MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut în 1956 la Bucureşti.

A urmat cursurile
Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva
volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit „generaţia
optzecistă". Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei.
Povestirilor din Nostalgia le-au urmat un scurt roman (Travesti, 1994) şi apoi unul în trei
volume, Orbitor (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti
contemporane. Trei volume de publicistică întregesc chipul scriitorului cu cel al unui
observator lucid al cotidianului românesc.

ORBITOR

Nicolae Manolescu spunea astfel: “Roman autobigrafic şi vizionar, Orbitor

reprezintă prima parte a unei trilogii – Aripa stângă, Corpul şi Aripa dreaptă- care se
anunţă exceptională. După ce a debutat ca poet, Mircea Cărtărescu pare acum definitiv
captivat de proză. O proză densă şi profundă, realistă şi onirică, descriptivă şi
halucinantă, mustind de subiectivitate ca un burete de apă, populată de personaje şi de
obiecte fascinante, atrasă de promiscua subterana psihanalitică şi luminată de splendide
curcubee baroce. Roman al căutării timpului pierdut, metaroman al citirii şi scrierii
trecutului, Orbitor este o arheologie şi anatomie a fiintei, fără termen de admiraţie în
literatura română, în afară, poate, de senzualitatea metafizica a lui M. Blecher.”
Mircea Cărtărescu îşi caracterizează însă altfel opera: “Orbitor” nu e, propriu-zis,
un roman decât în sensul cel mai larg al cuvântului. Eu prefer sa-l numesc “o carte”. Ar
putea fi, într-adevăr, “cartea vieţii mele”, nu însă în sensul de “cea mai bună”, sau “cea
care va rămâne”, ci de scriere care le unifică-ntr-un fel pe toate celelalte. Dupa “Orbitor”
cred că se va vedea mai bine unitatea scrierilor mele.”
Romanul începe printr-un citat din Biblie (Pavel, Corinteni,1,9-12) foarte
expresiv, care ilustrează în câteva rânduri conţinutul romanului: “Căci cunoastem în parte
şi prorocim în parte; dar când va veni ce este desăvarsit, acest în parte se va sfârsi. Când
eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când am
devenit matur am terminat cu ce era copilăresc. Acum vedem ca într-o oglindă în chip
întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă; acum cunosc în parte, atunci voi cunoaşte
deplin, cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.”
 Ultima din trilogia "Orbitor", "Aripa dreaptă" este cea care are dificila menire de
a da un contur coerent ideilor, viziunilor din primele două volume, "Corpul" şi "Aripa
stângă". Este vorba deci, de cartea care dă articulaţiile corpului de fluture, aşa cum a fost
el conceput la nivel simbolic, de Mircea Cărtărescu. Ancorat în atmosfera Bucureştiului
din anul 1989, subiectul profund al romanului se referă la viaţă şi suferinţă, la creaţia care
poate izvorî doar din acestea două, la metamorfoza fiinţei care, prin natura ei vizionară,
îşi va putea cunoaşte viitorul. Ni se propune, de fapt, o abordare atemporală, detaşată a
existenţei, acceptarea identităţii trecutului cu viitorul precum şi căutarea geamănului din
noi, a acelei existenţe antagonice care să ne întregească. O carte "frumos şlefuită" cum o
descrie Ioana Pârvulescu, bogată, frumos gândită, definitorie pentru creaţia
cărtăresciană: „Despre o carte frumos şlefuita, despre o carte uimitoare se spune că e o
bijuterie. Despre Orbitor, Aripa dreaptă s-ar cuveni să se spună că este o vistierie, pentru
că bijuteriile literare sclipesc în fiecare fragment şi pe fiecare pagină.” Orbitor este poate
cel mai ambiţios proiect al literaturii contemporane, conceput în formă de fluture sau
catedrală şi are 1400 de pagini scrise pe parcursul a 14 ani si jumătate.
După cum însuşi Mircea Cărtărescu mărturisea, Aripa Dreaptă “s-a scris” fără
grabă şi cuvintele s-au înşirat firesc sub peniţă. Despre Orbitor, Ioana Pârvulescu mai
declară "Aripa dreaptă este cel mai bun volum al trilogiei. Simetric aşezată faţă de aripa
stângă, legată strâns de corp, aripa dreaptă face ca fluturele, care stătea greoi pe pământ,
să-şi ia zborul cu o simplă bătaie de aripi literare. ( ) „Orbitor este Levantul românesc al
lui Cărtărescu, o carte frumos şlefuită, o carte uimitoare, o bijuterie.”
Aripa dreaptă este un roman-matrioşcă în interiorul căruia orbitează mai multe
romane închise unul în altul. Dintre acestea, romanul comunismului este, poate
