Buletin 20 - 2019 Mob PDF

G A L A T, I
Biblioteca „V.A. Urechia” Galați
Buletinul
Fundației Urechia
Axis Libri
Galați
Publicaţie anuală • an 17, nr. 20 • 2019

ISSN: 1220-3459
Buletinul Fundaţiei Urechia / Biblioteca „V.A. Urechia”. - Serie nouă, anul 1, nr. 1
(nov. 1990) - anul 16, nr. 19 (2018). - Galaţi (Str. Mihai Bravu, nr. 16, cod 800208):
Biblioteca „V.A. Urechia”, 1990 - 2018
Continuă Buletinul Fundaţiunei Urechiă. Bibliotecă. Pinacotecă. Muzeu, cu apariţie
lunară, din care a apărut numai numărul 1 (nov. 1901).
Seria nouă apare trimestrial.
Numărul 1 din noua serie apare cu ocazia aniversării centenarului Bibliotecii „V.A.
Urechia”.
Între anii 1993 și 1995 îşi întrerupe apariţia.
Nu apare în perioada 1998-2007.
Începând cu anul 2008 apare anual.
Începând cu anul 2009 apare la Editura „Axis Libri” Galați.
ISSN 1220-3459
Colegiul ştiinţific:
Acad. prof. univ. dr. Constantin Gh. Marinescu
Prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru
Prof. univ. dr. Elena Tîrziman
Dr. Doru Bădără
Conf. univ. dr. hab. Cătălin Negoiţă
Redactor-șef: Violeta Moraru
Secretar general de redacție: Dorina Bălan
Redactori: Catrina Căluian
Camelia Toporaș
A.G. Secară
Camelia Bejenaru
Traducere: Ioana-Monica Chicu
Corectură: A.G. Secară și Dorina Bălan
Tehnoredactare şi machetare: Sorina Radu și Cătălina Ciomaga
Coperta: Adina Vasilică
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Mihai Bravu, nr. 16, Galați, 800208
Tel: 0236/411037
Fax: 0236-311060
e-mail: violetamoraru1971@yahoo.com (Tel. 0236/411037, int. 109)
e-mail: balan_drn@yahoo.com (Tel. 0236/411037, int. 109)
axislibri@gmail.com
Responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține în exclusivitate autorilor.
Copyright © 2019 Editura „Axis Libri” Galaţi

Cuprins Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019
Abstracte .............................................................................................................................................................................5
BiblioPhilus
Comoara din sertarele catalogului de bibliotecă
Dr. Victoria Frâncu..................................................................................................................................28
Seria Publicațiile periodice românești - istoric şi importanţă
Cornelia-Luminiţa Radu...........................................................................................................................37
Biblia de la Sankt Petersburg – 200 de ani de la apariţie
Letiția Buruiană ......................................................................................................................................42
ProDomo
Ziare, gazete şi reviste gălăţene de acum 100 de ani
Maria Buturugă......................................................................................................................................50
Particularităţile prelucrării documentelor muzicale în cadrul Bibliotecii Naţionale a României:
Câmpuri specifice UNIMARC
Raluca BUCINSCHI.....................................................................................................................................69
Nume de persoane - România
Dorina BĂLAN ............................................................................................................................................79
O carte de la sfârșitul secolului al XVIII-lea cu informații despre Galați - Kleemann, N.E. Tagbuch
der Reisen, Praga, 1783
Camelia Bejenaru ...................................................................................................................................96
Genealogia titlului „Repertoriul periodicelor străine intrate în bibliotecile din România”
Leonica Roman.........................................................................................................................................100
Alegerea titlului propriu-zis pentru monografiile de tipul antologii/culegeri
Catrina Căluian......................................................................................................................................104
Library Reference Model (LRM) aplicat publicaţiilor seriale
Violeta Moraru ......................................................................................................................................110
Biblioteca școlară. Tendințe și perspective
Nicoleta Radovici .................................................................................................................................116
Formarea şi dezvoltarea interesului pentru lectură
Elvira Alexandrescu..........................................................................................................................126
Anul Cărții în România și Anul omagial al satului
Anul Satului Românesc. Să fim datori unul față de altul doar cu iubire! Convorbire cu
doamna Elena Solunca, ziarist, redactor principal la revista „Academica”
Maria stanciu ........................................................................................................................................145
Anul omagial închinat satului românesc de ieri și de azi și de mâine
Ionuț Răducan........................................................................................................................................161
Destinul cărților – destinul omenirii
Maria-Alexandra Dimofte ..................................................................................................................167
Spiritus Rector
Căciula geto-dacică şi migratorii carpatini
Iulius Preduşel ......................................................................................................................................171
Discursul despre Evul Mediu în marile tratate de istorie a românilor
Sorin Langu..............................................................................................................................................178
Literatura română contemporană: Trilogia fantastică a unui scriitor-fenomen: Tudor Ganea -
Noul Cărtărescu?
Adi-George Secară..................................................................................................................................185
Restitutio
Activitatea publicistică a lui Camil Petrescu în Banat
Mariana Dorina MĂGĂRIN.....................................................................................................................196
Eugenia (Gina) Hagiu – Între tradiție și modernitate
Corneliu Stoica.......................................................................................................................................205
Alegerile locale la Galați (1878-1914)
Ana-Maria Cheșcu .....................................................................................................................................214
Oscar Schwab, un arhitect mai puţin cunoscut
Marius Mitrof.........................................................................................................................................222
Varia
Colecția Manuscriptum
Radu Moțoc.............................................................................................................................................229
Mozaic brâncușian pe cupolă europeană
Vasile-Rareș Prodescu..........................................................................................................................235
Omul este un univers cu mii de drumuri
Diana Țăruș.................................................................................................................................................238
Scriitorul Ion Chiric şi lumea fascinantă a satului Gohor – in memoriam
Eugen Holban .........................................................................................................................................242
3
Table of contents Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019
Abstracts ...............................................................................................................................................................................5
BiblioPhilus
Hidden Treasures in the Library Catalogue
Dr. Victoria Frâncu..................................................................................................................................28
Romanian Periodicals Series - Brief Presentation and Importance
Cornelia-Luminiţa Radu...........................................................................................................................37
The Bible of Sankt Petersburg – 200 Years Since Its Publication
Letiția Buruiană ......................................................................................................................................42
ProDomo
A Century Ago Newspapers and Magazines from Galati
Maria Buturugă......................................................................................................................................50
Pecularities in Processing Music Documents In The National Library of Romania:
Specific UNIMARC Fields
Raluca BUCINSCHI.....................................................................................................................................69
Romanian Names of Persons
Dorina BĂLAN ............................................................................................................................................79
Information on Galati in a Book from the End of the 18th Century - Kleemann, N.E. Tagbuch
der Reisen, Prag, 1783
Camelia Bejenaru ...................................................................................................................................96
Genealogy of the Title “Directory of Foreign Periodicals from Romanian Libraries”
Leonica Roman.........................................................................................................................................100
Theory and Best Practices in Choosing the Title Proper of Monographic Resources
Catrina Căluian......................................................................................................................................104
Library Reference Model (LRM) on Serial Publications
Violeta Moraru ......................................................................................................................................110
School Library. Trends and Perspectives
Nicoleta Radovici .................................................................................................................................116
La formation et le développement de l’intérêt pour la lecture
Elvira Alexandrescu..........................................................................................................................126
The Solemn Year of the Romanian Village
The Solemn Year of the Romanian Village – An interview with Mrs Elena Solunca, Journalist and
Chief Editor of ”Academica”
Maria stanciu ........................................................................................................................................145
The Solemn Year of the Romanian Village Hidden Treasures in the World of Old Books
Ionuț Răducan........................................................................................................................................161
The Destiny of Books – the Destiny of Humankind
Maria-Alexandra Dimofte ..................................................................................................................167
Spiritus Rector
The Dacian Hat and the Carpathian Migrants
Iulius Preduşel ......................................................................................................................................171
The Discourse on the Middle Ages in the Great Treatises on the History of Romanians
Sorin Langu..............................................................................................................................................178
Contemporary Romanian Literature: the Fantastic Trilogy of a Phenomenal Writer:
Tudor Ganea – the New Cărtărescu?
Adi-George Secară..................................................................................................................................185
Restitutio
Camil Petrescu’s Publishing Activity in Banat
Mariana Dorina MĂGĂRIN.....................................................................................................................196
Gina Hagiu – Between Tradition and Modernity
Corneliu Stoica.......................................................................................................................................205
Local Elections in Galati (1878-1914)
Ana-Maria Cheșcu .....................................................................................................................................214
Oscar Schwab, a Lesser-Known Architect
Marius Mitrof.........................................................................................................................................222
Varia
La Collection Manuscriptum
Radu Moțoc.............................................................................................................................................229
Brâncuși Like Mosaic Pieces on The European Stage
Vasile-Rareș Prodescu..........................................................................................................................235
The Human Being Is An Universe with Thousands of Roads
Diana Țăruș.................................................................................................................................................238
Writer Ion Chiric and the Fascinating World of Gohor Village – In Memoriam
Eugen Holban .........................................................................................................................................242
4
Abstracte Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019
Abstracte
Comoara din sertarele catalogului

de bibliotecă
Dr. Victoria Frâncu / 28
Abstract: Lucrarea abordează probleme privind evaluarea și reutilizarea

resurselor de informații existente în cataloagele tradiționale de bibliotecă și
evidențiază modul în care acestea pot fi puse în valoare prin mijloace care aparțin
prezentului.
Lucrarea este structurată pe analiza unor tipuri de fișe de catalog și tipuri de
cataloage, cu exemple provenite din cele patru biblioteci centrale universitare. În
urma documentării, au rezultat categorii surprinzătoare a căror utilitate este dincolo
de orice îndoială.
O trecere în revistă a tradiției bibliotecilor europene în privința numerelor de
acces ale publicațiilor, a funcțiilor acestora, va face tranziția spre ultima parte a acestei
lucrări. În final, va fi discutată propunerea făcută la recenta conferință ISKO Italia:
un proiect de generare automată a cotelor de acces din Colon Classification pentru
literatura clasică europeană, prin informații derivate din descrierea bibliografică.
Cuvinte cheie: fișe de catalog, cataloage tradiționale, cote de acces, reutilizarea
datelor bibliografice, generare automată a cotelor de acces
Seria Publicațiile periodice românești

- istoric şi importanţă -
Cornelia-Luminița Radu / 37
Abstract: Bibliografia naţională retrospectivă a periodicelor având titlul

Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste) este o lucrare de anvergură
necesară culturii româneşti, având rolul de a facilita cunoaşterea trecutului poporului
român din punct de vedere social, ştiinţific, cultural şi politic, toate aceste aspecte
fiind bine reflectate în ziare şi reviste, contribuind la formarea unei păreri de ansamblu
asupra unei perioade de timp specificată de volumul pe care cercetătorul îl consultă.
În paginile acesteia sunt cuprinse toate publicaţiile în limba română sau în
limbi străine apărute pe teritoriul statului român, precum şi cele din străinătate
publicate în limba română, de editori români. Este o bibliografie descriptivă, în care
sunt prezentate toate categoriile de periodice: literare, politice, comerciale, sociale, din
domeniul ştiinţelor reale, medicinei ş.a. Lucrarea este ordonată alfabetic după titluri
şi cuprinde elemente bibliografice descriptive complete: titlul, subtitlul, localitatea
(sediul redacţional), perioada apariţiei, frecvenţa (periodicitatea), formatul, preţul
5
(abonamentul anual şi costul unui număr), aparatul redacţional (fondator, director,

proprietar, redactor-şef, redactor responsabil, comitetul de redacţie, colaboratori),
tipografia sau editura.
Cuvinte cheie: bibliografia națională retrospectivă, publicații periodice,
perioadă de timp, profil social, politic, ştiinţific, cultural
Biblia de la Sankt Petersburg

200 de ani de la apariție
Letiția Buruiană / 42
Abstract: Biblia de la Sankt Petersburg este a treia versiune integrală în limba

română a textului sacru, după cea de la București, 1688, și cea de la Blaj, 1795 -
ambele fiind baze textuale ale noii redactări. Evenimentul editorial a jucat un rol
important întrucât se producea la 15 august 1819, după șapte ani de la anexarea
Basarabiei. O parte a tirajul, realizat în mai multe sute de exemplare, a fost distribuită
gratuit preoților și intelectualilor din Basarabia, dar și celor din Moldova și Țara
Românească, ceea ce explică existența acestor lucrări în colecțiile multor mănăstiri
și biblioteci din provinciile anterior menționate. Exemplarul deținut de Biblioteca
„V.A. Urechia” conține însemnări manuscrise, datate în primele două decenii după
tipărire, care fac referire la evenimentele istorice din vremea domnitorilor Alexandru
Șuțu, Ioan Caragea și semnalează ridicarea oastei lui Tudor. Totodată, conțin câteva
informații de apartenență a cărții. Aceste însemnări, corelate cu gradul de uzură,
arată că exemplarul a circulat și a fost utilizat intens, îndeplinindu-și misiunea de
a cultiva spiritualitatea creștin-ortodoxă și de a contribui la menținerea și evoluția
limbii române.
Cuvinte cheie: carte religioasă, biblie românească, exemplar bibliofil, ex-libris,
însemnări manuscrise
Ziare, gazete şi reviste gălăţene de acum

100 de ani
Maria Buturugă / 50
Abstract: Optsprezece publicaţii periodice gălăţene menționează tomul al

III-lea din bibliografia naţională „Publicaţiile periodice româneşti” pentru anul
1919. Tematicile abordate de aceste publicații vizează: ştiinţa, cultura, interese ale
asociaţiilor profesionale, politica, ştirile şi informaţiile cotidiene. Se scria despre:
Eminescu, Moise, Cristos, Cleménceau, o nouă putere mondială, o viitoare criză
economico-financiară gravă, chestiunea Dunării, bolşevism, prima femeie avocat în
România, dar poate cel mai surprinzător subiect de articol de presă la anul 1919 este
„telefotul”. Interesant de observat este că multe articole par să fi fost scrise pentru
gălăţeanul de astăzi.
6
Cuvinte cheie: Galați, anul 1919, publicații periodice, Biblioteca Judeţeană „V.A.
Urechia” din Galaţi, Biblioteca Academiei Române, bibliografia naţională „Publicaţiile
periodice româneşti”
Particularităţile prelucrării documentelor

muzicale în cadrul Bibliotecii Naţionale a
României: Câmpuri specifice UNIMARC
Raluca Bucinschi / 69
Abstract: Datorită dezvoltării tehnologiei au apărut noi tipuri de documente:

audiovizuale şi multimedia. Descrierea bibliografică a documentelor muzicale,
indiferent de formatul sau suportul pe care le găsim, se face conform regulilor ISBD,
Non-Book, iar partiturile, conform ISBD NM. Câmpurile specifice descrierilor
bibliografice ale înregistrărilor muzicale audio-video sunt: 071 $a, 230 $a, 322 $a, 323
$a. Câmpul 208 $a este câmpul specific muzicii tipărite, fiind esenţial în descrierea
bibliografică, deoarece ne arată tipul partiturii (partitura generală, partitura corală,
reducţie cu pian, partitură pentru cor mixt şi pian etc.). Câmpul 327 $a/$z nu este
specific documentelor muzicale, dar are o importanţă deosebită, fiind vorba despre
notele de conţinut, foarte complexe în cazul acestor înregistrări.
Cuvinte cheie: documente muzicale audiovizuale şi multimedia, partituri, ISBD
NB-NM, câmpuri specifice, reguli de catalogare

Dorina Bălan / 79
Abstract: Articolul își propune să abordeze regulile pentru realizarea unor

forme autorizate corecte referitoare la numele de persoane românești, moldovenești
şi de origine română din ţările în care limba oficială sau una dintre limbile oficiale
este româna, precum și cunoașterea modului de alcătuire a acestui tip de entitate, pe
baza ultimelor documente actualizate în domeniu, referitoare la numele de persoane
- Principiile Internaţionale de Catalogare (ICP)* (IFLA, modificare 2016) şi Names
of Persons - Romania (IFLA, modificare 2016).
Regulile stabilite sunt urmate de exemple atât în formatul UNIMARC pentru
Autorităţi, câmpul 200, cât şi în formatul MARC 21 pentru Autorităţi, câmpul 100.
Lucrarea a fost concepută în cadrul Grupului de lucru „Ghidul naţional de
catalogare şi aplicarea formatului Unimarc în bibliotecile din România” – ABR.
Cuvinte cheie: forma autorizată, nume de persoane românești, România,
UNIMARC Autorități, MARC 21 Autorități
7
O carte de la sfârșitul secolului al XVIII-lea

cu informații despre Galați
Kleemann, N.E. Tagbuch der Reisen, Praga, 1783
Camelia Bejenaru / 96
Abstract: În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au fost numeroși străini

care, în calitate de negustori, militari sau cărturari, au călătorit și au lăsat însemnări
prețioase despre cele văzute pe pământ românesc. Unul dintre aceștia este negustorul
german Nicolaus Ernst Kleemann, care a călătorit în Crimeea între anii 1738-1770 și
a publicat o lucrare despre această călătorie în anul 1773. În fondul de carte străină
modernă (1750-1801) al Bibliotecii „V.A. Urechia” se află, grație fondatorului ei -
Vasile Alexandrescu Urechia, un exemplar din ediția a 3-a a lucrării.
Cuvinte cheie: Vasile Alexandrescu Urechia, Biblioteca „V.A. Urechia”, Nicolaus
Ernst Kleemann, Galați, călători străini
Genealogia titlului „Repertoriul

periodicelor străine intrate în bibliotecile
din România”
Leonica Roman / 100
Abstract: Repertoriul periodicelor străine intrate în bibliotecile din România

este un instrument de informare de o reală utilitate cuprinzând descrieri bibliografice
și localizarea publicațiilor seriale străine în bibliotecile din țara noastră începând cu
anul 1958.
Cuvinte cheie: publicații periodice, periodice străine, instrument de informare,
repertoriu
Alegerea titlului propriu-zis pentru

monografiile de tipul antologii/culegeri
Catrina Căluian / 104
Abstract: Articolul prezintă reguli de alegere a titlului propriu-zis de către

catalogatori în cazul catalogării descriptive a monografiilor de tipul antologii/
culegeri. După câteva definiții care lămuresc înțelesul noțiunilor de antologie și titlu
propriu-zis, sunt prezentate situațiile întâlnite și regulile aplicate în stabilirea titlului
propriu-zis în practica de catalogare a acestor tipuri de resurse, urmate de exemple
pentru o înțelegere mai facilă a cazurilor.
Cuvinte cheie: catalogare descriptivă, antologii, alegerea titlului propriu-zis,
exemple practice
8
Library Reference Model (LRM) aplicat

publicaţiilor seriale
Violeta Moraru / 110
Abstract: Modelarea serialelor prin intermediul modelelor conceptuale ale

IFLA s-a dovedit a fi extrem de dificilă, din cauza caracterului dinamic al acestui tip
de resurse, al numeroaselor modificări care intervin pe parcursul existenței lor, al
fuzionărilor, scindărilor, al apariției unor suplimente etc. Modelul IFLA LRM, conceput
prin consolidarea celor trei modele anterioare ale familiei FR – FRBR, FRAD, FRSAD
– și includerea lor în unul singur, aduce clarificări în înțelegerea acestora și oferă noi
soluții pentru transpunerea prelucrării resurselor în continuare la nivel conceptual.
Cuvinte cheie: IFLA LRM, serial, resursă în continuare, model conceptual,
catalogarea serialelor
Biblioteca școlară. Tendințe și perspective

Nicoleta Radovici / 116
Abstract: În acest articol am specificat tendințele și perspectivele adoptate de

biblioteca școlară. Informatizarea bibliotecii și accesul utilizatorilor la bazele de date
științifice, organizarea și desfășurarea de activități extracurriculare cuprinse în proiecte
educaționale în colaborare cu entități publice locale sau naționale și participarea la
concursuri, olimpiade, festivaluri, promovarea continuă a serviciilor oferite sunt doar
câteva dintre tendințele și perspectivele adoptate de biblioteca școlară.
Cuvinte cheie: educație nonformală, activități extracurriculare, concursuri
școlare, proiecte educaționale
Formarea şi dezvoltarea interesului

pentru lectură
Elvira Alexandrescu / 126
Abstract: Educația și dezvoltarea interesului pentru lectură în societatea

contemporană este o provocare. Școala este prima convocată cu scopul de a forma
cititorii și trebuie ca biblioteca să ofere atât cărți, cât și o atitudine susținută de
promovare a culturii sub orice formă. Activitățile propuse de bibliotecă familiarizează
elevul cu lectura, lectura fiind cea care-l dezvoltă, elevul devenind creatorul propriului
destin. În bibliotecă, studenții își descoperă stilul propriu de lectură și își cultivă
competențe specifice. În pofida asaltului informatic, universul cărților rămâne spațiul
de refugiu pentru un tânăr novice, constituind un ajutor în filtrarea cunoștințelor și
în dobândirea capacității de selecție.
Cuvinte cheie: lectură, carte, creativitate, studenți, bibliotecă
9
Anul Satului Românesc

Să fim datori unul față de altul doar cu iubire!
Convorbire cu doamna Elena Solunca, ziarist,
Redactor principal la revista „Academica”
Maria Stanciu / 145
Abstract: În „Anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și

primarilor gospodari” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și
Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”, ne-am propus să aducem în
paginile revistei noastre o serie de convorbiri cu oameni de seamă. Pentru această
ediție, facem arc peste timp, cu doamna Elena Solunca Moise, ziarist, redactor
principal al publicației „Academica”, revistă editată de Academia Română, în zorii
României postdecembriste.
Cu acest prilej, vom readuce în actualitate o frântură din viața necunoscută a
Galaților de odinioară, cu chipuri dragi, părinți, bunici, profesori de ieri și de astăzi,
care au intrat în viața noastră prin rugăciunea și lucrarea lor.
Cuvinte cheie: Elena Solunca, sat românesc, copilărie, Academica, educație
ANUL OMAGIAL ÎNCHINAT SATULUI

ROMÂNESC DE IERI ȘI DE AZI ȘI DE MÂINE
COMORI ASCUNSE ÎN LUMEA VECHILOR CĂRȚI
Ionuț Răducan / 161
Abstract: Cercetarea din cadrul proiectului Patriarhiei Române dedicat

Anului omagial al satului românesc, efectuată în satul Cuza-Vodă din județul Galați
s-a concretizat în consemnarea de date geo-fizice, istorice, lingvistice și etnografice
referitoare la această localitate. Am rememorat totodată datini pe care le-am cunoscut
și practicat în copilărie și am cules texte cu conținut religios și folcloric, precum
colindul „În vârful la nouă meri”. Concluziile privesc rezistența tradiției, credinței și
educației într-o zonă considerată relativ lipsită de valori ale unui patrimoniu material
și spiritual, supusă globalizării.
Cuvinte cheie: Cuza-Vodă, sat, tradiții, colind, biserică

Maria-Alexandra Dimofte / 167
Abstract: Incert nu este doar destinul oamenilor, ci şi destinul cărţilor. Trebuie

să ne întrebăm dacă utilitatea lor va fi recunoscută sau dacă se vor inventa alte
mijloace de asimilare a informaţiilor, așa cum există lectură pe suport digital, dacă
10
lumea se va afunda într-o perioadă decadentă, în care incultura va fi promovată şi

dezirabilă sau dacă vom avea niște minți interconectate la toată cultura omenirii.
Dacă unii cred într-o responsabilizare posibilă oamenilor cu privire la importanţa
cărţii, unii au viziuni sumbre asupra destinului acesteia, luând în considerare
aspectele negative ale societăţii de azi, precum mediocritatea, lipsa interesului faţă de
cultură, analfabetismul. Formatul electronic în care se găsesc diverse cărţi nu ar putea
conduce la dispariţia cărţilor, ci doar la o reconfigurare a existenței fizice a acestora,
însă dezinteresul şi dispreţul faţă de carte vor avea originea, cu siguranţă, în elogiul
tehnologiei ca scop în sine și nu ca instrument în viața noastră. Cred cu tărie că ele,
cărțile, sunt „motorul spiritului”, că ne hrănesc spiritul și sufletul, menținând unitatea
ființei noastre.
Cuvinte cheie: lectură, istoria cărții, libricid, distopie, Ray Bradbury
Căciula geto-dacică şi
Migratorii carpatini
Iulius Preduşel / 171
Abstract: Migratorii carpatini din antichitate ajunși în zonele unde au creat

noi civilizaţii au dus cu ei scrisul de la Tărtăria de pe Mureş în Sumer, anagramat
Mureş. Alături de credinţa în zei, obiceiuri, totemul şarpelui şi lupului, portul şi arta
ceramicei, au purtat cu ei toată viaţa căciula - ca fiind lucrul cel mai sfânt - pe care
au imortalizat-o în piatră, bronz şi cea realizată în aur a primului faraon Narmer,
unificatorul Egiptului de la circa 3500 î.Hr.
Cuvinte cheie: Getul Narmer, Nemrut Dagi, zeități, civilizații, migratori
carpatini
Discursul despre Evul Mediu în marile

tratate de istorie a românilor
Sorin Langu / 178
Abstract: Percepția istoriografiei asupra Evului Mediu s-a modificat în timp și

acest lucru dorim să-l evidențiem prin analiza a nouă tratate de istorie a românilor,
reprezentative, credem noi, pentru istoriografia românească. Concluzia care se impune
este că discursul asupra Evului Mediu își pierde importanța pe măsură ce înaintăm
în timp. Care ar putea fi cauzele? O primă cauză ar fi momentele prin care a trecut
România în secolul al XX-lea, momente care i-au dus pe români de la extaz (Marea
Unire) la agonie (comunismul) și apoi din nou la extaz (căderea comunismului). Aceste
momente captează atenția și interesul, până la urma istoria este scrisă pentru alții, așa
că este firesc ca aceste momente apropiate de noi, cronologic, să fie tratate preferențial.
11
Un al doilea motiv ar fi că în perioada comunistă multe subiecte, în special din

secolele XIX-XX, au fost ocultate, modificate, martelate, istoria fiind rescrisă total
pentru anumite perioade sau subiecte. E normal ca acum să se efectueze corecțiile,
să se scrie despre acele subiecte, personalități sau momente care nu puteau fi atunci
abordate.
Alt motiv îl constituie noile mitologii ale secolului XX, mitologia regală –
mitul Reginei Maria, mitologiile de partid - brătienistă și cea a lui Maniu -, mitologia
perioadei interbelice, mituri care sunt abordate masiv după 1990, vezi de exemplu
memorialistica interbelică, zecile de studii interbelice, documentarele TV etc.
Cuvinte cheie: istoriografie, periodizare, istorie medievală, jurnalism istoric
Literatura română contemporană: Trilogia

fantastică a unui scriitor-fenomen: Tudor
Ganea - Noul Cărtărescu?
Adi-George Secară / 185
Abstract: Literatura română contemporană se bucură de un nou avânt,

comparabil cu perioada interbelică, câteva edituri importante românești acordând
credit atât celor consacrați, cât și celor care vin acum pe piața ideilor și cărților. Este
vorba de Polirom, cu colecție deja consacrată, dar de un an, doi și de Humanitas
și Nemira, cu două tinere coordonatoare: Andreea Răsuceanu și Eli Bădică. La
Polirom, în ultimii patru ani a confirmat un tânăr prozator, influențat și de fantasy,
Tudor Ganea, a cărui carte, a treia, „Porci”, a fost nominalizată şi la Premiile Uniunii
Europene pentru Literatură, ediţia 2019. Despre primele sale trei cărţi este vorba în
acest articol.
Cuvinte cheie: Tudor Ganea, Premiile Uniunii Europene pentru Literatură,
literatura română contemporană, distopie, fantasy
ACTIVITATEA PUBLICISTICĂ A LUI CAMIL

PETRESCU ÎN BANAT
Mariana Dorina Măgărin / 196
Abstract: După 1918, în Banat se produce o multiplicare constantă a presei

literare în special şi a presei în general. Fiecare publicaţie, indiferent de orientarea ei,
a avut o contribuţie mai mare sau mai mică la continuitatea strategiei de emancipare
socială, naţională şi culturală, la dezvoltarea genului literar-publicistic, la valorificarea
şi integrarea mondială a culturii şi literaturii naţionale. În lucrarea noastră ne vom
12
referi la activitatea publicistică a lui Camil Petrescu în Banat, făcând trimiteri mai
ales asupra activităţii sale la periodicul „Ţara. Ziar popular independent”.
Cuvinte cheie: editorul şi publicistul Camil Petrescu, Banat, „Banatul românesc”,
„Ţara”
Eugenia (Gina) Hagiu

între tradiție și modernitate
Corneliu Stoica / 205
Abstract: Articolul-portret de mai sus conturează personalitatea pictoriței

și graficienei Eugenia (Gina) Hagiu - Popa (n. 11 noiembrie 1924, Tg. Bujor – d.
29 iulie 2014, București), artistă de notorietate națională și internațională, care a
contribuit din plin prin creația sa la îmbogățirea patrimoniului artei românești
contemporane. Sunt evidențiate activitatea desfășurată de aceasta în China în anii
1960 – 1962, când a susținut lecții de pictură la Institutul de Artă din Hangzhou,
influența care a avut-o șederea în această țară asupra creației sale, studiile făcute în
Franța și Olanda, expozițiile personale organizate în țară și în străinătate, lucrările de
artă monumentală realizate împreună cu soțul său, pictorul Eugen Popa, premiile cu
care a fost onorată. Este analizată opera artistei prin succinte comentarii ale lucrărilor
inspirate de meleagurile natale, de imaginile întâlnite în desele călătorii întreprinse
în țară și peste hotare, ca și cele din ciclurile „Păsări și fluturi”, „Capra” și „Dealuri”.
Cuvinte cheie: pictură și grafică, retrospectivă, lirism, decorativism, discurs
inconfundabil
ALEGERILE LOCALE LA GALAȚI (1878-1914)

Ana-Maria Cheşcu / 214
Abstract: Încă din perioada antică, puterile imperiale încep să numească

persoane de vază în funcții statale, prin intermediul deciziei poporului. Inițial, acordat
doar persoanelor cu avere, ulterior tuturor cetățenilor, dreptul de a vota, căci despre
el vorbim, a reprezentat primul pas în instaurarea democrației. Este foarte interesant
de urmărit cum s-a aplicat acest drept la Galați, care au fost principalele grupări
politice și, nu în ultimul rând, cum a fost organizat acest sistem electoral de către cei
care se aflau la putere. Pentru că, știm, cei care au puterea politică într-un stat au în
subordine organele de poliție. Prin urmare, aceștia își puteau impune dominația prin
tot felul de abuzuri. Toate aceste lucruri le vom afla din paginile publicațiilor locale
,,Vocea Covurluiului” , ,,Poșta,” precum și din sursele istoriografice care tratează acest
subiect la modul general. Prin corelare, analiză, descriere și povestire, vom reconstitui
o pagină semnificativă din istoria urbei gălățene.
Cuvinte cheie: democrație, vot cenzitar, aleși, popor, Galați
13
Oscar Schwab, un arhitect mai puţin

cunoscut
Marius Mitrof / 222
Abstract: Mai puţin cunoscut pentru lucrările sale în cadrul Comisiei Europene
a Dunării, Oscar Schwab s-a remarcat în anii 1864-1871, prin proiectele şi lucrările sale,
executate pentru sine sau pentru comanditari, persoane particulare ori instituţii din
zona de competenţă a Comisiei, respectiv din oraşele Galaţi şi Brăila. În documentele
comanditarilor, lângă numele lui Oscar Schwab apare şi titulatura de „arhitectul
Comisiei Europene a Dunării”, ceea ce intrigă, deoarece, cel puţin până acum, numele
lui Schwab nu l-am identificat în documentele de arhivă ale Comisiunii Europene a
Dunării. Desigur că cercetarea rămâne deschisă.
Cu toate acestea, Oscar Schwab ne-a lăsat proiecte demne pentru școala de
arhitectură, prin care a abordat cu rigoare nemţească fiecare comandă particulară,
răspunzând voinţei fiecărui comanditar prin reflectarea cu acurateţe, în proiectele
sale, a construcţiilor, volumetriei, interioarelor, detaliilor de faţadă şi, nu în ultimul
rând, înserarea unor elemente care să amintească de originea comanditarului. Unele
dintre construcţiile proiectate de Oscar Schwab mai pot fi văzute şi astăzi în Galaţi:
casa doctorului Aristide Serfioti, proiectată la 1867, o construcţie cu etaj, cu elemente
neoclasice (acrotere, denticuli, atlaşi care susţin balconul, statuiete), aflată pe strada
Domnească, nr. 52, locuinţa Hedwigăi Schwab, soţia sau poate sora arhitectului,
proiectată la 1871, din strada Col. Nicolae Holban, la nr. 1, iar în Brăila, poate fi admirată
Biserica greacă „Buna Vestire”, la care a contribuit pentru reconstruirea şi consolidarea
sa Oscar Schwab, după ce cupola acesteia s-a prăbuşit în 1868.
Cuvinte cheie: Oscar Schwab, Comisia Europeană a Dunării, Galați, Brăila,
Consulatul german
Radu Moţoc / 229
Abstract: Această colecție scoate în evidență manuscrisele scriitorilor români,

fiind considerată o publicație istorico-literară. A apărut în anul 1927, cu un tiraj
redus, de 1500 exemplare, iar coperta avea imprimat, în relief, numele scriitorului,
sub care era redată o pană de scris, de care erau prinse, cu un șnur cu nod, cele două
litere C și M, care semnificau: Colecția Manuscriptum. Primul număr din colecție a
fost dedicat lui Octavian Goga, după care au apărut mai multe manuscrise: Mihail
Sadovenu, Liviu Rebreanu, Vasile Alecsandri etc. Această colecție a oferit cititorilor
informații privind opera scriitorilor, caligrafia utilizată și, în unele cazuri, semnificația
corecturilor.
Cuvinte cheie: manuscrise, corecturi, personalități, caligrafie, tiraj
14
Abstracts Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019

Vasile-Rareș Prodescu / 235
Abstract: Când nu ai nimic de pierdut, încerci. Când glasul inimii tale este suficient
de puternic, reușești. Așa s-a remarcat și Brâncuși, cel care a devenit simbol al poporului
român și al artei universale pe care cu toții o vom aprecia mai devreme sau mai târziu.
Opera brâncușiană s-a întipărit în cunoștințele europenilor reușind să redefinească
conceptul de artă. Chiar dacă se află ascunsă printre marile muzee ale lumii, opera sa a
devenit un mozaic al nostru, al românilor, ocupând un loc important pe cupola europeană
învăluită în parfumul istoriei. Astfel, locul pe care opera lui Brâncuși o ocupă în spațiul
european este unul demn de laudă, sprijinind ideea de modernitate, ca o sclipire lipsită
de efemeritate a unei lumi scufundate în cenușă din prisma istoriei, dar valorificată cu
seninătate din prisma prezentului conturat de inconfundabila personalitate a lui Brâncuși.
Cuvinte cheie: mozaic artistic, sclipire spirituală, perspectivă, recunoaștere
europeană, simbol

Diana Țăruș / 238
Abstract: Mihai, student la Facultatea de Arte, originar din orașul Galați, în anul
trei de studii, hoinărea pe străzile florentine și admira agitația orașului italian, cândva
colorat de prezența lui Michelangelo, Botticeli și da Vinci. Cultura și operele Renașterii
erau puse în valoare de galeria florentină Uffizi, ea însăși fiind o operă de artă extraodinară,
prin forma armonioasă și modulată, perfect integrată în spațiul orașului. Aici, tabloul lui
Leonardo, „Sfânta Familie”, i-a amintit de cât timp s-a scurs de când nu și-a văzut familia,
pe mama, pe tata, pe micuța surioară. Dorul de casa părintească și de țara ta poate fi înțeles
după ce o părăsești. Când pleci, lași în urma ta și trecutul istoric, și mândria, și bucuria
senină sau protestul contra celor ce o strâmtorează. Părinții, strămoșii, devotamentul față
de Sfânta Familie sunt ceea ce ne definesc ca oameni.
Cuvinte cheie: artă renascentistă, Leonardo Da Vinci, „Sfânta Familie”,
Florența, Mihai Grecu
Scriitorul Ion Chiric şi lumea fascinantă a

satului Gohor – in memoriam
Eugen Holban / 242
Abstract: Autorul acestui articol rememorează întâlnirile cu Ion Chiric, un

scriitor cu adevărat dedicat studiului tradițiilor din satul Gohor; sunt vizibile eforturile
lui Ion Chiric în conservarea tradițiilor și folclorului acestui sat, care părea încremenit
în timp. În cadrul acestor discuții, Ion Chiric a dus argumente în sprijinul ideii că
acest sat are o valoare culturală și că merită să fie conservate, în special elementele care
datează din perioada apropiată Primului Război Mondial și care au valoare etnografică.
Cuvinte cheie: folclor, conservare culturală, sate românești, tradiții, obiecte
tradiționale, eforturi
15
Abstracts
Hidden Treasures in the Library Catalogue

Victoria Frâncu / 28
Abstract: The paper addresses some problems concerning the evaluation and
re-use of the information resources existing in the traditional library catalogues
and highlights the ways in which they can be capitalized by means and methods
belonging to the present.
The paper is structured on the analysis of types of catalogue cards and types
of catalogues, with examples taken from four central university libraries. The
documentation resulted in a few surprising categories, whose usefulness is beyond
any doubt.
A brief review of the European library tradition regarding the access numbers
of the publications and their functions will open the way to the last part of the paper.
In the end, a proposal recently made at the Italian ISKO Conference will be discussed.
It is a project of automatic generation of access numbers from Colon Classification
for the European classical literature, through information derived from bibliographic
records.
Keywords: library cards, traditional catalogues, access numbers, re-use of
bibliographic data, automatic generation of call numbers
Romanian Periodicals Series - Brief

presentation and importance
Cornelia-Luminița Radu / 37
Abstract: The retrospective national bibliography of the periodicals entitled

Romanian Periodicals (newspapers, magazines) is an important work for Romanian
culture, having the role of facilitating the knowledge of the Romanian people’s past
from a social, scientific, cultural and political point of view. All these aspects are well
reflected in newspapers and magazines, contributing of an overall view over a period
of time specified by every volume that is consulted.
In its pages are comprised most of Romanian or foreign languages periodicals
appearing on Romanian territory, as well as those published by Romanian authors
on abroad. It is a descriptive bibliography, in which all the categories of periodicals:
literary, political, commercial, social, in real sciences, medicine, etc. are described.
The work is alphabetically ordered by titles and includes full descriptive bibliographic
elements: title, subtitle, locality (editorial office), period of appearance, frequency
(frequency), format, price (annual subscription and cost of a number), all types
16
of editorial committee: editor-in-chief, editors, collaborators), printing house or

publishing house.
Keywords: retrospective national bibliography, periodicals, period of time, social,
political, scientific and cultural profile
The Bible of Sankt Petersburg – 200 Years

Since Its Publication
Letiția Buruiană / 42
Abstract: The Bible of Sankt Petersburg is the third full version, in Romanian,
of the sacred text, based on the two previous ones - from Bucharest, 1688, and from
Blaj, 1795. This publishing event played a major role, since it took place on August 15th
1819, 7 years after the annexation of Bessarabia. Printed in hundreds of copies, part
of this edition was distributed, for free, to priests and intellectuals from Bessarabia,
but also from Wallachia and Moldova, which is the explanation for the recorded
presence of this work in the collections of different monasteries and libraries from
these provinces. The copy from the collections of V.A. Urechia Public Library has
manuscript notes, that date 2 decades after printing, which refer to historical events
that took place during the reign of the following rulers: Alexandru Șuțu, Ioan Caragea
and the creation of Tudor’s army. The notes also contain information on the owner
of this book. These notes, together with the degree of wear, show that it was highly
used, carrying out its mission, that of raising the Christian Orthodox spirituality and
paying a contribution to the preservation and evolution of the Romanian language.
Keywords: religious book, Romanian version of the Bible, bibliophile copy, ex-
libris, manuscript notes
A Century Ago Newspapers and Magazines

from Galati
Maria Buturugă / 50
Abstract: Eighteen periodicals of Galaţi mention the 3rd volume of the national
bibliography „Publicaţiile periodice româneşti” for the year 1919. The themes addressed
by these publications are: science, culture, interests of professional associations, politics,
news and daily information. They were writing about: Eminescu, Moses, Christ,
Cleménceau, a new world power, a future serious economic and financial crisis, the
Danube issue, Bolshevism, the first female lawyer in Romania, but perhaps the most
surprising subject of a 1919 press article is the „telefot”. And interestingly enough, many
articles seem to have been written for today’s citizen of Galați.
Keywords: Galați, year 1919, periodicals, „V.A. Urechia” Public Library, Romanian
Academy Library, the national bibliography „Publicaţiile periodice româneşti”
17
Pecularities in Processing Music Documents

In The National Library of Romania:
Specific UNIMARC Fields
Raluca Bucinschi / 69
Abstract: Due to the technology development, new types of resources have

emerged: audiovisual and multimedia documents. The bibliographic description of
the musical documents, regardless of their format or support is created according to
the ISBD Non-Book rules, and the scores, according to those provided by ISBD NM.
The UNIMARC fields specific to the bibliographic descriptions of audiovisual music
recordings are: $ 071 a, $ 230 a, $ 322 a, $ 323 a. The 208 $ field is characteristic for
the notated music, being essential in the bibliographic description, as it shows the
type of score (general score, choral score, piano score, mixed chorus score and piano,
etc.). The 327 $ a / $ z field is not specific to musical documents, but it is of particular
importance because the notes relating to the contents are very complex for these type
of records.
Keywords: audiovisual and multimedia musical documents, scores, ISBD NB-
PM, specific UNIMARC fields, cataloguing rules
Romanian Names of Persons

Dorina Bălan / 79
Abstract: Based on the latest updated versions of library science documents

on names of persons, such as the Statement of International Cataloguing Principles
(IFLA, updated in 2016) and Names of Persons - Romania (IFLA, updated in 2016),
this article approaches the issue of the rules for achieving correct, authorised forms
for Romanian names of persons, of Moldavian ones and those of Romanian origin
from countries in which Romanian is the official language or among the official
languages, just like knowing the way in which such an entity forms.
These rules are followed by examples in UNIMARC Authorities, field 200, as
well as MARC 21 Authorithies, field 100.
This paper is the result of collaborating to ”National Guide of Cataloguing and
Applying UNIMARC Format in Libraries from Romania” Working Group, part of
Romanian Library Association.
Keywords: authorised form, Romanian names of persons, Romania, UNIMARC
Authorities, MARC 21 Authorities
18
Information on Galati in a Book from the

End of the 18th Century -
Kleemann, N.E. Tagbuch der Reisen, Prag, 1783
Camelia Bejenaru / 96
Abstract: At the end of the 18th century, there were many foreign travelers,
merchants, scholars or military, who traveled and left valuable information on what
they had seen in the Romanian Countries. One of these travelers is the German
merchant Nicolaus Ernst Kleeman, who traveled to Crimea between 1738-1770 and
later on, in 1773, published a work, based on this traveling. The collection of modern,
foreign books of V.A. Urechia Public Library has a copy of the third edition of this
work, thanks to the founder of this institution – the scholar Vasile Alexandrescu
Urechia.
Keywords: Vasile Alexandrescu Urechia, Ernst Kleeman, Galați, foreign
travelers, V.A. Urechia Public Library
Genealogy of the Title “Directory of

Foreign Periodicals from Romanian
Libraries”
Leonica Roman / 100
Abstract: ”Directory of Foreign Periodicals from Romanian Libraries”

represents an useful tool, which includes bibliographic descriptions and exact
location of foreign serial publications in Romanian libraries, starting with 1958.
Keywords: periodicals, foreign periodicals, information tool, directory
Theory and Best Practices in Choosing the

Title Proper of Monographic Resources
Catrina Căluian / 104
Abstract: This article presents rules of choosing the title proper, when
cataloguers perform descriptive cataloguing in the case of monographs, like
anthologies and book collections. Following the definitions of anthology and title
proper, there are practical situations of cataloguing and rules applied when choosing
the title proper for different kind of resources, followed by practical examples.
Keywords: descriptive cataloguing, anthologies, choosing the title proper,
practical examples
19
Library Reference Model (LRM) on Serial

Publications
Violeta Moraru / 110
Abstract: Modelling serial publications, using the IFLA conceptual models

proved to be a challenging task, because of the dynamics of this type of resources
and of all the changes that have occured along time. The IFLA LRM model, which
was created following the consolidation of the 3 previous models of the FR family –
FRBR, FRAD, FRSAD, which were then included in one single model, brings much
needed clarifications in understanding these models and provides new solutions for
setting in practice the processing of these resources at the conceptual level.
Keywords: IFLA LRM, serials, continuing resources, conceptual model, serials
cataloguing
School library. Trends and perspectives

Nicoleta Radovici / 116
Abstract: In this article I have specified the trends and perspectives adopted
by the school library. Informatisation of library and the access of users to the
scientific databases, organizing and conducting extracurricular activities included in
educational projects in collaboration with local or national entities and participation
in competitions, Olympiads, festivals, continuous promotion of the offered services
are just a few of the trends and perspectives adopted by the school library.
Keywords: non-formal education, extracurricular activities, school competitions,
educational projects
La formation et le développement de
l’intérêt pour la lecture
Elvira Alexandrescu / 126
Abstract: L’éducation et le développement de l’intérêt pour la lecture dans

la société contemporaine est un défi. L’école est la première convoquée afin de
former des lecteurs et il faut que la bibliothèque offre des livres et aussi une attitude
soutenue par l’élévation de la culture, n’importe quelle serait la forme. Les activités
proposées par la bibliothèque familiarise l’élève avec la lecture et c’est la lecture qui
le fait se développer, devenir le créateur du son propre destin. Dans la bibliothèque,
les étudiants découvrent leur propre style de lecturer cultivant des compétences
spécifiques. En dépit d’assaut informatif, l’univers des livres reste l’espace de réfuge
pour le jeune néphyte en constituant un adjuvant dans le filtrage des connaissances et
dans l’acquisition de la capacité de sélectivité.
Mots-clés: lecture, livre, créativité, étudiants, bibliothèque
20

An interview with Mrs Elena Solunca,
journalist and chief editor of ”Academica”
Maria Stanciu / 145
Abstract: In 2019, the year dedicated to the Romanian village, priests, teachers
and hard working mayors and also to the Patriarchs Nicodim Munteanu and Iustin
Moisescu and to the translators of church books, one would like to present in the
pages of this magazine interviews with important personalities. This issue, we made
an arch over time, by inviting Elena Solunca Moise, journalist and chief editor of
Academica, a journal edited by the Romanian Academy, at the dawn years, after the
Romanian Revolution. This interview will reveal an unknown piece of life from the
old town of Galati – cherished faces, grandparents, yesterday and nowadays teachers,
all these people, that are part of our lives by their work and prayers.
Keywords: Elena Solunca, Academica, Romanian village, childhood, education

Hidden Treasures in the World of old Books
Ionuț Răducan / 161
Abstract: The research carried on during a project funded by Romanian

Patriarchy and dedicated to the Solemn Year of the Romanian Village, resulted in
collecting geographical, historical, linguistic and ethnographic data on Cuza Voda
village from Galati County. One also remembered about traditions that one knew
and practiced during childhood and also collected folk and religious texts, such as the
carol ”În vârful la nouă meri” (On the Top of 9 Apple Trees). The conclusions refer
to aspects like preservation of faith, traditions and education in an area, relatively
lacking items that are part of cultural and spiritual heritage and which is submitted to
strong globalisation influences.
Keywords: Cuza-Vodă, village, traditions, carols, church
The Destiny of Books – the Destiny of

Humankind
Maria-Alexandra Dimofte / 167
Abstract: The destiny of humankind, just like the one of books, is quite
uncertain. We should ask ourselves whether the usefulness of books will be still
acknowledged or there would be total different means of information assimilation,
as it already exists digital reading or, on the contrary, the world would be culturally
sunk, in which inculture will be promoted or our minds would be connected to all
21
human culture. If there are persons that believe that people will be more responsible
towards the importance of books in their lives, there are others that predict a gloomy
vision on future – taking into consideration such factors as mediocrity, lack of interest
in culture or illiteracy. There are many ebooks and this is not the actual reason for
which printed books would disappear, but instead praising technology as an ultimate
goal and not as a simple tool in our lives. I strongly believe that books are the ”engine”
of spirit, that they feed our spirit and soul, preserving the unity of our being.
Keywords: reading, history of books, dystopia, libricide, Ray Bradbury
The Dacian Hat and the Carpathian

Migrants
Iulius Preduşel / 171
Abstract: Reaching new territories and bringing new civilizations, the

Carpathian migrants from antiquity also brought with them the Tărtaria writing
system, from Mureş, to Sumer - the anagram for Mureş. Next to their beliefs in gods
and traditions, the snake and wolf totems, traditional clothes and the art of ceramics,
the Dacians carried with them, all their life, the hat as the most important element –
they even carved it in stone, cast it in bronze and even in gold – like the hat of the first
pharaoh Narmer, the one that joined together Egypt, in 3500 BC.
Keywords: Narmer, the Getae, Nemrut Dagi, gods, civilizations, Carpathian migrants
The Discourse on the Middle Ages in the

Great Treatises on the History of Romanians
Sorin Langu / 178
Abstract: The perception of historiography over the Middle Ages has changed
over time and we want to highlight this by analyzing nine Romanian history treatises,
representative of Romanian historiography. The necessary conclusion is that the
discourse on the Middle Ages is losing importance as we advance over time. A first
cause would be the moments Romania has experienced in the 20th century, moments
that have led Romanians from ecstasy (the Great Union) to agony (communism) and
then again to ecstasy (the fall of communism). These moments capture attention and
interest, but eventually history is written for others, so it is natural that these moments
close to us, chronologically, be treated preferentially.
A second reason would be that during the communist period many subjects,
especially from the 19th-20th centuries, were obliterated, modified, marbled, history
being completely rewritten for certain periods or subjects. It is normal for corrections
to be made now, to write about those subjects, personalities, or moments that could
not be addressed.
22
Another reason is the new mythologies of the twentieth century, the royal
mythology - the myth of the Queen Maria, the mythologies of the Bratianus’ party
and Maniu, the mythology of the interwar period, myths that have been approached
massively after 1990, see interwar memorialism, dozens of studies interwar games,
TV documentaries etc.
Keywords: historiography, periodization, medieval history, historical journalism
Contemporary Romanian Literature: the

Fantastic Trilogy of a Phenomenal Writer
Tudor Ganea – the New Cărtărescu?
Adi-George Secară / 185
Abstract: Romanian contemporary literature boosts new energies, almost

as high as those from the interwar period – thus, some important publishing
houses provided helpful support for both well-established writers, as well as for
the newcomers on the ideas and books market. Polirom Publishing House has a
well-known collection, but there are other publishing houses, like Humanitas and
Nemira, that follow closely, which have similar collections, coordinated by two
young publishers: Andreea Răsuceanu and Eli Bădică. In the last 4 years, at Polirom
Publishing House, Tudor Ganea, a young prose writer, confirmed the predictions – a
fantasy influenced witer, Tudor Ganea has published 3 books, so far, and the latest
one ”Porci” (Pigs) has been nominated to the 2019 edition of European Union Prize
for Literature. This article considers Tudor Ganea’s first three books.
Keywords: Tudor Ganea, the European Union Prize for Literature, Romanian
contemporary literature, dystopia, fantasy
Camil Petrescu’s Publishing Activity

in Banat
Mariana Dorina Măgărin / 196
Abstract: Following the year 1918, in the region of Banat, there is a constant
multiplication of the press, in general, and of the literary one, in particular. Each
magazine, no mattter its orientation, had a smaller or larger contribution to the
continuity of social, national and cultural emancipation strategy, the development of
the publishing genre, to the valorification and global integration of national literature
and culture. Our paper refers to Camil Petrescu’s publishing activity in Banat, mainly
focusing on his activity to the newspaper ”Ţara. Ziar popular independent”.
Keywords: editor and journalist Camil Petrescu, Banat, ”Banatul românesc”,
”Ţara”
23
Gina Hagiu – Between Tradition and

Modernity
Corneliu Stoica / 205
Abstract: This portrait article outlines the personality of Eugenia (Gina)

Hagiu - Popa (born on November, 11th 1924, Tg. Bujor – died on July, 29th 2014,
Bucharest), painter and illustrator, nationally and internationally well-known artist,
whose artistic contribution enriched the heritage of contemporary Romanian art.
One highlights the following – her activity, as a painting trainer, between 1960-1962,
at the Art Institute of Hangzou (China), the influence this period had on her work,
her studies in France and Holland, her personal exhibitions, both in the country and
abroad, her monumental art creations, created with her husband Eugen Popa, also a
painter, the awards she received. One also briefly comments on the painter’s works,
inspired by her homeland and also by her travellings, including the paintings from
the series ”Birds and Butterflies”, ”Goat” and ”Hills”.
Keywords: painting and illustration, retrospection, lyricism, decorate,
unmistakable discourse
Local Elections in Galati (1878-1914)

Ana-Maria Cheşcu / 214
Abstract: Since ancient times, imperial powers appoint important persons as

statesmen, by the people’s decision. The right to vote, which was initially granted
only to wealthy persons, represented the first step in installing authentic democracy.
It is very interesting to trace the way in which this right applied in Galati, which
were the main political groups and the way in which election system was organized
by those holding the power. As we all know, the ones that had the political power,
also had power over police forces; as a consequence, they could have imposed their
domination by all kind of abuses. Researching the pages of local newspapers, like
Vocea Covurluiului, Poșta, as well as other historiographical sources that consider this
topic, reveals important details. By means of analysis, correlation, description and
telling, one will recall an important moment in the history of our town.
Keywords: democracy, confined to wealth vote, elected persons, people, Galati
Oscar Schwab, a less known arhitect

Marius Mitrof / 222
Abstract: Less well known for his work at the European Commission of the
Danube, Oscar Schwab noted in his 1864-1871, through his projects and works,
executed for himself or for the partners, private persons or institutions in the area
24
of competence of the Commission, respectively of the cities Galati and Braila. In the
documents of the commissioners, besides the name of Oscar Schwab appears the title
”the architect of the European Commission of the Danube”, which intrigues, because
at least until now, Schwab’s name has not been identified in the archives documents
of the European Commission of the Danube. Certainly the research remains open.
Nevertheless, Oscar Schwab left us worthy projects for the school of architecture,
by which he approached each individual command with a strict rigor, responding
to the will of each of the commissioners by accurately reflecting in his projects the
constructions, volumetry, interiors, details façade and, last but not least, the insertion
of elements to remind of the origin of the commissioner. Some of the buildings
designed by Oscar Schwab can still be seen today in Galati: the house of Dr. Aristide
Serfioti, designed in 1867, a neo-classical building with neoclassic elements (acroteres,
denticles, atlas that support the balcony, statues), no. 52, the Hedwig Schwab dwelling,
his wife or sister of the architect, designed in 1871, Col. Nicolae Holban Street, at no. 1,
and in Brăila, the Greek Church ”Buna Vestire” can be admired, to which it contributed
for the rebuilding and consolidation of Oscar Schwab, after its dome collapsed in 1868.
Keywords: Oscar Schwab, European Commission of the Danube, Galaţi, Brăila,
Deutsch consulate
La Collection Manuscriptum
Radu Moţoc / 229
Abstract: Cette collection met en valeur les manuscrits des écrivains roumains,
étant considérée une publication historico-littéraire. Elle parut en 1927, ayant un tirage
de seulement 1500 exemplaires, et la couverture présentait gravée, en relief, le nom de
l’écrivain, ornée en-dessous d’une plume-encrier, à laquelle étaient attachées, à l’aide
d’une cordelette à nœud, les deux lettres C et M, qui signifient: Collection Manuscriptum.
Le premier numéro de la collection était dédié à Octavian Goga, après quoi ont suivi
plusieurs autres manuscrits, comme: Mihail Sadovenu, Liviu Rebreanu, Vasile Alecsandri
etc. Cette collection a fourni aux lecteurs des informations sur l’œuvre des gens de lettres,
la calligraphie utilisée et, dans certains cas, l’explication des corrections.
Mots-clés: manuscrits, corrections, personnalités, calligraphie, tirage
Brâncuși Like Mosaic Pieces on The European

Stage
Vasile-Rareș Prodescu / 235
Abstract: When you have nothing to lose, you try. When the voice of your heart
is strong enough, you succeed. This is the way in which Brâncuși succeeded –later on,
he will become the symbol of the Romanian people and the universal art, that we will
25
all appreciate. Brâncuși’s works redefined the concept of art, being deeply imprinted
in the consciousness of the European people. Even if it is hidden in museums from
all over the world, his work is a mosaic of all Romanians, on the European stage,
wrapped in a historical scent. Thus, Brâncuși’s work in the European cultural space is
more than worthy, being a step ahead, in a modern era, just like the spark of a world
drowned in ashes, but valued with serenity, from the present perspective, moulded by
the incredible personality of Brâncuși.
Keywords: artistic mosaic, spiritual spark, perspective, European
acknowledgement, symbol
the Human Being Is An Universe with

Thousands of Roads
Diana Țăruș / 238
Abstract: Mihai – 3rd year Art student, coming from Galați, was wandering
the streets of Florence and admired the agitated European town, once coloured by the
presence of Michelangelo, Boticelli or da Vinci. The Uffizzi Galleries, an work of art
for itself – its modulated shape, perfectly set in town, is the perfect place for housing
the Renaissance art and works of art. Here, Leonardo’s painting – The Holy Family
reminded him of the time that passed since he had not seen his mother, his father or
his little sister. The feeling of missing home or your country cannot make sense, until
you left that place. When you go away, you leave behind your historical past, your
pride, your serene joy or the protest against those that cripple your joy. Our parents,
our ancestors, our devotion to the Holy Family is what defines us as human beings.
Keywords: Renaissance art, the Holy Family, Leonardo da Vinci, Florence,
Mihai Grecu
Writer Ion Chiric and The Fascinating

World of Gohor Village – In Memoriam
Eugen Holban / 242
Abstract: The author of this article remembers his encounters with Ion Chiric,
a writer truly dedicated to studying the traditions from the village of Gohor; one will
notice Ion Chiric’s efforts to preserving the folklore and the traditions of this village,
which seemed to be frozen in time. During these long talks, Ion Chiric brought
arguments to support the idea that this village represents a treasure, culturally
speaking, and should be studied and preserved, especially the elements that date back
to the period close to World War 1, that represent ethnographic evidences.
Keywords: folklore, cultural preservation, Romanian villages, traditions,
traditional objects, efforts
26
Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019
27
BiblioPhilus Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019
Comoara din sertarele catalogului

de bibliotecă
Dr. Victoria Frâncu

Asociația Bibliotecarilor din România
e-mail: v_francu@yahoo.com
1. Introducere
Lucrarea abordează probleme privind evaluarea și reutilizarea resurselor de
informații existente în cataloagele tradiționale de bibliotecă și evidențiază modul în
care acestea pot fi puse în valoare prin mijloace care aparțin prezentului. Structurată
pe analiza unor tipuri de fișe de catalog și tipuri de cataloage, cu exemple provenite din
biblioteci centrale universitare, lucrarea pune accent pe categoriile de date rezultate în
urma documentării. O trecere în revistă a tradiției bibliotecilor europene în privința
numerelor de acces ale publicațiilor, a funcțiilor acestora și a organizării colecțiilor
va face tranziția spre ultima parte a acestei lucrări. În final, în același context ca mai
sus, va fi discutată o propunere făcută la recenta conferință ISKO Italia, un proiect
de generare automată a cotelor de acces din Colon Classification pentru literatura
clasică europeană, prin informații derivate din descrierea bibliografică.
2. Un articol, o carte
Într-un articol despre arta scrierii fișelor de catalog de bibliotecă, Claire Voon
(2017) deplânge faptul că aceasta este pe cale de dispariție, deoarece fișele încă ne
spun multe lucruri interesante despre trecutul datelor din cataloagele de bibliotecă.
Din articol aflăm că unul dintre cele mai vechi exemple de fișă de catalog
datează aproximativ din anul 2000 î. Ch. și este o tăbliță descoperită în orașul sumerian
Nippur. O tăbliță de lut care include pe două coloane o listă cu 62 de titluri de lucrări,
printre care se afla și cunoscuta Epopee a lui Ghilgameș. Istoricul cataloagelor de
bibliotecă, de la cel al Bibliotecii din Alexandria până la Codul francez de catalogare
din 1791, este tratat, conform articolului lui Voon, în cartea editată de Library of
Congress și intitulată „The Card Catalog: Books, Cards, and Literary Treasures”
(2017). Cartea conține nu doar o istorie a cataloagelor celei mai mari biblioteci din
lume, dar, conform recenziilor, este bogat și atractiv ilustrată. Imaginile cele mai
apreciate sunt cele ale coperților edițiilor princeps ale unor best-seller-uri, însoțite de
sute de fișe de catalog corespunzătoare, multe dintre acestea fiind manuscrise.
Redactarea fișelor era un lucru destul de complicat, fiind necesară respectarea
unor reguli stricte, chiar utilizarea unui caracter special de literă manuscrisă, pentru
o scriere clară și ușor lizibilă a acestora. Eforturile de a face un catalog care să
impună un standard național de fișă le-a aparținut bibliotecarilor, inclusiv sau mai
ales unuia, a cărui tenacitate l-a impus în istoria dintotdeauna a bibliotecilor, Melvil
28
Dewey. Impreună cu Thomas Edison acesta a dezvoltat un caracter de literă numit

Library Hand, un stil de scris de mână care se preda în școlile de bibliotecari pentru
a promova scrierea uniformă a fișelor (Fig. 1).
Figura 1. Imagine preluată din: The Card Catalog: Books, Cards, and Literary Treasures
by the Library of Congress, published by Chronicle Books 2017
În anul 1900, un număr de 70 de angajați alcătuind o întreagă secție a Library

of Congress aveau drept sarcină de serviciu clasificarea, editarea, organizarea și
intercalarea fișelor de catalog. În 1966, Henriette Avram a introdus primul sistem
automat de catalogare din lume, Machine-Readable Cataloging (MARC), prin care
informațiile scrise manual pe fișe erau convertite în date pentru computer. Curând
după aceea, în 1980, când catalogul pe fișe de la Library of Congress Main Reading
Room a fost oficial declarat „înghețat”, ultimele fișe manuscrise au fost amplasate în
fișierele din lemn de stejar. Din păcate însă, odată cu trecerea la cataloage online,
multe biblioteci au renunțat la cataloagele tradiționale, dar valoarea lor a crescut de-a
lungul timpului.
3. Ce se ascunde în sertarele cu fișe de catalog?
Așa cum am menționat într-o lucrare anterioară (Frâncu, 2017) fișele din
catalogul tradițional au valențe multiple, funcțiile acestora contribuind la o cunoaștere
cvasi-exhaustivă a colecțiilor bibliotecii, organizând în egală măsură publicațiile și
informațiile despre acestea, după criterii care pun în valoare conținutul colecțiilor.
În cele ce urmează vom prezenta categorii de date puse la dispoziție de cataloagele
tradiționale, multe dintre acestea fiind greu de regăsit în sistemele de cataloage
informatizate.
Pe lângă datele descrierii bibliografice, informațiile întâlnite cel mai des în
cataloagele pe fișe ale bibliotecilor sunt, evident, adnotări ale bibliotecarilor care
le-au întocmit. Adesea, acestea oferă date greu de reprodus în cataloagele online, deși
nu lipsite de importanță. Însemnătatea lor variază de la date puțin semnificative pentru
modul de organizare a colecțiilor, ca prețul de achiziție, inițialele catalogatorului etc.
(Fig. 2), la date extrem de importante, precum acelea din care se pot deduce etape din
istoria catalogului (Fig. 3).
29
Figura 2. Fața și verso-ul unei fișe manuscrise (BCU Cluj)
Figura 3. Fișă manuscrisă cu adnotări ulterioare ale bibliotecarului (BCUB – Biblioteca

Facultății de Istorie)
În fișa din Figura 3 adnotările conțin o serie de date care mijlocesc deducții
privitoare la momentul de tranziție de la descrierea bibliografică tradițională, la
descrierea conform regulilor ISBD (avem o informație la titlu, iar numele autorului
este repetat după titlu în corpul descrierii). Cele două numere de inventar și cele două
cote indică faptul că publicația avea un exemplar în depozit (III 10241) și unul în
acces liber (7/B52). Pe lângă indicii de clasificare, fișa conține și descriptori adăugați
ulterior, ceea ce înseamnă că datele bibliografice au fost incluse în baza de date
prin retroconversie. De aici, cele două serii de numere de înregistrare bibliografică
din baza de date din WinISIS (System number și Master File Number) plus cel din
sistemul integrat de bibliotecă Vubis.
Dacă notele de cuprins ale cărților și periodicelor sunt informații întâlnite
destul de frecvent în cataloagele tradiționale, datele de proveniență a manuscriselor
și a incunabulelor, datele despre tipografi și tipografii, datele despre colecții editoriale
și datele despre donatori se întâlnesc mai rar. În continuare, vom vedea categorii de
date existente în cataloagele tradiționale și multiple utilizări ale lor.
Am selectat la întâmplare o fișă provenită din catalogul alfabetic digitizat al
BCU Cluj. În Figura 4 vedem această fișă ce conține date minimale. O căutare în
30
Google Books pornind de la acest titlu ne va aduce rezultate complete, chiar dincolo
de așteptări (Fig. 5).
Figura 4. Versiunea
digitizată a fișei
manuscrise cu date
bibliografice minime din
catalogul alfabetic al BCU
Cluj
Datele bibliografice absente din descrierea inițială vor fi completate, pe lângă

cele care lipsesc (e.g. numele editurii), cu metadate referitoare la documentul dorit,
plus varianta digitală a întregului document, ca rezultat al unei căutări succesive a
titlului în Google Books.
Figura 5. Captură de ecran din Google Books (https://archive.org/details/

fabelnausdenzei00unkngoog/page/n7)
Urmează un exemplu semnificativ pentru modul în care sunt reflectate

colecțiile de periodice în cataloagele tradiționale. Mulțimea datelor menționate în
fișele de colecție (cartoteci) determină menținerea acestor fișe manuscrise în paralel
cu înregistrările bibliografice din catalogul online (Fig. 6). Acest lucru are rațiuni
legate mai ales de fluctuațiile privind: periodicitatea, titlurile publicațiilor, directorii
sau redactorii șefi, încetarea sau reluarea apariției, fuzionarea sau scindarea titlurilor
(e.g. „Gazeta matematică” vs. „Gazeta matematică și fizică”). În afară de aceasta,
capacitatea unor sisteme integrate de bibliotecă de a stoca informații exhaustive
legate de administrarea periodicelor poate fi insuficientă, drept care se procedează la
31
ștergerea din istoricul periodicelor respective a unor date, pentru a face loc altora mai
recente, ceea ce nu se întâmplă în administrarea lor tradițională.
Figura 6. Exemplu de
cartotecă pentru evidența
colecțiilor de periodice (BCU
București)
Datele de subiect existente în fișele de catalog tradițional merită o atenție

deosebită. Acestea sunt explicite sau implicite și sunt reprezentate prin: date despre
istoricul Clasificării Zecimale Universale, date despre sistemul Cutter de topografiere
și aranjare la raft a publicațiilor și metode de acces prin cuvinte din limbajul natural
la informația reprezentată prin indici de clasificare.
Indicii de clasificare reprezintă indiscutabil subiectul documentului descris
bibliografic în fișa de catalog. Există, însă, alte metode de reprezentare a subiectului
unui document, dincolo de indicele CZU, căci despre acest sistem de clasificare
vorbim. La Biblioteca Facultății de Istorie, filială a Bibliotecii Centrale Universitare
„Carol I” București, exista un sistem de reprezentare prin cuvinte din limbajul natural
a subiectului redat prin indici CZU, subiectele fiind inscrise pe fișe divizionare.
Această metodă de facilitare a accesului la subiect în catalogul sistematic a anticipat
derivarea cuvintelor cheie sau a descriptorilor din indicii CZU, considerați prea
tehnici pentru utilizatorul neavizat al bibliotecii (Fig. 7).
Figura 7. Catalog sistematic cu fișe divizionare de subiect în limbaj natural
32
Este cunoscut faptul că utilizatorul avizat nu caută known items într-o bibliotecă.
Acesta, în căutare de cunoștințe noi, încearcă adesea să descopere informații despre
un anumit subiect. O metodă de a veni în sprijinul acestei categorii de utilizatori
este adăugarea unei fișe suplimentare „despre” un anumit subiect, chiar dacă în titlul
descrierii bibliografice nu există nicio mențiune referitoare la subiectul respectiv.
Situația descrisă este este ilustrată de o fișă dintr-un catalog alfabetic (Fig. 7).
Figura 8. Fișă auxiliară

„despre” din catalogul
alfabetic
Fișele din cataloagele tradiționale au fost fie digitizate și grupate pe categorii,

așa cum a procedat BCU Cluj, care are în conținutul bibliotecii digitale o adevărată
comoară constituită din cele opt categorii rezultate1, fie au fost scanate și incluse în
descrierile bibliografice din cataloagele online, cum au procedat BCU Iași și BCU
Timișoara.
Accesul deschis la colecțiile bibliotecii, o practică relativ nouă în istoria
bibliotecilor noastre, s-a generalizat după trecerea la cataloagele online.
Democratizarea accesului la informație de după 1990 a impus această orientare către
utillizator, dar a pretins bibliotecarilor și o activitate de organizare și etichetare a
colecțiilor expuse în acces liber, deosebite față de modul de organizare a colecțiilor
din depozitele închise. De data aceasta colecțiile trebuiau organizate sistematic, ceea
ce necesită abilități și cunoștințe suplimentare. Formatul publicațiilor nu mai este
relevant în secțiile cu acces deschis, unde preponderent ca interes este subiectul
documentului. Prin urmare, elementul cheie în organizarea acestor colecții deschise
devine cota de acces, element care implică ordonarea sistematică.
4. Despre cotele de acces și funcțiile acestora
Într-o lucrare mai veche, Aida Slavic (2009) argumentează faptul că, în ciuda
schimbării aduse de digitizare în biblioteci, colecțiile fizice încă există, drept care este
nevoie ca ele să fie aranjate într-o structură organizată și nu lăsate sub forma unei
grămezi de cărți. Printre problemele pe care le presupune organizarea și, mai ales,
accesul la colecții mari de cărți, se numără:
- relevanța sau irelevanța formatului cărții în ordonarea pe clase
1. Disponibil la: http://dspace.bcucluj.ro/. Accesat în 10.07.2019
33
- relativitatea numărului de acces și modalitatea intercalării cărților noi

- cărțile care aparțin aceleiași clase vor fi aranjate în ordine crescătoare,
alfabetic sau cronologic?
- dacă aranjarea este alfabetică, simbolurile vor fi litere, cifre sau combinații
ale lor?
- dacă aranjarea este cronologică, ce sistem se va folosi pentru numerele de
acces ale cărților?
- ce metodă se va folosi pentru atribuirea celor mai scurte numere de acces?
Activitățile necesare pentru organizarea eficientă a colecțiilor, pentru
etichetarea corectă și ordonarea la raft a publicațiilor pretind abilități mai specializate,
dar mai puțin respectate decât cele din serviciile de catalogare, clasificare sau referințe,
afirmă Slavic.
Autoarea îl citează pe Satija (1990) pentru a defini funcțiile numerelor de acces
ale cărților din bibliotecă:
1. Gruparea tuturor cărților unui autor într-o anumită clasă, dacă aranjarea
este alfabetică;
2. Gruparea tuturor edițiilor și a tuturor exemplarelor unei cărți în același
loc;
3. Gruparea unei „gazde” și a tuturor cărților asociate cu aceasta în același
loc pe raft;
4. Gruparea tuturor cărților de și despre un autor prolific;
5. Urmărirea dezvoltării istorice a unui anumit subiect, dacă numerele de
acces sunt atribuite pe criterii cronologice;
6. Gruparea în același loc a tuturor lucrărilor biografice sau critice despre o
persoană, autor, artist;
7. Numerele de acces, atunci când indică un subiect (o clasă), pot duce la
dezvoltarea și administrarea colecției, întrucât vor ajuta la analiza statisticilor privind
achiziția și circulația cărților pe domenii.
Ultima dintre aceste funcții este considerată drept cea mai importantă, întrucât
are în vedere abordarea organizării colecțiilor și a accesului pe subiecte.
Conform opiniei lui Slavic (2009), sunt două categorii de aranjare a cărților pe
raft: aranjarea formală și aranjarea sistematică. Fiecăreia dintre acestea îi corespunde
unul sau mai multe sisteme de numere de acces. Sistemul de numerotare sistematică a
apărut după introducerea Clasificării Dewey ca sistem modern, logic și orientat spre
utilizator.
Practica anglo-americană de atribuire a numerelor de acces folosește indici
DDC până la cel mai mic detaliu. În aranjarea la raft se întâlnesc unul sau două
titluri incluse în aceeași clasă. Spre deosebire de aceasta, în bibliotecile europene,
documentele se clasifică până la cel mai fin detaliu, astfel încât utilizatorii cu nevoi
specifice de informare să găsească în catalogul sistematic exact ce caută. Cei care
34
nu sunt hotărâți vor răsfoi rafturile ordonate sistematic, fără să fie deranjați de
subdiviziunile claselor principale. Ghidurile – afirmă Slavic – sugerează că o clasă de
pe raft poate include circa 50 de subdiviziuni din sistemul de clasificare.
Autoarea lucrării îl citează pe Baader (1957) care remarcă o altă deosebire
între bibliotecile anglo-americane și cele europene și anume că în primele se
practică ordonarea sistematică și accesul deschis la raft, pe când în bibliotecile
europene există un sistem dublu de numerotare: unul pentru depozitele închise
și altul pentru acces liber la raft. Practica europeană descrisă este prezentă și în
bibliotecile mari din România, în special după trecerea la cataloage online și crearea
zonelor de acces liber.
5. O propunere de reutilizare a datelor conectate deschise
Recent a fost prezentată la conferința ISKO (International Society for
Knowledge Organization) Italia o propunere a Bibliotecii Universității din Pavia de
generare automată a cotelor de acces din Colon Classification pentru literatura clasică
europeană, prin informații derivate din descrierea bibliografică (Bianchini, 2019).
Proiectul propune ca dezvoltare ulterioară investigarea posibilităților de extindere
a studiilor de caz la alte scheme de clasificare, fațetate sau parțial fațetate (UDC sau
DDC), pe baza datelor conectate deschise (LOD), sau chiar producerea unor scheme
de clasificare fațetate bazate pe LOD disponibile în semantic web.
Studiul de caz prezentat de Bianchini a fost din literatura clasică italiană și a
examinat posibilitatea de a genera automat cote de acces din descrierile bibliografice
ca date conectate. A folosit în acest scop un set de date necesare ca: data nașterii și
limba autorului, forma literară asociată acestuia, titlul lucrării, plus data.bnf.fr, un
proiect de date deschise bazat pe standarde și instrumente din Semantic web. Setul
de date necesare este garantat de LOD, iar producerea de algoritmi este condiționată
de uniformitatea, capacitatea de reutilizare și redistribuire și predictibilitatea datelor,
dar și de probleme de semantică și sintaxă.
6. Concluzii
Am discutat în cele de mai sus despre nebănuitele comori ascunse în
cataloagele tradiționale de bibliotecă. Am argumentat prin exemple necesitatea
păstrării acestora, indiferent de forma sub care sunt conservate fișele de catalog.
Categoriile de date rezultate în urma documentării, deloc neglijabile, sunt
variate ca formă și importanță, fie că sunt adnotări ale bibliotecarilor privind
istoricul catalogului, fie că sunt date minime, dar care pot fi augmentate prin
căutări succesive în alte surse de informații (vezi exemplul căutării în Google
Books prezentat mai sus). Importante sunt datele de evidență și administrare a
colecțiilor de periodice, date care, până la proba contrarie, au tot dreptul să fie
aduse la zi în pofida unor voci care sunt de altă părere. Iar cataloagele pe fișe,
înghețate, dar consultabile încă sau digitizate, ca și diversitatea largă a tipurilor
de cataloage tradiționale păstrează comori care permit explorarea prin studii și
35
abordări interesante ale structurii colecțiilor de bibliotecă, dincolo de perspectiva

istorică.
Mulțumiri pentru devotamentul față de profesie și pentru timpul acordat

cu ocazia documentării acestei lucrări se cuvin colegelor: Carmen Albu (Biblioteca
Facultății de Litere), Rodica Neacșu (Biblioteca Facultății de Istorie), Dana Cernea
(Serviciul Periodice al BCU „Carol I” București) și Ecaterina Radu (BCU „Carol I”
București).
Bibliografie
1. Baader, P. (1957). Standardbezeichnung in Bibliotheken. Köln : Greven
Verlagen.
2. Bianchini, C. (2019). From semantic web to faceted classification: A case
study and five lines of future research : ISKO Italy Meeting, Florence, 11 April 2019
[prezentare.ppt]. Disponibil la: http://www.iskoi.org/doc/firenze19.htm. Accesat
10.07.2019.
3. The Card Catalog: Books, Cards, and Literary Treasures by Peter Devereaux;
Carla Diane Hayden; the Library of Congress. San Francisco: Chronicle Books, 2017.
4. Frâncu, V. (2017). Necesitatea separării colecţiilor în bibliotecile academice.
În: Biblioteca fără bariere: Conferința Națională a Asociației Bibliotecarilor din
România, ed. 27, 7-9 septembrie 2016. Coord. vol. Maria Micle, Agneta Lovasz,
Simona Bursașiu. Timișoara : Editura Universității de Vest; București : Editura ABR.
pp. 65-72. ISBN 978-973-125-513-2(EUVT); ISBN 978-606-93535-6(EABR).
5. Satija, M. P. (1990). Book number and call number. În: Encyclopedia
of library and information science. (Vol. 45, supplement 10, pp.18-45). New York:
Marcel Dekker.
6. Slavic, Aida (2009). Call numbers, book numbers and collection
arrangements in European library traditions. În: Library and information science in
digital age: essays in honour of Professor M. P. Satija: vol. 1. Eds. J. Singh, I. Malhan
and T. Kaur. New Delhi: Thomson Publishers. pp. 257-285. Disponibil la: https://
repository.arizona.edu/handle/10150/111798. Accesat 4.05.2019.
7. Voon, Claire (2017). The Lost Art of Library Card Catalogues. În:
Hyperallergic, April 4, 2017. Disponibil la: https://hyperallergic.com/368529/the-
lost-art-of-library-card-catalogues/. Accesat 30.11.2018.
36
Seria Publicațiile periodice românești

istoric şi importanţă
Cornelia-Luminiţa Radu, bibliograf

Serviciul „Bibliografia naţională”
Biblioteca Academiei Române
Bucureşti, Calea Victoriei 125, Sector 1, Cod 010071
Tel.: 021.212.82.84; e-mail: radulumi@yahoo.com
Bibliografia națională retrospectivă a periodicelor având titlul Publicațiile

periodice românești este o lucrare de interes național care a fost concepută să prezinte
cât mai exact producția editorială a periodicelor de pe teritoriul românesc din
perioada 1790–1952. Categoriile de publicaţii periodice descrise în această lucrare
sunt ziarele, numite uneori şi jurnale, buletinele, gazetele, precum şi toate tipurile de
reviste: culturale, științifice, literare, cu profil profesional, politic sau numai social,
editate în limba română, indiferent de locul de apariţie, şi cele în orice altă limbă,
editate pe teritoriul administrativ al României din perioada studiată.
În paginile acesteia sunt cuprinse toate publicaţiile în limba română sau în
limbi străine apărute pe teritoriul statului român, precum şi cele din străinătate
editate în limba română. Este o bibliografie descriptivă, în care sunt prezentate
toate categoriile de periodice: literare, politice, comerciale, sociale, din domeniul
ştiinţelor reale, medicinei ş.a. Lucrarea este ordonată alfabetic după titluri şi
cuprinde elemente bibliografice descriptive complete: titlul, subtitlul, localitatea
(sediul redacţional), perioada apariţiei, frecvenţa (periodicitatea), formatul, preţul
(abonamentul anual şi costul unui număr), aparatul redacţional (fondator, director,
proprietar, redactor-şef, redactor responsabil, comitetul de redacţie, colaboratori),
tipografia sau editura.
Publicaţiile descrise aparţin tuturor categoriilor socioprofesionale: învăţători,
preoţi, muncitori în diferite ramuri ale industriei, militari şi bineînţeles politicieni,
care au încercat prin intermediul presei să-şi exprime ideile şi realizările. Editarea
pe teritoriul românesc a unor publicații cu profil ştiinţific scrise în diverse limbi de
circulație (germană, franceză, italiană sau engleză) demonstrează integrarea presei
din România în aria culturii europene.
Varianta online a acestei bibliografii retrospective, Publicaţiile Periodice

