COPIII ŞI POVEŞTILE

Prof. Dragomirescu Andreea

Grădiniţa P.P. Cozia, Rm. Vâlcea

Vârsta copilăriei este perioada din viaţa fiecăruia dintre noi în care învăţăm să cunoaştem,
să vorbim, în care descoperim lucrurile din jurul nostru şi învăţăm să devenim oameni.
Pe lângă toate acestea, copilăria este şi o perioadă încărcată de sentimente şi
emoţii, atât pentru copii cât şi pentru părinţi.
Copilul îşi desfăşoară activitate în mare parte prin joc şi ciulindu-şi urechile la
poveştile, istorioarele spuse de părinţi, bunici, educatoare.
Poveştile pentru copii au un rol foarte important, întrucât transmit emoţii, sentimente,
tipuri de personaje, tipuri de caractere, de comportamente, arată ce înseamnă binele şi răul şi
faptul că binele iese întotdeauna invingător. Acestea reprezintă resurse datorită cărora copiii
învaţă anumite comportamente, atitudini şi îşi construiesc o lume imaginară proprie, bazată pe
întâmplările din poveşti.
În grădiniţă, poveştile reprezintă principala resursă cu ajutorul căreia se formează
caracterele. Nu trebuie uitată nici informaţia despre lumea de altădată pe care o transmit acestea.
Ele constituie de cele mai multe ori un mijloc plăcut de însuşire a cunoştinţelor despre natură şi
om şi o modalitate eficientă de îmbogăţire a limbajului copiilor. Poveştile sunt un instrument
esenţial în educarea estetică, frumosul din literatură contribuind la dezvoltarea gustului estetic al
copiilor.
Ascultând poveşti, copiii cunosc şi îşi însuşesc noţiuni, convingeri şi sentimente morale,
învaţă cum să se comporte de la personajele pozitive şi să dezaprobe comportamentele greşite ale
personajelor negative. Din dorinţa de a înţelege ce înseamnă hărnicia, bunătatea, prietenia, mila,
dorinţa de a ajuta pe cel nevoiaş şi pentru a urî răutatea, duşmănia, lenea, dar şi din dorinţa de a
le pune în practică, le-am povestit basme precum: ”Sarea în bucate”, ”Fata babei şi fata
moşneagului”, „Cei trei purceluşi”, ”Cenuşăreasa”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Fetiţa cu
chibrituri”, „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, etc. Peripeţiile personajelor, bunătatea sau
răutatea lor îi înduioşează pe copii şi îi conving că este bine să urmeze exemplul pozitiv. Finalul
moralizator al fiecărei poveşti conduce în mare măsură la alegerea exemplului pozitiv.
La ascultarea unei poveşti, cum ar fi „Cenuşăreasa”, copiii se sensibilizează la situaţia
precară a fetiţei, înţeleg că absenţa mamei o întristează foarte mult şi că noua mamă nu îi poate
oferi lucrurile de care are nevoie de la o mamă. Copiii însă se bucură când află că totul se
termină cu bine, căci şi aici, la fel ca în toate poveştile, binele învinge.
Este foarte important să le creăm copiilor şansa de a „copilări” într-o lume frumoasă ca în
poveşti, unde orice rău şi orice supărare este copleşită de bine, pentru o frumoasă şi eficientă
dezvoltare a lor. Chiar dacă lumea reală e crudă, e bine să ştim să fim, totuşi, oameni.