Sunteți pe pagina 1din 28

Prof. univ. dr.

Adrian CIOACĂ

GEOGRAFIE REGIONALĂ A ROMÂNIEI

1. Aspecte generale
Cod curs G/G/4/1/01 (Sem. 7) M G/G/2/4/02
Denumire curs DEALURI ŞI PODIŞURI
Tip curs obligatoriu
Durata cursului/credite Sem. 7, credite 6 + 5
Perioada de accesare a Prelegeri – luni orele 14.00 – 16.00 în amfiteatrul 1 din sediul
cursului Facultăţii de Geografie, Bd. Timişoara nr. 58, sector 6
Referate şi seminarii sala S3
Consultaţii I.D………………. (Dan Eremia)
Manualele recomandate Cioacă,A. (2005), Geografia regională a României, Dealuri şi Podişuri
în vol. Sinteze, IV, Edit. F.R.M., p. 46–78
Ielenicz M. (2002), Dealurile şi Podişurile, Edit. F.R.M.,
Posea, Gr. (2003), Geografia fizică a României, Edit. F.R.M., partea I-a
p. 71–90, 94–95
Pop, G. (1998) Depresiunea Transilvaniei, Edit. Presa Univ. Cluj.
Obiectul principal al Obiectul fundamental: însuşirea noţiunilor de geografie regională
cursului a unităţilor colinare din România ca suport al comunităţilor umane
şi activităţilor economice. Este curs de bază din cadrul Geografiei
Regionale a României (alături de Carpaţi, Subcarpaţi şi Câmpii)
indiferent de specializarea urmată.
Modul de stabilire a notei Nota rezultă din însumarea răspunsurilor la examen (scris, oral
finale sau electronic) care reprezintă 80 % (nota maximă 8) şi din
verificările de-a lungul semestrului (verificări la cursuri, referate,
întrebări din bibliografia indicată în afara cursului; participări la
aplicaţii de teren, lucrări de casă şi consultaţii, înregistrate în
platforma blackbord) care reprezintă 20% (maxim 2 puncte).
Consultaţii pentru studenţi - marţi de la 13,30 – 15,00 la Decanatul facultăţii (prof. Cioacă)
- consultaţii prin e-mail: ushg@spiruharet.ro
Adresa e-mail responsabil - Asist. drd. Dan Eremia
pentru contactul cu
studenţii
Titularul cursului - Prof. univ. dr. Adrian CIOACĂ
- adresa e-mail: acioaca@gmail.com
- adresa: Facultatea de Geografie, Bd. Timişoara nr. 58, sector 6,
tel: 444 20 71 e-mail: ushg@spiruharet.ro
- consultaţii: luni 10.00 – 12.00 (în Bd. Timişoara nr. 58) Prof.
univ. dr. Adrian CIOACĂ
- marţi ora 12.00-14.00, acelaşi sediu, Asist drd. Dan Eremia

2. Conţinutul tematic al cursului (Semestrul I)


Introducere în Geografia Regionala a Romaniei. Dealurile şi Podişurile, individualitatea lor geografică şi
diferenţieri morfogenetice regionale. Principalele unităţi deluroase şi de podiş: Podişul Mehedinţi, Podişul
Getic, Podişul Moldovei, Podişul Dobrogei, Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Dealurile de Vest.
Etapele formării, diversitatea lor petrografică şi structurală, relieful unităţilor deluroase şi de podiş şi a
subunităţilor lor geografice, caracterizarea lor climatică; resursele de apă; învelişul bio-pedogeografic, se
impun distinct în peisaj. Regiunile colinare, datorită resurselor naturale (cu precădere cele pastorale,
1
forestiere, minerale şi combustibilii) au jucat un rol important în puternica lor umanizare. Asemeni
spaţiului carpatic românesc, depresiunile şi văile, sunt areale şi axe polarizatoare a activităţilor
economice, ce definesc imaginea socio-economică a spaţiului colinar.

3. Bibliografie minimă obligatorie


Cioacă, A. (2005), Geografie regională a României – Dealuri şi Podişuri, în Sinteze, vol. IV, Editura
Fundaţiei România de Mâine, p. 46-73;
Ielenicz, M. (1999), Dealurile şi podişurile României, p. 224 – 239, Editura Fundaţiei România de Mâine
* * * (1987), Geografia României, vol. III, p.493–631 , Editura Academiei Române,
* * * (1992), Geografia României, vol. IV, p. 21–90; 159–176; 345–416; 421–559 Editura Academiei
Române
4. Bibliografie facultativă
Badea, L., Dumitrescu, V. (1985), Unităţile de relief ale României, St. Cerc. Geol., Geof., Geogr.–XL
Bălteanu, D., Cioacă, A., Dinu, Mihaela (1989), Hărţile de risc geomorfologic. (Exemplificări din
Subcarpaţii şi Podişul Getic), St.Cerc.Geol.Geof.Geogr.-Geogr. XXXVI., p.9-13,
Iordan I. (2006), România. Geografie umană şi economică, Edit. Fundaţiei România de Mâine, p. 61-63;
80-82; 96-97; 119-126; 291-389.
Mihăilescu V. (2001), Dealurile şi câmpiile României, Editura Ştiinţifică, p. 7-121; 156-287
Pop Grigor (2001), Depresiunea Transilvaniei, Editura Presa Universitară Clujeană, p. 7-252
Posea, Gr. (2003), Geografia fizică a României, Edit. F.R.M., partea I -a, p. 71–90, 94–95
Posea, Gr.(2004), Geografia fizică a României, Edit.. F.R.M., partea II-a., p. 107–111
Posea, Gr., Badea, L. (1984), România-unităţile de relief, hartă scara 1:750 000, Edit. Şt. şi Encicl.,
Bucureşti

5. Prezentarea capitolului Introducere, (pag. 1 – 2)


5.1. Lecţia introductivă se referă la prezentarea factorilor care condiţionează regionarea
geografică a României; teritoriile cu unităţi de dealuri şi podişuri, altele decât Subcarpaţii; poziţia
şi suprafaţa acestora, aspectele regionale ale mediului natural şi socio-economic
5.2. Obiectivul capitolului este definirea unităţilor colinare de relief, suport şi element al
mediului de viaţă şi de activitate ale societăţii umane.
5.3. Concepte cheie: geografie regională, geografie aplicată, .
5.4. Rezumatul capitolului (indicaţii)
Spaţiul colinar românesc, şi prin această noţiune cuprinzătoare înţelegem şi Subcarpaţii, ocupă cea mai
mare întindere (100 788 km2 ) din teritoriul naţional (respectiv 42,44 %). Pentru a înţelege mai bine această
afirmaţie să facem apel la delimitările arealelor acestui spaţiu şi calculul suprafeţelor respective (Badea,
Dumitrescu, 1985) care au stat la baza evaluărilor din Geografia României.

Nr. Suprafaţa % din suprafaţa


Unitatea de relief
crt. (km2) ţării (237 504 km2)1
1 Carpaţii 66 303 27,91
2 Subcarpaţii 16 409 6,91
Carpaţi şi Subcarpaţi 82 712 34,82
3 Podişul Mehedinţi 785 0,33
4 Podişul Getic 12 942 5,45
5 Podişul Moldovei 23 085 9,72
6 Podişul Dobrogei 10 328 4,35
7 Dealurile Transilvaniei 25 029 10,54
8 Dealurile Vestice 12 210 5,14
Dealurile şi Podişurile 84 379 35,53
9 Câmpia Română 46 272 19,48
10 Câmpia Banatului şi Crişanei 16 497 6,95
11 Bălţile Dunării 3 322 1,40
12 Câmpia deltaică şi lagunară 4 322 1,82
Câmpiile 70 413 29,65
România 237 504 100,00

1
La nivelul anului 2006, suprafaţa recalculată a ţării este de 238 391 km2, dar diferenţa de 889 km2 este distribuită pe toată
întinderea României, astfel că nu afectează ponderea procentuală a unităţilor de relief din suprafaţa ţării
2
Din acest tabel rezultă că numai regiunile de dealuri şi podişuri propriu zise, constituie cea mai extinsă treaptă
geografică de pe teritoriul României, ocupând 84 379 km2 adică 35,53% din suprafaţa ţării, extinsă în altitudine de
la nivelul mării şi până la peste 1000 m (Ielenicz, 1999).
Ca treaptă geografică, dealurile şi podişurile asociază un relief colinar cu o diversitate morfogenetică
apreciabilă, în care etajare care îşi pune amprenta şi asupra parametrilor climatici respectiv etajarea topoclimatelor
alături de poziţionarea lor faţă de arcul carpatic şi circulaţia generală a atmosferei, astfel că peisajele au o
individualitate remarcabilă. La toate acestea se adaugă concentrarea unei mari părţi a populaţiei şi a aşezărilor din
ţara noastră, în bună parte din cauza favorabilităţii factorilor de mediu pentru dezvoltarea mai timpurie şi mai
diversificată a agriculturii, a variatelor resurse naturale puse în valoare în diferite etape, într-un cuvânt o regiune
geografică cu o dezvoltare economică complexă.
5.5. Concluzii. Dealurile şi podişurile din România au cea mai mare diversitate morfogenetică
astfel că fiecare unitate are o individualitate clară
5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute
întrebările tip grilă: unităţile de dealuri şi podişuri definite prin caracterizarea lor morfometrică, forme de
relief specifice spaţiului carpatic; unităţile şi subunităţile de relief; (definiţie, configuraţie, structură,
formă – tip, stadiile evoluţiei, categorii), spaţiul morfogenezei, reliefosfera (definiţie, compoziţie,
structură spaţială, plăci, diferenţa abordării în raport cu litosfera), poziţia geomorfologiei între ştiinţe,
definiţiile ramurilor geomorfologiei.
5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen):
1. Care este suprafaţa totală a dealurilor şi podişurilor din România ?
a) 85 000 km2, reprezentând 35,86 % din teritoriul naţional
b) 84 379 km2, reprezentând 35,53 % din teritoriul naţional
c) 85 505 km2, reprezentând 36,07 % din teritoriul naţional
2. Dacă la dealurile şi podişurile României s-ar considera şi Subcarpaţii, care ar fi suprafaţa spaţiului
colinar românesc ?
a) 100 788 km2 respectiv 42,44 % din teritoriul naţional
b) 101 653 km2 respectiv 42,90 % din teritoriul naţional
c) 100 231 km2 respectiv 42,30 % din teritoriul naţional
3. De ce se consideră că această treaptă are cea mai mare diversitate morfogenetică din spaţiul
geografic românesc ?
a) pentru că spaţiul colinar românesc ocupă atât aria de orogen cât şi cea de platformă
b) pentru că prezintă o mare diversitate petrografică
c) pentru că peisajele au o diversitate remarcabilă
4. Ce factor a permis concentrarea populaţiei şi a aşezărilor în regiunile colinare?
a) factorii de mediu au permis dezvoltarea mai timpurie şi mai diversificată a agriculturii.
b) datorită poziţionării dealurilor şi podişurilor faţă de arcul carpatic
c) fragmentarea intensă datorită unei bogate reţele hidrografice
5. Care este ordinea descrescătoare a dealurilor şi podişurilor după suprafaţa lor ?
a) Dealurile Transilvaniei, podişurile Moldovei, Getic, Dobrogei, Mehedinţi, Dealurile Vestice
b) Podişul Moldovei. Dealurile Transilvaniei, Podişul Getic, Dealurile Vestice, podişurile Dobrogei
şi Mehedinţi
c) Dealurile Transilvaniei, Podişul Moldovei, Podişul Getic, Dealurile Vestice, Podişul Dobrogei şi
Podişul Mehedinţi

5.8. Răspunsul la testele exemple: 1, b; 2, a; 3, a; 4,a; 5,c.


5.9. Teme de casă. Într-un caiet rezervat temelor de casă, răspundeţi, în circa 10 rânduri, la
următoarele întrebări:
a) Care definiţie a geomorfologiei o preferaţi şi de ce?
b) În care dintre ramurile geomorfologiei aţi prefera să vă specializaţi şi de ce?
c) Căutaţi într-o bibliotecă locală sau judeţeană cărţi sau reviste care tratează probleme privind Geografia
României dintre care selecţionaţi doar pe cele care tratează dealurile şi podişurile (nu şi dealurile
subcarpatice) şi notaţi în caiet: autorul, titlul, anul apariţiei şi editura
5.10. Notaţi în caiet câteva noţiuni (glosar) care reflectă subiectul acestui capitol.
5.11. Capitolul următor se referă la Podişul Mehedinţi

3
II. Podişul Mehedinţi (pag. 2 – 3)
Introducere.
1. Cunoaşterea acestei unităţi ce face parte din regiunea de orogen; diversitatea lor structurală şi
petrografică, criteriu pentru divizarea în subunităţi de relief petrografic
2. Obiectivul capitolului evaluarea factorilor de mediu natural şi socio-economic ale Podişului
Mehedinţi pentru detaşarea lui faţă de alte unităţi de deal şi podiş din ţară
3. Concepte–cheie şi autori. relief de dealuri dezvoltate pe cristalin; relief carstic; Vasile Sencu, I.
Vintilescu, George Erdeli
4. Rezumatul lecţiei
Podişul Mehedinţi
Poziţie geografică, limite: în sud-vestul ţării între munţi şi Podişul Getic. La nord-est valea Motrului
îl separă de Subcarpaţii Getici; la nord-vest şirul depresiunilor de sub Munţii Mehedinţului; la vest, pe o
mică porţiune, valea Cernei îl desparte de Munţii Banatului; la sud-vest Defileul Dunării şi lacul Porţile
de Fier, la sud-est denivelare faţă de Dealurile Coşuştei în lungul depresiunilor formate de lărgirea văilor
care ies din podiş: Jidoşiţa, Topolniţa, Coşuştea Mică şi Mare, Bala.
Alcătuire petrografică: şisturi cristaline mezometamorfice (Autohtonul Danubian) în fundament,
apar la zi doar între cele două unităţi sedimentare: Cerna (Jurasic-Cretacic) şi Coşuştea (fliş cretacic
cutat), apoi şisturi epimetamorfice (Pânza Getică) dispuse în două fâşii: Bahna în vest şi Mehedinţi în est,
separate de Pânza de Severin (depozite Cretacice Vârciorova-Motru); în sud-est sedimentar postorogen
(nisip, marne, calcare recifale, cărbuni, marne Badenian-Sarmaţiene)
Evoluţie paleogeografică: etapa Proterozoic-Paleozoic (se formează şisturile cristaline); Jurasic
(sedimentar Cerna-Jiu, Coşuştea), Cretacic (sedimentar Severin); mişcările austrice mezocretacice au
format Pânza Getică care a înaintat spre sud-est, inclusiv Pânza de Severin în Cretacicul superior. În
Cuaternar au loc înălţări care îl aduc la nivelul actual.
Relieful: unitate de tranziţie între Carpaţi şi Podişul Getic; altitudine maximă 885 m în Vf.
Paharnicului; peste 700 m 8% din suprafaţa podişului, între 500 şi 700 m, platouri interfluviale 34%, sub
500 m interfluvii joase, depresiuni, văi, 58%. Trepte de nivelare: una miocenă de abraziune şi una
pliocenă, echivalentă cu terasa a VIII-a din Defileul Dunării. Relief exocarstic lapiezuri, doline, polii
(Zăton, Ponoarele), cornete (Sfodea, Cerbonia), chei, depresiuni, văi oarbe (Ponorăţ, Topolniţa),
endocarst (Topolniţa, Bulba, Peştera lui Epuran); Procesele geomorfologice actuale cunosc o mare
diversitate
Clima: temperatura medie anuală +9,50 (iulie. +200; ianuarie -2,30C); 110 zile cu îngheţ, 20 zile de
iarnă şi 20 zile tropicale; precipitaţiile 800-1000 mm cu două maxime: mai-iunie şi octombrie-noiembrie;
minime august-septembrie.
Apele: reţea alohtonă (Motru, Coşuştea Topolniţa, Bahna) din Munţii Mehedinţului şi autohtonă
(Jidoşiţa, Coşuştea Mică, Şovarna, Bala, Bulba) tributare Dunării şi Motrului;
Lacuri naturale: Zăton (Ponoare), Gornoviţa, Balta şi acumulări de baraj: Porţile de Fier pe Dunăre.
Solurile: soluri brune acide, brune de pădure, rendzine. Erodisoluri şi soluri aluviale.
Vegetaţia: Etajul pădurilor (la contactul cu muntele amestec gorun cu fag, apoi păduri de gorun, cer,
gârniţă, stejar pufos. Elemente termofile (mojdrean, scumpie, cărpiniţa, alun turcesc, liliac, corn, dârmox),
păduri de pin negru în bazinul Bahna şi spre defileu.
Fauna: specifică pădurilor de deal (căprioare, mistreţ, dihor, cuc) la care se adaugă specii sudice
(vipera cu corn, coluber, scorpion)
Ocrotirea naturii: rezervaţii naturale botanice (Gura Văii – Vârciorova 303 ha, Ponoarele 20 ha în
special pentru liliacul sălbatic), forestiere (pădurea de pin negru Borovăţ, 57 ha), speologice (Topolniţa,
Epuran, Sfodea, Ponoarele), paleontologice (Bahna – calc. Recifale)
Populaţia: în sec. XVIII, cca. 8500 loc., număr care a crescut la peste 34 000 (1957), apoi un regres
continuu 31 192 loc.(1985) ajungând în zilele noastre la aproape 25 000 loc. Densitatea printre cele mai
reduse din ţară, sub 30 loc/km2. Soldul natural este negativ, iar populaţia activă trece de 50%, dar este
predominant feminină (Erdeli, 1996)
Aşezările: 4 sate cu peste 1000 loc: Balta, Gornoviţa, Cireşu, Ilovăţ; un singur oraş: Baia de Aramă
cu 5 752 loc. (Erdeli, 1996)
Economie: resurse naturale puţine (minereu de cupru, lemn de foioase, calcare pentru var şi roci de
construcţie). Câteva unităţi ale industriei extractive şi ateliere de olărit, varniţe şi prelucrarea lemnului.
Regiunea are caracter agricol: din fondul funciar, 45% reprezintă suprafaţa agricolă, din care 39% îl
formează arabilul, restul păşuni şi fâneţe, sporadic livezi şi vii hibride. În ultimul deceniu, cunoaşte
dezvoltarea o nouă activitate: agroturismul.
* * * (1992), Geografia României, vol. IV, p 159–179 , Editura Academiei Române
5.5. Concluzii. Prin origina şi prin poziţia sa geografică, Podişul Mehedinţi, deşi ocupă un areal
restrâns, reprezintă un peisaj aparte în mediul regiunilor colinare din România