Româneşti 1790-1930 (PPR tomurile I-IV), disponibilă la adresa web http://www.
biblacad.ro/brp.html, este accesibilă consultării prin intermediul aplicaţiei SIMBNR,
fiind realizată de Biblioteca Academiei Române în colaborare cu Institutul Naţional
de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) din Bucureşti, aplicaţie ce asigură
37
accesul integrat la copiile digitale ale documentelor sub forma fişierelor imagine,
obţinute prin scanarea primelor patru volume din această serie.
Deschizând pagina web, pentru primele patru tomuri ale bibliografiei sunt
menţionate perioada descrisă şi titlurile ordonate alfabetic, iar la rubrica prezentare
este reprodusă introducerea şi o scurtă notă explicativă aferentă fiecărui volum. De
asemenea, pentru completarea informaţiilor aduse de fiecare volum, au fost alcătuiţi
indici de localităţi care nu există în varianta tipărită a primelor trei tomuri din această
serie.
Pentru a facilita identificarea rapidă a unei publicaţii, se pot face căutări după
titlul publicaţiei, rezultatele afişând titlul depistat în cele patru tomuri disponibile
online. Cele trei părți ale tomului V urmează să fie scanate şi disponibile în această
formă în anul 2022 (pentru a respecta condiţiile de copyright impuse de Editura
Academiei).
Istoric
Având în vedere că România a devenit Stat în anul 1859, prin unirea Moldovei
cu Ţara Românească, fiind recunoscută ca ţară independentă în 1878, abia spre
sfârşitul secolului al XIX-lea s-a pus problema bibliografierii patrimoniului naţional.
Planul bibliografiei generale a culturii româneşti, alcătuit şi propus de Ioan Bianu
în anul 1895, prevedea la al doilea punct „întocmirea” bibliografiei publicaţiilor
periodice româneşti.
Criteriile fixate de Academia Română pentru alcătuirea bibliografiei naţionale
retrospective a periodicelor au fost cele generale:
- criteriul limbii, adică periodicele publicate în limba română, indiferent de
locul de apariţie sau de naţionalitatea redactorilor;
- criteriul teritoriului, adică periodicele publicate în limbi străine care au
apărut pe teritoriul României în perioada studiată;
- criteriul etnic, cuprinzând periodicele publicate de autori români în alte ţări,
chiar dacă au fost scrise în colaborare cu autori străini.
Bibliografia periodicelor româneşti din planul lui Ioan Bianu prevedea ca
aceasta să se facă în ordinea alfabetică a titlurilor, pentru a asigura o descriere unitară
şi completă a periodicelor, în principal pe baza publicaţiilor existente în Biblioteca
Academiei Române, urmând să fie făcute completări şi adăugiri din fondurile altor
biblioteci din ţară şi din străinătate.
Începută în anii 1905–1912, realizarea repertoriului bibliografic a fost întrerupt
timp de peste 40 de ani, din cauza lipsei de personal specializat, fiind reluată în anul
1956, dată de la care se lucrează neîntrerupt, în elaborarea acesteia fiind implicate
diverse colective de bibliografi din Biblioteca Academiei Române.
Până în prezent, din această lucrare complexă au fost elaborate şi tipărite 5
tomuri, acoperind perioada 1790–1935.
38
Tomul I Catalog alfabetic: 1820–1906

În 1905, lucrarea a fost încredinţată bibliotecarilor Nerva Hodoş şi Al. Sadi
Ionescu, care urmau să alcătuiască metoda de lucru, completă şi succintă totodată,
ce presupunea muncă de migală şi precizie şi implica vaste cunoştinţe: limbi străine,
istoria presei şi a culturii române, dublate de putere de sinteză.
Tomul I din această serie, intitulat Publicaţiunile periodice româneşti (ziare,
gazete, reviste), cuprinde descrierea periodicelor apărute pe teritoriul românesc
în perioada 1820–1906 şi a fost tipărit în anul 1913. Acesta conţine 3913 descrieri
principale ce reproduc elementele bibliografice esenţiale din primul număr al fiecărui
periodic (sau primul număr văzut), urmate în subsolul fişei de toate schimbările ce
au survenit de-a lungul apariţiei unei publicaţii, precum şi titluri de periodice notate
cu asterisc, despre a căror existenţă existau indicii sigure preluate din surse demne
de încredere.
Între coperţile acestui volum se găsesc descrierile bibliografice ale tuturor
ziarelor şi revistelor ce apăruseră pe teritoriul românesc începând cu primul periodic,
Chrestomaticul Românesc, tipărit în 1820 la Cernăuţi de către Theodor Racoce, până
la ultimele ziare şi reviste ieşite de sub tipar în anul 1906.
Tomul II Catalog alfabetic: 1907–1918;

Supliment: 1790–1906
Din mai multe motive (istorice, politice, dar şi a lipsei de personal calificat),
elaborarea tomului următor nu a mai fost continuată. În 1956, la insistenţele
consiliului ştiinţific al bibliotecii, prezidiul Academiei a hotărât să se reia elaborarea
repertoriilor de bibliografie, după o întrerupere de peste 40 de ani.
În tomul II au fost descrise periodicele din perioada 1907–1918, fiind însoţit
de un Supliment la tomul I (conţinând 423 de titluri noi şi completări) care a extins
data apriţiei primului periodic pe teritoriul românesc la anul 1790, prin descoperirea
la Biblioteca Naţională din Moscova a gazetei Courrier de Moldavie, ce apăruse în
patru numere, la Iaşi. În plus, s-a introdus un paragraf de legătură cu tomul anterior
în care cercetătorul era informat dacă publicaţia avea continuitate în apariţie sau
reapărea. În acest volum, elaborat de George Baiculescu, Georgeta Răduică, Neonila
Onofrei, au fost descrise 2758 de publicaţii, fiind tipărit în anul 1969.
Tomul III Catalog alfabetic: 1919–1924

Bibliografia naţională retrospectivă a periodicelor a continuat cu tomul III
(1919–1924), editat în 1987, fiind elaborat de un colectiv de 5 bibliografi, în acesta fiind
descrise 3398 publicaţii. Începând cu acest volum s-a adăugat criteriul patronajului,
incluzând periodicele apărute în limbi străine, în alte ţări, sub auspiciile instituţiilor
româneşti, fiind patronate de acestea. De asemenea, au început să fie descrise toate
publicaţiile minorităţilor ce apăreau pe teritoriul statului român de după Marea Unire
39
(în limbile maghiară, germană, ebraică, rusă, ucraineană, armenească, albaneză,

greacă, turcă). Trebuie menţionat faptul că cenzura din perioada comunistă a exclus
din acest repertoriu naţional unele publicaţii apărute în Basarabia, Bucovina, Banatul
sârbesc şi Cadrilater.
Începând cu tomul III, în zona notelor, la rubrica „texte” sunt menţionaţi
scriitorii mai importanţi români sau străini ce semnau articole sau ale căror texte
erau reproduse în anumite reviste, iar la rubrica „reproduceri” se regăsesc nume ale
artiştilor plastici, în cazul în care publicaţiile cuprindeau reproduceri după lucrări ale
pictorilor, sculptorilor sau desenatorilor renumiţi.
Tomul IV Catalog alfabetic: 1925–1930

În anul 2003, a fost imprimat tomul IV (1925–1930) din seria Publicaţiilor
Periodice Româneşti, în care sunt descrise 3918 periodice, fiind alcătuit de un colectiv
format din şase bibliografi care au lucrat la acest volum în diferite perioade de timp.
S-au inserat unele adăugiri pentru completarea informaţiilor, de exemplu în
fişa de bază s-a trecut data până la care continuă să apară publicaţia studiată. Aparatul
redacţional (fondator, director, redactor-şef, redactori şi colaboratori) constituie
un element descriptiv urmărit cu multă conştiinciozitate, pentru că în presă pot fi
întâlnite nume importante ale personalităţilor din domeniul literar şi ştiinţific. În
zona notelor continuau să fie menţionaţi scriitorii, desenatorii şi caricaturiştii ale
căror lucrări erau reproduse în publicaţiile studiate.
Pentru a îmbogăți informaţiile aduse de această bibliografie retrospectivă,
începând cu tomul IV au fost alcătuiţi doi indici: indice de nume, ce cuprinde numele
persoanelor cu funcţii redacţionale ce au contribuit la redactarea unui periodic
(fondator, director, proprietar, redactor-şef, redactor responsabil, redactor, editor,
membri în comitetul de redacţie, colaboratori); indice de localităţi, ce cuprinde
orașele din România sau din străinătate în care au fost tipărite periodicele descrise.
Tomul V Catalog alfabetic: 1931 – 1935

Cu scopul de a scurta intervalul de timp necesar apariţiei volumelor de
bibliografie retrospectivă a periodicelor s-a hotărât structurarea tomului V (1931–
1935) în 3 părţi, pe grupuri de litere astfel: partea 1 din tomul V (literele A–C, cu 1425
descrieri principale) a fost editată în anul 2009, partea a 2-a (literele D–L, cu 1511
descrieri principale) în 2012, iar partea a 3-a (literele M–Z şi completări) s-a publicat
în anul 2017, fiind elaborat de un colectiv de cinci bibliografi. Cele 3 părţi au câte
un capitol de completări cu celelalte litere pentru cazurile descrierilor de periodice
în care au survenit schimbări de titlu, fuziuni, sciziuni sau în cazul existenţei unor
suplimente independente pe lângă anumite titluri.
Spre deosebire de primele două părți ale acestui tom, cea de-a treia cuprinde și
descrierile publicațiilor care lipsesc din fondurile de profil ale Bibliotecii Academiei
40
(titluri din cadrul întregului alfabet), bibliografiate în alte biblioteci, sau identificate
în alte surse bibliografice. În cele trei părți ale acestui tom au fost descrise 5203 titluri
de publicații, cu peste 1200 titluri mai multe ca în tomul precedent, ceea ce dovedește
dezvoltarea presei pe teritoriul românesc în fiecare an al perioadei interbelice, chiar
în timpul și după criza economică din anii 1931–1933.
Pentru a furniza noi informaţii cercetătorilor interesaţi de presa veche
românească, începând cu tomul V, pe lângă indicii de nume şi de localităţi se alcătuieşte
şi un indice de tipografii care ilustrează sugestiv multitudinea tipografiilor (cca 700)
active pe teritoriul României interbelice.
Concluzii
Pentru toate cele 5 tomuri editate până în anul 2017 s-a respectat aceeaşi
metodă de lucru, astfel încât acestea formează o lucrare unitară. Dintr-o scurtă
analiză a ultimelor volume se constată că perioada de timp cercetată în tomurile IV
și V (1925–1935) se caracterizează printr-o dezvoltare economică și culturală fără
precedent, care a condus la diversificarea și dezvoltarea calitativă și cantitativă a
ziarelor și revistelor de pe întreg cuprinsul țării, impunând presa ca principal mijloc
de informare. Publicaţiile descrise aparţin tuturor categoriilor sociale: învăţătorilor,
preoţilor, medicilor, muncitorilor în diferite ramuri ale industriei, militarilor şi
bineînţeles politicienilor, care au încercat prin intermediul presei să-şi exprime ideile
şi realizările. Editarea pe teritoriul românesc a unor publicații scrise în diverse limbi
de circulație (germană, franceză, italiană sau engleză) demonstrează integrarea presei
din România în aria culturii europene.
În perspectivă, bibliografia retrospectivă a periodicelor continuă cu elaborarea
a încă două volume structurate în câte două părţi (literele A-L, respectiv literele M-Z)
pentru perioadele 1936–1944, respectiv 1945–1952. În anii 1953–1954, repertoriul
periodicelor a fost alcătuit cu frecvenţă anuală de către Camera Cărţii, apoi, începând
cu anul 1955, de către Biblioteca Centrală de Stat, actuala Bibliotecă Naţională a
României.
41
Biblia de la Sankt Petersburg

200 de ani de la apariție
Letiția Buruiană, bibliotecar

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 16, Cod 800208
Tel.: 0236/411037 (int. 113); e-mail: letitia_buruiana@yahoo.fr
Moto:
„Nu există dragoste mai mare decît
dragostea de Dumnezeu şi dragostea de carte” (I. Jechiu)1
Anul 2019, declarat și Anul Cărții în România, aniversează și bicentenarul

uneia dintre edițiile de referință din istoria cărții românești – Biblia de la Sankt
Petersburg.
Deși nu a fost imprimată pe teritoriul românesc, istoricul editării acestei
lucrări este rodul strădaniei cărturarilor români și,
totodată, se dovedește plin de semnificații pentru
cultura națională. Pe de o parte este vorba de tirajul
mare, comparativ cu al tipăriturilor anterioare,
iar pe de altă parte, această ediție s-a bucurat de
un sistem bine organizat de distribuție, ceea ce a
permis ca aria de răspândire să fie largă, nu doar
în Moldova de peste Prut, dar să cuprindă și unele
zone de pe celălalt mal al Prutului, în Muntenia,
precum și din Transilvania.
Apariția Bibliei românești, de la 1819, în
capitala Imperiului Țarist, se producea la șapte
ani de la anexarea Basarabiei de către uriașul
său vecin. Acest fapt a fost posibil datorită unui
amplu proiect realizat de Societatea Biblică Rusă,
organizație care există și astăzi și care avea ca
misiune de a răspândi scripturile în cât mai multe
limbi ale lumii. Societatea s-a constituit după Biblia sau Dumnezeiasca Scriptură.
modelul și cu sprijinul Societății Biblice Britanice Sankt Petersburg, 1819. Format
(British and Foreign Bible Society). Aceasta din 237x135. 2 f. nenum. + 12+303 p. Cota
BVAU CRV II 137. Pagina de titlu
urmă a contribuit major la renumele Bibliei de
1. Igor Jechiu. Vremea cheltuită cu înţelepciune nu se pierde! : Aforisme, minidefiniţii, gânduri,
însemnări. Ediţie îngrijită, cuvânt introductiv şi note de pr. Eugen Drăgoi.- Galaţi: Partener,
2008. 408 p.
42
cea mai tradusă și tipărită carte din lume.

Organizația are la baza istoricului ei povestea
unei tinere galeze de 15 ani, Mary Jones, care
la 1800, dorind să aibă scriptura în limba ei
maternă, i-a inspirat pe un pastor vizionar și pe
un parlamentar în campanie, apoi și pe câțiva
iubitori ai unui stil de viață de inspirație biblică,
să fondeze o societate caritabilă și misionară
care să răspândească în lume învățăturile
din cartea sfântă. Acest eveniment a avut loc
la 7 martie 1804, iar activitatea misionară și
accentuat caritabilă a societății și a filialelor ei,
răspândite în 146 țări ale lumii, se desfăşoară și
în zilele noastre2. Deși există, de asemenea, în
zilele noastre și Societatea Biblică Rusă, fondată
în 1812, cu sprijinul lui John Paterson și Robert
Pinkerton, se pare că activitatea ei și, implicit
a filialelor, printre care și cea de la Chișinău,
fondată în 27 septembrie 1817, și-a întrerupt
activitatea începând cu anul 18263. Distribuția
Noul Testament a[l] Domnului Nostru
tipăriturilor a continuat însă și în cea de-a doua Iisus Hristos: tipărit cu cheltuiala
jumătate a secolului al XIX-lea. Este de semnalat Rosieneștii Asoțiri a Bibliei, Sankt
faptul că la conducerea organizației ruse se afla Petersburg, Tipografia Sf. Sinod,1817.
prințul Golițân, iar vicepreședinte a fost ales în Format 22,5 x 13,5 cu 1 = 274 f. Cota
BVAU: CRV III-16. Pag. de titlu
1815 fostul domnitor al Moldovei (1799-1801)
și al Țării Românești (1802-1806) Constantin Ipsilanti.
Filiala de la Chișinău, înființată tot cu sprijin britanic, l-a avut ca vicepreședinte
pe Mitropolitul Chișinăului și al Hotinului, Gavriil Bănulescu-Bodoni, cel căruia i s-a
cerut opinia pentru editarea unei versiuni românești a Bibliei de către organizația
centrală de la Sankt Petersburg pe propria-i cheltuială. I. Chindriș afirmă că fiind
„originar din Bistriţa ardeleană şi admirator al latiniştilor de la Blaj, mitropolitul
basarabean recomandă Biblia lui Samuil Micu4 din 1795, ca cea mai bună sub raportul
2. V. pagina web dedicată: https://www.biblesociety.org.uk/about-us/our-history/

3. O aniversare trecută cu vederea: Noul Testament de la Sankt Petersburg – Două sute de ani de la
apariţie. Disponibil pe internet: https://prologos.ro/dale-crestinismului/o-aniversare-trecuta-
cu-vederea-noul-testament-de-la-sankt-petersburg-doua-sute-de-ani-de-la-aparitie/. V. și:
https://www.caleacrestina.ro/index.php/biblia-inspirata-divin/559-traduceri-ale-bibliei-in-
limba-romana
4 „Trebuie să recunoaștem că meritul de a fi deschis această mișcare de înnoire în limba cărților
religioase îi revine totuși lui Samuil Micu”. Cit. în: Niculina Iacob. Biblia de la Blaj (1795),
moment de referință în cultura românească. București: Editura Academiei Române, 2004, p. 12.
43
limbii”5. Astfel, prima realizare a filialei basarabene a fost tipărirea Noului Testament,
în 1817, după versiunea Bibliei de la Blaj, într-un tiraj de 5000 de exemplare. A urmat
apoi, în 1819, o nouă ediție a Noului Testament, în același tiraj, precum și editarea
integrală a Bibliei, finalizată la 15 august 1819, tot după modelul celei de la Blaj,
într-un tiraj de 500 de exemplare, costul fiind de 10 ruble/ex. După cum se observă,
mărimea tirajelor a permis o lărgire de adresabilitate a audienței, depășindu-se cadrul
clerical către publicul larg. În general, rețeaua de distribuție cuprindea atât bisericile,
mănăstirile și schiturile, cât și spitale, cazărmi și chiar închisori.
„Facerea” noii biblii a înregistrat, ca și edițiile anterioare de la București și Blaj,
dispute asupra surselor și confruntări de „autoritate” în stabilirea conținutului. Astfel,
Gavriil Bănulescu-Bodoni, după ce a realizat el însuși o corectură, a recomandat
scoaterea adaosurilor lui Ioan Bob din Biblia de la Blaj, precum și confruntarea cu
sursele grecești și slavone. Propunerea lui nu s-a concretizat pe motivul urgenței
editării și cel care a corectat și pregătit textul pentru tipar a fost Varlaam Cuza,
egumenul Mănăstirii Dobrovăț, de lângă Iași. Rezultatul final a fost, după opinia
specialiștilor, tipărirea unei noi versiuni a Bibliei de la Blaj. Nicolae Iorga, în mod
singular, a considerat-o o copie după Biblia de la București. Totuși, noua ediție are
5. Tatiana Costiuc. O carte mare cu destin de om. În: BiblioPolis, vol. 24 (2007), nr. 4. Disponibil
pe internet: http://bibliopolis.hasdeu.md/index.php?bpa=1562.
44
individualitatea ei, relevată de Veronica Olariu într-un studiu lingvistic comparat al

celor trei versiuni6.
Sub aspect tipografic cartea este realizată pe hârtie groasă, cu tipar negru,
pe două coloane. Pe foaia a doua - recto este o prefață nesemnată al cărei text este
redat în alfabet latin în catalogul Bibliografia Românească Veche, editat de Academia
Română, la nr. 1031. Din prefață reiese că „Dumnezeiasca Scriptură” s-a făcut după
tălmăcirea românească „care mai întâiu s-au typăritu în Transilvania, iară acumu
s-au typăritu cu chieltuiale Rossieneștii Soțietăți a Bibliei”7.
În colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”8 există atât exemplare ale edițiilor de la
București, 1688, de la Blaj, 1795, cât și în dublu exemplar Noul Testament, de la 1817
și Biblia, de la 1819. Proveniența lor este diferită, detectabilă pentru fiecare exemplar.
Astfel, Noul Testament9 provine din donația lui V.A. Urechia, cu nr. Catalog Urechia
11.515, iar celelalte sunt achiziționate prin anticariat.
Exemplarul cu nr. inventar 375581, fără foaie de titlu, conține însemnarea
manuscrisă: „Această sfântă carte este a mea diaconul Iftimie Săpătorulu și cine
s-ar ispiti să o furi să nu-i ajute Dumnezeu. La leat 1828 martie 13” (f. 1 liminară).
Copertele sunt originale, din piele pe carton presat, cu
signetul în timbru sec al Societății Biblice Ruse.
Cele două exemplare ale Bibliei de la 181910
sunt achiziționate la o distanță de timp mai mare.
La exemplarul cu numărul de inventar 205797,
coperta originală e din piele maro deschis, pe carton
presat, fără ornamente, cu signetul în timbru sec al
Societății Biblice Ruse. Cotorul este foarte deteriorat,
blocul cărții fiind desprins în fragmente.
Numeroasele însemnări de pe foile Signetul în timbru sec al
postliminare, redate mai jos, aduc mărturii Societății Biblice Ruse [detaliu
despre evenimente istorice, numele semnatarilor/ de pe coperta I]
6. Veronica Olariu. „Biblia de la Sankt Petersburg” (1819) – operă culturală panromânească.

În: Limba și literatura română în spațiul etnocultural dacoromânesc și în diaspora, Secțiunea
Lingvistică: I. Limbă și identitate. Iași: Editura Trinitas, 2003. Disponibil pe internet: http://
www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V2701.
7. Bibliografia românească veche, 1508-1830. Ediţiunea Academiei Române. Bucureşti: Socec,
1903-1944. Tom. 3, p. 289.
8. Nu sunt menţionate în Cartea românească veche: Bibliografie / prof. G. Hâncu; Prefaţă: prof.
dr. Dan Simonescu; Introducere: prof. G. Hâncu.- Galaţi: [s.n.], 1965. 192 p.: facs., [1] f. h., +
erată.
9. Noul Testament. St. Petersburg. Tip. Sf. Sinod, 1817. Format 22,5x13,5 cu 1+ 274 f.; Cota
BVAU CRV III 16.
10. Biblia. Sankt Petersburg, 1819. Format 237x135 (89) cu 2 f. nenum. + 1249 + 303 p. În
partea a doua (Noul Testament) greșeli de paginație : 100-103 în loc de 300-303. BRV, II, nr.
1031, p. 289-290. Cota BVAU CRV II 137, Nr. Inv. 205797; 808.969.
45
deținătorilor: „Bine este cuvântat numele Domnului lăudat și prozlăvit. Este

numele Domnului în veci amin. În anul mântuirei, la leat 1820 oc/tombre/14 în
zilele luminatului Domn Io Alexandru Nicolai Șuțul voevod, atunci s-au întâmplat
de am văzut domn mort pă Șuțul voevod la leat 1821 ghenar 20, ci l-au îngropat
cu mare cinste la Sfântul Spiridon pe pod Berbecului. Și la leat 1802 oc/tom/b/re
14 s-au cutremurat pământul și au căzut Colțea și au crăpat pământul de au eșit
apă mirosind a păcură; iară la 1803 avgust 28 au ars Bucureștii și multă pagubă
s-au făcut la neguțători și s-au aprins de la un șpițer din Șelar într-o duminică
la 5 ceasuri de zi și era în scaun domn Costandin Ipsilant voevod și Ipsilant au
fugit la 1806 avg/ust/ 23 și muscalii tot întru același an dec/embrie/ 12 în zio de
Sfântul Spiridon, joi la 6 ceasuri din zi. Iar la 1812 la septembrie 1 s-au dus muscalu
din țară și au venit domn Ioan Gheorghe Caragea voevod și la 1818 sept/embrie/
20 au fugit la Brașov și pentru să se pomenească am însemnat aici eu, robul lui
Dumnezeu Petre cu mâna de țărâna, iar cine va ceti mă va pomeni. Petre log/o/f/
ăt 1821 mart/ie/ 9”
„Să să mai știe că dup/ă/ moartea luminatului domn Alexandru Șuțul voevod
s-au ridicat despre Olt unu Tudor cu oaste și din părire acestui om s-au făcut o
răzmiriță cât au fugit Bucureștii mai toți. (1821 fevrar și mart/ie/)”
„Și această sfântă carte ce să numește biblie este a dumnelui robului Dumnezeu
chiriu, chir Ivanciu, iar cine va îndrăzni a o fura să fii blestemat de 310 sfinți părinți
și să bea vre un păhar, iar cine va citi să zică
Dumnezeu să-l miluească în veci amin.”
„Zilele rele care le-au spus Dumnezeu
lui Moisi în Muntele Sinai [listă cu enumerarea
acestor zile] sfârșit și lui Dumnezeu laudă, în
zilele răzmeriții 1821 martie 9. Petre Nic/o/lau
am scris.”
„Această sfântă și dumnezeească carte,
adecă biblie este a mea și cine să va ispiti să
mi-o fure să-l miluească Dumnezeu cum va ști.
1839 martie 5. Ioan Mic [?]. ”
Cel de-al doilea exemplar, cu numărul
de inventar 808.969, are copertă din piele
maro închis, pe carton presat, prima copertă
și cotorul sunt ornamentate cu motive florale,
prin presare la rece, cu urme de fostă umezeală.
Cotorul este desprins de blocul cărții împreună
cu coperta anterioară. Lipsește prefața.
Din însemnarea de pe foaia liminară
anterioară foii de titlu, datată la 1849 fevrar 24,
46
reiese că acest exemplar a aparținut preotului George Popovici. Pe foaia liminară de

la finalul textului, datată la 1838, este menționat un cutremur puternic.
Se remarcă încercări relativ recente de descrifrare a însemnărilor manuscrise,
cu litere latine, notate cu cerneală albastră, ce aparțin probabil deținătorului. Întrucât
exemplarul provine din colecția preotului basarabean Igor Jechiu, putem emite
ipoteza că aceste notații recente îi aparțin. Preotul Jechiu a fost un mare iubitor de
carte și strălucit enciclopedist, biblioteca sa personală fiind foarte valoroasă. Născut
în 19 octombrie 1918, în satul Mârzești,
județul Orhei, având studii teologice la
Chișinău și Cernăuți până la nivel de doctorat,
a fost nevoit să plece în România în 1944 și a
fost preot mai întâi în Caraș Severin. A trăit
și slujit în partea a doua a vieții pe meleaguri
gălățene, mai întâi preot la Ivești, județul Galați
(1952-1974), apoi la Sfântul Pantelimon din
Galați (1974-1986). Totodată, a fost consilier
cultural al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării
de Jos (1978-1985). A fost un colaborator al
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, îndeosebi
în perioada de după ’89, de intensificare a
relațiilor de fraternizare cu intelectualii, elevii
și studenții basarabeni. A fost membru al
Societăţii Române de Bibliofilie, în 1947, și
în 1972, a participat la şedinţa de înfiinţare a
Asociaţiei de Bibliofilie din Galaţi, cu lucrarea
Un mic tezaur Erasmus în judeţul Galaţi, fiind,
de asemenea, membru fondator al Asociaţiei de Bibliofilie din Târgovişte.
Importanța Bibliei de la Sankt Petersburg este dată nu de raritatea ei, ci
tocmai de gradul mare de difuzare, în condițiile în care cartea religioasă a avut
rol și de carte de învățătură până la, și chiar pentru o bună perioadă după apariția
bucoavnelor și abecedarelor. În al doilea rând, constatăm maniera în care această
editare a versiunilor integrale ale Bibliei continuă la scară istorică cercul răspândirii
teritoriale. Astfel, Biblia de la București, „monumentul colectiv de limbă literară
românească”, a avut la bază traducerea Vechiului Testament a moldoveanului Miron
Costin și Noul Testament de la Bălgrad al lui Simion Ștefan, în timp ce Biblia de la
Blaj a ardeleanului Samuil Micu, realizată pornind de la prima versiune integrală de
la 1688, confruntată cu alte versiuni occidentale ale Septuagintei, a fost baza celei
tipărite pentru moldovenii de peste Prut. Limba Bibliei de la Blaj este considerată
mai îngrijită și, în mod explicabil, mai bine conturată sub aspect etnolingvistic în
47
contextul istoric dat. Sub aspect confesional remarcăm observația Niculinei Iacob:
„Faptul că ediția de la Sankt Petersburg a textului sacru în limba română urma
îndeaproape o traducere realizată de un cleric unit dovedește că s-a putut trece atunci
fără dificultate peste bariere de natură confesională și că, departe de a rămâne o carte
a greco-catolicilor, traducerea lui Micu s-a constituit într-o reală moștenire culturală
pentru toți românii”11. În ceea ce privește circulația, dacă primele două au avut o
răspândire limitată, cauzată de tirajele reduse și costurile mari, biblia basarabeană a
cunoscut cea mai largă răspândire, fiind subvenționată financiar și distribuită gratuit
sau cu preț redus în toate teritoriile locuite de români. Implicit, această circulație
a contribuit la răspândirea spiritualității ortodoxe și nu numai, la evoluția limbii
române și la afirmarea identității de limbă și neam, nu numai în rândul celor avuți și
educați, ci și al celor sărmani și umili.
11 Niculina Iacob. Op. cit. p. 20.

48
49
ProDomo Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019
Ziare, gazete şi reviste gălăţene de acum

100 de ani
Maria Buturugă, bibliograf

Biblioteca Academiei Române
Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 125, Cod 010071
Tel.: 021/2128284 (int. 1140); e-mail: bmaria@biblacad.ro
La momentul desfăşurării negocierilor de pace la Paris, ca urmare a ceea ce

avea să rămână în istorie ca fiind primul mare război mondial, optsprezece titluri de
publicaţii periodice populau spaţiul publicistic gălăţean - aflăm acestea din indicele la
bibliografia naţională „Publicaţiile periodice româneşti”, realizată în cadrul planului
bibliografiei naţionale de un colectiv de bibliografi ai Bibliotecii Academiei Române,
lucrare consemnând, în tomul al III-lea, descrierile bibliografice pentru cele aproape
4000 de ziare, gazete şi reviste româneşti apărute între anii 1919 şi 1924.
Se publica la Galaţi, acum o sută de ani, pe diverse teme: ştiinţă şi cultură
(„Convorbiri ştiinţifice”, „Dunărea”, „Revista ştiinţelor veterinare”, „Revista tineretului
şcolar”), pentru diverse asociaţii profesionale („Buletin de studii şi informaţiuni”,
„Gazeta meseriaşilor”, „Gazeta nautică”, „Legea”, „Revista industrială «Arte şi
meserii»”), pe lângă publicaţiile politice („Adevăr şi dreptate”, „Progresul”, „Tribuna”,
„Viaţa ţărănească”) sau cele de ştiri şi informaţii cotidiene („Înainte. Galaţii noi”,
„România”, „Vocea Galaţului”, „Voinţa Galaţilor”), ba chiar şi ştiri de interes pentru
comunitatea evreiască din zonă („Hatikvah”).
Gălăţenii citeau despre Eminescu, Moise, Cristos, Cleménceau, despre
supremaţia Americii, ca nouă putere mondială, în faţa căreia Europa e necesar să
fie solidară (uniune!?!), cu atât mai mult cu cât se întrevedea tot mai clar o criză
economico-financiară gravă, sau despre chestiunea Dunării, bolşevism, incapacitatea
femeii de a activa în spectrul politic şi de primii ei paşi în avocatură, dar poate cel mai
surprinzător subiect de articol de presă gălăţeană la anul 1919 este „telefotul” - după
cum veţi afla în continuare.
*
Dintre cele optsprezece publicaţii gălăţene ale anului 1919, opt nu se află în
colecţia Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” din Galaţi (menţionate fără cota BJGL,
în lista de la final), putând fi consultate la Biblioteca Academiei Române (cota BAR),
alături de parte din alte patru publicaţii incomplete la Galaţi: „Gazeta meseriaşilor”,
„Revista ştiinţelor veterinare”,
„România” şi „Vocea Galaţului”.
Conform bibliografiei
„Publicaţiile Periodice Româneşti”,
50
„Voinţa Galaţilor” este titlul care a înlocuit pentru câteva luni cotidianul „Vocea
Galaţului”, apărând „sub aceeaşi direcţie”, în anul 1918, în aproape două sute de
numere, pentru ca dintre apariţiile pe 1919 să fie semnalată doar existenţa numărului
din 11 ianuarie.
Tot doar o semnalare, despre primele
patru numere din anul al treilea de vârstă,
apărute între 1 și 22 martie 1919, cunoaștem
pentru „Hatikvah ‫„[ ”הוקתה‬Speranţa”], o
reapariție a revistei Asociației tineretului
intelectual evreiesc din România, din care se
mai publicaseră câteva numere antebelic, tot doar în limba română.
Bibliografia naţională menţionează şi trei titluri gălăţene care nu s-au păstrat
la Galați şi au apărut într-un singur prim număr: „Revista tineretului şcolar”, în
februarie; „Progresul”, în 31 octombrie, ziar al Partidului Conservator Progresist
din Galaţi; şi o „foaie a Partidului Ţărănesc din judeţul Covurlui”, cu titlul „Viaţa
ţărănească”, pentru care cunoaştem doar apariţia din 15 aprilie.
Și tot fără să le păstreze în colecţia bibliotecii lor judeţene, gălăţenii citiseră
trei reviste săptămânale: „Adevăr şi dreptate”, apărută în douăzeci şi cinci de numere
între 11 decembrie 1918 şi iunie 1919; „Tribuna”, în treizeci şi şase de numere între
1 decembrie 1918 şi 22 noiembrie 1919; şi „Gazeta nautică”, în opt numere între 11
octombrie şi 29 decembrie.
Se mai poate consulta exclusiv
la Biblioteca Academiei Române şi un
„Buletin de studii şi informaţiuni” al
Uniunii Absolvenţilor Şcolilor Comerciale
din Galaţi, cu doar trei apariţii, în: 1 şi
15 iulie, şi 10 octombrie, abordând teme de interes major: „Chestiunea Dunărei şi
necesitate reorganizărei Serviciului de Navigaţiune Fluvială Română”, „Libertatea
comerţului” sau „Concepţia economică a comerţului şi comercianţii”, dar și „Tablou
de preţurile mărfurilor pe piaţa Galaţi...” pentru intervalele corespunzătoare de timp
dintre apariţiile variabile ale revistei.
*
Publicaţiile care apar pentru informarea generală zilnică a gălăţenilor,
de-a lungul întregului an 1919, sunt: „Înainte. Galaţii noi” şi „Vocea Galaţului”;
pentru ca tot informaţii zilnice să încerce „România”, reuşind să o facă doar până
spre finalul lunii ianuarie, în timp ce ştirile de interes pentru tineretul intelectual
evreiesc erau publicate săptămânal în „Hatikvah”, revistă menționată deja că ar
fi reapărut în luna martie, după întreruperea cauzată de intrarea României în
război.
51
Ziarul independent „Înainte.

Galaţii noi”, iniţial cu titlul „Galaţii”, apare
încă de la 27 octombrie 1882, pe atunci
sub direcţia lui Ion G. Nebuneli, acum în
proprietatea şi sub direcţiunea tipografului Ion Burbea. Aproape număr de număr,
gălăţenii citeau numeroase şi ample informaţii „de la corespondenţii noştri speciali”,
intermediate de „Serviciul Telegrafic al ziarului”.
Articolele de fond îndrumă şi concentrează atenţia către teme diverse de
actualitate. După ce în 7 ianuarie, se povesteşte „Cum a fost stârpit bolşevismul în
Bulgaria”, conform spuselor unui spectator anonim la respectivele evenimente, în
ziua următoare ziarul titrează „7, 8 şi 9 Ianuarie”, consemnând faptul că „zilele acestea
se împlineşte anul de când mândrul şi ospitalierul nostru oraş era să cadă victimă
bolşevismului rus, dezlănţuit în toată furia sa”.
În martie, „Studenţimea gălăţeană” se
adresa ziarului cu rugămintea de a se scrie despre
„formarea Societăţii Studenţilor Gălăţeni care
şi-a pus bazele astăzi 1 martie crt. în Bucureşti.
Societatea se compune din toţi absolvenţii
cursurilor secundare din Galaţi şi cari actualmente
urmează cursurile unei facultăţi în Bucureşti”,
ceea ce ziarul şi face, comentând că „în haosul
de rău, meschinărie, egoism şi venalitate ce ne înconjoară din toate părţile acest prim
pas spre sociabilitate şi colegialitate ne-a făcut o impresie din cele mai frumoase”. Se
consemnează „Greşeli de tactică”: „la Bucureşti a apărut o broşură a unui d-n colonel
prin care activitatea şi autoritatea militară, necontestate, ale generalului Averescu sunt
aspru criticate. În alte împrejurări cartea ar fi trecut - ca ori ce este personal interesat şi
politiceşte necinstit -, uitată foarte curând... D. general Averescu a făcut însă o greşeală,
aceia de a fi tolerat ca prin «Îndreptarea» şi «Epoca» să se dea un răspuns broşurei.
Rezultatul? Cartea colonelului a stârnit polemică şi azi e cetită şi căutată în toată
lumea... A tace e aproape întotdeauna înţelept...”. Apoi, aflăm despre „Cererea de pace
a Ungariei”, pentru că: „ziarul nostru a fost cel dintâi, din toată presa română, care a
apărut, înaintea ziarelor din Bucureşti, cu nota de pace către România, adresată de
guvernul comunist ungar... Consiliul de miniştri român, întrunit imediat, a respins nota
de pace... cere dezarmarea necondiţionată, în aşteptarea hotărârilor conferinţei de pace
din Paris...”.
Despre „Şcolile de meserii”, citim observaţii actuale şi la un secol distanţă:
„...viitorul e al meserişului. E deci de cea mai mare importanţă de a se da toată atenţia
cuvenită... Şcolile de meserii sunt astfel chemate a forma generaţia meseriaşilor care
vor pune munca, cinstea şi priceperea lor pentru a contribui în această ţară la făurirea
a tot ce va fi util şi frumos...”, spunând despre revista „Arte şi meserii”, pe care o
52
vom cerceta mai jos, că „merită toată lauda, toată încurajarea... de cât folos poate fi
cuvântul scris, profesional”. Tot actuală este şi „Supremaţia Americei”: „în refacerea
ţărei româneşti, trebue avut în vedere schimbările de ordin economic cari s’au produs
în urma războiului acestuia, căci altfel riscăm să mergem orbeşte... Lumea nouă va
dicta de aici în colo... Tristă constatare. În faţa acestei primejdii, Europa va trebui să
devie solidară...”. Şi tot de actualitate centenară este „Valoarea decretelor-legi”: „graţie
acestui sistem de guvernământ, toate organele statului nostru, toată viaţa socială se
resimte... comiţându-se multe fără de legi, patronându-se multe ilegalităţi, cu urmări
fatale atât pentru viaţa noastră economică şi financiară, cât şi pentru cea politică”.
Prin vară, apare în presa gălăţeană o
idee interesantă: „Galaţii - Capitala României
Mari”, spunându-se că „Bucureştii nu mai pot
îndeplini menirea de capitală... Să rămână
Bucureştii ceia ce a fost: oraşul cocotelor, al
magazinelor mari, al luxului desfrânat...
să rămână oraşul ocupaţiei care a sărit cu
flori înainte ungurilor, bulgarilor, turcilor
şi nemţilor - dar numai Capitala României
Mari, nu!”.
În toamnă, apropiindu-se alegerile parlamentare, cititorii ziarului sunt
îndemnaţi să voteze „Drapelul independenţii voastre sufleteşti care singură poate
distruge putregaiul vieţei politice”, drapelul fiind semnul electoral al candidatului
independent, pentru Camera Deputaţilor, Ion Burbea, proprietarul ziarului, pentru
ca ulterior să se pună în discuție „Chestia fraudei electorale din Galaţi” sau să ne tot
învârtim „În jurul fraudelor electorale locale”.
Spre finalul anului citim cum că „Cenzura şi-a trăit traiul!”, iar după câteva zile
ni se explică „Ce înseamnă cenzura represivă”,
aplicată „în locul cenzurei preventive”. Aflăm
şi despre „Universitatea populară din
Galaţi”, pentru care „s’au întrunit în sala de
Consiliu a secţiei I de la tribunalul Covurlui
numeroşi d-ni magistraţi şi advocaţi, pentru
a constitui secţia juridică”, câteva zile mai
apoi, sub acelaşi titlu, aflăm că „s’au întâlnit
în cancelaria liceului «Alexandri» profesorii
secţiei literare...”. Tot acum este menţionată „Chestia Dunării”: „printre celelalte
chestiuni de covârşitoare importanţă pentru noi şi cari au ajuns în discuţie la masa verde
din Paris, acea a Dunării a ocupat locul priorităţii... trebue să se hotărască şi soarta
Dunării, care e «nervur rerum» economic al românismului mare de mâine”. Şi, desigur,
cu optimism şi încredere, se consemnează: „România va semna Pacea”, „Semnăm
53
Pacea”, pentru ca imediat apoi să se vorbească despre „Criza mondială” iminentă:

„suntem în haos. Nimic nu lasă să se întrevadă sensul evoluţiei. Unde mergem?... Criza
e mondială: România se află deci în bună companie. Dar ea mai are din nenorocire şi
alte probleme particulare ei...” - o criză anticipată cam cu un deceniu.
„Ziar democrat inde
pendent”, „Vocea Galaţului” apare
de la 13 mai 1918, avându-l ca
director şi proprietar pe Alphonse Nachtigal, purtând iniţial în subtitlu caracterul
„conservator” în loc de „democrat”.
Prin ianuarie 1919, la final de primă pagină, sub titlul „Memento”, punea
patru întrebări retorice, care fuseseră la momentul respectiv de mare interes public:
„Ce măsuri s’au luat. Ne este permis a întreba autorităţile ce măsuri s’au luat pentru
aprovizionarea oraşului nostru?”, „Curiozitate. Este îngăduit populaţiei gălăţene să
întrebe dacă afară de bonurile ce se împart va căpăta şi pâine?!”, „Lemne. Ne este permis
să întrebăm autorităţile pentru ce împart bonuri atunci când ştie că n’are lemne de
dat?!”, „Iluminatul. Ne este îngăduit să întrebăm dacă autorităţile au hotărât ca oraşul
Galaţi să rămână pe vecie pe întuneric?!”. Acelaşi număr scria „Pentru democraţie”:
„lupta pentru ţelurile şi năzuinţele democratice cere jertfe...”; şi despre „Marea
revoluţie de la Moscova: Lupta dintre Lenin şi Trotzki”, pentru ca luna următoare
să întâlnim: „Deprinderi urâte”: „un obiceiu adânc înrădăcinat la noi în ţară... a
arunca adversarului cele mai grele epitete, cele mai greve injurii, cele mai desgustătoare
calomnii şi urâcioase bârfeli... Aşa a fost în România Mică şi tot aşa se pare că va fi şi
în România Mare...”, dar și „Sosirea misiunei crucei roşii americane la Galaţi”: „...era
într’adevăr sărbătoare, căci iubiţii noştri aliaţi, americanii, vin pentru prima oară în
misiune mai mare şi pe lângă salutul lor ne întind o mână de ajutor...”.
În martie, un prim articol, semnat cu
iniţialele A.N. (desigur, Alphonse Nachtigal),
conţine îndemnul „Educaţi poporul!”:
„Presa noastră în general, cu prea puţine
excepţii, se ocupă cu tot felul de frământări
şi intrigi de politică meschină, uitând
adevăratul ei rol de a lumina poporul...”,
pentru ca în mai, la ştirile primite „Prin
Telegraf şi Telefon” despre situaţia politică
din multe zone de interes europene, să se consemneze şi „Deschiderea Academiei
Române: Azi s’a deschis sesiunea Academiei române cu o deosebită festivitate. Au luat
parte la această solemnitate toţi intelectualii ţărilor române aflaţi în Capitală. Sosirea
M.S. Regelui a fost salutată în mod solemn. Regele a ocupat fotoliul preşedinţial, după
care a deschis sesiunea printr’o strălucită cuvântare, arătând că azi se făureşte idealul
neamului”.
54
Pe vară, gălăţenii citeau despre importanţa unor personalităţi precum

„Clémenceau”: „întreaga istorie a omenirii gravitează în jurul unor nume, în toate
timpurile şi în toate epocile s’au ridicat oameni cari au legat de numele lor o generaţie
întreagă, cari au impregnat unui spaţiu din timp spiritul, concepţia, personalitatea lor.
Aşa a fost Moisi, aşa a fost Christ, aşa a fost Napoleon, Bismark, Metterlink şi alţii.
Chiar dacă concepţiile lor au fost greşite, chiar dacă generaţiunile posterioare au văzut
eroarea, totuşi istoria pune pe scoarţa uneia din cărţile ei numele lor. În istoria omenirii,
chiar dacă au greşit, reprezintă prea mult, căci au dat unei epoci întregi spiritul lor...”.
Mai citim şi despre „Ultima lecţie” arătată de armata română la Budapesta: „atacaţi
de armatele roşii maghiare ale dictatorului bolşevic Bella Kuhn, soldaţii noştri vrednici
au dat o nouă şi definitivă lecţie duşmanilor ţărei... Drepturile naţionale româneşti au
primit o nouă consacrare prin victoria armatei noastre...”.
În 7 septembrie, se anunţă o
adunare „Mâine”: „a fost războiu, acei
care avuseseră un mosorel de aţă l’au
vândut cu metru şi astfel s’a făcut averi ca
în poveşti. Specula era în floare! Am socotit
că ceeace era în războiu putea să înceteze
când numai era, obicinuinţa a devenit însă
natura... Mâine, fiţi cu toţii la grandiosul
meeting şi prin numărul vostru faceţi să
îngheţe sângele în vinele celor cari v’au
stors atâta timp!!”, ziua următoare detaliindu-se desfăşurarea manifestărilor, prin
„Marea întrunire publică. Poporul gălăţean aclamă Vocea Galaţului şi aprobă Liga
contra speculatorilor”. Pe final de an, citim cum „D. Nicolae Iorga către Asociaţia
Ziariştilor din Galaţi” spunea „...sigur fiind că şi la Galaţi presa va şti să uite multe
din trecut pentru a fi naţional umană şi umană în sens naţional”, sau la rubrica
„Ultime informaţiuni” despre „Mari uzine la Galaţi”: „în curând soseşte în localitate
un inginer din Franţa, reprezentantul unor mari uzini care va construi în localitate
două mari uzini metalurgice” - proiect care va fi dus la îndeplinire abia după patru
decenii.
O publicaţie de orientare
liberală, „România”, apăruse
imediat după investirea la Bucureşti
a noului guvern Ion I.C. Brătianu,
în decembrie 1918, continuând
zilnic doar până în 20 ianuarie 1919, când, ca urmare a reapariţiei ziarului ieşean
„România” la Bucureşti, redacţia ziarului omonim gălăţean îşi anunţă cititorii că „am
decis să suspendăm apariţia noastră, rămânând a ne lua alt titlu”...
55
Primul număr din 1919 se deschide

cu un editorial despre „Frontul unic”: „toate
grupările şi grupuleţele au găsit prilejul de a se
manifesta contra partidului liberal, formând
un fel de asociaţiune pe care unii au botezat-o
«Frontul unic»”, contra căruia „partidul liberal
primeşte cu onoare de a duce lupta... încredinţat
că îşi îndeplineşte datoria cea mai sfântă către
neam şi către ţară”. În următoarele numere se
scrie cum la „Conferinţa dela Paris”, „de astăzi înainte începe a se plămădi Europa
cea nouă”, pentru ca într-un număr următor „Conferinţa de Pace” să fie prilejul care
„va forma la Dunăre un popor muncitor de 12 milioane locuitori”. Aflăm evident că
„Aprovizionarea începe”, că sunt „Cauze de scumpirea mărfurilor”, că e necesară
„Libertatea comerţului”, sau că pentru „Iluminarea oraşului” administraţia are deja
câteva proiecte în discuţie, în timp ce despre „Cenzura” reclamată de ziarele opoziţiei,
se spune că „e o necesitate” - adică exact temele asupra cărora publicaţiile ne- sau
anti-liberale găseau motive temeinice de critică a guvernării ţării şi a administraţiei
oraşului.
*
Publicaţii cu scop declarat de a răspândi ştiinţele şi cultura în spaţiul gălăţean
sunt patru: o „revistă literară-culturală”, o „revistă de popularizare a științei”, „Revista
tineretului şcolar” şi „Revista ştiinţelor veterinare”.
Din decembrie 1918, reapare „Revista
ştiinţelor veterinare”, care reuşise să publice
câteva numere în prima jumătate a anului 1916.
A apărut în anul 1919 doar un singur număr,
pentru lunile ianuarie şi februarie, reluându-şi apariţia în anul următor.
Citim aici materiale ale „Comitetului Asociaţiunii Generale a Medicilor
Veterinari” şi articole de specialitate, „Apicultură”, „Avicultură”, ale unor medici
veterinari precum George Constantinescu, cu titlul „Higiena laptelui”, datat 1918, la
Ismail, vorbind despre „bacteriologia laptelui”, pentru că „nu-i lipseşte nici unul din
elementele unei raţii alimentare complete” fiind
„tocmai prin aceasta, un excelent mediu pentru
viaţa microbilor”, motiv pentru care „măsurile
de curăţenie trebuie respectate”.
Ion Călinescu-Galaţi semnează
un interesant articol polemic, intitulat
„Agronomanie”: „trebue să colaborăm, dar
fiecare în domeniul care îi aparţine, căci uite! se
56
confundă zootechnia, după cum face dl I. P.P. în calitate de «porte-parole» al tagmei

agronomice, cu coşul cu pae pe care Badea Ion îl poartă pentru hrana animalelor sale”.
Propunându-şi „răspândirea cunoştinţelor şi ştiinţilor veterinare în masa cititorilor
ce nu fac parte din corpul veterinar”, revista urmează să apară cu consecvenţă de-a
lungul întregii perioade interbelice.
„Revista tineretului şcolar” apare
într-un singur număr, în februarie 1919, în
redactarea lui Ştefan Anghelescu, care îşi
propunea două numere pe lună, cu preţul
exemplarului de 50 de bani şi al abonamentului
anual de 12 lei. În „Precuvântare” citim:
„majoritatea publicaţiunilor noastre o vor forma istorioarele culese din gura ostaşilor
întorşi din răsboiul nostru cel mare”.
Numărul conţine poezia „Spre Ardeal”,
de C. Rarinca (datată 15 august 1916),
rubrica de destindere şi relaxare intelectuală
„Hazuri”, o „schiţă din război” „Sergentul”,
semnată de redactorul Ştefan Anghelescu;
un „Caleidoscop”, o „Cronică” şi „Întrebări”
ale căror răspunsuri se menţionează că
vor fi publicate la rubrica „Răspunsuri”, în
numărul următor. Exemple de întrebări: „De
ce atmosfera, care pe la 60 km, în compoziţia 12% hidrogen şi 6% oxigen, nu se aprinde
când trec prin ea meteoriţi aprinşi?” sau „De ce este cerul albastru?” (la aceasta din
urmă, răspunsul îl aflăm în primul număr din „Convorbiri ştiinţifice”).
La 1 martie apare la Galaţi revista de popularizare a științei cu titlul „Convorbiri
ştiinţifice”. În acest prim număr,
pe lângă un lămuritor „Cuvânt
înainte”, aflăm „De ce este cerul
albastru?”, într-un articol semnat
de Eugeniu Cialîcu, probabil un
profesor din localitate - articol care pare să fi fost pregătit să răspundă întrebării din
„Revista tineretului şcolar”, care își încheiase activitatea înainte să poată răspunde.
Mai citim despre „Dr. C.I. Istrati”, sub semnătura Ştefănescu-Galaţi; despre „Cetirea
barometrului”, sau „Prezenţa ozonului în flăcări”.
Rubrica „Probleme propuse” cuprinde cinci probleme de matematică, fizică
sau chimie, de exemplu: „Care e ora locală a Calcutei când la Paris e 12 din zi, ştiind
că Calcutta e la 86’’ longitudine estică”. Mai urmează „Curiozităţi”, cu: „Geyserii
Yellowston-ului”, nu tocmai evident, dar este despre gheizere: „o coloană de apă de
6 metri diametru la o înălţime de 50 metri”; „O particularitate a rasei galbene”; „Un
57
barometru natural”, alcătuit din culorile pe care le ia crabul în funcţie de starea vremii;
sau despre „Cea mai mare ploaie de broaşte”, din 1883, în Insulele Antile.
Ceea ce însă este uimitor de citit
într-o revistă românească de provincie,
chiar dacă de popularizare a ştiinţelor,
această popularizare făcându-se totuşi
la anul de graţie 1919, este articolul
profesorului de fizică P. Pavlu, intitulat
„Telefotul şi televiziunea”, unde citim:
„După cum există pentru transmisiunea
vorbelor la distanţă cu ajutorul electricităţei
aparatul pe care îl cunoaştem sub numele
de telefon, tot astfel nu e departe ziua când va exista un aparat electric cu care vom
putea vedea la distanţe de sute şi de mii de kilometri imaginile luminoase şi atunci va
fi descoperit telefotul, iar aplicaţiunea electricităţei în acest scop va purta numele de
televiziune... Aplicaţiunile lui vor fi de o utilitate incalculabilă”. Să se scrie cu anticipație
de un deceniu despre o invenţie tehnică pe bază de fotoni nu este neapărat de mirare,
dar să se calculeze că va avea „o utilitate incalculabilă” și așa să se dovedească a fi,
aceasta chiar este uimitor de observat.
În mai 1919, „Sumarul” cuprindea: „Coordonarea instruirei cu educaţiunea
fizică”, de Alexandru Crăciunescu; „Chimia şi plantele”, de Eugen Cialîcu; „Ceva
despre vânturi”, semnat „Amiralul”; „Un termometru curios”, tot de Eugen Cialîcu;
„Varietăţi şi anecdote matematice” propuse de Napoienu N.A.; „Eclipsa totală de soare
de la 29 mai” comentată de Nicolae Abramescu; „Iepurii din Porto-Santo”, amintiţi
de Nicolae Drăgotescu; „Florile verzi” semnalate de Dimitrie Mircea Grecescu;
„Curiozităţi” adunate de Eugen Cialîcu; „Temperatura insectelor” prezentată de Al.
M. Donici; „Întrebări ştiinţifice”; „Planetele vizibile în România în luna Mai” listate
de acelaşi Nicolae Abramescu de mai înainte. „Varietăţi şi anecdote matematice”
sunt patrusprezece, printre care: „Nişte semnale de triangulaţie fiind aşezate aproape
de castelul d-lui D., deputat, lumea se miră de marea lui influenţă, care făcuse ca
meridianul să treacă prin domeniul său”. „Întrebări ştiinţifice” sunt cinci de această
dată, de exemplu: „Cum se pot fabrica
cloraţii de Bariu, Stronţiu şi Calciu, fără
a se întrebuinţa acidul hidrofluosilicic?”.
Săptămânalul „Dunărea”, apărut
în douăzeci şi cinci de numere, între
25 mai şi 16 noiembrie 1919, publică
texte literare semnate de personalităţi
recunoscute pe plan local: poetul
și militantul socialist, avocat C.Z.
58
Buzdugan; poeta şi publicista, membră a Societăţii Scriitorilor Români, Alexandrina

Scurtu; istoricul T. Palade; poeţii: Emil Maur, Barbu Nemţeanu, Alice V. Soare,
Constantin S. Spirescu, Cornelia Buzdugan-Hațeganu (debutează aici, folosind
pseudonimul Nelia Corbu), Ana Conta-Kerbach; scriitorii: Pavel I. Papadopol și Sandu
Teleajen; tipografii: George Cristescu și G.V. Munteanu; avocaţii: N.N. Lenguceanu
şi N.I. Philippide; publicistul Emil Bărbulescu; profesorul Ion Diaconu; magistratul
Garabet A. Aburel; medicul veterinar Florin Begnescu. Întâlnim în paginile revistei şi
traduceri din: Budo Wildberg, I. Duicici, Gabriel D’Anunzio, G. De la Fauchardière;
printre traducători fiind Mia Frollo şi Alexandru Rally.
Pe şaisprezece pagini, cu numerotare
în continuare, la preţul de 1 leu exemplarul,
cu abonament pe şase luni de 25 de lei,
scrie în „Primul cuvânt”, din 25 mai 1919:
„Stimularea energiilor literare, artistice şi
culturale locale nu se poate face fără un
organ de publicitate care să se ocupe de ele
şi să le releveze”. Pe lângă versuri şi proză,
citim la finalul numerelor „Ştiri culturale”,
de exemplu: „Asociaţia feministă a prins şi la Galaţi... D-na Sadoveanu a ţinut şi o
conferinţă publică foarte apreciată «De ce trebuie femeia să voteze?»”; „Societatea
sportivă suspendată în timpul războiului s-a reorganizat...”, iar rubrica „În fiecare
săptămână” propune publicaţiile literare ajunse la redacţie, printre care: „Cuvântul
liber”, „Sburătorul”, „Lectura pentru toţi”, „Însemnări literare”, „Răsăritul”, „Victoria”
şi chiar volumul de nuvele „Dragoste neîmpărtăşită”, al traducătorului V. Demetrius.
*
Venind în ajutorul micilor meseriaşi şi al asociaţiilor profesionale locale,
apar cinci publicaţii periodice la Galaţi: „Buletin de studii şi informaţiuni”, „Gazeta
meseriaşilor”, „Gazeta nautică”, „Legea”, „Revista industrială «Arte şi meserii»”.
Am văzut mai sus despre „Buletinul de studii şi informaţiuni” al Uniunii
Absolvenţilor Şcolilor Comerciale din Galaţi, apărut în trei numere, între 1 iulie şi 10
octombrie, de unde aflăm că activitatea economică şi comercială a Galaţiului gravita
în jurul Dunării, de fapt, pe apele ei.
În aprilie, reapare „revista pentru drept și comerț” fondată la 1 februarie
1907, sub direcțiunea avocaţilor G.N.
Caramfil și Virgil Benișache, cu titlul
„Legea”, subintitulată „legislaţie,
doctrină, jurisprudenţă” în anul 1919,
apărând acum de două ori pe lună,
sub direcţiunea lui Virgil Benișache,
59
decanul Baroului Covurlui. Revista, de format mic, apare în general în şaisprezece

pagini, cu reglementări şi comentarii juridice.
Pe ultima pagină citim „Bune de ştiut”,
cuprinzând informaţii despre numerele cele
mai recente din reviste de specialitate, apărute
la Bucureşti, Iaşi, Chişinău sau chiar la Craiova:
„Justiţia”, „Revista generală de drept”, „Gazeta
Tribunalelor”, „Tribuna juridică”, „Cuvântul
Dreptăţii”, „Palatul de Justiţie”, „Jurisprudenţa
română”, „Biblioteca juridică”, „Buletinul
Baroului Ilfov”, „Democraţia olteană”. În
primul număr pe anul 1919, rubrica „Bune de ştiut” cuprinde şi o informare relativă
la înfiinţarea grupului de avocaţi ai baroului Covurlui, cu titulatura „Garda Baroului”,
grup alcătuit pentru „paza intereselor morale şi materiale ale profesiei, avizare la
măsuri expeditive şi energice cerute de prestigiul şi rostul înalt al profesiunei...”. Se
mai vorbeşte şi despre cărţi cu tematică legislativă, precum la finalul numărului pe 1
iulie, despre „Contribuţiuni la o reformă a Codului penal”, semnat I.B. Georgescu, şi
despre prima fasciculă din „Dreptul de farmacie în România” a farmacistului Toma
B. Aburel.
„Revista industrială «Arte şi meserii»”
apare lunar, începând cu 1 aprilie 1919, când
„Reorganizarea şcoalelor de meserii” este
luată bine în serios, în special ca recomandare
pentru guvernanţi: „acest învăţământ ar trebui
reorganizat pentru a putea corespunde în mod efectiv cerinţelor actuale şi mai ales
evoluţiunei industriale prin care Ţara noastră inerent urmează să treacă” - observăm că,
tot pentru a corespunde efectiv cerinţelor actuale, ar trebui reorganizat învăţământul
profesional şi acum, la un secol distanţă.
Ermiliu Ganea, maestru la Şcoala de Meserii, scrie despre „Reglementarea
orelor de muncă”: „războiul mondial cu multele lui peripeţii dezastruoase, în special
pentru cei care l-au provocat, a avut şi are oare care repercursiuni în bine, în special
pentru clasele muncitoare propriu zise. Una din aceste repercursiuni şi poate cea mai
importantă în evoluţia universală muncitorească este fixarea maximului orelor de
muncă la 8 ore pe zi”, cu privire specială asupra faptului „cum va întrebuinţa muncitorul
şi chiar meseriaşul nostru în general diferenţa de ore libere ce are în prezent în raport cu
trecutul când era obligat să muncească câte 12 şi chiar 14 ore pe zi”, oferind ca soluţii:
„I. Partea educativă: a) Organizaţiunea de şezători unde prin convorbiri, conferinţe,
teatru, etc. să se formeze sufletul şi caracterul meseriaşului şi muncitorului în raport
cu rostul lui în concertul celorlalte clase sociale. b) Organizaţiuni de biblioteci unde
meseriaşii şi muncitorii să poată găsi şi citi cărţi instructive atât în domeniul social
60
cât şi cel technic. c) Organizaţiuni de cursuri serale pentru adulţi şi ucenici, de diferite
grade, unde cei vizaţi mai sus să îşi poată complecta şi îmbogăţi cunoştinţele lor technice
şi sociale. II. Partea economică a) Organizaţiuni de cooperative de consum şi materiale
etc. prin care micii patroni, meseriașii şi muncitorii să-şi poată procura cele necesare
cu preţuri convenabile şi fără a fi speculaţi. b) Organizaţiuni de Bănci populare unde
cei vizaţi mai sus să-şi depună micile lor economii iar în cazuri de nevoe să găsească
a lua cu împrumut sumele necesare cu procente legale şi omeneşti. c) Organizaţiuni
de societăţi pentru construiri de locuinţe pentru meseriaşi şi muncitori prin ajutorul
cărora cei lipsiţi de mijloace (care sunt în majoritate) să poată avea o locuinţă higienică
şi eftină, prin aceasta făcându-se cea mai frumoasă operă socială de oare ce până în
prezent, în ţara noastră, meseriaşul care execută cele mai somptuoase palate este privat
până şi de cea mai modestă locuinţă”.
„O curiozitate ştiinţifică: oboseala
metalelor” este prezentată de mecanicul-
electrician la Docurile Galaţi V. Neculau,
subliniind nevoia de repaus a maşinilor şi
utilajelor, „după cum omul se surmenează
lucrând”; iar inginerul Alois Horovitz de la
Galaţi abordează din perspective practice
tema „Turbine cu aburi şi vapoare cu turbine”.
Printre multe articole propuse de Ermiliu Ganea mai găsim: „O propunere
în chestiunea reorganizărei învăţământului meseriilor”: „...am credinţa că s’ar putea
înfăptui o reorganizare reală şi pe principii sănătoase şi practice a acestui învăţământ şi
care să corespundă şi vremurilor actuale, când graţie exproprierei, inerent ţara noastră
va deveni o ţară industrială...”; ca şi o serie despre „Reorganizarea învăţământului
meseriilor”, de-a lungul a trei numere ale revistei.
Revista se doreşte a fi interactivă, astfel că propune „Probleme de devise”,
despre cilindri pentru care contează volumul cuprins, de exemplu: „la ce înălţime va
trebui să tăem un cilindru care are ca bază un cerc cu raza de 0,75 pentru ca volumul
său să fie egal cu 1 m3?” - puteţi calcula, de curiozitate (înălţimea fiind ceva mai mică
decât raza).
Un „ziar independent” pentru
„industrie și comerț”, „Gazeta
meseriaşilor” apare variabil la Brăila încă
din 1911, pentru ca din 18 mai 1919 să se
adreseze şi gălăţenilor, în „Către abonaţi
şi cititori” promiţând că „va fi un organ al
susţinerei tuturor cauzelor şi intereselor meseriaşilor, comercianţilor, precum şi a altor
categorii sociale”, pentru ca mai apoi, în vreo şase numere, la „Rubrica Galaţilor”:
„suntem informaţi din sursă sigură că în oraşul Galaţi sunt mulţi patroni şi lucrători
61
meseriaşi... cari îşi practică meseria nefiind conformaţi legei speciale a meseriilor...”,
„micii industriaşi şi meseriaşi patroni din Galatz protestează energic contra tuturor
acelor ce sub masca de patroni, se dau drept maiştri speciali...”, atrăgând atenţia că
masele sunt „nemulţumite şi indignate de modul cum corporaţiile meseriaşilor din
Galaţi înţeleg a’şi face datoria faţă de importante atribuţii ce au către stat şi societate”.
Subiectul în jurul căruia gravitează textele publicaţiei este specula: „Industria
şi meseria sunt ameninţate”, „Brutarii de ocazie sau speculanţi sadea”, „Specula
tutunului”, „Scandalul cu lemnele”, „Specula măcelarilor”, „Specula grâului”. Totuşi,
rubrica „Meşteşugăreşti” aduce informaţii utile „D’ale breselelor”: metalurgia,
tâmplăria, croitoria, industria încălţămintei, cofetăria, brutăria, dogăria, rotăria,
„ceaprăzăria”, „instalaţia technică”, frizeria, tinichigeria... toate sunt prezentate ca
fiind în plină ascensiune, dezvoltare şi evoluţie.
„Din culisele vieţii muncitoreşti”
redactorul Nicolae Boian scrie despre:
„când se va rezolvi marea problemă a
chestiunei meseriaşilor noştri”, subliniind
că „principalele puncte sunt preconizate
în programul socialist muncitoresc”, iar
„în viitorul parlament al ţării vor trebui
să intre şi oameni din sânul familiilor
muncitoreşti”. Evident, se apropiau alegerile
parlamentare, iar mişcările socialiste îşi
intensifică acţiunile. „Bâlciul politic se apropie” şi se încheie cu un îndemn de urmărit
şi astăzi: „ochii în patru, să luăm bine seama să nu ne înşelăm, căci va fi vai de noi pe
viitor”. Titrând „Vrem oameni de fapte nu de gogoşi”, se pune o întrebare actuală şi
astăzi: „actuala stare de lucruri ce oglindeşte aceiaşi veche obârşie, aceleaşi nenorocite
moravuri tradiţionale, e vrednică de denumirea de vremuri nuoi ce ne silim a-i da?”.
Dacă în primăvară, redactorul publicaţiei, Nicolae Boian, se întreba retoric
„Drepturi femeilor?”, observând că „tocmai în aceste timpuri de preocupare, femeile
noastre voiesc drepturi politice, juridice etc, etc” şi decretând „nu e deloc, şi nu ştiu
de va veni vre-o dată, momentul oportun femeilor ce doresc diplomaţie, politică etc,
pretenţiuni prea absurde, şi care tind a contrabalansa şi a încurca interesele cauzei
supreme a viitorului ţării noastre, a cărui rezultat încă e nedumerit complect”, cu toate
acestea, în toamnă, când publicaţia nu mai avea un redactor pricipal în persoana lui
Nicolae Boian, ci funcţiona „sub conducerea unui comitet de meseriaşi”, citim despre
„Femeia avocat”: „în ultimul timp, femeia a făcut un gigantic pas pe tărâmul progresului
social... Azi avem femei în aproape toate ramurile activităţii sociale, precum: doctorese,
profesoare, funcţionare, artiste, muncitoare prin fabrici... Zilele trecute femeia a atins
o nouă treaptă a emancipării drepturilor ei. Baroul din Bucureşti a recunoscut dreptul
femeii de a practica avocatura”.
62
În treizeci şi cinci de numere, săptămânal, de-a lungul întregului an, este loc şi
pentru subiecte culturale, de exemplu pentru „Comemorarea lui Mihai Eminescu”, la
treizeci de ani de la moartea poetului, „în amintirea unui zeu pământean ce-a răscolit
cu supra omeneasca-i putere intelectuală, atât de mult viaţa omenească şi natura”.
Pe final de an, începând din
11 octombrie, apar variabil opt
numere din „Gazeta nautică”, „organ
independent al Uniunei Generale a
Marinarilor din România”, care îşi fixează un document programatic pe baza căruia
să obţină: „1) desrobirea morală prin educaţie, 2) desrobirea intelectuală prin instrucţie,
3) desrobirea economică prin asociaţie şi solidaritate”.
Uniunea îşi publică „Statute”, de-a lungul a câtorva săptămâni, stabilindu-şi:
constituire, scop, membrii, fonduri, administraţie, venituri, disolvare. Tot în mai
multe numere aflăm „Ceva despre origina, importanţa şi rolul marinei” sau „Cum se
lansează un vas”.
Sunt localizate în porturi din toată lumea, vasele comerciale româneşti:
„Carpaţi”, „Bucegi”, „Dobrogea”, „Bucureşti”, „Constanţa”, „Iaşi”, „Turnu Severin”,
„Oituz”; şi vasele poştale; „Dacia”, „Împăratul Traian”, „România”, „Durostor”,
„Principesa Maria”, „Regele Carol”.
Întrebarea „Dunărea va fi românească?”
era pe buzele tuturor, privind spre Comisiunea
Europeană a Dunării, cu conştiinţa clară că
„nu este chestiune mai importantă pentru
libera desvoltare şi siguranţa naţiunei, ca acea a
Dunărei”.
La 1 decembrie, uniunea se adresează
direct „Primului Parlament al neamului nostru
întregit în România Mare”, pentru că „la înfăptuirea României Mari a contribuit în
mod efectiv şi Marina Românească, militară şi comercială”, structurându-şi în nouă
puncte cerinţele, primele două puncte fiind: „înfiinţarea unui Minister al Marinei” şi
„înfiinţarea unei şcoli comerciale maritime şi fluviale”.
Comandantul de vas Victor Şuţu adresează un „Apel către toată suflarea
marinărească română de pretutindeni” pentru a spori numărul membrilor uniunii
şi „să luăm măsurile cele mai potrivite pentru îndreptarea tutulor relelor, păstrând în
toate ocaziunile ordinea şi măsura bunului simţ, ce sunt apanajul tutulor marinarilor
şi de la cari nu trebue să abdicăm în nici o ocaziune”.
În ultimul număr cunoscut, din 29 decembrie, se aduc în atenţia cititorilor
„Barajele din Marea Neagră”, sub pseudonimul „Nauticus”, şi „Derelictele şi minele
plutitoare”, propunându-se „un serviciu special de supraveghiere în navigaţie pentru
înlăturarea ori cărui pericol”.
63
Din rubrica permanentă „Informaţiuni”, aflăm, deja de la primul număr, că

uniunea a înfiinţat o filială la Sulina, că a hotărât înfinţarea unei biblioteci publice
pentru care se aşteaptă donaţii, cererea de donaţii fiind reluată şi în numărul următor,
dar şi că „s’au început curse regulate cu portul Odessa”, sau că „un torpilor bulgar
capturat de marina franceză s’a înecat în portul Constanţa - cauzele nu se cunosc”.
*
Publicaţii cu specific declarat politic din spaţiul gălăţean de acum o sută de ani
au fost editate sub girul: Ligii Poporului de sub preşedinţia Generalului Averescu,
Partidului Conservator Progresist din Galaţi, Partidului Muncii şi Partidului Ţărănesc
din Judeţul Covurlui. Este vorba despre publicaţiile: „Adevăr şi dreptate”, „Progresul”,
„Viaţa ţărănească” şi „Tribuna”.
În decembrie 1918, Amiral
Eustatziu, „membru semnatar al actului
de consituire al Ligei Poporului”, scotea la
Galaţi o „foaie săptămânală” intitulată
„Adevăr şi dreptate”, cu scopul „de a răspândi în masa cetăţenilor acestui judeţ ideile
şi faptele sănătoase ale oamenilor cinstiţi şi curaţi în cuget şi în inimă”, înştiinţând pe
gălăţeni că foaia „se va ocupa în afară de chestiunile politice la ordinea zilei, cu tot ce
interesează viaţa oraşului şi judeţului nostru”.
De-a lungul anului 1919, în cele peste douăzeci de numere, este urmărită
îndeaproape activitatea Ligii Poporului, cu sublinierea constantă a mult prea
permisivei îngăduinţe guvernamentale faţă de aplicarea defectuoasă a multor
reglementări şi legi, şi insistenţă acupra eşecurilor şi chiar a greşelilor de politică
externă ale guvernanţilor liberali. De exemplu, „Viaţa la Galaţi” observă că: „se
abuzează, pe faţă, în mod aşa de părtinitor, pentru favoriţi, încât zău, îţi vine să crezi
că nu va mai fi cu putinţă să eşim şi noi odată din această ticăloşie a vieţei în care ne-
am născut şi trăim. Şi când te gândeşti că s’a schimbat şi se schimbă mereu decorul! La
ce bun dacă piesa este aceeaşi!”.
Şi cenzura le dă de furcă ziariştilor gălăţeni, încât îi trimit scrisori deschise
„D-lui Şef al cenzurei”: „... nu noi suntem de vină că cerem acest surplus de muncă
zadarnică, funcţionarilor statului, care ar putea întrebuinţa acest timp neplăcut pentru
lucrări mai importante în stat, reclamaţi şi D-vs
cum o facem şi noi, guvernului, să ridice această
pacoste...”.
Mai citim despre „Clémenceau, Lloyd
George, Wilson”, fiind „trei ilustraţiuni ale
secolului de foc, de jaf şi de distrugere, cari prin
forţa şi tăria sufletească ce au ştiut să menţină
în masa naţiunilor lor, au sdrobit cu totul pe
64
duşmanul comun...”; despre „Chestiunea examenului şefilor de depozite de la Căile

Ferate Române”, în sensul că „se îngrădeşte întrucâtva abuzul de nepotism”; despre
„Înţelesul adevărat al unor cuvinte” precum „democraţie, libertate, egalitate, dreptate,
cinste, socialism, anarhie”, într-o serie, de-a lungul câtorva luni; sau despre alte teme
îndelung discutate în plan politic: „Constituţionalitatea decretelor legi”, „Expropiere,
arendare, împroprietărire” sau „Între Socialism şi Naţionalism”, acesta din urmă
fiind semnat de avocatul P. Donca Manea, în ultimul număr cunoscut, datat 23/30
iunie 1919, pe o pagină şi jumătate din obişnuitele două pagini ale publicaţiei: „cu
prilejul împlinirii a treizeci de ani de la moartea lui M. Eminescu”, ilustrând cu versuri
eminesciene îndemnul central al articolului: „lăsaţi Socialismul absurd şi daţi dovada
libertăţii de gândire, în numele căreia vă afirmaţi totdeauna şi pretutindeni” - ceea
ce ştim bine că nu s-a luat în serios în perioada interbelică, de a ajuns să înflorească
ulterior.
În schimb, „Tribuna”, „ziarul
Partidului Muncei” în ediţia de Galaţi,
publică aproape săptămânal, tot din
decembrie 1919, câte patru pagini pro-
socialiste. Aflăm de la rubrica permanentă
„Spicuiri”, de exemplu, că „în curând se va serba cu o deosebită solemnitate aniversarea
de 100 de ani de când s’a început zidirea Palatului Justiţiei în localitate”, că „primarul
Galaţului a demisionat. Toată lumea regretă plecare d-sale... atât de târzie” sau că
„d-nii Mârzescu şi Duca spun tuturor că România poate merge înainte şi fără guvern
naţional. Implicit recunosc deci miniştrii liberali că guvernul de azi nu-i naţional. Ceea
ce era de demonstrat”. O altă rubrică permanentă este: „Anchetele noastre”, cu „În
jurul ultimelor jafuri şi banditisme”, sau „Repartiţia făinei. Nedreptăţirea gălăţenilor”.
Publicaţia apare masiv cenzurată, de exemplu, într-un prim articol, pe un sfert al
primei pagini, unde scrie „CENZURAT”, a rămas doar semnătura „Gr. L. Trancu-
Iaşi”.
În primul număr din 1919, sunt abordate subiecte de propagandă: „Guvern
naţional”, considerându-se că „dacă s’ar sili numai puţin ca să pătrundă rostul
momentului, guvernul liberal s’ar retrage din proprie iniţiativă şi nu ar aştepta să fie
gonit...”; „Chestia medicamentelor”: „...săracul e pus în poziţie să moară cu zile...”;
iar la „Evenimentele externe: Tulburările din Germania” aflăm că „au loc ciocniri
sângeroase între grupul socialist Spartacus şi trupele guvernului, care e de asemenea
format din socialişti. Pentru priceperea lucrurilor e nevoie de oarecare lămuriri... sunt
în realitate lupta între sistema socialistă bazată pe ordine şi sistema bolşevistă bazată
pe distrugere”; dar şi „Problema evreească”: „chestia evreească a fost rezolvată de
guvern în acelaşi spirit în care au fost rezolvate toate problemele mari sociale româneşti.
După noua lege de încetăţenire, evreii vor mai aştepta mult, foarte mult până să capete
drepturile. Formele ucid pe trei sferturi fondul legii.... Nu e o soluţie, ci o ruşine în plus
65
cu care acoperă ţara”; sau „Ajutorul aliaţilor.

