Experimentul lui Landis cu privire la studierea expresiilor faciale

Autor: Carney Landis

Descriere: Cercetărorul Carney Landis a realizat un experiment pentru a determina dacă
emoții diferite provoacă expresii faciale specifice emoției respective. Scopul acestui
experiment a fost să identifice dacă toți indivizii prezintă expresii faciale comune atunci
când simt diverse emoții. Sarcinile utililizate de acesta a iscat numeroase controverse.
În 1924, Carney Landis, absolvent de psihologie la Universitatea din Minnesota a realizat un
experiment pentru a determina dacă emoții diferite provoacă expresii faciale specifice emoției
respective. Scopul acestui experiment a fost să identifice dacă toți subiecții prezintă expresii
faciale comune atunci când simt diverse emoții (dezgust, șoc, bucurie etc.).
Majoritatea participanților la studiu au fost studenți. Aceștia au fost conduși într-o sală de
laborator unde le-au fost delimitate diferite zone la nivelul feței cu ajutorul unor carioci, pentru a
se putea studia și identifica diferite mișcări la nivelul mușchilor faciali.
Apoi, subiecții au fost expuși unor largi varietăți de stimuli care aveau rolul de a produce reacții
emoționale intense. Pe măsură ce fi ecare participant reacționa la acești stimuli, aceste reacții
erau fotografiate de Landis. Câteva din sarcinile subiecților erau: să miroase amoniac, să
vizioneze materiale pornografice, să își țină mâinile într-o găleată cu broaște.
Astfel că s-a iscat o întreagă controversă în jurul acestui studiu.
O altă sarcină care a iscat numeroase controverse a fost următoarea:
participanților li se arăta un șobolan viu după care li se dădeau instrucțiuni cu privire la
executarea acestuia prin decapitare. În timp ce majoritatea subiecților erau dezgustați de această
idee, o treime dintre ei au urmat instrucțiunile cu privire la executarea șobolanului. Situația a fost
înrăutățită de faptul că oamenii nu știau cum să realizeze această operație într-o manieră
„umană”, astfel că animalul experimenta o suferință intensă. Pentru participanții care refuzau să
realizeze această operație, experimentatorul a luat bisturiul și a realizat el decapitarea în locul lor.
Consecințele acestui studiu au servit ca evidență a faptului că indivizii sunt dispuși să facă
aproape orice atunci când li se cere acest lucru în situații ca acestea. Studiul nu a demonstrat însă
faptul că oamenii au un set comun de expresii faciale
specifice.
ÎNTREBĂRI:
1. Ce principii de etică și deontologie încalcă acest experiment?
2. Dacă ați fi fost în locul experimentatorului cum ați fi procedat în ceea ce privește
aplicarea sarcinilor care au stârnit controverse?
3. Ați fi continuat experimentul până la sfârșit dacă ați fi fost experimentatorul studiului?
Argumentați-vă răspunsul.
 Conjunctura socială influenţează comportamentul uman

Autor: Philip G. Zimbardo

Rezumat: O săptămână de experienţă a fost suficientă pentru ca psihologul Zimbardo să
evidenţieze că contextul social, dintr-o anumită perioadă de timp schimbă comportamentul iniţial
al unei finţe umane.
Cuvinte-cheie: ordinea şi disciplina
Tipul cazului: luarea deciziilor
Pentru realizarea studiului subsolul Universităţii Stanford a fost transformat intr-o închisoare.
Participanţii la studiu, 24 de studenţi din clasa de mijloc, au fost împarţiţi in 2 categorii: gardieni
si detinuţi. Inainte de a începe cercetarea , "gardienii" au fost înştiinţaţi că pot acţiona cum cred
de cuviintă pentru a menţine ordinea si disciplina în "inchisoare", dar sunt înterzise actele de
violentă, care pot traumatiza "prizonierii".
"Detinuţii" au fost "arestaţi" de o maşină de poliţie în timp ce ieşeau de la serviciu. Au fost
amprentaţi, legaţi la ochi şi duşi într-o celula. Apoi, au fost percheziţionaţi, au primit o uniformă
de deţinut, un număr de identificare şi li s-a ataşat un lanţ în jurul un picior.
In timpul experimentului "detinuţii" s-au revoltat, motiv pentru care "gardienii" le-au aplicat o
serie de tratamente corective şi i-au privit pe "detinuti" ca persoane probleme care le îngreunau
activitatea. Din acest motiv, gardienii au considerat că principalii vinovaţi de revoltă trebuie
pedepsiţi suplimentar. Acest fapt a dat naştere sentimentelor de ură şi dispreţ faţă de gardieni.
Deoarece lucrurile începuseră să devine extrem de tensionate, caţiva participanti la studiu au
cedat nervos. Alarmat de aceste evenimente psihologul Philip G. Zimbardo a luat decizia să
oprească experimentul, cu toate că planificase ca acesta să se desfaşoare pe o perioadă de 2
săptămâni.
Întrebări:
Cum aţi fi procedat în locul psihologul Philip G. Zimbardo cu privire la experiment?
Ce principiu de etică și deontologie încalcă acest experiment?
Consilierea unui client minor
Rezumat: un client minor, H., diagnosticat de psihologul şcolii cu tulburare afectivă bipolară, se
prezintă la un psihologul clinician cu dorinţa de a fi consiliat pentru această problemă, dar şi
pentru dependenţa de droguri, fără ca părinţii lui să afle de această dependenţă.
Cuvinte cheie: confidenţialitate, luarea deciziei, consilierea dependenţilor, acord.
Tipul cazului: luarea unei decizii.
Consilierea unui client minor
H. are 17 ani, este elev în clasa a X-a, este un băiat inteligent, sociabil, provine dintr-o familie
înstărită, relațiile părinte-copil fiind unele armonioase. H. a început să consume droguri,
împreună cu un prieten de cartier (care este şi coleg de clasă), să absenteze nemotivat de la
școală, nu se concentrează la ore, este trist. Părinții nu cunosc toate absențele lui, dar au observat
în comportamentul fiului lor unele schimbări, este nervos, nu mai are așa multă răbdare, nu mai
acordă așa multă atenție studiului individual, alteori pare trist, de cateva ori au lipsit bani din
casă. Tocmai de aceea îi sugerează că poate o discuţie cu psihologul şcolar l-ar putea ajuta. H.,
simţindu-se constrâns de situaţie, merge la psihologul şcolii, însă datorită faptului că nu dorea să
fie văzut de colegii lui, acesta încetează să mai meargă la consiliere. Psihologul şcolar îl
diagnostichează cu tulburare afectivă bipolară.
După o perioadă, însă H. conștientizând că are o problemă se hotărăște să stea de vorbă cu un
psiholog clinician, la un cabinet particular. Mai mult decât atât îi cere acestuia să-l consilieze,
dar fără ca părinții să afle de problema cu care se confruntă, dependenţa de droguri.
Întrebări:
1. Consideraţi că psihologul clinician, de la cabinetul privat, ar putea să-i ofere servicii de
consiliere, în situaţia în care H. este un client minor?
2. Care sunt principiile de care trebuie să ţină cont, în această situaţie, psihologul clinician?
3. Consideraţi că psihologul clinician ar trebui să respecte dreptul tânărului la confidenţialitate
sau pe cel al părinţilor de a afla că fiul lor este consumator de stupefiante?