Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”

Seminar: Teologia Noului Testament, Manolea Șerban-Sebastian

Lucrare de seminar
Noul Testament

Epistola I către Corinteni, capitolul X

Valoarea Teologică

Coordonator: Conf. Dr. Pr. Melniciuc-Puică Ilie

Susținător: Manolea Șerban Sebastian

Anul II Teologie Pastorală
Grupa 3

Iași
2019

1
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”
Seminar: Teologia Noului Testament, Manolea Șerban-Sebastian

I Corinteni, cap. 10 – valoarea teologică

Epistola I Corinteni , a Sfântului Apostol Pavel, este socotită drept una dintre cele mai
importante epistole scrisă de Apostolul neamurilor, fiind încadrată de exegeții biblici între cele
patru mari epistole pauline care dau dovadă de un deosebit cuprins doctrinar, cultic, moral și
discipinar. Această importanță a epistolei o vedem și din scrierile Părinților Bisericii, astfel încât
atât Clement Romanul, Sfântul Ignatie de Antiohia, Policarp al Smirnei, Sf. Irineu, Clement
Alexandrinul dar și Sf. Atanasie cel Mare sau Grigorie de Nazians îi oferă o importanță
deosebită, citând din acestă epistolă în scrierile lor.
Pentru a putea trata conținutul epistolei este necesar să cunoaștem motivul pentru care
Sfântul Apostol Pavel adresează această scriere corintenilor.

Motivele și scopul Epistolei

Sfântul Apostol Pavel părăsește Corintul pe la anul 52, îndreptându-se spre Efes, pe care-
l vizitează numai și revine aici, în a treia călătorie misionară, unde activează o perioadă de trei
ani. În Efes el află că Biserica din Corint se petreceau fapte neplăcute. Acolo venise, după
plecarea sa, un creștin din Alexandria, Apollo, instruit și botezat de Acvila și Priscila, care
predica în termeni mai aleși decât Sfântul Apostol Pavel, cu o elocvență mai deosebită, fapt care
determină pe mulți corinteni să se atașeze mai mult de el, formând o partidă zisă a lui Apollo. 1 În
afară de acest motiv mai erau unii dintre iudei care păstrau un dispreț față de Sfântul Apostol
Pavel. O altă problemă importantă din această epistolă este viață ușuratică a unor creștini care au
fost influențați de concetățenii lor și au pervertit familia prin diferite relații nepermise sau certuri
care duceau la destrămarea și neînțelegerea din interiorul acesteia.
Scopul epistolei fiind de a rezolva dezbinarea din interiorul Bisericii din cauza partidelor,
de înlătura incestul din familiile creștine, dar și de lămurire a unor chestiuni privitoare la morală,
la cult și doctrină.

1
Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, Ed. Institutului Biblic (IBMBOR), București, 2002, p.215.

2
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”
Seminar: Teologia Noului Testament, Manolea Șerban-Sebastian

Epistola I Corinteni are 16 capitole, fără sa aibă o temă generală. Aceasta a fost scrisă în
Efes, în timpul celei de a treia călătorie misionară, între anii 56-57.
Din întreg curpinsul epistolei, în această lucrare ne vom opri asupra capitolului 10 și
asupra valorii teologice a acestui capitol.