Vapor francez cu mărfuri pentru Galaţi”:
„ceea ce cerem autorităţilor noastre este ca
cel puţin acum când prin bunăvoinţa aliaţilor
s’ar putea uşura traiul, să intervină pentru
înfrânarea speculei”.
În aceeaşi cheie, se spune despre
„Decretele-legi”: „Ele sunt o caracteristică
a regimurilor absolutiste. În Rusia ţaristă
decretele-legi au înlocuit viaţa publică constituţională şi au îndrumat lucrurile spre
desagregare”, se vorbeşte despre „Pacea”: „nervii noştri, încordaţi peste măsura
normalului, timp de aproape cinci ani de zile, primesc actul încheierii actului păcii de
la Versailles fără vreo reacţiune remarcabilă. Predomină mai mult o impresie rece, mai
mult de ordin raţional, care nu mai ajunge să se coboare în adâncimile sufletului nostru
atât de des sguduit”, ca şi despre „Criza”: „criza politică internă continuă. Crizele noastre
politice sunt specifice. Presa guvernului le neagă de obicei existenţa, opoziţia e totuşi
săptămâni dearândul consultată, patimile colcăie, fierb, combinaţiile de culise se ţin
lanţ, se lucrează la umbră cu asiduitate, se complotează, şi biata opinie publică, uluită,
dezorientată, frământată de etern înşelătoarea speranţă, aşteaptă în van o schimbare,
o împrăştiere a ceţei, o rază de lumină. De prisos să amintim că crizele noastre politice
se termină de obicei prin cele mai baroce soluţii, şi iarăşi de prisos să adăugăm că dacă
afacerile statului, în vremuri de acalmie politică, merg prost, apoi în vremea crizelor,
ele merg anapoda... Criza continuă şi va mai continua, fiindcă deşi în acest timp se
desăvârşeşte dezastrul ţării, ea întreţine viaţa artificială a politicianismului român.
Şi atât timp cât acest politicianism va mai respira printr’un singur por, deviza sa va
rămâne aceeaşi: întâi stomacurile şi apoi interesele ţării”.
Se vorbeşte şi despre „Şcoli pentru Galaţi şi judeţul Covurlui”, necesare, e
drept, însă chiar şi sub acest aspect mai importantă este criticarea guvernării: „prin
decretul de la 5 septembrie 1919 se înfiinţează gimnazii în diferite oraşe şi sate din ţară;
externatul nostru secundar se transformă în şcoală secundară de gradul al II-lea. Noi
nu ne putem declara mulţumiţi cu atât... Dacă autoritatea de resort nu ne va asculta
cererea aci formulată, nu vom înceta să luptăm înainte, căci o chestiune vitală pentru
judeţul Covurlui o formează şcolile - cât mai multe şcoli.”
Ca „foaie a Partidului
ţărănesc din judeţul Covurlui” şi
„organ al Uniunei Democraţiei
Naţionale”, „Viaţa ţărănească” apare în 15 aprilie 1919, fără a reuşi să continue în
această formulă ce îşi propusese.
Primul articol, în mare parte cenzurat, este o „Chemare” a avocatului Pascu
N. Stanciu, „către toţi: învăţători, preoţi, săteni mai luminaţi şi înţelegători”, pentru
66
că „se ia mită pretutindeni, se face dreptate după obraz şi stăruinţă, se trăieşte din
samsarlâcuri şi jocuri de noroc, se fură toată ziua de la comună, judeţ şi stat, cum rar
se întâmpla altădată la drumul mare şi în codru”.
Urmează „Programul partidului
Ţărănesc din judeţul Covurlui”, în zece
puncte: votul universal, expropriere,
şcoală la sate, biserică naţională, oficiu al
muncii, contracte legale de muncă, reformă
administrativă, desfiinţarea jandarmeriei
rurale, reformă financiară, reorganizarea
profesiilor intelectuale. Pe pagina a doua,
citim un „Apel către învăţători” semnat de
învăţătorul Petru Puchianu, care mai începe la final un text intitulat „Prin noi înşine”,
pentru care îşi propunea să vină cu urmarea în numărul viitor.
Se scrie şi despre „Votul obştesc”, articol semnat de avocatul Ştefan T. Şerban,
în perspectiva alegerilor care urmau, şi se preia un text fără titlu, publicat de Nicolae
Iorga în „Credinţa” anului 1915.
Tot într-un singur număr, strict cu
prilej electoral, apare manifestul politic
al Partidului Conservator Progresist
din Galaţi, cu titlul „Progresul”, în 31
octombrie 1919, deschizându-se cu „Iubiţi cetăţeni”: „Partidul Conservator Progresist
vă solicită voturile prin subsemnaţii candidaţi la alegerile generale...”, fiind vorba
despre doi candidaţi pentru Senat şi şase candidaţi pentru Camera Deputaţilor,
dintre care: trei avocaţi, doi „agricultori” - probabil, deținători de terenuri agricole,
un locotenent-colonel, dar şi primarul oraşului Galaţi, şi preşedintele Camerei de
Comerţ. Aflăm, desigur, însemnele electorale: „Semnul nostru este «Crucea în cerc»”.
Pe pagina a doua, un fost deputat şi
senator, M.N. Pacu, semnează „Patrimoniul
nostru”, „ca cel mai vechiu parlamentar din Galaţi,
ca cel ce de la 1888 încoace fiind ales în şease
rânduri în ambele corpuri legiuitoare, am avut
ocazia d’a susţine şi a vota...”. Mai citim despre
„Candidaţii noştri”, „Vizita d-lui Marghiloman la
Galaţi” şi două „Informaţiuni”, ultima, desigur
propagandistică, laudă partidul care „a organizat
un serviciu gratuit de asistenţă publică pentru garantarea libertăţilor publice”.
Pe scurt, lupta se duce, în toate publicaţiile politice, mai mult în acuze decât
în programe politice, doar cu critici ale adversarilor şi vagi promisiuni electorale - şi
atunci ca şi acum...
67
*
Publicaţiile periodice centenare gălăţene au surprins viaţa comunităţii
oraşului dunărean în cele mai multe dintre aspectele ei. Poate că în secolul al
XXI-lea ne-am pierdut obişnuinţa de a citi ziare, gazete sau reviste, şi totuşi lectura
publicaţiilor periodice centenare gălăţene ne îmbogăţeşte spiritual şi sentimental,
dacă reuşim să trecem dincolo de neconcordanţele lingvistice şi ortografice, pentru
concordanţele socio-politico-culturale observabile aici, multe articole părând a fi fost
scrise pentru gălăţeanul de azi, dacă nu cumva par să fi fost scrise chiar acum.
Bibliografia publicaţiilor gălăţene de la anul 1919

„Adevăr şi dreptate”: 1/7 ianuarie - 23/30 iunie 1919 (II: 4-25); BAR: P. IV
4777.
„Buletin de studii şi informaţiuni”: 1 iulie - 10 octombrie 1919 (I: 1-3/4); BAR:
P. I 4855.
„Convorbiri ştiinţifice”: 1 martie - mai 1919 (I: 1-2/3); BAR: P. I 5034; BJGL:
P.G. I 994.
„Dunărea”: 25 mai - 16 noiembrie 1919 (I: 1-25); BAR: P. I 4905; BJGL: P.G. I
1003.
„Gazeta meseriaşilor”: 18 mai 1919 -... (IX: 125-160...); BAR: P. III 4373; BJGL:
P.G. III 639.
„Gazeta nautică”: 11 octombrie - 29 decembrie 1919 (I: 1-8); BAR: P. IV 5112.
„Hatikvah”: 1 martie - 22 martie 1919 (III: 1-4); BAR: P. II 4564; BJGL: P.G. II
384.
„Înainte. Galaţii noi”: 1 ianuarie 1919 -... (VI: 1-335...) ; BAR: P. IV 795; BJGL:
P.G. IV 4.
„Legea”: aprilie - 15 septembrie 1919 / 1 ianuarie 1920 (V: 1-7/14); BAR: P. II
2100; BJGL: P.G. II 38.
„Progresul”: 31 octombrie 1919 (I: 1); BAR: P. III 42057.
„Revista industrială «Arte şi meserii»”: 1 aprilie 1919 -... (I: 1-8...); BAR: P. II
5026; BJGL: P.G. II 382.
„Revista ştiinţelor veterinare”: ianuarie/februarie 1919 (II: 1/2); BAR: P. I, II
4171; BJGL: P.G. II 393.
„Revista tineretului şcolar”: februarie 1919 (I: 1); BAR: P. I 40134.
„România”: 3 ianuarie - 20 ianuarie 1919 (I: 22-36); BAR: P. IV 4740.
„Tribuna”: 7 ianuarie - 22 noiembrie 1919 (I: 7-36); BAR: P. IV 5399.
„Viaţa ţărănească”: 15 aprilie 1919 (I: 1); BAR: P. III 42191.
„Vocea Galaţului”: [?] ianuarie 1919 -... (II: [?]-454...); BAR: P. IV 4781; BJGL:
P.G. IV 3.
„Voinţa Galaţilor”: 11 ianuarie 1919 (I: [178?]); PPR III: 3315; BAR: P. IV 4698.
68
Particularităţile prelucrării documentelor

muzicale în cadrul Bibliotecii Naţionale a
României: Câmpuri specifice UNIMARC
Raluca BUCINSCHI
Biblioteca Naţională a României.
Serviciul Colecţii speciale. Cabinetul de muzică
Bdul Unirii, nr. 22, Cod 030833, Sector 3, Bucureşti
Tel.: +40 21 3142434 / 1092; e-mail: raluca.bucinschi@bibnat.ro
Datorită dezvoltării tehnologiei în sec. al XX-lea şi odată cu dezvoltarea

informaticii, atât în domeniul culturii, cât şi al ştiinţei, au apărut noi tipuri de
documente: audiovizuale şi multimedia. Bibliotecile publice au achiziţionat
documente audio, constituind secţii muzicale; ulterior, documentele multimedia
s-au extins în toate tipurile de biblioteci, acestea începând să achiziţioneze cantităţi
mari din acest tip de documente.
Familiarizarea bibliotecarilor cu tehnicile privind achiziţia, depozitarea,
exploatarea şi în special prelucrarea noilor suporturi informaţionale se face şi ea cu
destulă rapiditate. IFLA (The International Federation of Library Associations and
Institutions): „Resursele audiovizuale şi multimedia ar trebui să fie parte firească a
bibliografiei naţionale a unei ţări.”
Multe state au reguli diferite de catalogare pentru documentele tipărite şi cele
netipărite. Totodată, aceste resurse audiovizuale şi multimedia prezintă caracteristici
care necesită practici de catalogare speciale. Organizaţii precum IFLA, FIAF, IASA
şi altele, au făcut eforturi remarcabile pentru alcătuirea unor reguli de catalogare
internaţionale specifice. Practicile de catalogare ale fiecărei biblioteci ar trebui să
permită respectarea unor standarde recunoscute şi acceptate, iar aceste resurse ar
trebui incluse în catalogul general al bibliotecii, sau în unele cazuri, pentru a îmbunătăţi
accesul utilizatorului, să existe un catalog separat al colecţiei de documente muzicale
audiovizuale şi multimedia.
Descrierea bibliografică a documentelor muzicale, indiferent de formatul sau
suportul pe care le găsim, se face conform regulilor ISBD, utilizându-se ISBD Non-
Book, iar partiturile, conform ISBD (NM). Totodată, prin catalogarea acestui tip de
documente, Cabinetul de Muzică trebuie să se alinieze în totalitate sistemului de
descriere automată a documentelor din Biblioteca Naţională a României, pentru a
avea o activitate unitară, indiferent de natura obiectului de descris.
Câmpurile şi subcâmpurile specifice descrierilor bibliografice ale înregistrărilor
muzicale audio-video sunt: 071 $a, 230 $a, 322 $a, 323 $a. Câmpul 327 $a/$z nu
este un câmp specific, dar are o importanţă deosebită, fiind vorba despre notele de
conţinut, foarte complexe în cazul acestor înregistrări.
69
Câmpul 208 $a este câmpul specific muzicii tipărite, fiind esenţial în descrierea
bibliografică, deoarece ne arată tipul partiturii (partitura generală, partitura corală,
reducţie cu pian, partitură pentru cor mixt şi pian etc.). Probabil că multe persoane
se întreabă de ce există atâtea tipuri de partituri şi la ce sunt necesare. În rândurile
următoare voi încerca să explic, cât mai succint, necesitatea apariţiei acestora şi,
bineînţeles, voi oferi exemple concludente.
Partitura este un document care poartă scrierea unei opere muzicale,
fiind realizată prin notaţia specifică, urmărind să redea cele patru caracteristici
ale sunetului muzical: înălţime, durată, intensitate, timbru. Totodată, pentru
a putea studia şi învăţa separat o lucrare muzicală, marile edituri muzicale, ca
Breitkopf & Härtel, Henry Litolff ’s Verlag, Ernst Eulenburg Ltd, Durand
& Fils, G. Ricordi & C. Editori ş.a., au considerat necesară apariţia acestor
partituri derivate din partitura generală (img. 1), cealaltă partitură reprezentând
aceeaşi lucrare, în varianta reducţie cu pian (img. 2). Această formă este folosită
în cazul lucrărilor de anvergură (opere, operete, oratorii, balete ş.a ), pentru a
facilita soliştilor învăţarea rolurilor, alături de pianiştii corepetitori. După cum
se poate vedea din prima imagine, este dificil să se citească partitura generală
(dirijorală), deoarece aceasta cuprinde toate instrumentele şi vocile. De aceea,
pentru a oferi utilizatorului informaţia pe care şi-o doreşte şi a-i uşura munca
de căutare, vom folosi câmpul 208 $a pentru a indica tipul partiturii, în cazul
nostru pentru cor mixt şi pian (img. 3) sau 208 $a$d, atunci când avem această
menţiune specifică muzicii tipărite şi în altă/alte limbă/limbi (img. 4). Reducţiile
cu pian sunt folosite frecvent la realizarea recitalurilor, deoarece soliştii vocali
sau instrumentali nu au întotdeauna posibilitatea de a cânta cu o orchestră şi de
aceea vor folosi această variantă.
În câmpul 071 $a, vom trece numărul companiei producătoare. Acesta
este format din cifre şi iniţiale (litere) sau doar din cifre, în funcţie de compania
producătoare. Literele pot reprezenta anumite coduri. În cazul companiei Electrecord,
până la apariţia CD-ului, seria avea trei litere (EPE – muzică populară, EDE – rock,
jazz etc. + numărul de ordine). Odată cu apariţia CD-urilor, Electrecord a adoptat
formatul cu seria EDC, urmată de numărul de ordine (img. 5). Avem şi exemplul
companiei Sony Music Entertainment, care are doar un număr de ordine (img. 6).
Câmpul 230 $a este caracteristic resurselor electronice şi putem afla felul

înregistrărilor. Astfel, vom avea:
- Înregistrare AAD - Analogue recording, analogue mastering, digital format
for CD (înregistrare analog, masterizare analog, format digital) (img. 7)
- Înregistrare ADD - Analogue recording, digitally remastered for CD

(înregistrare analog, masterizare digitală) (img. 8)
70
- Înregistrare DDD - Digital recording, digitally mastered for CD (înregistrare

digitală, masterizare digitală) (img. 9).
Acestea sunt cele mai întâlnite informaţii referitoare la caracteristicile
înregistrărilor audio, ce pot fi regăsite pe coperta unui CD, atunci când realizăm
descrierea bibliografică a unui document de acest tip, dar, bineînţeles că şi
înregistrările video au termeni distinctivi, pe care îi vom trece tot în acest câmp.
Notele privind producătorii unei înregistrări video sau audio vor fi trecute
în câmpul 322 $a, producătorul fiind persoana/compania care finanţează sau
coordonează subvenţionarea unui terţ (stat, finanţator sau grup de finanţatori) în
producţia unui film/spectacol şi deţine controlul cheltuielilor faţă de bugetul alocat
acestuia (img. 10, img. 11).
În câmpul 323 $a, vom trece notele de distribuţie/distribuţii. Se vor scrie
orchestrele, colectivele simfonice, vocal-simfonice sau coregrafice care participă
la realizarea spectacolului. Tot în acest câmp, se vor trece soliştii vocali sau prim-
balerinii, precedaţi de numele personajelor pe care le interpretează (img. 12, img. 13).
După cum spuneam anterior, câmpul 327 $a/$z nu este specific documentelor
muzicale, dar are o importanţă deosebită, fiind vorba despre notele de conţinut, foarte
complexe în cazul acestor înregistrări. Astfel, în 327 $a vom trece titlul şi minutajul unei
lucrări. Minutajul este foarte important, atunci când ni se solicită alcătuirea unui playlist.
În 327 $z, vom trece autorii şi soliştii care au contribuit şi/sau interpretat lucrarea din $a.
Aceştia se vor trece în ordinea importanţei, de obicei cum apar pe afiş sau resursă, ca de
exemplu: compozitor; textier/versuri/libret; solişti vocali şi /sau instrumentali; orchestră/
orchestre + dirijor; cor /coruri + dirijor (img. 14, img. 15).
Prin practicile de catalogare ale documentelor muzicale abordate în acest
articol am urmărit să respect standardele recunoscute şi acceptate de organizaţii
precum IFLA, FIAF, IASA, care au făcut eforturi remarcabile pentru alcătuirea unor
reguli de catalogare specifice. Totodată, sper că exemplele folosite anterior vor ajuta
şi uşura munca în practica de catalogare, iar acordurile de cooperare între instituţii să
fie folositoare schimbului de experienţă în politicile de achiziţii, catalogare, indexare,
clasificare, arhivare, digitizare, prezervare şi formare profesională.
BIBLIOGRAFIE:
REGNEALĂ, MIRCEA. Documente audiovizuale şi multimedia în biblioteci.
În: Ghid IFLA, Bucureşti: Asociaţia Bibliotecarilor din România, 2008.
Reguli pentru materialele audiovizuale şi multimedia din biblioteci şi alte
instituţii / Secţiunea IFLA pentru materiale audiozivuale şi multimedia. Martie
2004.
71
72
73
74
75
76
77
78
Dorina BĂLAN*, șef birou

Catalogarea colecţiilor. Control de autoritate. Colecţii speciale
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Tel.: 0236/411037 (int. 109); e-mail: balan_drn@yahoo.com
Regulile menţionate în acest document se referă la numele românești,

moldovenești şi de origine română din ţările în care limba oficială/una dintre limbile
oficiale este româna [România, Republica Moldova (în documentele oficiale limba
moldovenească, în rest limba română), Voivodina (provincie în Serbia unde româna
coexistă cu sârba, maghiara, slovaca, croata, ruteana)].
Aceste reguli se bazează pe ultimele documente referitoare la numele de
persoane, actualizate după cum urmează:
a) Principiile Internaţionale de Catalogare (ICP) (IFLA, update 2016)1 şi
b) Names of Persons - Romania (IFLA, update 2016)2.
Notă: Pentru numele moldovenești se va consulta și: Names of Persons -
Moldova (1977) (IFLA, update 1977)3.
a) Conform „ICP – Principiile Internaţionale de Catalogare”, secţiunea 5.3.4.1

Forma numelui de persoane ca punct de acces autorizat ar trebui să urmeze regula:
„Atunci când un nume al unei persoane este alcătuit din mai multe cuvinte, elementul
de intrare ar trebui să respecte convenţiile ţării şi limbii, asociate, cel mai adesea cu
acea persoană, aşa cum se găseşte pe manifestările lucrărilor persoanei ori în sursele
de referinţă”;
b) „Names of persons” precizează convenţiile stabilite de agenţia naţională de
catalogare din fiecare ţară, cu scopul de a ajuta alte agenţii de catalogare din lume
să creeze înregistrări de autoritate. Ca urmare, Names of persons: national usages for
entry in catalogues - Romania se referă la creatorii – nume de persoane de limbă
română.
* Prelucrare şi exemple în colaborare cu Violeta Moraru, Catrina Căluian, sub coordonarea dr.
Constanța Dumitrășconiu, coordonator al Grupului de lucru – „Ghidul naţional de catalogare
şi aplicarea formatului Unimarc în bibliotecile din România” – ABR.
1. https://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/icp/icp_2016-ro.pdf (traducerea în limba
română a documentului original, publicat în limba engleză, care se află la adresa: https://
www.ifla.org/files/assets/cataloguing/icp/icp_2016-en.pdf).
2. https://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/pubs/ifla_names_of_persons_romania_2016.doc.
3.https://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/pubs/ifla_names_of_persons_moldova_1977.
doc.
79
Pentru realizarea unor forme autorizate corecte referitoare la numele de

persoane din bazele de date (sau din cataloagele tradiţionale, pentru bibliotecile
neinformatizate), trebuie să se cunoască modul de alcătuire a acestui tip de entitate.
De aceea, se vor trata regulile de constituire a numelor de persoane de origine
română, precum şi aplicarea regulilor de catalogare în cazul numelor de persoane.
După Unirea din 1859, a fost introdus alfabetul latin, ca formă oficială de
scriere a limbii române, în toate provinciile româneşti.4 Dicţionarul ortografic,
ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM)5 precizează că prima reglementare
oficială a scrierii româneşti cu litere latine, stabilită de Academia Română, s-a
produs în anul 1881. Diversele reforme ortografice – 1904, 1932, 1953 (cu o
modificare în 1965) au continuat reglementările din 1881. În anul 1953, litera â
fusese înlocuită cu litera î, fiind astfel eliminată din alfabetul limbii române. Dar,
în anul 1964, litera â a fost reinclusă în cuvintele care au rădăcina român şi în
numele proprii, după dorinţă. În anul 1982, prin Dicţionarul ortografic, ortoepic
şi morfologic al limbii române (DOOM), ediţia a 2-a, se consfinţeşte includerea
literelor q, w, y, care își păstrează caracterul de litere „aparte”, fiind folosite numai
în cuvinte şi nume proprii străine sau dacă creatorul a preferat să semneze utilizând
aceste litere. În anul 1993, Academia Română6 reglementează utilizarea literei â în
interiorul cuvintelor şi a formei sunt în loc de sînt.
În România, Codul civil statuează, prin art. 83, Structura numelui, că:
„Numele cuprinde numele de familie şi prenumele”. Pe resurse, în general, în limba
„... română, regula este că se pune întâi prenumele (n.n. urmat de nume)... Sunt
multe ocazii unde, în mod oficial, se procedează invers: în cataloage,... peste tot
unde numele se pun în ordine alfabetică, deoarece ordinea alfabetică se stabilește
după numele de familie.”7
În general, în catalogare, forma unui nume de creator român, persoană
fizică, se compune din nume de familie (care este elementul de intrare), prenume și
diferite elemente de individualizare (calificative, epitete/determinante, elemente de
legătură, adjective) și/sau prepoziții, prefixe la care se adaugă locul, titlul (nobiliar,
religios etc.).
4. Draica, Dumitru. Despre scrierea limbii române cu alfabet latin. În: Revista de lingvistică
și cultură românească [Data consultării: 2019-04-04]. Disponibil la: https://limbaromana.org/
revista/despre-scrierea-limbii-romane-cu-alfabet-latin/.
5. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM). București: Editura
Academiei R.S. România, 1989, p. VII.
6. Academia Română. Hotărârea Adunării generale a Academiei Române, din 17 februarie
1993, privind revenirea la „â” și „sunt” în grafia limbii române din 17.02.1993 corelată cu
Hotărâre din 10 martie 1993 privind modul de aplicare a hotărârii de revenire la „â” și „sunt” în
grafia limbii române. În: Monitorul oficial nr. 59 din 22 martie 1993.
7. Graur, Alexandru. Nume de persoane. București: Editura Științifică, 1965, p. 95.
80
I. Elemente care pot fi regăsite ca parte a unui nume de persoană

(conform Names of persons)
Numele de origine română pot fi:

- simple;
- compuse.
Numele de origine română pot sau nu să conţină anumite prefixe (conjuncţii,
prepoziţii etc.).
Patronimicul „sin” (înseamnă fiu, fiul lui), care arată descendența, aflat în fața
numelui de familie, constituie prima parte a elementului de intrare. Dacă se află după
numele de familie, elementul de intrare este numele de familie, urmat de particula
„sin” şi restul numelui.
Particulele sân, sîn, sâm, sîm (înseamnă sfânt) constituie prima parte a
elementului de intrare.
Prefixele, articolele posesive genitivale a lui, a, a lu, al care preced numele de
familie, constituie prima parte a elementului de intrare.
II. Ordinea elementelor componente ale unui nume de persoană

în formele autorizate
Precizări
 Exemplele vor fi formatate în formatul Unimarc pentru Autorităţi,
câmpul 200 şi în formatul MARC 21 pentru Autorităţi, câmpul 100.
 Nu se vor construi înregistrări de autoritate complete. Astfel, nu se
vor întâlni câmpurile cu eticheta 400 (din Unimarc/A şi din Marc 21/A) pentru forme
nepreferate sau câmpurile 500 (din Unimarc/A şi din Marc 21/A) pentru alte forme
autorizate ale aceluiaşi nume de persoană (cazul persoanelor care semnează consistent
lucrări din domenii diferite).
 Elementul de intrare este cu caractere aldine şi scris cu majuscule,
pentru evidenţiere.
 Exemplele de nume de persoane care nu deţin datele de viaţă, respectiv
subcâmpul $f al câmpului 200 din Unimarc/A şi $d al câmpului 100 din Marc 21/A
arată că aceste date nu au putut fi determinate.

1. Numele de persoană de origine română poate fi alcătuit numai din
prenume, simplu sau compus.
81
Element Tip Element Exemple Ordinea Unimarc MARC

de intrare (forma de elemente- /A 21/A
pe resurse) lor.
Ex.
Prenume a) simplu Prenume Hristache HRISTA- 200 #0 $a 100 0# $a
CHE Hristache Hristache
b) compus Ultima Liana ALEXAN- 200 #1 $a 100 1# $a
din mai parte a Alexandra DRA, Alexandra Alexandra,
multe pre- prenume- (prof. univ. Liana, $b Liana Liana,
nume lui compus dr., com- 1947-2011 $f 1947- $d 1947-
pozitor) 2011 2011
c) compus Prenume, Mardarie MARDA- 200 #0 $a 100 0# $a

dintr-un urmat de Cozianul RIE COZI- Mardarie Mardarie
prenume și calificativ ANUL, Cozianul Cozianul,
calificativ 16..-16.. $f 16..-16.. $d 16..-
16..
d) compus Prenume, Grigo- GRIGO- 200 #0 $a 100 0# $a

dintr-un prepoziţie, re din RE DIN Grigo- Grigo-
prenume, nume de Măhaci MĂHACI, re din re din
urmat de loc 15..- 1619 Măhaci Măhaci,
prepozițiile $f 15..- $d 15..-
„de”, „din”, 1619 1619
„de la” și
un nume
de loc
Gheorghe GHEOR- 200 #0 $a 100 0# $a
din Mol- GHE DIN Gheorghe Gheorghe
dova (pse- MOLDO- din Mol- din Mol-
udonim VA, 1863 dova dova,
pentru – 1909 $f 1863– $d 1863–
Gheorghe 1909 1909
Kernbach,
magistrat,
poet, pro-
zator, om
politic)
Adi de la ADI DE 200 #0 $a 100 0# $a
Brad (pse- LA BRAD, Adi de la Adi de la
udonim 196.?-.... Brad Brad,
pentru $f 196.?-.... $d 196.?-
Vasile ....
Ardelean
Fărcaș,
maestru în
tehnici de
meditaţie)
82
e) compus Prenume Moș Ene ENE, moș 200 #0 $a 100 0# $a

dintr-un Ene Ene
prenume $c moș $c moș
precedat de
apelativele
„domnul”,
„doamna”,
„țața”, „ne-
nea”, „nea”,
„badea”,
„dada”,
„moș”,
„unchi”
etc.
Unchiul VICTOR, 200 #0 $a 100 0# $a

Victor unchiul Victor Victor
$c unchiul $c unchiul
Doamna SOFIA, 200 #0 $a 100 0# $a
Sofia doamna Sofia Sofia
$c doamna $c doamna
f) compus Sufix pa- Mihai sin SIN GHE- 200 #1 $a 100 1#
dintr-un tronimic, Gheorghe ORGHE, Sin Gheor- $a Sin
prenume, urmat de Mihai ghe Gheorghe,
sufixul pa- prenumele $b Mihai Mihai
tronimic tatălui
„sin” (fiu,
fiul lui),
urmat
sau nu de
prenumele
tatălui
g) compus Patroni- Adrian ALUI 200 #1 $a 100 1#

cu patronimic/arti- Alui Ghe- GHE- Alui Ghe- $a Alui
mic - articol posesiv orghe ORGHE, orghe Gheorghe,
col posesiv genitival, Adrian, $b Adrian Adrian,
genitival: urmat de 1958-.... $f 1958- $d 1958-
„a”, „al”, „a prenumele ....
lu” , „a lui”, tatălui/
„alui” și mamei,
prenumele unite sau
tatălui/manu cu
mei, unite liniuță de
sau nu cu unire ori
liniuță de numele
unire ori format
format prin prin con-
contopire topire
83
Ion Al- AL- 200 #1 $a 100 1# $a

George GEORGE, Al-George Al-Geor-
Ion, 1891- $b Ion ge, Ion,
1957 $f 1891- $d 1891-
1957 1957
Vasile a A MARI- 200 #1 $a 100 1# $a
Mariei EI, Vasile A Mariei A Mariei,
$b Vasile Vasile
Paul a lu A LU SA- 200 #1 $a 100 1# $a
Sabin BIN, Paul A lu Sabin A lu Sabin,
$b Paul Paul
Con- AMARIEI, 200 #1 $a 100 1# $a
stantin Constan- Amariei Amariei,
Amariei tin, 1935- $b Con- Constan-
…. stantin tin,
$f 1935-.... $d 1935-
….
2. Numele de persoană de origine română poate fi alcătuit doar din nume de

familie (uneori un supranume, o poreclă, un pseudonim etc.) sau din nume de
familie și prenume.

De asemenea, numele de familie poate fi:
- simplu
- compus.

Notă:
Pseudonimele respectă ordinea elementelor stabilită pentru nume de
persoane.
Nume de familie
Nume de familie simple
de intra- (forma de pe elemente- /A 21/A
re resurse) lor.
Ex.
Nume de a) simplu Nume de Perpessicius PERPES- 200 #0 $a 100 0# $a
familie (nu este familie (pseudonim SICIUS, Perpessi- Perpessi-
(supra- alcătuit din pentru Du- 1891-1971 cius cius
nume, mai multe mitru Panai- $f 1891- $d 1891-
poreclă, părţi şi nu tescu, critic 1971 1971
pseudo- conţine şi istoric
nim) prenume) literar)
84
b) simplu Nume de Domnul IONESCU, 200 #1 $a 100 1# $a

(nu este familie Ionescu domnul Ionescu Ionescu
alcătuit din $c domnul $c domnul,
mai multe $f 1951- $d 1951-
părţi şi nu …. ….
conţine
prenume),
precedat
de un ape-
lativ:
„domnul”,
„doamna”,
„țața”, „ne-
nea”, „nea”,
„badea”,
„dada”,
„moș”,
„unchi”
etc.
Nume de familie simple și prenume
Nume de a) Nume Nume de Mihai Sin SIN, Mi- 200 #1 $a 100 1# $a
familie și de familie familie hai, 1942- Sin Sin, Mihai,
prenume simplu și 2014 $b Mihai $d 1942-
prenume $f 1942- 2014
simplu sau 2014
compus
Mihai Emi- EMI- 200 #1 $a 100 1# $a
nescu NESCU, Eminescu Eminescu,
Mihai, $b Mihai Mihai,
1850-1889 $f 1850- $d 1850-
1889 1889
b) Nume de Doamna POPES- 200 #1 $a 100 1# $a
familie și Mița Popescu CU, Mița Popescu Popescu,
prenume, $b Mița Mița
preceda-
te de un Prof. univ. 200 #1 $a 100 1# $a
apelativ – dr. Maria CARPOV, Carpov Carpov,
„domnul”, Carpov Maria, $b Maria Maria,
„doamna”, 1930-2017 $f 1930- $d 1930-
un titlu 2017 2017
ştiinţific
-„Prof. dr.”, Ing. 200 #1 $a 100 1# $a
„Conf. dr.” Gheorghe PĂNCU- Păncules- Pănculescu,
„Dr.” etc. Pănculescu LESCU, cu Gheorghe,
sau oricare Gheorghe, $b Gheor- $d
alt titlu 1844-1924 ghe 1844-1924
care indică $f 1844-
profesia, 1924
funcția etc.
85
c)Numele Numele Eudoxiu de HURMU- 200 #1 $a 100 1#

familiei, di- familiei, Hurmuzachi ZACHI, Hurmu- $a Hur-
nastiei, cla- dinastiei, Eudoxiu zachi muzachi,
nului etc. clanului de, 1812- $b Eudo- Eudoxiu
precedat de etc. 1874 xiu de de,
prepoziția $f 1812- $d 1812-
„de” 1874 1874
Nume de familie compuse și prenume
Nume de a) Nume Parti- I. Sân Maier SÂN MA- 200 #1 $a 100 1# $a
familie de familie culă, IER, I. Sân Maier Sân Maier,
compuse compus cu urmată $b I. I.
particulele de nume
„sân”, „sîn”, de fami-
„sâm”, lie sau
„sîm” nume
(sfânt), format Viorel Sâm- SÂMPE- 200 #1 $a 100 1#
unite sau prin con- petrean TREAN, Sâmpe- $a Sâm-
nu cu topire Viorel, trean petrean,
liniuță de 1953- $b Viorel Viorel
unire ori $f 1953- $d 1953-
format prin
contopire
Trandafir SÎMPE- 200 #1 $a 100 1# $a
Sîmpetru TRU, Sîmpetru Sîmpetru,
Trandafir, $b Tran- Trandafir,
1962-…. dafir $d 1962-....
$f 1962-
….
b) Nume Parti- Ioan Sin- SIN-DILE, 200 #1 $a 100 1# $a
de familie culă, Dile Ioan Sin-Dile Sin-Dile,
compus cu urmată $b Ioan Ioan 100
particula de nume 1# $a Sin-
„sin”, unită de fami- Dile, Ioan
sau nu cu lie sau August B. SINCE- 200 #1 $a 100 1# $a
liniuță de nume Sinceleanu LEANU, Sinceleanu Sinceleanu,
unire ori format August B., $b August August B.,
format prin prin con- 19..-…. B. $d 19..-….
contopire topire $f 19..-….
c) Nume Nume de Gheorghe IONES- 200 #1 $a 100 1# $a
de familie familie Ionescu-Sin CU-SIN, Ionescu- Ionescu-
compus al tatălui, Gheorghe, Sin Sin, Ghe-
cu sufixul urmat de 1896–1988 $b Gheor- orghe,
patronimic sufixul ghe $d 1896–
„sin” (fiu, patroni- $f 1896– 1988
fiul lui), mic, unit 1988
unit sau nu sau nu cu
cu liniuță liniuță de
de unire unire
86
d) Nume Articol Nicolae al AL LU- 200 #1 $a 100 1# $a

de familie posesiv Lupului PULUI, Al Lupului Al Lupului,
compus genitival, Nicolae $b Nicolae Nicolae,
cu articol urmat de 1881-1963 $f 1881- $d 1881–
posesiv nume de 1963 1963
genitival - familie
„a” , „a lu”,
„al lui”
e) Nume Nume de Grigore Sima 200 #1 $a 100 1# $a
de familie familie Sima al lui al lui Sima al lui Sima al
compus compus, Ioan Ioan, Ioan lui Ioan,
cu articol înce- Grigore, $b Grigore Grigore,
posesiv pând cu 1856-1907 $f 1856- $d 1856-
genitival numele 1907 1907
- „a” , „a care
lu”, „al lui” precede
etc. și alte articolul
componen- posesiv Gheorghe SOFIAN 200 #1 $a 100 1# $a
te patro- genitival Sofian a lui A LUI Sofian a Sofian a
nimice ale Precop PRECOP, lui Precop lui Precop,
numelui Gheorghe, $b Gheor- Gheorghe,
de familie, 19..-.... ghe $d 19..-....
urmate $f 19..-
sau nu de
nume de
loc
f) Nume Nume de Ileana Geor- GEOR- 200 #1 $a 100 1# $a
de familie familie gescu Tulică GESCU Georgescu Georgescu
compus din compus, TULICĂ, Tulică Tulică,
două sau începând Ileana, $b Ileana Ileana,
mai multe cu prima 1948-…. $f 1948- $d 1948-
nume de parte …. ….
familie,
unite sau Grigore POPES- 200 #1 $a 100 1# $a
nu cu Popescu-Bă- CU-BĂ- Popescu- Popescu-
liniuță de jenaru JENARU, Băjenaru Băjenaru,
unire Grigore, $b Grigore Grigore,
1907-1986 $f 1907- $d 1907-
1986 1986
Mariana GHENA- 200 #1 $a 100 1# $a
Ghena IONES- Ghena-Io- Ghena-
Ionescu- CU-MO- nescu-Mo- Ionescu-
Mocanu CANU, canu Mocanu,
Mariana, $b Mari- Mariana,
1964-…. ana $d 1964-....
$f 1964-....
87
g) Nume Nume de Tudora ȘANDRU 200 #1 $a 100 1# $a

de familie familie Șandru ME Șandru Șandru
compus compus, Mehedinți HEDINȚI, Mehedinți Mehedinți,
cu nume începând Tudora, $b Tudora Tudora,
geografi- cu prima 1942-…. $f 1942- $d 1942-
ce, unite parte …. ….
sau nu cu
liniuță de Ion Popes- POPES- 200 #1 $a 100 1# $a
unire cu- Brădi- CU- BRĂ- Popescu- Popescu-
ceni DICENI, Brădiceni Brădiceni,
Ion, 1954- $b Ion Ion,
$f 1954- $d 1954-
….
h) Nume Nume de Ion Ionescu IONESCU 200 #1 $a 100 1# $a
de familie familie de la Brad DE LA Ionescu de Ionescu
compus din compus, BRAD, la Brad de la Brad,
unul sau înce- Ion, 1818- $b Ion Ion,
două nume pând cu 1891 $f 1818- $d 1818-
de familie, primul 1891 1891
unite sau nume de
nu prin familie George Pop POP DE 200 #1 $a 100 1# $a
liniuță de Băsești BĂSEȘTI, Pop de Pop de
de unire, George, Băsești Băsești,
și una 1835-1919 $b George George,
dintre pre $f 1835- $d 1835-
pozițiile: 1919 1919
„de”, „de
la”, „de pe
lângă” și
localitatea
sau numele
familiei
pe care o
reprezintă
3. Nume de origine română formate dintr-o expresie

de intrare (forma de elemente- /A 21/A
pe resurse) lor.
Ex.
Nume a) Expresie Expresia Un bun UN BUN 200 #0 $a 100 0# $a
format compu- în ordine român ROMÂN Un bun Un bun
dintr-o să, nu se directă român român
expresie cunoaște
identitatea
creatorului
88
b) Expresie Nume, Un cu- ISPIRES- 200 #1 $a 100 1# $a

compusă, respec- legător CU, Petre, Ispirescu Ispirescu,
se cunoaște tând tipograf 1830-1887 $b Petre Petre,
identitatea regulile de $f 1830- $d 1830-
creatorului stabilire 1887 1887
a formei
autorizate
pentru
nume de
persoane
III. Elemente suplimentare adăugate unui nume de persoană
Numele de origine română pot avea în componenţa lor: titlu nobiliar,

prenume care conţin numere.
Recunoaşterea meritelor militare, şi nu numai, a apărut prin secolul al
XIV-lea şi era legată de acceptarea catolicismului ca religie. O parte a acestor
familii s-au pierdut în timp sau au fost maghiarizate. O altă mare perioadă, în care
românii au avut acces la statut nobiliar, a fost legată de intrarea Marelui Principat
al Transilvaniei în componenţa Imperiului habsburgic. Curtea imperială de la
Viena a acordat multor români statut nobiliar, cel mai adesea pentru merite
excepţionale şi servicii aduse statului şi coroanei. Au fost înnobilaţi aproape
toţi înalţii ierarhi ai Bisericii greco-catolice. Statutul de episcop sau arhiepiscop
aducea, aproape automat, rangul de baron al imperiului. Au fost şi mulţi mireni,
mai ales militari cu ranguri înalte, care au obţinut înnobilarea. Nu toate titlurile
obţinute erau ereditare, cele mai multe fiind conferite cu un caracter viager.
După unirea din 1918, în conformitate cu legislaţia Regatului României, cei
care deţineau titluri nobiliare nu au mai fost recunoscuţi ca nobili. O prevedere
extrem de ciudată a legislaţiei vremii nu recunoştea niciun fel de titlu nobiliar pe
întreg teritoriul României.8
Titlurile nobiliare româneşti sunt: rege, regină, domnitor, domn, principe,
principesă, prinţ, baron, cavaler, voievod, ban şi mare ban. Titlurile nobiliare
româneşti se scriu în limba agenției bibliografice care realizează catalogarea, numai
dacă există corespondențe satisfăcătoare în limba română. Ele se scriu cu literă inițială
mică, conform DOOM 2005.
Reguli pentru numele de persoană care conțin elemente suplimentare (RDA,
cap. 9.4):
- o persoană cunoscută, în special, după numele dinastiei, numele familiei etc.
- elementul de intrare este acel nume;
8. Motu, Iancu. Nobili pe valoare adaugată. În: Foaia transilvană [Data consultării: 2007-09-
06]. Disponibil la: http://www.ftr.ro/nobili-pe-valoare-adaugata-982.php.
89
- o persoană identificată doar prin prenume și un atribut adjectival (calificativ)

- elementul de intrare este prenumele urmat de atributul adjectival/calificativ;
- o persoană cu titlu nobiliar care are în componența numelui un numeral –
numeralul se înregistrează imediat după prenume, urmat de titlu, articolul posesiv
genitival „a” sau „al” și numele teritoriului;
- un/o consort/-oartă al/a unei persoane cu cel mai înalt statut nobiliar/regal
într-un stat sau popor - se înregistrează prenumele, urmat de titlu, articolul posesiv
genitival de apartenență - consort/oartă al sau a și forma autorizată a numelui celui
care deţine rangul;
- un copil ori nepot al unei persoane cu cel mai înalt statut regal într-un stat
sau popor – se înregistrează titlul cu care s-a născut; dacă un astfel de copil/nepot
este cunoscut numai ca „prinț”, „prințesă” sau cu un titlu similar, fără o desemnare
teritorială/geografică, titlul se înregistrează urmat de: a) alt titlu asociat cu numele
sau b) „fiică a”, „fiul al”, „nepoată a”, „nepot al”, și numele preferat al părintelui
sau bunicului/bunicii care deține cel mai înalt statut nobiliar/regal;
- o persoană de rang nobiliar căreia nu i s-a atribuit titlu sau i-a fost retras -
se înregistrează numele, respectând regulile de stabilire a formei autorizate pentru
nume de persoane, la care se adaugă gradul de rudenie și numele preferat pentru
părinţi sau bunici.

de intrare (forma elemente- /A 21/A
de pe lor.
resurse) Ex.
Nume de Persoana Nume de Alexan- CUZA, 200 #1 $a 100 1#
familie este cunos- familie dru Ioan Alexandru Cuza $a Cuza,
simple sau cută după urmat de Cuza Ioan, domn $b Alexan- Alexandru
compuse numele de nume de al Principa- dru Ioan Ioan
cu nume familie cu loc, dacă telor Unite, $c domn al $c domn
de loc sau fără este cazul 1820-1873 Principa- al Prin-
nume de telor Unite cipatelor
loc $f 1820- Unite,
1873 $d 1820-
1873
Baronul URS DE 200 #1 100 1#

David MARGI- $a Urs de $a Urs de
Urs de NA, David, Margina Margina,
Margina baron, $b David David
1816-1897 $c baron $c baron,
$f 1816- $d 1816-
1897 1897
90
Ioan PUȘCARIU, 200 #1 $a 100 1# $a

cav. de Ion, cavaler Pușcariu Pușcariu,
Pușcariu de, 1824– $b Ion Ion
1911 $c cavaler $c cavaler
de de,
$f 1824– $d 1824–
1911 1911
Prenume, Persoana Prenume Iancu de IANCU DE 200 #0 $a 100 0# $a

urmat de este cunos- urmat de Hunedoa- HUNEDOA- Iancu de Iancu de
prepoziția cută după prepoziția ra RA, 1407- Hunedoa- Hunedoa-
„de” și de prenume, „de” și de 1456 ra ra,
nume de urmat de nume de $f 1407- $d 1407-
loc nume de loc 1456 1456
loc
Prenume, Persoana Prenume, Mircea cel MIR- 200 #0 $a 100 0# $a

urmat de este cunos- urmat de Bătrân CEA CEL Mircea cel Mircea cel
atribut cută după atribut BĂTRÂN, Bătrân Bătrân
adjectival prenume, adjectival domn $c domn $c domn
(califica- urmat de (califica- al Țării al Țării al Țării
tiv) atribut tiv) Românești, Românești Românești,
adjectival 1355-1418 $f 1355- $d 1355-
1418 1418
Mihai MIHAI 200 #0 100 1#

Viteazul VITEA- $a Mihai $a Mihai
ZUL, domn Viteazul Viteazul
al Țării $c domn $c domn
Românești, al Țării al Țării
al Transil- Românești, Românești,
vaniei și al al Transil- al Transil-
Moldovei, vaniei și al vaniei și al
1558-1601 Moldovei Moldovei,
$f 1558- $d 1558-
1601 1601
91
Prenume Prenume Prenume Regele MIHAI 200 #0 $a 100 0# $a

(simplu (simplu simplu sau Mihai I I, rege al Mihai Mihai
sau com- sau com- compus României, $d I $b I,
pus) de pus) de (începând 1921-2017 $c rege al $c rege al
rege, regi- rege, regi- cu prima României României,
nă, prinț, nă, prinț, parte) $f 1921- $d 1921-
prințesă, prințesă, 2017 2017
principesă, principesă,
urmat sau urmat sau
nu de un nu de un
număr, număr,
de titlul de titlul Maria, MARIA, 200 #0 $a 100 0# $a
regal și de regal și de regină a regină, con- Maria Maria
numele de numele de României soartă a lui $c regină, $c regină,
loc (țara/ loc (țara/ Ferdinand consoar- consoar-
teritoriul) teritoriul) I, rege al tă a lui tă a lui
unde a unde a României, Ferdinand Ferdinand
domnit, domnit, 1875-1938 I, rege al I, rege al
la care se la care se României României,
adaugă adaugă $f 1875- $d 1875-
gradul de gradul de 1938 1938
rudenie rudenie
Prin- MARGA- 200 #0 $a 100 0# $a

cipesa RETA, Margareta, Margareta
Margareta principesă, $c princi- $c princi-
fiică a lui pesă, fiică pesă, fiică
Mihai I, a lui Mihai a lui Mihai
rege al I, rege al I, rege al
României, României României,
1949-…. $f 1949-.... $d 1949-....
Prin- ELISA- 200 #0 $a 100 0# $a

cipesa BETA Elisabeta Elisabeta
Elisabeta KARINA, Karina Karina
Karina principesă, $c prin- $c prin-
nepoată a cipesă, cipesă,
lui Mihai nepoată a nepoată a
I, rege al lui Mihai lui Mihai
României, I, rege al I, rege al
1989-…. României, României,
$f 1989-.... $d 1989-....
92
Persoană Persoană Nume, Nicolae al MED- 200 #1 $a 100 1# $a

de rang de rang respectând României FORTH- Medforth- Medforth-
nobiliar nobiliar regulile de MILLS, Mills Mills,
căreia nu i căreia nu i stabilire Nicholas, $b Nicho- Nicholas,
s-a atribuit s-a atribuit a formei nepot al las $c nepot a
titlu sau titlu sau autorizate $c nepot al lui Mihai
lui Mihai
i-a fost i-a fost pentru lui Mihai I, rege al
I, rege al
retras retras nume de I, rege al României,
persoane României, României, $d 1985-....
1985-.... $f 1985-....
IV. Excepții
Uneori, numele românești de persoane sunt în întregime abreviate şi nu se pot

determina formele dezvoltate/identitatea – intrarea se face în ordine directă. Dacă
se cunoaște numele persoanei, forma preferată/autorizată se construieşte respectând
regulile de stabilire a formei autorizate pentru nume de persoane.
Pentru creatorii români din diaspora, formați la școala românească, consacrați
fie în România, fie în afara țării și care scriu și în străinătate, sub un nume ortografiat
conform limbii de adopție, forma preferată/autorizată este cea în limba română.
Persoanele care folosesc două sau mai multe forme de nume în lucrări din
domenii diferite (de exemplu: numele real al persoanei şi pseudonim/-e etc.) – formele
preferate/autorizate se stabilesc în funcție de numele sub care a semnat creatorul în
fiecare dintre domeniile respective (Vezi: Ion Barbu/Dan Barbilian).
Persoanele care folosesc ca nume un alonim - forma preferată pentru acel
nume este alonimul, cu respectarea regulilor de stabilire a formei autorizate pentru
nume de persoane.

de intrare (forma elemente- /A 21/A
de pe lor.
resurse) Ex.
Nume de Nume Nume Eugène IONESCU, 200 #1 $a 100 #1 $a
români ortografiat românesc, Ionesco Eugen, Ionescu Ionescu,
din dias- conform respectând 1909-1994 $b Eugen Eugen,
pora limbii de regulile de $f 1909- $d 1909-
adopție stabilire 1994 1994
a formei
autorizate Georgette CRAINIC, 200 #1 $a 100 #1 $a
pentru Craïnic Georgeta, Crainic Crainic,
nume de 1926-.... $b Geor- Georgeta,
persoane geta $d 1926-....
$f 1926-....
93
Christine ONOFRE, 200 #1 $a 100 #1 $a

Berna- Cristina, Onofre Onofre,
dette 1969-…. $b Cris- Cristina,
Rousseau tina $d 1969-....
sau $f 1969-....
Cristina
Onofre
Nume în a) Nu se Nume A.M.B. A.M.B. 200 #0 $a 100 0# $a
întregime cunoaște complet A.M.B. A.M.B.
abreviat creatorul abreviat,
în formă
directă
b) Se Nume, C.G. DOBRO- 200 #1 $a 100 #1 $a
cunoaște respectând GEANU- Dobrogea- Dobro-
creatorul regulile de GHEREA nu-Gherea geanu-
stabilire Constantin, $b Con- Gherea,
a formei 1855-1920 stantin Constan-
autorizate $f 1855- tin,
pentru 1920 $d 1855-
nume de 1920
persoane
Persoa- Pentru Nume Ion Barbu BARBU, 200 #1 $a 100 #1 $a
ne care fiecare sub care (opera Ion, 1895- Barbu, Barbu,
au scris domeniu a semnat literară) 1961 $b Ion Ion,
lucrări în - numele pentru $f 1895- $d 1895-
diferite pe care l-a fiecare 1961 1961
domenii utilizat domeniu,
respectând
regulile de Dan Bar- BARBILI- 200 #1 $a 200 #1 $a
stabilire bilian AN, Dan, Babilian, Barbilian,
a formei (opera 1895-1961 $b Dan Dan,
autorizate matema- $f 1895- $d 1895-
pentru tică) 1961 1961
nume de
persoane
Pseudo- Nume, Nume Jean Bart BART, Jean, 200 #1 $a 100 #1 $a
nime, prenume (pseu- (pseudo- 1874-1933 Bart, Bart, Jean,
alonime donim, nimul li- $b Jean $d 1874-
alonim), terar a lui $f 1874- 1933
respectând Eugeniu 1933
regulile de P. Botez)
stabilire
a formei
autorizate
pentru
nume de
persoane
94
Bibliografie
• Bibliografia Naţională a României. Bucureşti, 1952.
• Constantinescu, N. A. Dicţionar onomastic românesc. Bucureşti: Editura
Academiei, 1963.
• Ghid de catalogare și clasificare a colecțiilor Bibliotecilor Universitare din
România. București: Editura Universității din București, 1976.
• Graur, Al. Numele de persoane. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1965.
• Ionescu, Christian. Mică enciclopedie onomastică. Bucureşti: Editura
Enciclopedică Română, 1975.
• Iordan, Iorgu. Dicţionar al numelor de familie româneşti. Bucureşti: Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983.
• Manual de autoridades [Data consultării: 2017-08-16]. Disponibil la:
http://www.bne.es/opencms/es/Servicios/NormasEstandares/Docs/Manual_de_
Autoridades.pdf.
• Names of Persons – Romania [Data consultării: 2017-08-07]. Disponibil la:
https://www.ifla.org/node/4953.
• Noul Cod civil – Legea nr. 287/2009. Actualizat 2018. Art. 83: Structura
numelui – Identificarea persoanei fizice [Data consultării: 2018-07-20]. Disponibil
la: https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-83-structura-numelui-numele-identificarea-
persoanei-fizice.
• Nume de persoane și nume de locuri românești. București: Editura Științifică
și Enciclopedică, 1984.
• Pătruţ, Ioan. Nume de persoane și de locuri românești. Bucureşti: Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980.
• Predescu, Lucian. Enciclopedia Cugetarea. Bucureşti: Cugetarea, 1940.
• Resmeriță, Alexandru. Dicționarul etimologico-semantic al limbii române.
Craiova: Ramuri, 1924.
95
O carte de la sfârșitul secolului al XVIII-lea

cu informații despre Galați
Kleemann, N.E. Tagbuch der Reisen, Praga, 1783
Camelia Bejenaru, bibliotecar

Biroul Catalogarea colecţiilor. Control de autoritate. Colecţii speciale
Tel.: 0236/411037 (int. 113); e-mail: bejenaru_camelia@yahoo.com
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au fost numeroși străini care, în

calitate de negustori, militari sau cărturari, au călătorit și au lăsat însemnări prețioase
despre cele văzute pe pământ românesc. Unul dintre aceștia este negustorul Nicolaus
Ernst Kleemann, primul pionier german care a navigat pe Dunăre de la Viena spre
sud-est1, ajungând și la Galați pe 24 noiembrie 1768. Despre Kleemann biografii săi
ne spun că s-a născut pe 9 februarie 17362, în orășelul Altdorf, unde tatăl său era
pastor protestant. După ce a făcut studii teologice s-a mutat la Viena, unde a lucrat
ca scriitor în mai multe cancelarii. A intrat apoi în serviciul contelui Rüudiger von
Starhemberg, proprietar al unei case de comerț în Semlin, care l-a trimis cu mărfuri pe
Dunăre în jos, pentru a încerca să pună bazele unui export austriac în părțile tătărești
și în Crimeea. Kleemann a folosit acest prilej pentru a redacta o lucrare voluminoasă,
un fel de dare de seamă asupra călătoriei sale, pe care a tipărit-o la Viena în anul
1773, sub titlul Reisen von Wien uber Belgrad bis Kilianova. Mai târziu, el a înaintat
împărătesei un memoriu referitor la organizarea unor activități comerciale austriece
în Levant, Crimeea și Tartaria, propunând, totodată, și înfințarea unor consulate și
companii comerciale. În aceasta perioadă a fost numit în serviciul de administație a
tutunurilor din Praga și se pare că la 1800 se afla încă în viaţă.
Lucrarea lui Kleemann a apărut în mai multe ediții, prima fiind cea tipărită
la Viena în anul 1773, în editura librarului Ghelen. Această primă ediție avea textul
prelucrat sub forma unor scrisori către un prieten, iar unele informații interesante
fuseseră eliminate de cenzura austriacă. A doua ediție, cu textul original integral,
îmbogățit cu 9 gravuri realizate de artistul I.C. Berndt după desenele lui Kleemann,
a apărut în același an, la Leipzig, în editura lui Paul Kraus. În anii următori au mai
apărut și câteva ediții în limbile franceză, olandeză, engleză, rusă și italiană, iar
în anul 1783 a fost editată la Praga o a treia ediție în limba germană, dar cu titlul
1. N. Docan. Exploraţiuni austriece pe Dunăre la sfârşitul veacului al XVIII-lea : Şedinţa de la
27 Maiu 1913. În: Analele Academiei Române. Seria a II-a, Tom. XXXVI. 1913-1914. Memoriile
secţiunii istorice. Bucureşti: Socec & Comp. şi C. Sfetea, p. 549.
2. Ibidem, p. 548.
96
schimbat - Tagbuch der Reisen von N.E. Kleemann. Praga: Mit von Schonfeldischen
Scriften. Această ediție, in 8º, conține 11 planșe pliate, mult mai frumoase decât cele
ale ediției precedente, desenate tot de Kleemann, dar gravate de Jan Balzer (1734-
1799). A patra ediție a fost publicată la Nürneberg, în anul 1828, în volumul 26 al
colecției de călătorii - Taschen Bibliotheck der wichtigsten und interessantesten see-
und land-reisen editat de Joachim Heinrich Jaeck3.
În fondul de carte străină modernă (1750-
1801) al Bibliotecii „V.A. Urechia” se află, grație
fondatorului său, un exemplar din ediția a treia
a lucrării. Exemplarul este foarte bine conservat
și are legătura originală în piele maro, cu motive
florale și titlul prescurtat (Kleemons Reise)
imprimate în bronz pe cotor. Acest exemplar a
aparținut reputatului orientalist vienez, Franz
Lorenz von Dombay (1758-1810)4, autor al
lucrarilor Geschichte der mauritanischen Kӧnige
(1794), Popular-Philosophie der Araber, Perser
und Tüken (1795) și Grammatica liguae persicae (1804), după cum atestă ex librisul
etichetă, cu inscripția: Ex Bibliotheca Francisci de Dombay de pe interiorul primei coperte.
Exemplarul s-a aflat temporar și în proprietatea unui magistrat din Aviano, Carnielutti,
așa cum arată o însemnare de pe fața foii a doua liminare: „Acquistato dall’ ex Pretore di
Aviano Carnielutti” (cumpărată de la fostul pretor din Aviano Carnielutti). Mai trebuie
menționat și faptul că, pe pagina de titlu, sub o frumoasă gravură, reprezentând două
personaje în costume orientale, este imprimată, cu tuș albastru, ștampila Bibliotecii
Publice „V.A. Urechia”, iar în interiorul acesteia este înscris cu cerneală neagră numărul
de inventar din Catalogul Urechia (10446).
În relatarea sa, Kleemann precizează că a părăsit Viena pe o navă comercială
la 6 octombrie 1768, purtând cu el acreditările și firmanul care îi permiteau să
3. Ibidem, p. 549.
4. Nouvelle biographie générale dépuis les temps les plus reculés jusqu’a nos jours. Tom. 14. Paris
Firmin Didot Frères, Éditeurs, 1855, p. 478-479.
97
călătorească. El menționează și faptul că, pe vas se mai aflau un vânzător de cărți, doi
comandanți ai cavaleriei regale, un nobil maghiar și mai mulți marinari. Călătorii
ajung la Buda la 11 octombrie, iar în 23 octombrie la Semlin, unde Kleemann
vinde vasul și cumpără unul mai bine construit, transbordând mărfurile pe acesta.
Trec apoi prin Belgrad, Orșova, Porțile de Fier, și se opresc la Silistra, la Vidin și la
Rusciuc, unde găsesc numeroase fabrici de țesături și o activitate comercială intensă.
La 24 decembrie părăsesc Brăila, și o oră mai târziu ajung și la Galați, în Moldova.
Kleemann menționează că orașul „are multe biserici creștine, dar nu se vede nici o
moschee. În amândouă localitățile (Brăila, Galați) erau mari corăbii cu trei catarge
care sunt încărcate mai întotdeauna cu cereale pentru Constantinopol și de asemenea
cu materiale de construcții pentru docuri. Galați este un oraș destul de mare și
primitor, dar, în schimb, înconjurat numai cu un zid prost. Locuitorii sunt în marea
majoritate de religie ortodoxă, stau în numeroasele prăvălii și se bucură de prietenie
mai mult decât cei din alte orașe”5.
După Galați urmează Ismail și Chilia, iar în 30 noiembrie, Kleemann ajunge la
Chilia Nouă, a cărei vedere îl impresionează și pe care o desenează cu acuratețe, astfel
că și Nicolae Iorga o reproduce în cartea sa Studii istorice asupra Chiliei și Cetății
Albe, 18996. Autorul amintește și dificultățile întâmpinate în vama turcească care îl
țin în Chilia Nouă aproape o lună, dar și de călătoriile ulterioare la Căușeni, unde se
afla reședința hanului tătăresc, în Crimeea și Constantinopol, de unde se întoarce la
Trieste în ziua de 6 martie 1770.
Așa cum am menționat mai sus, textul lucrării este îmbogățit cu 11 splendide
planșe, dintre care 10 redau imagini din locurile vizitate de autor (Dunărea la Orșova,
orașul Chilia Nouă, o scenă cu tătari la Căușeni, o așezare tătară, Palatul Bahcisarai,
Crimeea, orașul Caffa, patru
vederi din strâmtoarea
Dardanele), ultima fiind o
hartă (Accurata Turcicarum
et Tarataricum. Provinciarum
prasertim Crimeae Designatio
manu et imponsis N. E. Kleemann
A/nn/o 1783) a regiunilor pe
care Kleemann le-a vizitat, dar
care, așa cum remarca istoricul
N. Docan7, nu oferă informații
5. N.E. Kleemann. Tagbuch der Reisen. Praga: Mit von Schonfeldischen Scriften, 1783. p. 50;
Traducerea fragmentului în vol.: Paul Păltănea. Galaţi în cartea străină : Expoziţie : [mapă
documentară]. Galaţi, 1987.
6. Nicolae Iorga. Istoria românilor prin călători. București: Editura Eminescu, 1981, p. 393.
7. N. Docan. Op. cit., p. 551.
98
precise referitoare la parcursul

Dunării și a malurilor ei, unele
fiind chiar eronate. Autorul
nu dă amănunte nici despre
comerțul pe care l-a făcut în
timpul călătoriei, spune doar
că a încercat să facă comerț
cu fierării, galațerii, țesături
de bumbac, imprimate și
mărfuri aduse din Nürneberg
și că a avut un mare profit.
Deși nu a adus nimic nou pentru cunoașterea fluviului Dunărea, se pare că lucrarea
lui Kleemann a avut totuși un rezultat concret, prin faptul că dovedea posibilitatea
realizării unor activități comerciale foarte rentabile cu produse austriece în Orient.
Acest exemplar are o valoare excepțională care este dată de multiplele sale
atribute: conținutul și personalitatea autorului său, vechimea, raritatea, estetica
tipăriturii (calitatea hârtiei, caracterul literei, finețea gravurilor), legătura ornamentală
în piele, însemnele de proprietate, dar mai ales, de informațiile despre spațiul
românesc.
BIBLIOGRAFIE
Docan, N. Exploraţiuni austriece pe Dunăre la sfârşitul veacului al XVIII-lea:
Sedinta de la 27 Maiu 1913. În: Analele Academiei Române. Seria a II-a, Tom. XXXVI.
1913-1914. Memoriile sectiunii istorice. Bucuresti: Socec & Comp. şi C. Sfetea.
Iorga, Nicolae. Istoria românilor prin călători. București. Editura Eminescu,
1981.
Kleemann, Nicolaus Ernst. Tagbuch der Reisen . Praga: Mit von Schonfeldischen
Scriften, 1783.
Nouvelle biographie générale dépuis les temps les plus reculés jusqu’a nos jours.
Tom. 14. Paris: Firmin Didot Frères, Éditeurs, 1855.
Păltănea, Paul. Galați în cartea străină : Expoziţie : [mapă documentară].
Galaţi: 1987.
99
Genealogia titlului
„Repertoriul periodicelor străine intrate în
bibliotecile din România”
Leonica Roman, bibliotecar

Tel.: 0236/411037 (int. 108); e-mail: romanleonica@yahoo.com
Instrument de informare de o reală utilitate atât pentru bibliotecari, cât şi

pentru cercetători şi alţi utilizatori, Repertoriul periodicelor străine intrate în
bibliotecile din România cuprinde descrieri bibliografice şi localizarea publicaţiilor
seriale străine în bibliotecile din ţara noastră, începând cu anul 1958.
În anul 1958, apare Repertoriul periodicelor străine la care sunt abonate
bibliotecile din R.P.R., întocmit de un colectiv de bibliotecari din Biblioteca Centrală
de Stat a R.P.R., având menirea să informeze cercetătorii și specialiștii din diferite
domenii de activitate asupra publicațiilor primite prin abonament de bibliotecile din
țară în cursul unui an.
În anul 1959, apare cu titlul Repertoriul periodicelor străine abonate de
bibliotecile din R.P.R. și este întocmit de un colectiv de bibliotecari din Biblioteca
Centrală de Stat a R.P.R. și Biblioteca Academiei R.P.R.
În anul [1960?], își schimbă titlul în Repertoriul periodicelor străine din
R.P.R. Abonament, fiind întocmit de Biblioteca Centrală de Stat a R.P.R.
În anul 1962, se divide în trei serii:
- Repertoriul periodicelor străine din R.P.R. Abonamente. Seria A. Știință în
general. Matematică. Științe fizico-chimice. Geologie-geografie. Tehnică în general;
- Repertoriul periodicelor străine din R.P.R. Abonamente. Seria B. Biologie.
Medicină. Agricultură;
- Repertoriul periodicelor străine din R.P.R. Abonamente. Seria C. Științe sociale.
Prima serie a Repertoriului periodicelor străine din R.P.R. Abonament
apare cu titlul Repertoriul periodicelor străine din R.P.R. Abonamente. Seria A.
Știință în general. Matematică. Științe fizico-chimice. Geologie-geografie. Tehnică
în general, în perioada 1962-1965.
În anul 1966 își schimbă titlul în: Repertoriul periodicelor străine din Republica
Socialistă România. Abonamente. Seria A. Știință în general. Matematică. Științe
fizico-chimice. Geologie-geografie. Tehnică în general
A doua serie a Repertoriului periodicelor străine din R.P.R. Abonament
apare cu titlul Repertoriul periodicelor străine din R.P.R. Abonamente. Seria B.
Biologie. Medicină. Agricultură, în perioada 1962-1964.
100
În anul 1965, își schimbă titlul în: Repertoriul periodicelor străine din
Republica Socialistă România. Abonamente. Seria B. Biologie. Medicină.
Agricultură.
A treia serie a Repertoriului periodicelor străine din R.P.R. Abonament
apare cu titlul Repertoriul periodicelor străine din R.P.R. Abonamente. Seria C.
Științe sociale, în perioada 1962-1964.
În anul 1965 își schimbă titlul în: Repertoriul periodicelor străine din
Republica Socialistă România. Abonamente. Seria C. Științe sociale.
În anul 1970, cele trei serii - Repertoriul periodicelor străine din Republica
Socialistă România. Abonamente. Seria A. Știință în general. Matematică. Științe
fizico-chimice. Geologie-geografie. Tehnică în general, Repertoriul periodicelor
străine din Republica Socialistă România. Abonamente. Seria B. Biologie. Medi-
cină. Agricultură, Repertoriul periodicelor străine din Republica Socialistă Româ-

nia. Abonamente. Seria C. Științe sociale - fuzionează, rezultând Repertoriul perio-
dicelor străine din Republica Socialistă România. Abonamente.
În paralel cu Repertoriul periodicelor străine la care sunt abonate bibliotecile
din R.P.R. apare Repertoriul periodicelor străine din R.P.R. Schimb internațional,
care oferă o imagine de ansamblu asupra periodicelor străine intrate în bibliotecile
din România pe calea schimbului internațional.
Repertoriul periodicelor străine din R.P.R. Schimb internațional apare în
anul 1958 și reapare după 10 ani, în anul 1968, apare divizat în trei serii:
- Repertoriul periodicelor străine din Republica Socialistă România. Schimb
internațional. Seria A. Știință-Tehnică;
101

internațional. Seria B. Biologie. Medicină. Agricultură;
internațional. Seria C. Științe sociale.
În anul 1969, cele trei serii - Repertoriul periodicelor străine din Republica
Socialistă România. Schimb internațional. Seria A. Știință-Tehnică, Repertoriul
periodicelor străine din Republica Socialistă România. Schimb internațional. Seria
B. Biologie. Medicină. Agricultură, Repertoriul periodicelor străine din Republica
Socialistă România. Schimb internațional. Seria C. Științe sociale - fuzionează,
rezultând Repertoriul periodicelor străine din Republica Socialistă România.
Schimb internațional.
În anul 1974, cele două publicații Repertoriul periodicelor străine din
Republica Socialistă România. Abonamente și Repertoriul periodicelor străine
din Republica Socialistă România. Schimb internațional fuzionează rezultând
Repertoriul periodicelor străine din Republica Socialistă România.
În anul 1978, publicația își schimbă titlul în Repertoriul periodicelor străine
intrate în bibliotecile din Republica Socialistă România.
Începând cu anul 1987, titlul devine Repertoriul periodicelor străine intrate
în bibliotecile din România.
În perioada 1989-1998, titlul devine Repertoriul colectiv al periodicelor
străine intrate în bibliotecile din România.
Din 1999, revine la titlul Repertoriul periodicelor străine intrate în bibliotecile
din România.
102
Repertoriul este un instrument de informare de o reală utilitate, care cuprinde

descrierile bibliografice și localizarea publicațiilor seriale străine, din toate disciplinele,
este structurat pe grupe CZU, iar în cadrul fiecărei grupe, descrierile bibliografice sunt
structurate alfabetic. Publicaţia conţine un număr variabil de descrieri bibliografice,
are o periodicitate anuală şi apare neîntrerupt din anul 1958, iar din 2010 apare doar
varianta electronică, pe site-ul Bibliotecii Naționale a României.
Bibliografie:
Repertoriul periodicelor străine din R.P.R. : Abonamente. Seria A : Știință în
general. Matematică. Științe fizico-chimice. Geologie-geografie. Tehnică în general.
București: Biblioteca Centrală de Stat a R.P.R., 1962-1970.
Repertoriul periodicelor străine din R.P.R. : Abonamente. Seria B : Biologie.
Medicină. Agricultură. București: Biblioteca Centrală de Stat a R.P.R., 1962-1970.
Repertoriul periodicelor străine din R.P.R. : Abonamente. Seria C : Științe sociale.
București: Biblioteca Centrală de Stat a R.P.R., 1962-1970.
Repertoriul periodicelor străine din Republica Socialistă România : Schimb
internațional. București: Biblioteca Centrală de Stat a R.S. România, 1969-1973.
Repertoriul periodicelor străine intrate în bibliotecile din Republica Socialistă
România. București: Biblioteca Centrală de Stat a R.S. România, 1978-2009.
Webliografie
Biblioteca Națională a României : [site web] [accesat: 06.02.2019]. Disponibil
pe internet la adresa: https://www.bibnat.ro/Cataloage-colective-s52-ro.htm.
Istoria informatizării bibliotecilor din România [online] [accesat: 12.02.2019].
Disponibil pe internet la adresa: http://www.academia.edu/6438886/Istoria_
informatizarii_bibliotecilor_in_romania.
Repertoriu periodicelor străine intrate în bibliotecile din România. București:
Biblioteca Națională a României, 2010-2018 [online] [accesat: 06.02.2019]. Disponibil
pe internet la adresa: http://www.bibnat.ro/dyn-doc/publicatii/Repertoriu2009.pdf.

103
Alegerea titlului propriu-zis pentru

monografiile de tipul antologii/culegeri
Catrina Căluian, bibliotecar

Tel.: 0236/411037 (int. 138); e-mail: katycaluian@yahoo.com
În catalogarea descriptivă, titlul propriu-zis este un element bibliografic

esențial. Noul cod internațional de catalogare, Resource Description & Access
(RDA), confirmă acest lucru și chiar adaugă că celelalte titluri sunt opționale (vezi
2.3 RDA). Pentru o bună înțelegere a cazurilor întâlnite în practica biblioteconomică,
este necesar să se cunoască definițiile pentru antologie și titlu propriu-zis. În lucrările
de referință și în cele de specialitate, resursa monografică de tip antologie și elementul
bibliografic titlul propriu-zis, sunt definite astfel:
Antologie:
• Colecție de bucăți literare alese, scrise în versuri sau în proză (Sursa online:
Micul dicționar academic, ed. a II-a, 2010)
• Culegere de lucrări reprezentative, alese dintr-unul sau din mai mulți autori;
florilegiu, crestomație (Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a
revăzută și adăugită, 2009)
• Colecție de extrase sau opere complete de la diferiți autori, selectați de un
editor pentru publicare într-un set de volume sau multivolume. Antologiile sunt adesea
limitate la o anumită formă sau gen literar (povestiri, poezii, piese) sau la o literatură
națională, o temă, o perioadă de timp sau o categorie de autori. (Sursa online: Online
Dictionary for Library and Information Science : ODLIS)
Titlul propriu-zis:
• Denumirea principală a resursei, de exemplu, titlul unei resurse în forma
în care apare pe sursa de informare preferată. Titlul propriu-zis include orice titlu
alternativ, dar exclude titlurile paralele şi alte informaţii la titlu. În cazul unei secţiuni,
al unor suplimente, titluri de subcolecții sau părţi, titlul propriu-zis poate fi alcătuit
din două sau mai multe elemente: titlul comun (sau titlul colecției principale ori al
resursei monografice multivolum), titlul dependent și desemnarea titlului dependent.
Pentru resursele alcătuite din mai multe lucrări individuale, titlul propriu-zis este
reprezentat de titlul colectiv. Resursele alcătuite din mai multe lucrări individuale, care
nu au un titlu colectiv, sunt considerate resurse fără titlu propriu-zis. O colecţie sau o
subcolecţie are şi un titlu propriu-zis al său (a se vedea şi titlu comun; titlu dependent;
desemnare a titlului dependent). (Sursa online: Descrierea Bibliografică Internațională
Standardizată : ISBD, ediție unificată, varianta tradusă în limba română în 2019).
104
• Numele principal al unei resurse. Titlul alternativ este tratat ca parte a titlului
propriu-zis. Nu fac parte din titlul propriu-zis: titlul propriu-zis paralel, informațiile la
titlu și informațiile paralele la titlu (Sursa: Resource Description & Access : RDA, 2013).
Titlurile antologiilor sunt cele identificate de catalogator pe sursa principală
de informare, care, în cazul monografiilor, este pagina de titlu sau substituentul ei.
Prin pagina de titlu se înțelege pagina de la începutul unei monografii, adesea cu un
design special, care conține titlul propriu-zis al lucrării și, de obicei, dar nu neaparat,
nume de persoane fizice, colectivități sau familii care au responsabilități principale și/
sau secundare asupra lucrării (autori, editori, traducători etc.), numele editurii, locul
publicării, anul publicării, numărul volumului, dacă este cazul (traducere adaptată
după definiția din ODLIS). Antologiile pot fi editate într-un singur volum, ori în
două sau mai multe volume. Ele pot conține lucrările unui singur autor sau lucrările
mai multor autori și pot avea unul sau mai multe titluri pe pagina de titlu. Alegerea
unui titlu drept titlu propriu-zis al resursei se face, în fucție de situație, astfel:
1. Antologii/culegeri într-un singur volum de un singur creator, persoană

fizică
În cele ce urmează, prin creator se exclude persoana fizică cu funcția de
antologator/selectator/culegător, iar titlurile antologiilor/culegerilor sunt atribuite,
de regulă, în acest caz, de editură, uneori și de creator, autorul textelor.
1.1 Antologii cu titlu general/comun urmat sau nu de alte cuvinte

În acest caz, titlul propriu-zis este titlul general/comun urmat sau nu de
cuvintele respective.
Exemple:
Opera poetică / Nichita Stănescu autor: Stănescu, Nichita
Cincizeci de povestiri / Mihail Sadoveanu autor: Sadoveanu, Mihail
Romanțe pentru mai târziu și alte poezii / Ion Minulescu autor: Minulescu,
Ion
Spune povestea / Jeffrey Archer autor: Archer, Jeffrey
1.2 Antologii cu titlu general/comun care conțin și numele creatorului ca

parte integrantă a titlului
Titlul propriu-zis este acest titlu comun cu numele creatorului inclus.
Exemple:
Ludwig Achim’s von Arnim sämmtliche Werke / Herausgegeben von Wilhelm
Grimm autor: Arnim, Achim Von
105
Shakespeares Werke englisch und deutsch autor: Shakespeare, William
Universul basmelor lui Andersen / [Ilustraţii: Damaschin Alexandru]

autor: Andersen, Hans Christian
1.3 Antologii cu titlu general/comun și titlurile lucrărilor individuale

Titlul propriu-zis este titlul general/comun. Titlurile lucrărilor individuale
sunt consemnate într-o notă de conținut.
Exemple:
Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri / Lukas Bärfuss autor: Bärfuss,
Lukas
Cuprinde: Dragoste, în patru tablouri ; Nevrozele sexuale... ; Pelerinajul ;
Amigdala ; Testul ; Malaga
De la Chine / Alain Peyrefitte autor: Peyrefitte, Alain

Cuprinde: Quand la Chine s’éveillera ; L’Empire immobile ; La Tragédie
chinoise ; La Chine s’est éveillée
Trilogia Galattica di Flinx / Alan Dean Foster autor: Foster, Alan Dean
Cuprinde: Il mistero del Krang ; L’agguato del vom ; Stella orfana
Damnaţii / Cornel Teulea autor: Teulea, Cornel

Cuprinde: Transfinithotel ; Discurs corect politic despre arbori ; Visul rău ;
Copoiul care a ratat Bremenul ; Sinuciderea lui Don Juan ; Pe curând, la abator
1.4 Antologii în care unul dintre titlurile individuale este menționat ca titlu
general/comun, fiind menționate și titluri individuale ale lucrărilor creatorului
Titlul propriu-zis este titlul lucrării menționat ca titlu general (scos în evidență
tipografic), iar titlurile lucrărilor individuale sunt consemnate într-o notă de conținut.
Exemple
Aripi frânte / Kahlil Gibran autor: Gibran, Kahlil
Cuprinde: O lacrimă şi un zâmbet ; Zeii pământului ; Rătăcitorul ; Satan ; Aripi
frânte
Cei patru justițiari / Edgar Wallace autor: Wallace, Edgar

Cuprinde: Cei patru justițiari ; Consiliul justiției ; Justițiarii din Cordoba ;
Legea celor patru justițiar
Osana, Osana / Traian Dorz autor: Dorz, Traian
Cuprinde: Cartea îngeraşilor ; Câte-o povestire mică ; Osana, Osana
106
1.5. Antologii fără titlu general/comun, ci numai cu titlurile individuale ale

lucrărilor creatorului urmate sau nu de alte cuvinte
Titlul propriu-zis va fi format din titlurile individuale, urmate sau nu de alte
cuvinte, despărțite de spațiu punct și virgulă spațiu. Aceeași regulă se aplică atât
monografiilor care au o pagină de titlu comună/generală, cât și celor care au pagini
de titlu distincte pentru fiecare titlu individual.
Exemple
Caligula ; Neînţelegerea ; Starea de asediu ; Cei drepţi ; Răscoală în Asturii /
Albert Camus autor: Camus, Albert
Degeţica ; Soldăţelul de plumb ; Hainele noi ale împăratului ; Lebedele sălbatice ; Prinţesa
şi bobul de mazăre / Hans Christian Andersen autor: Andersen, Hans Christian
Dumbrava minunată ; Zâna lacului şi alte povestiri / Mihail Sadoveanu

autor: Sadoveanu, Mihail
Fiinţele abstracte şi alte poezii ; Bobinocarii / Gabriela Melinescu

autor: Melinescu, Gabriela
Satul aerian ; Spărgătorii blocadei / Jules Verne autor: Verne, Jules

(fiecare roman are pagină de titlu proprie, fără o pagină de titlu comună)
1.6. Antologii/culegeri cu numai unul dintre titlurile lucrărilor, urmat sau

nu de alte cuvinte
Antologiile au o singură pagină de titlu, iar titlul propriu-zis este titlul lucrării
menționat pe pagina de titlu, urmat sau nu de alte cuvinte.
Exemple
Fefeleaga şi alte povestiri / Ion Agârbiceanu autor: Agârbiceanu, Ion
Misterul lui Marie Rogêt / E.A. Poe autor: Poe, Edgar Allan
Craii de Curtea-Veche / Mateiu I. Caragiale autor: Caragiale, Mateiu I.
Fire de tort şi alte poezii / George Coşbuc autor: Coșbuc, George
Dracul gol / Gustav Wied autor: Wied, Gustav

Cuprinde și: Kangsted
(pagina de titlu și coperta conțin doar titlul Dracul gol, al doilea titlu este trecut
într-o notă de conținut, întrucât a fost identificat în interiorul volumului trecut pe o
pagină separată, fără alte elemente bibliografice pe pagină)
107
2. Antologii/culegeri într-un singur volum, cu titlu general/comun,

semnate de una sau mai multe persoane fizice cu funcția de antologator/selectator/
culegător, uneori prezentați pe monografie ca autori principali
Titlul propriu-zis este titlul general menționat pe pagina de titlu.
Exemple
Eroica : Antologie de proză / Selecția textelor a fost realizată de Cornel Popescu
și Al. Raicu
antologator: Popescu, Cornel
Raicu, Al.

