Universitatea de Medicină şi Farmacie « Victor Babeş » Timişoara

Facultatea de Farmacie
Disciplina de Botanică farmaceutică

Cursul 1
Importanţa Botanicii farmaceutice în contextul
învăţământului farmaceutic.
Nivelul celular de organizare în regnul Plantae:
studiul constituenţilor celulari întâlniţi în celula
vegetală (p1).
 Botanica farmaceutică
UMF « Victor Babeş » Timişoara
 Colectivul disciplinei

Prof.univ. dr. Diana ANTAL Sef lucrari dr. Florina ARDELEAN

 Deziderate didactice ale Botanicii farmaceutice
Contributie activa la formarea profesionistilor in domeniul
medicamentului (de origine vegetala)

Utilitatea cunostintelor de Botanică in oficină:

-consiliere privind utilizarea plantelor
medicinale
- consiliere in caz de contact cu plante iritante
- problema plantelor alergizante
-ingestia unei plante eventual toxice
- oferirea unor informatii stiintifice despre
plante
Contributie activa la
formarea profesionistilor
in domeniul
medicamentului
(de origine vegetala)

identitatea materiei prime

vegetale
principii active
exigente de control si calitate,
actiune farmacologica,
mecanism molecular de actiune,
dovada eficacitatii,
interactiuni medicamentoase,
forme farmaceutice optimizate,
indicatii
aspecte legate de reglementarile
legale (medic., suplim. alim.),

Brolis et al, Journal

of Chromatography
A, 825 (1998) 9–16
 Identitatea si sursa materiei prime :
Cazul sunătorii

Hypericum perforatum Hypericum hirsutum Hypericum maculatum

in flora RO: care specie

12 specii de este cea
sunatoare, medicinala?
unele foarte cum le
asemanatoare... deosebim?

H. tetrapterum H. montanum
 Identitatea si sursa materiei prime :
Cazul sunătorii
Glandele translucide (buzunare
secretoare) Glande
translucide
– biosinteza hiperforinei
– activitate antidepresiva, AI

Glandele negre – biosinteza Glande negre

hipericinei si pseudohipericinei
– activitate antibacteriana

Distributia si frecventa structurilor secretoare variaza intre speciile

genului Hypericum, si in functie de organul vegetal
=> variatii ale compozitiei chimice
=> variatii ale eficientei terapeutice
 Identitatea si sursa materiei prime :
Cazul sunătorii

Hypericum perforatum Hypericum hirsutum Hypericum maculatum

singura specie mai bogata in

bogata atat in hipericina (5x mai
hipericina cat si in mult decat
hiperforina stipulat de
PhEur) si
flavonoide decat
H. perforatum
H. tetrapterum H. montanum
Identitatea si sursa materiei prime :
Deosebirea speciilor de coada-calului

Equisetum arvense
singura sp.medicinala
Equisetum pratense,
ramuri trimuchiate,
orizontale

Equisetum sylvaticum - Ramurile

sunt la rândul lor ramificate şi
arcuite în jos. Specia este toxică Equisetum telmateia
Identitatea si sursa materiei prime :
Cazul muşeţelului

Matricaria inodora

Anthemis cotula

Matricaria recutita
alergizante!!!
Anthemis arvensis
 Le Matin, 9 aprilie 2002

http://www.cccta.unige.ch/Docs/hostettmann.pdf
 Evidenţierea colchicinei într-un eşantion de sos
de “leurdă”
Probă-martor de colchicină (1 microgram)

http://www.cccta.unige.ch/Docs/hostettmann.pdf
 Pentru a rezuma…..
• Plantele nu sunt doar verzi.

