120.

Pozițiile de bază pentru învățarea corectă a respirației diafragmatice și

hemidiafragmatice.
121. Relaxarea-obiective și tehnici de lucru
122. Tehnicile anakinetice ale kinetoterapiei
123. Tehnicilie kinetice statice ale kinetologiei
124. Regulile drenajului bronșic
125.Condițiile de realizare ale mișcărilor pasive.
126. Tipurile de contracție musculară prin care se realizează creșterea forței
127. Tehnicile kinetice utilizate în tratamentul redorilor articulare.
128. Elemetele componente ale programului kinetic de corectare a deficitului
respirator.
129. Regulile generale ale tehnicii bilanțului articular
130. Condițiile unei testări musculare corecte
131. Cotarea bilanțului muscular
132. Obiectivele kinetoterapiei în gonartroză
134. Conduita tratamentului kinetic în PSH-umărul mixt.
135. Tratamentul kinetic al cifozei
136. Programul kinetoterapic în perioada sucacută și cronică a lombosacralgiei
137. Kinetoterapia pasivă și activă în insuficientța venoasă cronică
138. Obiectivele generale ale tratamentului kinetic în hemiplegie.
139. Ședința de kinetoterapie a bolnavului cu paralizie de nerv sciatic.
140. Etapele recuperării infractului de miocard
141. Exemple de exerciții utilizate în tratamentul recuperator al fracturii de
gleznă
142. Obiectivele programului kinetic în DVO
143. Stadiile și conținutul ședinței de kinetoterapie în sindromul de ischemie
periferică
144. Aerosulul terapeutic-definiție, indicații
145. Indicațiile oxigenoterapiei
146. Reacțiile psihice ale bolnavului cu infract de miocard
147. Programul kinetic al bolnavului cu HTA st. I
148. Reeducarea respirației hemitoracice-poziții, tehnici de lucru.
149. Evaluarea clinico-funcțională a respirației-aprecierea gr.de dispnee la efort.
150. Tratamentul fizical-kinetic în osteoporoză
120. Pozițiile de bază pentru învățarea corectă a respirației diafragmatice și
hemidiafragmatice.
Respirația diafragmarică înseamnă respirația și umplerea primelor 2/3 din
plănâni, după care se continuă până la ultima treime a plămânilor. Se mai numește
respirație abdominală sau pranică. Se extind mușchii abdominali de sub cutia toracică.
Respirașia diafragmatică este o respirație completă.
Din D.D. genunchii flectați, o mână pe abdomen, cealaltă pe torace, la nivelul
sternului, în scopul controlării acțiunilor respiratorii.
În inspirație, diafragmul se contractă și coboară, iar peretele abdominal se
bombează.
În expirație, perete abdominal se contarctă, aplatizându-se, iar diafragmul urcă,
relaxâdu-se.
Din patrupedie, în inspir, relaxarea abdominală, iar în expir, retracția.
Posturarea Trendelemburg cu ridicarea picioarelor, cu 50 cm.
Pozitiile de bază pt repirația hemidiafragmatice
În decubit hemolateral, se ridică capul pe o pernă, brațul se așează pe torace.
Antrenamentul asistat se execută prin plasarea mâinii kinetoterapeutului în spațiul
costoiliac hemolateral.
În expir, mâna presează înăuntru și în sus împingând astfel viscerele spre
hemidiafragm.
În inspir, mâna se lasă libeă, nu se apasă pe abdomen.
Mișcarea respirației abdominale cea mai cunoscută este antepulsia peretelui în
inspir și succesiunea lui în expir.

121. Relaxarea-obiective și tehnici de lucru

Def. Relaxarea este o metodă ce urmareste obţinerea unei destinderi prin
controlul conştient al tonusului fizic şi mintal cu scopul de a calma tensiunile interne
şi de a consolida echilibrul mintal al subiectului.
Relaxarea poate fi: generală și locală
Metode de relaxare:
 Jackobson
 Vogha
 Schultz
Curentul poate fi:
 Oriental (autorelaxare)
 Fiziologic
 Psihologic (Schultz)
Curentul oriental este format din mai mulți timpi
a) Prolog respirator: 2-4 min, respirat simplu, liniștit, inspir pe nas, eexpir pe gură
b) Antrenamentul propriu-zis începe cu membrul superior drept, apoi cu stângul,
apoi cu ambele. În inspir se ridică și în expir cade înapoi pe pat. Se repetă de 2-3 ori
cu fiecare membru superior, apoi concomitent. Idem cu membrele inferioare, apoi
trunchiul.
c) Revenirea programului durează între 15-40 min.