Trepte de flori : Antologie de creaţii literare / Întocmită de învăţător Gherghina
Lungeanu
antologator: Lungeanu, Gherghina
Antologie de colinde pentru cor mixt / Întocmită de pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu
antologator: Moldoveanu, Nicu
Din istoria feminismului românesc : Antologie de texte (1838-1929) / Ștefania

Mihăilescu
autor: Mihăilescu, Ștefania
(antologatorul prezentat pe monografie ca autor principal)
3. Antologii/culegeri într-un singur volum, cu titlu general/comun, care au

menționat atât creatorul (autorul textelor), cât și persoanele fizice cu funcția de
antologator/selectator/culegător
Titlul propriu-zis este titlul general menționat pe pagina de titlu. El poate fi atribuit,
în acest caz, de editor, antologator sau poate fi titlul unei lucrări cuprinse în antologie.
Exemple
Versuri alese / Dosoftei ; Antologie, text stabilit, prefață și glosar de N.A. Ursu
autor: Dosoftei, sfânt
antologator; Ursu, N. A.
Mituri, legende, basme / Alexandru Odobescu ; Selecția de G. Zarafu

autor: Odobescu, Alexandru
selectator: Zarafu, George
Aforisme ; Scrisori / Friedrich Nietzche ; Selecție, traducere din limba germană

și prefață de Amelia Pavel
autor: Nietzche, Friedrich
selectator: Pavel, Amelia
108
Cei trei ursuleți / Lev Tolstoi ; Antologie de G. Zarafu

autor: Tolstoi, Lev
antologator: Zarafu, George
4. Antologii/culegeri în mai multe volume, cu titlu general/comun, cu sau

fără titlu distinct pentru fiecare volum
Titlul propriu-zis al resursei ca întreg este titlul comun.
Exemple
Opera poetică / Minerva Chira autor: Chira, Minerva
2 vol.
(antologia cuprinde lucrările unui singur autor, iar volumele nu au titluri de
sine stătătoare)
Străzi întunecate : Antologie de urban fantasy
2 vol.
(antologia cuprinde lucrările mai multor autori, iar volumele nu au titluri de
sine stătătoare)
Din vadurile Chiralinei : Antologie de literatură contemporană brăileană

/ Selecția textelor și date biobibliografice Constantin Gherghinoiu selectator:
Gherghinoiu, Constantin
Vol. 2 : Poezii
(antologia cuprinde lucrările mai multor autori, iar volumul are titlu de sine
stătător)
Pagini din gândirea militară universală / Ediție îngrijită de colonel dr. Simion
Pitea, colonel dr. Gheorghe Tudor
Vol. 1 : Antichitatea
Vol. 2 : Epoca medievală și începuturile epocii moderne
Vol. 3 : De la Războiul Crimeii la cel de-al Doilea Război Mondial
(antologia cuprinde fragmente din lucrările mai multor autori, iar volumele au
titluri distincte)
Bibliografie
Dumitrășconiu, Constanța. Formatul Unimarc Bibliografic în teorie și practică:
Ghid pentru catalogatori. Vol. 1 : Blocurile 2-3 și 7. București: ANBPR, 2016, 366 p.
Reitz, Joan M. Online Dictionary for Library and Information Science : ODLIS:
[on line] [accesat iulie 2019]. Disponibil pe internet: https://www.abc-clio.com/
ODLIS/odlis_A.aspx
RDA : Resource Description & Access. 2013 revision
(Va urma)
109
Library Reference Model (LRM) aplicat

publicaţiilor seriale
Violeta Moraru, șef serviciu

Dezvoltarea, evidența și prelucrarea colecțiilor
Tel.: 0236/411037 (int. 109); e-mail: violetamoraru1971@yahoo.com
I. Introducere
Apariția primelor principii de catalogare (Declaraţia de principii de la Paris), în
1961, a determinat modificarea concepțiilor și a practicilor de prelucrare a resurselor
la nivel mondial. De atunci și până astăzi, preocupările profesioniștilor catalogatori
s-au canalizat pentru a asigura utilizatorilor accesul cât mai facil la informație, prin
crearea cataloagelor performante de bibliotecă, în condițiile dezvoltării exponențiale
a tehnologiilor, a informatizării, a apariției programelor și sistemelor din mediul
electronic și în concordanță cu diversificarea tipurilor de materiale și a suporturilor
pe care sunt stocate informațiile înmagazinate în colecțiile bibliotecilor.
II. Evoluția modelelor conceptuale în catalogare

Noile viziuni cu privire la funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească
înregistrările bibliografice au creat premisele apariţiei modelelor conceptuale:
FRBR, FRAD, FRSAD, dezvoltate şi publicate de IFLA, în perioada 1992-2011.
Cele 3 (trei) modele sunt în continuă evoluție și modificare, fiind supuse unui proces
permanent de îmbunătățire. Grupurile de lucru ale IFLA, create în scopul cercetării,
studierii și optimizării modelelor Familiei FR, au ca obiectiv prioritar dezvoltarea
acestora și exemplificarea în vederea înțelegerii și aplicării lor în cadrul comunității
biblioteconomice, toate acestea vizând, în final, satisfacerea cerințelor utilizatorului,
prima și cea mai importantă dintre regulile prevăzute în Declarația de Principii
Internaționale de Catalogare1.
În februarie 2016, a apărut un nou model conceptual, FRBR-Library Reference
Model (LRM), care a fost conceput prin consolidarea celor trei modele anterioare
ale familiei FR (FRBR, FRAD, FRSAD) – și includerea lor în unul singur, pentru
a clarifica înțelegerea acestora și pentru a elimina barierele în calea adoptării lor.
Varianta revizuită a fost aprobată de Comitetul Profesional al IFLA în august 2017 şi
publicată, în urma amendamentelor şi corecturilor, în luna decembrie a aceluiaşi an,
sub denumirea IFLA Library Reference Model (IFLA LRM).
1. Principiile Internaţionale de Catalogare (IFLA 2009) : [on-line]. România, Bucureşti:

Biblioteca Naţională a României. [Accesat 20 iunie 2019]. Disponibil pe Internet la adresa:
http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Declaratia-de-principii.pdf.
110
În ceea ce privește serialele și alte resurse în continuare, modelarea lor prin

intermediul modelelor conceptuale s-a dovedit, încă de la început, dificilă, din cauza
faptului bine cunoscut că acestea sunt în continuă schimbare și evoluție, fapt care face
ca descrierea lor să ridice diverse probleme atât catalogatorilor care le prelucrează,
cât și utilizatorilor, în regăsirea informațiilor de care au nevoie. Așadar, prelucrarea
serialelor este dificil de transpus într-un model conceptual, întrucât nu se limitează la
o descriere a numerelor deja apărute, ci este în continuă devenire.
III. Serialele - în perspectiva FRBR

FRBR concepe universul bibliografic prin prisma entităţilor, cărora le sunt
asociate anumite caracteristici sau atribute şi între care se stabilesc legături, numite
relaţii. Entităţile definite în FRBR sunt reunite în 3 grupe:
- entităţi din grupa 1: lucrare, expresie, manifestare, exemplar – „reprezintă
diferitele aspecte ale interesului utilizatorului faţă de produsele activităţilor
intelectuale sau artistice”2;
- entităţi din grupa 2: persoană, colectivitate – „îi reprezintă pe cei responsabili
pentru conţinutul intelectual sau artistic, pentru producţia fizică şi pentru difuzarea
sau păstrarea entităţilor din grupa 13”;
- entităţi din grupa 3: concept, obiect, eveniment, loc – „servesc drept subiecte
pentru lucrări”4.
Pentru fiecare dintre acestea sunt definite atribute, care „servesc drept mijloace
prin care utilizatorii formulează interogări şi interpretează răspunsuri când caută
informaţii despre o anumită entitate”5.
Descrierea legăturilor dintre entităţi se realizează prin intermediul relaţiilor, care
ajută utilizatorul să „navigheze” în catalogul din intranet sau în baza de date bibliografică.
Apariţia FRBR a oferit posibile soluţii în privinţa abordării situaţiilor pe care
le întâlnește bibliotecarul care prelucrează publicaţii periodice: documente care apar
pe formate sau suporturi diferite, ediții în alte limbi, modificări de titlu, fuzionări,
scindări, suplimente, care influenţează practicile actuale de catalogare a serialelor.
În context FRBR, în cazul resurselor în continuare, pornind de la o lucrare se
pot genera:
- noi lucrări în cazul modificărilor majore de titlu, a fuzionărilor, a scindărilor
sau a apariţiei suplimentelor;
- expresii diferite ale aceleiaşi lucrări, în cazul ediţiilor apărute în limbi diferite,
a traducerilor sau a ediţiilor regionale;
- manifestări diferite ale aceleiaşi expresii - variantă tipărită sau variantă electronică.
2. Ibidem, p. 3-1.
3. Ibidem, p. 3-2.
4. Ibidem, p. 3-3.
5. Ibidem, p. 4-1.
111
IV. Serialele - în perspectiva LRM

În LRM sunt definite 11 entități, codificate de la LRM-E1 până la LRM-E11,
aflate într-o structură ierarhică de supraclasă/subclasă în care se permite transferul
atributelor și relațiilor de la o supraclasă către subclasele sale. La nivelul cel mai
înalt se află entitatea numită res (codificată LRM-E1), la nivelul al doilea se află
entitățile: lucrare, expresie, manifestare, exemplar, agent, nomen, loc, interval de timp,
iar la ultimul nivel găsim persoana și agentul colectivitate. Pentru fiecare dintre cele
11 entități sunt definite atribute, codificate LRM-Ex-Ay, x reprezentând numărul
entității, iar y – numărul atributului. Între entități se pot stabili 36 de relații, codificate
de la LRM-R1 la LRM-R36.
În LRM, este prevăzut un capitol special dedicat serialelor și altor resurse în
continuare (5.8), unde se menționează că acest tip de resurse reprezintă construcții
complexe care combină două tipuri de relații:
- relații de tipul întreg/parte între serialul în ansamblu și fiecare număr
individual apărut;
- relații între fiecare număr publicat și articolele componente.
Aceste două tipuri de relații conferă resursei caracterul de manifestare agregat,
în conformitate cu definiția dată în IFLA LRM agregatului: o manifestare care conține
mai multe expresii.6
Fig. 1 - Modelul general pentru agregate7
6. ILFA Library Reference Model, 2017 : [on-line]. [Citat 30 iunie 2019]. Disponibil pe Internet
la adresa: https://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/frbr-lrm/ifla-lrm-august-2017_
rev201712.pdf, p. 93.
7. Ibidem, p. 94.
112
În acest sens, resursa în ansamblu este o manifestare publicată într-o succesiune

de părți de-a lungul timpului și cuprinde expresii ale lucrărilor distincte (numerele
individuale). În același timp, articolele sunt, fiecare, expresii care reprezintă realizarea
unor lucrări individuale, iar reuniunea acestora formează numărul în ansamblu,
considerat expresia unei lucrări agregat (fig. 2).
Descrierea serialelor este deosebit de greu de modelat, întrucât trebuie
să se țină cont de toate modificările survenite de-a lungul timpului, precum și de
previzionarea cu privire la ceea ce se va întâmpla cu resursa respectivă în viitorul
apropiat. Diferitele medii pe care poate apărea o resursă în continuare sau edițiile în
diferite limbi ori cele regionale generează lucrări noi ale resursei respective, întrucît
nu se poate cunoaște evoluția în timp a publicației și a edițiilor respective. Conținutul
edițiilor poate să nu fie identic. Spre exemplu, la un moment dat, ediția tipărită poate
să înceteze să apară și rămâne doar ediția online, sau ediția regională poate să apară
doar pentru o perioadă scurtă de timp. Edițiile în alte limbi pot fi publicate doar
pentru anumite numere (numerele pare sau numerele impare, de exemplu). În aceste
condiții, nu se mai poate afirma că edițiile regionale sau cele pe diferite medii au exact
același conținut, așa încât ele sunt considerate lucrări separate, identificate, fiecare,
prin titlu cheie și ISSN. Elementul de legătură al tuturor acestor lucrări îl constituie
ISSN-L, care ar putea constitui identificatorul unei entități superioare de la care sunt
Fig. 2 - Modelarea resurselor în continuare conform IFLA LRM

113
generate lucrările distincte ale unui serial. De altfel, IFLA-LRM prevede posibilitatea
extinderii modelului prin definirea unor entități suplimentare care să definească
edițiile pe diferite medii ale unui serial (ediția imprimată, ediția online), edițiile în
diverse limbi și edițiile regionale, identificate, fiecare, prin câte un ISSN, elementul
de legătură fiind ISSN-L.
Concluzia este că orice lucrare de serial poate avea o singură expresie și o singură
manifestare. Toate relațiile dintre seriale pot fi modelate ca relații de tip „lucrare
la lucrare”, chiar și în cazul edițiilor în alte limbi ale unei resurse sau a edițiilor pe
diverse medii, întrucât este imposibil să afirmăm că serialul publicat pe hârtie va
coexista în timp cu serialul online și că această relație se va menține pe termen lung.8
În modelul IFLA-LRM sunt prevăzute relații între entitățile generate de un
serial identificat prin ISSN-L, atât de tipul întreg-parte, cât și de tipul parte-întreg:
Relația Semnificația Relația inversă Semnificația

Lucrarea 1 are ca parte Lucrarea 2 este parte a
LRM-R18 LRM-R18i
lucrarea 2 lucrării 1
Expresia 1 are ca parte Expresia 2 este parte a
LRM-R23 LRM-R23i
Expresia 2 expresiei 1
Manifestarea 1 are ca Manifestarea 2 este
LRM-R26 LRM-R26i
parte Manifestarea 2 parte a manifestării 1
Având în vedere particularitățile serialelor și altor resurse în continuare și

dificultatea în a le transpune într-un model conceptual, IFLA LRM sugerează pentru
modelarea acestora, utilizarea PRESSoo, modelul conceptual specific acestui tip
de resurse, a cărui ultimă variantă a apărut în august 2016, fiind aprobat de către
Comitetul professional al IFLA, în martie 2017. PRESSoo are la bază legăturile de
tip entitate-relaţie prezentate în FRBR şi este structurat în funcţie de principalele
modificări la care poate fi supusă o resursă în continuare: modificări majore ale titlului,
absorbţii, separări, transformări, continuări, scindări, divizări, fuziuni, preluări,
reveniri la titlul inițial, înlocuiri etc., abordând proprietăţile fiecărei categorii. Astfel,
poate fi utilizat cu eficiență mai mare în situația în care este necesară modelarea mai
detaliată a resurselor de tip serial.
V. Concluzii
Familia de cerinţe funcţionale, prin cele trei modele elaborate de grupurile
profesionale de lucru ale IFLA, și consolidarea acestora în cadrul Library Reference
Model, precum şi modelul destinat serialelor şi altor resurse în continuare, PRESSoo,
au constituit o provocare pentru bibliotecarii catalogatori, care s-au preocupat
8. Ibidem, p. 96.
114
să stabilească reguli de descriere în conformitate cu noile modele. Armonizarea

modelului IFLA LRM cu ISBD, Manualul ISSN și RDA va determina, cu siguranță,
crearea unei viziuni noi asupra obiectului catalogării, în special asupra funcţiilor
înregistrărilor bibliografice şi de autoritate, totul în beneficiul utilizatorilor.
Bibliografie:
1. Definition of PRESSoo, 2016 : [on-line]. [Citat 5 iulie 2019]. Disponibil
pe Internet la adresa: https://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/PRESSoo/
pressoo_v1-3.pdf.
2. FUNCTIONAL Requirements for Authority Data: Final Report, 2009 :
[on-line]. [Citat 5 iulie 2019]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.ifla.org/
publications/functional-requirements-for-authority-data.
3. FUNCTIONAL Requirements for Bibliographic Records: Final Report, 2009
: [on-line]. [Citat 5 iulie 2019]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.ifla.org/
files/cataloguing/frbr/frbr_2008.pdf.
4. FUNCTIONAL Requirements for Subject Authority Data: Final Report, 2010
: [on-line]. [Citat 5 iulie 2019]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.ifla.org/
files/classification-and-indexing/functional-requirements-for-subject-authority-
data/frsad-final-report.pdf.
5. IFLA Library Reference Model, 2017 : [on-line]. [Citat 5 iulie 2019].
Disponibil pe Internet la adresa: https://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/frbr-
lrm/ifla-lrm-august-2017_rev201712.pdf.
6. ISSN Manual, 2015 2017 : [on-line]. [Citat 5 iulie 2019]. Disponibil pe
Internet la adresa: https://www.issn.org/wp-content/uploads/2013/09/ISSNManual_
ENG2015_23-01-2015.pdf.
7. PRINCIPIILE Internaţionale de Catalogare (IFLA 2009) : [on-line].
România, Bucureşti: Biblioteca Naţională a României. [Citat 5 iulie 2019]. Disponibil
pe Internet la adresa: http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Declaratia-de-principii.pdf.
8. RAPORTUL FRBR (1997). Trad. Constanţa Dumitrăşconiu ș.a.. În:
Catalogare - Metodologice : [on-line]. [Citat 5 iulie 2019]. Disponibil pe Internet la
adresa: http://www.cimec.ro/Metodologice/Catalogare/FRBR-RaportRomana.pdf.
115
Biblioteca școlară
Tendințe și perspective
Nicoleta Radovici, bibliotecar

Școala Gimnazială ,,Dimitrie Sturdza” Tecuci
Str. 1 Decembrie 1918, nr. 26, Cod 805300
Tel.: 0771 386151; e-mail: nicoletaradovici@yahoo.com
Biblioteca școlară în context actual dispune de spații specifice pentru studiu,

destindere și relaxare. Pune la dispoziția utilizatorilor o sală Reuniuni pentru: întâlniri
literare, lansări de carte, vizionarea filmelor documentare, activități tip ,,masă
rotundă”, ateliere de creație. Sala de lectură are mobilier ergonomic și calculatoare
conectate la Internet. Adoptarea noilor tehnologii în bibliotecă ajută utilizatorii să
se informeze pentru realizarea proiectelor și asigură ,,accesul la resursele Platformei
școlare de e-learning și ale bibliotecii școlare virtuale.”1 Astfel, Ministerul Educației
a înființat Biblioteca Școlară Virtuală și Platforma școlară de e-learning, care includ
programe școlare, exemple de lecții, ghiduri metodologice, exemple de probe de
evaluare. ,,Aceste resurse digitale vor fi protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul
de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul
Educaţiei obţinând dreptul de publicare din partea autorilor, astfel încât aceste
resurse să fie accesibile permanent şi gratuit oricărui elev sau profesor. Unităţile de
învăţământ utilizează platforma şcolară de învăţare pentru a acorda asistenţă elevilor
în timpul sau în afara programului şcolar ori pentru cei care, din motive de sănătate,
temporar nu pot frecventa şcoala.”2
Biblioteca școlară contemporană căpătă noi roluri și semnificații. Astfel
misiunea și scopul bibliotecii școlare din Manifestul Bibliotecilor școlare IFLA ne arată
că „biblioteca școlară furnizează informații și idei fundamentale pentru funcționarea
cu succes în societatea informațională bazată pe cunoaștere, în care trăim astăzi.
Biblioteca școlară înzestrează elevii cu abilități de învățare pe tot parcursul vieții și le
dezvoltă imaginația, dându-le posibilitatea de a trăi ca niște cetățeni responsabili.”3
1. Art. 4 din Ordin nr. 5556/7.11.2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare

și funcționare a bibliotecilor școlare și a centrelor de documentare și informare. Emitent:
Ministerul Educației, cercetării, tineretului și sportului. Publicat în: MONITORUL OFICIAL,
Partea I, nr. 757/ joi 27 octombrie 2011. [on-line]. Disponibil pe Internet la adresa: https://
www.edu.ro/, [accesat 02.06.2019].
2. Biblioteci. Ministerul Educației Naționale. [on-line]. Informații disponibile pe Internet la
adresa: https://www.edu.ro/biblioteci-0, [accesat 05.06.2019].
3. Manifestul Bibliotecilor Școlare IFLA. Biblioteca școlară în predare și învățare pentru toți.
[on-line]. Disponibil pe Internet la adresa: http://old-site.abr.org.ro/index.php/documente/
miscelanee/25-ghidul-ifla-pentru-biblioteci-scolare/file, [accesat 11.03.2019].
116
Biblioteca școlară adoptă roluri moderne, ține pasul cu tehnologia și devine

centru de documentare și informare definit ca ,,o structură infodocumentară
modernă, un centru de resurse pluridisciplinare și multimedia, care oferă
beneficiarilor un spațiu de formare, de comunicare, de informare și de exploatare a
fondului documentar și a tehnologiilor informației și comunicării în educație, un loc
de cultură, deschidere, întâlnire și integrare.”4
Transformarea bibliotecilor școlare tradiționale în CDI urmărește ,,dezvoltarea
și modernizarea structurilor infodocumentare existente la nivelul unității de
învățământ, diversificarea serviciilor specifice și a resurselor documentare, întărirea
rolului pedagogic al personalului încadrat, dezvoltarea ofertei de activitate școlară și
extrașcolară, favorizarea accesului la documentația actuală a tuturor utilizatorilor,
respectiv la expertiza unui personal calificat în domeniul științelor documentării și
informării.”5
Automatizarea bibliotecilor a făcut ca bibliotecii tradiționale să i se suprapună
biblioteca electronică iar aceasta să contribuie la realizarea bibliotecii virtuale.
,,Evoluţia termenului de «bibliotecă» poate fi reprezentată linear astfel:
Bibliotecă tradiţională → bibliotecă hibrid → bibliotecă electronică → bibliotecă
digitală → bibliotecă virtuală.”6
Documentele digitale se prezintă în multe formate: documente text, baze
de date, imagini fixe şi animate, documente sonore şi grafice, aplicaţii informatice,
pagini web, site-uri, portaluri.
Resursele digitale sunt folosite tot mai des, TIC permite acest lucru, bibliotecile
dezvoltă proiecte de achiziționare a resurselor electronice, prelucrează, stochează,
gestionează resurse digitale și electronice, tocmai pentru a răspunde noilor cerințe de
informare ale utilizatorilor.
,,O bibliotecă digitală înseamnă colecţii digitale, servicii şi infrastructură care
să susţină informarea şi documentarea, formarea continuă, activităţile educaţionale
şi ştiinţifice, precum şi prezervarea şi conservarea acelui conţinut digital”.7
Utilizatorii/clienții sunt tot mai diverși, bibliotecile au utilizatori externi care
folosesc serviciile oferite de bibliotecă, cu scopul: cercetării, informării, lecturii de plăcere.
Personalul din bibliotecă participă la cursuri de specializare sau formare
continuă, pentru a oferi servicii de calitate și pentru a răspunde competent cerințelor.
4. Ordin nr. 5556/7.11.2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a

bibliotecilor școlare și a centrelor de documentare și informare. Emitent: Ministerul Educației,
cercetării, tineretului și sportului. Publicat în: MONITORUL OFICIAL, Partea I, nr. 757/ joi
27 octombrie 2011. [on-line]. Disponibil pe Internet la adresa: https://www.edu.ro/, [accesat
02.06.2019].
5. Ibidem p.3.
6. Tîrziman, Elena, Colecții și biblioteci digitale. București: Editura Unibuc, 2011, p. 7.
7. TÎRZIMAN, Elena. Resurse Internet și practici de informare. București: Editura Universității,
2011, p. 75.
117
Astfel bibliotecile:
- Elaborează bibliografii tematice la cerere prin telefon sau e-mail;
- Furnizează referințe bibliografice prin e-mail;
- Asigură asistență, instruire și îndrumare utilizatorilor în procesul de căutare,
regăsire și selectare a informației (accesarea catalogului online și a bazelor de date cu
publicații științifice online);
- Promovează serviciile oferite de bibliotecă prin: afișe, fly-ere, panouri
tematice expuse pe hol, expoziții de carte, liste de noutăți. Menține site-ul bibliotecii
actualizat la zi și postează activitățile pe contul de facebook al bibliotecii sau alte
canale social media.
Rolul bibliotecii școlare în educația formală, nonformală și informală

Biblioteca școlară în context contemporan este centru de întâlnire, cultural,
educațional, informațional, social, scopul său fiind acela de a stimula creativitatea
și talentul, a dezvolta abilități și competențe, inteligența și personalitatea cititorului,
pentru a forma indivizi responsabili, realiști, onești, capabili să devină modele pentru
generațiile viitoare.
Educația formală ,,poate fi definită ca procesul educațional ce implică
organizare instituțională pentru educație, finalități educaționale explicite, formulate
prin idealul educațional, caracter conștient, dirijat al selecției și transmiterii de valori
culturale, științifice, morale, estetice, religioase.”8 Aceasta se realizează în unitățile de
învățământ conform normelor și metodologiilor în vigoare, de către cadre didactice
specializate.
Educația non-formală reunește toate acțiunile educative care se desfășoară
într-un cadru instituționalizat în afara sistemului de învățământ, cum ar fi: casele de
cultură, teatrele, căminele culturale, bibliotecile publice, muzeele, asociațiile sportive,
posturile de radio și televiziune. Activitățile desfășurate au ca obiectiv prioritar
petrecerea cât mai eficientă a timpului liber, cultivarea intereselor și aptitudinilor.
Educația informală include ,,totalitatea influențelor educative ce se exercită
în mod spontan și neîntrerupt asupra personalității umane în virtutea prezenței
sale într-un context situațional dat.”9 Pe tot parcursul vieții, indivizii asimilează
cunoștințe, adoptă modele de conduită morală și atitudini, reacționează la diferite
solicitări, simt dureri și bucurii, cresc moral și spiritual influențați fiind de mediul în
care trăiesc. Familia este primul model demn de însușit și primul factor care educă
indivizii, urmată de comunitatea locală și apoi de cultura națională.
Autoeducația este educația cu ajutorul căreia fiecare învață și asimilează
cunoștințe, din diferite experiențe, care vor fi utilizate pe tot parcursul vieții.
8. NICULESCU, Mariana Rodica. Pedagogie generală. Bucuresti: Editura Scorpion, 1996, p. 16.
9. NICOLA, Ioan, FARCAȘ, Domnica. Pedagogie generală, Manual pentru clasa a IX-a,
Bucuresti: Editura Didactică și Pedagogică, 1994, p. 20.
118
Din categoria educației nonformale fac parte activităţile extraşcolare organizate

și desfășurate în biblioteca școlară care au scopuri și obiective în concordanță cu actul
educațional destinate utilizatorilor bibliotecii.
Fiecare ființă umană învaţă în cele mai diferite contexte - la şcoală, acasă, în
grupul de prieteni, prin joc, la locul de muncă, prin interacţiunea cu ceilalţi etc. Altfel
spus, putem învăța în orice context, în orice situație, în orice moment activ.
,,Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, învăţarea în contexte
nonformale este considerată ca fiind învăţarea integrată în cadrul unor activităţi
planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum şi
poate diferi ca durată. Acest tip de învăţare depinde de intenţia celui care învaţă şi nu
conduce în mod automat la certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite.”10
Competenţele şi atitudinile dezvoltate elevilor în cadrul învăţării nonformale
includ: competenţe interpersonale, capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine,
disciplina, responsabilitatea, capacităţi de planificare, coordonare şi organizare/
competenţe de gestionare a proiectelor, capacitatea de a rezolva probleme practice
etc. Întrucât aceste competenţe au relevanţă crescută în dezvoltarea personală a
individului, contribuind deopotrivă la participarea activă în societate şi pe piața
muncii, acestea sunt complementare celor achiziţionate prin educaţia formală.
Metodele utilizate sunt foarte diferite de pedagogia utilizată în educaţia formală. În
cazul educaţiei nonformale accentul este pus pe învăţarea prin acţiune şi activitatea
de voluntariat.
Rolul activităților extracurriculare desfășurate în biblioteca școlară

Rolul activităților extracurriculare este acela de a încuraja utilizatorii să
acceseze serviciile oferite de biblioteca școlară, să se informeze și familiarizeze cu
biblioteca, de a-i învață să învețe, de a-i integra mai ușor în colectivitate, de a-i
determina să aparțină unui grup, de exemplu, grupul de sprijin al bibliotecii sau
grupul de elevi care participă la activitățile desfășurate în bibliotecă. Educaţia prin
activităţile extracurriculare urmăreşte identificarea şi cultivarea corespondenţei
optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum şi
stimularea comportamentului creativ în diferite domenii.
Elevii care participă la astfel de activități se autodisciplinează, prin faptul că,
în cadrul unor astfel demersuri, ei se supun de bună voie regulilor, asumându-şi
responsabilitaţi. Cu aceste ocazii, cunosc sentimentele de bucurie, aceptare, fair-play.
Activitățile extracurriculare desfășurate în biblioteca școlii sunt cele care
generează cele mai multe emoții, leagă prietenii. Elevii primesc aprecieri, iar faptul
că nu sunt notați precum la clasă, îi determină să se implice voluntar, să participe
la activitatea care le place cel mai mult. Elevii popularizează activitățile desfășurate
10. Educație non-formală și informală, MEN. [on-line]. Disponibil pe Internet la adresa:

https://www.edu.ro/etichete/educa%C8%9Bie-informal%C4%83, [acesat 04.06.2019].
119
în bibliotecă și la care au participat atât în clasă, acasă, cât și în comunitatea locală.

Activitățile extracurriculare pot avea următoarele teme: drepturile omului, drepturile
copilului, educație pentru sănătate, prevenirea abandonului școlar, prevenirea
traficului de persoane, prevenirea exploatării prin muncă a copiilor, prevenirea
violenței și abuzului asupra copilului, promovarea egalității de șanse, dezvoltare
personală, educație prin sport, educație culturală, educație ecologică, educație pentru
pace, educație globală.
Participarea utilizatorilor la activitățile extracurriculare contribuie la
dezvoltarea spiritului competiției, al cooperării, al acceptării și îi stimulează să se
implice. Prin activitățile extracurriculare desfășurate în bibliotecă încurajez elevii să
utilizeze serviciile oferite, entitățile publice locale să participe la proiecte educaționale
desfășurate în parteneriat, cadrele didactice să participe la reuniuni, cercuri literare,
lansări de carte, întâlniri cu autorii.
Obiectivele activităților extracurriculare sunt: promovarea culturii, a valorilor,
a tradițiilor, a obiceiurilor și transmiterea acestora din generație în generație. Valorile
pe care le promovăm în bibliotecă sunt: comunicarea, spiritul de echipă, toleranța,
educația pentru drepturile omului.
Organizarea de evenimente educativ-informative în biblioteca școlii

Activitatea din bilioteca școlară nu poate fi concepută fără parteneriate
educaționale, colaborări, schimburi de experiență. Astfel bibliotecarul școlar
realizează proiecte educative specifice instituției de învățământ care pot avea
următoarele teme: drepturile omului, drepturile copilului, educație pentru sănătate,
prevenirea abandonului școlar, prevenirea traficului de persoane, prevenirea
exploatării prin muncă a copiilor, prevenirea violenței și abuzului asupra copilului,
promovarea egalității de șanse, dezvoltarea personală, educația prin sport, educația
culturală, educația ecologică, educația pentru pace, educația globală.
În biblioteca școlii se organizează și desfășoară activități realizate în parteneriat
cu cadrele didactice din unitatea de învățământ sau în colaborare cu instituții publice.
Acestea pot fi:11
a) pedagogice: prezentarea CDI şi a organizării sale specifice, iniţierea
elevilor în cercetarea documentară, formarea competenţelor din domeniul
infodocumentar prin activităţi cuprinse într-un curriculum la decizia şcolii
în domeniul infodocumentar, activităţi şcolare, proiecte disciplinare şi pluri-/
inter-/transdisciplinare, activităţi educative pentru dezvoltarea şi consolidarea
competenţelor dobândite, de dezvoltare a competenţelor-cheie ale elevilor, învăţare
remedială de tip „şcoală după şcoală”, activităţi pentru copii şi tineri capabili de
11. Art. 32, secțiunea a 5-a din Ordin 5556 din 7.10.2011, Privind aprobarea Regulamentului
de organizare și funcționare a bibliotecilor școlare și a centrelor de documentare și informare.
[on-line]. Disponibil online la adresa: https://www.edu.ro/. [accesat 01.06.2019].
120
performanţă, orientare şi consiliere educaţională şi vocaţională, activităţi privind

integrarea noilor tehnologii ale informării şi comunicării în activitatea didactică,
parteneriate educative şi activităţi extraşcolare, utilizarea Platformei şcolare de
e-learning şi a Bibliotecii şcolare virtuale;
b) culturale: animaţii de lectură, lectura imaginii, activităţi audiovideo şi mass-
media, expoziţii, vizite şi întâlniri tematice, dezbateri, activităţi prilejuite de diverse
evenimente, activităţi recreative, ateliere de creaţie, de valorizare a patrimoniului şi a
potenţialului cultural, parteneriate, schimburi culturale etc.;
c) comunicare: colectarea, prelucrarea şi difuzarea de informaţii necesare
utilizatorilor interni sau externi, participarea la promovarea imaginii unităţii de
învăţământ în comunitatea educaţională şi locală, participarea la promovarea şi
diseminarea experienţelor de bune practici ale instituţiei, participarea la promovarea
activităţilor CDI şi a imaginii şcolii etc.;
d) gestionare: gestionarea spaţiului, a funcţionării CDI: orar de funcţionare,
Regulamentul intern al CDI, planificarea activităţilor, a resurselor materiale, a
fondului documentar, a formării profesionale, a bugetului de funcţionare în funcţie
de nevoile utilizatorilor şi a activităţilor planificate.
,,Modelul creativ al serviciilor și produselor cultural-educaționale integrate
într-un sistem de colaborări instituționale și al unei permanente relații și schimburi
de informații cu presa, este unul dintre vectorii care creează și susțin imaginea
bibliotecii școlare, încrederea în instituția bibliotecară, demonstrând transparență și
implicare în plan educațional și cultural.”12
În bibliotecă citim poezii, interpretăm scenete de teatru din ,,Pisicile războinice”
de Erin Hunter13, citim în colectiv din colecția de cărți ,,Părinții mei au luat-o razna”,
de Pete Johnson, organizăm jocuri precum cele descrise în ,,Secretele fetelor”, de
Aidan Mac Farlane, desenăm și pictăm scenete din ,,Winx descoperă tehnologia
cu Tecna”; toate aceste activități au rolul de a-i învăța pe elevi cum să citească, să
interpreteze textul, să dezvolte opinii personale asupra textului în contextul aparițiilor
editoriale recente, pe care elevii le apreciază pentru limbajul lejer și situațiile care
descriu aspecte întâlnite zi de zi.
Împreună alegem textul în funcție de activitatea extracurriculară și citim de pe
tablete cărți electronice14, ascultăm muzică compusă pe versuri de poezie.
Cărțile electronice îmbină textul cu imagini, sunet, animație și secvențe
video și atrag mulți cititori. Publicațiile periodice electronice precum: ziare, reviste,
jurnale, prelucrate corespunzător au devenit o condiție sine qua non a bibliotecii
contemporane.
12. ARGATU, Daniela. Ghidul bibliotecarului școlar. Eurocompetențe profesionale. Iași: Editura
Ștef, 2014, p. 287.
13. Pseudonim folosit pentru cele 7 autoare ale seriei de cărți ,,Pisicile războinice”.
14. Cărți în format digital pentru copiii, site de prezentare: http://soft4kids.ro/ .
121
În cadrul activităților extracurriculare, vizualizăm filme documentare, realizate

după romane celebre sau filme istorice. Elevii și cadrele didactice, organizează în
cadrul activităților materiale PPT pe care le prezintă în fața publicului.
CONCLUZII
Am specificat în acest articol importanța educației în toate formele ei în funcție
de cerințele elevilor, a educației incluzive, celebrând 20 de ani de la Declarația de
la Salamanca15, a parteneriatelor școală/familie și a parteneriatelor și colaborărilor
dintre entitățile publice locale/școală.
Informatizarea bibliotecilor a multiplicat sarcinile pe care bibliotecarul școlar
le are de îndeplinit. Acesta trebuie să dobândească noi cunoștințe din varii domenii
și să îndeplinească noi roluri. În cazul în care instituția a achiziționat un program de
bibliotecă, înregistrările și procesele de muncă se fac atât în mod tradițional, cât și în
mod informatizat.
Ghidul Bibliotecilor Școlare ne determină să gândim global și să acționăm în
funcție de posibilitățile fiecărei unități de învățământ, menirea bibliotecarului fiind
aceea de a susține, prin toate demersurile posibile „predarea și învățarea pentru toți”,
asigurându-le, astfel, cele mai bune servicii beneficiarilor săi.
Bibliotecarul școlar trebuie să organizeze cât mai bine biblioteca în care
lucrează, scopul final al activității sale fiind acela de a oferi servicii de calitate în
conformitate cu cerințele noilor utilizatori și a TIC, care au evoluat și se schimbă
permanent, în funcție de normele și metodologiile aflate în vigoare.
Investițiile realizate în bibliotecă nu se văd imediat, ele se observă în timp,
în societatea cu cetățeni educați și responsabili, în tinerii care își găsesc un job,
care apreciază munca, care se integrează mai ușor, leagă prietenii, ajută benevol, se
implică în comunitate, respectă familia, comunitatea locală și societatea, păstrează și
transmite mai departe cultura, tradițiile, sărbătorile, ritualurile, portul, limba, religia.
În societatea contemporană, biblioteca școlară are un loc bine definit în
procesul educațional. În ultimii ani, specialiştii în materie subliniază cu hotărâre
rolul deosebit al bibliotecii în educaţia şi autoeducaţia oamenilor. „Astăzi, mai
mult ca oricând, biblioteca este o instituţie de cultură complexă şi de o uimitoare
diversivitate şi elasticitate în adaptarea la condiţiile pe care le oferă mediul social în
care se dezvoltă”.16
15. Declaraţia de la Salamanca (Spania) asupra educaţiei cerinţelor speciale, adoptată la Conferinţa
Mondială „Acces şi calitate” organizată de UNESCO şi Ministerul Educaţiei din Spania, în perioada
7-10 iunie 1994. [on-line]. Articol disponibil pe Internet la adresa:
https://www.reninco.ro/images/Declaratia%20de%20la%20Salamanca.pdf,[accesat 06.06.2019].
16. BĂLĂEŢ, Dumitru, 1968. Apud: PANAIT (BĂDESCU), Nuța. Rolul bibliotecii școlare în
procesul instructiv/educative. [on-line]. Articol disponibil la adresa:
www.academia.edu/11530362/ROLUL_BIBLIOTECII_SCOLARE_IN_PROCESUL_
INSTRUCTIV-EDUCATIV, [accesat 11.06.2019].
122
Tot mai mult folosim în serviciile oferite de bibliotecă termenul de calitate. Este
necesar ca bibliotecile să ofere servicii de calitate pentru a-și fideliza utilizatorii, însă
calitatea are un caracter complex, dinamic și poate fi asociată cu produse, servicii,
oameni, activităţi şi mediu care satisfac sau depăşesc orice aşteptări ale clientului.
În ceea ce privește serviciile oferite de bibliotecă ,,calitatea serviciilor reprezintă
un element definitoriu al acestora, determinat în ultima instanță de intangibilitate.
Calitatea exprimă măsura în care serviciul satisface cerințele utilizatorilor.”17 Serviciile
oferite pot fi percepute diferit de utilizatori în funcție de mediul social, cunoștințele
acestora, educație, nivel de cultură.
Biblioteca tradițională întâmpină dificultăți în actualizarea serviciilor oferite
și astfel în această ,,eră a tehnologizării, bibliotecile trebuie să depună eforturi
pentru a-şi menţine eficienţa și calitatea serviciilor. Aplicarea TQM în biblioteci
se face astfel:
 educaţia nu este un produs, dar este un serviciu;
 relaţia utilizator-bibliotecar reprezintă baza, utilizatorului fiindu-i furnizate
resursele şi fiind instruit în cercetare în funcţie de nevoile sale educaţionale. Fără
clienţi instituţia nu există, de aceea ea trebuie să folosească toate mijloacele pentru a
explora cerinţele clienţilor;
 în educarea utilizatorilor ei sunt direcţionaţi spre ce doresc, nu li se oferă ca
în afaceri.”18
În contextul noilor tendințe și perspective biblioteca școlară tinde spre
transformarea în Centru de informare și documentare echipat și dotat conform
normelor și metodologiilor în vigoare. Centrul de documentare și informare oferă
soluții și informații utilizatorilor din comunitatea locală, adoptă roluri noi, ține pasul
cu noile tehnologii și oferă o paletă largă de servicii.
BIBLIOGRAFIE:
Monografii:
1. ARGATU, Daniela. Ghidul bibliotecarului școlar. Eurocompetențe
profesionale. Iași: Editura Ștef, 2014, 353 p.
2. ARGATU, Daniela.(coord.) Cultura Sm@rt în bibliotecă. Suceava: Editura
George Tofan, 2013, 92 p.
3. BONTAȘ, Ioan. Tratat de pedagogie. București: All, 2008, 406 p.
4. CIUBĂNCAN, Lucia. Bibliotecarul școlar ghid practic. Cluj-Napoca:
Eurodidact, 2002, 100 p.
17. ENACHE, Ionel. Biblioteconomie. Suport de curs. Bucuresti: Editura Universității, 2002,
p. 88.
18. MIRON, Luminița. Managementul calității totale în biblioteci universitare. [on-line].
Articol disponibil la adresa:
http://www.bcub.ro/cataloage/unibib/managementul-total-al-calitatii-in-biblioteci-
universitare-cu-aplicare-la-serviciul-referinte-al-bcu, [accesat 25.03.2019].
123
5. DEDIU, Liviu Iulian. Managementul serviciilor pentru utilizatori în

bibliotecile contemporane. București: Editura ANBPR, 2012, 273 p.
6. ENACHE, Ionel. Biblioteconomie suport de curs. București: Editura
Universității, 2002, 140 p.
7. ENACHE, Ionel. Managementul în structurile infodocumentare. București:
Editura Universității, 2008, 213 p.
8. JEMĂNEANU, Nina. Ghid pentru bibliotecarul școlar. București: Editura
Didactică și Pedagogică, 1974, 72 p.
9. NESTORESCU, Silvia. BERCAN, Gheorghe-Iosif. (red. coord.) Manual
de biblioteconomie. București: Editura ABBPR. 1994, p. 113.
10. NICULESCU, Rodica Mariana. Pedagogie generală. București: Editura
Scorpion 7, 1996, 320 p.
11. POPESCU, Cristina. Știința bibliotecii între concept și practică. București:
Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012, 308 p.
12. REGNEALĂ, Mircea. (coord.) Tratat de biblioteconomie. Vol. I-III.
București: Editura ABR, 2013/2014/2016/2017. 471/619/587/, 582 p.
13. TÎRZIMAN, Elena. Colecții și biblioteci digitale. București: Unibuc, 2011,
p. 274.
14. TÎRZIMAN, Elena. Resurse Internet și practici de informare. București:
Editura Universității, 2011, p. 264.
15. ZAHARIA, Anamaria-Florina. Ghidul profesorului documentarist. Iași :
Editura Spiru Haret, 2017, 304 p.
Resurse web:
1. BIBLIOTECI. Ministerul Educației Naționale. [on-line] [accesat
05.06.2019]. Informații disponibile la adresa: https://www.edu.ro/biblioteci-0.
2. DECLARAŢIA de la Salamanca (Spania) asupra educaţiei cerinţelor
speciale, adoptată la conferinţa mondială „Acces şi calitate” organizată de UNESCO
şi Ministerul Educaţiei din Spania, în perioada 7-10 iunie 1994. [on-line] [accesat
06.06.2019]. Disponibilă pe Internet la adresa: https://www.reninco.ro/images/
Declaratia%20de%20la%20Salamanca.pdf.
3. DOROFTEI, Claudia. Biblioteca şcolară – fundament al calităţii procesului
de învăţământ. [on-line] [accesat 25.03.2019]. Articol disponibil pe Internet la
adresa : http://www.lisr.ro/7-doroftei.pdf.
4. EDUCAȚIE non-formală și informală, MEN. [on-line] [acesat
04.06.2019]. Disponibil la adresa: https://www.edu.ro/etichete/educa%C8%9Bie-
informal%C4%83.
5. GHIDUL IFLA pentru biblioteci școlare. Ediția a II-a, revizuită iunie 2015
aprobată de Comisia Profesională IFLA, [on-line], [accesat 25.03.2919]. Disponibil
pe Internet la adresa: www.ifla.org.
124
6. ISJ Galați. Proiectul Național Recunoștință Făuritorilor Marii Uniri. 2018.

[on-line] [accesat 07.05.2019]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.isj.gl.edu.
ro/html/sub_olimpiade/2018-2019/Rezultate_recunostinta_de%20%20%20afisat.
pdf.
7. MIRON, Luminița. Managementul calității totale în bilioteca universitară.
[on-line] [Accesat 25.03.2019]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.bcub.
ro/cataloage/unibib/managementul-total-al-calitatii-in-biblioteci-universitare-cu-
aplicare-la-serviciul-referinte-al-bcu.
8. POPESCU, Cristina. Biblioteca și cititorii. p.50. [on-line] [accesat
25.03.2019]. Articol disponibil pe Internet la adresa: http://www.lisr.ro/3-popescucr.
pdf.
9. SUCIU, Melania. Prelucrarea publicațiilor. Caietele metodistului. Târgu-
Mureș: Biblioteca Județeană Mureș, 2016. p.3. [on-line] [accesat 25.03.2019]. Articol
disponibil pe Internet la adresa: http://www.bjmures.ro/sectii/metodica/manuale/
CM_2_Prelucrare.pdf.
10. TÎRZIMAN, Elena. Procesele de bibliotecă: abordare în contextul utilizării
noilor tehnologii. f.a, f.l. [on-line] [accesat 05.06.2019]. Articol disponibil pe Internet la
adresa : http://www.scritub.com/literatura-romana/PROCESELE-DE-BIBLIOTECA
aborda54111711.php.
Legislație:
1. Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Emitent: Parlamentul României.
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 10 ianuarie 2011.
2. Lege nr. 334 (r1) din 31/05/2002 Legea bibliotecilor, Emitent: Parlamentul
României. Publicata În: MONITORUL OFICIAL NR. 132 din 11 februarie 2005.
Text actualizat la data de 20.01.2009, avându-se în vedere republicarea din Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 132 din 11 februarie 2005, precum şi următoarele acte: - O.G. nr.
26/2006, Legea nr. 277/2006.
3. Ordin nr. 5556/7.11.2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare
și funcționare a bibliotecilor școlare și a centrelor de documentare și informare. Emitent:
Ministerul Educației, cercetării, tineretului și sportului. Publicat în: MONITORUL
OFICIAL, Partea I, nr. 757/ joi 27 octombrie 2011.
4. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ
preuniversitar OMECT nr. 4925/2005 - *06.07.2011. Emitent Ministerul Educației și
Cercetării.Publicat în Monitorul oficial al României. Partea I. Bucureşti, 8 septembrie
2005. Nr. 4.925.
125
Formarea şi dezvoltarea interesului

pentru lectură
Elvira Alexandrescu, bibliotecar

Colegiul Naţional „Costache Negri”, Galaţi
Str. Brailei, nr. 134, Cod 800379
Tel.: 0236 430 650; e-mail: office@cncn.ro
Lectura ocupă un loc fundamental în viaţa noastră şi este promovată pentru

realizarea obiectivelor propuse de şcoală, de formarea de competenţe ale viitorilor
adulţi. Există astăzi o criză a lecturii? Se pare că da. Societatea actuală, invadată din
ce în ce mai mult de spaţiul virtual, impune o reconsiderare a lecturii, o reconciliere
cu cartea. Deci, „Care-i faza cu cititul?” Aşa îşi numeşte şi Liviu Papadima volumul
de mărturii pentru începuturile în ale cititului ale unor personalităţi culturale
actuale: Ioan Groşan, Dan Lungu, Rodica Zane, Ioana Bot, Mircea Cărtărescu,
Simona Popescu, Vlad Zografi, Neagu Djuvara, Ioana Pârvulescu, Doina Ruşti ş.a.
Oameni mari, mari căutători de cuvinte, dispuşi să se întoarcă în timp pentru a
evoca momentul de început când cartea şi cititul au căpătat sens şi au dat sens vieţii.
Există pentru fiecare un moment de atingere unic, cel care marchează destine, iar cei
„însemnaţi” devin robi ai lecturii pe viaţă.
Relaţia cu lectura şi cu măria sa, cartea, este una personală şi subtilă. Nu este
de ajuns să spui „eu la vârsta ta citeam mai mult”, „eu citisem tot ce-mi trebuia pentru
şcoală” etc. Nu putem face comparaţii între generaţii, aşa cum nu putem suprapune un
fapt pe realităţile diferite ale unor societăţi diferite. Trăim în era noastră, în contextul
social, istoric, economic, cultural, de transmutanţă a nevoilor, a relaţionării cu
modernitatea aziului. Omenirea acum, de la vârste extraordinar de fragede, este captată
de tehnologizarea ultrarapidă care impune o alertă maximă a vieţii. În încercarea de a
ajuta omenirea, informaţia a ajuns doar o „pilulă”, fără a mai fi fost trecută prin procesul
înţelegerii şi amprentată prin mecanismele sinapsale care să prelucreze sute de cărţi,
mii de pagini. S-a câştigat timp, dar s-a pierdut esenţa. Ne-am trezit în mijlocul unei
hoţii: ni s-au furat răgazurile, reveriile, momentele subtile ale înţelegerii, ale încântării,
ale bucuriilor cuvintelor. Ne-am vitaminizat cu „pilula” fără a mai gusta fructul, fără
a-i mai cunoaşte savoarea. Suntem declaraţi perfect sănătoşi, funcţionali, dar nu mai
ştim să muşcăm viguros dintr-un roman, să rumegăm înţelesurile subtile ale unor
versuri, să frisonăm de încântare descoperindu-ne ca personaje în paginile cărţilor
citite. Nu mai avem timp. „Puştii nu mai citesc. Dar noi mai citim?”, o spune şi Mircea
Cărtărescu, recunoscându-se şi domnia sa „Pururi tânăr înfăşurat în pixeli”. Acest post-
postmodernism nu a lăsat „puştilor” perioada de graţie pe care domnul Cărtărescu a
avut-o pentru a citi. Acum totul e pe tabletă.
126
Formarea interesului pentru lectură este un demers care se iniţiază de la vârste

mici, atunci când ni se mai spun poveşti la culcare, când ni se mai citesc basme,
când, încă fără a le cunoaşte, copilul urmăreşte cu degetul literele în şiruri negre care
produc minunate cuvinte. Apropierea de lumea cărţii se produce treptat, ca acordurile
începutului unei simfonii pe care, ca adult, o vei trăi admirabil, triumfal şi plenar.
Primii ani ai înregimentării în sistemul educaţional sunt marcaţi de lectura
după imagini. Înţelegerea imaginii, crearea poveştii, recrearea ei, ridicarea acestei
înţelegeri la rang de lectură, reprezintă o primă imersiune dirijată în lumea
imaginarului. Programa de limba şi literatura română, disciplină direct implicată în
formarea şi dezvoltarea interesului pentru lectură, propune pentru ciclul inferior al
liceului formarea de competenţe generale elevului, după cum urmează:
„1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în
producerea mesajelor în diferite situaţii de comunicare; 2. Folosirea modalităţilor
de analiză tematică, structurală şi stilistică în receptarea diferitelor texte literare
sau nonliterare; 3. Argumentarea scrisă sau orală a unor opinii în diverse situaţii
de comunicare”. Pentru ciclul superior al liceului, mai sunt adăugate alte două
competenţe: „Comprehensiunea şi interpretarea textelor; Situarea în context
a textelor studiate prin raportarea la epocă sau la curente culturale/literare”. Nu
în ultimul rând, programa propune formarea de Valori şi atitudini tânărului:
„Cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, a gustului estetic în
domeniul literaturii; Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport
cu diversele mesaje receptate; Formarea reprezentării culturale privind evoluţia şi
valorile literaturii române; Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare şi
a încrederii în propriile abilităţi de comunicare”.
Iată că şcoală are grijă de formarea acestor competenţe vitale pentru tânăr.
Studii de specialite aprofundează teorii ale lecturii şi lectorului. Doamna profesor
universitar doctor Sofia Dima propune în lucrarea sa, Lectura – un model
situaţional1 , O definiţie integratoare a lecturii: „Etimologie: în sens larg, a citi
înseamnă a observa un ansamblu de semne, de orice natură ar fi ele, pentru a le
afla sensul: astfel, putem spune că citim o imagine, un tablou, caracterul oamenilor
după aspectul vestimentar şi fizionomie, gesturile şi mimica lor, liniile palmei,
evoluţia constelaţiilor etc. În sens restrâns, a citi înseamnă a parcurge şi a descifra
un text scris.”2 De asemenea, se propune o taxonomie3 a lecturii: Lectura, activitate
intelectuală. Este una dintre activităţile fundamentale ale spiritului uman:
 este o activitate mentală care se produce odată cu percepţia unor semne
structurate în blocuri de semne. Percepţia în sine nu este producătoare de sens decât
după un efort de abstractizare;
1. Dima Sofia, Lectura – un model situaţional, ARS LONGA, Iaşi, 2000.

2. Dima Sofia, Op.cit., p. 20.
3. Idem, pp. 21 – 23.
127
 este un act de identificare, comprehensiune, şablonare şi memorare involuntară

a unor mesaje transcrise scriptic;
 mişcare contextuală, în amonte şi în aval, a ochiului şi a minţii (…) o căutare
permanentă de stabilire a coeziunii, a relaţiilor intertextuale, de conformitate cu
lumea reală, cu o lume posibilă sau un univers de credinţă;
• activitate de percepţie, de structurare şi de punere în relaţie a semnelor între
ele;
 travaliu constant de atribuire de semnificaţii.
Lectura, activitate socio-culturală. Lectura este o pseudocomunicare amânată.
Asemănările şi deosebirile dintre discursul oral şi discursul scris sunt grăitoare pentru
justificarea acestei catalogări.
Trăsăturile distinctive ale discursului oral şi ale discursului scris
DISCURS ORAL DISCURS SCRIS
Foloseşte codul verbal în varianta sa Foloseşte codul verbal în varianta sa
orală scrisă
Structură dialogată bazată pe feed-back Structură ce nu permite feed-back-ul
Derulare succesivă, liniară, ireversibilă,
Structură durabilă în timp, care permite
nedurabilă, discontinuă, uneori aparent
întoarcerea asupra secvenţelor parcurse
haotică
Coeficient de redudanţă relative
mare (reluări, parafraze, inserturi Coeficient mic de redudanţă
metatextuale)
Relaţii de faţă în faţă, in praesentia Relaţie in absentia
Putere de receptare medie: 9.000 semne/h Putere de receptare mare: 28.000 semne/h
Spontaneitate, rapiditate Desfăşurare în timp
Necesitate constantă de adaptare la Negociere tăcută a sensului (mesajul nu
reacţiile celuilalt este întrerupt de cititor)
Grad înalt de afectivitate Grad redus de afectivitate
Diminuarea preocupării pentru
Antrenarea unui anumit protocol al
exprimarea îngrijită expresiei
Împărtăşirea aceleiaşi situaţii de Apartenenţa „locutorilor” la situaţii de
comunicare (folosirea de către locutori acomunicare diferite, frecvent distanţate
aceluiaşi implicit comun) în timp şi spaţiu
Imposibilitatea schimbării locului
Posibilitatea schimbării mutuale a interlocutorilor, necesitatea ca autorul să
rolului interlocutorilor şi a negocierii prevadă posibilele perturbări semantice,
afective a sensului pentru a limita pierderea de informaţie
şi erorile de interpretare
128
Lectura, activitate socio-culturală – proces complex şi extrem de important

în dezvoltarea intelectuală a individului:
• este predată şi învăţată în şcoală;
• are locuri privilegiate de exerciţiu: biblioteci, săli de clasă;
• este ecoul unui comerţ cu tot ceea ce implică activitatea de publicare a cărţii:
edituri, ediţii, librărie, vânzare, preţ, client, public specific, catalog editorial, piaţă
editorială, târg de carte;
• joacă un rol socio-economic permitând circulaţia informaţiei între indivizi
sau grupuri socio-profesionale;
• este parte constitutivă a culturii sub diferite aspecte ale acesteia sau la
diferitele ei niveluri de abordare – guvernează producerea şi recepţionarea textelor;
• este o deprindere culturală care operează cu ierarhii şi distincţii între texte,
după rolul social estetic şi afectiv cu care le investeşte;
• este un proces evolutiv în continuă mişcare;
• este un act de semnalizare mediat;
• este o investiţie ideologică;
• dezvăluie comportamente, habitudini, preferinţe ale publicului cititor ca
reflectare a unei mentalităţi de lecură deja instalate sau în schimbare;
• tezaurizează memoria scrisă a umanităţii, nu atât prin manifestările ei de
notorietate, cât prin reacţii scrise care apar în urma ei sau prin reînvierea unor texte
de mult uitate;
• stabileşte norme de interpretare în acord cu tipul de text, gustul epocii,
evoluţia formelor de lectură valabile pentru un anumit tip de cititor şi pentru o
anumită epocă;
• îmbracă forme speciale conform scopului şi condiţionării cărora li se supun
şi care merg de la dispoziţiile individuale de moment şi până la comanda de lectură
socială sau profesională transformată în obligaţie de lectură;
• are proprietatea de a degaja informaţiile, de a face inferenţe în spaţiile nespuse
ale textului conform unui implicit comun al spaţiului cultural şi al epocii de origine
sau al spaţiului cultural şi al epocii cititorului în cazul reinterpretării pe alte baze a
unui text literar îndepărtat în timp;
• deşi constrânsă să se contureze între limitele textului, ea are totuşi o mare
libertate de acţiune, de interpretare, date fiind varietatea şi numărul cititorilor.
Lectura, variante şi alternative. Variantă a lecturii clasice, lectura cu calculatorul,

este recomandată în cazul căutării informaţiilor. Audio-vizualul a alterat contactul de
intimitate cu cartea, ducând la o stratificare şi o reorganizare a publicului: cititori de
literatură utilitară şi de informaţie difuzată pe Internet, cititori de literatură adevărată.
Termenul de lectură este preferat celui de citire: lectura = ideea de receptare specializată,
iar citire = proces de receptare nespecializat, anevoios, superficial.
129
Putem vorbi şi despre o Tipologie a lecturii în perspectiva unui (supra)

model situaţional4 - o paradigmă a tehnicilor de manipulare a textelor prin citit, în
concepţia a trei autori: Paul Cornea, Lionel Bellinger, Francine Cicurel
PAUL CORNEA LIONEL BELLINGER FRANCINE CICUREL

Lectura liniară Lectura rapidă Lectura activă
Lectura receptivă Lectura senzuală Lectura studioasă
Lectura asociativă Lectura mentală Lectura de baleiaj
Lectura literară Lectura exporatorie Lectura selectivă
Lectura informativă
Lectura liniară/somnolentă Lectura oralizată
globală
Lectura exploratorie Lectura de asimilare Lectura - acţiune
Lectura de cercetare Lectura creativă
Lectura rapidă
Pre-lectura
Lectura dirijată prin instituţia şcolară sau cea a criticii literare are în vedere
„cititorul ucenic”5.
Să rămânem la acest termen, de „cititor ucenic”, prins în ţesătura deasă a
teoriilor specializate şi să ne întrebăm care este rolul bibliotecarului în formarea
lectorului. Biblioteca şcolară are o responsabilitate majoră de a dărui societăţii şi
implicit bibliotecilor mari, universitare, judeţene, Bibliotecii Academiei sau a celei
Naţionale, cititori avizaţi, cititori rutinaţi, căutători de cărţi. Nu în ultimul rând, să-i
transforme în consumatori de carte, punându-i în relaţie cu librăriile şi editurile.
Fiecare bibliotecă are o personalitate unică, care este dată de personalitatea
şcolii, a umanităţii sale, a istoriei locului etc. Biblioteca de la Colegiul Naţional
„Costache Negri” este parte integrantă a şcolii sale.
SCURT ISTORIC AL BIBLIOTECII DE LA CNCN

Evoluţia bibliotecii este legată de evoluţia instituţiei de care aparţine:
Colegiul Naţional „Costache Negri”. Biblioteca CNCN a luat fiinţă, probabil, odată
cu şcoala, la 1877, la Ismail – localitate situată în sud-vestul Basarabiei, sub numele
de „Şcoala normală de învăţători rurali”, şcoală secundară cu numai 15 elevi. Se afla
sub ocrotirea Episcopiei „Dunării de Jos”, nou înfiinţate şi ea de către domnitorul
Alexandru Ioan Cuza, la 1864. La numai un an, în urma Tratatului de Pace de la
Berlin, 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei acest teritoriu. Şcoala se
mută în Galaţi în casele boierului unionist Costache Negri, pe strada Mihai Bravu.
Este momentul în care avem primele informaţii şi despre biblioteca şcolii de la
4. Idem, p.p. 29-31.

5. Idem, p. 75.
130
monografistul Gheorghe Bujoreanu, absolvent al acestei şcoli şi director al ei în

perioada 1941-1945: „Pe măsură ce clasele se înmulţeau, trebuiau săli de clasă,
trebuia material didactic, laborator, bibliotecă... Manuale pentru şcoli normale nu
erau – profesorii predau după manuscrise...” (Gheorghe Felea, Sorbona dunăreană
la 135 de ani – Contribuţii la istoria Colegiului Naţional «Costache Negri» Galaţi
(1877-2012), editura Zigotto, Galaţi, p. 247). În 1898 Ministrul Instrucţiunii,
Spiru Haret, obţine un credit de un milion de lei pentru construirea unui local
propriu al Şcolii Normale „Costache Negri”. În acelaşi an, Ministerul Cultelor şi
Instrucţiunii Publice solicita primarului oraşului Galaţi acordarea unui teren de
10 ha pentru construirea noului local ce avea să adăpostească 250 de elevi. La
început de secol, în 1901, şcoala se mută în noua clădire de pe strada Brăilei. A
doua referinţă despre bibliotecă o aflăm în Anuarul 1909/1910: „la sfârşitul anului
1908/1909, dispunea [biblioteca] de 2.035 volume, la care s-au adăugat 304 în
cursul anului şcolar 1909/1910, ajungându-se astfel la 2.339 volume.” (Idem,
p. 218) După ce în martie, 1902 s-a inaugurat noul local cu denumirea „Şcoală
Normală de băieţi «Costache Negri», cu participarea Ministrului Instrucţiunii,
Spiru Haret, în februarie 1905 şcoala este desfiinţată prin ordinul noului ministru,
G. Vlădescu, din guvernul conservator numit la 4 ianuarie 1905, prezidat de Gh.-
Grigore Cantacuzino, iar elevii sunt transferaţi şcolilor normale din Bârlad, Iaşi,
Craiova şi Bucureşti. Redeschiderea cursurilor în localul de pe strada Brăilei are
loc la 20 octombrie 1907, sub direcţia prof. N. Longinescu, în prezenţa ministrului
Spiru Haret. Şcoala va fi evacuată în 1916 din cauza Primului Război Mondial şi
transformată în spital şi ocupată de ruşi. Cursurile se reiau în localul propriu abia
în 1918, de când încep şi reparaţiile de după război. Prin Hotărârea Comitetului
Şcolar din februarie 1928, se construieşte portalul principal al şcolii şi se aşază
pe cheia de boltă bustul lui Costache Negri. Peste aproape 10 ani, în 1937, la a
60-a aniversare a şcolii, se va dezveli şi bustul profesorului Nicolae Longinescu.
Cutremurul din 1940 produce mari stricăciuni clădirii, ca după reparaţii, în 1942
să aibă loc militarizarea şi mobilizarea profesorilor titulari. În 1944, la 1 aprilie,
şcoala este închisă, evacuându-se avutul şi personalul. Clădirea va fi ocupată de
Armata a 3-a Română, fiind deteriorată grav în urma bombardamentelor. În 1945,
localul şcolii este ocupat de armata germană în retragere şi ulterior va fi bombardat
şi incendiat.
Reuşind să treacă peste ceea ce veacurile i-au dat de trecut, fiind şi ea sub
vremi ca toate ale lumii, şcoala a reuşit să renască de fiecare dată prin strădania unor
oameni inimoşi. Prin proiectul haretian s-a luminat societatea: „Am voit să fac din
învăţători o forţă naţională care s-o îndrept contra mizeriei şi întunericului de la
sate.” (Spiru Haret, în Op. cit, p. 241). Numită de prof. dr. Gheorghe Felea Sorbona
dunăreană, şcoala noastră „generoasă şi semeaţă din colina Ţiglinei se multiplică în
mii de Sorbone interioare care, în plan cultural, năzuiesc spre strălucirea aurului, în
131
plan ştiinţific tind către tăria diamantelor, iar în plan uman iradiază căldură şi lumină
solară”. (Anuar 125, Galaţi 2002, p. 10).
Alături mereu de acest periplu cărturăresc, biblioteca a făcut parte din viaţa
şcolii, având mărturii de suflet în acest sens.
Cum ispitim
Spaţiul bibliotecii – loc de culturalizare şi educaţie sau loc unde lectura
devine o activitate socio-culturală
Trăiesc într-o şcoală de basm, într-o şcoală poveste, într-o şcoală a şcolilor.
Trezeşte respect, fascinează, trezeşte imaginaţia, inspiră, provoacă. Biblioteca, ea
însăşi un spaţiu privilegiat, este un moment de răgaz în marea trecere de la copilărie
la maturitate. Şi de aici pleacă totul, de la acest spaţiu care trebuie să inspire, să creeze,
să cheme, să atragă, să te reţină, să-ţi fie dor şi să nu-l mai poţi uita. Am adoptat
pentru acest loc al cărţii denumirea de „colivia lui Prévert”, pentru că minunatul poem
îmi evocă demersul laborios, dedicat, delicat, răbdător, creativ al bibliotecarului,
„pictor de păsări cântătoare”. Lucruri frumoase, cărţi, linişte, muzică în surdină,
„ceva frumos, ceva util, ceva drăguţ pentru pasăre”. Altfel spus, un rol important în
formarea şi dezvoltatea interesului pentru lectură îl are biblioteca în ansablul ei. Felul
cum arată, cât de mult vine în întâmpinarea nevoilor tale, dacă îţi place să ajungi
acolo, să stai acolo, să mergi măcar să saluţi, chiar dacă nu ai nevoie. Să vezi „ce
s-a mai adus”. Biblioteca este o oază privită cu suspiciune în turbulenţa pauzelor, cu
timiditate (dacă nu am voie, e aşa de frumos...), sau cu îndrăzneala (am venit să văd
ce mai e nou). Ea trebuie să-şi adopte copiii, să-i facă aparţinători ai spaţiului: elevii
fac donaţii de carte, tablouri, lucrări realizate special pentru expoziţii permanete sau
tematice. Spaţiul care s-a format aminteşte de bibliotecile Antichităţii, când spaţiile
erau destinate nu numai informaţiilor scrise, papirusurilor, ci şi operelor de artă, de
orice fel ar fi fost ele. Aşadar, este răgazul şi „merindea” despre care vorbea Ioan
Groşan în „100 de ani de zile la Porţile Orientului”. Să simţi nevoia să te aşezi, să te
reculegi, să priveşti, să cauţi în rafturi, să iei o carte şi să citeşti. Spaţiul bibliotecii
trebuie să se răsfrângă şi dincolo de uşa. Ea trebuie să se „anunţe” prin aviziere,
informări, regulamente (care să familiarizeze cu rigorile funcţionării unei biblioteci),
cu imagini, fotografii ale activităţilor desfăşurate, şi din nou, lucruri frumoase care să
inspire, să cheme, să seducă.
Cartea şi informaţia pe care elevul o primeşte ca mod de lectură
La începutul materialului am făcut referire la grila de lectură, la tipurile de
lectori şi tipul de lectură. De asemenea, ne-am raportat şi la programele şcolare şi la
competentele pe care urmărim să le formăm tinerilor. Informaţia, pe care elevul o
primeşte despre carte şi despre tipul de lectură în timp ce i se completează fişa, ţine
de cât de avizat este bibliotecarul şi cât de multă nevoie are elevul. Cartea poate să
sperie: că e mare, că e lungă, că subiectul nu mai este de actualitate („că are subiect
132
ţărănesc”), că nu e cool. Aş numi metoda „dezamorsarea bombei”. Depinde despre

ce carte este vorba. Dacă vorbim de o carte din programa şcolară trebuie explicată
grila de lectură sub care trebuie parcursă cartea. Ştiu, îmi veţi spune că e treaba
profesorului de limba română, dar nu strică dacă mai primeşte informaţia încă o
dată. Dacă vorbim despre opere fundamentale ale literaturii, despre autori canonici,
despre cărţi ce intră în bibliografia obligatorie, elevul trebuie să recurgă la lectura
asociativă, receptivă, sau de cercetare. În acest tip de lectură se pierde din savoarea
textului şi nu aduce satisfacţii sufleteşti, dar pot fi parcurse opere literare care nu mai
trezesc interes pentru elev. Dacă elevul înţelege că romanul, nuvela etc. este firesc să
nu-i placă, pentru că a fost scrisă din perspectiva unui alt timp, a unor alte realităţi
sociale, economice ş.a., dacă înţelege să-şi fixeze textul în grila de lectură care i se cere,
atunci a fost depăşit blocajul. Pentru cei care caută lectură de plăcere sau cărţi anume,
pentru hedoniştii în ale lecturii, lucrurile stau altfel. Trebuie ca elevul să găsescă în
bibliotecar un partener egal pentru dialog intercultural, să împărtăşească bucuriile
lecturii, revelaţiile avute. Există şi lectori neconvinşi, cei cărora nu le-a plăcut cartea,
care nu i-au acordat nicio şansă, sau nu au ales cartea potrivită. Si atunci, cum spune
Prévert, „pasărea nu cântă”! Dar nu trebuie să disperăm. Trebuie doar să aşteptăm.
Există şi lectori care înfloresc mai târziu, care descoperă plăcerea lecturii după ce au
terminat şcoala, pentru că atunci a sosit timpul.
Chemarea „specialiştilor” – interpretări ale textelor literare din punct de

vedere interdisciplinar
Voi da exemplu câteva activităţi de acest fel care s-au desfăşurat la Colegiul
Naţional „Costache Negri”:
1. Eminescu - Absolutul, perspective interpretative ale Luceafărului, artă
poetică eminesciană, în mitic, filozofic, religios, literar, ştiinţific, o activitate
interdisciplinară şi interactivă, plecând de la volumul „Eminescu sau despre Absolut”
al Rosei Del Conte: Divinitatea în poezia eminesciană (invitat, preot sau profesor
de religie), Luceafărul – coordonatele mitului eminescian, (profesor de literatură),
Dimensiuni filozofice ale poemului (profesor de filozofie), În căutarea sinelui – teoria
individualistă, (profesor de literatură) Luceafărul şi teoria relativităţii (profesor de
fizică), Aspecte ale receptării (profesor de literatură), profesor de muzică şi Ansamblul
Coral care a susţinut piese pe versuri eminesciene.
2. Calendarul lunii noiembrie – Mihail Sadoveanu şi Liviu Rebreanu –
canonici. S-a urmărit o relativizare a interpretării operei celor doi titani: Expresii ale
monumentalului la Sadoveanu şi Hanul – motiv literar, Personajele feminine – un tipar
epic: Cele două Ancuţe şi Dragostea neîmplinită în „Balaurul” şi „Fântâna dintre plopi”,
Sadoveanu – omul şi creatorul în interviuri, rememorări, evocări, Sadoveanu în imagini
– film pps., Geneza romanului „Pădurea spânzuraţilor” în scrisori, Apostol Bologa
pe grila psihologului (personajul discutat de olimpicii la psihologie, pe marginea
133
manualului de psihologie), Aspecte monografiece în opera „Ion” a lui Liviu Rebreanu,

Soarta intelectualului, Cum scrie Liviu Rebreanu, Manifestări ale violenţei în romanul
„Ion”, Romane mai puţin cunoscute ale lui Liviu Rebreanu, Liviu Rebreanu în evocarea
fiicei sale, Puia Florica Rebreanu – „Zilele care au plecat” (film pps), Urmaşii lui
Rebreanu – prezentare film, Sadoveanu –ipostaze (film), Rebreanu şi rigorile textului
diaristic: Jurnalul lui Rebreanu şi legile unei astfel de scriituri, Liviu Rebreanu şi cazna
scrisului, Liviu Rebreanu sau un mod de a fi scriitor, Jurnalul lui Liviu Rebreanu – un
roman al romanelor, Dezbatere: De ce a plecat Lizuca de acasă? (dezbatere psiho-
pedagogică susţinută de elevi ai profilului pedagogic). Nu a lipsit momentul muzical
şi imortalizarea activităţii prin fotografii realizate de una dintre eleve.
3. Medalion Eugen Lovinescu – principalele dimensiuni ale personalităţii
lovinesciene. Din program: Omul Lovinescu (memorii, mărturii), Omul veacurilor
(sincronismul), Omul Cenaclului (activităţi de la Sburătorul), Omul criticii literare
(studiul: Romanul obiectiv „Ion”), Omul ficţiunii (Mite şi Bălăuca). Viaţa şi opera lui
Eugen Lovinescu, Eugen Lovinescu şi Camil Petrescu, „Bucureştiul de altădată” şi spiritul
veacului său! (www.romlit.ro), Despre modernismul domnului Lovinescu cu Doina
Ruşti (www.romlit.ro). De asemenea, dramatizarea Te salut, domnule Eminescu!, după
un scenariu realizat de prof. Melu State având ca suport textul lovinescian. Moment
muzical Pe nopţi tăcute, în interpretarea Andei Călugăreanu, versurile aparţinându-i
sărbătoritului (sursa www.youtube.com). Moment imortalizat prin fotografii şi film.
În realizarea activităţii s-au folosit atât resursele fizice ale bibliotecii (volume de
carte), dar şi resurse web, respectiv s-a consultat arhiva on-line a revistei România
literară, www.romlit.ro.
Să faci „zgomot”
Este modalitatea prin care lectura devine act artistic, o modalitate de dezvoltare
a vreativităţii.
1. CUPLURI CELEBRE S-au propus spre lectură texte care să prezinte tema
iubirii – prelungire a unităţii de învăţare „Literatura şi celelalte arte”. S-a prezentat
elevilor Legenda DRAGOSTEI, unde se arată că aceasta fiind oarbă, este condusă de
NEBUNIE. După ce au analizat definiţii ale iubirii date de: Mihai Eminescu, Dante
Aligheri, Camil Petrescu, W. Shakespeare elevii au făcut cunoştiinţă cu povestea unor
cupluri celebre: Tristan şi Isolda, Paris şi Elena, Orfeu şi Euridice, Hades şi Persefona,
Eros şi Psyche, Romeo şi Julieta, Isis şi Osiris, Ulise şi Penelopa, Allan şi Maitreyi, Ela
şi Ştefan Gheorghidiu, Jim şi Vera. S-au citit declaraţii de dragoste literare (Nichita
Stănescu, I.L. Caragiale), precum şi formulele de adresare/încheiere din „Dulcea
mea Doamnă, Eminul meu iubit” – corespondenţa Mihai Eminescu-Veronica
Micle). S-au prezentat miturile iubirii (Androginul, Zburătorul). S-a propus ca prin
exploatarea şi sublimarea informaţiei în urma lecturii, să se treacă la un exerciţiu
de imaginaţie – transformarea în secvenţe scenice, abordându-se toate registrele
134
şi stiluri de interpretare – de la ludic la grav. Rezultatul a depăşit toate aşteptările!