4
5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute
întrebările tip grilă: Poziţia geografică şi limitele; subunităţile de dealuri şi culoare depresionare definite
prin caracterizarea lor morfogenetică şi morfometrică, forme de relief specifice reliefului carstic;
particularităţile influenţelor climatice; aspecte originale bio-pedogeografice, populaţia şi aşezările,
activităţi economice.
5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen):
1. Linia de contact cu Podişul Getic este marcată de lărgirea unor văi la ieşirea din Podişul Mehedinţi. Care sunt, în
ordine, de la nord la sud, aceste văi ?
a) Şovarna, Coşuştea Mare şi Mică, Topolniţa, Jidoşiţa
b) Bala, Coşuştea Mare şi Mică, Topolniţa, Jidoşiţa
c) Jidoşiţa, Topolniţa, Coşuştea Mică şi Mare, Bala
2. Ce valori au principalii parametri climatici ai Podişului Mehedinţi ?
0 0 0
a) temperatura medie.anuală +9,5 (iulie. +20 ; ianuarie -2,3 C); 110 zile cu îngheţ, 20 zile de iarnă şi 20 zile
tropicale; precipitaţiile 800-1000 mm cu două maxime: mai-iunie şi octombrie-noiembrie; minime august-
septembrie
0 0 0
b) temperatura medie.anuală +9,0 (iulie. +20,0 ; ianuarie -2,0 C); 110 zile cu îngheţ, 20 zile de iarnă şi 20
zile tropicale; precipitaţiile 800-1000 mm cu două maxime: mai-iunie şi octombrie-noiembrie; minime august-
septembrie
0 0 0
c) temperatura medie.anuală +9,8 (iulie. +22 ; ianuarie -2,3 C); 110 zile cu îngheţ, 20 zile de iarnă şi 20 zile
tropicale; precipitaţiile 600-800 mm cu două maxime: mai-iunie şi octombrie-noiembrie; minime august-
septembrie
3. Ce elemente termofile se găsesc în Podişul Mehedinţi ?
a) păduri de pin negru, gorun, cer, gârniţă,
b) mojdrean, scumpie, cărpiniţa, alun turcesc, liliac, corn, dârmox, păduri de pin negru
c) stejar pufos, pin negru, gorun, cărpiniţă, liliac, corn
4. Economia Podişului Mehedinţi se bazează pe agricultură şi exploatarea pădurilor. Ce pondere au terenurile
după modul de folosinţă ?
a) 45 % este suprafaţa agricolă (din care 30 % arabil) iar peste 50 % păduri
b) 45 % reprezintă suprafaţa agricolă, din care 39% îl formează arabilul, restul păşuni şi fâneţe, sporadic
livezi şi vii hibride. Pădurile ocupă peste 50 % din fondul funciar
c) pădurile 50 %, arabil 40 %, fâneţe, păşuni, livezi, vii 6 %, restul construcţii, neutilizabil, ape
5. Pe unde trece limita către Munţii Mehedinţi a Podişului Mehedinţi ?
a) pe valea Bahnei
b) pe valea Topolniţei
c) şirul depresiunilor Orzeşti, Godeanu, Izverna, Podeni şi valea Bahna
6. Economia Podişului Mehedinţi se bazează pe agricultură şi exploatarea pădurilor. Ce pondere au
terenurile după modul de folosinţă ?
a) 45 % este suprafaţa agricolă (din care 30 % arabil) iar peste 50 % păduri
b) 45 % reprezintă suprafaţa agricolă, din care 39% îl formează arabilul, restul păşuni şi fâneţe,
sporadic livezi şi vii hibride. Pădurile ocupă peste 50 % din fondul funciar
c) pădurile 50 %, arabil 40 %, fâneţe, păşuni, livezi, vii 6 %, restul construcţii, neutilizabil, ape

5.8. Răspunsul la testele exemple: 1, b; 2, a; 3, b; 4,b; 5,c; 6, b.


5.9. Teme de casă. Într-un caiet rezervat temelor de casă, răspundeţi, în circa 10 rânduri, la
următoarele întrebări:
a) Care aspecte ale mediului conferă prin unicitatea lor individualitatea Podişului Mehedinţi ?
b) În ce constă influenţele submediteraneene?
c) Căutaţi într-o bibliotecă locală sau judeţeană cărţi sau reviste care tratează probleme privind Geografia
României dintre care selecţionaţi doar pe cele care tratează Podişul Mehedinţi, notaţi în caiet: autorul,
titlul, anul apariţiei şi editura
5.10. Notaţi în caiet câteva nume de localităţi mai importante.
5.11. Capitolul următor se referă la Podişul Getic

III. Podişul Getic (pag. 3 – 8)


Introducere.
1. Cunoaşterea acestei unităţi situată la contactul dintre regiunea de orogen (nord) şi cea de
platformă (sud), ce e caracterizată prin omogenitatea structurală şi petrografică;, astfel că pentru divizarea
ei în mai multe subunităţi predomină factorii geomorfologici şi pedoclimatici.
5
2. Obiectivul capitolului evaluarea factorilor de mediu natural şi socio-economic ale Podişului
Getic pentru delimitarea lui faţă de Subcarpaţii Getici şi Câmpia Română; concentrarea populaţiei şi
aşezărilor în lungul culoarelor de vale, axe de circulaţie, valorificarea recentă a resurselor de combustibili
3. Concepte–cheie şi autori. relief de „poduri” interfluviale dezvoltate pe formaţiuni sedimentare
villafranchiene alternând cu văi adânci mărginite de terase, adevărate salbe de localităţi unite prin căi de
comunicaţie tradiţionale; Vintilă Mihăuilescu, Dumitru Paraschiv, Ion Velcea
4. Rezumatul lecţiei
Poziţie geografică, limite : unitate cu dublă tranziţie: de la Podişul Mehedinţi şi Subcarpaţi spre Podişul
Getic şi de la acesta spre câmpie. Există adevărate « fâşii » de tranziţie când pe văi, când pe înşeuări. La sud,
tranziţia spre câmpie este şi mai largă datorită întrepătrunderii cu câmpiile piemontane din prelungirea Podişului
Getic. Limitele: spre vest contactul cu Podişul Mehedinţi se face pe aliniamentul Gura Văii – Bala – Comăneşti,
spre nord, faţă de Subcarpaţii Getici: între Motru şi Gilort este o limită mai clară, pe dreapta Tismanei şi Jiului,
apoi, pe valea Cioianei (Roşu, 1967), urmează o arie de tranziţie (de la Gilort până la Bistriţa Vâlcii) cu aspect de
zig-zag (Badea, 1967), iar în continuare din nou o limită mai clară dată de cuestele orientate spre Subcarpaţii Vâlcii
(Dinu Mihaela, 1998), pe dreapta Bistriţei, iar dincolo de Olt pe văile Sâmnic şi Topolog, până la Tigveni. De aici
arcadele de cueste separă podişul de Muşcelele Argeşului înşirându-se pe la Momaia şi sud de Curtea de Argeş,
apoi în continuare la Muşăteşti pe Vâlsan, Domneşti pe Râu Doamnei, Schitu Goleşti pe Râul Târgului şi Onceşti
pe Dâmboviţa. La est, unde se învecinează cu Subcarpaţii de la Curbură limita urmează valea Dâmboviţei între
Bădeni, Onceşti şi Malu cu Flori, iar la sud contactul cu Câmpia Română este dată de lărgiri ale văilor şi linii de
izvoare, aflate între Mogoşeşti – Găeşti – Topoloveni – Piteşti – Costeşti – Slatina – Balş – Craiova – Pleniţa –
Vânju Mare – Hinova când mai net (Hinova-Vânju Mare), când mai greu de sesizat, spre Craiova şi apoi Balş-
Slatina-Costeşti-Piteşti. La est, între Argeş şi Dâmboviţa (Mogoşeşti) podişul se termină brusc spre Câmpia
Târgoviştei (Paraschiv, 1965).
Generalităţi: această unitate de tranziţie a fost numită iniţial de către George Vâlsan (1915) unitate de
platformă (Platforma Cotmenei, sau Cândeşti) sau colinară (Colinele Olteniei), apoi de către Vintilă Mihăilescu
(1946) Piemontul Getic, pentru ca ulterior să fie denumită de către Petre Coteţ (1957) Podişul Getic. Azi, circulă
atât numele de piemont (care pune accentul pe geneză) cât şi cel de podiş (care accentuează caracterele peisajului).
De altfel, în Geografia României, vol. IV (Badea, 1992), se subliniază că noţiunea de piemont nu este exclusiv
geomorfologică, ci capătă un caracter complex, geografic, deci are un sens geografic.
Suprafaţa: 13 950 km2 (5,9 % din teritoriul naţional, Ielenicz, 1999), sau 12 942 km2 (adică 5,45 % din
teritoriul naţional după Badea, Dumitrescu, 1985)
Geologia există o strânsa dependenţă între condiţiile climatice şi cele tectonice în formarea Podişului Getic.
Astfel, acesta corespunde sectorului meridional al piemontului pericarpatic şi se extinde pe două unităţi structurale
separate de falia pericarpatică: Piteşti-Filiaşi-Strehaia-Turnu Severin. În nord, piemontul format la începutul
neozoicului pe un fundament carpatic, care în mare parte se suprapune Depresiunii Getice. Partea dinspre munte a
acestui piemont, a fost puternic tectonizată, dând naştere Subcarpaţilor. Spre sud tectonizarea scade în intensitate,
căpătând un caracter monoclinal mai ales dincolo de falia menţionată, unde se extinde peste Platforma Valahă şi
piemontul abia se deosebeşte de câmpie.
Această întinsă câmpie piemontană, antrenată de ridicările Carpaţilor, de la sfârşitul Pleistocenului, a fost
ridicată mai întâi în nord, de unde lacul s-a retras mai timpuriu şi, deci a cunoscut o fragmentare mai îndelungată şi
mai densă. Apoi treptat, în holocen, lacul s-a retras spre sud, iar adâncirea văilor şi concentrarea lor în câţiva
colectori principali a început mai târziu. De aceea, în nord, interfluviile, deşi netede, sunt mai înguste, dar se pot
racorda unui nivel înalt al podişului, pe când în sud ele se extind şi se deschid ca un evantai larg către câmpie.
Relieful. Principalele dimensiuni ale podişului sunt următoarele: lungimea: 250 km de la vest la est şi lăţimi
de la 18-20 km (Podişul Cândeşti), la 80-95 km (Podişul Olteţului). Morfometric altitudinile scad de la nord la sud:
700 m (P. Cândeşti: Dealul Perilor 745 m), peste 500 m (Podişul Olteţului – Podişul Cotmeana), peste 400 m
(Gruiurile Jiului), peste 300 m (Dealurile Coşuştei) sub 200 m spre Câmpia Munteniei şi sub 100 m spre Câmpia
Olteniei. Un aspect original al reliefului acestui podiş este dat de văile alohtone, adâncite ca nişte culoare mai largi
cu lunci bine dezvoltate, ce separă subunităţile majore. Văile autohtone sunt înguste, fragmentare, separând trepte
de relief: poduri, terase. Relief structural are caracter monoclinal în nord şi trece spre cel tabular în sud. Modelarea
actuală este intensă, cu numeroase areale în care există un risc major de declanşare a proceselor de alunecare pe
versanţii văilor (Bălteanu, Cioacă, Dinu, 1989) şi cu intense procese de spălare pe poduri şi risc de viituri în luncile
Tismanei, Jiului, Olteţului, Topologului şi Dâmboviţei.
Clima Podişului Getic se află sub influenţa circulaţiei dominante a aerului pe direcţiile vest – est şi sud-vest
– nord-est, cu frecvente efecte foehnale dinspre Podişul Mehedinti (încălziri iarna) iar toamnele sunt lungi,
secetoase.Temperatura aerului înregistrează diferenţe de 1-1,5 0C între nordul mai înalt (600 m) şi sudul coborât
(200 m) spre câmpie. Astfel, temperatura medie anuală este de 11,90C la Drobeta Turnu Severin şi 90C la Curtea de
Argeş Mediile lunare ating în iulie 22,20C la contactul cu câmpia şi 18.70C la Curtea de Argeş. Iernile sunt relativ
blânde : – 0,90C la Drobeta Turnu Severin şi ajunge la –30C la Găeşti şi Malu cu Flori. Un interval mediu de 140-
150 zile cu îngheţ posibil, mai scurt, între noiembrie si martie la vest de Olt şi mai îndelungat (septembrie – aprilie)
la est.
Precipitaţiile atmosferice cresc de la 500 mm în sud, la 700-800 mm în nord. Dacă în medie ninsorile cad 20
zile/an, stratul de zăpadă se menţine doar 15 – 20 zile pe an. Toţi parametrii climatici indică o diferenţă netă între
topoclimatele mai calde şi umede la vest de Olt şi cele mai reci şi mai uscate la est.
6
Apele aparţin principalelor bazine alohtone: al Jiului 37%, al Oltului 28% şi al Argeşului 13% din suprafaţa
podişului. O serie de râuri ţin de Vedea 10% din podiş, iar alte râuri restul de 11%. Culoarele de vale ce traversează
de la nord la sud podişul măsoară astfel: Jiul 120 km; Oltul 80 km; Argeşul 44 km. Pe aceeaşi direcţie se
înregistrează şi creşteri ale debitelor: Jiul de la 50 la 94 mc/s; Oltul de la 145 la 180 mc/s, iar Olteţul de la 2,7 mc/s
în nord la 12,7 mc/s în sud. Şi în ce priveşte regimul de îngheţ al apelor se remarcă aceeaşi diferenţă între vest şi
est: în vest 20-40 zile, în est, 40-60 zile
Vegetaţia: ca urmare a poziţiei tranzitorii între câmpie şi Subcarpaţi, în Podişul Getic se interferează
condiţiile biopedoclimatice din cele două trepte majore. La aceasta se adaugă presiunea antropică care a redus
suprafeţele forestiere din sud, afectând pădurile de gârniţă (Podişul Olteţului şi Podişul Cotmenei) şi de cer
(Podişul Bălăciţei), pe când cele de dealuri joase (gorunete în amestec cu ulm, jugastru) au fost mai puţin afectate.
Soluri: din clasa solurilor argiloiluviale: pe poduri sunt frecvente soluri brun-roşcate (luvice-albice), iar între
Olt şi Jiu vertisoluri. Pe versanţi: soluri brun acide pe nisipuri şi pietrişuri, pseudorendzine pe marne şi argile; în
microdepresiuni de tasare sunt soluri gleice iar pe pantele supuse şiroirii se dezvoltă erodisoluri. Pe culoarele de
vale soluri aluviale.
Populaţia. Urme de locuire din paleolitic şi neolitic, din perioadele preromană şi daco-romană. Populaţia a
înregistrat o creştere continuă, de la cca 300 mii loc.(începutul secolului XIX - 1835) la 854 mii în 1912 (stabilirea
unor români din Ardeal) si a ajuns prin spor natural la 1,1 mil. loc (1996). La recensământul din 1992 au fost
înregistraţi 1,0 milioane locuitori (5,2% din populaţia ţării). Azi (recensământul din 2002) populaţia este în scădere,
sub 1 milion, în special cea urbană (236 045) Densitatea de la 25 loc/km2 (1912) a ajuns la 80 loc/km2 (1996).
Diferenţieri teritoriale actuale: în jurul oraşelor peste 125 loc/km2; în lungul culoarele Jiului, Oltului şi Argeşului
între 100 – 125 loc/km2 ; iar în Podişul Cotmenei (centru), Podişul Olteţului şi Podişul Bălăciţei 50-75 loc/km2 .
Cea mai mare parte a populaţiei este ocupată în agricultură
Soldul natural. Natalitatea: 10,1 – 10,9 %0, mortalitatea 11-18 %0, mai ridicată în Podişul Olteţului şi
Podişul Motrului; Soldul natural este negativ (-0,8 ‰ la -3,9‰ mai cu seamă în Gruiurile Jiului şi culoarul Jiului)
Populaţia oraşelor la recensământul din 2002 şi funcţiile lor economice:
Nr. Populaţia Populaţia
Oraşul Funcţia economică
crt. 1995 2002
1. Drobeta Turnu Severin 118 816 104 557 complexă
2. Strehaia 12 536 11 846 agricol/servicii
3. Drăgăşani 22 693 20 798 mixt/ind/agroviticol
4. Motru 26 907 22 967 mixtă
5. Filiaşi 20 199 18 802 ind/transp/servicii
6. Topoloveni 9 955 10 595* agroviticol/ industrial
7. Scorniceşti 13 777 12 679 agrar/industrial
8. Colibaşi (din 2002 Mioveni) 33 908 33 801 Industrial
• oraşe a căror populaţie a crescut numeric
Aşezările primele aşezări din sec. XIV (Ţara Românească) cele mai multe din sec. XVII-XIX. Azi, 1580 sate
şi 8 oraşe. Raportul urban/rural: în 1912 era 6/94 %; în 1977 era 15/85 %; în 2002 era 20/80 %.
Aşezările urbane din Podişul Getic. până în 1960 erau 3 oraşe, azi sunt 8 ce însumează 236 045 locuitori
(2002), clasificate astfel: 1 oraş mijlociu (peste 100 000 loc.) care este singurul municipiu, 6 mici (10 000 – 50 000)
şi 1 foarte mic (sub 10 000 loc.). Localitatea Colibaşi, a fost înregistrată la recensământul din 1992 cu populaţia
aflată de fapt în Mioveni, acolo unde este sediul întreprinderii de autoturisme Renault-Dacia. La recensământul din
2002, s-a efectuat cuvenita rectificare, înregistrându-se populaţia din Mioveni (vezi tabelul). Drobeta Turnu Severin
are funcţie complexă, Motru, Colibaşi (Mioveni) şi Drăgăşani sunt industrial – agrare, iar celelalte, sunt agricole
cu o componentă industrială (Topoloveni, Scorniceşti), de transport (Filiaşi), sau servicii (Strehaia)
Aşezările rurale: 80 % din populaţie este situată la sate (2002). Acestea sunt răspândite pe toate formele de
relief, condiţionând astfel şi mărimea lor. Astfel, în culoarele Jiului, Oltului şi Argeşului şi pe rama de contact cu
Câmpia Română, după criteriul numărului de locuitori sunt aşezări mari (peste 1 500 loc.); pe toate treptele de
relief ale podişurilor sunt aşezări mijlocii (800-1500 loc.), iar la obârşiile văilor autohtone şi izolate pe rama
nordică a Podişului Getic, sunt aşezări mici (sub 800 loc).
Agricultura 2/3 din suprafaţa Podişului Getic, o reprezintă terenul agricol (din care 2/3 arabil, 1/5 păşuni şi
fâneţe, 8% livezi şi pepiniere pomicole, 3,5 % vii şi pepiniere viticole). Pădurea reprezintă 28% din fondul funciar,
cu ponderi mai mari în nord. Podgorii renumite la contactul cu Subcarpaţii (Drăgăşani, Ştefăneşti), sau cu Câmpia
Română (Vânju Mare, Rogova).
Industria: ramura extractivă a petrolului în Podişul Olteţului (Bălceşti, Zătreni, Stoina, Iancu Jianu,
Melineşti, Şimnic, Hurezani, Tetoiu), în Podişul Cotmenei (Vedea, Oporelu, Cungrea, Moşoaia, Poiana Lacului,
Potcoava, Verguleasa, Bascov), în Podişul Cândeşti (Hulubeşti, Cobia, Bogaţi, Topoloveni, Colibaşi); a lignitului
în Podişul Motrului (Huşnicioara, Zegujani, Lupoaia, Lupoiţa, Roşiuţa, Ploştina, Leurda, Horăşti, Tehomir,
Drăgoteşti, Bohorel, Mătăsari, Jilţu, Fărcăşeşti, Peşteana), în Gruiurile Jiului (Tismana), în Podişul Olteţului
(Bustuchin, Albeşti, Prigoria, Alunu, Berbeşti, Cernişoara), iar pe baza lor termocentrale la Rogojelu, Turceni,
Işalniţa; ramuri prelucrătoare: construcţii de maşini la Drobeta Turnu Severin (şantier naval, vagoane), Filiaş
(reparaţii utilaj feroviar), Mioveni (Colibaşi) autoturisme ; chimică la Drobeta Turnu Severin, Drăgăşani), materiale
de construcţii (Strehaia, Drobeta Turnu Severin), lemnului (Filiaşi, Stâlpeni,Drăgăşani), alimentară (Drobeta Turnu

