Reiterând duminicile precedente (Vameşul şi fariseul şi Fiul risipitor), în care am văzut
cum să ne rugăm şi am cunoscut marea bunătate a Tatălui ceresc, astăzi vedem dreapta judecată a lui Iisus Hristos, Care „Iarăşi va să vină… să judece viii şi morţii…”. Această duminică este un bun prilej pentru a reflecta la momentul în care viaţa pământească va rămâne în urmă şi se va deschide orizontul veşniciei, în urma judecăţii la care va fi supus fiecare: judecata particulară şi judecata universală, la „ziua cea de apoi”. Îndată după ieşirea din trup (cf. Evr. 9, 27), sufletul, însoţit de faptele în trup, este supus unei judecăţi urmate de un verdict, spre „învierea vieţii sau osândei” (Ioan 5). Realitatea acestei judecăţi se dezvăluie în Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr (Lc. 16, 19-31), autorul Judecăţii particulare fiind Iisus Hristos (Ioan 5, 22; 5, 27), Care fiind Fiul Tatălui, devine prin firea umană Fiul Omului şi Judecătorul oamenilor. Rezultatul judecăţii va fi conform cu stăruinţa sau dezinteresul creştinului de a se apropia în viaţa pământească de Dumnezeu. Starea sufletului nu va fi definitivă decât la a doua venire. Un rol important în privinţa sufletelor după moarte îl are Biserica, prin rugăciunile pentru morţi: „Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la mormântul drepţilor…” (Tob. 4, 17); Iisus este un Dumnezeu al viilor, nu al morţilor: „…al lui Avraam, Isaac şi Iacov” (Mt. 22, 32). Judecata universală este înfăţişată în culori vii prin evanghelia de astăzi. Dacă la Întrupare, Iisus a venit în chip smerit, „nu ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mîntuiască prin El”, la finele veacurilor va veni „pe norii cerului, întru slavă, înconjurat de sfinţii îngeri”. Acest fapt cutremurător care se va petrece la a doua venire, care va inaugura împărăţia fără sfârşit, are o serie de semne distincte faţă de judecata particulară: este universală deoarece i se vor supune toţi oamenii, din toate timpurile, va fi solemnă „şi am văzut un tron mare, alb şi pe Ce ce şedea pe el...” (Apoc. 20, 11), publică (Mt. 25, 31-46), dreaptă „de acum mi s-a gătit cununa…” (2 Tim. 4, 8), supremă, Iisus având „toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt. 28, 18), definitivă şi înfricoşătoare. Locul judecăţii va fi pământul transfigurat, unde Hristos a pătimit pentru noi, ca să ne mîntuiască. Slava Dreptului Judecător o descrie pe larg Daniel proorocul, în descoperire cerească (Dan. 7, 9-10), iar o imagine asemănătoare ne oferă Apocalipsa 1, 13-19. Faptele personale vor fi criteriul judecăţii, precum şi efectul acestora asupra semenilor, în bine sau rău vor spori fericirea sau nefericirea în veşnicie, potrivit caracterului lor. Fericirea sau osânda în urma Judecăţii universale, va fi mult mai mare deoarece va fi sufletul împreunat cu trupul înviat, şi se va pecetlui soarta pentru veşnicie; sfinţii si drepţii trec doar de la o stare de fericire la alta, veşnică. Mai există o judecată, care ne poate izbăvi de judecata divină ca urmare a păcatelor omeneşti, cea a noastră înşine care se consumă în spovedanie, unde penitentul devine propriul judecător, precum spune Sf. Ap. Pavel despre sine: „Iisus a venit să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Tim. 1, 15). La Judecata universală, „se vor deschide cărţile…” (Apoc. 20, 12) şi vom vedea viaţa noastră ca într-o oglindă; acuzatori vor fi diavolii, apărători vor fi îngerii; martor va fi însăşi conştiinţa noastră care este dreaptă, este „judecătorul nemitarnic”. Mântuitorul spune: „Nu pot să fac de la Mine nimic, precum aud judec, dar judecata Mea este dreaptă…” (Ioan 5, 30), se referă la libertatea cu care noi am fost înzestraţi, la care Dumnezeu nu „atentează” ci o respectă, astfel că fiecare vom fi judecaţi din propriile cuvinte. Am văzut azi că criteriul va fi cel al faptelor milei trupeşti, la care se alătură şi cel al milei sufleteşti (mila biruieşte judecata) şi a altor fapte bune, dar şi prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu cel „mult milostiv şi îndelung răbdător”, mereu treji, potrivit cuvântului Domnului: „Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua şi ceasul în care Fiului Omului va veni (Mt. 25, 13).