Valoarea teologică
Capitolul 10 este pus sub egida unui subtitlui găsit în Sfânta Scriptură: „ Iudeii, în pustie,
au cunoscut dreapta asprime a lui Dumnezeu. Cina Domnului trebuie ținută cu sfințenie. Grija
pentru cugetul celor slabi.”
Încă de la început ni se prezintă un act istoric, al trecerii prin Marea Roșie, căruia Sfântul
Apostol Pavel îi oferă o interpretare alegorică prefigurând Taina Sfântului Botez.
Capitolul 10 este alcătuit din 33 de versete în care ne este prezentat atât momentul
eliberării din robie a poporului ales dar și câteva sfaturi privitoare la „Cina Domului” și „Grija
pentru cugetul celor slabi”.
Acest capitol debutează cu evenimentul istoric regăsit în Cartea Ieșire capitolele 13-14,
atunci când poporul ales trece prin Marea Roșie ca pe uscat: Și au intat fiii lui Israel prin
mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele erau perete la dreapta și la stânga lor (Ieșirea 14,
22), conduși fiind de norul și stâplul cel de foc: Iar Domul mergea înaintea lor: ziua în stâlp de
nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge și ziua și
noaptea. (Ieșirea 13,21). Acest eveniment vetero-testamentar este folosit de Sfântul Apostol
Pavel în versetele 1-2 pentru a prefigura Botezul creștin: Și toți întru Moise au fost botezați în
nor și în mare ( I Cor. 10, 2). Intrarea evreilor în mare și despărțirea acesteia, dar și prezența
norului deasupra lor preînchipuie afundarea creștinilor în baia botezului, precum evreii fiind
înconjurați de ape, tot așa și noul botezat trebuie să fie cufundat în apa sfințită pentru a lua a se
face părtaș Patimilor și Învierii lui Hristos Dumnezeu și Omul.
Această paralelă făcută de Sfântul Apostol Pavel prezentată corintenilor poate fi
considerată un semn prin care este arătată grija lui Dumnezeu fața de poporul ales pentru
credincioșia de care aceștia dau dovadă în primă fază, îndemnând la aceeași credincioșie și
smerenie pe corinteni.

3
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”
Seminar: Teologia Noului Testament, Manolea Șerban-Sebastian

Norul de care vorbește Apostolul neamurilor este considerat de exegeții biblici drept
prezența personală a lui Dumnezeu în planul de eliberare din robia egipteană a evreilor, la fel ca
și stâlpul de foc care le lumina calea israeliților pe timpul nopții.
Minunea săvârșită de Yahweh prin despățirea mării este un exemplu readus în fața
corintenilor prin care Sf. Apostol Pavel susținea providența divina a tututror celor care ascultă și
împlinesc cu strictețe și sinceritatea poruncile evanghelice.
Expresia folosită de Sfântul Apostol Pavel „și întru Moise au fost botezați” arată că
Moise devine un mijlocitor între Dumnezeul cel Prea Înalt și poporul evreu, dar în același timp
este și un conducător al acelora, responsabil pentru eliberarea acestora.
Versetul al 3-lea amintește corintenilor de purtarea de grija a lui Dumnezeu, așa cum este
amintit în Deut. 8, 16 („ Care a scos pentru tine izvor din stânca de cremene, te-a hrănit în pustie
cu mana pe care tu n-o cunoșteai și n-o cunoșteau nici părinții tăi, ca să te smerească și să te
încerce”). Mâncarea duhovnicească despre care vorbeste Sf. Apostol Pavel ( I Cor. 10, 3) este
mana primită de la însuși Dumnezeu. Toţi israeliţii au fost hrăniţi în chip miraculos în pustie.
Hrana le era dată direct de Dumnezeu. În felul acesta li se dădea dovadă dramatică despre faptul
că erau protejaţi şi îngrijiţi de Dumnezeu. În locul acela pustiu nu era altă hrană pentru ei; ei
depindeau în chip absolut de pâinea care cădea din cer (Ieșire.16, 3). Dacă cineva refuza să
mănânce mana, ar fi pierit. La fel nu e altă sursă de hrană pentru creştin decât aceea care vine din
cer şi e personificată în Mântuitorul. Mana temporar procurată pentru întreţinerea materială
ajungea pentru nevoile pământeşti ale israeliţilor, dar efectul ei era numai temporar, şi cei care se
hrăneau cu ea, cu timpul mureau. Cei care se hrănesc din Cuvântul lui Dumnezeu, însuşi Isus
Hristos, nu vor pieri, ci vor trăi veşnic (Ioan 6,48-51). În această pustietate pământească, oamenii
se străduiesc să-şi hrănească mintea cu filozofii şi invenţii omeneşti, dar nu e nici o nădejde de
pace sau de fericire fără Hristos. Aşa cum mana trebuia să fie adunată în fiecare zi, şi în cantitate
îndestulătoare pentru nevoile zilei, tot aşa oamenii trebuie să-şi însuşească partea zilnică din
Cuvântul lui Dumnezeu pentru a păstra o experienţă creştină viguroasă, vitală.2
Versetul 4 facere referire la băutura duhovnicească ( I Cor. 10, 4) pe care poporul Israel a
primit-o în pustie ca semn al purtării de grija a lui Yahweh: Iată, Eu voi sta înaintea ta acolo, la
stânca din Horeb, iar tu vei lovi în stânca și va curge din ea apă și va bea poporul. Și a făcut
2
https://mybible.ro/vdc/1-corinteni/10/comentariu