122. Tehnicile anakinetice ale kinetoterapiei

Tehnicile anakinetice sunt imobilizarea și posturarea.
Imobilizarea se caracterizează prin menținerea corpului sau a unui segment
nemișcat cu sau fără ajutorul unor instalații și aparate.
Reguli de care trebuie să se țină seama când se face imobilizare
 Aparatul nu trebuie să jeneze circulația și să nu provoace leziuni tegumentare.
 Să nu permită joc liber la segmentele imobilizate.
 Segmentele să fie poziționate pe direcții funcționale.
 Sub aparat să se poată executa contracții izometrice.

123. Tehnicilie kinetice statice ale kinetologiei

Tehnicilie kinetice statice sunt contracția izometrică și relaxarea musculară.
Contracția izometrică este forța pe care o dezvoltă un mușchi ce caută să
deplaseze un obiect imobil.
Relaxarea musculară este o tehnică specială de monitorizare și control a
tensiunii instalate la nivelul musculaturii corpului.
Aceasta fiind progresivă, presupune contractarea anumitor grupe de mușchi și
relaxarea lor ulterioară, pentru conștientizarea cantității de tensiune la care sunt
supuse țesuturile musculare.

124. Regulile drenajului bronșic

• înaintea drenajului, cu 10-15 minute se vor administra aerosoli,
• se va efectua înainte de masă,
• drenajele se vor executa de minim 3x/zi,
• drenajul întregului plămân va durat 40 minute, cu o durată de 10 minute pentru
fiecare poziţionare,
• zonele în care este localizată afecţiunea vor fi drenate primele,
• modelul de lucru a drenajului poate fi următorul:
• 2x10 respiraţii cu inspir profund chiar forţat pe nas; expir profund chiar forţat pe
gură, timp în care deasupra segmentului drenat se execută vibraţii manuale sau
mecanice;
• în perioada pauzelor, pacientul respiră normal neforţat, timp în care tuşeşte şi
expectorează, deasupra segmentului drenat executându-se tapotamente.

124. Condițiile de realizare ale mișcărilor pasive

Conditiile de realizare a miscarilor pasive sunt urmatoarele:
a) Cunoasterea foarte exacta a suferintelor pacientului, a diagnosti¬cului bolii sale si a
celui functional (pe baza bilanturilor articular si muscular), precum si a starii
morfopatologice a structurilor care vor fi mobilizate.
b) Mobilizarea pasiva trebuie executata de cadre bine antrenate in aceasta tehnica.
Lipsa de profesionalism a kinetoterapeutului este o contra indicatie pentru utilizarea
miscarilor pasive.
c) Ne vom asigura de colaborarea si intelegerea bolnavului asupra manevrelor care
urmeaza sa i se execute.
d) Pacientul va fi pozitionat in asa fel, incit sa ofere un maximum de confort tehnic
de lucru pentru kinetoterapeut, dar si pentru el insusi. Pe cat posibil, pozitia trebuie
sa-i permita pacientului sa priveasca spre segmentele mobilizate pasiv, mai ales daca
este vorba de un bolnav neurologic. Este de preferat ca segmentul ce urmeaza a fi
supus mobilizarii pasive sa fie descoperit, fara imbracaminte.
e) Miscarea se executa pe directiile fiziologice, cu amplitudine maxima, de preferinta
asociind pozitii sau miscari de facilitare. Spre exemplu, mobilizarea bratului pe
abductie este facilitata daca este pus si in rotatie externa.
f) Prizele kinetoterapeutului au o importanta particulara si trebuie sa respecte unele
indicatii generale: intre mainile kinetoterapeutului nu trebuie sa existe decit
arti¬culatia de mobilizat, deoarece o articulatie nu se mobilizeaza prin intermediul
altei articulatii; prizele trebuie sa utilizeze cel mai mare brat al pirghiei mobilizate
(exista si exceptii); contrapriza, in schimb, este in apropierea articulatiei; — locul de
 aplicare a prizei constituie un mod de facilitare sau inhibitie a unui grup muscular.
g) Mobilizarea pasiva este o tehnica pur analitica, deci va antrena succesiv articulatie
dupa articulatie si tot succesiv se va executa pentru fiecare directie de miscare.
h) Nu trebuie sa provoace durere, pentru a nu declansa „ reflexe de aparare”
musculara, care ar limita mai mult mobilitatea articulara. Uneori, se forteaza miscarea
pentru intinderea tesuturilor, asigurandu-ne insa de suportabilitatea pacientului.
i) Mobilizarea pasiva are ca parametri de executie forta, viteza, du¬rata, frecventa,
care se adapteaza starii clinice locale si scopului urmarit. j) Mobilizarea pasiva este
indicat sa fie pregatita prin aplicatii de caldura, masaj sau electroterapie antialgica.

