Psihanaliza aplicata la literatura: Hagi

Tudose - portret psihanalitic

FacebookWhatsAppLinkedIn

Lucrarea de fata isi propune sa prezinte analiza structurii de personalitate a unui

personaj din literatura luand in considerare o incadrare tipologica mixta: tipologia
personalitatii propusa de Fritz Riemann si cea propusa de Sigmund Freud.

Cele doua sisteme se intalnesc intr-un punct in care devin aproape echivalente. Desi
analiza diferentiala a structurilor de personalitate propusa de Sigmund Freud o precede
cronologic pe cea a lui Riemann si a constituit poate un punct de plecare in constructia
tipologica a acestuia din urma, exista totusi perspective diferite, impuse in primul rand
de spatiul cultural in care cei doi psihanalisti si-au construit teoriile. Teoria freudiana
este raliata conceptiilor vremurilor sale, culturii, moralei si cutumelor vremii care
generau anumite tipuri de comportamente si implicit patologii, pe cand Riemann
vorbeste despre o tipologie a "contemporaneitatii", in care transpar foarte clar evolutia si
prefacerile suferite de societate - exemplele pe care el le ofera in sprijinul teoriei sale
sunt congruente cu manifestarile "moderne" ale patologiiilor descrise de psihanaliza
clasica.

Psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger

Dupa Fritz Riemann (Formele fundamentale ale angoasei, Editura Trei, 2005), exista
patru tipuri de personalitati, fiecare guvernata de regulile complicate ale unei angoase
fundamentale:
1. personalitatile schizoide, care au ca traire de baza angoasa primara de
autodaruire; 
2. personalitatile depresive, guvernate de angoasa de autodevenire sau angoasa "de
a deveni tu insuti";
3. personalitatile obsesionale, construite in jurul angoasei de schimbare si
4. personalitatile isterice, pentru care angoasa de necesitate reprezinta "motorul
emotional".

Tipologia de personalitate propusa de S. Freud si discutata in mod explicit de

psihanalistii post-freudieni se bazeaza din punct de vedere conceptual pe descrierea pe
care Freud o face in Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii (1905). Astfel, putem vorbi
despre trasaturi de personalitate care contin componente ale stadiilor dezvoltarii
psihosexuale: oralitate, analitate, falicitate.

La randul lor, aceste categorii de trasaturi pot fi impartite in mai multe sub-trasaturi sau
trasaturi partiale:
1. oralitatea a fost discutata de Melanie Klein si K. Abraham in termenii unei
oralitati pasive si a unei oralitati culpabilizate (sadic-oral);
2. analitatea contine prin insasi definitia data de Freud, doua componente
antinomice: retentiv, centrat pe "a avea", "a retine" si expulsiv, centrat pe "a da", "a
expulza";
3. uretralitate, care precede stadiul falicitatii si care se traduce prin confuzia dintre
libidoul genital si cel de tip uretral, dintre sexualitatea genitala si cea uretrala (Laplanche
si Pontalis, Vocabularul psihanalizei, Humanitas, 2004);
4. falicitate, etapa ultima de dezvoltare psihosexuala, in care pulsiunile partiale sunt
integrate si libidoul gaseste o modalitate superioara de satisfacere si care se termina cu
stabilirea organizarii genitale, dupa faza de latenta. 

Dupa tipologiile descrise mai sus, personajul ales pentru excursul prezent se inscrie in
tipul anal sau obsesional: Hagi Tudose, din nuvela lui Barbu Stefanescu Delavrancea.
Dupa tipologia freudiana, Hagi Tudose este anal-retentiv, este condus de dorinta de "a
avea", de "a strange", "a retine". Dupa tipologia lui Riemann, Hagi Tudose este
obsesionalul prin excelenta: dorinta lui, devenita patologica de a mentine o ordine a
lucrurilor, de a se asigura ca exista mereu o "rezerva" personala si (mai ales) secreta.

Hagi Tudose, asa cum este el descris de autorul sau, apare ca o personalitate avara. Stim
despre el ca isi gasea placerea in economiile cat mai rigide, in infranarea nevoilor sau a
dorintelor de orice fel, gasind in aceste actiuni placerea; placerea, de fapt, de a-si refuza
siesi satisfacerea unor alte dorinte sau nevoi care ar fi insemnat obtinerea unei placeri
directe. Aceasta caracteristica, a satisfacerii indirecte apartine analitatii si se consteleaza
in descrierea personajului ca trasatura dominanta. Toate exemplele de "avaritie" sunt de
fapt exemple de satisfacere indirecta. Hagi Tudose se crampona aprig de opinii,
experiente, atitudini, principii si obisnuinte din care facea legi inamovabile. El evita noile
experiente sau incerca sa le echivaleze cu ceea ce stia deja. Tendinta de a mentine ceea ce
exista deja, fara nici o deschidere catre nou sau schimbare provine evident dintr-o
angoasa de evolutie, de schimbare sau modificare. Fixarea in vechi si cunoscut este
evident reversul unei temeri fundamentale pe care personajul o resimte profund si din
fata careia nu se poate sustrage.