Elevii s-au implicat creativ în acest eveniment care a devenit un alt fel de a învăţa. Au
dovedit multă imaginaţie, putere de sinteză şi dorinţă de exprimare în plan artistic.
Activitatea a fost un succes pe care ne dorim să-l reluăm.
2. Şezătoarea, activitate spectacol ce şi-a propus să reînvie tradiţiile din preajma
sărbătorilor de iarnă. S-au implicat elevi de toate vârstele, profesori, personal din
sectorul administrativ al şcolii, părinţi, bunici, asociaţii şi fundaţii, invitaţi din alte
şcoli. Activitatea a avut ca scop şi strângerea de fonduri pentru bibliotecă. Descrierea
succintă a activităţii: La realizarea acestui program artistic, numit „Şezătoare” au fost
antrenate, după cum se vede, mai multe categorii profesionale şi asociaţii partenere.
Spectacolul în sine a fost precedat de ateliere de lucru: confecţionare de felicitări,
decoraţiuni pentru pomul de Crăciun, desene, icoane pictate – pentru vânzare,
atelier bijuterii hand made – expoziţie cu vânzare; pregătirea de produse alimentare
în bucătăria şcolii – spre vânzare. Tombolă – au fost pregătite obiecte pentru tombolă.
Elevii participanţi au fost antrenaţi în vânzarea produselor în standuri special
amenajate. Cei implicaţi au fost îmbrăcaţi în costume populare pentru a crea atmosfera
necesară. Spectacolul propriu-zis a debutat prin reamintirea obiectivelor asociaţiei
bibliotecii şi scopul acţiunii în curs de desfăşurare. În pas de dans popular, îmbrăcaţi în
costume naţionale, au intrat pe scenă elevii clasei a IV-a A, însoţiţi de dna învăţătoare,
prezentându-şi spectacolul: dansuri, colinde, urături şi obiceiuri de Crăciun şi Anul
Nou. Alte momente: „Scrisoare către Făt-Frumos” de Tudor Chirilă, „Doamne, dacă-
mi eşti prieten” de Spiridon Popescu, balada „România”, s-au interpretat melodii
populare, s-au rostit monologuri. Numerele câştigătoare ale tombolei au fost extrase
la finalul activităţii. Activitatea şi-a atins scopul, au fost antrenate mai multe clase ale
şcolii noastre, s-a lucrat în echipă – profesori şi elevi împreună – elevii au învăţat să se
exprime în plan artistic, atât pe scenă, cât şi prin creaţiile plastice realizate. Totodată
şi-au exersat spiritul antreprenorial, şi-au antrenat mintea şi sufletul pentru realizarea
unui obiectiv comun. Elevii au fost încântaţi de rezultatul muncii lor, au mărturisit că
au avut multe de învăţat din această activitate şi au reuşit să se cunoască mai bine, atât
pe ei înşişi, cât şi între ei, au învăţat să-şi pună în valoare calităţile.
3. Activitatea SEMNAL înfiinţarea unei asociaţii a bibliotecii care să aibă

personalitate juridică non profit şi non guvernamentală, care să-i conţină pe
iubitorii de carte şi care să poată gestiona, în litera legii, diferitele sponsorizări
Asociaţiei PRO LIBRIS SEMPER a bibliotecii CNCN. Activitatea s-a desfăşurat
sub formă de spectacol. Au fost intercalate momente muzicale, recitări, dansuri,
monologuri, fragmente din piese de teatru. Elevii au contribuit şi cu lucrări realizate
la orele de educaţie plastică. Tot acum s-a lansat şi blogul http://bibliotecacncn.
wordpress.com. S-au prezentat personaje din basme, în limba română şi în limba
engleză, de către elevii mici. Elevii de liceu şi-au exersat competenţele lingvistice,
135
engleză şi franceză, vorbindu-ne despre simboluri ale civilizaţiilor francofone şi

anglo-saxone. Activitatea a avut ca scop lansarea proiectului amintit şi anunţarea
de strângere de fonduri pentru a se putea realiza acest proiect.
Biblioteca iese în spaţiul public: seminarii interactive Comunicarea în

spaţiul public
I. Comunicarea în spaţiul public – seminar interactiv , invitat– realizator de
emisiuni radio (Ora de cultură la Radio Pro FM – Lider FM, membru în redacţia
revistei culturale Axis libri şi organizator de evenimente culturale). Propunători:
Asociaţia Pro libris semper a bibliotecii CNCN, prin membrii săi fondatori.
Participanţi: profesori şi elevi. Scopul: activitatea îşi propune să aducă în spaţiul şcolii
profesionişti din mass-media care să interacţioneze cu tinerii şi problemele lor, să-i
înveţe cum să comunice şi să se comunice în spaţiul public. Descrierea succintă a
activităţii: Pentru realizarea acestei activităţi, model de educaţie non-formală, s-a ales
un spaţiu informal, sala de festivităţi a colegiului, care încă nu are mobilier, iar elevii
au stat pe treptele amfiteatrului. Activitatea s-a desfăşurat într-un climat dinamic,
efervescent, dna jurnalist reuşind să se impună, să capteze atenţia sălii printr-o
strategie inedită: întrebări bliţ sau bombardament de întrebări. Această metodă a dus
la crearea spaţiului de dialog, de comunicare. S-au propus şi au fost abordate teme
dintre cele mai diverse: pasiuni, religie, rasism, profesii, politică, societate, agresiunea
în spaţiul public, tabloidele şi presa de scandal, responsabilitatea pe care trebuie să
ţi-o asumi când ieşi în spaţiul public cu o ştire şi nu ai verificat-o din cel puţin trei
surse credibile. Au fost luate în discuţie incidente majore cauzate de comunicarea
deficitară din societatea românească şi din lume sau lipsa de respect pentru valorile
altuia. Elevii au fost incitaţi să răspundă la întrebări, să-şi pună întrebări, să pună
întrebări. Au înţeles că pot fi o voce în societatea în care trăiesc, au înţeles că pot, prin
nuanţarea unui discurs să comunice mai bine decât prin acuzaţii. Activitatea a fost
populatizată în cotidianul Viaţa liberă, a deschis drumul pentru altele de acest gen şi
s-a dovedit atins scopul. Vor fi valorificate materialele scrise de elevi.
II. Comunicarea în spaţiul public – Ziua Internaţională a Dansului – The

Symphony of Dance. Propunător: Asociaţia Pro libris semper a biblioecii CNCN
prin membrii săi fondatori. Participanţi: părinţi, profesori şi elevi ai şcolii: Ansamblul
de dans folcloric „Cununiţa Satului”, Fantastic Junior, trupa The Best, trupa III
Queens, trupa Fantastic 4 şi alţi elevi care dansează în diferite centre şi cluburi
de profil. Invitaţi: elevi, profesori, părinţi. Scopul: activitatea a propus o altfel de
comunicare în spaţiul public, şi anume cea reprezentată de exprimarea artistică –
prin dans.
Activitatea a fost mediatizată sub forma unui articol apărut în cotidianul Viaţa
liberă, scris de unul dintre elevi. Pentru că a reuşit să cuprindă aproape toţi elevii care
136
desfăşoară activitate de acest gen, în particular, pentru că a reuşit să aducă atâţia elevi
pe scenă şi atâţia părinţi în public, pentru că s-au transmis felicitări organizatorilor
din partea acestora, ne propunem să sprijinim şi mai mult iniţiativa evevilor în a
organiza evenimente culturale în care să se exprime şi să se implice.
III. Comunicarea în spaţiul public – Expoziţie DE grafică

publicitară, specializarea ARTIST BOOK. Participanţi: profesori şi elevi
ai şcolii. Scopul: activitatea îşi propune să promoveze lectura şi spaţiul cultural pe
care-l oferă biblioteca, nevoia de carte şi importanţa ei. Expoziţia a fost precedată
de activităţile de confecţionare a exponatelor, sub îndumarea profesorului de arte
plastice, fiind inaugurată în prima zi din săptămâna „Şcoala altfel”: „Să ştii mai multe,
să fii mai bun!”, putând fi vizitată toată luna aprilie. Exponatele au reprezentat cărţi
confecţionate de elevi, păstrând atributele unei cărţi, personalizate prin creativitatea
elevului. De asemenea, au fost confecţionate diverse obiecte prin tehnica quilling şi
expuse.
Pentru o lună de zile sala de lectură a bibliotecii a devenit un loc în care a
putut fi promovată cartea printr-o altfel de metodă, inedită. Propunem ca acest
tip de promovare a cărţii şi lecturii, iter- şi trans-disciplinar, aduce mari beneficii
în exprimarea elevilor, prin orice tip de talent. Este o bună metodă de stimulare a
creativităţii elevilor.
IV. MINUTĂ, Încheiată astăzi, 23 aprilie 2015, la Colegiul Naţional “C. Negri”.
Tema activităţii: Comunicarea în spaţiul public – SEMINAR INTERACTIV
ŞI ATELIER DE CREAŢIE JURNALISTICĂ
Invitat special: Roxana Artene Penciu, jurnalist la cotidianul Viaţa Liberă,
Galaţi
Propunători: Asociaţia Pro libris semper
Participanţi: profesori şi elevi ai şcolii
Scopul: activitatea îşi propune să aducă în spaţiul şcolii specialişti din presa
scrisă care să-i familiarizeze cu scriitura jurnalistică, şi cu statutul de jurnalist în
slujba cetăţii.
Descrierea succintă a activităţii:
S-a stabilit de la început o atmosferă caldă, de familie, dna Penciu evocând anii
de liceu petrecuţi în această instituţie de învăţământ. S-au pus întrebări, s-au formulat
răspunsuri, s-au oferit sfaturi, modele: jurnalul – oferă o istorie a Galaţiului; este o
radiografie a vieţii la un moment dat. Să fii jurnalist presupune: să faci „voluntariat”; eşti
în slujba comunităţii; îi informezi pe oameni, îi ajuţi, le arăţi ce se întâmplă în lume; eşti
formator al spiritului civic, mereu în centrul atenţiei; să fii onest; să faci cât mai puţine
compromisuri; informaţia te poate afecta sufleteşte. Până unde mergem cu adevărul?
137
Cui ajută?; De multe ori trebuie să renunţi la un subiect pentru că ai putea să faci mai
mult rău, decât bine, aducându-l în centrul atenţiei; trebuie să-ţi protejezi sursa; cuvântul
este o armă cu două tăişuri, completă, complexă; trebuie să fim moderaţi, obiectivi. Ar
trebui să fie legi care să protejeze jurnaliştii. Posibile subiecte de presă: în spatele fiecărui
articol stă o poveste; o fotografie bună face cât o mie de cuvinte; amintim evenimente
care vor avea loc sub forma unor ştiri scurte; atitudine şi ajutor societăţii; viaţa de elev,
în cartier; portret de profesor; interviuri; ce se întâmplă în învăţământ; cum suntem
afectaţi de diferitele probleme sociale. Întrebările la care trebuie să răspundă un articol:
cine?, ce?, unde?, cum?, de ce?, când?
Propuneri/sugestii:
Activitatea a fost una mult aşteptată, elevii clarificându-şi multe lucruri din
ceea ce înseamnă activitatea jurnalistică. Ne propunem să reluăm acest tip de întâlniri
şi cu alţi reprezentaţi din mass-media.
V. MINUTĂ, încheiată astăzi, 24 aprilie 2015, la Colegiul Naţional „C. Negri”.

Tema activităţii: Comunicarea în spaţiul public – Seminar interactiv –
Pledoarie pentru teatru
Invitat special: prof. univ. dr. Mihaela Dumitriu coordonator specializare
Teatru la Facultatea de Arte, Departamentul de Teatru, Muzică şi Arte Plastice din
cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi
Propunători: prof. E. Alexandrescu şi Asociaţia Pro libris semper a bibliotecii
CNCN prin membrii săi fondatori
Participanţi: profesori şi elevi ai şcolii
Scopul: activitatea îşi propune să aducă în spaţiul şcolii profesionişti din
spaţiul cultural şi educaţional al oraşului nostru, oameni care să promoveze cultura,
expert în comunicarea de tip artistic.
Descrierea succintă a activităţii:
În debutul activităţii s-au trasat câteva linii de discuţie, pornind de la ideea că
arta, respectiv arta dramatică, reprezintă o modalitate de comunicare, actul artistic
depăşind sfera creaţiei şi având nevoie a se comunica. Doamna prof. univ. dr. Mihaela
Dumitriu a făcut o incursiune în cultura universală, încercând o abordare holistică a
actului artistic, manifestat prin muzică, teatru, opere de artă de orice fel. Plecând de la
religii, miturile omenirii, mental colectiv, până la interpretări ale nivelului de evoluţie
spirituală a omenirii la un moment dat, prin evaluarea artisticului manifestat, doamna
profesor a propus teme de reflecţie. Apoi, a demonstrat că specializarea discursului,
pentru a avea succes în orice domeniu de activitate, ţine, în oarecare măsură, inclusiv
de apelarea la construcţie scenică, limbaj nonverbal, ţinută, elemente lingvistice
suprasegmentale.
Nu în ultimul rând, a prezentat Facultatea de Arte, Departamentul de Teatru,
Muzică şi Arte Plastice, specializările pe care le propune, în ce constă admiterea la
138
studiile de Licenţă şi cele de Masterat, bibliografii, probe, pregătire pentru probele

practice, criteriile de admitere pe specializări, teatru chinezesc etc.
Doamna profesor a adus în dar elevilor noştri două DVD cu înregistrări a două
piese de teatru ale lui I.L. Caragiale: O noapte furtunoasă şi Conu Leonida faţă cu
reacţiunea, în ultima dintre ele, alături de Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, o fostă
absolventă a facultăţii gălăţene, Oana Dicu.
Propuneri/sugestii: Activitatea a lăsat loc pentru colaborări viitoare, pentru
promovarea valorilor culturale în şcoli şi iniţierea elevilor în arta teatrală.
Alte activităţi în curs de desfăşurare:

Proiectul de la Gutenberg la Google – Pasiunea Mea, Lectura
• Titlul proiectului: De la Gutenberg la Google - pasiunea mea, lectura

• Domeniul: cultural
• Perioada: mai 2015 – mai 2016
• Institutia coordonatoare: Colegiul Tehnic „Paul Dimo”, Galaţi
• Instituţii partenere: Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”, Galaţi,
Colegiul Naţional „Costaghe Negri”, Galaţi, Biblioteca Judeţeana „V.A. Urechia”,
Filiala nr. 1 „C. Negri” şi Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”, Galaţi
• Echipa de implementare a proiectului: prof. Radu Cătălina Geanina,
prof. Alexandru Tanţa, prof. Alexandrescu Elvira, bibliotecar la Colegiul Naţional
„Costache Negri”, bibliotecar Cecilia Manolescu, bibliotecar Cătălina Şoltuz,
• Grup ţintă/ beneficiari: elevi, profesori
• Argument: „Am fost crescut de o bibliotecă.” (A. Gâde) Se doreşte, ca
prin aceste activităţi, conceptul de lectură să nu mai fie „o cenuşăreasă” pentru
elevi, o competenţă dobândită doar în cadrul instituţionalizat, doar o activitate
şcolară obligatorie, ci să devină o obişnuinţă, să fie făcută din plăcere. În societatea
contemporană, progresul tehnologic i-a îndepărtat pe elevi de carte, de textul literar,
care reprezintă un adevărat studiu de sociologie şi psihologie, literatura întorcându-se
în viaţă. Însă, activităţile propuse vor demonstra că mijloacele web se pot transforma
în parteneri ai dezvoltării competenţelor elevului cititor, că sub o atentă şi corectă
orientare a elevilor, pot deveni suporturi reale pentru instruirea educaţională,
contribuind la dezvoltarea socio-afectivă a elevului, la stimularea cunoaşterii şi
autocunoaşterii.
• Scop: dezvoltarea capacităţii de a culege, prelucra, interpreta, transmite
informaţia sub toate formele ei de existenţă (text, imagine, sunet); conştientizarea
importanţei lecturii în dezvoltarea personalităţii; stimularea interesului elevilor
pentru actul lecturii; valorizarea competenţelor de documentare, de argumentare şi
reflecţie personală ale elevilor; optimizarea comunicării orale şi scrise prin utilizarea
noilor tehnologii informaţionale.
139
• Proiectul se realizează în baza protocolului de colaborare dintre instituţiile

implicate în perioada mai 2015 – mai 2016
Vă invităm cu drag să participaţi la acest proiect care se va continua şi anul
viitor. Proiectul a fost popularizat în Şcoala gălăţeanu.
Concursul Humanitas în licee – un concurs de cultură generală
Regulamentul concursului
Organizatori: Concursul este organizat de Grupul Humanitas împreună cu
liceele înscrise în competiţie. Din partea editurii, concursul este coordonat de un
reprezentant, iar din partea liceelor înscrise, de profesorii coordonatori
Componenţa echipelor: Echipele înscrise în concurs sunt formate din câte
trei elevi. Echipele îşi pot schimba componenţa pe durata concursului, dar acest lucru
a trebui anunţat cel mai târziu la o săptămână după încheierea etapei precedente.
DESFĂŞURAREA CONCURSULUI
1. Locul desfăşurării competiţiei: Concursul va fi cu public şi se va
desfăşura în săli cu peste 100 de locuri ale liceelor participante. Fiecare liceu va
găzdui câte două etape de concurs. Pentru primele patru etape, rolul de gazdă
va reveni alternativ celor două licee. Finala, cea de-a cincea etapă, va avea loc la
Bucureşti.
2. Publicul: Echipele pot fi însoţite de susţinători (colegi, părinţi, prieteni)
veniţi la invitaţia concurenţilor şi a profesorilor coordonatori.
3. Etapele concursului: Concursul Humanitas între licee are cinci etape. Toate
liceele vor participa la primele patru etape. La cea de-a cincea etapă, finala, vor
participa doar două licee, cele care au acumulat cel mai mare număr de puncte pe
durata primelor patru etape.
4. Bibliografie: Cărţile Humanitas necesare pregătirii fiecărei etape vor fi
oferite fiecărei echipe la finalul fiecărei etape de concurs.
5. Întrebări şi jurizare: Vor fi puse câte 12 întrebări din fiecare temă fiecărei
echipe în parte, pe rând. Întrebările vor fi adresate tuturor membrilor echipei, aceştia
se vor putea consulta înainte de a răspunde. Pentru a răspunde, elevii au un timp de
gândire de 15 secunde. Moderatorul primeşte de la editură întrebările şi răspunsurile
într-un plic sigilat, care va fi deschis în faţa concurenţilor, a profesorilor coordonatori
şi a publicului. Fiecare dintre cele 12 întrebări are un punctaj maxim de 2 puncte,
care se primeşte dacă concurenţii dau răspunsul corect după citirea primei jumătăţi a
întrebării. Dacă răspunsul corect este dat după lectura întregii întrebări, concurenţii
primesc un punct. La finalul fiecărei etape se face un clasament bazat pe punctajul
obţinut de fiecare echipă. La finalul fiecărei etape, punctajele tuturor liceelor vor fi
publicate pe site-ul concursului, http://humanitasconcurs.wordpress.com. Primele
două echipe, cele care vor acumula cel mai mare număr de puncte după primele
patru etape, ajung în finală.
140
ALTE PRECIZĂRI: Concursul poate fi întrerupt doar în caz de forţă majoră

sau printr-o decizie a organizatorilor. Participarea la acest concurs certifică acceptarea
şi conformarea la prezentul regulament a tuturor participanţilor (concurenţi, public,
moderatori, organizatori).
Regulamentul este obligatoriu pentru toţi participanţii la concurs. Organizatorii
au dreptul de a modifica sau schimba regulamentul, cu anunţarea în prealabil a
participanţilor.
Alte tipuri de activităţi:
Excursia literară: Bucureştiul în hrisoave şi în cărţi

Valorificând volume de carte propuse spre lectură şi existente în colecţiile
bibliotecii, s-a realizat un plan de excursie cu obiective de vizitat: Strada Mîntuleasa
(atât cât a mai rămas din ea), Biserica Mîntuleasa, strada Antim, Biserica Antim
(Mânăstirea Antim – Biblioteca mănăstirii unde se ţineau întâlnirile grupului de la
Rugul Aprins), Centrul Vechi, Hanul lui Manuc, Librăria Cărtureşti, Calea Victoriei,
Arcul de Triumf, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul de Artă Veche Apuseană
„Dumitru Furnică-Minovici”. S-a invocat povestea pe care o spune fiecare loc, cum
locurile devin parte din istorie şi cum se construiesc legendele. S-au făcut trimiteri
livreşti şi s-au propus teme de discuţie în timpul călătoriei, s-au prezentat cărţile şi s-a
încercat să incite spre lectura prin valorificarea toponimelor.
Anexă a excursiei literare
Bibliografie
Din colecţiile bibliotecii CNCN
CĂLINESCU, George
Enigma Otiliei, Hera, Bucureşti, 2003 (strada Antim)
CARAGIALE, Mateiu I.
Craii de Curtea-Veche, Editura 100+1 Gramar, Bucureşti, 1997
DJUVARA, Neagu
Între Orient şi Occident: Ţările Române la începutul epocii moderne: (1800
– 1848), trad. Maria Carpov, Humanitas, Bucureşti, 2009 (Muzeul Satului “Dimitrie
Gusti”)
ELIADE, Mircea
La ţigănci; Pe strada Mîntuleasa, Humanitas, Bucureşti, 2004
141
IVIREANU, Antim
1. Ivireanu, Antim, Didahii, Minerva, Bucureşti, 1983;
 colecţia Arcade;
 postfaţă şi bibliografie de Florin Faifer ;
 coperta I: fragment dintr-un manuscris apocrif;
 coperta IV: portret al autorului (reprodus după George Călinescu: Istoria
literaturii române de la origini până în prezent, ediţia princeps;
 258 p.
2. Albala. Radu, Antim Ivireanu, Editura Tineretului, Bucureşti, 1962;
 colecţia Oameni de seamă;
 coperta de Florica Vasilescu: Mitropolitul Antim Ivireanu – pictură murală
la Mânăstirea Govora;
 207 p.
3. CARTOJAN, NICOLAE, Istoria literaturii române vechi, Minerva,
Bucureşti, 1980;
 postfaţă şi bibliografii finale de Dan Simionescu;
 prefaţă de Dan Zamfirescu;
 coperta: Dumitru Verdeş;
 607 p.
 Capitolul: Literatura religioasă – Mitropolitul Antim Ivireanu: Biografia;
Activitatea lui Antim; Traducerea cărţilor de ritual; Didahiile; Bibliografie, p. 400
– 414
4. DICŢIONARUL LITERATURII ROMÂNE DE LA ORIGINI PÂNĂ LA
1900, Academia Republicii Socialiste România, Institutul de Lingvistică, Istorie
Literară şi Folclor al Universităţii „Al. Ioan Cuza” Iaşi, Editura Academiei Republicii
Socialiste România, Bucureşti, 1979;
 p. 42-44 Florin Faifer.
5. CĂLINESCU, GEORGE, Istoria literaturii române de la origini până în
prezent, ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită, ediţia şi prefaţa Al. Piru, Minerva, Bucureşti,
1988;
 p. 11-14
6. MANOLESCU, NICOLAE, Istoria critică a literaturii române – 5 secole de
literatură, Paralela 45, Piteşti, 2008;
 colecţia Sinteze
 p. 48-52
7. ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE, Istoria literaturii
române, vol I, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1964;
 Literatura religioasă în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Antim
Ivireanul, p. 530-546.
142
8. CĂCIUN, GHEORGHE coord., Istoria literaturii române pentru elevi şi

profesori, Cartier, Bucureşti, 2004;
 Literatura religioasă a secolului a XVII-lea, Antim Ivireanul – Ovidiu
Moceanu, p. 80.
PÂRVULESCU, Ioana
În intimitatea secolului 19, Humanitas, Bucureşti, 2007;
Întoarcere în Bucureştiul interbelic, Humanitas, Bucureşti, 2007;
Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale, Humanitas, Bucureşti, 2011
În Ţara Miticilor: De şapte ori Caragiale, Humanitas, Bucureşti, 2007
PETRESCU, Cezar
Calea Victoriei, Litera Internațional, Bucureşti, 2009
SADOVEANU, Ion Marin

Sfârşit de veac în Bucureşti, Editura Eminescu, Bucureşti, 1987
Închei, fără a epuiza materialul de lucru, având credinţa că fiecare bibliotecar

sfinţeşte locul şi aduce fărâmă de lumină în şcoala sa.
Reamintesc faptul că biblioteca este un serviciu public gratuit unde activitatea
principală este de tip intelectual şi are ca scop ... a-l învăţă pe elev să-şi recupereze
conştiinţa propriilor sale aripi (parafrază după Nicola Tesla).
143
144
Anul omagial al satului Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019
Anul Satului Românesc

Să fim datori unul față de altul doar cu iubire!
Convorbire cu doamna Elena Solunca, ziarist,
redactor principal la revista „Academica”
Maria stanciu, ziarist

Galați, Str. Armata Poporului, nr. 16, Cod 800078
Tel.: 0751977157; e-mail: mteophana333@gmail.com
Gălățeacă prin naștere, Elena Solunca a venit pe lume în 25 ianuarie 1942,

în familia Mariei (Micu, de domnișoară) și al lui Grigorie Solunca (născut în
comuna Stoicani, județul Galați). Școala primară, gimnazială și liceul le-a urmat
la Liceul nr. 2 din Galați, absolvit în 1959. Șansa de a urma cursurile unei facultăți
a venit însă peste ani, abia în 1966, deoarece, arestarea tatălui în 1958-1959 și
condamnarea sa au făcut imposibilă înscrierea, pe bază de dosar, la concursul de
admitere. În anul 1966, a fost un moment de respiro pentru urmașii celor prigoniți
(nu a mai fost concurs de dosare), fapt care i-a permis a se înscrie la examenul
de admitere, la Facultatea de Filozofie din Iași, absolvită în 1970. Din același an,
1970, a devenit redactor la revista „Contemporanul” din București, un periodic
care se leagă de numele multor intelectuali din țara noastră.
În 1989, pe fondul schimbărilor din România, alături de gânditorul Mihai
Corneliu Drăgănescu, fost președinte al Academiei Române (1990-1994), Elena
Solunca a dat viață revistei „Academica”, unde scrie și astăzi.
Distinsa noastră interlocutoare este un „truditor al cuvântului” scris și
rostit, dar și o prezență constantă, blândă și luminoasă a emisiunii „Cultură și
Credință, azi”, de la Trinitas Tv., emisiune realizată de domnul Vasile Bănescu.
Elena Solunca publică în cotidianul „Ziarul Lumina”, iar în ultimul timp și pe site-
ul „ziaristionline.ro”, unde semnează la rubrica „Gând de duminică”.
Este autoarea volumului „Cuviința tainei”, prefațat de părintele Dumitru
Stăniloae, pe care l-a scris la îndemnul Părintelui Stăniloae, „Patriarhul Teologiei
Românești”, cum îl numește Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
— Stimată doamnă Elena Solunca Moise, știm că rădăcinile Dumneavoastră
sunt strâns legate de Galați, „Orașul teilor”, cum mai este recunoscut. Vă rugăm să faceți
o scurtă incursiune în Galațiul de odinioară, oraș copleșit „(cumplit) de negustori”, dar
- mai ales - de parfumul teilor.
— Mai întâi, îngăduiți să vă mulțumesc pentru onoarea de a fi invitata
dumneavoastră, o onoare pe care sunt datoare să o împart cu toți acei care m-au
ajutat să realizez cât am reușit și, foarte probabil, destul de puțin față de ceea ce am
primit. După cuviință și mai presus de toate, aduc slavă lui Dumnezeu pentru câte
mi-a dat mie de-a lungul anilor. Mai mult, slavă și pentru că m-a ajutat să înțeleg
145
Anul Cărții în România Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019
rostul lor anume, ca să pot spune cu David: „Minunate sunt lucrurile Tale Doamne,
toate cu înțelepciune le-ai făcut”. Înțelepciune, adică mai mult decât pricepere pe
care o presupune pentru că aduce în prim plan armonia ca recuperare a unității
din diversitate, cum o definea Leibniz. Într-un fel, la o privire de suprafață, aș putea
spune că, da, eu am făcut ceea ce am făcut, ceea ce nu este nici pe departe adevărat.
Mai degrabă, aș spune că sunt slugă netrebnică pentru că, învață Sfântul Apostol
Pavel, toate le-am primit de la Dumnezeu așa încât smerenia este o primă îndatorire
a fiecăruia. O alta este, cum spune tot Apostolul neamurilor, iubirea pe care s-o avem
mereu unul față de altul. M-am născut la Galați, cum spuneți „Orașul teilor” care își
trimit mirosul cu generozitate pretutindeni, chiar și pe strada mea care era străjuită
de arțari. Iertare, dacă nu l-am simțit și gândit niciodată că era oraș de negustori.
Mă fascina Dunărea și port în suflet această fascinație pe care cred că o poartă, chiar
fără să știe, toți cei care trăiesc pe malul unui mare fluviu. Știți, vorba lui Horațiu:
Cerul deasupra îl schimbi, nu sufletul, marea trecând-o. Eram fascinată până și de
faptul că izvorăște din Pădurea Neagră și se varsă în Marea Neagră, anume să alunge
întunericul cu susurul abia simțit al valurilor care ți se așterneau la picioare, când
stăteai ca să le asculți povestea. Îmi amintesc că, la liceu fiind, într-o zi de decembrie
m-am dus singură, sunt o singuratică, pe malul „bătrânului fluviu”. Se întuneca și
m-am tăinuit cu Dunărea bucuroasă de prima zăpadă ușor viscolită și înconjurată
de liniștea orașului zgribulit. Totul părea ca un început de lume și, într-un fel era și
pentru mine, pentru că urma să merg la facultate. Tatăl meu a fost constructor naval
și ar fi dorit să fac și eu facultatea de construcții de nave. Dar Domnul nu a vrut și
tare îi sunt recunoscătoare... Acum cu remușcarea că e cam târziu. Atunci, am plâns
și m-am revoltat pentru că, din motive politice, nu am fost primită nici măcar la
concursul de admitere.
— Știm că tatăl Dumneavoastră este unul dintre
„fericiții noștri prigoniți”, din perioada comunistă. Ce
învinuiri i-au adus acuzatorii?
— Domnul mi-a dăruit și o familie frumoasă,
dar… Într-o noapte de iarnă, cred că prin anul 1958-
1959, am auzit bătăi puternice în ușa de la intrare…
Ne-am speriat, tata a deschis, erau cei de la securitate
care l-au arestat. Eu și sora mea, tremurând, ieșisem
din camera noastră, fără să înțelegem nimic. Păstrez
imaginea tatălui meu care, încătușat ne-a spus: „Tatăl
vostru nu a mințit și nu a furat”. Am înțeles că a fost
învinuit de „uneltire împotriva ordinii statului” sau așa
ceva, o acuză folosită frecvent. Dacă îngăduiți, aș vrea să
vă mai spun ceva despre felul în care lucra securitatea.
Elena Solunca Odată mama a fost chemată la sediul securității și noi
146
am crezut că trebuie să ducă un pachet, cum auzisem că se mai întâmpla nu de puține

ori. Mai târziu ni s-a spus că o făceau pentru cei care primeau să colaboreze. Mama a
făcut o bocceluță în care a pus ceea ce auzise că au făcut și alți și am plecat pe strada
Brăilei. Pe mine firește nu m-au primit și am așteptat destul de mult. Când a ieșit,
am vrut să-i dau bocceluța, dar mama a spus ferm să mergem acasă. Mai târziu am
aflat că, de fapt, au chinuit-o ca să dea mărturie că tata ar fi fost legionar (învinuire
foarte frecventă și mai totdeauna neîntemeiată), dar mama nu a făcut-o. Atunci, a
lăsat-o singură, în acel birou, „să se mai… gândească”… O supravegheau însă pe un
vizor. Mama și-a pierdut controlul și, cum nu putea spune ceva împotriva bărbatului
cu care avea copii, s-a îndreptat spre fereastră să se arunce în gol. Cred că mai sunt
oameni care știu că sediul securității din Galați era pe strada Brăilei, iar camera în
care au dus-o pe mama era la etajul trei. Cel care o supraveghea prin vizor a deschis
ușa și a apucat-o de spate cu o clipă înainte de a se arunca. Deci, paradoxal, ar trebui
să mulțumesc… securității. Apoi, tata a fost închis la Aiud, închisoare considerată de
maximă siguranță. Când s-a întors ne-a arătat o cruciuliță făcută din os (câteodată
le mai dădea o ciorbă cu os) pe care o făceau mai toți deținuții după posibilitățile lor
precare și, cusută pe sub cămașă, era ca o rugăciune neîntreruptă. Mai pot spune, fapt
petrecut și cu alți deținuți, că, întors din închisoare, tata a devenit și mai credincios și
asta ne-a unit mai mult în bucuria de a ști că, mereu și mereu, Dumnezeu e cu noi și
că avem datoria să fim cu El, ascultând lucrător voia Sa cea bună. Doamne, ce părinți
minunați am avut!...
— Dumnezeu să-i odihnească în pace, pe toți!... Cum ați depășit această dramă?
— Cum am depășit? La început, mama a vândut tot ce se putea din casă.
Cărților le-am dat foc de teamă să nu vină iar securitatea. Am ascuns în sobă, la
repezeală - fără să știu prea bine atunci valoarea lor - „Criticile”, de Titu Maiorescu.
Sunt ani de care nu vreau să-mi amintesc decât cu recunoștință pentru cei care,
înfruntând spaima de securitate, vorbeau cu mama și, uneori, ne mai dădeau prăjituri.
La facultate, firește, nu am putut merge atunci și am găsit cel mai bun refugiu - cărțile
pe care le împrumutam mai ales de la profesoara mea, Natalia Papadopol, de la care
am deprins farmecul tăinuit al iubirii de înțelepciune care, până la urmă, este iubire
de Dumnezeu. Asta m-am hotărât să merg la Facultatea de Filosofie.
— „Veșnicia s-a născut la sat!”, proclamă poetul și filozoful nostru Lucian Blaga.
Ne povesteați că bunicii materni erau din comuna Vânători de Galați, și în această
vatră a satului ați petrecut copilăria. Ce amintiri vă leagă de satul copilăriei, de locul
unde hoinăreați desculță în iarbă? Cine au fost pedagogii celor „șapte ani de acasă”?
— Și aici trebuie să mulțumesc lui Dumnezeu. În vacanțe mergeam la țară. Tata
era din Stoicani, dar murindu-i mama și crescând la Galați, nu prea mergeam în satul
bunicilor paterni. În schimb, la Vânători, satul mamei, era raiul copilăriei noastre.
Ne cățăram împreună cu alți copii prin caiși făcând larmă cât îngăduiau plămânii
fiecăruia. Vara mâncam pepeni pe care îi spărgeam cu pumnul, îi mâncam cu mâna
147
și făceam împreună cu cei de-o seamă adevărate concursuri. Simt și acum căldura
prafului de pe ulițe. V-am spus de bunicuța mea minunată, care se numea Tiroana.
Vedeți, acum se fac ore de Religie și e foarte bine. Dar e cu totul altceva să vorbească o
ființă dragă cu glas tăinuit, care, iubindu-te, găsește drumul direct spre inimă. Religia
nu este o disciplină de studiu printre altele. Vă amintiți cum în drumul spre Emaus,
ucenicii Luca și Cleopa s-au întâlnit cu Hristos fără să-și dea seama și, după ce s-au
despărțit și-au amintit acea „căldură” care le-a umplut inimile, reverberație a vieții
veșnice. Acum cred că bunica se roagă pentru noi ca odinioară...
— ... Vă rog să ne aduceți în atenție câteva modele de mame model din istoria
creștină, pornind - firește - de la modelul Maicii Domnului!
— Cum spuneți, și nu se poate altfel, modelul desăvârșit este Maica Domnului,
care zicând îngerului Gavriil „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!” a
pus început bun mântuirii noastre. Mai apoi, la nunta din Cana Galileii când a spus:
„Faceți tot ce vă spune El!” Cum Hristos nu a venit să strice Legea, ci s-o plinească,
ne-a dat porunca nouă: „Să vă iubiți unii pe alții cum eu v-am iubit pe voi!”. Urmându-i
pilda, îndeobște, mamele cu adevărat creștine sunt foarte smerite, nu vorbesc despre ele,
ci de ce au de făcut, despre griji și bucurii. Mândre sunt doar de copiii lor. Și mama era
ca toate mamele dar cu totul aparte fiindcă era a noastă. E așa cum spune Micul Prinț:
„Numai timpul petrecut cu floarea ta face ca ea să-ți fie atât de prețioasă”.
În amintirea mea, o soție și o mamă demnă de toată considerația a fost Doamna
Maria Stăniloae, o prezență delicată, discretă și plină de grijă iubitoare pentru Părinte,
pentru fiica Lidia, fizician de prestigiu, poetă și gânditoare creștină și firește pentru
Dumitraș, fiul dumneaei. Îmi amintesc când primeam telefon și îndată întrebam dacă
vorbește din București sau de la Freiburg ca să știu dacă și cum ne putem vedea. Și
Lidia este un model de mamă dacă mă gândesc la Dumitraș care îmi pare că seamănă
cu Părintele și acum îi urmează pașii, consacrându-se mereu, mult gândirii creștine.
— Minunate amintiri aveți, doamnă Elena Solunca. Și asta, pentru că ați
descoperit frumusețea tainică a cuvântului din Cuvânt cu cel mai mare teolog al
veacului al XX-lea. Cum a fost întâlnirea cu părintele Dumitru Stăniloae, „Patriarhul
Teologiei Românești”, căruia îi purtați o amintire și o recunoștință aparte?
— Ani de zile, noi - eu și soțul meu George, care a plecat la ceruri - am mers la
Biserica Silvestru și l-am avut duhovnic pe părintele Galeriu, pe drept binecunoscut
și apreciat. După ce Sfinția Sa a plecat la Domnul, duhovnic ne-a fost părintele Ștefan
Alexe, un alt dar pentru care trebuie să fiu recunoscătoare. Sfinția sa, ca profesor
de Patristică la Institutul Teologic din București, m-a familiarizat cu opera Sfinților
Părinți. Cum devenisem și prieteni de familie îmi îndruma studiul și, mai în serios,
mai surâzând, mă seminariza ca să știe dacă și ce să-mi mai dea de studiat. O făcea
firesc și uneori cu umor, de care nu ducea lipsă și pe care îl folosea paideic. Eu eram
la revista Contemporanul și vreau să spun, cum am mai făcut-o, că atunci se citea
foarte mult, se organizau rețele ale iubitorilor de carte, se făceau schimburi, se purtau
148
discuții. Într-un cuvânt, pentru noi era o ideală formă de rezistență la intoxicația
ideologică pe care o credeam permanentă. Uneori, aveam impresia că „sus” se cam
știa și se dezvoltase un anumit stil de citire printre rânduri. Mai era și goana după
copiatul cărților trase la xerox… și, nu o să vă vină să credeți, dar uneori se făceau
xerocopii de cineva… din faimosul CC! Odată m-am „jucat” și, într-un articol, am
scris că libertatea a fost definită cel mai bine de „Paul din Tars” ca fiind „toate îmi sunt
îngăduite, dar nu toate folosesc”, gândind că cenzura (care tocmai se desființase dar…
ființa la vedere) nu mă lasă să greșesc.
— Paul din Tars, era, de fapt, Saul din Tars, Sfântul Apostolul Pavel...
— Firește. Nu știu din ce motive, dar nu a spus nimeni nimic, doar cunoscătorii
mustăceau. Să știți că nu era nimic deosebit în asta, pentru că se practica frecvent. Era
ceea ce se numea „voluptatea citirii printre rânduri”.
Să revin. Ca orice șoarec de bibliotecă, citisem cărțile Părintelui Stăniloae - se
xerocopiau și ele - dar nu îndrăzneam să mă duc, era ca un Sfânt pentru mulți dintre
noi. M-am dus în calitate oficială de redactor la revista Academica pe care, ca să zic așa
„am născut-o”. Voiam să inițiem o colaborare. Părintele m-a primit cu bunăvoință,
dar cred că mă considera a fi „infestată” de ideologia comunistă, ca orice ziarist din
acea vreme. Într-o zi, am pornit o discuție mai îndelungată cu Sfinția Sa pe care
uneori o retrăiesc. La sfârșit, a spus să mai vin pe la Dumnealui și împreună cu soțul
meu, pe care l-a „adoptat” de îndată. Era un familist desăvârșit. Ne făcusem un obicei
ca, înainte de a merge la Biserica Silvestru, să luăm binecuvântare de la Dumnealui.
Vedeți ce bogată sunt?! Au fost zile minunate pentru că, deși nu i s-au publicat textele
în revistă…, noi ne-am apropiat mai mult și ne simțeam ca o familie. De fiecare dată,
la plecare spuneam: „Să ne rugăm!” Tare îmi sunt dragi cuvintele acestea, care aveau
să fie, la timpul potrivit, și cele de… despărțire. Se întâmpla la Spitalul Fundeni, în
toamna lui 1993 (4 octombrie), într-un salon precar și, cum slăbise, avea înfățișarea
unui Sfânt bizantin. Urma să ne vedem „mâine”, care s-a dovedit a fi… un mâine
etern.
— Care este povestea cărții „Cuviința tainei”, pe care ați scris-o, îndeplinind un
canon?
— Cum mă consideram truditor al clipei, scriind mereu „la zi”, chiar dacă într-o
revistă săptămânală, nu m-am gândit să scriu o carte. A făcut-o însă Dumnealui și a
insistat spunând că vrea să scrie Prefața și, mai mult, a amintit-o și într-un interviu la
televizor. M-am supus ca ucenic, altfel nu prea ascultător… Ei bine, în prefață, dincolo
de cuvintele de întâmpinare generoase, mi-a dat un fel de canon sugerând că împlinirea
adevărată va fi când mă voi depărta de filozofie și dedica Religiei! Ce pot să vă spun?
Doar că fără să fac mai nimic deosebit, parcă de la sine… doar din cuvânt, părintele
Stăniloae m-a ajutat să-mi fac canonul și îi sărut mâna! Acum scriu mai mult pe teme
de Ortodoxie. Cel mai prețios lucru pe care l-am învățat - mai bine spus vreau să cred
astfel - este smerenia, ca expresie a Iubirii. Aș compara-o cu atitudinea unui tată care,
149
atunci când vede copilul căzut, nu-l bate - nici pe departe - nici măcar nu-l mustră, ci se
pleacă, îl ridică, îl curăță dacă s-a murdărit și îl înalță cu drag deasupra capului înainte
ca el să apuce a plânge. De sărbători, noi întârziam a-l felicita ca să nu deranjăm. Suna
Dumnealui întâiul. Poate să pară ciudat azi când toată lumea urlă la toată lumea, dar
dacă nu telefonam un timp, o făcea Sfinția Sa, întrebându-ne dacă suntem supărați.
Și nu eram, nici pe departe, excepții, cred că așa proceda cu mulți. Uneori, cred că
și-a cunoscut sfârșitul. A fost așa că, într-o zi am mers la cimitirul Cernica, unde
își dormea veșnicia Doamna Maria. Ne-am întâlnit cu niște tineri de la Asociația
Filocalia din Sibiu care voiau un interviu. Eram mulțumiți că astfel stătea mai mult în
aer liber. La plecare, soțul meu s-a dus să pregătească mașina. Noi am mai rămas și,
când să plecăm, s-a oprit o clipă și a rugat-o pe Doamna Maria să-l ierte că vine rar,
dar îi este cam greu... Apoi, uitându-se la Cruce a zis: dar să știi că vin la tine cât pot
de repede. A fost să fie peste doar câteva săptămâni.
— Doamna Solunca, ne-am propus ca dialogul nostru să aducă în atenție
aspecte legate de educația creștină, fiindcă spune Mântuitorul: „Nu numai cu pâine va
trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei, 4-4). E clar că
în familie, părinții și bunicii trebuie să fie primii dascăli în educarea urmașilor. Sfântul
Ioan Gură de Aur ne recomandă ca educația creștină să se facă „treaptă cu treaptă”,
încă din pruncie, ba încă din pântecele mamei. Cine sunt cei care trebuie să continue
să predea ABC-ul credinței copilului în școală, astfel încât să îi dezvolte deprinderile și
convingerea că Hristos, Fiul lui Dumnezeu - Cuvântul, a venit în lume pentru ca pe om
să-l îndumnezeiască?
— Așa este, dar Hristos a spus, după ce a înmulțit pâinile în pustie, și într-o
legătură directă: „Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată…
Pâinea vie care Se coboară din cer din care, dacă mănâncă cineva, nu moare… Cel ce
mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el… Cel ce
mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el”. Hristos
este „Pâinea Care vine din cer” spre hrană pentru viața de aici și Jertfă pentru a
redobândi viața veșnică. În rugăciunea pentru Sine, pentru apostoli, aflată în cap.
XVII din Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, de o profunzime și sublim de neegalat,
formulează un principiu - călăuză care îmi pare o definiție a creștinului; anume spune
că ei „sunt în lume, dar nu sunt din lume”; sunt în păcate, dar se feresc să le săvârșească.
Așa înțeleg eu creștinul ca omul care „fiind din lume” se străduiește să nu fie „din
lume”, la care adaug eterna datorie a iubirii ce se poate manifesta în nesfârșit de multe
feluri. David spune că Dumnezeu ceartă pe cel pe care îl iubește, sau „certatu-m-a
Domnul, dar morții nu m-a dat”.
— În Grecia antică, Plutarh (46-126 după Hristos), autorul unui tratat de
educație pentru copii, își sfătuia contemporanii că țelul educației micului elin era cel de a
acumula cunoștințe, pentru a dobândi o bună creștere și a se „desăvârși”. „Modelul” lui
Plutarh de desăvârșire era exemplificat și susținut cu modele de eroi, adeseori, amorali.
150
Acest pedagog vorbește despre o „desăvârșire” bazată doar pe cunoașterea profană, de

la om, omul impregnat de păgânisme, care nu-și propunea cunoașterea și întâlnirea cu
Transcendentul Care coboară, cu Pedagogul Luminii, Care este Hristos... Am ales acest
„model”, de fapt pseudomodel de educație, pentru că se aseamănă cu ce se întâmplă
la noi astăzi, în învățământ... Din nefericire, astăzi, mulți dintre noi trăim mai mult
pentru cele materiale, după falsul principiu: „carpe diem”... Ce calități trebuie să aibă
un dascăl de școală nouă, pentru a da o bună educație creștină ucenicilor săi și a-i
determina să privească Cerul și să alerge după „asemănarea cu Dumnezeu”?
— E greu de spus, pentru că este implicată nu doar rațiunea în sine, ci și acele
„rațiuni ale inimii” de care vorbea Pascal. Creștinismul nu e doctrină doar, ci un mod
plenar de a trăi. Adică să nu fim dintre aceea care, cum spunea Apostolul neamurilor,
cu gura laudă pe Dumnezeu și cu fapta se leapădă. Aveți dreptate în ce spuneți și
este bine să scrutăm interiorul nostru, al fiecăruia. Vedeți, acum Religia se face în
școală, și este foarte bine, sunt Biserici multe și e minunat, și preoți sunt suficienți.
Apar multe cărți și e la fel de minunat, deși nu știm câte se și citesc și înțeleg.
Și cu toate acestea e unanim recunoscut că trăim o criză spirituală fără precedent.
Nu putem spune că e implicată doar secularizarea, ca și cum ar fi un fel de virus
care se transmite după legi neștiute. Știți, adesea mă gândesc la Sfântul Grigorie de
Nazianz, pentru care am o evlavie cu totul specială. Când a ajuns în Constantinopol
toate bisericile erau ariene și doar una ortodoxă. La plecare, toate erau ortodoxe
și doar una ariană. Asta ca urmare a păstoririi sale și a celebrelor „Cinci cuvântări
teologice”, care citite și astăzi sunt actuale și nu prea lesne de înțeles, dar la fel
de luminătoare, încât simți nevoia să revii ca la un duhovnic. Au și o frumusețe
poematică ușor de înțeles cunoscându-i sensibilitatea și preocupările poetice. Era
în secolul IV și nu-mi închipui că ascultătorii aveau… studii de specialitate. El a
scris și un „Tratat despre preoție”, cel puțin și pe mine m-a făcut să înțeleg, cum a
reușit să înfrunte biruitor cea mai puternică erezie a timpului. Nu, secularizarea nu
e o boală a secolului, nu e destin, care se încadrează în procesul despre care vorbea
Mircea Eliade de „sacralizare a profanului și profanizare (nu profanare!) a sacrului”.
Simplificând la maximum aș spune că este, după îndemnul Apostolului neamurilor,
nevoie de Iubire, anume cea jertfelnică. În Psalmul 50, David, adresând-se lui
Dumnezeu, spune că, „arderile de tot nu le vei binevoi”, ci „duhul umilit, inima
înfrântă și smerită” pe care Domnul „nu o va urgisi”. Petru, veteranul între Apostoli,
ne arată că și aici nu avem decât a urma pe Hristos care S-a smerit ca pe omul cel
căzut să-l înalțe la demnitatea dintâi deschizând porțile veșniciei. Desăvârșirea la
care ne cheamă Hristos începe cu smerenia care, ne asigură Sfinții Părinți, nu este
deloc ușor să o deprinzi astăzi dar e mama virtuților… se mimează însă ușor. Nici
pe departe însă smerenia fariseilor, dacă așa poate fi numită mimarea, pe care o
afișează ostentativ și cei de astăzi. Nu, smerenia autentică este iubire slujitoare...
Toate vorbele sunt vânare de vânt, în fața faptelor care le dezic. Mircea Vulcănescu
151
disocia între a vorbi despre adevăr și a fi în adevăr. De vorbit, se vorbește cu asupra de

măsură, teamă îmi e că și eu o fac acum abuzând de generozitatea Dumneavoastră.
A fi în adevăr însă înseamnă a muri în adevărul dătător de viață, dăruind-o pe a ta.
Așa a făcut și, la închisoarea din Aiud, dându-și sufletul lui Dumnezeu, cel numit
„Sfântul”, la Mircea Vulcănecu, mă refer, care a spus: „Să nu ne răzbunați!”
— Asistăm la dezbateri sterile legate de eliminarea orelor de Istorie, de Religie, de
reducerea orelor de Limba și Literatura română din programa școlară... Să revenim la
modelul Greciei antice, care considera că pentru o educație completă, copilul trebuie să
studieze Philosophia, pentru că astfel micul elin cunoștea: „ce este binele și ce este răul?,
ce e dreptatea și nedreptatea?, cum să se poarte față de zei?!, față de părinți, de bătrâni,
de legi, de slugi, de tot ce-l înconjoară...” Prin Philosophia învățăm să nu devenim
„fericiți peste măsură” când avem un succes, iar în nerealizări, „prea îndurerați”, își
atenționa Plutarh contemporanii. Clement Alexandrinul (150-216) ne demonstrează
că ceea ce a fost Vechiul Testament pentru iudei, aceea a fost Philosophia pentru greci,
adică „Pedagog către Hristos”. În societățile creștine, Religia ar trebui să fie ceea ce era
Filosofia pentru antici - „Știința Științelor”, Care ne invită să-L urmăm pe Hristos. Așa
fiind, ce materii să învețe copilul la școală, ca să-l conducă pe calea desăvârșirii?
— Mulțumire, dar cuvântul filozof nu este potrivit mie, poate doar ca iubitor
de înțelepciune ca mucenicie pentru Hristos. Desigur, am putea înșira o bibliografie
impresionată. Eu am să-l citez doar pe Sfântul Grigorie de Nazianz: „Orice cuvânt
poate fi contrazis de alt cuvânt, dar nu există cuvânt care să contrazică o faptă”. Și
încă o învățătură demnă de respectat: Nici un bine nu este bine dacă nu este bine
făcut. De fapt, și aici, la proporțiile noastre, urmăm lui Dumnezeu care „a spus și
s-a făcut, a poruncit și s-a zidit”. Nu a ținut prelegeri, ci a făcut. E adevărat că „la
început a fost cuvântul” de fapt, acel „logoi”, rațiune; că Dumnezeu era Cuvântul,
dar anume Cuvântul prin care toate s-au făcut. Vedeți și pentru Fecioara Maria,
Maica lui Dumnezeu, Maică a Cuvântului, rostim cuvinte multe, fără de număr și
toate adevărate pentru că, încredințează Sfântul Efrem Sirul, ascultând de cuvântul
Domnului, are „voirea împreună alergătoare cu puterea”. Maica lui Hristos și Maică a
noastră este „om purtător de Dumnezeu” care a născut „Dumnezeu purtător de om”.
Știință a științelor este rugăciunea și asta tot de la Hristos o știm. Sfântul Apostol
și Evanghelist Ioan scrie, în capitolul XVII, unde aflăm că viața veșnică este „a Te
cunoaște pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Hristos pe care L-ai trimis”. Nu
sunt pedagog, dar cred că Religia, ca disciplină de predare, trebuie să țină seama de
psihologia fiecărei vârste și, mai ales să plece din „inima înfrântă și smerită”, spre
inima nevoitoare de sfințenie. Nu cred că e de folos doar pentru a completa norma
pentru care cineva e…
— Sfântul Vasile cel Mare recomanda tinerilor - ne recomandă și nouă, astăzi
-„să ne înfruptăm” din operele clasicilor, din cultura profană „cu totul, în felul albinelor.
Căci ele nu se apropie de toate florile și nici nu se străduiesc să ia totul de pe cele pe care
152
se așează, ci - luând cât le este necesar pentru muncă, au lăsat restul în bună pace”.
Altfel spus, științele ne ajută la mântuire?!
— O, da, fără îndoială. Încă Francis Bacon a scris că puțină știință te desparte
de Dumnezeu, multă știință te apropie de Dumnezeu, recunoscând că știința este
putere. Cu îndrăzneala tânărului, l-am întrebat odată pe savantul Octav Onicescu
dacă crede în Dumnezeu. Mi-a spus: „Să cred? Eu știu că există Dumnezeu!” Și
nu era specialist recunoscut și în teoria probabilității. Un exemplu strălucit îl
aflăm la Sfânul Vasile cel Mare în Omiliile sale, mai ales cele de la „Facere”, unde
se arată foarte bun cunoscător al cunoașterii științifice din vremea sa. Poate nu
voi fi în asentimentul multora, dar cred că Bunul Dumnezeu - Bunuțul - cum
spune cu mult drag unul dintre preoții de la Biserica noastră - când a văzut cum
credința oamenilor scade și rătăcește a dat știința în această formă ca să ajungem
la adevărurile de demult găsite în Biblie, pe un alt drum. Acum, din ce în ce mai
mulți savanți recunosc că Natura este marele dascăl al științei. Da, dar natura e
făcută de Dumnezeu-Ceatorul. Dacă studiem cu atenție, vedem cât de actuale etern
sunt adevărurile Bibliei și asta ne trimite la Fericiri pe care ni le-a vestit Hristos.
Spiritul științei contemporane trimite la fericirea făcătorilor de pace care „fii ai lui
Dumnezeu se vor chema”. Din păcate, omul nici așa nu dă crezare și parcă suntem
în fața revenirii celor două cetăți Sodoma și Gomora. Eu trag nădejde că, la noi, se
vor găsi zece rugători adevărați ca să fim salvați. Uneori, în liniștea nopții, chiar și
a orașelor, poți simți rugăciunile altor creștini și ai o stare de blândă comuniune.
La mântuire poți ajunge și fără cunoașterea științifică, dar ca prin ea să ajungi
la mântuire trebuie să dezlegi taina rugăciunii, prin… rugăciune. Cum spunea
părintele Teofil Pârăianu: roagă-te cum poți până când te rogi cum trebuie. Așa
cred că a făcut Rilke, care ajunge să scrie: „Stinge-mi lumina ochilor, te pot vedea/
Acoperă-mi urechile, te-aud ușor/ Fără picioare către tine pot umbla și fără gură pot
să te implor/ Frânge-mi în două brațele, la fel te va cuprinde inima în loc/ Iar de-mi
vei azvârli în creier foc/ Pe sânge te voi duce mai departe”.
— Harul lui Dumnezeu străbate veacurile... În Evul Mediu, cehul Jan Amos
Komensky (1592-1670), Comenius, în variantă latină, în lucrarea sa Didactica magna,
fixează principiile didacticii, ca știință și pune bazele generale ale învățământului și
instrucției. Komensky susține că încă de la naștere, copilul este „dotat” nu numai cu
semințele științei și ale cunoașterii, ci și cu cele ale religiozității. Însă, spune pedagogul
ceh, semințele devin folositoare doar printr-o bună educație, activitatea pedagogică
urmărind nu doar acumularea de cunoștințe, ci și cultivarea virtuților creștine:
nădejdea, credința și dragostea. În ultimele decenii, autorii de manuale alternative
au eliminat din conținutul acestor instrumente de lucru aproape de tot aspectele ce
țin de spiritualitatea noastră creștină și identitară, oferind spre studiu „didactica fără
Dumnezeu”. Ce-i de făcut? Pe drumul mântuirii sufletului, ne ajută cunoașterea din
cărți, fără cunoașterea și cunoștința de Dumnezeu?
153
— Fără urmă de îndoială, NU! De altfel logicianul și gânditorul B. Russel

vorbește despre comunism ca despre „o religie fără Dumnezeu”… E limpede cu cine
se… leagă. Așa a fost și nu a avut și nu are nici o alternativă – este un eșec al omului,
ireversibil dacă nu ascultă de îndemnul Sfântului Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă ca s-a
apropiat împărăția cerurilor”. Dacă vreți, asta înseamnă reconsiderarea a tot ceea ce
ai făcut în orizontul de lumină a Celui pe care, văzându-l a profețit: „Iată mielul lui
Dumnezeu, Care a venit să ridice păcatul lumii”. Intrând în Iordan ca să fie botezat,
cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt S-a odihnit deasupra capului Său, iar glasul
Tatălui a rostit în fața întregii zidiri: „Acesta este Fiul Meu multiubit întru care bine
am voit”. La Schimbarea la față, glasul Tatălui Ceresc spune: „Acesta este Fiul Meu
multiubit, pe El să-L ascultați!” Într-o cu totul minunată simetrie: Maica Domnului
la nunta din Cana Galileei spune: „Faceți tot ce vă spune El”, iar Tatăl ceresc: „Pe
El să-L ascultați”. De altfel, cei care se lamentează pe toate canalele mass-media de
secularizare, ar înțelege dacă ar citi pe Comenius, dar nu doar ca pedagog, cum l-am
învățat la facultate, ci ca filosof. Cartea sa „Pansofia” este în cel mai înalt grad de
folos oricărui om cu acel simț bun de care vorbea Descartes. Pentru omul profund
religios, cum era Comenius, educația începe din pântecele mamei și se termină cu
pregătirea pentru moarte. Interesant cum scrie cât de bine este ca viitoarea mămică să
se roage cât mai mult și să asculte muzică de bună calitate. În secolul XX, știința atestă
faptul că, bunăoară, dacă viitoare mamă ascultă muzică de Mozart copilul va avea un
indice de creativitate sporit. Să ne imaginăm ce ar fi dacă, azi, în locul „zgomotului”
numit muzică s-ar asculta nu doar Mozart, dar și preclasicii sau clasicii. Ce ar simți
pruncuțul ascultând Chopin? Sau Haydn, sau Vivaldi ca să nu vorbesc de Beethoven
și pentru noi mai ales Enescu.
— „Cântecul ce ades ți-l cânt/ Când te-adorm în fapt de seară,/ Puiule, e-un
cântec sfânt,/ Vechi și simplu de la țară./ Mama mi-l cânta și ea,/ Și la versul ei cel
dulce,/ Puiul ei se potolea/ Și-o lăsa frumos să-l culce/ Azi te-adorm cu dânsul eu/ Ieri,
el m-adormea pe mine,/ Și adormi pe tatăl meu/ Când era copil ca tine.../ Mâine, când
voi fi pământ,/ Nu uita nici tu, și zi-le,/ Zi-le doina, cântec sfânt,/ La copiii tăi, copile!”...
Asistăm, în ultimele decenii, la un exod al părinților care merg în cele patru zări ale
lumii, ca să asigure o pâine mai albă copiilor. Din nefericire, în multe astfel de situații
primează latura materială, în detrimentul celei sufletești. Pot înlocui banii, oricât de
mulți ar fi, dragostea părintească, legătura firească dintre părinte, dintre mamă și copil?
— Niciunde, nicicând și nicicum. Bogatul căruia i-a rodit țărâna se tot gândea
cum să-și chibzuiască avutul ca sufletul să aibă timp să bea, să mănânce, să se
veselească. Domnul i-a spus: „Nebunule, în această noapte îți vor cere sufletul, și cele
strânse ale cui vor fi?” Apoi, la ce i-au folosit banii lui Iuda? Doar să-i arunce și să se
sinucidă. Și astăzi o fac așa cei care îi consumă pe droguri și tot felul de produse ale
„industriei de plăceri”, că există și așa ceva. Banii sunt buni în măsura în care sunt
cinstit câștigați, ca mijloc folosit cu chibzuință neuitând o clipă de milostenie care
154
șterge multe păcate. O legendă spune că Sfântul Apostol Toma, care era și arhitect, a
fost angajat să construiască un palat unui om bogat. El a dat însă banii săracilor, așa
încât, bogatul văzând că nici vorbă de palat, s-a înfuriat și l-a trimis la închisoare.
Peste noapte a visat un palat din cale afară de frumos. Când a întrebat al cui este?, i
s-a spus că al lui. Da, era palatul pe care Toma îl construise în cer din banii primiți
și investiți acolo unde rugina nu-l mănâncă, nici furii nu-l răpesc. Corecți fiind, nu
trebuie să minimizăm valoarea lor căzând într-o altă formă a fățăriei și ea la… modă.
Totul să facem cu măsură, după horațianul „est modus in rebus”. Sau după definiția
virtuții, adică a puterii, dată de Aristotel ca mijloc între două extreme, dar un mijloc
care este totodată culme. Când cineva e bolnav, bunăoară, are nevoie de bani mulți pe
care e bine să-i ai la nevoie. Vedeți, Hristos nu a spus niciodată să ne schimbăm firea
pentru că ni s-a dat tot ce e necesar îndumnezeirii. El ne îndeamnă să fim „desăvârșiți,
precum Tatăl nostru cel ceresc, desăvârșit este”. Desăvârșirea este, mai presus de toate,
Jertfa Sa prin care ne-a dăruit Pacea asigurându-ne: „Iată, Eu sunt cu voi până la
sfârșitul veacurilor”. Rămâne ca și noi să fim cu El.
— Sunteți ziarist de o viață și un fin observator al realității, vă rugăm să ne
spuneți câtă preocupare mai există, astăzi, în Școala românească pentru a sublinia
legătura intrinsecă dintre Cult și Cultură? Există ideea, mai ales în mediile intelectuale,
că între cele două nu există nici o legătură, ci dimpotrivă e un hău! Ca intelectual de
factură creștină, ce ne puteți spune?
— Ca să parafrazez o vorbă celebră a lui Cațavencu… este sublimă, dar lipsește
cu desăvârșire. Dincolo de glumă, trebuie spus că sunt asemenea preocupări, dar
nefiind mediatizate rămân neștiute. Poate nici nu este rău, s-ar contamina de acel
derizoriu de care vorbește Liosa. Legătura însă este evidentă și o spune cuvântul
însuși, cult, cultură indiferent pe care alegem dintre cele cam trei sute de definiții
date culturii. Venind de la „cult” ca omagiu adus inițial unei divinități, cultura
presupune o pregătire în aflarea celor mai bune căi spre a-i câștiga bunăvoința.
Nu credeți că actuala criză a culturii se datorează și secularizării? Cultura este
de la Dumnezeu, o formă a legăturii cu El. Forma ei cea mai joasă este idolatria,
pe care o condamna David: „Idolii oamenilor sunt argint și aur/Lucruri făcute
de mâini omenești…” Cei care susțin o asemenea idee fac, conștient sau nu, o
echivalare nepermisă între ființă și neființă, între ființare și neființare. De fapt,
aici e și un șiretlic al celor care vor să semene confuzie și vrajbă. Ca să eliminăm o
confuzie, propun să ne gândim la cultura pământului care rămâne pârloagă dacă
nu e lucrat și dă roade pe măsură dacă e arat, semănat, îngrijit și nu oricum, la
întâmplare, ci după rânduială. Totul ne trimite la începuturi…Când Dumnezeu
i-a vorbit lui Adam, îndată după cădere, nu l-a îndepărtat de tot, nu l-a pedepsit
aruncându-l în neființă, legătura a rămas pentru că Iubire fiind Dumnezeu nu
putea sta departe de cel pe care îl iubea. Și apoi, Dumnezeu nu a făcut omul spre
moarte, omul nu este cum spune Heidegger, „Zein zum tode”, o ființă spre moarte,
155
ci spre înviere. Eminescu avea dreptate în felul său când în „Mortua est” spunea:
„Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu”. Cum să fie scris astfel când Hristos
spune: „Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi,
și oricine trăiește și crede în mine, nu va muri în veac”. De aceea nu mă îngrijorează
prea mult rătăcirile câtă vreme mă pot întoarce să spun ca odinioară Fiul cel mic:
„Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu sunt vrednic să mă numesc fiul Tău, fă-
mă ca pe unul dintre argații tăi!”. Acum se vorbește de „cultură organizațională”,
prea puțin analizată la noi mai ales din perspectiva secularizării. E o cultură care
parcă ignoră natura, relaționându-se aproape exclusiv cu tehnologia. Este, ce-i
drept, foarte eficientă, dar, cum spunea David „nu are duh”. O ilustrează foarte
bine romanul „Imprecatorul”. Acțiunea se desfășoară într-o instituție unde totul
era perfect organizat, erau chiar „ingineri de suflet”. Dintr-odată, ca din senin,
necazurile se țin unul după altul, până la faliment, deși urmau întocmai indicațiile
specialiștilor. În cele din urmă, colosul care o adăpostea se prăbușește fără ca
cineva să facă ceva. Cercetările ulterioare au descoperit că locul fusese cândva
blestemat de unul dintre foștii proprietari...
— Copleșiți de ispitele epocii „carpe diem”, uităm să fim contemporani cu
Dumnezeu. Doamna Solunca, este creștinul un om singur? Ce remedii are el împotriva
singurătății?
— Nici vorbă! Asta ne-a învățat o bătrână de la țară. Eram într-o ceată, cum
îi plăcea părintelui Galeriu să spună, și urcam spre Mănăstirea Crasna însoțiți de
părintele stareț. Urcând voinicește o bătrânică, sprijinindu-se într-un toiag, și
cunoscând-o, Părintele a întrebat-o: „Ce faci mamă… ai venit singură până aici?”
Bătrâna s-a îndreptat cu demnitate și intrigată într-un fel a zis: „Auzi singură! Eu sunt
cu Domnul nostru Iisus Hristos!” Nimeni dintre noi nu a făcut nici un comentariu.
Da, neîndoielnic, bătrânica era cu Hristos, vorbea cu Mântuitorul, se sfătuia cu Maica
Domnului. A fost pentru noi o lecție. Este singur doar cel care voiește și, iertare,
rogu-vă, nu vrea să primească pe nimeni, nicicând și nicicum, în sufletul său. Este
săracul bolnav. Cum să fii singur privind o icoană cu Hristos sau cu Maica Preacurată
sau cu oricare dintre sfinți?
— Cine sunt românii și cum vedeți națiunea română în contextul european, de
ieri, de astăzi și de mâine?
— Poporul român este, cum spunea Mircea Vulcănescu, o „dimensiune a
existenței” pentru că pe noi „aici ne-a lăsat” Dumnezeu, nu am venit de cine știe de
unde ca să mergem la întâmplare, orbecăind prin timp. Și, dacă Dumnezeu ne-a lăsat
aici, a făcut-o ca să sfințim locul. O spun expresii ca „omul sfințește locul”, ecou al
rugăciunii Tatăl nostru când spunem „Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”
- în cer, o fac îngerii, aici e de datoria noastră. Când face voia lui Dumnezeu este
„om al lui Dumnezeu”. Măriei Sale - Țăranul Român, cum îmi e drag cu îndatorire,
îi era străină răzbunarea și Simion Mehedinți arată convingător în „Creștinismul
156
românesc”. O adeveresc expresii de felul: „Lasă-l în plata Domului!” folosite când

cineva face un rău sau nedreptățește. Anonimul cioban din Miorița, probabil pe un
model precreștin, nu s-a gândit nici măcar o clipă să se apere, cum ar fi putut-o face,
darămite să se răzbune. O sigură grijă – iubirea pentru mama lui căreia trebuia să-i
aline durerea pierderii. Nunta este unire cu cosmosul în care trăim. Dacă bine îmi
amintesc, Dante a scris că dacă „mișc un deget, tremură o stea”.
Mai este ceva: românul primește multe, dar e foarte selectiv dintr-un sentiment
al responsabilității, cum se spune „nu înghite pe nemestecate”, ca să nu i se facă rău.
Sigur avem – nu se putea altfel - și destule defecte. Iată, Eminescu reproșa, nu fără
temei, cu o acută actualitate lipsa de caracter, dar o făcea ca ziarist, prins în vârtejul
polemicelor politicii. S-a vorbit de răbdare ca virtute a poporului nostru, exersată de-a
lungul întregii istorii. E răbdător românul, dar până la o limită – până ajunge cuțitul la
os. Țăranul a intuit cu înțelepciunea lui că măduva este, cum spunem astăzi, hematio-
formatoare, face sânge, principiul vieții. Așa e, nu suntem nici mai buni și nici mai
răi decât alte popoare. Îmi pare însă că putem vorbi de o cultură a tainei întemeiată
pe un adevăr existențial: suntem singurii ortodocși între latini și singurii latini între
ortodocși. Apoi, nu avem voie să ignorăm zestrea dacică despre care cunoaștem
destul de puțin, neexistând documente. Este însă suficient ca să înțelegem cum s-a
făcut că, urmând chemării Sfântului Andrei, străbunii noștri s-au creștinat într-un
mod firesc ca și cum ar fi descoperit, dintr-o dată, chipul lui Dumnezeu în sufletul lor.
Aici nu este vorba de mândrie, nici pe departe și de nici un fel, ci de asumarea vieții
ca timp dăruit spre a sfinți pământul pe care, anume pentru asta, l-a dat spre sfințire.
Spun localnicii din Aiud că uneori se simte miros de mir… poate e o părere, dar sigur
e că acel pământ a fost sfințit. O spunea Radu Gyr cu viața lui și a celor din închisorile
comuniste: ”E jertfa lor de veacuri mărturia/Ce strigă din morminte până-nori;/Să
apărăm cu râvnă Ortodoxia/Și-acest pământ de sfinți și de eroi!”
— Ca națiune, ce posibilități avem pentru a revigora resursele creative identitare
ale sufletului românesc? Înainte de aceasta, ce componente atribuim „sufletului
românesc”, fiindcă „tot ce-i românesc nu piere”, nu-i așa?
— Păi, cum să piară dacă ne-a lăsat Dumnezeu aici și cum spune țăranul din
Maramureș „am fost și-om fi”? Dumnezeu a făcut omul pentru viață, nu pentru
moarte. Că doar nu ne-o fi lăsat Părintele Ceresc la întâmplare și nici de izbeliște. Ne
povestea odată un preot de prin Moldova, cum - fiind secetă - a hotărât cu enoriașii
să țină post și să iasă pe câmp cu prapurii, în timp ce alții priveau ironic. Pe unde au
fost ei, a plouat, nu și în rest. Mai este ceva… semnificativ, în cel mai înalt grad. Știți
desigur tradiția potrivit căreia, mai ales în nordul Moldovei, că Dumnezeu a umblat
pe pământ cu Sfântul Petru. Întunecându-se, obosiți fiind, au dorit să tragă la o casă.
Firește la cele mari, nimeni nu a răspuns, ba au asmuțit câinii. La capătul puterilor,
au bătut la ultima poartă. A ieșit un bărbat, a astâmpărat câinii, i-a poftit în casă și-a
sculat nevasta care a aprins focul, el a muls vaca, au fiert laptele, i-a poftit să se spele
157
pe mâini, le-a dat un ștergar curat și i-a așezat în fața mesei. Apoi, i-a culcat într-o
cameră de oaspeți, mirosind a busuioc.
— Proverbiala ospitalitate românească este o evidență...
— Vedeți, oricât de sărac, țăranul avea o cameră pentru oaspeți! A doua zi la
fel, ba la plecare le-a mai pus și în traistă o bucată de mămăligă și brânză. Pe drum,
Sfântul Petru s-a rugat de Dumnezeu să facă ceva pentru cei care i-au „omenit”
(cuvânt gemând de tâlcurile ce le poartă). Domnul i-a spus că nu le poate da nimic,
că au tot ce le trebuie. A zis Petru: „Doamne, dă să-și vadă sufletul!” Peste niște ani,
s-a născut Eminescu, apoi Enescu, Brâncuși, Luchian și încă mulți, foarte mulți alții.
Toate se transmit prin tradiție, care, spunea Rădulescu Motru, este pentru cultură, ceea
ce sângele este pentru viață. Avem și dintre cele rele descrise de Emil Cioran care a
scris despre „Schimbarea la față a României” căruia i-a răspuns Mircea Vulcănescu.
Constantin Noica s-a „inspirat” copios din „Dimensiunea românească a existenței”
convins că Mircea Vulcănescu, trecut la index, nu va avea a spune nimic...
— Și, totuși...
— Totuși… Se pare că a spus unor apropiați că „fără Dimensiunea românească
a existenței” nu ar fi existat „Rostirea filosofică românească”. A spus într-un cerc
restrâns, nu public, nu în scris. În cartea cu titlul simbolic „Darurile zeiței Eris” (zeița
urii), Radu Chiriță demitizează cu argumente, nu adjective, perioada interbelică. Se
pare că Zeiței Eris îi place la noi și nu se prea dă plecată cu una cu două, de unde
acest război al tuturor împotriva tuturor, ce nu dă semne că ar înceta. Eu însă, prefer
să mă duc în acea Românie profundă, în care mă regăsesc în ceea ce avem mai bun
și o fac pentru că dacă răul sfârșește în moarte, binele nu are sfârșit. Cea mai bună
caracterizare am găsit-o într-un catren a lui Blaga: „Când între lipsă și prisos /Ne
bucurăm de câte sunt/ Și cântă pe sub glii un os/ Mai e nevoie de cuvânt”. Românul are
harul de a se bucura de toate câte sunt „între lipsă și prisos” ascultând cântecul celor
care, plecați la Domnul se roagă pentru noi. În asta e puterea noastră și de aceea la
noi, cum spune o poezie „nu e amară nici frunza de pelin”. Sau cum spunea Coșbuc
în poezia Doina, copila „gata de-a pururi să plângi/ Și când ești tristă Doino/ Tu inima
ne-o frângi/ Dar nu știu cum e bine/ Când plâng, în urma ta/ Noi plângem toți și-
amarul mai dulce e așa”. Vedeți din această cauză mă mâhnește ofensiva inculturii,
pentru că noi am supraviețuit prin cultură, „hrana săracului și podoaba bogatului”.
Înțeleg prin cultură „ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai învățat și rămâne un fel
de a fi, rămâne rugăciunea. Deloc întâmplător, odinioară, când un om știa ceva bine se
spunea” că știe „ca pe Tatăl nostru!”
— Sunteți jurnalist la revista „Academica”, periodic editat de Academia Română.
Ca martor direct al acestei deveniri, cum a început povestea „Academica”?
— Era imediat după 1989, când savantul și gânditorul Mihai Drăgănescu a
fost ales președinte al Academiei Române, demarând un proces de renaștere al
acestui simbol al potențialului de cunoaștere și creație al românilor. Cum colaboram
158
foarte bine, mi-a vorbit de intenția de a înființa o revistă a Academiei care să fie ca
o deschidere spre toți cei interesați de știința și cultura românească. S-a hotărât ca
director să fie președintele în exercițiu din fiecare legislatură. Anii au trecut, avem
o apariție regulată, cititori statornici și colaboratori prieteni. Sigur e o revistă cu o
tematică reprezentativă pentru Academie, adresându-se unui segment mai restrâns
de cititori, dar este bine să fie așa în tornada mass-media în care omul este tratat
doar ca un pachet de senzații. Deci, cititorii sunt cei care ne judecă și prin revistă
cunoaște Academia Română, înființată încă din 1866, și ai cărei membri sunt înscriși
în paginile de aur ale istoriei științei și culturii noastre.
— Cum e să lucrezi în redacția celui mai înalt For de Cultură și Știință al
României, în preajma atâtor personalități, unice și irepetabile?
— O bucurie și o permanentă provocare. Colaborăm cu mari personalități din
toate domeniile științei și culturii și ești nevoit să cunoști, firește nu în amănunt, din
toate. Știți este o glumă care spune că specialistul din zilele noastre știe „din ce în ce
mai mult despre din ceea ce mai puțin și, la limită, va ști totul despre nimic”. Ei, bine,
un ziarist în domeniul științei și culturii știe din ce în ce mai puțin despre… din ceea
ce mai mult, la limită, nimic despre totul. E un fel de fascinație… Cu timpul, distingi
o anumită tipologie umană și asta iar te îmbogățește. Iată, chimiștii spun dictatorial
„totul este chimie!”, dar și alte discipline revendică acest… tot. Privilegiul este că ai
mereu în față o diversitate pe care o poți armoniza, adică să găsești acea vibrație care
l-a făcut pe Alexis Carel să scrie „Omul, acest necunoscut”. Și atunci te întorci și te
întrebi retoric cu David: „Doamne, ce este omul că Te-ai făcut cunoscut lui/ sau fiul
omului că-l socotești pe el?”
— Ce refugii are Elena Solunca atunci când timpul îi permite?
— Cum cu siguranță știți și Dumneavoastră, în această meserie, timp liber
nu prea există decât dacă ți-l faci cu tot dinadinsul. Apoi, nu simți nevoia de refugiu
când ai mereu în față o diversitate a cărei armonie se face drum spre Dumnezeu și
când „împărăția Lui” o poți afla deopotrivă în afara noastră și în interiorul nostru.
Mă străduiesc să pot spune cu bătrânica aceea că sunt cu Domnul Hristos. Nu prea
am nevoie de refugii, mai ales acum când cei dragi au plecat la Domnul și mi-au
lăsat amintiri... Dumnezeu m-a ajutat nespus să iubesc omul din oameni; este un dar
pentru care nu știu dacă voi putea fi vreodată recunoscătoare pe măsură. De aici și
bucuria că uneori Domnul mă ajută să-i înțeleg, adică să-I întrevăd Chipul în câte un
cuvânt, într-o privire, un zâmbet sau, de ce nu, o lacrimă. Cum nu am avut copii, de
câte ori întâlneam un tânăr bun, dar cu posibilități materiale modeste, mă țineam de
capul lui și până nu-l vedeam reușit la facultate, nu mă dădeam bătută. De cele mai
multe ori, reușeau, cum se spune „din prima”. Mergeam mai departe spre masterat
și doctorat. Cele mai multe sunt fete și ni le-am apropiat atât de mult încât, unora,
le-am devenit nași de cununie și apoi, după tradiție, de botez. Și acestea sunt bucurii
dăruite de Domnul…
159
În încheiere, dacă îmi îngăduiți, o mărturisire. Nu voiam să practic jurnalismul,

considerând că vocația mea este de cercetător. Bunul Dumnezeu a hotărât altfel și
apoi m-a ajutat să înțeleg cum o face Ghenadie Scholarios, zicând într-o rugăciune
de mulțumire : „Ce bine îmi pot dori mie pe care să nu-l voiești Tu înaintea de mine?
Și cine știe binele meu în afară de Tine, singurul care poți să-l și faci, chiar dacă eu
tăgăduiesc acest bine… O singură mulțumire cunosc: împlinirea voilor Tale… doar așa
voi mulțumi curat dacă voința mea se va uni cu Voia Ta și dacă toată inima mea se va
lipi de dragoste Ta”. Aici e marea problemă și chiar singura. Domnul însă este mereu
gata să ajute, până acolo încât să recunoaștem cu David: „Și certarea Ta m-a îndreptat
până în sfârșit, și certarea Ta însăși mă va învăța”. Cu blândețea-i de neegalat este gata
să ne vină în ajutor a Domnului Maică Sfântă pe care o rugăm: „Nu ne lăsa măicuță
să pierim pe cale, căci noi suntem fiii lacrimilor tale.”
— Doamna Elena Solunca, Vă mulțumim pentru timpul acordat revistei noastre.
Vă mulțumim pentru cuvintele pline de duh, sfaturile și mai ales pentru amintirile
Dumneavoastră legate de „Orașul teilor”, frânturi de viață care ne ajută să adăugăm o
filă importantă la istoria comunității gălățene. Sperăm ca, într-o bună, zi să ne revedem
la Galați!
— Așa mi-ați oferit prilejul să descopăr și să mărturisesc ca odinioară Horațiu,
desigur respectând proporțiile fără a renunța la esență: „Cerul deasupra îl schimbi,
nu sufletul marea trecând-o”… Pecând din orașul unde am văzut lumina zilei - ce
semnificativă expresie - am schimbat cerul, dar sufletul a rămas aici, lângă Dunăre,
„drumul fără pulbere”, dar, adesea, alintându-se ca un copil în soare sau visând
noaptea cu stelele, mereu, aducând, în felul lui, slavă Domnului. Și, cu voia Dvs. un
dar: Sonetul 66 de Shakespeare:
Mă uit scârbit la tot, și-aș vrea să mor,
Decât să-l văd slăvit pe ticălos,
Iar pe sărman de râsul tuturor,
Să-l văd tăgăduit pe credincios,
Pe vrednicul de cinste oropsit,
Și pe femei batjocorite crunt,
Pe cel făr’ de prihană pedepsit,
Și pe viteaz răpus de cel mărunt,
Și artele sub pintenul despot.
Și adevărul, „vorba de netot”,
Și strâmbul, poruncindu-le la drepți.
Mă uit scârbit la tot, și bun rămas!
Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las?
160
ANUL OMAGIAL ÎNCHINAT SATULUI

ROMÂNESC DE IERI ȘI DE AZI ȘI DE MÂINE
COMORI ASCUNSE ÎN LUMEA VECHILOR CĂRȚI
Ionuț Răducan, elev, cls. a XII-a

Seminarul Teologic Ortodox ,,Sf. Andrei” Galați
Str. Mihai Bravu, nr. 48
Tel.: 0746281336; e-mail: ionutraducan235@gmail.com
Anul omagial închinat satului românesc de ieri și de azi și de mâine, asociat

Centenarului României întregi, este pentru tinerii din generația noastră o provocare
majoră, un îndemn la o adevărată călătorie inițiatică. Îmi propun să schițez în
acest eseu achizițiile fundamentale de suflet și de conștiință, pe care le-a făcut
posibile cercetarea etnografică materializată într-un mic studiu prezentat în cadrul
generosului proiect al Patriarhiei Române. Sărbătorile de iarnă - de la Sfântul Andrei
la Bobotează - în zona etnografică Galați, comuna Cuza-Vodă este tema acestui
studiu prin care ne-am propus să ne reîntoarcem, spiritual vorbind, la obârșii, în
vatra satului românesc, pentru a-i redescoperi frumusețea.
În discursul său de recepție la Academia Română din 5 iunie 1937, intitulat Elogiul
satului românesc, poetul și filosoful român Lucian Blaga dezvolta metafora sa
poetică veșnicia s-a născut la sat și argumenta că satul românesc este singura prezență
vie încă, deși nemuritoare, nemuritoare deși așa de terestră, este unanimul nostru
înaintaș fără nume. După cum observă Părintele Dumitru Stăniloae, țăranul român
vede prezența harică și ocrotirea milostivă a lui Dumnezeu în toate cele prezente în
jurul său: „Vede pe Dumnezeu în taina naturii. Un peisaj frumos al naturii e pentru el un
adevărat rai. El spune în Miorița: «Pe un picior de plai,/Pe o gură de rai». El simte atât de
aproape de om pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, încât folosește pentru ei diminutive:
(de familiaritate – n.n.) «Dumnezeu drăguțu’», «Măicuța Domnului»”.
În tot acest timp, țăranii români au dus-o greu: au luptat în războaiele
mondiale între anii 1916-1918 și 1940-1945, unii dintre ei plătind cu jertfa vieții
lor împlinirea mărețelor idealuri de libertate și unitate națională, alții au suportat
cu greu ocupația trupelor sovietice (1944), au îndurat foametea anilor 1946-1947,
teroarea colectivizării din perioada 1949-1962 și umilința disprețuirii credinței și
a tradițiilor strămoșești sub regimul comunist, care l-a înstrăinat pe țăranul român
de el însuși încercând să-l transforme forțat în lucrător industrial. În prezent (după
1989), țăranul român trăiește suferința dezrădăcinării sale și a înstrăinării sale prin
emigrație în străinătate, lucrând mai mult pentru dezvoltarea altor țări, decât pentru
propria sa patrie de origine.
161
Ce am aflat? Am început cu datele geo-fizice ale satului Cuza-Vodă, înființat

cu aproximativ 140 de ani în urmă, potrivit informațiilor date de Moise N. Pacu, în
Cartea județului Covurlui. La începuturi, a fost cătun al comunei Slobozia Conachi,
mulți dintre înaintași fiind aduși de peste Siret, din Brăila, Râmnicu-Sărat și Ialomița,
fapt reliefat prin nuanța muntenească de vorbire a sătenilor și prin portul lor asemuit
sătenilor de peste Siret. Nici etnografic nu este izolat sau lăsat la voia întâmplării; și
aici zonele și influențele sunt bine stabilite, așa cum am învățat de la domnul etnolog
Eugen Holban.
Alexandru Ioan Cuza

Ce mi-am amintit? După sărbătoarea hramului de Sf. Andrei, așteptam
perioada febrilă din ultima lună a anului, iar gândul meu de copil zbura deja la
perioada Sfintelor sărbători de Nașterea Domnului, când frumusețea și pacea
colindelor se așeza peste sufletele noastre și peste toată comunitatea. Deși, cu ani
în urmă, sărbătoarea Sfântului Andrei nu era atât de evidențiată, țăranii din sudul
Moldovei, și nu numai, aveau o considerație aparte pentru Sfântul Apostol Andrei,
cel care ne-a adus lumina Sfintei Evanghelii. Expresie a acestei perioade erau cel
puțin două manifestări ale sufletului creștinesc și românesc din așezările din sudul
Moldovei și de la Dunărea de Jos.
Momente din viața Sfântului Andrei în Scythia Minor (pictură ce se regăsește în capela
Seminarului Teologic „Sf. Andrei” Galați)
162
O altă formă de manifestare care a intrat în mentalul comunității noastre se

referă la păstrarea, peste veacuri, a frumosului obicei ca, de Sfântul Andrei, să se
audă - „colo pe grindei” - Colindul Sfântului Apostol Andrei. Acest colind, ca un fel
de avanpremieră a marelui eveniment al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, este
cunoscut și de creștinii din arealul Dunării de Jos și al Tomisului, județele Tulcea și
Constanța.
Pregătirea cetelor de colindători era fior și mare răspundere totodată. Dar,
sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei era și este, pentru noi, copii, tineri și maturi,
doar un moment de pregătire pentru ceea ce urma să însemne venirea lui Moș Nicolae
cu darurile lui... Mai târziu, am aflat
eu că Moșul este, de fapt, Sfântul
Ierarh Nicolae, cel bun și milostiv,
care ne-a animat copilăria cu grija și
cu darurile lui, dar și cu proverbiala
lui nuielușă, care nu trebuia decât
pomenită de cei mari, că ne și
treceau zburdălniciile!... Cam tot în
această perioadă, pe vremea bunilor
și străbunilor noștri, începeau și
pregătirile cetelor de flăcăi, pentru
colindat și pentru plugușorul de
Doamna Steriana Frigioiu culegând folclor
Anul Nou.
Din grupul folcloric, compus din copii şi tineri, am făcut și eu parte între anii
2011-2014, când am descoperit un repertoriu valoros de cântece tradiționale, colinde
şi jocuri specifice zonei etnografice Galați. În decursul timpului, Grupul Folcloric din
Cuza Vodă a participat la diferite manifestări în județ: concursuri, festivaluri folclo-
rice si emisiuni TV.
Cine au fost oamenii acestor locuri?