125. Tipurile de contracție musculară prin care se realizează creșterea forței

Contracția izometrică este forța pe care o dezvoltă un mușchi ce caută să
deplaseze un obiect imobil.
Contracția izotonică se produce cu modificarea lungimii mușchiului.
Pe tot parcursul mișcării, tensiunea musculară rămâne neschimbată.
Contracția izokinetică este tot o contracșie dinamică, ca și contracția izotonică,
dar viteza mișcării este reglată în așa fel încât rezistența să fie în raport cu forța
aplicată în fiecare moment al amplitunii unei mișcări.
Exercițiile izokinetice se realizează cu aparate speciale pt. menținerea constantă
vitezei de mișcare pe tot traiectul mișcării și o forță egală în fiecare moment al acelei
mișcări.

129. Regulile generale ale tehnicii bilanțului articular

Bilanțul articular reprezintă măsurarea amplitudinilor de mișcare în articulații, pe
toate direcțiile de mișcare.
Regulile generale ale tehnicii bilanțului articular:
 Subiectul de testat trebuie să fie relaxat, așezat confortabil, să fie instruit asupra
manevrelor care vor urma.
 Segmentul de testat trebuie așezat corect pentru obținerea posturii 0°, dar și într-o
poziție preferențială pentru desfășurarea mișcării și aplicarea goniometrului. Aceste
poziții vor fi specificate pentru fiecare mișcare în parte.
 Goniometrul va fi aplicat întotdeauna pe partea laterală a articulației, cu câteva
excepții (de exemplu, măsurarea supinației)
 Brațele goniometrului trebuie poziționate în paralel cu axele longitudinale ale
segmentelor care formează articulația și a cărăr proiecție corespunde cel mai bine
axelor de mișcare articulară.
 Goniometrul nu trebuie presat pe segmente, ci aplicat ușor, pentru a nu împedica
mișcarea.
 Amplitudinile mişcărilor articulare în direcţii opuse (de exemplu, flexie-extensie) se
vor măsura fiecare în parte, apoi se va nota şi suma lor, care reprezintă gradul de
mişcare a unei articulaţii într-un anumit plan.
 Gradul de mişcare (mobilitate) a unei articulaţii este egal cu valoarea unghiului
maxim măsurat al acelei mişcări, dar numai dacă s-a plecat de la poziţia zero. În
cazuri patologice, scăzând din valoarea acestui unghi valoarea unghiului de la care
porneşte mişcarea, obţinem gradul de mobilitate a acelei articulaţii.

130. Condițiile unei testări musculare corecte

Condițiile unei testări musculare corecte
Bilanțul muscular - reprezintă un sistem de tehnici de examen manual pentru
evaluarea forței fiecărui mușchi sau a unor grupuri musculare.
Condițiile unei testări musculare corecte:
 Un testator bine antrenat în aceste manevre și perfect cunoscător al anatomiei
funcționale a sistemului muscular.
 O colaborare totală din partea pacientului, căci bilanțul articular , este prin definiție un
proces activ
 Va fi precedat întotdeauna de bilanțul articular, căci starea arti culației (redoare,
durere) poate influența precizia bilanțului muscular.
 Să nu obosească bolnavul, eventual se face în ședințe successive.
 Să fie executat în condiții de confort : camera caldă, liniște, pe o masa specială
de testare, prin poziționări corecte ale pacientului.