Fixatia lui asupra "agonisirii" de orice tip este detaliul ce revine obsedant pe parcursul
nuvelei. Freud descria stadiul anal al dezvoltarii psihosexuale ca fiind caracterizat de
doua pulsiuni opuse: cea de retentie si cea de evacuare. Pornind de la legatura dintre
pulsiunea partiala si zona erogena a mucoasei anale, Freud caracteriza acest stadiu prin
comportamentul copilului de "pedepsire" sau "recompensare" a adultului: fecalele sunt
"moneda de schimb". De aceea, acest stadiu este dominat de valorizari ale schimburilor:
parintele este cel fata de care se exercita aceasta manifestare. Valoarea suprema este
acordata singurei "avutii" pe care micuta persoana o poseda. Ulterior, semnificatia de
"cadou" poate fi transferata asupra altor obiecte din lumea inconjuratoare apropiata:
bucati de obiecte, obiecte mici, jucarii sau parti din acestea, haine etc. Fiind o pulsiune
partiala, copilul va prefera la randul lui parti ale unor obiecte; el va "colectiona" piese
mici, capace, rotite, bucati de hartie colorata, monede etc. Acest comportament poate fi
coroborat si cu nevoia de individualizare: copilul simte nevoia de a opera diferente,
delimitari si categorizari.

Impunerea "disciplinei" igienei personale este traita interior ca o trauma, o despartire de

un spatiu privilegiat si protector, unde regulile il eludau si unde dorintele lui erau
satisfacute din exterior, fara efort personal. Cu aceasta ocazie, a intrarii in perioada
anala, copilul are pentru prima oara impresia de efemeritate, el se afla in fata unei
situatii de "pierdere" careia trebuie sa ii faca fata. Pierderea este mare, pericolul resimtit
este major, fiind cu atat mai puternic cu cat puterea de simbolizare este lipsita de
posibilitatea unei verbalizari. Angoasa de schimbare este cea care va "regiza" de acum
incolo intr-o masura relativa schimburile sale cu lumea. De aceea mentinerea unui
relativ echilibru va depinde si de felul in care copilul isi gestioneaza aceasta angoasa. In
mod evident, el are trei posibilitati:
1. daca acest stadiu este trecut cu suport si cu atentie din partea adultului, atunci
copilul va integra aceasta experienta, o va refula sanatos;
2. daca, dimpotriva, adultul va fi prea constrangator, prea strict si va impune vointa
proprie fara sustinere, copilul va dezvolta caracteristici de “avaritie” - va face o fixatie de
"retentie" in stadiul anal;
3. daca adultul va fi inconsecvent, va oscila intre severitate nejustificata si laxism,
atunci copilul va dezvolta caracteristici de "anarhism"- va face o fixatie de "expulzare" in
stadiul anal (cu alte cuvinte, va dezvolta comportamente de lipsa de disciplina, dezordine
si inconsecventa).

Hagi Tudose este un personaj care este manat de impulsul nestavilit de a "strange".
Avaritia lui se construieste pe simbolistica pecuniara: "moneda de schimb" pe care o
prefera Hagi Tudose e banul. Ca atare, el va continua intreaga viata sa agoniseasca banii
intr-o maniera compulsiva, va dezvolta o obsesie care ii va cuprinde treptat intreaga
existenta: el va alege sa nu isi satisfaca foamea sau poftele pentru ca acestea costa prea
mult, va evita sa isi asigure un minim confort pentru ca il considera costisitor, va fi
zgarcit cu ceilalti pentru ca va considera ca acestia sunt niste sarlatani care doresc sa
obtina de la el banii pe care el ii valorizeaza atat.

Se poate observa ca, adiacent trasaturii obsesionale, personajul inglobeaza si o

componenta paranoida: cu cat strange mai multi bani, cu cat se adanceste in angoasa si
pune in practica simptomul de tip anal, cu atat se teme mai mult. Curentul psihic
subiacent poate fi explicat printr-o absenta psihica pe care incearca sa o compenseze
intr-o maniera materiala: este un complex de inferioritate. El intuieste ca materialul nu
poate substitui psihicul si dezvolta maniera de functionare paranoida. Este o
externalizare a culpei, ca solutie logica in cadrul simptomatologiei in discutie: conflictul
intern dintre nevoile si dorintele reprimate si culpabilitatea resimtita este atat de
puternic, incat nu mai poate fi continut si astfel devine imperioasa plasarea
responsabilitatii in afara subiectului, intr-un spatiu extern care sa poata fi investit astfel
cu toate atributele unei instante coercitionale. In acest fel, devine o obligatie repetitia
compulsiva. Iar complexul de culpabilitate este diminuat.

