé? făcu Boris aruncând ultima cizmă
pe masa improvizată. Cred că suntem pe o pistă greșită.
— Vrei părerea mea? replică Brichot. Ei bine, este aceeași cu a
ta. Cred că mai bine căutăm în altă parte. Mai ales că, între noi
fie vorba, chiar nu văd de ce acești țipi s-ar fi amuzat să
masacreze o biată fată pe care nici nu o cunoșteau.
Boris făcu o mutră:
— De fapt, mai rar când un ucigaș își cunoaște victima, are
ceva în comun cu ea... Dar ai dreptate, în ăcest caz, nu văd care
ar fi mobilul.
— Mai mult, dupa cum spui tu, asasinii nu au mereu nevoie
de un motiv.
— Ș tiu. Dar cum să zic?... Nu „miros" nici un ucigaș printre
acești muncitori.
Aimé lăsă să-i scape un zâmbet:
— Mereu faimosul tău instinct, Boris? .
— Dacă vrei... Bineînțeles, mă pot înșela și eu, dar asta m-ar
mira. Poate ar fi bine să solicităm colegilor noștri de la Biarritz să
vină să-i interogheze, să-i identifice, etc. Ca să ne asigurăm
spatele.
Aimé Brichot își aranjă zâmbind mustața blondă.
— De acord, Boris. Dar sincer cred că „spatele nostru" nu este
pe aici pe undeva.
Estimând că ancheta lor, aflată într-un punct mort, nu ar
progresa mai mult în acea zi, hotărâră să se întoarcă direct la
hotel și să-și ia în primire camerele.
Era puțin trecut de ora optsprezece și treizeci când ajunseră la
Regency.
— Deci, făcu Aimé cu un fluierat de admirație, nu și-a bătut
joc de noi, Michel Etorrini. Este un adevărat palat!
 — Așa mi se pare și mie, de fapt, Mémé, conveni Boris
îndreptându-se spre recepție.
Holul, cu coloane de marmură, covoare scumpe, mobilă din
abanos și piele veche, avea dimensiunile unei săli de gară, având
deasupra o cupolă din sticlă cu nuanțe marine, care se înălța la
zece metri.
Recepționera, a cărei haină albastră de la uniformă nu-i
cuprindeă bustul, îi adresă lui Boris un zâmbet scurt. Ochii i se
aprinseră privindu-l cum completează fișa și nu se putu abține,
când îi dădu cheia, să nu îi șoptească:
— Dacă aveți nevoie, de orice, nu ezitați să apelați la mine,
personal.
Boris îi aruncă și el zâmbetul său irezistibil și o asigură că nu
va.ezita nici o secundă.
Pe sub tejghea, îi observă picioarele, de sub fusta scurtă
asortată cu haina, și fu tentat o clipă să o întrebe la ce oră
termina ea programul. Pentru a o invita să bea un pahar în
camera lui.
Fata abia aștepta asta, era limpede.
Dar își aminti imediat de frumoasa Ingrid Sven sau Stev-nu-
mai-știu-cum... căreia îi uitase numele greu de pronunțat, dar.nu
și corpul Uimitor și zâmbețul promițător.
Ingrid, cu care avea întâlnire la ora șapte seara la barul
hotelului. Și care, dacă totul se petrecea cum se aștepta el, risca
să-i ocupe mult timp după ce vor termina de băut paharul
acela...
Nu fără regrete, îi întoarse spatele recepționerei și se îndreptă,
alături de Brichot, spre lifturi.
Spre marea ușurare a lui Boris, camerele lor, la același etaj, nu
etau învecinate. în cazul în care lucrurile mergeau așa cum voia
el cu Ingrid - sau cu altcineva - prefera ca partenerul său să nu
„profite" de zbenguiala lor auzindu-i prin'perete. Nu trebuia să-l
șocheze inutil pe acest tată de familie Aimé...
În orice caz, camera merita tot deranjul. Avea un pat mare cu
plapumă de mătase albă, două fotolii din piele crem, o măsuță,
un birou mic din acaju, un minibar, o baie superbă din
marmură... și, mai ales, o fereastră imensă, culisantă, care dădea
spre balconul larg, de la care avea o priveliște superbă spre mare.
La acea ofă, soarele începea să coboare de cealaltă parte a
Atlanticului iar oceanul, calmat, mângâia senzual o plajă imensă
pe care ultimii turiști o părăseau treptat.
Boris se dezbrăcă și se băgă sub duș. Apoi, înfășurat într-un
prosop de baie, îl sună pe Aimé, în camera lui.
— Ascultă, Mémé, am o mică problemă, pentru seara asta...
— Ș tiu, glumi ^Brichot la celălalt capăt al firului (adică la
treizeci de metri mai încolo). întâlnirea ta.
— Ț i-aș propune să luăm cina împreună după acéea, dar nu
știu cum vor merge lucrurile, și...
— Nu îți face griji, frate, îl întrerupse Aimé. Personal, știu
foarte bine cum vor evolua lucrurile: vei petrece o noapte toridă
cu blonda aceea care, se vede, nu așteaptă altceva. Iar eu, în
acest timp, o voi suna pe Jeannette ca să-i spun că totul merge
bine, apoi voi servi cina în cameră și mă voi uita la televizor. Un
vis! Vrei să-ți povestesc? Nici măcar nu te invidiez.
Încredințat, Boriè închise și se uită la ceas. Ora șapte fix. Nu
va îndrăzni să o facă pe Ingrid să aștepte!
Repede, îmbrăcă un pantalon de gabardină, o cămașă curată,
ghetele și se grăbi spre lift.
O văzu imediat cum intră în barul în stil englezesc, aducând
puțin cu cel de la clubul Hai Alai.
Era clar, stilul british era plăcut mult în zonă. Aimé ar trebui
să se gândească la așa ceva într-o zi, ța pensie... .
Îl părăsi însă pe Brichot descoperind-o pe Ingrid.
Sau, mai bine zis, fedescoperind-o:
În acea după-amiază, o văzuse pe frumoasa suedeză în
versiune sportivă, adică în șort și cămașă de golf. O ținută lejeră
care avea farmecul ei.
Dar acum... Boris trebuia să recunoască faptul că reușise să-l
impresioneze.
Instalată într-un fotoliu de piele, Ingrid purta o rochie neagră,
foarte mulată, al cărei decolteu, fără nici un fel de sutien,
ajungea pânși aproape de talie, înfășurați în cele două fâșii ale
decolteului, sânii ei rotunzi și fermi, mai voluminoși decât i se
păruseră după-amiază, păreau că vor să-i sară în față, ceea ce
îLfăcu să se așeze chiar în fața ei.
Rochia era crăpată pe o parte până la înălțimea coapsei. Cum
ea stătea picior peste picior, aproape tot timpul avea piciorul
dezgolit și, când se ridică din fotoliu și se duse spre Boris; acesta
crezu că observă umbra blondă a părului pubian.
Așa avu și proba că nu purta nici urmă de chilot.
Cățărată pe niște tocuri cui de cel puțin cincisprezece
centimetri, Ingrid era la fel de înaltă ca el și ajunse fără probleme
să-l sărute pe amândoi obrajii. •
— Sunteți minunată, zise el în engleză, sincer uimit de alura
invitatei lui. Astfel încât mi se pare că eu sunt îmbrăcat ca un
cerșetor... *
Ea izbucni în râs, descoperindu-și iar dinții strălucitori.
— Nu trebuie să vă neliniștiți din cauza asta, răspunse ea în
aceeași limbă. Este ceva obișnuit la nordici să te îmbraci elegant
când iei cina.- ,
Boris tocmai aflase două lucruri: mai întâi, că se înșelase în
privința naționalității catalogând-o drept suedeză. Apoi, că
paharul pe care.trebuiau să-l bea împreună se transformase în
cină pentru Ingrid.
Ceea ce lui Boris nu îi convenea, dacă rămânea așa.
Cu atât mai mult acum, când avea toată seara la dispoziție,
pentru că Brichot era ocupat cu altceva.
Oricum, dacă asta numeau femeile „a se îmbrăca" în Finlanda,
dineurile trebuiau să fie chiar călduroase, în ciuda temperaturii
aproape polare din acea țară.
Ingrid șe așeză la loc și Boris se instală în fotoliul de lângă al
ei, ceea ce îi permise să se bucure totodată și de o vedere
panoramică asupra barului și de o vedere laterală dar adâncă a
sânilor minunați ai vecinei sale. .
Din când în când, în timpul conversației, supraveghea din
reflex, cu colțul ochiului, venirile și plecările. Barul hotelului
Regency, ca și cel de la clubul Hai Alai, era frecventat de o
clientelă preponderent feminină. Aparent, marea majoritate a
participantelor la turneu erau cazate aici. .
Boris le recunoscu pe unele dintre cele pe care le observase, în
urmă cu câteva ore, la barul de la clubul de golf. Erau de toate,
inclusiv specimene magnifice, fete cu picioarele lungi, zvelte,
musculoase, fine și suple. Părul lor, de toate culorile posibile, le
cădea pe umeri, le încadra fețele, cobora în bucle mătăsoase
până la fund, sau stătea strâns cu grijă în coadă de cal... Unele,
sosind direct de la clubul de golf, mai purtau încă pe cap
cascheta stil base-ball sau bentița cu cozoroc care le proteja de
soare, pe teren, iar când și le dădeau jos scuturând din cap,
părul zbura în jurul lor ca niște focuri mici de artificii iar Boris,
ca de fiecare dată în fața acestei explozii de feminitate, se
simțea...
Deodată, plăcerea de a fi înconjurat de femei și de a fi
împreună cu Ingrid' fu alterată de o senzație neplăcută. Corentin
se întrebă un moment ce putea să-i provoace asta... apoi „o“
observă.
Roșcata cu sânii mari care, mai devreme, îl asasinase cu
privirea ei de smarald, tocmai intra în bar. Traversând printre
celelalte jucătoare, făcu semne scurte din cap spre unele fete,
zâmbi spre altele, dar fără să pară că se împacă bine cu careva.
Se duse direct spre bar și făcu o comandă. Boris nu o auzi dar,
văzând cât era de terifiat .barmanul, înțelese că tonul folosit de
ea nu era unul călduros.
Ingrid îi urmărise privirea.
— Asta este Gerda Wilson, zise ea. Una dintre cele mai bune
cinci jucătoare din lume. Mi se pare că deja ați văzut-o, în
această după amiază, nu?
 — De fapt. Este simpatică, așa ca fată, glumi Corentin.
Ingrid izbucni în râs:
— Cum spunețrdumneavoastră! în orice caz, dacă intenționați
ceva cu ea, vă sfătuiesc să uitați totul cât mai repede. Este o...
cum le spuneți, pe aici? O iarbă blestemată"?
La rândul său, Boris izbucni în râs constatând că titlul
filmului de Josiane Balasko intrase în limbajul curent... chiar și
dincolo de granițele țării.
Oricum, mesajul era clar fiindcă explica fără nici o confuzie de
ce roșcata i se păruse că îl urăște chiar înainte de a-l cunoaște.
Pur și simplu fiindcă, în ochii ei, făcuse greșeala de a fi...
bărbat. .
Boris, cafe respecta preferințele sexuale ale fiecăruia - și
fiecăreia - hotărî să o uite și să se concentreze asupra lui Ingrid.
'
— Pe dumneavoastră, zise el aplecându-se puțin mai mult spre
decolteu, cred că este inutiksă vă întreb dacă preferați bărbații
sau femeile...
Ea se aplecă ușor spre el și Boris îi simți parfumul: o aromă
delicată și ușoară, un amestec de santal și violete.
— Este inutil, de fâpt. Dar dacă aveți vreo îndoială, pot să vă
conving... concret.
Cel puțin, o spuse cu sinceritate. Frumoasa Ingrid juca cu
cărțile pe față.
Deși era puțin surprins, Boris aprecie absența falsei pudori.
Erau adulți și vaccinați, lui îi plăcea, ea știa ce vrea și pleca de la
principiul că viața este scurtă și era inutil de pierdut timp prețios
ascunzându-se după deget.
— Trebuie să vă spun că sunt foarte tentat de propunerea
dumneavoastră, zise el, dar nu vreți să cinăm mai întâi?
— Ba da, bineînțeles, zise ea râzând iar. Pentru asta m-am
îmbrăcat așa, nu?
De comun acord, renunțară să caute unul din numeroasele
bistrouri tipice din zonă. Fără să o spună deschis, amândoi se
gândeau că servind masa là hotel ar ajunge mai repede,
împreună, în cameră... pentru a trece la lucruri-serioase.
Hotelul Regency avea un restaurant de lux, al cărui decor
învechit aducea cu o stațiune termală din epoca Napoleon III.
— De fapt, întrebă Ingrid după ce se așezase, cu ce vă ocupați?
Nu se punea problema ca Boris să-și declare calitatea de
polițist. Nu numai ei, dar nimănui. O clipă fu tentat să-i spună
că era concesionar Ferrari, dar risca să fie descoperit dacă, fără
să vrea, îl vedea în Renault-ul Mégane de-serviciu.
— Lucrez în domeniul securității, zise el după ce. se gândise o
clipă.
— Securității? făcu finlandeza cu niște ochi mari.
— Da, instalez sisteme antiefracție la firme, clădiri
administrative, la persoane particulare, precum și în rețelele
informatice... *
Era minciună doar pe jumătate: maiorul de poliție Corentin
lucra efectiv „în securitate"...
Oricum, Ingrid nu era vizibil interesată de profesia lui și îl
întrebase doar din politețe. Boris se grăbi să îndrepte discuția
mai mult asupra ei.
Ingrid Sommersfeld (îi repetase de două ori numele) îi prezentă
toată viața în timp ce începeau să mănânce. Cum nu avea decât
douăzeci și trei de ani, termină destul de repede. Născută la
Helsinki din părinți profesori, începuse să practice golful la opt
ani. Fiind dotată în mod excepțional, trecuse la profesioniști la
optsprezece ani, abandonându-și studiile. îi plăceau călătoriile,
hotelurile bune și competițiile care aveau loc, săptămână de
săptămână, pe cele mai frumoase terenuri din lume. O viață care,
din nefericire, avea marele inconvenient de a face foarte dificilă,
chiar imposibilă, o relație sentimentală stabilă și durabilă. Din
această cauză ducea mereu „lipsă" pe acest plan. Cu aceeași
onestitate, ea nu îi ascunse lui Boris că, văzându-l la sediul
clubului Hai Alai, imediat își dorise sa acopere această „lipsă" în
compania lui.
 Ca și cum ar fi vrut să-și probeze sinceritatea celor spuse de ea
(de care Boris nu se îndoia o clipă), își scoase un pantof și, pe
sub masă, își puse piciorul în locul cel mai sensibil al anatomiei
lui Corentin.
Agilitatea degetelor sale lăsa să se înțeleagă de ce era în stare
cu mâinile și... cu restul corpului. Boris avu impresia că cinci
pompițe îl apucară de virilitate, prin materialul pantalonului.
Efectul apăru imediat: pantalonul se deformă, descoperind o um-
flătură pe care o putea califica drept monstruoasă.
O expresie de stupefacție apăru pe fața lui Ingrid.
— Este... este chiar a dumneavoastră toată? șopti ea. Dar
sunteți... dotat!
Boris zâmbi modest. Ș e obișnuise cu acest gen de complimente
și chiar îi plăcea.
— Nu cred că voi mai servi și desertul, murmură finlandeza cu
o voce pofticioasă... Ba da. Dar nu este din meniul
restaurantului. Oricum, adăugă Ingrid ridicându-se, sper că îmi
vei înapoia acest mic avans însutit... și cât se poate de repede!
În clipa următoare se îndrepta spre lift trăgându-l după ea de
mână. Abia intraseră în cabină, că ea se și lipi de el cu tot corpul.
Virilitatea lui Boris, încordată la maxim, literalmente se imprimă
în muntele lui Venus al tinerei.
Odată ajunși pe holul de la etajul cinci, unde era camera lui
Ingrid, aceasta, după ce verifică din priviri că nu era nimeni prin
preajmă, desfăcu fermoarul de la pantalonul lui Boris. Eliberă
membrul fabulos și îl apucă cu mâna, trăgându-l pe Boris până
la ușă. O deschise fără să-i dea drumul, trânti ușa după ei și se
lipi de perete. .
— Vino! gâfâi ea ridicându-și rochia! Ja-mă! Fă
dragoste cu mine imediat! Până la capăt! Repede! Nu mai pot!
.
Imaginea picioarelor interminabile, a căror albeață contrasta
cu materialul rochiei, și mai ales a smocului auriu și bogat dintre
picioare, îl excită pe Boris. Un val de adrenalină i se revărsă în
vene, în timp ce se năpusti în ea.
Înghițit de orificiul de miere care îi umezea testiculele
mătăsoase și pline de sevă, o penetră sălbatic.
Ingrid scoase un urlet de tigroaică când Boris o pătrunse cu
toată lungimea lui.
—. Ahhh, daaaa! țipă ea. Este bine! Prea bine! De când
așteptam asta!... Așa, continuă, nu te opri, te rog!
În același timp, își pusese amândouă mâinile pe fesele lui
Boris, care reușise, tot penetrând-o, să-și dea jos pantalonul. Cu
toată forța, ea îl împingea în ea, ca pentru a-l ajuta să o
penetreze cât mai adânc.
Boris o simți imediat cum tremură, ca sub efectul unui
cutremur interior. Foarte repede, acest tremurat se transformă în
tresăriri violente și ea țipă, cuprinsă de orgasm ca de un curent
de înaltă tensiune.
Plăcerea lui Boris se declanșă în același timp și își dădu
drumul în adâncimea eii în .jeturi abundente și interminabile, cu
abdomenul lipit de cel al tinerei finlandeze.
După un timp, Ingrid păru că-și revine. Ca și cum puterea
plăcerii pe care o resimțise o golise de forță, ea alunecă de-a
lungul peretelui și se prăbuși pe jos ca o păpușă de cârpă. Stătu
întinsă la picioarele lui Boris, câteva clipe, nemișcată, cu rochia
ridicată, răvășită ca de o furtună.
Grijuliu, Corentin o ridică și o duse în pat unde, spre marea
lui surpriză, adormi instantaneu. .
Profită și se duse să se uite în minibar, căutând un revigorant.
Abia terminase de turnat într-un pahar dintr-o sticlă de scotch
că auzi vocea lui Ingrid, în spatele lui:
— Fii drăguț. Dă-mi și mie.
Se întoarse, puțin mirat.
— Ț i-ai terminat, deja, mica repriză de somn? întrebă el.
Ea zâmbi ca o puștoaică.
— Așa se întâmplă la sportivii de performanță, zise ea. Un
control mintal pe care nici nu-l bănu- iești. A trebuit să dorm
cinci-șase minute pentru’ a-mi reveni. Acum sunt în plină formă,
mersi.
Adăugă cu o privire de sus:
— Sper că și tu. Fiindcă vreau să-ți spun că nu vei scăpa așa
ușor.
— Sincer vorbind, zise Boris, aducându-i paharul, nici nu mă
gândeam la altceva.
Prevăzând urmarea, el își dăduse jos pantalonii și încălțările.
Ingrid își trecu limba pofticioasă peste buze, văzând apropiindu-
se de ea membrul brun și gros care apărea din părul negru al lui
Boris și Care începea deja să se întărească.
— Ești superb! făcu ea cu un inimitabil accent de sinceritate.
Cinstit, este mult timp de când nu am mai avut așa ceva pe
mână. Și când spun pe mână...
— Este o figură de stil, știu.•
Tânăra izbucni în râs și goli dintr-o înghițitură paharul pe care
i-l dăduse Boris. Apoi, își scoase rochia pe deasupra capului cu o
mișcare suplă, apărând în fața lui Boris în toată goliciunea ei
triumfătoare.
Era prima dată când avea „o vedere de ansamblu" a corpului.
-
Era perfectă.
Sânii ei erau la fel de frumoși ca și restul. Două fructe rotunde,
gustoase, dolofane, pline de o tinerețe strălucitoare, care își
ridicau areolele roze și sfârcurile dure și ușor plisate.
Ca să nu rămână în urmă, Boris își aruncă și el cămașa care
zbură prin cameră.
Ingrid făcu o figură de cunoscătoare.
— Superb! zise ea. Un veritabil atlet. Perfect din toate
unghiurile. .Dar eu prefer mai mult acest unghi...
Ș i pentru a nu lăsa nici un dubiu în privința „unghiului"
respectiv, înaintă în patru labe până la marginea patului și
înghiți cu totul membrul parcurs de vene pulsând și care părea
gata să explodeze.
 Ca o-Lolita care se delecta cu o acadea, ea se jucă îndelung cu
buzele. Apucând una din mâinile lui Boris, Ingrid i-o așeză ferm
în spatele capului ei.
Mesajul era clar.
Corentin începu să o ghideze ușor, imprimându-i ritmul
necesar, folosindu-se de gura partenerei sale ca de un simplu
instrument al plăcerii.
' O plăcere pe care o simți urcând din el, ca un gheizer care se
pregătește să erupă și pe care nici o forță din lume nu îl poate
opri.
Simțind cum se întărește și se îngroașă între buzele ei, Ingrid îl
abandonă o clipă și ridică spre el o privire rugătoare.
— Vreau să ejaculezi în gura mea, zise ea. Vrei?
— De acord, zise Boris.
Finlandeza prinse testiculele lui Boris, le mângâie între degete,
apoi le strânse brusc.
Această presiune neașteptată declanșă orgasmul bărbatului,
care abia aștepta. .
Cu un geamăt prelung, Boris explodă în gâtul tinerei,
împroșcând-o până ce simți că ajunse la ultima picătură.
Ingrid înghiți ca o pisică languroasă.
Făcură împreună un duș, pentru a se reface și a prinde forțe
noi. Boris o penetră sub jetul fierbinte, pe la spate, în timp ce ea
se sprijinea cu mâinile de pereți.
— Mai sus, zise imediat Ingrid.
Făcând întocmai, își dădu cu săpun la partea cea mai îngustă
și ghidă membrul dur ca betonul al lui Boris acolo.
— Hai, șopti ea. Vreau să mi-o tragi și pe acolo...
Corentin nu așteptă să zică a doua oară...
Așezați unul lângă altul, se șterseră reciproc, mai serviră câte
un pahar și se așezară dezbrăcați pe patul mare. Prin fereastra
larg deschisă, marea trimitea suflul brizei și mirosul sărat. _
Adormiră. Dar Ingrid se trezi după un sfert de oră.
