Tema 1: Obiectul de studiu al ,,Economiei turismului ’’

1. Noțiuni introductive în turism: timpul liber, recreerea, turismul.

Schimbările majore din economia mondială, concretizate în creşteri semnificative ale

producţiei în fiecare ţară, dar şi în reducerea barierelor politice şi comerciale dintre ţări, au
condus, după 1970, la o evoluţie explozivă a numărului călătoriilor şi a ţărilor participante la
circulaţia turistică, intensificând comunicarea în acest domeniu şi sporind nevoia de informaţii
având caracter turistic.
Pe de altă parte, creşterea numărului şi diversificarea tipologică a celor implicaţi în
organizarea şi gestionarea călătoriilor – administraţii naţionale de turism, organisme
profesionale, colectivităţi locale, institute de cercetare – precum şi realizarea obiectivelor vizând
evaluarea pieţelor, determinarea eficienţei campaniilor comerciale, orientarea investiţiilor,
valorificarea resurselor umane şi altele au accentuat cererea de informaţii turistice.
A avut loc, în acest context, o lărgire a surselor de date, dar care utilizau concept diferite;
ca urmare, au apărut dificultăţi în cunoaşterea şi evaluarea cu rigurozitate a fenomenului turistic,
s-au diminuat sensibil posibilităţile realizării unor comparaţii internaţionale relevante. Se
impune, în aceste condiţii, adoptarea unui sistem statistic unitar al turismului şi dezvoltarea unei
terminologii comune. Aceste obiective şi-au găsit dezvoltarea în recomandările Conferinţei
internaţionale asupra statisticii voiajelor şi turismului, Ottawa, 1991, recomandări adoptate în
1993 la Sesiunea a XXVII – a a Comisiei de Statistică a Naţiunilor Unite.
Clarificările propuse şi adoptate au vizat o gamă largă de aspecte, ce ar putea fi grupate
pe mai multe planuri:
- conţinutul noţiunii de turism şi formele turismului;
- conceptul de vizitator şi corespunzător, locul, durata şi motivul călătoriei;
- industria turistică; conţinutul şi clasificarea elementelor componente;
- clasificarea activităţilor turistice, pornind de la ofertă, în conexiune cu structurile
fundamentale ale produselor şi serviciilor CITI (Clasificarea Internaţională Tip Industrii a
activităţilor), NACE (Clasificarea industrială generală a activităţilor economice în Comunitatea
Europeană).
În privinţa turismului, potrivit noilor precizări, acesta se referă la activităţile desfăşurate
de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei
obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir,
pentru afaceri sau alte motive.
Se precizează că această definiţie este suficient de largă pentru a acoperi călătoriile între
diferite ţări, dar şi în interiorul acestora şi, de asemenea, pentru a include activităţile vizitatorilor
de o zi (excursionişti) şi ale celor care rămân, în zona vizitată, cel puţin 24 de ore (turişti).
Corespunzător accepţiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale turismului,
şi anume:
a) turism intern (domestic tourism): rezidenţii unei ţări date care călătoresc numai în
interiorul acesteia;
b) turism receptor (inbound tourism): non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată;
c) turism emiţător (outbound tourism): rezidenţii ţării date care călătoresc în alte ţări.
Aceste trei forme de bază pot fi asociate în modalităţi diferite, dând naştere altor categorii
ale turismului, şi anume:
turism interior, formă ce regrupează turismul intern şi turismul receptor;
 turism naţional, constituit din turismul intern şi turismul emiţător;
turismul internaţional, alcătuit din turismul receptor şi turismul emităţor.
În ceea ce priveşte turistul, acesta este reprezentat de “orice persoană care se
deplasează spre locul situat în afara reşedinţei sale obişnuite, pentru o perioadă mai mare de
12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi
remunerate în locul vizat ”.
Sunt menţionate, în acest context trei criterii considerate esenţiale pentru a distinge
vizitatorii (în sensul de turişti) de alte categorii de călători şi pentru a elimina ambiguităţile
generate de unii termeni. Potrivit acestor criterii:
- voiajul trebuie să fie efectuat într-un loc situat în afara reşedinţei obişnuite, ceea ce