In fapt, intreaga problematica este una a dificultatii de a alege intre dorintele proprii,
intre confortul unei satisfaceri directe si teama de a trai aceasta satisfactie. Este ca si cum
insasi placerea ar fi temuta: este atat de mare, incat personajul se fereste sa o traiasca,
din teama disproportionata de a nu fi "inghitit" de intensitatea placerii.

Culpabilitatea initiala provine dintr-o interdictie mult prea severa care, odata
interiorizata, provoaca o pulsiune agresiva distructiva impotriva instantei care introduce
interdictia. Dar aceasta instanta este de obicei fiinta cea mai iubita, asa ca pulsiunea allo-
distructiva intra in conflict cu sentimentul pozitiv de atasament, ceea ce genereaza un
conflict puternic. Rezolvarea nu poate fi decat gasirea unui alt obiect pentru pulsiunea
agresiva: intoarcerea agresivitatii impotriva propriei persoane, interiorizarea culpei si
plonjarea intr-un complex simptomatic de autopedepsire pentru indrazneala de a fi
simtit placerea relaxarii propriului corp, pentru dorinta de neacceptat de a fi simtit
placerea unui confort senzorial si intim. Si astfel se pune in miscare intreaga structura a
viitoarei personalitati, care va continua repetitia autodistructiva.

Mai tarziu, problematica anala va fi completata de una paranoida, care preia treptat
tensiunea conflictului si o transpune in exterior, de unde ea capata puterea de a se
manifesta in voie, fara ca personajul (Hagi Tudose) sa o mai poata controla. El traieste o
iluzie care capata proportii din ce in ce mai extinse, pana intr-atat incat nu mai poate trai
fara a lua in calcul aceasta prezenta, care ii valideaza intr-un fel obsesia: externalizand,
poate astfel sa aiba un pretext obiectiv pentru comportamentele sale.

Cititi despre  Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Ceea ce nu poate prevedea sau controla Hagi Tudose, amanuntul pe care il banuieste si
care ii scapa pana in final este tocmai imposibilitatea de a se elibera de aceasta obsesie
care il impiedica sa simta contacte umane prietenoase. Tocmai simptomul lui il
invalideaza, il tine departe de acest tip de relatie firesc. De fapt, din teama fundamentala
de a imparti cu ceilalti confortul afectiv sau din refuzul initial de a participa la confortul
afectiv oferit de altcineva, Hagi Tudose se izoleaza intr-o lume guvernata de lipsa.
Angoasa este provocata de trairea unei lipse si genereaza in continuare o lipsa: teama de
schimbare, de modificare a unui cadru securizant genereaza si intretine tocmai lipsa
acestuia. Hagi Tudose este prizonierul unei lumi guvernate de fixatia anala a
"obisnuitului", el are tipicuri atitudinale, comportamentale, prejudecati si perseveratii
ideatice, traieste intr-un spatiu populat in intregime de teama de dezintegrare. Dorinta
exista, dar ea este inabusita de fiecare data; pentru ca dorinta si implicit satisfacerea ei ar
provoca o schimbare, iar schimbarea inseamna patrunderea intr-un taram al noului, care
nu poate fi dinainte controlat sau stabilit.

Hagi Tudose isi traieste obsesia cu perseverenta, cu obstinatie si dedicatie nevrotica, este
complet absorbit de aceasta si isi dedica intregul efort mentinerii ei, pentru ca
renuntarea ar presupune expunerea virtuala la un pericol pe care personalitatea
nevrotica structurata nu l-ar putea elabora. Mentinerea in cadrul unei "obisnuinte" are
efectul de a intari aceasta obisnuinta, pana la gradul de imuabil in care, orice amanunt
venit din exterior perturba "echilibrul" fragil si genereaza tensiuni sau conflicte interne
care nu pot fi sustinute. In astfel de cazuri, intra in joc mecanisme de aparare specifice
(proiectia, identificare cu agresorul) care trimit in mediul extern culpabilitatea extrema,
permitand astfel continuarea repetitiei compulsive, mentinerea obsesiei fara a o incarca
din nou cu tensiunea initiala.

Intreaga constelatie simptomatologica a lui Hagi Tudose este una "tragica", in masura in
care suferinta este descrisa ca pandant al unei traume reiterate si extinse. Drama acestui
personaj se releva in final, cand sfarsitul vietii sale este mentinut sub povara aceleiasi
tensiuni care a insotit intreaga existenta si care se incheie in singurul mod posibil.

Ca o concluzie, putem spune despre personajul lui Hagi Tudose ca este unul dintre
personajele-tip care ilustreaza un tipar de functionalitate nevrotica in dimensiunea ei
exacerbata, dusa la extrem, caricaturizata. In mod evident, acest personaj este construit
cu scop moralizator, pentru a atrage atentia asupra unor trasaturi de personalitate ce pot
deveni la un moment dat defecte si care pot inhiba evolutia armonioasa a unei
personalitati.