Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi - Matei 25, 31-46

Reiterând duminicile precedente (Vameşul şi fariseul şi Fiul risipitor), în care am văzut

cum să ne rugăm şi am cunoscut marea bunătate a Tatălui ceresc, astăzi vedem dreapta judecată
a lui Iisus Hristos, Care „Iarăşi va să vină… să judece viii şi morţii…”. Această duminică este un
bun prilej pentru a reflecta la momentul în care viaţa pământească va rămâne în urmă şi se va
deschide orizontul veşniciei, în urma judecăţii la care va fi supus fiecare: judecata particulară şi
judecata universală, la „ziua cea de apoi”.
Îndată după ieşirea din trup (cf. Evr. 9, 27), sufletul, însoţit de faptele în trup, este supus
unei judecăţi urmate de un verdict, spre „învierea vieţii sau osândei” (Ioan 5). Realitatea acestei
judecăţi se dezvăluie în Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr (Lc. 16, 19-31),
autorul Judecăţii particulare fiind Iisus Hristos (Ioan 5, 22; 5, 27), Care fiind Fiul Tatălui, devine
prin firea umană Fiul Omului şi Judecătorul oamenilor. Rezultatul judecăţii va fi conform cu
stăruinţa sau dezinteresul creştinului de a se apropia în viaţa pământească de Dumnezeu. Starea
sufletului nu va fi definitivă decât la a doua venire. Un rol important în privinţa sufletelor după
moarte îl are Biserica, prin rugăciunile pentru morţi: „Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la
mormântul drepţilor…” (Tob. 4, 17); Iisus este un Dumnezeu al viilor, nu al morţilor: „…al lui
Avraam, Isaac şi Iacov” (Mt. 22, 32).
Judecata universală este înfăţişată în culori vii prin evanghelia de astăzi. Dacă la
Întrupare, Iisus a venit în chip smerit, „nu ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se
mîntuiască prin El”, la finele veacurilor va veni „pe norii cerului, întru slavă, înconjurat de sfinţii
îngeri”. Acest fapt cutremurător care se va petrece la a doua venire, care va inaugura împărăţia
fără sfârşit, are o serie de semne distincte faţă de judecata particulară: este universală deoarece i
se vor supune toţi oamenii, din toate timpurile, va fi solemnă „şi am văzut un tron mare, alb şi
pe Ce ce şedea pe el...” (Apoc. 20, 11), publică (Mt. 25, 31-46), dreaptă „de acum mi s-a gătit
cununa…” (2 Tim. 4, 8), supremă, Iisus având „toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt. 28, 18),
definitivă şi înfricoşătoare. Locul judecăţii va fi pământul transfigurat, unde Hristos a pătimit
pentru noi, ca să ne mîntuiască. Slava Dreptului Judecător o descrie pe larg Daniel proorocul, în
descoperire cerească (Dan. 7, 9-10), iar o imagine asemănătoare ne oferă Apocalipsa 1, 13-19.
Faptele personale vor fi criteriul judecăţii, precum şi efectul acestora asupra
semenilor, în bine sau rău vor spori fericirea sau nefericirea în veşnicie, potrivit caracterului lor.
Fericirea sau osânda în urma Judecăţii universale, va fi mult mai mare deoarece va fi sufletul
împreunat cu trupul înviat, şi se va pecetlui soarta pentru veşnicie; sfinţii si drepţii trec doar de la
o stare de fericire la alta, veşnică.
Mai există o judecată, care ne poate izbăvi de judecata divină ca urmare a păcatelor
omeneşti, cea a noastră înşine care se consumă în spovedanie, unde penitentul devine propriul
judecător, precum spune Sf. Ap. Pavel despre sine: „Iisus a venit să mântuiască pe cei păcătoşi,
dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Tim. 1, 15). La Judecata universală, „se vor deschide cărţile…”
(Apoc. 20, 12) şi vom vedea viaţa noastră ca într-o oglindă; acuzatori vor fi diavolii, apărători
vor fi îngerii; martor va fi însăşi conştiinţa noastră care este dreaptă, este „judecătorul
nemitarnic”. Mântuitorul spune: „Nu pot să fac de la Mine nimic, precum aud judec, dar judecata
Mea este dreaptă…” (Ioan 5, 30), se referă la libertatea cu care noi am fost înzestraţi, la care
Dumnezeu nu „atentează” ci o respectă, astfel că fiecare vom fi judecaţi din propriile cuvinte.
Am văzut azi că criteriul va fi cel al faptelor milei trupeşti, la care se alătură şi cel al milei
sufleteşti (mila biruieşte judecata) şi a altor fapte bune, dar şi prin iubirea milostivă a lui
Dumnezeu cel „mult milostiv şi îndelung răbdător”, mereu treji, potrivit cuvântului Domnului:
„Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua şi ceasul în care Fiului Omului va veni (Mt. 25, 13).