exclude călătoriile mai mult sau mai puţin regulate între domiciliu şi locul de muncă sau de
studiu;
- sejurul nu poate depăşi 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul având, din punct
de vedere statistic, statutul de rezident;
- motivul principal al călătoriei trebuie să fie altul decât exercitarea unei activităţi
remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migraţia legată de locul de muncă.
Vizitatorii sunt grupaţi, după rezidenţă, în vizitatori internţionali şi vizitatori interni, iar
fiecare categorie este, la rândul ei, subdivizată în turişti (cei care petrec cel puţin o noapte în
locul vizitat) şi excursionişti (vizitatori de o zi).
Legat de durata voiajului, se sugerează posibilitatea înregistrării şi evidenţierii călătoriilor
pe diverse lungimi de intervale, în funcţie de necesităţile analizei. Corespunzător acestei
fragmentări a duratei călătoriei, unii autori propun şi noţiunea de vacanţier – pentru cei care
realizează o călătorie de cel puţin 4 zile. Se face, în acest fel, o demarcaţie între turismul de
week-end (1-3 zile) şi turismul de vacanţă.
În privinţa motivelor călătoriei, se recunoaşte necesitatea identificării acestora în scopul
evaluării comportamentului de consum şi cheltuielilor vizitatorilor. Sunt precizate şi structurate
pe grupe şi subgrupe principalele mobiluri ale călătoriilor turistice, şi anume:
- loisir, recreere şi vacanţă (odihnă): vizitarea oraşelor, participarea la diverse
manifestări culturale şi sportive, efectuarea cumpărăturilor, plaje (cură heliomarină), practicarea
diferitelor sporturi (de amatori), croaziere, jocuri de noroc, odihnă, voiaje de nuntă etc.;
- vizite la rude şi prieteni: vizitarea părinţilor, concedii în cămin (familie), participarea la
funeralii, participarea la programe de îngrijire a invalizilor etc.;
- afaceri şi motive profesionale: instalarea de echipamente, inspecţii vânzări şi cumpărări
în contul întreprinderilor străine, participarea la reuniuni, conferinţe, congrese, târguri şi
expoziţii, participarea la activităţi sportive profesionale, misiuni guvernamentale, studii, cursuri
de limbi străine sau de pregătire profesională etc.;
- tratament medical: staţiuni balneare, fitness, talazoterapie, kinetoterapie, staţiuni
termale şi alte tipuri de cure şi tratamente (slăbire, înfrumuseţare);
- religie/pelerinaje: participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje;
- alte motive: echipajele aeronavelor şi vaselor destinate transportului public
(personalului însoţitor de bord), tranzit, alte activităţi.
În călătoriile lor, turiştii consumă o serie de bunuri şi servicii, legate mai mult sau mai
puţin de turism. Corespunzător acestei realități, în structurile (clasificările) consacrate ale
ramurilor economice sau ale produselor şi serviciilor nu se regăseşte o industrie a turismului. Şi
totuşi conceptul este frecvent utilizat şi chiar definit.
 Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de activităţi sau
mai multe ramuri a căror funcţie comună este satisfacerea nevoilor turiştilor. Din industria
turistică fac parte sectoarele:
locuinţă şi alimentaţie (în conformitate cu structurile consacrate, grupa “Hoteluri şi
restaurante”): hoteluri, moteluri, case de oaspeţi, ferme, vase de croazieră, vile, castele, camping-
uri, proprietăţi time-share, reşedinţe secundare, restaurante (clasice, cu specific, fastfood), baruri,
cafenele;
transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi ferate,
autocare, firme de închiriat automobile, operatori de taximetrie şi sectorul noncommercial
constituit din automobile proprietate personală, aeronave proprii, iahturi;
organizatorii de călătorii: agenţii de voiaj şi touroperatori;
atracţii-agrement: elemente naturale (forme de relief, grădini, parcuri, lacuri etc.) şi
construite - catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de artă, teatre, parcuri de distracţie,
facilităţi sportive, cazinouri precum şi festivaluri şi evenimente cultural artistice;
organizatorii/administratorii destinaţiilor: oficii de turism naţionale, regionale,
locale.