Boris fu trezit din vis de senzația plăcută de a fi înghițit de o
gură fierbinte, în timp ce o limbă dansa într-un balet diabolic în
jurul lui.
Deschizând ochii, văzu că nu era un vis... .
Doar când răsăritul începu să coloreze în roz valurile
Atlanticului Ingrid Sommersfeld se simți satisfăcută în sfârșit și îl
lăsă pe Boris să cadă alături de ea într-un somn binemeritat.
Capitolul VII
Cele două fete se mișcau cu o sincronizare perfectă. Pe terenul
de la gaura numărul paisprezece, înaintau ca două dansatoare,
cu o grație și o suplețe de felină. .
Două dansatoare care se țineau de mijloc, balansând fiecare
câte o crosă de golf în mână. Urmărindu-le mai de aproape, ai fi
putut vedea cum își frecau una alteia fundurile de sportive,
mulate în pantaloni de bumbac care evidențiau orice detaliu.
Fesele lui Sephora Gray erau înalte și tari, cele ale Tatianei
Ricova puțin mai joase (era mai mică de înălțime), mai largi și
mai confortabile. Dar cele două jucătoare degajau cu partea cea
mai cărnoasă a persoanei lor aceeași senzualitate sălbatică și
animala. Și văzându-le cum se ondulau, lipite una de alta în timp
ce mergeau liniștite spre mingiile lor, orice bărbat normal ar fi
început să fantazeze pe marginea celor văzute.
Degeaba, din nefericire pentru el. Căci, dacă ar încerca ceva,
bărbatul respectiv ar fi trimis la plimbare, fără nici yn
menajament. .
Là câțiva metri, alte două fete le urmau pe Tatiana și Sephora.
Erau Carla și Ivana, ajutoarele lor. O sarcină îndeplinită în mod
normal de către bărbați. Nu pentru că era interzis femeilor, ci
pentru că a purta pe umeri, uneori parcurgând de două ori
traseul, un sac de golf de aproape douăzeci de kilograme, cerea o
forță fizică specific bărbătească.
Dar, având în vedere intimitatea relativă dintre un golfeur și
ajutorul său, pentru fetele „lesbiene veritabile** ca cele două
campioane nu era cazul să lase unui bărbat acest rol.
Le aleseseră, pur și simplu, pe Ivana și Caria, fete foarte bine
făcute care, din punctul de vedere al rezistenței și forței fizice, nu
erau mai prejos decât colegii lor bărbați.
Erau, mai ales, fete care, în privința sexului, împărțeau aceeași
preferință. De aceea își permiteau Sephora Gray și Tatiana Ricova
să se hârjonească și să aibă o ținută și o atitudine care nu aveau
ce căuta în cadrul competiției. ,
În acea dimineață însorită, cele optsprezece găuri pe care le
făceau pe terenul secundar de la Hai Alai nu era decât un
antrenament, așteptând următorul lor start oficial la începutul
după-amiezei.
Fără să se oprească din mers, Sephora Gray își lăsă mâna să
alunece spre fesele Tatianei și începu să le mângâie, fără să se
ascundă, cu palma.
— Hm, mormăi ea, ai un fund, scumpa mea, o minune! Știi ce?
L-aș înfuleca aici, imediat, în loc de al doilea mic dejun.
Rusoaica izbucni în râs.
— Micul tău dejun cu Sharon nu ți-a ajuns? Ț i-e foame încă?
'
Cu un zâmbet, Sephora își dezveli dentiția de tigroaică: ■
■
— Ș tii bine că sunt moartă după fundul tău. Sharon, este
bună ca aperitiv, dar cu tine.... am ce mânca.
Cele două fete plecară râzând tare, fără să le audă decât
vântul și păsările.
Erau la fel de aproape amândouă de locul unde era gaura.
Adică la mai puțin de o sută de metri de gazonul și de nisipul
care înconjurau gaura.
Sephora se apropie de Tatiana în clipa în care aceasta,
înarmată cu crosa metalică numărul șapte, se pregătea să
execute a doua lovitură. Cele două ajutoare nu erau încă destul
de aproape ca să audă ce îi spune. Dar văzând cum englezoaica îi
șoptea la ureche rusoaicei, tot mângâind-o pe sâni, își imaginară
că erau niște prostii.
Se înșelau. '
 — Nu uita, zise Sephora foarte încet... Covorul acela de nisip.
Cel din dreapta. Trebuie ca una dintre noi să trimită mingea
acolo. Cât mai în mijloc posibil. .
— De acord, răspunse Tatiana pe același ton, cu același
zâmbet menit să le păcălească pe ajutoare’. Oricum, dacă ratez,
vei reuși tu. Nu vei avea decât să repeți a treia lovitură a ta de la
numărul optsprezece de la Augusta. .
— Ești rea! făcu Sephpra agasată că i se amintea de un slice VI
care o costase turneul și cele șase sute de mii de dolari acordați
învingătorului, obligând-o să se mulțumească cu jumătate din
sumă.
Se dădu înapoi pentru a o lăsa pe Tatiana să se concentreze.
Rusoaica își mișcă coapsele pentru ași ajusta poziția în așa fel
încât o înnebunea.
Sephora făcu un efort pentru a-și alunga aceste gânduri, deși
erau atât de plăcute...
Nu era momentul.
Aveau de fapt o „misiune1* de îndeplinit, ea și Tatiana. Și erau
interesate să o facă perfect, dacă nu voiau să aibă de a face cu
Gerda Wilson.
O perspectivă care le făceâ să tremure chiar și pe favoritele ei,
din „cercul apropiat”.
Tatiana execută un swing perfect, ca de obicei, dar avu grijă să
deschidă puțin mai mult mâna dreaptă. Rezultatul, lovitura plecă
spre dreapta gazonului. Un exemplu de slice. Doar că acesta era
voluntar, executat cu toată măiestria unui jucător profesionist.
Tatiana și Sephora urmăriră cu privirea mingiuța albă... care
căzu cu un zgomot înfundat și o mică jerbă de nisip chiar în
centrul covorului de nisip din dreapta. '
La câțiva metri în spatele jucătoarelor, cele două ajutoare
schimbară priviri consternate: o așa greșeală, demnă de un
amator, era gravă din partea unui profesionist ca Tatiana
Ricova...
VI Slice: a tăia (engl.). Lovitură cu crosa „deschisă" ceea ce are ca efect devierea mingii spre dreapta (sau
spre stânga, pentru stângaci).-
 ' Care, în același timp, aruncă o privire satisfăcută spre
Sephora Gray, care dădu discret din cap.
— Ghinion... zise ea, știind că Tatiana reușise perfect lovitura.
Nu îi mai rămânea englezoaicei decât să-și trimită mingea pe
gazon. Două slice identice ar fi dat de bănuit ajutoarelor. _
Mingea lui Sephora Gray se înfipse la doi metri în spatele
drapelului, de care se mai apropie puțin, datorită efectului
contrar (backspin) pe care i-l imprimase. ‘
O lovitură care, în concurs, ar fi atras aclamația publicului.
Dar pentra moment, aclafriația publicului nu prezenta nici un
interes.
Cele două jucătoare înaintară până la covorul de nisip, unde
era mingea Tatianei. Fiind cea mai departe de drapel, ea urma să
lovească.
, Sephora se aplecă din nou cuprinzându-i talia cu mâna
pentru a lăsa impresia unei mângâieri fugitive.
— încearcă să faci în așa fel încât să fie credibil, zise ea. Este
foarte important, îți reamintesc.
— N-avea grijă, îi șopti ca răspuns Tatiana. Am studiat arta
dramatică la Moscova, când aveam cincisprezece ani. Eram cea
mai bună din clasă.
Tânăra rusoaică înaintă pe nisip, în timp ce Sephora urca
pentru a ajunge la gazon. Tatiana trasă neglijent cercuri în jurul
mingiei sale cu ajutorul cleștelui de nisip, ca și cum se concentra.
De fapt, căuta ceva.
Nu dură mult și găsi.
Cu gesturi atent studiate, ea degajă cu capătul crosei, ca și
cum căuta șă vadă ce putea fi.
Atunci, fața i se schimonosi într-o grimasă de oroare și urlă de
îți îngheța sângele în vene.
Sephora Gray și cele două ajutoare săriră stupefiate - în
realitate doar cele două ajutoare - și se precipitară spre
jucătoarea rusă.
Încremenită în mijlocul cpvorului de nisip, aparent incapabilă
să se miște, continua să țipe ținându-și mâinile la ochi, cu tot
corpul agitat de convulsii necontrolate.
„Bravo! gândi Sephora Gray apropiindu-se, este adevărat că ai
fi putut deveni o mare actriță...“
La rândul lor, cele două ajutoare încremeniră ajungând lângă
Tatiana. Una din ele leșină și căzu pe nisip cu un zgomot surd.
Sephora și celălalt ajutor, care încercau să se stăpânească, se
aplecară să se uite la ceea ce Tatiana tocmai dezgropase cu
capătul crosei.
Efectiv, aveai motiv să țipi, chiar să și leșini.
Din nisip apărea o față.
O față de femeie, aparent, dar desfigurată abominabil.
Ca și cum ar fi fost strivită cu lovituri de toc de pantof. ‘
Pielea era închisă la culoare și un pomete îi ieșise la suprafață,
arătând o monstruoasă pată albă. '
Mai atroce, era un detaliu care accentua oroarea spectacolului:
avea ochii deschiși, dar plini de nisip. Iar această privire, goală și
gălbuie, părea a fi chiar a morții. .
Foarte aproape de ceea ce semăna cu fața unei femei, patru
degete ale unei mâini ieșeau din nisip. Trei degete erau îndoite,
numai indexul era drept.
Ca și cum nefericita, murind, voise să arate cine era asasinul
ei.
Cel de-al doilea ajutor se întoarse ca să vomite.
Sephora se răsuci și ea și se aplecă, de parcă ar fi fost și ea
cuprinsă de greață. După câteva clipe, păru că îi revine curajul și
merse să-și caute telefonul mobil într-unul din buzunarele
sacului de golf. Căutând, găsi și un carnet pentru înscris sco-
rurile, pe care era ecusonul și numărul de telefon al clubului de
golf Hai Alai. Formă numărul și ceru să vorbească de urgență cu
directorul, Michel Etorrini.
Cum îl auzi la celălalt capăt, îl anunță cu o voce tremurată pe
cât posibil abominabila descoperire pe care tocmai o făcuseră ea
și Tatiana Ricova.
 După aceea se făcu o liniște interminabilă.
— Alo... făcu Sephora. Sunteți acolo?
— Da... da, se bâlbâi Michel Etorrini.
Directorul clubului era afectat vizibil. Cu greu își adună ideile,
ca și cum tocmai primise o lovitură de bâtă în cap.
Ceea ce și era, într-un anume fel.
— Ascultați, reuși să articuleze în cele din urmă. Mai ales nu
plecați de acolo. Rămâneți unde sunteți. Voi închid^ imediat
traseul și voi trimite oameni care... care... în fine, poliția.
Închizâfid, Sephora Gray nu își putu abține un zâmbet, pe care
i-l ascunse ajutorului care era încă în picioare întorcându-se cu
spatele la ea. Clar, acest biet tip era jalnic, ca toți bărbații. îi
lipsea „sângele din vene“.
Nu ca la ea. Sau la Tatiana.
Trebuia să recunoască, Tatiana își jucase rolul la perfecțiune
când a fost vorba de trimis mingea exact unde trebuie sau de a
mima teroarea unei femei slabe care descoperise un cadavru.
Dacă ar fi continuat în actorie în loc să facă o carieră de
jucătoare profesionistă de golf, ar fi putut să câștige un Oscar. -
1
Oricum, Gerda va fi mulțumită. Ș i asta conta cel mai mult
acum. •
Profitând că una dintre ajutoare era aplecată asupra celeilalte,
încercând să o reanimeze cu lovituri de palme, Sephora o privi pe
Tatiana și îi adresă un semn de felicitare, cu degetul mare
ridicat. Tânăra rusoaică îi răspunse cu un zâmbet și un clătinat
din cap, semn că primise mesajul și înțelesese.
Sephora fu stupefiată să constate că avea fața plină de lacrimi.
Incredibil!
Plângea cu adevărat!
Chiar ar fi meritat un Oscar pentru asta...
Capitolul VIII
În douăzeci de ani de carieră, Boris Corentin și Aimé Brichot
nu văzuseră o asemenea stăpânire de sine. Cu atât mai puțin la
oameni care nu erau criminali înveterați, ci simpli martori.
Degeaba priviseră alternativ, când la Sephora Gray, când la
Tatiana Ricova, în biroul lui Michel Etorrini, nu reușiră să
descopere nici cea mai mică urmă de traumatism întâlnit, de
obicei la cei care descoperă un cadavru. .
Mai ales un cadavru atât de* atroce mutilat ca acela.
Ș i mai ales când martorii respectivi erau femei.
În mod normal, ar fi trebuit să plângă, să tremure convulsiv,
să fie bulversate sau să vorbească incoerent...
Dar la ele, nimic.
Nu săreau în sus de bucurie și nici nu arătau ca și când nimic
nu s-ar fi întâmplat. Nu. Erau... normale. Incredibil de normale.
Controlau perfect o situație tragică ca și cum nu era vorba decât
de o întâmplare, cu siguranță gravă, dar care nu le emoționă
deloc.
Sephora Gray și Tatiana Ricova le relatase descoperirea lor ca
și Cum ai povesti un accident nefericit care nu ta» privește. Sau o
dramă la cinema. Cu seriozitate, concentrate să nu omită nici un
detaliu, dar fără nici cea mai mică emoție vizibilă?
Boris Corentin își aprinse o Gitane blonde înainte de a
continua: '
— Bun... Mi se pâre că vă stăpâniți perfect nervii, amândouă.
Este deja un lucru bun.
Pentru prima dată, Sephora Gray îl privi cu ceea ce semăna a
zâmbet. Sau urma unui zâmbet. Dar oricum, un zâmbet care nu
avea nimic prietenos în el. Llii Boris i se păru că descoperă în el
chiar o urmă de condescendență.
— Dacă erați un obișnuit al lumii golfului profesionist de înalt
nivel, domnule inspector...
— Maior.
— ...maior, ați fi știut că la noi, autocontrolul și concentrarea
sunt împinse la un nivel pe care mulți oameni nici nu-l bănuiesc.
Oricine poate ajunge să joace golf, cu condiția să înceapă de
foarte tânăr și să nu facă decât asta. Dar de la un anumit nivel,
totul se face cu mintea. Mentalul, și numai mentalul, face
diferența dintre cel mai bun jucător din lume și, să zicem... al
doilea.
Pronunțând cuvintele „al doilea", Sephora Gray avu o expresie
de dispreț care îi deformă gura. Pe de altă parte, era foarte
frumoasă. în ansamblu. Dar avea ceva glacial care descuraja
dinainte orice tentativă de seducție saü de apropiere. •
Ceva pe care Boris îl pușe doar pe seama acestui faimos
autocontrol.
— Ei bine, zise el, pică foarte bine, și iată de ce: nu pot să vă
rețin, pe amândouă, mai ales pentru că participați la turneu iar
lipsa voastră ar fi remarcată. Dar trebuie ca absolut nimeni,
chiar nimeni, în afară de persoanele din această încăpere, să nu
afle ce vi s-a întâmplat.
—’Iar colegii dumneavoastră care au venit să ridice cadavrul
fetei? obiectă Tatiana Ricova.
— Sunt ofițeri de poliție care au depus un jurământ, răspunse
Brichot. Nu vă temeți în privința lor.
Corentin se uită fix la rusoaică, apoi la englezoaică.- ‘
.
— îmi puteți da cuvântul vostru că nu veți spune nimic despre
ce vi s-a întâmplat? Nimănui.
Cele două fete se priviră scurt și clătinară din cap în același
timp. -
—; Da, răspunse Tatiana Ricova, aveți cuvântul meu. •
— Și pe al meu, zise Sephora Gray. » Care adăugă imediat:
— Dacă nu mai aveți nevoie de noi, putem pleca? Jucăm peste
o oră și esté o rundă de importanță capitală. .
Boris privi stupefiat în ochii negri ai englezoaicei.
— Să nu-mi spuneți că după ce ați pățit, veți începe liniștite o
competiție de asemenea importanță și vă veți concentra ca și cum
nu s-ar fi întâmplat nimic?
— Ca și cum nu ar fi foșt nimic, poate nu, făcu Sephora Gray
ridioându-se. Dar ne vom concentra, desigur. Va fi puțin mai
dificil decât de obicei, asta e tot. '
— Mărturisesc că sunt uimit! exclamă Aimé Brichot când cele
două jucătoare ieșiseră din biroul lui Michel Etorrini. Așa un
sânge rece nu am mai văzut la nimeni!
— Nu este nimic de mirare, să știți, interveni Etorrini cu o
vocemoale. Orice jucător sau jucătoare de acest nivel
reacționează cu același calm. Le cunosc bine: sunt niște monștri
ai autocontrolului.
Corentin râse dezamăgit:
— Monștri, da... cum spuneți dumneavoastră.
Președintele clubului Hai Alai se șterse încă o dată cu batista
lui de mătase crem. Era livid, cu ochii rătăciți, atât de răvășit
încât, pentru o clipă, lui Boris și Aimé li se făcură milă de el.
Dar mila, în acea clipă, era îndreptată spre cele două nefericite
fete care fuseseră torturate în halul acela... până au murit.
De furie, Boris strânse în dinți filtrul țigării sale, care căzu pe
covor. Strânse de pe jos și aruncă totul mașinal în scrumiera
publicitară care era pe biroul lüi Etorrini.
Ca și sportivele de nivel înalt, și Boris Corentin era un
profesionist, care nu obișnuia să-și lase sentimentele personale
să se amestece cu misiunile sale.
Dar aici, tare ar avea o satisfacție deosebită să-i prindă pe
nenorociți) care fuseseră în stare să comită o asemenea
monstruozitate,, trebui să recunoască în sinea lui.
Chiar în acel moment începu și Etorrini să se plângă:
— dumnezeule! Fă ca măcar această a doua victimă să nu fie
una dintre jucătoarele din cadrul turneului! Vă imaginați panica,
dacă ar fi așa?
Corentin îl străfulgeră cu privirea.
— Domnule Etorrini, zise el cu o voce rece, înțeleg să fiți
îngrijorat pentru turneul „dumneavoastră", cum spuneți, dar
dați-mi voie să vă reamintesc de un minim de decență. Această
biată fată, pe care nu vom întârzia să o-identificăm, nu figura
poate în clasamentul celor mai bune jucătoare din lume, dar
avea totuși dreptul să trăiască!
Președintele clubului Hai Alai își flutură batista în fața lui ca
pe un drapel alb.
— Ș tiu, știu... scuzați-mă. Nu voiam să zic că... în fine, mă
înțelegeți. .
— Gata, făcu Corentin fără să mai insiste.
— Este adevărat, reluă Brichot, că dacă această tânără nu ar fi
o jucătoare profesionistă nu am fi nevoiți cel puțin să mai
inventăm Dumnezeu știe ce boală contagioasă ascunsă, pentru a
justifica dispariția ei. Pe lângă Jenny Crisp, care, să zicem așa,
deja este în izolare la spital... O a doua ar fi suficient să
declanșeze panica.
Se uită la ceas:
— Colegii noștri de la criminalistică din Biarritz mi-au promis
un raport cât mai detaliat posibil. Ar trebui să ni-l transmită prin
fax chiar aici, din clipă în clipă.
— Și din partea legistului de la Bordeaux, reluă Corentin
aprinzându-și din nou o țigară, încă nici o precizare referitoare la
faimoasele urme rotunde de pe cadavru?
— încă nimic, oftă Brichot.
— Clar, mergem pe bâjbâite, mormăi Boris.
Chiar în acel moment, faxul din biroul lui Michel Etorrini
începu să zumzăie. Cum începură să iasă foile din aparat, Boris
le smulse pe rând cu nerăbdare.
— Constance Bilaya, douăzeci și cinci de ani, farmacistă,
născută la Fort-de-France, domiciliată la Paris, strada-Jouffroy,
nr. 123, arondismentul XVII. Celibatară.
Urma o descriere, din partea legistului local, referitoare la
„tratamentul" care cauzase moartea victimei. Același lucru ca și
la prima: zdrobirea corpului, insistându-se pe față, sâni și sub
abdorhen. Erau și aici forme care semănau cu urme de încăl-
țăminte și misterioasele mici urme rotunde și dantelate.
Moartea, tot după părerea legistului, intervenise între orele
două și trei ale dimineții.
 — Exact de ce mă temeam, făcu Boris, întinzând foaia lui Aimé
Brichot. v
Se întoarse spre Michel Etorrini:
— Constance Bilaya, o cunoașteți?
Cel interpelat tresări ca și cum își reamintise brusc:
— Da! Mă rog, nu intim, dar o cunoșteam puțin, da. Ne-am
întâlnit o dată sau de două ori là bar. O fată fermecătoâre... ar fi
fost greu să nu o remarc.
— Era membră a clubului?
— Nu. A venit în această vară pentru prima dată. S-a înscris
pentru lunile iulie și august.
— Singură?
Etorrini se strâmbă:
— Cred că da. Referitor la ea, îmi amintesc ceva: mi s-a vorbit
de ea chiar ieri.
Boris, așezat pe unul din colțurile biroului lui Etorrini, se
întoarse spre el: '
— Ah, bine, și ce anume?
— Ei bine... părea ceva derizoriu, având în vedere ce se
întâmplase, dar domnișoara Bilaya a fost, într-un fel, cauza
unui... unui mic scandal, ieri dimineață.
Brusc foarte interesați, cei doi polițiști se aplecară mai atenți în
direcția președintelui clubului.
— Și? se impacientă Boris.
— Oh, nu era numai din vina ei, se grăbi să adauge Etorrini,
temându-se să nu fie atacat iar de Corentin. lată: membrii
clubului care se antrenau pe terenul de rezervă, ieri dimineață,
mi s-au plâns referitor la ținuta domnișoarei Bilaya și de
comportamentul profesorului ei de golf. Mi s-a spus că tânăra
era îmbrăcată într-o manieră prea... provocatoare. Oricum,
nepotrivită într-un club ca al nostru. Cât despre Serge Pasquier,
care o învăța, mi s-a spus că îi făcea avansuri fără perdea și într-
un mod... chiar indecent.