7
Severin, Strehaia, Filiaşi, Drăgăşani, Topoloveni), textilă şi confecţii (Drobeta Turnu Severin, Strehaia,
Scorniceşti).
Căile de comunicaţie şi transporturile : axele de transport feroviar urmăresc culoare Argeşului, Oltului ,
Jiului şi Motrului, cu două noduri feroviare : Piteşti şi Strehaia; arterele rutiere se desfăşoară atât pe aceste axe cât
şi transversal la contactul cu Subcarpaţii sau câmpia, sau pe numeroase ramificaţii ce pornesc din principalele oraşe
ale podişului sau de la marginile acestuia.
Turismul, are un potenţial de o mare diversitate: atât socio-cultural (vestigii istorice, mănăstiri, biserici,
palate, cule, muzee, case memoriale, centre etnografice şi de creaţie populară etc.) cât şi peisaje atrăgătoare, parcuri
dendrologice.
Subunităţile Podişului Getic. Există în ultimele lucrări geografice două moduri de a interpreta
particularităţile regionale ale Podişului Getic: în Geografia României, vol. IV (cap.5, redactor coordonator Dragoş
Bugă, 1992): 1, Piemontul Motrului; 2, Piemontul Bălăciţei; 3, Gruiurile Jiului, 4, Culoarul Jiului; 5, Piemontul
Olteţului; 6, Culorul Oltului; 7, Piemontul Cotmenei; 8, Gruiurile Argeşului; 9, Piemontul Cândeşti. În cursul
Dealuri şi Podişuri (Ielenicz, 1999): A, Podişul Strehaiei: 1, Culoarul mehedinţean; 2, Dealurile Motrului (2a,
Dealurile Coşuştei; 2b, Dealurile Jilţului), 3, Podişul Bălăciţei; B, Gruiurile Jiului; C, Podişul Olteţului; D, Podişul
Cotmenei; E, Gruiurile Argeşului; F, Podişul Cândeşti. În acest ultim caz, doar în sectorul dintre Dunăre şi Jiu, sunt
accentuate diferenţieri morfogenetice şi economice, fără a avea repercusiuni asupra ansamblului care suportă în
totalitate influenţe submediteraneene, influenţe reflectate şi în celelalte componente ale mediului natural.
A. Podişul Strehaiei frecvente şi intense influenţe submediteraneene, soluri argiloiluviale (brun-roşcate şi
luvisoluri); regiune bine populată, cu deplasări de populaţie spre centrele miniere dar şi cu modificări structurale în
economie (Drobeta Turnu-Severin şi centrele de exploatare a lignitului)
1. Culoarul depresionar mehedinţean de la Bala şi Comăneşti la Dobeta Turnu Severin, care face trecerea.între
Podişul Mehedinţi şi Dealurile Coşuştei. Se remarcă dominarea centrului polarizator Drobeta Turnu Severin deşi
populaţia acestuia a scăzut în ultimii ani cu peste 15 000 locuitori (şantier naval, vagoane, chimică, lemnului,
materiale de construcţie, textile şi confecţii, alimentară).
2, Dealurile Motrului în care se remarcă puternice intervenţii antropice în peisaj, cuprind la vest de Motru,
Dealurile Coşuştei, cu relief structural pregnant, fragmentat de văi largi, populate de sate liniare cu profil agricol şi
exploatări de lignit sporadice (Huşnicioara); iar la est de Motru, Dealurile Jilţului, mai înalte, dens fragmentate,
împădurite, cu schimbări în profilul economic al satelor ca urmare a exploatării lignitului. Două centre
polarizatoare:, Motru 24 000 loc. şi Strehaia, 12 000 locuitori;
3, Podişul Bălăciţei, la sud de Huşniţa şi Motru, este o câmpie piemontană villafranchiană (Roşu, 1975). Satele mai
numeroase pe văi, au profil agricol (cerealier, pomicol, viticol şi zootehnic).
B. Gruiurile Jiului între Cioiana (nord), Jiu (vest) şi Gilort (est), au 400 m în nord şi scad la 300 m în sud
la confluenţa Jiului cu Gilortul. Printre dealurile împădurite, sate mijlocii cu profil agricol.
C. Podişul Olteţului; între Jiu-Gilort (vest) şi Olt (est), reprezintă cea mai extinsă subunitate ocupând 33%
din Podişul Getic. Culmile piemontane scad de la nord (500 m ) la sud (200-225 m), iar energia reliefului este de
peste 150 m. Influenţele submediteraneene atenuate se resimt în fondul forestier apreciabil (33% din teritoriu), cu
păduri de cvercinee. Deşi dispune în nord de importante rezerve de lignit exploatate în numeroase cariere ce
însumează peste 40 km2, petrol şi gaze asociate, populaţia este în regres. Satele au profil agricol variat (suprafaţa
agricolă 2/3 din podiş din care arabilul ocupă 70%, iar pe alocuri podgoriile au 33% - Drăgăşani. Marginal se
individualizează Culoarul Jiului (centru polarizator Filiaşi, 18 500 locuitori) şi Culoarul Oltului (luncă largă, 15
km, bine populată: densitate 100-150 loc/km2, cu sate multe, iar pe Olt sunt amenajate rezervoare hidro).
D, Podişul Cotmenei între Olt, Topolog şi Argeş, altitudini între 500 şi 200 m, fragmentat de văi din
generaţii mai vechi (Vedea, Cotmeana) şi mai noi (Cungrea, Teslui etc.). Secete frecvente, deficit de apă la care se
adaugă profunzimea mare a pânzelor freatice, astfel că s-au amenajat benturi şi iazuri. Podişul este bine împădurit,
sate mici şi mijlocii, plantaţii pomicole, culturi cerealiere, exploatări de petrol şi gaze, traversat de o importantă
arteră de circulaţie rutieră europeană (D.N. 7 respectiv E15A).
E, Gruiurile Argeşului (Mihăilescu, 1968) între Argeş şi Argeşel, dealuri de 600 – 700 m în nord, ce scad
la 300 m în sud, puternic împădurite (50% din fondul funciar este ocupat de păduri de fag, gorun, stejar), în rest
17% păşuni, iar pe terase13% arabil şi 11% livezi. Aşezări cu economie agrosilvică (Stâlpeni, Băiculeşti),
exploatări de petrol la Merişani şi căi de comunicaţie pe văi.
F, Podişul Cândeşti între Argeş, Argeşel, Dâmboviţa, scade de la 700 m în nord la 300 m în sud, unde
domină câmpia cu peste 100 m. Şi aici 45% din fondul funciar o formează păduri de fag, gorun, stejar, de pe
interfluvii, astfel că aşezările sunt situate pe terasele văilor şi pe glacisurile din lungul Argeşului. Satele au
economie agricolă (pomicolă şi creşterea animalelor în nord, cerealier-viticole şi cerealier-pomicole în sud),
agrar/industrial (exploatarea petrolului la Priboieni, Bogaţi, , Colibaşi 33 000 loc., Topoloveni, 10 000.
* * * (1992), Geografia României, vol. IV, p 345 - 416 , Editura Academiei Române
5.5. Concluzii. Prin origina şi prin poziţia sa geografică, Podişul Getic, ocupă un areal relativ
extins, ce face tranziţia dintre Subcarpaţii Getici şi Câmpia Română. Peisajul este diferenţiat de la vest la

8
est mai mult pe baza componentelor biopedogeografice. Schimbări în structura economiei (creşterea
recentă a ponderii unor activităţi industriale) au adus şi o diferenţiere a structurilor geodemografice
5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute
întrebările tip grilă: Poziţia geografică şi limitele; subunităţile de dealuri şi culoare depresionare definite
prin caracterizarea lor geomorfologică, sunt întregite prin descreşterea de la vest la est a influenţelor
climatice temperat oceanice şi progresia celor stepice; aspecte originale bio-pedogeografice, populaţia şi
aşezările, activităţi economice concentrate pe axele văilor (excepţie exploatarea combustibililor)
5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen):
1. Podişul Getic prezintă două fâşii de tranziţie, faţă de unităţile geografice din nord, nord-est şi din sud.
Care sunt aceste unităţi ?
a) în partea nordică faţă de Podişul Mehedinţi şi Subcarpaţi, în sud faţă de Câmpia Română
b) în nord faţă de Subcarpaţi, iar în sud faţă de Câmpia Română
c) în nord-vest şi nord faţă de Podişul Mehedinţi şi Subcarpaţi, în sud faţă de Câmpia Română
2, Când s-a format Podişul Getic ?
a) în intervalul cretacic – villafranchian
b) în epoca carpatică (acvitanian-burdigalian)
c) în intervalul pliocen superior – cuaternar
3. Ce aspect original îl au văile ce traversează Podişul Getic ?
a) cele alohtone au lunci bine dezvoltate, pe când cele autohtone au terase
b) cele alohtone au aspect de culoar, cele autohtone sunt înguste
c) văile alohtone sunt largi cu lunci şi terase, cele autohtone sunt lipsite de lunci şi terase
4. Cine influenţează climatul Podişului Getic ?
a) circulaţia dominantă a aerului pe direcţia vest – est
b) circulaţia dominantă a aerului pe direcţia sud-vest – nord-est
c) circulaţia aerului pe direcţiile vest – est şi sud-vest – nord-est şi foehnal din nord-vest
5.Ţinând seama de ponderea agriculturii în economia Podişului Getic, care este structura fondului
funciar ?
a) 28% reprezintă pădurea şi 66 % terenul agricol (din care 65 % arabil, 20 % păşuni şi fâneţe, 8%
livezi şi pepiniere pomicole, 3,5 % vii şi pepiniere viticole).
b) 30 % păduri, în special în nord, 2/3 teren agricol, în rest ape şi teren ocupat sau degradat
c) predomină terenul agricol, apoi suprafeţele cu pădure din nord
6. Unde se extrage lignit în Podişul Olteţului ?
a) Ostroveni, Dăbuleni, Vânju Mare, Orlea, Izbiceni
b) Bălceşti, Zătreni, Stoina, Iancu Jianu, Melineşti, Şimnic, Hurezani, Tetoiu
c) Bustuchin, Albeşti, Prigoria, Alunu, Berbeşti, Cernişoara
7. Care dintre localităţile de mai jos se află la contactul dintre Podişul Getic şi Câmpia Română ?
a) Craiova, Slatina, Piteşti, Găeşti
b) Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Drăgăşani
c) Drobeta-Turnu Severin, Strehaia, Drăgăşani, Piteşti
8. Care dintre căile ferate de mai jos urmăresc culoarele de vale ce traversează Podişul Getic ?
a) Craiova – Filiaşi – Târgu Jiu
b) Slatina – Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea
c) Piteşti – Curtea de Argeş şi Piteşti – Câmpulung Muşcel

5.8. Răspunsul la testele exemple: 1, c; 2, c; 3, b; 4, c; 5, a; 6,c; 7, a; 8, a,b,c.


5.9. Teme de casă. Într-un caiet rezervat temelor de casă, răspundeţi, în circa 10 rânduri, la
următoarele întrebări:
a) Care sunt centrele de exploatare a gazelor naturale şi de sondă din Podişul Getic?
b) Care sunt arterele feroviare ce traversează podişul?
c) Căutaţi într-o bibliotecă locală sau judeţeană cărţi sau reviste care tratează probleme privind Geografia
României dintre care selecţionaţi doar pe cele care tratează Podişul Getic şi, notaţi în caiet: autorul, titlul,
anul apariţiei şi editura
5.10. Notaţi în caiet numele a două centre urbane mai importante.
5.11. Capitolul următor se referă la Podişul Moldovei

9
IV. Podişul Moldovei (pag. 8 – 12)
Introducere.
1. Cunoaşterea acestei unităţi ce face parte din cea mai tipică regiune de platformă; predominarea
structurilor monoclinale şi a petrografiei sedimentare, deficitul hidric şi agricultura, alături de impactul
activităţilor umane asupra învelişului vegetal, criterii pentru regionarea podişului;
2. Obiectivul capitolului evaluarea factorilor de mediu natural şi socio-economic ale Podişului
Moldovei, Rolul structurii şi petrografiei în detaşarea lui faţă de alte unităţi de deal şi podiş
3. Concepte–cheie şi autori. relieful de dealuri dezvoltate pe formaţiuni monoclinale; procese
geomorfologice actuale intense; reţeaua de localităţi şi căi de comunicaţie; Vasile Băcăuanu, Ion Sârcu,
Constantin Martiniuc, Nicolae Barbu, Ion Gugiuman, Ion Şandru, Ion Hârjoabă, Alexandru Ungureanu,
4. Rezumatul lecţiei Podişul Moldovei
Poziţie şi limite: în nord-estul şi estul României, între Carpaţii Orientali şi Subcarpaţii Moldovei,
până dincolo de Prut, în Culoarul Nistrului din estul Republicii Moldova. Faţă de Obcinele Moldovei linia
de contact morfologic formează o limită marcată de aşezările Straja – Vicov – Marginea – Clit – Solca –
Cacica – Păltinoasa. Se continuă apoi prin Culoarul Moldovei şi marginea vestică a Culoarului Siretului
Războieni – Budeşti – Bahna – Faraoani – Orbeni – Urecheşti, până la sud de confluenţa cu Trotuşul. De
aici începe limita faţă de Câmpia Română pe versantul stâng al Siretului, de la Nicoreşti până la Ţepu,
apoi Slobozia pe valea Bârladului, Corod, Valea Mărului, Cuca, Frumuşiţa pe Culoarul Prutului.
Geologie: Două mari unităţi structurale: Platforma moldovenească până la Fălciu-Plopana, cu un
fundament proterozoic (gnaise, paragnaise, granite, bazalte, acoperite de sedimente depuse în ciclurile
Buglovian – Volhinian şi Besarabian) şi Depresiunea Bârladului până la falia Sf. Gheorghe – Oancea –
Adjud care o delimitează de Promontoriul nord-dobrogean, pe locul depresiunii hercinice subsidente
dintre falia nord-dobrogeană şi falia Bacău – Fălciu, de sub Dealurile Covurluiului. Aici se continuă
sedimentarea din ciclul Besarabian – Kersonian din Podişul Central Moldovenesc, apoi Meoţian din
nordul Colinelor Tutovei şi Dealurile Fălciului, Ponţian – Dacian în restul Colinelor Tutovei şi Dealurile
Fălciului şi Cuaternar în Culoarele Siretului, Bârladului şi Prutului şi Depresiunea Elanului.
evolutie paleogeografică: trei cicluri de sedimentare: proterozoic superior-silurian apoi
mezocretacic şi badenian - romanian. Uscatul s-a realizat treptat de la nord la sud: până la linia Buhuşi-
Negreşti în Volhinian; Dacian pana la linia Adjud – Bârlad şi Pleistocen mediu la contactul cu câmpia.
resursele de subsol sunt puţine, cu valoare economică redusă: turbă (Dersca), gaze naturale la
Glăvăneşti, Găiceana (Colinele Tutovei) şi Roman, Secuieni, Onişcani (Culoarul Siretului), nisip cuarţifer
la Miorcani şi Hudeşti; materiale naturale de construcţie: argile lutoase şi pietrişuri.
Relieful: Aspecte morfografice şi morfometrice: interfluvii cu aspect de poduri a căror altitudine
medie este de 250 m (Podişul Sucevei 350m; Podişul Bârladului 250 m; Câmpia Moldovei 150 m;
Podişul Covurlui 140 m) şi ating maxim 688 m în Dl. Ciungi şi minim 10 m în lunca Prutului. Dacă 25 %
din podiş depşeşte 300 m, numai 0,5% e situat la peste 500 m iar restul de 24,5% între 300 şi 500 m. În
rest 63% între 300 şi 100 m, iar 12% sub 100m. În aceste condiţii energia medie a reliefului este de 125
m şi variază între 150-200 m în Podişul Bârladului, 150 m în Podişul Sucevei, 100-75 m în Colinele
Tutovei. şi Dealurile Fălciului, 50-75 m în Câmpia Moldovei şi sub 50 m doar în sudul Podişului
Covurlui. Densitatea medie a fragmentării este de 0,7-0,9 km/km2, iar panta medie de 100. Văile ce s-au
adâncit în podiş sunt largi, însoţite de 7-8 terase şi 2-3 nivele de terasă în lunci. Datorită aspectului
interfluviilor, în Podişul Moldovei problema nivelelor de eroziune a fost abordată de timpuriu (Emm. De
Martonne, 1921, apoi M. David între 1923 şi 1941, V. Mihăilescu 1930, V. Tufescu, 1930 – 1946 şi
Natalia Şenchea în 1941). În această sinteză, acestea sunt diversificate astfel: una în Câmpia Moldovei,
250-125m; două în Podişul Sucevei (Pliocen inferior la nivelul culmilor şi Pliocen superior-cuaternar pe
văi); una Villafranchiană în Podişul Bârladului. Relieful structural este dominant în peisaj: stratele
monoclinale înclinate spre sud-sud-est impun Coasta Iaşilor, o cuestă de aproape 100 km lungime şi 200
m energie a reliefului, Coasta Ibăneştilor, precum şi toţi versanţii orientaţi spre nord ai sectoarelor
subsecvente ale văilor Jijiei, Prut, Suceava, Moldova, Bahlui, Bârlad, Racova, Vaslui, Lohan şi Crasna. O
morfologie aparte, care scoate în evidenţă substratul argilos este evidenţiată de variate procese
geomorfologice actuale: spălări pe versanţii cu o geodeclivitate peste 50 (0,5-1 t/ha/an în nord, la 5-5,5
t/ha/an în sud), alunecări şi curgeri noroioase asociate ravenării şi torenţialităţii etc.