2.Esența și conținutul economic al turismului.

2.1. Esenţa disciplinei economia turismului

Turismul astăzi - pentru economia multor ţări reprezintă o sursă reală de venituri, care
contribuie la completarea bugetului de stat cu resurse financiar - valutare, atrase de la turiştii
străini. Astfel în timpul de faţă fiecare al 7 loc de muncă din lume este atribuit turismului.
Este cunoscut faptul că orice activitate economică trebuie să corespundă unor necesităţi
concrete ale societăţii, să răspundă unor cerinţe reale ale vieţii materiale şi spirituale ale
oamenilor.
Economia turismului reprezintă în sine un sistem de relaţii, care apar în sfera turismului,
în rezultatul activităţii de producţie, unde este utilizat factorul uman, natural şi antropic.
Utilizarea cît mai eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare ale societăţii
reprezintă condiţia esenţială a progresului economico-social, care este una din trăsăturile
fundamentale ale economiei de piaţă.
Activitatea turistică prin modul de organizare şi desfăşurare, se subordonează acestui
obiectiv, urmărind obţinerea unor rezultate economice pozitive, concomitent cu satisfacerea
calitativă a necesităţilor turiştilor.
Economia pentru fiecare gen de activitate, are ca scop obţinerea unor efecte optimale, de
la utilizarea limitată a diverselor resurse. Factorii economici care de obicei sînt limitaţi, sînt
chemaţi să satisfacă necesităţile fizice şi psihologice ale oamenilor.
Turismul ca marfă se comercializează sub formă de servicii. Prin natura lor, serviciile
turistice trebuie să creeze condiţii optime pentru refacerea capacităţii fizice a organismului,
simultan cu petrecerea plăcută a timpului liber.
Serviciile turistice se constituie ca un compartiment al economiei naţionale, cu trăsături şi
reguli proprii de dezvoltare.
Prin conţinutul şi funcţiile lor, serviciile din turism răspund atît industriei de profil, cît şi
celor ale consumatorilor.
Caracterizând oportunitatea apariţiei şi dezvoltării serviciilor turistice, putem deduce
funcţiile lor economice:
 a) asigură dezvoltarea economiei turismului în corespundere cu evoluţia şi necesităţile
economiei de piaţă;
b) asigură dezvoltarea economiilor locale;
c) stabilesc legături ce se pot realiza între principalele sectoare ale economiei, care sînt
complementare turismului;
d) determină o utilizare raţională a resurselor naturale, antropice şi a celor de muncă;
e) asigură satisfacerea necesităţilor materiale şi spirituale ale turiştilor;
În rezultatul creşterii productivităţii muncii şi perfecţionării proceselor de producţie, al
promovării pe scară largă în economie a progresului ştiinţific şi tehnic, se reduce timpul de muncă,
sporind dimensiunile celui liber. Aceasta are drept consecinţă creşterea solicitărilor faţă de formele
odihnei active.
În afară de servicii, turiştii au posibilitate să procure mărfuri cu destinaţie turistică. Astfel
comasarea serviciilor şi mărfurilor cu destinaţie turistică formează noţiunea de produs turistic.
Produsul turistic include:
 tururi conform anumitor destinaţii;
 servicii excursioniste şi de agrement;
 servicii de cazare, masă şi transport;
 suvenire turistice.
Economiei de piaţă îi este caracteristic nu numai dezvoltarea unui sector al economiei,
cum este de exemplu turismul, dar dezvoltarea în ansamblu a tuturor ramurilor care sînt
complementare turismului. În acest context, dat fiind faptul că turismul utilizează ca componente
a produsului turistic serviciile de alimentare, cazare, transport şi agrement, se poate de ajuns la
concluzia că el se prezintă ca un catalizator interramural, care formează industria turismului.
Procesele economice care decurg în ramura turistică, se prezintă sub formă de activitate
de producere – deservire, care asigură turiştii cu produse turistice calitative şi ca consecinţă se
dezvoltă industria turismului.

