Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Genul Dramatic
Genul Dramatic
A. Definiție:
Genul dramatic cuprinde creațiile literare realizate pentru reprezentarea pe
scenă, în care autorul își exprimă în mod indirect sentimentele, gândurile și
concepțiile prin intermediul personajelor.
B. Specii literare:
Comedia
Drama
Tragedia
ACTUL-este o subdiviziune formală a unei piese de teatru ce cuprinde mai multe scene( ea cuprinde
evenimente desfăşurate în acelaşi loc)
1
SCENA- o subdiviziune a actului delimitată prin intrarea sau ieşirea din scenă a unui personaj sau prin
modificarea locului sau a timpului acțiunii.
TABLOUL- este o parte a unui act şi presupune, ca şi actul, desfăşurarea în diferite locuri( schimbarea
decorurilor în trecerea de la un tablou la altul).Deosebirea de un act constă şi în faptul că între tablouri nu
se fac pauze, în cadrul spectacolului.
REPLICA- reprezintă fiecare intervenţie a unui personaj în textul dramatic.Înşiruirea de replici poate lua
forma dialogului sau a monologului( solilocviu)
-MOMENTELE SUBIECTULUI- corespund celor din textul narativ( expoziţiunea, intriga, desfăşurarea
acţiunii, punctul culminant şi deznodământul). Deoarece opera dramatică are un final moralizator mai
pronunţat decât al operei epice, desfâşurarea subiectului se încheie , de obicei, cu o scenă simbolică,
educativă.
-CONFLICTUL DRAMATIC- e mai intens decât cel din textul epic, datorat necesităţii de a menţine o
stare de tensiune în public, precum şi dimensiunile textului dramatic.
Conflictul exterior este întotdeauna dublat de un conflict interior ( între tendinţele opuse din sufletul
aceluiaşi personaj) ,deoarece viaţa psihică implică tendinţe contadictorii.
Modalităţi de caracterizare:
-directă- făcută de narator-în cadrul indicaţiilor de regie , unde se menţionează aspectul personajelor şi
starea lor sufletească aşa cum apare din aspectul exterior( ex. Suflete tari de Camil Petrescu)
-făcută de alte personaje –poate fi obiectivă sau subiectivă, în funcţie de natura personajului
care o face şi de dispoziţia sa momentană.
2
-autocaracterizarea făcută de personaj în cadrul dialogului, vorbind despre sine, sau în
monologul său. Autocaracterizarea poate cuprinde o imagine obiectivă sau una subiectivă, marcată de
individualitatea personajului şi de interesele sale.
-indirectă –prin comportament, gesturi, fapte, menţionate în indicaţiile de regie ori amintite de către
personajul care le-a făcut ori de alt personaj în nararea unor evenimente( ex. Ghiţă Pristanda- spionarea
casei)
-prin mediul în care trăiesc personajele, realizată în cadrul indicaţiilor de regie, prin
gesturile şi cuvintele personajului
-din limbaj- ( modul în care vorbeşte personajul) greşelile de limbaj, semnificative pentru
condiţia lor socială şi culturală.
-prin nume, semnificativ pentru natura lui, pentru structura lui psihică.
DIALOGUL DRAMATIC cuprinde schimbul de replici dintre personaje, având un cuprins diferit, în
funcţie de momentul şi natura relaţiilor dintre personaje.
MONOLOGUL DRAMATIC este o variantă de dialog care constă în rostirea cu voce tare de către
personaj, a unor gânduri care-l frământă sau a unor intenţii pe care le are.
Rolul monologului este de a informa publicul asupra unor aspecte ascunse din viaţa intimă a personajelor.
Monologul dramatic are două forme de realizare:
Solilocviul- monologul format în prezența/ absența altui persoanj, de care se face abstracți;
enunțul este centrat asupra locutorului însuși, cuprinzând transpunerea verbală a propriilor
reflecții, opinii, intenții( el corespunde, într-o oarecare măsură, monologului interior din textul
narativ)
Monologul propriu-zis( scenic)- destinat unui personaj sau unui grup de persinaje, cu intenția
clară de a fi receptat, el se poate realiza ca discurs, declarație, confesiune sau narare orală a unei
întâmplări
Limbajul personajului ca modalitate de caracterizare: Datorită faptului că , în construcţia personajului
dramatic replicile au o pondere mai mare decât în textul narativ, caracterizarea lui se face preponderent
prin limbaj. Un loc important îl ocupă aici registrul stilistic( genul de vorbire)în care se exprimă, fiind
caracteristic pentru condiţia sa socială şi intelectuală. Au o pondere importantă şi selecţia
vocabularului( genul cuvintelor folosite) ,structura enunţurilor( fraze mai scurte sau mai ample, prezenţa
dominantă a coordonării sau subordonării), ca şi eventualele greşeli de limbă săvârşite, pentru a da o
coloratură psihică particulară personajului, pentru a-l individualiza.
3
TEXTUL LITERAR PROPRIU-ZIS este concentrat, având în vedere faptul că este destinat
reprezentării pe scenă, într-un timp limitat şi dezvoltând o acţiune unitară( regula celor trei
unităţi din teatrul clasic: de timp, de loc şi de acţiune);
INCIPITUL EX-ABRUPTO introduce direct în miezul faptelor, totul concentrându-se în
grandoarea conflictului, ce face ca toate personajele să interacţioneze;
FINALUL este plin de efect, menit să surprindă sau să impresioneze, prin lovituri de teatru
PERSPECTIVA e fixă (distanţa de la spectator la scenă nu se schimbă în timpul
spectacolului, de aceea, dramaturgul nu are posibilitatea de a surprinde detaliul sau
perspectiva largă);