epurasul mustacios

Adieri usor racoroase pareau sa anunte ca vara era pe sfarsite. Pasarile se adunau in crangul de la
poalele dealului, ce separa satucul de campia intinsa. Isi inaltau trilul in inaltul cerului, apoi se adunau
laolalta, sa-si povesteasca peripetiile.

- Astazi m-am intalnit cu randunica, prietena mea din satuc, spuse ciocarlia, bucuroasa.

- Imi place mult prietena ta, este atat de amuzanta! spuse si cinteza, ce se remarca prin penajul tare
frumos.

- Da, spune niste povesti tare hazlii, despre oamenii din sat! aproba si ciocarlia, privind inspre sat.

O indragea tare mult pe randunica. Se cunoscusera in primavara, cand randunica isi cauta, ingrijorata, un
puisor departat de cuib. Ciocarlia il zarise piuind prin iarba deasa, tare speriat. Si o indrumase pe
randunica la el. De-atunci au legat o prietenie frumoasa, care-i bucura sufletul.

- Asa era randunica, ca o mama grijulie si iubitoare! isi spuse ciocarlia, zambind cald.

Dinspre campia intinsa se auzea galagie. Era o zarva frumoasa, cu iepurasi ce alergau de colo-colo,
chicotind si ascunzandu-se unii de altii. Li se vedeau doar urechiusele jucause din iarba inalta.

- Haideti sa ne jucam cu iepurasii! le striga, vesela, privighetoarea.

Si-si lua zborul inspre campia frumos colorata, in nuante de galben-auriu, cu pete verzui pe alocuri.

Incepu o veselie frumoasa, cu pasari si iepurasi topaind printre spice de grau si fire zglobii de iarba.

Ciocarlia astepta, tacuta, la marginea crangului, pe ramura copacelului ei prietenos. Si pe el il stia de o

vesnicie. In fiecare an ii aducea, in dar, triluri dintre cele mai melodioase, iar el o inconjura cu imbratisari
calduroase si o adapostea, in zilele ploioase.

- Vai, copacel, oare ce-o fi cu iepurasul nostru mustacios? il tot intreba ea pe copacel, scrutand campia
atent.

Copacelul isi inalta ramurile tot mai sus, insa nu-l zari pe iepurasul lor prieten.

- Poate a dormit mai mult, astazi! spuse usor copacelul.

- Doar stii cat de jucaus este el, copacel! Mai tot timpul si-l petrece cu noi, spuse ciocarlia, putin
ingrijorata.

Si pe iepuras il stia de multa vreme. Ii spuneau mustacios, pentru ca erau tare jucause mustatile lui, asa
lungi si subtiri cum erau. Cand iepurasul radea, parea ca-i rad si mustatile, atat de amuzant se asezau in
jurul nasucului.

Dinspre crang se auzeau voci si rasete.

- Oare cine-o fi? se intreba ciocarlia, zburand inspre ele.

Curand, se aseza, in liniste, pe o ramurica. Inconjurat de ciupercute hazlii, iepurasul mustacios povestea,
vesel, cu o iepurica tare draguta. Avea blanita de un alb lucios, nasucul roz si un zambet cald.

- Pare atat de blanda! isi spuse ciocarlia, privindu-i cu drag.

Se bucura tare mult ca iepurasul isi gasise o prietena. Stia cat de singur se simtea, cateodata.
- Buna, iepuras! spuse, incet, ciocarlia. Nu voia sa le strice conversatia, insa ii bubuia inimioara in piept
de bucurie pentru iepuras.

Cu zambetul larg si cu mustatile imprastiate, parca, pe chip, iepurasul topai, vesel, in jurul pasarii.

- Draga ciocarlie, uite, ea este o prietena noua! spuse el cu bucurie, aratand spre iepurica dragalasa.

Aceasta zambea bland. O pasare mica si frumoasa se odihnea pe capsorul ei.

- Chiar este blanda! isi spuse, din nou, ciocarlia.

Veni, zambind, langa iepurica:

- Ma bucur sa te cunosc! ii spuse, ciocarlia, bland.

- Am auzit atatea despre tine! spuse si iepurica, cu o voce calda.

Pasarea, de un albastru intens, de pe capsorul ei se aseza pe o ciupercuta, mai aproape de ciocarlie.

- Si eu ma bucur sa te cunosc! spuse aceasta, zambind ciocarliei.

Uimita de glasul cald al pasarii, ciocarlia se inalta inspre inaltul cerului, intr-un tril rasunator. Era modul
ei de a-si arata bucuria. Apoi, veni langa pasarea frumos colorata.

- Eu sunt un albinarel! spuse aceasta, zambind. Si-ti multumesc pentru cantecul suav!

Privind la sopovaiala vesela a iepurasilor, cele doua pasari isi luara zborul inspre campie.

- Haide, albinarel, sa-ti arat copacelul meu drag! il indemna ciocarlia.

Ii placea albinarelul, desi nu mai auzise de asa nume de pasare. Ii placea glasul bland si albastrul frumos
al penajului.

Copacelul ii intampina zambind:

- Hei, ma bucur sa te revad, albinarel! striga cu voiosie, acesta.

Ciocarlia ramase muta de uimire:

- Voi va cunoasteti? intreba ea.

Copacelul ii inconjura cu o ramurica, ca-ntr-o imbratisare:

- Draga ciocarlie, i-am ascultat de atatea ori povestile frumoase despre lumea de departe! spuse acesta,
cu mandrie.

