Rezumat la lucrarea pentru obținerea gradului didactic I

Mă numesc Iancu Cristina și sunt profesor în învățământul preșcolar, educatoare la

Grădinița cu Program Prelungit „ Dumbrava Minunată” Fieni, strada Teilor nr. 14. Am o vechime
de 27 de ani exclusiv în învățământul preșcolar, lucru ce mă îndreptățește să aspir la obținerea
gradului didactic I. Tema lucrări de susținere a gradului didactic I este „Relația dintre educația
formală și non-formală în învățământul preșcolar.”

Am depus cererea pentru a fi coordonată și îndrumată de către doamna Alina Anghel

conferențiar doctor la Universitatea Valahia Târgoviște . Tema aleasă de către mine se numește „
Relație dintre educația formală și non-formală în învățământul preșcolar”. Această tema a
constituit o provocare pentru mine, încercând să pun în practică cunoștințele căpătate în decursul
activității la catedră și să evidențiez necesitatea corelării dintre educația formală pe care o desfășor
în instituție și educația non-formală pe care o desfășurăm în cadrul proiectelor educaționale
împreună cu familia și cu alți factori locali implicați în procesul de învățământ.

Consider că educația trebuie să ajute fiecare individ în parte la realizarea propriei sale
personalități. În opinia mea, personalitatea umană se formează datorită educației care ne
diferențiază de majoritatea oamenilor comuni, punându-ne în centrul restrâns al oamenilor educați
și respectați de către societate.

Primii pași în societate îi îmbrățișăm încă de la o vârstă foarte fragedă, nefiind deloc ușor
de a modele personalitatea unui copil, care trebuie să se rupă de către mediul familiar, intrând
întru-un mediu incitant pentru personalitatea lui, unde trebuie să socializeze cu colegii de grupă și
cu doamna de la catedră, care preia rolul mamei din cadrul familiar. În acest context, preșcolarul
primește informații ce țin de educația formală și non-formală.

Lucrarea prezentată de mine este structurată pe trei capitole, în care prezint rolul educației
formale și non-formale în cadrul învățământului preșcolar, încheind cu o temă de cercetare pe care
am desfășurat-o în paralel la grupa mică „Fluturașii” la care lucrez și la o altă grupă mică „Piticii”,
nou înființată în grădinița noastră.

În capitolul I , evidențiez rolul educației formale, formă a educației căreia îi revine primul
loc în misiunea de a pregăti preșcolarii pentru învățarea continuă și pentru selecționarea,

1
ierarhizarea și prelucrarea informației acumulate în activitățile extra-școlare. Grădinița trebuie să
găsească în consecință, un rol și un scop care, pe de o parte, să fie compatibile cu a celorlalți
factori educativi și care pe de altă parte, să îi asigure realizarea propriilor posibilități de educație.

Competențele educative ale educației instituționalizate pentru vârstele mici în care sunt
valorificate multe acumulări importante ale științelor omului, nu sunt la îndemâna fiecărui părinte
iar posibilitate de socializare a copilului au cele mai mari șanse de reușită în grădiniță. De aceea,
de educația condusă de persoane instituționalizate e bine să beneficieze toți copiii. Activitatea
copilului din grădiniță trebuie să-l ajute să se dezvolte armonios. Pentru aceasta, educația primită
în grădiniță trebuie să-i asigure deschiderea către toate activitățile pozitive de care este capabil
preșcolarul.

În capitolul al II lea, am plecat de la ideea că fiecare copil este diferit. Copiii au abilități și
interese variate, medii de proveniență și medii diferite în care se dezvoltă, ritmuri de lucru și de
învățare diferite etc. În zilele noastre prin educație timpurie se înțelege abordarea pedagogică care
acoperă intervalul de viață de la naștere până la intrarea copilului în școală, moment când se petrec
importante transformări în registrul dezvoltării unui copil. Educația și îngrijirea timpurie de înaltă
calitate promovează oportunitățile echitabile. Când copiii intră în grădiniță, abilitățile personale,
motorii, lingvistice, cognitive, sociale și emoționale diferă de la copil la copil. Dovezile arată că,
atunci când copiii înregistrează întârzieri în dezvoltare la vârstele mici, recuperarea ulterioară
poate fi destul de anevoioasă. De aceea, este atât de important să le oferim tot sprijinul necesar
pentru a beneficia de un start bun în viață.
Copilul evoluează continuu de-a lungul existenței sale, iar participarea la procesul de
educație este un element cheie pentru asigurarea acestei evoluții.
Prezentul curriculum pune un accent deosebit pe conceptul de dezvoltare globală a
copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii, în contextul în care, în societatea de
azi, pregătirea copilului pentru școală și pentru viață, trebuie să aibă în vedere nu doar competențele
academice, ci în aceeași măsură, capacități, deprinderi, atitudini ce țin de dezvoltarea socio-
emoţională (a trăi și a lucra împreună sau alături de alții, a gestiona emoții, a accepta diversitatea,
toleranța etc.), dezvoltarea cognitivă (abordarea unor situații problematice, gândirea divergentă,
stabilirea de relații cauzale, etc., asocieri, corelații etc.), dezvoltarea fizică (motricitate, sănătate,
alimentație sănătoasă etc.), dezvoltarea limbajului și a comunicării (ascultare în vederea

