Sunteți pe pagina 1din 5

10 TRADIȚII DE CRĂCIUN NEOBIȘNUITE DIN EUROPA

Dată: 21/12/2017

Categorie: Craciun, Toate articolele

Cuvinte cheie: craciun, traditii de craciun

Recomandă
Crăciunul este sărbătorit acum aproape la fel în toate țările, dar tradițiile vechi de Crăciun diferă dintr-un
colț în altul al Europei. Chiar dacă bradul, globurile și Moș Crăciun peste tot în luna decembrie, de la
însorita Spanie, până în înfrigurata Suedie, țările au și tradiții diferite, cu povești interesante în spate.

Dacă îți plac tradițiile de Crăciun și ești pasionat și de cultura diverselor popoare, te invităm să faci o
călătorie virtuală prin diverse țări și să faci cunoștință cu tradițiile lor interesante, de la bradul împodobit
cu pânze de păianjen, până la pantoful care prezice viitorul.

OLANDA:  5 DECEMBRIE, ZIUA CADOURILOR PENTRU COPII

Pentru copii, cel mai așteptat moment de Crăciun este cel în care își desfac cadourile de la Moșul. Din
acest punct de vedere, cei mai norocoși sunt copiii din Olanda, pentru că ei sunt primii care își desfac
cadourile. Ei primesc cadourile pe 5 decembrie, după ce Zwarte Piet sau Peter cel Negru le lasă acasă la
ei, în timpul zilei. În folclorul Țărilor de Jos, Zwarte Piet este prieten cu Moș Nicolae, vine de obicei cu
barca din Spania și este primit cu o parada festivă. Este un personaj cu tradiție îndelungată, despre care
se spunea la începutul secolului XX că îi ia pe copiii neascultători și îi duce în Spania.

SUEDIA: TRADIȚII VECHI CU CAPRE DIN PAIE

O tradiție străveche din Suedia este Yule, o capră realizată din paie, a cărei tradiție are rădăcini în epoca
pre-creștină. Se spunea că Thor, zeul nordic al tunetului, călătorea prin ceruri cu o caleașcă trasă de două
capre. În secolul al XIX-lea, capra Yule era cea care aducea cadourile de Crăciun. Bărbații se deghizau în
capre și aduceau cadouri celor dragi. Astfel, capra Yule a devenit un simbol al Crăciunului. Încă din anul
1966, în orașul suedez Gavle se construiește în fiecare an o capră din paie cu o înălțime de 13 metri, o 
lungime de 7 metri și o greutate de 3 tone. Atunci când e gata, locuitorii dau foc  imensei capre, iar acesta
este un moment nelipsit de Crăciun.

NORVEGIA: TOATE MĂTURILE SUNT ASCUNSE


În noaptea de Ajun, foarte mulți norvegieni își ascund măturile înainte de a se duce la culcare, deoarece o
veche superstiție spune că atunci spiritele rele și vrăjitoarele revin pe Pământ pentru a face rău. Potrivit
tradiției, dacă îți ascunzi mătura ai mai puține șanse să fii vizitat de un spirit rău.  Tot în Norvegia oamenii
cred în Nisse, un pitic care păzește animalele de la ferme. De Crăciun, copiii trebuie să lase un castron cu
terci de ovăz pentru Nisse, dacă nu vor ca piticul să le facă glume proaste tot anul care va urma.

UCRAINA: POVESTEA PĂIANJENULUI DE CRĂCIUN

În Ucraina nu este ceva bizar să îți decorezi bradul cu păienjeni și pânze de păianjen artificiale. Această
tradiție s-a născut din Legenda Păianjenului de Crăciun, o poveste veche care despre o familie săracă,
care nu și-a permis decorațiuni pentru bradul de Crăciun. Păienșenii le-au venit în ajutor și au decorat
bradul cu pânze, salvându-le Crăciunul. În Ucraina, Crăciunul este ținut după ritul vechi ortodox, pe 7
ianuarie. O altă tradiție spune că mezinul familiei trebuie să caute stele pe cer și că, în momentul în care
cel mic vede prima stea, toată lumea își poate deschide cadourile de Crăciun. Această ultimă tradiție este
populară și în Polonia.

