Daniel Cirt <contact@danielcirt.

ro>
To:catrina_florin84@yahoo.com
Fri, Oct 9 at 2:11 PM

Te salut, suflet valoros!

Știi momentul ăla când îți dai seama că ai spus lucruri pe

care nu ai vrut să le spui? Și ți-ai dat seama că nu te-ai
stăpânit, ci furia te-a posedat?   

Așa mi s-a întâmplat și mie chiar în perioada în care credeam

că sunt o persoană răbdătoare.

De cele mai multe ori, furia noastră se manifestă față de cei

dragi, pe cei pe care îi iubim cel mai mult, pe cei care fac
parte din noi, pe cei pentru care suntem dispuși să sacrificăm
totul și totuși ei sunt cei mai atacați, loviți și umiliți de
noi.  Din păcate luăm relația cu cei dragi ca ceva ce ne
aparține, și care nu ne poate fi luat.

Reușim de multe ori să ne abținem la locul de muncă, să nu

explodăm de furie între colegii de serviciu, însă venim acasă
încărcați și ne descărcăm pe cei dragi.

Sunt Daniel Cirț, trainer și coach, dar mai întâi sunt un om,
soț și tată a doi copii minunați, David, de 7 ani și Amalia, de 1
an.

Pasiunea mea este să-i ajut pe oameni să-și găsească

echilibrul interior.

Ce vei afla în acest email?

 îți spun câteva lucruri despre mine, să ne cunoaștem

 îți împărtășesc experiența mea cu furia
 cum să conștientizezi furia înainte de a fi prea târziu
 la final, o provocare

Câteva secvențe din trecut

Eram copil când am hotărât că îmi voi întemeia o familie în
care va domni calmul și armonia. Tatăl meu se enerva
destul de ușor și am ajuns să-mi fie mai teamă de izbucnirile
lui de furie decât de o pedeapsă corporală.

Tata lucra într-un mediu extrem de dăunător echilibrului

minții. La uzina minieră unde era maistru lăcătuș de
întreținere 8 ore pe zi, lucra într-un zgomot infernal care
părea că te lovește în cap ca o ploaie de bile de fier.
Probabil că acest mediu, plus educația primită de el în familie
l-a făcut atât de sensibil la orice făceam eu sau surorile mele.
Strigătele și jignirile m-au făcut de atunci să-mi doresc
altceva de la mine când voi fi părinte. Am decis că îmi voi
trata copiii cu calm și respect. Mi-am zis: "Eu nu-mi voi
vărsa nervii pe copii niciodată."

Aveam 26 de ani când m-am căsătorit cu iubirea vieții mele,

Penina. Curând ne-am dat seama că reacționăm diferit în fața
pericolului, frustrărilor și stresului. Eu încercam să-mi păstrez
calmul, iar soția mea dădea pe față emoțiile într-un mod
foarte intens și viu.

La 34 de ani devenisem tată. Eram entuziasmat să pot să

relaționez cu băiețelul meu, David, diferit față de ce
experimentasem în familie. Foarte curând mi-am dat seama
că nu e deloc ușor să mă țin de promisiunea pe care mi-am
făcut-o în adolescență.

Am trecut prin multe momente de presiune în care am simțit

impulsuri puternice de a-l trage pe copil de urechi, sau să-i
dau una la fund, iar de câteva ori am făcut-o. În definitiv, nu
eram cu nimic mai bun decât părinții mei. Dar de cele mai
multe ori răbdam. Este tot ce știam, să rabd. Oarecum, asta
m-au învățat propriile mele experiențe din copilărie.

Întâlnirea cu furia
Spre deosebire de mine, soția mea, Penina, a crescut într-un
cămin în care nu a suferit niciodată din cauza agresiunii fizice
sau verbale. Cu toate acestea, Penina nu reușea să-și
reprime impulsurile.

