Student: Bădeanu (Matei-Gheorghe) Violeta

Specializare: Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar (Conversie Profesională)

An de studiu: I

Data: 25.10.2020

Șoarecele și pisica

de Grigore Alexandrescu

Un şoarece de neam, şi anume Raton,

Ce fusese crescut su’ pat la pension,

Şi care în sfârşit, după un nobil plan,

Petrecea retirat într-un vechi parmazan,

Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,

Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.

Cum că domnul Raton îndată s-a gătit

Se o ia la picior, nu e de îndoit.

Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,

Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,

Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu?

Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?

Binele şoricesc cât de mult îl doresc

Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!

Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,

Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;

Dar eu nu sânt cum crezi; căci chiar asupra lor

Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.

 Eu carne nu mănânc; ba încă socotesc,

De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.”

La ăst frumos cuvânt, Raton înduplecat,

Văzând că Dumnezeu de martur e luat,

Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni

Cu neamul şoricesc a se-mprieteni,

Îl duse pe la toţi, şi îl înfăţişă

Ca un prieten bun ce norocul le dă.

Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!

Căci şoarecii cred mult la fisionomii,

Ş-a acestui străin atâta de cinstit

Nu le înfăţişa nimic de bănuit.

Dar într-o zi, când toţi îi deteră un bal,

După ce refuză şi limbi, şi caşcaval,

Zicând că e în post şi nu poate mânca,

Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.

Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!

Pe câţi gura punea,

Îndată îi jertfea;

Încât abia doi-trei cu fuga au scăpat.

Cotoiul cel smerit

E omul ipocrit.
 Pentru întâia oară un veritabil poet român pătrundea cu fantezia în spaţiul cosmic,
îmbrăţişa cu gândul toate regnurile, punând întrebări asupra cauzelor, având fiorul imensităţii
şi raţionalităţii universului. (G. Călinescu despre Grigore Alexandrescu)

Grigore Alexandrescu a fost un mare poet și fabulist român. Operele sale se bucură și
astăzi de un real succes. Creația sa este vastă; ne vom îndrepta atenția asupra unei singure opere,
fabula Șoarecele și pisica.
Fabula este o specie a genului epic, o compoziție alegorică de factură didactică, în
general în versuri, care urmărește să ilustreze o morală. De cele mai multe ori satirizează
defectele omenești cu scopul de a le îndrepta. Este scrisă într-o formă simplă, ușor accesibilă,
structurată compozițional pe două părți antagonice, morala reieșind din confruntarea celor două
părți: povestirea unei întâmplări și învățătura ce se desprinde din text.
Personajele sunt puține (animale, plante, obiecte neînsuflețite etc.) și întruchipează tipuri
umane. Modurile de expunere prezente în fabulă sunt dialogul și narațiunea. Procedeele artistice
predominante sunt personificarea și alegoria.
Fabula este uneori susținută de dramatism și umor, ceea ce determină îmbinarea mai
multor tipuri de comic: de limbaj, de situație și de caracter.
Fabula Șoarecele și pisica de Grigore Alexandrescu a fost publicată în ultimul volum al
autorului, intitulat Meditații, elegii, epistole, satire și fabule din anul 1863. Titlul operei literare
ne prezintă personajele, un șoarece pe nume Raton și o pisică, chir Pisicovici.
Acțiunea operei este simplă. Textul este structurat în două părți, inegale ca număr de
versuri, prima constituind acțiunea propriu-zisă a textului, iar cea de-a doua morala, învățătura
care se desprinde din text.
Șoarecele Raton, crescut la pension, se întâlnește într-o zi cu chir Pisicovici, un cotoi cu
renume între pisici. Văzând cotoiul, Raton se pregătește să fugă, dar este oprit de ,,smeritul”
Pisicovici. Acesta cu un aer de sfânt se declară un apărător al șoarecilor, milostiv, cu credință în
Dumnezeu, lipsit de lăcomie. Afirmă chiar că nu mănâncă carne și că se gândește să se
călugărească. Pentru aș atinge scopul se dezice și de neamul său pisicesc: ,,Cunosc ce răutăţi v-
au făcut fraţii mei,/ Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;/ Dar eu nu sânt cum crezi; căci
chiar asupra lor/ Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.”
Încrezător în cuvintele frumoase ale cotoiului, Raton îl invită să se împrietenească cu
neamul șoricesc. Zis și făcut. Câștigă încrederea tuturor șoarecilor cărora nu le dădea nimic de
bănuit.
Chir Pisicovici, șiret din fire, le întinde șoarecilor o capcană. Îi lasă să se adune în număr
cât mai mare la o petrecere, apoi sub pretextul îmbrățișărilor și sărutărilor, acesta ,,jertfește”
aproape tot neamul șoricesc. Doar doi, trei reușesc să scape probabil pentru a povesti altora cele
întâmplate.
Morala este reprezentată de cele două versuri de la finalul operei: ,,Cotoiul cel smerit/ E
omul ipocrit.”.
 Învățătura care se desprinde din această fabulă, este că niciodată nu trebuie să ne
încredem deplin în oameni. Aceștia pot fi ipocriți, duplicitari, pot avea două fețe. În această
categorie intră și chir Pisicovici.
Celălalt personaj, Raton, întruchipează omul naiv, credul, care este convins ușor prin
cuvinte mieroase. Acesta se încrede orbește în spusele cotoiului și îi devine astfel prieten.
Prietenia acesta îl va costa viața.
Cele mai multe versuri ale operei au 12 silabe, există și câteva mai scurte de 6 silabe.
Opera este structurată în două părți delimitate prin blanc, povestirea și morala. Rima este
împerecheată. Întâlnim figuri de stil precum: epitete (,,nobil plan”; „smeritul cotoi”) şi
personificări (dialogul dintre șoarece și cotoi).
Personajele sunt bine individualizate; felul de a vorbi, tonul, gestica, sunt semnele
categoriei morale. Trăsăturile principale ale cotoiului evidenţiate pe tot parcursul textului sunt:
ipocrizia, minciuna, meschinăria. Acțiunea operei este plasată în atemporalitate prin indicele de
timp ,, într-o zi”. Cu alte cuvinte, în trecut, în prezent și în viitor vor exista oameni care să aibă
trăsăturile lui chir Pisicovici și ale lui Raton.
Principalul mod de expunere este narațiunea, aceasta îmbinându-se armonios cu dialogul.
Acesta din urmă este viu şi de mare verosimilitate, nici un detaliu nefiind întâmplător sau inutil.
Observator realist și critic, Grigore Alexandrescu, reuşește prin intermediul versurilor
sale, să satirizeze anumite moravuri, mentalităţi sau greşeli ale unei epoci, pentru a crea
învăţăminte din defecte umane, descrise în cel mai ironic mod literar posibil.

Alexandrescu este incontestabil cel mai de seamă fabulist al nostru... (D. Popovici)

Bibliografie:

▪ Alexandrescu, Grigore, Fabule și satire, Editura Andreas, București, 2014.

▪ Bucșa, Ion, Capotă, Teodor, și alții, Literatura română. Crestomație de critică și istorie
literară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983.