131. Cotarea bilanțului muscular

 Forța 5 - (normală): mușchiul poate executa mișcarea pe toată amplitudinea contra
unei forțe exterioare (rezistența opusă de testator), egală cu valoarea forței
normale. Aceasta ,,normalitate" este apreciată prin comparație cu segmentul opus,
sănatos, sau, dacă și acesta este afectat, pe baza experienței testatorului, care va
 ține seama de vârstă, sex, masă musculară, gradul de antrenare fizică a pacientului
etc.
 Forța 4 - (bună): reprezintă capacitatea mușchiului de a deplasa antigravitațional,
complet, segmentul contra unei rezistențe medii. Se procedează la fel ca în cazul
testării forței 5, dar cu aplicarca unei rezistențe mai mici din partea testatorului.
 Forța 3 - (acceptabilă): este forța unui mușchi de a mobiliza complet segmentul
contra gravitației (fără altă contrarezistență). Pe acest concept al luptei
mușchiului contra gravitației se clădește de fapt întreg sistemul de apreciere a
forței musculare, deoarece se bazează pe relația dintre forța de presiune a
gravitației și greutatea segmentului respectiv.
 Forța 2 - (mediocră): permite mușchiului să mobilizeze segmentul, dar cu
eliminarea gravitației. Testarea manuală a forței 2 cere testatorului sa știe precis
cum trebuie pozitionați pacientul și segmentul respectiv pentru a pune în evidență
forța ,,mediocră". În general se utilizează planuri de alunecare, plăci de plastic, pe
care segmentul respectiv alunecă ușor, mobilizat de forța 2.
 Forța 1 - (schițată): reprezintă sesizarea contracției mușchiului prin palparea lui
sau a tendonului sau observarea unei ușoare tremurături a acestuia. Oricum, forța
1 a unui mușchi este incapabilă să mobiiizeze segmentul. Evident, nu poate fi
sesizată decât contracția mușchilor superficiali, care pot fi palpați.
 Forța 0 - (zero): mușchiul nu realizează nici un fel de contracție. Pentru muțchii
profunzi nu se poate face diferențierea într-e forțele 1 si 0.
Aplicarea testing-ului muscular pe această scară este posibilă doar pentru unii
muschi, în special pentru mușchii principali ai membrelor și trunchiului.

132. Obiectivele kinetoterapiei în gonartroză

Gonartroza este o afecţiune cronică degenerativă care constă în distrugerea
progresivă a cartilajului suprafeţelor articulare ale genunchiului, caracterizată prin
durere, redoare, tumefiere, crepitaţii şi mobilitate redusă a genunchiului, asociate în
diverse grade, determinate de procese patologice, care interesează cele 3
compartimente: tibiofemural medial, tibiofemural lateral şi compartimentul femuro-
patelar.
Obiectivele kinetoterapiei în gonartroză:
 Combaterea durerii şi a inflamaţiei se realizează prin terapia medicamentoasă:
 analgezice, antiinflamatoare nesteroidiene.
 Evitarea deformărilor şi a posturărilor vicioase se realizează prin posturări care au
rolul de a reduce flexumul. Se porneşte de la poziţia de amplitudine maximă
permisă de redoare şi cu ajutorul unor forţe exterioare cu acţiune prelungită, în
timp se încearcă creşterea unghiurilor de mişcare.
 Menţinerea sau refacerea forţei musculare se efectuează prin exerciţii izometrice pe
diferite grupe musculare, cum ar fi ischiogambierii (situaţi pe faţa posterioară a
coapsei) şi cvadricepsul (situat pe faţa anterioară a coapsei).
 Refacerea stabilităţii se obţine prin exerciţii de tonifiere a muşchiului cvadriceps care
face extensia gambei pe coapsă, prin îngreunarea mişcărilor şi contracţii izometrice
(încordări ale muşchiului fără deplasare de segmente). Cele mai indicate pozitii de
lucru sunt: sezând, culcat şi puţin stând cu sprijin, sunt indicate mişcările în apa caldă,
care uşurează execuţia.
 Recuperarea mersului de obicei, mersul începe într-e cârje fără încărcare, apoi se
încarcă cu 8-10% din greutatea corporală. Încărcarea crește progresiv, când aceasta
depăşeşte 50% se trece la sprijin în baston.