— Ați spus Serge Pasquier? insistă Aimé.
 — Da. Este profesorul nostru licențiat. Un fost profesionist și
un antrenor excelent. Dar care tinde
uneori să se comporte într-un mod, să zicem... deplasat cu
elevele sale. Am trecut cu vederea cât am putut, dar cred că va
trebui să mă hotărăsc să-l sancționez... ' .
Boris și Aimé schimbară o privire consternată, știind că
amândoi se gândeau lâ același lucru: acest Michel Etorrini avea
minte cât o lăcustă. Exemplul caracteristic de tip perpetuu „pe
lângă"...
Boris deschise gura ca să-i explice că în condițiile în care
numitul Serge Pasquier risca să fie suspectat de crimă cu
premeditare, „sancțiunile" ce urmau a fi luate împotriva lui de
către președintele clubului erau puțin... derizorii.
Preferă să nu zică nimic. La ce folos?
În loc de asta, fără a-i cere voie, luă telefonul lui Etorrini și
apelă serviciul cazierulüi judiciar, la Paris. Cum îi răspunse
cineva, se prezentă șkîi ceru să verifice „fișa" unui anume
Pasquier Serge și să-i trimită prin fax cât mai repede elementele
din dosarul său, dacă avea cazier. Boris era, deodată, ferm
convins că avea cazier.
— Cred că se impune o scurtă discuție cu acest eminent
profesor, tu nu crezi, Mémé? făcu Boris după ce închise.
— Tocmai voiam să-ți sugerez eu asta, frate.
Ieșiră fără a mai adăuga nici un cuvânt, lăsân- du-l pe
președintele clubului Hai Alai în consternarea lui.
Capitolul IX
Boris Corentin și Aimé Brichot găsiră terenul de antrenament
la aproximativ cinci sute de metri de club, dincolo de traseul
secundar.
Lângă b magazie mică, folosită și drept adăpost pentru
echipamente, se aliniau vreo douăzeci de covoare din iarbă
artificială. Pe fiecare din ele, un jucător - dar aici, în majoritatea
cazurilor, o jucătoare - lovea conștiincios în mingiile aflate într-
un sac de plastic. Cu „clac“-uri atât de numeroase încât formau o
veritabilă mitralieră sonoră, jucătoarele trimiteau mingiile pe o
peluză de mărimea unui teren de fotbal. Plină de mingi galbene \
zona de antrenament era străbătută în toate direcțiile de un
vehicul al cărui conducător era protejat de proiectilele care
cădeau de sus de o plasă metalică, o rețea cu ochiuri mici; de
fiecare parte, era echipat cu un fel de rulou care aduna mingiile.
Fără să-l fi văzut vreodată pe Serge Pasquier, Corëntin și
Brichot îl reperară imediat. Mai întâi pentru că era singurul care
stătea cu fața la o
1. Pe majoritatea terenurilor de golf, în cazul în care zona de
antrenament se află de-a lungul unei părți a traseului real, se
folosesc mingi de antrenament galbene, pentru a nu fi
confundate cu cele ale jucătorilor. jucătoare, pe același covor cu
ea. Apoi pentru că, de la depărtare chiar, se observa din
atitudinea, mimica, din maniera sa de a o atinge cu cea mai mică
ocazie, că o pipăia fără să se ascundă. ,
— Fără dubii, făcu Brichot arătând cu bărbia spre el, este
incorigibil tiptil!
Corentin clătină din cap:
— Ai putea spune că nu, pare a fi la curent cu moartea lui
Constance Bilaya... Doar dacă nu este el asasinul, bineînțeles.
Altfel, trebuie să recunoști că are un autocontrol identic cu al
celor două jucătoare de mai devreme.
Boris și Aimé se apropiară de Serge Pasquier care, aplecat
înainte, ținea mâinile așezate pe coapsele descoperite ale unei
tinere în bermude, sub pretextul că îi explică poziția picioarelor.
Descoperind ce elevă avea, Boris încetă pentru o clipă să-l mai
blameze pe profesorul de golf. S-ar fi așezat cu plăcere în locul
lui.
Era o fată brună, cu linii suple și cu o față mică perfect
sculptată, cu părul lung strâns în coadă de cal și un corp de vis.
Bermudele de pe ea, aproape mai scurte decât un șort, îi
descopereau picioarele lungi și bronzate, și cămașa bărbătească
din poplin alb pe care o purta cu mânecile suflecate și larg
desfăcută, lăsa să se întrevadă sânii fermi și ridicați, ale căror
sfârcuri roze se zăreau prin țesătura transparentă.
Ea ridică privirea spre Boris și fața, care până atunci afișa o
expresie de intensă contrarietate, probabil din cauza „atingerilor"
profesorului, i se lumină brusc. îi zâmbi arătându-și dinții mici
de felină și niște ochi de un albastru profund.
Observându-I, Serge Pasquier se întoarse.
— Da? făcu el spre cei doi polițiști.
Lăsând deoparte menajamentele, Boris își scoase insigna: •
— Maior de poliție Boris Corentin. Și căpitan de poliție Aimé
Brichot. Avem ceva de discutat, domnule Pasquier.
Acesta făcu ochii mari:
— Mă cunoașteți?
Lui Corentin îi veni în minte imediat o replică a lui Françoise
Rosay în filmul Le Cave se rebiffe: „Mi-au făcut un portret vorbit.
Nu puteam să mă înșel."
Se mulțumi să spună: ,
— Sunteți profesor de golf, se vede: sunteți Serge Pasquier,
greșesc?
— Nu.
— Atunci fiți drăguț să ne acordați câteva minute.
Cu un gest, îi arătă lui Pasquier spre un grup de copaci, la
vreo douăzeci de metri, și îi zâmbi brunetei fermecătoare:
— Scuzați-mă, vi-l aduc imediat.
Ea îi răspunse cu un zâmbet și replică cu o voce ușor voalată,
cu un puternic accent spaniol:
’ — Vă rog, țineți-l cât este nevoie.
Era clar că se bucura că o scăpau de acest fudul prea
îndrăzneț.
— Pot să știu ce se întâmplă? atacă sec Serge Pasquier imediat
cum ajunseră sub coroana copacilor, destul de departe pentru ca
nimeni să nu audă. Sunt în mijlocul unei lecții...
— Nu mă interesează că sunteți în mijlocul unei lecții,
replică^lur Boris. O veți relua după ce ne răspundeți la întrebări,
de acord?
Pasquier tăcu și se uită la Boris ca și cum era vorba de un
extraterestru. ,
Corentin profită de ocazie și îl analiză mai de aproape. Cel
puțin patruzeci de ani, fizic nu arăta rău, în ciuda unei ușoare
cuperoze și a unui început de chelie. Agățatul încă trebuia să mai
meargă în majoritatea cazurilor, cu elevele sale. Cu condiția să
nimerească femei nu prea pretențioase. Dar avea ceva neplăcut
în expresia feței, chiar și când zâmbea ca mai devreme. Ceva de
golan, de destrăbălat, care îi displăcea profund lui Corentin.
Acesta își aminti fugitiv de un coleg de regiment pe care nu îl
mai văzuse de câțiva ani, un adevărat obsedat sexual și un crai
înveterat. Colegul respectiv folosea o metodă directă, care avea
meritul, după cum spunea, de a nu-l face să piardă timpul:
stătea la terasele din cartier și, cum vedea o femeie sau o fată
singură, se apropia de ea și o întreba direct dacă i-ar plăcea să
facă dragoste cu el. Boris încă îl mai auzea cum se lăuda: „Din
zece, una îmi dă o palmă, șase mă trimit la plimbare și mă fac în
toate felurile și trei vor!"
Serge Pasquier avea același profil cu colegul său de regiment:
moale, lăudăros și fără orgoliu...
— Ieri, atacă el, ați avut o lecție cu o tânără de origine antiteză
cu numele Constance Bilaya.
. — Da, și ce?
Boris abia se abținu să răspundă: „A fost asasinată". Pasquier
nu era genul care să-și țină gura și vestea dramei trebuia să
rămână absolut confidențială. Cel puțin pentru momeflt.
— Și, zise el, eu sunt cel care pune întrebări. Ați revăzut-o ieri
seară?
Pasquier se încurcă ușor. încruntă din sprâncene ca și cum
avea nevoie să se gândească la răspuns și bâlbâi un:
— Ei... nu. Mai bine zis, trebuie să ne revedem în seara
aceasta. Am invitat-o la cină. De ce? Are probleme? Nu va putea
veni?
 Părea sincer contrariat. Pentru prima dată, Corentin își zise că
putea fi nevinovat. Continuă:
— Martori v-au văzut făcându-i avansuri destul de directe.
Avansuri cărora le-a răspuns favorabil, fiindcă, după cum
spuneți, a acceptat invitația dumneavoastră. Atunci de ce nu ați
mers chiar ieri seară?
Serge Pasquier ridică din umeri:
— Este o prostie. Eu nu puteam să vin, ieri seară.
— De ce?
— Pur și simplu fiindcă am fost la nunta surorii mele. Dacă ar
fi fost altceva aș fi anulat, vă dați seama. O fată așa de sublimă...
Un zâmbet amenințător îi apăru în colțul gurii când
pronunțase aceste ultime cuvinte. Un zâmbet care îl dezgustă și
mai mult pe Corentin care știa ce i se întâmplase acestei „fete
sublime".
— Și unde a avut loc nunta? continuă Brichot. >
— Sora mea s-a măritat la biserica Saint-Jean- de-Luz,
răspunse Pasquier fără a ezita o secundă, lai* sărbătorirea a avut
loc la Chez Pablito, în Ascain.
Înțelegând că, fără a ști chiar la ce îi trebuia, era interesat să
aibă un alibi solid, adăugă precipitat:
— Eram acolo, puteți verifica! Am cel puțin două sute de
martori. Petrecerea a început pe la ora șase și s-a terminat pè la
patru dimineața!
— Vom verifica, îl âsigură Boris. Până atunci, continuați-vă
lecțiile de golf și să nu părăsiți regiunea sub nici un pretext, ați
înțeles?
— 'Nu vă faceți griji, răspunse Pasquier cu un zâmbet.
Suntem în plin sezon și carnetul meu de lecții este arhiplin. Să
plec acum ar fi chiar ca o dezertare. Trebuie să-mi păstrez
reputația! •
Boris se abținu să-i răspundă că reputația lui era prea adânc
băgată în noroi pentru a o mai putea susține.
— la zi, Boris, făcu Aimé Brichot după ce îl lăsară pe
profesorul de golf lângă fermecătoarea lui elevă spaniolă, nu aș
vrea să-ți reproșez, dar cred că ai fost un pic prea blând, cu.
acest tip. Știi la fel de bine ca mine că nu ține povestea cu nunta.
Din contră, chiar: dacă era efectiv printre două sute de persoane,
cum spune el, două sute de persoane care înfulecau, dansau și
se distrau era o joacă de copil pentru el să dispară o oră sau
două, destul ca să o omoare pe biata fată și să revină ca și cum
nu s-ar fi întâmplat nimic. Nimeni nu ar fi observat.
Continuând să meargă pe sub copaci, în direcția sediului
clubului, Boris zâmbi puțin plictisit.
— Ș tii bine bă și eu m-am gândit la același lucru, Mémé. Ș i că
nu exclud această posibilitate. Din nefericire, nimic nu ne
dovedește că Serge Pasquier a lipsit de la petrecerea nunții
surorii lui. Și nu ne-o va spune el. .
Respiră adânc aroma de iarbă proaspăt tunsă care îi gâdila
nările și adăugă:
— Dar, orice ar fi, vom fi atenți la acest șmecher. Fiindcă,
vinovat sau nu, este departe de a fi curat.
Ajungând în biroul președintelui clubului, Corentin și Brichot
avură confirmarea că, efectiv, Serge Pasquier nu era „curat".
Faxul trimis de serviciul de cazier judiciar le demonstră nu
numai că Pasquier era în evidența lor, ci și că era cunoscut cu o
serie de delicte care riscau să-i agraveze problemele din present.
Trecând drept un alcoolic violent, profesorul de golf de la Hai
Alai fusese cercetat de mai multe ori în cazuri cu lovituri și
răniri. De fiecare dată victime erau femeile, dintre care cele două
soții, care ceruseră și - nu era ceva surprinzător - obținuseră di-
vorțul. Suferise două condamnări cu suspendare, o privare de
libertate de patru luni și recent primise o amendă de
cincisprezece mii de euro despăgubiri și daune în favoarea uneia
dintre „cuceririle" sale pe care o bătuse.
— Nu e de mirare că nu poate să-și permită să nu mai predea
lecții! făcu Brichot șțergându-și fruntea cu batista lui mare în
carouri. în orice caz, iată ce ne confirmă bănuielile. Un astfel de
tip este în stare să omoare, nu?
Așezat pe biroul lui Michel Etorrini, care lipsea, Boris își
scoase pachetul de Gitanes blondes și își aprinse una.
— Ai dreptate, Mémé, mormăi el, cu fruntea brăzdată de riduri
neliniștitoare. Sigur este capabil. Din nefericire, cazierul lui, atât
de plin, nu constituie totuși o probă că a ucis-o pe Constance
Bilaya... Nici pe altcineva.
Trase câteva fumuri și adăugă:
— Apoi, vreau să-ți zic un lucru, frate: acest Serge Pasquier,
dacă este capabil de violență, luat la bani mărunți este un fricos
de prima mână, mi se pare; nu este un tip care să-și asume și. cu
atât mai puțin, să-și revendice actele. în cël mai bun caz a comis
crimele din spirit de aventură. Nu are nimic de criminal
machiavelic și de nebun care lasă voluntar indicii pentru a momi
poliția. Are mai degrabă personalitatea lașului. Stilul de a face
totul pentru a nu fi prins. ,
— Nu am spus contrariul, făcu Brichot ridicându- și ochelarii
pe nasul ușor coroiat. Dar nu înțeleg unde vrei să ajungi...
Boris îl privi lung: .
— Aici vreau să ajung, Mémé: dacă efectiv Serge Pasquier ar fi
ucis-o pe Constance Bilaya, nu ar fi îngropat-o în
mijlocul'terenului de golf, sub trei centimetri de nisip, unde era
sigur că va fi găsită foarte repede și<-mai mult, având în vedere
locul, am fi putut face legătura cu el. Ori, ușurința și rapiditatea
cu-care cadavrul acestei biete fete a ieșit la suprafață, dacă pot
spune așa, dovedește un lucru: cel sau cei care au omorât-o
voiau să o descoperim. Și cât mai repede posibil... .
Capitolul X
Niciodată Gerda Wilson, zisă Leoaica, nu își adeverea mai bine
porecla decât în. acele clipe.
Clipe pe care nici un obișnuit al jocului de golf, nici o cameră
de televiziune nu le va surprinde vreodată.
Clipe în care, ca o leoaică, se arunca asupra unui corp
dezbrăcat și lipsit de apărare, pentru a-l acapara.
 De departe, ar fi părut că se pregătea să o devoreze de vie pe
cea care părea a fi mai mult prada decât partenera ei sexuală.
Prada, care se afla sub ea, supusă și tremurând ușor, ca o
virgină oferită drept sacrificiu unui zeu canibal.
Prada ei, care nu era alta decât Amélie Dufresne, soția lui
Gérard Dufresne. Chiar cea care descoperise fără să vrea corpul
lui Jenny Crisp.
Culcată pe spate, complet dezbrăcată, pë patul mare al Gerdei
Wilson, în camera acesteia de la hotel Regency, Amélie Dufresne
ar fi urlat de teroare și ar fi fugit dacă ar fi știut că femeia cu care
se pregătea să facă dragoste nu era altcineva decât călăul celei al
cărui cadavru îl descoperise ea...
Dar în acea clipă, Amélie Dufresne uitase cu totul de acest
coșmar.
Își ținu respirația.
Această femeie, Gerda Wilson, care mergea în patru labe
deasupra ei, era în același timp superbă și... monștruoasă.
Mai întâi pentru că era imensă. Mai ales văzută așa de
aproape.
Cu totul.
Părul ei roșcat era ca o flamură în jurul capului și șuvițele îi
mângâiau chipul, sufocând-o cu mirosul puternic de mosc. -
Corpul ei gigantic - avea cel puțin un metru optzeci - o
acoperea complet și Amélie se simțea ca o vrabie în ghearele unui
vultur.
Coapsele mari ale Gerdei, fundul ei de zeiță, ar fi putut fi ale
unei statui antice sculptată la dimensiuni mărite: încă o dată și
jumătate față de înălțimea unui om.
Smocul arzător - în sens literal, atât de puternică era culoarea
încât părea că-i incendiază pielea presărată cu pete - portocaliu
ca și părul, îi devora abdomenul și o pătrundea până între
picioare...
Dar mai ales sânii Gerdei Wilson o impresionau cel mai mult
pe Amélie Dufresne.
 Doi sâni enormi, grei dar fermi, suspendați deasupra ei ca
două burdufuri pline, ale căror areo- le roz erau mari cât o
farfurioară și ale căror sfârcuri groase și plisate păreau că o
privesc drept în ochi.
Pentru o clipă, Amélie Dufresne simți că o cuprinde un început
de panică și fu tentată să fugă.
Ce făcea ea acolo?
Ș tia foarte bine ce făcea.
Se pregătea să facă dragoste cu această femeie, această
golfeuză profesionistă - încă una din campioanele lumii - care o
agățase deschis, la sfârșitul după-amiezei, la barul clubului.
Chiar dacă îi plăceau mai mult bărbații, Amélie Dufresne
fusese dintotdeauna bisexuală.
Ceea ce se abținuse să-i mărturisească lui Gérard, soțul ei.
Un bărbat atât de drăguț, de atent și mai ales atât de bogat, un
bărbat care, cerându-i mâna, îi oferise o cale de a ieși din
infernul în care trăise mereu, pentru a ajunge în. paradis pe
drumul cel mai scurt... Ar fi fost păcat să strice totul mărturisin-
du-i înclinații care nu i-ar fi convenit. Care... să-l facă să se
răzgândească.
Iar în privința sexului, o cucerise din cauza banilor lui. El
visase mereu să se însoare cu o „bombă sexuală" iar în acest
domeniu Amâlie'își ținuse promisiunile. Ea își respectase partea
ei de contract, într-un fel, și în această privință nu avea ce să-și
reproșeze.
Numai dacă nu și-ar reproșa această „lovitură subtilă" din
contractul lor de căsătorie.
Gérard de fapt o „abandonase" cu o seară în urmă, pentru trei
zile, ca să participe la un turneu important, din zona Parisului,
unde ea nu dorise să îl însoțească. Fără nici o remușcare: pur și
simplu pentru că nu voia să părăsească soarele de pe Coasta
bască pentru vremea ploioasă din Île-de- France, chiar și pentru
o perioadă scurtă. Gérard o înțelesese perfect. Ș i apoi, asta îi
permitea să se concentreze asupra jocului, fără a mai fi obligat
să se ocupe de soția sa, care îl asigurase că va avea foarte bine și
singură grijă de ea.
Ceea ce și făcuse de altfel în această dimineață, făcându-și
runda de optsprezece găuri singură, înainte de a veni să stea la
bar, pentru a-și potoli setea cu un Perrier mare.
Aproape imediat, uriașa roșcată venise să se așeze pe taburetul
alăturat și îi adresase un zâmbet de crocodil gata să-și sfâșie
prada.
Amélie o recunoscuse imediat pe Gerda Wilson, ale cărei
fotografii și interviuri umpleau revistele de golf pe care le devora
Gérard. Nu își mai amintea exact despre ce îi povestise
campioana, dacă o întrebase de jocul ei... și că fusese flatată de
faptul că o jucătoare de talie internațională ca Gerda Wilson se
interesează de o debutantă ca ea...
Amélie înțelesese repede că nu cunoștințele ei de golf o
interesau pe Gerda Wilson, ci persoana ei.
Ea, cu picioarele ei interminabile, sânii orgolioși și fermi care îi
deformau tricoul, fesele înalte și tari... pe scurt, „bomba sexuală"
care era și pe care Gérard o găsea irezistibilă. •
Era evident că nu era singurul.
Aproape imediat, Amélie căzuse pradă farmecului particular al
Gerdei Wilson.
Sau mai degrabă în capcana ei.
\Xocea ei răgușită și gravă o hipnotizase iar ochii ei verzi o
atacaseră brusc. Ochii ei... două smaralde în care dansau flăcări
teribile... O privire pe care nu o puteai fixa și de care era
imposibil să scapi.
Gerda Wilson o invitase la cină.
Invitase... sau convocase, cam așa ceva.
O cină în sala Napoleon III a restaurantului de la hotel, de care
Amélie abia își mai amintea, așa de repede se petrecuse totul.
Gerda a făcut-o să vorbească despre ea, despre viața ei de
odinioară, despre căsătoria lor... Și deodată,.fără să-și poată da
seama ce i se întâmplă, se trezise în apartamentul golfeuzei care
o dusese în camera ei cu o forță irezistibilă, îi smulsese hainele și
o împinsese pe pat. Apoi, se dezbrăcase și ea. Mai încet. Iar
Amélie descoperise acest corp incredibil, minunat și terifiant în
același timp, care se pregătea să-l acapareze pe al ei...
Ea făcu un salt și corpul Améliei se întinse ca un arc, ca și
cum ar fi fost electrocutată.
Gerda tocmai își pusese o mână, mare și musculoasă ca o
lopată, pe deschiderea aurie de sub abdomenul ei. Cu palma
lipită pe pubisul Améliei, îi băgă două degete în adâncul
intimității ei, cum face un jucător de bowling çu bila când se
pregătește să o lanseze.
Amélie țipă, sub'acest viol de o bruschețe neașteptată. -
Apoi, dintr-odată, lucrurile se precipitară.
Fără să-i dea drumul, Gerda sări pe „victima" ei și își lipi gura
mare și roșie de a ei. Amélie simți limba ciudatei sale partenere
înfășurându-se în jurul limbii ei, explorând#cele mai mici colțuri
cu o agilitate infernală.
În același timp, cu cealaltă mână, Gerda începuse să-i
ciupească sfârcul stâng cu o asemenea violență încât tânăra țipă
din nou, însă țipătul îi fu înăbușit de gura celei de deasupra ei.