10
Clima: prin poziţia sa faţă de barajul orografic al Carpaţilor, Podişul Moldovei este expus circulaţiei
baltice şi siberiene. Principalii parametri climatici evidenţiază aceasta. Temperatura medie anuală este de
80C în nord şi la peste 350 m altitudine, iar precipitaţiile atmosferice sunt mai scăzute (peste 600 mm/an)
datorită adăpostirii faţă de masele de aer oceanic. Ca o particularitate, peste 50 % din această cantitate cad
sub formă de averse din care rezultă că aici fenomenele climatice excepţionale au o frecvenţă mare. Pe
dealurile sub 350 m şi în general în sud, temperatura medie a aerului este 9 – 100C iar precipitaţiile abia
ating 450 – 500 mm/an Climatul temperat continental din acest podiş are nuanţe excesive, reliefat de
temperaturile extreme: +40,20C la Huşi în 1938 şi –350C la Iaşi în 1937, de numărul mare de zile de vară
şi zile tropicale şi de mărimea intervalului cu îngheţ posibil.
Ape: toată această regiune de podiş se caracterizează printr-un mare deficit de apă., deoarece pe de o
parte formaţiunile poroase permit infiltrarea la peste 1 000 m profunzime, iar pe de alta bilanţul hidric e
negativ. În aceste condiţii puţinele râuri din Podişul Moldovei aparţin la două bazine alohtone (Prutul şi
Siretul), ai căror tributari autohtoni (Jijia cu Bahluiul, Elanul sau Bârladul) sunt alimentaţi doar din
debitul redus al pânzelor freatice superficiale dependente de precipitaţii. Apele subterane din pânzele mai
profunde au o mineralizare ridicată (cloruro-sodice, sulfuroase, bicarbonatate), ceea ce le fac inutilizabile
în economie, astfel că deficitul de apă al Iaşului este doar parţial acoperit de conducta Timişeşti-Iaşi.
Vegetaţia: din podiş aparţine la trei provincii: Dacică (păduri de amestec fag/conifere sub Obcine,
de fag (Dragomirna., Dealu Mare-Hârlău, Tătăruşi şi Podişul Central Moldovenesc, de gorun/stejar ce
acoperă 80% din suprafaţa forestieră; de stejar pedunculat în Podişul Sucevei, păduri mixte în Podişul
Central Moldovenesc şi de gorun pur sau în amestec cu tei argintiu, frasin în Colinele Tutovei şi Dealurile
Fălciului). Câmpia Moldovei aparţine marginii sud-vestice a provinciei Sarmatice (silvostepa) unde la
200-250 m apar şleauri cu gorun sau cu stejar; arbuşti pitici asociaţi secundar cu firuţa cu bulb, peliniţa,
laptele cucului. În fine în sudul podişului provincia Pontică (stepa) în depresiunile Huşi şi Elan-Horincea,
pe văile Prutului şi Bârladului. Pe lângă acestea, apar întinse areale cu vegetaţie intrazonală: pajişti
mezohigrofile, vegetaţie palustră şi halofilă
Soluri: Podişul Moldovei, prin condiţiile orofitoclimatice, face parte din Provincia Moldavică în
care s-au individualizat două zone pedogeografice: zona solurilor argiloiluviale (argiloiluviale podzolite,
brune luvice spre vest, brune la 350-500m, protoziomuri în Dealurile Fălticenilor şi Dealurile Siretului;
luvisoluri, brune albice, brune sub pădurea de foioase; zona molisolurilor în sud şi în Câmpia Moldovei
cu cernoziomuri levigate, c. cambice şi c. semicarbonatice şi soluri cenuşii, până la 2-300 m. Dintre
solurile intrazonale sunt frecvente lăcoviştile, solurile gleice, halomorfe şi erodisoluri.
Ocrotirea naturii: rezervaţii natural complexe: Mlaştina Iezăru-Dorohoi, turbăria Dersca-Lozana,
forestiere: Dragomirna, Zamostea, Crujana, D. Mare, Cătălina, Oroftiana, Ciornohalu, Poieni, Perchiu,
Breana-Roşcani, Galata, Bădeanca; botanice: Bosanci, Valea lui David, Valea Lungă; geologice:
Măluşteni, Repedea, Hulubăţ.
Demografie: populaţia totală a crescut de la începutul secolului XX (1,5 mil. loc), la 2,6 mil în 1966
şi a ajuns la 3 milioane în 1992. Azi populaţia este în scădere, în special cea urbană.
Densitatea a crescut în acelaşi interval de la 50 loc/km2 la 115 loc/km2 1996. Diferenţieri teritoriale:
Podişul Sucevei, culoarele văilor Siretului şi Moldovei, rama Câmpiei Moldovei la peste 150 loc/km2;
între Siret şi Prut 50 – 100 loc/km2;Colinele Tutovei, Dealurile Fălciului şi Covurluiului sub 50 loc/km2
Soldul natural Natalitatea: 16 –20 %0 şi peste 25 %0 în Pod. Sucevei Mortalitatea: peste 10 %0 .
Soldul natural este cel mai mare din ţară (8-15 %0) chiar şi acum (2002), deşi a scăzut sub 4 %0. Excedent
demografic de pe văile Bahlui, Suceava, Siret, Moldova
Raportul urban/rural: în 1956 era 15/85 %; în 1977 era 50/50 %; în 2002 45/55 %. Aşezările
urbane din Podişul Moldovei însumează 1 184 281 locuitori (2002). Sunt 22 oraşe din care 15 municipii,
clasificate astfel: 1 foarte mare (peste 300 000 loc.); 3 mari (100 000 – 300 000 loc.); 3 mijlocii (50 – 100
000 loc.), 9 mici (10 000 – 50 000) şi 6 foarte mici (sub 10 000 loc.).

Populaţia oraşelor la recensământul din 2002 şi funcţiile lor economice.


Nr. Populaţia Populaţia Funcţia
Oraşul
crt. 1996 2002 economică
1. Iaşi 343 350 320 888 complexe
2. Bacău 208 519 175 500 complexe
3. Botoşani 129 099 115 070 complexe

11
4. Suceava 117 609 105 865 complexe
5. Roman 82 556 69 268 ind. esenţial
6. Vaslui 80 665 70 571 complexe
7. Bârlad 79 517 69 066 ind. esenţial
8. Paşcani 45 939 42 057 agric./ind.
9. Dorohoi 35 187 30 949 ind./serv.
10. Huşi 33 603 29 510 serv./agric./ind
11. Fălticeni 33 429 29 787 serv./agric./ind
12. Rădăuţi 32 174 27 633 ind./serv.
13. Adjud 20 989 17 585 ind./serv.
14. Tg. Frumos 14 111 13 573 agricol
15. Hârlău 12 201 11 268 serv./agric./ind
16. Darabani 12 049 11 820 Agricol
17. Negreşti 10 226 9 854 Agricol
18. Tg. Siret 9 893 9 329 agric./ind.
19. Săveni 8 738 8 145 Agricol
20. Tg. Bujor 8 148 7 486 Agricol
21. Solca 4 699 4 456 serv./agric./ind
22. Bereşti 3 972 3 601 agric./ind.

Aşezările rurale: 55 % din populaţie locuieşte în sate (aproape 1,6 mil. locuitori în 2002), răspândite
pe toate formele de relief. Astfel sunt aşezări mari (peste 1 500 loc.) pe terasele Sucevei, Moldovei şi
Siretului, pe rama Câmpiei Siretului; aşezări mijlocii (800-1 500 loc.) pe toate formele şi treptele de
relief; aşezări mici (sub 800 loc) la obârşii şi izolate, depărtate de căi de comunicaţie (Pod. Bârladului)
Caracterizarea economiei
Până la sfârşitul secolului al XIX-lea Podişul Moldovei avea caracter net agricol, care s-a păstrat
până la mijlocul secolului al XX-lea. Primele industrii (textilă, alimentară, ateliere de reparaţii CFR) apar
la sfârşitul secolului al XIX-lea, fără a se impune în economia ţării. După război se refac câteva fabrici
din ramurile industriale tradiţionale, dar abia după 1950 apar primele unităţi industriale mari la Iaşi,
Bacău, Suceava, Roman, Vaslui. Cu toate acestea, rămâne o însemnată regiune agricolă a ţării şi în
această direcţie se fac investiţii ample.
Industria puţine resurse de subsol, cu valoare economică redusă: turbă, gaze naturale, nisip
cuarţifer, materiale naturale de construcţie: argile lutoase, nisipuri şi pietrişuri în lunci. În câteva oraşe
sunt termocentrale, dar în completarea producţiei de energie electrică s-au amenajat hidrocentrale pe Prut
(Stânca-Costeşti), pe Siret şi pe Bistriţa ce însumează 100 MW. Metalurgia în două centre importante
(Iaşi şi Roman). Utilaje industriale la Bacău, Iaşi, Suceava, maşini unelte la Roman, utilaje agricole la
Suceava şi Botoşani, vagoane la Paşcani, rulmenţi la Bârlad. Ind. chimică la Iaşi, Bacău şi în alte câteva
oraşe mari. În afară de balastierele de pe Siret, Moldova, Bistriţa, se exploatează argilă şi lut din care se
fabrică ceramică brută (cărămizi, ţigle, olane), nisip cuarţifer pentru fabricile de sticlă de la Dorohoi şi
Fălticeni. Mai dezvoltată este ind. lemnului (Vicov, Cacica, Fălticeni – cherestea de răşinoase şi Bacău,
Hârlău, Ciurea – cherestea din fag; Fălticeni, Suceava, Bacău – plăci, Rădăuţi, Bacău, Iaşi, Vaslui –
mobilă, celuloză şi hârtie Suceava). Ind. textilă şi a confecţiilor, ca şi cea alimentară, are vechi tradiţii şi
este prezentă în majoritatea oraşelor Podişului Moldovei
Agricultura aproape 2/3 din suprafaţa podişului este teren arabil, în rest păşuni şi fâneţe (15%),
păduri (13%), livezi şi vii (6%). Se cultivă cereale pe aproape 4/5 din arabil, apoi în ordine plante
oleaginoase, tehnice, cartofi. Livezi în Pod. Sucevei (Fălticeni, Rădăşeni pentru meri; Dealu Mare,
Hârlău, Cotnari, Răducăneni pentru pruni, cireşi, vişini şi meri). Podgorii renumite la Cotnari, Bucium,
Huşi, Dealurile Bujorului, Nicoreşti. Zootehnia se bazează pe ovine (peste media pe ţară) iar în Pod.
Sucevei pe bovine.
Căile de comunicaţie s-au concentrat încă din vechime pe culoarele văilor mari Siret, Prut, Bârlad,
Bistriţa, Bahlui). Căile ferate însumează aproape 1200 km lungime, dispuse pe două magistrale în lungul
Siretului şi Bârladului. Şi reţeaua de drumuri se concentrează pe aceste axe, dar se ramifică şi pe văi mai
mici sau pe trasee transversale între Siret şi Prut. Sunt 6 puncte de trecere a frontierei, trei aeroporturi
(Bacău, Suceava, Iaşi) şi o bogată reţea de transporturi speciale.
12
Potenţialul turistic este foarte bogat şi variat, fapt care a permis să se dezvolte capacitatea de cazare,
unităţile de servicii şi reţeaua modernizată de drumuri de acces la obiective de interes turistic: Suceava,
Rădăuţi, Iaşi, Bacău, mănăstiri şi biserici, cetăţi, palate, muzee, case memoriale, expoziţii permanente.
Subunităţile Podişului Moldovei
A. Podişul Sucevei: Culoarul Sucevei şi Depresiunea Rădăuţi, Culoarul Siretului, Dealurile
Siretului, Dealurile Ciungi-Leahu, Podişul Fălticenilor, Poişul Dragomirnei;
B. Câmpia Moldovei Câmpia Jijiei Superioare, Câmpia Jijiei Infperioare
C. Podişul Bârladului Podişul Central Moldovenesc, Colinele Tutovei, Dealurile Fălciului şi
Depresiunea Elanului, Podişul Covurlului. Culoarul Bârladului.
D. Culoarul Moldova – Siret.
* * * (1992), Geografia României, vol. IV, p 421–559 , Editura Academiei Române
5.5. Concluzii. Prin origina şi prin poziţia sa geografică, Podişul Mehedinţi, deşi ocupă un areal
restrâns, reprezintă un peisaj aparte în mediul regiunilor colinare din România
5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute
întrebările tip grilă: Poziţia geografică şi limitele; subunităţile de dealuri şi culoare depresionare definite
prin caracterizarea lor morfogenetică şi morfometrică, forme de relief specifice reliefului carstic;
particularităţile influenţelor climatice; aspecte originale bio-pedogeografice, populaţia şi aşezările,
activităţi economice.
5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen):
1. Care sunt cele două mari unităţi structurale ale fundamentului Podişului Moldovei ?
a) Platforma moldovenească şi promontoriul nord-dobrogean
b) Platforma moldovenească şi Depresiunea Bârladului
c) Depresiunea Bârladului şi promontoriul nord-dobrogean
2. Care sunt cele trei provincii biogeografice cărora le aparţine vegetaţia din Podişul Moldovei ?
a) provinciile central europeană, est europeană şi mediteraneeană
b) provinciile Dacică, Sarmatică şi Pontică
c) provincia forestieră central europeană, a silvostepei şi a stepei
3. Care sunt centrele profilate pe industria cherestelei din răşinoase în Podişul Moldoei ?
a) Vicovu de Jos, Cacica, Fălticeni
b) Bacău, Hârlău, Ciurea
c) Fălticeni, Bacău, Hârlău, Ciurea
4. Câte oraşe şi municipii sunt în Podişul Moldovei ?
a) sunt 22 oraşe din care 15 sunt municipii
b) numărul lor s-a menţinut la 24 oraşe şi 16 municipii
c) sunt 20 oraşe şi 12 municipii
5. Care sunt centrele profilate pe industria cherestelei din răşinoase în Podişul Moldoei ?
a) Vicovu de Jos, Cacica, Fălticeni
b) Bacău, Hârlău, Ciurea
c) Fălticeni, Bacău, Hârlău, Ciurea
6. De unde se extrage gaz metan în Culoarul Moldova – Siret din Podişului Moldovei ?
a) Găiceanca, Glăvăneşti
b) Roman, Secuieni, Onişcani
c) Ghidigeni, Podu Turcului
7. Care este structura fondului funciar din Podişul Moldovei ?
a) se cultivă cereale pe aproape 4/5 din arabil,
b) teren arabil (65 %), păşuni şi fâneţe (15%), livezi şi vii (5%), păduri (13%)
c) aproape 2/3 este teren arabil, în rest păşuni şi fâneţe (15%), păduri (13%), livezi şi vii (6%).
8. Care sunt cele mai reprezentative podgorii din Podişul Moldovei ?
a) Cotnari, Bucium, Huşi, Dealurile Bujorului, Nicoreşti
b) Iaşi, Cotnari, Bucium, Huşi,
c) Buciumeni, Cotnari, Huşi, Nicoreşti
9. Ce puncte de frontieră ale Podişului Moldovei îi asigură legăturile feroviare internaţionale?
a) Tg. Siret, Fălciu, Albiţa
b) Ungheni, Vicşani, Albiţa
c) Fălciu, Ungheni, Tg. Siret
13
5.8. Răspunsul la testele exemple: 1, b; 2, c; 3, c; 4, a; 5, a; 6, b; 7,c; 8,a; 9, c;
5.9. Teme de casă. Într-un caiet rezervat temelor de casă, răspundeţila următoarele întrebări:
a) Care este rolul arterelor de circulaţie în distribuţia comunităţilor umane din Podişul Moldovei?
b) În ce constă influenţele climatice est europene?
c) Căutaţi într-o bibliotecă locală sau judeţeană cărţi sau reviste care tratează probleme privind Geografia
României dintre care selecţionaţi doar pe cele care tratează Podişul Moldovei şi notaţi în caiet: autorul,
titlul, anul apariţiei şi editura
5.10. Notaţi în caiet câteva nume de localităţi mai importante.de pe valea Siretului
5.11. Capitolul următor se referă la Podişul Dobrogei

V. Podişul Dobrogei (pag. 12 – 17)


Introducere.
1. Cunoaşterea acestei unităţi ce face parte din regiunea de cratogen; diversitatea ei structurală şi
petrografică, criteriu pentru divizarea în cele trei subunităţi; impactul Mării Negre
2. Obiectivul capitolului evaluarea factorilor de mediu natural şi socio-economic ai Podişului
Dobrogei şi influenţele pontice asupra lor elemente de diferenţiere faţă de alte unităţi de deal şi podiş
3. Concepte–cheie şi autori. relief de dealuri dezvoltate pe roci cristaline, magmatice şi
sedimentare; relief litoral; Constantin Brătescu, Ioan Popovici, Sofia Iana, Grigore Posea
4. Rezumatul lecţiei Podişul Dobrogei
Generalităţi: Situat în sud-estul ţării, între Dunăre şi mare, acest podiş ocupă pe teritoriul ţării
noastre o suprafaţă de aproape 10 400 km2, adică 4,3 % din teritoriul naţional (ca unitate geografică, acest
podiş se prelungeşte şi în sud, dincolo de frontiera cu Bulgaria). În antichitate ţinutul era cunoscut sub
numele de Scytia Minor, apoi în sec. al XI-lea Paristrion, în sec. XIV turcii i-au dat numele de Dobrugi-
ille (după numele conducătorului local Dobrotici). Numele de azi, Podişul Dobrogei apare prima dată în
lucrarea lui Constantin Brătescu 1909 Die Dobrudgea. Unitatea aceasta este clar delimitată de
povârnişurile către lunca Dunării şi Deltă, ce trec de 100 m (vest) şi chiar 200 m (nord), iar spre est deşi
denivelarea nu trece de 20 m linia de ţărm este evidentă.
Geologia: în vest falia Dunării îl separă de Platforma Valahă, în nord falia Sf. Gheorghe faţă de
Depresiunea Predobrogeană; în est o flexură prelungă intră sub apele mării iar în sud se prelungeşte spre
Balcani. Formarea sa începe în sud când în proterozoicul inferior orogeneza Kareliană exondează primul
uscat şi impune dezvoltarea unor geosinclinale spre centrul şi nordul podişului. În proterozoicul superior
orogeneza baikaliană exondează Dobrogea Centrală (gnaise granitice sud, şisturi verzi), iar falia Palazu
Mare separă aceste unităţi. În proterozoic superior – paleozoic inferior domeniul hercinic este cutat pe
direcţia nord-vest – sud-est, iar migmatitele dau mase granitice în Măcin. Astfel, acum se disting trei
subunităţi: Măcin în nord-vest; Tulcea bazin sedimentar kimmeric în care se depun gresii, conglomerate şi
mai ales calcare şi se alătura celorlalte, Babadag în Jurasic şi Cretacic se acumulează conglomerate şi
calcare, cutate într-un amplu sinclinoriu. În concluzie aceste subunităţi devin ulterior rigide, basculante,
astfel că au cunoscut mai multe cicluri de sedimentare: în Dobrogea de Sud, ciclurile paleozoic (când se
depun cuarţite şi argilite), Jurasic-Barremian (carbonatite), cretacic (gresii şi microconglomerate),
Paleogen (calcare cu numuliţi) Miocen-Badenian (calcare lumaşelice) şi Pliocen (marne nisipuri); în
Dobrogea Centrală două cicluri Jurasic (calcare); cretacic (facies litoral), iar în Dobrogea de Nord
aceleaşi cicluri, dar cu efecte doar în est şi sud. Petrografia: roci cristaline, şisturi argiloase, cuarţite,
calcare, magmatite granitice, în sud placa de calcar sarmatic acoperite în bună parte de loessuri şi
depozite loessoide.
Relieful: altitudinea medie 125 m., atinge maximum în Culmea Pricopanu (Ţuţuiatul 467 m) şi în
NV peste 300 m; scade la 100-200 m în centru-sud şi sub 100 în est şi pe axul văii Carasu (actualul
canal).
Suprafeţe de nivelare: pediplena dobrogeană formată între Precambrian şi Sarmaţian, poligenetică
cu pedimente aflate la altitudini diferite, dar sub 140 m (Posea, 1981). În Pleistocen se depune loessul,
care acoperă formaţiunile vechi.
Terasele: de abraziune Brătescu dă 3 terase; Roşu, 6 terase coroborate cu oscilaţiile de nivel ale
Mării Negre; Posea şi colab., 1 tersă de 2-4 m. Cele fluviatile de pe valea Casimcei, după Ion Rădulescu
sunt în număr de 3-5, dar sigur 2 terase (2-5 m şi treapta de 10-15 m). Luncile au lăţimi apreciabile: 150