135. Tratamentul kinetic al cifozei

Cifozele sunt deviații ale coloanei vertebrale, în plan sagital(anterero-posterior),
prin exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatatea curburii orientată
posterior.
Exercițiile pentru corectarea cifozei urmăresc:
 Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii
dorsale (prin mișcari concentrice) și alungirea musculaturii anterioare a gâtului si
toracelui (prin mișcari excentrice).
 Ștergerea deprinderii greșite și formarea unei atitudini corecte a corpului.
 Corectarea sau prevenirea deviațiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a
celorlalte regiuni ale corpului.
Mijloacele folosite in kinetoterapie sunt:
a) Exerciții statice:
 Contracții izometrice
 Stând în picioare corect
 Stând în genunchi
 Stând în decubit dorsal sau ventral
 Stând atârnat
b) Eexerciții dinamice:
 Extensia și întinderea coloanei coloanei vertebrale, apoi exerciții pentru cap, gât,
membre, care să amplifice extensia trunchiului.
Tonifierea se obține prin contracții izometrice, cu spatele în poziție corectată sau
hipercorectată.
Contracția izometrică se produce cand mușchiul lucrează contra unei rezistențe egale
cu forța sa maximă sau când se încearcă deplasarea unei greutăți mai mari decât forța
subiectului.

136. Programul kinetoterapic în perioada subacută și cronică a lombosacralgiei

Lombosacralgia - este o durere lombară inferioară de cauză mecanică și poate fi
generată atât de suferința țesuturilor moi lombare, cât și de afectarea structurilor
vertebrale (disc, ligamente, pediculi vertebrali, articulații vertebrale posterioare).
Programul Williams este unul dintre programele kinetoterapeutice utilizate în
patologia coloanei vertebrale lombare, se realizează în trei etape și variază de la un
pacient la altul, în funcție de localizarea afecțiunii, vârstă și profesia lui.
 În perioada subacută - se inițiază exercițiile Williams cu faza I a acestui program
pentru a asupliza trunchiul inferior, constând in exerciții de remobilizare a coloanei
lombare, basculari de bazin, întinderea musculaturii paravertebrale.
Faza I Williams cuprinde urmatoarele exerciții care trebuie făcute de două ori pe zi,
de câte trei-cinci ori fiecare exercitiu.
Exercițiul 1: decubit dorsal se flectează și se extind genunchii
Exercițiul 2: decubit dorsal se trage cu mâinile un genunchi la piept, încercând
atingerea lui cu fruntea; se procedează la fel cu celălalt genunchi.
Exercițiul 3: ca la exercițiul 2, dar concomitent cu ambii genunchi.
Exercițiul 4: decubit dorsal cu mâinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai
mult, apoi celălalt, apoi amândoi. Se poate crește dificultatea exercițiului
combinându-l cu exercițiile 2 și 3: genunchi la piept prins cu mâinile și atingerea lui
cu fruntea.
Exercițiul 5: decubit dorsal cu brațele ridicate pe lângă corp în sus, genunchii flectați
în unghi drept, tălpile pe pat: se împinge lomba în pat, se contractă abdominalii, se
 saltă ușor sacrul de pe pat; se revine, apoi se repetă.
Exercițiul 6: în șezând pe scaun, cu genunchii mult depărtați: se apleacă mult înainte,
astfel încât să atingă cu mâinile solul de sub scaun; se menține această poziție 4-5
secunde, se revine, apoi se repetă.
Faza a II a a programului Williams. Exercițiile din faza a II a trebuie făcute de două
ori/zi timp de patru luni; dacă la sfârșitul acestei faze totul se desfășoară confortabil,
se poate trece la faza III.
Exercițiul 7: decubit dorsal, cu genunchii flectați, tălpile pe pat: se apleacă ambii
genunchi spre dreapta, apoi spre stânga, până ating patul.
Exercițiul 8: decubit dorsal calcîiul drept se așează pe genunchiul stâng; se execută o
abducție cât mai internă a șoldului drept, pîna se atinge cu genunchiul drept planul
patului, apoi se inversează.
Exercițiul 9: decubit dorsal se ridică alternativ cât mai sus câte un membru inferior
extins.
Exercițiul 10: în ortostatism genuflexiuni cu mîinile în sprijin pe spatarul scaunului,
spatele perfect drept, calcâiele rămânând pe sol.
Exercițiul 11: poziția de “cavaler servant”, corpul aplecat pe coapsa ridicată la 900,
sprijin și pe sol cu mâinile: se întinde genunchiul de sprijin, executând și o balansare
care trebuie să întindă psoas-iliacul.
 În perioada cronică - se continuă creșterea supleții lombare și tonifierea musculaturii
slabe, creșterea supleții lombare prin exerciții de basculare a bazinului cu Faza III a
programului Williams care cuprinde urmatoarele exerciții:
Exercițiul 12: în ortostatism, cu spatele la perete și călcâiele la 25-30 cm de acesta: se
se aplică sacrul și lomba aplatizate pe perete; se apropie treptat calcaiele de perete,
menținând contactul lombei cu acesta.
Exercițiul 13: decubit dorsal se execută bicicleta, cu pelvisul mult basculat înainte.