Gerda continuă așa timp de câteva minute și Amélie avp surpriza
să constate că durerea i se transformă'în plăcere. Simți că o
.minge de foc i se formează în abdomen și o iradiază în tot corpul.
Gerda se ridică atunci cu un zâmbet victorios.
— Ești udă, mica mea târfă ! făcu ea cu vocea ei răgușită. .
Ș i, fixând-o cu ochii ei verzi, își duse degetele la gură și le
supse îndelung, degustând cu gesturi de pisică siropul parfumat
pe care îl adunase.
— Tot îmi e sete, adăugă ea.
Imediat, se aruncă între coapsele lungi și pline ale Améliei,
care aștepta mângâierea limbii ei. în loc de asta, simți mâinile
puternice ale Gerdei sub fesele ei, cu palmele în sus... O ridică
fără probleme ca un elevator care ridică un teanc de cutii.
Literalmente fu smulsă de pe cuvertura din mătase albă și se
trezi cu picioarele în aer, cu ceafa îndoită și coapsele așezate pe
umerii Gerdej, care în acel moment se așeză la masa cu un apetit
feroce.
Nu era o limbă care îi mângâia feminitatea Améliei, era... un
fel de mulinetă electrică. în același timp, era suptă și devorată de
buzele vorace ale Gerdei, care reușea simultan și să-i muște
clitorisul roz, ascuns bțne.
Amélie nu era decât un obiect, o frunză în mijlocul furtunii, o
păpușă de cârpă, prizonieră în mâjnile unei atacatoare...
Îi fu iar frică.
Dar nu pentru mult timp.
Foarte repede, teama i se risipi o dată cu plăcerea vulcanică,
irezistibilă, care o ardea și o înnebunea.
Crezu că o să leșine când va fi cuprinsă de orgasm.
Un orgasm de o violență pe care nu o cunoscuse în viața ei, cu
nici un bărbat... nici o femeie.
Gerda o lăsă să cadă ca pe o jucărie care nu mai place. Amélie
rămase nemișcată câteva minute, pe pătură. Cu capul într-o
parte, nu se mai putea mișca, sau vorbi.
— Cu... cum ați... ai făcut asta? reuși în cele din urmă să
întrebe.
Gerda Wilson izbucni într-un râs sălbatic.
— Un mic secret de femeie, scumpo., de femeie care iubește
femeile. Și numai femeile. Și care le cunoaște cum nici un bărbat
nu va putea vreodată să le cunoască.
Amélie se mulțumi cu răspunsul primit. Oricum era prea
ocupată să-și recapete răsuflarea.
Răsuflarea pe care Gerda i-o tăie iar, scurt, când se aruncă
brusc peste ea cu toată greutatea.
— Nu... Oprește-te! gemu Amélie cu o voce stinsă. Mă... mă
sufoci!
Drept răspuns, Gerda o mușcă de lobul urechii înainte de a-i
șopti:
— Așteaptă puțin. Nu ai văzut încă nimic. Vei vedea ce îți
rezerv acum... .
Apoi, foarte lent la început, începu să se miște în sus și în jos,
cu fiecare centimetru pătrat de piele lipit de a ei, dar mai ales în
zona dintre coapse.
Cam la fel ca un bărbat care penetrează o femeie în poziția
așa-zisă a „misionarului".
Dar acum, nu semăna cu nimic.
. Ș i, deodată, atunci când Amélie se întreba ce îi „rezervase"
golfeuza, fu bulversată de surpriză.
Ceva o penetra.
Ceva lung și tare... ca un penis.
Un penis de dimensiuni modeste, dar totuși un penis. .
Gerda Wilson nu era nici travestit, nici hermafrodită. Amélie se
asigurase de asta puțin mai devreme, când se dezbrăcase în fața
ei.
Apoi, deodată înțelese și șocul o făcu să țipe.
Acel ceva cu care Gerda tocmai o... penetra, nu era altceva
decât un clitoris!
Clitorisului ei!
Care trebuia să fie incredibil de supradimensionat în prezent,
dar care, atunci când se dezbrăcase, nu era încă în erecție, deci
nu se vedea.
Ț ipătul ei de surpriză se transformă repede în urlete de plăcere
și curând un val de plăcere o cuprinse. Un nou val mai puternic,
mai intens, decât tot ceea ce știa ea. Și care, retrăgându-se,
provocă un al doilea orgasm, mai violent chiar decât'primul,
aproape insuportabil.
Jipâ.
In aceeași clipă, Gerda Wilson scoase un răget triumfător care
îi justifica pe deplin porecla de „Leoaica".
Dar Amélie abia îl auzi.
Pentru că, de această dată, leșinase.
În genunchi între picioarele Améliei, care nu își revenise încă,
Gerda Wilson o privi o clipă cu un zâmbet răutăcios.
 Dar nu la ea se gândea.
Ci la Serge Pasquier.
Serge Pasquier, pe care îl văzuse pe terenul de antrenament, în
ajun, când era „lucrat" de doi țipi care nu puteau fi decât polițiști.
Serge Pasquier, în consecință, era în colimatorul lor.
Bineînțeles, polițiștii nu aveau nici o probă care să le permită
să-l acuze de moartea lui Constance, dar cu trecutul lui de
alcoolic și violent, era un suspect ideal. Desigur asta își zicéau
polițiștii, care trebuiau să se simtă foarte tare frustrați, săracii,
că nu puteau să-l prindă și nu așteptau fără îndoială decât cea
mai mică greșeală din partea lui pentru a-l aresta.
Ei bine, această mică greșeală, o va provoca ea, Gerda Wilson!
Cu ajutorul, voluntar sau nu, al fermecătoarei blonde pe care
tocmai o aranjase.
Lăsă să-i scape un zâmbet de satisfacție în perspectiva
frumosului „duble" pe care urma să-l realizeze.
1. Să-l trimită la închisoare pe această lepădătură de Serge
Pasquier, care reprezenta genul de bărbat pe care îl ura cel mai
mult.
2. Să elimine, cu ajutorul membrelor cercului" ei „apropiat",
pe următoarea „trădătoare", următoarea condamnată de pe lista
lor secretă. Ș i asta, fărăcel mai mic risc de a fi tulburate.
Se uită la ceasul pe care nu îl dăduse jos.
— Bine, murmură ea la adresa Améliei, încă leșinată. Avem
timp. îți voi da un energizant, frumoasa mea, ca să fii în formă
pentru următoarea ta întâlnire.
Se îndreptă, încă dezbrăcată domplet, spre mini- barul din
apartamentul ei și pregăti două pahare mari de whisky. Unul
pentru ea, unul pentru Amélie, căreia îi aruncă un zâmbet
agresiv atunci când se întoarse în cameră, unde tânăra își
revenea încet.
— Deci, îți revii? zise ea întinzându-î paharul.
Amélie zâmbi ușor și se mulțumi să clatine din cap pentru a
confirma. înghiți un gât de băutură și se strâmbă. De această
dată, își revenise complet.
Gerda se uită din nou la ceas.
— Bine... Gata cu distracția, acum îmi vei face un mic serviciu.
— Bineînțeles, făcu Amélie, puțin surprinsă de tonul autoritar
al Gerdei. Dar poți să mi-o ceri frumos, nu?
Leoaica izbucni în râs.
— Bineînțeles că pot să te rog frumos, zise ea. Din nefericire,
fiindcă sunt șanse mari să refuzi, mă tem că trebuie să fiu
impunătoare. ,
Sprijinită într-un cot, Amélie încruntă din sprâncene,
— Ah! Ce fel de serviciu?
"Gerda luă un gât de whisky înainte de a începe:
— De fapt, este vorba-de două servicii... complementare, într-
un fel.
Abia terminase de explicat despre ce era vorba și Amélie sări
din pat, oripilată și furioasă în același timp.
— Nu se poate! țipă ea. Ești complet țicnită sau ce?
— Puțin, da, trebuie să recunosc, glumi Gerda. Dar nu chiar
așa de mult. Nu atât de mult încât să nu realizez că ții mult la
soțul tău. Că lui, după cum mi-ai povestit la masă, nu i-ar plăcea
să ai aventuri fără să știe. Mai ales aventuri feminine... Bărbații
sunt foarte bănuitori în această privință. Asta le rănește orgoliul,
bieții de ei. Mai realizez foarte bine și că dacă ar cere și ar obține
divorțul, ai ajunge într- un rahat de toată frumusețea, ca să
vorbim politicos.
— îi voi spune totul și mă va ierta! încercă Amélie.
— Ești pregătită să-ți riști confortul în acest caz? făcu Gerda
zâmbind iar. Te simți în stare să-ți reiei fosta ta ocupație de show
girl, cu un salariu derizoriu, cretini care te pipăie în fiecare seară
și patronul localului căruia va trebui să i-o sugi, doar pentru a-ți
păstra slujba? Ei? Ești pregătită să te întorci la această viață?
Dacă da, bravo! îți admir curajul!
Amélie Dufresne rămase tăcută, deprimată.
Nu, nu era pregătită să se întoarcă la acea viață. Mai bine ar
muri. Iar Gerçja Wilson, care era poate țicnită dar nu proastă,
înțelesese perfect.
O avea la mână. ‘
— Bine, zise în fine Amélie cu un suspin resemnat. Sunt de
acord. Dar îmi juri că nu-i spui nimic soțului meu?
— Ai cuvântul meu! făcu solemn Gerda ridicând mâna. De
altfel, nu vorbesc niciodată cu bărbații.
Adăugă, pe un ton amenințător puțin voalat:
— Doar în caz de necesitate absolută, bineînțeles.
Ca în fiecare seară, Serge Pasqpier servea cina la restaurantul
de la club. Singur, ca de fiecare dată când nu reușise să convingă
o fată să împartă cu el cina... și mai mult, afinitățile. Ceea ce, nu
mărturisise nimănui, se întâmpla mai mereu.
Avea și un apartament în oraș, la Biarritz, dar prefera să cineze
la club decât să stea singur în fața televizorului cu o gustare
rece. Mai ales că aici mesele erau gratuite pentru el, ca profeșor
titular, ceea ce îi pica bine la datoriile pe care le avea. Și pentru
că era puțin cam zgârcit. în plus, aici, avea ce vedea. Cât de cât.
Fiindcă de obicei, membrele clubului se întorceau în vilele lor
pentru a mânca și era în majoritatea timpului aproape singur în
sufrageria mare decorată în stil englezesc.
Cu excepția acestei perioade când, din cauza turneului,
oamenii întârziau mai mult ca de obicei. Mai erau și jucătoarele,
djntre care unele luau masa acolo șî care erau aproape toate
celibatare...
De ceva timp, Serge Pasquier nu înceta să privească spre masa
la care patru fete trăncăneau bucuroase între ele, fără a-i acorda
cea mai mică atenție, în ciuda eforturilor disperate pe care el le
făcea în acest sens.
Oftă âmestecând în cafea.
Nu, era clar, și în această seară va sta liniștit.
— Hei, ești trist? făcu deodată o voce, foarte aproape de el.
:
Pasquier ridică privirea și descoperi silueta înaltă și masivă a
Gerdèi Wilson. Ca un amator de golf ce era, ar fi fost normal să
se bucure că vorbește cu una dintre cele <nai bune jucătoare din
lume, dar cu toate că era la agățat în acea seară, fu dezamăgit
total. Gerda Wilson era o lesbiană notorie pe care, din câte știa
el, nu avea nici o șansă să o „întoarcă de pe calea cea dreaptă",
chiar apelând la toate resursele farmecului său irezistibil. Era
chiar ceva extraordinar că îi vorbește și chiar îi zâmbește, cum
făcea în acel moment.
Dar se lumină imediat descoperind creatura care stătea lângă
Gerda Wilson. •
Pe aceea nu o cunoștea, dar nu rămânea decât să facă
cunoștință.-
O adevărată bombă! ;
Din politețe, se ridică. . ■
— Ț i-o prezint pe Amélie Dufresne, se repezi Gerda Wilson. O
jucătoare amatoare care se descurcă destul de bine. M-a
întrebat, dacă știu un profesor bun. M-am gândit imediat la tine.
— Ai făcut foarte bine! făcu Pasquier uitându-se învăluitor
către Amélie. '
—. Ne putem așeza pentru cinci minute? întrebă Gerda luând-
un scaun fără să mai așteptă răspunsul.
.Cele două femei se așezară în fața lui Pasquier. Gerda Wilson
se aplecă spre el luând o expresie cât mai amicală posibil. Ceea
ce îi ceru un efort mare.
— Spune, scuză-mă dacă sunt indiscretă, dar din întâmplare
am văzut doi țipi discutând cu tine ieri. Aveau figuri de băgăcioși.
Erau polițiști?
Pasquier clătină tădut din cap.
— Ceva grav? întrebă Gerda cu o solicitudine perfect mimată.
— Nu știu încă, făcu Pasquier cu o privire dq câine bătut. Sper
că nu.
— Chiar voiam să-ți spun că suntem de partea ta. Dacă ai
nevoie de ajutor, nu ezita să mă chemi. Sau pe oricare altă fată.
Ș tii că te iubim mult. Nu te vom lăsa de izbeliște.
 — Mulțumesc, mă bucur să aud asta, făcu antrenorul căruia
nu îi venea să creadă.
Gerda Wilson, care era cunoscută că detestă bărbații, era
ultima persoană din partea căreia se aștepta să primească cel
mai mic ajutor.
„Este ciudat, gândi el, cum se pot înșela oamenii..
Brusc, campioana își opri un căscat, și acesta fals și se ridică. .
— Bun, zise ea, asta voiam să-ți zic. Sunt frântă după cele
treizeci și șase de găuri de azi și mai am și mâine. Vreau să dorm.
Vă las.
— Mult noroc pentru mâine, îi zise Pasquier.
— Mulțumesc.
Se aplecă spre Amélie:
— Ai grijă, zise ea suficient de tare pentru 'ca Pasquier să audă
și pe un ton de glumă. Este un redutabil seducător. Nu îi rezistă
nici o femeie. în afară de mine, bineînțeles.
Serge Pasquier nu văzu semnul făcut cu ochiul de Gerda
Wilson Améliei chiar înainte de a pleca.
Nu văzu decât zâmbetul fetei sublime, rămasă singură cu el la
masă.
Un" zâmbet plin de promisiuni erotice.
Viața era plină de surprize. •
De surprize foarte, foarte plăcute...
Capitolul XI
. •/
Butonând la telecomanda televizorului din camera lui de hotel,
BorisCorentin se gândi că el, care cu opt zile în urmă nu știa
nimic despre golf, sfârșise prin a deveni un expert în materie.
De o oră urmărea, gândindu-se la altceva, pe Canal +,
rezumatul zilei care trecuse despre turneul profesionist feminin
de la Hai Alai. Un zâmbet îi apăru pe buze când o văzu pe
fermecătoarea Ingrid Sommersfetd, partenera lui din ajun,
executând strălucitor o lovitură din rough VII și trimițând mingea
VII Situat între traseu și copaci, rough este o bandă de vegetație suficient de înaltă și de stufoasă încât
mingea riscă să se blocheze în ea. Să scoți mingea de acolo necesită o lovitură delicată, având în vedere
la un metru în apropierea drapelului, în aplauzele publicului
aflat pe marginea terenului. •
Ș i Boris ar fi aplaudat-o, dar pentru performanțe care nu
țineau de golf.,
Secvențele se derulaur*de la o jucătoare la alta, de la o lovitură
la alta. Reportajul mai prezenta și o serie de participante care se
înfruntau pe rând cu aceeași problemă: de exemplu, o lovitură la
gaura numărul trei, unde porțiunea de gazon era înconjurată de
apă, ceea ce făcea ca mingea să atingă obligatoriu suprafața de
apă._Mingea ori trecea, ori cădea în apă. Boris fu impresionat de
măiestria acestor fete, care în majoritate reușeau lovitura ca pe o
simplă formalitate, ceea ce pentru un jucător amator ar fi fost un
chin.
Privindu-le, Boris înțelegea, efectiv, de ce acest joc necesita o
capacitate de concentrare aproape inumană și nervi de oțel.
Dintr-o dată a înțeles mai bine reacția - sau mai degrabă, lipsa
reacției - lui Sephora Gray și a Tatianei Ricova, pe care
descoperirea unui cadavru desfigurat în mijlocul terenului de golf
abia le șocase.
Le văzu și pe tina, și pe cealaltă, la televizor. Apoi a urmat
turul impresionantei roșcate cu ochi verzi care își'manifestase,
violent dar în liniște, ostilitatea față de el, din motiv că ura
bărbații. De la comentatori a aflat pă o cheamă Gerda Wilson, că
era franțuzoaică de origine americană și că se afla pe locul cinci
în topul jucătoarelor profesioniste.
Văzând-o executâpd * lovitura, Boris fu impresionat de forța ei
și se gândi că trebuia să fie în stare să-i zboare capul cu o
singură mișcare... .
Golf, numai golf. Ș i la televizor și.la cinci kilometri de acolo, pe
terenul de la Hai Alai, pe care el și Brichot îl străbăteau de trei
zile, fără să rezulte nimic din această anchetă care trena într-o
manieră exasperantă...
Golf și fete... Numai fete sau aproape...

înălțimea ierbii din locul respectiv.

 Acest ultim element, în mod obișnuit, l-ar fi bine dispus pe
Boris.'
Dar nu și în împrejurările prezente. Din contră, i se părea că
toate aceste fete îi mascau realitatea, o ascundeau ca după un
nor de feminitate...
Se făcu în sinea lui idiot* și ridică din umeri.
Brusc, sătul de atâta golf și de toate fetele, stinse televizorul și
aruncă telecomanda pe pat.
La fel de brusc, fără să știe chiar de ce, se gândi la Ghislaine.
-
Ghislaine Duval-Cochet, prietena lui intimă, amanta lui
declarată. „Pantera cartierelor bune", cum o porecleau prietenii și
uneori și el. Atât de sublimă pe cât de elegantă, atât de rafinată
pe cât de expertă în jocurile dragostei... •
De câțiva ani, era între ei un fel de convenție: fiecare făcea.ce
voia, cu cine voia, în absența celuilalt, dar își acordau mutual
prioritate absolută când se aflau în același oraș.
Ceea ce nu se întâmpla destul.de des, fiindcă Ghislaine Duval-
Cochet, directoare a unei importante case de modă, își petrecea
viața în avioane și palate, în cele patru colțuri ale planetei.
Deodată, Boris simți nevoia să o vadă. Avea nevoie de ea
mereu. Acum însă simțea o nevoie de ea, într-un fel, și pentru
cauze pe care nu încercă să și le explice.
Cu puțin noroc, poate nu era la celălalt capăt al lumii... '
Se duse la telefonul aflat pe masă și formă din memorie
numărul de mobil al lui Ghislaine. Știa că, din motive
profesionale, avea telefonul conectat la un satelit permițându-i să
aibă o acoperire la nivel planetar.
Cu alte cuvinte, putea fi găsită oriunde. .
Soneria îi răsună în ureche iar Boris își pregătea scuzele în
cazul în care „la ea“ ar fi ora patru dimineața și ar trezi-o.
— Alo! se auzi vocea lui Ghislaine după ce sunase de doiiă ori.
-
— Sunt eu, făcu simplu Boris. Dormeai?
 Ț ipătul de bucurie al lui Ghislaine dovedea că nu dormea și
era bucuroasă să-l audă.
— Scumpul meu polițist! țipă ea. Ce bucurie să te aud!
— Și eu la fel. Unde ești? La Tokyo? La Los Angeles?...
— La Paris. Dar acum douăzeci și patru de ore, încă eram la
Sankt Petersburg. Tu, unde ești?
— Pe coastajoască, oftă Boris.
Sex și mâncare? îl ironiză Ghislaine. .
— Nu, golf. Și nu este deloc plăcut, te asigur. Un caz foarte
greu. Și toate astea în plin turneu profesionist feminin!
Ca să o „necăjească" pe Ghislaine, adăugă: .
— Sunt înconjurat de femei. Numai femei sunt aici. _ Boris se
aștepta la o reacție glumeață, în genul: „îți interzic să te uiți după
ele!“, dar, în loc de asta, Ghislaine, spre marea lui uimire,
izbucni în râs.
'— Atunci, dragul meu... cel puțin, pot sâ dorm liniștită!
— Ce vrei să spui? -
— Că sunt puține șanse să mă înșeli cu una dintre ele!
— Și de ce? făcu Boris, aproape supărat.
— De ce? făcu Ghislaine fără să se oprească din râs. Fiindcă
jucătoarele profesioniste de golf sunt în mare majoritate lesbiene,
dragul meu! Este ceva de notorietate publică, lată de ce!
Deodată, Boris avu senzația că tocmai a trecut pe sub un duș
rece și că se trezea ca din comă.
— Vino! se auzi spunându-i lui Ghislaine.
— Cum?
— Vino, te rog. Să ne întâlnim. Am nevoie de tine.
De această dată, Ghislaine fu cea surprinsă.
— Și de ce?
—Fiindcă ești femeie.
Se făcu liniște la celălalt capăt al firului. Era evident că
Ghislaine se întreba dacă nu cumva „scumpul ei polițist" nu
primise o lovitură de crosă de golf în cap.
— De acord, se hotărî ea în cele din urmă. Sosesc. Chiar am
două sau trei zile libere. Nu văd prea bine cu ce te-aș ajuța, dar...
nu pot scăpa ocazia de a ne întâlni. .
Boris închise zicându-și că dacă toate jucătoarele profesioniste
erau lesbiene, erau totuși și excepții.
Ca frumoasa Ingrid Sommersfeld, de exemplu...
Dar era inutil să mai afle și Ghislaine.
O jumătate de oră mai târziu, Boris Corentin se întâlnea cu
Aimé Brichot, cum se înțeleseseră, la barul de la clubul Hai
Alai.'Era spre sfârșitul dimineții și domnea ca întotdeauna aceeași
ambianță ultrafeminină. Fete, majoritatea fermecătoare, veneau
și plecau în toate direcțiile, singure sau în grupuri de câte cinci-
șașe. Puține dintre ele, trecând pe lângă Boris, lansau acele
priviri promițătoare cu care era obișnuit...
— Știi, începu Aimé imediat cum se așeză lângă el, gândindu-
mă la tot acest caz, mi-am zis un lucru. Unul evident, de altfel,
dar care cred că merită luat în considerare.
— Te ascult, frate.