CEHIA: PANTOFUL CARE PREZICE VIITORUL

În Cehia, Ajunul Crăciunului este un moment foarte important pentru femeile nemăritate. Potrivit
tradiției, în Ajun femeile nemăritate stau cu spatele la ușa de la intrare și aruncă un pantof peste umăr.
Dacă pantoful aterizează cu vârful spre ușă, atunci cea care l-a aruncat își va găsi soțul până la Crăciunul
viitor.

FINLANDA: ELFUL DIN SAUNĂ

Tradiția finlandeză a saunei provine din ritualurile vechi de Crăciun, atunci când sauna era considerată un
loc sacru. Finlandezii cred că, în timpul Crăciunului, în saunele lor se ascunde un elf, iar acest elf este
protectorul familiei. De aceea, înainte de a lua masa de Crăciun, finlandezii își decorează sauna cu
luminițe de Crăciun și petrec împreună cu familia în saună. Finlandezii cred de asemenea că Moș Crăciun
trăiește în țara lor, și nu la Polul Nord sau în Groenlanda, cum cred alte popoare, precum danezii.
 

SERBIA: FETELE ADUC APĂ SACRĂ

În dimineața primei zile de Crăciun, tinerele fete aduc în casă apă, iar aceasta este considerată sacră.
Membrii familiei o beau sau se spală pe față cu apa sacră, înainte de a mânca micul dejun. Tot în Serbia, o
veche tradiție spune că, la țară, tatăl pleca în ziua de Ajun de acasă și se întorcea cu un buștean pe care
familia urma apoi să îl ardă. În prezent, în curtea multor biserici din Serbia se fac focuri de tabără din
bușteni, pentru a continua tradiția. 

ISLANDA: 13 MOȘI CRĂCIUNI

În Islanda nu există doar un Moș Crăciun ci… 13! Aceștia se numesc Yule Lads, locuiesc în munți și se
spune că vin rând pe rând în oraș, în cele 13 zile care preced Crăciunul. Copiii își lasă pantofii la intrare în
fiecare zi, pentru ca Yule Lads să le lase cadouri, dacă au fost cuminți, sau roșii stricate, dacă au făcut
năzbâtii. Tradiția islandeză de Crăciun spune și că fiecare, mic sau mare, trebuie să primească în dar un
obiect de îmbrăcăminte de Crăciun.   

ESTONIA: ȘOSETELE DE CRĂCIUN

În Estonia este populară tradiția calendarului de Advent. De la începutul lunii decembrie și până în Ajun,
copiii estonieni își agață șosetele și primesc în ele în ficare zi cîteva dulciuri delicioase, în dar de la Moș
Crăcuin. De ajun familiile sa adună, iar Moș Crăciun oferă cadouri în schimbul unor poezii. Estonienii cred
și că primul brad de Crăciun care a fost împodobit vreodată în lume a fost făcut în Talinn, capitala
Estoniei.  

SPANIA: BUȘTEANUL DE CRĂCIUN

O tradiție spaniolă spune că pe 8 decembrie, data la care încep în mod normal pregătirile pentru Crăciun,
copiii pregătesc un buștean de Crăciun, denumit Tio de Nadal. Tio de Nadal devine un fel de animal de
casă, pe care copiii trebuie să îl hrănească și să îl îngrijească până pe 24 decembrie. Îi oferă fructe uscate
și îl acoperă cu păturici pentru a sta la căldură. Apoi, în seara de ajun, copiii se uită sub păturica lui Tio de
Nadal și văd că din el au ieșit multe cadouri.
 

Idei simple și accesibile pentru o masă de Crăciun care să impresioneze

Descoperă plantele și brazii artificiali pentru un Crăciun autentic

Scene drăguțe de Crăciun și decorațiuni pentru bradul de Crăciun

Sărbătorește un Crăciun cu accente și decorațiuni strălucitoare

Comments

S-ar putea să vă placă și