Îmi aduc aminte că după un episod de furie exteriorizată,

soția mea a venit la mine cu lacrimi în ochi, cu respirația
întretăiată și m-a implorat: "Te rog ajută-mă!"

"Ajută-mă să înțeleg ce e cu mine, de unde îmi vin aceste

răbufniri, de ce îmi pierd răbdarea și de ce ridic tonul sau
chiar îmi vine să lovesc când sunt în astfel de momente? De
unde crizele astea?"

Era devastată, mai ales că lucra cu ea și își dorea să nu se

mai repete astfel de episoade. Nu își putea explica de ce,
uneori se comporta urât, țipa, și îi rănea pe cei dragi.

Am observat că aceste momente de izbucnire a furiei

apăreau fie pe fondul oboselii, al stresului, sau al sindromului
pre-menstrual.

După astfel de episoade își cerea iertare de zeci de ori și

plângea, de cele mai multe ori până la epuizare.

Se critica foarte dur și bineințeles că stima ei de sine era

jos.

Nu dorea să fie un exemplu negativ pentru David, băiețelul

cel mare, care îi seamănă mult la temperament.  

"Mi-aș dori să fiu ca tine", îmi spunea, "să nu mă enervez și

să îmi pot păstra calmul în situații critice. Te rog, ajută-
mă, cum reușești să fii așa de calm?"

Întrebarea "Cum reușești să fii așa de calm?" nu era prima

oară când mi-o adresa cineva. Aceeași întrebare mi-au pus-o
și colegi de liceu, de facultate, colegi de muncă, prieteni și
oameni cu care lucram.

Așa că m-am hotărât să studiez mai multe despre furie să o

pot ajuta pe soția mea, să aducem mai multă armonie în
familie.

Calmul dinaintea furtunii

Știi momentul ăla când citești o carte și începi să te identifici
cu personajele de acolo? Ei, cam așa mi se întâmpla mie. Și
nu era un roman, o carte cu personaje, ci o carte științifică,
foarte tehnică despre gestionarea furiei, cu mulți termeni din
psihologie, cu exemple clinice de furie.

Începusem să citesc cartea ca să descopăr cum să o ajut mai

bine pe soția mea, și îmi săreau în ochi din ce în ce mai
multe pasaje care îmi vorbeau mie, direct.

Pe măsură ce citeam am înțeles că furia poate lua mai multe

fețe. Că momentele de furie negestionate corespunzător
puteau duce nu numai la agresiune (ceea ce nu era cazul
meu), ci și la forme mai "ușoare".

Mi-a venit atunci în minte un episod relativ recent din viața

mea. La 37 de ani eram invitat într-o tabără de
adolescenți să susțin niște seminare pe teme de relații.
Seminarul meu a atras un procent foarte bun din tinerii
prezenți în acea tabără.

După ce am început prezentarea, au intrat în sală cu

întârziere niște fete, după impresia mea erau în clasa a XII-a.
S-au pus în primul rând și nu conteneau să șușotească, să-
și dea coate și să râdă pe înfundate.

Le fixam din când în când cu privirea pentru a le transmite

că deranjează comportamentul lor, atât pe mine cât și pe
restul audienței. Comportamentul lor s-a repetat și
intensificat.

La un moment dat nu am mai putut! M-am adresat tuturor

făcând referire la comportamentul fetelor, ca să se simtă
ridicol, și apoi le-am spus cu SARCASM: "Se pare că avem
în față produsul unor minți imature."

Dostoievski spunea cu blândețe despre

sarcasm că este "ultimul refugiu al oamenilor
modești și a celor cu sufletul curat atunci când
intimitatea sufletului lor este grosolan și
supărător invadata".

Însă mai degrabă simțeam atunci greutatea

cuvintelor lui Thomas Carlyle: "Sarcasmul, îl
văd acum, în general, ca fiind limba diavolului."

Stricasem toată atmosfera seminarului. Nu am mai reușit

să mă adun până la sfârșitul lui. Mai ales că tocmai urma să
vorbesc despre Caracter.