— Referitor la prima crimă: fostul sistem subteran de irigare a
terenului, unde a fost descoperit cadavrul, era poate cunoscut de
către muncitorii de pe șantierul vecin și de către foștii angajați ai
clubului... Dar și golfeurij care joacă aici de mai mult timp își
amintesc cu siguranță de el. Ș i când zic golfeuri, aș putea spune
la fel de bine și... golfeuze.
Corentin se uită la Brichot cu o atenție sporită.
— Ei bine, vezi tu, Mémé, de o jumătate de oră și eu mă
gândesc exact la aceeași problemă. *
— Ah? . '
— Da. Ș i voi continua eu ceea ce ai început: de când își începe
cariera o jucătoare profesionistă în vârstă acum de aproximativ
treizeci de ani?
Aimé Brichot își umflă obrajii în semn de ignoranță:>
— Nu știu, cred că de cel puțin zece ani, poate cincisprezece...
poate mai mult. Sportivii de performanță își încep cariera de la
vârste tot mai mici, în ziua de azi. lată, chiar am auzit la televizor
că Tiger Woods a debutat la cinci ani!VIII .
— Deci, continuă Boris, știind că majoritatea jucătoarelor care
participă la acest turneu au în jur de treizeci de ani, putem
presupune că își amintesc de acest fost sistem de irigare.
— Fără îndoială, da, reluă Aimé, care începea să-și dea seama
foarte clar unde voia să ajungă șeful lui. Dar numai
franțuzoaicele sau cele care au jucat aici când erau încă mici.
— Sunt de acord cu tine, oftă Boris. Din nefericire, sunt
destule. .
Chiar în acel moment, o mână îl apucă pe Corentin de ceafă.
Se întoarse și dădu nas în nas cu Michel Etorrini, președintele
clubului.
Era atât de palid încât ai fi zis că este Un mort căre abia a ieșit
din mormânt.
— Ce ați pățit? nu se putu abține să întrebe Boris.
— Veniți! șopti președintele cu o voce rece.
Boris și Aimé îl urmară până în biroul său, unde, după ce
închise precipitat ușa, spuse cu greu:
— Tocmai... tocmai s-a descoperit un al treilea cadavru.
Prin nisipul în care se cufundau până la glezne, Boris și Aimé
urcară pe duna aflată de-a lungul traseului de golf și coborâră pe
partea cealaltă, pe versantul ce dădea spre plajă. Acest loc, situat
puțin mai departe de plajele turistice din zonă, era inaccesibil cu
mașina și deci era frecventat numai de cei care doreau liniște... și
de câțiva nudiști.
Telefonul mobil al lui Boris sunase la câteva secundă după ce
Michel Etorrini le anunțase vestea. Era Badolini, care le confirma
descoperirea pe care un nudist mai matinal decât ceilalți tocmai
o făcuse.
Era un cadavru feminin, oribil desfigurat și mutilat, îngropat
pe jumătate în nisip.
Dar numai pe jumătate, ceea ce arăta că nu se străduiseră

VIII Tiger Woods, tânărul american de origine afro-asiaticâ, a început efectiv la această vârstă, antrenat de
tatăl lui. Cel-mai bun jucător din lume și unul dintre cei mai buni ăi tuturor timpurilor, astăzi este un star
internațional. '
prea mult să-l ascundă și că, fără îndoială, ca și în cazul
precedent, „se dorea“ să fie descoperit cât mai repede posibil. '
Boris și Aimé sosiră în mijlocul unei scene cu care în meseria
lor se obișnuiseră de mult timp.
Încercuiți de o grupă de polițiști care îi opreau pe cei
„neautorizați" să se apropie de perimetrul de siguranță, cei de la
criminalistică, după ce fotografia- seră cadavrul din toate
unghiurile și încercaseră să preleveze eventuale amprente, își
strângeau materialele. Cât despre bărbatul gras și cam între
două vârste care se îndrepta spre ei, întinzându-le o mână
jovială, cu papion multicolor la gât, era probabil medicul-legist.
Corentin se întrebă dacă nu cumva jovialitatea și papionul
erau două caracteristici comune tutùror membrilor acestei
profesii...
— Maiorul Corentin și căpitanul Brichot, presupun?
— Presupuneți bine, făcu Boris.
— Doctorul Étienne. Presupun și că vreți să o vedeți pe clienta
mea? .
Fără să aștepte răspunsul, se întoarse și îi duse pe cei doi
polițiști de la Mondenă până în locul unde încă mai èra cadavrul,
acoperit cu un cearșaf. Legistul dădu cu,o singură mișcare la o
parte cearșaful iar Boris și Aimé nu putură, încă o dată, să-și
rețină o grimasă.
Fata era în aceeași stare ca și primele două. Strivită,
desfigurată... prezentând aceleași misterioase urme rotunde,
adânc imprimate în ceea ce mai rămăsese din piele.
Cu toate acestea îți dădeai seama că era o brunetă, tânără și
drăguță.
— Presupun că cei de la criminalistică nu vor întârzia cu
aflarea numelui acestei biete fete, zise doctorul Étienne. în ceea
ce mă privește, am făcut un mic examen preliminar la fața
locului, așteptând ca autopsia să permită mai multe și pot să vă
spun deja că a avut raporturi sexuale chiar înainte de a muri.
,
 Boris și Brichot se priviră stupefiați.
Se așteptau la orice, dar nu la asta.
— Sunteți sigur? întrebă instinctiv Corentin, fără să se
preocupe de cât era de stupidă întrebarea.
— Are spermă în vagin, făcu legistul puțin deranjat. Este
suficient?
— Scuzați-mă, reluă Corentin. Dar în cele două cazuri
precedente... nu a apărut asta, iată de ce vă întrebam. .
— Știu, zise doctorul Étienne. Nu am examinat eu corpurile
dar am avut ocazia să văd dosarele.
Boris și Aimé îl lăsară acolo și se depărtară câțiva pași pe plaja
pustie în acel moment.
— Ș tii la ce mă gândesc, Même? făcu Boris scoțându-și
pachetul de Gitanes Blondes.
— Știu exact la ce te gândești... La Serge Pasquier. Greșesc?
— Nu, Même. Ș i sunt gata să pariez că sperma din corpul
nefericitei este cea a profesorului de golf.
Aimé Brichot își răsuci vârful mustății lui mici:
— Crezi că va accepta să i se facă o analiză genetică? îți
reamintesc că legea nu îl obligă. ’
Boris zâmbi feroce. ■ ’
— Atunci, vezi tu, cred că nu este interesat să refuze, fiindcă
asta l-ar face vinovat.
Trase din țigară înainte de a adăuga:
— Până atunci, vreau să-l băgăm la răcoare... pentru
siguranță.
— Crezi că judecătorul de instrucție îți va semna un mandat
de arestare? făcu Brichot privindu-l neîncrezător.
— Cu cazierul judiciar pe care îl are și bănuielile care planează
asupra lui, voi avea cu ce să-l conving pe brice judecător, Même.
♦ Două ore mai târziu, Boris Corentin primise două faxuri,
trimise pe numele lui în biroul lui Michel Etorrini.
Primul fax venea de la Criminalistica din Bayonne. Tânăra
găsită în dune se numea Martina Laforelle. Franțuzoaică,
douăzeci și șase de ani, era o jucătoare profesionistă, numărul
treizeci și unu în clasamentul mondial și participantă la turneul
de la Hai Alai.
Aflând, Michel Etorrini, deja prăvălit în fotoliul său, se făcuse
și mai livid.
Ca și în cazul primelor două victime, Boris hotărâse ca, până
la noi ordine, Martina Laforelle era oficial atinsă de o boală
infecțioasă, internată într-un spital al cărui nume era ținut secret
la cererea ei și nu dorea să fie vizitată.
— Asta ne va oferi un răgaz, zise el.
— Nu crezi că această... epidemie la jucătoarele profesioniste
ar putea să declanșeze panica, totuși? sugeră Aimé.
Boris ridică din umeri:
— Este posibil, de fapt. Dar pentru moment, nu văd altă
soluție mai bună. Pe de altă parte, aceste fete călătoresc peste
tot. Este ceva credibil că unele dintre ele să fi putut contracta un
virus tropical în cursul unui turneu în Asia, de exemplu. Ceva
care, după ce a stat în incubație câteva săptămâni, s-ar declanșa
abia acum.
Aimé Brichot făcu un gest vag care semnifica faptul că totul
era poate puțin cam hazardat, dar că nici el nu vedea o soluție
mai bună pentru moment*
Cel de-al doilea fax trimis la biroul lui Michel Etorrini pentru
Boris venea din partea judecătorului de instrucție din Bordeaux,
Gérard Vareze: era mandatul de arestare cerut de Corentin.
Imediat după, Serge Pasquier fusese interpelat și condus la
arestul din Bayonne-Mousserolles.
În celula lui de la arestul preventiv, antrenorul stătea pe o
bancă, cu capul în mâini, plângând ca •un copil.
Așezat pe cușeta din fața lui, Corentin și Brichot așteptau să-și
revină cât de cât.
În cele din urmă, Serge Pasquier ridică privirea și îi fixă cu
ochii înroșiți de lacrimi pe cei doi polițiști.
— Ce am făcut? întrebă el cu o voce rugătoare. Puteți să-mi
spunețrde Ce mă aflu aici?
Gândind că între cei patru pereți, cel puțin, nu risca să îi audă
și altcineva, Boris îl anunță că este suspectat de uciderea tinerei
jucătoare profesioniste cu numele de.Martina Laforelle.
Un amestec de panică și de totală neînțelegere apăru pe fața
lui Pasquier.
— Ce? izbucni el. Dar este complet neadevărat. Pe Martina
abia o cunosc!
— Cred, din contră, că o cunoașteți intim, reluă cu răceală
Corentin. A avut raporturi sexuale chiar
Înainte de a muri, noaptea trecută. S-a descoperit spermă în
vaginul ei și ceva îmi spune ca această... semnătură este a
dumneavoastră.
Pasquier începu să devină livid,
— Sunteți nebuni! zise el. Nu i-am tras-o niciodată acestei
fetei... Ați spus că a fost omorâtă noaptea trecută?
— Da.
— Ei bine, noaptea trecută, eram cu altcineva. O fată pe nume
Amélie Dufresne!
Corentin și Brichot schimbară o privire buimacă recunoscând
numele tinerei care, împreună cu soțul ei, descoperise cadavrul
lui Jenny Crisp, în fostul sistem de irigare.
— Puteți dovedi astă? insistă Boris.
Antrenorul ridică ușor din umeri.
— Nu aveți decât s-o întrebați. Vă va spune chiar ea... Dacă nu
va nega, evident, din cauza soțului ei.
Boris observă privirea grea a lui Aimé Brichot, care se gândea
la același lucru ca și el: dacă ceea ce spunea Pasquier era
adevărat, toată teoria lor se prăbușea. . ’
, Corentin se hotărî să mizeze pe ultima lui carte.
— Este aici un medic pregătit ca, la cererea mea, să vă facă o
analiză genetică. Este interesul dumneavoastră să acceptați. Este
singurul mijloc de a vă dezvinovăți complet..
— Bineînțeles! făcu fără să ezite Serge Pasquier. Faceți-mi
toate analizele pe care vreți! Vă yaduvele negre 139
repet că nu m-am culcat niciodată cu Martina Laforelle!
Corentin și Brichot deschiseră ușa celulei și se duseră după
medicul care îi aștepta în biroul directorului. -
—. Haideți, doctore, îi spuse simplu Boris. „Pacientul'1 este de
acord. Am nevoie de rezultate cât mai repede posibil. Este extrem
de urgent. -
— Grăbind lucrurile la laborator, zise medicul, vă pot da
rezultatele în două ore.
Boris îi dădu numărul lui de mobil, cerându-i să-l sune
imediat cum obține rezultatele.
În mai puțin de două ore, Boris îl lăsase pe Aimé Brichot la
clubul Hai Alai cu misiunea de a-l observa pe președintele
clubului, Michel Etorrini. Mai exact, de a-l supraveghea și a avea
grijă să nu cedeze și să înceapă să povestească tuturor ceea ce se
întâmpla.
În același timp, el stătea în holul aeroportului Biarritz-Parme,
așteptând sosirea avionului lui Ghislaine.
Când îi sună mobilul,.îl smulse din buzunarul hainei ca și
cum l-ar fi ars.
Era medicul de la arestul din Bayonne, care îl suna, așa cum
promisese, pentru a-i anunța rezultatele testului ADN efectuat de
Serge Pasquier. <
— Sperma găsită în corpul Martiriei Laforelle este a lui,
răspunse el la întrebarea polițistului.
Capitolul XII
Îmbrăcată cu un pantalon de damă deschis la culoare care îi
evidenția admirabil picioarele ei lungi și musculoase și cqapsele
pline, cu o cămașă din poplin alb care lăsa să se ghicească
pieptul senzual, „pantera cartierelor bune“ își merita pe deplin
porecla. Sălbatică, senzuală, elegantă... trei cuvinte care o
defineau perfect pe Ghislaine Duval-Cochet.
Cufundată într-unul din fotoliile din piele’veche ale barului
englezesc de la Hai Alai, picior peste picior, își legăna ușor gheata
din piele neagră în direcția lui Boris. Dar ochii ei verzi, ușor
migdalați, priveau în altă parte. w
În clipa de față, se uita la Amélie Dufresne, așezată în fotoliul
învecinat cu al lui Corentin. Analiza din cap până în picioare
corpul de „bombă sexuală”, descoperit agresiv de pantalonii
scurți, mulați și un body care părea literalmente pictat pe cele
două fructe grele și orgolioase gata să explodeze.
Amélie Dufresne, era aplecată spre Corentin, sprijinită pe
brațul fotoliului ei, pe care sânii îi stăteau așezați ca pe un
platou. în această poziție, fundul era ridicat ușor de pe fotoliu și
se Cambra involuntar. Boris remarcă privirea lui Ghislaine, apre-
ciind ca o cunoscătoare curbele irezistibile ale tinerei și se
surprinse că era puțin gelos.
Gura Améliei, cu buze senzuale de un roșu aprins, se rotunji
voluptuos când îi vorbi cu vocea ei șuierată.
— Este adevărat, zise ea, m-am culcat cu Serge. Pasquier
noaptea trecută. Soțul meu a pișcat la o competiție la Paris și mă
simțeam puțin cam singură. Și apoi... ,
Coborî privirea și Boris văzu genele lungi agitându-se ca aripile
unui fluture.
— Ș i apoi... este atât de ferrrlecător... Ce vreți, am cedat, ce să
mai!...
Amélie Dufresne încerca vizibil să pară o fetiță prinsă asupra
greșelii, dar ceea ce se vedea era mai degrabă o Lolita perversă,
care agață familiști.
Cuvântul „târâtură" îi trecu fugitiv prin minte lui Boris dar,
galant, preferă să-l.uite.
Fără să țină seama o secundă de prezența lui Ghislaine, pe
care Borid*i-o prezentase ca o „prietenă foarte apropiată", ceea ce
era suficient de explicit, Amélie Dufresne întinse o mână cu
unghii roșii pe deasupra brațului fotoliului ei și p puse pe
antebrațul lui Corentin.
— îmi promiteți că nu veți spune nimic soțului meu? făcu ea
cu vocea mieroasă, ușor agasată. Gérard ar face un scandal din
asta, dacăi ar afla!
— înțeleg, făcu Boris dând din cap. în fine... nu voi judeca
viața dumneavoastră privată. Vă promit că totul va rămâne între
noi.
Tânăra îi adresă un zâmbet plin de recunoștință, însoțit și de o
clipire languroasă din gene care lăsa să se înțeleagă că, Pasquier
fiind temporar indisponibil și așteptând ca soțul ei să se întoarcă,
tânăra soție și-ar fi alungat singurătatea... și restul cu Boris.
Gestul ei fu remarcat de Ghislaine, care o străfulgera cu o privire
ucigătoare.
— Bine, zise Corentin, asta e tot pentru moment, dar să nu vă
îndepărtați. S-ar putea să mai am nevoie de dumneavoastră.
— Sunt cu totul la dispoziția dumneavoastră, făcu ea,
ridicându-se și mișcându-se în fața lui Boris într-o manieră foarte
sugestivă. Cu totul...
Se îndepărtă, adresându-î în treacăt lui Ghislaine o privire
ciudată... O privire care exprima mai mult decât o simplă
politețe.
— Ciudată fată, nu crezi? o întrebă Boris când fură lăsați
singuri.
Ghislaine își înfipse degetele în părul lui și trase ușor, ceea ce
făcu să-i tresară pieptul prin bluza albă.
— O adevărată târâtură, da! zise ea fără să se jeneze,
pronunțând cuvântul care îi venise în minte și lui Boris..
El izbucni în râs:
— Mărturisesc că acest... calificativ mi-a trecut și mie prin
minte. în orice caz, este ceva care mă cam deranjează în tot ceea
ce mi-a povestit. Ceva... nu foarte clar.
— Crezi că minte? Că nu s-a culcat în realitate cu acest tip și
că a povestit asta pentru a-i oferi un alibi?
Boris își scoase pachetul de Gitanes blondes, dându-și un
răgaz de gândire. ,
— Nu, zise el după ce își aprinse o țigară, nu despre asta. Sunt
sigur că, în privința asta, spune adevărul. Mai mult, abia a venit
aici cu soțul ei și pe Serge Pasquier abia l-a cunoscut. Nu pot
exista între ei legături suficient de puternice ca ea să riște să aibă
necazuri mari oferindu-i un alibi fals.
— Faptul că s-au culcat poate fi suficient pentru a crea acest
gen de legături...
Boris făcu o mutră mirată.
— Așa repede? Nu, nu cred că este așa. Vezi, mai repede nu
cred în așa-zisul șarm al lui Serge Pasquier. Este un fustangiu
înveterat, genul care vânează tot ce mișcă, dar dacă l-ai cunoaște,
sunt sigur că nu l-ai găsi Irezistibil.
Ghislaine Duval-Cochet își strâmbă ostentativ nasul perfect
drept, semn că „adulmeca" ceva.
— Ce vrei să zici? făcu Boris care îi cunoștea perfect mimica.
— Vrei să-ți spun ce am în minte? făcu Ghislaine trecându-și
vârful limbii peste buzele ei cărnoase.
— Bineînțeles, dragostea mea. în afară de plăcerea prezenței
tale și pentru asta te-am chemat.
— Ei bine, această fată, Amélie... și mai cum?
— Dufresne. •
— Această Amélie Dufresne, în ciuda numărului ei de
„neliniștită" pe care l-a făcut... nu este atrasă într-adevăr numai
de bărbați.
Corentin sări din fotoliu. -
— Ce?
Ghislaine izbucni în râs:
— Scuză-mă că ți-am rănit orgoliul de macho, polițistul meu
drag, dar așa este. Ăh, nu este una „veritabilă", îi plac și bărbații.
Dar pot să te asigur că are o înclinație clară spre femei. De altfel,
privirea pe care mi-a aruncat-o când a plecat nu lasă nici o
îndoială în această privință. Crede-mă, în lumea în care lucrez,
lesbienele nu lipsesc. Am o anumită experiență în acest domeniu.
Boris se uită neîncrezător la amanta lui așteptând-o să-și
povestească experiența în chestiune. Lui Ghislaine îi plăcea
dragostea ia fel de mult ca și lui și dacă ea nu ar fi fost ca și el
sută la sută heterosexuală, aproape ar fi bănuit ceva...
— Vezi, continuă Ghislaine, lesbienele se împart în mai multe
categorii. Sunt cele necondiționate, care sunt lesbienele macho,
aproape caricaturale chiar, dacă nu adoptă stilul „camionagiu";
sunt „bisexualele", ca Amélie Dufresne, care este și de o parte și
de cealaltă; sunt timidele, cele nedeclarate, care se lasă seduse
de alte lesbiene...
— Oprește-te! o rugă Boris ridicând o mână pentru a o face să
tacă. Oprește-te, este prea mujt! Apoi, știu toate, astea la fel de
bine ca și tine... în fine, aproape.
Râseră amândoi, dar Boris, în forul lui interior, se gândi la
frumoasa Ingrid Sommersfeld, care îi acordase atât de generoasă
favorurile ei.
• Era și ea „bisexuală"?...
Se grăbi să-și alunge din minte această întrebare care, în fond,
nu avea nici o importanță.
Avea lucruri mai serioase de făcut.
Lucruri pe care Ghislaine, căreia îi povestise tot cazul pe
drumul de la aeroport și până acolo, le rezumase într-o frază ca
un electroșoc:
— Cazul tău este un caz cu lesbiene.
Din nou, ca atunci când Ghislaine, la telefon, îi spusese că
marea majoritate a jucătoarelor profesioniste erau lesbiene, Boris
avu acea senzație că a primit un duș rece în cap. .
Rezistă tentației de a lansa celebrul strigăt al comisarului
Bourrel, în nu mai puțin celebra serie televizată în anii ‘60,
Ultimele cinci minute: „Dumnezeule, este clar!“
În fond, nu era de mirare că „vâsleau" de la început, Brichot și
cu el! Nici că nu avansau deloc.
Evidența nu încetase să le sară în ochi și, ca și cum purtau
oohelari de cal, continuau să nu o remarce. .
De zile întregi, se încăpățânau să urmeze o pistă falsă. ’
' Vinovatul, sau vinovății, asasinii lui Jenny Crisp, Constance
Bilaya și Martina Laforelle erau femei!
 Lesbiene! •
Pluralul se impunea căci, având în vedere tratamentul suferit
de cele trei victime, nu peltea fi opera unui singur criminal. Sau
a unei singure criminale.
Criminale care erau aproape. Poate chiar le întâlnișe...
Ș i dacă era vorba de jucătoare lesbiene, Boris nu se putu
abține să-și spună că nu putea fi vorba decât de cefe mai „dure"
dintre ele. Tocmai acele „veritabile", de care vorbea Ghislaine.
Era poate victima unui clișeu misogin, dar nu putea renunța la
ideea că aceste femei, care urau bărbații cu atâta violență, erau
în mod paradoxal capabile, în privința uneia dintre ele, de o
violență atât de tipic... masculină.
Impresionanta forța a Gerdei Wilson, privirea ei verde de o
duritate irezistibilă, îi trecură fugitiv prin fața ochilor. '
Cu siguranță avea profilul ideal, într-un fel. Dar nu era
singura. Boris se gândi la Sephora Gray, la Tatiana Ricova...
Lesbiene „veritabile" și ele? Poate. Fără a mai pune la socoteală
pe cele pe care nu le cunoștea și pe care nu le bănuia.