2.2. Eficienţa economică şi socială al turismului

Turismul a apărut în acea perioada a dezvoltării societăţii, când omul a încetat să
muncească numai pentru a supraveţui, gândindu-se şi la posibilitatea de a se odihni. Călătoriile
asigură oamenilor anumite senzaţii plăcute şi posibilităţi de a se odihni.
Turismul este o satisfacţie şi totodată o curiozitate. Însă după cum se ştie curiozitatea şi
satisfacţia trebuie plătită. Astfel apar relaţiile economice între prestatorii de servicii turistice şi
potenţialii consumatori-turiştii.
Activitatea de turism, ca orice altă activitate umană şi economică, este pe de o parte,
consumatoare de resurse, iar pe de altă parte, producătoare de efecte.
Eficienţa economică este exprimată prin relaţia dintre rezultatele obţinute într-o anumită
perioadă economică şi cheltuielile efectuate în activitatea respectivă. Latura economică a
eficienţei este condiţionată de durata recuperării banilor investiţi.
Problema eficienţei se pune peste tot unde se consumă resurse materiale, umane şi
financiare. În acest context, activitatea turistică trebuie să corespundă unor necesităţi concrete ale
societăţii, să răspundă cerinţelor privind organizarea calitativă a odihnei active a turiştilor.
Eficienţa economică în turism are un caracter complex, deoarece exprimă rezultatul unui
ansamblu de activităţi specifice cum sînt: turismul intern, turismul internaţional, alimentaţia
publică, prestări servicii, transporturi turistice, comercializarea suvenirelor.
 Pentru a spori eficienţa economică a turismului în Republica Moldova, este necesar:
 de diversificat oferta turistică;
 de valorificat resurselor turistice naturale şi antropice care nu au fost incluse pînă în
prezent în traseele turistice;
 de dezvoltat baza tehnico-materială a turismului în corespundere cu standardele
internaţionale;
 de reparat drumurile de acces către obiectivele turistice, pentru a fi utilizate în orice sezon
ale anului;
 de crescut ponderea serviciilor suplimentare;
 de organizat o reţea de distribuţie a suvenirelor pe lângă obiectivele turistice;
 de operat în activitatea turistică cu cadre calificate.
Eficienţa dezvoltării turismului mai rezidă şi în faptul că activităţile specifice ale acestuia
nu epuizează „materia primă” pe baza căruia se dezvoltă. Resursele naturale şi antropice sînt
permanente şi pot fi valorificate de către turism cu condiţia respectării normelor ecologice.
Evaluarea eficienţei economice a turismului se bazează pe totalul mijloacelor financiare,
pe care turiştii sînt disponibili să-i consume pentru organizarea odihnei.
Mijloacele financiare pe care turiştii le planifică să le consume pentru odihnă, nimeresc în
contul firmelor turistice care-i deservesc. Ulterior o parte din mijloacele financiare sînt cheltuite
de către firmele turistice pentru plata componentelor, care formează pachetul turistic, altă parte
rămîne sub formă de comision în cadrul agenţiei. Astfel rulajul mijloacelor financiare formează
ciclu economic, care se întreţine între firma turistică şi turişti, în rezultatul căruia firma
beneficiază de anumite mijloace financiare provenite din comision, iar turiştii primesc în
schimbul banilor, produse şi servicii turistice.
În activitatea turistică eficienţa economică se cere a fi legată cu eficienţa socială.
Asigurarea condiţiilor pentru petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, îmbogăţirea nivelului de
pregătire, refacerea capacităţii de muncă, diversificarea serviciilor, satisfacerea necesităţilor
morale şi spirituale, sînt elementele ce intră în noţiunea de eficienţă socială.
Eficienţa socială în turism reflectă activitatea întregului sistem al turismului, intern şi
internaţional, adaptat cerinţelor unui turism de masă, potrivit exigenţilor creşterii nivelului de trai
şi ridicării calităţii vieţii
Eficienţa socială este reprezentată de aportul bazei tehnico-materiale turistice, prin
antrenarea unui număr cît mai mare de persoane la acţiunile turismului intern şi internaţional, în
vederea asigurării celor mai bune condiţii de recuperare a capacităţii de muncă a turiştilor.
2.3. Impactul turismului asupra balanţei de plăţi.
Dezvoltarea rapidă a turismului a determinat o serie de schimbări în structura relaţiilor
economice între state. Schimburile de mărfuri, cunoscute în trecut ca singurele forme de realizare
a legăturilor comerciale internaţionale, au făcut loc treptat altor forme de relaţii, aşa cum este
activitatea turistică prin schimbul de turişti, care în ultimul timp are un caracter economic destul
de pronunţat. Astfel, includerea sectoarelor prestatoare de servicii prin intermediul turismului, au