• Detalii fine permit deosebirea speciilor, chiar si cele

foarte asemanatoare
• Rolul botanicii este sa contribuie la formarea
« ochiului » pentru detaliile relevante care permit
deosebirea speciilor medicinale de cele toxice sau lipsite
de valoare terapeutica
 Astfel invatam studentii sa:
- cunoasca structurile celulare care permit deosebirea unor produse medicinale,
inclusiv in stare de pulbere:
cristale de oxalat de calciu, tipuri de graunciori de amidon, tipuri de peri, de
stomate….) => formarea ochiului pentru detaliul microscopic
!! controlul microscopic al produselor vegetale este impus prin farmacopee
(FRX, PhEur) si aprofundat in anul III (Farmacognozie)
 Botanica in Stiintele farmaceutice
Structuri celulare si histologice
 cum se acumuleaza
alcaloizii si compusii fenolici
in vaculolele plantelor?
 unde se gasesc uleiurile
volatile?

Notiuni de histochimie Albastrul de toluidina:

compusi fenolici si polizaharide

Pereti celulari lignificati si pereti acumularea saponinelor: fenoli reducatori

celulozici evidentiati cu rosu de vanilina/ acid percloric/ acid r. Folin-Ciocâlteu
Congo-verde malahit acetic
2. Importanta cunoasterii morfologiei organelor
vegetative si reproducatoare
-formarea ochiului pentru detaliile macroscopice:

ohree la Polygonum persicaria

Botanica in Stiintele farmaceutice
Morfologia plantelor medicinale
Botanica in Stiintele farmaceutice
Morfologia plantelor medicinale
 Anatomia plantelor medicinale
contribuie la identificarea produselor medicinale conform
farmacopeelor
CELULA VEGETALĂ
 Celula vegetală
• Celula este unitatea morfo-funcţionalǎ elementarǎ a tuturor
organismelor vii, procariote şi eucariote, reprezentând primul
nivel de organizare a materiei vii.
• Este dotatǎ cu capacitatea de autoreglare, autoconservare şi
autoreproducere.
• Primele celule au fost de tip procariot (fǎrǎ nucleu propriu-
zis), cu cca. 1800 de milioane de ani în urmǎ au apǎrut
eucariotele.
• Apariţia eucariotelor este explicatǎ în prezent prin teoria
endosimbiontǎ, în care se presupune cǎ în mod repetat şi
independent, procariote primitive au încorporat simbionţi
(alte procariote / archee). Cele douǎ forme de organizare
celularǎ, procariotǎ şi eucariotǎ, au coevoluat şi coexistǎ în
biosfera actualǎ a planetei noastre.
 Celula vegetală
• Celula ca unitate a lumii vii a fost descoperită în
secolul al 17-lea de către cercetătorul Robert Hooke.
• Acesta a observat cu un microscop construit de el, că
pluta şi alte ţesuturi vegetale sunt formate din mici
cămăruţe (“celle”).
• Observaţiile sale şi ale altor naturalişti au reprezentat
baza pe care, în 1858, Rudolf Virchow a formulat
teoria celulară, conform căreia
– toate vietăţile sunt formate din celule, şi
– fiecare celulă ia naştere dintr-o altă celulă.
 Forma celulelor vegetale
• La plantele superioare, celulele pot avea forme:
– poliedrice (în parenchimuri),
– stelate (în parenchimurile aerifere),
– cilindrice (în vasele conducǎtoare),
– prismatice (fibrele de sclerenchim),
– sferice (celulele din fructele fǎinoase),
– discoidale,
– halteriforme etc.
 Forma celulelor vegetale
Cu toatǎ diversitatea lor, celulele se pot grupa în trei categorii:
• Celule parenchimatice: sunt izodiametrice. Astfel de celule se
gǎsesc în constituţia meristemelor şi a ţesuturilor
fundamentale (de depozitare, asimilatoare).
• Celule prozenchimatice: sunt heterodiametrice, lungimea
depǎşind de cel puţin 4 ori lǎţimea şi înǎlţimea. Sunt specifice
vaselor conducǎtoare, fibrelor şi laticiferelor.
• Idioblaste: sunt celule izolate, de formǎ particularǎ, înglobate
în ţesuturi alcǎtuite din celule uniforme (ex: celule secretoare
de ulei volatil în frunza de dafin, celule tanifere, celule cu
oxalat de calciu etc)
Celule parenchimatice si prozenchimatice