Aproape cincizeci de jucătoare participau la turneul de la Hai
Alai.
Era cum ai căuta acul în carul cu fân.
La rândul ei, fața slabă și ușor atinsă de cupero- ză a lui Serge
Pasquier se suprapuse în câmpul lui vizual.
Serge Pasquier, a cărui spermă, i se confirmase, era cea care
fusese găsită în corpul Martine! Laforelle. .
Boris lăsă să-i scape un oftat profund.
Teoria lesbienelor criminale părea totuși valabilă...
Dar sperma lui Serge Pasquier în corpul celei de-a treia victime
distrugea totul. .
Mângâierea mâinii amantei sale, îl smulse brusc pe Corentin
din gândurile sale.
— Te simt puțin pierdut, iubirea mea, zise ea cu un zâmbet
care îi descoperi dantura strălucitoare.
Corentin făcu un gest vag cu mâna.
 — Este adevărat. Mărturisesc că în acest moment, nu mai știu
foarte bine unde sunt.
Zâmbetul lui Ghislaine se mai accentuă puțin.
— De fapt, zise ea, nu am rezervat o cameră la hotel înainte de
a lua avionul. Sper că ai unde să mă primești?
Zâmbetul îi reveni pe figura lui Boris, înțelegând unde bătea
amanta lui, complicea lui dintotdeauna.
— Stai liniștită, zise el, am o cameră superbă în cel mai frumos
palat din zonă: Regency.' Vei vedea, este...
— ...somptuos, îl întrerupse ea, știu, am ajuns acolo. în
privința asta, aș merge să mă instalez acolo. Poate voi reuși să te
destind și să uiți de necazuri. Ș tiu niște trucuri grozave pentru a
reuși...
Mâna lui Ghislaine urcă încet în lungul coapsei amantului ei.
Sub efectul acestei mângâieri cvasi- electrice, Boris simți că o
minge de foc îi cuprinde abdomenul și virilitatea se ridică cu
puterea unei rachete care decolează.
După câteva clipe, o umflătură impresionantă îi deformă
materialul pantalonului. *
Ghislaine râse.
— Aparent, zise ea, și tu consideri că este o idee bună.
. — Excelentă! făcu Boris ridicându-se. De altfel, astăzi, nu ai
decât idei bune...
Capitolul XIII
— Ce este, Mémé? Tocmai ai-fost numit comisar de divizie? Ai
reușit o chintă? Jeannette este iar gravidă?... Văzând înfățișarea
asta ilară, se pare că vrei neapărat să-mi spui o veste mare.
Haide, te rog, nu mă mai ține pe jar!
În camera lui Aimé Brichot unde venise să-l întâlnească, Boris
Corentin se așeză pe pat. în urmă cu zece minute, coechipierul
său îi telefonase ' cerându-i să-l vadă urgent. Cum Ghislaine
dormea încă, goală și lascivă, în patul răvășit de dragostea lor,
preferă să-l întâlnească pe Brichot la el.
Camera lui Aimé era aproape identică cu a lui, în afară de
televizor, pe care Brichot se obișnuise, de când era aici, să-l țină
pornit pe canalul care transmitea în permanență turneul de la
Hai Alai.
— Ei bine, iată!... se hotărî să înceapă Aimé, păstrând o aură
de mister. întorcând pe toate părțile elementele cazului, am ajuns
să fiu obsedat de o imagine: cea a criminalilor țopăind pe
victimele lor, cam cum făceau odinioară podgorenii cu strugurii.
Ș tii: săltând în picioarele goale, în cuyele enorme cu struguri,
pentru a-i zdrobi... ..
— înțeleg. Mémé, făcu Boris străduindu-se să nu-și trădeze
nerăbdarea.
Oricum Brichot avea tot dreptul să-și „pună în scenă"
descoperirea, oricare ar* fi fost, dacă asta îi făcea plăcere... .
— Prin asociere de idei, continuă Aimé, m-am gândit la acele
urme de iarbă și mai ales la fragmentele de mușchi găsite în
rănile victimelor. Fragmente de mușchi care proveneau de pe
încălțămintea ucigașilor lor. Atunci l-am sunat pe tânărul nostru
prieten doctorul Simonnet, legistul din Bordeaux, pentru a-i cere
să analizeze acest mușchi.
— Excelentă inițiativă, Mémé, făcu Boris, din ce în ce mai
interesat.
Aimé Brichot făcu o pauză teatrală și întrebă cu un zâmbet
care îi ridică mustăcioara lui blondă:
— Ș tiai, dragul meu Boris, că facultatea de medicină din
Bordeaux este specializată în studierea bolilor tropicale? Ș i asta
încă din epoca colonială, când portul Bordeaux primea vapoarele
care veneau de la tropice, sau care mergeau în insulele
îndepărtate?
— Poate că știam, dar recunosc că am uitat, mărturisi Boris.
Deodată radiind, Aimé Brichot scoase din buzunar o hârtie
îndoită în patru.
— Ei bine, zise.el, Simonnet tocmai mi-a trimis prin fax
rezultatul analizelor. Și știi ce este? -
— Nu, dar îmi vei spune.
 — Mușchiul care era în rănile victimelor are denumirea
științifică de Muscus Azolla Sumbawasjs și nu se găsește decât în
Asia de sud-est. în concluzie...
— în concluzie, făcu Corentin sărind în picioare, asasinii au
călătorit cu puțin timp înainte de a comite crimele. Ș i ei, sau mai
bine-zis ele, au călătorit chiar în această zonă a lumii! Mémé, ești
genial! Ce m-aș face fără tine!
— Și eu mă întreb, făcu Brichot, răsucindu-și vârful mustății
cu un aer de falsă modestie.
Boris se grăbi la telefon. «
— Știi pe cine sun?
— Pe Michel Etorrini, presupun.
— Exact. . .
— Ș i îl vei întreba, concluzionă Aimé, dacă nu a avut loc de
curând un turneu profesionist important în Asia de sud-est. Ș i
dacă da, care jucătoare, dintre cele prezente la Hai Alai, au
participat.
— Se confirmă, făcu Boris formând din memorie numărul
direct al lui Michel Etorrini: ești un geniu.
La acest compliment, Aimé Brichot roși în felul lui inimitabil:
mai întâi nasul și pomeții, apoi urechile și la sfârșit fruntea.
Cum îl auzi pe președintele clubului la telefon, Corentin îi ceru
să-i procure cât mai repede posibil informațiile respective și să-l
sune la Regency, fără să uite să-i recomande să păstreze pentru
el amănuntele acestei anchete „Suplimentare" și rezultatele ei.
Un sfert de oră mai târziu, Michel Etorrini îl sună pe Boris
pentru a-l anunța că turneul Masters de la Singapore avusese loc
în urmă cu cincisprezece zile și că în jur de douăzeci dintre
jucătoarele prezente acum la Hai Alai participaseră la el. Lista le
cuprindea pe Gerda Wilson, Sephora Gray, Tatiana Ricova și încă
alte șaptesprezece fete pe care Boris nu le cunoștea.
Închise după ce îi ceru lui Etorrini să-i trimită prin fax lista la
hotel.
Boris se întoarse spre Aimé Brichot, care privea distrat la
televizor secvențe de la turneu.
— Te gândești la același lucru ca mine, Mémé?
— Da, făcu Brichot, continuând să privească mașinal la
televizor. Sunt mari șanse ca vinovatele să se afle pe lista care
tocmai ni se trimite. Dar asta ne duce la vreo douăzeci de
suspecți.
— Exact, făcu Corentin, scoțându-și pachetul de Gitanes
blondes. Dar dacă, prin cel mai mare noroc, am găsi mușchiul
respectiv pe încălțările de golf ale unora dintre fetele de pe listă...
De această dată, Aimé Brichot lăsă deoparte transmisiunea
turneului și se întoarse spre „șeful" lui cu un zâmbet larg. •
— Atunci, Boris, aș spune că se va reduce considerabil câmpul
de cercetare!
Boris se uită la ceas.
— Este abia trecut de ora cincisprezece, zise el. După cum văd
pe acest ecran de televizor, toate jucătoarele sunt pe teren la
această oră. Nu văd un moment mai bun pentru a merge să
inspectăm crampoanele de la încălțămintea lor de golf. Nu vor-
besc de cele cu care sunt încălțate, ci de cele de schimb. M-ar
mira ca niște profesioniste de acest nivel să nu aibă mai multe
perechi de schimb...
Chiar în acel moment, se auzi bătând la ușa camerei lui Aimé
Brichot.
— Aștepți pe cineva? întrebă Boris. Ai comandat ceva?
— Nici una, nici alta, făcu Aimé mergând să deschidă.
În clipa următoare, silueta lui Ghislaine apăru în cadrul ușii.
Purta o fustă scurtă și lejeră, mocasini din dam și o cămașă din
poplin.
— încântată să vă văd, Aimé! făcu ea sărutân- du-l pe Brichot,
care roși din nou.
Arătă spre Corentin:
— Acest bădăran m-a lăsat în voia sorții și am bănuit că îl voî
găsi aici.
— La fix, făcu Boris. Din nefericire, va trebui să te abandonez
din nou. Aimé și cu mine avem de făcut.o mică anchetă în
interiorul hotelului.
— Chiar așa? făcu Ghislaine așezându-se pe patul lui Aimé.
Pot să știu...?
Boris și Brichot schimbară o privire puțin contrariată. Să
deconspiri astfel de detalii unei „persoane străine", oricât de
apropiat ai fi de ea, nu era chiar deontologic, dar Boris îi
povestise deja esențialul lui Ghislaine iar aceasta îl ajutase să
clarifice mult situația. Dintr-o dată, devenea dificil să o excludă
acum.
— Perfect! zise Ghislaine când Boris termină de explicat ce
aveau de făcut. în timp ce voi veți fi în camerele jucătoarelor, eu
voi ține de șase pe hol!
Boris oftă înțelegând că era inutil să încerce să o facă să
renunțe. Când Ghislaine lua o hotărâre...
Pe de altă parte, nu greșea: dacă una dintre jucătoare se
întorcea pe neașteptate, Ghislaine putea să o rețină și să-i ajute
să iasă. Totuși, mica lor expediție ieșea ușor din cadrul legal...
Două minute mai târziu, Boris își prezentă cel mai frumos
zâmbet și insigna de polițist recepționerei care îi făcuse ochi dulci
încă de la venirea lui în hotel, în schimb, aceasta, fără nici o
problemă, le comunică numerele camerelor închiriate de fetele'de
pe listă.
Corentin îi mulțumi și se aplecă spre ea- pe deasupra tejghelei:
.
— Pot să vă cer să nu vorbiți cu nimeni despre asta? făcu el cu
voce joasă pe un ton exagerat de confidențial. '
Fata avu o reacție care îl surprinse: îi răspunse pe același ton,
cu un zâmbet seducător:
— De acord. Dar în schimb, vă cer să vă amintiți că termin
tura la ora douăzeci fix și sunt liberă după aceea.
— îmi voi aminti, nu putu decât să promită Boris.
Totodată, zicându-și. că, atât timp cât Ghislaine va fi aici cu el,
tocmai el nu vă fi „liber". ’
 Pentru a câștiga timp, Aimé și cu el își împărțiră camerele.
Norocul lor că erau toate la același etaj.
Înarmat cu un card dat de recepționară, Corentin intră în
camera Gerdei Wilson, care era de fapt un apartament. în același
timp, Aimé, cu un alt card, intra în camera Sephorei Gray.
- Ghislaine, așa cum conveniseră, ținea de șase în holul
interminabil, din fericire pustiu la acea oră.
Fără să ezite, Corentin se îndreptă spre șifonierul mare, aflat
într-o cameră alăturată vestibulplui. Deschise ușa dublă și
privirea îi căzu imediat pe o duzină de perechi de încălțări de
golf, aliniate pe jos.
Boris îngeriunche, gândind că Gerda Wilson, dacă era
vinovată, spălase încălțămintea pe care a purtat-o când a comis
crimele. Sângele, ca și mușchiul, cu siguranță dispăruseră de pe
acea pereche. în schimb, de pe celelalte...
Apucă o pereche de pantofi în două culori, cu ornamente tipice
„de golf" și le întoarse.
Întrș crampoane erau resturi vegetale ce semănau cu
particulele de mușchi găsite pe cadavre.
Dar altceva îi sări în ochi lui Boris. Crampoanele!
Nu se aștepta să descopere vârfuri din metal sau plastic. Era
altceva: peste acestea, înșurubate, erau niște crampoane
circulare, dantelate, mulate într-un plastic negru, dur ca oțelul și
ascuțit ca o lamă.
Ca împins de un arc, Boris se precipită afară din cameră,
ținând în mână perechea de încălțări de golf pe care tocmai o
examinase.
— Mémé! țipă el fără să mai țină cont că putea fi auzit. .
— Boris! țipă în același timp Aimé Brichot.
Trebuiră să intre înăuntru iar.
— Privește! făcură amândoi în același timp.
Fiecare îi băga sub nas celuilalt perechea pe care o ținea în
mână.
Încălțările din mâna lui’Brichot aveau aceleași* crampoane
circulare:
Iar între micile cerculețe zimțate, aceleași urme de mușchi cu
un aspect ciudat de spongios.
— Hai, Hercule și Sherlock, ați găsit ceva? făcu Ghislaine
apropiindu-se.
— Și încă ce! zise Boris.
Ghislaine se uită la ceea ce găsiseră și fluieră încet:
— lată, făcu ea, „văduve negre"!
— Ce? făcură Corentin și Brichot într-un singur glas, încă o
dată.
— Aceste crampoane circulare, explică Ghislaine. Se numesc
black widows. Văduve negre. Sunt din teflon, unul din
materialele cele mai dure care există. Se înșurubează pe
crampoanele originale pentru a obține o aderență mai bună. Nu
sunt de nici un folos pentru un jucător mediu, dar la nivel de
profesionist poate face diferența. Măi ales la jucătorii - sau
jucătoarele - care lovesc în minge cu o putere teribilă și nu își pot
permite să alunece.
— Este clar, făcu Boris uitându-se la Ghislaine cu o privire
admirativă, am fost foarte bine inspirat cerându-ți să vii la mine!
•
Ar tfebui să te gândești la asta mai des, pe Viitor, zise cea
vizată. Mai ales că eu pot servi la mai multe lucruri... .
Fără să mai descopere subînțelesul, Corentin se întoarse spre
Brichot:
„ — Cred că ne mai rămân două mici formalități de îndeplinit.
— Să ne terminăm turul prin camere pentru a verifica dacă
toate cele douăzeci de fete de pe listă au aceleași crampoane și
aceleași urme de mușchi pe încălțăminte, completă Aimé. Și *să
prelevăm câteva eșantioane de așa-zis mușchi pentru a-l prezenta
la analiză.
— Ai înțeles totul, Mémé, zise Boris. De altfel, sunt gata să
pariez pe un salariu că aceste fragmente vegetale au aceeași
origine tropicală ca și cele pe care le-am găsit pe cadavre.
 O jumătate de oră mai târziu, Boris, Aimé și Ghislaine erau
adunați în camera lui Corentin. Cei doi polițiști își terminaseră
turul prin cele douăzeci de camere aparținând jucătoarelor
suspecte... și erau departe de a se lăuda cum prevăzuseră.
— în concluzie, oftă Corentin: toate jucătoarele cărora le-am
examinat încălțămintea folosesc crampoane de tipul „văduve
negre"...
— Ș i toate, continuă Brichot pe același ton dezamăgit, au pe
tălpi urme ale acestui urât mușchi tropical. .
— Pe scurt, făcu Boris, nu am avansat mai departe decât eram
acum o oră. Avem tot douăzeci de posibili vinovați. Și sunt sigur
că, chiar dacă criminalele sunt mai multe, nu sunt atâtea.
Se făcu o liniște apăsătoare, pe care Ghislaine o rupse brusc.
Mă întreb dacă... făcu ea mângâindu-și gânditoare buzele
cărnoase cu vârful degetului arătător. *
— Ce? făcu Boris.
Se uită la el fix, cu o strălucire în fundul minunaților ei ochi
verzi.
— Cred că am o idee ca să descoperim vinovatele, zise ea. Dar
nu sunt sigură că îți place...
- — Spune-o, totuși.
Un zâmbet zburdalnic îi mișcă buzele Ghislainei.
— Nu mă pune să îți explic ce am în minte, Boris, făcu ea. Dar
pentru ca demonstrația să fie într-adevăr eficace, trebuie să mă
duci să servesc un pahar la barul de la club, la încheierea zilei.
Se aplecă spre el și adăugă, cu un aer de mister total: "
— Este ora pe la care leoaicele vin să bea...
Capitolul XIV
De deasupra paharului de Perrier din care sorbea cu
înghițituri mici, Ghislaine Duval-Cochet, instalată într-unul din
fotoliile din piele ale clubului Hai^ Alai, privea în direcția barului.
•
În fața ei, cu un pahar de scotch în mână, Boris Corentin îi
urmărea privirea, care eră fixată drept pe fundul mare, spatele
puternic și părul în flăcări al Gerdei Wilson și pe tânăra jucătoare
brunetă, cu părul scurt și un corp-sculptural, care stătea pe
scaunul alăturat. '
Fără a fi ostentativă, dar nici fără a ascunde, Gerda Wilson
trecea cu mâna pe spatele tinerei. Uneori, mâna ei mare și
masculină se hazarda mai jos... pentru o mângâiere fugitivă,
învăluitoare, a celor două emisfere cărnoase și cambrate care
întindeau pantalonul sport al vecinei.
— Ei, zi, șopti Corentin, nu se jenează domnișoara Wilson!
Ghislaine îl fixă cu o privire mirată și reprobatoare: -
— Dacă era vorba de un bărbat și de o femeie, nu găseai nimic
de comentat! în timp ce aceeași atitudine din partea a două femei
te șochează! Misoginule! * *
Spusese asta cu un zâmbet în colțul gurii, dar Boris se crezu
obligat să recunoască:
— Ai dreptate. Scuză-mă.
Ghislaine zâmbi șmecherește.
— Oricum, zise ea, nu suntem aici pentru a discuta
prejudecățile tale, ci pentru altceva. Le vezi pe cele două fete, la
bar? Prima, o știi, este Gerda Wilson.
— Da.
— în privința celei care îi ține atât de tandru companie, m-am
interesat: se numește Concetta Gabriel. Trebuie să fie pe locul
douăzeci și cinci sau treizeci în clasamentul mondial, cam pe-
acolo. Ș i știi ce?... Este femeia ei.
Boris deschise ochii mari și se uită la Ghislaine ca și cum își
schimbase sexul sub ochii lui. ,
— Ce-ai zis?
Din nou, Ghislaine izbucni în râs.
— Bietul meu Boris! Nu știi că sunt cupluri homo, așa cum
sunt cupluri hetero?
— Evident! făcu Corenfin ridicând din umeri.
— Ei bine, continuă Ghislaine, această fermecătoare jucătoare
afgentiniană cu numele de Concetta Gabriel este un fel de
amantă declarată a Gerdei Wilson. De altfel gesturile, să zicem...
familiale ale acesteia din urmă la adresa ei o demonstrează foarte
clar.
— Dacă zici tu... făcu Boris.
— O zic și o afirm! De altfel, funcționează exact ca un cuplu
hetero. Imagiriează-ți un tip, într-un loc public ca aici, cu soția
lui legitimă: nu ar ezita, ca și în cazul de față, să o mângâie, să
aibă gesturi afectuoase față de ea, etc. în timp ce cu amanta lui
va fi atent și nu va acționa în aceeași manieră, mă urmărești?
— Bineînțeles că te urmăresc! făcu Corentin înghițind o gură
de scotch.
— Asta nu înseamnă, continuă Ghislaine, că Gerda Wilson nu
se dă și la alte fete. Cunosc atât de bine lesbienele încât știu că
ea nu și-ar permite cu alte fete în public... gesturile pe care le
face cu aceasta.
Corentin îi adresă un zâmbet sarcastic:
— îți mulțumesc pentru acest mic supliment la precedentul
tău curs rapid despre uzanțe și obiceiuri în lumea lesbienelor,
zise el. Aflu o mulțime de lucruri prețioase, mulțumită ție. Dar
mi-ai spus că ai o idee și că trebuie să fii aici ca să mi-o explici.
— De fapt...
— în acest caz și pentru că toate condițiile sunt îndeplinite, te
ascult.
Ghislaine își desprinse ușor degetul de pe pahar arătând
discret spre Gerda Wilson și partenera ei.
— Aveam nevoie șă fiu aici, la ora când toate jucătoarele vin să
se destindă după o zi grea de competiție pentru, să zicem... a o
identifica pe prietena Gerdei Wilson.
Boris dădu din cap:
— în acest caz, cred că ai reușit.
Ghislaine își puse paharul pe măsuță și se aple-
că spre Boris, care profită - neputându-se abține - să privească
în deschizătura cămășii amantei sale și să adnjire sânii fermi și
fermecători care se balansau liberi. >
 — Ț i-am spus că acest caz este o problemă a lesbienelor, făcu
Ghislaine șușotind pentru a nu fi auzită de ocupanții fotoliilor
vecine. între timp, mam gândit bine la toată această poveste și
am ajuns la următoarea concluzie: fetele au omorât fetele. De ce?
Fiindcă sunt lesbiene veritabile care au pedepsit într-un fel atât
de atroce alte lesbiene...
Boris, la rândul lui, se aplecase spre Ghislaine. Fețele lor erau
la câțiva centimetri una de alta, ceea ce le permitea să șușotească
fără să piardă nici un cuvânt.
— „Pedepsit"! făcu Corentin. Dar pentru ce...
Nu termină fraza și se lovi peste frunte:
— Asta el Am înțeles! Aceste trei fete ucise au fost pedepsite,
cum spui tu, fiindcă într-un fel sau altul trădaseră „cauza"
lăsându-se agățate sau, mai rău, culcându-se cu un bărbat!
Continuă imediat, ridicându-se de astă dată din fotoliu:
— Așteaptă... Nu este posibil! Este prea mult! Aceste fete, în
frunte cu Gerda Wilson, detestă bărbații, dar nu ar ajunge până
la crimă din cauza unui asemenea lucru!