14
– 1000 m, iar depozitele aluviale, groase de 8-20 m. Cursul inferior al unor râuri este transformat în
limane fluviatile (în sud-vest) şi fluvio-maritime (în est).
Relief structural: văi pe sinclinal (Luncaviţa, Slava), văi pe anticlinal (Valea Albă); văi de contact
litologic (Peceneaga, Fântâna Mare); depresiuni anticlinale (Megina, Boclugea); depresiuni tectonice
(Nalbant, Cerna –Mircea Vodă); exo şi endocarst (Valea Mangaliei, Vederoasa, Movile)
Clima: factori topoclimatici: durata de strălucire a Soarelui: în medie 2200-2500 ore/an; radiaţia
solară 125 kcal/cm2; brize litorale frecvente care aduc un spor de umiditate numai pe o fâşie de 15 – 20
km ţărm. Topoclimatul dealurilor joase cu temperatura medie anuală de +100C, şi precipitaţii de 550
mm/an; Topoclimat de podiş cu temperatura medie anuală de +100 +110C, precipitaţii de 450 mm/an şi 40
zile tropicale; Topoclimat litoral cu temperatura medie anuală de +110C, precipitaţii de 400 mm/an şi
peste 220 zile fără îngheţ. Deşi este un climat blând, intervalul de risc pentru îngheţ este destul de mare în
interiorul podişului (30 zile toamna şi 45 primăvara), dar mai mic pe litoral şi în vecinătatea Dunării (25
şi respectiv 30 zile).
Apele: pânzele freatice deficitare: cele de la baza deluviilor sunt fluctuante; cele de adâncime în
calcare, greu accesibile şi puternic mineralizate (carbonatate, sulfuroase la Mangalia şi arteziene în sud)
Râurile sunt astfel alimentate pluvial şi au debit mic, adesea intermitent: bazinul Mării Negre (Teliţa +
Taiţa; Slava + Hamangia; Nuntaşi; Casimcea; Mangalia); Bazinul Dunării (Topolog; Ţibrin; Carasu;
Rasova; Urluia; Ceair). Limane: fluviatile (Bugeac, Oltina. Mârleanu); fluvio-maritime (Mangalia,
Tatlageac, Neptun, Costineşti, Eforie, Agigea, Cargalâc, Nuntaşi); Lagune: Siutghiol, Razim-Sinoe. O
particularitate dobrogeană sunt acele seluri (cursuri de apă amestecată cu noroi cu putere erozivă mare).
Vegetaţia: Două provincii biogeografice: Pontică, cea mai extinsă şi Moesică doar în sud-vest.
Păduri în nord (Macin-Dealurile Tulcei, cu etaj mezofil balcanic: gorun, tei, carpen), în centru (podişurile
Babadag şi Casimcei, un etaj mezofil mediteranean (tei, stejar brumăriu + carpen şi frasin) şi unul
xeroterm; în sud-vest ambele etaje, dar predomină cele mezofile (frasin, carpen); Silvostepa la peste 100
m şi stepa sub 100 m: cu 25% elemente pontice pir, colilie, pelin. În sud-vest, asociaţia de şibleac.
Solurile: regiunea est-europeană, provincia pedogeografică Danubiano-Pontică, cu soluri dezvoltate
în climat temperat continental excesiv: soluri brune argiloiluviale (în diferite grade de podzolire pe M.
Măcinului, podişurile Niculiţel şi Babadagului) molisoluri (cernoziomuri ciocolatii şi cambice la peste
150 m, carbonatice la 80-120 m; soluri bălane în est şi rendzine în Casimcea şi în nord) la care se adaugă
soluri intrazonale în areale mici, pe martorii calcaroşi.
Ocrotirea naturii: 23 rezervaţii naturale: 3 forestiere (Babadag, Valea Fagilor, Comorova); 5
faunistice (ornitologice: Marchelu, L. Sărăturile, Colinele Tătăreşti, Dumbrăveni, Esichioi), 8
paleontologice (mai reprezentative Topalu, Atmagea, Dealu Bujoarele), 4 geomorfologice (importante
Cheia, peştera Gura Dobrogei) şi 3 complexe (Basarabi, Canaraua Fetei, Hagieni);
Populaţia şi aşezările: urme de locuire din paleolitic La Adam şi La Izvor; din neolitic Hamangia,
Gumelniţa, din epoca bronzului (formarea poporului trac); din epoca fierului (tracii se scindează în cei
balcanici şi cei carpato-danubieni, ulterior civilizaţia geto-dacică), din perioada colonizării grecilor
(Histria-milesieni; Tomis, Callatis – dorieni). Dobrogea devine provincie romană (Moesia în anul 46 îCh)
şi îşi pun amprenta prin Tropaeum Traiani (monumentul triumfal de la Adam Clisi); Noviodunum
(Isaccea), Hârşova (Carsium), Oltina (Altium), apoi provincie independentă (Scytia Minor cu cetăţile
dunărene Capidava, Dinogetia şi interioare Ulmetum – Adam Clisi); în sec. X devine provincie. bizantină;
în 1417 este cucerită de Mohamed I, iar la 14 noiembrie 1878 revine la România.
Demografie: populaţia Dobrogei a crescut de la 100 000 locuitori în 1878, la peste 700 000 în 1966
şi a ajuns la peste 1 milion (recensământul din 1992 erau 1 018 000 locuitori). După această dată se
constată o scădere (în 1996 erau 1 014 000 locuitori), tendinţă care a continuat (recensământul din 2002
scade sub 1 milion locuitori) datorită valorilor negative ale mişcării naturale şi migratorii după 1990.
Densitatea a crescut în timp de la 50 loc/km2 la 115 loc/km2 cu evidente diferenţieri teritoriale: fâşia
litorală, peste 125 loc/km2, apoi în jurul oraşelor Cernavodă, Tulcea peste 100 loc/km2; pe axul canalului
între Cernavodă-Medgidia 50 – 100 loc/km2; pe latura dunăreană, în Pod. Babadag şi Depresiunea
Nalbant, între 30 şi 50 loc/km2 , iar în podişurile Casimcei şi Oltinei-Negru Vodă sub 30 loc/km2 .
Soldul natural. natalitatea: faţă de 1977 (22 %0 la sate şi 18 %0 la oraşe) azi a scăzut la 9 %0 în
judeţul Constanţa şi 10 %0 Tulcea. Mortalitatea: peste 11-12 %0 iar în mediul rural a crescut la 14%0 în
judeţul Constanţa şi 15 %0 în l Tulcea. Soldul natural deşi negativ (-1%0 în judeţul Constanţa şi -2%0 în
Tulcea), este mai mare decât media pe ţară. Excedent demografic doar pe văile Slava şi Teliţa, Taiţa.

15
Raportul urban/rural: în judeţul Constanţa 72/28%; în Tulcea 48/52 %. În ansamblul Dobrogei,
raportul dintre populaţia urbană şi cea rurală în 2002 era de 65/35 %, cu circa 620 000 locuitori în oraşe şi
sub 330 000 locuitori la sate.
Aşezările urbane În cele 15 oraşe (dintre care 2 sunt municipii) vieţuiesc 619 885 locuitori. Oraşele
sunt clasificate astfel: 1 oraş foarte mare (peste 300 000 loc.); 1 mijlociu (50 – 100 000); 9 mici (10 000 –
50 000) şi 4 foarte mici (sub 10 000 loc.).

Populaţia oraşelor la recensământul din 2002 şi funcţiile lor economice.


Nr. Populaţia Populaţia Funcţia
Oraşul
crt. 1996 2002 economică
1. Constanţa 348 269 310 471 Complexă
2. Tulcea 97 214 91 875 Complexă
3. Medgidia 47 567 43 841 Mixte
4. Mangalia 44 401 40 150 Mixte
5. Năvodari 33 490 32 390 Mixte
6. Cernavodă 21 018 18 915 Mixte
7. Ovidiu 12 952 13 154* Agr /industrial
8. Măcin 12 278 10 625 Agr industrial
9. Basarabi 10 995 10 857 Agr/servicii
10. Hârşova 10 973 10 097 Agr /industrial
11. Babadag 10 769 10 037 Agr /industrial
12. Eforie 9 295 9 465* Agr/transport
13. Techirghiol 7 054 7 109* Agr/transport
14. Isaccea 5 654 5 347 Agr /industrial
15. Negru Vodă 5 320 5 552* Agr/servicii
* oraşe a căror populaţie a crescut

Aşezările rurale: populaţia rurală însumează aproape 330 000 locuitori reprezentând 34,75 % din
populaţia totală. Pe judeţe ponderea locuitorilor de la sate (2002), era de 52 % (jud. Tulcea) şi 28 % (jud.
Constanţa), populaţie răspândite pe toate formele de relief. Se disting aşezări mari (peste 1 000 loc.) pe
latura dunăreană, zona litorală şi pe axele de circulaţie Carasu şi Tulcea – Negru Vodă; aşezări mijlocii
(500-1 000 loc.) pe toate podişurile şi Depresiunea Nalbant; aşezări mici (sub 500 loc) din care au
frecvenţă mai mare cele între 100 şi 300 locuitori, situate la obârşii şi izolate, depărtate de căi de
comunicaţie (Podişul Negru Vodă).
După funcţii: sate cerealiere (centrul Dobrogei de Nord şi Pod. Negru Vodă); sate cerealiere -
viticole (23 August, Nazarcea, Niculuţel, Izvoarele, Beştepe); sate cerealier-viticol-piscicol (Oltina,
Rasova, Mahmudia, Luncaviţa); sate cerealier-zootehnice (valea Carasu, Topolog); sate agro-silvice
(Pod. Babadag); sate agro-industriale (Greci, Turcoaia, Mahmudia, Zebil, Piatra, Cheia, Topalu,
Adamclisi –materiale de construcţii; Somova, Minerii, Movila, Malcoci – baritină; Altân Tepe, Palazu
Mare – minereuri; Mihail Kogălniceanu, Unirea – ind. alimentară) sate agro-turistice (Agigea, Costineşti,
Tuzla, Schitu, Vama Veche)
Economia
Industria: resurse (fier: Iulia şi Palazu Mare; cupru: Altân Tepe, sulfuri: Somova, Minerii (Câşla);
baritină: Somova, Movila, Malcoci; ape sulfuroase: Mangalia, termale: Hârşova, Topalu; sulfatate +
mlaştini: Techirghiol, Mangalia şi multe materiale de construcţii). Ind. energetică (termocentrale: Ovidiu,
Palas, Tulcea, Năvodari; electronucleară: Cernavoda), petrolului (din import şi din platforma continentală
marină se rafinează la Năvodari), metalurgică (Tulcea, alumină şi feroaliaje); construcţii de maşini
(şantiere navale la Constanţa şi Mangalia), chimică (Năvodari); celuloză (Palas). Ind. materialelor de
construcţii, datorită mulţimii şi varietăţii resurselor este cea mai răspândită: granite (Turcoaia, Greci,
Măcin, Piatra Roşie), porfire (Camena, Cârjelari, Turcoaia, Consul), cuarţit (Cerna Macin), calcare
(Sitorman, Sibioara, Luminiţa, Codru, Ceica Mică, Hârşova, Topalu, Smeieni, Mircea Voda. Istria,
Târgşor etc.), dolomite (Sarinasuf, Mahmudia), marmoră (Somova, Agighiol), caolin la Macin; lemnului
(Constanţa şi Cernavodă), textilă/confecţii (lână Constanţa, in Mangalia; confecţii Constanţa, Ovidiu,
Tulcea, covoare Babadag, Sarichioi, tricotaje Babadag); alimentară (lactate Constanţa, Tulcea, Mangalia,
16
Medgidia, Babadag, Cobain, Cogealac; conserve fructe/legume Ovidiu, Constanţa, Cernavodă, Babadag,
Tulcea, Măcin; peşte: Tulcea; carne: Constanţa, Tulcea, Mangalia, Medgidia, Babadag, Măcin;
morărit/panificaţie: Constanţa, Medgidia, Mangalia, Cernavodă, Babadag) zahăr Tulcea, Babadag şi ulei
Constanţa).
Agricultura: terenul agricol era în 2002 de 927 000 ha (din care aproape 600 000 ha sunt îndiguite şi
desecate). Pe judeţe: Constanţa 566 000 ha (80% din suprafaţa judeţului) şi 361 000 ha în judeţul Tulcea
(42 % din suprafaţa judeţului), din care în sectorul privat 327 000 ha în Constanţa şi 176 000 ha în
Tulcea. Arabilul reprezintă 84 % din suprafaţa agricolă a judeţului Constanţa şi 80% din cea a judeţului
Tulcea; păşunile 13,5% (12 % Constanţa şi 17 % Tulcea), vii 2,7 % în ansamblu (3,0% Constanţa, 2,9 %
Tulcea), livezi (0,9 % respectiv 0,5 %), păduri (5% şi 11 %). Se cultivă cereale (69% din arabil în judeţul
Tulcea şi 66% în Constanţa), oleaginoase 16,5 % (floarea soarelui peste 90 %, restul in şi soia), legume
pe 3% din arabil; podgorii la Murfatlar, Nazarcea, Medgidia, Oltina, Niculiţel, Tulcea. Livezi pomicole
specializate pe cireşi, vişini, caişi, gutui, piersici şi nuci, în tot podişul, iar în sud migdali, măslini
(Băneasa). Zootehnia: ovine peste 1 mil capete, porcine 600 000; bovine 177 000; cabaline peste 30 000
capete (inclusiv herghelia Mangalia pentru cai de rasă); avicultura: 3,35 milioane păsări; apicultura: 39
000 familii.
Căile de comunicaţie: scurt istoric: colonii – porturi greceşti, vechi drumuri pietruite încă din epoca
romană. Liberalizarea transportului pe Dunăre (1829), urmat de internaţionalizarea fluviului (1856) şi
amenajarea portului Constanţa 1860-1907, au permis construirea uneia din cele dintâi căi ferate
româneşti: Constanţa – Cernavodă (1857-60) şi apoi podurile feroviare peste Dunăre (1895).Transporturi
maritime, Constanţa se lărgeşte (1960-1970), trafic: 50 mil. t (65% importuri), apoi Mangalia minereuri,
Midia petrol şi Tulcea feroaliaje şi minereu de aluminiu. Transporturi fluviale şi pe canalul Dunăre –
Marea Neagră Ostrov, Cernavodă, Măcin, Isaccea, fluvial; Tulcea, Sulina fluviomaritime; canalul
inaugurat 1984, 64,2 km; lăţime 70-90 m; 5000 tdw.Transporturi feroviare, 460 km căi ferate, din care
102 km linie dublă; 77 km. electrificaţi; căi ferate industriale Medgidia-Năvodari-Constanţa; Lumina-
Palas; Năvodari-Sitorman; noile poduri de 2,5 km peste Borcea şi Dunăre şi de 0,470 km la Agigea peste
canalul Dunăre – Marea Neagră Transporturi rutiere în total 3453 km drumuri în 1996, din care 1317 km
modernizaţi. 782 km sunt drumuri naţionale iar între Vadu Oii, Constanţa, Vama Veche spre Varna, arteră
europeană. Podul Giurgeni-Vadu Oii 1456 m din care 750 m peste apă. În proiect Smârdan–Brăila sau
Galaţi-Brătianu (23 august). Transporturi aeriene aeroporturi internaţionale Mihail Kogălniceanu la 26
km de Constanţa şi Cataloi la 16 km de Tulcea, ambele facilitând accesul turiştilor pe litoral sau în Delta
Dunării.