celule parenchimatice celule prozenchimatice

 Idioblaste

celule cu ulei
Idioblast cu rafide in mezofilul foliar la volatil în frunza de
Dieffenbachia seguine dafin
 Mǎrimea celulelor vegetale
• In general, celulele vegetale au mǎrimi de
ordinul micrometrilor (10-100 microni).
• Hifele unor ciuperci, perii absorbanţi, celulele
din parenchimurile de rezervǎ pot avea 2-3
cm.
• Laticiferele la unele euforbiacee pot depǎşi 30
m (parcurg planta de la rǎdǎcini la vârfurile
ramurilor).
 Schema alcatuirii celulei vegetale
1
12 2
3
13 4
5
14 6

15
7
16
8

17
9
18
10
19 11

1: lamela mijlocie, 2: perete celular, 3: membrana celulară, 4: hialoplasma,

5: punctuaţiune, 6: reticul endoplasmatic rugos, 7: mitocondrie, 8: vacuolă,
9: incluziuni lipidice, 10: amiloplaste, 11: incluziuni cristaline (oxalat de calciu),
12: cloroplast, 13: reticul endoplasmatic neted, 14: nucleu, 15: nucleol,
16: cromatină, 17: vezicule, 18: peroxizom, 19: dictiozom
Constituenţii celulei vegetale
 1. Plasmalema
(Membrana celularǎ)

glico-
lanţ oligo- proteină
zaharidic

fosfolipide pol hidrofil

fosfat
proteină
integrată cu parte
canal hidrofobă
alifatică

sterol
(sitosterol, proteină periferică
stigmasterol)
 Plasmalema
• Este o biomembranǎ cu structurǎ lipoproteicǎ
• Este formatǎ din 2 pelicule fosfolipidice, care
sunt parcurse pe alocuri de proteine integrate
(majoritare), sau care poartǎ, ataşate mai
uşor, proteine periferice.
• Aceastǎ dispunere este desemnatǎ în
literatura de specialitate prin “modelul
mozaicului fluid”
 Plasmalema
• fosfolipidele reprezintǎ cca. 40%, iar proteine
cca. 60%.
• Atât lipidele cât şi proteinele poartǎ pe alocuri
glucide, -> glicolipide şi glicoproteine -> rol în
recepţionarea semnalelor biologice, diferite
procese de recunoaştere şi adeziune.
 Plasmalema
• face parte integrantǎ din sistemul endomembranar
al celulei, şi se prelungeşte în celulele vecine in
cadrul plasmodesmelor (cordoane citoplasmatice)

punctuatiuni ale peretelui

celular, prin care trec cordoane
citoplasmatice numite
plasmodesme
 Funcţiile plasmalemei

• schimbul controlat de substanţe cu exteriorul

(permeabilitate selectivǎ) – transport pasiv, activ
• în plasmalemǎ sunt integrate complexele enzimatice
de celulozo-sintazǎ – sinteza microfibrilelor de
celulozǎ
• recepţionarea semnalelor biologice privind creşterea
şi diferenţierea celularǎ, respectiv transmiterea lor
cǎtre interiorul celulei
 2. Citosolul (hialoplasma)
• reprezintǎ substanţa fundamentalǎ a celulei,
• este fracţiunea de citoplasmǎ rǎmasǎ dupǎ
îndepǎrtarea, prin ultracentrifugare, a organitelor şi
biomembranelor
• este o soluţie apoasǎ coloidalǎ, alcǎtuitǎ dintr-o
reţea 3D de proteine fibrilare, în ochiurile cǎreia se
aflǎ apa şi micromolecule
• se prezintǎ sub formǎ de sol / gel, în funcţie de
gradul de hidratare al proteinelor
 Citosolul (hialoplasma)
Funcţii:
• sediul a numeroase procese metabolice
• prin mişcǎrile citoplasmatice (ciclozǎ) are rol în
transportul intracelular de substanţe şi organite,
asigurând astfel condiţiile optime pentru derularea
proceselor vitale.
• În mişcǎrile de ciclozǎ sunt implicate proteine
fibrilare contractile (microfilamente de actinǎ); ele
sunt ATP-dependente.