2
înțelegerii mesajului, comunicare și exprimare orală corectă, interes pentru scris și citit,
discriminare fonetică, conștientizarea mesajului scris etc.), capacități și atitudini în învățare
(curiozitate și interes, inițiativă, persistență, creativitate).
Capitolul al III lea abordează activitățile extra-curriculare. Alături de activitățile de
învățare/lecții, ca principala formă de organizare a procesului de învățământ, în educarea
copiilor, se folosesc și alte forme de activități, organizate de instituția de învățământ sau de alte
instituții extrașcolare, al căror rol este de a contribui la dezvoltarea multilaterală și armonioasă a
personalității copiilor.
Activitățile extracurriculare și extrașcolare sunt complementare educației formale și
prezintă avantajul că, uneori, satisfac mai bine interesele particulare ale copiilor, desfășurându-se
într-un cadru mult mai relaxat și, în unele cazuri, în alte medii decât cel școlar cu care sunt atât de
familiarizați sau în care s-ar putea simți încorsetați.
Activitățile extrașcolare reprezintă activitățile educative, culturale, artistice, recreative etc.
organizate, de regulă, în afara unității de învățământ și în afara programului, de către profesorii
pentru învățământ preșcolar, cu aprobarea direcțiunii.
Aceste activități contribuie la îmbogățirea bagajului de cunoștințe al copiilor, la dezvoltarea
priceperilor și deprinderilor acestora, a unor trăsături de voință și de caracter, la stimularea
înclinațiilor și aptitudinilor individuale, venind în completarea și ameliorarea achizițiilor realizate
în cadrul activităților din clasă.
Capitolul cercetare. Acest capitol cuprinde întreaga mea activitate desfășurată împreună
cu grupa mică „Fluturașii” în decursul anului școlar 2019-2020.
Lucrarea de față reprezintă o cercetare proiectată în vederea relevării condițiilor în care
procesul de învățare poate influența pozitiv evoluția potențialului de dezvoltare, de care
beneficiază copilul în primii ani de viața, cu rol de a proteja , crește și dezvolta ființa umană prin
înzestrarea cu capacități și achiziții fizice, psihice și culturale specifice care să-i ofere identitate și
demnitate proprie. Educația asigură fundamentele dezvoltării fizice și psihice sănătoase ale
dezvoltării sociale, spirituale și culturale complexe. Astfel, am încercat să demonstrez că orice
activitate instructiv educativă, fie ea de predare-învățare, consolidare sau evaluare, cu o abordare
potrivită și prin folosirea anumitor tehnici și modele de lucru, poate deveni un adevărat model de
activitate pentru îmbogățirea cunoștințelor copiilor.

3
 Am urmărit experimentarea unor modalități de dezvoltare a potențialului creativ, pornind
de la ideea că asimilarea cunoștințelor și desfășurarea activităților în sine ar putea fi organizate
într-o manieră distinctă, astfel încât să nu frâneze, ba chiar dimpotrivă, să stimuleze dezvoltarea
copiilor. Pentru aceasta ea trebuie să-i asigure deschiderea către toate activitățile pozitive de care
este capabil și să-l stimuleze optim.
Copilul de vârstă preșcolară este caracterizat ca fiind un observator perspicace al realității,
majoritatea activităților pe care le desfășoară i se par fascinante, deoarece îl pun în diverse situații,
cum ar fi : de a-și „exercita” imaginația , de a „domina”, prelucra, transforma anumite materiale,
obiecte, după bunul plac, de a-și dezvolta funcțiile creatoare.
Am considerat că, atunci când educatorul asigură condițiile favorabile de desfășurare a
activităților cum ar fi: spațiu plăcut, stimulativ, bine organizat materiale variate, atractive,
sentimentul de siguranță, se poate crea un cadru generos de manifestare și îmbunătățire a
cunoștințelor. Lăsat să se manifeste liber, copilul improvizează deosebit de frumos, dă dovadă de
fantezie, bazându-se pe experiența pe care o deține, pe cuvintele, acțiunile și gesturile proprii. La
copii , improvizația nu reprezintă nimic altceva decât un mod de manifestare a imaginației și
gândirii prin intermediul căreia își poate îndeplini dorințele de moment.
O importanță deosebită se acordă relației care se stabilește intre părinții , comunitate
locală și grădiniță. Așadar implicarea părinților în viața copiilor este unanim recunoscut ca fiind
benefică: crește stima de sine a copiilor, se îmbunătățește relația părinte- copil.
Valorificarea cercetării va fi un ghid pentru colegele din unitatea în care lucrez, va fi
prezentată în comisia metodică, constituind un punct de referință pe tema relației dintre educația
formală și non-formală. De asemenea poate fi discutată la întâlnirile de specialitate și în cadrul
Cercurilor Pedagogice.