De altfel, zona etnografică Galați vizează, în special, partea sudică a județului
Galați și a fost, în perioadele prielnice păstoritului o redutabilă zonă de transhumanță,
deoarece se află în interiorul bazinelor hidrografice ale Prutului, Siretului și Dunării.
Municipiul Galați mai este cunoscut „orașul dintre ape”, el fiind așezat la confluența
râurilor Siret și Prut cu fluviul Dunărea. Agricultori din tată-n fiu și, la vremuri
prielnice, pescari, gălățenii au fost și sunt ospitalieri. În vremurile de odinioară,
aceste locuri, bogate în pășune și apă, erau generoase și primitoare pentru ciobanii
care coborau cu oile din munți până la Dunăre și chiar în Delta Dunării.
Ceea ce vrem să subliniem este faptul că, peste veacuri, aceste activități și-
au pus amprenta pe viața comunităților din sudul Moldovei, mai ales, pe istoria,
cultura și spiritualitatea acestor locuri, lăsându-ne drept moștenire frumoase tradiții,
163
datini și obiceiuri, care au fost transmise de la om la om, de la suflet la suflet, în

cadrul vechilor șezători din satul românesc, lăsându-ne nouă elemente de cultură
tradițională de înaltă sensibilitate.
Fiecare colind, o nestemată

Colindul este foarte bine definit
în localitățile aflate pe aria dunăreană,
în special în zona etnografică Galați:
Barcea; Braniştea; Condrăcheşti;
Cosmeşti; Costache Negri; Cudalbi;
Folteşti; Frumuşita; Fundeni, Galați;
Găneşti; Măstăcani; Pechea; Satul
Costi, comuna Vânători; Scânteieşti;
Şivita; Satul Nou; Tuluceşti; Tuluceşti,
sat Tătarca; Slobozia Conachi și Cuza-
Vodă.
Tot în ziua de Ajun, cam după
miezul zilei vin cetele de flăcăi. Ca
o constatare, repertoriul în părțile
noastre nu este bogat cantitativ, dar
colindele pe care le-am selectat pentru
acest concurs, sunt de o încărcătură
teologică și dogmatică de mare valoare. Semn că aceste rostiri au avut darul să
statornicească Tradiția, în vatra satului, de ieri și de astăzi, și în inimile creștinilor,
că Dumnezeu S-a născut, a propovăduit, S-a răstignit, a înviat și S-a înălțat la ceruri,
pentru ca pe noi să ne îndumnezeiască.
Un astfel de colind, ca o cuminecare, este cel intitulat, sugestiv: În vârful la
nouă meri.
În vârful la nouă meri

În vârful la nouă meri,
Dăi Domnului, Doamne.
Dăi Domnului, Doamne
Se scaldă, Se iordăneşte
Arde nouă lumânări,
Pică nouă picături
Trei de vin şi trei de mir,
164

Trei de apă limpejoară
Colindele de sorginte religioasă surprind aspecte din istoria mântuirii și

mesajul lor se referă la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ca Mântuitor pentru
ca pe noi oamenii să ne ajute să ne desăvârșim. Ele au darul să ne îmbogățească
sufletește și să ne adune într-o singură familie, în jurul sfintei mese, chiar la masă
cu Mântuitorul, fapt ce era cu totul firesc în toate comunitățile sătești, în care nu se
concepea colindatul fără Liturghie.
Sunt și colinde laice, care ilustrează prin versurile lor, mai mult sau mai puțin
inspirate, viața cultural-spirituală și agrară a vechilor comunități. De exemplu, aveam
în zona noastră colinde pentru: primar, gospodar, flăcău, pescar, proaspăt căsătoriți
etc.
Toate aceste producții laice, și mai ales pentru generația noastră, dacă nu
vom ști să le eclesializăm, există riscul ca ele să „înnăbușe mesajul cald și tainic
al prezenței lui Dumnezeu în sufletele și în viață, prin explozia de bunuri materiale
expuse parcă pentru a-L izola pe Dumnezeu cât mai mult de oameni... Acestea
sunt devieri de la normalitatea viețuirii noastre ca și creștini în leagănul cald al
165
familii atunci când, prin neglijență și nu numai, tocmai pe cei în care S-a întrupat
Mântuitorul - copiii”.
Concluzii – pietre pentru temelia ființei

Tradiția reprezintă reflexia vie a spiritualității poporului român, dovadă a
străvechii unități de credință și neam. Portul popular constituie o componentă
valoroasă a acestei moșteniri. Valorificând tradițiile și obiceiurile specifice sărbătorilor
de iarnă în zona etnografică Galați, am realizat un important document cultural și
etnografic.
Zona noastră este una cosmopolită în care societatea tradițională românească
simte înclinația spre lumea tehnologică și occidentalizarea patrimoniului. Perpetuarea
unei tradiții sănătoase ține de capacitatea noastră, ca și creștini, de a le valorifica și
conserva.
Pe parcursul lucrării am avut în vedere evidențierea rolului tradiției, credinței
și a educației în împletirea armonioasă dintre cultură, spiritualitate și patrimoniu
identitar românesc. Rolul cel mai semnificativ în perpetuarea tradițiilor îl are familia,
în cultivarea sensurilor teologice îl are Biserica, iar în păstrarea și transmiterea
valorilor identitare îl are școala.
Familia este o biserică mai mică în cadrul căreia se exersează bunătatea,
ascultarea, iubirea conjugală, paternă și filială. Pornind de la expresia ,, din tată-n fiu”
putem înțelege că tradițiile se trasmit în sânul familiei.
Biserica reprezintă școala teologică de cel mai înalt nivel. În multe dintre
tradiții se regăsește și un temei biblic. Idei dogmatice creștine profunde se desprind
din colindele pe care le-am selectat. Așa cum pictura bisericii este considerată Biblia
color, putem spune că aceste colinde reprezintă dovada vie a spiritualității creștine a
românilor.
Școala reprezintă a doua familie în care copiii primesc zestrea culturală a
comunității prin intermediul învățătorilor și prin care se trasmit tradițiile locale. Și
școala luptă cu globalizarea și promovarea non-valorilor, încercând totodată să se afle
în actualitatea zilelor noastre.
166
Maria-Alexandra Dimofte, elevă, clasa a X-a

Colegiul Național „Al. I. Cuza” Galați
Str. Saturn, nr. 26, Cod 800325
e-mail: alexandra_denisa_dimofte@yahoo.com
„Totul în viaţă există ca să conducă la o carte” spunea Mallarmé. Ne place să

citim cărţi de literatură şi să vorbim despre ele. Adorăm să ne cuibărim mintea şi
sufletul printre paginile volumelor tipărite cu satisfacţia că, prin lectură, reuşim să
scăpăm de povara existenţei cotidiene. În ziua de azi, când suntem prinşi în vâltoarea
unui ocean de informaţii de dimensiuni excepţionale, cărţile se ridică cu mândrie din
valurile mediocrităţii informaţionale pentru a-şi croi drum spre inimile şi minţile
cititorilor. Întotdeauna am perceput cărţile ca pe nişte balsamuri ale sufletului şi ne-
am hrănit cu convingerea că ele au fost şi vor continua să rămână surse sigure şi
valoroase de consolidare spirituală şi intelectuală. Dar oare aceasta va fi soarta pe
care o vor avea cărţile şi în perspectiva unui viitor îndepărtat?
„Fahrenheit 451”, romanul lui Ray Bradbury, este, probabil, cea mai bună
exemplificare – desigur, printre alte cărţi la fel de speciale – care ne provoacă să
167
gândim şi să deschidem calea spre diferite experienţe lecturiale, psihologice şi

sufleteşti de neimaginat. Putem spune despre ele că sunt ca nişte corăbii încărcate,
călătorind pe vastul ocean al vremii până la noi, cei ce așteaptă îmbarcarea.
Ideea de la care porneşte „Fahrenheit 451” este, pe cât de simplă, pe atât de
şocantă. 451 de grade Fahrenheit reprezintă temperatura la care filele cărţilor ar
începe să ardă instant. De ce este relevant acest lucru? Pentru că „Fahrenheit 451” se
desfăşoară într-o lume distopică, în care cărţile nu pot exista. Oricine deţine o carte
poate fi în orice clipă arestat, urmând ca locuinţa sa și toate cărţile din ea să fie arse.
În acea lume, pompierii au rolul de a porni aceste incendii, în loc să le stingă. Întreaga
acţiune este redată prin ochii lui Montag, un cadet care învață toate tainele profesiei
de pompier-torționar, care se găseşte în situaţia de a pune la îndoială valorile care i-au
ghidat viaţa de până acum. Cartea este, în oarecare măsură, previzibilă. Însă valoarea
ei e dată de explicaţia cu care este susţinut acest scenariu incredibil, o explicaţie
care se pliază atât de bine pe societatea zilelor noastre, încât poate transforma acest
scenariu fantezist, într-un viitor posibil! Cum reuşeşte Bradbury să creeze atmosfera
terifiantă reprezintă partea cea mai importantă a cărţii, fiind elementul cheie care
face ca „Fahrenheit 451” să fie o lectură interesantă, ce îndeamnă la reflecţie, până
la ultima pagină şi după aceea... În această parabolă a terorii, Bradbury a construit o
lume care se autodistruge cu o pasivitate de nedescris. În acea lume, lupta este pentru
drepturile cărții și cititorului – și, desigur, în sens global, ale omului. Ce frumos,
nu-i așa? Ce frumos sună: lupta pentru drepturile cărții și ale cititorului! Dreptul la
cultură, la frumusețe, la gândire: „Montag simți cum cuvintele încep să se urnească
încet și să gâlgâie din el. Oare ce va putea spune, în clipa când îi va veni și lui rândul
să vorbească? Ce ar putea oferi el într-o zi ca asta, pentru a face călătoria mai ușoară?”
Viitorul care ne va aştepta pe noi toţi se regăseşte într-o oarecare măsură în
ideea reducerii la absurd cu care a vrut Bradbury să ne convingă cât de importantă
este cultura. Absenţa totală a cărţilor, atât din sufletele noastre, cât și din orice librărie
sau bibliotecă echivalează cu neutilizarea acestora, fiindcă pentru majoritatea
oamenilor, cărţile nu vor mai avea aceeaşi valoare pe care o au în prezent sau pe
care au avut-o acum mult timp. Incertitudinea şi nesiguranţa spațiului lecturii sunt
atribute care ar putea caracteriza cel mai bine societatea în viitorul apropiat.
Adevărul mult râvnit, pe care încă-l căutăm prin lectură, ne-ar putea fi prezentat
sub forma unor dogme sau clişee existenţiale. Acestea nu reuşesc să potolească dorinţa
de certitudine dobândită prin experiență personală, nevoia noastră de libertate de
gândire și expresie. Un efect negativ al acestor clişee şi dogme este minimizat azi,
când societatea globală apără încă drepturile omului. Dar cartea este spațiul în care
poți fi neconform, poți visa, poți înțelege lucrurile în modul tău unic. Aici poți fi
divergent, diferit!
Am vrea să ştim care este destinul nostru. Simt că e legat de destinul cărților. Cu
cât se scrie mai mult, cu atât se citește mai puțin. Unii oameni înțelepți se detaşează
168
de dorinţa egoistă de a-şi afla propriul destin

şi se gândesc şi la destinul omenirii. Trecutul
ne prezintă evoluţii şi involuţii, măriri şi
decăderi, însă viitorul rămâne încifrat. Se pot
face statistici, se pot anticipa unele efecte ale
unor evenimente viitoare, însă niciodată nu
va exista certitudine, ci doar probabilitate în
legătură cu viitorul.
Incert nu este doar destinul oamenilor,
ci şi destinul cărţilor. Trebuie să ne întrebăm
dacă utilitatea lor va fi recunoscută sau dacă
se vor inventa alte mijloace de asimilare
a informaţiilor, așa cum există lectură pe
suport digital, dacă lumea se va afunda într-o
perioadă decadentă, în care incultura va fi
promovată şi dezirabilă sau dacă vom avea
niște minți interconectate la toată cultura
omenirii.
Dacă unii cred într-o responsabilizare
posibilă oamenilor cu privire la importanţa cărţii, unii au viziuni sumbre asupra
destinului acesteia, luând în considerare aspectele negative ale societăţii de azi,
precum mediocritatea, lipsa interesului faţă de cultură, analfabetismul…
Formatul electronic în care se găsesc diverse cărţi nu ar putea conduce
la dispariţia cărţilor, ci doar la o reconfigurare a existenței fizice a acestora, însă
dezinteresul şi dispreţul faţă de carte vor avea originea, cu siguranţă, în elogiul
tehnologiei ca scop în sine și nu ca instrument în viața noastră.
Fiecare dintre noi are o viziune proprie asupra destinului cărţii, mai optimistă
sau mai sumbră. Indiferent de traseul propus, fiecare dintre noi ar trebui să încerce
să evite versiunea negativă a posibilului final al poveştii. În fond, cui i-ar plăcea un
destin nefast al cărţii?! „Nu e nimic magic în cărți; magic e doar ceea ce spun cărțile
și însuși faptul că în ele peticele universului nostru sunt însăilate într-un veșmânt pe
măsura noastră.” („Fahrenheit 451”, Ray Bradbury)
Mi-ar plăcea să fiu omul-carte pentru romanul lui Ray Bradbury. Aș memora-o
pentru mesajul ei. Cred cu tărie că ele, cărțile, sunt „motorul spiritului”, că ne hrănesc
spiritul și sufletul, menținând unitatea ființei noastre.
169
170
Spiritus Rector Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019
CĂCIULA GETO-DACICĂ ŞI
MIGRATORII CARPATINI
Iulius Preduşel, pensionar

Constanța
Tel.: 0720386137
În urmă cu 15 milenii, odată cu sfârşitul ultimei ere glaciare, populaţiile din

Fortul Carpato-Dunărean-Pontic, ajunse la un număr destul de mare au început să
migreze spre sud şi sud-est, aici cantitatea de hrană obţinută nu mai putea asigura
hrana necesară.
Motivul este perfect valabil pentru zona din jurul Carpaţilor şi Mării Negre.
În schimb argumentul nu este valabil pentru populaţiile (triburile) care au ajuns
în Anatolia în mileniul XIII î.Hr. şi cei care au ajuns în America de Nord când
traversarea din Asia s-a făcut pe uscat, migrări care au avut loc înainte de Marele
Potop. Dacă cei din Anatolia s-au oprit la Gobleki Tepe, cei ajunşi în Americi nu
s-au oprit în Asia, ci parte din ei s-au oprit pe parcurs până ce ultimul trib a ajuns
în Patagonia.
Mai târziu cei de pe Mureş şi alte zone adiacente au ajuns în Sumer ducând
cu ei scrisul de la Tărtăria şi Lepinski Vir, unde l-au dezvoltat şi imortalizat pe
plăcuţele de lut sumeriene, dar şi crearea unei agriculturi irigate.
Alte, două ramuri ale marelui imperiu pelasgic au migrat în nordul Africii: o
ramură getică, în Egipt a reuşit ca pe la anul 3500 î.Hr. să unifice Egiptul de Sud cu
cel de Jos, iar cealaltă ramură a cutreierat nordul Africii de la vest de Delta Nilului
la Oceanul Atlantic, numiţi getuli; o altă ramură desprinsă din aceştia s-a instalat
între Nilul Superior şi Oceanul Indian. Primii sunt cunoscuţi în istorie libieni şi
ceilalţi nubieni.
Mai târziu, începând cu Seșonk I (947-925 î.Hr.) şi sfârşind cu Bochoris
(718-702 î.Hr.) libienii au dat naştere dinastiilor XXII şi XXIII, după care a urmat
dinastia XXV a nubienilor, timp de aproape 75 de ani.
După această sumară incursiune în istoria migratorilor carpatini, voi face
prezentarea acelora care și-au păstrat și purtat căciula geto-dacică, consemnată pe
o serie de artefacte.
Migraţia mioriticilor carpatini în Valea Nilului a avut loc la mijlocul
mileniului IV î.Hr.
171
Cele patru imagini îl reprezintă pe unificatorul celor două teritorii egiptene

(Egiptul de Jos şi de Sus), unire care a fost făcută de getul Narmer în jurul anului
3500 î.Hr. demonstrată pe baza unui artefact, în volumul I de la ,,Migratorii
Carpatini” ce va fi editat la începutul anului 2020.
Astfel, prima imagine îl reprezintă pe Narmer care poartă pe cap o ,,căciulă”
ţuguiată ca simbol al binecuvântării divine. A doua imagine spre dreapta ”….este
acelaşi – piro sculptat pe un fel de bilă de piatră unde se vede că are în capătul căciulii
un fel de ciucure. A treia imagine îl reprezintă pe Baal Melquart fostul zeu al oraşului
fenician – Tyr. Ultima imagine, o statuetă de bronz, datează din secolele XIV – XI
î.Hr., la care remarcăm căciula cu moţ.
Dar căciula getică purtată de același faraon – Narmer a fost imortalizată
printr-o creație din aur, fiind descoperită în zona vechilor morminte predinastice.
,,Căciula purtată de faraon se numea ,,he geti” (he: belșug, numeros, o stare materială
dar și spirituală)”.
A doua imagine spre dreapta, asemănătoare cu prima este ,,…coiful descoperit

la Olănești, raionul Ștefan Vodă din Republica Moldova, care se presupune că ar
fi aparținut oștirii lui Zopyron ce a fost nimicită de geții cei neînfricați în anul
331 î.Hr…” A treia imagine dăltuită în piatră este a regelui Antiohos I al regatului
Commagene de pe vârful muntelui Nimrud, care după istoricii ruși Nemrut Dagi,
în traducere înseamnă ,,Nemuritorii daci”, din Turcia, unde s-a descoperit un
mormânt-sanctuar flancat de statui uriașe de 8-9 m înălțime. Ultima imagine din
dreapta reprezintă pe Mitra de la romani purtând o căciulă ca cea egipteană din
secolul XXXV î.Hr., cea de la Nimrud Dagi și coiful macedonean găsit la Olănești
în Republica Moldova.
172
Aici, la Nimrud Dagi alături de statuile colosale cu căciuli geto-dace s-a găsit și
o statuie care îl reprezintă pe Apollo, semnalată de Nicolae Portocală cu 80 de ani în
urmă, la care istoricii români au rămas muți.
Prima imagine din stânga este ,,....un vas grecesc pe care se află desenat un
arimasp ce călărește un zgripțuroi sau un grifon”.
În anul 2013 sub un copac de la Dabo Geto Sarmisetusa a fost descoperită o
matriță pentru confecționat bijuterii cu desene, precum cele de pe vasul grecesc. Este
un model de grifon găsit pe o teracotă care se află la Buffalo Museum of Science și
vine din Egiptul predinastic (cca 3500 î.Hr.). Modelul este curat carpatin, deoarece pe
atunci grecii încă nu ajunseseră din Asia în Balcani.
Poza din mijloc (galbenă) este un detaliu de pe un vas din aur descoperit
la Sînnicolaul Mare, județul Timiș unde un luptător trage cu arcul într-un leu care
îl atacă din partea dreaptă. Trupul luptătorului este acoperit cu un fel de zale, el
călărind un zgripțuroi însă diferit de cel de pe vasul grecilor, dar foarte asemănător cu
cele două animale fabuloase de pe o tăbliță de lut alăturată ce aparține culturii emeș
veche de pe la anii cca 3000 î.Hr. sau sumeriană cum i-au falsificat ticăloșii numele
și istoria neamului carpatin, pentru a o face akkadiano-semeriano-evreiască! Cum
aurarul care a făcut vasul descoperit în Banatul românesc nu putea fi sub influența
173
culturii emeș, este veridică concluzia potrivit căreia ambele modele aparțin culturii
carpatine fiindcă amândouă se găsesc în cultura strămoșilor noștri geți. Modelele
de animale fabuloase au fost duse în Egiptul predinastic către sfârșitul mileniului IV
î.Hr. odată cu migratorii carpatini cât și în Sumer.
Neobositul cercetător domnul Constantin Olariu Arimin a mai găsit și alte
imagini privind căciula getică.
Prima imagine din stânga reprezintă un grifon încălecat de un arimasp având

pe cap o căciulă getică țuguiată cu un moț în vârf ca la divinitatea feniciană, dar
înclinată puțin în față. A doua imagine este un bust al lui Attis frigianul realizată în
Roma antică, dar cu vârful înclinat spre stânga. A treia imagine este o statuie unde
divinitatea apare cu sabia getică în mâna stângă, iar pe cap căciula getică cu moțul
înclinat în față. Ultima imagine a patra, reprezintă pe Mitra alături de Antioh din
Commagene, având pe cap o căciulă asemănătoare cu a piro (faraonului) Narmer al
egipteanului de pe la 3500 î.Hr.
Ce reprezintă căciula getică și care este originea?
Cuvântul nostru ,,căciula” vine din vechea limbă vorbită în jurul Carpaților
în mileniile V-II î.Hr. și îl putem rostui astfel: ka:cap + șu...ila:a crește bogăția, fiind
un simbol al binecuvântării celui ce o poartă din partea divinității cu mult belșug
așa cum era la primii faraoni egipteni. O altă variantă de interpretare a cuvântului
este: kaș:colonie, cătun, zestre, mesager + u…la: neam, familie, soartă, bucurie, adică
bunăstarea unui neam, cătun sau călătorul care aduce vești ce bucură. Dar mai avem și
sinonimul ,,cușmă” care poate fi descompus după regulile vechii limbi astfel:kuș:piele
de animal, a acoperi, a ascunde + ma: a lega, a străluci, a înfrumuseța, iar spre bucuria
și luminarea noastră vedem aceste căciuli foarte frumoase pe mai multe tăblițe de
plumb.
174
În partea stângă este Vârful Omu din munții Bucegi, de unde pornește
povestea acestei cușme, în vechea teozofie el fiind considerat Fiul Omului, adică
prima zidire a Tatălui Ceresc din care a ieșit neamul omenesc. Neamurile carpatine
de prin mileniile VIII-IV î.Hr., cunoscând această poveste, au lăsat-o de mare veste
celor ce vor veni cum vedem în a doua fotografie spre dreapta, care reprezintă un
capac de oală sau mâner pentru un capac de oală găsit la Gumelnița, vechi de pe la
5000 î.Hr. Cu acest obiect ar trebui să-i plesnim peste bot pe toți cei care ne spurcă și
ne scuipă voinicește de cca 150 de ani, că noi românii de astăzi suntem numai niște
venituri de prin secolele VII-X ale feudalismului și nu avem nici o legătură cu tot ce
a lăsat trecutul moștenire în pământul Dio Getia.
Spre dreapta este o monedă a lui Attis pe la începutul secolului V î.Hr. pe
coastele Asiei Mici, care a fost găsită la Cizik în Misia , iar în capăt este bustul unui
get descoperit la Roma.
Din mozaicul emeș (sumerian) alăturat se distinge imaginea extrasă a celor

doi luptători din Ur, de pe la mijlocul mileniului III î.Hr. îmbrăcați (echipați) cu cea
asemănătoare lui Orfeu din imaginea a treia cum i-au prezentat grecii.
Această îmbrăcăminte trebuie să fi fost purtată de emeși/sumerieni, respectiv
mureșenii care au migrat în Sumer.
Dar, Attis prezentat mai înainte îl găsim și pe o monedă descoperită la Cizik,

în vechea Misie de lângă Troia, datând din secolul V î.Hr. cu cușma strămoșească
(căciulă getică) pe avers, iar pe revers apare o cruce înscrisă în pătrat așa cum apare
și pe moneda cedonilor din Tracia între anii 500-480 î.Hr.
175
În stânga este Atis, statuie romană din secolul I î.Hr., cu o căciulă specifică
sciților cum se vede în fotografia a doua cu doi sciți din care unul pansează celuilalt
rana și spre dreapta avem un incaș ce cântă la fluier, o dansatoare amazigh și în capăt
o tânără amazigh din munții Atlas, Maroc. Căciulile purtate de femeile amazigh
seamănă foarte bine cu cea a cântărețului incaș, a scitului și a lui Atis.
Și amazoanele au făcut parte din marele neam carpatin al geților.
Prima imagine din stânga reprezintă amazoane de pe un vas grec din secolele
VI-V î.Hr., purtând pe cap căciula getică. Figura din mijloc este o sculptură de pe
Mausoleul din Halicarnas, de prin seolul IV î.Hr., unde se vede o amazoană luptând
cu mai mulți inamici, iar în dreapta cea de a treia figură este o amazoană călare care
se luptă cu un pedestraș grec, pictură de pe un vas grec din secolul V î.Hr.
Dacă căciulile getice prezentate fac parte din patrimoniul migratorilor mioritici
din antichitate acum vă prezint artefacte de dată recentă realizate de două țări care își
recunosc obârșia din Fortul Carpato-Dunărean-Pontic.
176
Fotografiile de mai sus reprezintă, în stânga, un basorelief roman cu Mitra

sacrificând taurul solar, iar în partea de jos se vede șarpele și câinele. Căciula purtată
de divinitatea religiei geților care a fost preluată de romani cu numele de Mitra (de
unde leprele au născocit mitraismul) este foarte asemănătoare cu cea descoperită la
Gumelnița, dar în urmă cu 5000 de ani și cușma purtată de Fiul Omului sau Atis
din religia frigienilor arimini pe la începutul secolului V î.Hr. Cea mai mare parte
a mozaicurilor bisericii Sant’ Apollinare Nuovo din Ravena, construcție realizată de
regele get sau got cum l-au botezat culturnicii occidentali, Teodoric în anul 505, au
fost distruse și numai foarte puține au fost păstrate, iar unele modificate pentru a
sluji noului cult al iudeo-creștinilor, printre acestea și cel al scenei aducerii darurilor
de către magi. Vedem că magii poartă vestimentația ,,scitică” ce se va perpetua la
boierii și domnitorii românilor până după secolul XVI, ei purtând pe cap căciula
strămoșească.
(E)truscii (expresie care nu e departe de cuvântul traci) Tyrsienii după greci,
Turscha din documentele egiptene au fost în secolele XIII-XII î.Hr., unul dintre
popoarele pelasge ale Mării Egee care au trăit în Lemnos și alte câteva zone ale
litoralului european sau asiatic.
Dar odată cu invazia dorienilor către 1200–1000 î.Hr. aceștia au fost nevoiți
să emigreze pe coastele centrale ale Italiei în Toscana, având metropolă Tarquina.
Dovada că etruscii sunt geți stă în căciulile pe care le purtau, prezentate de Homo, în
D’ Italiei primitive, pag. 74-75.
În stânga, este stema cu Departamentului Apărării SUA din anul 1793 unde
apare pe lângă căciula strămoșească și șarpele, alt simbol totem al religiei geților,
ajunși și în mitraism cum spun mincinoșii care se pricep la vedenii și scorneli
sacrosancte. Spre dreapta este o monedă franceză din anul 1960 unde libertatea este
personificată printr-o femeie ce poartă pe cap cușma getică. Ei au introdus în cultura
europeană această efigie a libertății încă din partea a doua a secolului XVIII.
Oare, timp de câteva milenii atât pe americani cât și francezi nu i-au lăsat
visurile în pace și a trebuit să-și recunoască patria străbună din Carpați?
Toate imaginile și citatele aparțin domnului Constantin Olariu Arimin din
Adevăruri ascunse vol I și II, 2016.
177
Discursul despre Evul Mediu în marile

tratate de istorie a românilor
Sorin Langu
e-mail: langusorin@yahoo.com
Istoria omenirii cuprinde o serie de evenimente care se întind pe o perioadă

mare de timp. Periodizarea istoriei a apărut mai întâi ca un exercițiu de memorie,
de fixare a evenimentelor într-un context recognoscibil, apoi ca o necessitate a
discursului istoriografic prin care istoricii identifică trăsături, caracteristici, legi,
commune unei perioade. Evul Mediu este o perioadă foarte importantă pentru
români, este perioada în care se cristalizează primele state românești, în care cultura
română ajunge la maturitate și capătă identitate.
Percepția istoriografiei asupra Evului Mediu s-a modificat în timp și acest
lucru dorim să-l evidențiem prin analiza a nouă tratate de istorie a românilor,
reprezentative, credem noi, pentru istoriografia românească. Ele au fost selectate
ca fiind ilustrative atât pentru epoca respectivă, cât și ca impact în istoriografia
românească. Am luat în considerație, pe cât posibil, ultima ediție corectată de autor.
Periodizarea reprezintă o problemă pentru că nu toți istoricii s-au pus de
acord nici asupra începutului și nici asupra sfârșitului perioadei medievale. Asupra
începutului istoricii sunt evazivi, puțini fiind cei care sunt tranșanți. Pentru Xenopol
trecerea noastră în Evul Mediu este odată cu venirea ungurilor în sec. IX. Giurescu
crede că între retragerea aureliană și Diploma Cavalerilor Ioaniți avem de-a face cu o
etapă intermediară, trecerea spre Evul Mediu fiind mai evidentă după venirea slavilor.
Iorga e puțin mai exact, a doua etapă a etnogenezei fiind și începutul epocii medievale.
Roller oferă repere precise: orânduirea feudală începe Diploma Ioaniților. Vlad
Georgescu plasează începutul perioadei în jurul anului 1300, pentru ca primul tratat
de după 1989 să împingă perioada feudală spre anul 1000, iar tratatul Academiei spre
sec.VII. Florin Constantiniu este foarte exact, el indicând menționarea cnezatelor
românești ca marcând începutul epocii medievale.
Sfârșitul perioadei este neclar, neexistând un reper clar de departajare între
medieval și modern la Xenopol. La Iorga reformele vin cu Fanarul, influența
grecească având și conotații pozitive. Pentru Roller orânduirea feudală se termină,
evident în stil marxist, cu o revoluție care este, totuși, o răscoală, cea de la 1821. Vlad
Georgescu crede că 1716, adică instaurarea regimului fanariot în Țara Românească,
marchează începutul epocii moderne. Tratatul din 1998 are ca reper final mișcarea
fanariotă, în timp ce tratatul Academiei e ceva mai prudent, dedică regimului fanariot
volumul 6, tratând-o ca o perioadă de tranziție; pentru că se discută depre formarea
178
națiunii române, autorii înclină să o considere ca făcând parte din perioada modernă.
În schimb, Constantiniu consideră că perioada modernă începe cu 1821. În pofida
acestor diferențe de opinii am efectuat analiza în funcție de preferințele autorilor,
urmând ca apoi să efectuăm corecțiile.
Primul tratat aparține lui A.D. Xenopol, se intitulează „Istoria romînilor din
Dacia Traiană”, apare între anii 1888 și 1893, la Iași, și este prima mare sinteză de
istorie profesionistă. Lucrarea avea șase volume după cum urmează: volumul I, 623
de pagini, volumul II, 590 de pagini, volumul III, 680 de pagini, volumul IV, 663 de
pagini, volumul V, 770 de pagini și volumul VI, 668 de pagini, la care sunt adăugate un
număr de șapte hărți. Lucrarea a fost reeditată și completată, apărând cu același titlu
(Istoria românilor din Dacia Traiană) în 1925-1930, la Editura Cartea Românească,
București, în 14 volume, sub îngrijirea lui I. Vlădescu. Noi ne vom referi la această
ediție, care totalizează 3400 de pagini. Epoca medievală începe cu venirea ungurilor
în Pannonia și se termină cu instaurarea regimului fanariot. Sinteza lui Xenopol se
oprește la alegere lui Carol I ca prinț al României și la dualismul austro-ungar.
%
Antichitatea Volumul1, ½ volumul 2 10
Evul Mediu ½ volumul 2, volumele 3 - 8 45
Perioada 1711-1866 Volumele 9-14 45
Din 14 volume, cu o medie de 250-260 de pagini, epoca medievală și cea
modernă ocupă, aproximativ, aceeași pondere, jumătatea de volum în plus acordată
Evului Mediu fiind compensată de numărul ceva mai mare de pagini al volumelor
dedicate evenimentelor din secolele XVIII-XIX.
Cele 1600 de pagini care acoperă Evul Mediu sunt distribuite astfel: jumătate
din volum 2 – românii între 900 și 1290, volumul 3 – Țările Române până la Ștefan
cel Mare, volumul 4 – epoca lui Ștefan cel Mare, volumul 5 – epoca lui Mihai Viteazul,
volumul 6 – Țările Române până la Vasile Lupu și Matei Basarab, volumul 7 – de la
Matei Basarab la Brâncoveanu, volumul 8 – Brâncoveanu, marile figuri medievale
având capitole substanțiale dedicate.
Perioada interbelică propune două mari sinteze datorate lui C.C. Giurescu și
N. Iorga. Prima apărută este cea a lui Giurescu, la București, prima ediție 1935; a avut
un mare succes la public, 1946 apărând a cincea ediție. Lucrarea este împărțită în 3
volume, dar cum volumele 2 și 3 au câte două părți putem vorbi de 5 volume care
totalizează aproximativ 2500 de pagini.
%
Antichitatea Vol 1: p. 1-275 13
Vol. 1: p.276-623, vol 2: p. 1-428
Ev Mediu 67
și p. 1-329, vol. 3.1: p. 1-224
Epoca modernă Vol 3.1: p. 225-456 20
179
Partea a doua a volumului al treilea prezintă societatea, economia și instituțiile

din secolele XVII-XVIII, dar fără delimitări clare. De aceea am apreciat că jumătate
aparține epocii fanariote; indiferent de calcule, proporții și procente avem o
reprezentare total disproporționată a Evului Mediu cauzată de faptul că sinteza se
oprește la mișcarea lui Tudor Vladimirescu, deși inițial era gândită să meargă până
la perioada regală.
Sinteza lui Iorga, replică la cea a lui Giurescu, va apărea la București între
1936-1938, cuprinde 10 volume, cu volumele 1 și 10 în două părți, adică aproape
4700 de pagini.
%
Antichitatea Vol 1:660p, vol 2:1-261 19,7
Vol 2: 262-350, vol 3:400p, vol 4:
Ev Mediu 40,3
370p, vol 5: 470p, vol 6:560p
Vol 7:360p, vol 8: 420p, vol 9: 430,
Epoca modernă 40
vol 10: 660p
Există o proporție echilibrată între medieval și modern, cu marile personalități
medievale având capitole consistente.
Venirea comuniștilor duce la o rescriere rapidă a istoriei, conform noilor
directive ideologice. Acestea sunt expuse de Mihail Roller în al său ”Istoria României.
Manual unic pentru clasa a VIII-a secundară”, București, 1947, 863 de pagini. Deși
doar ”manual”, lucrarea coordonată de Roller, prin impact, dimensiuni și încărcătură
a servit ca reper pentru următoarele două decenii servind ca referință ideologică.
%
Antichitatea p.25-88 8
Ev Mediu p.89-356 32
Epoca modernă p.357-624 32
Epoca contemporană p.625-852 28
Asistăm la o scădere dramatică a ponderii antichității, doar 8%, iar ponderea
epocii feudale este înșelătoare, deoarece Roller include în epoca medievală și perioada
fanariotă, spre deosebire de Xenopol, Giurescu și Iorga. Pentru prima oară apare
perioada interbelică, perioadă care este foarte amplu tratată, dacă raportăm numărul
de pagini la numărul de ani, lucru de înțeles din moment ce e înțesată de greve,
mișcări sociale, mișcări muncitorești etc.
„Contribuția” lui Roller a rămas pe moment singulară, dar unul din obiectivele
PCR, în privința istoriei, a fost realizarea unei sinteze, de pe baze marxist-leniniste, o
istorie care să oglindească progresele noii societăți. Parțial acest deziderat a fost îndeplinit
prin tratatul „Istoria Romîniei” coordonat de academicienii P. Constantinescu-Iasi,
EM. Condurachi, C. Daicoviciu, scos sub oblăduirea Editurii Academiei R.P.R. la
București între 1960-1964. Lucrarea conține 4 volume, are peste 4300 de pagini, și
180
merge până la 1878, dar trebuia să fie mult mai amplă, volumul 4 cuprinzând în 900 de
pagini evenimentele petrecute în 30 de ani. Cele 4 volume conțin: volumul 1 cuprinde
orânduirea comunei primitive (600.000 i.e.n.-100 i.e.n.); epoca sclavagista (sec. 1 i.e.n.-
sec. 3 e.n.); perioada de trecere la feudalism (sec. 4-sec. 10 e.n.). Volumul conține 961
de pagini 18 planșe, an apariție 1960. Volumul 2 cuprinde feudalismul timpuriu (sec.
10-sec. 13); feudalismul dezvoltat (sec. 14-sec. 16). Volumul conține 1200 de pagini, 20
de planșe, an apariție 1962. Volumul 3 cuprinde feudalismul dezvoltat (se. 17-sec. 18);
destrămarea feudalismului și formarea relațiilor capitaliste (sec. 18). Volumul conține
1301 pagini, 11 planșe, an apariție 1964. Volumul 4 cuprinde formarea și consolidarea
orânduirii capitaliste (1848-1878). Volumul conține 903 pagini, 16 planșe, an apariție
1964. De aici ar reieși că Evul Mediu este pe larg prezentat, o parte din volumul 1,
volumul al doilea și o parte din al treilea volum fiind dedicate perioadei în discuție, dar
cum nu știm câte volume ar fi conținut lucrarea e dificil de făcut supoziții.
Replica, neideologizată, nu putea veni din țară, cenzura și autocenzura
funcționând eficient, ci doar din emigrația românească. În 1984 apare, sub semnătura
lui Vlad Georgescu, „Istoria românilor de la origini până în zilele noastre”, tradusă
în 1991 în engleză cu titlul ”The Romanians: a history”. Cartea, variantă în engleză,
are 357 de pagini, incluzând un eseu bibliografic și un indice. Între cele două ediții
există o diferență, și anume ediția din 1991 cuprinde un capitol final despre Revoluția
din 1989 și colapsul comunismului, capitol realizat de Matei Călinescu și Vladimir
Tismăneanu, autorul decedând în 1988.
%
Ev Mediu p.19-72 20
Epoca contemporană p.189-299 37
Practic, antichitatea și epoca medievală sunt concentrate într-un sfert din
lucrare, accentul punându-se pe secolul XX. La momentul în care a fost scrisă ne
aflam în plin Război Rece, Ceaușescu începuse plata datoriei externe care conduce la
mai multe măsuri economice, iar scopul a fost dublu: atât de informare a publicului
american, cât și cel de a face o prezentare amplă a comunismului românesc, prezent
prea puțin, și în tușe mult prea favorabile, în mediul academic american.
Căderea comunismului duce la o eliberare de ideologizare comunistă și la
supraproducție de „istorii” ale românilor, multe din ele compilări modeste fără prea
mare impact. Primul tratat, foarte bine primit de public, a fost rodul unei colaborări
între Mihai Barbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Serban Papacostea și
Pompiliu Teodor, fiecare dintre semnatari acoperind o anumită perioadă. Cartea a
apărut în 1998, a cunoscut numeroase ediții, ultima fiind în 2014, aceasta fiind ediția
pe care o analizăm aici. Ediția din 2014 a apărut la București și are 528 de pagini,
incluzând bibliografia și un indice.
181
%
Ev Mediu p.141-350 37
Epoca contemporană 423-582 28
Este o prezentare echilibrată, cu un mic accent pus pe secolul XX, de înțeles,
la momentul 1998 fiind prima încercare de a discuta comunismul românesc într-un
context intern și extern. Ponderea aparent mare a perioadei medievale se datorează
includerii perioadei fanariote, altfel ea scăzând la 23%. Pentru a spori credibilitatea
lucrării, - suntem în plin proces de remitologizare a istorie monarhice, paralel cu cel
de demitogizare al perioadei comuniste - istoria secolelor XIX-XX a căzut în seama
istoricilor K. Hitchins și D. Deletant, decizie contestată masiv de istoriografia noastră,
dar care a prins foarte bine la publicul larg.
Coincidență, sau nu, sub egida Academiei apar între 2001 și 2003, zece volume,
fiecare volum având un coordonator. Cu destule contestări, i s-a reproșat graba, lipsa
de noutate și lipsa de unitate, s-a considerat necesară a doua ediție care va fi elaborată
între 2008 și 2015, cu multe adăugiri și revizuiri, ediție care se structurează astfel: vol.
1 - Moștenirea timpurilor îndepărtate - 1020 pagini + planșe; vol. 2 - Daco-romani,
romanici, alogeni - 1050 pagini + planșe; vol. 3 - Genezele românești - 830 pagini +
planșe; vol. 4 -De la universalitatea creștină către Europa „patriilor” - 1054 pagini+
planșe; vol. 5 - O epocă de înnoiri în spirit european 1601-1711/1716 - 1123 pagini+64
planșe; vol. 6 - Românii între Europa clasică și Europa luminilor 1711-1821 - 1168
pagini + planșe; vol. 7 - partea 1 - Constituirea României moderne 1821-1878 și vol.
7 - partea 2 - De la independența la Marea Unire 1878-1918 - 2144 pagini + planșe;
vol. 8 - România întregită 1918 -1940 -1008 pagini + planșe; vol. 9 - România în anii
1940-1947 -1320 pagini; vol. 10 - România în anii 1948-1989 - 1310 pagini. În total
sunt 13.337 de pagini.
%
Antichitatea Vol 1, vol 2=2070 15,5
Ev Mediu Vol. 3, 4, 5 = 3007 22,5
Epoca modernă Vol. 6, 7 =3312 25
Epoca contemporană Vol. 8, 9, 10 =3638 27
Ultima contribuție este personală și aparține lui Florin Constantiniu. Titlul este
provocator „O istorie sinceră a poporului român” și a determinat multe contestații.
Cronologic cartea a apărut în 1997, dar ultima ediție, a IV-a, apare în 2011 și de aceea
o analizăm la final.
%
Antichitatea p. 27-62 7
Ev Mediu p. 63-196 25,5
182
Epoca modernă p. 197-308 21,5

Epoca contemporană p. 309-550 46
Pare un reviriment, dar la fel e de discutat contribuția epocii fanariote, care
este inclusă în medieval.
Dacă însă vom considera ca unic reper de sfârșit a epocii medievale, și anume
1711, cum pare a indica și tratatul Academiei, situația este:
Concluzia care se impune este că discursul asupra Evului Mediu își pierde
importanța pe măsură ce înaintăm în timp. Care ar putea fi cauzele? O primă cauză
ar fi momentele prin care a trecut România în secolul XX, momente care i-au dus pe
români de la extaz ( Marea Unire) la agonie (comunismul) și apoi din nou la extaz
(căderea comunismului). Aceste momente captează atenția și interesul, până la urmă
istoria este scrisă pentru alții, așa că este firesc ca aceste momente apropiate de noi,
cronologic, să fie tratate preferențial.
Un al doilea motiv ar fi că în perioada comunistă multe subiecte, în special din
secolele XIX-XX, au fost ocultate, modificate, martelate, istoria fiind rescrisă total
pentru anumite perioade sau subiecte. E normal ca acum să se efectueze corecțiile, să se
scrie despre acele subiecte, personalități sau momente care nu puteau fi atunci abordate.
Alt motiv îl constituie noile mitologii ale secolului XX, mitologia regală –
mitul Reginei Maria, mitologiile de partid – brătienistă și cea a lui Maniu-, mitologia
183
perioadei interbelice, mituri care sunt abordate masiv după 1990, vezi de exemplu
memorialistica interbelică, zecile de studii interbelice, documentarele TV etc.
Comunismul reprezintă și el un motiv pentru că a reprezentat o perioadă
dureroasă dar despre care nu se putea relata nimic decât cu asumarea unor riscuri
teribile. Dispărând aceste obstacole a rezultat o adevărată frenezie istoriografică, au
apărut institute de cercetare, reviste, cărți etc, frenezie care nu s-a terminat nici astăzi.
Istoria recentă este un alt motiv. Apărută relativ târziu în România istoria recentă,
istoria „live” seduce. Combinată cu sociologia, psihologia, sociologia, jurnalistica etc.,
având un grad mai mare de subiectivism atrage tocmai prin faptul că se scrie sub ochii
noștri, ea depășind cadrul clasic, fiind mult mai racordată, cel puțin din punct de vedere
al transmiterii, la societatea informatizată de astăzi. Se iau interviuri online, apar sondaje
electronice, blogosfera devine practic parte a istoriei, oamenii participă la scrierea istoriei.
În același timp, discursul asupra istoriei nu mai este apanajul istoricilor, ea
acum este abordată de neprofesioniști, cel mai adesea jurnaliști dar nu numai, practic
se poate vorbi de istorie de tip jurnalistic, o specie hibridă, prezentă îndeosebi online
(bloguri, site-uri dedicate, ziare online, reviste ), dar subiectele prezente sunt cel mai
adesea din ultimele două secole, și sunt axate pe scoaterea în evidență a unor lucruri
senzaționale care să suscite interes maxim la publicul larg. Evident că acuratețea
interpretărilor istorice lasă de cele mai multe ori de dorit.
Nu în ultimul rând avem o societate care este ancorată foarte puternic în prezent
și privește atent la viitor, o societate care pare că nu mai are nevoie de medieval, și
care exercită o presiune enormă și asupra istoriografiei. Pentru generațiile actuale
cunoașterea trecutului îndepărtat nu reprezintă o constantă, e mai degrabă variabilă.
Acest declin al prezenței medievale în istoriografia de azi nu e ceva simptomatic;
ea reprezintă un efect, o adaptare a istoriografiei actuale la noua societate postmodernă,
existând și alte manifestări, unele mult mai dure: programa școlară cu manualele aferente,
numărul de studenți care aleg teza de licență în domeniul medieval, numărul de studii
dedicate epocii medievale din reviste muzeale, numărul de cărți dedicate epocii în
discuție pe parcursul unui an etc. Cel puțin din perspectivă didactică situația este critică:
dacă manualul de clasa a VIII-a a lui P.P. Panaitescu din 1942, retipărit în 1990, trata pe
larg istoria medievală, la fel întâmplându-se și în manualul de clasa a IV-a, din 1996,
redactat de D. Almaș, peste 50%, în manualele de clasa a XII-a, de după 2010, ponderea să
fie sub 20%. O motivație a multor autori este „suprasaturarea” cu medieval din perioada
comunistă, propaganda marxist-leninistă, în dorința de a reduce impactul regalității,
scoțând și mai mult în evidență medievalul, tendința noilor generații spre concretul
apropiat etc.
Concluzii: Evul Mediu nu mai este o prioritate pentru istoriografia română de
astăzi, este de multe ori o sursă de poezii moralizatoare pentru abecedare, de istorisiri
picante pentru ”edițiile de weekend”, de fundal pentru vreun documentar TV sau
pentru vreo emisiune programată la târzii din noapte.
184
Literatura română contemporană: Trilogia

fantastică a unui scriitor-fenomen
Tudor Ganea - Noul Cărtărescu?
(jurnal de lectură şi de post-lectură)
Adi-George Secară, bibliotecar, scriitor şi critic literar

Galaţi, Biblioteca „V.A.Urechia” Galaţi, Fundaţia Andreiana Juventus,
Str. Mihai Bravu, nr.16, Cod 800208
Tel.: 0745 872791; e-mail: secaradi@yahoo.com
Vacanţa de vară a anului 2017 mi-am încheiat-o începând a doua carte a

lui Tudor Ganea, „Miere”. Am fost ca un boxeur care a fost trimis la podea de
fiecare dată când se termina unul dintre primele capitole… Nedezmeticit, negăsind
cuvinte, de pildă, primul capitol de acolo l-am considerat cel mai bun început de
roman din istoria literaturii române, l-am comparat cu secvenţa din „Zorba grecul”,
când toată instalaţia aceea de cărat buşteni se prăbuşeşte… magistral, lecţie pentru
frumuseţea tuturor înfrângerilor, apoi următoarele capitole din „Miere” m-au…
cutremurat la propriu şi am zis că trebuie să mă opresc, să mă întorc, vorba vine, la
prima carte a lui T. Ganea, „Cazemata”, aşa că am achiziţionat-o şi, hai să văd, totul
e la fel de supercalifragilisticexpialidoucios ca în „Miere”, pe care am renunţat să o
mai termin: cine ştie, poate au legătură!?
Şi ar trebui să încep cu… începutul! Acum, înainte de a da cu presupusul, ar
trebui să termin şi „Miere”, dar…
Hai să fiu simpatic apocaliptic, aşa cum este şi Tudor Ganea! Deocamdată,
spiritual, mesajul ar fi la adresa României: mai întâi în zona Constanţei, apoi
în capitală şi împrejurimi, e clar, trebuie o Sodomă şi o Gomoră pentru această
naţiune, pentru a renaşte într-adevăr, întru spirit şi aşa mai departe! Adică, ca să fiu
mai clar, în „Cazemata”, o situaţie ciudată, urmare a unui aparent blestem, va duce
la distrugerea Constanţei… Nu chiar de către un tsunami, catastrofa începe, de
fapt, în momentul în care închizi cartea, după ultima pagină, farmecul descoperirii
elementelor care compun, pas cu pas, ţesătura intrigii, suspansul, personajele, va fi
nealterat, promit…
Altfel pornind la… laudatio, „Cazemata” este una dintre acele cărţi rare pe
care vrei să le reciteşti imediat după ce ai terminat-o! Şi în interes de… breaslă:
dacă vreţi epic pur, încercaţi Tudor Ganea! Desfrâu imaginar? Răspund: Tudor
Ganea! Nu pentru că ar fi uşor, dând nişte citate suculente, să spui că este un nou
Apollinaire, că nu este doar atât… Mai duce şi un fantastic de tip Mircea Eliade
pe noi culmi sau, mai exact, înspre noi adâncimi, nu numai ale Mării Negre sau
185
Tudor Ganea
ale Deltei, mai aduce un suspans hitchockian care ar umbri, de pildă, „Păsările”,
(deşi bufniţele, chiar şi desenate sau înfiinţate, berzele, pescăruşii, pelicanii, chiar
îţi pot da fiori), horror-ul este demn de Stephen King, bine, poate că nu îl întrece,
încă, pe „strălucitorul” King, dar de ce nu, şi aici ajung la titlul recenziei, „Noul
Cărtărescu?”…
Ar trebui să aduc ceva argumente, nu? O să fiu cât se poate de… impresionist:
când eram mai „mic”, voiam să scriu precum Dostoievski, când am mai crescut
un pic şi am citit „Nostalgia”, pardon, „Visul” lui Cărtărescu, am zis că aşa va
trebui să scriu şi eu, acum, deşi mai am o listă cu vreo zece-douăzeci de scriitori
debutanţi sau aproape, pe care sunt bucuros să le fi cunoscut scrierile şi ar putea
fi recomandaţi ca modele, sună ca naiba fraza asta, dar n-am „timp”, nu mai am,
capacitatea lui Tudor Ganea de a relata întâmplări, acţiune, fără a se împotmoli în
reflecţia camilpetresciană, este miraculoasă, fantastică ca şi proza sa, se poate spune
că, aşa cum personajul său din primul capitol din „Miere” trece cu motocultorul
prin tot satul său pentru a-l împărţi în două, şi frazele lui Ganea, după anul 2016, ar
putea împărţi literatura română în două: de după Ganea şi… „Solenoid” şi înainte
de… Deşi, cum spuneam, literatura noastră contemporană are multe cărţi de
redescoperit şi de promovat aşa cum, de pildă, i s-a făcut „Solenoidului”…
Da, o să revin după ce termin şi „Miere”! Mai bine încep să suflu în
„portţigaretul” acela magic care apare în carte, deşi e cam periculos, s-ar putea să
rămân fără buze!
186
Mă gândisem să spun ceva şi despre un anume kafkianism, am renunţat, dar

găsind un interviu pe net, în care chiar Ganea spune ceva despre un „palier oniric
major, are un plan narativ kafkiano post-apolitic și un plan realist pur și simplu”,
referitor însă la „Miere”…
Luat în ansamblu, tot ceea ce se întâmplă în „Cazemata”, este un Kafka mult
mai colorat, mult mai viu, mai… parfumat, de la nuferi, veţi mirosi de ce, de la peşti,
mlaştini, canale, mai suprarealist. Literar, Tudor Ganea „te bagă”, nu, nu neapărat la
origini, dar te ia de păr şi te scufundă, practic de prima pagină, în apă rece: ce mai
este literatura azi? Ce a mai rămas din ea? Dar viaţa?
Ceea ce invadează „umanul”, atât cât se întrezăreşte el, umanul, pe coasta
Constanţei, într-o zonă oarecum de mahala, unde sunt ruinele unor cazemate din
cel de-al Doilea Război Mondial, una dintre aceste construcţii, devenită un fel de…
solenoid, fiind, nu-i aşa, un personaj principal, în genul „castelului” kafkian, dar
nici chiar aşa, aşadar, ceea ce atacă umanul, Răul perceput ca un fel de Altceva, nu
neapărat vrând răul, dar având şi „reprezentanţi” antropomorfi, acest Altceva, un
„It” atât de anglo-saxon, având uneori „strălucire”, poate fi şi un răspuns metafizic,
bine, exagerez, este pur şi simplu o răzbunare a unor spirite, a unor duhuri, un fel
de răzbunare pentru moartea unora dintr-un sat misterios, care au fost obligaţi să
construiască cazematele şi apoi au fost ucişi într-o încercare de evadare, de către
soldaţi germani…
Dar această explicaţie ar fi prea simplă pentru complexitatea construcţiei
literare! Raţionalul cititorului (dar şi al unora dintre personaje, obligate de… lege
să fie astfel, oarecum) este opus Iraţionalului (şi al creatorului): unele personaje par
să fie nemuritoare, sau măcar să fie tinere fără bătrâneţe, sunt supra-umane, unele
monstruoase (adică, etimologic, mai toate sunt demne de… Twin Peaks), se suferă
enorm de iubire, din iubire, se mănâncă buze, se nasc copii, unii nu pot face copii,
se ridică diguri, pentru… a despărţi apele şi a opri o altfel de iarnă, se pescuieşte
mult, într-un fel se caută pescari pentru ceea ce va rămâne din oameni, planurile
temporale contează şi nu prea, ultima parte este proiectată într-un viitor oarecare,
nu prea îndepărtat (sunt patru părţi, ultima este cea mai scurtă, şi fizic), dar firul
epic ne duce în urmă şi cu mai bine de o sută de ani… Într-un fel, fiecare parte are
naratorul ei principal, v-aş mai invita şi la o dulceaţă de nuferi, dar nu ştiu ce se
poate întâmpla, oricum este o carte incredibilă, iată că până acum n-am citat nimic,
şi ar merge citată cam toată cartea, dar poate încep cu ceva, soft, de la pag.113:
„-Nici eu nu credeam în povestea pe care urmează să ţi-o spun, până în ziua
în care unul dintre «ei» mi-a rupt buzele. Atunci am văzut totul. De parcă odată cu
smulsul buzelor mi-ar fi deschis un al treilea ochi şi toate poveştile spuse de taică-
miu şi-au căpătat dintr-o dată sensul. Dar să încep cu începutul începutului.
Ca să-ţi dai seama mai uşor: primul ajuns în Balta Brăilei a fost stră-străbunicul
meu. Un turc din oastea otomană, originar din Izmir. Ali Osman îl chema. După ce
187
s-a terminat războiul cu ruşii, n-a mai plecat… S-a luat cu o româncă. Singurul lor
urmaş s-a luat cu o rusoaică din Cahul. Bunică-miu a fost singurul lor copil, la fel
cum a fost şi taică-miu pentru el şi bunică-mia – o româncă cu origini ucrainene.”
Deocamdată, mă opresc aici…
Tudor Ganea, unul dintre «ei», unul dintre cei care a călătorit prin carne vie
(p. 182), pare „să ştie” foarte multe. Mai ales despre viitorul catastrofic al României.
Vă las să-l descoperiţi nostradamic şi să vă bucuraţi de, era să scriu buzele lui, dar
el este cel care vă va lăsa fără…
A, da, începutul „Cazematei” este la fel de tare precum începutul din „Miere”,
deşi în „Miere” sunt mai multe începuturi, oarecum… Să-mi spuneţi, totuşi, care
este începutul cel mai grozav din literatura română. Exceptând, evident, „A fost
odată ca-n poveşti…”
Vedeţi, m-am abţinut şi n-am spus nimic despre poliţie!
Scrierea-Miere(a), Spanac! Pentru o literatură de tip Popeye…
Tudor Ganea, Miere, Polirom, 2017:
În copilărie şi adolescenţă auzeam, câteodată, expresia „Ei, spanac!”

(Pentru noile generaţii, cred că este echivalentul expresiei neauzite, dar bănuite:
„Ei, broccoli!”). Expresia respectivă se referea la o reacţie oarecum nepoliticoasă,
mai puţin diplomatică, la o propunere, la o observaţie, era o reacţie… critică care
exprima o nemulţumire… amicală. Să presupunem că încercai să îmbunezi pe
cineva, să-i spui că X nu este chiar atât de mişel, că, totuşi, propunerea lui, nu
contează care, este o.k. Reacţia era: „Ei, spanac!”
O să fie evident că în titlu nu este vorba despre aşa ceva, deşi invidioşii, mai
ales că Tudor Ganea a primit recent „titlul” de „tânărul prozator al anului” pentru
al doilea an consecutiv, ar putea să…
Dar pentru o literatură de tip Popeye, care încearcă să se salveze, pardon,
să salveze muza Olive, care o fi ea, slăbătura, substanţa literaturii… româneşti
contemporane (o, tu, Medeea, unde-ţi sunt copiii?), „Miere”… este un afrodiziac.
Şi la propriu (literar), şi la figurat… ţinând cont de paginile orgiastic-dionisiace
(şi nu sunt numai cele în care locuitorii Mirenilor - mini-capitala cărţii, aproape
de Bucureşti! – un soi de Macondo, fac dragoste cu năbădăi prin prisacă ori
împrejurimile ei!)!
Aşadar, poţi… lua linguriţa de miere precum lua Popeye spanacul ca să-l
caftească pe Brutus şi alte duhuri întunecate ale literaturii (pardon, artelor animate
sau nu!)! „Picioru’ lui Van Damm’!” „Picioru’ lui Van Damm’!” „Picioru’ lui Van
Damm’!”, se aude din carte la un moment dat, când începe partea a doua, care
188
începe oarecum ca într-un mizerabil (sic) Stephen King (aşa mă aşteptam să fie
„Calitatea luminii” de Mircea Pricăjan, specialistul în King, dar ieşit acolo un mai
mult decât rezonabil, tuşant - dacă tot am trecut prin a doua experienţă cu un
bebe de curând - „Shining” cu amortizor, în surdină), scriitorul fiind capturat de
personaje, legat ca un sclav (citind parcă îţi cresc lanţurile în pielea urechilor!) ori
ca un Gulliver de către pitici!
Marea provocare a prezentării acestei cărţi pline de surprize este cum să nu
deconspiri aceste surprize încântătoare, seducătoare, năucitoare…
Nu demult consideram începutul, primul capitol al cărţii, „cel mai tare”
din istoria literaturii române: nu numai pentru simbolistica Capulet şi Montague,
asumată sau nu, care împarte „un popor” în două (aş exagera dacă aş spune că
este o carte despre dezbinarea românilor în tot ce vreţi d-voastră!): Stelu, un
voinic de basm, manelist în părţile esenţiale, în dimineaţa nunţii femeii de care
este îndrăgostit, ia o motosapă şi împarte satul (probabil inventat, undeva între
Snagov şi Gruiu; există un Mireni în Vaslui, nu ştiu cât de departe de Huşiul
prisăcarului Petrică, alt personaj important în carte) în două, săpând, distrugând
garduri, case, cortul nunţii, totul culminând cu o bătaie de poveste între cele două
tabere… Oricum, în „Miere” sunt vreo trei începuturi, el rivalizează şi cu începutul
din „Cazemata”, în interior pot fi şi alte începuturi, unele pagini fiind chiar mai
hipnotizatoare…
Ar trebui început cu un cutremur care şterge de pe faţa… României capitala?
Totul descris ca în cele mai credibile filme catastrofice de la Hollywood? Sau cu
un tribut adus filmelor cu super-eroi, tribut satirico-ironic, mai ales în scenele cu
Radu, personajul principal surpriză (şi el; dar să nu uităm şi albinele, care apar
parcă şi prin „Cazemata”!):
„După ce apa – tulburată până atunci de slalomurile delfinilor – se limpezi,
înotă spre stabilopozi. Când ajunse sub protuberanţele din ciment, îşi încordă
spatele şi, cu aceeaşi forţă şi aceeaşi uşurinţă cu care delfinii îl aruncaseră puţin
mai devreme, împinse în picioare, desprinse stabilopodul de pe fundul mării şi-l
aruncă în sus. Apoi trecu la următorul, şi următorul, şi următorul… până când
ajunse la performanţa de a ridica cu un singur deget imensele blocuri de beton
şi a le lansa afară din apă. Privea de pe fundul mării cum stabilopozii expediaţi
din mici impulsuri ale degetelor se ridică cu viteză în sus, despică apa şi dispar
în înaltul cerului, lăsând în urma lor pete mari de clăbuc în care clocotea lumina
soarelui. După ce curăţă tot fundul mării de stabilopozi, se opri la ultimii trei,
cu care începu să jongleze asemenea unui clovn. Chefalii şi guvizii (sic!) ascunşi
până atunci pe dedesubt fugeau speriaţi din calea lui Radu, care îşi făcea numărul
de circar sub apele mării. Din trei bobârnace consecutive îi lansă spre suprafaţă.
Împinse în picioare şi se luă după ultimul. Apa se scurgea cu viteză pe lângă el şi-i
vâjâia în urechile înfundate. Ajunse din urmă stabilopodul şi-l încălecă în şaua
189
dintre braţe. Pietroiul ieşi din mare, mai sui puţin şi înţepeni în aer, planând la
câteva zeci de metri deasupra valurilor. Cu apa scurgându-i-se din ochi şi urechi,
Radu ridică privirea şi văzu cum toţi stabilopozii lansaţi de el încremeniseră în jur
şi levitau la înălţimi diferite. Pietroaiele, ce mai devreme se odihneau pe fundul
mării, se ridicaseră şi pluteau deasupra golfuleţului precum nişte nave extraterestre,
oglindindu-şi în mare braţele solide din care picurau apă şi mâl.” (pp. 84-85)
Şi acest fragment este numai începutul, sau numai un fel de început… Radu
poate face mult mai mult, jonglând nu numai cu spaţiul şi timpul, cu dimensiunile.
De altfel, spaţiul şi timpul (nu numai de la „Solenoid” încoace, literar vorbind) au
o anumită relativitate (şi la T. Ganea), sunt, aici, la mâna şi… caietul (ars sau nu)
scriitorului care mai că ar considera existenţa ca un capitol din Matrix, un nivel
dintr-un joc de calculator, în care „omul” poate deveni de o fiinţă cu arborii, marea,
clădirile, risipindu-se, disipându-se, pulverizându-se (nanotehnologia să trăiască!)
în Materie, străpungând-o, străbătând-o (prima parte a cărţii este „Afară”, a doua şi
ultima „Înăuntru”) cu puterea gândului…
Gândesc, scriu, deci exist, provoc existenţe, lumi, cutremure… Iubesc, deci
fac dragoste până şi cu Bucureştiul, la propriu! La urma urmelor, ce este orice
dragoste, decât o cutremurare!
În ultimă instanţă, avem de-a face cu o poveste cu un fel de Zeu care trimite
în lume prisăcari magici, o poveste care nu se poate spune, astăzi, altfel…
După ce te înnădeşti la Tudor Ganea, la stilul său deloc mieros, inevitabil
te întrebi (Morocănos de invidios) dacă te va mai surprinde şi la treia carte! (care,
poate, nu se va numi… „Spanac”!) Şi le răspunzi unora: da, Tudor Ganea poate fi
noul Cărtărescu, ar putea fi dacă nu ar fi chiar Tudor Ganea! Cel din cazematele
copilăriilor noastre şi din mierea şi nectarul viselor noastre literare!
Tudor Ganea, un baron Munchausen al literaturii de pe la noi (zău că poate
zbura pe stabilopozi!), un Mad Max (imus) al apocalipticii literaturii române (sau
universale; doar Negrici a scris despre iluziile… literaturii române, iar Alexandru
Matei despre ultimele zile ale literaturii!), gata să înfrunte găştile personajelor sale,
să mântuiască omenirea cu lacrimile sale:
„Radu plângea în mijlocul încăperii şi lacrimile sale îi carbonizară pe toţi
oamenii.”! Sic! (p. 167)
Bref, cartea este meditaţia epică asupra firescului fantasticului de a fi!
Să distrugi dintr-o suflare literară Bucureştiul (cap. 3, prima parte) şi apoi
să-l reclădeşti, renaşti (p. 200), cu tot cu Constanţa şi cu Mireniul înglobate, din altă
răsuflare, nu e de ici, de colo… După lectura cărţii, orice pădurice de salcâmi vă va
spune altceva, mai ales dacă înfloresc de două ori într-un an! Când veţi simţi vreo
furnicătură, vă veţi gândi că, poate, un scriitor vă bântuie, pentru a vă propovădui
despre „ascunderi” şi despre „timpu’ care trebuie să fie di fapt” (p. 193)…
Şi cu siguranţă gustul mierii va fi altfel, mai livresc, mai proustian…
190
Şi mai ales gustul romanului:

„Acum un an mi-a încolţit ideea scrierii unui roman. Semnele le-am
avut tot timpul lângă mine, zi de zi. Nu le-am văzut. Trebuia să-mi vărs undeva
halucinaţiile. Sfârâiam! Sfârâiam precum scuipatul pe carbid. Simţeam că trebuie să
împărtăşesc. Voiam ca lumea să rezoneze cu mine şi eu cu ea. Numai aşa armonia
s-ar fi desăvârşit. Asta era coarda lipsă. Narcisistic, nu?” (pp. 123-124)
Celebrarea Supremă a Marii Uniri. Sub zodia pestei porcine, viitorul

naţiei…
Câţi români mai au un simţ al umorului… normal? (Ce poate fi) Acordat
la umorul şi satira, plus imaginaţia debordante ale lui Teo Ganev, pardon, Tudor
Ganea? Oare câţi ar avea ceva împotriva Râsului sănătos, homeric, sanitar? Sau
împotriva râşilor, felinele noastre naţionale, împotriva nucilor, Ielelor, unei anumite
normalităţi… Călcând pe impostură, intoleranţă, întunecare?
Ispita şocării românilor (prin literatură) cu „ameninţări” apocaliptice este
marcă înregistrată, după cum am mai sugerat în cronicile la „Cazemata” şi „Miere”,
cărţi care au făcut ceva vâlvă la apariţia lor, la început Constanţa fiind condamnată
profetic la reînnoire, printr-un fel de inundaţie, apoi Bucureştiul şi împrejurimile
sunt rase de un cutremur, (Constanţa în „Cazemata”, capitala în „Miere”).
În „Porci” întreaga Românie, nu e clar dacă dodoloaţă sau nu, dar după
numărul Căluşarilor se poate să nu, unul dintre cei opt Căluşari fiind doar al
Moldovei, nu al Moldovei mari, aşadar întreaga Românie, supusă unui Mare Vătaf
şi unui creştinism upgradat, ultrarafinat, simplificat, în care Sărbătorile pascale
şi Crăciunul dispar, Rusaliile devenind singura sărbătoare şi zi liberă, excepţie
făcând zilele libere surpriză (care îşi au originea probabil în zilele libere acordate în
timpurile noastre, tam nesam, probabil pentru a satisface cererea nomenclaturii cu
afaceri în turism), unde crucea veche este înlocuită de o cruce „rotundă”, BOR fiind
lichidată (preoţimea masacrată, este înlocuită cu Diaconi), aşadar, repet, întreaga
Românie, cam peste un veac sau două (este vehiculată cifra de 266, p. 116, cu 266
de ani în urmă începe ascensiunea Vătafului, care avea atunci 20 de ani şi era şofer
la protipendadă), este aproape de nerecunoscut, în condiţiile în care şi geopolitica
„de proximitate” este, după cum ne este sugerat, una a zidurilor, începută, se pare,
în epoca lui Viktor Orban, ofensiva turcilor fiind oprită, mândri de Ştefan, de
Vlad, de Mihai, mândri, abia de bravii români, Grecia şi Italia fiind deja paşalâcuri,
într-o bătălie monumentală la Mamaia Nord, parcă, când şi-a început cariera şi
ascensiunea Marele Vătaf… Noua Românie, izolaţionistă, îşi baza politica pe…
Cercetare, descoperirile savanţilor în ceea ce priveşte grefele de organe porcine
191
pentru oameni, „Leacul”, prilejuind o viaţă mult mai lungă, supusă însă unor reguli
pentru care Marele Frate ar fi fost invidios…
Universul construit este unul demn de cinematografia unui Terry Gilliam
şi, ca să continui delirul meu comparatist, literar suntem în faţa… a, da, pesta
porcină africană te face să te gândeşti şi la „Ciuma” lui Camus, poate şi la universul
lui Saramago din „Eseu despre orbire” (adică T. Ganea este tot atât de iscusit în a
construi „o lume” care uneori pare a fi atât de credibilă încât ţi se face pielea de
găină sau de condamnat la moarte, la muncă veşnică, dar şi la orgii organizate
dionisiac, cu grătare uriaşe concepute catapultic, să arunce mulţimii din faţa Casei
Poporului, devenită Bordeiul, mii şi mii de mici, cărnuri, iar din fântânile din jur
să curgă muştarul; parcă nu prea se consumă alcool în cartea asta, dar se poate să
fie o scăpare, este posibil ca bravii urmaşi ai lui Burebista şi Deceneu să fi scos viţa
de vie din planul de nemurire forţată!), dar, comparativ, la Camus şi Saramago totul
este tern; „nebunia” lui Tudor Ganea ar fi mai apropiată de cea a lui Sansal, cu al
său „2084”, dar este un viitor pur sânge românesc, verde, mândru, unde mitocănia
(savant-medicală) şi nesimţirea, cu tot cu minciuna şi ticăloşia, sunt aduse la un
nivel nou, de cod al bunelor maniere mustind de bălegar, degustarea şi dezgustarea
fiind la maximum posibil (dar Tudor Ganea ne poate, cu siguranţă, surprinde în
continuare, poate da literatura mai tare!), deoarece porcarii, demni urmaşi ai lui
Lică Sămădău şi ai unor contemporani de-ai noştri, devin elementele cheie ale
noului stat, ca şi savanţii-cârtiţă, amintind numai prin invenţii de agentul 007 şi
de Q, rotiţele angrenajului controlat de către Marele Vătaf şi cei opt Căluşari, de
reţelele lor de spioni, agenţi secreţi sau ce-or mai fi fost…
Vătaful ajunge, evoluţionist, să comunice prin… băşini, traduse, în special,
la întruniri, de obicei, de aproape personajul principal, Căluşarul de Ilfov, Vasile
Târnă, singurul cu povestea vieţii relatată într-un capitol separat, devenit un fel de,
era să spun buca dreaptă a Vătafului, omul său preferat de fapt, pe care l-a învăţat
cam tot ce ştie, precum faptul că Vătaful „a reînviat datinile şi tradiţia ce ne face
unici printre popoarele Europei şi el a scuturat ideile putrede venite din afară. Căci
transcendent este poporul nostru care a fost pus de Bunul Dumnezeu de pază în
buza Europei, care a prosperat cărată în cârcă de umerii mândrei naţiuni române.
Şi pe cârca noastră s-au ridicat catedralele vestului şi pe creştetele noastre au jucat
străinii ţonţoroiul. Dar astăzi totul s-a reglat, mândri ascultători. Totul s-a reglat.
Cinste Vătafului!”
Este finalul unei transmisii pentru „vorbitoare”, dar şi video, câteodată,
probabil captată şi prin Mio-Reţea, internetul nostru din viitor!
Este o răfuială şi cu etnocentrismul şi cu naţionalismul şi patriotismul de
paradă, demagogic, care caută vinovaţi afară pentru răul pur dinăuntru, este o
monstruoasă, imensă parabolă-farsă, o trans-alegorie epopeică, o carte pe care ar
admira-o cu siguranţă un Rabelais, un Swift sau un I.L. Caragiale, ca să nu zic
192
ceva şi de Cioran, Andrei Pleşu ori Patapievici, care au încercat însă, sic, eseistic să
sublinieze anumite defecte ale poporului carpatico-danubiano-pontic! Sic, again!
Evident, Rabelais şi Swift nu au avut nimic cu românaşii noştri bravi, ca bradul,
proşti ca gardul, ci doar cu umanitatea retrogradă, tribală, primitivă!
Seminţele unui astfel de regim totalitar, supra, mega înfiorător, s-ar putea
găsi chiar în zilele noastre, scheletele din Piaţa fostă a Victoriei fiind aşa, un semn
făcut cu ochiul pentru valurile de proteste contemporane… Într-una dintre cele
mai terifiante scene, toate acele schelete, într-un fel de simbioză, vorba vine…
bio!, cu „măruntaiele” tuturor cadavrelor de autoturisme din zonă, au parte de o
„Înviere lungă”, cu ajutorul Apei-Vieţii, transformându-se într-o armată de zombi
care atacă un cuib al unui „stat paralel”, scuzată să fie comparaţia… Evident, acele
schelete fuseseră ale unor protestatari din zbuciumata epocă de după descoperirea
leacurilor minune: „Le-au putrezit hoiturile pe care azi le conservăm ca atenţionare
pentru posibili Melci”.
Desigur, există şi mişcări de rezistenţă, cu Melci, Iele, ocrotitori ai nucilor
şi râşilor, dar e greu într-o dronocraţie să rezişti, să te ascunzi, porcii, fratele porc,
după cum îl alinta Constantin Noica, este în toate, că doar de partide nici nu prea
mai este nevoie, Căluşarii sunt antologici, un fel de super-anti-eroi, purtaţi de
drone superşmechere, adevăraţi maeştri ai artelor marţiale, învinşi sau nu până la
urmă de un fel de oracol ca din „Matrix”, de aici şi dronele de pe copertă, caraghios
de inocente faţă de grozăviile din carte. Le spune la un moment dat Vătaful:
„Băieţii mei! Voi, care v-aţi ridicat pe aripile Sfântului Stres, fără de care
naţiunea română n-ar fi înflorit în veci mai mândră decât popoarele din jur, prin
Cearcăne, Neputinţa Înghiţirii, Sângele Slăbit, Tremur, Marea Frică şi Leşin, în voi
şi Nimburile voastre stă puterea marii încercări prin care trebuie să trecem. Să nu vă
fie milă, căci Tocarea ce azi o vom începe va înflori la anul, ca viţa de vie ce trebuie
tăiată în primăvară spre a da rodul struguraşilor în toamnă. Altfel, mare pericol
ne aşteaptă. Va creşte o generaţie de Melci. Şi ordinea va dispărea. Căci Melcii ies
din rând şi trag înapoi. Îşi aleg fiecare drum propriu. Şi nu-şi cinstesc cum trebuie
neamul. Şi scuipă pe datini. Şi privesc îngălat. Nu se-nhamă la jug. Şi-n balele lor
se opintesc viteza şi progresul, ca într-o mocirlă neagră. Şi sărmanii porcuşori vor
fi mâncaţi de râşi, căci Melcii sunt împotriva vieţii lungi şi a Cearcănelor prin care
poporul nostru s-a ridicat atât de sus.
Călcaţi am fost în picioare şi umili ne-am ridicat întotdeauna, umili, dar cu
inima mare, deschisă întru Domnul ce stă de vorbă cu babele în faţa porţilor din
satele noastre în care dospeşte nemurirea. Iisus se plimbă printre noi, iubiţii mei.
Iisus se plimbă prin curţile românilor şi stă cu ei de vorbă. Aşa a fost din pururi şi
vecii vecilor. Căci fără credinţă – care e cartea de vizită a poporului român – nu am
fi descoperit Leacul şi Apa-Vieţii. Am fost încăpăţânaţi să credem. Trimise au fost
de Cel de Sus. Căci, privind cu ochişorul larg deschis în frunzişul istoriei, în timp
193
ce alţii sărbătoreau victoriile făurindu-şi arce înalte, românii se încolonau umili pe

sub mica Poartă a Sărutului şi ţineau Sfântul Post în tăcere, cuminţi şi cu frică de
Dumnezeu. Aşa s-a renunţat la Marele Arc din Bucureşti şi sub derâdere au fost
trecute toate modelele copiate din afară. Căci primitiv, dar sfânt este poporul român
şi ca atare Dumnezeu a făcut ordine în iureşul nedreptei istorii şi ne-a oferit Leacul.
Eternitatea, dragii mei, îi pişcă pe români. Un neam mic, dar cu piepturile mari.
Căci între coaste avem aripi, nu inimi! Aripi de îngeri ce bat suflarea mântuirii. În
fiecare român Dumnezeu şi-a găsit o mică gazdă. Suntem contaminaţi cu veşnicie!
Suntem bolnavi de nemurire! Suntem injectaţi cu performanţă divină. Suntem şi
noi pe aici, umili, dar suntem! (…) Şi vechea Biblie a fost nedreaptă cu martirii
noştri şi prin suflarea Diaconilor s-a readus echilibrul între paginile Sfintei Cărţi,
iar acum este mai dreaptă, mai simplă, căci complicat este Domnul în simplitatea
lui pe care abia acum românii o pot înţelege pe deplin (…) Bogăţia unui neam arde
în datinile şi arta lui populară. Acolo trosneşte focul devenirii noastre ca naţiune.
(…) Pâinea lui Dumnezeu este acest neam călcat şi bătut de istorie. Şi mândri
suntem de obârşia noastră. Mândri! Mândri! Mândri!” (pp. 118-120)
Bref, Teo Ganev, p. 186, de optzeci de ani crainic al tocărilor executate de
Căluşari (expediţii de pedepsire şi eradicare a rezistenţilor, dizidenţilor, transmise
în direct, pe diverse nivele de audienţă, existând cinci categorii de… cetăţeni şi
audiţie şi vizualizare), fuge în timp, supravieţuind unei lovituri de stat şi de râs
copios (evident, trebuie să mă opresc, nu pot, nu am voie să destăinui prea multe din
surprizele nenumărate ale unei cărţi care avertizează serios, dincolo de dimensiunea
de bufonerie mistică, asupra pericolelor unui tip de mentalitate anacronică asupra
organizării şi mersului societăţii, despre care scrie Cristian Unteanu, în „Adevărul”
din 23 august 2018, în articolul intitulat „Vulnerabilizarea României: mic ghid de
lucru”), se întoarce în vremurile noastre şi devine… un fel de căluşar aşteptat,
mântuitor prin Porcăria literaturii româneşti, printre atâtea piftii, chiftele, zeamă
lungă, sărmăluţe literare, arătând lumii Golemul pseudo-spiritualităţii!
Şi semnează, simplu, Tudor Ganea! Mândru!
Altfel spus, Povestea porcului upgradată, de nepovestit, cu închinări la
moaştele lui Ion Creangă!
Bibliografie:
1. Tudor Ganea, Cazemata, Polirom, 2016.