condiţionat mărirea importanţei acestor relaţii de tip nou şi au creat posibilitatea de stabilire a
relaţiilor comerciale interstatale.
Rolul pe care îl are acest gen de relaţii în activitatea economică a statelor, rezultă din
modul cum influenţează disponibilităţile valutare parvenite din activitatea turistică, asupra
rezervelor valutare a ţării, care găzduieşte turiştii.
 Comerţul exterior al unei ţări include întreaga activitate economică de import şi export
înregistrată într-o perioadă determinată. Cunoaşterea cu exactitate a importului şi exportului
realizat, corelarea intrării şi ieşirii de mărfuri pe o perioadă determinată de timp se realizează cu
ajutorul balanţelor comerciale.
Balanţa comercială a unei ţări poate fi pozitivă, atunci cînd valoarea globală a exportului
depăşeşte valoarea globală a importului, negativă, atunci cînd valoarea importului este mai mare
decît valoarea exportului şi echilibrată, dacă valoarea globală a exportului coincide cu valoarea
globală a importului.
Balanţa comercială presupune că toate mărfurile exportate în perioada de referinţă au fost
în totalitate vîndute beneficiarilor din ţările importatoare, iar mărfurile importate au fost de
asemenea cumpărate în totalitate de beneficiarii interni.
Balanţa comercială este o parte componentă a balanţei de plăţi, pe care o influenţează
măsura în care exporturile sau importurile au fost realizate şi contravaloarea lor în valută a fost
efectiv încasată sau plătită.
Între turismul internaţional şi balanţa de plăţi există o legătură directă. Creşterea
considerabilă a încasărilor din turismul internaţional receptor şi respectiv a plăţilor pentru
turismul internaţional emitent de fluxuri turistice, duce la creşterea influenţei turismului
internaţional în cadrul balanţelor de plăţi externe ale diverselor ţări.
Evidenţa statistică turistică, parvine din datele oferite de către Organizaţia Mondială a
Turismului.
Avantajul economic pe care îl reprezintă turismul internaţional a determinat multe ţări în
curs de dezvoltare, inclusiv şi Moldova, să-şi sporească eforturile pentru dezvoltarea industriei
turistice la nivel de ţară, pentru a spori atragerea resurselor valutare atît de necesare dezvoltării
economiei naţionale.
Însă cu toate acestea în Moldova balanţa de plăţi rămîne a fi negativă la compartimentul
dezvoltarea turismului internaţional. Turismul emiţător prevalează asupra turismului receptor.
Turiştii din Moldova cheltuiesc mijloace financiare destul de considerabile pentru organizarea
odihnei în afara ţării, contribuind astfel la exportarea valutei din ţară. Aceste resurse financiare
nu pot fi compensate de la fluxul de turişti străini care vizitează Moldova, deoarece numărul lor
rămâne a fi destul de mic. Lucru acesta se datorează lipsei unei infrastructuri turistice adecvate,
costului înalt al taxelor consulare, preţurilor mari la capacităţile de cazare, gradului avansat de
uzură a drumurilor, stării deplorabile a instituţiilor culturale.
Înlăturarea acestor obstacole va favoriza dezvoltarea turismului receptor şi ca consecinţă,
va duce la echilibrarea balanţei de plăţi, acoperind alte sectoare ale economiei, care contribuie la
menţinerea acestei tendinţe, precum este balanţa negativă de plăţi.
 Sarcini de lucru la tema 1: Obiectul de studiu al ,,Economiei turismului ’’

1. Definți noțiunile:
 Turism_________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
 Turist __________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
 Vizitator _______________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
 Vocanțier _______________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
 Economia turismului ______________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
2. Stabiliți diferența dintre:
 turism intern, turism receptor și turism emițător:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
 turism interior, turism național și turism internațional:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

3. Prezentați clasificarea motivelor călătoriei a turistului și indicați câte un exemplu legat

de Republica Moldova.

4. Indicați componența industriei turisticei, care face partea a economiei.

5. Caracterizați 2 Funcții economice a serviciilor turistice.

6. Stabiliți diferența dintre Eficiența economică și Eficiența economică în turism.

7. Enumerați 5 lucruri necesare de elaborat în RM pentru a spori eficiența economică a

turismului.

8. Caracterizați în 5 propoziții: Impactul turismului asupra balanțe de plăți.

9. Eseu: ”Rolul economiei turismului în dezvoltarea economiei naționale a RM”