4
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”
Seminar: Teologia Noului Testament, Manolea Șerban-Sebastian

Moise așa înaintea bătrânilor lui Israel. (Ieșirea 17,6). Sfântul Apostol Pavel tâlcuiește pe
înțelesul corintenilor acest pasaj vetero-testamentar afirmând că piatra era Hristos (I Cor. 10, 4).
Hristos simbol al pietrei celei din capul unghiului, Cel pe care căpeteniile iudeilor L-au dat spre
moarte, dar prin moartea Sa a sfărâmat boldul și puterea morții. Astfel, piatra pe care ziditorii nu
au băgat-o în seama a ajuns să fie în capul unghiului, cum spune psalmistul David. Hristos este
cel care răscumpără prin scump Sângele Său poporul cel căzut.
În acele vremuri, toți Israeliții au fost conduși de norul cel luminos, toți au trecut în chip
minunat prin Marea Roșie – preînchipuire a tainei Sf. Botez – toți au fost hrăniți cu mană cerescă
–preînchipuire a tainei Sfintei Euharistii – toți au băut apă izvorâtă în chip supranatural din
stâncă – preînchipuire a lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii – toți s-au împărtășit din bunătatea
lui Dumnezeu care i-a scăpat din robia egipteană și i-a unit cu Moise prin ocrotirea sau botezul
norului mării. La aceaste extraordinare binefaceri dumnezeiești, fiii lui Israil n-au răspuns însă cu
recunoștință și cu vrednicia cuvenită. Din cauză că au săvârșit acte de idolatrie și de desfrânare,
din cauză că au pus la încercare pe Dumnezeu prin neîncrederea lor și din cauză că s-au plâns de
asprimea călatoriei, cârtind ca niște neînțeleplți împotriva Celui Prea Înalt, mulți dintre dânșii au
fost pedepsiți fără cruțare de mânia divină și nu au mai apucat să intre cu Iousa în Țara Sfântă.3
În continuarea capitolului 10, începând de la versetul 5 se arată pedeapsa pe care poporul
evreu a primit-o de la Dumnezeu pentru neascultare și pentru desfânarea în care au căzut cu
fetele din Moab ( Num. 25, 1). Prin aceasta Sf. Apostol Pavel dorește să contureze înaintea celor
din corint pedeaspa pe care o vor suferi dacă nu se vor opri de la fărădelegile lor și nu vor căuta
împăcarea cu Dumnezeu, Cel ce este ziditorul. Versetele 5-11 au un pronuțat caracter moral,
îndemând locuitorii Corintului la respectarea poruncilor pe care le-au primit din gura
Apostolului. Versetele 6 și 11 menționează clar că toate evenimentele petrecute cu poporul israel
au fost ca o pildă pentru poporul cel nou, răscumpărat prin patima lui Hristos: Și s-au făcut pilde
pentru noi, ca să nu poftim la cele rele, cum au poftit aceia. ( I Cor. 10,6); Și toate acestea li s-
au întâmplat acelora ca preînchipuiri ale viitorului, și au fost scrise spre povățuirea noastră, la
care au ajuns sfârșiturile veacurilor. ( I Cor. 10,11). Această problemă a mâncării și băuturii
duhovnicești este întâlnită și în textele patristice, astfel Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul

3
Pr. Prof. Petre Vintilescu, în Studii Teologice, Ed. Institutului Bibilic și de misiune ortodoxă, nr. 3-4,
București, 1951, p.174.