2. Tudor Ganea, Miere, Polirom, 2017.
3. Tudor Ganea, Porci, Polirom, Iaşi, 2018.
194
195
Restitutio Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019
ACTIVITATEA PUBLICISTICĂ A LUI

CAMIL PETRESCU ÎN BANAT
Dr. Mariana Dorina MĂGĂRIN

Completarea colecțiilor
Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara
Bd. Vasile Pârvan, nr. 4A, Cod 300223
Tel.: 0256/494 004; e-mail: dorina.magarin@gmail.com
Din 1918 până la 1947 presa literară din Banat s-a dezvoltat pe trei coordonate
majore:
1. promovarea şi dezvoltarea valorilor culturii naţionale unitare;
2. apariţia şi dezvoltarea presei ţărăneşti şi a literaturii publicistice rurale, a
„condeierilor plugari”;
3. promovarea valorilor regionale specifice, sintetizate în aşa-numita
ideologie a „bănăţenismului”. Vom exemplifica fiecare dintre aceste coordonate.
După 1918, în Banat se produce o multiplicare constantă a presei literare în
special şi a presei în general. Între 1919-1945, numai în Timişoara au funcţionat 29
tipografii şi au apărut 125 periodice în limba română, 104 în limba maghiară, 65 în
limba germană şi unul în limba sârbă. Realizarea statului naţional unitar, în 1918,
a determinat şi un nou statut al presei; au crescut resursele financiare şi tehnice ale
întreprinzătorilor din sectorul serviciilor de presă, corespunzător dezvoltării sociale
şi economice, au apărut asociaţii culturale, sponsorizate parţial şi de puterea centrală
a statului, interesate în propagarea şi dezvoltarea presei, s-a dezvoltat învăţământul
şi a crescut piaţa de consum publicistic, a fost legalizată în 1933 o Asociaţie a
Scriitorilor Români din Banat, devenită Altarul Cărţii, în septembrie 19361, fapt care
a impulsionat şi creaţia publicistică.
Fiecare publicaţie, indiferent de orientarea ei, a avut o contribuţie mai mare
sau mai mică la continuitatea strategiei de emancipare socială, naţională şi culturală,
la dezvoltarea genului literar-publicistic şi la valorificarea şi integrarea mondială a
culturii şi literaturii naţionale.
Deoarece la „Banatul românesc” era obligat, ca salariat, să scrie articole
cenzurate sau comandate, Camil Petrescu hotărăşte să devină editor „independent” şi
are norocul să fie finanţat, astfel încât îşi poate realiza această hotărâre. În timp ce era
încă redactor la „Banatul românesc”, editează şi redactează, aproape singur, începând
cu 22 ianuarie 1920, „Limba română”, iar din 16 mai 1920, imediat după părăsirea
redacţiei „Banatului românesc”, editează şi redactează „Ţara.”
1. L, Timişoara, 1936, anul II, nr. 9, p. 427.
196
„Ţara. Ziar popular independent” (16 mai – 15 iunie 1920; 2 decembrie 1920 –
17 aprilie 1921), apare de trei ori pe săptămână, apoi zilnic, la Timişoara, la ora 12.2
În primul an de apariţie a periodicului „Ţara”, 1920, ziarul are câte 6 sau 4
pagini, o dimensiune de 37 centimetri, ultima pagină fiind tipărită cu texte în limba
germană, cuprindea ceea ce se numea „Verschiedenes”.3 Costul unui exemplar al
ziarului era de 1 leu; abonamente: pe un an, 240 lei, pe 6 luni, 120 lei, pe 3 luni, 60 lei.
Importanţa publicaţiei rezidă în contribuţia lui Camil Petrescu, primul
publicist de valoare naţională din presa bănăţeană interbelică, prezentă nu numai în
editoriale, ci în toate compartimentele.4
În „Ţara”, tematica anti-politicianistă a articolelor lui Camil Petrescu devine
preponderentă, din ce în ce mai acerbă şi cuprinzătoare, până la remarci anti-
guvernamentale5 şi, ca urmare, această publicaţie „incomodă” va înceta într-un
răstimp scurt şi datorită limitărilor impuse repetat de cenzura oficială, dar reapare
anunţând că nu „va face politică de partid” şi că:
„După o întrerupere de luni de zile, în care nu am făcut decât să pregătim
cât mai intens şi cât mai amănunţit această reapariţie, reîncepe înflorirea înfrigurată
a manuscriselor şi foile proaspete ale «Ţării» pornesc din nou, spre toate colţurile
Banatului, să dură pretutindeni, înşiruită pe coloane, nădejdea noastră că starea de
lucruri de astăzi nu mai poate dura şi că timpul unei vieţi sociale mai plină de omenie,
mai adânc înţelegatoare, şi mai bogate în fapte frumoase trebue să vină...
«Ţara» reapare deci sub forma unui ziar modern, bine organizat, bine informat,
în condiţiuni cu totul superioare modestelor începuturi, continuînd însă atitudinea
de altădată6”
Periodicul „Ţara” are un titlu cu densă încărcătură patriotică. Simbolismul
acestei tipărituri este foarte puternic, deoarece se referă la nou creata România
2. Camil Petrescu, Trei primăveri, Timişoara, Editura Facla, 1975, p. 21-26, 239-246; Aurel
Petrescu, Opera lui Camil Petrescu, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1972, p. 277-281.
3. Aurel Petrescu, Opera lui Camil Petrescu, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1972,
p. 277.
4. ***, Dicţionarul general al literaturii române, coord. general Eugen Simion, Bucureşti,
Editura Univers Enciclopedic, 2009, vol. 7: Ţ-Z, p. 4.
5. Camil Petrescu, O lege reacţionară. Guvernul Averescu vrea să răpească preoţilor şi
învăţătorilor dreptul de a fi aleşi deputaţi, T, Timişoara, 1921, anul II, nr. 20, p. 1; Situaţia
politică în legătură cu ultimele alegeri, T, Timişoara, 1921, anul II, nr. 26, p. 1 (semnează cu
pseudonimul Radical); Camil Petrescu, „Ţara” şi Cenzura, T, Timişoara, 1921, anul II, nr. 29,
p. 1; Camil Petrescu, Banatul nu poate fi impărţit, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 24, p. 1; Camil
Petrescu, Rânduri despre „partidul poporului” care se potrivesc şi azi, T, Timişoara, 1921, anul
II, nr. 32, p. 1; *** Rânduri despre Politicianism, care se potrivesc şi azi, T, Timişoara, 1921, anul
II, nr. 35, p. 1; Camil Petrescu, Unde este vechiul regat? Politicienii la noi. Cum se compromite
o idee mare, T, Timişoara, 1921, anul II, nr. 39, p. 1; Camil Petrescu, După împroprietărire.
Ce ar mai putea cuprinde un program de deputat, T, Timişoara, 1921, anul II, nr. 49, p. 1 ş. a.
6. ***, Ţara reapare, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 11, p. 1.
197
Mare, care devenise atunci şi patria românilor bănăţeni. Conceptul de „ţară” pentru
comunitatea românească din Banat era deci un concept mult mai marcant, căci
bănăţenii simţeau, în sfârşit, că au o „Ţară” a lor, românească.
Numărul 22, numărul 23 şi numărul 24 din anul 1920, anul I, sunt numere
cenzurate şi apar pe o singură coală, format mare, de 42 de centimetri.
Rubrica permanentă Literatură. Arte. Teatru cuprinde anunţuri din domeniul
artistic, convorbiri, descrieri, corespondenţe, cronici şi informaţii literare şi culturale.7
Insuccesul electoral de la alegerile parlamentare din cercul Oraviţa, în aprilie
1921, precedat de repetate cenzurări ale articolelor editate de el8 şi de numeroase
acte de represiune şi şantaj împotriva susţinătorilor lui electorali, i-au confirmat, din
păcate, statutul lui social-politic modest şi marginalizat în Banat, dar şi precaritatea
culturii comunitare şi a presei „democratice” de aici, acaparate deja de grupuri de
interese clientelare ale puterii centrale.
Publicistica lui Camil Petrescu din anii 1919-1921, culminând cu editarea şi
redactarea trisăptămânalului, apoi cotidianului „Ţara”, se remarcă prin originalitatea şi
consecvenţa orientării ei culturale, politice şi sociale; ceea ce a atras la un moment dat
supravegherea şi represiunea imediată a autorităţilor centrale şi locale, obligându-l,
să renunţe pentru moment la proiectele lui de „independenţă” publicistică şi să
părăsească Banatul.
Patru direcţii fundamentale originează tematica publicistică a lui Camil
Petrescu, încă din primul an de activitate la „Banatul”, continuat „Banatul românesc”,
amplificate şi diversificate în celelalte două publicaţii, „Limba română” şi „Ţara”:
folosirea corectă a limbii române, atât public, cât mai ales instituţional; cronicile
culturale şi instituţionale; critica politicianismului; „problema ţărănească” şi
emanciparea socială şi naţională.
După părăsirea redacţiei „Banatului românesc”, Camil Petrescu, devenit editor
şi redactor al „organului popular şi independent” „Ţara”, îşi propune, comparativ
cu celelalte publicaţii, să facă o publicistica polemică, dar onestă şi echidistantă;
delimitându-se în primul rând de publicistica propagată în „Banatul românesc” şi în
toată presa „programatică”, demagogică, oportunistă, declarativă:
„Domnilor, n-avem nici un program... Ba da, avem unul. Iată-l:
Vom sili pe toţi ceilalţi să-şi ţină frumoasele lor programe şi promisiuni.
7. T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 11-24.

8. Camil Petrescu, Ce înseamnă adevărata ordine, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 9, p. 1; C. P.,
Parlamentul a luat vacanţă. La noi„ valul de trândăvie“ a lovit întâi pe cei de sus, T, Timişoara,
1921, anul II, nr.1, p. 1; Camil Petrescu, Domnul Nicolae Imbroane, Prefect, T, Timişoara, 1921,
anul II , nr. 28, p. 1; Camil Petrescu, „Ţara” şi Cenzura, T, Timişoara, 1921, anul II , nr. 29, p.
1; Camil Petrescu, Unde este vechiul Regat? Politicienii la noi. Cum se compromite o idee mare,
T, Timişoara, 1921, anul II , nr. 39, p. 1; Camil Petrescu, Scrisoare deschisă contracandidatului
meu, T, Timişoara, 1921, anul II , nr. 66, p. 1; C. P., Orbirea lor, T, Timişoara, 1921, anul II ,
nr. 67, p. 1.
198
E destul pentru nişte oameni cinstiţi...”9, cu convingerea sinceră, idealistă, că

face astfel operă de interes statal şi naţional: „avem convingerea, că «Ţara» va contribui
la reala consolidare a României Mari, care nu poate fi decât un măreţ edificiu pe un
teren sănătos”10.
Fie şi numai aceste rânduri erau suficiente, pentru a atrage atenţia cenzurii
asupra „forţei creatoare” a lui Camil Petrescu şi pentru a-l suspecta, ca promotor al
unei publicaţii destabilizatoare, provocatoare.
În continuarea programului său publicistic de la „Ţara”, Camil Petrescu
redactează o serie de patru articole11, în care face tacit rechizitoriul „statutului”
presei politice din Banat, dar şi al presei politice naţionale. Pretextul îl constituie,
desigur, fricţiunile şi fronda lui Camil Petrescu faţă de instituţiile şi comunitatea
„intelighenţiei” bănăţene, reprezentate şi promovate de ziarul „Banatul românesc”,
care părea a fi cel mai autoritar în presa locală a vremii. În numerele ulterioare
ale „Ţării”, Camil Petrescu dezvoltă însă o veritabilă campanie împotriva întregii
prese politicianiste, aservite, oportuniste, revenind repetat la „ţinta” iniţială sau
circumstanţială, ziarul „Banatul românesc” şi grupul lui de promotori şi aderenţi.
În cursul acestei campanii, unice prin vehemenţa ei, demonstrează
incompetenţa redactorilor „Banatului românesc”, dar şi superficialitatea operei de
educaţie şi de culturalizare realizate de ei12, inducând apoi constatările la situaţia
din Banat şi la situaţia naţională, dominată de lipsa unor instituţii funcţionale şi de
demagogie, contrastând cu coexistenţa unor impresionante resurse şi rezerve de
cultură, umanitate şi forţă de muncă.
Cel mai intens îl preocupă, corespunzător ordinii cronologice a „loviturilor”
primite din partea reprezentanţilor autorităţilor politice şi culturale bănăţene,
situaţia din Banat, concentrată în lipsa de popularitate şi de eficienţă socială a
politicii promovate de diferiţi lideri, reprezentând partide, oportunismul din partide
şi din administraţie, interesele de grup şi oportunismul liderilor politici bănăţeni,
reprezentaţi de Avram Imbroane şi clientela acestuia şi complicitatea tacită la acestea a
liderului liberal-adulat I.C. Brătianu, solidaritatea maselor populare bănăţene şi rolul
9. Programul nostru, T, Timişoara, 1920, anul I , nr. 1, apud. Aurel Petrescu, Opera lui Camil
Petrescu, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1972, p. 272.
10. ***, Ţara reapare, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 11, p. 1.
11. Camil Petrescu, De ce am scris la „Banatul Românesc“? De ce am părăsit „Banatul
Românesc“? De ce apare „Ţara“?, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 1, p. 1; nr. 2, p. 1; nr. 3, p.
1; Camil Petrescu, Răspunsuri scurte şi precise pentru satisfăcut inteligenţa „Banatului”, T,
Timişoara, 1920, anul I, nr. 3, p. 1.
12. Camil Petrescu, Ce înseamnă un ziar românesc în Banat, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 30;
Camil Petrescu, „Banatul“ dă lecţii de gramatică, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 30; Camil
Petrescu, Cu privire la o lecţie de gramatică. Polemică cu ziarul „Banatul” din Timişoara,
T, Timişoara, 1921, anul II, nr. 3; apud. Camil Petrescu, Trei primăveri, Timişoara, Editura
Facla, 1975, 242-246; Camil Petrescu, Infloreşte sufletul românesc, T, Timişoara, 1920, anul
I, nr. 12, p. 1.
199
social primordial al „problemei ţărăneşti”13. Articolul Brătianu- Imbroane-Crăciunel14

ne apare ca cel mai semnificativ, reflectând intuiţia „naturală” şi solidară a masei
electorale, eşecul imprevizibil, dar edificator despre rolul social al politicianismului,
al liderului liberal, I.C. Brătianu, în alegerile parlamentare din cercul Sasca; în faţa
unui anonim din rândurile ţărănimii locale, I. Crăciunel, precum şi oportunismul
politicianist, generalizat de la nivel central.
Pe măsură ce situaţia politică internă „s-a precipitat” rapid, în anul 1920,
îndeosebi ca urmare a politicianismului atotcuprinzător şi lozincard, concentrat în
noul Partid al Poporului, succedat de guvernarea majoritară a Partidului Poporului,
având printre membrii executivi şi pe Avram Imbroane, publicistica lui Camil
Petrescu devine din ce în ce mai lucidă, deplasând sau integrând critica dinspre
„Banatul românesc” şi Banat spre critica politicii centrale15; pe care o corelează şi cu
situaţia socială generală, respectiv cu agravarea pauperizării şi mizeriei sociale16 sau
cu intensificarea cenzurii17.
În finalul „stagiului” publicistic din Banat, Camil Petrescu renunţă, atât din
motive subiective, cât şi obiective, la declarata şi dezirabila „independenţă” de opinie
şi participă, în calitate de candidat, la campania electorală parlamentară din cercul
Oraviţa. Concomitent, ziarul lui „independent”, „Ţara”, devine un mijloc de a face
propria apologie politică, difuzând programul electoral, agenda electorală, reacţia
electoratului în turneul şi conferinţele electorale, modelul politicianului „cinstit”,
devotat interesului comunitar ş. a.
Deşi „Ţara” nu este o publicaţie literară, editorul şi publicistul Camil Petrescu
iniţiază coloane, care propagă poezia unor mari poeţi naţionali: I. Pilat cu Trei ingeri
zboara’’n asfintit, nr. 5, p. 1, 1921; I. Minulescu cu Glasul morţilor, nr. 5, p. 1, 1921, p.
13. Camil Petrescu, Poporul nu este înscris în nici un partid, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 6;
Camil Petrescu, Nu ne trebuiesc oameni de partide, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 7; Camil
Petrescu, Brătianu-Imbroane-Crăciunel, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 8; Camil Petrescu,
Bănăţenii s-au pronunţat, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 26; Camil Petrescu, Un club al
Banatului, T, Timişoara, 1921, anul II, nr. 12; Camil Petrescu, Ardealul al ardelenilor, Banatul
al bănăţenilor, T, Timişoara, 1921, anul II, nr. 14 ş.a.; apud. Camil Petrescu, Trei primăveri,
Timişoara, Editura Facla, 1975, 242-244.
14. T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 8, p. 1.
15. Camil Petrescu, O deziluzie, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 5; Camil Petrescu, Ce înseamnă
adevărata ordine, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 9; Camil Petrescu, De la 600 km. Depărtare.
Lucruri ciudate, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 11; Camil Petrescu, După mesajul regal, T,
Timişoara, 1920, anul I, nr. 13; Camil Petrescu, Parlamentul a luat vacanţă. La noi „valul de
trândăvie” a lovit întâi pe cei de sus, T, Timişoara, 1921, anul II, nr. 1; apud. Camil Petrescu,
Trei primăveri, Timişoara, Editura Facla, 1975, 242-244.
16. Camil Petrescu, Ce e de făcut? Din zi în zi viaţa devine mai grea, T, Timişoara, 1920, anul I,
nr. 5, apud. Camil Petrescu, Trei primăveri, Timişoara, Editura Facla, 1975, 243.
17. Camil Petrescu, „Ţara” şi Cenzura, T, Timişoara, 1921, anul II, nr. 29, apud. Camil Petrescu,
Trei primăveri, Timişoara, Editura Facla, 1975, 243.
200
1; G. Topârceanu cu Balada chiriaşului grăbit, nr. 9, p. 1, 1921; Vlad Delamarina, nr.

43 (supliment literar), p. 2, 1921. Alţi colaboratori: V. Scânteie cu articolul Datini de
anul nou, nr. 9, p. 1, 1921; Sever Bocu, Strigătul d-lui Babeş. Banatul e al bănăţenilor,
nr. 33, p. 1, 1921 şi Andrei Branişte. Procesul trecutului, nr. 41, p. 1, 1921 ş.a. Cele mai
multe articole în acestă publicaţie sunt însă articolele lui Camil Petrescu, semnate cu
numele întreg, cu iniţialele: C.P. sau cu pseudonimele: Bai, Grămătic, Radical.
Articolul Literatura ţărănească, semnat C.P. din anul 1921, anul II, nr. 5, p. 1,
subliniază ideea că literatura bănăţeană are o identitate proprie:
„Este un lucru neîndoios că dintre toţi ţăranii români de pretutindeni,
bănăţenii sînt cei mai citiţi şi mai cunoscători de carte. Aici în Banat se desfăceau cu
sutele şi miile revistele româneşti şi broşurile diferitelor biblioteci. Dar nu numai atât.
Ţărănimea bănăţeană dă dovadă de un extraordinar simţ artistic. Nu vorbim numai
de arta casnică, ci mai ales ne gîndim la talentul cu care cei mai mulţi din ei joacă
piese de teatru, de ai crede de multe ori că ai în faţa ta actori adevăraţi. Nu mai vorbim
de asemenea, de atîtea coruri, - căci nu este sat să nu aibă un cor sau două, dirijate de
multe ori chiar de ţărani înşişi. Ba, cele mai multe sate au şi fanfară proprie, de te fac
să te mîndreşti că eşti român. Ceea ce vrem să ştie cititorii noştri este marele număr
de scriitori ţărani, pe care îl dau satele bănăţene. Am auzit de multe ori, poeţi de
aceştia de ţară declamînd la diferite ocazii poezii întregi compuse de dînşii. Banatul,
caci tot el e «fruncea», are nu numai compozitori ţărani, dar şi ţărani ziarişti, ţărani
scriitori.
Se ştie că în cercul Oraviţei a apărut primul ziar românesc scris chiar de ţărani:
«Ţăranul», redactat de N. Vucu-Secăşeanu şi I. Moca. Negreşit că nu putem fi prea
pretenţioşi faţă de această modestă foaie, dar lucrul era foarte frumos. De altminterea,
ambii aceşti ţărani au piese de teatru şi poezii destul de frumoase compuse de ei înşişi
şi pe care le vom tipări cu timpul.
Acum vrem să prezintăm publicului un alt scriitor ţăran din Banat şi anume pe
ţăranul Ion Pela din Izvin, care ne-a făcut o foarte frumoasă impresie şi facem atenţi
pe cititori asupra limbii corecte pe care o scrie acest ţăran.”
În anul 1921, anul II, „Ţara” continuă cu o pagină, abonamentul de 120 lei pe
an, 60 de lei pe 6 luni, 30 lei pe 3 luni şi 50 de bani, numărul. În multe numere apar
fâşii albe în interiorul cărora este scris: „Cenzurat.”
„Ţara”, declarată trisăptămânal, în prima serie, de 10 numere, a apărut relativ
neregulat, primele nouă numere nu au apărut în 3 săptămâni, ci în 4, în perioada
16 mai - 15 iunie 1920, iar după aceea, din 2 decembrie 1920, când a reapărut, cu
nr. 11, fiind declarată cotidian, în premieră pentru presa naţională din Banat, a mai
înregistrat 57 numere, până în 17 aprilie 1921, adică într-un interval de 137 zile, cu
o periodicitate de un număr/ 2, 38 zile. Apariţia neregulată a „Ţării” a afectat drastic
nu numai difuzarea şi receptivitatea acestei publicaţii, consumul ei, ci şi veniturile
obţinute de editor, din ce în ce mai reduse, până la constatarea „falimentului”.
201
Penultimele numere reflectă motivele personale şi politice ale încheierii

experienţei publicistice din Banat: numărul 66 fiind datat regulat, în 3 aprilie 1921,
urmând, după 14 zile, respectiv în 17 aprilie 1921 ultimul număr, 67, în care Camil
Petrescu, acum candidat electoral resemnat, exprima cu demnitate noile concluzii şi
evaluări, despre situaţia politică şi electorală În cercul Oraviţa şi despre Orbirea lor; a
acelora care au făcut din politică doar un mijloc de parvenire şi de dominaţie.
„Ţara”, ca şi celelalte publicaţii, la a căror apariţie a contribuit şi Camil
Petrescu, „Banatul“ („Banatul românesc“), „Limba română”, a constituit o noutate
în presa bănăţeană interbelică, atât prin programul militant, cât şi prin atitudini, stil,
consecvenţă şi apelul continuat la solidaritate naţională.
Mai mult decât atât, editarea „Ţării” în împrejurări deosebit de potrivnice,
determinate mai ales de inventarul redus al mijloacelor de imprimare, de lipsa de
spaţiu şi de personal, a impus în viaţa culturală locală şi naţională un veritabil erou,
cu o voinţă şi o putere de sacrificiu unice, care cu o imensă risipă de energii personale
şi cheltuieli materiale, justificate doar de cauza promovării şi consolidării culturii
naţionale în noul stat unitar naţional, a reuşit, să deschidă o „direcţie” durabilă în
întreaga presă românească interbelică.
În articolul nesemnat, Către cititorii noştri, către prietenii scrisului românesc din
„Ţara”, anul 1921, anul II, nr. 3, p. 1 este adresată rugămintea ca cititorii să semnaleze
dacă nu primesc publicaţia: „Rugăm stăruitor pe depozitarii şi cetitorii noştrii să ne
anunţe totdeauna când nu primesc ziarul nostru... Suntem hotărâţi să procedăm cu
cea mai mare energie, faţă de toate piedicile mai mult sau mai puţin ascunse, care stau
în calea presei româneşti din Banat.”
La un moment dat, cotidianul „Ţara”, editat şi redactat în cvasi-totalitate de
Camil Petrescu, a constituit unicul cotidian românesc, între celelalte 17 publicaţii,
care apăreau în „capitala” Banatului, Timişoara. Deducem de aici munca de pionierat
a lui Camil Petrescu, pentru instituţionalizarea şi consolidarea unei prese naţionale
şi în Banat, într-o perioadă când aici nu exista încă o piaţă diversificată de consum
cultural naţional.
Poate că tocmai greutăţile editării şi redactării acestei publicaţii i-au format
convingerea, că activitatea publicistică este o structură în diviziunea socială a muncii,
distinctă prin conţinutul cognitiv, polemic, activ, valorizator şi creator; aşa cum îl va
sintetiza la scurt timp după părăsirea Banatului, într-un alt articol apărut în presa
bănăţeană, unde se referă la rolul publicisticii şi al gazetarului: „va răscoli viaţa socială,
va face fără îndoială reportagii şi anchete, va polemiza, va interveni imediat şi eficace,
dar călăuzit şi de alte gânduri decât acelea de a satisface curiozitatea pasiunilor de
rând şi a măguli orgolii de negustori intelectuali”18.
În cei doi ani, cât a profesat, ca redactor şi editor la „Ţara”, Camil Petrescu a
publicat 118 articole în cele două serii ale ziarului. În afara acestor articole semnate
18. Camil Petrescu, Între scriitori şi ziarişti, PR, Oraviţa, 1923, anul XI, nr. 23, p. 3.
202
sau certificate de specialişti, Camil Petrescu a redactat aproape singur, cele mai multe
rubrici şi articole din „Ţara”.
Viitorul scriitor era conştient că gazetăria presupune un contact direct şi o
permanentă confruntare cu realitatea socială şi în consecinţă, o atitudine personală
activă şi empatică, faţă de comunitatea căreia i te adresezi, în timp ce literatura „pură”,
contemplativă, poate fi creată şi într-o relativă izolare individuală, fără o comunicare
comunitară:
„Aş fi putut să fac artă acolo (în Bucureşti, n.n.). Unii critici literari au găsit că
aş avea oarecare aplicare pentru scris. Aş fi putut să mă închid într-un turn de fildeş
şi să stau cu ochii în albastrul cerului.
Nu pot s-o fac.
E greu cînd ai 27 de ani şi cînd în jurul tău se petrec cele ce se petrec, să te
retragi în turnul artei pure...
De doi ani inima mea bate acelaşi ritm cu a celor de aici. N-a fost bucurie a lor
şi n-a fost durere care să nu devie comună...”19
Textul e tendenţios, emfatic poate, dar redă tacit concepţia autorului despre
literatură, o literatură implicată, valorizatoare şi problematizatoare, în continuarea
gazetăriei militante şi principiale, pe care şi-a asumat-o, ca redactor-şef, apoi ca
editor.
Aurel Petrescu, autorul unei voluminoase istoriografii a operei lui Camil
Petrescu, de exemplu, îl suspectează, într-o exprimare confuză şi omisivă, de
oportunism politic şi inconsecvenţă:
„«Ţara» numai aparent era un ziar independent. Fiind, la început, de orientare
în general averescană, se nuanţează apoi diferit. Se observă foarte adesea unele
tendinţe democratice mult mai accentuate decât în ziarul lui Avram Imbroane. Spre
sfârşitul apariţiei, cînd se publică programul candidatului (electoral independent,
Camil Petrescu, n.n.), se face precizarea, că lupta se va duce contra lui Averescu, de
sub cadrele «Federaţiei naţionale sociale.»”20
Acest autor omite, printre altele, precizarea lui Camil Petrescu chiar din
numărul 2 al „Ţării”, în care se disociază de Avram Imbroane şi de Partidul Poporului,
la care aderase, tocmai pentru că acest partid ducea o politică „colaboraţionistă” cu
vechile partide, antebelice, responsabile de dezastrul politic, militar, economic, din
perioada primului război mondial.
Gazeta editată „independent” de Camil Petrescu va fi beneficiat, se pare, de
substanţiale sponsorizări oficiale, ca şi de sponsorizări ale unor susţinători ai noii
platforme politice „naţional-ţărăniste”, precum Sever Bocu ş.a.21
19. Camil Petrescu, Scrisoare deschisă contracandidatului meu, T, Timişoara, 1921, anul II, nr.
66, apud. Camil Petrescu, Trei primăveri, Timişoara, Editura Facla, 1975, p. 235.
20. Aurel Petrescu, op. cit., p. 274.
21. Camil Petrescu, Trei primăveri.., op. cit., p. 9.
203
Chiar dacă nu promovează consecvent un stil gazetăresc critic, Camil Petrescu

recunoştea lucid contrastele sociale, insuficienţa şi ineficienţa instituţională din noul
stat naţional unitar, fără a adopta un ton de contestare sau resemnare:
„Bogăţii imense putrezesc acolo unde nu e nevoe de ele şi lipsesc acolo unde
sunt necesare. În ţara pădurilor se închid şcolile din lipsă de lemne, în ţara petrolului
satele bâjbaesc în întuneric, în ţara munţilor de sare, pe plaiurile Banatului se plăteşte
un Kgr. de sare cu cât altă dată cumpara o haină, în ţara «eminamente agricolă»...
Şi pe deasupra o destrăbălare generală...
Văduve de război în mizerie alături de îmbogăţiţi tot de război, cari asvârle
trândav milioanele necinstit câştigate, pe un lux strigător, imoral. Bacşişul pare idolul
administraţiei. Nimic nu se face «până nu se unge osia»...
Dar noi ştim ce sunt promisiunile… Dela simplul candidat de deputăţie până
la ministrul grăsuliu şi rumen.”22
ABREVIERI
L = „Luceafărul. Revistă culturală, literară şi artistică“, Timişoara

PR = „Progresul“, Oraviţa
T = „Ţara“, Timişoara
22. Camil Petrescu, După Mesajul regal, T, Timişoara, 1920, anul I, nr. 13, p. 1.
204
Eugenia (Gina) Hagiu

Între tradiție și modernitate
Corneliu Stoica, critic de artă

Tel.: 0336109709; e-mail: stoicacorneliu2@yahoo.com
Pictorița și graficiana Gina Hagiu, vrednică fiică a meleagurilor binecuvântate

ale Covurluiului, una dintre cele mai reprezentative plasticiene ale artei românești
contemporane, ar fi împlinit în această toamnă vârsta de 95 de ani. Deși plecată la
București din urbea natală, Tg. Bujor, încă din adolescență, era foarte atașată de acest
oraș și după 1990 a participat la mai multe ediții ale Festivalului Național de Poezie
organizat în memoria fratelui său mai mic, poetul Grigore Hagiu (n. 27 septembrie
1933, Tg. Bujor – m. 13 februarie 1985, București). Noi, cei din provincie, care o
îndrăgeam și o credeam ca fiind în viață, lucrând încă în atelierul său din strada
Pangratti nr. 27, ne pregăteam să o aniversăm. Dar, surpriză, o tristă și dureroasă
surpriză. O știre destul de vagă, ajunsă pe la începutul lunii mai până la poetul Sterian
Vicol, redactorul șef al revistei „Porto-Franco” și sufletul Festivalului Național de
Poezie „Grigore Hagiu”, informa că artista ar fi trecut la cele veșnice cu puțin timp
în urmă. Nu dăduse nimeni nici un comunicat, nu citisem nimic în presă în acest
sens și nici pe site-ul Uniunii Artiștilor Plastici din România, unde există rubrica
„Galaxia nemuririi”, în care sunt anunțate toate decesele membrilor acestei organizații
profesionale, nu am întâlnit nimic în ultimii cinci ani. În căutarea adevărului, luând
legătura cu mai multe surse, de la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia (Ilfov),
instituție care primise din partea
artistei o donație cu lucrări de-
ale ei și de-ale soțului, pictorul
Eugen Popa (n. 14 aprilie 1919,
Julița (Arad) – m. 18 mai 1996,
București), am aflat numărul
de telefon al nepoatei Oana
Despina Moșteanu, profesoară la
Liceul de Arte Plastice „Nicolae
Tonitza” din Capitală, în cadrul
căruia predă Studiul formelor și
culorilor, singura moștenitoare a
mătușii sale. Contactând-o, vestea
comunicată ne-a întristat și ne-a
Gina Hagiu şi lucrarea „Covor de dealuri” intrigat și mai mult. Gina Hagiu, o
205
mare Doamnă a picturii și graficii românești, cunoscută și pe plan internațional, se

stinsese din viață nu cu puțin timp în urmă, cum fusese informat și bănuia poetul
Sterian Vicol, ci cu cinci ani, la 29 iulie 2014.
Întrebarea care se naște este destul de firească și uluitoare. Cum de a fost posibil
ca la vremea respectivă moartea artistei să fie trecută sub tăcere? Oare iubitorii de artă
nu aveau dreptul să știe despre sfârșitul existenței ei terestre? Răspunsul rămâne sub
semnul misterului. Încercând să ne consolăm și să trecem peste orice presupunere,
mai important este ca acum, când se împlinesc 95 de ani de la naștere, în semn de
omagiu, îndeplinind o datorie morală față de o fiică a acestor meleaguri, emblematică
pentru arta feminină, să-i evocăm așa cum se cuvine personalitatea și să proiectăm
un fascicul de lumină asupra
operei create în cei peste 60
de ani de activitate.
Eugenia (Gina)
Hagiu Popa s-a născut la 11
noiembrie 1924, în oraşul
Tg. Bujor. După studii la
Institutul Ortodox din
Galaţi, a absolvit Academia
de Arte Frumoase din
Bucureşti (1948), unde i-a
avut profesori pe Jean Al.
Steriadi, Nicolae Dărăscu
şi Simion Iuca, iar între
Gina Hagiu, Dealurile Bujorului - Şoseaua spre Vârlezi
1944-1949 a frecventat şi a
absolvit şi Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică. Încă studentă fiind, în 1947
s-a căsătorit cu pictorul Eugen Popa și au locuit, la început, în mansarda Academiei de
Artă din strada Iulia Hasdeu 11 bis. Până în 1958 a lucrat ca actriţă la Teatrul Naţional
şi Teatrul Tineretului din Bucureşti. A debutat în pictură la expoziţia anuală de stat
din 1957, cu compoziţia „La moartea poetului Nicolae Labiş”, despre care scriitorul
Ion Brad scria că „deși prin atmosferă amintește de Tonitza, rămâne o lucrare realizată
original, însuflețită și memorabilă prin puterea de evocare” („România literară”, nr. 1,
ianuarie 1958). În 1959 a participat cu lucrarea „Cursa Păcii” la Festivalul Mondial
al Tineretului de la Moscova, pentru care a obținut premiul II. Între 1960-1962 a
trăit şi a lucrat în China, împreună cu soţul său, pictorul Eugen Popa, la Institutul
de Artă din Hangzhou, unde a ținut cursuri pregătitoare despre „Artele plastice în
România” și „Noțiuni esențiale ale picturii în ulei”. Șederea într-o țară cu o cultură
milenară și o viață artistică foarte bogată, a constituit o perioadă foarte fertilă și în
planul creației, astfel că la revenirea în București, cei doi soți au deschis în sălile de
la „Dalles” expoziția „Imagini din China Populară”, cuprinzând peste 300 de lucrări
206
de pictură și grafică, itinerată apoi

la Tg. Mureș, Cluj și Arad. Despre
manifestarea respectivă, Eugen
Schileru scria entuziasmat: „Sunt fericit
ori de câte ori o expoziție îmi vorbește
despre lume, viață și oameni, despre
idei și sentimente, încercând să satisfacă
astfel ceva din umana mea pasiune
pentru cunoaștere și pentru viață. Or,
expoziția pe care Gina Hagiu și Eugen
Popa au deschis-o, după doi ani de
ședere în Republica Populară Chineză,
constituie o asemenea manifestare. Căci
artiștii menționați, fără să desconsidere
limbajul, procedeele tehnice și chiar
materialele, ci dimpotrivă, acordându- Gina Hagiu, Templul Iue-Fei din Hangzhow,
le necontenit o înaltă prețuire, s-au desen tuş, 55 x 39 cm
servit de ele ca de mijloace prin care artistul se apropie de viața contemporană a
oamenilor și se străduiește să o redea în complexitatea aspectelor și contradicțiilor ei”
(„Contemporanul, nr. 44 (858), 2 octombrie 1962). La rândul său, Mircea Popescu
nota: „Înainte de orice alte considerații, un lucru mi se pare sigur și demn de toată
lauda. Gina Hagiu și Eugen Popa au știut să rămână ei înșiși, să asimileze organic noua
experiență de viață artistică, să o interpreteze și să-i imprime pecetea personalității
lor. Ceea ce ei ne aduc din îndepărtata Chină nu sunt «chinoiserii», nu sunt fructe
artificiale și efemere flori exotice, ci reflexe ale unor realități văzute cu ochi proaspeți,
opere care denotă și activitate intelectuală și o emoție autentică” („Arta plastică”, 1962;
text aflat în catalogul-album „Gina Hagiu – Retrospectivă 1947–2010”, Tipografia
„Everest”, București, 2010, pag. 88–89). În continuare, autorul remarcă lucrările de
„certă maturitate” ale Ginei Hagiu, „spontaneitatea, perfecta seriozitate a concepției,
armătura mai solidă a formelor, a desenului, un relief mai pregnant al imaginii
plastice”, forța realistă cu care surprinde „specificul și al oamenilor și al peisajului”. Un
alt critic de artă, Dumitru Dancu, observă „o modificare fericită a paletei, o îmbogățire
a expresivității, o dorință de a transmite cât mai sensibil, mai inedit, aspectele majore
ale lumii înconjurătoare, tonica vitalitate care exultă din marea majoritate a lucrărilor,
tendința către puritatea liniei”. („Steaua” nr. 1, ianuarie, 1963)
În 1963, timp de şase luni, Gina Hagiu a lucrat la Paris, în atelierul pictoriţei
Magdalena Rădulescu. A obţinut o bursă din partea Muzeului de Artă Modernă
„Stedelijk” din Amsterdam şi la recomandarea acestuia a lucrat în stagii de câte trei
luni, în anii 1975, 1977, 1979, 1990, în Olanda şi S.U.A. În 1987 şi 1988 a organizat,
împreună cu soţul său, în localitatea unde părinții acestuia s-au stabilit în 1939, Săvârşin
207
(judeţul Arad), un Muzeu de Artă, realizat prin donaţiile sale, ale lui Eugen Popa şi
ale învăţătorului Iosif Dohangie. După moartea lui Eugen Popa, înhumat în Cimitirul
ortodox din Săvârșin, s-a ocupat de valorificarea operei acestuia prin organizarea
unei mari expoziţii retrospective (2004, Palatul Parlamentului, Sala „Constantin
Brâncuşi”) şi a editării unui album de artă („Eugen Popa văzut de el însuşi şi de
contemporani”, R.A. „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2004), iar în primăvara lui 2008,
casa părintească a soţului, de la Săvârşin, cumpărată în 1931 de părinții acestuia, Ana
și preotul Vasile Popa, a donat-o Consiliului Judeţean Arad şi transformată în Casa
Memorială „Eugen Popa”. De asemenea, s-a preocupat pentru publicarea scrierilor
lui Grigore Hagiu rămase în manuscris (volumele postume „Cristal de primăvară”,
1991; „Liniștea versului”, 1997; „Jurnal de vise”, 2012). O importantă donaţie, cu
lucrări ale ei şi ale lui Eugen Popa, a făcut artista şi Muzeului Național al Agriculturii
din Slobozia.
De-a lungul anilor, Gina Hagiu şi-a
organizat mai multe expoziţii personale la
Hangzhou şi Bejing (China, 1962), Bucureşti
(1962, 1973, 2010), Cluj (1963), Tg. Mureş
(1963), Arad (1963), Paris (Franţa, 1966),
Padova, Abano-Terme (Italia, 1970), Olanda
(1974, 1975, 1977, 1979, 1980, 1982, 1984, 1985,
1987, 1990, 1991), München (Germania, 1992),
Denver (SUA, 1990) etc. A realizat împreună cu
Eugen Popa lucrări de artă murală aflate la Bacău
(Casa de Cultură a Sindicatelor, 1964, mozaic
ceramic, 65 mp), Turnu-Severin (Fabrica de
industrializare a lemnului, 1966, mozaic ceramic,
120 mp), Tg. Jiu (Consiliul Popular, 1968, mozaic
de ceramică colorată tip Murano, 16 mp), Buzău
(Casa de Cultură, 1973, mozaic de marmură
și piatră naturală, 76 mp) şi Giurgiu (Fabrica Gina Hagiu, La Tour Saint Jaques,
Danubiana, 1978, mozaic ceramic). tus, 32 x 22, 5 cm
Cu patru ani înainte de a părăsi această lume, în 2010, Gina Hagiu își organizase
o mare expoziţie retrospectivă la Galeria Căminul Artei din Bucureşti, cuprinzând
peste 200 de lucrări create începând din 1947. Manifestarea a constituit expresia cea
mai grăitoare a înaltului ei potenţial creativ şi a contribuţiei aduse la îmbogăţirea
cu noi valori a patrimoniului plasticii noastre. Iolanda Malamen, poetă şi cronicar
plastic, scria atunci că pictoriţa „ne-a oferit o expoziţie cât foarte multe lecţii de viaţă,
cum rareori ne este dat să vedem prin galerii”, viaţă în cazul Ginei Hagiu însemnând
şi „artă la cote înalte” („Luceafărul”, nr. 22, 12 mai 2010). Cu acel prilej a fost editat
la Tipografia „Everest” şi un substanţial catalog-album (format 26 x 18 cm, 154 pag.,
208
hârtie cretată), care conține un bogat

material iconografic (reproduceri color
și alb-negru după lucrări de pictură
şi grafică, fotografii, scrisori), lista
tablourilor din expoziţie cu toate datele
muzeale şi o selecţie de texte critice din
presa naţională şi internaţională.
Pentru activitatea desfășurată a
fost onorată cu mai multe distincţii:
Premiul II la Festivalul Mondial al
Tineretului de la Viena, Moscova,
Bucureşti pentru lucrarea de pictură
„Cursa păcii” (1959); Diploma şi
Medalia Meritul Cultural Chinez
(1962); Premiul II şi titlul de laureat
pentru lucrarea de artă murală de
la Fabrica „Danubiana” din Giurgiu
(1978); Premiul II pentru machete şi
Gina Hagiu, Mămaia
schiţe la concursul decorării Teatrului
Naţional din Bucureşti (1972); Titlul
de Cetăţean de Onoare al localităţii Săvârşin (2008); Titlul de Cetăţean de Onoare
al oraşului Tg. Bujor (2011). Artista este şi personaj în filmul „Biserica în Poezie”
(1998, regia - Grid Modorcea), documentar închinat generaţiei 1960, ale cărui
filmări s-au făcut îndeosebi în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Tg.
Bujor (ctitorie din 1895-1896 a lui Lascăr Catargiu şi a soţiei sale Eufrosina),
unde Grigore Hagiu a fost botezat şi unde în fiecare toamnă poeţilor acestei
generaţii (Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Gheorghe Pituţ, Marin Sorescu,
Cezar Baltag ş.a.) li se face o slujbă de pomenire în cadrul Festivalului Național
de Poezie „Grigore Hagiu”. A realizat şi ilustraţie de carte, iar lucrări ale sale se
află în muzee şi colecţii particulare din România, Franţa, Italia, S.U.A, Belgia,
Germania, Olanda etc. Despre creaţia sa au scris elogios Eugen Schileru, Petru
Comarnescu, Ionel Jianu, Ion Frunzetti, Jack Brutaru, Mircea Popescu, Ion Brad,
Bernard Blancotte, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, Radu Bogdan, Gabriela
Melinescu, Octavian Barbosa, Virgil Mocanu, Pop Simion ş.a. Nichita Stănescu
i-a dedicat poezia „Ea”: „Suavă, tu, de-a pururi îmbrăcată/ în bluza cea oranj/
când noi trăiam din altădată/ în cine ştie ce oraş/ Ne desenai cu un cuvânt/ când
surâdeai ca orizontul/ pe care-l vede un pământ/ pe care-l vede orbul/ când ţinte de
aramă noi băteam/ în tronul cel de piele/ din care Femios păream/ scăpând din trei
măcele/ când zeul peste cântec ne stătea/ de-aceea însuşi pe Ulise/ mai ne părea,
mai apărea/ că plânsu-ni-se”.
209
Pictura şi grafica Ginei Hagiu au cunoscut de-a lungul anilor mai multe
etape de evoluţie, de la lucrările de început (perioada 1940–1960), strâns legate de
peisajul şi oamenii locurilor natale, păstrate ca o nestemată în memoria afectivă,
perioada chineză, până la cele de transpunere în viziune folclorică a unor motive
sau bazate pe un decorativism abstract (ciclurile „Păsări şi fluturi”, „Deal”). Opera
artistei cuprinde în repertoriul ei peisaje, naturi statice, portrete, nuduri, compoziţii
cu mai multe personaje. Ca tehnici, a cultivat pictura în ulei şi acrilice pe suport de
pânză, carton, placaj, sticlă, desenul în cerneală chinezească, tuş, cărbune, creioane
colorate, tehnici mixte etc. Începuturile în pictură stau sub semnul unei neţărmurite
iubiri pentru meleagurile natale de la Tg. Bujor, pentru casa părintească de pe dealul
Chităroaia, pentru obiectele de utilitate gospodărească, pentru persoanele care i-au
fost apropiate în anii frumoşi ai copilăriei şi adolescenţei. Moara din Umbrăreşti,
şoseaua care duce spre Vârlezi şi Galaţi, lunca populată de sălcii, dealurile Bujorului,
bucătăria şi magazia casei părinteşti, scene ce ţin de universul domestic sunt evocate
cu căldură şi vibraţie poetică, în acorduri cromatice care strecoară în suflet nostalgie
(„Moara de la Umbrăreşti”, „Furtună pe şes – Tg. Bujor”, „Sălciile”, „Şesul cu sălcii”,
„Lunca Bujorului”, „Dealul Chităroaia”, „Mamaia”, „Eva, fetiţa cu părul roşu”, „Oalele
negre – Chităroaia”, „Coşul de papură”, „Gutuile”, „Farfuria cu peşte”, „Bucătăria de
la Chităroaia”). Aceste imagini, care apar în tablouri pictate între 1940–1957, vor fi
amplificate cu altele din desene realizate îndeosebi în 1963 („Tg. Bujor – Panorama”,
„Tg. Bujor – Biserica”, „Casa de Cultură «Mihai Eminescu» Tg. Bujor”, „Pe dealul
de la Chităroaia”, „Scaieţi pe deal la Bujor”, „Păpuşoi”, „Floarea soarelui”, „Dealurile
Bujorului I, II, III, IV” etc.). Sunt desene în tuş, executate cu dezinvoltură şi precizie,
linia este energică şi are fluiditate, viguroasă sau suplă, elementele ce alcătuiesc
ansamblurile sunt configurate sintetic, reduse la ceea ce este esenţial.
Pentru etapa de
început a Ginei Hagiu,
când artista, în lucrările
sale, s-a orientat spre
zugrăvirea imaginilor
locurilor natale, fratele
său, Grigore Hagiu,
care a fost și un exigent
cronicar plastic, îi găseşte
afinităţi cu Van Gogh în
„nervozitatea solară” ce
o caracterizează. „Sudul
moldovenesc, scrie Grigore
Hagiu, acel peisaj de şes
deluros, sărac dar ferm în Gina Hagiu, Moara de la Umbrăreşti, Tg. Bujor
210
linii, cu suavităţi vegetale desprinse să se dezvăluie pe de-a-ntregul numai sufletului

plămădit şi una cu el, a constituit şi constituie încă piatra de încercare a artei profesată
de Eugenia Hagiu. Pictoriţa se reîntoarce la imaginile natale, cu modestie şi timiditate,
redescoperindu-le abia în timp, pe măsură ce lucrează, drept obsesii fundamentale. Ceva
din marea lecţie a lui Van Gogh, cu a cărui nervozitate solară pictoriţa are certe afinităţi,
descifrăm în această etapă de început. Desenul şi culoarea sunt învăţate, adăugate la un
fond de trăire persistent, precizia şi luminozitatea răsar laolaltă, se verifică în perimetrul
solului natal. Gesturi, atitudini şi psihologii umane sunt tratate cu naturaleţe, cu acea
bucurie indicibilă a regăsirii de sine şi deopotrivă a artei. Câmpurile cu grâu şi porumb,
salcâmii, sălciile mai ales, îmbogăţind panglica firavă a râului, nuanţează nu numai
un fel de a aborda realul dar şi o anume sensibilitate, pactizând cu luxuria suavă,
mai mult imaginată decât existând într-adevăr” (Grigore Hagiu, Bucureștiul artistic,
Editura Sport-Turism, București, 1984)
Cei doi ani petrecuţi în sud-estul Chinei, la Hangzhou, i-au permis Ginei Hagiu
să descopere o lume necunoscută şi miraculoasă, depozitară a unei culturi străvechi,
pe care a căutat să o cunoască şi să o înţeleagă în profunzimea ei. Fină observatoare
a realităţilor din jur, pictoriţa a reţinut peisaje şi oameni surprinşi în activităţile lor
zilnice, chipuri de copii şi adulţi, case construite pe canale, străzi înguste, ambarcaţiuni
caracteristice, poduri, temple, pagode, Marele Zid, feţele lui Budha, monumente,
locuri care poartă amprenta specificului ţării respective. Atât în lucrările de pictură,
cât şi în cele de grafică din această fertilă perioadă din activitatea sa, pictoriţa dovedeşte
remarcabile calităţi de compoziţie, desen şi culoare, o matură abordare a subiectelor.
Tablourile conţin o atmosferă tonică, lirismul este învăluitor, iar exprimarea sinceră şi
directă. Totul contribuie la crearea unei impresii de autenticitate, de lucru bine gândit
şi făcut, de cunoaştere a
unui popor cu o străveche
cultură.
Lucrările conţinând
impresii din călătoriile
făcute de artistă prin ţară
sau prin Italia, Olanda,
Franţa, Rusia, Germania,
Bulgaria etc., despre care
Ion Frunzetti scria că
„sunt recoltele trecerii prin
zone de civilizaţie foarte
Gina Hagiu, De-a lungul canalului (China)
diferite, surprinse fiecare
cu caracteristicile ei, în desene nervoase, sintetice, de virtuozitate, unele, ori în
adevărate broderii migăloase de tuş, îndelung elaborate” („Contemporanul, 30 martie
1973), ca şi cele din ciclurile „Păsări şi flori”, „Capra”, „Deal” sunt de notorietate
211
în creaţia Ginei Hagiu. Dacă

în ciclul „Păsări şi fluturi”
(1970-1976) decorativismul
abstract este preponderent, iar
în „Capra” (1976-1980) artista
explorează în tehnici diferite
(pictură pe sticlă, acrilice,
tuşuri, creion) motivul unui
obicei atât de cunoscut în
tradiţia populară românească,
în „Deal” (început de prin 1980
şi continuat până în ultimii ani
Gina Hagiu, Capra (fragment)
ai existenței sale pământești),
ea dă viaţă, într-o manieră foarte personală, ce aminteşte de scoarţele şi lăicerele
ţărăneşti, unei teme care a preocupat pe mulţi artişti, cea a dealului, formă de relief
caracteristică pentru meleagurile copilăriei sale. „Dealurile” Ginei Hagiu sunt
adevărate poeme cromatice, în care liniile ondulate şi curbe sugerează desfăşurări
spaţiale domoale, specifice reliefului moldovenesc. Materia picturală este aşezată în
tuşe expresive şi dense, în ritmuri ce conferă suprafeţei pictate sonorităţi muzicale.
Titlurile sunt date în majoritate în funcţie de culoarea dominantă: „Deal roz”, „Deal
galben”, „Deal verde”, „Deal brun”, „Deal negru”, „Deal roşu”. Motivul dealului este
prezent şi în „Dealurile Dobrogei”, „Deal la Săvârşin (Cetăţuia)”, „Deal la Temeşeşti
I, II, III”. Adesea, ansamblul colinar dă impresia unui spaţiu cosmic („Deal I –
Peisaj cosmic”). Admirând aceste tablouri ale Ginei Hagiu, ele ne deşteaptă în minte
imaginea dealurilor conturată metaforic în versuri de fratele său, Grigore Hagiu, şi
el un poet de viziune picturală: „Pline de taine,/ de neînţelese aleanuri,/ cusute cu
cea mai subţire/şi trainică rază,/ bătute cu arbori,/ cu flori, şi cu iarbă,/ cu grâne,/
dealurile de acasă.// Ai putea să strici/ culorile toate,/ să istoveşti/ creioane,/ pensule,
bidinele,/ e ceva ce nu se poate spune/ nici desena/ în sufletul purtat/ cu ele.// Ţesute
de mâini/ cu mult mai gingaşe,/ par covoare-nflorate/ căzute din cer,/ cu mătasea
plutindă/ lipită de pământ/ sudată/ pe lună şi rouă,/ să nu se mai dezlipească/
niciodată, niciodată” („Dealurile”, în vol. „Desemne pe sticlă”, Editura Ion Creangă,
Bucureşti, 1983, pag. 15).
Pictoriţă şi graficiană de o sensibilitate aparte, modernă ca viziune şi
expresie plastică, din stirpea celor hărăziţi să rămână, aparţinând familiei spirituale
a marilor aristocraţi ai artei româneşti, Eugenia (Gina) Hagiu-Popa, personalitate
complexă, cu un discurs inconfundabil, rămâne o mare creatoare de frumos, care
în timpul vieții s-a dăruit cu sinceritate, pasiune, totală dăruire şi responsabilitate
artei, creând o operă vastă şi durabilă, fără de care plastica românească ar fi
desigur mai săracă. Moștenirea artistică lăsată, aflată în muzee, galerii de artă și
212
colecții private, trebuie valorificată în toată

substanțialitatea ei, promovată și, prin
diverse mijloace, să ajungă la inima celor
pentru care a fost plăsmuită! Ne pare nespus
de rău că în urmă cu cinci ani, din motive
care ne sunt încă străine, artista a plecat din
această lume într-un mare anonimat, fără
ca nimeni să consemneze trecerea ei într-o
altă dimensiune. Ne mângâiem cu gândul că
sufletul ei cald a ajuns într-o lume mai bună
și mai dreaptă, unde lumina este nepieritoare.
Cinstindu-i memoria, prețuindu-i rodul
muncii jertfitoare în folosul artei, făcând ca
opera să-i fie cât mai cunoscută de marele
public, îi vom simți întotdeauna prezența
alături de noi și ocrotirea din Împărăția
Gina Hagiu, Portret de Eugen Popa,
Tatălui Ceresc!
soţul artistei
Hagiu Popa Eugenia (Gina), Bărci roşii, Gina Hagiu, Poetul Grigore Hagiu,
u.p., 64x70 cm u.p., 80x59 cm
213
ALEGERILE LOCALE LA GALAȚI

(1878-1914)
Ana-Maria Cheşcu, cercetător independent
Vot și ,,rezvot”
Într-o lume înapoiată față de vestul Europei și populată de elemente sociale,
lipsite de orizonturi culturale, fenomenul alegerilor locale din cele două Principate
a reprezentat, de multe ori, un subiect ce a născut controverse1. Lumea moldo-
valahă, interesată să preia modul de viață occidental, a încercat să transforme legea
electorală din acest teritoriu, inițial prin legi copiate din spațiul european și ulterior
prin legi autentice, create de mari gânditori. În această perioadă, principalele discuții
s-au purtat în jurul capacității și incapacității populației de a vota sau de a înțelege
realitățile politice din cele două Principate2. Pentru că, trebuie spus, dreptul de a vota
nu putea fi practicat de toți locuitorii Principatelor Române, în acea perioadă, căci,
după cum remarca și Ion Heliade Rădulescu, ,,nu împroprietărirea, ci instrucția,
cartea, poate da minte sănătoasă săteanului, consciință de sine și cunosciută mai clară
de oameni și fapte. Și aceasta nu place servitorilor, nici tiraniei, nici oligarhiei. Căci,
atunci n-ar mai avea pe cine încella, n-ar mai ave pentru ce să mai plătească, nici
tiranii, nici oligarhii, pe de alta”3. În opinia acestuia, populația, lipsită de carte, putea
fi manipulată de acei oameni politici, care, lipsiți de scrupule, reușeau să îi convingă
1. Dreptul de a vota a fost un drept uzitat încă din perioada antică. În epoca Republicii
romane, ,,candidaţii trebuiau să-şi declare candidatura cu 27 zile înainte de alegeri. Magistraţii
în funcţie verificau dacă candidaţii îndeplineau condiţiile cerute: să fie cetăţean, să respecte
condiţia vârstei (de exemplu pentru consul: 37 ani), să nu fie cercetat pentru vreo crimă.
Candidatul trebuia să ducă o campanie electorală. Pentru a se face cunoscut, el venea frecvent
să se plimbe în forum, îmbrăcat într-o togă de un alb strălucitor, toga candida (de unde
cuvântul candidat), care permitea recunoaşterea sa. El nu prezenta cu adevărat ideile sale
politice, dar făcea unora sau altora promisiuni, se arăta generos, oferea de băut şi banchete.
A veni în forum însoţit de un număr important de cetăţeni, manifestându-şi susţinerea lor,
punea în lumină o anumită popularitate. El trebuia să dedice mulţi bani campaniei pentru
a avea susținători”. Vezi www.didactic.ro, Alegerile în perioada Republicii Romane, adresă
consultată pe 19.05.2017, ora 19:00.
2. Xenopol, unul din marii istorici ai epocii, considera că răul stă în împrumutarea legilor
speciale, iar Rădulescu-Motru vedea secolul XIX secolul în care românii au depus un exercițiu
de împrumutare a creațiilor spirituale, ca pe niște veșminte la modă. Apud Filon Morar,
Democrația privilegiilor. Alegerile aleșilor în România, Ed. Paideea, București, 2001, p. 21.
3. Ion Heliade Rădulescu, Votul universal si resvotul universal, Ed. Typografia ,,Profesionala”,
București, 1914, p. 19.
214
pe viitorii alegători, prin promisiuni false și pomeni electorale. Tocmai de aceea,

acordarea dreptului la educație tuturor cetățenilor era o primă condiție obligatorie
pentru însănătoșirea culturală a populației. I.H. Rădulescu făcea referire la modul
în care fusese acordat dreptul de vot până în preajma primului război mondial.
După Convenția de la Paris, legea electorală stabilea trei colegii electorale: alegătorii
primari, alegătorii săteni și alegătorii proprietari funciari. Alegătorii primari erau cei
care posedau un venit funciar mai mare de 100 de galbeni, alegătorii săteni trebuiau
să dispună de un capital de cel puțin 6000 de galbeni și alegătorii proprietari funciari
trebuiau să aibă un capital funciar de peste 1000 de galbeni pe an. După intrarea legii
în vigoare, existau 2394 de alegători în Țara Românească, dintr-un total de 2.500.000
de alegători, iar în Moldova 1744 de alegători, dintr-un total de 2.000.000 de locuitori.
În concluzie, nici 10% din totalul populației existente în cele două Principate nu avea
drept de vot4. Nici după instituirea Constituției de la 1866 lucrurile nu s-au schimbat.
Pentru a putea vota, trebuia să fii român sau străin împământenit și să ai vârsta de 21
de ani5.
Pentru Adunarea Deputaților, corpul electoral era împărțit în 4 colegii, în timp
ce pentru Senat erau valabile 2 colegii. Drepturile electorale au fost structurate și
acordate, în această constituție, în funcție de avere, după cum urmează: ,,al marilor
proprietari, al micilor proprietari, al industriașilor, comercianților și profesioniștilor
liberali și restului contribuabililor”6. Astfel, s-a realizat o ierarhizare a electoratului,
în funcție de cens, avere și origine. Din cele patru colegii, primele trei aparțineau
marilor moșieri, în timp ce ultimul era rezervat restului populației. Era, deci, o
victorie a marilor proprietari de pământuri. Legea a creat o serie de controverse în
rândul oamenilor politici. Prințul Știrbei răspunde partizanilor liberali, care doreau
să includă în Constituție toate drepturile din Declarația Universală a Drepturilor
Omului, în felul următor: ,,Vrem libertăți care să poată fi puse în practică și nu să
enumerăm în van libertăți, care să rămână neînțelese sau periculoase în mâinile
poporului. Trebuie să facem diferența între toate aceste libertăți și să vedem, în funcție
de cultura și starea societății respective, care dintre ele pot fi acordate și de care ne
putem bucura”7 . În această perioadă, discuțiile se învârt în jurul ,,teoriei formelor
fără fond”, elita politică fiind nemulțumită de modul în care aceste legi nu se pliau pe
realitățile moldo-valahe. Rădulescu Motru era de părere că ,,sub egida unui text de
Constituție democratică, textul, copiat, aproape literal, după Constituția poporului
belgian, poporul român a practicat, de fapt, o democrație cu totul deosebită de cea
belgiană”8. Dacă analizăm legea electorală, observăm că aceasta se plia perfect pe
4. Filon Morar, op. cit., p. 20.
5. Constituțiunea și legea electorală, Ed. Imprimeria statului, București, 1870, p. 35.
6. Filon Morar, op. cit., p. 25 și www.cdep.ro.
7. Ibidem, p. 17.
8. Constantin Rădulescu-Motru, Democrația prin evoluție și prin revoluție în lumina
ultimelor evenimente politice, în ,,Revista de teorie socială”, vol. II, nr. 2, 1998, p. 11.
215
realitățile românești, deci nu prelua modelul belgian. Din această cauză, dar și datorită
sistemului politic fragil (instaurarea unui rege din dinastia germană a creat rumoare
în rândul naționaliștilor), prima lege electorală a fost aplicată cu mare dificultate. La 6
octombrie 1866, ministrul Ion Ghica le cerea prefecților să ia toate măsurile necesare,
pentru ca alegătorii să rămâie liberi în a-și exercita dreptul lor în alegeri, fără nici
o influență sau amestec din partea oricăruia din împiegații guvernului. Pe aceeași
linie se înscrie și scrisoarea publică, semnată de către Regele Carol I și adresată
aceluiași Ion Ghica, în care îi cerea „să vegheze cu stăruință ca legea electorală să fie
executată cu cea mai mare sinceritate, fără nici măcar o umbră, măcar de influență
administrativă”9. Practica votului cenzitar este valabilă până în anul 1918, când este
introdus votul universal. Evident, transformările sociale, introducerea educației
obligatorii și apariția mai multor curente politice, cu diferite orientări sociale, a
determinat introducerea acestui tip de vot.
Cum se desfășurau alegerile la Galați?

În numărul din 1 mai 1878, deci imediat după proclamarea independenței,
era publicat în ,,Vocea Covurluiului” un articol, referitor la o lege de interpretare
a legii electorale din anul 1866, ce garanta libertatea alegerilor. Potrivit acesteia,
,,cărțile de alegător se vor elibera din un registru a souche. În dosul fiecărei cărți
se vor înscrie articolele privitoare la penalități. De această carte de alegători
erau eliberați „delegații colegiului IV. Mandatu lor va servi drept cartă. Acest
mandat se va lua de la birou și se va anexa la dosarul alegerii”10. Metoda a fost
practicată mulți ani, căci regăsim această prevedere și în anul 1883, într-o formă
ușor modificată, ,,conform nouei legi comunale, dispozițiunile legi comunale,
disposițiunile legii electorale, sunt aplicabile și la alegerile comunale, adecă
e necesar a avea carta electorala spre a putea vota (cartelele electorale de anul
trecut sunt bune și pentru această alegere; în cas de perdere, se pote scote alta
de la primărie). La deschiderea biroului se trage la sorți biroul provisor dintre
alegătorii presenți cu șciință de carte, apoi se procedeză la alegerea biroului
definitiv care presida alegerea”11. De regulă, alegătorii alegeau acele personalități
cunoscute în mediul public gălățean. Un exemplu, în acest sens, este alegerea
lui Moise N. Pacu, în anul 1888, în colegiul al III-lea de deputați. După victorie,
deputatul gălățean adresa alegătorilor un discurs emoționant: ,,Iubiți alegători.
Vă mulțumesc din adencul inimei pentru marea onoare ce mi-ați făcut, alegendu-
mă, la 25 curent, reprezentant al dumneavoastră în Parlament. Sunt cu atât mai
simțitor la această onoare, cu cât candidatura mea a fost pusă în ajun și sciu că
mari și apăsătoare presiuni vi s-au făcut de a nu vota pentru mine. Nu atribuiesc
9. Lucrare pierdută.
10. Vocea Covurluiului, nr. 564, 1 mai 1878, p. 3.
11. Ibidem, nr. 2, 045, 31 ianuarie 1883, p. 1.
216
alegerea mea, nici meritelor, nici vredniciei mele. O atribuiesc, în primul loc,
alegerilor și necazurilor ce ați suferit și suferite de la actualul regim”12.
Marele cărturar gălățean făcea referire la mișcarea antidinastică, apărută în
această perioadă, deoarece ,,România nu vrea alianța acelora care tiranisază Bucovina
și Transilvania. Alegerile din 23, 24 și 25 ianuarie sunt zdrobitoare pentru toți acei
care vor tinde a strămuta firea lucrurilor, ca și curentul apelor, ce de mii de ani au
cursul lor nestremutat a duce pe România în politica și alianța nemțiască este a dice
că, nu va fi greu, nici de făcut, ca Dunărea să curgă de la răsărit spre asfințit”13.
Nu de puține ori, din cauza rivalităților dintre partide, alegerile erau însoțite
de o serie de evenimente violente. Un exemplu, în acest sens, este dat de seara zilei
de 27 aprilie, când ,,s-au spart capetele, s-au rupt capetele, s-au stâlcit piciorele
alegetorilor independenți, de către bandele de poliția”. Astfel, în ziua de 24 aprilie
1883, ,,a fost asasinată libertatea alegerilor și bâtele sigure au ales pe deputați în locul
cetățenilor”14. Bătăile, administrate ,,sub neagra adimnistrațiune a prefectului C.
Christ. Cherchez, au fost aduse la cunoștință procurorilor și ministrului. De parcă
acestea nu erau de ajuns, la miezul nopții ,,musica” a sărbătorit victoria acestor bande
politice. Tocmai, pentru a simplifica acest haos din viața politică, mai marii gânditori
ai țării au propus păstrarea partidelor mari, care să nu aibă în interiorul lor și alte
grupări. Într-un articol din ,,Poșta” citim următoarele: ,,Toate lumea înțelege ca să fie
două mari partide, cari să se succedeze alternativ la cârma afacerilor publice, partidul
conservator și cel liberal, spre a ne exprima cu numirile lor cele mai abreviate. Nu
strică, însă, ca să existe și câțiva oameni cu aspirațiuni mai înaintate, ca un omaj dat
idealismului de stat și ilusiilor, ce nu e bine niciodată să peară din o societate. Dar
a exista grupuri și grupulețe în sânul aceluiași partid, aceasta nu e deloc bine și nici
folositor. Aseminea grupulețe, mai totdeauna, sunt formate din ambiții personale sau
din spirit de căpătuială. Ele ucid partidele mari și au încă un neajuns și mai mare că
ucid voința țerei față cu pretențiunile contrare ei. Inamicul unei țeri, totdeauna, se
simte înlesnit în vinovatele sale scopuri când scie că sunt diviziuni și subdiviziuni
cari se mânâncă adeseori între ele”15. Altă soluție, discutată într-un articol din
Vocea Covurluiului, propunea: reprezentarea alegătorilor, în funcție de număr și
școală, desființarea privilegiilor electorale deținute de elita funciară și emanciparea
intelectuală a alegătorilor16.
Cum se vota la un colegiu?

Într-un articol semnat în ziarul ,,Vocea Covurluiului”, numărul din 26 martie
1882, este descris modul în care se pregăteau alegerile pentru colegiile I, II, III și
12. Poșta, nr. 21, 28 ianuarie 1888, p. 1.
13. Ibidem, nr. 20, 27 ianuarie 1888, p. 1.
14. Vocea Covurluiului, nr. 2,1225, 27 aprilie 1883, pp. 1-2.
15. Poșta, nr. 200, 29 octombrie 1889, p. 1.
16. Vocea Covurluiului, nr. 2, 144, 10 mai 1883, pp. 1-2.
217
IV: ,,în orașul nostru, fiind-că colegiul III poseda un număr mai mare de 500 de
alegători, alegerea se va face în doue secțiuni, și anume: alegătorii din curtalele I și II
vor vota în locul școlei de băiați nr. 1 și a statului, iar cei din cuartalele III, IV și V vor
vota în locul primăriei, unde va fi și biroul primăriei. Alegerea va dura 2 dile, adecă
la dilele de 2, 3 și 4 aprilie, viitor (sâmbătă și duminică din săptămâna luminată).
Alegetorii din ambele secțiuni vor avea a vota pentru un singur deputat. Resultatele,
proclamate la ambele secțiuni, se vor concentra la biroul central de la primărie, unde
se va proclama alesul, care va trebui să întrunească majoritatea absolută a votanților
la prima votare, iar la a doua votare cu majoritate relativă. Aceasta a doua votare, dacă
este necesar, se face imediat după proclamarea resultatului primărei votări. În cas de
paritate, președintele trage la sorți între candidați cu paritate. Deschiderea birourilor
se va face de către primar sau ajutoarele sale, în prima di a alegerii adică în diua
de 3 aprilie, orele 9 dimineața. Biroul care președe la alegerea biroului definitiv se
compune în modul următor: în momentul deschiderii colegiului, primarul va trage
la sorți dintre alegătorii presenți 3 persoane cu știință de carte, ce vor forma biroul
provisor, și din cari cei mai în vârstă va fi președintele, iar ceilalți două secretari. După
constituirea biroului provisor, se procedează imediat la votarea biroului definitiv, care
se compune dintr-un președinte, două secretari și două scrutători. Ei se aleg de către
alegători prin scrutători secret și cu majoritate relativă”17.
Principalele publicații ale grupărilor politice

În jurul anilor ’80 au existat mai multe grupări politice: o grupare liberală,
condusă de G. Mihăilescu, care edita jurnalul „Vocea Covurluiului”, o alta liberal-
moderată, grupată în jurul revistei „Poșta”, precum și o grupare liberal-conservatoare
grupată în jurul revistei ,,Galații”18. Dincolo de aceste publicații principale, la Galați
au mai apărut ziare precum „Conservatorul gălățean”, doar în perioada 5-9 martie
1911. În timpul guvernării conservatoare I.C. Brătianu (17 ianuarie 1914-11 februarie
1918) au apărut șase publicații conservatoare: ,,Cuvântul”, ,,Steaua”, ,,Vremea”,
,,Conservatorul”, ,,Vocea Galațiilor” și ,,Timpul”. În această perioadă, liberalii gălățeni
au avut un singur cotidian - ,,Tribuna liberală”19.
Concluzii
În concluzie, organizarea alegerilor locale în veacul al XIX-lea era, să spunem,
diferită de alegerile din ziua de astăzi. Deși exista aceeași dorință de a manipula
locuitorii, acordarea dreptului de vot doar categoriilor educate făcea mai dificilă
această modalitate de a câștiga puterea. Dincolo de acest aspect, relatările de presă ne
17. Ibidem, nr. 1798, 27 martie 1882, p. 2.
18. Ramona Elena Cordeanu, Alegerile parlamentare în România (1879-1914). Studiu de caz:
Județul Covurlui, în ,,Perspective asupra istoriei locale în viziunea tinerilor cercetători (II),
Muzeul Brăilei, Ed. Istros, Galați, 2006, p. 82.
19. Paul Păltănea, Istoria orașului Galați, vol. II, Ed. Partener, Galați, 2008, pp. 318-319.
218
oferă date care induc ideea unor mișcări violente organizate de principalele partide
din Galați, cu scopul de a-i obliga pe cetățeni să voteze cu un anumit personaj politic.
Mai mult, se pare că și poliția era implicată în organizarea acestor manifestații. Nu
ne rămâne pe viitor decât să vedem cine au fost principalii actori ai scenei politice
gălățene și ce grupări au reprezentat, dar asta în alt articol.
ANEXE
I. Partide mari, nu grupulețe, nu coterii. Poșta, nr. 200, 29 octombrie 1889,

Galați.
,,Toate lumea înțelege ca să fie două mari partide, cari să se succedeze alternativ
la cârma afacerilor publice, partidul conservator și cel liberal spre a ne exprima
cu numirile lor cele mai abreviate. Nu strică însă ca să existe și câțiva oameni cu
aspirațiuni mai înaintate ca un omaj dat idealismului de stat și ilusiilor ce nu e bine
niciodată să peară din o societate. Dar a exista grupuri și grupulețe în sânul aceluiași
partid aceasta nu e deloc bine și nici folositor. Aseminea grupulețe mai totdeauna sunt
formate din ambiții personale sau din spirit de căpătuială. Ele ucid partidele mari și
au încă un neajuns și mai mare că ucid voința țerei față cu pretențiunile contrare ei.
Inamicul unei țeri totdeauna se simte înlesnit în vinovatele sale scopuri când scie că
sunt diviziuni și subdiviziuni cari se mânâncă adeseori între ele”.
II. Vocea Covurluiului, nr. 1798, 27 martie 1882, Galați.

