Gândirea economică a lui Adam Smith

Adam Smith (1723-1790), gânditor de origine scoţiană, cu multiple

preocupări ştiinţifice de factură filozofică şi economică, s-a format sub
influenţa ideilor lui David Hume, fiind bun cunoscător al enciclopediştilor şi
fiziocraţilor francezi. Ca profesor universitar a predat la Edinburg două
cursuri libere, unul asupra literaturii engleze şi altul asupra economiei
politice. Dintre lucrările publicate de Adam Smith menţionăm: “Teoria
sentimentelor morale” (1759), dar mai ales, “Avuţia naţiunilor. Cercetare
asupra naturii şi cauzelor ei” (1776), lucrare fundamentală pentru ştiinţa
economică. În “Avuţia naţiunilor” denumită şi “biblia liberalismului clasic”,
Smith a reuşit să sintetizeze cele mai importante cunoştinţe acumulate până
la el în domeniul economic, Adam Smith este considerat “părintele”
economiei politice moderne mai ales datorită acestei lucrări.
Intenţia lui Adam Smith atunci când şi-a conturat concepţia
economică a fost să realizeze mai întâi un studiu istoric în care să integreze
sistemul de economie politică. Punctul de pornire în demersul ştiinţific a lui
Adam Smith a fost acelaşi ca şi al fiziocraţilor şi mercantiliştilor. Adam
Smith a sesizat că puterea economică a statului depinde de puterea
economică a naţiunii. De aceea el şi-a îndreptat atenţia spre îmbogăţirea
naţiunii în timp ce mercantilişti şi fiziocraţii au încercat să îmbogăţească
statul.
Mercantiliştii şi fiziocraţii au considerat că există doar un singur
factor de producţie care era capitalul comercial, respectiv natura pe când
Adam Smith este susţinătorul formulei trinitare a factorilor de producţie
munca, natura şi capitalul. El considera că bogăţia este formată din
totalitatea bunurilor marfă pe care le deţine o naţiune, de aceea a extins-o
în toate ramurile producţiei de mărfuri în opoziţie cu mercantiliştii şi
fiziocraţii care considerau avuţie doar banii şi tot ce poate fi transformat în
bani, reducând sfera productivă la o singură ramură.
Acesta promovează libertatea deplină neîngrădită decât de limitele
propriului interes şi apreciază că “ordinea naturală” se instaurează de la
sine într-un climat liberal prin acţiunea “mâinii invizibile” şi nicidecum o
politică economică protecţionistă, promovată prin puterea statului. Mâna
invizibilă este un concept economic şi de filozofie socială introdus de Adam
Smith. Metafora ilustrează cum, prin urmarea propriului interes, indivizii
stimulează indirect economia. Smith consideră că, în cazul societăţilor
capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societăţii. În
cadrul mecanismului pieţei, guvernat de acest principiu, acţiunile cele mai
eficiente şi benefice vor fi şi cele mai profitabile.
Adam Smith introduce termenul în Cartea IV din „Avuţia naţiunilor”,
în cadrul discuţiei despre comerţul indigen şi comerţul străin. Fiecare
individ îşi va investi capitalul cât mai aproape de casă, “pe cât posibil, în
sprijinul activităţii economice interne” (A. Smith, "Avuţia naţiunilor").
Indivizii nu vor apela la comerţul străin, decât dacă avantajele acestuia le
depăşesc cu mult pe cele ale comerţului indigen. “Atunci când preferă să
sprijine activitatea indigenă, iar nu pe cea străină, el urmăreşte numai
propria lui siguranţă; iar îndrumând acea activitate în aşa fel încât să
producă cea mai mare valoare posibilă, el este condus de o mână invizibilă
ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenţia lui. Urmărindu-şi
interesul, el adeseori promovează interesul societăţii mai eficient decât
atunci când încearcă să-l promoveze.” (A. Smith, "Avuţia Naţiunilor")
La Smith, conceptul de mână invizibilă este doar la nivel de înclinaţie
naturală. El va deveni apoi un mecanism social la economiştii ce i-au urmat
lui Smith (V. Pareto)
Adam Smith considera ca îmbogăţirea unui popor constă în
capacitatea de a progresa, progres care are la bază diviziunea muncii.
Diferenţierea indivizilor este rezultatul diviziunii muncii care îi determină să
se specializeze în anumite activităţi. El a demonstrat că prin diviziunea
muncii se creează şi sporeşte avuţia naţională. Prin specializare se măreşte
continuu volumul şi productivitatea muncii şi o dată cu ele sporeşte direct
proporţional bogăţia naţională.
Acesta susţine că sursa principala a bogăţiei este munca dar nu toată
munca ci numai munca depusă în sfera producţiei de mărfuri. El susţine
deci că munca ce adaugă valoare la alta este productivă iar munca ce nu
adaugă valoare este neproductivă.
Condiţiile ca munca sa fie productivă sunt:
 Să creeze o marfă bun material sau serviciu
 Să creeze venit net
Serviciile legate de producţia mărfurilor care adaugă o valoare la alta
sunt productive iar cele de consum care nu adaugă valoare sunt
neproductive.
Bogăţia naţională, provine din două surse şi are două componente:
1. Produsul anual al pământului
2. Produsul anual al muncii productive
Factorii de creştere ai avuţiei naţionale sunt:
1. Creşterea numărului muncitorilor productivi
2. Creşterea productivităţii muncii din sfera productivă
Pentru a spori valoarea producţiei şi a muncii unei naţiuni nu sunt
alte mijloace decât a spori fie numărul muncitorilor ei productivi fie forţele
productive ale muncitorilor întrebuinţaţi până atunci. Creşterea numărului
muncitorilor ocupaţi în sfera productivă depinde de sporirea capitalurilor
sau a fondurilor destinate întreţinerii acestora.
Capacitatea de a produce nu poate spori cu acelaşi număr de
muncitori decât cu un oarecare adaos şi perfecţionări de maşini şi
instrumente rezultând că sporirea capitalului este factorul hotărâtor atât
pentru creşterea numărului celor ocupaţi în sfera productivă cât şi pentru
ridicarea productivităţii muncii deci factorii de care depinde avuţia unei
naţiuni sunt:
1) Natura
2) Munca productivă prin volumul şi productivitatea ei
3) Capitalul
Crearea şi sporirea bogăţiei este obiectivul principal al demersului
ştiinţific al lui Adam Smith. Volumul şi rodnicia muncii productive sunt
mijloacele principale pentru atingerea acestui scop. Diviziunea muncii este
cauza esenţială a sporirii volumului şi productivitatea muncii. Promovarea
ramurilor cu productivitatea cea mai ridicată este calea de urmat pentru
accelerarea progresului naţiunii. Adam Smith nu a creat o ştiinţă economică
în general ci o Economie politică engleză.
Ideea centrală a lucrării “Avuţia naţiunilor”, aşa cum reiese şi din
titlul ei, o constituie definirea noţiunii de “avuţie” sau “bogăţie” a naţiunilor
şi analiza factorilor sau forţelor de producţie ce concură la crearea şi
sporirea ei.
În “Avuţia naţiunilor”, Smith priveşte “universul economic ca un vast
atelier creat de diviziunea muncii, mobilul psihologic al producătorilor
reprezentându-l dorinţa de a-şi îmbunătăţi situaţia economică. Politica
economică este interpretată de Smith nu ca expresie a unui interes partinic,
al unei clase sau alteia ci ca pe expresia interesului cel mai general al
comunităţii”. Astfel el oferă o analiză intercorelată a agriculturii, industriei şi
comerţului.