Potenţialul turistic este deosebit de atractiv prin originalitate şi diversitate, atât prin obiectivele
cultural-istorice cât şi prin cele naturale din podiş sau din vecinătate (delta şi mare). Capacitatea de
cazare este de 125 000 locuri în judeţul Constanţa şi 3000 locuri în Tulcea (inclusiv Delta Dunării).
Subunităţi geografice:
A. Dobrogea de Nord: Munţii Măcin, Podişul Niculiţel, Dealurile Tulcei, Podişul Babadag
B. Podişul Dobrogei Centrale: Podişul Casimcei, Podişul Dăeni-Hârşova şi Podişul Histriei.
C. Dobrogea de Sud: Podişul Medgidiei, Podişul Oltinei, Podişul Cobadin şi Podişul Mangaliei
(litoralul de la sud de Constanţa).
* * * (2005), Geografia României, vol. V, p 644–787 , Editura Academiei Române
5.5. Concluzii. Prin origina şi prin poziţia sa geografică, vecinătatea cu Marea Neagră, Podişul
Dobrogei reprezintă un peisaj aparte între regiunile colinare din România.
5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute
întrebările tip grilă: Limitele Podişului Dobrogei şi a subunităţilor; aspectele lor morfogenetice şi de relief
particularităţile influenţelor climatice pontice; aspecte stepice bio-pedogeografice, populaţia şi aşezările,
activităţile economice legate de resurse şi de poziţia sa geografică.
5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen):
1. Sub ce nume a fost cunoscut în trecut Podişul Dobrogei ?
a) în antichitate Scytia Minor, în sec. al XI-lea Paristrion, iar în sec. XIV Dobrugi-ille
b) Scytia Minor, Paristrion, Dobrugea
c) cunoscut în antichitate sub numele de Paristrion, în sec. XIV turcii l-au numit Dobrugi-ille
2. Care sunt topoclimatele caracteristice în Podişul Dobrogei ?
a) topoclimate de dealuri, de platouri, de litoral
17
b) topoclimatul dealurilor joase (+100C, şi precipitaţii de 550 mm/an) Topoclimat de podiş (+100
+110C, precipitaţii de 450 mm/an şi 40 zile tropicale), Topoclimat litoral (+110C, precipitaţii de 400
mm/an şi peste 220 zile fără îngheţ)
c) topoclimate elementare de pădure, de litoral, de vale, de luncă, de teren cultivat etc
3. Care dintre râurile enumerate fac parte din bazinul hidrografic al Mării Negre ?
a) Teliţa + Taiţa; Slava + Hamangia, Nuntaşi, Casimcea şi Mangalia
b) Carasu, Rasova, Urluia, Ceair
c) Nuntaşi, Casimcea, Ţibrin, Topolog
4. Care dintre rezervaţiile din Podişul Dobrogei, sunt rezervaţii faunistice ornitologice ?
a) Babadag, Valea Fagilor, Comorova, Basarabi, Canaraua Fetei
b) Topalu, Atmagea, Dealu Bujoarele,Hagieni, Cheia Dobrogei
c) Marchelu, L. Sărăturile, Colinele Tătăreşti, Dumbrăveni, Esichioi
5. Din cele 15 oraşe din Podişul Dobrogei, 2 sunt municipii. Care sunt acestea ?
a) Constanţa şi Medgidia b) Constanţa şi Tulcea c) Constanţa şi Mangalia
6. Datorită marii diversităţi petrografice, în Podişul Dobrogei este foarte răspândită industria
materialelor de construcţii. Care sunt carierele pentru calcare ?
a) Turcoaia, Greci, Măcin, Piatra Roşie
b) Sitorman, Sibioara, Luminiţa, Codru, Ceica Mică
c) Hârşova, Topalu, Smeieni, Mircea Voda. Istria, Târgşor
7. Unde se află în Podişul Dobrogei cele mai reprezentative centre ce produc tradiţional covoare ?
a) Constanţa, Mangalia, Babadag
b) Constanţa, Ovidiu, Tulcea
c) Babadag, Sarichioi
5.8. Răspunsul la testele exemple: 1, a; 2, b; 3, a; 4, b; 5, b; 6, b,c; 7,a.
5.9. Teme de casă. Într-un caiet rezervat temelor de casă, răspundeţi, în circa 10 rânduri, la
următoarele întrebări:
a) Care aspecte ale mediului conferă prin unicitatea lor individualitatea Podişului Mehedinţi?
b) În ce constă influenţele submediteraneene?
c) Căutaţi într-o bibliotecă locală sau judeţeană cărţi sau reviste care tratează probleme privind Geografia
României dintre care selecţionaţi doar pe cele care tratează Podişului Mehedinţi şi arealul în care se
gaseşte, notaţi în caiet: autorul, titlul, anul apariţiei şi editura
5.10. Notaţi în caiet câteva nume de localităţi mai importante.
5.11. Capitolul următor se referă la Dealurile Transilvaniei (Depresiunea colinară a Transilvaniei)

VI. Depresiunea colinară a Transilvaniei (pag. 17 – 25)


Introducere.
1. Cunoaşterea acestei unităţi colinare ce face parte integrală din regiunea de orogen; diversitatea
sa morfogenetică şi bio-pedogeografică criterii pentru divizarea în cele patru subregiuni geografice
2. Obiectivul capitolului evaluarea factorilor de mediu natural şi socio-economic ale Depresiunii
colinare a Transilvaniei areal depresionar intracarpatic.
3. Concepte–cheie şi autori. depresiuni, dealuri şi podişuri; procese geomorfologice actuale;
aspecte socio-economice particulare; Tiberiu Morariu, Grigore Posea, Virgil Gârbacea, Ion Mac
4. Rezumatul lecţiei Dealurile Transilvaniei (Depresiunea Colinară a Transilvaniei)
Noţiunile geografice: dealuri, depresiune colinară, coline, bazin, podiş, au fost utilizate pentru
acest areal. În sec. XX, apar mai multe denumiri geografice pentru un teritoriu denumit Transilvania încă
din 1195 (Transiluanae, Terra ulsiluas, transilvaniensis, transiluanus). Astfel, noţiunea clasică de podiş
reflectă doar parţial aspectul peisajului transilvan, în schimb cea de depresiune defineşte mult mai fidel
realitatea: o unitate de relief de origină tectonică, schiţată încă de la sfârşitul mezozoicului şi cu o
evoluţie neîntreruptă, în acelaşi cadru morfogenetic până în prezent. Se consideră (Ielenicz,1999), că
datorită aspectului colinar, este îndreptăţită noţiunea Dealurile Transilvaniei datorită peisajului deluros
predominant (podişurile, în adevăratul sens al cuvântului, apar răsleţ şi de mici dimensiuni), tot aşa cum
geologii folosesc noţiunea Depresiunea Transilvaniei, prin apropierea faţă de sensul de bazin tectonic
intracarpatic.
Poate tocmai de aceea, în ultimele decenii, cu ocazia redactării volumelor I şi al III-lea din tratatul
de Geografia României, s-a impus noţiunea de Depresiune colinară a Transilvaniei apropiată atât de
sensul geologic de bazin sau depresiune cât şi de aspectul actual al reliefului şi anume cel colinar.
18
Amintim că în Geografia României vol. I este definit ...”arie scufundată, umplută cu depozite terţiare şi
transformată ulterior, prin evoluţia postpanonică, într-un relief prin excelenţă deluros, o asociere de
podişuri, dealuri şi depresiuni, în ansamblul căreia se individualizează: Podişul Someşan; Câmpia
Transilvaniei; Podişul Târnavelor; Subcarpaţii Transilvăneni şi Culoarele depresionare Olt-Mureş”…
Aşezare: în centrul ţării, înconjurat de “coroana carpatică“, pe un areal de aproape 27 000 kmp
(11,25% din suprafaţa ţării), legat de exterior prin câteva “breşe“ în relieful mai înalt circular: culoarele
Someşului (la Jibou), al Mureşului (Orăştie-Lipova) şi al Oltului (Boiţa-Turnu Roşu-Cozia)
Limitele: datorită complexităţii contactului cu rama muntoasă înconjurătoare, le vom detalia astfel:
Est: linia de unde se accentuează fragmentarea platoului vulcanic montan (1000 m), coincide cu
denivelarea de 250 m între acesta şi depresiunile sedimentarului panonic, pe care se suprapune şi linia de
separare a pădurilor masive carpatice (care aici coboară mult) de păşunile şi fâneţele de jos.
Sud-est şi Sud: un culoar dominat de Munţii Perşani cu 250-300 m (pe linia Hoghiz, Cuciulata,
Comana de Sus, Veneţia de Sus, Şinca), de Făgăraş şi de Cindrel cu peste 1300 m – în total treptele de
denivelare sunt de aproape 2 000 m spre Făgăraş şi 1 700 m Cindrel – (pe linia Breaza, Sâmbăta de Sus,
Victoria, Turnu Roşu, Răşinari, Orlat, Sibiel, Sălişte, Cărpiniş, Săsciori, Pianu de Sus), linia situată la
altitudini de 6-700 m, la care piemontul se sprijină de munţi.
Sud-vest: linia Pianu de Sus – Blandiana ce separă culoarul Orăştiei de Dealurile Transilvaniei.
Vest: limita este complexă: când abrupturi petrografice, când bazinete, când eroziune diferenţială
etc. cu multe pătrunderi şi retrageri în faţa pintenilor montani, linie de schimbare a folosinţei terenurilor.
Nordvest: pe sub Culmea Meseşului, până la Jibou, apoi la contactul cristalinului cu sedimentarul
Paleogen monoclinal sub măgurile insulare Dealul Mare, Preluca (vecinătate cu Dealurile de Vest).
Nord: sub munţii Lăpuşului, Ţibleşului, Rodnei şi Bârgăului lipsesc depresiunile mari, dar
înlănţuirea bazinetelor de la ieşirea văilor din munte formează un aliniament de localităţi de sub munte:
Suciu de Sus, Târlişua, Coşbuc, Parva, Sângeorz Băi, Ilva Mică.
Geologia şi evoluţia paleogeografică:
Bazinul depresionar s-a schiţat în Mezozoicul superior: fracturile profunde s-au activat şi au
fragmentat masa cristalină (blocul transilvan): blocuri mai înalte: Blaj-Pogăceaua la –3000 m; Făgărş-
Perşani la –1200 m şi Pod. Someşan-Prisnel la – 2000 m, separate de blocuri afundate la –6000 m (Turda-
Beclean), la –6500 m (Odorhei-Deva) şi –8000 m (al Târnavelor). Pe acest fundament compartimentat s-
au depus sedimente în mai multe cicluri:
Paleogen: Eocen argile vărgate inferioare; Oligocen nisipuri, calcare grezoase şi coraligene (Hoia);
Neogen: în Miocen depozite marine şi salmastre badeniene; în Acvitanian, argile şi gresii cu cărbuni;
în Burdigalian strate de Coruş (conglomerate, gresii, nisipuri) şi strate de Chechiş (marne argile, argile
marnoase), în Badenian are loc marea transgresiune transilvană, sincronă cu erupţiile vulcanice ce au
generat tuful de Dej, urmată de un facies cu sare care a migrat către periferie: în vest Ocna Dejului, Sic,
Cojocna, Turda, Ocna Mureşului, Aiud-Ocnişoara; Păuca-Ocna Sibiului; către est, Şieu-Odorhei-Sovata-
Praid; Lueta-Rupea. Această migrare s-a datorat presiunii mari a stivelor de sedimente depuse ulterior
(sarmato-pliocene), iar în centru s-au format domuri şi brahianticlinale (cu structuri gazeifere); în
Sarmaţian, dezvoltat în tot bazinul, argile, marne, nisipuri, cu intercalaţii de cinerite (tufuri de Dej,
Hădăreni, Ghiriş, Ileanda Mare etc.) iar la sfârşitul acestuia se blochează legăturile cu exteriorul, astfel că
în Ponţian se colmatează lacul transilvan.
Relieful:
Morfografia şi morfometria se înscriu în fizionomia regiunilor deluroase. Doar la vest de Someşul
Mic şi la sud de Târnava Mare apar fragmente de podişuri. În rest sunt numai dealuri rotunjite separate de
văi largi şi foarte largi.
• Interfluviile majore au direcţia est–vest sau nord-est–sud-vest ;
• Văile largi au aceeaşi direcţie, cu excepţia culoarului Mureşului avale de Mirăslău, nord–sud;
• Depresiunile majore sunt doar pe latura sudică şi estică;
Din punct de vedere altimetric media este 425 m, dar cele mai mari altitudini în est (Bicheş, 1 080
m, Firtuş 1 060 m, Şiclod 1 028 m, Rez, 932 m) şi nord (Culmea Breaza 975) între Târnava şi Someş 500-
750 m aproape 30% din total; culmile joase şi culoarele de vale au 300-500 m şi o pondere de 56% din
total. Cele mai joase altitudini sunt pe culoarele Someşului şi Mureşului. Energia de relief este mai mare
pe culoarele de vale în sectoarele care traversează regiuni înalte (300 m), iar cele mai mici valori (sub 100

19
m), sunt pe văi secundare; geodeclivitatea se înscrie în trei clase: I, cueste, râpe de desprindere şi frunţi de
terase peste 250; II, versanţi 10-250; III, lunci, terase, glacisuri, sub 100.
Treptele de relief: uscatul s-a realizat treptat de la nord-vest către centru începând din sarmaţian
superior şi până la începutul dacianului ca o câmpie fluvio-lacustră. Înălţarea sacadată din pliocenul
superior a condus la formarea dealurilor şi podişurilor. De aceea suprafeţele de eroziune din această
unitate de relief au fost diferit apreciate atât în studii generale, de sinteză (Geografia fizică a R.P.R.,
1956; Monografia Geografică a R.P.R., 1960; Geografia României, vol. III, 1987), cât şi în cele regionale
(Mihăilescu, 1935; Posea, 1960) sau locale (Pop, 1975). Astfel, David (1945) dă 3 suprafeţe (Proştea,
Agârbiciu şi Secaş); Posea (1960, 1969, 1974), Pop (1975, 2001), Gârbacea (1956, 1960), Orghidan
(1960), Mac (1972) Josan (1979), Popescu (1981), şi în tratatul Geografia României vol. I (1983): o
suprafaţă de nivelare (550-650) şi două nivele de eroziune (400-500 şi 300-350), iar Podişul Secaşelor
(Amnaş 550-620) şi Secaşe (450-550). În concluzie sunt 3 suprafeţe: superioară (în nord şi nord-vest,
700-800 m), medie (600 m, în centru) şi inferioară (400-450 şi 350-400 m) mai ales în Câmpia
Transilvaniei şi Podişul Secaşelor.
Terasele. Sunt în număr de 7-8 (inclusiv treapta de luncă înaltă) cele peste 50-55 m sunt
fragmentare. După Posea et al (1974) terasele reper sunt: 30-35 m; 50-60 m şi 90-125 m. Ulterior,
Popescu (1981) a identificat Depresiunea Făgăraşului 3 terase, apar ca glacisuri-terasă dispuse în evantai.
Luncile depăşesc frecvent 1000 m lăţime, panta este de 0,7-1,2 m/km iar grosimea depozitelor este
mare (6-10 m) iar la Someşeni, în aria de subsidenţă, peste 15 m.
Relieful structural şi petrografic: monoclinal cu 2-3 fronturi cuestice (Podişul Someşan, Năsăud,)
tot aici bazinete de contact subsecvente; cutat legat de tectonica sării (cute diapire) migrate spre
periferiile estice şi vestice, bazine sinclinale şi culmi anticlinale; în vestul Podişului Târnavelor domuri:
cueste circulare, reţea adaptată (văi consecvente radiare şi subsecvente în arc de cerc)
Litologia argiloasă marnoasă: mlaştini, spălări, torenţi, alunecări; în roci slab cimentate văi înguste,
poliţe structurale, interfluvii rotunjite; roci dure sau alternanţe: trepte, şiroire, torenţi,
Evoluţia reţelei hidrografice a ţinut seama de variaţia locală sau regională a diferitelor nivele de
eroziune. Carpaţii au impus o reţea hidrografică concentrică, ce converge spre centrul depresiunii. După
deschiderea legăturilor către exterior, s-au impus noi nivele de bază (Panonic, Getic) şi noi axe
hidrografice, iar pe lângă acestea, un rol însemnat l-a avut şi jocul tectonic al blocurilor din fundament
care au impus în relieful de suprafaţă formarea unor culoare cu caracter colector.
Clima
Deschiderea spre sud-vest şi nord-vest, a favorizat dominanţa circulaţiei din vestul şi din nord-vestul
continentului. Arcul carpatic protejează depresiunea faţă de curenţii de aer rece din est sau torid din sud şi
asigură stagnarea aerului, iar versanţii munţilor din sud şi din vest favorizează masele foehnale.
Specific este topoclimatul dealurilor înalte (până la 800 m) şi joase (300-500 m) şi cel al culoarelor
de vale (Olt, Mureş, Târnave, Someşe).
Climatul dealurilor şi podişurilor înalte (peste 550 m) se desfăşoară în Podişul Hârtibaci, o parte din
Podişul Someşan şi mai ales în Subcarpaţii Transilvaniei. Primeşte cca 110-115 kcal/cm2 şi are un
potenţial termic scăzut (70C anual, iarna de -4 -20C iar vara de 180C). Îngheţul e posibil cca 110-130 zile
pe an. Plouă în medie 125 zile pe an, din care 30-35 de zile sub formă de zăpadă, însumând peste 700
mm.
Climatul dealurilor şi podişurilor joase (sub 550 m) este caracteristic vestului şi centrului Dealurilor
Transilvaniei, unde radiaţia solară atinge în medie 115-117 kcal/cm2, iar temperaturile medii anuale trec
de 80C. Iarna valorile termice sunt apropiate de cele din spaţiul dealurilor înalte (-40 C) în schimb verile
sunt mai calde, 18-200C, mai ales în culoarul Mureşului, avale de Teiuş. Şi precipitaţiile sunt mai reduse
atât ca durată (120 zile) cât şi cantitativ (550 mm), din care ninsorile au loc în 20-30 zile.
Pe această suprafaţă activă, au o mai mare reprezentativitate topoclimatele elementare de dealuri,
cele de pădure şi cele de culoar de vale.
Apele
Apele subterane cantonate în structurile paleogene din vest şi nord-vest, se disting prin mineralizare
(sulfatate şi clorurate) şi duritate deosebită. În centru, unde freaticul este cantonat în structuri de domuri,
apele conţin carbonaţi şi sulfaţi, iar duritatea este medie.
Apele de suprafaţă, fac parte din trei mari bazine hidrografice: Someş (35% din totalul Dealurilor
Transilvaniei), Mureş (48,5%), Olt (16%) şi numai într-un foarte mic areal (0,5% din total) apele sunt
colectate de Crişul Repede. După debite şi alimentare se disting următoarele tipuri:
20
Tipul Carpato-Transilvan cuprinde ape cu izvoare carpatice şi alimentare pluvio-nivală bogată. Cele
mai mari debite ale acestui tip se înregistrează primăvara-vara, iar cele mai scăzute în septembrie. Ele au
însă un aport important la creşterea debitelor colectorilor ce traversează spaţiul colinar: pe Someş de la 17
la 75 m3/sec, pe Mureş de la 11 la 120 m3/sec, iar pe Olt de la 75 la 110 m3/sec. Cele mai mari debite
înregistrate vreodată, mai 1970, au provocat inundaţii catastrofale pe Someş, Mureş şi Târnave,
precipitaţiile abundente din bazinele montane suprapunându-se topirii zăpezilor.
Tipul Transilvan, are o răspândire locală, în bazinele mici autohtone (Hârtibaci, Almaş, Lechinţa) cu
alimentare pluvio-nivală moderată.
Lacurile, deşi sunt numeroase, nu ocupă suprafeţe mari. Cele antropogene au cuvete de origină
variată: peste 70 sunt instalate pe foste exploatări de sare, iar cele din spatele barajelor, în parte, au cuvete
naturale anterioare. Lacurile naturale sunt cele din luncile marilor râuri, cele de tasare, sau cele dintre
valurile de alunecare ori în spatele barajelor formate de alunecări.
Vegetaţia şi Fauna
Dealurile Transilvaniei fac parte din Provincia biogeografică dacică care cuprinde în acest spaţiu o
serie de biotopuri, corespunzătoare unor asociaţii vegetale etajate, prezintă o structura a vegetaţiei şi
faunei influenţată de patru factori:
- poziţia dealurilor între lanţurile carpatice;
- desfăşurarea acestora pe trepte de relief între 250 şi 1 000 m ;
- evoluţia recentă a climatului şi etajarea climatică impusă de treptele de relief;
- activitatea antropică de reducere constantă a fondului forestier.
Etajul fagului şi al amestecului cu carpen sau gorun este alcătuit din păduri de fag pe interfluviile de
peste 700 m, etaj reprezentat insular în Dealurile Năsăudului, Culmea Brezei, culmi din Podişul Someşan,
sau mai extins în masivele deluroase din Subcarpaţii Transilvăneni. În estul Podişului Hârtibaciului
pădurile cuprind şi carpen, iar sus pe versanţi, gorun. Pajişti secundare cu pir şi fâneaţă.
Etajul intermediar al gorunului, la care se adaugă carpen, tei şi gârniţă, ocupă cea mai mare parte a
Dealurilor Transilvaniei, cu altitudini între 400 şi 700 m (Pod. Someşan, nord-vestul Câmpiei
Transilvaniei, glacisurile marginale). La aceste esenţe se adaugă un bogat subarboret (corn, alun, sânger,
lemn câinesc, porumbar, măceş) şi pajişti secundare (Agrostis tenuis)
Etajul stejăretelor, sub 500 m, se dezvoltă mai ales în sud-vestul DT şi pe culoarele Someşului,
Mureşului şi Târnavelor. Pe lângă stejar, remarcăm stejarul pufos avale de Aiud şi Sighişoara. Pădurile de
stejari seculari de la Tg. Mureş (Corneşti) şi S. (Stejeriş) ca şi pajiştile cu bujor românesc (Paeonia
tenuifolia) de la Zău de Câmpie, sunt ocrotite.
Vegetaţia intrazonală este prezentă în lungul râurilor (sălcii, plopi) şi în numeroase fâneţe higrofile.
Fauna pădurilor de foioase este bogat reprezentată de elemente cinegetice (cervidee, mistreţi), de
lup şi de o mare varietate de păsări, insecte etc. În râuri, peştii din etajul colinar şi de câmpie (lin, ştiucă,
crap, clean)
Solurile
Condiţiile biopedogeografice din Dealurile Transilvaniei au individualizat 17 tipuri de soluri din
clasele: cambice (în nord şi est, în Depresiunea Făgăraş şi Cul. M. apar soluri brune mezobazice, brun
acide); argilo-iluviale (podzoluri, dintre care soluri brune podzolite, în est şi nord, cele argilo-iluviale în
vest şi sud-vest, brun roşcate în P.S., luvisoluri în D.F.) şi molisoluri (cernoziomuri argilo-iluviale în
centrul şi vestul C.T., vertisoluri în Depres. Apoldului, rendzine în vestul Podişului Someşan, Dealurile
Ciceului şi pseudorendzine în Dealurile Târnavelor şi Podişul Secaşelor); dar şi soluri intrazonale
(hidromorfe respectiv soluri negre de fâneaţă în Pod. Secaş şi bazinul Hârtibaciului; halomorfe,
solonceacuri în regiunea cutelor diapire şi soluri slab formate aluviale şi erodisoluri).
Populaţia şi aşezările
Consideraţii istorico-geografice puncte de locuire încă din paleolitic ce devin aşezări în neolitic,
continuate cu o intensă populare în epocile dacică şi daco-romană, în parte la contactul cu muntele, dar şi
la confluenţe hidrografice ori pe lângă exploatările de sare (Dej, Sic, Cojocna, Ocna Sibiului) Cele mai
importante aşezări ce datează de atunci sunt Napoca, Potaissa, Apulum. În intervalul sec. II – X populaţia
autohtonă asimilează goţii, slavii, pecinegii, ce migrau prin Transilvania. În secolul XIII, consemnăm
voievodatul lui Gelu în nordvest, iar în sud se cristalizaseră ţările Făgăraşului şi Amnaşului, în timp ce
regii unguri colonizează în sud saşii, iar în est secuii. Dezvoltarea economică pe baze meşteşugăreşti,
(sec. XVI – XIX) apoi industriale (XIX – XX).
Caracteristici demografice
21
Dealurile Transilvaniei au în cuprinsul lor 9 judeţe, dintre care doar unul, Mureş face parte integrală
din Dealurile Transilvaniei. Între aceste limite, sunt 38 de oraşe şi peste 350 de comune, locuite în total de
peste 4,2 milioane cetăţeni (19 % din populaţia ţării). Depopularea satelor, mai ales de pe interfluvii
(plecări definitive spre centre industriale, dar şi emigrări masive) a permis populaţiei din aşezările de pe
glacisuri, văi şi culoare de vale, să crească numeric, mai ales pe baza sporului migratoriu dinspre satele
colinare mici. Astăzi populaţia a scăzut sub 3,8 milioane locuitori, aceeaşi tendinţă fiind în aproape toate
oraşele, excepţie fac Teiuş (unde s-a retras o parte din populaţia originară de aici care a lucrat în industria
din Alba Iulia sau Aiud şi a fost disponibilizată) şi Copşa Mică (după încetarea activităţii unor ramuri ale
industriei chimice locale, în spaţiile de locuit de aici populaţia rămasă ce s-a orientat spre alte activităţi,
iar cea nou venită are un spor natural pozitiv).
Natalitatea, la nivelul recensământului din 1992, avea valori apropiate de media pe ţară (12 ‰), iar
la oraşe era chiar mai mare cu 1-2 ‰. Ulterior, natalitatea a scăzut, (11,5 ‰ în 2002) mai ales în mediul
rural astfel că azi oscilează între 8,8 ‰ în jud. Cluj şi peste 12,5 ‰ în judeţul Bistriţa – Năsăud.
Mortalitatea, era mai mică (9,1 ‰ în 1992) decât media pe ţară, dar a crescut în ultimii ani (10,5 ‰
în 2002), căci în multe regiuni a plecat populaţia tânără, pe arii foarte întinse din Câmpia Transilvaniei şi
Podişul Someşan, predomină azi populaţia vârstnică.
Soldul natural are valori diferenţiate teritorial. În general, a scăzut de la 2,1 %0 (1992) la 1,5 %0
(2002). Judeţele cu sold pozitiv: Sălaj, Alba, iar în Bistriţa Năsăud aproape dublu (2,6‰) faţă de cel
mediu pe ţară, pe când în judeţele Sibiu (-3,2 ‰) şi Cluj (-4,5 ‰) este un sold natural negativ.
Densitatea populaţiei are în mod tradiţional valori ridicate (90 loc./km2) apropiate de media pe ţară.
Cele mai mari valori sunt în jurul oraşelor mari (Cluj, Sibiu, Făgăraş, Alba, peste 400 loc/km2) şi mijlocii
(Bistriţa, Dej, Sighişoara, Mediaş, 100-300 loc/km2), precum şi în lungul Târnavelor, Mureşului şi
Someşului. Cele mai mici, sub 25 loc./km2, se înregistrează pe dealurile Subcarpaţilor Transilvăneni şi ale
Podişului Hârtibaciului.
Caracteristicile aşezărilor
Între secolele I Î.Hr. şi III D.Hr., apar numeroase aşezări: dacice (unele fortificate), daco-romane
(oraşe, castre, şi sate la exploatările de sare, de calcar), cele mai multe situate mai ales pe drumurile
Daciei romane, dar şi cele ce asigurau legătura cu exteriorul.
Între secolele IV şi XII, D.Hr., reţeaua de aşezări se dezvoltă lent. Apoi, după sec. XII se dezvoltă
tumultuos, cele mai multe localităţi având atestări din această perioadă.Raportul urban/rural: în 1956 era
30/70 %; în 1996 era 40/60 %; în 2002 36/64 %
Aşezările urbane: în unitatea geografică Dealurile Transilvaniei sunt 38 de oraşe (din care 14
municipii), care însumau în 1992: 1 534 581 locuitori. În 10 ani populaţia urbană a scăzut cu aproape 200
000 de locuitori, ajungând în 2002 la 1 378 864. Aceste oraşe se clasifică după numărul de locuitori
astfel: 1 oraş foarte mare (peste 300 000 loc.), 2 mari (100 000 – 300 000 loc.), 4 mijlocii (50 – 100 000
loc.), 24 mici (10 000 – 50 000) şi 7 foarte mici (sub 10 000 loc.).