Văzu dansând o lumină ciudată în privirea lui Ghislaine. "
— Crezi asta? zise ea. Ai dreptate, pentru mare parte dintre
ele, dar unele sunt adevărate extremiste! Ai încredere în mine, le
cunosc! Ura lor împotriva bărbaților merge până la isterie! Iar de
la isterie până la omor nu este decât un pas... Un pas ușor de
făcut. De la tine am învățat.
De această dată, Boris își goli paharul de whisky dintr-o
înghițitură.
— Bine... zise în cele din urmă. Să revenim la ideea ta pentru a
descoperi criminalele.
— Este foarte simplă ideea mea, făcu Ghislaine, dar poate
deveni periculoasă. Foarte periculoasă, chiar. Pentru mine. De
aceea contez pe tine să mă protejezi.
— Poți conta pe mine, afirmă Corentin fără să ezite.
Ceea ce nu îl opri să aibă o bănuială serioasă privind strategia
lui Ghislaine. Acest caz era poate o problemă cu lesbiene, cum
spunea ea, dar sperma lui Serge Pasquier fusese găsită în corpul
Martinei Laforelle...
. *. •
<•
Era aproape de miezul nopții. Boris nu înceta să se uite când
la ceas, când la micul ecran video din fața lui. Instalat de câteva
ore, împreună cu Brichot și patru oameni de lâ jandarmeria din
Bayonne, în- tr-un submarinIX pus ta dispoziție de Poliția
Judiciară locală, Corentin abia se abținea să nu se întrebe cu
glas tare cum putuse să se lase antrenat de Ghislaine în așa
ceva.
O întrebare al cărei răspuns îl știa perfect.
Mai întâi, pentru că Ghislaine știa să fie extrem de
convingătoare. •
Apoi, a trebuit să recunoască faptul că ideea ei era excelentă și
nu ar fi găsit altceva mai bun.
Din nefericire, Ghislaine avusese și ea dreptate, zicând că
planul ei rișca să se dovedească extrem de periculos pentru ea,
fiindcă în situația de față aproape juca rolul căprioarei care
atragé fiara, iar fiara risca să o devoreze înainte ca Boris să aibă
timp să o oprească. ‘
Corentin oftă uitându-se la ceas pentru a nu știu câta oară.
-
— încetează să te mai agiți, făcu Brichot de lângă el. Eu am
încredere în Ghislaine. Ne-a asigurat că va reuși să o ducă pe
Concetta Gabriel în camera acesteia și știu că va reuși.
— Nu mă îndoiesc de asta, făcu Boris. Nu asta mă
îngrijorează.
Încă o mai auzea pe Ghislaine răspunzându-i cu curaj, când el
obiectase susținând că argentinianca era poate fidelă „femeii ei“:
•
— Chiar îți închipui că există vreun bărbat sau femeie în stare
să reziste farmecului meu?
IX în jargonul polițist, așa se numește camioneta, echipată cu toate Sistemele posibile de observare și
ascultare, folosită pentru urmăriri prelungite.
 Fusese hevoit să recunoască acest lucru.
Ca să nu o supere și deoarece, în fond, știa că Ghislaine era
efectiv irezistibilă... în adevăratul sens al cuvântului. „
Ceea ce nu diminua cu nimic convingerile ei, ba din contră.
•
La mica ședință erotică, grație camerei de luat vederi instalate
în camera Concettei de către colegii lor din Bayonne, urmau să
asiste și alții, în afară de el.
Obiectivul principal era declanșarea furiei Gerdei Wilson,
„legitima" Concettei. •
Deodată, un lucru care, curios, nu îi venise în minte până
atunci, îl uimi și îl nemulțumi totodată pe Boris.
Dacă lotul se va derula cum era prevăzut, nu numai el, ci și
Aimé Brichot și cei patru jandarmi din Bayonne, se vor delecta cu
spectacolul dat de Ghislaine, dezbrăcată, făcând sex cu altă
femeie!
Ca și cum i-ar fi ghicit gândurile, Aimé Brichot zâmbi pe sub
mustață și zise:
— Nu te mai frământa, Boris. Când va începe să devină... să
zicem, fierbinte, ne vom uita în altă parte. Nu-i așa, băieți?
— Afirmativ! răspunseră în cor cei patru vizați.
Această exclamație tipic militărească îi smulse un zâmbet lui
Corentin, făcându-l să se mai destindă puțin.
Însă nu pentru mult timp.
Stresul îl făcea să simtă adrenalina în vene, când începu să se
gândească la chestiunea cea mai deranjantă din toate: cum va
reacționa Gerda Wilson când le va vedea?
Căci urma să le vadă. Totul era prevăzut în privința asta. Mai
întâi, fiindcă mica scenă erotică se derula în camera Concettei,
care comunica și cu apartamentul Gerdei Wilson. Apoi, fiindcă
Ghislaine trebuia să facă în așa fel încât să descuie ușa care
separa cele două apartamente, fără să o observe Concetta,
evident. Mai ales pentru că tânăra argen- tiniancă nu dorea în
nici un caz să fie surprinsă de amanta ei într-o postură atât de
compromițătoare.
Având în vedere caracterul violent al Gerdei Wilson și forța
fizică pe care o avea, era de înțeles.
Ultimul detaliu, aranjat de Boris și Ghislaine: ora. Ghislaine
trebuia neapărat să treacă la „lucruri serioase** cu Concetta în
jur de miezul nopții, căci Gerda Wilson se întorcea mereu să
doarmă pe la acea oră. Era aproape sigur că, înainte de a adormi,
va deschide ușa care dădea în camera Concettei, ca să verifice
dacă se întorsese și ea, să-i spună noapte bună sau, cine știe, să
facă o „partidă mică“ înainte de culcare.
Totul ținea de acel moment, în care Gerda le va surprinde
împreună.
Dacă devenea furioasă, îi făcea o scenă de gelozie Concettei și
o ataca pe Ghislaine, totul era compromis.
Dacă, din contră, nu zicea nimic pe moment, aproape totul era
ca și reușit, fiindcă însemna că Gerda își controla furia, dar și că
pregătea o răzbunare mult mai teribilă decât o încăierare...
Boris era invadat de aceste gânduri când, pe ecranul de
control, văzu deschizându-se ușa de la camera Concettei Gabriel.
Era douăsprezece și un sfert.
— „A trebuit să aștept**, murmură el, citând expresia celebră a
regelui Ludovic al XlV-lea.
Ecranul era alb-negru, ceea ce nu îl împiedică să o recunoască
pe Concerta, urmată îndeaproape de Ghislaine.
De foarte aproape.
Abia închiseră ușa și Ghislaine se lipi toată de Concerta - care
era mai mică decât ea - și își lipi gura de a ei.
Argentinianca îi răspunse cu o pasiune evidentă. Gurile se
devorau reciproc, limbile se căutau...
În același timp, degetele Ghislaine! apucară cămașa jucătoarei,
pe care începu să o desfacă. Foarte repede, i-o smulse de pe ea și
o aruncă în spate. Imediat și cămașa ei avu aceeași șoartă.
Argentinianca, având un sutien alb, cu dantelă, își lipi sânii de
ai Ghislainei, care, îmbrățișând-o cu pasiune, cu un gest precis și
rapid, o eliberă de această fragilă armură de dantelă.
Boris își dădu seama că trebuia să fii femeie pentru a desface
un sutien astfel, „orbește", cu atâta măiestrie.
În prezent, Ghislaine o împingea pe Concerta spre pat, unde
£e rostogoliră amândouă, una peste alta, cu trupurile lor de
femele în călduri.
Imediat, Ghislaine, care părea hotărâtă să păstreze inițiativa,
își abandonă o clipă partenera pentru a-i smulge pantofii și
desface nasturii de la pantaloni, pe care îi dădu jos, dezvelindu-i
coapsele lungi și musculoase. în același timp, prinse și chilotul
fin din dantelă al Concettei, asortat cu sutienul, și i-l dădu jos.
Repede, Ghislaine se dezbrăcă și ea, apărând în imagine în
toată splendoarea nudității ei.
Imaginea nu avea sonor, dar aveau senzația că se aude
respirația argentiniencei doar văzând cum i se mișca sacadat
abdomenul, palpitând de dorință.
În interiorul camionetei atmosfera era tensionată la maximum.
Din reflex, Boris privi în stânga lui și îi văzu pe Brichot și cei
patru jandarmi, cu ochii holbați la ecranele lor, respirând
sacadat și cu broboane de transpirație pe frunte.
— Hei! făcu brusc. Vă credeți pe Canal +? Cea la care vă
holbați este logodnica mea, vă reamintesc!
— Scuzați-ne, domnule maior! mormăiră sfioși cei patru
jandarmi întorcându-se imediat cu spatele.
— Scuze, Boris, făcu Aimé Brichot imitându-i. Mă gândeam la
altceva. '
În ciuda gravității situației, Corentin izbucni în râs.
— Ș tiu exact la ce te gândești. Puțin respect, bătrâne Mémé!
Gândește-te mai degrabă la Jeanette.
— Gata, gata, mormăi Brichot deranjat. Să mă anunți totuși
când intră în scenă Gerda Wilson.
— îți promit., ‘
Boris închise pentru o clipă ochii.
Ș tia că Ghislaine se „sacrifica" oferindu-se, sub ochii lui, unei
femei, deși părea atât de reală plăcerea pe care o mima...
Ajunsese să se întrebe dacă într-adevăr se prefăcea.
În orice caz, începea să vrea ca acest supliciu să se termine,
chiar dacă trebuia să recunoască faptul că acest spectacol avea
în același timp un efect atât de surprinzător, chiar... delicios.
Se uită încă o dată la ceas, întrebându-se ce tot făcea Gerda
Wilson de nu apărea.
Abia terminase să se întrebe că o și văzu.
Ușa dintre apartamentul ei și camera Concettei tocmai se
deschidea ușor. Foarte ușor, dar suficient cât Corentin să
recunoască fără dubii silueta masivă și părul portocaliu a
numărului cinci mondial.
Parodiindu-I pe Thierry Ardisson, îi ordonă jandarmului care
răspundea de partea tehnică:
— „Zoom, zoom, băiete!"
Cei interpelat se întoarse cu fața la ecran și răsuci un buton de
pe panoul de comandă mobil. Pe jumătate ascunsă după ușă,
fața Gerdei Wilson apă'ru în prim plan.
Regăsindu-se, dacă se poate spune așa, față în față cu privirea
ei, lui Boris i se făcu frică din nou.
Ochii Gerdei Wilson aruncau fulgere, gura îi era cuprinsă de o
grimasă de ură. Crispată pe clanța ușii, mâna îi tremura ușor.
O fracțiune de secundă, Boris crezu că va sări ca o leoaică pe
cele două fete, care la câțiva metri de ea continuau fără să îi
observe prezența.
Dacă se întâmpla așa, totul era pierdut, iar Ghislaine risca o
bătaie... pentru nimic.
Însă Gerda Wilson se controlă. Boris o văzu închizând o
secundă din ochi și respirând adânc, ca și cum s-ar fi pregătit
pentru o lovitură decisivă.
Încet, fără nici un zgomot, închise ușa.
Corentin răsuflă ușurat.
— Bine, băieți, făcu el, partida s-a terminat.
Întâlni privirea nedumerită a lui Aimé Brichot și adăugă cu un
zâmbet.
— Scuză-mă, Mémé, am uitat să te anunț: a reușit! Gerda
Wilson a văzut ce se întâmplă și s-a retras fără să intervină.
Brichot aruncă o privire în treacăt peste ecran și zâmbi:
— Ar trebui poate să o anunți pe Ghislaine să se oprească...
Sau preferi să te delectezi în continuare.
În clipa următoare, Boris țâșnea afară din camionetă, nu
înainte să le ordone celorlalți să întrerupă înregistrarea, intră în
hotel și merse la camera Concettei Gabriel. După cum stabilise
cu Ghislaine, bătu de patru ori la intervale egale.
După câteva minute, ușa se deschise iar Ghislaine, care știa că
era Boris,.nu se mai îmbrăcase și își ținea hainele sub braț.
Goală, pe holul hotelului, cu părul desfăcut, avea corpul acoperit
de o peliculă de transpirație iar câteva picături îi atârnau în
smocul blond dintre picioare.
Îi zâmbi victorioasă amantului ei și, cu o voce răgușită, puțin
gâfâită, întrebă: .
— Spune, ți-a plăcut?
— Dar ție? nu se putu abține să nu întrebe Boris. Ghislaine
izbucni în râs.
— Bineînțeles că nu, prostule! Doar mi-am făcut datoria de
brav soldat care își îndeplinește misiunea, cum spuneți voi,
bărbații! Ș tii bine că femeile nu sunt preferința mea!
Capitolul XV
Acum, erau șapte persoane în submarin: Corentin, Brichot,.
cei patru jandarmi... și Ghislaine, care în ciuda insistențelor lui
Boris, refuzase încă o dată să-și asculte amantul, care îi
ordonase să meargă la culcare... singură.
Dar toată autoritatea lui nu fusese suficientă pentru a o
tempera. Hotărâse că va asista la continuarea operațiunilor, iar
când își punea ceva în minte... Cu timpul, Boris învățase ce
însemna asta și mai ales renunțase să mai încerce să o oprească!
‘
Cu atât mai mult, având în vedere rolul determinant pe care îl
jucase, cu greu o putea refuza. Ea se „distrase** sub privirea
bărbatului vieții ei, dar totuși riscase.
Toți șapte priveau acum cu disperare cele patru ecrane
conectate la camera miniaturală instalată în tavanul camerei
Concettei Gabriel.
Doar că, de această dată, ecranele erau negre.
Nu fiindcă nu funcționa camera, ci pentru că nu era în
infraroșu iar Concetta, epuizată fără îndoială de partida cu
Ghislaine, stinsese lumina ca să poată dormi.
— Sincer, oftă Brichot, părem niște fraieri, înghesuiți în
această camionetă, privind la ecranele astea goale!
— Nu te contrazic, recunoscu Corentin, dar flerul îmi spune că
lumina se va aprinde și, în scurt timp, se va întâmpla ceva. '
— Ah, bine! interveni Ghislaine. Și ce te face să crezi asta?
-
Boris să răsuci pe taburetul lui și zâmbi.
— Fiindcă, frumoasa mea, nu cunosc la fel de bine ca tine
mentalitatea feminină, mai ales pe cea a lesbienelor, dar
spiridușul meu îmi spune că Gerda Wilson nu va aștepta până
mâine pentru a reacționa la spectacolul pe care tu și logodnica ei
i l-ați oferit. Crede-mă: i-am văzut fața atunci, în timp ce vă
privea. Nu a omorât-o imediat pe nici una dintre voi doar fiindcă
s-a stăpânit.
— Am impresia că mi-a scăpat! se zgribuli Ghislaine.
— Ț i-o confirm, zise Boris. Ș i pot să afirm că în acest moment,
în starea de nervi în care se afla, este, fizic imposibil. Ceea ce
cred este că se pregătește să o pedepsească pe săraca Concetta
fiindcă a înșelat-o cu tine.
De această dată, vocea lui Ghislaine tremură ușor când
întrebă:
— Și tu crezi că va proceda la fel ca și cu celelalte trei fete?
Corentin făcu un gest în semn de fatalism:
— Nu sunt sigur sută la sută. Până la urmă,
Concetta nu a comis crima capitală în ochii ei, aceea de a se
culca cu un bărbat, dar a trădat-o pe ea, pe Gerda Wilson, care
nu poate fi decât șeful incontestabil al bandei. Făcând asta, într-
un fel a ridiculizat-o, ceea ce este și mai grav, în ochii celorlalte
fete din bandă, când vor afla ce s-a întâmplat între voi.
Cunoscând-o pe Gerda Wilson, așa cum cred că am început să o
cunosc, această idee este de nesuportat pentru ea. Iar dacă vrei
părerea mea, la această oră, ea le trezește și pe celelalte fete
pentru a organiza pedeapsa rituală, a cărei victimă va fi Concetta
Gabriel.
Se făcu liniște în camionetă, auzindu-se doar ritmul celor șapte
respirații.
— în orice caz, zise în cele din urmă Corentin, sper că lucrurile
se vor derula în această manieră, fiindcă este singura noastră
șansă, nu numai de a le identifica pe toate criminalele, ci chiar
mai mult, de a le prinde în flagrant.
— Nu ne va mai rămâne decât să intervenim înainte ca aceste
stricate să-i facă felul și Concettei Gabriel, șopti Aimé Brichot.
.
— Nu îți face griji, Mémé, spuse serios Corentin. îți dau
cuvântul meu că nu vor mai comite nici o crimă.
Apoi adăugă pentru Ghislaine:
— Vezi, chiar dacă a fost riscantă, ideea ta a fost excelentă.
Brusc, cele patru ecrane de control se luminară simultan.
Corentin, Brichot și ceilalți o văzură pe Văduvele negre « )
173
tânăra argentiniancă sărind din pat. Era deja înconjurată de o
adevărată haită feminină.
În fruntea lor, așa cum se așteptau, era Gerda Wilson. Alături
de ea, Boris le recunoscu pe englezoaica Sephora Gray și pe
rusoaica Tatiana Ricova.
— Le recunoști pe celelalte? întrebă Brichot.
— Nu, dar nu vom întârzia să facem cunoștință.
Deja, se ridică de pe taburet, gata să plece dacă banda Gerdei
Wilson se pregătea să o supună supliciului la fața locului pe
„soția adulteră". în loc de asta, două fete o prinseră pe aceasta de
picioare, două de brațe, în timp ce o a cincea îi acoperea gura cu
un fel de batistă.
— Cloroform! făcu Corentin. Am câștigat! O vor duce în altă
parte să o omoare! Logic: altfel ar lăsa urme compromițătoare în
camera de hotel! De această dată, le-am prins!
Se întoarse spre jandarmi: _
— Luați legătura cu colegii voștri. Vreo zece dintre ei să vină
aici imediat și să ne urmeze cât mai discret posibil! Nu trebuie
să-și facă simțită prezența cu nici un preț! Dacă nu, toată
operațiunea este compromisă!
Urmați de Ghislaine, pe care Boris renunțase să o mai
descurajeze, Corentin și Brichot ieșiră în liniște din camionetă și
se furișară, prin parcarea hotelului, până la Renault-ul Mégane
închiriat. Cu Ghislaine așezată pe locul din spate, se cufundară
în scaune pentru a nu risca să fie reperați de banda care, Boris
știa, urma să iasă din clipă în clipă.
Așa cum prevăzuse, Gerda Wilson și trupa ei își făcură apariția
după câteva secunde. Ca niște siluete în noapte, dar ușor de
identificat. Două dintre ele o duceau pe Concerta pe după umeri,
ca și cum ar fi leșinat. . #.
— Au reușit să treacă așa ușor de recepție! făcu Aimé încet.
— Poate nu era nimeni la ora asta, răspunse Corentin.
Cu gândul la tânăra și drăguța recepționeră care își terminase
lucrul la ora douăzeci și care poate petrecuse seara așteptându-
l...
Dar nu era momentul să aștepte.
După un minut, banda Gerdei Wilson și victima se înghesuiră
în două mașini, care porniră în direcția clubului de golf Hai Alai.
La distanță rezonabilă, urma Renault-ul cu cei doi ași ai
Brigăzii Mondene, având toate luminile stinse.
Apoi urmau și două furgonete de poliție, tot cu farurile stinse.
Zece minute mai târziu, cât dura drumul cu mașina deja hotel
Regency* Gerda Wilson și complicele sale se opriră la clubul de
golf, în parcarea pustie la acea oră înaintată din noapte, coborâră
cu „bagajul" și se îndreptară spre un fel de hangar aflat în spatele
clubului.
Boris opri și el mașina chiar înainte de intrarea în parcare,
după care merseră pe jos.
Hangarul avea o ușă mare metalică, glisantă, cu o încuietoare
pe măsură.
Ceea ce păru că nu o deranjează pe Gerda Wilson, care scoase
o cheie din buzunar și o deschise.
— Ce este acest loc? întrebă încet Corentin. Și ce pot face ele
acolo? .
— Aici, îi șopti Ghislaine în ceafă, este depozitul șefului de
echipamente, însărcinat să încadreze și să coordoneze grupa de
ajutoare. Aici își lasă jucătorii cărucioarele și sacii. Tot aici își
parchează aceștia mașinile electrice după ce au terminat traseul.
— Ei bine, făcu Boris, își vor relua activitatea în curând!
Ca și cum i-ar da dreptate, patru vehicule ieșiră pe rând în
acel moment din hangar, scoțând un zumzăit ca de insecte. Cum
nu aveau nici portiere, nici pereți laterali, se observa fără
dificultate, chiar în întuneric, cele două ocupante de pe singura
banchetă; în a cincea mașinuță o transportau și pe Concetta
Gabriel încă adormită, între,două fete.
— Sunt cinci golf-cart-urî în total, mormăi mașinal Brichot.
Cinci ce? făcij Corentin.
— Golf-cart-uri. Așa se numesc în engleză.
— Oricum, făcu Boris, sper că a mai rămas vreunul în hangar,
fiindcă trebuie să urmărim cortegiul. Repede, înainte să le
pierdem!
Traversară parcarea, în direcția hangarului a cărui ușă
rămăsese deschisă.
Deja, convoiul de fete dispărea în întuneric, în direcția
terenului principal. Mașinuțele nu erau prevăzute să fie folosite
noaptea și nu aveau faruri. Ceea ce le făcea și mai dificilă
urmărirea.
 Mai multe mașinuțe erau aliniate în interiorul hangarului, în
fața șirului de saci așezați în cărucioarele lor. Boris și Aimé săriră
pe bancheta uneia, iar la mijloc Ghislaine. w
— în principiu, cheia este mereu sus, zise ea. Oricum, toate
sunt la fel.
Efectiv, cheia de contact ieșea dintr-o broască, în apropierea
volanului, acolo unde, la un vehicul „normal", s-ar afla tabloul de
bord, aici înlocuit de o cutie pentru mănuși.
Boris puse contactul. S.e aprinse un beculeț și nimic altceva
nu se întâmplă.
— Apasă pe accelerație, făcu Ghislaine, vei vedea că merge
singură.
Îndată ce Boris apăsă pe singura pedală, vehiculul se mișcă
înainte cu un zgomot ușor.
— în orice caz, făcu Aimé Brichot, este motorul ideal pentru
urmăriri! Cel mai silențios!
— Sper măcar că nu ne vor pierde din vedere colegii^noștri,
făcu Corentin ieșind din hangar.