surprinzător, cel mai întins şi imprimă, măcar aparent, o notă de accesibilitate şi de relativ
realism întregului volum. Cărtărescu ne dă aici, poate, cel mai bun roman al Revoluţiei,
relatate de la nivelul străzii cu permanente schimbări de registru stilistic, de la trivial şi
satiră prin suspans şi absurd spre burlesc şi fantastic: tabloul derizoriu şi terifiant al
poporului înfometat, hazul amar al folclorului urban, mono/dialogurile din apartamentul
părinţilor lui Mircişor (mama este, de departe, personajul acestui volum), violenţa
scenelor de lupte stradale, violul în somn al Revoluţiei, care ia chipul alegoric al unei fete
voluptuoase şi uriaşe, cortegiul poetic-coşmaresc al statuilor care ocupă Casa Poporului
într-o scenă resurecţională decupată parcă din Arghezi, apoteotica venire a Tatălui în
vehiculul lui ceresc deasupra Intercontinentalului şi Înălţarea Fiului (născut – într-o scenă
colosală – din ţeasta translucidă a lui Herman) declanşînd mîntuirea colectivă ce precede
teribila Apocalipsă. Cu toate acestea, dimensiunea fantastică este mai puţin
spectaculoasă, ieşirile din timp şi din spaţiu – mai rare, iar glisările între realităţi – mai
blînde (Corpul rămîne vîrful acestor efecte). Tema volumului este, de fapt, Istoria. Iar
dacă alternanţa satirei şi a fatasmagoricului creează senzaţia de aliaj narativ eterogen,
aceasta e numai o strategie pentru a sublinia ideea Istoriei ca desfăşurare inutilă, deşi
absurdă şi violentă; istoria e doar un simulacru, o iluzie („umbră pe perete“), o devianţă
insignificantă în designul divin al lumii.
Orbitor, proiectul literar românesc cel mai plin de ambiţie, dar ambiţie
autoeducată şi direct proportională cu resursele, se încheie - dupa mai bine de 10 ani - cu
pagina 572 a Aripii drepte, în care, cu bold şi majuscule, cum doar la sfârsitul cărţilor de
demult mai poti să vezi, sunt scrise cuvintele: "Sfârşitul volumului al treilea". Mai mult,
"Sfârşitul cărtii".
 Să începem atunci cu "sfârşitul cărţii". Ocupând această poziţie privilegiată, foarte
vizibilă şi usor de imprimat în memoria de lectură, cele două cuvinte trebuie ca, sub
aparenţa lor de formulă standard, banal denotativă, spun ceva, întocmai cum cuvintele şi
modul în care ne luăm rămas bun pot da cheia, sensul unei întâlniri. Cititul unei cărti e şi
o întâlnire - cu un autor care te salută folosindu-se de un titlu, te ţine, nu de vorbă, ci de
citit, cu o carte, şi îşi ia rămas bun cu ultimul cuvant.
În Orbitor se împletesc o mie şi una de povesti, unele incă nu de tot despărţite de
real, câteva desprinse din el şi făcute să alunece, ameţitor, în fantastic, altele decupate
complet, cu precizie chirurgicală, din pură proiectie ficţională. In mijlocul lor, trăiesc
personaje care aparţin, la rândul lor, celor trei registre. "Sfârşitul cărţii" poate că trebuie
înţeles ca punct de confluenţă pentru toate, semn că prin această formulă îşi găsesc
rezolvarea tensiunile spaţio-temporale generate voluntar de-a lungul celor peste 1.000 de
pagini în a căror construcţie de cutie chinezească (poveste în poveste în poveste) este
verificat artistic, pană la metaforă, raportul implacabil al conţinerii spaţiale: "In mijlocul
lumii era o casă. In mijlocul casei era o mamă. In mijlocul mamei statuse el, şi amintirea
acelor luni fericite îl atrăgea încă acolo, cu forţa unui milion de brate moi şi elastice".
În romanul “Orbitor” biograficul şi oniricul îşi dispută pe rând întâietatea, autorul
încercând din nou să găsească drumul care leagă nostalgia de vis. Scopul cărţii pare să fie
descoperirea sensului unui singur cuvânt – ORBITOR- , scriitorul dând impresia că a
făcut un pariu cu el însuşi pentru a-şi demonstra că este pregătit pentru această revelaţie
totală.
Nostalgia cărtăresciană înseamnă unificarea contrariilor, refacerea simetriei lumii şi
a fiinţei. Aceasta presupune reintrarea simbolică a actului de creaţie. Scenariile iniţiatice
încărcate de sensuri ascunse repetă gesturile creatorilor lumii, pentru a-l pregăti pe
scriitor pentru revelaţie; recuperarea memoriei se poate face numai prin scris. Teserea
textului, naşterea cărţii înseamnă adevarata creaţie. Scriitorul iniţiat dă nastere lumii prin
scris (“Priveam apocalipsa prin lentilele boabelor de lacrimi din ochi. Ce se-ntâmpla?
Care era zeul nostru? Ce-avea să fie cu lumea acestei cărţi ilizibile, acestei cărţi?”),
“adevarata existenţă” fiind aceea care se lasa transpusă în pagina scrisă.