Albinarelul se apropie de ciocarlie, zambind:

- Suntem prieteni mai vechi, draga ciocarlie!

Ciocarlia nu intelegea cum de nu-l mai intalnise pana acum pe albinarel. Doar ea poposea zi de zi pe
ramurile copacelului.

Ar fi vrut sa auda si ea povesti despre lumea de departe a albinarelului. Si, poate sa-i spuna si ea despre
lumea din calatoriile ei.

- Cat de mica pare lumea asta mare! isi spuse, in gand, ciocarlia. Si le zambi prietenilor ei.

Deodata, iepurasul mustacios veni topaind inspre ei, tare agitat. Parea ca mustatile ii acopereau intreaga
fata, atat de agitate pareau si ele.

- Ce s-a intamplat iepuras? intreba cinteza, ce tocmai se apropia de ei.

Iepurasul se aseza in iarba inalta si isi privi prietenii cu tristete:

- Iepurica urmeaza sa plece din satuc, spuse el, cu ochii in lacrimi.

- Dar iepurica nu sta aici, in crang? intreba si ciocarlia, care incepea sa inteleaga de ce nu o mai vazuse
nici pe iepurica cea draguta.

- Nu, prieteni, nu sta aici! Iepurica locuieste in satuc, la o familie, ce urmeaza sa se mute la oras, le
povesti el, cu lacrimile umezindu-i mustatile jucause.

Acum nu mai pareau atat de amuzante, coborate trist in jos.

- Si tocmai credeam ca am gasit o prietena! mai adauga el, si mai intristat.

Cateva vrabiute s-au apropiat de iepuras, incercand sa-l inveseleasca. Ii rasuceau mustatile, ii gadilau
nasucul cu aripioarele lor si ciripeau, jucaus. Dar acum nu reuseau sa-l bucure, ca alte dati.

Cinteza se uita inspre ciocarlie, parca vrand sa-i spuna ceva. Si-si luara zborul inspre sat. Insa foarte
curand, la poalele dealului, intalnira iepurica cea draguta, ce parea la fel de trista ca si iepurasul.

Vazu ciocarlia si-i zambi trist.

- Draga iepurica, cum asa pleci din sat? De-abia ne-am imprietenit! spuse ciocarlia, cu blandete.

Iepurica se aseza in iarba moale, privind trist inspre cele doua pasari prietene:

- Vezi tu, draga ciocarlie, copiii familiei, la care locuiesc, urmeaza sa inceapa scoala. Trebuie sa mearga la
oras. Casuta va ramane aproape pustie, daca n-ar fi randunica, ce-si are cuibul acolo, cu puisorii ei.

Ciocarlia era tot mai uimita.

- Chiar ca este mica lumea asta mare! isi mai spuse ea, inca o data. Prietena ei, randunica, locuia chiar
acolo.

Mangaie obrazul iepuricii cu aripioara ei blanda si-si lua zborul inspre casuta randunicii.

Aceasta se bucura nespus cand o zari:

- Draga ciocarlie, ce faci aici? o intreba aceasta, mirata.

Nu mai venise vreodata aici.

- Am cunoscut o iepurica tare draguta, care locuieste aici, ii spuse ciocarlia.

- Da, este tare draguta si amuzanta! spuse si randunica. Insa, va pleca curand la oras. Iar verile si le va
petrece tot aici.

Ciocarlia se apropie de prietena ei:

- Iar iepurasul mustacios este tare trist, draga randunica! mai spuse ciocarlia.

Randunica o imbratisa cu aripioara ei, desi era tare micuta:

- Stii, draga ciocarlie, ca tristetea arata, de fapt, o prietenie adevarata? Asa ca prietenia dintre albastrel
si iepurica!

Intelegand spusele randunicii, ciocarlia ii zambi cald si-si lua zborul inspre copacelul ei drag.

Ajunsa acolo, ramase iarasi uimita. Iepurasul mustacios asculta, amuzat, povestile albastrelului, ce se
odihnea pe capsorul acestuia. Semn ca se legase, deja, o prietenie frumoasa.
Se apropie usor, zambind copacelului:

- Tristetea inseamna prietenie, de fapt! ii spuse bland, acestuia.

Copacelul o imbratisa cu ramurile lui ocrotitoare si-i spuse, cu blandete:

- Draga prietena, asa ma simt eu cand tu zbori in lumea cea mare! Dar stiu ca vei reveni aici, de fiecare
data! Pentru ca o prietenie adevarata nu se pierde vreodata!

Copacel si ciocarlie priveau cu drag inspre prietenii lor. Iepurasul mustacios avea sa aiba grija de
albastrel. Vor astepta, impreuna, sa se intoarca iepurica, prietena lor.

- Esti atat de amuzant, albastrel! striga iepurasul, razand cu pofta.

- Si tu esti un prieten bun! ii spuse si albastrel, bucuros ca asteptarea prietenei lui nu va fi atat de grea.

Acum intelese de ce iepurica il tot aducea in crang. Ca sa-si gaseasca prieteni.

Se aseza mai comod pe capsorul iepurasului. Acesta il mangaia cu labuta lui pufoasa. Mustatile i se
ridicau jucause inspre urechi, semn ca era bucuros.

- Ce sentiment frumos sa ai prieteni buni! isi spuse iepurasul mustacios, privindu-si, cu drag, prietenii.

Si ciufuli, usor, cu labuta, penele frumos colorate ale albastrelului, noul lui prieten bun.