— îți sugerez să le spui despre ce este vorba, zise Aimé, și să
încerci mai degrabă să le reperezi pe Gerda Wilson și pe fete
fiindcă dacă le vom pierde, vom avea un al patrulea cadavru în
brațe... și mai ales pe conștiință!
Din reflex, Corentin strânse din ochi și se aplecă pe deasupra
volanului. . *
— Asta este! zise el, stăpânindu-și un strigăt de victorie ca să
nu fie descoperiți. Le văd!
Cam la vreo sută de metri în fața lor, partea din spate a ultimei
mașinuțe din cortegiu străluci ușor în lumina pală a lunii, ceea
ce îi permise lui Boris să observe că aveau la ele și doi saci de
golf.
— Văzându-le așa, zise el, ai spune că se duc pur și simplu să
facă yn joc... în nocturnă.
Nici Ghislaine, nici Aimé nu răspunseră. Ceea ce urmau să
facă Gerda Wilson și celelalte fete, știau foarte bine toți trei.
 Mai rămânea de aflat unde urmau să o facă. .
— La naiba! făcu brusc Boris. Farul! Ne vor descoperi!
De un minut sau două, cortegiul mergea de-a lungul terenului
flancat de dunele plajei. Foarte departe, la capătul acestei plaje,
un far aflat cam la jumătatea distanței dintre Biarritz și Bayonne
mătura oceanul cu fasciculele lui luminoase.
Se aprindea în ritmul a două fascicule succesive, apoi trecea
un interval mai lung înainte de a lansa alte două noi fascicule.
Ș i de fiecare dată, timp de câteva secunde bune, fasciculele
luminau nu numai marea și plaja, ci și terenul, din fericire, mult
mai slab, trecând printre copacii din jur. -
Căutând frâna mașinii, Boris constată că era suficient să ridice
piciorul de pe accelerație pentru a opri vehiculul; încetini
considerabil pentru a le lăsa pe celelalte să iâ un avans. •
— Sunt atât de concentrate la expediția lor punitivă, zise el
printre dinți, încât nici una nu se gândește să se uite în urmă
pentru a verifica dacă sunt urmărite. '
— O șansă în plus... suspină Ghislaine.
— Oricum, sugeră Aimé, farul ne va permite să le urmărim de
la depărtare. Avem de câștigat.
Corentin învârtea nervos de volan. în depărtare, convoiul de
fete mergea înainte.
Apoi deodată Boris, Aimé și Ghislaine le văzură cum se opreau.
<
— S-ar spune că au ajuns, făcu Ghislaine.
— Ș tiu ce vom face! hotărî Boris demarând iar. Vom parca
mașinuța sub copaci și vom continua să mergem pe jos. Oricum,
Gerda și celelalte nu sunt decât la două-trei sute de metri. Așa
vom avea o șansă să le prindem în flagrant delict. ’
În clipa următoare, își îndreptau golf-cart-u\ spre copacii aflăți
între terenul de golf și dune și îl abandonau sub ramurile joase și
stufoase ale unui conifer.
De acolo de' unde erau, terenul urca în pantă ușoară aproape
trei sute de metri. Apropiindu-se, observară cele cinci mașinuțe
folosite de Gerda Wilson și celelalte fete.
Abandonate.
Nici urmă de banda de ucigașe, nici de victima lor.
— Cred că știu unde sunt! făcu Aimé Brichot, gâfâind ușor
după marșul rapid în pantă.
— Și eu, replică Boris.
În spatele mașinuțelor abandonate tocmai se observa o clădire
aproape cu totul ascunsă într-un grup de copaci.
— Nu știu ce este asta, făcu Corentin, dar pare abandonată!
— Ș tiu ce este, făcu Ghislaine. Dacă mai țin bine minte, este
un fost corp al fermei abandonate cam cu cinci ani în urmă. Am
jucat golf aici odinioară, când eram adolescentă. Oamenii de la
club îi ziceau „ferma". La acea vreme, făcea parte din decor și se
integrase încet în peisajul traseului de golf...
Când ajunseră acolo, ferma respectivă, o clădire mare, pătrată,
pe care farul o lumina cu intermitențe, apăru mai dărăpănată
decât credeau. Pereții din piatră erau bombați și chiar fisurați pe
alocuri iar acoperișul din țiglă avea găuri multe. Pe una dintre
fațade, în spate, era o singură fereastră mică, atât de mică, încât
o făcea să semene cu un cavou. ' •
Ocolind-o, Boris și Aimé ajunseră la vechea ușă din lemn,
roasă de cari dar care rezista încă, pe care era scris degeaba
„Intrarea Interzisă", având în vedere starea în care se afla și care
nu le putuse opri pe Gerda Wilson și complicele ei.
Cu o mișcare din bărbie, Corentin îi arătă coechipierului său
ușa întredeschisă. Schimbară o privire și o clătinare din cap care
însemna: „fără îndoială; ele sunt înăuntru."
Boris se apropie de Ghislaine și o luă în brațe pentru a-l auzi
mai bine. ’
— începând de acum, îi șopti el, există riscul să iasă o
încăierare și poate fi periculos. îți placé sau nu, îmi vei face pe
plac stând deopa,rte. Imi promiți?
De această dată, Ghislaine nu insistă și dădu afirmativ din
cap.
 — De altfel, continuă Boris, îți vbi da o misiune: te vei întoarce
și te vei duce să-i întâlnești pe jandarmii care cred că se întreabă
pe unde suntem, li vei ghida până aici, de acord?
— De acord, șopti Ghislaine. . *
Boris o sărută tandru și ea dispăru în noapte.
După cincisprezece secunde, Corentin și Brichot se postară,
unul lângă altul, la doi metri de ușa de la intrare. într-o poziție
foarte asemănătoare cu cea a unor alergători de fond la linia de
start.
— La trei, intrăm! murmură Corentin. Unu... doi... trei! a
Pronunțase ultimul cuvânt cu voce tare. în aceeași clipă,
Brichot șl el săriră ca doi prădători, intrând în clădirea
abandonată, dar care acum nu era astfel.
Împreună, Boris și Aimé încremeniră, paralizați pentru o
fracțiune de secundă de spectacolul uimitor pe care îl
descopereau.
Gerda Wilson și încă opt fete erau acolo.
Complet dezbrăcate.
Purtau doar încălțările de golf, pe care Boris și Aimé nu avură
nevoie să le inspecteze pentru a ști că erau echipate cu
crampoanele circulare black widows. .
Fetele formau un cerc. Viitoarea victimă, Çoncetta Gabriel, era
în mijloc.
Dezbrăcată și ea. -
Dar pe jos.
Crucificată pe un mănunchi de crose de golf, cu încheieturile,
gâtul, șoldurile și gleznele legate cu sârmă, atât de strâns încât îi
intra în carne.
În gură, îi băgaseră o minge de golf, lipită cu o bandă adezivă.
Cloroformul își pierduse efectul și ea își revenise complet,
stând cu ochii larg deschiși, îngrozită.
Toată scena, cufundată în întuneric, era luminată din când în
când de fasciculul dublu al farului, care proiecta lumina
intermitentă prin fereastra fără geam.
 Văzându-i pe Boris și Aimé, Concetta Gabriel reuși să scoată
un geamăt nearticulat prin banda de la gură.
Fu ca un semnal, ca și cum toate fetele din cabană primiseră,
în același timp, același șoc electric.
Ca o haită sălbatică, toate alergară spre ușă.
Adică spre Boris și Aimé.
Aceștia, surprinși, fură doborâți de hoarda care trecu peste ei.
Nu avură timp decât să-și protejeze fața, ca să nu fie răniți de
crampoanele ascuțite ca lamele.
— Stop! urlă Corentin, de jos. Sunteți arestate toate! Nici o
mișcare!
Degeaba.
În momentul în care Boris se ridica pentru a le urmări, se făcu
brusc lumină. ;
Mai exact, proiectoarele luminau în jurul vechii clădiri,
producând o lumină așa de puternică încât, în comparație cu
întunericul de mai înainte, ai fi crezut că soarele se ridicase
brusc.
Amețite ca niște animale prinse în cursă, jucătoarele de golf
începură să alerge în toate direcțiile. Deja, jandarmii aflați în
jurul fostei ferme se grăbeau să le prindă grupați câte trei: doi ca
să le imobilizeze, în timp ce un al treilea le pune» cătușele și le
acoperea pudic cu o pătură pe umeri.
Orbit de proiectoarele jandarmeriei, Corentin' observă silueta
lui Aimé Brichot, coordonând operațiunile.
Ș i pe Ghislaine care, ascultându-l, stătea la o distanță
respectabilă.
Dar, după socoteala lui, Gerda Wilson nu era acolo.
Corentin se duse iar înăuntru, în cabană.
Nu avu timp decât să lase capul în jos, cu un reflex care îi
salvă viața.
Altfel, Gerda Wilson, înarmată cu o crosă de golf - din fier - i-ar
fi fărâmat capul.
Aproape la milimetru ratase lovitura. .
 Dezechilibrată momentan de lovitura dată în gol, înaintă câțiva
pași, apoi se întoarse și atacă iar, cu mușchii încordați, gata să o
propulseze înainte.
În lumina proiectoarelor care trecea prin fereastra mică, văzu
cum se aruncă spre el o adevărată leoaică furioasă. Un corp
masiv, imens și numai mușchi, forma o creatură de coșmar.
Hotărâtă să-l omoare, având și mijloacele fizice, chiar dacă era
femeie.
Capabilă în orice caz, doar prin puterea corpului ei lansat în
atac, să-desființeze secolele de certitudine asupra fragilității
„sexului slabu.
Ș i cu o crosă de golf în mâini, arma cea mai redutabilă, aflată
în mâinile ei. ~
Gerda Wilson scoase un urlet de ură. încă o dată, capul de oțel
al crosei trecu pe lângă tâmpla lui Corentin, care evită lovitura în
ultima secundă. Și lovi peretele din piatră, provocând o jerbă de
scântei.
Boris începea să regrete amarnic că își lăsase pistolul 357
Magnum la Paris, din cauza călătoriei cu avionul.
Gerda și Boris se învârteau acum în jurul nefericitei Concetta
Gabriel, „crucificată" în continuare pe crosele de golf.
Corentin văzu încălțămintea Gerdei Wilson, cu crampoanele
„văduvele negre-, săpând pământul aproape de capul Concettei,
care se chinuia sub efectul panicii. .
Deodată, văzând privirea lui Boris care se uita la Concetta,
'Gerda Wilson avii un gând monstruos. Un zâmbet de ură îi
apăru pe fața deformată de dorința de a omorî. . -
Corentin înțelese într-o fracțiune de secundă ce voia ea să
facă.
Un fior rece îi trecu pe șira spinării.
Deja, „Leoaica" își luă’ avânt, vrând să sară cu picioarele pe
capul Concettei.
Datorită greutății și crampoanelor ascuțite, îi putea transforma
fața Concettei într-o masă plină de sânge, dintr-o lovitură!
 Boris nu mai stătu pe gânduri și își luă și el avânt. Cu un salt
uimitor, sări pe deasupra corpului întins al bietei argentinience și
se lovi de Gerda Wilson în plin, cu toată greutatea lui.
Campioana scoase un icnet răgușit, sub efectul impactului
care o proiectă pe peretele de piatră, la trei metri mai încolo.
Boris, se lovise de sânii fabuloși ai adversarei lui, care
amortizară șocul ca un dublu „airbag“ natural.
Pentru o clipă crezu că Gerda Wilson leșinase.
Se înșela.
Cu ura și furia ei declanșate de durere, campioana de golf sări
înainte încă o dată, sprijinindu-se de perete, apucând din fugă și
crosa carp îi căzuse din cauza izbiturii.
Îl lovi pe Boris ca un taur înfuriat de coridă.
Boris fu proiectat prin ușa deschisă și trântit la pământ, la
dispoziția fiarei.•
— Te voi omorî, specie nenorocită! urlă ea ridicând arma
improvizată ca o coasă.
• Crosa făcu o gaură în pământ, chiar în locul unde fusese
capul lui Corentin cu o secundă mai înainte.
După ce se rostogoli în lateral, sări în picioare. Acum Gerda
Wilson înainta spre el învârtind crosa. Boris începu să dea înapoi
în fața acestei amenințări... apoi se opri brusc și înaintă pur și
simplu spre adversar, ca și cum nu ar fi fost nimic.
În ochii verzi ai Gerdei Wilson, arzând de ură. văzu o lucire
surprinzătoare. Profită și se agăță cu o mână de crosa de golf,
făcând-o inofensivă.
— Acum s-a terminat cu gluma, domnișoară Wilson! strigă el.
Ș i, fără să-i lase timp să reacționeze, își luă elanul necesar și,
cu toate forțele, îi aplică o lovitură directă de dreapta în bărbie,
care ar fi adormit și un bou.
Ochii Gerdei Wilson deveniră sticloși iar flăcările de furie de
mai devreme dispărură dintr-o dată.
Dădu drumul crosei de care se prinsese Corentin, apoi, încet,
căzu pe spate în iarbă.
 Adormită bine pentru o vreme.
— Din partea lui Jenny Crisp, Constance Bilaya și Martina
Laforelle, făcu Boris cu o voce stinsă, ștergându-se pe frunte.
Tresări auzind în spatele lui un râs cristalin pe care îl
recunoscu imediat. '
Se întoarse și o descoperi pe Ghislaine, cu mâinile în șolduri,
care îl privea zâmbind cu dinții ei strălucitori în lumina
proiectoarelor.
— Desigur, Boris, zise ea, ai știut mereu cum să discuți cu
femeile... -,
Capitolul XVI
Înarmată cu o furculiță lungă din argint, mâna fină a lui
Ghislaine Duval-Cochet se îndreptă spre cutia mare de caviar
așezată între cuburile de gheață. Cutia de caviar - care conținea
un kilogram de Beluga! - îi fusese oferită de un client rus, în
timpul recentei călătorii la Sankt-Petersburg, și ea nu se gândise
niciodată să o împartă cu altcineva decât cu „polițistul ei iubit".
Acesta era instalat lângă ea, pe canapeaua din salonul lui
Ghislaine, în apartamentul ei din Neuilly care dădea spre copacii
din pădurea Boulogne.
— Normal, eu ar fi trebuit să te invit la cină, făcu Boris,
umplând cele două pahare cu votcă Moskovskaia.
— Stai liniștit, zise Ghislaine cu un zâmbet.
— într-adevăr, continuă Corentin, fără tine, mă întreb dacă aș
fi rezolvat acest caz.
Adăugă cu un zâmbet larg:
— Știi că ai putea fi un polițist foarte bun?
— Nu, mulțumesc, făcu Ghislaine râzând: prefer „să fiu cu“ un
polițist foarte bun!
- Ciocniră paharele. Se lăsă o clipă de liniște, timp în care
Boris savură aroma delicioasă a alcoolului rece care îi aluneca pe
gât. .
Marele turneu de golf profesionist de la Hai Alai se terminase
cu opt zile mai devreme. Fusese puțin scurtat... din cauza
concurentelor. Lipseau de pe listă, de fapt, cele două jucătoare
asasinate, bineînțeles (fără a o mai socoti și pe Constance Bilaya)
și cele zece ucigașe ale lor. Evident, în frunte cu redutabila Gerda
Wilson. Ea și complicele ei așteptau în stare de aresț preventiv să
apară în fața judecătorului, unde riscau să aștepte mult timp de
acum înainte. De fapt, derulând o anchetă paralelă’, Charlie
Badolini descoperise că.Gerda Wilson și fetele din „cercul privat"
mai comiseseră numeroase crime identice, pe diferite terenuri de
golf. Cum acestea călătoriseră pe- cinci continente, nu se făcuse
legătura dintre crime...
„Anchetate" cu grijă, sfârșiseră prin a ceda, în ciuda nervilor de
oțel specifici jucătoarelor profesioniste, și mărturisiseră.
Concerta Gabriel, care trebuia să fie ultima lor victimă, li se
alăturase celorlalte pe banca acuzatelor pentru participare la
primele trei crime.
O altă persoană cercetată, neașteptat, venise să îngroașe lista
deja mare: Amélie Dufresne, acuzată de complicitate prin rolul
special pe care îl avusese. „Bomba1 sexuală", fostă show girl și
soție a omului de afaceri Gérard Dufresne, împreună cu care
descoperise cadavrul lui Jenny Crisp, la începutul cazului,
contribuise la acuzarea profesorului de golf Serge Pasquier de
niște crime pe care acesta nu le săvârșisq. Sub presiunea Gerdei
Wilson, cu care.se
culcase în absența soțului ei, Amélie Dufresne acceptase să îl
seducă pe Serge Pasquier, să aibă raporturi sexuale cu el și să
strângă sperma pè care acesta o lăsase în diafragma ei. După
aceea. Gerda și banda ei „transferase" sperma, injectând-o în
corpul Martinei Laforelle, făcând astfel ca Serge Pasquier să fie
acuzat de crimă. .
Aflând ce se întâmplase, soțul Améliei Dufresne ceruse
divorțul. Dintr-o dată, fosta lui soție se întorcea la ocupație ei de
show girl... O pedeapsă suficientă, în ochii lui, mai aspră decât
cele pe care i le putea aplica legea.
Serge Pasquier fusese, bineînțeles, eliberat, dar scuzele pe care
Boris i le prezentase personal nu ajunseră pentru a-i calma furia.
Corentin îl calmase în cele din urmă cu câteva cuvinte: „Mai bine
mi-ați mulțumi. Alții în locul nostru nu ar fi cercetat mai departe
și ați fi fost încă în pușcărie!"
În privința lui Michel Etorrini, președintele clubului de golf Hai
Alai, total uimit de această avalanșă de crime care îi puseseră
într-o lumină proastă clubul „său" și turneul „său" când, la
finalizarea anchetei, presa îl invadase, trimisese totuși o scrisoare
de mulțumire și de felicitare lui Badolini, pentru excelenta
prestație a oamenilor săi. Mai ales pentru adevăratul „miracol" pe
care aceștia îl făcuseră, reușind să împiedice aflarea nenorocirilor
chiar în timpul turneului. Fiindcă, scria el, „situația ar fi fost
catastro,- fală“...
Boris își aduse aminte de această scrisoare, tot gustând din
caviar.
— Știi, spuse el cu un zâmbet, când am citit cuvintele de
mulțumire pe care ni le-a adresat Etorrini, ar fi trebuit să-i
telefonez pentru a-i povesti rolul determinant pe care l-ai jucat în
această anchetă și să-i cer să-ți trimită și ție o scrisoare.
— încetează, zise Ghislaine. Mă faci să roșesc!
Boris interveni.
— Te fac să^roșești, pe tine! Imaginează-ți că după o anumită
partidă televizată ultraprivată, sunt aproape sigur că nimic nu te
poate face să roșești!
Ghislaine îl privi cu un aer contrariat.
— Ascultă, Boris, zisé ea, știu că nu ți-a făcut plăcere să mă
vezi distrându-mă cu acea fată. Mie nici atât, de altfel, gândindu-
mă acum că este o criminală. Dar ia-o și tu așa... pentru Franța!
Ș i bagă-ți în cap, în cazul în care te îndoiești de asta, că nu îmi
plac decât bărbații... și, de preferință, tu!
Boris izbucni în râs. Trebuia să recunoască totuși că acest
episod îi lăsase un gust ușor amar pe care nici vodca nu îl făcea
să treacă.
— Oricum, zise Ghislaine cu un zâmbet șmecher, sper că tot
acest caz nu te-a dezgustat în privința femeilor? -
— Glumești! Ar trebui ceva mai mult decât asta pentru a mă
dezgusta de femei! în afară de...
Ezită vizibil să-și exprime gândul până la capăt.
— în afară de... ce? insistă Ghislaine. -
— în afară de... mă simt cam ridicol mărturisin- du-ți asta,
dar văzându-te cu acea Concetta, am fost puțin... puțin gelos!
lată, acesta este cuvântul!
Spre marea lui surprindere, Ghislaine izbucni în râs.
— Știam! zise ea. Ș i am avut grijă să mă revanșez, imaginează-
țj. '
— Să te revanșezi? în ce mod?
— Administrându-ți un remediu de șoc. .
Corentin își încruntă sprâncenele, înțrebându-se ce mai
plănuia partenera lui. Deveni și mai bănuitor văzând-o uitându-
se la ceas.
Chiar în acel moment se auzi sunând la ușă.
— Să nu-mi spui că aștepți pe cineva, chiar în seara asta? sări
aproape scandalizat.
— Ba da, zise Ghislaine ridicându-se.
— Pot să știu pe cine?
— Medicamentul tău împotriva geloziei.
De această dată, Boris se întrebă dacă nu cumva Ghislaine o
luase razna.
Dar totul se lămuri imediat, când o văzu revenind... însoțită de
fermecătoarea recepționară de la hotel Regency.
— Ț i-o prezint pe Mathilde, făcu Ghislaine. Cred că v-ați mai
văzut. în acea seară, am auzit-o zicându-ți că termină lucrul la
ora opt și pe tine că îți vei aduce aminte.
—. Ș i m-ați lăsat să aștept degeaba, completă Mathilde,
însoțindu-și remarca cu un zâmbet care arăta că era gata să-l
ierte. .
— Vezi, continuă Ghislaine, mi-am zis că singura manieră de a
te vindeca de gelozie, de când m-ai văzut făcând dragoste cu o
altă fată... este de a te implica șr pe tine.
Scoase încă un pahar, îl umplu cu votcă și i-l întinse
Mathildei, măsurând-o din cap până în picioare.
— Fiindcă, continuă Ghislaine, eu singură cu o fată, nu îmi
spune nimic. în schimb, eu cu o fată și cu tine, mai ales... Mi se
pare un program chiar simpatic. Ce crezi?
În loc de răspuns, Boris o privi pe Mathilde, care îi zâmbi, cu o
strălucire ștrengară în fundul ochilor ei căprui.
Ș i se gândi că dacă era victima unui puseu de gelozie,
„medicamentul1* pe care Ghislaine și Mathilde se pregăteau să i-
l administreze cu siguranță se dovedea eficient.
De altfel, se simțea deja pe drumul spre vindecare..'. ~
Redactor: Maria Carp
Tehnoredactare computerizată Cătălina Andrei
Tiparul executat sub comanda nr. 20 192
Compania Națională a Imprimeriilor „CORESI" S.A. București
ROMÂNIA

Sistemul calității certificat SR EN ISO 9001