 „O scriere fabuloasă, fastuoasă, somptuoasă, narcotică, [...] o proză [...] în care

sângele se distileaza periodic până ajunge parfum şi tot ce e greu devine uşor
pentru a pluti...“ (Dan Stanca, Romania liberă)
 „O desfătare lingvistică, o carte în care limba oferă un spectacol uluitor, fără
egal.“ (Marius Chivu, Romania liberă)

Orbitor, ARIPA STÂNGĂ

"Trecutul meu era cheia, semne tulburi îl arătau ca lizibil, trebuia să-ncep o dată
marea lectură, dar nici o stelă nu se arăta ca să-mi lumineze deodată înţelegerea. Nu ştiam
dacă şirurile vieţii mele (voci şi atingeri, nori şi oraşe, râsete şi pământ plin de râme) se
citesc vertical sau orizontal, de la stânga sau de la dreapta, sau dacă nu cumva trebuie să
merg înainte şi înapoi în boustrophedon-ul copilăriei mele, dacă e o scriere pictografică
sau fonetică, dacă este o scriere... În filigranul oricărei file vedeai o ţesătură de firişoare
albastre şi roşii, zvâcnind la un singur puls, irigând paragrafele... Pergamentul era viu ca
pielea abia smulsă a unui martir şi mustea de cerneală şi sânge. Ce scria însă pe pielea
mea, sau ce era tatuat acolo, între sfârcurile pieptului meu, era deocamdată complet
obscur pentru mine."

Orbitor, CORPUL

"Peretele era, în întregime, un uriaş insectar. Ordonaţi în rânduri şi coloane, pe

toate suprafaţa îşi întindeau aripile fluturi, cei mai mari şi mai frumos coloraţi ce-ar fi
putut fi văzuţi vreodata. Aripi largi şi puternice, cu doi ochi micuţi în partea de jos,
corpuri groase şi inelate. Câte-un piron de oţel, înfipt în corpuri, între două inele,
ţintuindu-le pe cutele satinului sidefiu cu care era peretele îmbrăcat. Câte-o plăcuţă de
alamă gravată cu câte-un nume sub fiecare dintre ei. O, frumuseţe, de ce gura ta e mereu
atât de amară? De ce e cumplit orice inger? De ce numim monstru orice minune
inepuizabilă? Pe plăcile de alamă nu erau înscrise nume de genuri şi specii, ci nume de
femei: Corrie, Petra, Gertie, Ans, Joke... Şi triumfătoarele trofee cu aripile-ntinse nu erau
gingaşe lepidoptere, ci oase iliace, prinse pe vertebrele lor, centuri pelviene, largi,
generoase, de femei ce fuseseră iubite cu patimă, bazine ce ocrotiseră cândva feţi
ghemuiţi, visători, cu faţa umbrită de aripile fluturelui matern."

Orbitor, ARIPA DREAPTĂ

"Suntem omizi şi vom deveni fluturi, iată întreaga noastră poveste, tot sensul
nostru în lume, într-o singură imagine providenţială, pe care-o poate înţelege oricine, cu
mintea, cu inima sau cu labirintul sau visceral. Suntem fiinţe cu metamorfoza, deja
construite pentru mântuire. Stim că mâine soarele va răsări, şi asta-nseamnă că ni s-au
deschis deja, înmugurite timid, organele de simţ pentru viitor, căci altfel cum am îndrăzni
să credem asta? Când frunza migdalului se frăgezeşte, înţelegem că primăvara-i aproape.
Când vedem un nor la apus, ne spunem "Mâine va ploua". Sunt primele mărci ale naturii
noastre vizionare. Vom fi întregi doar când vom vedea viitorul la fel de limpede ca
trecutul şi când vom întelege că ele sunt una, când, în fiecare clipă, ne vom înalţa
deasupra realităţii fâlfâind maiestuos din cele două aripi, la fel de pline de nervuri şi
imagini aprinse: trecutul şi viitorul. Atunci vom fi ceea ce am fost întotdeauna, Vestitori,
Văzători şi Martori ai minunii ce nu se arată în lume, ai miracolului, doar, că lumea
există... Atunci vom ţine-ntre degete universul nostru inflaţionar ca pe-un clopoţel auriu,
al cărui sunet dulce îl vom sorbi uneori, cu nesfârşită nostalgie: cling!"