Înțelesesem că foloseam sarcasmul tocmai pentru că nu

aveam instrumentele necesare pentru reglarea furiei.

Citind și studiind mai departe despre furie am văzut că există

moduri mult mai perfide de a exprima furia. Mi-a venit în
minte o întâmplare din copilărie, dureros de viu întipărită în
sufletul meu.

Aveam 9 ani când mama s-a înfuriat pe mine, făcusem o

boacănă, sincer nici nu mai știu ce.

Îmi aduc aminte de mama că de multe ori râdeam împreună,

jucându-se cu noi. Uneori în joaca noastră depășeam limitele
suportabile pentru ea.

Probabil că factorul cel mai puternic care favoriza furia mamei

era faptul că lucra în ture de noapte, câte o săptămână.

Așadar, mama s-a înfurat rău pe mine și m-a pedepsit. În

sinea mea credeam că merit să fiu pedepsit.

Însă pedeapsa pe care am primit-o atunci nu o pot uita. În

supărarea ei m-a pus să stau la colț, în genunchi. Și pentru
că nu avea coji de nucă la îndemână, a luat niște sârmă
dintre sculele tatei, a făcut-o mototol, și m-a pus cu genunchii
goi pe sârmă. Știam că făcusem o prostie. Însă mi se părea
nedreaptă pedeapsa pentru ce făcusem.

Clocoteam de mânie! Am vrut să mă răzbun.

Aveam vezica plină, așa că intenționat am făcut pipi pe
mine, acolo. "Așa-i trebuie!", mi-am spus.

Mama s-a speriat! M-a ridicat repede, mi-a zis să merg să mă

schimb și să rămân în camera mea.

Nu știa că a fost o reacție pasiv-agresivă de furie. (Iar eu

abia acum citind din cărți mi-am dat seama de asta).

Se pare că atunci, la 9 ani, prinsesem o tehnică prin care

puteam să-i sancționez pe ceilalți atunci când mi se făcea o
nedreptate. Le puteam face ceva prin care să se simtă și
mai rău, și mai prost, să le fac exact ce nu le place, fără să
izbucnesc în vreun fel și să-mi arăt furia.

O altă conștientizare m-a făcut să mă cutremur. De fapt prin

felul meu de a reacționa la furie încă de la acea vârstă
fragedă, am fixat în mine mentalitatea de victimă și de
persoană hipersensibilă.

Am descoperit că furia, dacă nu era reglată într-un mod

sănătos putea să dea nu doar într-un comportament
agresiv, ci și unul cu aparență de calm.

În loc să țip, să vorbesc urât, să lovesc sau să trântesc

ceva, adoptam această detașare, transformându-mă într-un
soț și un tată neimplicat.

Pe dinafară arătam un calm imperturbabil, însă înăutru

clocoteam de emoții neconsumate, iar în felul acesta mă
răneam pe mine însumi.

Citind câteva cărți de gestionarea furiei, am aflat cu

stupoare, că din punct de vedere clinic, SUFEREAM DE
FURIE CRONICĂ.

Am descoperit că sub mantia calmă pe care o purtam de

fapt clocotea o furie acumulată și nedeslușită care mă
îmbolnăvea fizic. Am descoperit că disconfortul meu
abdominal sau oboseala vocală, laringitele și senzația de
strângere de gât erau o exprimare somatică a unor emoții
înăbușite.

De fapt, în familia noastră erau două tipologii de reacție

la furie. Soția mea, în furie, rănea pe ceilalți pe față. Eu, în
furie, încercam să rabd, rănindu-mă pe mine. Iar apoi, dintr-
un suflet rănit, răneam și eu pe cei dragi, la rândul meu.

Adică eram o persoană furioasă care își înghițea furia. Și știi

ce se întâmplă oamenilor care rabdă, rabdă, rabdă și își
reprimă emoțiile puternice? La un moment dat explodează.
Tot calmul meu renumit erau doar momente înainte de
dezlănțuirea furtunii.

