AN I C2

Tehnicile de realizare a mobilizărilor pasive

1. tracţiunile sunt un grup de tehnici prin care se acţionează asupra articulaţiei în axul
segmentului folosind diverse instalaţii exterioare corpului sau manualitatea kinetoterapeutului.

1.a. tracţiunile continue se execută prin instalaţii exterioare: contragreutăţi, arcuri, scripeţi,
plan inclinat, broşe transosoase, corsete de fixaţie, manşoane, ghete. Se aplică în ortopedie pentru
realinierea segmentelor osoase fracturate sau a capetelor osoase deplasate iar în recuperare
pentru corectări ale articulaţiilor blocate şi deviate (în flexie, extensie). Sunt utile în decoaptarea
articulară în cazul contracturilor puternice care pot genera dureri. O tracţiune continuă reduce
durerea şi decontracturează musculatura. Elementele de dozare a tracţiunii continue sunt forţa
(mărimea segmentului, masa musculară care trebuie învinsă şi pragul de durere) şi durata (zile).

1.b. tracţiunile discontinue se execută atât manual de către kinetoterapeut cât şi cu ajutorul
unor instalaţii asemenea celor continue. Sunt indicate în cazul articulaţiilor cu redori care nu
ating poziţia anatomică, a articulaţiilor dureroase şi cu o contractură musculară puternică, a
articulaţiilor inflamate, caz în care tracţiunea are şi rolul de imobilizare, a discopatiilor
vertebrale.

1.c. tracţiuni – fixaţii alternante sunt mai mult o variantă a tehnicii de posturare
exteroceptivă sau a ortezelor progresive. Tracţiunea se execută oblic pe segmentele adiacente
articulaţiei tratate. Se folosesc în corecţia devierilor generate de cicatrici retractile sau redorilor
generate de retracturi ale ţesuturilor moi.

2. mobilizarea forţată sub anestezie este apanajul ortopediei.

3. mobilizarea pasivă asistată este cea mai obişnuită tehnică de mobilizare pasivă
executată de mâinile terapeutului în timp ce pacientul îşi relaxează voluntar musculatura. Ea
respectă toate regulile de aplicare a mobilizării pasive şi are toate efectele ei. Parametrii de
dozare sunt: poziţia pacientului şi kinetoterapeutului; prizele şi contraprizele; manevrele de
mobilizare; forţa şi ritmul de mobilizare.
 3.a. poziţia pacientului este importantă pentru confortul şi relaxarea sa cât şi pentru o
abordare cât mai bună a segmentului de tratat.

- din decubit dorsal se mobilizează: umărul (toate mişcările cu excepţia retropulsiei), cotul
(toate mişcările), pumnul – mâna (toate mişcările), şoldul (toate mişcările cu excepţia extensiei),
genunchiul (toate mişcările cu condiţia ca şoldul să fie liber), glezna – degete (toate mişcările),
rahisul (flexia, rotaţii, înclinări laterale).

- din decubit ventral se mobilizează: umărul (retropulsia), şoldul (extensia), genunchiul

(când şoldul este blocat), glezna (cu genunchiul flectat la 900), rahisul (extensia).

- din şezând se mobilizează: umărul (toate mişcările), cotul (toate mişcările), pumnul –
mâna (toate mişcările), genunchiul (toate mişcările), rahisul (toate mişcările).

Poziţia kinetoterapeutului se schimbă în funcţie de articulaţie pentru a nu modifica poziţia

pacientului şi a permite un maximum de tehnicitate.

3.b. prizele şi contraprizele reprezintă poziţia mâinii kinetoterapeutului pe segmentul care

va fi mobilizat şi pe segmentul imediat proximal. Priza este distanţată de articulaţia care va fi
mobilizată pentru a crea un braţ de pârghie cât mai lung, iar contrapriza este cât mai aproape de
ea pentru o mai bună fixare. Priza este şi o tehnică de facilitare neuroproprioceptivă
fundamentală.

3.c. manevrele care se execută în cazul mobilizărilor pasive sunt variate. Elementele de
dozare sunt:

- forţa aplicată de kinetoterapeut la nivelul maxim de amplitudine este dozată în funcţie de

doloritate şi de gradul de toleranţă al pacientului;

- ritmul mişcării poate fi pendular, în 2 timpi, sau în 4 timpi cu menţinerea întinderii la

capetele cursei;

- durata unei mişcări este de aprox 1 – 2 sec, iar menţinerea întinderii la capătul excursiei
10 – 15 sec; şedinţa durează max 10 min şi se poate repeta de 2 – 3 ori/zi. Este bine să fie
pregătită regiunea înainte de şedinţa de kinetoterapie cu aplicaţii de căldură, masaj,
electroterapie.
 4. mobilizarea autopasivă este o metodă bună de aplicat la domiciliul pacientului după o
pregătire prealabilă a acestuia.

Modalităţi de mobilizare autopasivă:

- prin presiunea corpului: în redorile de genunchi se forţează flexia prin genuflexiune,

în piciorul equin se forţează bolta plantară prin apăsarea greutăţii corpului pe piciorul
posterior;
- prin acţiunea membrului sănătos asupra celui afectat; într-o hemipareză pacientul
mobilizează cu membrul sănătos pe cel bolnav;
- folosind o instalaţie de tip coardă – scripete: mâna sănătoasă trage de o coardă trecută
peste un scripete şi legată la o chingă fixată pe braţul bolnav.

1. mobilizarea pasivă mecanică foloseşte diverse sisteme mecanice, dar este mai puţin
folosită astăzi.

2. mobilizarea pasivo-activă numită şi pasivă asistată activ de pacient este folosită când
muşchiul are forţa musculară 2 şi nu poate deplasa segmentul.

3. manipularea în principiu este o formă pasivă de mobilizare iar particularităţile de

manevrare şi de tehnică face parte din grupul metodelor şi tehnicilor kinetologice
speciale.
Testing muscular manual

F 5 - miscare articulară în arc de mișcare complet împotriva unei rezistențe mari

F4 - miscare articulară în arc de mișcare complet împotriva unei rezistențe medii

F3 - miscare articulară în arc de mișcare complet împotriva gravitației, dar fără rezistență

F2 - miscare articulară în arc de mișcare incomplet împotriva gravitației și fără rezistență

F1 - sesizarea contracției mușchiului prn palparea lui sau tensiune în tendon fără mișcare
articulară

F 0 - mușchiul nu realizează nici un fel de contracție, fără mișcare articulară