Populaţia oraşelor la recensământul din 2002 şi funcţiile economice ale acestora.


Nr. Oraşul Populaţia Populaţia Funcţia
crt. 1995 2002 economică
1. Alba Iulia 73 239 66 406 Complexă
2. Blaj 22 246 20 765 Industrială/servicii
3. Aiud 29 191 28 934 Mixt
4. Ocna Mureş 16 001 15 503 Industrială
5. Sebeş 30 010 27 698 Industrială/servicii
6. Teiuş 7 243 7 284* Ind/agricol/servicii
7. Bistriţa 88 199 81 529 Complexă
8. Beclean 11 962 10 878 Ind/agricol/servicii
9. Năsăud 11 731 10 582 Ind/agricol/servicii
10. Făgăraş 45 426 36 121 Mixtă
11. Victoria 10 831 9 059 Industrială
12. Rupea 6 236 5 759 Ind/agricol/servicii
13. Cluj Napoca 330 841 317 953 Complexă
14. Dej 41 585 38 437 Industrială
22
15. Turda 61 776 55 887 Mixtă
16. Câmpia Turzii 29 929 26 823 Industrială
17. Gherla 24 612 24 083 Ind/agricol/servicii
18. Huedin 10 286 9 439 Ind/agricol/servicii
19. Odorheiu Secuiesc 39 037 36 948 Industrială/servicii
20. Cristuru Secuiesc 11 212 9 672 Ind/agricol/servicii
21. Târgu Mureş 166 972 150 041 Complexă
22. Sighişoara 36 486 32 304 Industrială/servicii
23 Iernut 9 889 9 253 Ind/agricol/servicii
24 Luduş 18 969 17 497 Ind/agricol/servicii
25 Reghin 39 265 36 126 Ind/agricol/servicii
26 Târnăveni 30 266 26 654 Industrială
27 Sovata 12 178 11 614 Ind/agricol/servicii
28 Sibiu 170 139 154 892 Complexă
29 Mediaş 63 204 55 153 Industrială
30 Agnita 12 342 10 894 Ind/agricol/servicii
31 Avrig 15 618 14 260 Ind/agricol/servicii
32 Cisnădie 17 484 15 648 Industrială/servicii
33 Copşa Mică 5 229 5 369* Industrială
34 Dumbrăveni 8 800 8 419 Industrială
35 Tălmaciu 9 366 8 837 Industrială/servicii
36 Ocna Sibiului 4 322 4 102 Ind/agricol/servicii
37. Jibou 12 476 11 306 Mixtă
Agricol/
38. Tg Lăpuş 14 387 13 355
ind/servicii
* Oraşe a căror populaţie a crescut

Aşezările rurale: 64 % din populaţie (cca 3,5 milioane) locuieşte în cele 353 sate (2002), răspândite
pe toate formele de relief. Cele mai multe, 80 % din sate, sunt aşezări mici (sub 500 loc) situate la obârşii
şi izolate, depărtate de căi de comunicaţie şi aşezări mijlocii (500-1 500 loc.) pe toate formele şi treptele
de relief. Aşezările mari (peste 1 500 loc.) pe terasele Mureşului, Târnavelor, Cibinului, în general în jurul
oraşelor şi în depresiuni mari pe rama Dealurilor Transilvaniei.
Activităţile economice
Industria Activitatea artizanală are tradiţii vechi, căci meşteşugarii erau organizaţi în bresle încă din
sec. al XIV-lea: tăbăcari, pielari, sticlari, croitori, lemnari, armurieri, pietrari, argintari etc. În sec. al.
XVIII-lea iau naştere manufacturi, în sec. al XIX-lea primele activităţi industriale: textilă, alimentară,
lemn, materiale de construcţii, apoi în sec. XX, se diversifică: gaze naturale, chimică, maşini unelte. În
prezent procesul de privatizare a unităţilor industriale a impus restructurarea şi reconversia forţei de
muncă.
Ind. Energetică Se extrag cărbuni bruni (baz. Almaş), gaz metan (în Podişul Târnavelor la Nadeş,
Delenii, Filitelnic, Miercurea Nirajului, Sângeorgiu, Teleac, Bogata de Mureş, Bazna, Mediaş, Nou
Săsesc, Ilimbav Axente Sever, Săcel; în Câmpia Transilvaniei la Ţaga, Geaca, Zău de Câmpie, Luduş,
Şincai, Sărmaşu). Se produce energie electrică prin termocentralele de la Aghireş, Fântânele, Iernut şi
prin hidrocentralele mici de pe Olt, Sebeş, Someş etc.
Ind. Siderurgică,debutează în 1920 la Câmpia Turzii, apoi Beclean, Aiud şi Alba Iulia (fontă).
Metalurgie la Copşa Mică (zinc) în curs de desfiinţare.
Ind. Construcţiilor de Maşini cu numeroase ramuri: electrotehnice şi maşini unelte la Cluj Napoca,
Târgu Mureş; subansamble auto, material rulant Mârşa, Mediaş, Sibiu, Reghin, Tg. Mureş; utilaj chimic:
Făgăraş, Bistriţa, Sibiu; utilaj textil la Tg.Mureş, Cluj, Sighişoara; utilaj şi maşini agricole Aiud, utilaj
minier Alba Iulia, uz casnic la Mediaş, Ocna Mureş; aparate de măsură la Sibiu
Ind. Chimică produse clorosodice la Ocna Mureş, Turda, Târnăvrni; azot Făgăraş, Tg. Mureş;
medicamente Cluj Napoca; vopsele coloranţi Odorhei; îngrăşăminte Făgăraş, Tg. Mureş.
Ind. Materialelor de Construcţii. Materiale naturale: calcar (Cuciulata, Glod, Răstoci, Sănduleşti),
nisip la Aghireş, Feleac, Gârbău; tufuri (Dej, Apahida, Şercaia), bazalt (Rupea), balastiere, argilă
23
bentonitică Ocna Mureş, Ind. prelucrătoare: ceramică brută foarte răspândită, ceramică fină (vase şi
obiecte de décor la Cluj Napoca, faianţă Sighişoara, Târnăveni, Albeşti), sticlă (Târnăveni, Mediaş,
Albeşti); semicristal (Mediaş, Avrig, Turda); ciment (Turda, Hoghiz); prefabricate de beton etc.
Ind. Lemnului cherestea (Reghin, Sovata, Sibiu, Dej, Sebeş, Bistriţa), plăci aglomerate sau
fibrolemnoase (Blaj, Dej, Regin, Gherla), mobilă (Tg. Mureş, Cluj Napopca, Bistriţa, Sebeş, Dej,
Odorhei).Ind. Celulozei şi hârtiei: moara de hârtie Tălmaciu de la 1571, Dej, Cluj, Petreşti, Prundu
Bârgăului
Ind. Textilă lână (Sibiu, Orlat, Cisnădie, Sălişte, Mediaş, Cluj Napoca), bumbac (Cisnădie filatură
ţesătorie; Tâlmaciu aţă; Sighişoara ţesătorie) in şi cânepă (topitorii la Beclean, Luduş, Dumbrăveni,
filatură Cristuru Secuiesc; tricotaje Cluj), ciorapi (Agnita, Sibiu, Sebeş), confecţii (Cluj, Sighişoara, Tg.
Mureş, Sibiu, Odorheiu Secuiesc) covoare la Tălmaciu. Ind. Pielăriei şi încălţămintei Cluj Napoca,
Sibiu, Sebeş, Mediaş, Tg. Mureş, Agnita
Ind. Alimentară: morărit (Cluj Napoca, Dej, Tg. Mureş, Mediaş, Sibiu, Bistriţa); zahăr (Luduş, Tg.
Mureş, Cluj Napoca, Sibiu), carne (Mediaş, Sibiu, Tg. Mureş), lactate (Tg. Mureş, Cluj Napoca, Reghin,
Luduş, Alba Iulia), conserve, bere, vin, ţigarete.
Agricultura
La început, predomina creşterea oilor şi unele culturi cerealiere pe văi. În perioada următoare, sec.
XVI-XIX se defrişează multe păduri permiţând extinderea culturilor şi se introduc în cultură plante noi:
porumb, cartof, tutun (sec. XVIII) sfecla (sec. XIX).
Modul de folosinţă a terenurilor suprafaţa terenurilor agricole variază de la 70-85% în zonele joase
din lunci şi de pe glacisuri şi terase, la 10-25% pe dealurile înalte. Suprafaţa ocupată de păduri variază de
la 8-15% în Câmpia Transilvaniei, la 45-55% în zona circumtransilvană la limite. Se cultivă cereale
porumb, grâu de toamnă, orz, secară etc(20-70 %), plante de nutreţ 5-20%, oleaginoase (floarea soarelui,
soia, in), plante tehnice (sfecla, in, tutun, hamei), Legumicultura bazine legumicole şi cartofi 5-8%.;
Pomicultura măr, prun, păr, nuc. Sunt renumite bazinele Bistriţa, Agriş-Almaş, Sibiu,
Feleac,Reghin. Viticultura se bazează pe marile podgorii de pe Târnave (Blaj, Crăciunel, Mediaş, Daneş,
Şeica Mică, Axente Sever) Mureş (Ciumbrud, Aiud, Jidvei, Şard, Ighiu) care dau producţii de calitate.
Creşterea animalelor păşunile şi fâneţele ocupă între 20 şi 40 % din terenul agricol. Se cresc: ovine
în jud. Sibiu şi Braşov; bovine în centru şi est, porcine la Şercaia, Bahna, Sibiu, Galda etc., iar în sud
bubaline, avicultura Tg. Mureş, Cluj Napoca, Sibiu.
Transporturile
Reţeaua de drumuri puternic influenţată de relief – culoarele de vale şi depresiunile mari. Primele
căi ferate Arad – Alba Iulia (1868), Oradea – Cluj (1870), Cluj – Dej –Bistriţa (1884); azi 1300 km din
care peste 1000 electrificate; 225 km căi ferate înguste.Primele artere rutiere, romane: Sarmisegetuza –
Apullum – Potaissa – Napoca – Porolissum. Azi densitatea reţelei rutiere judeţene între 20 – 36
km/100km2. Drumuri europene E60, E68, E81 şi 16 legături transcarpatice
Aeroporturi Cluj Napoca, Sibiu, Tg. Mureş
Turismul
Potenţial turistic: natural (peisaje, rezervaţii, monumente ale naturii, lacuri, ape mineralizate) şi
socio-cultural variat: castre, cetăţi, biserici fortificate, mănăstiri, monumente de arhitectură şi case
memoriale, etnografie, artă populară, festivaluri, locuri istorice. Se disting zone etnofolclorice: Mureş,
Năsăud, Bistriţa, Zalău, Someş, Mărginimea Sibiului, Odorhei, Făgăraş, Târnava. Centre turistice:
Sighişoara, Sibiu, Biertan, Alba Iulia, numeroase staţiuni balneare
Unităţile şi subunităţile geografice
A. Dealurile şi depresiunile peritransilvane (circumtransilvane) Subcarpaţii Lăpuşului,
Dealurile Năsăudului, Dealurile Bistriţei, Subcarpaţii Transilvaniei, Depresiunea Sibiu, Depres.
Făgăraşului, Depres. Sălişte, Depres. Apold, Culoarul depres. Alba Iulia-Turda Dealurile feleacului,
Depres. Huedin, Depres. Almaş-Agrij.
B. Podişul Someşan: Podişul Boiu, D. Ciceului, D. Dejului, D. Clujului, Cul. Someşului.
C. Câmpia Transilvaniei: Dealurile Fizeşului, Dealurile Sărmaşului)
D. Podişul Târnavelor: Dealurile Târnavei Mici, Podişul Hârtibaciului, Podişul Secaşelor
* * * (1987), Geografia României, vol. III, p 493–659 , Editura Academiei Române
5.5. Concluzii. Prin evoluţia într-o arie de orogen, Depresiunea colinară a Transilvaniei reprezintă
un peisaj aparte prin asocierea depresiunilor, culoarelor de vale, dealurilor şi podişurilor, influenţate de