Conștientizarea furiei
Exact asta mi s-a întâmplat din nou, chiar în perioada în care
studiam intens despre furie.

Într-o dimineață lucram de zor în biroul meu de acasă când

aud dinspre bucătărie voci cu ton tensionat. M-am ridicat de
pe scaun cu gândul să aplanez situația. Am luat și biberonul
Amaliei, fetița noastră de un an, care rămăsese în biroul
meu. Parcurgând distanța între camera unde lucram și
bucătărie am auzit frânturi de informație care nu mi-au plăcut
deloc.

Soția mea se auzea vorbind răspicat cu David, băiețelul

nostru.

Lucrurile nu sunau deloc bine. Am început să simt

niște înțepături în stomac.

Și eu discutasem înainte de două ori cu David, cu mult calm,

despre exact aceleași lucruri pe care acum le-a surprins soția
mea. Și iată că lucrurile se repetau. Asta mă făcea foarte
tensionat.

Odată ajuns în bucătărie, am aflat detaliile poveștii, și toate

temerile mele s-au adeverit.

Ce s-a întâmplat după, a durat câteva fracțiuni de secundă.

Am făcut un pas mare, am trântit cu putere biberonul de

plastic al Amaliei de blatul din bucătărie și am început să
strig.

Și eram gata-gata să mă reped spre David. Parcă voiam să-l

iau de guler, să-l strâng, să-i fac ceva!

În momentul acela, îndreptându-mă spre el cu hotărârea unui

om furios, am văzut ceva ce m-a făcut să mă opresc.

David înghețase. Și i-am văzut privirea  … ochii lui strigau ca

un pui neajutorat, speriat și rugător: "nu mă răni!"

O străfulgerare a unui gând mi-a săgetat inima: "Ce fel de

părinte ești? Cum îți tratezi copilul?"

M-am întors și am plecat val-vârtej direct spre camera lui

David. Pe holul apartamentului, în pași grăbiți, mă certam cu
gândul care m-a oprit:
-- Cum pot să fiu un părinte echilibrat dacă nu reușesc
să-mi calmez imediat furia? Cum pot să îmi calmez furia
dacă nici măcar nu o conștientizez când vine?

Ajungând în cameră mi-am adus aminte de un citat de-al lui

John Dryden:

Ferește-te de furia omului răbdător.

Ăsta eram eu. Înmagazinam în mine furie neexprimată, și

apoi explodam!

Și mi-am pus din nou întrebarea: Cum pot să îmi calmez

furia înainte să fac ceva urât, dacă nu o conștientizez
înainte de a fi prea târziu?

Și apoi a început să aibă sens pentru mine tot ce citisem în

ultimele luni despre furie.

Vreau să te învăț și pe tine ce am învățat eu, și ceea ce mai

apoi am reușit să pun în practică.

Informațiile pe care ți le voi da în continuare în acest email, și

în email-urile viitoare sunt câteva dintre tehnicile care m-au
ajutat să parcurg niște pași concreți în gestionarea furiei.

Primul lucru pe care vreau să ți-l împărtășesc este tocmai

răspunsul la întrebarea Cum să conștientizez furia înainte
de a răni pe cineva?

Furia nu vine dintr-o dată. Ea îți dă semne, pe care le poți

identifica înainte ca presiunea să te încarce ca mai apoi să
izbucnești ca un vulcan.

Mi-am amintit foarte ușor totul, pentru că se întâmplase de

mai puțin de un minut.