5
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”
Seminar: Teologia Noului Testament, Manolea Șerban-Sebastian

Antiohiei vorbește în epistola sa dedicată romanilor, capitolul al VII-lea, despre mâncarea și

băutura duhovnicească ce prefigurează Taina Sfintei Euharistii: „ Stăpânitorul veacului acestuia
(In. 14, 30) vrea să mă răpească și să strice gândurile mele despre Dumnezeu. Nimeni, dar, dintre
cei de față să nu-l ajtute! Mai bine fiți cu mine, adică cu Dumnezeu! Să nu căutați că vorbiți de
Iisus Hristos,dar să doriți lumea. Invida să nu se sălășluiască în voi. Nici dacă v-aș ruga, când aș
fi lângă voi, să nu mă ascultați, ci ascultați cele ce vă scriu. Vă scriu fiind viu și dorind să mor.
Dorința mea a fost răstingnită și nu este în mine foc, care să iubească materia, ci apă vie ( In.
4,10), care grăiește în mine și-mi spune dinăuntrul meu: Vino la Tatăl! Nu mă bucur de hrana cea
stricăcioasă, nici de plăcerile vieții acesteia. Vreau pâinea lui Dumnezeu care este trupul lui Iisus
Hristos, Cel din sămânța lui David (In 7,42; Rom. 1,3), iar băutură vreau sângele Lui care este
dragoste nestricăcioasă”.4
Între aceste concluzii, Sf. Ap. Pavel îndemnă corintenii la ferirea de închinarea la idoli (I
Cor. 10, 7), ferirea de desfrânare (I Cor. 10, 8), ferirea de ispitirea lui Dumnezeu (I Cor. 10,9) și
în final un sfat împotriva cârtirii ( I Cor. 10,10)
Un profund sfat teologic este regăsit în versetul 12 „ De aceea, cel căruia i se pare că stă
neclintit să ia seamă să nu cadă”, în continuare apostolul îndeamnă de ferirea la idoli pentru a
putea sluji în sfințenie și desăvârșire Dumnezeului Celui adevărat: De aceea iubiții mei, fugiți de
închinarea la idoli. Ca unor înțelepți vă vorbesc. Judecați ce vă spun. Paharul binecuvântării,
pe care-l binecuvântam, nu este, oare ,împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o
frângem nu este oare împărtășirea cu Trupul lui Hristos? (I Cor. 10, 14-16).
După lămurirea problemei prin expunerea principiilor religioase, a normelor morale și a
exemplelor istorice referitoare la deșertăciunea idolilor și a practicilor idolatre, Sf. Pavel trece la
îndrumarea atitudinei practice față de idolotite. Luând pe rând întrebările formulate de corinteni,
el le răspunde prin următoarele sfaturi și îndrumări: creștinii care locuiesc în orașele păgânilor își
pot procura din comerț orice fel de alimente, fără nici o restricție impusă de conștiința lor
religioasă: Mâncați tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebați nimic pentru cugetul vostru.
Căci al Domnului este pământul și plinirea lui ( I Cor. 10, 25-26). Idolotitele puse în vânzare în
magazinele publice sunt alimente obișnuite. În consecință, orice teamă referitoare la presupusa

4
Scrierile părinților apostolici, col. Părinți și Scriitori bisericești, vol. I, trad. Pr. D. Fecioru, ed. Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979, pp. 176-177.