24
circulaţia climatică vestică dar şi de adăpostul oferit de culmile montane din jur. Un mediu natural şi
socio-economic ce a favorizat o îndelungată evoluţie a aşezărilor şi activităţilor economice.
5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute
întrebările tip grilă: Poziţia geografică şi limitele; subunităţile mari şi cele interioare (dealuri, depresiuni, ,
podişuri, văi), originalitatea proceselor geomorfologice şi a reliefului clasto-carstic; particularităţile
influenţelor climatice; aspecte originale bio-pedogeografice, populaţia şi aşezările, resurse şi activităţi
economice.
5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen):
1. Când au avut loc depuneri de cinerite în Depresiunea Colinară a Transilvaniei ?
a) în Badenian erupţiile vulcanice ce au generat tuful de Dej
b) în Badenian (tufuri de Dej) şi Sarmaţian (tufuri de Dej, Hădăreni, Ghiriş, Ileanda Mare)
c) în Sarmaţian, (intercalaţii de cinerite: tufuri de Dej, Hădăreni, Ghiriş, Ileanda Mare etc).
2. Depresiunea Colinară a Transilvaniei are o altitudine medie de 425 m. Unde sunt situate cele mai
mari şi cele mai mici altitudini
a) cele mai mari în partea nordică şi cele mai mici în lungul Oltului
b) cele mai mari în partea estică şi cele mai mici în lungul Someşului şi Mureşului
c) cele mai mari în Subcarpaţii Transilvăneni şi cele mai mici ieşirea Mureşului şi Someşului
3. Ce subunităţi din Depresiunea Colinară a Transilvaniei au un topoclimat de dealurilor înalte ?
a) Podişul Hârtibaciului, Câmpia Transilvaniei şi Depresiunea Făgăraşului
b) Subcarpaţii Transilvăneni, Pod. Hârtibaciului şi parţial Someşan
c) Culoarul Mureşului, Someşului şi Oltului
4. Care dintre cei trei mari colectori (Someş, Mureş şi Olt) înregistrează cele mai mari creşteri ale
debitului între intrarea şi ieşirea din Depresiunea Colinară a Transilvaniei ?
a) Someşul (de la 17 la 75 m3/sec)
b) Mureşul (de la 11 la 120 m3/sec)
c) Oltul (de la 75 la 110 m3/sec)
5. În ce judeţe din Depresiunea Colinară a Transilvaniei se înregistrează un sold natural negativ al
populaţiei ?
a) Sibiu şi Cluj
b) Sălaj şi Alba
c) Bistriţa Năsăud
6. Ce regiuni din Depresiunea Colinară a Transilvaniei au cele mai mici densităţi ale populaţiei ?
a) Podişul Hârtibaciului
b) Subcarpaţii Transilvăneni
c) Câmpia Transilvaniei
7.122. În ce judeţe din Depresiunea Colinară a Transilvaniei sunt cele mai multe oraşe ?
a) Mureş, Sibiu
b) Sibiu, Braşov
c) Braşov, Mureş
8. De unde se extrage gaz metan în Câmpia Transilvaniei ?
a) Nadeş, Delenii, Filitelnic, Miercurea Nirajului, Sângeorgiu, Teleac,
b) Bogata de Mureş, Bazna, Mediaş, Nou Săsesc, Ilimbav, Axente Sever, Săcel
c) Ţaga, Geaca, Zău de Câmpie, Luduş, Şincai, Sărmaşu
9. Care sunt centrele industriei textile specializate în prelucrarea lânii ale Depresiunii Colinare a
Transilvaniei ?
a) Sibiu, Orlat, Cisnădie, Sălişte, Mediaş, Cluj Napoca
b) Beclean, Luduş, Dumbrăveni, Cristuru Secuiesc
c) Cisnădie; Tâlmaciu, Sighişoara,Tg. Mureş, Sibiu, Odorheiu Secuiesc
10. Care au fost primele căi ferate construite în Depresiunea Colinară a Transilvaniei ?
a) Arad – Alba Iulia, Oradea – Cluj şi Cluj – Dej –Bistriţa
b) Timişoara – Făget – Deva şi Oradea – Cluj
c) Cluj – Războieni – Târgu Mureş şi Arad – Alba Iulia

5.8. Răspunsul la testele exemple: 1,b; 2,c; 3,a; 4, b; 5, a; 6,a,b; 7,a; 8, c; 9, a; 10,a.
5.9. Teme de casă. Într-un caiet rezervat temelor de casă, răspundeţi, în circa 10 rânduri, la
următoarele întrebări:
25
a) Care aspecte ale mediului conferă prin unicitatea lor individualitatea Podişului Mehedinţi?
b) În ce constă influenţele submediteraneene?
c) Căutaţi într-o bibliotecă locală sau judeţeană cărţi sau reviste care tratează probleme privind Geografia
României dintre care selecţionaţi doar pe cele care tratează Podişului Mehedinţi şi arealul în care se
gaseşte, notaţi în caiet: autorul, titlul, anul apariţiei şi editura
5.10. Notaţi în caiet câteva nume de localităţi mai importante.
5.11. Capitolul următor se referă la Dealurile de Vest

VII. Dealurile Vestice (pag. 25 – 28)


Introducere.
1. Cunoaşterea acestei unităţi ce face parte din regiunea de orogen; a rolului structurii faliate în
dispunerea sinuoasă a dealurilor; evoluţia piemonturilor şi glacisurilor; influenţele climatice vestice şi
zonalitatea latitudinală, efecte asupra celorlalte componente ale mediului, potenţialul uman, resurse şi
activităţi economice, căile de comunicaţie şi regiunea transfrontalieră vecină
2. Obiectivul capitolului evaluarea diferenţierilor latitudinale ale factorilor de mediu şi a tranziţiei
de la munte la câmpie a modului de utilizare a terenurilor; centrele urbane mari şi arealele de interferenţă
urban/rural; impactul îndelungatei activităţi economice asupra mediului natural şi socio-economic.
3. Concepte–cheie şi autori. relieful de dealuri piemontane şi măguri dezvoltate pe roci dure
cristaline şi eruptive; impactul legăturilor transfrontaliere oferite de căile de comunicaţie asupra aşezărilor
şi economiei. Alexandru Savu, Ignatie Berindei, Grigor Pop, Grigore Posea, Nicolae Josan, Gh. Măhăra
4. Rezumatul lecţiei Dealurile de Vest
Generalităţi. Treaptă de tranziţie între munţii din est (Grupa nordică a C. Orientali, M. Apuseni şi M.
Banatului) şi Câmpia de Vest, se prezintă ca o fâşie pe direcţia nord-sud, cu lăţimi între 5 şi 30 km şi întreruperi în
dreptul M. Zărandului şi Locvei. Între Meseş şi Gutâi se învecinează cu Podişul Someşan. Au aspect de dealuri
piemontane joase, cu peisaj colinar, supus influenţelor climatului oceanic. Vegetaţie naturală redusă ca urmare a
presiunii antropice ridicate: arabilul atinge 60 – 70 % din totalul agricolului,. Limite. Desfăşurate între Nera şi
Someş, sunt menţionate şi sub numele de Dealurile Banato – Someşene. Spre munte limita prezintă sinuozităţi ce
urmăresc conturul munţilor, un contact complex, mai ales în depresiunile-golf,
Geologia. Conturarea acestei unităţi geografice a fost impusă de evoluţia paleogeografică, de procesele
tectonice, de manifestarea magmatismului. Mişcările neogene au dus la ridicări şi coborâri inegale ale blocurilor
cristaline carpatice, acoperite de stive de sedimente. Astfel a apărut structura de horsturi şi grabene dispuse ca o
“tablă de şah“. Grabenele au format depresiunile intradeluroase “golf“ cu depozite de molasă argilo-nisipoasă
pliocenă, separate de horsturile din sâmburi cristalini, roci eruptive neogene şi roci calcaroase mai dure, relief de tip
măguri. Pe acest fond structural s-a format un relief piemontan caracteristic (romanian).
Relieful Altitudini de 300 – 400 m, la contactul cu munţii chiar 5-600 m, iar spre câmpie 250-150 m. Văile
radiare, largi, au săpat culoare intracolinare ce au evoluat până la depresiuni intracolinare, iar dealurile trec spre
vest în glacisuri ce bordează fruntea teraselor. Relief structural şi petrografic: măguri cristaline Şimleu, Chilioara,
Culmea Codrului; măguri eruptive: Pleaşa din Depr. Zărandului, martorii din Depr. Oaşului; măguri calcaroase:
Forău din Depr. Beiuşului
Climat continental moderat, sub influenţa maselor de aer de origine oceanică, cu notă de tranziţie între
câmpie şi munte, instabil şi umed. Diferenţieri termice de la nord la sud: 8-90C în D. Silvaniei, 9-100C în D.
Crişurilor şi 10-110C în D. Banatului, cu inversiuni de temperatură în depresiunile din sud (Depr. Caraş). Umezeala
relativă 70 – 80 %, maximă în decembrie 88 %. Precipitaţii între 950 – 1100 mm/an în nord (D. Chioarului, Depr.
Baia Mare); 650 – 850 mm/an în sectorul Crişurilor şi 700 – 900 mm/an în sectorul bănăţean. Maxime lunare în
iunie, peste 100 mm, maxim secundar în octombrie. Ninsori 25-30 zile/an, strat de zăpadă 60-80 zile/an în nord şi
40-60 zile/an în sud..
Apele subterane au debite bogate. Pe liniile de falie sunt izvoare termale şi minerale. Apele de suprafaţă au o
densă reţea de râuri alohtone (Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş, Timiş, Pogăniş, Caraş etc.). Alimentare
pluvionivală, cu scurgere şi debite maxime primăvara – începutul verii. De la nord la sud creşte scurgerea de iarnă.
Solurile, vegetaţia. Învelişul biopedogeografic are influenţele climatice oceanice şi submediteraneene. Pe
suprafeţe plane sau uşor înclinate predomină argilele şi luturile au condiţionat răspândirea luvisolurilor albice,
pseudogleizate pe când pe versanţi apar soluri eu-mezobazice şi soluri brune luvice. Pădurile rămase au o pondere
de 18 – 27 % din suprafaţa Dealurilor de Vest. Predomină plantele mezofite şi xerofite, consecinţă a topoclimatelor
însorite de pe versanţi.
Consideraţii de geografie istorică. Vestigiile atestă o veche şi continuă locuire, mai ales în depresiunile
golf, care au legături transmontane prin pasurile de înălţime. În nord şi centru dacii liberi, în sud ocupaţie romană.
Voievodate Gelu pe Someş, Menumorut în Crişana şi Glad în Banat. Apoi maghiari, saşi şi şvabi.

26
Demografie: până la începutul secolului XVIII, populaţia totală a Dealurilor de Vest a avut o creştere
generală, dar cu ritm lent. În secolul XIX fluctuaţii regionale: mai mari la contactul cu câmpia şi în depresiunui,
mai mici sau stabile la contactul cu muntele. La fel in secolul XX, în plus pierderi provocate de cele două
conflagraţii mondiale. Pe ansamblu, în secolul XX, populaţia a crescut mai mult în nord şi a scăzut in Dealurile
Bănăţene. Între 1992 (erau cca 725 000 locuitori) şi 2002 (cu puţin peste 600 000 locuitori) a scăzut în tot arealul,
mai mult în oraşe.
Densitatea populaţiei la sfârşitul secolului al XVIII-lea era 25 – 50 loc/km2, apoi se extind arealele cu 50
loc/km2 şi cresc cele din jurul oraşelor la 100 loc/km2. Azi, largi areale spre câmpie, în depresiuni şi culoare de
vale, trec de 100 loc/km2.
Soldul natural era pozitiv doar în Dealurile Crişanei şi Someşene, în prezent este negativ în toate Dealurile
de Vest, dar mai accentuat în cele ale Banatului.
Raportul urban/rural: în 1956 era 30/70 %; în 1996 era 35/65 %; în 2002 33/67 %. Aşezările urbane din
Dealurile de Vest sunt situate mai ales la contactul cu câmpia şi în depresiuni. Pe lângă aşezările vechi ce s-au
dezvoltat în câmpie importante centre polarizatoare, în Dealurile de Vest s-au adaugat ulterior centre de
convergenţă economică în depresiuni şi la contactul cu munţii (Baia Mare, Zalău, Aleşd, Beiuş, Ineu, Sebiş, Lugoj,
Oraviţa) În total sunt 11 oraşe (din care 2 municipii), clasificate astfel: 1 oraş mare (peste 100 000 loc.); 1 oraş
mijlociu (50 – 100 000 loc.) şi 10 mici (10 000 – 50 000).

Populaţia oraşelor la recensământul din 2002 şi funcţiile economice ale acestora.


Nr. Populaţia Populaţia
Oraşul Funcţia economică
crt. 1996 2002
1. Baia Mare 150 201 137 291 complexă
2. Zalău 70 932 62 297 complexă
3. Marghita 18 915 17 291 mixt
4 Şimleul Silvaniei 17 279 16 066 mixt
5. Baia Sprie 15 715 16 609 industrială
6. Oraviţa 15 595 12 858 mixt
7. Lipova 11 769 11 236 mixt
8. Aleşd 11 064 10 415 industrial/agrară
9. Ineu 10 452 10 207 mixt
10. Cehu Silvaniei 8 929 8 008 mixt
11. Făget 7 781 7 213 industrial/agrară
12. Sebiş 6 921 6 327 mixt
Situat la limita dintre Podişul Someşan şi Dealurile Silvaniei, Jibou (declarat oraş în 1968) este consemnat atât la
Dealurile Vestice cât şi la Dealurile Transilvaniei (Ielenicz, 1999)

Aşezările rurale: 67 % din populaţie locuieşte în cele 725 sate (2002), răspândite pe toate formele de relief.
aşezări mari (peste 1 500 loc.) sunt puţine, pe terasele Someşului, Barcăului, Crasnei, în depresiunile Baia Mare,
Şimleu; aşezările mijlocii (500-1 500 loc.) sunt cele mai multe, pe toate formele şi treptele de relief (dealuri şi
depresiuni); aşezări mici (sub 500 loc) la obârşii şi izolate, depărtate de căi de comunicaţie (Dealurile Sălajului)
Activităţi economice Resurse subsol lignit (Sărmăşag, Chieşd, Ip, Vărzari, Voivozi, Cuzap, Borozel,
Hidişel), petrol (Suplacu de Barcău), nisipuri bituminoase (Derna, Tătăruşi), bentonită (Valea Chioarului), calcare
(Buciumi, Lalaşinţ), bazalt (Lucareţ, Somoviţa). Industria bazată pe resurse din apropiere: Baia Mare, Aleşd,
Oradea, Beiuş.
Agricultura suprafeţe arabile întinse cereale, sfeclă de zahăr, in pentru fuior, furajere, pomicultura şi viticultura
(Recaş, Buziaş, Arad, Miniş, Păuliş, Oradiei, Valea lui Mihai, Şimleul Silvaniei, Ardud, Seini ).
Căi de comunicaţie au caracter transversal pe axe hidrografice, aeroporturi la
Turismul balnear termal (Felix, Tăşnad, Marghita, Boghiş) şi mineral (Tinca, Lipova, Buziaş)
Subunităţile geografice: Dealurile Silvaniei, Dealurile Oradei, Dealurile Lipovei, Dealurile
Buziaşului şi Dealurile Tirolului.
* * * (1992), Geografia României, vol. IV, p 21–90 , Editura Academiei Române
5.5. Concluzii. Prin poziţia într-o regiune de orogen, la periferia structurilor faliate carpatice, dar şi
prin poziţia sa geografică, Dealurile de Vest, ocupă un areal îngust, sinuos, alungit pe mai bine de 400 km
de la nord la sud. Cu un potenţial termic ridicat, aceste dealuri reprezintă un peisaj aparte în mediul
regiunilor colinare din România, ce a favorizat un grad ridicat de umanizare
5.6. Lista subiectelor pentru pregătirea evaluării finale (examen), din care vor fi concepute
întrebările tip grilă: Poziţia geografică şi limitele; subunităţile de dealuri şi depresiuni-golf;
particularităţile influenţelor climatice oceanice şi diferenţierile lor latitudinale; reflectarea acestor aspecte
originale în învelişul bio-pedogeografice, populaţia numeroasă şi aşezările, activităţile economice.
5.7. Exemple de teste – grilă (din subiectele amintite) pentru autoevaluare (examen):
27
1. Care sunt altitudinile reliefului Dealurilor de Vest?
a) 300 – 400 m, la contactul cu munţii, iar spre câmpie 250-150 m.
b) altitudini de 5-600 m la contactul cu munţii, iar spre câmpie 250-200 m.
c) altitudini de 300 – 400 m, la contactul cu munţii (chiar 5-600 m), iar spre câmpie 250-150 m.
2. De ce limita spre munte a Dealurile de Vest are un caracter sinuos, complex ?
a) datorită evoluţiei paleogeografice recente
b) datorită structurii de horsturi şi grabene dispuse ca o “tablă de şah“.
c) grabenele au format depresiunile intradeluroase “golf“ cu depozite de molasă argilo-nisipoasă
pliocenă, separate de horsturile din sâmburi cristalini, roci eruptive neogene şi roci calcaroase
3. Din ce cauză creşte de la nord la sudul Dealurilor de Vest scurgerea de iarnă şi iarnă-primăvară a
râurilor sutohtone ?
a) datorită alimentării pluvionivale cu scurgeri maxime primăvara
b) datorită precipitaţiilor aduse de masele de aer submediteranean în timpul iernii şi alimentării
pluvionivale cu scurgeri maxime primăvara
c) datorită alimentării pluvionivale şi pluviale cu scurgeri maxime iarna – primăvara
4. Ce pondere are populaţia celor 725 de sate în populaţia totală a Dealurilor de Vest ?
a) în cele 725 de sate, trăiesc peste 400 000 locuitori, respectiv peste 66 % din populaţie
b) 65 % din populaţie
c) 67 % din populaţie locuieşte în cele 725 sate
5. Unde se exploatează lignit în Dealurile de Vest ?
a) la Valea Chioarului, Buciumi, Lalaşinţ, Lucareţ, Somoviţa
b) la Sărmăşag, Chieşd, Ip, Vărzari, Voivozi, Cuzap, Borozel, Hidişel
c) la Suplacu de Barcău, Derna, Tătăruşi
6. Care dintre aceste oraşe din Dealurile de Vest sunt reşedinţă de judeţ ?
a) Baia Mare, Oraviţa
b) Baia Mare, Zalău
c) Baia Mare, Şimleul Silvaniei

5.8. Răspunsul la testele exemple: 1 c; 2,b; 3, b; 4, c; 5, b; 6,b.


5.9. Teme de casă. Într-un caiet rezervat temelor de casă, răspundeţi, în circa 10 rânduri, la
următoarele întrebări:
a) Care aspecte ale mediului conferă prin unicitatea lor individualitatea Podişului Mehedinţi?
b) În ce constă influenţele submediteraneene?
c) Căutaţi într-o bibliotecă locală sau judeţeană cărţi sau reviste care tratează probleme privind Geografia
României dintre care selecţionaţi doar pe cele care tratează Podişului Mehedinţi şi arealul în care se
gaseşte, notaţi în caiet: autorul, titlul, anul apariţiei şi editura
5.10. Notaţi în caiet câteva nume de localităţi mai importante.

Bucureşti, 30.11.2007 Prof. dr. Adrian CIOACĂ

28