Am făcut un exercițiu de conștientizare și am identificat 7

semne pe care mi le-a dat furia înainte să devină de
nestăpânit și pe care le poți identifica și tu la tine ca să
poți conștientiza furia:

1.Am început să simt disconfort abdominal și

o strângere de stomac, încă de când eram în birou și
auzeam cearta din bucătărie.
2.Inima a început să-mi bată mai tare, în timp ce mă
îndreptam spre bucătărie.
3.Respirația mea a devenit mai intensă. Respiram mai
repede, dar mai superficial, de îndată ce am ajuns în
bucătărie.
4.M-a luat o căldură la nivelul pieptului care mi-a
 cuprins apoi fața. Îmi aduc aminte că aveam o
senzație de roșu la față.
5.Mușchii gâtului și spatelui s-au încordat atunci când
a început soția mea să-mi facă sumarul situației.
6.Mi s-a încleștat maxilarul. Aha, probabil de aceea am
strigat apoi printre dinți.
7.Pumnii mei s-au încleștat, unul pe biberon, celălalt s-a
strâns, ca și cum aș fi strâns pe cineva.

Cred că observi că după fiecare semn devine din ce în ce mai

greu să te oprești. De aceea, după ce le înveți poți să
conștientizezi furia și să te oprești înainte să rănești pe cei
dragi.

Îți propun să faci și tu exercițiul pe care l-am făcut

eu. Gândește-te la ultima situație în care ai răbufnit de furie și
vezi în ce ordine și în ce momente s-au întâmplat cele 7
semne la tine, fiecare persoană este unică și semnele pot
apărea diferit. Conștientizându-le vei avea un tipar al furiei
tale pe care îl vei observa mult mai ușor atunci când se
repetă.

Înainte să-ți fac o provocare acum la finalul primului email,

am să-ți dezvălui puțin din ce îți voi scrie în email-ul următor:

 Îți voi spune cum s-a terminat episodul meu de furie față
de David
 Voi demonta 3 mituri despre furie
 Îți voi împărtăși cel mai mare secret al gestionării furiei
 Îți voi da un exercițiu foarte valoros

Și acum, PROVOCAREA!
Îți dau un test prin care poți să vezi în ce măsură furia îți
afectează viața. Dă click pe link-ul de mai jos, și răspunde la
5 întrebări.

https://bit.ly/C4H-AVIS

Punctajul se calculează așa:

a = 0 puncte; b = 5 puncte; c = 10 puncte; d = 15 puncte; e =
20 puncte. Pentru a afla punctajul total, adună toate punctele
obținute la fiecare întrebare.

Dacă punctajul tău este

 sub 25 de puncte -- Ușor: înseamnă că reușești să faci

față destul de bine furiei
 Între 30-55 puncte -- Moderat: înseamnă că reușești să
gestionezi furia din când în când, și ți-ar fi de folos să
înveți să o gestionezi mai bine pentru o viață mai bună
  Între 60-80 puncte -- Greu: înseamnă că furia este o
problemă serioasă în viața ta, și ai nevoie să faci pași
hotărâți pentru a nu răni persoane dragi sau pe tine
însuți.
 Peste 85 de puncte -- Critic: înseamnă că furia din
viața ta a făcut multe ravagii, sau va face de acum
înainte, și poți distruge relații definitiv. Neapărat, învață
să-ți gestionezi furia!

Acum, că ți-am spus câteva despre mine, mi-ar plăcea să te

cunosc și pe tine.

Tu cum ai descoperit furia din viața ta? Ce ai pierdut din

cauza furiei? Ce te-a determinat să te înscrii la acest curs și
să primești aceste materiale? Ce punctaj ai obținut la test?

Abia aștept să citesc și să cunosc și povestea ta.

Ne "vedem" în email-ul următor, în care îți voi spune ce

m-a ajutat pe mine și pe soția mea să ne schimbăm
relația cu furia în așa fel încât să nu rănim nici pe cei
dragi, nici pe noi înșine.

Până la următorul email,

Fii calm și conștientizează valoarea vieții.

Cu drag,
 Sent to: Catrina_florin84@yahoo.com

Unsubscribe

SC DANIEL TRAINING & COACHING SRL, Str. București nr. 29, 080043 Giurgiu, Romania