6
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”
Seminar: Teologia Noului Testament, Manolea Șerban-Sebastian

lor impuritate trebuie să dispară (I Cor. 10, 25). Cu aceasta, Apostolul liniștește conștiințele prea
scrupuloase și asigură tuturor creștinilor o deplină libertate în procurarea normală a alimentelor
de care aveau nevoie.5
În versetele 27-30 Sfântul Apostol Pavel arată libertatea pe care o au corintenii de a
participa la mesele profane oferite de rude, prieteni și cunoscuți, dacă nu prilejuiește jignirea
conștiinței noastre sau a conștiinței aproapelui. 6 Atâta timp cât corintenii nu pricinuiesc certă, au
libertatea să participe la mesele la care sunt invitați: Dacă cineva dintre necredincioși vă cheamă
pe voi la masă și voiți să vă duceți, mâncați orice vă este pus înainte, fără să întrebați nimic
pentru conștiință. Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncați,
pentru cel care v-a spus și pentru conștiință. Iar conștiința, zic, nu a ta însuți, ci a altuia. Căci
de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conștiință? Dacă eu sunt părtaș harului, de ce să
fiu hulit pentru ceea ce aduc mulțumire? ( I Cor. 10, 27-30). Prin aceste cuvinte Apostolul arată
necesitatea menținerii conștiinței curate, încercând să fie îndepărtată de orice posibilitate de a o
păta și a o întina, jertfele idolilor fiind în atinteză cu învățătura lăsată de Hristos Dumnezeu: Nu
puteți să beți paharul Domnului și paharul demonilor, nu puteți să vă împărtășiți din masa
Domnului și din masa demonilor ( I Cor. 10, 21). Aceste fapte de rușine vor atrage negreșit
mânia lui Dumnezeu peste corinteni așa cum au fost pedepsiți și evreii : Oare vrem să mâniem
pe Domnul? Nu cumva suntem mai tari decât El? ( I Cor. 10,22).
Cel mai bun comentar al acestor cuvinte se află în epistola către Romani, unde același
Apostol scrie: Știu și sunt încredințat în Domnul Iisus că nimic nu este spurcat prin sine. Decât
numai pentru cel ce i se pare a fi ceva spurcat....Dar dacă fratele tău se mâhnește din pricina
mâncarii, atunci nu mai umblii potrivit dragostei. Nu pierde cu mâncarea ta pe acela pentru
care Hristos a murit. Să nu fie deci defăimat bunul vostru (libertatea)... Nu strica lucrul lui
Dumnezeu pentru mâncare. Toate sunt curate, dar este rău omul care mănâncă spre sminteală.
Bine este să nu mănânci care, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se poticnește,
se smintește, sau slăbește. Ai tu credintă? În tine înusuți să o ai înaintea lui Dumnezeu. Fericit
cel ce nu se osândește în ceea ce alege. Iar cel ce se îndoiește cu gândul când măncă, se
osândește, pentru că nu lucrează din credință; și tot ce nu este din credință este păcat ( Rom. 14,

5
Ibidem. p. 175.
6
Ibidem.

7
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”
Seminar: Teologia Noului Testament, Manolea Șerban-Sebastian