În vederea alegerii de deputat ce are a avea loc la 3 aprilie viitor, credem util a
face cunoscut alegătorilor formalitățile prescrise de legea electorală a se observa în
asemenea ocasiune, spre a le putea din timp avea toți în vedere. Înainte de tote, după
cum am spus, fie-care alegător e dator a poseda o carte electorală, fără de care nu pote
vota. Cartele electorale de anul trecut nu mai sunt valabile. Orice alegător, înscris
în listele definitive ale anului curent, se pote duce la primărie spre a-și lua cartea de
alegător. In orașul nostru, fiind-ca colegiul III poseda un număr mai mare de 500 de
alegători alegerea se va face în doue secțiuni și anume alegătorii din curtalele I și II
vor vota în locul școlei de băiați nr. 1 și a statului, iar cei din cuartalele III, IV și V vor
vota în locul primăriei, unde va fi și biroul primăriei.
Alegerea va dura 2 dile, adecă la dilele de 2, 3 și 4 aprilie, viitor (sâmbătă
și duminică din săptămâna luminată). Alegetorii din ambele secțiuni vor avea
a vota pentru un singur deputat. Resultatele proclamate la ambele secțiuni se vor
concentra la biroul central de la primărie, unde se va proclama alesul, care va trebui
să întrunească majoritatea absolută a votanților la prima votare, iar la a doua votare
cu majoritate relativă. Acesta a doua votare, daca este necesar, se face imediat după
proclamarea resultatului primărei votări. În cas de paritate, președintele trage la
219
sorți între candidați cu paritate. Deschiderea birourilor se va face de către primar

sau ajutoarele sale în prima di a alegerii adică în diua de 3 aprilie, orele 9 dimineața.
Biroul care președe la alegerea biroului definitiv se compune în modul următor: în
momentul deschiderii colegiului, primarul va trage la sorți dintre alegătorii prezenți
3 persoane cu știință de carte, ce vor forma biroul provisor, și din cari cei mai în vârstă
va fi președintele, iar ceilalți două secretari. După constituirea biroului provisor, se
procedează imediat la votarea biroului definitiv care se compune dintr-un președinte,
două secretari și două scrutători. Ei se aleg de către alegători prin scrutători secret și
cu majoritate relativă. Votarea pentru compunerea biroului definitiv dureză cel puțin
3 ore. Funcționarii statului, județului și comunei nu pot face parte din biroul definitiv,
precum nici primarul cu ajutoarele sale și membrii comitetului permanent. După
constituirea biroului definitiv se procedează imediat la votarea pentru deputat. Numai
alegătorii pot asista în sală. După ce se cheamă toți alegătorii după liste scrutinul
rămâne deschis până la ora 4 seara. Prefecții și împiegații prefecturilor subprefecții și
împiegații subprefecturilor polițiștii și împiegații polițienești, procurorii și judecătorii
de instrucțiune nu pot vota decât a doua di între orele 2 și 4 p.m. Pentru deputat pot
veni însă în diua întâia să ia parte la votarea biroului definitiv. Toți ceilalți funcționari
pot veni în orice altă oră a celorlalte două dile. Din cele expuse se vede că fiecare
alegător trebuie să vină încă din prima zi cu cartela de alegător, de la ora 9 a dimineții,
pentru a vota alegea biroului provizoriu, apoi a celui definitiv.
III. Vocea Covurluiului, nr. 20145, 1883.

Pentru d-nii alegători comunali
Conform nouei legi comunale dispozițiunile legi comunale disposițiunile
legii electorale sunt aplicabile și la alegerile comunale, adecă a necesar a avea carta
electorala spre a putea vota (cartelele electorale de anul trecut sunt bune și pentru
această alegere; în cas de perdere, se pote scote alta de la primărie). La deschiderea
biroului se trage la sorți biroul provisor dintre alegătorii presenți cu șciință de carte,
apoi se procedeza la alegerea biroului definitiv, care presida alegerea.
BIBLIOGRAFIE
PRESĂ
• Vocea Covurluiului: nr. 564, 1 mai 1878; nr. 2, 045, 31 ianuarie 1883; nr.
1, 798, 27 martie 1882; nr. 2,1225, 27 aprilie 1883.
• Poșta: nr. 200, 29 octombrie 1889; nr. 20, 27 ianuarie 1888; nr. 21, 28
ianuarie 1888.
220
LUCRĂRI ISTORIOGRAFICE
• Constituțiunea și legea electorală, Imprimeria statului, București, 1870.
• Cordeanu, Ramona Elena, Alegerile parlamentare în România (1879-
1914). Studiu de caz: Județul Covurlui, în ,,Perspective asupra istoriei locale în
viziunea tinerilor cercetători (II)”, Muzeul Brăilei, Editura Istros, Galați, 2006.
• Morar, Filon, Democrația privilegiilor. Alegerile aleșilor în România,
Ed. Paideea, București, 2001.
• Motru, Rădulescu-Constantin, Democrația prin evoluție și prin
revoluție în lumina ultimelor evenimente politice, în ,,Revista de teorie socială”, vol.
II, nr. 2, 1998.
• Păltănea, Paul, Istoria orașului Galați, vol. II, Ed. Partener, Galați,
2008.
• Rădulescu, Heliade Ion, Votul universal si resvotul universal, Ed.
,,Typografia Profesionala”, București, 1914.
221
Oscar Schwab,
un arhitect mai puţin cunoscut*
Marius Mitrof, consilier

Direcţia Județeană pentru Cultură Galaţi
Str. Domnească, nr. 84, Bl. Mioriţa, sc. 1, ap. 2, et. I-II, Galaţi
Tel.: 0236411208; e-mail: marius.mitrof@gmail.ro
După atribuirea statutului de porto-franco portului şi oraşului Galaţi, de către

domnitorul Mihail Sturza, prin Hrisovul din octombrie 1836, stabilirea sediului la
Galaţi a Comisiei Europene a Dunării1, constituită la 1856, a constituit un al doilea
reviriment economic, comercial şi social pentru oraşul Galaţi. În toamna aceluiaşi
an, sosesc la Galaţi primii delegaţi ai Comisiei, puterile reprezentate fiind Anglia,
Austria, Franţa, Prusia, Rusia, Sardinia şi Turcia.
Rolul Comisiei era de garantare a libertăţii regimului de navigaţie şi a comerţului
naval de la Marea Neagră până la Isaccea la început, extinzându-şi atribuţiile treptat,
până la Galaţi, iar de la 1883, până la Brăila. Misiunea pentru care fusese creată
Comisia Europeană a Dunării era dificilă şi de lungă durată: garantarea libertăţii de
navigaţie pe Dunărea Maritimă şi asigurarea condiţiilor tehnice necesare,2 curăţirea
şenalului navigabil de nave scufundate, dragarea pragurilor de nisip şi aluviuni,
semnalizarea şenalului, îndepărtarea pragului de nisip de la ieşirea Dunării în Marea
Neagră, la Sulina, construirea unui far pe Insula Şerpilor etc., lucrări care reclamau
prezenţa unor specialişti în domeniul hidraulic: ingineri, arhitecţi etc.
La 2 decembrie 1856, Comisia Europeană a Dunării l-a angajat, pe postul de
inginer şef, pe englezul Charles Hartley care va conduce lucrările de pe Dunărea
Maritimă peste 50 de ani. Cunoscut ca „tatăl Dunării” pentru lucrările executate,
Charles Hartley nu putea să realizeze, de unul singur, toate lucrările cu care a intrat
în istorie. Cu siguranţă că Hartley a coordonat o echipă de specialişti, printre care
este posibil să se fi aflat şi prusacul Oscar Schwab. Spunem că este posibil ca printre
specialiştii Comisiei Europene a Dunării să fi fost şi Oscar Schwab, deoarece o parte
* Lucrare prezentată la Institutul de Istorie a Artei Bucureşti, în cadrul Simpozionului de
istoria artei „Petre Oprea”, Bucureşti, iunie 2019.
1. Comisia Europeană a Dunării a avut sediul administrativ la Galaţi, însă marea majoritate
a instituţiilor executive (Căpitănia Portului, Serviciul Tehnic etc.) au avut baza la Sulina,
asigurând toate serviciile şi activităţile curente. Alegerea Sulinei ca amplasament nu a fost
întâmplătoare: din cauze geomorfologice, în cursul ultimelor secole Gura Sulina devine
singura (din cele trei) în mod natural navigabilă în ambele sensuri (dinspre Dunăre spre
Marea Neagră şi invers).
2. Ştefan Stanciu, România şi Comisia Europeană a Dunării, Editura Muzeului de Istorie
Galaţi, 2014, p. 65.
222
dintre documentele de arhivă ale Comisiei Europene a Dunării au fost distruse

în urma celor două conflagraţii mondiale din secolul trecut, iar în ceea ce mai
poate fi, astăzi, cercetat nu a relevat numele prusacului printre angajaţii Comisiei.
Singurele mărturii care atestă că Schwab ar fi fost arhitectul Comisiei Europene a
Dunării sunt cererile unor comanditari particulari pentru construirea unor clădiri,
în care aceştia menţionează că edificiile vor fi ridicate conform planurilor lui „Oscar
Schwab, arhitectul Comisiunii Europene a Dunării”. În acest context, o biografie a
prusacului Oscar Schwab ne este imposibil de făcut. Desigur că existenţa unor date
în documentele Comisiei Europene ale Dunării în arhivele străine ar scoate la lumină
şi elementele lipsă din puzzle-ul biografic al lui Oscar Schwab.
Aşadar, mai puţin cunoscut pentru lucrările sale în cadrul Comisiei, Oscar
Schwab s-a remarcat prin proiectele şi lucrările sale, executate pentru sine sau pentru
comanditari, persoane particulare ori instituţii din zona de competenţă a Comisiei,
respectiv din oraşele Galaţi şi Brăila.
În anul 1866,3 un comerciant de coloniale din Galaţi, Mihail Abramovitz,
solicita Primăriei Galaţi aprobarea construirii unor magazii în vadul străzii
Braşovenilor, „arătate în planul sub îngrijirea Dlui Oscar Schwab, architectul
Commisiunii Europeana Danubiana”, menţionând, printr-un înscris, că se va îngriji
de aliniamentul străzii, va întrebuinţa var, nisip şi cărămidă în cantităţile şi calităţile
cerute de aşezământ, iar lucrarea urmând a se face sub povăţuirea maistrului Zisu
Dascalopulo care garantează faptul că „zidirea va fi solidă şi fără ameninţare”. Urmează
planul executat de către Oscar Schwab, plan care conţinea o secţiune, prin care
erau prezentate „inclusiv fundaţiile, elevaţia clădirii şi planul cu compartimentările
respectivei magazii. Minuţiozitatea cu care sunt prezentate detaliile, modul simetric
de dispunere, pe fiecare din cele patru partiuri ale faţadei, a ferestrelor şi uşilor, ne
relevă faptul că Oscar Schwab stăpânea nu numai tehnica proiectării, dar şi un simţ
al esteticii care se va evidenţia din ce în ce mai mult, aşa cum vom vedea la celelalte
comenzi primite.
La sfârşitul aceluiaşi an, Oscar Schwab proiectează un hambar pentru grâu,
la comanda fraţilor Slingher, care se ocupau cu comercializarea cerealelor în Galaţi.
Construcţia urma a se realiza pe Calea Basarabiei, sub povăţuirea lui August Pravateli4.
Maniera în care a fost întocmit planul „d’un magasin de blé” conţine aceleaşi linii şi
prezentări ferme, inconfundabile, ale lui Oscar Schwab.
Într-un singur an, Oscar Schwab a primit, aşadar, două comenzi pentru clădiri
care aveau funcţiunea de depozit, de loc de păstrare a unor produse intens uzitate
în comerţul internaţional din acea perioadă, ceea ce ne-ar determina să opinăm
asupra unei înclinaţii a lui Oscar Schwab spre o anumită parte a arhitecturii şi anume
3. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Galaţi, Fond Primăria Galaţi, Dosar nr. 92/1866,
ff. 110-113.
4. Ibidem, Dosar nr. 26/1867, ff. 14-16.
223
arhitectura tehnică, industrială. Apare, în mod firesc, întrebarea dacă Oscar Schwab a
proiectat şi alte tipuri de clădiri şi aici ne referim, în special, la clădiri pentru locuinţe,
dar şi la clădiri cu alte funcţiuni decât cele deja prezentate.
Poate piesa de rezistenţă a arhitectului Oscar Schwab rămâne proiectul casei,
din Galaţi, comandată de doctorul de origine greacă, Aristide Serfioti.
În anul 1867, medicul militar, cu gradul de colonel, Aristide Serfioti îl angaja
pe „Oscar Şwab, architectul Commissiunei de Dunere”5 nu numai pentru proiectarea
unei case cu un etaj, în Galaţi, pe strada Domnească, la numărul 80, ci şi pentru
„cârmuirea zidirilor” acesteia.
Ca şi celelalte două proiecte anterioare, limba de redactare a planului este
limba franceză.
În prima parte a planului sunt prezentate elevaţiile, respectiv faţada principală
(de pe partea de est) şi faţada nordică (de fapt, sudică, o greşeală de orientare, des
întâlnită în documentele
din acea perioadă,
îngreunând deseori
cercetarea acestora).
Nu reiese nicăieri
dacă medicul Aristide
Serfioti ar fi ţinut ca
această clădire să conţină
elemente neoclasice care
să amintească de originile
sale, dar prezenţa acestora
(acrotere, denticuli, atlaşi
sub forma unor nimfe
înaripate, care susţin
balconul, statuietele, frontoanele
triunghiulare etc.) şi modul de
transpunere în proiect, dar şi în
realitate, dovedesc că Oscar Schwab
a ştiut să transpună Elada prin
plastica decorativă a faţadelor, prin
multitudinea elementelor decorative
ale arhitecturii neoclasice.
Parterul este în întregime
bosat, în timp ce etajul, cu un câmp
lis al faţadelor, conţine destule
elemente decorative care menţin în
5. Ibidem, Dosar nr. 24/1867, ff. 101-104.
224
aceeaşi unitate compoziţională edificiul, permiţând transpunerea plasticii decorative

până dincolo de cornişă, la frontoane şi aticuri.
În cea de a doua parte a planului, Oscar Schwab a prezentat secţiunea cu
fundaţiile, precum şi planurile cu dispunerea interioară a încăperilor pe fiecare
nivel, studiind cu atenţie circuitul facil prin întreaga clădire. Interesant este că, deşi
construcţia are un beci a cărui intrare se află în casă, acesta nu apare în secţiunea
existentă. Este posibil ca acesta să fi fost construit chiar în timpul edificării locuinţei
sau poate mai târziu.
În perioada 1868-1871, Oscar Schwab a fost cooptat, alături de Dumitru
Poenaru - arhitectul oraşului Brăila, Constantin Mărgăritescu şi Armodios
Gheorganthopoulos, în comisia constituită ca urmare a prăbuşirii cupolei bisericii
„Buna Vestire” din Brăila, biserică aparţinând comunităţii greceşti din localitate şi
a cărei construcţie începuse în anul 1862.6 Comisia trebuia să verifice şi să ateste
rezistenţa coloanelor bisericii la presiunea greutăţii acoperişului şi a cupolei învelite
cu tablă de plumb. Oscar Schwab a lucrat împreună cu ajutorul său Adolph Schuman.7
Biserica a fost terminată şi sfinţită în anul 1872.
6. https://www.infobraila.ro/2015/02/biserica-greaca-candelabre-din-cristal-de-boemia-si-
sfesnice-lucrate-in-capitala-imperiului-otoman-un-lacas-de-cult-grandios/.
7. https://zpn.ro/braila-da-romaniei-apa-facatoare-de-minuni-biserica-buna-vestire-din-
braila-singura-biserica-din-romania-care-are-trei-hramuri-si-trei-altare/.
225
Revenit în Galaţi,
Oscar Schwab primeşte
o nouă comandă. De
data aceasta de la Edwiga
Shwab, soţia sau, poate,
sora arhitectului. Aceasta
deţinea un teren în Galaţi,
pe strada Domnească,
după cum era menţionat în
documente. Oscar Schwab
trebuia să proiecteze o
casă cu un etaj, pe terenul
al cărui proprietar era
Edwiga Schwab. Chiar dacă
Oscar Schwab semnează
documentul prin care
îşi ia angajamentul faţă
de Primăria Galaţi de a
construi cu materiale de
calitate şi de a urmări
lucrările de construire
a casei,8 lipsa oricărei
menţiuni cu privire la
calitatea proprietarului faţă
de el ne împiedică să ne
exprimăm cu certitudine
asupra legăturii dintre
Edwiga şi Oscar Schwab.
Ceea ce atrage atenţia
este faptul că, faţă de proiectele anterioare, proiectul acesta este redactat în limba
română. Urmărind desenele şi comparând proiectele lui Oscar Schwab, maniera de
execuţie, deşi păstrează acurateţea detaliilor, pare a nu mai aparţine lui Oscar Schwab
ci, probabil, unui ajutor al acestuia. Pe planşa conţinând releveele, Oscar Schwab a
aplicat o ştampilă ovală „OSCAR SCHWAB, ARCHITECT U.BAUUNTERNEHMER,
GALATZ” (Oscar Schwab, arhitect şi firmă de construcţii, Galaţi).
Întocmai ca la casa medicului militar Aristide Serfioti, supravegherea lucrărilor
de construire de către proiectant s-a reflectat cu prisosinţă asupra „produsului final”.
Şi una şi cealaltă a dăinuit în timp. Clădirea doamnei Hedwiga Schwab a devenit
8. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Galaţi, Fond Primăria Galaţi, Dosar nr. 14/1871,
ff. 134-135.
226
una dintre cele mai reuşite construcţii care atrăgea atenţia în peisajul urbanistic
al oraşului Galaţi. Înaltă, sobră, cu terasa largă, descoperită şi cu statuietele de pe
cornişă, clădirea s-a impus în arhitectura oraşului. „Semnătura lui Oscar Schwab ca
arhitect se poate remarca la parapetul balconului unde pot fi văzute aceleaşi rozete
traforate ca la balconul casei doctorului Aristide Serfioti.
În interiorul clădirii, atenţia ne este atrasă de balustradele decorative ale scării
interioare, confecţionate din fontă, în care apar două medalioane conţinând un chip
de femeie şi unul de bărbat care stau faţă în faţă. Este foarte probabil ca cele două
chipuri să aparţină lui Oscar şi Hedwiga.
După acest proiect, documentele de arhivă existente la Galaţi nu au mai relevat
nicio altă lucrare aparţinând lui Oscar Schwab. Clădirea, comanditată de Hedwiga
Schwab şi proiectată de Oscar Schwab, a devenit sediul consulatului Germaniei până
în anul 1940, perioada îndelungată de funcţionare a consulatului determinându-ne
să conchidem că acesta ar fi fost proprietarul clădirii, deşi, deocamdată, nu avem
vreun document care să susţină această supoziţie.
Nu se cunoaşte ce s-a întâmplat cu Oscar Schwab şi cu Hedwiga Schwab după
1875, an în care proprietatea H. Schwab încă mai figura în evidenţele Primăriei
Galaţi. Desigur că în oraşul Galaţi numele de Schwab nu dispăruse, fraţii Schwab
având o casă de comerţ, iar unul dintre ei ocupând şi funcţia de consul al Guatemalei
la Galaţi, în anul 1908, şi, mai târziu, de consul al Norvegiei, tot la Galaţi. Dacă aceşti
fraţi sunt descendenţi ai prusacului Oscar Schwab, numai o cercetare amănunţită a
arhivelor o poate desluşi.
Despre arhitectul Oscar Schwab nu putem spune decât că biografia sa rămâne,
încă, un mister şi, deşi cunoscut în deceniul şapte al secolului al XIX-lea drept
„arhitect al Comisiunii Europene a Dunării”, niciun document existent în arhiva
gălăţeană a acestei Comisii nu a relevat acest fapt, iar trei dintre lucrările sale dăinuie
şi astăzi, putând fi admirate în Galaţi, pe strada Domnească, Casa doctorului Aristide
Serfioti, cu exteriorul refăcut aproape cu exactitate şi pe strada Col. Nicolae Holban,
clădirea fostului consulat al Germaniei, iar în Brăila, biserica „Buna Vestire”.
227
228
Varia Buletinul Fundaţiei Urechia • Nr. 20/2019
Radu Moțoc, inginer

Galaţi, Str. Brăilei, nr. 17, bl. R2, sc. II, ap. 73, Cod 800070
Tel.: 0766334462; e-mail: motoc.radu@yahoo.com
Această colecție și-a propus să pună în valoare manuscrise ale unor scriitori
români din care se poate vedea atât forma scrisului, dar și a corecturilor făcute,
constituind un veritabil contact vizual cu opera acestor scriitori.
Ea este considerată ca o publicație istorică-literară, unică în peisajul cultural
european. Apărută în anul 1927 într-un număr restrâns de 1.500 de exemplare fiecare,
acestea odată epuizate nu se mai reeditau, tocmai pentru a spori valoarea bibliofilă.
De regulă erau editate pe hârtie de Japonia și Olanda, care nu erau puse în comerț,
dar puteau fi achiziționate direct de la editor, domnul Petre Cătunaru, str. Haga nr. 7
din București, care le tipografia la „Luceafărul S.A. - Arte Grafice - București”.
Cele 10 exemplare pe hârtie de Japonia, numerotate, costau 1.000 de lei. Alte
20 de exemplare pe hârtie de Olanda, tot numerotate, costau 500 de lei. Restul de
1.470 de exemplare, numerotate, au fost scoase pe hârtie velină la un preț de 120-200
de lei, destinate iubitorilor de literatură și colecționarilor de rarități.
Coperta era din carton gros de culoare maro și avea imprimat, în relief, numele
scriitorului, sub care era redată o pană de scris, de care era prinsă, cu un șnur cu nod,
cele două litere C și M, care semnifică: Colecția Manuscriptum.
Coperta interioară cu M.
Coperta exterioară cu M. Sadoveanu - 1927 Sadoveanu - 1927
229
Cele 32 de pagini sunt legate cu un șnur de mătase, terminat cu un nod

elegant la partea inferioară a lucrării. După coperta interioară, de regulă era portretul
scriitorului, gravat de un artist plastic, care era indicat sub gravură.
Primul număr din această colecție a fost dedicat lui Octavian Goga, urmat de
M. Sadoveanu, I. Minulescu, L. Rebreanu, care au apărut în anul 1927.
A doua plachetă, dedicată lui Mihail Sadoveanu, este prezentată de către
editor, pe ultima pagină, conform unui bun obicei: „Este socotit ca cel mai mare poet
al curentului poporanist. Într-adevăr,
literatura sa în care simțim puternice
trăsături de dragoste pentru natură,
pare a fi identificată cu însăși respirația
plaiurilor moldovenești… Este cel mai
fecund scriitor al nostru. Trăiește la Iași.
Este membru al Academiei Române.”
Cele două povestioare ale lui Mihail
Sadoveanu, redate în această plachetă,
prin manuscrise impecabil scrise, fără
nicio ștersătură sau corectare, sunt: Exemplarul nr. 797 din placheta cu M.
Dimineți de Iulie și Stigletele. Sadoveanu
Aceste două lucrări, care sunt paginate de însuși autorul, aflat la acea dată în
viață, ne sugerează ideea că selecția manuscriselor era făcută de însuși autorul.
Portretul lui Mihail Sadoveanu și prima filă manuscris

În perioada interbelică, această practică era utilizată de Fundația Regală Pentru
Literatură și Artă, atunci când edita Colecția „Scriitorii Români Contemporani,
Ediții Definitive”, oferind autorilor posibilitatea să-și selecteze textele și chiar să le
corecteze, dacă era necesar.
230
Muzeul Literaturii Române, care a fost înființat în anul 1957 de către acad. D.
P. Perpessicius, are în patrimoniu peste 300.000 de manuscrise.
Este meritul acestei instituții culturale de a fi reluat această tradiție frumoasă
din perioada interbelică, de publicare a manuscriselor.
De data aceasta, selecția manuscriselor este făcută de specialiști și ordinea
apariției este dictată de aniversări importante din viața scriitorilor.
Regula privind tirajul se păstrează, în
sensul că există o singură ediție originală de
1.500 de exemplare, din care 200 pe hârtie vergé,
numerotate, pentru colecționarii de rarități.
Odată epuizată, ediția nu se mai retipărește.
Începând cu anul 1995, apar primele ediții
bibliofile din Colecția Manuscriptum, care
sunt îngrijite de Petru Creția, Elena Fluerașu,
Alexandru Condeescu, Sande Vârjoghe, Simona
Cioculescu, Elena Ene, Valentina Pituț, Mircea
Coloșenco.
Dar întreaga colecție este coordonată de
Alexandru Condeescu.
Demn de remarcat este faptul că s-a păstrat
coperta din perioada interbelică cu denumirea
autorului și pana de scris, la care s-au adăugat,
Coperta Colecției Manuscriptul după frumos gravate, literele MLR, care simbolizează
anul 1995
Muzeul Literaturii Române.
S-a păstrat și modul de legare cu șnur din mătase, care îi conferă o continuitate
a colecției.
Până în anul 2006 au apărut 19 manuscrise de autori, din care semnalăm: Ion
Barbu, Lucian Blaga, M. Eminescu, Nichita Stănescu, Tristan Tzara, Vasile Alecsandri,
Ion Minulescu, N. Labiș, Vasile Voiculescu, Ion Creangă, Gh. Pituț, Emil Cioran,
Șerban Cioculescu, George Bacovia, I.L. Caragiale, Ion Pilat.
Manuscrisele: Solie de I. Pillat și Veritas

de G. Bacovia
231
Dacă ne referim la manuscrisele lui Vasile Alecsandri, care constituie numărul

șase din colecția nouă, apar prin reproducere anastatică manuscrisele: Pasteluri,
dăruite de autor Principesei Elisabeta (Carmen Sylva), însoțite de o dedicație:
„Alteței Sale Principesa Elisabeta. Omagiu de cea mai vie admirare pentru Poeta
- Doamnă, și de cel mai profund respect pentru Doamna - Poetă. V. Alecsandri,
Mircești 1875”1.
Chiar dacă manuscrisele lui Ion Minulescu au apărut în placheta cu numărul
trei din Seria Manuscriptul în anul 1927, ca un gest de rememorare la 70 de ani
de la apariție, este republicat cu alte poeme pentru a completa portretul liric al
autorului.
I.L. Caragiale, într-o scrisoare adresată lui Mihail Dragomirescu din 1907, era
surprins de talentul acestui scriitor: „Rogu-te, cine o fi Ion Minulescu? De mult n-am
avut așa impresie. Îl salut călduros și-i mulțumesc pentru înalta plăcere ce mi-a făcut
cu ciudatele-i versuri. Extraordinar !”2
În semn de respect, la 90 de ani de la decesul lui Ion Creangă (1898), apar
manuscrisele în numărul 11 din noua colecție. Soarta manuscriselor lui Ion Creangă
sunt redate ca o lacrimă, pe ultima filă a plachetei: „Unde să fie manuscrisele
lui Ion Creangă? Se întreba pe la începutul secolului al XX-lea Gh. Teodorescu-
Kirileanu, când s-a hotărât să scrie un studiu asupra manuscriselor lui Creangă.
Dar mare i-a fost supărarea, aflând că manuscrisele nu s-au mai găsit la persoanele
care se angajaseră față de fiul scriitorului, Constantin, să aibă grijă de ele (Eduard
Gruber, A.D. Xenopol și Gr. Alexandrescu) pentru a le încorpora într-o ediție.
Din nefericire, Eduard Gruber, care le și păstra, a murit la începutul anului 1896.
Soția acestuia, Virginia, fiica Veronicăi Micle, le-a vândut dr. A. Mendel, odată cu
biblioteca soțului său. Acesta a vândut o parte din cărți, împreună cu manuscrisele
lui Creangă, librarului Israiliteanu, iar o parte le-a aruncat ca netrebnice… În
căutarea celorlalte manuscrise, Gh. T. Kirileanu a mai găsit o parte și la un anume
Silvestru, student.
Acesta i-a relatat că le-a găsit din întâmplare, pe când era elev la Liceul Internat
din Iași, la negustorul Nicolae Mihăilescu, care le cumpărase cu kilogramul, pentru
învelirea mărfii ce o vindea.
Și fostul elev scăpase de la pierire următoarele manuscrise: Harap Alb, Ivan
Turbincă, Capra cu trei iezi și Amintiri”3. O parte din aceste manuscrise sunt publicate
în acest volum editat în anul 1998.
Manuscrisele lui Cioran sunt publicate în numărul 12 din colecție,
cuprinzând 12 epistole pe care, student fiind la Facultatea de Litere și Filosofie din
1. Vasile Alecsandri, Pasteluri, Colecția Manuscriptum, Muzeul Literaturii Române, București,
1996, pag. 6.
2. Ion Minulescu, Spovedanii…, Muzeul Literaturii Române, București, 1997, pag. 4.
3. Ion Creangă, Amintiri din Copilărie, Colecția Manuscriptum, Muzeul Literaturii Române,
București, 1998.
232
București, le trimite la începutul anilor ’30, pe când concepea prima lui carte de
confesiuni-eseuri4.
Numărul 17 din colecție este rezervat lui I.L. Caragiale. Sunt reproduse
manuscrise din comedia Titircă Sotirescu, poeziile Boul și vițelul și Dogaresa și
Poetul. Dar sunt și 17 scrisori și
cărți poștale ilustrate adresate
lui Paul Zarifopol și Aleceu
Urechia.
Scrisoarea adresată
lui Aleceu Urechia, fiul lui V.
A. Urechia, este deosebit de
interesantă: „Dragă Aleceu, tu ai
pus de gând să faci – pardon! – o
mare prostie în vara asta: vrei să
mergi în Elveția. Bravo ție ! Ca
Vedere scrisă de I.L. Caragiale și adresată lui să scapi de atmosfera care te-a
Aleceu Urechia asfixiat atâția ani cu mucegăiala
orientală, asta îți trebuie ție? Asta te-a plictisit pe tine o viață întreagă? Ne-suficiența
înălțimilor Carpaților, îngustimea orizonturilor pitorești? Care va să zică, ești blazat
de aspecte ale civilizației, te-a obosit pitorescul arhitectonic al orașelor, nu mai poți
suferi producțiile de artă! Firește.
Ce-ți trebuie ție Berlinul, Colonia, Hamburgul, Amsterdamul, Rotterdamul?
Nu ai trăit tu o viață în București? Nu cunoști Curtea de Argeș, Ploiești, Buzău, orașele
Olteniei ? Nu cunoști Constanța, Galații, Brăila, Giurgiu, Oltenița etc?
Sătul până la dezgust de astfel de bunătăți și putând în fine, după atâta răbdare,
să-ți plătești luxul unei escapade pentru diversitatea spiritului tău decât niște munți
mai înalți decât Carpații.
Nu mai poți înghiți bucătăria rafinată; ești, în fine, în stare să scapi de ea
câtva timp și, pour te refaire l’appétit, alergi la o mămăligă alpină ca două mămăligi
carpatine suprapuse”5.
Trebuie menționat faptul că plachetele începând cu numărul 16 din anul 2002
au fost editate în numai 1.000 de exemplare, dar s-a păstrat numărul celor 200 de
exemplare pe hârtie Vergé, numerotate.
Manuscrisele lui Alexandru Macedonski, apărute în anul 2006, au integrat
Rondelurile din această colecție. Majoritatea documentelor au fost donate de Mihail
Celarianu, ginerele poetului. Volumul cuprinde și poezii alcătuite în anul 1919.
4. E.M. Cioran, Scrisori din tinerețe, Colecția Manuscriptum, Muzeul Literaturii Române,
București, 1999.
5. I.L. Caragiale, Titică, Sotirescu & C-ia, Colecția Manuscriptum, Editura Muzeului Literaturii
Române, București, 2002.
233
Ediția cuprinde și o
conferință ținută la Ateneul
Român în 1901. Un alt manuscris
a selectat o scurtă autobiografie
redactată în limba franceză,
destinată cititorilor francezi ai
volumului Le calvaire de feu,
apărută în 1909, la Paris6.
Ultimul manuscris din
această colecție se referă la Ion
Pillat și are numărul 19 din noua
colecție, apărut în anul 2006.
Parcurgerea acestui
manuscris intitulat „Grădina
între ziduri” dezvăluie statornicia
personalității sale poetice,
care ne încântă cu versuri
Manuscrisul: Romantismul de Alexandru Macedonski inspirate din peisajele rustice ale
copilăriei, culorile toamnei, dar
și sentimentul neliniștii și presimțirea sfârșitului inevitabil7.
Se poate afirma că această colecție a oferit cititorilor o paletă însemnată de
informații privind viața și opera scriitorilor, modul de redactare a lucrărilor, caligrafia
utilizată și semnificația corecturilor, unde a fost cazul.
6. Alexandru Macedonski, Rondeluri, Colecția Manuscriptul, Editura Muzeului Literaturii

7. Ion Pillat, Grădina între ziduri, Colecția Manuscriptum, Editura Muzeului Literaturii
234
Vasile-Rareș Prodescu, elev, cls. a XI-a

Liceul ,,Constantin Brâncoveanu” Horezu, jud. Vâlcea
Tel.: 0250860420; e-mail: lcbhorezu@yahoo.com
Încă de la începuturile vieții sale, Constantin Brâncuși s-a lăsat ,,modelat” de

artele care aveau să-i aducă nemurirea, prin operele care sunt admirate de milioane
de oameni în fiecare zi. Fiecare sculptură sau piesă de artă a însemnat pentru ,,geniul
gorjean” o transpunere în plan material a amintirilor, prin care creează o adevărată
capodoperă în nuanțe alb-negru ale epocii.
Pornind de la proverbul ,,Nimeni nu s-a născut învățat”, Constantin Brâncuși
nu s-a abătut de la normele etice ale folclorului, urmând o formare profesională care
să-i ofere statutul de inițiat în arta care l-a consacrat. Urmând modelul înaintașilor
europeni, Brâncuși pornește într-o cursă al cărei parcurs este anevoios și se stabilește
la Paris, loc de inspirație și proaspăt loc al ființei. Nu neglijează dorul locului natal, ci
integrează prețiosul folclor în elementele de artă.
Născut la Hobița, un mic sat gorjean la începutul secolului al XIX-lea,
Constantin Brâncuși anticipează marile creații prin drumul său către Paris, moment
în care sunt culese ideile care urmează să fie materializate. În prag de război și de
agitație la nivelul întregii Europe, sculptorul folosește drept model pentru o adevărată
capodoperă, ,,Poarta Sărutului”, monument istoric tragic care amintește de momentul
începerii războiului, având drept inspirație ultimul sărut pe care flăcăii îl ofereau
părinților înainte de a pleca la război, fără nicio garanție de întoarcere. Astfel, poarta
simbolizează legătura dintre viața și moarte, primul sărut pe care o mamă îl oferă
copilului aflându-se în antiteză cu sărutul oferit înainte de plecarea în război, care
poate să simbolizeze ultimul sărut, un sărut al morții susținut de adevărul istoric.
Astfel, una dintre capodoperele brâncușiene reprezintă un element care cuprinde
în ansamblu tot spațiul european al epocii puterilor; ,,Poarta Sărutului” fiind un
adevărat și incontestabil simbol care introduce capodoperele lui Brâncuși în marea
diversitate europeană.
Cuvintele sculptorului, care au devenit celebre - „La umbra marilor copaci
nu crește nimic” - arată cu adevărat pasiunea înfocată a artistului care se simte
condiționat de societatea care îi impune restricții. Brâncuși dă dovadă de nevoia de
independență care se amplifică prin dorința de afirmare și apreciere. Acesta crede
în faptul că o mare reușită se va realiza doar prin propriul efort, iar aprecierea
acesteia la nivelul așteptărilor ține doar de originalitatea și zecile de amintiri pe
care materializarea le transmite privitorului, cel care are rol decisiv în perceperea
artei și decide importanța acesteia. Chiar dacă aceasta ar fi apreciată de marii critici
235
ai vremii, cel mai important fapt îl reprezintă perceperea de către fiecare persoană
în parte a ideilor transmise de către sculptor, căci odată cu moartea unui critic care
apreciază o operă, se pierd și părerile valoroase, care doar de persoana care le-a
enunțat pot fi înțelese pe deplin.
O altă sculptură care se încadrează în spațiul european este ,,Cumințenia
pământului”, cea care în urmă cu câțiva ani trezea interesul românilor care nu
au valorificat la timp
personalitatea lui Brâncuși
și au riscat să o piardă.
Declarată tezaur național,
opera brâncușiană evocă
lumea tradițională. Sculptura
înfățișează o femeie dezbrăcată,
care pe lângă conotațiile
artistice care arată puritatea,
,,Cumințenia pământului”
reprezintă un simbol la nivel
european, arătând faptul că
în epoca amintită femeia era
vulnerabilă în fața societății,
iar imaginea sa nu era una
de remarcat. Astfel, Brâncuși
ajunge la concepte enunțate
ulterior în documente cu
caracter diplomatic care asigură drepturile și libertățile, integrând sculptura sa în
patrimoniul mondial și lăsând drept moștenire o adevărată comoară care a stârnit
interesul locului în care s-a născut mult prea târziu. În acest caz, poporul român își
asumă vina pierderii unor capodopere care se află astăzi rătăcite în marile muzee ale
lumii.
Influențând în profunzime conceptul modern de formă în artele plastice,
Brâncuși rămâne o personalitate de renume a poporului nostru, fiind incontestabil
reprezentant al României în Europa și împrejurul ei. În atelierul său din inima
Parisului, Constantin Brâncuși și-a creat o lume a lui care să-i amintească de
locurile natale pe care le-a sacrificat în momentul chemării sale pe drumul
artelor, care l-a ajutat să rămână veșnic viu în lumea universală a paletelor de
culoare și a stârnit interesul asupra operei sale care ocupă un rol important în
spațiul european.
Din perspectiva unui necunoscător în elementele care țin de arta modernă,
arta sculptorului gorjean se deosebește prin gustul naționalismului pe care Brâncuși îl
dezvoltă. Acesta păstrează elemente ale lumii folclorice pe care le va integra în lumea
236
cunoașterii la nivel european, asigurând operei sale o esență demnă de invidiat în

contextul european, reprezentând o unică proiecție a poporului român.
Analizând locul pe care îl ocupă opera brâncușiană în spațiul european, vom
urmări în primul rând impresia pe care străinii o au despre ,,al nostru sculptor”.
Foarte multe persoane care au o pasiune pentru artă cu certitudine au auzit despre
Brâncuși. În cele mai multe cazuri, auzim un nume care ne sună cunoscut, ,,Brancusi”,
un sculptor care a redefinit conceptul de sculptură modernă. Pentru un moment, nu
ne vom da seama despre cine este vorba, însă urmărind împrejurările vom deduce
faptul că este bine-cunoscutul sculptor gorjean. O mare problemă care afectează atât
imaginea artistului, cât și operele sale o reprezintă indiferența. În zilele noastre, tot
mai multe persoane uită cu adevărat ceea ce este important de reținut despre poporul
său și nu oferă destul de multă atenție istoriei care este mărturia vie a rolului pe
care țara noastră l-a avut de-a lungul timpului în realizarea conceptului european.
Opera brâncușiană ocupă un rol foarte important în spațiul european, reprezentând
un simbol al modernității în artă și totodată un model demn de urmat.
Mare parte a operei lui Brâncuși se află în muzeele de renume ale lumii, însă
în Europa vom vedea un interes mult mai mare pentru opera care arată riscul asumat
al artistului în redefinirea conceptului de artă modernă. Un exemplu clar care se află
într-o permanentă legătură cu opera este reprezentat de atelierul de la Paris, care
adăpostește ustensilele și o parte a creațiilor. ,,Coloana fără sfârșit” sau ,,Coloana
infinitului”, care se află în ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, reprezintă un element
de identitate națională, fiind întâlnită atât pe mijloacele de propagare cum ar fi un
timbru sau în componența unei sigle reprezentative unei instituții sau întruniri cu
tematică artistică. Astfel, locul pe care opera lui Brâncuși o ocupă în spațiul european
este unul demn de laudă, operele acestuia împânzind muzeele lumii și sprijinind ideea
de modernitate, ca o sclipire lipsită de efemeritate a unei lumi scufundate în cenușă
din prisma istoriei, dar valorificată cu seninătate din prisma prezentului conturat de
inconfundabila personalitate a lui Brâncuși.
Urmând parcursul lui Brâncuși în Europa și diversitatea pe care acesta a
implementat-o, putem considera că opera acestuia este un mozaic al artei pe cupola
europeană, care i-a asigurat viața de după moarte prin aprecierea și locul demn de
invidiat pe care opera brâncușiană îl are în spațiul european. Astfel, Brâncuși este
un adevărat român printre europeni, mesajul transmis de către acesta generațiilor
viitoare este acela de a aprecia cât mai mult locul în care s-au născut și de a fi mândri
că sunt români, indiferent de împrejurările și teama provocată de umilință.
237
Diana Țăruș, studentă

Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice
Universitatea Dunărea de Jos din Galați
Str. Domnească, nr. 111
Tel.: 0336 130 165; e-mail: tarus.diana@gmail.com
Bună! Mă numesc Mihai și sunt student la Facultatea de Arte, originar din

orașul Galați. Ca orice tânăr de vârsta mea, un pic rebel, mai mult neliniștit, care
a fost hrănit în copilărie cu polonicul de vise și alintat până se umplea rezervorul
de mândrie, am decis să chiulesc în Florența, în speranța de a-mi găsi muza furată
adineauri de societatea din care îmi trag rădăcinile. Eram tânăr, pe atunci, recunosc,
însă dintotdeauna am crezut că viitorul ți-l poți construi oriunde, însă nu acasă, acolo
unde, parcă te bucuri că ai atins ca un specialist începător vârfurile adevăratei măiestrii
și, a doua zi, zaci cu tablourile grămadă într-un cerdac, prăfuite, uscate și al naibii de
zgârâiate de lucrătorii de prin sălile de expoziție. Dezamăgit de împrejurările trăite,
am preferat să părăsesc țara și să caut valoarea mea în altă parte, la fel ca și foștii mei
colegi de facultate, care acum se bucură de popularitate printre rândurile străinilor.
În drum spre aeroport, mama plângea, iar tata se ținea dârz, ca nu cumva
să verse vreo lacrimă, pe când micuța mea surioară mă întreba, dacă o să ne mai
revedem cândva. Scena respectivă avea să mă urmărească ani buni după plecarea
mea, nu de alta, dar încearcă să-i explici vreunui străin ce înseamnă dorul, fără ca să-l
traduci în limba română. Acest sentiment intraductibil avea să devină o stare de spirit
omniprezentă în următorii ani de studii în Florența.
În avion, mi-am amintit cum, în copilărie, visam să ajung un om mare și
să schimb ceva în țara mea. Cu anii, am devenit cunoscut în cercurile artiștilor
autohtoni, dar totuși nu eram chemat nici la expoziții și nici tablourile nu-mi erau
cumpărate. De atunci, caut ostenit inspirația în orice frunză, floare sau șuvoi de apă,
în speranța de a primi lauda colegilor și profesorilor mei și încerc să mă debarasez
de originalitate, creativitate și imaginație, pe care le credeam ca fiind atuul meu ca
pictor și să pictez pe teme cunoscute: O săteancă aducând apă de la fântână, Un
câine adormit pe un braț de fân sau Copii jucându-se în noroi. Tata întotdeauna a
fost împotriva unei astfel de profesii, pentru el, meseria de avocat sau veterinar erau
profesii serioase, restul niște ocupații inutile, însă mama, acest ghemotoc de căldură
și iubire, m-a încurajat să aleg ce-mi va spune inima. Și inima mi-a spus: pictura.
De la un timp încoace, simt că nici culorile și nici pensula nu vor să reliefeze
aceleași frământări lăuntrice ca și mai înainte. Debusolarea unui pictor este cauzată
anume de cearta cu propriul eu, cu propria lui muză, iar, prin urmare, când muza se
238
răzbună, pierzi totul, și culoarea, și pensula, și talentul. Este una dintre acele perioade,
în care creatorul se analizează, devine introspectiv, frustrant în relațiile cu ceilalți.
Nu aveam familia alături în Florența și mă simțeam norocos că nu aveam pe cine
răsfrânge crizele de mânie incontrolabilă și veșnica depresie, care nu mă scotea cu
zilele din apartament. În atelier, mirosea a vopsea uscată, pensulele erau încremenite
în guașă și tablourile de pânză, încorporate pe un stativ de lemn, se îngălbeniseră. Se
așezase praful pe tablourile vestite odinioară, iar materialele mă părăsiseră și parcă
așteptau să găsesc pe unde se ascundea Muza.
Astfel, în primăvara anului 3 de studii, hoinăream gânditor pe străzile
florentine și admiram cu tristețe agitația orașului italian, cândva colorat de prezența
lui Michelangelo, Botticeli și da Vinci. Căutam în orice colț de clădire un parfum al
Antichității, care să-mi trezească madona din interior, adormita mea muză, care mă
părăsise inconștient. Știam că adevărată victorie este să te învingi pe tine însuți și să
accepți că trebuie să renunți la lupta exterioară, dar acest adevăr gol nu mă consolează,
pentru că sunt un pictor care luptă pentru eternizarea creației tradiționale, ciocnită
de valurile avangardismului, de formulele sale îndrăznețe și excentrice, și care învinge
nemărginirea timpului pentru a fi ancorată în prezentul creației contemporane.
Ajunsesem la cetatea medievală, înconjurată de zidurile groase de piatră, de
orașul cel nou, care a fost extins dincolo de fluviu, pe dealurile din jurul Palatului Pitti
aflat în construcție - printr-un culoar îngust care tranversa râul Arno asemenea unui
drum suspendat. Vedeam deschizându-se un vestibul, o tribună, o galerie regală,
decorată cu o sută de statui antice ale celor mai renumiți sculptori, cu nenumărate
povești și cele mai bune opere ale pictorilor, cu un număr mare de vase, de cristaluri,
de agate, de lapis lazuli și alte frumuseți, în sfârșit, plină de obiecte rare, prețioase și
excelente.
Am aflat de la turiști că acea clădire faimoasă era Galeria Uffizi, care a fost
cândva cel mai vechi muzeu din Europa, dar și cea mai mare pinacotecă renascentistă.
Cultura și operele Renașterii erau puse în valoare de însăși galeria florentină, Uffizi
fiind o operă de artă extraodinară, prin forma armonioasă și modulată, perfect
integrată în spațiul orașului. Un adevărat organism viu, absolut necesar, ținând cont
de conceptul extrem de modern, care considera muzeul drept locul ideal pentru
dialogul deschis dintre artă și creator, în cazul meu, locul unde poate se plimba Muza
rătăcită.
Ajunsesem în centrul muzeului, acolo unde Tribuna, expusă în plan octogonal,
era proiectată cu o cupolă decorată cu cochilii sidefii. Aici, erau expuse cele mai
valoroase opere din colecțiile familiei de Medici, așezate pe catifeaua roșie, care
acoperea pereții, pentru a ieși mai bine în evidență. În ansamblu, Tribuna trebuie
considerată o alegorie complexă a istoriei elementelor cosmice. Aerul, pământul,
focul și apa sunt transformate aici în frumusețe pură de către „omul creator”. Aici, le-
am găsit pe Îngerașul muzicant de Rosso Fiorentino și Fecioara adormind Pruncul de
239
Correggio. Citisem pe broșură că, începând cu 1704, Tribuna a început să găzduiască

și lucrările artiștilor școlii venețiene - Tintorento și Veronese.
Totuși nici jocul de lumini a pictorilor venețieni și nici atmosfera de
imperturbabilă liniște a tablourilor lui Tintorento și Veronesse nu pot fi comparate
cu formele tulburătoare prin jocurile de umbră și lumină ale maestrului moldovean,
Mihai Grecu. Un artist, ale căror opere respiră, și astăzi, cu un temperament solar,
colorism de un rar patetism și cu o tehnică fenomenală care oscilează între tonurile
calde-reci mi-a devenit un mentor spiritual, o stea călăuzitoare. Mi-amintesc și acum,
ziua când realizam o copie, în sălile de curs, a tabloului „Curtea mătușii Ileana”,
minunându-mă de asemuirea paradoxală a curții lui Mihai Grecu și a curții unde
mi-am petrecut copilăria, unde furam merele de la vecinul de alături și construiam
castele de praf și turnuri din vreascuri uscate, pentru a-mi apăra poporul de invazia
armatei tovarășului meu de năzbâtii. Probabil, țara mea își are farmecul ei, iar plaiurile
noastre sunt cele mai frumoase, lucru pe care-l înțelegi după ce îți iei rămas bun de
la ea, preferând-o pe alta.
Continuându-mi plimbarea prin galerie, brusc, privirea mi s-a oprit, însă nu
la Tintorento și Veronese, ci, neașteptat, la Michelangelo, la pictura „Sfânta Familie”,
singura capodoperă a maestrului păstrată în Florența. Acest tablou mi-a amintit de
cât timp s-a scurs de când nu mi-am văzut familia, pe mama, pe tata, pe micuța
mea surioară, care, probabil, se și maturizase de când am părăsit-o. Am primit
vreo câteva scrisori, am trimis și eu, la rându-mi, altele, dar evitasem întotdeauna
sentimentalismele. Biata mamă, aștepta cu nerăbdare câte o veste de la mine, se supăra
când nu-i trimiteam la timp vreo scrisoare, dar totuși își cerea scuze de fiecare dată când
îmi trimitea scrisori cu foaia
încrețită din cauza lacrimilor
ei. Iar eu când îi primeam
scrisorile, întâi plângeam, până
îmi luam curajul în mâini ca să
deschid scrisoarea și să citesc
aceeași introducere: „Scumpul
meu, băiat, Mihai”.
Liniștea de odinioară,
atât de prielnică introspecției
mele, era acum năvălită
de zgomotul copiilor, care
chicoteau când vedeau vreo
zeiță nudă sau niște copii
goi, fără nici o bucată de
pânză pe ei. De altfel, nici
„Sfânta Familie” nu i-a lăsat
240
indiferenți, însă păcat că nimeni nu le-a explicat că nuditatea este o formă superioară
a frumuseții trupești. Sufletul a devenit atât de gol și orb ca să mai recunoască faptul
că piciorul este mult mai nobil decât pantoful, că pielea este mult mai frumoasă decât
stofa cu care este acoperită. Personajele nude din fundalul picturii „Sfânta Treime” de
Michelangelo reprezintă neofiții, care așteaptă să intre în apa Iordanului, după cum
sugerează și prezența Sfântului Ioan Botezătorul. Imaginea sfântului și a oamenilor
goi se află în afara grupului reprezentat de Sfânta Familie, pentru a sublinia caracterul
lor imperfect, aceștia nefiind botezați. Personajul este situat între păgâni în așteptarea
Mântuirii, reprezentată aici prin îmbrățișarea plină de afecțiune a Familiei.
Atunci, lipsit de trei ani de afecțiunea proprii familii, pribegind ca un străin pe
teritoriul italian, m-am gândit să-mi cumpăr un bilet de avion spre România. Gândul
că vin acasă m-a înviorat, mi-a schițat un zâmbet pe față și m-a făcut mai nerăbdător
ca niciodată. Anulasem toate planurile pentru sâmbătă, duminică, pentru săptămâna
viitoare și m-am gândit să le fac o surpriză celor de acasă. Am cumpărat cozonac
italian, cu ciocolată, cu stafide, cu portocale confiate și alune, migdale, am cumpărat
o păpușă pentru sora, un parfum pentru mama și un fular colorat pentru tata. M-am
grăbit spre apartamentul meu, mi-am luat rămas-bun de la atelierul care mirosea a
vopsea uscată și a periuțe încremenite și mi-am luat tablourile în România. După trei
ani, simțeam că, de acum, încolo, viața mea, iarăși, va prinde gust și culoare.
Dorul de casa părintească și față de țara ta poate fi înțeles după ce o părăsești.
Când pleci, lași în urma ta și trecutul istoric, și mândria, și bucuria senină sau
protestul contra celor ce o strâmtorează. Părinții, strămoșii, devotamentul față de
Sfânta Familie sunt ceea ce ne definesc ca oameni. Mesajul meu trasmite o crispare
lăuntrică, dar și un fond moral popular: Nicăieri, nu vei fi mai împlinit decât acasă.
P.S. Muza mea este țara mea - România.
241
Scriitorul Ion Chiric şi lumea fascinantă a

satului Gohor
in memoriam
Eugen Holban, etnolog
Galați, str. Lebedei, nr. 15, Bl. E8, ap. 23
Tel.: 0236/453903
Pe Ion Chiric l-am „ghicit” chiar din momentul în care l-am văzut pentru
prima dată. I-am „ghicit”, adică, spaţiul social-cultural din care venea. Satul în care a
văzut lumina zilei aveam să-l aflu ceva mai târziu.
Am nimerit odată, cu totul întâmplător, într-un grup în care se găsea şi el.
Vorbea rar, cu voce joasă, cântărind parcă fiecare cuvânt, cam în felul în care vorbesc
bătrânii înţelepţi ai satelor.
„Cum adică”, m-a întrebat el, când, după mai multă vreme, i-am vorbit despre
această remarcă.
„Păi, de câte ori îi ascult pe cei câţiva care au mai rămas prin satele colinare, am
impresia că tot urcă panta abruptă a unui munte…”
„Adică găfâind?”, m-a întrerupt Ion, cu un zâmbet strecurat între pleoapele
ochiului stâng, după ce poposise mai întâi pe colţul gurii.
„Nu, nicidecum. Urcuşul nu este sugerat neapărat de greutatea cu care îşi
exprimă ideile, ci mai degrabă de prudenţa, de responsabilitatea cu care ei abordează
actul vorbirii în sine. Urcă, urcă tot mai sus, pentru ca, apoi, ajunşi acolo, spre vârf, să
poată contempla mai în voie lumea şi feţele adevărului pe care urmează a-l exprima”.
„Nu ar putea fi interpretat lucrul ăsta şi ca un mod de a te complica singur?”
„Într-un fel cred că s-ar putea spune şi aşa, însă în niciun caz în mod inutil. Ei,
ţăranii în general – şi mai ales înţelepţii satelor – nu se complică niciodată de dragul
de a se complica; ei se implică, mai bine zis, într-un act complex de investigare a
necunoscutului şi de relevare a adevărului, căruia îi intuiesc profunzimea, dar nu-i
percep marginile”.
Dar, dialogul acesta a avut loc ceva mai târziu. Atunci, după prima întâlnire, cu
totul întâmplătoare, m-am despărţit de grup fără ca cineva să-mi remarce prezenţa,
sau, cel puţin aşa am crezut eu.
După o vreme, Ion mi-a transmis prin scriitorul Apostol Gurău, că ar vrea să
discute cu mine ceva important.
„Vezi, amice, că Ion Chiric este un băiat de treabă, preocupat şi el de eternul
nostru „imobilism sufletesc”. Scrie o poezie de calitate şi este un bun ziarist. Îl
interesează, probabil, ce ai găsit prin satul lui”.
„Care sat?”, l-am întrebat.
„Cum, nu ştii? Gohorul, o veche aşezare răzăşească!”.
„Cunosc foarte bine satul. Îl aştept, să vină!”
242
„Şi pe mine mă interesează

viaţa culturală a satului”, mi-a spus
Ion, după ce, în prealabil m-a salutat
şi s-a prezentat.
Vorbea cu aceeaşi voce joasă
şi cu un fel de timiditate născută mai
mult din bun simţ.
„Viaţa culturală a satului
Gohor, desigur”, l-am completat eu
puţin cam insinuant.
„Gohorul mă interesează în
mod deosebit, dar nu numai Gohorul
şi nu oricum”.
„Adică?”
„Acest sat, locul meu de
baştină, mă interesează într-un
cadru cultural ceva mai larg; cadrul
zonal, de pildă”.
„Şi de ce nu într-un cadru
mult mai amplu, adică în acela
al etnoculturii naţionale şi chiar
universale?”
Ion s-a uitat la mine cam nedumerit şi, apoi foarte mirat, când şi-a dat seama
că de fapt, eu nu glumeam.
„Nu. Dle Chiric, nu este vorba de nici o glumă, ci de o concluzie ştiinţifică, pur
şi simplu”, - am bravat eu. „Gohorul face parte dintr-o categorie de aşezări rurale, a
căror valori folclorice pot fi situate pe una din treptele scării valorilor universale şi în
nici un caz în partea de jos”.
„Nu exageraţi, totuşi?”
„Nu, absolut deloc. Orice valoare autentică trebuie să fie competitivă în toate
cele trei planuri, adică: în plan zonal, în plan naţional şi în cel universal. De fapt,
există o singură scară a valorilor. Scara valorilor universale, iar pentru a se situa pe
una din treptele sale, actul folcloric trebuie să semnifice, neapărat. A semnifica, în
sens major, înseamnă, de fapt, a avea atingere cu universalul. Altfel, nu poate fi luat
în calcul. Cel care afirmă că în satul cutare… a găsit obiecte şi acte folclorice deosebit
de valoroase, dar valoarea lor se limitează doar la cadrul strict al satului respectiv, ăla
n-a înţeles nimic din cultură şi, mai ales, din cultura rurală românească”.
„Să fie oare chiar atât de valoroase obiectele care se află prin gospodăriile
ţăranilor noştri?”
„Bineînţeles că nu, mai ales în momentul de faţă (era anul 1974). Nu tot ceea
ce se află acum în gospodăria ţărănească şi în repertoriul folcloric al comunităţilor
săteşti este valoros. Din contra, lucrurile valoroase se găsesc tot mai rar, iar obiectele
243
şi actele de factură precară

– şi chiar kitsct-urile – au
invadat chiar şi satele cele
mai conservatoare. Nici
ţăranul, ca individ, nu mai
este ceea ce au fost cândva
bunicii şi străbunicii noştri”.
„Este vorba de o
schimbare fundamentală?”
„Încă nu. Este vorba
acum doar de o erodare a
capacităţii de a crea valori
estetice la o cotă superioară,
adică la o cotă la care s-au
creat de veacuri şi chiar de
milenii în acest spaţiu. Este
vorba – am putea spune
– de incapacitatea de a-şi
conserva propria istoricitate sau mai corect spus, de o ruptură violentă cu propria sa
istorie. De fapt, orice acutizare a procesului general de disoluţie, afectează mai întâi
laturile cele mai sensibile ale etnoculturii: creaţia artistică şi etica comportamentală.
Noi, etnografii – etnologii – consemnăm, colectăm şi achiziţionăm doar ceea
ce este foarte valoros. Bunăoară, obiectele pe care le achiziţionez eu acum pentru
Muzeul Judeţean de Istorie au fost ţesute, brodate, cioplite etc…. până în preajma
primului Război Mondial. Valoarea formidabilă pe care o atribui eu Gohorului (şi
altor aşezări) se referă, categoric, la ceea ce a făcut populaţia acestor sate până în acea
perioadă. Dacă ne referim la folclorul literar, literar-muzical, coregrafic precum şi
folclorul obiceiurilor, atunci vom folosi un alt reper, mai apropiat ca timp şi anume,
cel de-al Doilea Război Mondial şi, mai ales, momentul instaurării puterii comuniste.
În această perioadă au fost interzise horele satului şi, de asemenea, cea mai mare
parte a obiceiurilor”, iar flăcăii – cei care trebuiau să umble mascaţi în „mocani” - prin
sat, erau arestaţi şi ţinuţi în camera de arest a miliţiei pe toată perioada desfăşurării
obiceiului respectiv. Aici, Ion s-a uitat cam speriat spre uşă şi spre fereastră şi mi-a
făcut semn disperat cu degetul să vorbesc ceva mai încet, deşi nu vorbeam prea tare.
„Am să vă pun acum o întrebare, ceva mai delicată”, a intervenit el -… probabil
şi pentru a mai atenua unele excese riscante – pentru acea vreme - din expunerea
mea”.
„Aştept”.
„Cum aţi caracteriza oare satul Gohor, cel de acum câteva decenii, în câteva
cuvinte?”.
„Foarte simplu: un sat răzăşesc prin excelenţă, încremenit într-o minunată
„înapoiere” culturală. Un sat uitat de timp!”.
244
L-am urmărit discret. A avut o uşoară tresărire la un moment dat, dar s-a
redresat rapid.
„Oare cuvântul, înapoiere, nu este totuşi, prea dur?”, mi-a reproşat el după o
mică pauză.
„Poate deveni, într-adevăr, dar numai dacă îl scoţi din context. Iar dacă mi-
ar cere cineva să numesc cele mai valoroase şi mai minunate lucruri cu care ne-a
binecuvântat Dumnezeu, cel de-al doilea ar fi tocmai această „înapoiere” social-
culturală, datorită căreia formele de cultură arhaică au mai zăbovit o vreme prin satele
noastre, până în momentul în care cercetarea etnoculturală a devenit capabilă să le
consemneze măcar parţial”. Datorită acestei „înapoieri”, noi, ca popor contribuim la
cultura universală cu un tezaur inestimabil”.
„Şi primul, care ar fi?”, a intervenit Ion, ceva mai relaxat.
„Faptul că am fost orânduiţi – ca popor – în spaţiul religios de rit creştin-
ortodox. Arhaicitatea culturii daco-romane nu-şi putea găsi un liant spiritual mai
potrivit, decât Ortodoxia şi o cultură mai apropiată structural decât cultura bizantină.
Şi încă ceva. Ortodoxia a fost mult mai tolerantă cu tradiţiile precreştine şi necreştine
decât Biserica Apuseană”, fapt ce a contribuit substanţial la conservarea valorilor
tradiţionale.
„Frumos spus, dar să vedem cum susţineţi aceste afirmaţii”.
(Ion s-a uitat din nou, tot cam înfricoşat, spre ferestre spre pereţi şi spre uşă. Pe
vremea aceea, astfel de afirmaţii trebuiau făcute cu multă discreţie sau evitate).
„Nimic mai simplu”.
Am scos dintr-un sertar un teanc de fotografii şi diapozitive color, un dosar
voluminos cu fişe de teren, schiţe, releveie, benzi de magnetofon, etc.
„Acestea sunt din Gohor, dle Chiric şi nu sunt chiar toate: covoare, levicere,
ştergare, iar covoare, obiecte de port, broderii, obiecte cioplite, ladă de zestre, case,
chimniţe din bârne etc….”
Când am început să îi proiectez la diascol covoare cu romburi, cu „hora fetelor”
sau cu „hora familiei”, Ion a fost cuprins de o adevărată înfiorare admirativă, care avea
să se accentueze pe măsură ce vedea alte şi alte obiecte, dar mai ales când a ascultat şi
înregistrări cu vocea Mariei Chirvăsuţă. I-a plăcut în mod deosebit balada „Ciobanul
care şi-a pierdut oile”: „De mic sărăcuţ’ de mine / Mă dusei prin ţări străine, / Şi-mi
luai iţari şi glugă / Şi intrai ca cioban slugă…”
„Cunosc din copilărie această baladă. Textul are valoarea lui poetică”, a spus Ion,
după ce l-a ascultat de vreo câteva ori. „Dar când îl asculţi într-o asemenea interpretare,
totul capătă o altă dimensiune. O cunosc pe Maria Chirvăsuţă şi ştiu că pe la clăci, la
cumetrii, la nunţi, femeile se strângeau «ciorchine» în jurul ei şi o rugau să le «mai cânte
încă un cântec şi încă unul» ignorând tarafurile de lăutari tocmite şi plătite tocmai pentru
a le distra… Acum îmi dau seama de ce era solicitată cu atâta insistenţă. Apropo de
această interpretă de excepţie, a existat oare o ierarhie «a valorilor în lumea satului?»”
„O ierarhie a valorilor a existat, categoric, dar nu a existat nici o tendinţă de
ierarhizare a lor. Mai ales în cazul unor genuri folclorice, cum ar fi ţesăturile de casă,
245
orice nuanţă valorică era absorbită de comunitate – prin generalizare, – cu o viteză

uluitoare, fapt care minimaliza meritele autoarelor. Indivizi de talia Mariei Chirvăsuţă
apăreau mai rar şi ei marcau calitativ viaţa spirituală a comunităţii arhaice, ridicând
cu mult cota valorică generală a spiritualităţii săteşti, fără a căpăta însă un statut
special de vedetă, ca în lumea urbană.
Asta se întâmpla şi cu femeile care ştiau să potrivească bine culorile, femei
care dădeau multă lumină şi viaţă lânii colorate, dar care nu erau recompensate nici
măcar cu un calificativ ce le-ar fi detaşat cât de cât de restul comunităţii şi nici cu vreo
formă de retribuţie care să le scutească, chiar şi parţial de unele munci istovitoare.
Din contră, deseori, tot ele erau foarte bune şi la muncile câmpului sau la cele casnice.
Mariei Chirvăsuţă i se fura uneori sapa, pe vremea prăşitului, sătenii considerând că
sapa ei este fermecată.
Se furau, de asemenea, şi secere, fuse şi furci de tors şi chiar suveica de la
războiul de ţesut, «hoaţele» fiind ferm convinse că uneltele respective sunt investite
cu o anume încărcătură magică şi că, folosindu-le, vor avea şi ele performanţe
asemănătoare stăpânelor de drept. În această «afacere», era implicat deseori şi
spiriduşul casei, care, deşi avea un rol bine definit în gospodărie - şi în mitologia
ţărănească - mai primea şi atribuţii suplimentare”. „Şi care era de fapt principala sa
funcţie? Am auzit ceva în copilărie, dar am uitat”, m-a provocat Ion.
„În mitologia zonei, spiriduşul casei este o fiinţă minusculă cu chip de om,
pe care cel care îl posedă trebuie să-l ţină ascuns într-un loc secret, să-i facă haine şi
mâncare şi toate vor prisosi şi spori în casa lui. În cazul în care îl vede un străin, el
fuge din acea casă şi omul respectiv rămâne sărac”. Alţii spun că spiriduşul are forma
unei monede ce nu se deosebeşte cu nimic de ceilalţi bani şi că ar fi însuşi diavolul.
„Omul îl cumpără dintr-un anume târg – un târg special - pe o perioadă de timp
determinată, iar când se împlineşte termenul trebuie să-l vândă, neapărat, altfel omul
moare în timp de un an, iar sufletul lui este dus în iad. Pe timpul cât îl are în posesie,
omul merge la târg şi când plăteşte marfa cumpărată, îl pune şi pe el printre banii
care merg la vânzător. Ajuns în seiful acestuia, spiriduşul va lua toţi banii agonisiţi de
comerciant şi se va întoarce în seiful stăpânului său”.
„Iată un mod sigur şi comod de îmbogăţire, fără nici un risc”, a reacţionat Ion,
zâmbind ironic, în felul lui, fără a minimaliza însă mitologia.
„Mai aveau oare strămoşii noştri şi alte căi asemănătoare de îmbogăţire?”
„Căi asemănătoare mai erau desigur şi vom discuta despre ele cu altă ocazie,
dar în sat mai existau şi cele două biserici, unde sătenii învăţau să se păzească de
ispită”.
„Mai existau apoi, în cadrul obiceiurilor de iarnă şi judecata satului din ziua de
Anul Nou, când cetele de mascaţi îi demascau pe toţi cei ce comiseseră acte antisociale,
imorale etc. în cursul anului trecut, iar un «complet de judecată» format din mascaţi îi
treceau «prin ciur şi prin dârmol» pe cei mai păcătoşi. Acuzaţiile erau rostite în versuri
bine ticluite de conducătorul lor – «judecătorul» Moş Chibzui”.
Când am revenit la covoare, Ion era copleşit de-a binelea. „Ce minunăţii!!”, a
246
exclamat el fără reţinere. „Simt parcă un

sentiment de jenă. De-abia acum îmi dau
seama printre ce lucruri minunate am trăit
şi ce oameni minunaţi au fost părinţii, dar
mai ales bunicii şi străbunicii noştri. Cum
de nu am înţeles eu adevărata semnificaţie
artistică a acestor obiecte şi acte folclorice,
atunci când ele făceau parte integrantă
din viaţa mea, când călcam, pur şi simplu
pe ele. Dar mai mult decât atât – şi
lucrul ăsta mi se pare foarte ciudat - nici
autoarele adică nici chiar bunicile noastre
parcă nu-şi dădeau seama de adevărata
lor valoare!”.
„Când te naşti, când trăieşti şi
te formezi în interiorul unui sistem
bine structurat, ca parte integrantă,
problema fundamentală care se pune
este integrarea cât mai organică în
structurile – în fenomenologia – lui, în
vederea supravieţuirii şi nu aprecierea
cu orice preţ a propriei creaţii şi, mai
ales, situarea ei într-un sistem general
de valori. Absorbi experienţa strămoşilor, cu tot cortegiul de norme cutumiare
şi valori tradiţionale şi te absoarbe treptat mentalitatea – de grup – a comunităţii
săteşti arhaice. Absorbi - de fapt - istoricitatea şi, fără să ştii, te absoarbe veşnicia,
imobilismul satului arhaic.
Individul satului arhaic nu percepea limitele restrictive ale sistemului riguros
alcătuit. Din contră, el se simţea foarte liber în manifestările sale şi nu-l stânjenea
«cochilia» care îi condiţiona de fapt comportamentul în cele mai mici detalii. Puţini
erau aceia care îşi manifestau dorinţa sau acceptau să părăsească vatra satului.
De fapt, acest tip de «constrângere» îi condiţiona – structural - o anume
simplitate care îl ajuta să se menţină om, în adevăratul înţeles al cuvântului.”
„Între satul arhaic şi oraş existau totuşi nişte relaţii”, interveni Ion.
„Existau, categoric, dar în trecutul mai îndepărtat, legătura comunităţii săteşti
cu oraşul era mult mai slabă decât legăturile sale cu satul de dincolo, cu satul
strămoşilor plecaţi în lumea umbrelor. Comunicarea cu rudele plecate se făcea
şi se mai face încă – la anumite date calendaristice şi prin intermediul unor rituri
specifice. Cei care nu le respectau sau omiteau unele detalii îi visau pe cei plecaţi, în
diferite ipostaze: fie reproşându-le indiferenţa, fie implorându-i, fie ameninţându-i.
„Îmi amintesc de aceste obiceiuri. Se făceau periodic pomeni şi pomeniri, iar femeile
mai vârstnice treceau în zorii zilei spre cimitir cu câte un vas plin de jeratec pe care
247
presăraseră praf de tămâie. Când simţeam

mirosul pătrunzător ce impunea o stare de
sfinţenie peste tot satul ştiam că sătenii se
întâlnesc cu cei plecaţi. Dacă te nimereai
prin apropierea cimitirului, auzeai un imens
cor de bocete care degajau un sentiment
comun şi anume, jalea. Pe vremea copilăriei
şi apoi a adolescenţei, mă întrebam deseori,
ce simt oare morţii cu ocazia acestor
evenimente? Simt şi ei la fel ca şi noi, jalea
despărţirii?”
Epilog „Dalbul de pribeag”

„Iată, am adus şi eu astea”, mi-a spus Ion, răsturnând pe pat câteva tomuri,
ţinute până atunci sub braţ.
M-am uitat la el întrebător, fără a-i spune nici un cuvânt. „Sunt textele pe care
nu am apucat să le mai scriu”, mi-a explicat el, cu aceeaşi voce joasă, dar parcă ceva
mai tristă, înţelegându-mi nedumerirea din priviri.
Eram parcă într-o odaie spaţioasă, cu pereţii din bârne groase, cu uşile mari,
larg deschise. Eram de fapt în interiorul unei chimniţe din Gohor. La orizont se
vedeau însă munţii Buzăului, aşa cum se pot vedea în zilele senine din marginea
unui sat situat în Câmpia Râmnicului, iar de undeva, din văzduh, se auzea o muzică
minunată, care nu avea parcă nimic omenesc. Munţii erau învăluriţi într-o lumină
transparentă, oranj-vermillon, presărată cu discrete nuanţe de nuculiu deschis, ce se
cernea curgând de sus în jos, ca o cascadă. „Ai grijă de ele”, mi-a spus Ion la plecare.
A dispărut apoi, plutind spre orizontul acela scăldat în lumină caldă şi agitată, care
nu însemna nici apus, nici răsărit şi nici foc. Era îmbrăcat într-o cămaşă lungă din in
albit, cu mânecile scurte şi largi.
„Dalbul de pribeag”!, am murmurat eu atunci, folosind o expresie binecunoscută
de etnologii care se ocupă cu cercetarea riturilor de trecere – fără a fi marcat însă de
vreun sentiment anume.
Apoi, din lumina aceea misterioasă care scălda orizontul s-a desprins un stol de
păsări albe. Erau stilizate, asemănătoare unor pictograme şi zburau grăbite spre mine.
Zburau într-un stol ordonat care se desfăcea pentru o clipă, ca apoi să se recompună
iute în forma iniţială. Făceau ritmic acest „joc”, deşi păreau grăbite.
Şi cu cât se apropiau mai mult, cu atât „jocul” lor părea tot mai insistent, iar ele
deveneau tot mai albe. Nu ştiu dacă erau lebede.
248
G A L A T, I

Buletin 20 - 2019 Mob PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Buletin 20 - 2019 Mob PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

G A L A T, I

Biblioteca „V.A. Urechia” Galați

Publicaţie anuală • an 17, nr. 20 • 2019

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține în exclusivitate autorilor.

Copyright © 2019 Editura „Axis Libri” Galaţi

Comoara din sertarele catalogului

Abstract: Lucrarea abordează probleme privind evaluarea și reutilizarea

Seria Publicațiile periodice românești

Abstract: Bibliografia naţională retrospectivă a periodicelor având titlul

(abonamentul anual şi costul unui număr), aparatul redacţional (fondator, director,

Biblia de la Sankt Petersburg

Abstract: Biblia de la Sankt Petersburg este a treia versiune integrală în limba

Ziare, gazete şi reviste gălăţene de acum

Abstract: Optsprezece publicaţii periodice gălăţene menționează tomul al

Particularităţile prelucrării documentelor

Abstract: Datorită dezvoltării tehnologiei au apărut noi tipuri de documente:

Nume de persoane - România

Abstract: Articolul își propune să abordeze regulile pentru realizarea unor

O carte de la sfârșitul secolului al XVIII-lea

Abstract: În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au fost numeroși străini

Genealogia titlului „Repertoriul

Abstract: Repertoriul periodicelor străine intrate în bibliotecile din România

Alegerea titlului propriu-zis pentru

Abstract: Articolul prezintă reguli de alegere a titlului propriu-zis de către

Library Reference Model (LRM) aplicat

Abstract: Modelarea serialelor prin intermediul modelelor conceptuale ale

Biblioteca școlară. Tendințe și perspective

Abstract: În acest articol am specificat tendințele și perspectivele adoptate de

Formarea şi dezvoltarea interesului

Abstract: Educația și dezvoltarea interesului pentru lectură în societatea

Anul Satului Românesc

Abstract: În „Anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și

ANUL OMAGIAL ÎNCHINAT SATULUI

Abstract: Cercetarea din cadrul proiectului Patriarhiei Române dedicat

Destinul cărților – destinul omenirii

Abstract: Incert nu este doar destinul oamenilor, ci şi destinul cărţilor. Trebuie

lumea se va afunda într-o perioadă decadentă, în care incultura va fi promovată şi

Abstract: Migratorii carpatini din antichitate ajunși în zonele unde au creat

Discursul despre Evul Mediu în marile

Abstract: Percepția istoriografiei asupra Evului Mediu s-a modificat în timp și

Un al doilea motiv ar fi că în perioada comunistă multe subiecte, în special din

Literatura română contemporană: Trilogia

Abstract: Literatura română contemporană se bucură de un nou avânt,

ACTIVITATEA PUBLICISTICĂ A LUI CAMIL

Abstract: După 1918, în Banat se produce o multiplicare constantă a presei

Eugenia (Gina) Hagiu

Abstract: Articolul-portret de mai sus conturează personalitatea pictoriței

ALEGERILE LOCALE LA GALAȚI (1878-1914)

Abstract: Încă din perioada antică, puterile imperiale încep să numească

Oscar Schwab, un arhitect mai puţin

Abstract: Această colecție scoate în evidență manuscrisele scriitorilor români,

Mozaic brâncușian pe cupolă europeană

Omul este un univers cu mii de drumuri

Scriitorul Ion Chiric şi lumea fascinantă a

Abstract: Autorul acestui articol rememorează întâlnirile cu Ion Chiric, un

Hidden Treasures in the Library Catalogue

Romanian Periodicals Series - Brief

Abstract: The retrospective national bibliography of the periodicals entitled

of editorial committee: editor-in-chief, editors, collaborators), printing house or

The Bible of Sankt Petersburg – 200 Years

A Century Ago Newspapers and Magazines

Pecularities in Processing Music Documents