138. Obiectivele generale ale tratamentului kinetic în hemiplegie

Hemiplegia - reprezintă paralizia unei jumătăţi a corpului.
Obiectivele generale:
 Refacerea forței musculare, și creșterea forței musculare
 Creșterea controlului, coordonării și echilibrului
  Corectarea posturii și aliniamentului corpului
 Creșterea mobilității articulare
 Corectarea deficitului respirator
 Reeducarea sensibilității

141. Exemple de exerciții utilizate în tratamentul recuperator al fracturii de

gleznă
Tratamentul recuperator al fracturii de gleznă cuprinde:
 Trat. medicametos
 Trat. ortopedico-chirurgical
 Trat. igieno-dietetic
 Trat. balneo-fizical
 Trat. profilactic (de prevenire)
În cadrul kinetoterapiei, pacienții cu fractură de gleznă pot executa următoarele
exerciții:
 Flexia și extensia gleznei
 Abducția și adducția gleznei
 Rotația internă și externă

142. Obiectivele programului kinetic în DVO

Disfunția ventilatorie reprezintă o tulburare a transferului de gaze între aerul
atmosferic și unitățile morfofuncționale pulmonare.
Obiectivele în DVO vizează
 influiemța procesului inflamator al mucoasei căilor respiratorii;
 ameliorarea troficității mucoasei;
 facilitarea eliminării secrețiilor mucoasei;
 ameliorarea vitalitășii cililor vibratili;
 creșterea rezistenței generale a organismului.

143. Stadiile și conținutul ședinței de kinetoterapie în sindromul de ischemie

periferică
Sindromul de ischemie periferică prezintă 4 stadii evolutive:
 În stadiul I, bolnavul cu ischemie periferică acuză o senzație de greutate,
oboseală sau raceală a membrului afectat, dar numai după un anumit efort.

În stadiul al II-lea, durerea apare sub formă de crampă musculară: dureri în

talpă, în cazul obstrucției arterelor gambei; dureri în gambă când sunt afectate arterele
coapsei; dureri în bazin, când sunt afectate arterele iliace.
În stadiul al III-lea, durerile devin chinuitoare, apar și în repaus și se
accentuează în timpul noptii. Durerile cedează parțial prin așezarea extremității
bolnave mai jos decât restul corpului.

În ultimul stadiu, durerea este continuă, nu mai este influențată de poziția corpului,
apar ulcerații si gangrene ale membrelor.

147. Programul kinetic al bolnavului cu HTA st. I

 Exerciții de relaxare: balansări, scuturări ale membrelor, răsuciri din trunchi
 Exerciții de relaxare neuro-psihică: metoda Scultz, Jacobson
 Exerciții pt respirație
 Exerciții pt rezistență, amtrenament la efort: alergare, mers, urcat/coborât scări,
bicicletă ergometrică, înnot.

Obiectivele generale:
1. Refacerea mobilității
 Reeducarea flexiei cu ex pasive, pasivo-active, active
 Reeducarea extensiei
 Reeducarea rotației
 Reeducarea adducției
 Reeducarea abducției
2. Refacerea forței musculare
 Ex active cu rezistență (flexie, extensie, abd, add)
3. Refacerea stabilității, abilității și mișcării controlate
 Stabilitate (flexie, extensie, rotație, abd, add)
 Mers pe plan înclinat, stat într-un picior (șold)
 Abilitate M.I. reeducarea mersului, M.S. prehensiune.