14-23).7 Pentru a sintetiza sfaturile oferite de Sfântul Apostol Pavel corintenilor, acesta îndeamnă
la respectarea conștiinței și respectarea conștiinței aproapelui, dar interzice , așa cum vedem în
versetele 13-24, participarea la mesele jertfite în cinstea zeilor.
Tema atitudinei față de alimentele consacrate idolilor se încie cu o scurtă concluzie
generală: De aceea, ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de făceți, toate spre slava lui
Dumnezeu să le faceți. Nu fiți piatră de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui
Dumnezeu. Precum și eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulți, ca să
se mântuiască (I Cor. 10, 31-33). Prin acest epilog al capitolului 10 din epistola I către Corinteni,
Apostolul neamurilor scoate în evindeță trăsăturile morale pe care creștinii trebuie să le
îndeplinească în relația cu semenii lor. Într-un cadru mai extins, toată lumea creștină ar trebui să
se folosească de aceste învățături pe care Sfântul Apostol Pavel le oferă corintenilor, luând
aminte atât la modelul înaintașilor dar și la păstrarea conștiinței neîntinate. Fiecare creștin trebuie
să fie foarte atent în ceea ce privește conduita morală proprie pentru a nu sminti sau a denigra
Biserica lui Hristos cea Sfânta. Aici putem considera un sfat vrednic de urmat pentru slujitorii
altarelor din toate timpurile care trebuie să fie făclii luminoase pentru a putea atrage și a putea
semăna în inimile celor care sunt dornici de a cunoaște adevăratul Dumnezeu, credința cea drept
slăvitoare.
Despre acest model pentru lume, despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel avem
informații întâlnite și în literatura patristică a primului secol creștin, astfel Sfântul Ignatie
Teoforul adresează în epistola sa către efeseni, în timp ce acesta se afla în Smirna un indemn
pentru întreaga creștinătate de a purta cu demnitate și cu luare aminte numele de creștin. Așa
cum prima dată în istorie urmașii Sfinților Apostoli s-au numit creștini în Antiohia, tot așa,
pentru prima dată în istorie în Antiohia, Sfântul Ignatie Teoforul folosește termenul de creștinism
pentru a defini modul de viața a celor care formau biserica. Pentru a nu știrbi în vreun fel
frumusețea și profunzimea textului patristic, găsesc de cuviință să îl redăm în întregime: „Sunt
unii dintre oameni care obișnuiesc să poarte numele 8 cu viclenie condamnabilă, făcând și alte
fapte nevrednice de Dumnezeu; de aceștia trebuie să fugiți ca de fiare, pentru că sunt câini
turbați, care mușcă pe furiș; trebuie să vă feriți de ei, că mușcăturile lor sunt greu de vindecat. Un

7
Ibidem.
8
De creștin.

8
 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”
Seminar: Teologia Noului Testament, Manolea Șerban-Sebastian

singur doctor este, trupesc și duhovnicesc, născut și nenăscut, Dumnezeu în trup, în moarte viață
adevărată, din Maria și din Dumnezeu, mai întâi pătimitor și apoi nepătimitor, Iisus Hristos,
Domnul nostru.”9
În epistola sa către Tralieni, Sfântul Ignatie purtătorul de Dumnezeu subliniază aceeași
idee pe care Sfântul Apostol Pavel o conturează spre finalul capitolului 10 din I Corinteni,
păstrarea conștiinței curate și ferirea de cei care jertfesc idolilor, dar și de învățătura acestora este
subliniată atât în secolul apostolic cât și în secolul imediat următor. În capitolele VI-VII, Sfântul
Igantie îndeamna Biserica Tralienilor, iar în sens mai extins toată biserica creștină la oprirea de
la pătarea conștiinței: „ Așadar, vă rog, nu eu, ci dragostea lui Iisus Hristos: Folosiți numai hrană
creștină! Depărtați-vă de buruiana străină, care este erezie. Că ereticii, pentru a părea vrednici de
crezare, amestecă pe Iisus Hristos cu propriile lor gânduri, întocmai ca cei care dau băuturi
otrăvitoare amestecate cu miere și vin; cel care nu știe, ia cu plăcere băutura otrăvitoare și moare
din pricina acelei rele dulceți. Feriți-vă de unii ca aceștia! Și veți reuși, dacă nu vă mândriți și nu
vă despărțiți de Iisus Hristos Dumnezeu, de episcop și de poruncile Apostolilor. Cel care se află
înăuntru locașului altarului este curat; cel care este afară de altar, nu-i curat; cu alte cuvinte, cel
care face ceva fără episcop, fără preoți și fără diaconi, acela nu are conștiință curată.”10
În concluzie, putem privi capitolul 10 al Epistolei I Corinteni, din perspectivă teologică
oferind o interpretare a tuturor evenimentelor amintite în acest capitol, dar în același timp Sfinții
Părinți ai Bisericii întăresc îndemnul Apostolului oferit corintenilor, extinzând acestă serie de
îndemnuri către întreaga Biserică.

9
Scrierile părinților apostolici, col. Părinți și Scriitori bisericești, vol. I, trad. Pr. D. Fecioru, ed. Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979, pp. 159-160.
10
Ibidem, pp.171-172.